Introducere

Stefan Barsanescu s-a nascut la 28 martie 1895, comuna Viperesti, judetul Buzau. A
fost student al Universitatii din Iasi, avand printre profesori pe G. Ibraileanu, Al. Philippidi,
D. Gusti, M. Ralea Si P. Andrei. A obtinut licenta in drept (1919) Si in filosofie (1921). In
1923-1924 a audiat la Berlin cursurile lui Ed. Spranger (de a carei conceptie s-a simtit atras);
la Leipzig a ascultat prelegerile lui Th. Litt. Obtine doctoratul in 1925 cu o teza asupra lui
Emile Boutroux – viata, opera Si filosofia sa. Dupa ce a functionat un timp ca asistent la
catedra de psihologie, a fost numit profesor Si apoi director la Scoala Normala „V. Lupu” din
Iasi. In anii 1929-1931 a participat la activitatile desfaSurate de Zentral Institut fur Erziehung
und Unterricht din Berlin, conduse de H. Nohl Si L. Pallat. In 1933, dupa pensionarea prof. I.
Gavanescul (1859-1949), a devenit, prin concurs, profesor de pedagogie, la universitatea
ieseana. A continuat sa aiba contacte cu pedagogia occidentala in tot cursul anilor ’30. In 1937
a cunoscut direct o serie de centre pedagogice din Copenhaga, Jena, Munchen. In 1963 a fost
ales membru corespondent al Academiei Romane.1
In cele ce urmeaza vom trata din punct de vedere critic opera lui Stefan Barsanescu
avand consideratii atat din partea altor autori cat si din punct de vedere personal, caci acest
autor ”al culturii” ne-a lasat mostenire o valoare inestimabila despre cultura si educatie, pe
care putem sa o privim ca o dezvoltare personala a viitorilor invatatori, ca un model ideatic
spre care trebuie sa tindem, reamintindu-ne care este adevaratul scop al scolii, al cadrului
didactic si care ar trebui sa fie statul acestora in comunitate.

1. Consideratii generale despre pedagogul Stefan Barsanescu

1
http://jurnaluldedrajna.ro/stefan-barsanescu-pedagog-si-academician/
 Timp de mai multe decenii, Stefan Barsanescu a desfasurat o intensa munca de
cercetare, abordand rand pe rand variate domenii ale stiintei educatiei: didactica, metodica,
pedagogia comparata, pedagogia experimentala, pedagogia culturii, politica scolara, istoria
pedagogiei, domenii in care a adus o serie de inovatii si de contributii personale, de pe pozitia
unui reprezentant al pedagogiei culturii.2
Barsanescu s-a afirmat in lucrarile sale ca un adept al „pedagogiei culturii” data acestei
orientari de catre Ed. Spranger. Potrivit acestei conceptii, educatia este un act de cultura,
caruia ii sunt proprii trei momente: a) „receptarea” valorilor culturale, b) „trairea”,
„vibrarea” pentru marile valori ale culturii, c) „crearea” valorilor culturale, in scrierile sale
din anii 1930 Si 1940 (Pedagogia – 1932, Didactica -1935, Tehnologia didactica – 1939,
Pedagogia practica – 1946), Barsanescu, pornind de la conceptul sprangerian al culturii, pune
in evidenta caracterul complex al actului educativ, care cuprinde: a) dezvoltarea capacitatii de
receptare, b) desteptarea spiritului sau cultivarea nazuintei spre idealuri – frumos, bine, adevar
etc. c) dezvoltarea capacitatii de creare a valorilor culturale.
Pedagogia culturii ii apare lui Barsanescu ca o conceptie care depaseste opozitia atat
dintre individual si serial, cat si dintre pedagogie intelectualista herbertiana (care punea
accentul pe receptare), si pedagogia voluntarista (care facea din activitatea elevului momentul
central al educatiei).3
Conceptia pedagogica a lui Stefan Barsanescu, desi inchegata prin raportare la
principalele curente ale epocii, reuseste sa sparga unele tipare devenite traditionale si sa se
delimiteze de pozitiile pe care se situau pedagogi de marca ai vremii, precum I. Gavanescul
sau G. G. Antonescu. Ea s-a cristalizat treptat, mai intai prin abordari sistematice ale
principalelor probleme ale stiintei educatiei, pe care le descoperim in paginile celor doua
lucrari: Pedagogia (1932) si Didactica (1935).4
Prin lucrarile sale, Barsanescu ”ne invata” ca cel ce cauta traditiile cercetarii
pedagogice a politicii educatiei in Romania trebuie sa zaboveasca nu numai asuprea scrierilor
pedagogice din trecut, ci si asupra gandirii marilor vizionari ai neamului, a elitei intelectuale
in randurile careia se regasesc personalitati preocupate in cel mai nobil mod de devenirea
culturala colectiva.5

2
Ion Albulescu, Istoria pedagogiei romanesti, Note de curs, p. 42
3
http://jurnaluldedrajna.ro/stefan-barsanescu-pedagog-si-academician/
4
Ion Albulescu, Istoria pedagogiei romanesti, Note de curs, p. 42
5
Stefan Barsanescu, Politica culturii in Romania contemporana, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 14
 Activitatea educativa isi propune sa-l apropie pe copil de un anumit ideal de om. Care
este acest ideal? Unul intalnit si la alti pedagogi romani ai vremii, precum I. I. Gabrea sau C.
Narly, si anume formarea omului ca personalitate: „Tot omul, scrie Stefan Barsanescu,
ravneste sa se ridice de la starea naturala catre o stare de perfectiune a fiintei sale, spre a
deveni un om superior, o fiinta ideala: o personalitate”. Scopul ultim al educatiei este, asadar,
formarea personalitatii, dar a unei personalitati inzestrate cu atributul de „om de cultura”.6
Stefan Barsanescu sustine “unitatea de sistem a pedagogiei”. Pentru el stiinta educatiei
este ca un arbore cu un trunchi puternic si cu multe ramuri. Trunchiul reprezinta pedagogia
sau stiinta generala a educatiei, - teoria educatiei omului in arsenalul ei – iar ramurile lui ne
dau posibilitatea sa cunoastem educatia omului de pe pozitii variate.7
Prof. Univ. Dr. Carmen Cretu, aprecia in prefata cartii sale Politica culturii in
Romania contemporana, ca atuurile originalitatii paradignei sale sunt: sensul larg, filozific,
conferit conceptului de ”politica culturii”, includerea politicii educatiei in sfera semantica a
acestuia, ca forma de obiectivare esentiala, conceptia moderna asupra rolului statului, legi,
documente redactate in opera ganditorilor romani, in activitatea scolii, a Bisericii, opiniei
publice, presei scrise si a armatei.8
Toate acestea se incorporeaza in personalitate, intr-o personalitate armonios
dezvoltata. Astfel, considerarea lui Stefan Barsanescu drept un reprezentat al pedagogiei
culturii ne apare ca fiind indreptatita, deoarece ideea de fond a conceptiei sale este cea de
maturizare a individualitatii umane prin cultura.9

2. Consideratii personale despre Stefan Barsanescu

Stefan Barsanescu, in lucrarea sa descrie intr-o maniera aproape ideatica pedagogia

culturii cu toate elementele sale ca fiind ”o forma esentiala de activitate umana, cu menirea
de a inalta pe culmi mai nobile de viata omul, comunitatea etnica si umanitatea prin
cultivarea valorilor spiritului”10 in care cultura este procesul de perfectionare a vietii umane
prin intermediu scolii, dar aceasta exista atata timp cat omul ii permite sa existe, prin eforturi

6
Ion Albulescu, Istoria pedagogiei romanesti, Note de curs, p. 43
7
Alexandra Silvas, Fundamentele pedagogiei si teoria si metodologia curriculumului, Curs pentru uzul
studentilor, 2008, p. 7
8
Stefan Barsanescu, Politica culturii in Romania contemporana, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 14
9
Ion Albulescu, Istoria pedagogiei romanesti, Note de curs, p. 43
10
Curs de pedagogie, p. 167
personale, caci ”cartea se trezeste din amorteala cand e citita, opera de arta cand e
contemplata, templul inceteaza a mai fi o simpla aglomerare de pietre cand cineva se roaga
in el. Nicio cultura nu poate sa dureze fara purtatorii ei. Inteleasa in aceasta forma, ca stare
de spirit, ca putere de intelegere si traire a valorilor, cultura nu este nici mijloc, nici actiune,
ci devine scop al educatiei”11
Desi Barsanescu descrie educatia ca fiind ”un proces complicat (..) unitas multiplex”12
in care specifica totodata rolul invatatorul si anume acela ”nu educam numai un suflet, nici
numai un corp, ci un om” 13, ridicand omul (copilul) ca persoana ce urmeaza a fi educata,
intr-o maniera simpla la o valoare inestimabila, ca un dualism cartezian, aceasta este totusi un
proces natural ce are doua scopuri si anume ”unul obiectiv, de a lucra pentru pastrarea si
sporirea valorilor obiective si altul subiectiv, de a face pe individ sa se preocupe si sa vibreze
pentru valorile subiective si sa poarte grija de a le pastra si spori”,14 caci, ca sa existe cu
adevarat, omul trebuie sa se implice in activitatea asupra lui insusi si asupra lumii; doar prin
realizare personala omul devine constient ca este el insusi, ca domina viata si se poate
autodepasi.
In opinia mea, in aceste sintagme , Barsanescu scoate in evidenta ce responsabilitate
mare are invatatorul asupra educatiei copiilor, iar aceasta responsabilitate poate fi dusa la bun
sfarsit doar prin constientizarea scopului acestuia, perseverenta si pasiune, precum chiar el
spune: ”activitatea didactica a profesorului este doar o parte din activitatea mare educativa,
care are drept scop general inaltarea sa proprie si a celor pe care-i are de educat spre
valorile culturii.”15
Aceleasi idei reies si din urmatorul citat in care in centru este pusa scoala, mai inaite
de toate ”drumul direct si vechi al influentei educative asupra indivizilor si popoarelor este
scoala. Rasarita din sentimentul raspunderii fata de progenitura umana si impusa de
constiinta necesitatii educarii tineretului prin elemente calificate, scoala a fost pentru diferiti
factori care au facut in istoria politicii culturii – de la particulari si pana la statele moderne-
instrumentul educativ principal.”16 stabilindu-se cele mai importante roluri ale scolii, care
dupa conceptia pedagogului ” indeplineste rol de organ principal atat pentru politica
educatiei cat si pentru politica propagarii culturii”.17 Aceasta definitie desi veche, este de

11
Ibidem
12
Stefan Barsanescu, Politica culturii in Romania contemporana, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 240
13
Ibidem
14
Curs de pedagogie, p.168
15
Ibidem
16
Stefan Barsanescu, Politica culturii in Romania contemporana, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 159
17
Stefan Barsanescu, Politica culturii in Romania contemporana, Editura Polirom, Iasi, 2003, p.160
actualitate, caci prin intermediul scolii se transmit, ca o mostenire, modele de conduite
necesare integrarii si dezvoltarii in societate. Alaturi de familie, scoala este principalul izvor
de cultura si factor de civilizatie in care se desavarseste formarea omului ca persoana capabila
de relatii si responsabilitati sociale.
Astfel putem concluziona ca in opinia lui Stefan Barsanescu, invatatorul este si trebuie
sa fie un model demn de urmat si totodata respectat pentru devotamenul si pasiunea pe care o
depune. Spre deosebire de trecut, in contemporaneitate acest lucru de multe ori nu mai este
valabil, precum nici statutul acestuia nu mai este acelasi.
Aceste definiri despre educatie sunt incununate de cea mai frumoasa metafora in care
lectia este considerata de autor ”ca un act prin care mii si zeci de mii de profesori boteaza
18
milioane de copii, scaldandu-i in apa binecuvantata a culturii”. Asa cum copilul este
botezat la Biserica pentru a primi un nume si o religie, tot asa, mai tarziu, prin intermediul
scolii, copii sunt educati pentru a primi cunostintele valorii necesare si mai departe o meserie
prin cunostintele dobandite.
Eu cred ca putem privi ca finalitati ale educatiei doua aspecte. Primul este cel de
formare a personalitatii si cel de al doilea este cel de formare a unei cariere. Cel de formare a
personalitatii este de departe o parte importanta a finalitatii educatiei, care presupune o
educare a întregii societati de mici, formarea unor deprinderi si a unui grad de civilizatie per
ansamblu. Formarea unei cariere poate fi privita din doua puncte de vedere. Primul se refera
la obtinerea de note foarte bune înca din timpul scolii pentru o reusita profesionala, iar cel de
al doilea se refera la sacrificarea timpului alocat scolii pentru concentrarea eforturilor în
vederea realizarii unei cariere. Desi cea de-a doua parte este criticata de catre sistemul de
învatamânt, ea poate fi privita ca o finalitate a educatiei . Oricum am privi, finalitatea
educatiei este acelasi si anume formarea de deprinderi si mai ales crearea unui grad de
civilizatie pentru o societate.
In concluzie, in toata lucrarea sa, si prin modelul educativ pe care il propune,
Barsanescu incearca sa-l aproprie pe copil spre un om ideal al culturii.

18
Idem, Pedagogia practica, p. 12
Concluzii

Prin pedagogia culturii, Stefan Barsanescu ofera o teorie care incearca sa dea o
explicatie cuprinzatoare educatiei, conform careia fiinta umana nu poate fi inteleasa decat prin
raportare la valorile culturii.
Stefan Barsanescu ramane prin lucrarile lui despre cultura si educatie, un model de
conduita pentru viitorii invatatori. Citindu-i cartile ar trebui sa reflectam la atitudinea si
comportamentul pe care il avem fata de scoala, cadru didactic si elevi si cum ar trebui sa-l
imbunatatim, astfel sa ne dezvoltam.
Asadar Barsanescu are o contributie exceptionala pentru propagarea culturii si a
educatiei dar opera pedagogica a lui Barsanescu este mult mai bogata. Ne-am referit numai la
cele mai relevante dintre scrierile sale, acelea care au avut un mai puternic ecou in teoria si
practica pedagogica din tara noastra.

Bibliografie
 Albulescu, Ion. Istoria pedagogiei romanesti. Note de curs
 Barsanescu, Stefan. Politica culturii in Romania contemporana. Editura Polirom,
Iasi, 2003
 Barsanescu, Stefan. Pedagogie practica. Editura Scrisul Romanesc, Craiova
 Curs de pedagogie (autor necunoscut)
 Silvas, Alexandra. Fundamentele pedagogiei si teoria si metodologia curriculumului.
Curs pentru uzul studentilor, 2008
 http://jurnaluldedrajna.ro/stefan-barsanescu-pedagog-si-academician/