Carl Rogers

Carl Rogers s-a nascut in 8

ianuarie 1902 in Chicago. Urmand
o educatie intr-un spirit strict
religios si etic, el a devenit o
persoana mai degraba disciplinata,
izolata si independenta si a
dobandit o intelegere si o apreciere
pentru metode stiintifice in lumea
practica.
 In 1939 ii apare prima carte “ Tratamentul clinic al copiilor problema” si
asta conduce la primirea in 1940 a unei oferte din partea Universitatii de Stat
Ohio pentru un post de Profesor Universitar.

 In 1956, Carl Rogers devine primul Presedinte al Academiei Americane a

Psihoterapeutilor.

 In 1964 , Rogers a fost selectat “umanistul anului” de catre Asociatia

Umanista Americana si a primit o oferta de a se alatura conducerii Institutului
Stiintelor Comportamentale de Vest ( WBSI) pentru cerectare.

 Apoi l-a parasit in 1968 pentru a pune bazele Centrului pentru Studii ale
Persoanei  in California.

 A ramas aici facand terapie, tinand prelegeri si scriind pana la sfarsitul

vietii in 1987.

 Scrie de-a lungul vietii peste 200 articole de specialitate.

Teoria personalitatii la Carl Rogers
• Rogers a vazut oamenii, mai întâi, ca fiinte constiente si rationale,
conduse de perceptia constienta propriei persoane si a lumii lor
experentiale. Spre deosebire de Freud, Rogers nu atribuie o influenta
dominanta fortelor inconstiente pe care un individ nu le are sub
control.
• Rogers respinge si ideea ca evenimentele trecute ar exercita o
influenta însemnata asupra comportamentului prezent. Desi
recunoaste ca experientele trecute, mai ales acelea ale copilariei, pot
influenta modul în care oamenii îsi percep lumea si pe ei însisi, el
insista ca sentimentele si emotiile prezente au o mai mare importanta
în dinamica personalitatii.
• Rogers foloseste o metoda fenomenologica de studiere a personalitatii,
metode ce trateaza realitatea asa cum este perceputa de individ.
• Aceasta perceptie subiectiva poate sau nu poate sa corespunda
întotdeauna cu realitatea obiectiva.
• Datorita importantei constientului si prezentului, Rogers crede ca
personalitatea poate fi înteleasa numai din punctul de vedere al
subiectului - pe baza experientelor sale subiective.
• Rogers crede ca oamenii au o motivatie majora cu care sunt dotati
de la nastere: o tendinta de actualizare, de dezvoltare a tuturor
abilitatilor si potentialurilor, de la cele strict biologice pana la cele
mai sofisticate aspecte psihologice ale fiintei umane.
• Scopul ultim al dezvoltarii personalitatii este actualizarea eu-lui - un
concept de importanta centrala în sistemul lui Rogers.
 Actualizarea; tendinta umana de baza
• Rogers vede oamenii ca motivati de o tendinta generala de baza: tendinta
sa actualizeze, sa mentina si sa-si sporeasca experientele. Aceasta
tendinta înnascuta este o nevoie fundamentala a fiintelor umane si
include toate trebuintele psihologice, desi este, in conceptia lui Rogers,
mai mult orientate spre biologie decat spre psihologie.
• Ca nevoie fundamentala, tendinta spre actualizare include totul, chiar
cele mai simple nevoi biologice, ca acelea de aer, hrana, apa.
• Tendinta de actualizare face mai mult decat sa mentina organismul: ea
faciliteaza cresterea si dezvoltarea organismului. Ea este responsabila
pentru toate aspectele cresterii ce sunt subsumate sub denumirea de
„maturizare", care este determinata genetic de dezvoltarea partilor
corpului si a proceselor fiziologice de la cresterea fatului pâna la aparitia
caracterelor sexuale secundare la pubertate.
• Toate aceste schimbari, programate în schema genetica a persoanei, sunt
produse de tendinta de actualizare.
Dezvoltarea Eului
• Atunci când un copil îsi dezvolta un câmp experiential mai complex, ca
rezultat al mai multor interactiuni cu alti oameni, o parte a experientei
sale devine diferentiata de rest. Aceasta parte noua si separata este
definita prin termeni ca „eu, pe mine” si „eu însumi" si reprezinta
conceptul de eu, care implica distingerea dintre ceea ce este direct si
nemijlocit o parte din noi si ceea ce este extern.
• Conceptul de eu reprezinta si imaginea unei persoane despre ceea ce
este, ar putea fi sau ar dori sa fie.
• Rogers spune ca eul este un pattern consistent de trasaturi, un tot
organizat. Toate aspectele posibile ale eului tind spre consistenta.
• De exemplu, cineva care se considera a nu avea nici un sentiment
agresiv fata de altii , nu exprima nici o nevoie de agresiune, cel putin nu
într-o maniera evidenta si directa. Întregul comportament trebuie sa
fie în acord cu conceptul de eu.
 Evaluarea pozitiva
• Pe masura ce se dezvolta, copilul îsi formeaza o nevoie, Rogers o numeste
evaluare pozitiva. Aceasta nevoie este, probabil, învatata, desi Rogers crede ca
sursa ei este neclara. Înnascuta sau învatata, nevoia de evaluare pozitiva este
permanenta si persistenta si se gaseste în toate fiintele umane.
• Cum spune si numele,evaluarea pozitiva include nevoia de acceptare, dragoste
si aprobare din partea altor oameni, mai ales din partea mamei. Este
satisfacator sa primesti o evaluare pozitiva si o dezamagire sa nu o primesti.
Comportamentul copilului e ghidat de cantitatea de afectiune pe care o
primeste.
• Daca mama nu-i da o evaluare pozitiva, tendinta copilului spre actualizare si
dezvoltarea eului este îngreunata. Copiii percep dezaprobarea mamei fata de
un comportament ca o dezaprobare a tuturor comportamentelor si aspectelor
legate de ei.
• Aceasta stare sau conditie este numita evaluare pozitiva neconditionata si
implica faptul ca dragostea mamei pentru copil nu depinde de modul cum se
comporta aceasta, ci este îndreptata în mod gratuit si în întregime asupra
copilului ca persoana.
 Auto-evaluarea
• Un aspect important al nevoii de evaluare pozitiva este natura ei reciproca.
Datorita importantei satisfacerii acestei nevoi, mai ales în copilarie, oamenii
devin foarte sensibili la atitudinile si comportamentul altora.

• In lumina feedback-ului pe care îl primim de la altii (aprobarea sau

dezaprobarea lor), ne dezvoltam conceptul cu privire la eul propriu.

• Prin prisma acestui concept de eu, începem sa analizam atitudinile altora.

Ca rezultat, imaginea pozitiva începe sa actioneze gradat, mai mult din
interiorul persoanei decât de la altiii.

• Aceasta conditie este numita de Rogers auto-evaluare. Aceasta devine o

nevoie la fel de puternica ca si nevoia de evaluare pozitiva de la altii, si ceea
ce satisface autoevaluarea reprezinta aceleasi condirii care produc evaluarea
pozitiva generata de ceilalti.
 Conditiile evaluarii
• Evolutia de la evaluare la autoevaluare pozitiva formeaza super-ego-ul ca
instanta evaluativa.
• Am spus ca evaluarea pozitiva neconditionata implica dragoste si acceptare a
copilului fara conditii. Evaluarea pozitiva conditionata reprezinta opusul.
• De obicei, parintii nu reactioneaza la tot ceea ce face copilul cu o atitudine
pozitiva. Anumite comportamente îi enerveaza sau îi plictisesc si pentru acele
comportamente copiii nu primesc afectiune si aprobare, ci exact opusul. Si asa,
copilul învata ca afectiunea si aprobarea parintilor depind de modul cum se
comporta. Copilul vede ca uneori, este recompensat iar alteori nu.
• Copilul dezvolta si criterii interne de evaluare, considerându-se ca valoros doar
în anumite conditii. Având deja interiorizate normele parintilor, copilul începe
sa se vada ca meritând sau nu ceva, în acord cu criteriile definite de parinti.
• Copiii nu mai pot functiona în libertate totala pentru ca trebuie sa isi judece si
sa-si cântareasca comportamentul si sunt, astfel, împiedicati sa se dezvolte
total sau sa se autoactualizcze.