Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucuresti

Dreptul penal al afacerilor in

Uniunea Europeana
 Introducere.

Expresia “Drept penal al afacerilor” este tot mai des folosită de oamenii de afaceri, în
general, și de juriști, în special. Nu încape îndoială că ambele categorii menționate – oamenii de
afaceri și juriștii – trebuie să cunoască, în funcție de nevoia domeniului în care activează,
anumite elemente de Drept penal al afacerilor.
Oamenii de afaceri trebuie să posede un minimum de informații referitoare la dispozițiile
legale penale aplicabile în domeniul afacerilor. Îndrăznesc să spun că, deținerea unor cunoștințe
din domeniul legislației penale aplicabile materiei afacerilor, este esențială pentru persoanele
care conduc afaceri sau care sunt implicate la diferite niveluri în activitatea economică, fie în
actul decizional, fie în cel de supraveghere sau control, deoarece există riscul ca activitatea pe
care o derulează să intre în coliziune cu legislația penală. Persoanele care investesc resurse în
afaceri, chiar dacă la momentul realizării investiției nu au fost, în timpul implementării acesteia
ar trebui să fie preocupate atât de cunoașterea realităților economice specifice domeniului în care
activează sau a contextului economic general, cât și de cunoașterea reglementărilor privind
evaziunea fiscală, spălarea banilor, corupția în afaceri, criminalitatea gulerelor albe, concurența
neloială, răspunderea penală a companiilor etc.

Definirea unor termenii sau expresii.

Sistemul dreptului romanesc este alcatuit din ansamblul normelor juridice adoptate de
statul nostru, norme grupate sub forma ramurilor de drept care la randul lor sunt structurate in
institutii juridice.
Termenul de drept penal se intrebuinteaza cu doua acceptiuni sau intelesuri ori sensuri.
Intr-un prim sens se desemneaza ramura de drept penal formata din ansamblul normelor
juridice penale care reglementeaza raporturile de aparare sociala.
In al doilea sens se desemneaza stiinta dreptului penal care reprezinta totalitatea
conceptiilor, ideilor si teoriilor referitoare la dreptul penal.
Definim dreptul penal ca fiind acea ramura de drept care reglementeaza raporturile de
aparare sociala care rezulta intre destinatarii legii penale prin incriminarea faptelor periculoase
(infractiuni) pentru valorile sociale aparate de lege si a asnctiunilor care se aplica persoanelor
vinovate in scopul protejarii acestor valori atat prin prevenirea savarsirii faptelor antisociale, cat
si pedepsele aplicate faptuitorilor.
Dreptul penal al afacerilor reglementeaza infractiunile specifice afacerilor, infractiuni
care sunt prevazute fie in Codul penal, fie in diferite legi speciale.
Totalitatea normelor de drept penal este structurata in institutiile fundamentale ale
dreptului penal care sunt: infractiunea, sanctiunile de drept penal si raspunderea penala.

Obietul Dreptului penal al afacerilor.

Obiectul dreptului penal al afacerilor este acelasi ca si obiectul dreptului penal si este
format din raporturile de aparare sociala care rezulta intre destinatarii legii penale pentru
respectarea valorilor sociale aparate de legea penala respectiv Romania, suveranitatea,
independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acestora,
proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.
In ceea ce priveste dimensiunea raporturilor de aparare sociala care formeaza obiectul
dreptului penal consideram ca aceste raporturi se realizeaza chiar din momentul intrarii in
vigoare a legii penale pentru ca marea majoritate a destinatarilor legii penale se conformeaza
exigentelor acesteia.
In situatia in care unii destintari a legii penale nesocotesc normele juridice ale acesteia
raporturile de conformare stabilite prin normele penale se transforma in raporturi de conflict,
astfel incat pentru restabilirea ordinii de drept incalcate este necesara aplicarea sanctiunii
prevazuta de norma de drept penal care nu a fost respectata.
Astfel se indeplineste rolul dreptului penal care este in prioritar preventiv in ceea ce
priveste apararea valorilor sociale prevazute de legea penala si in cele din urma sanctionator in
situatia in care s-a adus atingere valorilor sociale ocrotite de legea penala.

Principiile dreptului penal al afacerilor.

Principiile dreptului penal al afacerilor sunt si principiile fundamentale ale dreptului

penal care reprezinta idei de baza care guverneaza elabolarea si realizarea normei de drept prnal
si care se reflecta in cadrul institutiilor fundamentale ale dreptului penal, respectiv infractiunea,
sanctiunile de drept penal si raspunderea penala.
Consideram alaturi de alti autori * ca au aceasta valoare urmatoarele pricipii:
- principiul legalitatii;
- principiului umanismului;
- principiul egalitatii in fata legii penale;
- principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala;
- principiul infractiunea este singurul temei al raspunderii penale;
- principiul personalitatii raspunderii penale;
- principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal.

Izvoarele dreptului penal al afacerilor.

Prin izvor de drept se intelege forma specifica de exprimare a normelor de drept.

In planul dreptului penal al afacerilor ca si in planul dreptului penal actele normative
imbraca numai forma legilor si decretelor, avand in vedere ca art. 141 din
Codul penal dispune “Prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal
cuprinsa in legi sau decrete”.
Toate normele penale nu sunt cuprinse intr-o singura lege astfel incat exista dispozitii
penale in Codul penal, in legile penale speciale si legile speciale nepenale cu dispozitii penale.
Codul nostru penal, principalul izvor al dreptului penal, care a intrat in vigoare la 1
ianuarie 1969 si a fost prin mai multe acte normative succesive, cuprinde doua parti si anume
partea generala si partea speciala.
Partea generala cuprinde reglementali generale si este structurata pe opt titluri: legea
penala si limitele ei de aplicare; infractiunea; pedepsele; inlocuirea raspunderii penale;
minoritetea; masurile de siguranta; cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele
condamnarii; intelesul unor termeni sau expresii in legea penala.
Partea speciala include majoritatea dispozitiilor penale speciale si cuprinde unsprezece
titluri: infractiuni contra sigurantei statului; infractiuni contra persoanei; infractiuni contra
patrimoniului; infractiuni contra avutului public; infractiuni contra autoritatii; infractiuni care
aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege; infractiuni
de fals; infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice; infractiuni care aduc
atingere unor relatii privind convietuirea sociala; infractiuni contra capacitatii de aparare a
Romaniei; infractiuni contra pacii si omenirii.
Legile penale speciale completeaza cu dispozitii de drept penal normele din Codul penal
si legile speciale nepenale cu dispozitii penale.
Deci aceste legi nu include noi incriminari si sunt considerate datorita continutului lor
izvoare de drept penal deoarece sunt formate numai din dispozitii de drept penal. Cu titlu de
exemplu mentionam Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, Legea nr. 4/1971 privind
extradarea.
Legile speciale nepenale cu dispozitii penale cuprind incriminari noi, diferite de cele din
codul penal si sunt considerate ca au caracter penal daca includ in continutul lor fapte sanctionate
de legea penala. Ca exemple, invederam Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile
publice, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale
ilicite, Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
In ceea ce priveste o alta categorie de acte normative care reprezinta izvoare de drept
penal acestea sunt tratatele si conventiile internationale in masura in care sunt ratificate de statul
nostru.
Exista atat tratate cit si conventii prin care statul nostru s-a angajat sa prevada si sa
pedepseasca anumite fapte deosebit de periculoase pentru valorile si interesele comune ale
societatii omenesti, deci asa numitele infractiuni de drept international si tratate si conventii
internationale privind asistenta juridica in materie penala.
Actele noastre normative prin care au fost incriminate faptele la care se refera tratatul sau
conventia internationala semnata de statul nostru devin izvoare de drept penal.
Celelalte tratate si conventii internationale privind asistente juridica internationala in
materie penala cuprind dispozitii care se refera la extradare si numai dupa ratificarea lor devin
obligatorii pentru statul nostru. Referitor la extradare in art. 9 din Codul penal se prevede:
“Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de
reciprocitate si in lipsa acestora in temeiul legii”.

Asemanari si deosebiri intre Dreptul Afacerilor si alte discipline

A. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL COMERCIAL

a)ASEMANARI
a.1.) Ambele reglementeaza raporturi juridice cu caracter patrimonial sicomercial, iar subiectii
acestor raporturi (fie ei persoane fizice ori persoane juridice) au,in mod obligatoriu, calitatea de
comerciant ;
a.2.) Raporturile juridice reglementate deambele ramuri de drept sunt guvernate de Codul
comercial, de celelalte legi comerciale side subsidiarele acestora ;
a.3.) Dreptul Afacerilor si-a insusit unele caractere, norme dereglementare si dispozitii
normative de la dreptul comercial, devenind un drept special in raport de dreptul comercial, care
ramane dreptul comun

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI
b.1.) In mod obligatoriu, raportul juridic de Dreptul Afacerilor contine un element
deextraneitate, care ii imprima un caracter specific de internationalitate, pe cand raportul juridic
comercial intern nu prezinta aceasta caracteristica.
 b.2.) Din cauza acestui caracter specific, adica al elementului de extraneitate, raportul juridic de
Dreptul Afacerilor este susceptibil sa cada sub incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept
(cel putin doua), aspect asupra caruia vom reveni.

B. DREPTUL AFACERILOR SI DREPTUL CIVIL

a)ASEMANARI
a.1.) Corelatia care exista intre Dreptul Afacerilor si dreptul civilrezulta chiar din primul articol
al Codului comercial roman, care stipuleaza ca „incontract se aplica legea de fata” si, mai
departe, legiuitorul precizeaza ca„unde ea nu dispune se aplica Codul civil”
a.2.) Atat in raporturile de Dreptul Afacerilor, cat siin raporturile de Drept civil, partile sunt,
totdeauna, pe pozitie de egalitate, ceea ceatesta existenta unei metode de reglementare comune.;
a.3.) In sfarsit, evidentiem ca,atat in Dreptul Afacerilor, cat si in Dreptul civil, raporturile juridice
sunt raporturide drept privat, iar contractul este principalul izvor de obligatii pentru ambele
discipline.

b) DEOSEBIRI SI DELIMITARI
b.1.) Subiectele de Dreptul Afacerilor au o capacitate speciala de a efectua operatiuni de comert
exterior, in timp ce subiectele Dreptuluicivil(persoanele fizice si persoanele juridice) nu au o
asemenea calitate ;
b.2.) Raporturile de Dreptul Afacerilor au, in principiu, caracter patrimonial, in timp ce raporturile
de Drept civil se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.
b.3.) Raporturile de Dreptul Afacerilor aucaractere specifice de comercialitate si internationalitate,
spre deosebire de cele civile care nu prezinta aceste caractere. Dreptul Afacerilor mai are stranse
legaturi cu dreptul procesual civil, cu dreptul international privat, cu dreptul international public.

Funcţiile dreptului afacerilor

Noţiunea de funcţie a dreptului afacerilor

Noţiunea de funcţie a dreptului afacerilor,reprezintă direcţiile principale ale acţiunii acestuia
asupra relaţiilor sociale, orientărilede bază pentru întreaga legislaţie determinate de cerinţele
organizării şi conducerii societăţii într-o anumită perioadă. Dreptul are o funcţie normativăprin
care se stabilescanumite reguli, potrivit cărora urmeazăsă se desf ăşoareactivitatea în
afaceri.Principalele funcţii ale dreptului sunt următoarele:
Funcţia de instituţ ionalizare a structuriiorganizatorice a economiei.
Potrivit acestei funcţii se stabilesc prin norme juridiceverigile sistemului economic, raporturile
sociale dintre aceste verigişi atribuţiile pe care le au în domenii importante(producţie, folosirea
valorilor materiale, în comer ţ, finanţe, industrie etc.).Prin procesul de instituţionalizare, se
reglementeazănormele de drept al afacerilorşi competenţele agenţilor economici în folosirea
pârghiilor economico-financiare, cum arfi: beneficiul, preţul, creditul, dobânda etc.
Funcţia de reglementare a avuţiei publice.
In îndeplinirea acestei functii se stabilesc norme juridice care reglementează
regimul şi modul de folosinţăa bunurilor de care dispune societatea într-o anumită etapă.Dreptul
dă o reglementare unitară a unor componente aleavuţiei publice (reglementări care privesc
exploatarea bunurilorsoluluişi subsolului etc.) stabilind situaţia valorilor material pe care le
au persoanele juridice cu capital de stat, majoritar destatşi private prevazând drepturi,
obligaţiişir ăspunderi etc.-
Funcţia dreptului afacerilor de a promova cerinţelelegilor economice.
 Dreptul afacerilor prevede un complex de normeşi principii, armonios corelate în legătur cu
dezvoltareaindustriei şi agriculturii în România , precum: norme de dreptcomercial, de drept
financiar, bancar, industrial, de muncăetc.

4. Principiile fundamentale ale dreptului afacerilor

Dreptul român are la bază anumite principia fundamentale, în esenţă reguli generale
călăuzitoare,reglementate prin acte normative care exprimă natura social-economică şi politică a
tuturor disciplinelor de drept inclusiv adreptului afacerilor. Toate ramurile dreptului român au în
cuprinsul lor principiile fundamentale, raportate la gradul de dezvoltare economicăa statului şi la
schimbarile produse în relaţiile sociale. Principiile dreptului român sunt aplicabil tuturor
domeniilor de activitate economico-socială şi acţionează unitar,având un caracter obligatoriu.In
noua etapă de dezvoltare a României acţioneazăunele principii noi, cu totul diferite de cele
cunoscute şi tratatede teoreticieni înainte de 1989.

Definitia raportului juridic de drept al afacerilor

Raportul juridic de drept al afacerilor poate fi definit ca fiind relatia sociala de afaceri,
tranzactionala si ocupationala de suprastructura, volitionala si ideologica dependenta de
raporturile materiale, care se formeaza pe baza normelor juridice in vigoare si in care persoanele
fizice si juridice titulare de drepturi si obligatii reciproce, apar ca subiecte ale acestei relatii iar
realizarea lor este asigurata la nevoie prin forta coercitiva a statului.

1. Subiectele, obiectul si continutul raportului juridic de drept al afacerilor

a) Subiectele raportului juridic

Subiecte ale raportului juridic pot fi persoanele fizice sau cele juridice care ca titulare de
drepturi si obligatii participa la realizarea afacerilor.
Un raport juridic contine cel putin doua subiecte de drept.
- Persoanele fizice - ca subiecte ale raportului juridic - participa la cele mai diferite
raporturi juridice, fie unele cu altele, fie cu institutii si agenti economici, fie cu organele puterilor
de stat (legislativa, executiva sau judecatoreasca) sau organizatii obstesti.
O persoana fizica poate participa intr-un raport juridic de drept al afacerilor numai daca
are capacitate juridica, adica aptitudinea generala si abstracta de a avea drepturi si obligatii.
Capacitatea juridica este determinata de lege si poate sa se deosebeasca de la o ramura de
drept la alta [de exemplu capacitatea electorala incepe la 18 ani, capacitatea de a avea drepturi
civile incepe de la nastere, in anumite conditii de la conceptiune - (dreptul la mostenire)-],
capacitatea de munca deplina lncepe de la 16 ani, capacitatea afaceristului lncepe dupa majorat
etc.
Capacitatea persoanelor fizice poate fi: generala - aceasta reprezentand posibilitatea
tuturor cetatenilor de a avea drepturi sau obligatii - si speciala - reprezinta posibilitatea de a avea
anumite drepturi care se incadreaza intr-o categorie aparte de raporturi juridice sau care depind
de o anumita situatie a subiectului de drept (de exemplu, capacitatea juridica in afaceri).
 Capacitatea persoanelor fizice poate fi impartita in capacitate de folosinta si capacitate
de exercitiu.
Capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea tuturor persoanelor fizice de a avea in
mod egal drepturi si obligatii in cadrul unui raport juridic.
Capacitatea de exercitiu reprezinta aptitudinea persoanelor fizice de a-si exercita
drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice.
Disjungerea capacitatii in capacitate de folosinta si de exercitiu nu mai este posibila in
situatia drepturilor care presupun neaparat si exercitarea lor (de exemplu, in dreptul afacerilor o
persoana nu poate sa posede capacitatea de folosinta de a avea un drept de proprietate fara sa
posede si capacitatea de exercitiu de a incheia o tranzactie).in literatura de specialitate s-a
desprins concluzia ca dezmembrarea capacitatii in capacitate de folosinta si capacitate de
exercitiu nu are valoarea unui principiu general (de exemplu in dreptul civil, dreptul afacerilor,
dreptul comercial ).
- Persoanele juridice, in calitate de subiecte (participanti) la raporturile juridice pot fi
colective de oameni, adica ceea ce, printr-o formulare consacrata, se denumeste azi subiecte
colective ale raporturilor juridice.
Deosebirea intre subiectele de drept persoane fizice si subiectele de drept persoane
juridice nu consta numai in aceea ca persoanele juridice sunt colective de oameni, ci si in faptul
ca persoanele juridice sunt determinate de legitati si cerinte proprii relatiilor de productie.
Nu trebuie insa confundata notiunea de subiect de drept colectiv cu aceea de pluralitate
de subiecte. Daca intr- un raport juridic mai multe persoane au aceeasi pozitie (dobandesc
aceleasi drepturi si obligatii) nu-i vorba de un colectiv de oameni ce ar dobandi calitatea de
subiect, ci de un raport juridic cu pluralitate de subiecte (de exemplu trei persoane care se
asociaza sa incheie o tranzactie sunt subiecte de drept intr-un raport juridic care nu poate fi
considerat a fi raport juridic colectiv).
Subiectul pluralist trebuie sa participe la raporturile juridice prin calitatea de persoane
juridice recunoscuta de lege.
Capacitatea de folosinta a subiectelor de drept persoane juridice, este capacitatea
recunoscuta de lege prin care persoanele respective au posibilitatea de a-si asuma drepturi si
obligatii.
Capacitatea de exercitiu, a persoanelor juridice poate fi definita ca fiind aptitudinea
acestor persoane de a-$i exercita drepturi si de a-si asuma obligatii prin savar^irea de acte
juridice proprii.
De mentionat ca intre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu a persoanelor juridice
nu exista diferente, aceste persoane putand incheia ele insele (prin organele lor) acte juridice, din
momentul infiintarii si pana la incetarea existentei lor.

2. Faptele juridice

Faptele juridice, sunt imprejurari care potrivit legii, determina aparitia, modificarea sau
stingerea raporturilor juridice si odata cu aceasta nasterea, modificarea sau incetarea unor
drepturi subiective sau obligatii.
 Faptele juridice se impart in doua categorii distincte:
a) Evenimente, care sunt imprejurari ce se produc independent de vointa omului, dar
carora legea le atribuie totusi anumite efecte juridice (de exemplu nasterea unei persoane
semnifica aparitia unui nou subiect de drept, moartea unei persoanecomporta incetarea calitatii
de subiect de drept a defunctului; fenomenele naturale constitutive de forta majora impiedica
savarsirea unor actiuni; scurgerea timpului prevazut de lege are ca efect stingerea dreptului
material in justitie etc.).
b) Actiuni, care sunt fapte voluntare ale persoanelor fizice sau juridice, a caror
savarsire in conditiile prevazute de lege antreneaza consecinte juridice; unele dintre aceste
actiuni sunt savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar genereaza totusi asemenea
efecte in puterea legii si pot fi licite sau ilicite, in altele sunt savarsite cu intentia de a produce
efecte juridice si au indeobste caracter licit. Actiunile din urma formeaza marea categorie a
actelor juridice si produc efecte in puterea celor care le-au facut, precum si in puterea vointei de
stat exprimata in normele de drept.
Orice fapta juridica, indiferent de forma si continut constituie principalul izvor al unui
raport juridic.
Faptele juridice pot fi izvoare de structura simpla sau izvoare de structura
complexa.
Izvoarele de structura simpla, sunt acelea care produc prin ele insele efectele ce legea
sau actul juridic le au in vedere (spre nasterea unei persoane determina prin ea insasi stabilirea
raporturilor juridice intre noul subiect de drept, pe de o parte, si parintii si celelalte rude ale sale
pe de alta parte; moartea unei persoane determina prin ea insasi incetarea existentei unui subiect
de drept si genereaza raporturi succesorale, etc.).
Izvoarele de structura complexa, sunt acelea care, fiind concomitente sau succesive, au o
actiune conjugata ce determina producerea efectelor urmarite, si care luate individual, izolat de
celelalte, nu sunt susceptibile sa produca singure acele efecte. Elementele de complexitate
decurge din pluralitatea de fapte juridice ce nepastrandu-si pluralitatea de actiuni proprii sau
independente, exercita o singura actiune in care se contopesc actiunile individuale (de
dobandirea de drepturi reale imobiliare in sistemul de carte funciara se infaptuieste prin actiunea
conjugata a mai multor fapte juridice; actul - contractul - prin care titularul dreptului real
consimte la transmiterea si intabularea acelui drept in folosul dobanditorului, si incheierea de
intabulare prin care organul de stat competent dispune intabularea.