Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Specializarea Afaceri internaționale

Tunisia

Studenți participanți:
 Vasiliu Iustina
 Ionete Elena-Mihaela
 Covbasa Valeria
 Patrimoniu mondial UNESCO

1. Amfiteatrul roman din El Djem (1979)

Amfiteatrul roman, cu o capacitate
de 35.000 spectatori, este al treilea ca
mărime în fostul Imperiu Roman, după
Colosseum-ul din Roma și amfiteatrul din
Santa Maria Capua Vetere (Italia). A fost
construit de către localnicii bogați în
secolul al III-lea, nu de către romani.
Finisarea sa a avut loc în anul 238 d.C. pe
timpul proconsulului Gordianus I, fiind
construit pentru lupte ale gladiatorilor,
pentru execuțiile publice ale creștinilor și
pentru spectacole de circ. Amfiteatrul a
fost înscris în anul 1979 pe lista
patrimoniului mondial UNESCO.

2. Situl arheologic din Cartagina (1979)

Cartagina a fost un oraș antic în Nordul Africii, localizat în partea estică a actualului
liman al Tunisului, în prezent un cartier al orașului modern Tunis din Tunisia. Limba vorbită de
cartaginezi se numea punică, fiind una din limbile semitice antice, care provenea din limba
vorbită de fenicieni.
Cartagina a fost întemeiată de către negustorii fenicieni și, conform legendei, de către prințesa
Didona (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Colonia a ajuns să aibă o mare importanță economică, ce
rivaliza cu cea a metropolelor feniciene
Între 650 - 308 î.Hr. forma de guvernament a fost monarhia, iar între 308 și 146 î.Hr. a fost
republică oligarhică condusă de un Senat Cartaginez (potrivit surselor romane) sau de Consiliul
Bătrânilor (potrivit surselor grecești).
În jurul ei s-a format un adevărat imperiu, cea mai mare forță maritimă din Mediterana
Occidentală până la Războaiele Punice cu Republica Romană.
Orașul era alimentat cu apă printr-un apeduct lung de 132 km, construit între anii 120-131 e.n.,
care aducea apă proaspătă din masivul muntos Djebel Zaghouan. Resturi ale acestui vechi
apeduct roman se mai văd și azi la Mohammédia (la sud de Tunis).

3. Medina din Tunis (1979)

Medina este un cartier din
capitala Tunisiei. A fost un sit al
Patrimoniului Mondial UNESCO din
1979.

Medina conține circa 700 de

monumente, inclusiv palate, moschei,
mausolee, madraze și fântâni care
datează din perioadele Almohad și
Hafsid.

Cu o suprafață de 270 de hectare și

aproape 110 000 de locuitori, Medina are o zecime din populația Tunisului și o șesime din
populația urbanizată zona aglomerării.

Organizarea complexă a țesăturii urbane a alimentat o întreagă literatură colonială a Medinei

periculoase, anarhică și haotică și teritoriul ambuscadei. Cu toate acestea, începând cu anii 1930,
odată cu sosirea primilor etnologi, studiile au arătat că articularea zonelor Medina nu este
aleatorie, iar casele sunt construite conform unor norme socioculturale clare, codificate în funcție
de tipuri complexe de relații umane. Multe publicații au detaliat dezvoltarea modelului Medina și
a sistemului de prioritizare a spațiilor publice și private, rezidențiale și comerciale, sacre și
profane.

Amplasarea urbană a Medinei din Tunis are distincția de a nu respecta aranjamente geometrice
sau compoziții formale, cum ar fi linii de grilă.

Conceptul de spațiu public este ambiguu în Medina, unde străzile sunt considerate extinderea
caselor și sunt supuse etichetelor sociale.
 În cazul arhitecturii
interne, cu cât este mai
mult o clădire înapoiată de
la magazine, cu atât se
prețuiește mai mult.
Conceptul retragerii și
confidențialității este
esențial. Introducerea
tardivă a unui sistem de
canalizare înseamnă că încă
mai curg apă de canalizare
pe străzile Medinei. Cele mai mari case și locuri nobile se află, în general, în cartierul cu cea mai
mare înălțime, cartierul Kasbah. Terasele de acoperiș ale Medinei sunt, de asemenea, un loc
important pentru viața socială, după cum ilustrează filmul Halfaouine de Férid Boughedir.

În prezent, fiecare district își păstrează cultura și rivalitățile pot fi puternice. Astfel, suburbia
nordică susține clubul de fotbal Espérance Sportive de Tunis, în timp ce partea de sud este
cartierul rivalului Club Africain. Medina a asistat și la o segmentare socială: districtele Tourbet
el Bey și kasbah sunt mai bogate, cu o populație de judecători și politicieni, pe când strada Pasha
este armata și burghezia (comercianți și notari)

4. Parcul național Ichkeul (1980)

Parcul Național Ichkeul este un sit natural situat în nordul Tunisiei, mai exact la 25 km
sud-est de Bizerte și cincisprezece kilometri de orașele Menzel Bourguiba și Mateur, pe teritoriul
guvernatorului Bizerte. Acesta este gestionat de Ministerul Agriculturii, mai exact de
Subdiviziunile de Vânătoare și Parcurile Naționale din cadrul Direcției Generale pentru Păduri.

Este o zonă umedă care acoperă o suprafață totală de

12.600 hectare și este utilizată pentru iarnarea a 180
de specii de păsări, dintre care unele sunt rare. Se
compune din Lacul Ichkeul, cu o suprafață de 8.500
de hectare, mlaștini cu o suprafață de 2.737 de
hectare și o zonă montană care culminează la 510 de
metri deasupra nivelului mării. Lacul oferă
caracteristica specială de a fi hrănită de șase vaduri
de apă dulce în timpul iernii și care este conectată la
Marea Mediterană prin intermediul lacului Bizerte
(prin canalul Tinja) în timpul verii, ceea ce mărește considerabil salinitatea apelor sale. Lacul
este ultima vestigie a unui lanț de lacuri care se întindea odată în Africa de Nord.
5. Medina din Sousse (1988)
Medina din Sousse este situată în Sahelul Tunisian și formează un sit arheologic
remarcabil. În primul rând, datorită timpului în care a fost construit (la începutul civilizației
islamice, făcându-l una dintre primele construcții după cuceririle islamice din Maghreb). Și în al
doilea rând, datorită locației Medinei, un sit care necesita protecție împotriva pirateriei și a
jafului.

Construcțiile cuprinse
în incintele sale au fost
martorii civilizațiilor timpurii
după cucerire. Stilul său
arhitectural, din vremea lui
Aghlabid, este reprezentat de
construcțiile militare de
coastă ale epocii, menite a fi
stufoase și impunătoare,
pentru a evita dușmanii.

Acesta cuprinde un Kasbah,

fortificații și Marea Moschee
din Sousse. Medina de astăzi găzduiește Muzeul Arheologic din Sousse.

6. Medina din Kairouan (1988)

Primul oraș fondat în Africa
de Nord Musulmană, Kairouan a
jucat un rol de lider în evoluția
istoriei și răspândirea civilizației
musulmane. A rămas capitala și una
dintre cele mai frumoase case din
cultura arabo-musulmană din Africa
de Nord de peste cinci secole.

Valoarea și autenticitatea
monumentelor sale, bogăția și
varietatea comorilor sale
arheologice, fac din acest oraș un
muzeu viu de artă și civilizație
musulmană. Formele arhitecturale bogate ale monumentelor sale și diversitatea repertoriului lor
ornamental reflectă rolul lui Kairouan în dezvoltarea, maturarea și distribuirea artei islamice.

Școala Kairouan a inspirat și a servit drept model pentru toți musulmanii din Maghreb și
clădirile din bazinul vestic al Mediteranei. Astăzi, medina din Kairouan se numără printre
puținele orașe musulmane care și-a protejat în mod energic patrimoniul.

Ca atare, Kairouan a fost înregistrată pe 7 decembrie 1988 de Lista Patrimoniului Mondial

UNESCO.

7. Situl arheologic din Dougga (Thugga) (1997)

Înainte de anexarea romană a orașului Numidia, orașul Thugga, construit pe un sit înălțat
care viza o câmpie fertilă, era capitala unui important stat libyo-punic. El a înflorit sub dominația
romană și bizantină, dar a scăzut în perioada islamică. Ruinele impresionante care sunt vizibile
astăzi dau o idee despre resursele unui mic oraș roman aflat la marginea imperiului.

Situl arheologic acoperă o

suprafață de aproximativ 75
ha. Aceste ruine ale unui oraș
complet, cu toate
componentele sale, constituie
o mărturie a mai mult de 17
secole de istorie. Ele
reprezintă un exemplu
remarcabil care ilustrează
sinteza dintre diferite culturi:
Numidian, Punic, Hellenistic
și Roman. Monumentele
romane au fost integrate în
structura urbană, în esență
Numidian. În ciuda lipsei de
importanță relativă în structura administrativă a provinciei romane din Africa, Dougga deține un
grup remarcabil de clădiri publice, datând în cea mai mare parte din secolele II și III. Dougga
este considerat cel mai bine conservat exemplu de oraș africo- Africa de Nord. Ca atare, este o
ilustrare excepțională a vieții cotidiene în antichitate.
 Top 4 cele mai bune stațiuni din Tunisia
1.Yasmine Hammamet: Este cea mai nouă stațiune tunisiană, situată la doar o oră de
aeroportul din Tunis și doar 6 minute de Hammamet. Oferă peste 45 de hoteluri de top, cele mai
bune restaurante, grădini și străzi largi cu palmieri. Ceva mirific, specific peninsulei Cap Bon,
sunt grădinile imense de iasomie, trandafiri și portocali.

O stațiune completă, mergând de la sporturi de apă, călărit sau golf până la tratament cu
ape minerale. Cel mai renumit restaurant rămâne Chez Achour, însă pentru o bucătărie arabă
veritabilă, nu poți să nu încerci La Brise și La Republique.

În ceea ce privește portul de yahturi din Yasmine Hammamet, acesta se remarcă datorită
proporțiilor și caracteristicilor tehnice deosebite, fiind în același timp cel mai important port de
agrement ce este situat pe malul stâng al Marii Mediterane, deținând peste 740 de vapoare.
Totodată portul face legătură nu doar cu capitală tunisiană, de care o despart doar 60 de km, ci și
cu Sicilia – un port modern ce deține peste 700 de vapoare și yahturi.
 2. Port El Kantaoui: Construit în anii ’70, Port el Kantaoui reprezintă zona turistică de
mare clasa a industriei turismului tunisian, un loc plin de șarm la numai 8 km de Sousse.

O stațiune cu un farmec și un lux aparte, un complex construit în jurul unui port modern
care adăpostește peste 300 de yachturi. Hotelurile se întind de-a lungul unei străzi pavate cu
piatră, care reproduce perfect atmosfera Evului Mediu.

O stradă în timpul zilei plină de amatori de suveniruri care seară se mută în barurile și
cafenelele din zona portului. Mâncarea este excelență, iar restaurante sofisticate că La Daurade și
Les Emirs au în meniu specialități tradiționale. Deși aici găsești cele mai mari prețuri din
întreagă Tunisie, ele sunt mai degrabă modeste pentru un european.
 3. Sousse: Este cea mai populară staţiune de pe litoralul tunisian şi probabil cel mai
frumos oraş vechi din Tunisia. Aici s-au construit cele mai multe hoteluri şi resorturi – unele de
renume – şi un shopping center foarte larg.

Este statiunea favorită a localnicilor, un loc unde intalnești cei mai prietenoși oameni.
Prețurile sunt extrem de rezonabile, iar oferta in domeniul culinar este vastă.
 4. Monastir: Un vechi fort arab care încânta cu zidurile și turnul lui vechi, Monastir este
astăzi un oraș-port siuat pe coasta Mediteranei ale cărui străzi se întind hoteluri extravagante,
adevărate bijuterii arhitectonice. Din turnul cetății se poate admira panorama orașului.

O stațiune care abundă în cafenele, restaurante, pizzerii sau baruri și care se bucură de
renumele celor mai limpezi ape din întreagă Tunisie. Pentru cei care doresc să încerce
specialitățile culinare locale, Le Grill și Le Chandelier sunt două opțiuni sigure.
 3 motive pentru care să alegi Tunisia in locul altei destinatii

1.Exotism

Dacă ești la prima călătorie în Tunsia, vei rămâne cu siguranță fascinat. Încă înainte de a
pune piciorul pe pământ tunisian, ești impresionat de albastrul aprins al Mediteranei, al ușilor și
ferestrelor caselor.

Această țară a culorilor și contrastelor, a parfumurilor și aromelor, te invită să te bucuri

de o frumusețe naturală. Pe măsură ce începi să cunoști locurile, vei remarcă cu siguranță
tonurile vii în îmbrăcăminte, urmele peste tot prezente ale civilizațiilor antice, stațiunile luxoase
ascunse de livezi de portocali, plajele cu nisipuri fine, apele cristaline ale marii, Sahara care
tentează cu safari, palmieri sau cămile.

Că un cadou special, îți este dat să admiri o pădure în deșert la Ramada, lacul sărat pe
jumătate secat sau fabulosul răsărit de soare de la Chott El Jerid.

2.Istorie

Pentru un turist sofisticat, Tunisia oferă mult mai multe atracții decât orice destinație
consacrată, pentru că aici există o colecție de situri antice impresionante.

De la înălțimea imperiului lor, românii au întemeiat mai mult de 200 de orașe în Tunisia,
fiind prima colonie la sud de Mediterana. Moștenirea acestei civilizații numără în prezent peste
26.000 de situri arheologice, multe încă așteptând să fie excavate.

Cu totul remarcabil este gradul uluitor de conservare care oferă o privire rară în lumea și
civilizația de care se bucurau anticele colonii române.

3.Ospitalitate

Tunisienii sunt un popor extrem de primitor și prietenos – și o poți simți chiar și în cele
mai depărtate sate, unde, dacă se întâmplă să treci în timpul unuia din numeroasele festivaluri,
vei fi bine primit, sfârșind prin a te alătură dansului lor sau band o ceașcă de ceai împreună cu
localnicii.
 Gastronomia fascinantă a Tunisiei

Scurtă descriere

Bucătăria tunisiană este un amestec de tradiții culinare împrumutate de la locuitorii

deșertului și din gastronomia europeană și orientală. Modul specific în care este condimentată a
fost influențat de țările mediteraneene vecine și de multele civilizații care și-au pus amprenta
asupra culturii tunisiene: feniciană, romană, arabă, turcă, evreiască, franceză, italiană și berberă.
Multe dintre stilurile și ustensilele de gătit s-au născut în vremurile în care vechile triburi
indigene erau nomade.

Acestea erau limitate la utilizarea vaselor pe care le puteau căra și la cele ce puteau fi
fabricate pe loc. Spre deosebire de celelalte bucătării nord-africane, cea tunisiană este picantă și
condimentată. O veche legendă spune că un soț tunisian poate măsura afecțiunea soției sale după
cantitatea de piper folosită la prepararea mâncării. Dacă mâncarea devine fadă, bărbatul poate fi
sigur că soția nu-l mai iubește.1

1
Sursa: https://www.reteteleluiradu.ro/bucataria-tunisiana/
Feluri de mâncare specific tunisiene
Cușcuș-ul este mâncarea națională a tunisienilor și poate fi preparat în nenumărate
feluri. Este gătit într-un vas special, dublu, numit cușcușieră. Carnea și legumele sunt fierte în
jumătatea inferioară. Cea superioară are fundul găurit, aidoma unei site metalice, prin acesta
ridicându-se aburul care gătește grăunțele conținute de jumătatea superioară a vasului. Gătite în
acest fel, grăunțele preiau aroma a ceea ce este gătit dedesubtul lor. Grăunța cea mai uzuală este
semolina.

2 3

Când se servește, boabele sunt așternute în mijlocul farfuriei, iar carnea și legumele
se pun deasupra. Înainte de servire, deasupra întregului ansamblu se poate turna un sos.
Termenul „cușcuș” provine din limba berbera („seksou”), care înseamnă, pur și simplu, hrană.
Cușcuș-ul se gătește în toată Africa arabă, dar cel al tunisienilor diferă prin culoarea sa ușor
roșiatică, datorată pastei harissa și a celei de roșii.4

Înainte de interzicerea poligamiei în 1956, se povestește că femeile din Siliana se

foloseau de diferite strategii pentru a atrage favoruruile unicului barbat. Coușcouș-ul devenea
astfel miza acestor rivalități feminine. Prezentată întreagă, pe un platou, carnea era apoi
decupată sub privirea soțului. Rând pe rând, femeile din casă perpetuau acest ritual, intensificând
seducția.5

2
https://bit.ly/2UdAyMn
3
https://bit.ly/2CNSoLg
4
Sursa: https://www.reteteleluiradu.ro/bucataria-tunisiana/
5
https://descoperatunisia.wordpress.com/2010/05/10/couscous-tunisian/
Bouza este o prajitură preparată din alune și sorg.

Chakchouka este o tocană preparată din mazăre, roșii, ardei, usturoi și ceapă, servite
cu ouă ochiuri fierte în apă.

Harissa este un sos, sau pastă, iute, de culoare roșie, ce este servită la aproape toate
mâncărurile. Această pastă este preparată din ardei iuți roșii uscati, usturoi și alte condimente.
Harissa și uleiul de măsline sunt ingrediente aproape universale în bucătaria tunisiană.
 Samsa este compusă din straturi subțiri de patiserie, alternate cu straturi de alune prăjite,
tocate și semințe de susan, însiropate cu sirop de lămâie și de apă de trandafiri.

Taginele, vestite deja în întreaga lume, sunt tocane gătite în vase de pământ, închise cu capac.

Pâinea este atotprezentă pe masa tunisienilor. De la baghetă până la pâinea țărănească,

coaptă în cuptoare de lut numite ”tabouna”, fiecare regiune a țării are specialitățile sale.
Ritualul mesei
O masă de vară poate fi formată din ulei de măsline presat în casă, câteva măsline
verzi, pâine țărănească și o salată de ridichi, sau roșii, servită alături de pește la grătar.
Binecuvântată cu sute de kilometri de coasta învecinată cu o Mediterană nepoluată, Tunisia are,
bineînțeles, ca ingredient de bază al bucătăriei sale, peștele și fructele de mare, fiecare regiune, și
în special Jerba, mândrindu-se cu rețetele sale specifice.

Masa la tunisieni este un eveniment social și este cu atât mai bună cu cât durează mai
mult. Ca toate bucătăriile mediteraneene, tunisienilor le place să „necăjească” palatul gurii cu o
serie de mici antreuri, care în Grecia, Turcia sau Liban se numesc mezze (de unde și termenul
mezelicuri) iar aici se numesc „kemia”: ton, scoici, mici caracatițe, măsline, harissa, merguez.

O masă tipica ar începe cu „chorba frik” – o supă de miel cu pastă de roșii, coriandru,
pătrunjel și diferite condimente, în care verdețurile proaspete sunt fierte la foc mic, totul fiind
apoi servit cu feliuțe de lămâie. Urmează apoi delicioasele bucăți de „brik” (carne de miel, vită
sau legume și ouă învelite într-o foaie subțire de aluat și apoi prăjite în ulei) urmat de salata
„mechouia” – ardei verzi fripți la grătar, roșii și usturoi tocat mărunt, la care se adaugă
condimente, pește, ouă tari, măsline și capere. Urmează apoi o tocană, sau „tajină”, de miel sau
vițel, sau o omletă bogată cu carne tocată, legume și brânză. Salatele proaspete, patiseria, cafeaua
și ceaiul întregesc masa.
 Mesele de sărbătoare dau frâu liber imaginației bucătarilor, deși ingredientele de bază
nu se schimbă. Cu ocazia Mouledului (când se comemorează nașterea profetului Allah), în
întreaga Tunisie se servește „zgougou”, un fel de budincă dulce preparată din seminte de pin cu
cremă de vanilie și decorată cu alune sau fistic.

Air El Fitr, ziua ce marchează sfârșitul Ramadanului (postul musulman), este sărbătorită de
fiecare familie prin vizitarea familiilor prietene și prin schimb de produse de patiserie și prajituri
preparate în casă, cele mai populare sunt „makroudh” și „bakloua”.

Aid El Kebir (sărbatoare care marchează în fiecare an sfârșitul pelerinajului musulmanilor la

Mecca) aduce pe masa tunisienilor zeci de feluri de preparate din carne de miel: „cuminia”,
„osbane”, „mechouia”.
 Ras El Am (sărbătoarea Anului Nou la musulmani) nu se sărbătorește cu șampanie, ci
cu „mloukhia”, sau „mouloukhia”, care înseamnă iută. Frunzele plantei se usucă și se transformă
în praf, fiind apoi folosite la îngroșarea și aromatizarea tocanelor, orezului, supelor etc.

Mari amatori de dulciuri, tunisienii au adoptat baclavaua turcească – straturi de aluat

foarte subțire intercalate cu semințe de pin măcinate, migdale, alune, nuci și fistic, îmbibate cu
unt, coapte în cuptor și însiropate cu miere. „Makroudh”, o specialitate din Kairuan, preparată
din aluat de semolină umplut cu curmale, pastă de migdale, este extrem de populară. Ceaiul de
mentă este, alături de cafea, băutura cea mai populară.

Spre deosebire de celelalte țări nord-africane, Tunisia are întinse zone fertile,
propice pentru creșterea viței-de-vie. Vinurile tunisiene acoperă o largă paletă tipologică: roșii,
albe, roze și muscatel. Arta vinăritului datează aici din antichitatea timpurie; agronomul Magon,
care a trăit în Cartagina pe timpul vechilor fenicieni, a înregistrat în Tratatul său de viticultură,
tehnici de producere a vinului care se mai folosesc încă și astăzi.