UNIVERSITATEA ,,HYPERION”- BUCURESTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE SOCIALE, UMANISTE SI ALE NATURII

MASTERAT: DIPLOMATIE CULTURALA

Disciplina: ,, VALORIZAREA PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN

DIPLOMATIE CULTURALA”
Referat

Profesor coordonator: Prof. Univ.dr. : DĂNUT CHIRIAC

Masterand: ANDREEA ALEXANDRA MARTIN

An: II

Bucuresti 2021
Centrul istoric Sibiu,cu ansamblul de piețe; peisajul cultural
minier al Roșiei Montana; pădurile seculare de fag
ale Carpaților.

1. Centrul istoric Sibiu,cu ansamblul de piețe

Primele menționări ale orașului medieval Sibiu datează din anul 1191. Documentele papale
atestă existența unei așezări numite la aceea vreme Cibinium, locuită de coloniști sași și împărțită
în 2 secțiuni distincte – Orașul de Sus și Orașul de Jos.
După marea invazie a tătarilor din anii 1241 -1242, așezarea este aproape părăsită, suferind
pierderi uriașe. Se ia însă decizia construirii unor ziduri de apărare ale orașului medieval – 3
centuri de fortificații.
Așezarea cunoaște o perioadă de puternică dezvoltare, iar în anul 1366 este declarat ‘’oraș’’,
în același timp finalizându-se și ultimă centură de apărare.De-a lungul acestor centuri avem 3
mari piețe, în jurul cărora se concentrează Centrul Istoric al orașului Sibiu. Prima dintre acestea
este Piața Huet, situată pe traseul celei de-a doua fortificații a orașului medieval, ce datează încă
din secolul al XII -lea. Aici se află Catedrala Evanghelică din Sibiu, construită în stil gotic, cu
un turn impresionant pe 7 nivele.
Piața Huet
-Liceul „Samuel von Brukenthal”
-Casa Calfelor
-Casa Parohială Evanghelică
În zona celei de-a doua fortificații se află Piața Mică, unde în vremurile vechi își aveau sediul
multe măcelării și breasla croitorilor. Tot aici găsim și Podul Minciunilor, primul pod de fontă
din România. Semnul distinctiv al zonei este dat de clădirile cu lucarne lenticulare, pe care
locuitorii le numesc ‘’ochii orașului’’.
Piața Mică
-Podul Minciunilor
-Casa Artelor
-Casă, nr. 22
-Pasajul Aurarilor
-Muzeul de Istorie a Farmaciei
-Fosta Casă a Asociaţiei Meseriaşilor (Casa Hermes)
In Piața Mare este situată de-a lungul celei de-a treia fortificații a orașului medieval.
Începând cu anul 1366, aceasta reprezenta principala piața publică a orașului, unde aveau loc
târguri și adunări cetățenești. În zonă avem numeroase clădiri declarate monumente istorice:
Palatul Brukenthal, Biserica Parohială Romano-Catolică sau Turnul Sfatului.
Piața Mare:
-Palatul Brukenthal
-Casa Albastră
-Casa Hecht
-Casa Haller
-Casa Lutsch
-Casa Parohială Romano-Catolică

2. Peisajul cultural minier al Roșiei Montană

Roşia Montană este situată în Munții Apuseni, în Cadrilaterul aurifer – teritoriu din Munții
Metaliferi bogat în zăcăminte de metale prețioase cunoscute  şi exploatate încă  din Antichitate.
Dintre toate punctele de exploatare istorice cunoscute, situl Roşia Montană  este caracterizat
printr‐o concentrare excepțională  de valori de patrimoniu cultural grupate într‐o configurație cu
o bogată  stratificație temporală  şi fizică  definită  prin suprapunerea densă  a vestigiilor aşezării
miniere romane, medievale, moderne  şi contemporane. Dezvoltarea sitului poate fi
urmărită începând cu cel mai profund nivel, reprezentat de galeriile miniere, de exploatare, de
asistență, de aerisire sau de evacuare a apei (împreună  cu spectaculoasele sisteme de drenare),
excavate în adâncul a patru masive muntoase – Cetate, Cârnic, Orlea  şi Letea. Aceste elemente
alcătuiesc unul dintre cele mai vaste  şi mai importante sisteme de exploatare minieră  din lumea
romană(1). Acestuia i se adaugă  amplele lucrări miniere tradiționale care preiau  şi extind
rețeaua romană, executate de‐a lungul epocilor succesive, până la scurt timp după anul 1948.
Mineritul tradițional a generat, în afara universului subteran, al exploatării propriu‐zise,
componentele celorlalte două  niveluri ale patrimoniului sitului Roşia Montană:

• peisajul industrial istoric al sitului, din care sunt vizibile lacurile artificiale (tăurile) realizate
începând cu anul 1733, galeriile de coastă ,zonele de exploatare de suprafață depozitele de steril
(astăzi parțial vegetate) care punctează versantele  şi coastele stâncoase dezvelite de vegetație;
• aşezarea desfăşurată de‐a lungul văii pârâului Roşia – cu nuclee aflate în relație directă cu
zone de exploatare din masivele Orlea  şi Cetate –  şi dezvoltată  în amonte, în zona unui
amfiteatru natural cuprins între masivele muntoase Cârnic, Jig  şi Letea , unde s‐a conturat zona
centrală  a satului. Pornind de aici, din Piața centrală, unde erau concentrate numeroase funcțiuni
publice grupate într‐un ansamblu arhitectural‐urbanistic cu puternic caracter de reprezentare,
structura urbană  se diluează  treptat spre periferiile industriale, caracterizate de gospodăriile
miniere compuse din locuință  şi instalații de prelucrare sau chiar guri de mină. Imaginea
arhitecturală  este dominată de un fond tipologic regăsit în întreaga localitate, al construcțiilor
tradiționale cu spațiu de distribuție exterior (târnaț), din care se detaşează în zona Pieței
împrumuturile din repertoriul arhitecturii de factură clasică sau barocă, manifeste cu precădere în
configurarea fațadelor îndreptate spre spațiul public. Aceste manifestări, întrepătrunse,
conturează caracterul unic al acestui sat minier tradițional înghețat în momentul incipient al
procesului de urbanizare. Vestigiile habitatului roman de suprafață (necropole, zone sacre, zone
administrative), cele cinci biserici, martori ai diversitării etnice  şi multiculturale, păstrate din
zorii epocii moderne, componentele conservate ale exploatărilor de epocă modernă (traseele unor
construcții inginereşti: calea ferată îngustă, planul înclinat; clădiri ale fabricii de prelucrare şi ale
sediului administrativ minier), construcțiile şi edificiile de la sfârşitul secolului al XIX‐ lea  şi
începutul secolului XX desăvârşesc, împreună  cu valorile excepționale deja invocate şi cadrul
natural înconjurător, peisajul cultural Roşia Montană.
Sistemele de exploatare industrială conservate reprezintă mărturii excepționale pentru istoria
exploatărilor miniere romane, medievale şi moderne:
Pentru perioada romană  este semnificativ peisajul subteran, mărturia unui efort concertat al
administrației romane pentru extragerea aurului: în aproximativ 50 de ani a fost dezvoltat unul
dintre cele mai vaste complexe miniere de epocă romană cunoscute până în prezent.
Mărturiile exploatărilor miniere medievale  şi de epocă  modernă  sunt semnificative pentru
modul de prelucrare preindustrial surprins în momentul transformării mijloacelor de producție
din pragul Revoluției Industriale.  
Târgul minier tradițional este un exemplu reprezentativ pentru modul de exploatare a
resurselor minerale din perioada preindustrială. De asemenea, evocă  şi momentul de trecere spre
epoca industrială  fără  ca dezvoltarea mijloacelor de producție să  fi condus, ca în cazul multor
aşezări din zonă, la transformarea sa în oraş. Acest moment inefabil al trecerii de la forma rurală 
la cea urbană  caracterizează  puternic aşezarea  şi îi conferă  unicitate. Cu alte cuvinte Roşia
Montană este un sat minier tradițional înghețat în momentul incipient al procesului de
urbanizare. Peisajul minier de pe Valea Roşiei  şi Valea Cornei este un peisaj reprezentativ
pentru perioada preindustrială. Lacurile artificiale (cele 29 de lacuri artificiale – tăuri –
conservate), munții dezgoliți, gurile de mină de coastă, micile halde vegetate punctează şi
definesc peisajul. Acest peisaj cultural este amenințat de schimbări ireversibile dacă tipul de
exploatare în carieră  deschisă  este reluat, conducând inevitabil la distrugerea patrimoniului
cultural, resursa reală  pentru o exploatare durabilă a zonei.
Peisajul cultural de la Roşia Montană este compus dintr‐o concentrare extraordinară de
vestigii care atestă evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – 2 000 de
ani – din perioadă pre‐romană până în epocă contemporană. Situl Alburnus Maior – Verespatak
– Roşia de Munte – Roşia Montană, celebru încă din secolul   al XIX‐lea pentru vestitele tăblițe
cerate romane (contracte redactate în scriere latină  cursivă) este reprezentat, în lumina
cercetărilor din ultimii ani, de un sistem de exploatare roman excepțional care conservă mai mult
de 7 km de galerii,  la care se adaugă peste 80 km de galerii medievale  şi de epocă  modernă, un
târg minier păstrat exemplar încă  din perioadă  preindustrială şi un peisaj presărat de multe urme
ale activității miniere dintre care excepționale sunt lucrările hidrotehnice datând din prima
jumătate a secolului al XVIII‐lea.
Roşia Montană  este unul dintre siturile cele mai bogate în resurse de patrimoniu cultural ale
României, cuprinzând într‐un teritoriu întins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate,2
dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare națională  şi universală. De asemenea,
patrimoniul cultural de la Roşia Montană  este recunoscut  şi prin Planul de Amenajare a
Teritoriului Național – Secțiunea a III‐a, Zone protejate, unde monumentele sale sunt 2 cf. Lista
Monumentelor Istorice, aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii şi
Cultelor şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16
iulie 2004. 3 clasate în grupa valorică A, „monumente istorice de valoare naţională şi
universală”, cea mai înaltă formă de clasare conform sistemului juridic de protecţie românesc (cf.
Legea nr. 422-2001 privind protejarea monumentelor istorice (republicată), art. 7. a)). 4 aprobat
prin Legea nr. 5-2000. 4/15 desemnate ca monumente istorice de valoare națională  excepțională 
şi întreaga comună  este recunoscută  ca unitate administrativ‐teritorială  cu concentrare foarte
mare a valorilor de patrimoniu cultural. Acest statut juridic de protecție plasează Roşia
Montană înaintea multor oraşe prin numărul şi valoarea monumentelor istorice şi pe primul loc
între aşezările rurale ale României. La nivelul județului Alba doar în municipiul Alba Iulia sunt
înregistrate mai multe monumente istorice clasate față  de Roşia Montană, care devansează  în
această  privință  oraşe istorice consacrate, cum ar fi Sebeş, Blaj sau Aiud. Conform legii,
protejarea şi punerea în valoare a acestor valori instituite reprezintă lucrări de utilitate publică, de
interes naţional.

3. Pădurile seculare de fag ale Carpaților.

Natura de de la noi este cu adevărat impresionantă. Poate mai mult ca oricând ar trebui să
redescoperim sălbăticia Carpaților de aici. Pentru că Munții Carpați găzduiesc cea mai mare arie
de păduri seculare din Europa, precum și cea mai mare parte dintre pădurile de fag de pe
continent. Se consideră că Munții Carpați sunt ultima regiune din Europa care poate oferi
spațiu de viață viabil pentru carnivorele mari. Se estimează că există circa  8.000 de urși, 4.000
de lupi și 3.000 de râși, cei mai mulți în parcurile naționale, potrivit silvanews.ro.
De altfel, în ultimii ani, nouă păduri virgine din România au intrat în patrimoniul UNESCO,
fapt care garantează că aici nu vor exista tăieri de arbori sau exploatări forestiere.
Pădurile protejate sunt cele de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea
Cernei, Masivul Cozia, Lotrişor, Codrul secular Şinca, Codrul secular Slătioara, Groşii Ţibleşului şi
Strâmbu Băiuţ.
 Mai multe păduri seculare de fag din România și din alte 11 țări europene au fost incluse, la
Cracovia pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, conform unui comunicat al Comitetului
Patrimoniului Mondial al UNESCO postat pe site-ul organizației. În comunicat se precizează că
a fost aprobată extinderea sitului de patrimoniu „Păduri primitive de fag din Carpați și Păduri
antice de fag din Germania” („Primeval Beech Forests of the Carpathians and the Ancient Beech
Forests of Germany”), care cuprindea păduri din Germania, Slovacia și Ucraina, cu zone de
pădure seculară de fag aflate în 12 țări: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Germania,
Italia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Ucraina.
Denumirea noului sit de patrimoniu a fost schimbată în „Păduri de fag antice și primitive din
Carpați și alte regiuni ale Europei” („Ancient and Primeval Beech Forests of the Carpathians and
Other Regions of Europe”). Pădurile vizate din România sunt cele de la Izvoarele Nerei, Cheile
Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei (Caraș Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (Vâlcea),
Codrul secular Șinca (Brașov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groșii Țibleșului și Strâmbu
Băiuț (Maramureș), conform UNESCO.
De la sfârșitul ultimei Ere Glaciare, pădurile europene de fag s-au răspândit de la câteva
„insule” izolate în Alpi, Carpați, Pirinei și zona Mediteraneană, ajungând să domine în doar
4.000 de ani arealul Europei centrale. Această extindere este legată de flexibilitatea și toleranța la
diferite condiții climatice și geografice a fagului, conform site-ului UNESCO.
Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supraviețuiește în forma sa pură, fără niciun
fel de intervenție umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de
specii, și ele reprezintă 65% din pădurile virgine rămase pe continent (exceptând Rusia). Munții
Carpați adăpostesc ultimele mari păduri primitive de fag din Europa.
De ce sunt importante padurile seculare?

• conservă biodiversitatea și lanțurile trofice în starea lor pură; asigură astfel o sursă de material genetic
de cea mai bună calitate (puieți și bănci de semințe), pentru cercetare și cazuri speciale în care este
necesară reîmpădurirea unor zone, arborii din pădurile seculare fiind mai rezistenți la boli și dăunători;

• sunt habitate ideale pentru specii rare de plante și animale și ultimele refugii pentru numeroase specii
de mușchi, licheni, melci și insecte care sunt foarte sensibile la poluare;

• sunt cea mai bună școală pentru naturaliști, păstrând modul originar în care cresc, se dezvoltă și
relaționează organismele vegetale și animale.

Bibliografie:
www.simpara.ro
https://transfagarasan.ro
www.ziarulprahova.ro
www.carpati.org