Sunteți pe pagina 1din 4

Disfuncţiile glandelor endocrine pot fi reglate cu ajutorul unei alimentaţii corecte şi a ceaiurilor din

plante

Organismul nostru este pus în mişcare de minusculi mesageri chimici numiţi hormoni. Aceştia sînt
secretaţi de glandele endocrine, ajung în sînge şi de aici la organe, cărora le stimulează sau le inhibă
activitatea. Aşadar, fără hormoni, nimic n-ar funcţiona cum trebuie. De altfel, cuvîntul hormon vine din
limba greacă, homao însemnînd a pune în mişcare. Există o sumedenie de hormoni, de la cel al
fericirii, la cei care reglează densitatea oaselor, temperatura corpului, activitatea organelor genitale, a
ficatului, a pancreasului. Toţi au importanţă egală, de aceea, a ne îngriji sănătatea înseamnă a ne
îngriji şi de activitatea hormonală. Acolo unde apare un deficit hormonal, apar şi necazurile, iar
hormonii sintetici, deşi rezolvă problemele, pe de altă parte, intoxică organismul. Natura ne-a pus însă
la dispoziţie şi antidotul pentru orice disfuncţie hormonală. Iată ce leacuri putem folosi pentru buna
funcţionare a glandelor endocrine.

Hormonii, potenţatorii de care avem nevoie

Hormonii noştri cei de fiecare zi sînt responsabili pentru concentraţia de grăsimi din ficat şi pancreas,
glicemie, senzaţie de foame, activitatea sexuală şi reglarea ciclului hormonal, dezvoltarea sistemului
osos şi chiar de adaptarea la stres. Buna funcţionare a sistemului endocrin dă echilibru întregului
organism, iar disfuncţia unei glande poate genera un întreg lanţ de dereglări. Tratamentul naturist
recomandă un regim de viaţă echilibrat. Evitarea alimentelor conservate, prelucrate industrial, excesul
de sare, grăsimi, dulciuri, proteine, toate pot deregla producţia de hormoni şi metabolismul, probleme
care, o dată instalate, sînt dificil de tratat. Prin alimentaţie, putem regla activitatea glandelor,
introducînd în organism hormonii naturali de care avem nevoie. Alimentale care nu trebuie să ne
lipsească pentru producerea de hormoni în cantităţile optime sînt: ţelină, mărar, anason, fenicul,
chimen, soia, măsline, uleiul virgin de măsline, uleiul de floarea soarelui, germeni de grîu, mierea de
albine, lăptişor de matcă. Pe măsură ce înaintăm în vîrstă, organismul uman resimte o scădere în
producţia de hormoni, cunoaşterea acestui adevăr ne poate ajuta să ajutăm organismul să-şi refacă
dozele optime de hormoni. Însă, fără să le depăşim. Aceste coctailuri vitale sînt foarte puternice, pot
genera adevărate furtuni în organism.

Flori de morcov pentru hipofiză

Hipofiza secretă hormonul somatotrop (STH), cu rol în creşterea oaselor. Dereglările acestuia pot
produce nanismul sau gigantismul. Un alt hormon hipofizar este tireotropul, care controlează
dezvoltarea şi secreţia hormonilor tiroidieni. Adenocorticotropul (ACTH) răspunde de sinteza
hormonilor glucocorticoizi ai glandelor suprarenale. Plantele medicinale bogate în compuşi cu iod şi
vitamine sînt adjuvante eficiente. Nutriţioniştii recomandă consumarea produselor pe bază de ovăz,
mai ales în sezonul rece. Inflorescenţele de morcov acţionează asupra glandei hipofize. Atrofierea
ovarelor, care atrage întreg lanţul de fenomene pe care îl numim îmbătrînire, este mult încetinită sau
chiar oprită cu ajutorul acestor flori de morcov. Se pune de seară pînă dimineaţa o mînă de plantă
tocată (frunze şi flori) la înmuiat într-un litru de apă. Dimineaţa, se stoarce şi se bea preparatul în trei
reprize pe stomacul gol. Cura durează minimum trei luni şi este folosită şi în insuficienţa ovariană.

Soia reglează tiroida

Tiroida secretă tiroxină, triiodotiroină (influenţează creşterea şi dezvoltarea la copii, coordonează


metabolismul lipidic, glucidic şi protidic), calcitonină (coordonează echilibrul fosforic şi fixarea calciului
în oase). Hiposecreţia determină nanismul (piticismul) tiroidian însoţit de cretinism, guşa endemică,
mixedem, iar hipersecreţia determină boala Basedow Graves. Florile de măr şi seminţele de măr, pe
lîngă conţinutul bogat în iod, dispun de o serie de homoni naturali, benefici pentru reglarea activităţii
glandei tiroide. Cîteva seminţe sînt suficiente pentru a acoperi doza zilnică de iod. Talpa gîştei este
renumită pentru reglarea hiperfuncţiei tiroidiene, a activităţii sistemului nervos vegetativ, fiind
recomandată în tulburări nevrotice cardiace şi depresie. Se administrează tinctura de talpa gîştii, în
asociere cu tinctură de păducel. Prea puţină tiroxină duce la îngrăşare, la fragilizarea părului şi
unghiilor şi la uscarea pielii. Alimentaţia bogată în seleniu, produse lactate şi soia ajută în cazurile de
dezechilibru tiroxinal. Pentru hipertiroidism, ideale sînt infuzia de creţişoară, coada şoricelului, salvie,
vîsc. Se beau două căni pe zi, dimineaţa şi seara. Tratamentul durează 2-3 luni. Se fac masaje cu
alifie de drăgaică la gît. Se recomandă o baie la culcare cu apă mai rece şi oţet de mere. Mai sînt utile
compresele cu varză şi argilă diluată într-un decoct de scoarţă de stejar. În hipertiroidism, se
recomandă cura cu suc de lămîie şi cea de suc de orz verde. Muştarul galben-conţine în seminţe cea
mai mare cantitate de tiroxină. Ridichea crudă este un remediu clasic pentru tratamentul hipotiroidei şi
al tiroidei hiperactive.

Adrenalină din fructe şi sport

Epifiza secretă melatonina, care favorizează somnul adînc, odihneşte şi relaxează sistemul nervos.
Soarele opreşte producerea melatoninei. Dacă nivelul acestui hormon este ridicat, apar oboseala,
apatia şi chiar depresia. După vîrsta de 40 de ani, secreţia de melatonină scade la jumătate
comparativ cu cea a persoanelor tinere. Putem beneficia de acest hormon dacă adormim după ora
22,00 şi ne hrănim preponderent cu lapte, banane, leguminoase, fructe uscate, struguri roşii. Glandele
suprarenale secretă hormonii corticosteroizi: aldosteronul (intervine în metabolismul apei şi
electroliţilor), cortizon şi corticosteron (intervin în buna funcţionare a aparatului digestiv, renal,
circulator, nervos şi metabolic). Adrenalina şi noradrenalina sînt hormonii care sporesc energia vitală.
Îmbunătăţesc circulaţia sangvină, determină eliberarea energiei din glucoză şi acizii graşi, cresc
tensiunea, cicatrizează rănile. În situaţii de şoc, adrenalina asigură acea explozie de energie necesară
depăşirii oricărui pericol sau stres. Aceşti hormoni sînt produşi prin sintetizarea aminoacizilor, prin
urmare, fructele bogate în vitamina C şi leguminoasele nu trebuie să lipsească din dieta zilnică.
Hormonul DHEA este produs din colesterol tot de către glandele suprarenale. DHEA întăreşte
imunitatea, prelungeşte viaţa celulelor din sistemul nervos, asigură elasticitatea epidermei şi
robusteţea muschilor. Descărcarea acestui hormon este stimulată de exerciţiile fizice, consumul
germenilor de grîu, al drojdiei de bere şi ceai verde.

Afinul, stimulator de insulină

Pancreasul endocrin produce insulină (intervine în metabolismul glucidic, lipidic şi protidic, are efect
hipoglicemiant, favorizează glicogenogeneza), glucagonul (intervine în reglarea metabolismului
glucidic, lipidic şi protidic), somatostatina (cu rol în creştere şi dezvoltare). Hipersecreţia de insulină
determină hipoglicemie, iar hiposecreţia duce la diabet zaharat. În medicina populară, remediile
hipoglicemiante verificate în timp sînt: decoctul din teci de fasole (diminuează glicozuria), decoctul din
rădăcini de brusture, ceai de frunze de dud negru (diminuează glicemia şi glicozuria), infuzie din
frunze de nuc (diminuează glicozuria şi scade setea), mure, spanac, dovleac, ţelină, orz, infuzie din
frunze de anghinare, ceai de rădăcină şi frunze de cicoare (stimulează funcţia de transformare a
zaharurilor în glicogen, scade glicemia), suc proaspăt de scai (calmează pruritul diabeticului), decoct
din frunze şi rădăcină de troscot (în caz de albuminurie, diaree şi hemoragii frecvente), infuzie de
şovîrf (diminează glicozuria), macerat la rece din frunze de salvie, infuzie de urzică. Preparatele din
afine (extract, tinctură, ceai) sînt indicate mai ales persoanelor cu diabet non-insulino-dependent, însa
sînt de ajutor şi celor dependenţi de insulină. Glucochinina este un compus regăsit în fructele de afin
despre care cercetătorii consideră că reduce nivelul de zahăr din vasele de sînge, şi prin urmare,
reduce dependenţa de insulină. Mirtilina („insulina vegetală“) şi neomirtilina au acţiune
hipoglicemiantă. Se ţine un tratament timp de 40 zile cu două căni de ceai pe zi. Ceaiul trebuie
pregătit din frunze de afin şi fructe uscate, o linguriţă la o cană de apă fiartă.

Pentru reglarea hormonilor sexuali

Glandele genitale feminine sînt reprezentate de foliculii ovarieni care secretă hormonii estrogeni
(determină scăderea hormonului FSH, creşterea glandelor mamare şi caracterele sexuale la fetiţe) şi
progesteronul (menţinerea sarcinii). La bărbaţi, testiculele secretă testosteronul, care dezvoltă
organele sexuale masculine, împreună cu STH, participă la creştere şi dezvoltare. Producţia de
testosteron sporeşte dacă vom consuma alimente bogate în albumină şi zinc (peşte, brînzeturi,
cereale germinate, ciuperci, nuci, alune). Se recomandă extract de muguri de stejar, muguri sau
mlădiţe de zmeur, muguri de cătină, germeni din seminţe de in, germeni din seminţe de dovleac,
extract din muguri de afin. Mugurii de stejar acţionează selectiv pe gonadele feminine şi masculine,
stimulează secreţia de testosteron. Năpraznicul exercită un efect benefic asupra aparatului genital atît
feminin cît şi masculin, în tulburări de dinamica sexuală la ambele sexe, stimulează spermatogeneza,
are efecte hipotensoare. Brînca ursului este indicată în impotenţă hormonală, frigiditate, sterilitate
masculină şi femină, amenoree, menopauză prematură. Planta este contraindicată femeilor gravide.
Uleiul din seminţe de dovleac este un reglator hormonal al aparatului genital masculin, eficient în
creşterea potenţei şi buna funcţionare a gonadelor masculine, combate hipertrofia prostatei.
Progesteronul natural

Mugurii de zmeur sînt consideraţi un progesteron natural şi mai ales un extraordinar reglator al
activităţii ovarelor. Se folosesc pentru menţinerea sub control a tuturor fenomenelor care ţin de
menopauză: bufeuri, usturimi în zona genitală, tulburări emoţionale, hirsutism. Femeile care fac
tratament de lungă durată cu muguri de zmeur vor încetini considerabil procesele de îmbătrînire. Iar
cele tinere, care vor să renunţe la controversatele anticoncepţionale pot recurge, de asemenea, la
tratamentul cu mugurii de zmeur. Coada şoricelului are acţiune asemănătoare progesteronului, fiind
eficient în caz de cicluri abundente sau tulburări de menopauză. Creţişoara e tot un fel de
progesteron, se poate administra în caz de ciclu neregulat sau ciclu cu hemoragii puternice sau
prelungite, tulburări de pubertate, sindrom menopauzal, mastoză fibochistică, chisturi ovariene. Trifoiul
roşu protejează de cancer de sîn şi genital, reglează disfuncţiile menopauzale. Traista ciobanului este
indicată în caz de tulburări de ciclu menstrual, sindrom menopauzal, fibrom uterin, mastoză şi chisturi
ovariene. Florile de hamei, bogate în estrogeni naturali, calmează excitaţiile sexuale, avînd acţiune
sedativă, dar luptă şi cu infecţiile genitale (vaginită, blenoragie). Lemnul dulce reglează activitatea
hormonală la femeile la care apare o creştere a hormonului masculin, stimulînd creşterea sînilor şi
funcţia glandelor suprarenale. Se administrează 3-4 linguriţe de tinctură pe zi timp de 14 zile.
Seminţele de in reglează de asemenea aparatul genital feminin, protejîndu-l de cancerul de sîn şi
ovare.

Menţinerea tinereţii hormonale

S-a arătat că deficitul de hormon estrogen poate fi compensat de o alimentaţie reîntineritoare. Este
esenţială renunţarea la produsele toxice, precum carne, zahăr şi alimente cu aditivi sintetici. Hrana vie
bazată pe legume şi fructe proaspete, la care se adaugă cerealele nedecorticate, seminţele
oleaginoase şi legumele reprezintă cele mai bune soluţii pentru menţinerea tinereţii. Măslinele negre
consumate ca atare şi uleiul din măsline, obţinut prin presare la rece şi folosit crud, în salate, sînt
renumite ca surse de hormoni naturali preţioşi. La fel, germenii de grîu, cîte 2-3 linguri pe stomacul
gol, de obicei în combinaţie cu miere şi nucă rasă. Lăptişorul de matcă, în cură de două săptămîni,
este esenţial pentru păstrarea vitalităţii. Se iau 0,5-2 ml pe zi din acest produs apicol extrem de
puternic. Alte alimente esenţiale pentru relansarea activităţii hormonale: rădăcina de ţelină crudă şi
frunzele verzi de ţelină, soia boabe, germenii de soia, fulgii de ovăz, seminţele de floarea-soarelui
neprăjite, susanul pastă şi sub formă de seminţe neprăjite. Un medicament redutabil în lupta cu
osteoporoza este tinctura de mărar. Este tolerată şi de către persoanele cu predispoziţie spre afecţiuni
tumorale benigne sau maligne. Poate fi luată în cure de lungă durată, element extrem de important în
tratamentul osteoporozei. Tinctura se prepară din 20 de linguri de seminţe de mărar, care se
amestecă cu jumătate de litru de alcool alimentar de 70 de grade, după care se lasă la macerat 8 zile
şi se filtrează. Se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Se ia o linguriţă de tinctură dizolvată în
jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi. Tratamentul durează minimum 6 luni.

Secretul fericirii

• Investiţi cu funcţia de manageri, hormonii controlează impulsurile şi emoţiile fundamentale


(sexualitatea, frica, furia, bucuria, tristeţea). Dopamina stimulează senzaţia de plăcere, noradrenalina
întreţine optimismul, iar serotonina permite înfrînarea agresivităţii. Fluctuaţiile hormonale stau la baza
stărilor de nervozitate, depresie, atît la bărbaţi, cît şi la femei, mai ales la schimbarea anotimpurilor. Ca
să contracarăm irascibilitatea apărută odată cu venirea frigului, ne putem controla naturist dispoziţiile
emoţionale cu preparate din plante. Banalul usturoi verde, pe lîngă faptul că este un aliment
anticancerigen redutabil, conţine hormoni vegetali cu rol în echilibrarea endocrină. Serotonina este
sintetizată în ficat şi nervii simpatici. Denumită uzual hormonul fericirii, este prezentă în celulele
tractului gastro-intestinal şi în creier. Secreţia optimă a serotoninei poate fi stimulată prin exerciţii fizice
uşoare, consumul de verdeţuri, fructe de mare, miere de albine şi kiwi. Alte alimente: pîinea integrală,
cereale, tofu, lapte, cacao, grepfrutul, banane, ananas, cireşe, prune, curmale, migdale, alge,
îngheţată, ciocolată şi bomboane. Se spune că un simplu zîmbet deseori ajută sistemul nostru
endocrin mai mult decît un costisitor tratament hormonal.

Hormonii şi cosmetica

• Pentru menţinerea elasticităţii pielii şi reducerea ridurilor, eficient este tratamentul pe bază de
estrogen din plante (fitoestrogen). Acest hormon poate fi găsit în cereale integrale, seminţe de susan,
linte, mazăre, nuci, migdale şi soia. Cel mai puternic şi sigur medicament hormonal naturist rămîn
totuşsi regimurile cu hrană netrecută prin foc. Legumele şi fructele crude, sub formă de salată sau suc,
consumate în mari cantităţi, au efecte incredibile. Pielea se curăţă şi se netezeşte, iar petele de
bătrîneţe dispar în cel mult două luni. Imunitatea creşte spectaculos, protejînd de cancer şi tumori
benigne. Memoria se îmbunătăţeşte vizibil, creşte tonusul psihic, se ameliorează osteoporoza.

S-ar putea să vă placă și