Eminescu in viziunea criticilor

„Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet,
pe care le lasa cu nelamuritul lor si, exprimand inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipe de
fulger, profund sufletul nostru ... Farmecul acestei poezii se explica prin efectul ei
asemanator cu al muzicii. De aici si senzatia de infinit pe care o da poezia lui Eminescu.
Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini
sugestive, de sonoritati de forma”. Garabet Ibraileanu

„Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa”.

Mircea Eliade

„Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs
umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost
considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga
literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El
este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut
fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala”.
Garabet Ibraileanu

„Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita”.

Nicolae Iorga

“Eminescu e un poet de conceptie si asta a stanjenit pe critici, care au evitat sa analizeze

poezia lui cu subintelesul discret ca ea se va perima. Toata arta lui Eminescu sta in a preface
ideile in muzica si in metafore, de-a dreptul, fara planuri paralele. Eminescu nu filozofeaza
niciodata, propozitiile lui sunt viziuni.”
George Calinescu
„Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea
sub auspiciile geniului lui si forma limbii nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea
mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare
a vesmantului cugetarii romanesti. “ Titu Maiorescu

“Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai tarziu. I-a
fost de ajuns sa se aseza in curentul limbii si sa-si inalte panzele in directia in care sufla duhul ei.
Mintea lui Eminescu lucreazã cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creatiei, adicã cu cele
mai inalte concepte fãurite de ratiunea omului. Printre acestea, ideea eternitãtii stãpaneste
mintea sa intr-asemenea mãsurã, incat una din atitudinile cele mai obisnuite ale poeziei sale
este considerarea lucrurilor in perspectiva eternitãtii. Este, in toatã poezia lui Eminescu, o
considerare a lucrurilor foarte de sus si foarte de departe, dintr-un punct de vedere care
rusineazã orice ingustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectualã a
poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestãrii lui si aceea care explicã
prestigiul atat de covarsitor al operei sale”
Tudor Vianu