FARMACODINAMIE

GENERALA
CURS 3
PROFESOR: FARM ILEANA POPESCU
 FARMACODINAMIE

• Farmacodinamia studiază acțiunea medicamentelor asupra diferitelor

țesuturi și organe și interacțiunea lor cu receptorii specifici.
• Totalitatea modificărilor produse de un medicament asupra
organismului se numesc Acțiuni sau Efecte.
• Actiunile medicamentelor se pot clasifica după mai multe criterii:
 ca intensitate și utilitate terapeutică deosebim acțiuni principale
(acțiunea dorită terapeutic) și secundare ( care pot fi utile sau
nedorite);
 după locul de acțiune pot fi acțiuni topice ( locale, la locul administrării
medicamentului) și sistemice ( generale sau la distanță), care apar
după absorbția medicamentului și transportul în organism;
 după durată, acțiunile pot fi reversibile sau ireversibile;
 FARMACODINAMIE
după mecanismul de acțiune întâlnim acțiuni directe (prin fixare
de receptori specifici) sau indirecte ( prin modificarea unor
mecanisme fiziologice endogene);
după tipul de acțiune deosebim acțiune terapeutică și acțiune
toxică;
după modul de acțiune, cele terapeutice pot fi etiologice ( se
adresează cauzei bolii-ex.antibioticele), patogenice (se adresează
mecanismului de producere a bolii-ex. cardiotonice,
antihipertensive), simptomatice ( analgetice-antipiretice) sau de
substituție (hormoni, enzime, vitamine).
TRECEREA MEDICAMENTELOR PRIN
MEMBRANE BIOLOGICE
• De la locul administrării la cel al acțiunii și apoi al eliminării, cele mai multe
medicamente traversează mai multe membrane.
• Membranele biologice sunt structuri fine, semipermeabile, formate din
complexe lipoproteice ( mai exact fosfolipide și proteine) străbătute de canale
ionice , care controlează accesul și ieșirea substanțelor la și din celule și
țesuturi.
• Factorii principali care influențează trecerea medicamentelor prin membrane
depind de membrane, de medicament și de condițiile de mediu pe cele două
fețe ale membranelor.
• În general, în procesul trecerii medicamentelor prin membranele biologice
intervin trei elemente din structura acestora: lipidele, porii, sisteme speciale de
transport; trecerea unui medicament se face prin intervenția predominantă sau
exclusivă a unuia din aceste elemente.
• Structura chimică a medicamentelor influențează gradul de lipo și
hidrosolubilitate, constanta de disociere, procentul de legare de moleculele
proteice.
TRECEREA MEDICAMENTELOR PRIN
MEMBRANE BIOLOGICE
• Condițiile de mediu pe cele două fețe ale membranelor influențează prin gradul
de lipo și hidrosolubilitate, prin pH și prin procentul de legare de proteine.
• În funcție de comportarea membranelor , trecerea substanțelor se poate face prin
transfer pasiv sau transport specializat.
• Transfer pasiv- sunt două tipuri de transfer pasiv:
 Difuziune simplă pentru medicamentele liposolubile;
 Filtrare pentru ionii de sodiu, potasiu, calciu și clor care tranzitează prin canalele
ionice (pori) în funcție de presiunea osmotică.
• Transportul specializat se realizează cu mecanisme transportoare specifice ,
numite receptori membranari ; un component al membranei, denumit PURTĂTOR
sau CĂRĂUȘ formează un complex cu substanța care traversează membrana,
procesul de trecere necesitând consum de energie. Transportul specializat este
caracterizat prin: efectuarea sa atât contra gradientului de concentrație cât și în
sensul indicat de acesta; existența unei competiții între substanțe cu structură
asemănătoare; dependența față de integritatea mecanismelor celulare de
producere a energiei.
TRECEREA MEDICAMENTELOR PRIN
MEMBRANE BIOLOGICE
• Receptorii membranari sunt de patru feluri:
 receptorii cu canal ionic , formați dintr-o proteină care delimitează un
canal ionic;
 receptorii-enzime, formați din proteine transmembranare cu activitate
enzimatică în porțiunea dinspre celulă;
 receptorii cuplați cu proteina G (receptorii în serpentină) conțin două
proteine cuplate. Dintre ele , proteina G, cu funcție reglatoare, activează
o serie de enzime membranare: adenilatciclaza, fosfolipaza C ,
proteinkinaze. Aceste enzime pun în funcție metaboliți care intervin ca
mesageri în procesele intracelulare;
 receptorii intracelulari nucleari, asupra cărora acționează molecule
liposolubile (corticosteroizi, hormoni androgeni și estrogeni, hormoni
tiroidieni, vitamina D). Odată pătrunse în celule, aceste substanțe se
fixează pe ADN-ul din nucleu, acționând ca factori de transcripție
asupra unor gene alăturate.
H.
 FARMACORECEPTORII
• Un mare număr de medicamente acționează în organism prin
intermediul unor anumiți receptori (farmacoreceptori), asupra cărora pot
avea efect agonist (de stimulare a activității lor) sau antagonist ( de
inhibare a activității).
• RECEPTORII sunt macromolecule proteice care pot lega în mod specific
anumite substanțe formând complexe active biologic. Autacoizii,
hormonii și numeroase medicamente își exercită acțiunea prin
intermediul acestor receptori.
• Se numesc farmacoreceptori cei care sunt capabili să primească și să
interacționeze cu medicamentele. Exemple:
 receptorii alfa-adrenergici sunt situați la nivelul terminațiilor nervoase
simpatice și răspund la stimularea cu noradrenalină. Se deosebesc
două categorii: - receptorii alfa1, postganglionari sau postsinaptici,
care se află în mușchii netezi ai vaselor sanguine; stimularea lor
produce vasoconstricție; - receptorii alfa2, presinaptici, a căror stimulare
determină scăderea secreției de noradrenalină;
 FARMACORECEPTORII
 receptorii ß-adrenergici cu două categorii: -receptorii ß1; -receptorii ß2;
 receptorii colinergici: - receptorii muscarinici (M) ; - receptorii nicotinici (N) ;
 receptorii cortizonici;
 receptorii digitalici;
 receptorii dopaminergici;
 receptorii specifici pentru eritropoietină;
 receptorii histaminici : - receptorii H1; -receptorii H2 ;
 receptorii insulinici;
 receptorii de leucotriene;
 receptorii specifici pentru ocitocice;
 receptori opiacei (morfinici );
 receptorii pentru prostaglandine.
 AUTACOIZII
• Sunt substanțe produse în mod fiziologic de către țesuturi care acționează tot
prin intermediul receptorilor.
• Autacoizii –considerați hormoni locali, dar care nu sunt secretați de glandele
endocrine-sunt reprezentați prin următoarele substanțe:
 Histamina, amină biogenă, este secretată de granulocitele bazofile din sânge,
de mastocite, epiderm, mucoasă gastrică și unele celule nervoase.Ea
acționează prin intermediul unor receptori specializați, având efecte multiple:
-prin acțiune asupra receptorilor tip H1, histamina declanșează reacțiile de
hipersensibilitate imediată (reacții alergice de tip I = reacții anafilactice): scădere
marcată a tensiunii arteriale, apariția de urticarie cu edeme periferice cu substrat
alergic și edem laringian,crize de dispnee paroxistică,contribuind la criza de astm
bronșic ;
-prin acțiune asupra receptorilor tip H2 din mucoasa stomacului, histamina
declanșează o secreție gastrică bogată în acid clorhidric și pepsină (hiperacidă),
condiție la apariția ulcerului gastric;
 AUTACOIZII
-prin acțiune asupra receptorilor de tip H3 (receptori presinaptici),
histamina exercită efecte inhibitorii la nivelul unor terminații
histaminergice din sistemul nervos central. Blocantele tuturor acestor
receptori sunt folosite în scop terapeutic în stări alergice și în afecțiunile
gastrice însoțite de hiperaciditate. Asemenea blocante se numesc
antihistaminice.
 BRADIKININA , la fel ca alte kinine, se formează sub acțiunea unei
enzime, kalicreina, în plasmă și în unele țesuturi. Este un vasodilatator
puternic, crește permeabilitatea capilară, produce contracția
musculaturii netede, bronhoconstricție și stimulează receptorii dureroși;
contribuie la mecanismele de declanșare a crizei de astm bronșic.
 SEROTONINA , amină biogenă prezentă în țesuturi animale și vegetale,
precum și în unele veninuri. Are funcția de neurotransmițător ;
acționează prin intermediul a patru tipuri de receptori specifici; are rol
în mecanismul biochimic al stărilor depresive, inhibitorii recaptării de
serotonină fiind folosiți în aceste afecțiuni ( medicamente
antidepresive); rol în producerea vărsăturilor de cauză centrală.
 AUTACOIZII
 SISTEMUL RENINĂ-ANGIOTENSINĂ
Angiotensinogenul este o glicoproteină formată în ficat și care este
inactivă ca atare. Sub acțiunea reninei (enzimă secretată în rinichi)
angiotensinogenul este transformat în angiotensină I de asemenea
inactivă. Asupra angiotensinei I acționează enzima de conversie a
angiotensinei (ACE-ECA) rezultând angiotensina II cu puternic efect
vasoconstrictor și de stimulare a secreției de aldosteron. Angiotensina II
este unul din factorii importanți de producere a hipertensiunii arteriale.
Medicație antihipertensivă. (Renina este inhibată de blocante beta-
adrenergice; ECA este inhibată de inhibitorii ECA-captopril, enalapril;
angiotensina II este inhibată de antagoniștii angiotensinei II, numiți sartani
– losartan, valsartan, candesartan, ibersartan).
 ENDOTELINA este o peptidă produsă de endoteliul vascular. Produce
vasoconstricție generalizată, stimularea activității inimii și contractura
musculaturii netede.
 AUTACOIZII
 AUTACOIZI LIPIDICI, proveniți din fosfolipidele membranare; sunt:
a) eicosanoidele, substanțe derivate din acidul arahidonic:
-prostaglandinele
-prostaciclina
-tromboxanul A2
-leucotrienele
b) factorul activator plachetar.
 NEUROTRANSMITATORII
Neuronul = unitatea morfo-funcţională a sistemului nervos;
Neuronul este format din:
•Corp neuronal = pericarion
•Prelungirile neuronilor : - dendrite;
- axoni - cu arborizaţie terminală;
- butoni terminali (neuromediatori chimici);

De reținut: Dendritele conduc influxul nervos

centripet către corpul neuronal, iar
axonul conduce influxul centrifug.
ROL : conduce informația prin intermediul sinapselor chimice.
NEURONUL

Butoni
terminali
 NEUROTRANSMITATORII
• Legăturile funcționale între neuroni sunt asigurate prin sinapse.
• SINAPSA -legătură de contiguitate ( simplu contact) -între doi neuroni este
sinapsă interneuronală, iar dacă este între un neuron și o celulă efectoare este
sinapsă neuroefectoare. Această legătură este realizată prin intermediul
neurotransmițătorilor ( mediatorii chimici ), substanțe cu important fiziologic.
Acțiunea multor medicamente are loc prin interferarea neurotransmițătorilor.
• Medicația sistemului nervos vegetativ.
• Medicația sistemului nervos central.
• În sistemul nervos vegetativ neurotransmițătorii sunt: acetilcolina și adrenalina;
• În sistemul nervos central acționează – în diferite teritorii –următorii
neurotransmițători sinaptici: acetilcolina, catecolaminele: noradrenalina
(predomină) și adrenalina, dopamina (precursoare a noradrenalinei), serotonina
( 5-hidroxitriptamina = 5-HT ), acidul gamma-aminobutiric (GABA)
• Cunoașterea neurotransmițătorilor are aplicații importanta în farmacoterapie.
 NEUROTRANSMITATORII
• Substanțele numite simpaticomimetice ( adrenalina, efedrina)
stimulează activitatea neurotransmițătorilor din domeniul
adrenergic ( al sistemului nervos simpatic). Substanțele denumite
parasimpaticomimetice (pilocarpina) stimulează activitatea
neurotransmițătorilor din domeniul colinergic ( al sistemului
parasimpatic). Așadar, sufixul – mimetic indică o acțiune
agonistă, de stimulare a receptorilor din teritoriul respectiv.
• Substanțele numite parasimpaticolitice (atropina), substanțele
beta-blocante ( propranolol), substanțele neuroleptice (
clorpromazina,haloperidol,olanzapina) au ,dimpotrivă, efect
blocant al neurotransmițătorilor pentru receptorii specifici. Sufixul
–litic indică întotdeauna o acțiune antagonistă, de inhibare a
receptorilor din teritoriul respectiv.