Sunteți pe pagina 1din 7

Satanismul muzicii rock.

O
analiză de Florin Stuparu

Satanismul muzicii rock


Satanismul mărturisit astăzi în felurite chipuri nu este ceva nou, ci un urmaş tîrziu al
vechilor credinţe păgîne despre care citim în Vechiul Testament. Deci ce este, pe
scurt, satanismul „modern”? O religie care se mărturiseşte atee, dar luptă împotriva
Dumnezeului Creştinilor, cinstindu-l pe Satan ca idol al libertăţii. (Trebuie să
înţelegem că ateismul nu este reaua filosofie a celor fără de Dumnezeu, ci a acelora
care sînt împotriva lui Dumnezeu. Altminteri, de ce L-ar huli, dacă nu cred în El?)
Satanismul „modern” este noul nihilism, care propovăduieşte libertatea desăvîrşită a
omului, libertate al cărei simbol este Satan, fireşte. Întemeietorul acestei drăcării este
socotit Anton Şandor Le Vey, fost dresor de circ, autorul Bibliei satanice (în 1969). În
1996, a întemeiat „Biserica lui Satana”, la Los Angeles. Se mărturiseşte singurul
urmaş al lui Belzebut pe pămînt. Din această Biserică făcea parte şi Charles Manson
– cumplitul ucigaş al Sharonei Tate, soţia regizorului Roman Polanski. Unul dintre
cele mai cunoscute fragmente ale Bibliei Satanice este rugăciunea care zice aşa:
„Tatăl nostru care eşti în iad, mărească-se numele tău! Precum în iad, aşa şi pe
pămînt! Păcatul cel de toate zilele dă-ni-l nouă azi, şi du-ne pe noi în ispită şi învaţă-
ne de rău! Ave Satan!” Poruncile Bibliei Satanice sînt cam acestea:„Nu ai voie să
crezi în Dumnezeu, pentru că lumea este a mea şi voi socoti credinţa ta ca un păcat.”
Sau: „Fă-ţi un idol şi închină-te lui în fiecare duminică!”

Precum se vede, satanismul „modern” este un nihilism simplu, care tălmăceşte pe


dos Biblia, a face lucrurile pe dos fiind chiar felul de a fi al Satanei şi al diavolilor lui.
Iar mijlocul cel mai la îndemînă pentru a propovădui acest satanism simplificat, calea
cea mai uşoară de a intra în legătură cu duhurile cele rele, este acela al muzicii, şi
anume al aşa-numitei muzici „rock”, pe care tinerii o ascultă cîteva ore pe zi, căci
rock-ul este pentru ei o filosofie de viaţă, o RELIGIE. Această cale nu este numai la
îndemîna fiecăruia, dar e şi îngăduită, pentru că se ascunde sub înfăţişarea „artei”,
iar de „artă” nimeni nu îndrăzneşte să se atingă, fiind un idol cinstit de toată lumea.
Astfel încît aceşti preoţi ai celui rău numiţi „rock-staruri” nu numai că nu se ascund, ci
săvîrşesc la vedere slujbe închinate stăpînului lor, la care adună deodată chiar şi un
milion de „credincioşi”. Căci asta sînt concertele rock, adunări satanice în care tinerii
se îndrăcesc prin sunete, prin texte şi prin mişcare. Fără să intru în multe amănunte,
voi zice că gălăgia tobelor şi a altor instrumente ritmice duce la pierderea minţilor. La
aceasta se adaugă acele mişcări nebuneşti, care duc la pierderea stăpînirii asupra
trupului, acesta ajungînd să se mişte aşa-zicînd de la sine. În sfîrşit, vorbele rostite
nu sînt altceva decît rugăciuni către duhurile căzute şi către înainte-stătătorul lor,
diavolul cel mare. Astfel, rocker-ii nu fac nimic altceva decît să aducă pe stadioane şi
în săli de concert vechea vrăjitorie a şamanilor (a tuturor vrăjitorilor), care izbesc în
tobe, se învîrt pînă ameţesc şi cheamă demonii pentru a intra în legătură nemijlocită
cu ei (ceea ce se şi întîmplă, întotdeauna). Şi, atît vrăjitorii „tradiţionali”, cît şi rocker-ii
se ajută de ierburi sau de prafuri de nebunie, pe care noi le numim acum „droguri”.

Lăsînd la o parte muzica propriu-zisă (de care s-a ocupat părintele Dan Bădulescu în
scrierile sale), vreau să aduc aici cîteva din textele şi din spusele celor mai cunoscuţi
„hard-rock-eri” de azi, pentru a ne lămuri oarecum că nu avem a face cu glume şi
copilării, ci cu lucruri cît se poate de adevărate şi înfricoşătoare. Iar mai înfricoşător
decît toate e că ţara noastră ortodoxă este unul din locurile cele mai căutate de cei
mai aprigi rock-eri. Să răsfoim de pildă presa de acum doi ani:

„Marilyn Manson, Reamonn, Alice Cooper, Faithless [Fără credinţă], Wu-Tang Clan,
Kasabian, Pink, Hooverphonic şi Morcheeba concertează în România, în cadrul B-
ESTIVAL. În zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie va avea loc în România primul festival
după exigenţe internaţionale: pe parcursul a trei zile, nu mai puţin de 20 de nume,
artişti de renume mondial alături de trupe autohtone, vor zgudui scena de la «B-
ESTIVAL», un eveniment organizat de Emagic Entertainment cu sprijinul Romexpo!
[…] Unul dintre headlinerii B’ESTIVAL-ului va fi nimeni altul decît Marilyn Manson,
vedeta rock autoproclamată «Anticrist-ul Superstar»! Indiscutabil, una dintre cele mai
celebre şi mai controversate apariţii din lumea showbiz-ului, Marilyn Manson a reuşit
să-şi atragă milioane de fani din rîndul publicului tînăr. […] Pe numele lui adevărat
Brian Hugh Warner, Marilyn Manson a avut drept surse de inspiraţie pentru alegerea
pseudonimului pe actriţa Marilyn Monroe şi pe criminalul în serie Charles Manson,
consideraţi în America drept cea mai iubită şi, respectiv, cea mai detestată
persoană.”

În interviuri, Marilyn Manson mărturiseşte cu mîndrie (după cum citim pe NET): „Din
fericire, lumea îşi va aminti de mine ca de acela care a pus sfîrşit creştinismului.”
Manson este „reverend” al Bisericii Satanice. El se mutilează pe scenă, rupe Biblia şi
scuipă hule împotriva Domnului Hristos. Pe tricourile lui scrie: „Ucideţi-vă părinţii!”
Manson zice că discul său „Antichrist Superstar” („Antihrist super-vedetă”) i-a fost
insuflat de o putere suprafirească, ceea ce e cît se poate de adevărat. Manson
nădăjduieşte aceasta: „Cred că de cîte ori oamenii ascultă acest album («Antichrist
Superstar») poate că Dumnezeu va fi nimicit în minţile lor.” „Cînd eram copil – îşi
aminteşte Manson – mama îmi spunea: Dacă blestemi la vremea nopţii, diavolul va
veni la tine în somn. Şi eu mă emoţionam, căci chiar voiam ca aceasta să se
întîmple… O voiam. Voiam aceasta mai mult decît orice.” Manson zice: „Nu ştiu dacă
cineva a înţeles cu adevărat ce încercăm noi să facem… Odată ce i-am prins pe
oameni, putem să le dăm MESAJUL nostru.” Iar următorii lui din România
mărturisesc aşa:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: manson-666

…prefer melodiile cu subiect legat de religie, mai exact anti… Idolu’ meu e marilyn
manson… Sunt genul care crede doar ce vede. Astfel, refuz existenţa lui dumnezeu
şi sunt împotriva lui.”

Nici nu mai are rost să citim ce zice Marilyn Manson în cîntecele sale, aşa că o să
trecem la Alice Cooper. „Alice Cooper (născut Vincent Damon Furnier, la 4 februarie
1948), este un cîntăreţ de muzică rock, compozitor, textier şi muzician a cărui carieră
muzicală se întinde pe o durată de patru decenii. Prezentînd spectacole de scenă
complexe, în care ghilotinele, scaunele electrice, sîngele simulat şi şerpii boa
constrictori sunt elemente frecvente, Cooper a împrumutat numeroase elemente de
heavy metal, garage rock, horror movies şi vodevil pentru a crea o variantă teatrală a
muzicii hardrock care a devenit cunoscută sub numele de shock rock… Cariera de
cîntăreţ solo a lui Alice Cooper a început în 1976 cu albumul conceptual «Welcome
to My Nightmare» («Bine aţi venit în coşmarul meu»)” (articol de enciclopedie). Alice
Cooper a mărturisit: „Cu ani în urmă m-am dus la o şedinţă de spiritism, unde
Norman Backley a rugat spiritul să vorbească. Acesta mi-a vorbit. Mi-a promis mie şi
formaţiei mele glorie, stăpînire universală în muzica rock şi bogăţie. Singurul lucru pe
care mi l-a cerut era să-l las sămi stăpînească trupul.” Şi l-a lăsat, fiind cu desăvîrşire
dăruit lui Satan, căruia i-a dedicat albumul „House of Fire” („Casa focului”). Credinţa
în sine însuşi a trecut în cîntecele sale. În „Vreau doar să fiu dumnezeu”, el zice aşa:
„Eu stăpînesc, am un suflet impermeabil la gloanţe şi sînt plin de mîndrie. Eu m-am
născocit pe mine fără ajutorul nimănui. Sînt prototipul suprem. Stau pe propriul meu
tron. Eu şi cu mine sîntem de acord că nu avem nevoie de nimeni. Nu am învăţat
niciodată să mă plec nici unei stăpîniri cunoscute. Chiar vreau să-mi ridic o statuie
înaltă, asta e tot. Încerc doar să fiu Dumnezeu, doar să fiu Dumnezeu… M-am
născut pentru rock şi m-am născut să stăpînesc.”

Tot acum doi ani a venit la noi şi Robert Plant de la Led Zeppelin. Formaţia aceasta a
adus în piesele muzicale versuri satanice inserate subliminal, nescrise pe coperta
discului – o cale ascunsă de a vîrî în conştiinţa ascultătorului anumite mesaje fără ca
el să-şi poată da seama, care îl pot face mai tîrziu să treacă şi la fapte. Cîntecul
„Stairway to Heaven” („Scară la cer”) al grupului „Led Zeppelin” („Zeppelinul de
plumb”) este cel mai cunoscut cîntec din istoria rock-ului. Unul dintre stihuri zice aşa:
„Ştiţi că uneori cuvintele au două înţelesuri.” Trebuie să se ştie că acest cîntec este
îmbibat în amăgire satanică! Cînd e rulat înainte, zice: „Da, sînt două căi pe care poţi
merge, dar pe calea cea lungă este vreme să schimbi drumul.” Atunci cînd e ascultat
pe dos, se aude limpede: „Este dulcele meu Satan… O, voi cînta pentru că trăiesc cu
Satan.” Cîntecul lui „Zeppelin”, „Houses of the Holy” („Casele sfîntului”) zice: „Lasă
muzica să fie stăpînul tău! Ia seama la chemarea stăpînului! O Satan!” Ceea ce se
ştie mai puţin e că formaţia „Led Zeppelin” este următoare lui Aliester Crowley, un
vestit ocultist şi satanist mărturisit. Aleister Crowley a fost întemeietorul revistei
„Lucifer”. În templul lui satanic din Londra se cîntă „Imnul către Pan”, se rostesc
rugăciunile pentru liturghia compusă de el, pe mormîntul său discipolii rostesc
formule sataniste şi cîntă „Imnul către Satana” al lui Carducci, iar formaţii celebre de
muzică rock l-au avut idol pe Carducci. Membrii formaţiei „Led Zeppelin” au cumpărat
vila din Londra a lui Crowley, unde au locuit o vreme.

Să zicem cîteva cuvinte şi despre formaţia „The Rolling Stones” care, tot aşa, a cîntat
în România în 2007, spre fericirea bătrînilor „tineri” care au aşteptat-o vreo treizeci de
ani. Cîntecul „Sympathy for the Devil” („Simpatie pentru diavol”) al celor de la „The
Rolling Stones” este imnul oficial al Bisericii lui Satan. În el, Lucifer cere dragostea
celor care îl întîlnesc. Şeful grupului, Mick Jagger, zice că Anton Lavey, întemeietorul
Bisericii lui Satan şi autorul Bibliei satanice, i-a ajutat inspirîndu-le muzica! Albumul
numit „Their Satanic Majesties Request” (Majestăţile lor satanice cer”) spune tot!

Alte formaţii cunoscute şi muzica lor:

Cei mai mulţi nu ştiu că unul dintre cele mai cunoscute cîntece ale anilor 70’, „Hotel
California”, al trupei „Eagles” („Vulturii”), trimite la Biserica Satanică, ce se află într-un
fost hotel din strada California! În interiorul coperţii albumului este poza lui Anton
Lavey. Că „The Eagles” sînt legaţi de Biserica Satanică o arată şi cîntecul lor „Have
A Good Day in Hell!” („Să aveţi o zi bună în iad!”).

Membrii grupului „Kiss” („Sărut”) se arată pe scenă în chip de demoni, cu sînge


curgînd, scuipînd foc şi răcnind. În cîntecul lor „The God of Thunder” („Dumnezeul
trăsnetului”), cei de la „Kiss” le poruncesc tinerilor să îngenuncheze înaintea lui
Satan: „Am fost crescut de către un demon, pregătit să stăpînesc lumea. Sînt domnul
tărîmurilor pustii, omul modern făcut din oţel. Adun întunericul pentru plăcerea mea.
Vă poruncesc să îngenuncheaţi înaintea dumnezeului trăsnetului, dumnezeul rock’n
roll-ului! Îţi voi fura sufletul tău cel feciorelnic.” Ca un ecou, să citim ce zice o tînără
de la noi:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: MaliceBathory

…obsedată, cînd văd sînge, să mă spăl cu el. Şi recunosc: am făcut asta o dată; şi,
la fel ca ea [?], am considerat că arăt mai bine…”

Să mai dăm cîteva pilde, fără o rînduială anume:

Rock-starul homosexual David Bowie a spus de mult: „Rock-ul este dintotdeauna


muzica diavolului… Cred că rock and roll-ul este primejdios… Simt că vestim ceva
încă mai întunecat decît noi înşine.”

În cîntecul „The Conjuring” („Chemarea”), de Megadeth, se arată adevăratul scop al


rock-ului: „Eu sînt avocatul diavolului, un comis voiajor dacă vreţi…Veniţi cu mine în
adîncurile mele infernale… Ţi-am luat sufletul!” Iar la sfîrşit se zice: „Supuneţi-vă!”

Rocker-ul Frank Zappa zice aşa:

„Eu sînt avocatul diavolului! Avem proprii noştri închinători. Fetele îşi vor da trupurile
muzicienilor aşa cum voi aţi da o jertfă lui Dumnezeu.”

Super-grupul „Metallica” zice, în cîntecul „Sări în foc!”: „Urmează-mă acum, copilul


meu… Fă întocmai ce-ţi spun… Sări de voia ta, ori vei fi luat cu sila… Oricum te
iau… Aşa că apleacă-te şi apucă-mă de mînă… Vino acasă, acolo de unde eşti, vino
şi sări în foc!” Tot „Metallica”, în „Prinţul”: „Înger de dedesubt, vreau să-mi vînd
sufletul… Diavole, ia-mi sufletul! Nu-mi pasă de rai, aşa că nu te aştepta să plîng. Şi
voi arde în iad din ziua în care voi muri.”

Bon Jovi cîntă, în „Homebound Train” („Trenul spre casă”): „Cînd eram doar un băiat,
diavolul m-a luat de mînă, m-a luat de acasă şi m-a făcut bărbat. Mă duc în jos, în
jos, în jos, în jos, în trenul spre casă.” Tot el mărturiseşte:„Aş omorî-o pe mama
pentru rock and roll. Mi-aş vinde sufletul.” Aşa a făcut Tommy Sullivan, din New
Jersey! Într-o noapte de sîmbătă, Tommy (14 ani), i-a tăiat gîtul mamei sale şi i-a
scos ochii. Apoi, Tommy şi-a crestat încheieturile de la mîini şi şi-a tăiat gîtul de la o
ureche la alta, încît aproape şi-a retezat capul. Tatăl lui Tommy a spus după aceea
că fiul său cîntase vreme de o săptămînă un cîntec rock despre sînge şi uciderea
mamei.

Unul dintre cele mai iubite grupuri rock este „Slayer” („Ucigaşul”). „Slayer” cîntă aşa:
„Războinici ai porţilor iadului…, noi credem în domnul Satan.” Despre asta e vorba în
toate cîntecele lor. În „Iadul aşteaptă”, ei zic: „Isus ştie că sufletul vostru nu poate fi
mîntuit. Răstigniţi-L pe aşa-zisul vostru Domn! Sufletele voastre sînt blestemate,
Dumnezeul vostru a căzut în robia mea pentru veşnicie! Iadul aşteaptă!” Începutul
cîntecului „Iadul aşteaptă” nu este decît o gălăgie; cînd e ascultat de-andărăt, se
aude adevăratul mesaj: „Alătură-te nouă, alătură-te nouă, alătură-te nouă!” Un „fan”
(„fanatic”) al trupei „Slayer” zice: „Îl urăsc pe Dumnezeul vostru, Iisus Hristos. Satan
este stăpînul meu. Am jertfit animale pentru el. Dumnezeul meu este «Slayer». În
cuvintele muzicii lor cred!”

Grupul „Acheron” (rîul morţilor, în mitologia păgînilor Elini) are un album numit
„Ritualurile Messei Negre”. Pe disc, Peter Gilmore, din Biserica Satanică, chiar
citeşte rugăciunile „messei” negre, în vreme ce membrii grupului, mîrîind drăceşte,
cîntă aşa: „Slavă prea-puternicului Satan! Ne rugăm la tine, te binecuvîntăm, te
slăvim! Tu eşti stăpînul, tu singur, o preaputernice Satan!”

Grupul „Manowar” cîntă, în „Podul spre moarte”: „Întunecatule stăpîn, te chem cerînd
dreptul sacru de a arde în iad… Ia-mi sufletul meu cel desfrînat! Bea-mi sîngele aşa
cum şi eu îl beau pe al tău! Lucifer este regele, rugaţi-vă lui Satan!”

Grupul „Morbid Angel” („Îngerul bolnăvicios”) zice aşa, în „Răzbunarea din mine”:
„…sabia lui Satan, care sînt eu… Ard de ură să curăţ lumea Nazarineanului.” Şi, ca
să ajungă la capăt, cîntă „Blasphemy” („Hula”): „Cîntaţi hula, batjocura lui Mesia! Îl
blestemăm pe Sfîntul Duh… Huliţi-L pe Sfîntul Duh! Hulă asupra Sfîntului Duh!” Trey
Azagthoh de la „Morbid Angel” zice că este un adevărat vampir şi pe scenă chiar se
muşcă pe sine însuşi şi îşi bea sîngele.

Rocker-iţa Kat (Pisica) zice, în parodia „Satan Says” („Satan spune”): „Hei, fete şi
băieţi! Veţi face tot ce spune Satan, da? Satan spune: Urmaţi-mă! Satan spune:
Mergeţi în iad!”

Grupul „Bow Wow Wow”, în cîntecul lor „Prince of Darkness” („Prinţul întunericului”),
îndeamnă: „Deschideţi uşa şi lăsaţi-l pe Satan să intre, Prinţul întunericului!”

Grupul „Sad Iron”(„Fier trist”) îşi cîntă rugăciunea către diavol: „Noi toţi ne rugăm
diavolului, el e atît de frumos. Noi toţi ne rugăm diavolului pînă în ziua cînd vom
muri!”
Grupul „W.A.S.P.” („We Are Sex Perverts”, „Noi sîntem perverşi sexual”) cîntă, în
„Sleeping in the Fire” („Dormind în foc”): „Gustaţi dragostea, magia lui Lucifer…” În
timpul spectacolelor lor, membrii trupei beau sînge dintr-un craniu, taie carne crudă
cu toporul şi aruncă bucăţile fanilor îndrăciţi, care le devorează. O revistă americană
scria: „Ascultînd cîntecul «I wanna be somebody», îţi umpli trupul de draci şi te simţi
predispus la sinucidere…”

În timpul concertelor, grupului „Black Sabbath” („Sabatul negru”) i se cerea de către


tineri să-l întîlnească pe Satan. Unul dintre albumele lor este intitulat „Ne vindem
sufletul pentru Rock’n Roll!” Cîntecul „N.I.B.” („Nativity In Black”, „Naştere în negru”)
este un cîntec de dragoste din partea lui Lucifer, în care acesta zice aşa: „Unii spun
că dragostea mea nu e adevărată. Te rog crede-mă, dragostea mea, şi îţi voi da
acele lucruri despre care crezi că nu pot fi… Uită-te în ochii mei, vei vedea cine sînt,
numele meu este Lucifer, te rog ia-mă de mînă.”

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri rock este „AC/DC” („Anti-Christ, Death to
Christ”=„Antihrist, moarte lui Hristos”). În cîntecul „Hells Bells” („Clopotele iadului”), ei
cîntă: „Te voi lua în iad, te voi lua, Satan te va lua.” Cîntecul lor „Highway to Hell”
(„Autostrada iadului”) zice aşa: „Hei, Satan, mi-am plătit vama, sînt în drum spre ţara
promisă, sînt pe autostrada iadului.” Satanistul Richard Ramirez, cunoscut drept
„Night Stalker” („Călăuza nopţii”), care a îngrozit California, mărturisea că piesa
„Night Prowler” („Tîlharul nopţii”) a grupului „AC/DC’s” l-a făcut să ucidă cel puţin 14
persoane, ca jertfă adusă lui Satan!

Grupul „Suicidal Tendencies” („Aplecări spre sinucidere”), ale cărui cîntece laudă
uciderea de sine şi a fost pus în legătură cu sinuciderea tinerilor, zice aşa, în cîntecul
„Possessed” („Posedat”): „Sînt prizonierul unui demon. El stă lîngă mine oriunde m-
aş duce. Nu pot scăpa de ţinerea lui. Aceasta trebuie să fie pedeapsa mea pentru că
mi-am vîndut sufletul!”

Grupul „Unleashed” („Dezlănţuit”), zice aşa, în piesa „Crush the Skull!” („Zdrobeşte
ţeasta!”): „M-am uitat în ochii lui sticloşi şi l-am apucat de barbă. Am ridicat securea
şi i-am despicat ţeasta mîncată de viermi. Zdrobeşte ţeasta, moarte lui Christ!”
Stihurile sînt luate din Biblia Satanică.

Cîntecul „The Oath” („Jurămîntul”), al grupului „Mercyful Fate”, este chiar jurămîntul
pe care îl face un satanist în timpul liturghiei negre, şi zice aşa: „Mă lepăd de Isus
Christos, înşelătorul; şi mă lepăd de credinţa creştină. În această lume, jur să îmi dau
toată silinţa slujind stăpînului legiuit, să-l cinstesc pe stăpînul nostru Satan, şi pe
nimeni altul!”

Grupul „Venom” arată adevăratul scop al muzicii rock: „Nu sîntem aici ca să vă
distrăm… Eu slujesc căile lui Satan. Răspundeţi chemărilor lui!” În piesa
„Possessed”, ei cîntă aşa: „Sînt posedat de tot ce e rău. Cer moartea dumnezeului
vostru… şi stau la stînga domnului Satan!” Despre aceasta, iată ce scrie şi un tînăr
de la noi:

„mallzebuth.3xforum.ro, user: Wolfsoul [suflet de lup] – Lucifer

…eu am mai multe obsesii încă de cînd eram copil, aveam unele kestii care pur si
simplu nu imi ieşeau din cap… De exemplu, eram obsedat de «evil» încă dinainte să
ascult rock; pe la 10 ani, jucam şah cu diavolu’: eu mutam pt el, şi – culmea! – luam
bătaie; uimit other: the wolf [lupul] – mă regăsesc în acest animal, kiar dacă mulţi nu
îl cunosc. Lucifer – mă regăsesc în situaţia lui, şi pur şi simplu am realizat kă îi
aparţin şi în cele din urmă voi şade în stînga lui pentru eternitate.”

În 1992, la premierea MTV, membrii grupului „Red Hot Chili Peppers” au mulţumit
pentru premiu şi au zis: „Înainte de orice, vrem să-i mulţumim lui Satan…”

Cîntecul „The Number of the Beast” („Numărul Fiarei”), al formaţiei „Iron Maiden”
(„Fecioara de fier”) zice aşa: „numărul 666, 666 pentru mine şi pentru tine!”

Grupul „Deicide” („Uciderea lui Dumnezeu”) îşi cîntă credinţa în piesa „In Hell I Burn”
(„Ard în iad”): „Ard în iad, nu mai sînt întrebări, ard în iad pentru Satan.” Cîntecul lor
„Oblivious To Evil” („Orb în faţa răului”) înfăţişează o jertfă omenească adusă lui
Satan : „Alăturaţi-vă nouă… jertfa copilului nenăscut. Intraţi în împărăţia întunericului,
sodomizaţi pentru ritual… Stăpîne al infernului, primeşte această ofrandă a morţii!”

Grupul „Coven”cîntă aşa, în „Burn the Cross”(„Ardeţi crucea!”): „Fiul lui Dumnezeu,
pocăieşte-te de păcate şi făgăduieşte-ţi sufletul iadului! Roagă-te ca Satan să te
ierte, de vreme ce Dumnezeul tău nu poate… Dumnezeul tău este mort şi acum mori
şi tu. Satan stăpîneşte în sfîrşit!”

Să ne oprim aici, urmînd ca într-un număr viitor să vorbim şi de alte feţe ale
satanismului vremii noastre.

Florin Stuparu
Sursa: Axa via Ziaristi Online

S-ar putea să vă placă și