Expertiza grafica a scrisului de mana

a) Notiunea de scris

Actele scrise au o importanta deosebita in toate domeniile de activitate deoarece ele servesc la fixarea
aparitiei, modificarii sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Ele atesta fapte si evenimente de mare
insemnatate pentru activitatea unei societati publice sau private precum si pentru apararea drepturilor
legale ale persoanelor (testamente, succesiuni, acte si dovezi sub semnatura privata, chitante, etc.).

Examinarea inscrisurilor se face sub 2 aspecte:

· examinarea si expertiza tehnica a documentelor

· identificarea prin expertiza grafica a persoanei dupa scrisul de mana.

Scrisul este un proces dintre cele mai complexe, studierea sa necesitand corelarea eforturilor
criminalistilor cu cele ale fiziologilor, psihologilor, lingvistilor si a altor specialisti. El trebuie privit, insa in
stransa legatura cu gandirea, fiind un mijloc de fixare a ideilor, cu ajutorul semnelor grafice.

Scrierea este o deprindere care se formeaza in cursul dezvoltarii ontogenetice si ea difera de la o

persoana la alta, fiind un factor nu numai al vointei si reflexelor noastre ci si al deprinderilor nervoase si
musculare.

Scrierea nu se mosteneste ereditar (asa cum gresit sustin unii criminalisti) ci ea apare la om ca urmare a
deprinderilor formate ca rezultat al exercitiilor a reflexelor conditionate. Deci trebuie privita ca o
totalitate de deprinderi formate in timpul vietii.

Din punct de vedere criminalistic scrisul este si el o urma dar de un gen, cu totul aparte. Materializat in
formele grafice ale unui manuscris, el este urmarea activitatii nervoase si musculare a omului, tradusa
printr-un complex de miscari sau deprinderi tehnice.

Scrisul este reprezentarea grafica a semnelor si cuvintelor dintr-o limba ca rezultat al actiunii nervoase si
musculare a omului si se prezinta sub forma de texte mai extinse sau mai restranse, reducandu-se
uneori la cateva randuri la doua, trei cuvinte sau chiar unul singur (exemplu pe un act „vazut” aprobat,
de acord, certificat, confirmat).

Pe de alta parte scrisurile imbraca si forma semnaturilor indiferent daca ele sunt sau nu descifrabile si
sunt de maxima individualitate.

În notiunea de scris trebuie incluse si semnele grafice neliterale (semnele de punctuatie, sublinierile,
semnele ce insotesc cifrele de numerotare a paginilor, semnele de continuare sau de finalizare a
acestora etc.

Pe de alta parte scrisul nu trebuie redus numai la materializarea gesturilor inscriptorii prin trasaturi de
cerneala, pix, creion, etc., sunt si cazuri in care obiectul examinarii il formeaza un scris concretizat doar
in urme de adancime produse ca urmare a transmiterii prin presiune, pe o alta coala a unui scris
executat in conditii normale.

Intereseaza si suportul pe care este executat scrisul. În majoritatea cazurilor el se executa pe hartie, insa
se poate afla si pe diverse obiecte cum sunt: peretii usii, garduri, ziduri, etc. Si acestea pot duce la
identificarea persoanei care l-a executat.

La baza executarii scrisului de mana stau o serie de legaturi nervoase produse de cortex, asociate cu
miscarile mainii care prin intermediul unui instrument scriptural executa semnele grafice. Prin exercitii
repetate, cu timpul se creeaza un stereotip dinamic care se manifesta sub forma unor reactii stabile cu
caracter unitar ce devin in final automatisme.

In faza de formare a scrisului aceste miscari sunt puternic controlate, scriptorul concentrandu-se asupra
elementelor de detaliu, actiune care scade pe masura ce datorita exercitiului se ajunge la deprinderea
mainii de a reda si legaturile intre ele. Prin formarea in timp a stereotipului dinamic, controlul constient
al executarii scrisului scade fara a dispare cu totul, chiar daca are un caracter subconstient.

Scrierea este supusa unui control permanent de catre excitatiile senzoriale, vizuale si musculare. Chiar la
scrisurile cele mai evoluate la care atentia este indreptata in principal asupra continutului textului a
expunerii ideilor ea nu inceteaza sa supravegheze modul de executare(spre exemplu ochiul sesizeaza ca
instrumentul scriptural se apropie de sfarsitul randului ceea ce determina modificarea cursului scrierii
prin oprirea si reinceperea de la capat sau prin inghesuiala a ultimelor cuvinte-este un control
subconstient. Exista si un control constieint, atunci cand scriptorul revine asupra celor scrise facand
retusuri pentru o mai buna vizibilitate a literelor).

b) Proprietatile scrisului ce il fac apt pentru identificare

Fundamentul stiintific al identificarii persoanei dupa scrisul de mana il constituie cele 2 proprietati
principale:

- Individualitatea scrisului se exprima prin particularitatile de ansamblu si a celor de detaliu(modul de

constructie a semnelor grafice si a legaturilor dintre ele).

Cu toate ca fiecare din aceste particularitati luata izolat poate fi intalnita in scrisul mai multor persoane-
combinatia lor nu se repeta niciodata in scrisul a doua sau mai multor persoane datorita mainilor de
elaborare a scrierii specifice fiecarei persoane, ce este influentat de particularitatile individului si de tipul
de activitate nervoasa proprie acestuia.

Particularitatile anatomice si functionale ale sistemului nervos si muscular al bratului si mainii,

determina individualizarea gesturilor grafice.

În afara de baza fiziologica si psihologica a formarii deprinderii de a scrie care este factorul fundamental,
la elaborarea si individualizarea scrisului mai contribuie si alti factori:

Ø un rol important il are metoda de predare a scrisului si modelul caligrafic oferit spre invatare. Cu
toate ca sunt conditii egale pentru toti devii (varste egale, acelasi profesor, aceleasi instrumente de
scriere) incat de la inceput se pot observa diferente evidente intre scrisurile lor.

Ø dupa numeroase exercitii odata cu deprinderea mainii de a executa miscarile, ritmul incepe sa se
accelereze iar semnele grafice nu mai sunt imitate ci memorate iar materializarea lor in scris se
indeparteaza tot mai mult de modelul initial (caligrafic) conturandu-se si consolidandu-se treptat
particularitatile proprii, bine exprimate, rezultand un scris cu caracter grafic individual specific fiecarei
persoane.

Pe masura insusirii deprinderilor grafotehnice, atentia elevului se deplaseaza spre continutul textului,
aparand noi forme de constructie a literelor, de imbinare in cuvinte, care sa asigure o rapiditate mai
mare, in mod mai comod de executat si un efort minim.

- Stabilitatea relativa a scrisului este proprietatea acestuia exprimata prin faptul ca odata instaurat in
grafismul unei persoane caracteristicile generale si majoritatea celor individuale raman constante toata
viata.

§ dupa cum am amintit, deprinderile de a scrie nu devin stabile dintr-o data ca se consolideaza
treptat in procesul practicarii scrisului. Perioada formarii deprinderilor se incheie in momente diferite in
timp la diferiti indivizi de obicei catre varsta de 25-30 de ani.

§ aceasta stabilitate a scrisului nu este insa absoluta, scrisul suferind modificari in timp, de obicei fara
repercursiuni asupra posibilitatilor de identificare a scriptorului. Aceste modificari nu trebuie insa
confundate cu variabilitatea scrisului, intalnita la unele persoane cu posibilitati grafice mari, care se
manifesta prin capacitatea lor de a putea executa voit mai multe variate de scris.

c) Principalele modificari ale scrisului de mana

Deprinderile de a scrie sunt supuse modificarilor sub actiunea unor cauze:

· modificari survenite in cursul evolutiei scrisului, care apar pe masura ce persoana practica in
activitatea curenta deprinderea scrierii continue;

· modificari datorate starii psiho-somatice a scriptorului, ca urmare a unor boli acute sau cronice, a
unor boli psihice, batranete, slabirea vederii, parkinson, etc.;
· modificari rezultate de conducerea mainii de catre o alta persoana, situatie in care stereotipul
dinamic al scriptorului nu se poate manifesta decat partial, fiind uneori total alterat;

· modificari produse de starea de ebrietate, situatie in care miscarile nu sunt bine controlate,
echilibrul si viteza de reactie fiind micsorate (litere neregulate, deformate, lipsa unor litere sau cuvinte,
tremuraturi, linia randurilor neregulata, etc.;

· modificari determinate de cauze de moment (suportul pe care se executa scrisul - pozitia

scriptorului - sezand, in picioare, intr-un mijloc de transport aflat in miscare, etc.);

· instrumentul scriptural folosit (pix, stilou, creion, etc.).

În cadrul examinarilor separate si comparative necesare efectuarii expertizei grafice se au in vedere

caracteristicile generale si individuale ale scrisului.

d) Caracteristicile generale ale scrisului

Sunt acele calitati care se refera la scrisul privit in ansamblul, fiind cunoscute si sub denumirea de
dominante grafice, care determina aspectul general al scrisului si care luate separat pot fi intalnite la
scrisul mai multor persoane.

Determinarea exacta a caracteristicilor generale ale unui scris echivaleaza cu o definire a acestuia, fapt
foarte important pentru selectarea mai multor scrisuri examinate concomitent intrucat ele permit o
clasare a acestora. Pe aceasta baza in cursul analizei, comparative se vor retine scrisurile referinta care
se incadreaza in aceeasi clasa cu cel in litigiu, diferentiaza facandu-se in continuare prin analiza
caracteristicilor individuale.

Numarul caracteristicilor generale este destul de mare si in literatura de specialitate s-au incercat
diferite sistematizari:
o caracteristici ale limbajului folosit in scris prin care se stabilesc: gradul de cultura, cunostintele intr-
o anume specialitate, vocabularul folosit, cunoasterea regulilor de ortografie;

o caracteristici de configuratie care se refera la particularitati in ansamblul textului pe pagina

existenta sau lipsa unor margini aliniate, marimea si intervalul intre randuri, spatiul existent intre
cuvinte, forma randurilor pe orizontala;

o caracteristici ale formei scrisului si gradul de evolutie a sa care reflecta gradul de automatizare a
miscarii, concretizat cu nivelul evolutiei, arcuirii simplitatii, claritatii si formei ductelor, viteza de
executie, etc.

o gradul de evolutie a scrisului consta in masura in care o persoana si-a format deprinderea de a
scrie. Din acest punct de vedere scrisurile se impart in: inferioare (neevoluate), medii si superioare
(evoluate).

Nu trebuie confundate scrisurile neevoluate cu cele in curs de formare intrucat scrisurile inferioare sunt
deja formate si nu se mai dezvolta. Ele se caracterizeaza prin dimensiuni mari ale literelor, cursivitatea
mica, omisiuni de litere, adaugiri, presiune mare pe suport.

Niciodata persoanele cu un scris inferior nu vor putea imita un scris evoluat ori cat s-ar stradui.

Forma scrisului sau structura sa

Se ia in consideratie configuratia literelor (modelul dupa care sunt trasate):

o scrisuri arcadate (la minusculele n, m, u)

o ghirlandate (trasaturile inferioare si cele de unire sunt concave

o unghiulare cu trasaturi ascutite

o rotunjite (forma circulara a ovalelor acuzat)

o tipografice.
Tot din acest punct de vedere al formei se examineaza si gradul de simplificare a scrisului (scrisuri
simple apropiate de modelul caligrafic).

o simplificate cu grafisme condensate, literele reducandu-se la strictul necesar sau sub forma de
simboluri. Sunt greu de imitat pentru ca implica o viteza mare de executie a scrisului.

Dimensiunea scrisului este data de inaltimea literelor si poate fi:

§ mare peste 4 mm;

§ mijlocie 2-3 mm;

§ mica sub 2 mm;

§ largimea scrisului (dilatat sau comprimat);

§ pe langa scrisurile cu inaltime uniforma sunt si scrisuri cu litere care se maresc sau scad progresiv.

Înclinatia scrisului

§ inclinat spre stanga

§ inclinat spre dreapta

§ vertical
Viteza scrisului consta in ritmul miscarilor mainii in unitatea de timp. Viteza mare de executie duce la:

§ simplificarea constructiei literelor

§ legarea semnelor grafice

§ deplasarea spre dreapta a semnelor diacritice si a barei literei t

§ abrevierea unor cuvinte.

Presiunea sau apasarea scrisului

Continuitatea scrisului ( mare, medie, mica, scris tocat)

§ mare cand sunt legate peste 6 litere

§ medie cand sunt legate 4-6 litere

§ mica cand sunt legate maxim 3 litere

§ tocat nu este legatura intre nici o litera.

Directia si forma randurilor (luand in consideratie linia de baza a scrisului):

Directia randurilor poate fi:

o ascendenta

o orizontala

o descendenta

Forma randurilor poate fi:

o rectilinie

o convexa

o concava

o serpuitoare.

Oranduirea scrisului se refera la dispunerea textului pe pagina in raport cu marginile acesteia folosirea
aliniatelor, dimensiunea lor.

Plasarea altor elemente ale textului (semnatura, data, forma de adresare sau titlul actului.

e)Caracteristicile individuale ale scrisului

Sunt particularitati conditionate de deprinderile de executare a grafismelor specifice unei persoane, care
se manifesta in mod pregnant si constante in scrisul acesteia. Deci ele sunt elemente individuale care
oglindesc aceste deprinderi in executarea uneia sau a mai multor litere ce alcatuiesc un cuvant si se
refera la modul de constructie atat a literelor cat si a cifrelor.

Valoarea de identificare a caracteristicilor individuale depinde de gradul lor de deviere de la modelul

caligrafic.

Detaliile de executie, formele scripturale si combinatiile de trasaturi sunt irepetabile intr-un alt scris si
nu pot fi reproduse in totalitatea lor de o alta persoana. Aceste caracteristici individuale ale scrisului
sunt relativ neschimbatoare.
Trasaturile unei litere pot fi compuse din:

- grame - parti componente de sine statatoare ce se executa dintr-o singura trasatura.

- ducte - trasee grafice care unesc doua litere.

- trasee - anexe de completare a unei litere(linii de atac, barari, semn diacritice, sedile).

Dupa forma generala, natura traseelor suplimentare si dupa numarul gramelor pot fi clasificate astfel:

- litere ovale (a, d, o, g)

- litere cu trasee semicirculare (c, e, s, x, B, D, E, G, P si R)

- litere cu buelete (b, r, s, v)

- litere cu depasante ( b, d, f, g, h, t, q)

- litere cu podis (r, z)

- litere cu barari (f, t, z, x, A, F, H)

- litere cu semne diacritice ( a, i, j, i )

- litere cu sedile (t, s)

- litere cu baston (t, u, n, m)

- litere cu duete (m, n, u)

- litere cu o grama (b, c, e, i)

- litere cu doua grame (a si d)

- litere cu mai multe grame (m, w)

- litere cu bucle (e, l, a, f, g, j)

Tinand cont de partile componente ale literelor de clasificarea lor dupa forma, natura si felul
elementelor de constructie pot fi apreciat particularitatile scrisului unei persoane care il fac apt pentru
identificarea scriptorului.
 f) Examinarea criminalistica a semnaturii

Semnatura constituie o varietate a scrisului si reprezinta un semn de atestare ce indica numele si

prenumele persoanei certificand o anumita actiune, activitate, continutul unui text, etc. Fiecare
persoana are propriul sau fel de a semna, ceea ce face ca aspectul semnaturii, plasamentul ei pe un
document caracteristicile sa prezinte elemente de stricta individualitate. Cand doua semnaturi sunt
identice una din ele este falsa.

Semnatura se formeaza atunci cand scrisul unei persoane a ajuns la un anumit grad de evolutie. Cand
deprinderile si reflexele scrisului lipsesc, semnatura nu se deosebeste cu nimic de acesta, fiind redate
numele si prenumele cursiv. În schimb, evolutia semnaturii este mai rapida decat cea a scrisului,
deoarece este construita din combinatii permanente de litere, fiind determinata de frecventa executarii.

Dupa aspectul general si al continutului, semnaturile pot fi:

o semnaturi complete

o semnaturi prescurtate
 semnaturi indescifrabile

Caracteristicile generale ale semnaturii[1] se refera la urmatoarele aspecte:

§ plasamentul semnaturii pe document

§ structura semnaturii, determinata de gradul de simplitate

§ compozitia semnaturii (literala, semiliterala, mixta, indescifrabila)

§ gradul de evolutie

§ viteza de executie a trasaturilor

§ dimensiunile grafismelor

§ inclinatia literelor si trasaturilor neliterale

§ continuitatea traseelor

Caracteristicile individuale ale semnaturilor sunt urmatoarele:

§ plasamentul si forma atacului

§ forma legaturilor dintre litere

§ atacul si inclinatia ovalelor

§ plasamentul literelor fata de linia de baza

§ variabilitatea marimii literelor

§ deformarile literelor

§ plasamentul desilelor si al semnelor diacritice

§ dimensiunea si inclinatia depasantelor

§ forma si continutul parafei

Parafa este un element foarte important al semnaturii, avand o mare stabilitate, constituind un reflex
propriu al semnatarului care ofera semnaturii o configuratie specifica.

Problemele pe care le poate rezolva expertiza grafica sunt:

§ identificarea autorului unui scris sau a unei semnaturi

§ identificarea persoanei care a efectuat o semnatura prin imitatie libera ori servila

§ identificarea persoanei care a folosit un scris deghizat

§ stabilirea situatiei in care scrisul de pe un document a fost executat de una sau mai multe persoane.

Daca intre doua scrisuri, pe langa asemanari exista si unele deosebiri, acestea trebuie mentionate si
explicate, ele putandu-se datora unor conditii diferite de executare dar si al tendintei de deghizare
(modificarea intentionata a scrisului de catre o persoana)

Pentru identificarea scriptorului expertul grafic trebuie sa aiba in vedere si urmatoarele aspecte ce
caracterizeaza scrisul unei persoane.

g) Interpretarea textului si obtinerea probelor de scris pentru comparatie

Interpretarea textului

La interpretarea textului se au in vedere caracteristicile generale ale limbajului scris, cum sunt: gradul de
cultura, fondul de cuvinte folosit, stilul expunerii, asezarea textului tinand seama de sensul continutului
celor scrise, maniera de separare a ideilor principale si a continutului principal al documentului. In afara
de acestea mai exista o serie de caracteristici particulare, astfel:

Ø natura greselilor gramaticale;

Ø existenta unor cuvinte si constructii specifice (arhaisme, idiotisme, provincialisme, expresii proprii
unei limbi si care nu se traduc motea-mot, folosirea unor cuvinte dintr-o limba literara straina, folosirea
unor termeni profesionali, etc.)

Caracteristicile limbajului scris au o valoare de identificare auxiliara. Ele pot servi, de asemenea, in
scopul formarii cercului persoanelor care ar putea fi implicate in intocmirea actului in litigiu.

Este absolut necesar sa se aiba in vedere la interpretarea textului incriminat si la examinarea scrisului,
posibilitatea ca acesta sa fi fost conceput de o persoana, iar scrierea lui sa apartina altei persoane, dupa
dictare sau prin copierea unei ciorne[2].

Aceasta ipoteza se verifica mai ales in caz ca se constata o evidenta discordanta intre aspectul
rudimentar al grafismului si exprimarea curgatoare, clara si variata a continutului.

Obtinerea probelor de comparatie

Probele de comparatie se impart in: libere si experimentale. Probele de comparatie libere sunt scrisuri
executate de o persoana in conditii obisnuite, fara sa fie in legatura cu cauza respectiva. Asadar, in
momentul executarii lor persoana respectiva nu numai ca nu stie, dar nici nu putea presupune ca
manuscrisele respective vor deveni un material comparativ(autobiografii, cereri, scrisori, conspecte,
notite, etc.). De regula, in acestea nu se intalnesc schimbari in scris, fapt pentru care constituie cel mai
valoros material comparativ.

Aceste probe de comparatie trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

§ sa provina cert de la persoana in cauza si sa fie certificate de ea si de cel ce le ridica;

§ sa corespunda, in privinta perioadei redactarii, cu materialul in litigiu;

§ sa fie scrise cu instrumente de acelasi tip si pe acelasi fel de suport cu cel in litigiu;

§ sa fie ridicate in conditiile legii si pe baza de proces verbal in care sa fie bine individualizate.

Cu cat textul in litigiu este mai scurt, cu atat mai mare trebuie sa fie cantitatea de scris de proba, pentru
ca specialistul sa poata urmari frecventa caracteristicilor cercetate.

Probele de scris experimentale sunt manuscrise intocmite la cererea organului de urmarire penala de
catre persoana banuita ca a executat actul in litigiu. Ea nu trebuie sa stie, de obicei despre scopul luarii
lor (sub dictare sau liber).

[1] Gheorghe Popa, Nicolae Buzatu si altii - Exploatarea urmelor prin expertize criminalistice Ed. ERA,
Bucuresti, 2005, pag. 17-18

[2] Lucian Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, Ed Junimea 1973, pag. 73