Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii romane, “poetul nepereche”, creator al unei

opere care strabate timpul cu forta nealterata, traind intr-o perpetua actualitate.
Prin tot ce a creat, Eminescu a produs un efect de modelare profund si de durata, a facut ca toata poezia
acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma infaptuita de el a limbii nationale sa devina
punctul de plecare pentru intreaga dezvoltare ulterioara a vesmantului si cugetarii romanesti. Influenta
coplesitoare a poetului avea sa vina din inaltarea filozofica si din frumusetea expresiva a unei opere
exemplare ce a jalonat, sintetizandu-le, principalele elemente de recunoastere a spiritualitatii nationale, in
afara careia nu exista creatie durabila. El insusi s-a proiectat cu vointa si neclintire in sfera specificului
romanesc, spre care a adus intregul orizont de inteligenta si sensibilitate europeana.

Insetat de a cunoaste viata ,natura, sub toate aspectele

Toate popoarele îşi aleg printre gloriile panteonului lor naţional, pe aceia care le
reprezintă mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, francezii pe Voltaire,
germanii pe Goethe, ruşii pe Puşkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i
reprezenta în faţa lumii întregi, fiindcă ei înşişi au dobândit în opera lui conştiinţa
însufleţitoare a trecutului şi a năzuinţelor lor şi le-au inspirat încrederea deplină în
puterea lor de a îmbogăţi, prin creaţie originală, cultura universală...

Poetul simte o permanentă şi irezistibilă chemare a codrului, a apelor, a decorului străjuit

de lumina ameţitoare a lunii şi de blânda adiere a vântului, stabilind între om şi natură o
comuniune tainică şi inalterabilă,
„In opera sa, poezie si proza , codrul,marea,raul,luna,sunt idei,divinitati.nu
fenomene; fenomen este doar omul”asa cum spune George Calinescu

„Eminescu a dat poeziei românesti dimensiunile care îi lipseau înainte. Lumea în care ne
introduce Eminescu este o lume de mare vastitate în spatiu si în timp si în care privirea
cugetatorului patrunde pâna în punctele cele mai tainuite ale sufletului omenesc si pâna în
conceptiile cele mai înalte ale ratiunii.” – Tudor Vianu

Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o asa
covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise
vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care
trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le
însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual,
întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și
chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”