Agatha Christie

Adversarul secret
Volumul 1

Tuturor celor care duc o via monoton , în speran a de-ai putea face s
tr iasc , prin citit, deliciile şi riscurile aventurii
Agatha Christie

CUPRINS:
Prolog 5
ţapitolul I. „Tinerii Aventurieri Ltd.” 7
Capitolul II. Oferta domnului Whittington 14
Capitolul III. Un eşec 21
Capitolul IV. Cine este Jane Finn? 27
Capitolul V. Domnul Julius P. Hersheimmer 35
ţapitolul VI. Un plan de lupt 40
Capitolul VII. Casa din Soho 47
Capitolul VIII. Aventurile lui Tommy 52
ţapitolul IX. Tuppence se angajeaz ca servitoare 60
ţapitolul X. Intr în scen sir James Peel Edgerton 68
ţapitolul XI. Julius relateaz o întâmplare 74
Capitolul XII. Un prieten la nevoie 82
Capitolul XIII. Veghea 97
Capitolul XIV. O consulta ie 106
Capitolul XV. Tuppence primeşte o cerere în c s torie 112
Capitolul XVI. Continuarea aventurilor lui Tommy 118
Capitolul XVII. Annette 126
Capitolul XVIII. Telegrama 139
Capitolul XIX. Jane Finn 151
Capitolul XX. Prea târziu 160
Capitolul XXI. Tommy face o descoperire 166
Capitolul XXII. În Downing Street 171
ţapitolul XXIII. ţurs contra cronometru 175
Capitolul XXIV. Julius câştig un set 181
Capitolul XXV. Povestea lui Jane 191
Capitolul XXVI. Domnul Brown 203
Capitolul XXVII. Supeu la Savoy 208
Capitolul XXVIII. Şi dup aceea 216
 Prolog
Era ora 2 în dup -amiaza de 7 mai 1915. „Lusitania” fusese izbit de
dou torpile succesive şi începuse s se scufunde repede, în timp ce b rcile
erau lansate la ap cu cea mai mare vitez . Femeile şi copiii, alinia i, aşteptau
s le vin rândul. Unele se mai ag au cu disperare de so ii sau de ta ii lor;
altele îşi ineau copiii strâns la piept. O fat st tea singur , uşor retras fa de
ceilal i. Era foarte tân r , nu avea mai mult de optsprezece ani. Nu p rea
speriat , iar ochii ei gravi, neclinti i, priveau drept înainte.
— Scuz -m , te rog.
Glasul b rb tesc de lâng ea o f cu s tresar şi s se întoarc . Îl v zuse
nu o dat pe cel ce i se adresase printre pasagerii de la clasa întâi. Valul de
mister care îl înconjura îi aprinsese imagina ia. Nu vorbea cu nimeni. Dac
cineva i se adresa, îi t ia imediat inten ia unei conversa ii. În plus, avea un fel
nervos de a privi peste um r, o privire iute, b nuitoare.
Observ c acum era foarte agitat. Pe frunte îi str luceau broboane de
sudoare. Era clar c se afla sub imperiul unei spaime puternice. Şi cu toate
astea, fetei nu i se p ru deloc c era genul de om care s se team de moarte!
— Da? Ochii ei serioşi se oprir întreb tori asupra lui.
Ţ rbatul o privea cu un soi de ezitare disperat .
— Trebuie! Îşi şopti el sieşi. Da… E singura cale. Apoi, tare, rosti brusc:
Eşti american ?
— Da.
— Patrioat ?
Fata se înroşi.
— N-ai dreptul s m -ntrebi aşa ceva! Bine-n eles c sunt!
— Nu te sup ra. N-ai face-o dac ai cunoaşte care este miza. Dar trebuie
s am încredere în cineva… Iar acel cineva trebuie s fie o femeie.
— De ce?
— Din cauza acestui „mai întâi femeile şi copiii”. Privi în jur şi coborî
glasul. Am la mine nişte hârtii, documente de-o importan vital . Ele pot
schimba complet situa ia pentru alia i, în acest r zboi. Aceste hârtii trebuie
salvate! Dumneata ai mai multe şanse decât mine. Vrei s le iei?
Fata întinse mâna.
— Aşteapt … Trebuie s te previn. Poate fi riscant… Dac am fost
urm rit. Personal, nu cred c am fost, dar nu po i şti niciodat . Dac am fost,
va fi primejdios. Te in nervii ca s treci prin aşa ceva?
Fata zâmbi.
— Am s m descurc foarte bine. Şi sunt cu adev rat mândr c am fost
eu cea aleas ! ţe trebuie s fac dup aceea cu ele?
— Urm reşte ziarele! Am s dau un anun în „Times”, care s înceap cu:
„Tovar ş de echipaj…” Dac dup trei zile nu apare nimic… Ei bine, vei şti c
am disp rut. Atunci vei duce pachetul la Ambasada american şi i-l vei înmâna
personal ambasadorului. E limpede?
 — Foarte limpede.
— Atunci, fi gata… Î i voi spune la revedere. Îi lu mâna. La revedere.
Succes, spuse cu glas tare.
Mâna fetei se strânse pe pachetul impermeabil ce st tuse ascuns în
palma lui.
„Lusitania” se înclin şi mai tare la tribord. ţa r spuns la o comand
rapid , fata înaint şi îşi ocup locul în barc .
ţapitolul I. „Tinerii Aventurieri Ltd.”
— Tommy, b trâne!
— Tuppence, b bu o!
Cei doi tineri se salutar cu c ldur , blocând pe moment ieşirea sta iei de
metrou Dover Street. Adjectivul „b trân” era lipsit de semnifica ie. Vârstele lor,
adunate, cu siguran n-ar fi dep şit patruzeci şi cinci de ani.
— Nu te-am v zut de secole, continu b iatul. Unde ai disp rut? Hai s -
nfulec m un corn. Aici cam incomod m… Blocând calea, aşa cum am f cut-o.
S ieşim.
Fata accept şi o pornir pe Dover Street, în jos, c tre Piccadilly.
— Şi-acum, unde mergem? Întreb Tommy.
Abia sim ita nelinişte din glasul lui nu sc p auzului fin al domnişoarei
Prudence ţowley, numit în cercul intim al prietenilor, din motive necunoscute,
„Tuppence”. Fata inti în plin.
— Eşti lefter, Tommy!
— Da, de unde! R spunse Tommy, neconving tor. M joc cu banii.
— De când te ştiu ai fost un mincinos dezgust tor, spuse Tuppence cu
severitate. Aşa ai convins-o pe sora Greenbank c medicul i-a prescris s bei
bere ca tonic, îns a uitat s o scrie în fiş . Î i aminteşti?
Tommy chicoti.
— Ba bine c nu! ţe s-a mai înfuriat mâ a b trân când a aflat! De fapt,
nu era chiar rea, mama Greenbank! Dragul spital… Presupun c -i la p mânt,
ca de altfel totul, nu? Te-au demobilizat?
Tuppence oft .
— Da. Şi pe tine?
Tommy confirm .
— Acum dou luni.
— Economii? Taton Tuppence.
— S-au topit.
— Oh, Tommy!
— Nu, b bu o, nu i-am risipit pe pl ceri. N-am avut eu norocul sta!
Costul vie ii… În ziua de azi o duci târâş-gr piş, i-o spun eu dac nu ştii…
— Dragul meu copil, îl întrerupse Tuppence, nu exist nimic legat de
costul vie ii, pe care s nu-l ştiu. Uite, am ajuns la „Lyons”, vom pl ti nem eşte,
fiecare partea lui. Asta e! Şi Tuppence începu s urce sc rile.
Localul era plin, iar ei c utau din ochi o mas liber , în timp ce prindeau
din zbor frânturi de conversa ii.
 — Şi, s ştii, ea a început s plâng , când i-am spus c nu-i r mânea
nici apartamentul…” „A fost pur şi simplu un chilipir, dragul meu. Exact ca
aceea adus de Mabel Lewis de la Paris…”
— Ciudate chestii po i auzi, şopti Tommy. Azi am trecut pe lâng doi tipi
care vorbeau despre o oarecare Jane Finn. Î i spune ceva numele sta?
Dar chiar în acel moment, dou doamne în vârst se ridicar şi îşi luar
pachetele, iar Tuppence se strecur cu abilitate într-unul din scaunele r mase
libere.
Tommy comand ceai şi cornuri, Tuppence ceai şi pâine cu unt.
— Şi ai grij ca ceaiul s fie adus în ceşti separate, ad ug ea, sever .
Tommy st tea în fa a ei. Capul lui aproape pleşuv înf işa privirii un
smoc de p r roşu şi lucios, piept nat cu m iestrie spre spate. ţhipul s u era
încânt tor de urât… Nu se putea descrie, totuşi, era f r nici o îndoial chipul
unui gentleman şi al unui sportiv. ţostumul s u maro era bine croit, dar uzat
în ultimul grad.
Aşa cum st teau, formau un cuplu extrem de modern. Tuppence nu era
nicidecum o frumuse e, dar existau o anume distinc ie şi un anumit farmec pe
fa a sa spiritualizat , cu b rbia hot rât şi lat , cu ochii cenuşii, mult
dep rta i, care priveau vag de sub sprâncenele negre şi drepte. Purta o mic
toc de un verde deschis peste p rul negru, tuns scurt, iar fusta ei extrem de
scurt pentru acele timpuri, şi destul de ponosit , l sa s se vad nişte glezne
de-o fine e ieşit din comun. Încerca din r sputeri s par elegant .
Într-un târziu sosi şi ceaiul şi Tuppence, revenindu-şi dintr-o scurt
medita ie, îl turn în ceşti.
— Şi-acum s ne întoarcem la ale noastre, zise Tommy rupând o bucat
mare de corn. Dac - i aduci aminte, nu ne-am mai v zut de atunci, din spital,
în 1916.
— Foarte corect. Tuppence se servi generos cu pâine şi unt. Biografia
prescurtat a domnişoarei Prudence ţowley, a cincea fiic a arhidiaconului
Cowley din Little Missendell, Suffolk. Domnişoara Cowley a renun at la deliciile
(şi sclavia) din casa p rinteasc şi, pe la începutul r zboiului, a venit la Londra,
unde s-a angajat la un spital militar. Prima lun : Sp lat zilnic şase sute
patruzeci şi opt de farfurii. Luna a doua: Promovat la ştersul farfuriilor sus
amintite. Luna a treia: Promovat la cur atul cartofilor. Luna a patra:
Promovat la t ierea pâinii şi a untului. Luna a cincea: Promovat un etaj mai
sus, ca femeie de serviciu cu şomoiog şi g leat . Luna a şasea: Promovat s
serveasc la mas . Luna a şaptea: Aspectul pl cut şi bunele maniere erau atât
de izbitoare încât a fost promovat s serveasc la masa sorelor medicale. Luna
a opta: Un mic hop în carier . Sora Ţond a mâncat oul sorei Westhaven!
Scandal mare! Principala vinovat : femeia care servea. Neaten ia într-o
problem atât de important nu putea trece nepedepsit . Înapoi la şomoiog şi
g leat ! ţe retrogradare! Lunar a noua: Promovat la m tur , în sec ie, unde îl
descoper în persoana locotenentului Thomas Ţeresford (salut, Tommy!) pe un
prieten din copil rie pe care nu-l mai v zuse de cinci ani b tu i pe muchie.
Întâlnirea a fost mişc toare! Luna a zecea: Admonestat de sora şef de a fi la
cinema în compania unuia dintre pacien i, mai sus men ionatul locotenent
Thomas Beresford! Lunile a unsprezecea şi a dou sprezecea: îndatoririle de
servitoare îndeplinite cu deplin succes. La sfârşitul anului p r seşte spitalul în
culmea gloriei. Mai departe, domnişoara ţowley a condus pe rând o dub , un
camion, şi un general. Ultimul a fost cel mai pl cut. Era un general destul de
tân r!
— Şi ce vezi r u în asta? Întreb Tommy. Ai c rat în modul cel mai
plicticos cu putin o caschet al mit de la Ministerul de r zboi la Savoy şi de
la Savoy la Ministerul de r zboi!
— Am uitat cum îl chema, recunoscu Tuppence. Pe scurt, sta a fost,
într-un fel, apogeul carierei mele. Dup aceea am intrat la un birou
guvernamental. Am luat parte la câteva recep ii foarte dr gu e. Inten ionasem
s m fac ranc , poşt ri sau şofer pe autobuz, pentru a-mi întregi cariera…
Dar a intervenit armisti iul! M-am ag at de biroul acela cu toate puterile
câteva luni bune, dar, pân la urm , tot m-au pus pe liber. De atunci tot caut o
slujb . Şi acum… E rândul t u.
— În ce m priveşte, n-am progresat atât de mult, rosti cu regret Tommy,
şi nici atât de divers. Dup cum ştii, am plecat din nou în Fran a. Apoi m-au
trimis în Mesopotamia, unde am fost r nit a doua oar şi am ajuns într-un
spital de pe acolo. Pe urm , m-am priponit în Egipt, pân s-a declarat
armisti iul. Mi-am mai pocnit c lcâiele o vreme pe-acolo, iar pe urm , dup
cum i-am spus, am fost demobilizat. De zece luni lungi şi am râte vânez o
slujb . Nu exist slujbe! Şi chiar de-ar exista, nu mi le-ar da ei mie. Sunt eu
bun la ceva? Ce ştiu eu despre afaceri? Nimic.
Tuppence d du din cap cu triste e.
— Dar în colonii? Întreb ea.
Tommy scutur din cap.
— Nu mi-ar pl cea în colonii… Sunt absolut convins c nici lor de mine!
— Rude bogate?
Tommy scutur iar din cap.
— Oh, Tommy, nici m car vreo sor înst rit de-a bunicii?
— Am un unchi b trân care-i cât de cât pricopsit, dar sta nu merge.
— De ce?
— Pentru c a vrut s m adopte cândva. Am refuzat.
— Parc am auzit ceva despre asta, rosti încet Tuppence. L-ai refuzat din
cauza mamei tale.
Tommy se înroşi.
— Da, ar fi fost o chestie groaznic . ţum ştii, eu eram totul pentru ea.
Individul o ura… Vroia s m ia de lâng ea. Numai aşa, de-al dracului.
— Mama ta a murit, nu? Întreb Tuppence cu blânde e.
Tommy confirm .
Ochii mari ai lui Tuppence p reau înce oşa i.
— Eşti un tip de treab , Tommy. Am ştiut-o dintotdeauna.
— Aiurea! Rosti repezit tân rul. În fine, asta e situa ia mea. Sunt în
pragul disper rii.
— Şi eu la fel. Am f cut tot ce mi-a stat în puteri. Am întrebat în stânga
şi-n dreapta. Am r spuns la anun uri. Am încercat orice metod aduc toare de
noroc. M-am restrâns, şi am economisit, şi m-am zgârcit. Dar, nu-i bine. O s
trebuiasc s m întorc acas !
— Şi nu vrei?
— Bine-n eles c nu vreau! La ce bun s fii sentimental? Tata e un
scump… in foarte mult la el… Dar, n-ai idee cât îl sup r! El are concep iile
vechii şi fermec toarei epoci victoriene pentru care fustele scurte şi fumatul
sunt imorale. Î i imaginezi ce pacoste reprezint eu pentru el. Abia a oftat uşurat
c r zboiul m-a luat de acolo. Vezi tu, suntem şapte acas . E groaznic! Toat
munca din gospod rie, plus reuniunile mamei. Întotdeauna mi-a pl cut
schimbarea. Nu vreau s m întorc acas , dar… Oh, Tommy, ce altceva îmi
r mâne de f cut?
Tommy d du cu triste e din cap. Urm o lung t cere, apoi, Tuppence
izbucni:
— Bani, bani, bani! M gândesc la bani diminea a, la prânz şi seara! Pot
spune, c am ajuns o obsedat , dar asta e!
— Mersi la fel, aprob din toat inima Tommy.
— M-am gândit la toate metodele posibile de a-i ob ine, continu
Tuppence. Sunt doar trei. S - i fie l sa i, s te m ri i cu ei, sau s -i faci. Prima
cade. N-am nici o rud b trân bogat . ţele câteva pe care le am se afl în
aziluri pentru aristocra i sc p ta i. Mereu am ajutat doamne b trâne s treac
strada, domnilor în vârst le-am ridicat pachetele, în speran a c doar s-o
dovedi vreunul un milionar excentric. Îns niciunul nu m-a întrebat m car cum
m cheam … Iar cei mai mul i n-au spus nici „mul umesc”.
Urm o pauz .
— Desigur c m ritişul ar fi cea mai bun şans pentru mine, relu
Tuppence. De mic mi-am pus în gând s m m rit cu banii. Orice fat cu cap
ar face-o! Nu sunt o sentimental , ştii doar. Se opri. Ei, hai, nu po i spune c -s
sentimental , ad ug ea t ios.
— Categoric, nu, admise rapid Tommy. Tu şi sentimentalismul n-ave i
nimic în comun.
— Nu sun prea politicos, replic Tuppence. În fine, asta e! Sunt
preg tit şi dispus … Numai c n-am întâlnit înc un om bogat! To i b ie ii pe
care-i cunosc sunt aproape tot atât de pârli i ca şi mine.
— Dar generalul?
— Din câte ştiu, pe timp de pace ine un magazin de biciclete, explic
Tuppence. Nu, asta nu! Tu, îns , te-ai putea însura cu o fat bogat .
— Sunt şi eu la fel ea tine. Nu cunosc niciuna.
— Asta nu-i o problem . Oricând ai putea cunoaşte una. Pe când eu,
dac v d un b rbat în palton de blan ieşind de la Ritz, nu pot s tab r asupra
lui şi s -i spun: „Ascult , eşti bogat. Aş vrea s te cunosc.”
— Vrei s spui c eu aş putea face asta cu o doamn îmbr cat la fel?
— Nu fi prost. O calci pe picior, sau îi ridici batista, sau ceva de genul
sta. Dac îşi va da seama c vrei s-o cunoşti, va fi flatat şi o va duce ea
cumva la cap t în locul t u.
— Îmi supraestimezi farmecul masculin, murmur Tommy.
 — Pe de alt parte, continu Tuppence, milionarul meu va duce,
probabil, o via riscant . Nu, c s toria e plin de neprev zut. R mâne… S
faci bani!
— Am încercat şi-am dat chix, îi reaminti Tommy.
— Da, am încercat toate metodele ortodoxe. S presupunem c le
încerc m şi pe cele neortodoxe. Tommy, hai s fim aventurieri!
— Hai! R spunse vesel Tommy. Cu ce începem?
— Aici e greutatea. Dac ne-am putea face cunoscu i, oamenii ne-ar
angaja s comitem crime pentru ei.
— Spendid! Mai ales c vine din partea unei fiice de preot!
— Vinova ii morali ar fi ei, preciz Tuppence. Trebuie s recunoşti c -i o
diferen între a fura din proprie ini iativ un colier de diamante şi a fi pl tit s-o
faci.
— Dac te prind, nu mai e nici o diferen .
— Poate c nu. Dar n-au s m prind . Sunt prea deşteapt .
— Modestia a fost dintotdeauna punctul t u forte, remarc Tommy.
— Las ironia. Ascult , Tommy, vrei s fim parteneri de afaceri, s
form m o asocia ie?
— O asocia ie de furat coliere de diamante?
— A fost doar un exemplu. Hai s întemeiem… Cum îi spune în registru?
— Nu ştiu. N-am avut niciodat .
— Eu am, îns mereu le încurc, trec creditele la rubrica debitelor şi
invers, încât m-au concediat. Oh, ştiu… „joint venture”. Îmi sun atât de
romantic, parc ar veni de pe vremuri. Denumirea asta are ceva elisabetan în
ea… Te face s te gândeşti la… Galioane şi dubloni. Un joint venture!
— Sub titlul de „Tinerii Aventurieri Ltd.”? Asta-i ideea ta, Tuppence?
— N-ai decât s râzi, dar eu simt c poate ieşi ceva de aici.
— Şi cum propui s intr m în leg tur cu prezumptivii noştri solicitan i?
— Prin anun uri, replic prompt Tuppence. Ai o buc ic de hârtie şi un
creion? De regul , b rba ii au aşa ceva, cum avem noi agrafe şi pudrier .
Tommy îi întinse un carnet de noti e verde, cam ponosit, şi Tuppence
începu s scrie cu râvn .
— S începem: „Tân r ofi er, r nit de dou ori în r zboi…”
— Asta categoric, nu!
— Of, bine, b iete drag . Îns eu te asigur c asemenea lucruri ar merge
la inima unei fete b trâne şi te-ar putea adopta şi nu va mai fi nevoie s fii un
tân r aventurier.
— Nu vreau s fiu adoptat.
— Am uitat c ai o prejudecat în privin a asta. N-am f cut decât s te
înfurii! Îns ziarele sunt pline ochi cu chestii de genul sta. Ia, ascult … Cum
î i sun asta: „Doi tineri aventurieri îşi ofer serviciile. Dispuşi s fac orice, s
mearg oriunde. Plata trebuie s fie bun .” (Trebuie s l murim lucrul sta de
la început.) Mai putem ad uga: „Nu refuz m nici o ofert rezonabil ”. Precum
locuin ele, sau mobila.
— Aş zice c orice ofert am primi ca r spuns la anun ul sta ar trebui
s fie una nerezonabil !
 — Tommy! Eşti un geniu! Asta chiar c -i nemaipomenit ! „Nu refuz m
nici o ofert nerezonabil … Dac se pl teşte bine.” Cum i se pare?
— N-aş men iona din nou plata. Prea sun a interes.
— Nici nu sun pe cât e! Dar, poate c ai dreptate. Uite, scriem aşa: „Doi
tineri aventurieri îşi ofer serviciile. Dispuşi s fac orice, s mearg oriunde.
Plata trebuie s fie bun . Nu refuz m nici o ofert nerezonabil .” Ce impresie i-
ar face dac ai citi anun ul sta?
— Mi-aş zice, fie c e o p c leal , fie c e scris de un lunatic.
— Nu e nici pe jum tate demen ial ca ceva pe care l-am citit azi-
diminea şi care începea cu „Petunie” şi isc lea „ţel mai bun b iat”. Rupse
foaia şi i-o întinse lui Tommy. Uite-o. ţred c în „Times”.
R spuns la cutia poştal etc. Ţ nuiesc c o s coste cam cinci şilingi.
Uite o jum tate de coroan , partea mea.
Tommy împ turi gânditor hârtia. Fa a sa devenea tot mai roşie.
— Chiar s încerc m asta? Spuse, în cele din urm . S-o facem,
Tuppence. Doar ca s ne distr m?
— Tommy, eşti un tip grozav! Ştiam eu c ai s fii! Hai s bem pentru
succes. Turn câteva pic turi de ceai rece în ceşti. „Pentru asocia ia noastr şi
pentru prosperitatea ei!”
— Pentru „Tinerii Aventurieri Ltd.”, r spunse Tommy.
Puser ceştile pe mas şi râser cam neconving tor. Tuppence se ridic .
— Trebuie s m întorc în apartamentul meu imperial de la hotel.
— Poate c e timpul s m îndrept şi eu spre Ritz, aprob Tommy cu un
zâmbet şugub . Când ne întâlnim? Şi unde?
— Mâine la dou sprezece. Sta ia de metrou Piccadilly. Î i convine?
— Dispun cum vreau de timpul meu, deci sunt liber, rosti domnul
Ţeresford cu m re ie.
— Deci, pe mâine.
— La revedere, b bu o.
ţei doi tineri o luar în direc ii opuse. Hotelul lui Tuppence era situat în
ceea ce, cu bun voin , se numea Southern Ţelgravia. Din motive de economie
nu lu un taxi.
Traversase jum tate din St. Jame's Park, când o voce b rb teasc din
spate o f cu s tresar .
— Scuz -m , spuse b rbatul. Aş putea s - i r pesc un minut?
Capitolul II. Oferta domnului Whittington.
Tuppence se întoarse cu repeziciune, dar cuvintele care-i st teau pe
limb r maser nerostite, c ci înf işarea b rbatului, ca şi manierele lui nu
aveau nimic comun cu ceea ce gândise ea în primul moment. Ca şi cum ar fi
ghicit, îi zise repede:
— Te asigur c nu inten ionez s fiu lipsit de respect.
Tuppence îl crezu. Deşi instinctiv omul îi stârni antipatie şi neîncredere,
era înclinat s -l absolve de b nuiala de a fi vrut s-o acosteze pur şi simplu.
Era un b rbat solid, proasp t ras, cu maxilarul puternic. Avea ochii mici şi
vicleni, care nu îi sus inur f r s clipeasc privirea dreapt .
— Ei bine, ce e? Întreb ea.
 Ţ rbatul zâmbi.
— Am auzit din întâmplare discu ia dumitale cu tân rul domn, la localul
Lyons.
— Şi ce-i cu asta?
— Nimic… Afar de faptul c i-aş putea fi de folos.
Un alt gând îi trecu prin minte lui Tuppence.
— M-a i urm rit pân aici?
— Mi-am luat libertatea asta.
— Şi în ce fel crede i c mi-a i putea fi de folos?
Ţ rbatul scoase o carte de vizit din buzunar şi i-o înmân cu o
plec ciune. Tuppence o lu şi o cercet cu mare aten ie. Pe ea era scris: „Dl.
Edward Whittington”. Dedesubtul numelui scria: „Esthonia Glassware ţo.” şi
adresa biroului. Domnul Whittington vorbi din nou:
— Dac îmi faci o vizit mâine diminea , la unsprezece, am s - i ofer
toate detaliile propunerii mele.
— La unsprezece.
Tuppence se hot rî.
— Foarte bine. Voi veni.
— Mul umesc. Ţun seara.
Îşi ridic p l ria cu un gest larg şi se îndep rt . Tuppence r mase
privind în urma lui câteva clipe. Apoi f cu o mişcare ciudat din umeri,
asem n toare cu cea a unui terrier care se scutur .
„Aventurile au început, murmur pentru sine. M întreb, ce vrea de la
mine? E ceva cu tine, domnule Whittington, ceva ce nu-mi place deloc. Dar, pe
de alt parte, nu mi-e fric nici atâtica de tine. Şi, cum am spus mai înainte,
f r îndoial am s-o mai spun, micu a Tuppence poate s -şi poarte şi singur
de grij , bine-mersi!”
Şi, cu o înclinare scurt şi ap sat a capului, o porni hot rât înainte.
Totuşi, ca urmare a unei scurte medita ii, se ab tu din drum şi trecu pe la un
oficiu poştal. Aici, cu un formular de telegram în mân , cump ni câteva clipe.
Gândul c cei cinci şilingi puteau fi cheltui i de poman o cataliz şi se hot rî
s -şi asume riscul cheltuirii a nou pence.
Dispre uind peni a epoas şi melasa neagr şi groas puse la dispozi ie
prin bun voin a guvernului, Tuppence scoase creionul lui Tommy, ce r m sese
la ea, şi scrise cu repeziciune: „Nu da anun ul. Explica ii, mâine.” Trecu adresa
clubului lui Tommy, pe care cel mult într-o lun , acesta va fi nevoit s -l
p r seasc , afar doar dac nu i-ar pica din cer o avere care s -i permit s -şi
achite taxa.
— Asta i-ar putea parveni, murmur ea. Oricum, merit încercat.
Dup ce depuse formularul la ghişeu o porni gr bit spre cas , oprindu-
se la o brut rie pentru a-şi cump ra de trei pence cornuri.
Mai târziu, în c m ru a ei de la mansard , mesteca încet cornurile şi se
gândea la viitor. ţe era „Esthonia Glassware ţo.” şi de ce, Dumnezeu, ar fi avut
nevoie de serviciile ei? Tuppence sim i cum o furnic un fior de pl cere. În orice
caz, casa parohial de la ar disp rea iar din planurile ei. Ziua de mâine oferea
posibilit i.
 Trecu mult timp pân ce Tuppence s adoarm în acea sear , iar când în
cele din urm o f cu, vis c domnul Whittington o pusese s spele un morman
de sticl rie de Estonia, care sem na uluitor cu farfuriile de la spital!
Era unsprezece f r cinci când Tuppence ajunse la cvartalul de blocuri ce
ad postea birourile firmei „Esthonia Glassware ţo.” S se prezinte înainte de
ora fixat ar fi p rut un exces de zel, drept care, Tuppence se hot rî s mearg
pân la cap tul str zii şi apoi s se întoarc . Aşa şi f cu. ţând b tu de
unsprezece, Tuppence p trunse în cl dire. „Esthonia Glassware ţo.” era la
ultimul etaj. Exista un lift, îns Tuppence prefer s-o ia pe jos.
Cu respira ia uşor întret iat , se opri în fa a unei uşi pe al c rei geam era
scris cu litere mari „Esthonia Glassware ţo.”
Tuppence cioc ni. ţa r spuns la un glas din interior, Tuppence ap s pe
clan şi intr într-un birou de primire, mic şi cam murdar.
Un func ionar de vârst mijlocie coborî de pe un scaun înalt de la biroul
de lâng fereastr şi se apropie de ea întreb tor.
— Am întâlnire cu domnul Whittington, spuse Tuppence.
— V rog s pofti i pe aici.
Ţ rbatul se îndrept spre un glasvand pe care st tea scris „Intrarea
oprit ”, b tu, apoi deschise uşa şi-i f cu loc s treac .
Domnul Whittington st tea la un birou mare, acoperit de hârtii. Lui
Tuppence i se p ru c presim irea i se confirma. ţeva era în neregul cu
domnul Whittington. Combina ia dintre prosperitatea lui lucitoare şi ochii s i
vicleni nu era atr g toare.
— Deci, te-ai hot rât? Asta-i bine. Vrei s iei loc?
Tuppence se aşez pe un scaun, în fa a lui. P rea deosebit de mic şi de
cuminte în diminea a asta. Şedea acolo moale, cu ochii pleca i, în timp ce
domnul Whittington sorta şi r sfoia hârtiile. În cele din urm le împinse într-o
parte şi se aplec peste birou.
— Acum, drag tân r doamn , s ne ocup m de afaceri. Fa a sa mare
se l i într-un zâmbet. Vrei s munceşti? Ţine, pot s - i ofer de lucru. Ce-ai
spune de 100 de lire pe loc şi toate cheltuielile pl tite? Domnul Whittington se
l s pe spate în scaun şi-şi vârî degetele mari în r scroiala de sub bra a vestei.
Tuppence îl privi cu pruden .
— Şi care e natura muncii? Întreb ea.
— Simbolic … Pur simbolic . O excursie pl cut , atâta tot.
— Încotro?
Domnul Whittington zâmbi din nou.
— Paris.
— Oh! Exclam Tuppence îngândurat . În sinea ei îşi spuse: „Sunt sigur
c dac tata ar auzi asta ar face un atac. Îns , oricum, nu-l v d pe domnul
Whittington în rol de impostor”.
— Da, continu Whittington. ţe poate fi mai pl cut? S dai timpul înapoi
cu câ iva ani… Foarte pu ini, sunt convins, şi s intri din nou în unul din acele
fermec toare pensionnants des jeunes filles de care abund Parisul…
Tuppence îl întrerupse.
— Un pension?
 — Exact. Cel al doamnei Colombier din Avenue de Neuilly.
Tuppence cunoştea foarte bine numele. Nimic nu putea fi mai select.
Avusese câteva prietene americane acolo. Era mai mult decât uimit .
— Vre i s intru la pensionul doamnei ţolombier? Pentru cât timp?
— Depinde. Posibil pentru trei luni.
— Şi asta e tot? Nu mai sunt şi alte condi ii?
— Absolut niciuna. Bine-n eles, vei merge acolo în calitate de pupil a
mea şi n-o s comunici în nici un fel cu prietenii dumitale. Va trebui s - i
pretind o discre ie absolut asupra perioadei ce va urma. Apropo, eşti
englezoaic , nu-i aşa?
— Da.
— Şi totuşi ai un uşor accent american.
— Cea mai bun prieten a mea din spital era o micu american . ţred
c m-am molipsit de la ea. Pot s scap foarte uşor de el.
— Dimpotriv , i-ar fi mult mai simplu s treci drept american . Detaliile
trecutului dumitale din Anglia ar putea fi mai dificil de sus inut. Da, cred c va
fi categoric mai bine. Apoi…
— Un moment, domnule Whittington! Am impresia c lua i drept sigur
consim mânul meu.
Whittington p ru surprins.
— Cred c nu te gândeşti s refuzi? Te asigur c aşez mântul doamnei
Colombier este o institu ie de prima mân şi absolut ortodox . Iar condi iile
sunt dintre cele mai generoase.
— Exact, spuse Tuppence. Tocmai asta e. Condi iile sunt aproape prea
generoase, domnule Whittington. Nu v d nicicum de ce merit s v cheltui i
banii pe mine.
— Nu? Rosti încetişor Whittington. Ţine, am s - i spun. Nu încape
îndoial c aş putea g si pe altcineva pentru o sum mult mai mic . Tot ceea
ce îmi trebuie şi sunt dispus s pl tesc, este o doamn tân r , suficient de
inteligent şi cu prezen de spirit ca s -şi joace bine rolul, şi, în plus, s fie
destul de discret ca s nu pun multe întreb ri.
Tuppence zâmbi uşor. În elese c Whittington punctase.
— Mai e ceva. Pân acum n-a i spus nimic despre domnul Beresford.
Rolul lui care e?
— Domnul Beresford?
— Partenerul meu, explic Tuppence, cu demnitate. Ne-a i v zut ieri
împreun .
— Ah, da. M tem, îns , c nu vom avea nevoie de serviciile lui.
— În cazul sta, s-a terminat. Tuppence se ridic . Ori amândoi, ori
niciunul. Îmi pare r u… Dar aşa st treaba. Ţun ziua, domnule Whittington.
— Aşteapt o clip . S vedem dac putem face ceva. Ia loc din nou,
domnişoar … Se opri, întreb tor.
Prin conştiin a lui Tuppence trecu un junghi când îşi reaminti de
arhidiacon. Se arunc în grab asupra primului nume care îi veni în minte.
— Jane Finn, spuse ea repede, apoi se opri cu gura c scat în fa a
efectului pe care îl produseser aceste dou cuvinte.
 Toat amabilitatea de pe chipul lui Whittington disp ru ca prin farmec.
Era roşu de mânie, şi pe frunte venele i se umflaser gata s crape. Iar în
spatele tuturor acestora st tea la pând un soi de spaim neîncrez toare. Se
aplec în fa a şi sâsâi cu r utate:
— Aşadar, sta-i micul dumitale joc, nu-i aşa?
Tuppence, deşi total debusolat , îşi p str capul. Nu avea nici cea mai
mic idee despre ce vroia el s spun , îns , cum de fel era iute la minte,
în elese c era imperios necesar s-o in pe-a ei.
Whittington continu :
— Te-ai jucat tot timpul cu mine de-a şoarecele şi pisica, nu-i aşa? Ai
ştiut tot timpul ce vroiam de la dumneata, dar ai continuat comedia. Aşa-i? Se
calmase. Din obraji îi disp ruse roşea a. O privi scrut tor. ţine a p l vr git?
Rita?
Tuppence scutur din cap. Nu ştia cât mai putea s -şi sus in minciuna,
îns îşi d dea seama c era important s n-o amestece pe acea necunoscut
Rita în povestea asta.
— Nu, r spunse ea, cinstit. Rita nu ştie nimic despre mine.
Ochii lui scormoneau într-ai ei ca nişte sfredele.
— Cât de multe ştii? Strig el.
— În realitate, foarte pu in, r spunse Tuppence, şi fu mul umit s
constate c neliniştea lui Whittington în loc s scad , spori. Gândul c ştia mai
multe decât era dispus s recunoasc , p rea s -l fr mânte.
— Oricum, ai ştiut destule ca s vii aici s trânteşti numele asta.
— Ar putea fi chiar numele meu, plus Tuppence.
— E de conceput, nu-i aşa, c ar exista dou fete cu un nume ca sta?
— Sau s-ar putea s -l fi nimerit din întâmplare, continu Tuppence
ame it de succesul sincerit ii.
Domnul Whittington b tu cu pumnii în mas .
— Las prostiile! ţe ştii? Şi cât vrei?
Ultimele trei cuvinte aprinser puternic imagina ia lui Tuppence, mai ales
dup un mic dejun s r c cios şi o cin cu cornuri din seara precedent .
Prezentul ei rol era mai degrab de ordinul riscului decât al aventurii, dar nu
d du înapoi. Se ridic şi zâmbi cu aerul cuiva ce se ştie st pân pe situa ie.
— Dragul meu domn Whittington, spuse, s juc m cu c r ile pe fa … V
rog nu mai fi i atât de sup rat. M-a i auzit ieri spunând c mi-am propus s
tr iesc din expediente. Am impresia c acum v-am dovedit c am câteva
expediente din care s tr iesc. Admit c am avut cunoştin e de un anumit
nume, dar poate c aici se sfârşeşte aceast cunoştin .
— Da… Dar poate c nu, mârâi Whittington.
— Insista i în a m judeca greşit, spuse Tuppence şi oft încetişor.
— Cum i-am spus şi mai înainte, las prostiile şi revino la subiect. Nu
po i s te joci de-a inocenta cu mine. Cunoşti mult mai mult decât eşti dispus
s recunoşti.
Tuppence t cu o clip , pierdut în admira ia propriei ingenuit i, apoi
rosti moale:
— N-aş vrea s v contrazic, domnule Whittington.
 — Am ajuns, deci, la veşnica problem : cât?
Tuppence era în dilem . Pân acum îl prostise cu succes pe Whittington,
dar ca s indice o sum concret , imposibil , putea trezi suspiciuni. ţreierul îi
fu fulgerat de-o idee.
— S presupunem c cerem ceva mai pu in pe loc, şi discut m mai pe
larg problema mai târziu?
Whittington îi arunc o privire urât .
— Şantaj, ai?
Tuppence zâmbi dulce.
— Nu, nu! S -i spunem… Plata în avans a serviciilor?
Whittington mârâi.
— Şti i, explic Tuppence la fel de dulce. Sunt topit dup bani.
— Eşti culmea culmilor, asta eşti! Morm i Whittington, cu un soi de
admira ie involuntar . M-ai dus perfect de nas. ţredeam c eşti doar o
puştoaic blegu cu atâta minte cât îmi trebuie pentru scopul meu.
— Via a e plin de surprize, filosof Tuppence.
— Oricum, continu Whittington, cineva trebuie s fi vorbit. Dumneata
spui c nu Rita. S fi fost…? Da, intr !
Func ionarul intr discret în înc pere şi depuse o hârtie la vederea
patronului s u.
— Chiar acum a sosit un mesaj telefonic pentru dumneavoastr ,
domnule.
Whittington îl smulse şi îl citi. Fruntea i se încrunt .
— Se face, Brown. Po i s pleci.
Func ionarul se retrase, închizând uşa în urma lui. Whittington se
întoarse spre Tuppence.
— Vino mâine la aceeaşi or . Acum sunt ocupat. Pentru început, uite
cincizeci.
Num r rapid câteva bancnote şi le împinse pe mas spre Tuppence, apoi
se ridic , evident ner bd tor s-o vad plecat .
Fata num r banii cu aerul unui om de afaceri, îi b g în geant şi se
ridic .
— Bun ziua, domnule Whittington, spuse politicoas . Sau mai degrab ,
au revoir.
— Exact. Au revoir! Whittington ar ta din nou aproape simpatic,
schimbare care-i trezi lui Tuppence o uşoar presim ire. Au revoir, istea a şi
încânt toarea mea tân r doamn .
Tuppence coborî sprinten sc rile. Era st pânit de-un elan s lbatic.
ţeasul din împrejurimi ar ta c mai erau cinci minute pân la dou sprezece.
— S -i facem lui Tommy o surpriz ! Şopti Tuppence şi opri un taxi.
Taxiul opri în fa a sta iei de metrou. Tommy tocmai ieşea pe uşa sta iei.
ţu ochii c sca i atât cât se putea, alerg spre Tuppence şi o ajut s coboare.
Fata îi zâmbi cu afec iune şi rosti pe un ton uşor afectat.
— Vrei s pl teşti tu, b trâne? N-am mai m runt de cinci lire!
Capitolul III. Un eşec.
 Momentul n-a fost atât de triumfal precum ar fi trebuit s fie. În primul
rând, resursele buzunarelor lui Tommy erau întrucâtva limitate. În final,
doamna adun acele ordinare dou pence, iar şoferul, inând înc în mân o
varietate mare de monede, era îndemnat s-o ia din loc, ceea ce şi f cu dup ce
trase o înjur tur înfundat referitoare la ce primise de la domnul.
— Cred c i-ai dat prea mult, Tommy, spuse Tuppence cu inocen . Am
impresia c vrea s - i dea restul.
Probabil aceast remarc îl f cu pe taximetrist s-o ia din loc.
— Ei bine, începu domnul Beresford, dându-şi în sfârşit, frâu liber
sentimentelor ce… Dracu, pentru ce i-a trebuit s iei un taxi?
— M-am temut s nu întârzii şi s te fac s aştep i, rosti blând Tuppence.
— Te-ai… Temut. S . Nu. Întârzii? Oh, Doamne, m las b tut!
— Şi, cu adev rat, n-aveam mai m runt de o hârtie de cinci lire, continu
Tuppence deschizându-şi foarte larg ochii.
— i-ai jucat foarte bine rolul, b bu o, oricum, tipul nu s-a l sat dus…
N-a crezut nici o clip !
— Nu, spuse Tuppence pe gânduri, n-a crezut. Asta-i partea curioas
când spui adev rul. Nimeni nu te crede. Am aflat asta de diminea . Şi acum,
hai s prânzim. ţe zici de Savoy?
Tommy rânji:
— Ce zici de Ritz?
— Dac m gândesc mai bine, aş prefera Piccadilly. E mai aproape. Nu o
s trebuiasc s lu m iar un taxi. S mergem.
— E un nou gen de umor? Sau chiar te-ai scrântit?
— Ultima supozi ie e cea corect . Am dat de bani şi şocul a fost prea
mare pentru mine! Pentru aceast form particular de dereglare mintal , un
medic cu renume recomand în mod nelimitat hors d'oeuvre, homar
l'américaine, pui Newberg şi Pêche Melba! S mergem şi s le lu m!
— Tuppence, fato, ce s-a întâmplat de fapt cu tine?
— Oh, necredinciosule! Tuppence îşi desf cu larg poşeta. Uite aici, şi aici,
şi aici!
— Sfinte Isuse! Nu mai vântura aşa marafe ii ştia falşi.
— Nu sunt deloc falşi. Sunt cum nu se poate mai adev ra i!
Tommy morm i.
— Trebuie c m-am îmb tat f r s ştiu! Visez, Tuppence, sau v d cu
adev rat o gr mad de hârtii de cinci lire pe care-i fluturi într-un mod
periculos?
— Chiar aşa! Şi acum, mergem s mânc m?
— Merg oriunde. Dar ce-ai f cut? Ai spart o banc ?
— Toate la timpul lor. Ce loc teribil e Piccadilly Circus! Uite un autobuz
uriaş care vine spre noi. Ar fi prea cumplit s striveasc bancnote de cinci lire!
— Braserie? Întreb Tommy dup ce ajunser în siguran pe trotuarul
de vizavi.
— Ceva mai scump, obiect Tuppence.
— Asta-i doar o extravagan de femeie neserioas . Hai la parter.
— Eşti sigur c acolo am s g sesc tot ce-mi doresc?
 — Adic acel indigest meniu pe care tocmai l-ai înşirat? Bine-n eles c ai
s g seşti… Sau, în orice caz, ceva tot atât de bun pentru tine. Şi acum,
povesteşte-mi, spuse Tommy, incapabil s -şi mai reprime curiozitatea, ce îl
ardea, în timp ce erau înconjura i de mul imea de hors d'oeuvre visate de
Tuppence.
Domnişoara Cowley îi povesti.
— Şi partea curioas e, sfârşi Tuppence, c eu chiar am inventat numele
de Jane Finn! Nu mi l-am dat pe al meu din cauza bietului meu tat … În cazul
în care aş fi intrat în vreun bucluc.
— S-ar putea s fie aşa, spuse încet Tommy, dar nu l-ai inventat.
— Ce?
— Nu. Eu i l-am spus. Nu- i aminteşti, i-am spus ieri c am trecut pe
lâng doi tipi ce vorbeau despre o femeie pe nume Jane Finn? De asta i-a venit
exact la anc numele în minte.
— Da. Acum îmi amintesc. Ce extraordinar… Tuppence se cufund în
t cere. Apoi îşi reveni brusc: Tommy!
— Da?
— Cum ar tau cei doi tipi pe lâng care ai trecut?
Tommy se încrunt într-un efort de a-şi aduce aminte.
— Unul era un tip solid. Proasp t b rbierit, parc … Şi brunet.
— Asta e el, strig Tuppence într-un limbaj negramatical. sta-i
Whittington! Şi cel lalt cum era?
— Nu-mi aduc aminte. Nu l-am remarcat în mod deosebit. Ceea ce mi-a
atras aten ia a fost, de fapt, numele str in.
— Şi se mai spune c nu exist coinciden e! Tuppence îşi atac fericit
Pêche Melba.
Îns Tommy deveni serios.
— Ascult , Tuppence, fat b trân , unde duc toate astea?
— La mai mul i bani, r spunse asociata sa.
— Asta ştiu. Ai în cap o singur idee. Eu m refeream la altceva. ţare e
urm torul pas? ţum ai de gând s conduci jocul?
— Oh! Tuppence l s linguri a jos. Ai dreptate, Tommy, e pu in mai
complicat.
— În afar de asta, n-ai s -l po i p c li o veşnicie, s ştii. Mai devreme
sau mai târziu ai s-o dai în bar . Şi, oricum, nu sunt sigur dac şantajul nu se
pedepseşte de lege, s ştii.
— Prostii. Şantaj e atunci când pretinzi bani ca s nu dai în vileag ce ştii.
Ori, eu nu am ce da în vileag pentru c , chiar nu ştiu nimic.
— Hm, spuse cu îndoial Tommy. Oricum, ce urmeaz s facem?
Whittington era gr bit azi-diminea , dar data viitoare va dori s ştie ceva mai
mult înainte de a scoate banii. Va dori s ştie cât ştii şi de unde ai ob inut
informa iile şi o gr mad de alte treburi la care n-ai s po i face fa . ţum ai s
te descurci?
Tuppence se încrunt cu severitate.
— Trebuie s ne gândim. ţomand nişte cafea turceasc , Tommy.
Stimuleaz creierul. Oh, drag , ce mult am mâncat!
 — Parc ai fi un porc pus la îngr şat! Asta pot s-o spun şi despre mine,
dar m linişteşte gândul c meniul meu a fost mai judicios ales decât al t u.
Dou cafele. (Asta era pentru chelner.) Una turceasc şi una fran uzeasc .
Tuppence îşi sorbi cafeaua cu un aer profund meditativ şi-l repezi pe
Tommy când acesta vru s vorbeasc .
— Taci! Gândesc.
— Fumuri de Pithie, morm i Tommy şi se cufund iar în t cere.
— Gata! Spuse, în cele din urm , Tuppence. Am un plan. ţeea ce trebuie
neap rat s facem este s afl m cât mai multe despre povestea asta.
Tommy aplaud .
— Nu fi ironic. Putem afla doar prin Whittington. Trebuie s descoperim
unde locuieşte, ce face… De fapt, s -l spion m. Eu nu pot s-o fac, pentru c m
cunoaşte, pe tine, îns , doar te-a z rit o clip sau dou atunci, la „Lyons”! Nu e
posibil s te recunoasc . În plus, b rba ii tineri seam n între ei.
— Contest eu vehemen aceast remarc . Sunt convins c tr s turile
mele pl cute şi inuta distins m-ar singulariza în orice mul ime.
— Planul meu e urm torul, continu calm , Tuppence. Mâine m voi
prezenta singur . Am s -l duc iar de nas, ca şi azi. Nu conteaz dac n-am s -i
mai storc nişte bani. Cele cincizeci de lire ne vor ajunge câteva zile.
— Sau chiar mai mult!
— Tu ai s -l pândeşti afar . ţând ies din cl dire, n-am s - i pot vorbi
c ci nu ştim dac nu m urm reşte, îns am s m ascund undeva, prin
apropiere, şi când iese şi el, am s scap o batist , sau ceva în genul sta, şi tu
o iei din loc!
— Încotro s-o iau din loc?
— Dup el, prostule! ţe zici de ideea mea?
— Treburi de genul sta le citeşti în c r i. Eu unul cred c în via a real
te-ai sim i cam tâmpit s stai pe strad ore întregi f r s faci nimic. Lumea s-
ar întreba ce-i cu mine.
— Nu la oraş. Fiecare se gândeşte la problemele lui, e tot într-o grab .
Probabil nici nu- i va observa prezen a.
— E a doua oar când faci o astfel de remarc . Nu conteaz , te iert.
Oricum, cred c va fi distractiv. ţe faci dup -amiaz ?
— P i, r spunse Tuppence, meditativ, m gândisem la p l rii! Sau poate
la ciorapi de m tase! Sau poate…
— Opreşte-te! Cele cincizeci de lire au şi ele o limit ! N-ar fi mai bine s
cin m şi s vedem un spectacol dup aceea?
— Mai degrab aşa.
Ziua se scurse într-un mod pl cut. Seara şi mai şi. Dou bancnote de
cinci lire fur iremediabil pierdute.
A doua zi, diminea a, se întâlnir conform programului dinainte stabilit şi
o pornir c tre centrul comercial al Londrei. Tommy r mase pe trotuarul de
vizavi, în timp ce Tuppence p trundea în cl dire.
Tommy se plimba încet de la un cap t la altul al str zii. Tocmai când
ajunsese iar, în fa a cl dirii, Tuppence travers în grab strada.
— Tommy!
 — Da. Ce e?
— Locul e gol. Nu se aude nimic.
— Ciudat.
— Nu-i aşa? Vino cu mine, s mai încerc m o dat .
Tommy o urm . La etajul trei întâlnir un func ionar ce tocmai ieşea
dintr-un birou. Ţ rbatul ezit o clip , apoi i se adres lui Tuppence.
— C uta i „Esthonia Glassware”?
— Da, v rog.
— S-a închis. Înc de ieri dup -amiaza. Se spune c firma a dat faliment.
Eu personal habar n-aveam de asta. Oricum, spa iul a r mas de închiriat.
— M… mul umesc, se bâlbâi Tuppence. Presupun c nu cunoaşte i
adresa domnului Whittington.
— M tem c nu. Au plecat în mare grab .
— V mul umim foarte mult, spuse Tommy. Vino, Tuppence.
ţoborâr din nou în strad şi se uitar prosti i unul la altul.
— i-a tras clapa, spuse într-un târziu Tommy.
— Şi n-am b nuit nici o clip , se v it Tuppence.
— Fruntea sus, b bu o, n-ai încotro.
— Oare? Ţ rbia mic a lui Tuppence se ridic hot rât . ţrezi c sta e
sfârşitul? Ei bine, te înşeli. E doar începutul!
— Începutul cui?
— Al aventurii noastre! Tommy, nu- i dai seama, dac s-au speriat într-
atât încât s fug în felul acesta, asta dovedeşte c exist ceva foarte serios în
afacerea cu aceast Jane Finn! Ei bine, o s -i d m de cap t. O s le d m de
urm şi lor. Vom fi cu adev rat copoi.
— Da, dar n-a mai r mas nimeni de adulmecat.
— Nu, tocmai de asta va trebui s-o lu m de la cap t, împrumut -mi
buc ica de creion. Mul umesc. Aşteapt o clip … Nu m întrerupe. Gata!
Tuppence înapoie creionul şi privi hârtia pe care scrisese ceva, cu un aer
satisf cut.
— Ce e asta?
— Un anun .
— Ai de gând s dai, totuşi, anun ul la la ziar?
— Nu, sta-i altul. Îi întinse foaia de hârtie.
Tommy citi cu glas tare: „DORIM orice informa ie referitoare la Jane Finn.
Adresa i-v T. A.”
Capitolul IV. Cine este Jane Finn?
Ziua urm toare trecu greu. ţheltuielile trebuiau reduse. Dr muite cu
grij , cele patruzeci de lire aveau s ajung mult timp. Din fericire, vremea era
frumoas , iar „mersul pe jos, ieftin”, decret Tuppence. Serile se recreau la un
cinematograf de la periferia Londrei.
Ziua deziluziei fusese miercuri. Joi ap ru deja anun ul. Era de aşteptat
ca vineri s ajung scrisorile în camera lui Tommy.
Printr-o promisiune pe cuvânt de onoare, r mase stabilit ca nici o
scrisoare de acest fel s nu fie desf cut , în cazul în care ar fi sosit, ci s fie
adus la National Gallery, unde colega lui avea s -l aştepte la ora zece.
 Tuppence ajunse prima la întâlnire. Se instal într-un scaun de catifea
roşie şi privea picturile de Turner f r s le vad , pân z ri chipul familiar
intrând în sal .
— Ei?
— Ei, i-o întoarse provocator domnul Ţeresford. ţare e tabloul t u
preferat?
— Nu fi mizerabil! Avem vreun r spuns?
Tommy scutur din cap cu o profund şi oarecum prea regizat
melancolie.
— N-am vrut s te descurajez, b bu o, spunându- i-o dintr-odat . E r u
de tot. Atâ ia bani arunca i. Oft . Totuşi, asta e! Anun ul a ap rut şi n-au sosit
decât dou r spunsuri.
— Tommy, diavole! Tuppence aproape c gemu. D -mi-le. Cum ai putut
s fii atât de josnic?!
— Limbajul, Tuppence, limbajul! La National Gallery lumea e foarte
select . E un aşez mânt guvernamental, s ştii. Şi, cum i-am mai atras odat
aten ia, pentru o fiic de cleric…
— Ar trebui s fiu pe scen ! Încheie Tuppence cu un gen de l trat.
— Nu asta inten ionam s spun. Dar dac eşti convins c dup
disperare, ai gustat din plin bucuria pe care, cu generozitate, i-am oferit-o pe
gratis, s mergem s mânc m, cum ne-a fost vorba.
Tuppence îi smulse f r pic de polite e cele dou plicuri şi le cercet cu
aten ie.
— Asta-i hârtie fin . Arat grozav. O vom p stra la urm şi o vom
deschide mai întâi pe cealalt .
— Ai dreptate. Unu, doi, trei, şi!
ţu degetul mic, Tuppence desf cu plicul şi îi scoase con inutul.
„Stimate domn, Referitor la anun ul dumneavoastr din ziarul de azi-
diminea , s-ar putea s v fiu de ajutor. Poate ve i dori s veni i s ne întâlnim
la adresa de mai jos, mâine diminea la ora unsprezece.
Al dumneavoastr sincer, A. CARTER.”
— 27, Carshalton Gardens, spuse Tuppence, referindu-se la adres . Asta
e spre Gloucester Road. Avem timp berechet dac lu m metroul.
— Ceea ce urmeaz e planul de campanie. E rândul meu s deschid
ofensiva. Odat ajuns în prezen a domnului Carter, el şi cu mine ne d m unul
altuia bun ziua, aşa cum se cuvine. Apoi, el spune: „Lua i loc, v rog,
domnule… ? „La care eu r spund prompt şi cu subîn eles: „Edward
Whittington”. Domnul Carter se face roşu ca focul la fa şi şopteşte: „ţât?”
Ţ gând în buzunar obişnuita tax de cincizeci de lire, ies şi m întâlnesc cu
tine afar , în strad , şi o pornim spre urm toarea adres , unde repet m
performan a.
— Nu fi absurd, Tommy. S trecem la urm toarea scrisoare. Oh, asta e
de la Ritz!
— O sut de lire în loc de cinzeci!
— O voi citi eu: „Stimate domn. Am citit anun ul dumneavoastr . Aş fi
bucuros dac ve i veni cam prin jurul prânzului.
 Al dumneavoastr sincer, JULIUS P. HERSHEIMMER”
— Ha! Rosti Tommy. Chiar miros eu un prost? Sau e doar un milionar
american cu o descenden nefericit ? În orice caz, vom fi acolo la ora
prânzului? Ora e numai bun … Frecvent, r mâne mâncare pe gratis pentru
dou persoane.
Tuppence îl aprob .
— Şi acum, la domnul ţarter. Va trebui s ne gr bim.
Carshalton Terrace se dovedi mai presus de o înşiruire a ceea ce
Tuppence numea „case de nobili”. Sunar la nr. 27 şi le deschise o servitoare
dr gu . P rea atât de respectabil încât inima lui Tuppence se strânse. ţa
r spuns la întrebarea lui Tommy dac domnul ţarter e acas , femeia îi
introduse într-un mic birou de la parter şi-i l s acolo. Abia trecu un minut
pân ce uşa se deschise din nou, şi un b rbat înalt, cu o fa prelung ca de
şoim şi atitudine obosit intr în înc pere.
— Domnul T. A? Întreb şi zâmbi. Avea un zâmbet deosebit de atr g tor.
V rog s lua i loc amândoi.
Se supuser . Ei însuşi îşi trase un scaun în fa a lui Tuppence şi-i zâmbi
încurajator. Zâmbetul lui avea ceva aparte care o f cu pe tân ra fat s -şi
piard obişnuitul aplomb.
ţum el nu p rea înclinat s deschid discu ia, Tuppence se v zu obligat
s înceap :
— Vrem s ştim… Adic , vre i s fi i atât de amabil încât s ne spune i
tot ce şti i despre Jane Finn?
— Jane Finn? Ah! Domnul ţarter p ru s reflecteze. Ei bine, problema e,
ce şti i voi despre ea?
Tuppence îşi îndrept spatele.
— Nu v d ce are una cu alta.
— Nu? Dar are, s ştii, chiar c are. Zâmbi din nou în felul s u obosit şi
continu gânditor. Aşa c am ajuns de unde am plecat. ţe şti i voi despre Jane
Finn? Ei, hai, rosti el v zând c Tuppence t cea. ţeva trebuie s şti i din
moment ce a i dat amândoi anun ul sta. Se aplec uşor în fa , iar în glasul
lui istovit se strecur o und persuasiv . Dac îmi spune i…
Personalitatea domnului Carter avea ceva magnetic. Cu un efort,
Tuppence se scutur şi spuse:
— Nu putem face asta, nu-i aşa, Tommy?
Îns spre surprinderea ei, tovar şul ei nu-i r spunse. Ochii lui erau
a inti i asupra domnului ţarter, iar când vorbi, glasul s u avea o neobişnuit
not de deferen .
— Aş spune c pu inul pe care-l ştim, nu va fi suficient pentru
dumneavoastr . Dar vi-l încredin m, aşa cum e.
— Tommy! Strig Tuppence uimit .
Domnul ţarter se l s cu toat greutatea în scaun. În ochii s i se putea
citi o întrebare.
Tommy d du din cap.
— Da, domnule, v-am recunoscut imediat. V-am v zut în Fran a, când
lucram pentru Intelligence Service. De cum a i intrat în camer am ştiut…
 Domnul ţarter ridic mâna.
— F r nume, te rog. Aici sunt cunoscut ca domnul ţarter. Apropo, asta
e casa verişoarei mele. A fost de acord s mi-o pun la dispozi ie ori de câte ori
e cazul de o problem pe linie strict neoficial . Ei, şi acum, se uit de la unul la
altul, care din voi îmi spune povestea?
— Foc, Tuppence! Ordon Tommy. Tu ai fost protagonista.
— Da, micu doamn , d -i drumul.
Supus , Tuppence îi d du drumul derulând întreaga poveste începând de
la constituirea „Tinerii Aventurieri Ltd.” şi pân atunci.
Domnul ţarter ascult în linişte, revenind la atitudinea sa obosit . Din
când în când îşi ducea mâna la gur ca pentru a ascunde un zâmbet. ţând fata
termin , d du grav din cap.
— Nu mult. Dar sugestiv. Foarte sugestiv. M ve i scuza c m exprim
aşa, dar forma i un tân r cuplu ciudat. Nu ştiu… S-ar putea s reuşi i acolo
unde al ii au dat greş… Eu cred în noroc, s şti i… Întotdeauna am…
Se opri un moment, apoi continu :
— Şi cum r mâne? Sunte i puşi pe aventur . V-ar pl cea s lucra i
pentru mine? Totul este absolut neoficial, s şti i. ţheltuielile pl tite şi o sold
moderat ?
Tuppence se uit la el, buzele i se desf cur iar ochii îi deveneau din ce
în ce mai mari.
— Ce-ar trebui s facem? Sufl ea.
Domnul Carter zâmbi.
— Doar s continua i cu ce-a i început. S-o g si i pe Jane Finn.
— Da, dar… Cine e Jane Finn?
Domnul ţarter d du din cap cu gravitate.
— Da, cred c ave i dreptul s şti i asta.
Se l s din nou pe spate în scaun, puse picior peste picior, îşi lipi
vârfurile degetelor şi începu cu glas monoton:
— Diploma ia secret (care, în treac t fie zis, este mai întotdeauna o
politic proast ) nu v priveşte. E suficient s şti i c în primele zile ale anului
1915 a fost întocmit un anumit document. Era o în elegere secret … Un
tratat… Numi i-l cum vre i. Tratatul fusese întocmit în America (pe atunci ar
neutr ) şi era gata pentru a fi semnat de câ iva reprezentan i. A fost trimis în
Anglia printr-un mesager, special selectat în acest scop, un tân r coleg pe
nume Danvers. Se spera ca întreaga afacere s fie inut în secret, s nu
r sufle nimic. Speran ele de acest fel sunt de regul sortite eşecului. Totdeauna
exist cineva care vorbeşte!
Danvers a plecat în Anglia cu „Lusitania”. Pre iosul document se afla
într-un pache el impermeabil pe care îl purta pe piele. A fost acea c l torie în
care „Lusitania” a fost torpilat şi s-a scufundat. Danvers era pe lista celor
disp ru i. Mai târziu, cadavrul s u a ieşit la suprafa şi a fost identificat f r
nici o urm de dubiu. Îns pache elul impermeabil disp ruse!
Problema se punea dac -i fusese luat, sau dac el însuşi îl d duse
altcuiva spre p strare. ţâteva mici incidente au venit s confirme a doua
ipotez . În cele câteva momente dup torpilare, în timp ce b rcile de salvare
erau lansate cu toat viteza la ap , Danvers fusese observat vorbind cu o
tân r american . Nimeni nu l-a v zut în realitate dând ceva fetei, dar e posibil
s-o fi f cut-o cumva. Mi se pare foarte probabil s -i fi încredin at pachetul,
pornind de la convingerea c ea, ca femeie, avea şanse mai mari s -l aduc în
siguran la rm.
Dac e aşa, unde e fata şi ce s-a întâmplat cu hârtiile? Mai târziu, din
America ne-a parvenit informa ia c Danvers fusese tot timpul urm rit
îndeaproape. Era fata asta în leg tur cu duşmanii lui? Sau a fost şi ea, la
rândul ei, urm rit , fie c a fost p c lit , fie a fost for at „s dea pre iosul
pachet?
Mult timp ne-am c znit s d m de urma fetei, o treab care s-a dovedit
extrem de dificil . Numele ei era Jane Finn şi figura pe lista celor salva i, a
supravie uitorilor, dar fata îns şi pare s se fi evaporat cu totul. ţercet rile
privind trecutul ei nu ne-au ajutat prea mult. Era orfan şi fusese educatoare
la o mic şcoal din Vest. Avea paşaport pentru Paris, unde urma s se
angajeze printre personalul unui spital. Îşi oferise serviciile ca voluntar şi,
dup o scurt coresponden , fusese acceptat . V zând numele ei pe lista
supravie uitorilor de pe „Lusitania”, conducerea spitalului a fost, normal, foarte
surprins c nu s-a prezentat s -şi ia postul în primire şi c nu s-a mai auzit
nimic despre ea.
Ei bine, s-a f cut totul, pentru a se da de urma tinerei, dar în zadar. Am
c utat-o prin toat Irlanda, îns n-am putut afla nimic despre ea din momentul
în care a pus piciorul în Anglia. Tratatul secret n-a fost folosit în nici un fel,
ceea ce putea foarte simplu s se întâmple, şi, de aceea, am ajuns la concluzia
c , totuşi, Danvers l-a distrus. R zboiul a intrat într-o nou faz , aspectul
diplomatic a luat o nou întors tur şi tratatul n-a mai fost niciodat redactat
din nou. Zvonurile cu privire la existen a lui au fost negate puternic. Dispari ia
fetei a fost dat uit rii şi întreaga afacere s-a clasat.
Domnul ţarter f cu o pauz , iar Tuppence izbucni ner bd toare:
— Dar atunci de ce se reia totul? R zboiul s-a terminat.
În atitudinea domnului ţarter ap ru o und de nelinişte.
— Pentru c , se pare c , totuşi, documentul nu a fost distrus, ceea ce ar
putea face ca ast zi el s capete o cu totul alt semnifica ie, extrem de
primejdioas .
Tuppence tres ri. Domnul ţarter d du din cap.
— Da, în urm cu cinci ani, acest tratat secret era o arm în mâinile
noastre; ast zi e o arm împotriva noastr . A fost o gaf enorm , în cazul în
care con inutul s u s-ar da publicit ii, asta ar însemna dezastrul… Ar putea
duce la izbucnirea unui nou r zboi… De data asta nu cu Germania! Asta e
posibilitatea extrem şi, personal, nu cred în ea, îns documentul va implica o
seam de oameni de stat englezi pe care nu vrem cu nici un chip s -i vedem
discredita i în momentul de fa . ţ ci indignarea laburiştilor va fi de nest vilit,
iar un guvern laburist în aceast conjunctur ar însemna, dup p rerea mea, o
mare destabilizare a comer ului britanic, dar asta e doar o bagatel fa de
pericolul real.
Se opri, apoi rosti încetişor:
 — Probabil a i auzit, sau a i citit, c în spatele tulbur rilor muncitoreşti,
ale laburiştilor se afl influen a bolşevic .
Tuppence confirm .
— sta e adev rul. Aurul bolşevic e strecurat în ara noastr cu scopul
de a alimenta o revolu ie. Şi exist un anumit om, un om al c rui nume
adev rat nu-l cunoaştem, care lucreaz din umbr pentru propriile lui interese.
În spatele tulbur rilor laburiste stau bolşevicii… Dar, în spatele bolşevicilor st
acel om. Cine e? Nu ştim. Se vorbeşte de el întotdeauna ca despre „Domnul
Brown”. Îns un lucru e sigur, el este maestrul criminal al acestei epoci.
Conduce o organiza ie extraordinar de puternic . ţea mai mare parte din
propaganda pentru pace din timpul r zboiului a fost ini iat şi finalizat de el.
Are spioni pretutindeni.
— E un neam naturalizat? Întreb Tommy.
— Dimpotriv , am motive s cred c e englez. A fost pro-german, cum ar
fi putut fi pro-bur. ţe caut s ob in , nu ştim… Probabil puterea suprem
pentru el însuşi, ceea ce ar fi unic în istorie. Nu avem nici un indiciu privind
adev rata lui personalitate. Se zice c nici m car cei care îl slujesc nu i-o
cunosc. Ori de câte ori, ne-am încrucişat cu urmele lui, întotdeauna a jucat un
rol secundar. Altcineva de inea rolul de şef. ţa dup aceea s afl m, de fiecare
dat , c se ascunsese sub o înf işare complet insignifiant , un servitor sau un
m runt func ionar, care r mânea în umbr , neb gat în seam , şi c lunecosul
domn Ţrown ne sc pase iar printre degete.
— Oh! Tuppence s ri în picioare. M întreb…
— Da?
— Mi-am amintit de biroul domnului Whittington. Func ionarul… El l-a
numit Brown. Nu crede i…
ţarter d du gânditor din cap.
— Tot ce se poate. Lucrul curios este c acest nume e frecvent men ionat.
O idee genial . Îl po i descrie foarte bine?
— Nici nu l-am b gat în seam . Era cum nu se poate mai şters… O figur
oarecare.
Domnul ţarter oft în stilul lui obosit.
— Asta e invariabila descriere a domnului Brown! I-a adus un mesaj
telefonic numitului Whittington, nu-i aşa? Ai observat vreun telefon în biroul de
primire?
Tuppence se gândi.
— Nu, nu cred s fi fost.
— Exact. Acel „mesaj” a fost calea prin care domnul Brown i-a transmis
un ordin subordonatului s u. Desigur c auzise întreaga discu ie. Nu-i aşa c
dup aceea Whittington i-a înmânat banii şi i-a spus s revii a doua zi?
Tuppence confirm .
— Da, a fost f r îndoial mâna domnului Ţrown! Domnul ţarter f cu o
mic pauz . Ei bine, asta e, vede i acum împotriva cui ave i de gând s lupta i?
E posibil s fie cel mai mare creier al epocii. Nu-mi prea place asta, s şti i.
Sunte i atât de tineri, amândoi. N-aş vrea s vi se întâmple ceva.
— Nu o s ni se întâmple, îl asigur Tuppence, hot rât .
 — Voi avea eu grij de ea, domnule, spuse Tommy.
— Iar eu voi avea grij de tine, i-o întoarse Tuppence, deranjat de
afirma ia lui pur b rb teasc .
— Bine, în cazul sta o s ave i grij unul de cel lalt, spuse zâmbind
domnul ţarter. S revenim la afacerea noastr . În jurul acestui tratat secret e
un mister pe care înc nu l-am putut desluşi. Am fost amenin a i cu el… În
termeni direc i, clari. Elementele revolu ionare declar c se afl în mâinile lor
şi c -l vor da la iveal la momentul potrivit. Pe de alt parte, e limpede c se
înşeal asupra anumitor paragrafe ale lui. Guvernul consider c e doar un
bluf din partea lor şi, indiferent dac e sau nu aşa, a adoptat politica neg rii
totale. Eu, îns , nu sunt atât de sigur. Exist indicii, aluzii indiscrete, care par
s confirme c amenin area e cu totul real . Situa ia se prezint ca şi cum s-ar
fi pus mâna pe un document incriminatoriu care, îns , nu poate fi citit c ci e
cifrat… Îns mai ştim c tratatul nu a fost cifrat… N-ar fi fost în natura
lucrurilor… Altfel s-ar fi şters în ap . Îns exist altceva. Din câte ştim, s-ar
putea foarte bine ca Jane Finn s fi murit… Îns eu nu cred. ţurios este c ei
încearc s ob in de la noi informa ii despre fat .
— Ce?
— Da. Au ieşit la iveal câteva chestioare. Iar povestea dumitale, micu
doamn , îmi confirm ideea. Ei ştiu c noi o c ut m pe Jane Finn. Ei bine, ei
vor fabrica o Jane Finn a lor… S zicem într-un pension din Paris. Tuppence se
înfior , iar domnul ţarter zâmbi. Nimeni nu ştie nici m car cum arat , aşa c
treaba e O. K. E înarmat cu o poveste inventat , iar adev rata ei sarcin e s
ob in cât mai multe informa ii cu putin de la noi. În elege i ideea?
— Deci, crede i… ţ vroiau s m trimit la Paris pe post de Jane Finn?
Întreb Tuppence înfiorat în fa a acestei perspective.
Domnul ţarter zâmbi mai obosit ca niciodat .
— Eu cred în coinciden e, s ştii, spuse el.
Capitolul V. Domnul Julius P. Hersheimmer
— Ei bine, zise Tuppence, revenindu-şi, se pare c e cu adev rat aşa cum
spune i.
ţarter d du din cap.
— Ştiu la ce te gândeşti. Şi eu sunt supersti ios. Norocul şi toate chestiile
de genul sta. Se pare c soarta te-a ales s fii implicat în afacere.
Tommy îşi permise un chicot.
— Pe onoarea mea! Nu m mir c Whittington s-a speriat în halul la
când Tuppence i-a trântit numele sta. Şi eu aş fi f cut la fel. Îns , asculta i,
domnule ţarter, v r pim o groaz de timp. Ne pute i da o idee, înainte de a
pleca?
— Nu cred. Exper ii mei au lucrat cu metode stereotipe şi au dat greş. Voi
va trebui s v folosi i imagina ia şi mintea liber de orice încorset ri. S nu fi i
descuraja i dac nu ve i reuşi nici voi. ţ ci exist doar o probabilitate ca pacea
s fie amenin at .
Tuppence îşi încre i fruntea a nedumerire.
— Când ai avut acea întrevedere cu Whittington, ei aveau timpul în fa .
Am informa ii c marea lovitur era planificat pentru primele zile ale anului
nou. Îns guvernul lucreaz la o ini iativ legislativ care e strâns legat de
amenin area grevist . Se aşteapt s fie încheiat curând, dac nu s-o fi
încheiat, şi, în felul acesta, e posibil ca lucrurile s ajung la cap t. Eu aşa
sper. Cu cât au ei timp mai pu in s -şi consolideze planurile, cu atât mai bine.
ţhiar v avertizez c nu ave i mult timp la dispozi ie şi c nu trebuie s v
dezumfla i dac da i greş. Oricum, nu e o treab uşoar . Asta e tot.
Tuppence se ridic .
— Cred c trebuie s trat m ca între oameni de afaceri. Mai exact, în ce
fel putem conta pe dumneavoastr , domnule ţarter?
— Fonduri în limite rezonabile, informa ii detaliate asupra oric rei
probleme şi nici o recunoaştere oficial . Vreau s spun c dac da i de vreun
bucluc şi ave i de-a face cu poli ia, eu nu v pot ajuta în nici un fel oficial. V
descurca i singuri, cum şti i. Lucra i pe contul vostru.
Tuppence d du din cap cu în elepciune.
— Asta am în eles foarte bine. ţând voi avea timp de gândire, am s
întocmesc o list cu lucrurile pe care aş vrea s le ştiu. Acum… Despre bani…
— Da, domnişoar Tuppence. Vrei s -mi spui cât?
— Nu chiar. Deocamdat avem destui, dar când vom avea nevoie…
— V vor sta la dispozi ie.
— Da, dar… Crede i-m , nu vreau s fiu nepoliticoas cu guvernul dac
dumneavoastr nu sunte i oficial implicat, îns , s şti i, î i ia al dracului de
mult timp ca s -i primeşti. Dac va trebui s complet m un formular albastru
şi apoi s -l trimitem, ca, dup aceea, s primim unul verde, şi tot aşa… Ei bine,
n-or s ne fie de prea mare folos.
Domnul ţarter râse din toat inima.
— Nici o grij , domnişoar Tuppence. O s -mi trimite i o cerere personal
aici, iar banii, în numerar, v vor parveni prin poşt . În ceea ce priveşte
salariul, ce-ai zice de o cot de trei sute pe an? Şi, bine-n eles, o sum egal şi
pentru domnul Beresford.
Tuppence zâmbi luminos…
— E grozav. Sunte i foarte amabil. Ador banii! Am s in o eviden de
toat frumuse ea a cheltuielilor noastre… Toate debitele şi creditele, balan a
am s-o trec în dreapta, iar dedesubt am s trag o linie roşie şi voi scrie
totalurile. Când îmi pun mintea, ştiu s fac bine toate astea.
— Sunt convins. Ei bine, la revedere, şi succes la amândoi.
Le întinse mâna şi, în clipa urm toare, cei doi coborau treptele casei din
Carshalton Terrace 27 cu capul vâjâindu-le.
— Tommy, s -mi spui imediat cine e domnul Carter!
Tommy îi şopti la ureche un nume.
— Oh! Exclam Tuppence, impresionat .
— Şi pot s - i spun, b bu o, c -i cineva!
— Oh! Rosti Tuppence, din nou. Apoi ad ug reflectând. Îmi place de el,
ie nu? Pare atât de obosit şi apatic, şi totuşi, sim i c dincolo de asta se
ascund o t rie de o el, un spirit p trunz tor şi mult energie. Oh! ţiupeşte-m ,
Tommy, chiar ciupeşte-m . Nu pot s cred c e adev rat!
Domnul Beresford se execut .
 — Au! Nici chiar aşa! Da, nu e un vis. Avem o slujb !
— Şi înc ce slujb ! Asocia ia noastr chiar a început s func ioneze!
— E mult mai respectabil decât credeam c va fi, rosti Tuppence pe
gânduri.
— Din fericire, nu împ rt şesc pasiunea ta pentru crime! Cât e ceasul?
Hai s mânc m… Oh!
Acelaşi gând îi fulger pe amândoi. Primul care îi d du glas, fu Tommy.
— Julius P. Hersheimmer?
— Nici m car nu i-am spus domnului Carter despre el!
— Ei, nici nu era mult de spus… Mai întâi s -l vedem. Vino, ar fi mai
bine s lu m un taxi!
— Cine-i acum extravagantul?
— Nu uita. Toate cheltuielile sunt pl tite. Executarea!
— Oricum, efectul va fi mai mare dac ne facem intrarea aşa. Se aşez
confortabil. Sunt sigur c şantajiştii nu coboar niciodat din autobuz!
— Am încetat s mai fim şantajişti, o aten ion Tommy.
— Eu nu sunt aşa sigur , r spunse Tuppence pe un ton sumbru.
Întrebând de domnul Hersheimmer, fur imediat conduşi la
apartamentul acestuia. O voce ner bd toare strig „intr ”, şi b iatul care îi
înso ise se d du la o parte şi le f cu loc s treac .
Domnul Julius P. Hersheimmer era cu mult mai tân r decât şi-l
imaginaser Tuppence şi Tommy. Fata îi d du treizeci şi cinci de ani. Era de
în l ime medie, bine cl dit şi cu maxilarul p trat şi puternic. ţhipul s u era
b t ios, dar pl cut. Nimeni nu l-ar fi putut lua drept altceva decât american,
deşi vorbea cu un accent foarte slab.
— A i primit biletul meu? Sta i jos şi povesti i-mi absolut tot ce şti i
despre verişoara mea.
— Verişoara dumneavoastr ?
— Clar. Jane Finn.
— E verişoara dumneavoastr ?
— Tat l meu şi mama ei erau fra i, explic domnul Hersheimmer,
meticulos.
— Oh! Exclam Tuppence. Înseamn c şti i unde e?
— Nu! Domnul Hersheimmer b tu cu pumnul în mas . Al naibii s fiu
dac ştiu! Voi şti i?
— Noi am dat anun c vrem s primim informa ii, nu s d m, spuse
Tuppence sever .
— Presupun c ştiu asta. Ştiu s citesc. Îns m-am gândit c poate v
intereseaz trecutul s u şi c a i putea şti unde se g seşte acum.
— Ei bine, nu ne-ar deranja s afl m trecutul ei, rosti Tuppence, în
grab .
Îns domnul Hersheimmer p ru s devin brusc b nuitor.
— Ia, asculta i! Aici nu suntem în Sicilia. Nu o s -mi cere i o
r scump rare şi s m amenin a i c o s -i t ia i urechile dac refuz. Aici
suntem în insulele britanice, aşa c l sa i-o balt , altfel chem minunea aia de
poli ist pe care îl v d afar , în Piccadilly.
 Tommy se gr bi s explice.
— N-am r pit-o pe verişoara dumneavoastr . Dimpotriv , încerc m s-o
g sim. Pentru asta suntem angaja i.
Domnul Hersheimmer se l s pe spate în scaun.
— Pune i-m în tem , rosti el scurt.
Tommy d du curs cererii, expunându-i o versiune prudent a dispari iei
lui Jane Finn şi a faptului c exist posibilitatea ca ea s fie amestecat în
„anumite jocuri politice”. Se prezent pe sine şi pe Tuppence ca fiind „agen i
particulari”, pl ti i s-o g seasc , şi ad ug c i-ar fi recunosc tori domnului
Hersheimmer pentru orice detaliu pe care li l-ar putea furniza.
Gentlemanul d du din cap aprobator.
— Cred c -i în regul . Am fost un pic repezit. Dar Londra m
înnebuneşte! Eu cunosc doar b trânelul meu New York. Pune i-mi ce întreb ri
vre i şi-am s v r spund.
Asta îi paraliz pre de o clip pe „Tinerii Aventurieri”, îns Tuppence,
revenindu-şi prima, se arunc asupra lui cu o întrebare pe care şi-o amintea
din lecturile romanelor poli iste.
— Când a i v zut ultima oar victima… Vreau s spun, pe verişoara
dumneavoastr ?
— N-am v zut-o niciodat , r spunse domnul Hersheimmer.
— Ce? Întreb Tommy uimit.
Hersheimmer se întoarse spre el.
— Nu, domnule. ţum spuneam mai înainte, tat l meu şi mama ei erau
fra i, aşa cum pute i fi şi voi – Tommy nu corect aceast interpretare – dar nu
s-au în eles întotdeauna. Iar când m tuşa mea s-a hot rât s se m rite cu
Arnos Finn, care era un biet profesor în Vest, tat l meu şi-a ieşit din min i! A
zis c dac îşi pune mintea şi face avere, cum de altfel a şi f cut-o, nu va vedea
un cent de la el. Urmarea a fost c m tuşa Jane a plecat în Vest şi n-am mai
ştiut de atunci nimic despre ea.
Ţ trânul s-a pus pe afaceri. S-a b gat în petrol, s-a vârât şi în o el, s-a
jucat pu in şi cu c ile ferate şi pot spune c a pus pe picioare Wall Street! F cu
o pauz . Apoi a murit… Toamna trecut … Şi eu am r mas cu dolarii. Ei bine,
crede i-m , conştiin a a început s nu-mi dea pace. M tot îmboldea
spunându-mi: „ţe s-a întâmplat cu m tuşa mea Jane, plecat în Vest?” Asta
m cam neliniştea. Şti i, îmi imaginam c Amos Finn nu se pricopsise deloc. Nu
era genul. În cele din urm , am angajat un om s -i dea de urm m tuşii mele.
Rezultatul: m tuşa murise, Amos Finn murise, dar în urma lor r m sese o fat ,
Jane, care se afla în drum spre Paris când „Lusitania” a fost torpilat . A fost
salvat , dar se pare, c dup aceea, nu s-a mai auzit nimic despre ea. M-am
gândit c nimeni nu e interesat s întreprind ceva, de aceea am venit încoace
ca s gr besc c ut rile. Primul lucru pe care l-am f cut a fost s telefonez la
Scotland Yard şi la Amiralitate. Amiralitatea m-a cam repezit, îns cei de la
Scotland Yard au fost politicoşi… Mi-au spus c vor face cercet ri, chiar au
trimis un om aici, în diminea a asta, s le dau fotografia ei. Mâine plec la Paris,
numai s v d ce face prefectura. ţred c dac umblu de colo-colo şi-i bag în
vitez , trebuie s se gr beasc !
 Energia domnului Hersheimmer era însp imânt toare. ţei doi se
înclinar în fa a ei.
— Dar, spune i-mi, continu el, n-o c uta i pentru ceva anume? Sfidarea
legilor sau altceva britanic? O tân r american mândr şi destupat la minte
putea s considere legile şi regulile voastre pe timp de r zboi cam enervante şi,
ca atare, s le încalce. Dac aşa st problema şi dac aşa stau lucrurile în ara
asta, voi pl ti eu pentru ea.
Tuppence îl linişti.
— Asta-i bine. Atunci, s lucr m împreun . ţe zice i de un prânz? S -l
comand aici sau mergem jos la restaurant?
Tuppence îşi exprim preferin a pentru propunerea din urm şi Julius se
supuse.
Stridiile tocmai f cuser loc la Sole ţolbert, când domnului Hersheimmer
îi fu adus o carte de vizit .
— Inspectorul Japp de la Scotland Yard. Iar şi Scotland Yard, dar de
data asta alt om. Ce se-aşteapt s -i spun mai mult decât i-am spus primului
individ? Sper s nu fi pierdut fotografia. Atelierul fotografic din Vest a luat foc şi
toate negativele au fost distruse… Asta este singura copie existent . Am
ob inut-o de la directorul şcolii de acolo.
O team nerostit puse st pânire pe Tuppence.
— Şti i… Şti i numele b rbatului care a venit azi-diminea ?
— Da, îl ştiu. Nu, nu-l ştiu. O secund . E pe cartea asta de vizit . Oh,
ştiu! Inspector Brown. Un tip liniştit, modest.
ţapitolul VI. Un plan de lupt .
Evenimentele urm toarei jum t i de or aruncar totul în cea . E
suficient a se spune c la Scotland Yard nu exista nici o persoan cu numele de
„Inspectorul Ţrown”. Fotografia lui Jane Finn, care ar fi fost extrem de
valoroas în a ajuta poli ia s dea de urma fetei, era pierdut f r speran a de a
mai fi recuperat . „Domnul Ţrown” triumfase din nou.
Efectul imediat al acestei r sturn ri de situa ii fu o apropiere între Julius
Hersheimmer şi „Tinerii Aventurieri”. Toate barierele dintre ei c zur la
p mânt, iar Tuppence şi Tommy aveau impresia c -l cunoşteau de când lumea
pe tân rul american. Abandonar discreta reticen a „agen ilor particulari” şi-i
povestir întreaga istorie a asocia iei lor, ceea ce îl f cu pe tân r s se declare
„mortal de amuzat”.
ţând istorisirea lu sfârşit, se întoarse spre Tuppence.
— Mereu am tr it cu impresia c fetele din Anglia sunt doar nişte
mironosi e demodate şi dulci, dar incapabile s fac un pas f r s fie înso ite
de vreun servitor sau vreo m tuş . ţred c am r mas pu in în urm !
Urmarea acestor dest inuiri confiden iale fu c Tuppence şi Tommy îşi
stabilir reşedin a la Ritz, pentru ca, aşa cum afirmase Tuppence, s poat
men ine neîntrerupt leg tura cu singura rud în via a lui Jane Finn. „Şi aşa
fiind, ad ugase Tuppence, nimeni n-ar putea bomb ni în privin a cheltuielilor!”
Nimeni nu bomb ni, ceea ce însemn mare lucru.
— Şi acum, spuse tân ra doamn , a doua zi dup instalare, la lucru!
 Domnul Ţeresford puse jos „Daily Mail” pe care îl citea, şi aplaud cu o
energie oarecum deplasat . Se potoli la politicoasa invita ie a colegei sale de a
nu fi m gar.
— Las lenea Tommy, trebuie s facem ceva ca s ne merit m banii.
Tommy oft .
— Da, m tem c nici m car dragul nostru guvern n-o s ne între in ca
s lenevim pe veci la Ritz.
— Tocmai din cauza asta, cum spuneam, trebuie s facem ceva.
— Ei bine, rosti Tommy luând din nou „Daily Mail”, f -o! N-am s te
opresc.
— Ştii, continu Tuppence, m gândeam…
Fu întrerupt de un nou ropot de aplauze.
— Î i st foarte bine s faci pe m sc riciul, Tommy. Asta nu presupune
nici un efort din partea creierului t u cât o nuc .
— Constitu ia mea, Tuppence, constitu ia mea! Ea nu-mi permite s
întreprind nimic înainte de ora unsprezece diminea a.
— Tommy, vrei s - i dau cu ceva în cap? Este absolut esen ial s schi m
f r întârziere un plan de b taie.
— Bravo, bravo!
— Ei bine, hai s -l întocmim.
Tommy l s în cele din urm ziarul.
— Ai ceva din simplitatea adev ratelor mari min i, Tuppence. D -i b taie,
te ascult.
— Pentru început, spuse Tuppence, ce avem pân acum?
— Absolut nimic! R spunse vesel Tommy.
— Greşit! Tuppence ridic energic un deget. Avem dou indicii clare.
— Care sunt alea?
— Primul indiciu: cunoaştem un membru al bandei.
— Whittington?
— Da. L-aş recunoaşte oriunde.
— Hm, exclam Tommy cu îndoial . Eu nu l-aş numi chiar indiciu. Nu
ştii unde s -l cau i şi exist doar o şans la o mie s dai de el din întâmplare.
— Nu-s de aceeaşi p rere, replic Tuppence, îngândurat . Am observat
adesea c o dat întâmplate, coinciden ele continu s se repete în cel mai
extraordinar mod cu putin . Aş spune c e vreo lege a naturii pe care n-am
desluşit-o înc . Totuşi, ai dreptate, nu ne putem baza pe asta. Îns , exist
anumite locuri în Londra în care, mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi
revine. Piccadilly ţircus, de pild . Una dintre ideile mele era s -mi stabilesc un
stand acolo cu un coş de stânjenei.
— De ce nu cu mâncare? Întreb Tommy, practic.
— Ce tipic b rb tesc! Doar mâncarea conteaz ?
— Ce-i r u în asta? Tocmai ai topit un mic dejun straşnic. Nimeni n-are
un apetit mai bun ca al t u, Tuppence, iar la ora ceaiului n-ai s m nânci
stânjenei, narcise şi de-alde astea. Acum, sincer, nu g sesc ideea prea grozav .
S-ar putea ca Whittington s nu fie deloc în Londra.
— Asta-i adev rat. Oricum, indiciul al doilea mi se pare mai promi tor.
 — S -l auzim.
— Nu-i mare lucru. Doar un nume de botez: Rita. Whittington l-a
men ionat în ziua aceea.
— Propui un nou anun : „Se caut o escroac ce r spunde la numele de
Rita”?
— Nu. Propun s ra ion m logic. Acel b rbat, Danvers, a fost urm rit tot
drumul, nu-i aşa? Şi e mult mai probabil s fi f cut-o o femeie decât un
b rbat…
— Nu pricep nimic.
— Sunt absolut sigur c a fost o femeie şi înc una foarte ar toas ,
continu Tuppence, calm .
— Dac -i vorba de aceste elemente tehnice, m închin în fa a deciziilor
tale, morm i Tommy.
— E cert c aceast femeie, oricine ar fi fost ea, a fost salvat .
— De unde ştii?
— Dac n-ar fi fost, cum s-ar fi aflat c Jane Finn preluase hârtiile?
— Corect. ţontinu Sherlock!
— Exist numai o şans , admit c e o singur şans , c aceast femeie
s fi fost „Rita”.
— Şi dac -i aşa?
— Dac -i aşa, trebuie s c ut m printre supravie uitorii de pe „Lusitania”
pân d m de ea.
— Înseamn c primul lucru pe care trebuie s -l facem este s ob inem o
list cu supravie uitorii.
— O am. Am scris o list mare cu problemele pe care vroiam s le ştiu şi
i-am trimis-o domnului Carter. Am primit azi-diminea r spunsul lui, şi,
printre altele, acesta cuprindea şi o declara ie oficial cu privire la cei salva i de
pe „Lusitania”. Ce zici de iste imea micu ei Tuppence?
— Nota maxim pentru operativitate, zero pentru modestie. Dar
întrebarea e: Exist vreo „Rita” pe list ?
— Tocmai asta nu ştiu, m rturisi Tuppence.
— Nu ştii?
— Nu. Uite aici. Se aplecar amândoi deasupra listei. Vezi, sunt date prea
pu ine nume de botez. Aproape toate sunt Dna… sau Dra…
Tommy aprob :
— Asta complic lucrurile, murmur el, gânditor.
Tuppence se scutur în felul ei caracteristic de „terrier”.
— Ei bine, nu ne r mâne decât s-o pornim de aici, asta-i tot. Vom începe
cu zona Londrei. Tu doar noteaz adresele tuturor femeilor care locuiesc în
Londra sau în împrejurimi, pân îmi pun eu p l ria.
ţinci minute mai târziu tân ra pereche se afla în Piccadilly şi dup alte
câteva secunde un taxi îi purta c tre Laurels, Glendower Road, nr. 7, reşedin a
doamnei Edgar Keith, al c rui nume figura primul pe lista celor şapte adrese
din buzunarul lui Tommy.
 Laurels era o cas d r p nat , retras de!A strad , cu câteva tufe
pr p dite menite s sus in iluzia unei gr dini în fa . Tommy pl ti taxiul şi o
conduse pe Tuppence spre uş . ţând ea se preg tea s sune, el îi apuc mâna.
— Ce ai de gând s spui?
— Ce am de gând s spun? P i, am s spun… Oh, drag , nu ştiu, e
foarte penibil.
— Asta ştiu şi eu, r spunse Tommy cu satisfac ie. Ce femeiesc! Nici o
m sur de prevedere! Acum d -te la o parte şi uit -te la uşurin a cu care doar
b rba ii rezolv situa ia. Ap s pe butonul soneriei. Tuppence se retrase într-
un loc corespunz tor.
O servitoare şleamp t , cu fa a extrem de murdar şi o pereche de ochi
pe m sur , deschise uşa.
— Bun diminea a, spuse vesel Tommy, sco ând la iveal un carnet şi un
creion. Din partea consiliului districtual Hampstead. Noul registru de votare.
Doamna Edgar Keith locuieşte aici, nu-i aşa?
— Daaa, r spunse servitoarea.
— Numele de botez? Întreb Tommy gata s scrie.
— A d-nei? Eleonor Jane.
— Eleonor, silabisi Tommy. ţeva fii sau fiice peste dou zeci şi unu de
ani?
— st!
— Mul umesc. Tommy închise repede carnetul. Ţun ziua.
Servitoarea rosti prima ei fraz :
— Credeam c a i venit pentru gaze, spuse, şi trânti uşa.
Tommy se al tur complicei sale.
— Ai v zut, Tuppence? O joac de copii pentru o minte de b rbat.
— Nu m deranjeaz s recunosc c , pentru prima oar , ai punctat
magistral. Nu m-aş fi aşteptat de la tine.
— Bun g selni , nu-i aşa? Şi o putem repeta la infinit.
Ora prânzului îl g si pe tân rul cuplu atacând cu aviditate o friptur cu
cartofi pr ji i într-o obscur braserie. ţolec ionaser o Gladys Mary şi o
Marjorie, se bosumflaser în fa a unei schimb ri de adres şi se v zuser sili i
s asculte o lung prelegere despre dreptul la vot universal din partea unei
vioaie doamne americane al c rui prenume era Sadie.
— Ah! Spuse Tommy tr gând o duşc zdrav n de bere, m simt mai
bine. Care-i urm torul traseu?
ţarnetul z cea pe mas , între ei. Tuppence îl deschise.
— Doamna Vandemeyer, citi ea, 20 South Audley Mansions. Domnişoara
Wheeler, 43 Clapington Road, Battersea. E servitoarea unei doamne, din cât îmi
amintesc, aşa c , probabil n-o s-o g sim acolo, şi, oricum, nu e posibil s fie ea.
— Atunci, în eleg c doamna din Mayfair este prima indicat s-o vizit m.
— Tommy, încep s m descurajez.
— Fruntea sus, b bu o. Doar am ştiut c nu avem mari şanse. Şi, în
orice caz, abia am început. Dac o d m în bar în Londra, ne aşteapt un
minunat tur al Angliei, Irlandei şi Sco iei.
 — Adev rat, spuse Tuppence reînsufle indu-se. Şi toate cheltuielile
pl tite! Dar, oh, Tommy, mie îmi place ca lucrurile s mearg repede. Pân
acum aventurile s-au inut lan , îns în diminea a asta m-am plictisit de
moarte.
— Trebuie s - i în buşi pornirea asta pentru senza ii vulgare, Tuppence.
Aminteşte- i c dac domnul Ţrown e într-adev r aşa cum se spune, e de
mirare c nu ne-a f cut înc felul. E o propozi ie bun , chiar cu un oarecare
efect literar.
— Într-adev r eşti mult mai îngâmfat decât mine… Şi ai mai pu ine
motive! Hm! Îns e chiar ciudat c domnul Brown nu şi-a desc rcat furia pe
noi. (Vezi, şi eu pot s-o spun.) Ne continu m drumul nestingheri i.
— Probabil crede c nu merit s -şi pun mintea cu noi, suger Tommy,
simplu.
Tuppence recep ion remarca foarte nemul umit .
— Ce oribil eşti, Tommy! Exact ca şi cum n-am conta.
— Iart -m Tuppence! Am vrut s spun c noi lucr m precum cârti ele,
la întuneric, şi c el habar n-are de schemele noastre mortale. Ha, ha!
— Ha, ha! Îl imit Tuppence şi se ridic .
South Audley Mansions era un bloc impozant, chiar în fa a lui Park Lane.
Num rul 20 era la etajul al doilea.
De data asta Tommy ac ion cu abilitatea pe care i-o d practica. Turui
formula în fa a unei femei în vârst care ar ta mai degrab a intendent decât
a servitoare.
— Numele de botez?
— Margaret.
Tommy îl transcrise silabisându-l, dar cealalt îl întrerupse.
— Nu, „gue”.
— Oh, Marguerite; în eleg, scris pe fran uzeşte. Se opri, apoi arunc la
plesneal : O aveam trecut pe Rita Vandemeyer, dar presupun c nu e corect.
— De cele mai multe ori aşa i se spune, domnule, dar numele ei e
Marguerite.
— Mul umesc. Asta-i tot. Ţun ziua.
Abia st pânindu-şi emo ia, Tommy o lu la fug pe sc ri, în jos.
Tuppence îl aştepta la col ul sc rii.
— Ai auzit?
— Da. Oh, Tommy!
Tommy o mângâie pe bra cu simpatie.
— Ştii, b bu o. Şi eu simt acelaşi lucru.
— E… E atât de minunat s te gândeşti la lucruri… Care se petrec cu
adev rat!
— Strig Tuppence cuprins de entuziasm.
Mâna ei era înc în cea a lui Tommy. Ajunseser în holul de la intrare.
Deasupra lor, pe sc ri, se auzeau paşi şi voci.
Brusc, spre surprinderea lui Tommy, Tuppence îl trase într-un mic
spa iu întunecos de lâng lift.
— Ce…
 — Stt!
Doi b rba i coborâr treptele şi se îndreptau spre ieşire. Mâna lui
Tuppence îi strânse mai puternic bra ul lui Tommy.
— Repede… Urm reşte-i. Eu nu îndr znesc. Ar putea s m recunoasc .
Nu ştiu cine e cel lalt, dar cel mai înalt dintre ei este Whittington.
Capitolul VII. Casa din Soho Whittington şi înso itorul s u mergeau
linişti i. Tommy porni imediat în urm rirea lor şi ajunse la timp s -i vad dând
col ul. Pasul s u mare îl ajut s recupereze teren şi, când la rândul s u, d du
col ul, distan a dintre el şi ei era foarte mic . Str du ele din Mayfair erau
aproape goale şi se gândi c era în elept s se mul umeasc doar cu a nu-i
sc pa din vedere.
Activitatea aceasta era ceva nou pentru el. Deşi obişnuit cu tehnica
urm ririi din c r ile citite, nu fusese niciodat pân acum în situa ia de a
urm ri „pe cineva” şi în elese pe dat c , în realitate, procedeul era plin de
dificult i. Presupunând, de exemplu, c ei ar fi luat pe neaşteptate un taxi? În
c r i, te aruncai simplu în altul, îi promiteai şoferului un bacşiş gras şi gata! În
situa ia real , Tommy prev zu c era foarte probabil s nu existe un al doilea
taxi. De aceea ar fi fost nevoit s alerge. ţe i s-ar fi întâmplat unui tân r care
alearg întruna şi insistent pe str zile Londrei? Pe arterele principale putea
spera s creeze iluzia c alearg doar dup un autobuz. Dar pe aceste retrase
str du e aristocratice nu se putea aştepta decât s fie oprit de un poli ai
serviabil ca s dea explica ii.
În aceast faz a gândurilor sale, un taxi d du col ul str zii din fa .
Tommy îşi inu respira ia. Îl vor lua?
Scoase un oftat de uşurare când v zu c cei doi l sar taxiul s treac pe
lâng ei. Traseul lor în zigzag dovedea c vroiau s ajung cât mai repede în
Oxford Street. ţând, în cele din urm , cotir şi p trunser în ea, continuându-
şi drumul spre r s rit, Tommy îşi m ri pasul. Pu in câte pu in îi ajunse din
urm . Pe trotuarul aglomerat erau pu ine şanse ca ei s -i remarce prezen a, iar
el era ner bd tor s prind dac se putea câte ceva din conversa ia lor.
ţuriozitatea nu i se îndeplini c ci vorbeau pe un ton coborât, iar traficul str zii
le acoperea complet glasurile.
Chiar în fa a sta iei de metrou Ţond Street cei doi traversar , cu Tommy
pe urmele lor, şi intrar în marele „Lyons”. Aici urcar la primul etaj şi se
aşezar la o m su lâng fereastr . Era târziu şi localul începuse s se
goleasc . Tommy lu loc la o mas al turat , aşezându-se în spatele lui
Whittington pentru a nu putea fi recunoscut. În felul acesta, putea s -l vad
din plin pe cel lalt b rbat şi s -l studieze în voie. Era blond, cu o fa slab ,
urât şi Tommy îl catalog ca fiind rus sau polonez. S fi avut în jur de
cincizeci de ani; umerii i se aruncau înspre spate în timp ce vorbea iar ochii,
mici şi vicleni, i se mişcau încontinuu.
Cum mâncase deja copios, Tommy se mul umi s comande o mâncare
galez din brânz rumenit , turnat peste pâine pr jit cu unt şi o cafea.
Whittington comand pentru el şi înso itorul lui un meniu substan ial; apoi,
dup ce chelneri a se retrase, îşi apropie scaunul mai mult de mas şi începu
s vorbeasc gr bit şi pe ton jos. ţel lalt f cu la fel. Tr gând cu urechea atât
cât putea, Tommy reuşea s prind doar un cuvânt ici şi colo; îns esen a lor
p rea s fie anumite directive sau ordine pe care b rbatul cel înalt şi solid le
d dea înso itorului s u, şi cu care, acesta din urm , din când în când, p rea s
nu fie de acord. Whittington i se adresa celuilalt: Boris.
De câteva ori, Tommy prinse cuvântul „Irlanda”, de asemenea
„propagand ”, dar Jane Finn nu fu men ionat . Ţrusc, într-un moment de
linişte deplin , auzi o fraz întreag : „Ah, dar n-o cunoşti pe Flossie – spunea
Whittington. E o minune. Un mitropolit ar putea jura c e propria lui mam .
Are mereu glasul potrivit şi sta-i cu adev rat cel mai important lucru”.
Tommy nu auzi r spunsul lui Ţoris, îns îl auzi pe cel al lui Whittington
la cuvintele primului şi care suna cam aşa: „Ţine-n eles… Numai în caz de
urgen …”
Apoi pierdu din nou firul. Îns , dintr-odat , frazele se auzir din nou cu
claritate fie pentru c cei doi îşi ridicaser glasurile f r s -şi dea seama, sau
fie pentru c auzul lui Tommy se ascu ise între timp. Îns , în mod cert, dou
cuvinte avur un efect stimulativ asupra celui ce asculta. Fur rostite de Ţoris
şi erau: „Domnul Ţrown.”
Whittington p ru s -l certe, îns el doar râse.
— De ce nu, prietene? Este un nume dintre cele mai respectabile… Mai
comune. Nu din cauza asta l-a ales? Ah, cât aş vrea s -l întâlnesc pe… Domnul
Brown!
În glasul lui Whittington ap ru o inflexiune de o el, când vorbi:
— Cine ştie? Poate l-ai întâlnit deja.
— Ptiu! Pufni cel lalt. Asta-i poveste de adormit copiii… E istorioar bun
pentru poli ie. Ştii ce îmi spun câteodat ? ţ -i o poveste inventat de nucleul
central, un fel de bau-bau cu care s ne sperie. Poate s fie aşa.
— Şi poate s nu fie.
— M întreb… O fi chiar adev rat c e cu noi şi printre noi, necunoscut
de to i, în afar de c tre aleşi? Dac e aşa, îşi p streaz bine secretul. Iar ideea
e foarte bun , da. Niciodat nu ştiu. Ne uit m unul la altul… Unul dintre noi
este domnul Brown… ţare? El comand , îns , în acelaşi timp, serveşte. Printre
noi… În mijlocul nostru. Şi nimeni nu ştie care e…
ţu un efort, rusul de scutur de divaga iile imagina iei sale. Se uit la
ceas.
— Da, spuse Whittington, e timpul s mergem. ţhem cheln ri a şi-i
ceru s fac nota de plat . Tommy pl ti de asemenea şi câteva momente mai
târziu, îi urma pe cei doi b rba i pe sc ri.
Afar , Whittington chem un taxi şi-i spuse şoferului s-o ia spre
Waterloo.
Taxiuri erau din plin acolo şi, înainte ca Whittington s-o fi luat din loc,
un altul se ivi şi trase la bordur , r spunzând mâinii ridicate a lui Tommy.
— Urm reşte cel lalt taxi, indic tân rul. Nu-l pierde!
Şoferul în vârst nu manifest nici o umbr de curiozitate. Se mul umi s
morm ie. Traficul era liniştit. Taxiul lui Tommy trase la peronul g rii chiar în
spatele celui al lui Whittington. Tommy îl urm la casa de bilete. Whittington
ceru un bilet la clasa întâi pentru Ţournemouth. Tommy f cu la fel. ţând ieşi,
Ţoris remarc , privind la ceas: „E devreme. Mai ai aproape o jum tate de or .”
ţuvintele lui Ţoris f cur s se nasc o nou idee în mintea lui Tommy.
Era limpede c Whittington avea s c l toreasc singur, în timp ce cel lalt
r mânea la Londra. Prin urmare, avea de ales pe care dintre cei doi s -l
urm reasc . Evident c nu i-ar fi putut urm ri pe amândoi, afar doar dac …
La fel ca Ţoris, se uit la ceas, apoi la tabelul cu mersul trenurilor. Trenul
pentru Bournemouth pleca la 3:30. Acum era 3:10. Whittington şi Boris se
plimbau în lungul peronului. Le arunc o privire plin de îndoial , apoi se
repezi în cea mai apropiat cabin telefonic . Nu îndr zni s -şi piard timpul
încercând s dea de Tuppence. Dup toate probabilit ile, ea mai era înc în
vecin tatea lui South Audley Mansions. Îns r mânea cel lalt aliat al lor. Sun
la Ritz şi ceru s vorbeasc cu Julius Hersheimmer. Urm un clic şi un bâzâit.
Oh, m car dac tân rul american era în camera sa! Dup un alt clic, o voce de
neconfundat rosti: „Alo.”
— Tu eşti, Hersheimmer? La telefon Beresford. Sunt la Waterloo. I-am
urm rit pân aici pe Whittington şi înc pe un tip. N-am timp s - i explic.
Whittington pleac la Ţournemouth cu trenul de 3:30. Po i ajunge aici pân la
ora aia?
R spunsul fu liniştitor.
— Sigur. Am s m gr besc.
Telefonul se decupl . Tommy puse receptorul în furc şi scoase un oftat
de uşurare. Dup p rerea lui, Julius ştia s se gr beasc . Sim ea instinctiv c
americanul va ajunge la timp.
Whittington şi Ţoris erau unde îi l sase. Dac Ţoris r mânea pân îşi
vedea prietenul plecat, totul era în ordine. Tommy îşi pip i îngrijorat
buzunarul. În ciuda cecului în alb ce-i fusese încredin at, înc nu se obişnuise
s umble cu mul i bani la el. Dup cump rarea biletului la clasa I pân la
Ţournermouth, abia dac -i mai r m seser câ iva şilingi. Spera c Julius va
sosi mai bine aprovizionat.
Între timp, minutele se scurgeau. 3,15, 3,20, 3,25, 3,27. Probabil Julius
nu va ajunge la timp. 3,29. Uşile se închideau. Tommy sim i cum îl cuprinde
un fior rece de disperare. Atunci o mân i se aşez pe um r.
— Iat -m -s, fiule. Traficul vostru britanic e sub orice critic ! Zi-mi
repede ce-i cu escrocii.
— la-i Whittington… Acolo, cel care urc , b rbatul la solid şi brunet.
ţel lalt cu care vorbeşte este tipul str in.
— I-am ochit. Care din ei e vânatul meu?
Tommy se gândise deja ia problema asta.
— Ai ceva bani la, tine?
Julius scutur din cap şi Tommy se albi la fa .
— Cred c n-am mai mult de trei sau patru sute de dolari în momentul
sta la mine, explic americanul.
Tommy oft din r runchi a uşurare.
— Oh, Doamne, voi milionarii! Nu vorbim aceeaşi limb ! S ri iute în
vagon. Uite biletul. Whittington e omul t u!
 — Al meu eşti Whittington! Spuse Julius, sumbru. Trenul tocmai se puse
în mişcare când s ri pe scar . Pe curând, Tommy! Trenul p r si gara.
Tommy inspir adânc. Ţ rbatul numit Ţoris venea în lungul peronului,
înspre el. Tommy îl l s s treac , apoi, începu din nou urm rirea.
De la Waterloo, Ţoris lu metroul pân la Piccadilly ţircus. Apoi o porni
pe Shaftesbury Avenue şi, în final, coti şi intr pe una din str zile m runte din
Soho. Tommy îl urma la o distan corespunz toare.
Ajunser în cele din urm într-o pia et mizer . Aici casele aveau un aer
sinistru în murd ria şi starea lor de d r p nare. Ţoris privi în jur şi Tommy se
trase repede sub portalul unei por i primitoare. Locul era aproape pustiu. Era o
fund tur , şi, ca atare, nu exista trafic. Felul foarte atent în care Boris privise
în jurul s u, stimul imagina ia lui Tommy. Din umbra portalului îl urm ri
cum urc treptele unei case, care ar ta ca dracu, şi-l v zu b tând în uş într-
un ritm anume. Uşa se deschise prompt, el îi spuse câteva cuvinte portarului,
apoi p şi în untru. Uşa se închise la loc.
În situa ia dat , Tommy îşi pierdu capul. Ce-ar fi trebuit s fac , ce ar fi
f cut orice om întreg la minte, era s stea liniştit şi s -şi aştepte omul s ias
din nou. ţeea ce f cu el era cu totul str in de bunul s u sim şi de pruden a
care, de regul , îl caracterizau. ţeva, asem n tor unui blitz îi fulger creierul.
F r s se gândeasc se duse şi el şi urc treptele, imitând cum putu mai bine
cioc nitul acela special.
Uşa se deschise cu aceeaşi promptitudine de mai înainte şi un om cu o
fa de tic los şi capul ras ap ru în cadrul ei.
— Ei bine? Mârâi el.
În momentul acela Tommy îşi d du seama de tâmpenia pe care o f cuse
şi reveni cu picioarele pe p mânt. Dar nu îndr zni s ezite. Articul primele
cuvinte ce-i venir în minte.
— Domnul Ţrown? Întreb el.
Spre surpriza lui, omul se d du la o parte şi-i ar t cu degetul peste
um r:
— La etaj, a doua uş pe stânga.
Capitolul VIII. Aventurile lui Tommy.
Deşi z p cit de cuvintele omului, Tommy nu ezit . Dac îndr zneala îl
servise cu succes pân atunci, era de sperat s -l serveasc şi pe mai departe.
Intr liniştit în cas şi urc sc rile şubrede. Totul în casa aia era cum nu se
poate mai jegos. Tapetul murdar, a c rui culoare ini ial nu se mai putea
distinge, atârna liber în fâşii pe pere i, în toate col urile erau imense mase gri
de pânze de p ianjen.
Tommy înaint f r grab . ţând ajunse pe la jum tatea drumului, îl auzi
pe omul de jos intrând într-o camer din spate. Era clar c nu plana înc nici o
b nuial asupra lui. S ba i la uş şi s întrebi de „Domnul Ţrown” p rea s fie
cu adev rat o comportare rezonabil şi fireasc .
În cap tul sc rilor, Tommy se opri şi chibzui asupra mişc rii urm toare.
În fa a lui se deschidea un coridor îngust, cu uşi de o parte şi de alta. Prin cea
mai aproape de el, pe stânga, r zb tea un murmur de voci joase. Spre camera
asta fusese îndrumat. Dar, ceea ce îi atrase în mod fascinant privirea fu o mic
niş , imediat în dreapta lui, pe jum tate ascuns de o draperie r pciugoas de
catifea. Era chiar în dreptul uşii de pe partea stâng , şi, datorit unghiului s u,
permitea o bun vedere a p r ii de sus a sc rilor. ţa ascunziş pentru o
persoan , sau dou mai înghesuite, era ideal , c ci avea cam dou picioare
adâncime şi trei l ime. Tommy, se sim i atras cu putere de nişa aceea. Chibzui
lucrurile în felul s u încet şi serios, ajungând la concluzia c men iunea
„Domnul Ţrown” nu se referea la persoana ca atare ci era, dup toate
probabilit ile., parola folosit de cei din band . Faptul c printr-un miracol o
folosise şi el, f cuse s fie primit în cas . Pân acum nu stârnise nici o
b nuial . Îns trebuia s se decid repede asupra urm torului pas.
Presupunând c ar fi intrat cu îndr zneal în camera de pe stânga
coridorului. Simplul fapt c fusese admis în cas ar fi fost suficient? Poate i s-
ar fi cerut şi o alt parol sau, în orice caz, o dovad a identit ii. Era clar c
portarul nu-i cunoştea pe to i membrii bandei dup înf işare, dar sus lucrurile
puteau sta altfel. În general, se p rea c norocul îl ajutase pân acum, îns nu
era indicat s for eze coarda. S intre în acea camer ar fi fost un risc imens.
Nu putea s se bazeze pe un rol nedefinit; mai devreme sau mai târziu avea s
se tr deze şi atunci, doar dintr-o nes buin , toate şansele s-ar fi dus de râp .
De jos se auzir din nou b t ile codificate. Hot rându-se, Tommy se
strecur în niş şi trase cu grij draperia, astfel încât s -l ascund complet
vederii. În catifeaua veche erau câteva destr m turi care îi d deau posibilitatea
s vad bine dincolo de ea. Îşi f cu planul c de acolo putea urm ri în voie
evenimentele, iar apoi, dac era cazul, se putea al tura şi el celorlal i,
modelându-şi comportarea dup a noului sosit.
Omul care ajunsese în capul sc rilor cu un pas uşor, furişat, îi era total
necunoscut lui Tommy. Se vedea clar c apar inea drojdiei societ ii.
Fruntea îngust de gânganie, maxilarul de criminal, bestialitatea întregii
sale înf iş ri erau ceva nou pentru Tommy, deşi era tipul de om pe care
Scotland Yardul l-ar fi recunoscut dintr-o privire.
Omul trecu prin fa a nişei respirând greoi. Se opri în fa a uşii opuse şi
repet b t ile semnal. O voce din untru spuse ceva, b rbatul deschise uşa şi
intr în camer , oferindu-i lui Tommy posibilitatea de a z ri o clip interiorul.
Se gândi c trebuie s fi fost patru sau cinci persoane care st teau în jurul unei
mese mari care ocupa aproape tot spa iul, îns aten ia îi fu re inut de un
b rbat înalt, ras în cap, cu o barb scurt , marin reasc , ce st tea în capul
mesei şi avea nişte hârtii în fa . La intrarea noului venit îşi ridic privirea şi cu
o corect , dar curioas pronun ie, care îi atrase aten ia lui Tommy, întreb :
— Num rul t u, tovar şe?
— Paisprezece, şefu' r spunse r guşit cel lalt.
— Corect.
Uşa se închise din nou.
„Dac sta nu-i hun, eu sunt olandez!” îşi spuse Tommy. Iar ac iunea se
desf şoar deosebit de bine pus la punct… Aşa cum procedeaz ei
întotdeauna. Noroc c nu m-am b gat. Aş fi spus un num r greşit şi aş fi dat
de dracu. Mai bine r mân aici. Hopa, alte b t i!”
 Vizitatorul acesta se dovedi a fi un tip total diferit de cel precedent.
Tommy recunoscu în el un membru al mişc rii irlandeze „Sinn Fein”.
Organiza ia domnului Ţrown era un concern de mare anvergur . ţriminalul de
drept comun, gentlemanul irlandez rasat, ştersul rus şi eficientul neam ,
maestrul de ceremonii! O adun tur cu adev rat ciudat şi sinistr ! ţine era
acest om care învârtea pe degete aceste curioase zale multicolore ale unui lan
necunoscut?
Şi în cazul de fa procedura fu aceeaşi. ţioc nitul ca semnal, întrebarea
num rului şi r spunsul „corect”.
În uşa de jos, urmar dou b t i succesive. Primul b rbat îi era complet
necunoscut lui Tommy. Îl catalog ca fiind un func ionar de oraş. Un om
liniştit, cu figur de intelectual, îmbr cat cam s r c cios. Al doilea apar inea
clasei muncitoare, iar chipul lui îi era vag familiar lui Tommy.
Trei minute mai târziu sosi un altul, un om cu o înf işare de conduc tor,
elegant îmbr cat şi evident de familie bun . Nici chipul acestuia nu-i era
necunoscut tân rului din niş , deşi pe moment, nu ştia de unde s -l ia.
Dup sosirea lui urm o lung aşteptare. De fapt, Tommy trase concluzia
c adunarea era acum complet şi tocmai era pe punctul s se strecoare din
ascunz toarea sa, când un alt cioc nit îl f cu s se ascund la loc.
Acest ultim sosit urc sc rile atât de uşor încât ajunse în dreptul lui
Tommy înainte ca tân rul s -şi fi dat seama de prezen a lui.
Era un b rbat scund, foarte palid, cu un aer blând, aproape feminin.
Pome ii în form de unghi îi tr dau descenden a slav , altfel nu avea nimic care
s -i indice na ionalitatea. În timp ce ajunse în dreptul nişei, întoarse uşurel
capul. Ochii ciudat de str lucitori p reau s str pung draperia. Lui Tommy îi
veni greu s cread c omul nu ştia c el era acolo şi se înfior f r s vrea. Nu
avea mai mult imagina ie decât majoritatea tinerilor englezi, dar nu-şi putu
alunga impresia c omul acela emana o for ieşit din comun. ţreatura îi
reamintea de un şarpe veninos.
Un moment mai târziu, impresia i se adeveri. Noul sosit b tu la uş la fel
ca şi ceilal i, îns primirea lui fu complet diferit . Ţ rbatul cu barb se ridic în
picioare şi to i ceilal i îi urmar exemplul. Neam ul înainta şi-i strânse mâna,
b tând din c lcâie.
— Suntem onora i, spuse el. Suntem extrem de onora i. Mi-a fost tare
team c nu va fi posibil.
ţel lalt r spunse cu un glas coborât, ce avea ceva şuier tor în el.
— Au existat dificult i. M tem c a doua oar va fi imposibil, îns o
întrunire e esen ial … Pentru a-mi defini politica. Nu pot face nimic f r …
Domnul Brown. E aici?
Schimbarea din glasul neam ului fu notabil în timp ce r spunse cu o
uşoar ezitare:
— Am primit un mesaj. Îi este imposibil s se prezinte personal. Se opri,
dând o ciudat impresie c l sase fraza neterminat .
Un zâmbet foarte slab trecu peste fa a celuilalt. Privi circular chipurile
tulburate ale celor din jur.
 — Ah! În eleg. Am citit despre metodele lui. Lucreaz din umbr şi nu se
încrede în nimeni. Totuşi, nu-i exclus s fie printre noi, acum… Se uit din nou
în jur, şi din nou acea expresie de team ap ru pe fe ele celor prezen i. Fiecare
p rea s -şi priveasc vecinul cu neîncredere.
Rusul îşi mângâie b rbia.
— S-ar putea. S începem.
Neam ul p ru s -şi revin . Îi indic locul din capul mesei pe care îl
ocupase pân atunci. Rusul refuz , îns cel lalt insist .
— E locul cel mai potrivit pentru… Num rul Unu, spuse el. Poate vrea
num rul paisprezece s închid uşa?
În momentul urm tor Tommy se confrunt doar cu priveliştea panoului
de lemn şi cu murmurul nedesluşit al vocilor de dincolo de el. Sim i c îl apuc
neastâmp rul. Discu ia pe care o auzise îi stârnise curiozitatea. Sim i nevoia s
afle şi mai mult, cu orice pre .
De jos nu se auzea nici un zgomot şi era pu in probabil ca portarul s
urce la etaj. Dup ce ascult atent câteva clipe, scoase capul de dup draperie
şi privi în jur. ţoridorul era pustiu. Tommy se aplec şi îşi scoase pantofii, ieşi
din niş în vârful picioarelor, apoi, îngenunchind îşi lipi urechea de gaura cheii
uşii din fa a lui. Spre marea lui sup rare nu reuşi s aud mare lucru; câte un
cuvânt ici şi colo, asta în cazul în care cineva ridica glasul, ceea ce nu f cea
decât s -i a â e şi mai mult curiozitatea.
Mânerul uşii îl tenta grozav. L-ar fi putut ap sa atât de uşor şi
imperceptibil astfel ca cei din camer s nu observe nimic. ţu foarte mare grij ,
hot rî c ar putea-o face. Foarte uşurel, o frac iune de milimetru din când în
când; ap s pe mâner, inându-şi respira ia de prea mult concentrare. Înc
pu in… Şi înc pu in… Oare nu va mai termina niciodat ? Ah! În sfârşit, reuşi
s-o apese complet.
R mase aşa câteva clipe, apoi inspir adânc şi împinse uşurel spre
interior. Uşa nu se clinti. Tommy era nec jit. Dac trebuia s împing mai cu
for , aproape sigur ar scâr âi. Aştept pân ce glasurile se ridicar pu in şi
apoi încerc din nou. Nici de data asta nu se întâmpl nimic. Îşi m ri for a. S
fi fost nemernica asta de uş în epenit ? În final, disperat, împinse cu toat
puterea. Dar uşa r mase neclintit şi, în cele din urm , adev rul i se revel .
Era fie încuiat , fie z vorât pe din untru.
Pre de câteva clipe indignarea lui Tommy nu cunoscu limite.
— Blestemat lucru, îşi zise. ţe plas ordinar !
ţând se mai potoli, se preg ti s fac fa situa iei. Era clar c prima
mişcare pe care o avea de f cut era s aduc mânerul în pozi ia lui original .
Dac i-ar fi dat drumul brusc, aproape sigur cei din înc pere ar fi observat, aşa
c , cu aceeaşi infinit grij şi crispare, urm metoda de mai înainte. Totul
decurse bine şi, oftând uşurat, tân rul se ridic în picioare. Tommy avea un
gen de tenacitate ca de buldog care nu-l l sa s cedeze prea uşor. F cut pe
moment şah-mat, era departe de a abandona lupta. inea cu tot dinadinsul s
afle ce se vorbea în untru. Cum primul plan eşuase, trebuia s g seasc altul.
 Se uit împrejur. Pu in mai înainte, pe stânga, era o alt uş . Se strecur
uşurel pân la ea. Ascult câteva clipe, apoi încerc clan a. Aceasta se deschise
şi Tommy intr .
ţamera liber era mobilat ca un dormitor. ţa de altfel totul în cas ,
mobila st tea gata s se pr buşeasc în f râme iar murd ria p rea mai
abundent decât oriunde.
Îns ceea ce îl interes pe Tommy era ceea ce sperase s g seasc , şi
anume, o uş de comunicare între cele dou camere, pe stânga, lâng fereastr .
Închizând-o cu grij pe cea din urma sa dinspre coridor, se îndrept spre
cealalt şi o examin îndeaproape. Avea un z vor tras. Z vorul era grosolan şi
se vedea c nu fusese folosit de mult vreme. Mişcându-l uşurel într-o parte şi-
n alta, reuşi în cele din urm s -l deschid , f r s fac prea mult zgomot. Apoi
repet deja cunoscutele manevre cu mânerul uşii şi opera iunea fu încununat
de succes, de ast dat . ţr p pu in uşa, atât cât s poat auzi ce se discuta
dincolo. Pe partea cealalt a uşii atârna o draperie de catifea care îl ascundea
privirilor, îns era în stare s recunoasc glasurile cu destul de mult
acurate e.
Vorbea irlandezul din mişcarea „Sinn Fein”. Glasul s u puternic era de
neconfundat.
— Toate sunt bune. Dar esen ialul e s avem bani mai mul i. N-avem
bani, n-avem rezultate!
O alt voce, pe care Tommy o b nui a fi a lui Ţoris, r spunse:
— Po i garanta c vor fi rezultate?
— De azi într-o lun … Mai curând sau mai târziu, dup cum dori i, v
garantez c în Irlanda se va instaura un regim de teroare care va zgudui din
temelii Imperiul Britanic.
Urm o pauz , apoi se auzi o voce moale, sibilin a Num rului Unu.
— Bine! Vei avea banii. Boris, te vei ocupa de asta.
Boris puse o întrebare:
— Via americanii de origine irlandez şi domnul Potter, ca de obicei?
— Cred c va fi în regul , rosti un glas nou, cu o intona ie transatlantic ,
deşi aş vrea s precizez c lucrurile sunt pu in mai complicate. Nu mai exist
simpatia de pân acum, în schimb predispozi ia de a-i l sa pe irlandezi s se
ocupe de afacerile lor f r interven ia american .
Tommy şi-l imagin pe Ţoris ridicând din umeri în timp ce r spundea:
— Ce conteaz din moment ce banii sosesc din Statele Unite numai de
form ?
— Marea dificultate e debarcarea muni iilor, spuse irlandezul. Banii se
transfer destul de uşor, mul umit colegului nostru de fa .
O alt voce, pe care Tommy şi-o imagin ca fiind a b rbatului înalt, cu
alur de conduc tor, şi al c rui chip îi era vag cunoscut, spuse:
— Gândeşte-te ce-ar sim i cei din Ţelfast dac te-ar auzi!
— R mâne, deci, stabilit, rosti glasul sibilin. Acum, în problema
creditului pentru un ziar englezesc… ai fixat detaliile în mod satisf c tor,
Boris?
— Aşa cred.
 — E bine. La nevoie, o dezmin ire oficial din partea Moscovei va fi bine
venit .
Urm o pauz dup care vocea limpede a neam ului sparse t cerea:
— Sunt îns rcinat de c tre… Domnul Ţrown, s v prezint raportul
privind fiecare sindicat. Al minerilor este cel mai satisf c tor. Pe cei din c ile
ferate trebuie s -i re inem. S-ar putea s se iveasc probleme cu Societatea
inginerilor.
În t cerea lung ce se l s se putea auzi doar foşnetul hârtiilor şi câte un
cuvânt de explica ie al neam ului. Apoi Tommy auzi o uşoar tamburin a unor
degete, în mas .
— Şi… Data, prietene? Întreb Num rul Unu.
— 29.
Rusul p ru s reflecteze.
— E cam devreme.
— Ştiu. Îns a fost stabilit de principalii lideri laburişti şi nu trebuie s
par c ne amestec m prea mult. Trebuie l sa i s par c întreaga ac iune le
apar ine.
Rusul râse încetişor, ca şi cum s-ar fi amuzat.
— Da, da, spuse. Adev rat. Nu trebuie s b nuiasc faptul c ne folosim
de ei pentru scopurile noastre. Sunt oameni cinsti i… Şi tocmai de asta sunt
valoroşi pentru noi. E ciudat… Îns nu se poate face o revolu ie f r oameni
cinsti i. Instinctul gloatei e infailibil. Se opri, apoi repet , ca şi cum fraza i-ar fi
f cut pl cere: Fiecare revolu ie a avut oamenii ei cinsti i. Dup aceea au fost
repede elimina i.
În glasul s u era o not sinistr .
Neam ul reveni:
— Clymes trebuie s plece. E prea idealist. Num rul paisprezece va avea
grij de asta.
Urm un murmur înfundat.
— E în regul , şefu. Apoi dup câteva clipe: Dar, în cazul c voi fi
arestat?
— Vei avea cel mai bun avocat care s te apere, r spunse, liniştit,
neam ul. În orice caz, vei purta m nuşi imprimate cu amprentele unui
binecunoscut sp rg tor. N-ai de ce s te temi.
— Nu, nu m tem, şefu. Totul pentru cauz ! Sângele va curge şiroaie pe
str zi, cum se spune. Vorbea cu o pl cere macabr . Uneori m gândesc la asta.
La diamante şi perle rostogolindu-se în mocirl pentru oricine vrea s le
culeag !
Tommy auzi hârşâitul unui scaun. Apoi, Num rul Unu lu iar cuvântul:
— Atunci, totu-i aranjat. Sunte i siguri de succes?
— Eu… ţred c da. Îns neam ul vorbea mai pu in conving tor ca de
obicei.
Glasul Num rului Unu sun brusc periculos:
— Ce nu merge?
— Nimic, dar…
— Dar ce?
 — Liderii laburişti. F r ei, dup cum spunea i, nu putem face nimic.
Dac ei nu declar grev general pe 29.
— De ce n-ar face-o?
— Pentru c sunt cinsti i, aşa cum a i spus. Şi, în ciuda tuturor
eforturilor pe care le facem pentru a discredita guvernul în ochii lor, nu sunt
sigur c nu li s-au f cut promisiuni secrete în care cred.
— Dar…
— Ştiu. Îl înjur neîncetat. Îns , în mare, opinia public e de partea
guvernului, iar ei vor ine cont de asta.
Din nou degetele rusului tamburinar pe mas .
— La obiect, prietene. Mi s-a dat de în eles c ar exista un document care
ne poate asigura succesul.
— Aşa este. Dac acest document ar fi pus în fa a liderilor, rezultatul ar fi
imediat. L-ar da publicit ii prin radio în întreaga Anglie şi s-ar declara pentru
revolu ie f r ezitare. Guvernul ar c dea complet şi definitiv.
— Şi atunci ce mai aştepta i?
— Documentul în sine, r spunse neam ul, brutal…
— Ah! Nu-i în posesia voastr ? Dar ştii unde e?
— Nu.
— Exist cineva care ştie?
— O singur persoan … Poate. Nici de asta nu suntem siguri.
— Cine e persoana?
— O fat .
Tommy îşi inu respira ia.
— O fat ? Glasul rusului era batjocoritor. Şi n-a i f cut-o s vorbeasc ?
În Rusia avem metode s facem o fat s vorbeasc .
— Cazul sta e special, spuse neam ul âfnos.
— Cum… Special? Se opri, apoi continu . Unde-i fata acum?
— Fata?
— Da.
— E…
Îns Tommy nu mai auzi restul. O lovitur n praznic se ab tu asupra
capului s u şi totul în jur se întunec .
ţapitolul IX. Tuppence se angajeaz ca servitoare.
ţând Tommy porni în urm rirea celor doi b rba i, Tuppence f cu apel la
întreaga ei st pânire de sine ca s nu-l înso easc . Oricum, se re inu cum
putu, consolându-se cu gândul c ra ionamentul ei fusese dictat de
evenimente. F r îndoial cei doi coborâser de la al doilea etaj şi acel fir
sub ire numit „Rita” îi pusese o dat în plus pe „Tinerii Aventurieri” pe urmele
lui Jane Finn.
Problema era ce s fac mai departe? Lui Tuppence nu-i pl cea s stea
pe tânjeal . Tommy avea acum cu totul altceva de f cut, nu se putea baza pe el
în chestiunea de fa şi fata se sim i oarecum pierdut , îşi îndrept paşii spre
uşa de la intrarea holului cl dirii. Holul era acum ocupat de un mic liftier care
lustruia feroneria de alam şi fluiera o melodie la mod cu mult vigoare şi cu o
acurate e destul de rezonabil .
 La ivirea lui Tuppence, ridic privirea. Fata avea un „vino-ncoace” nativ
şi, în orice caz, se în elegea cu b ie ii mici. O und de simpatie p ru s se
instaleze pe loc între cei doi. Fata gândi c un aliat în tab ra duşman , cum se
zice, nu era de dispre uit.
— Ei, William, rosti ea zglobie, în cel mai tipic stil matinal din spital,
str lucesc, str lucesc?
Ţ iatul zâmbi cu importan .
— Albert, domnişoar , o corect el.
— Albert s fie, spuse Tuppence. Privi misterios de jur împrejurul
holului. O f cu inten ionat mai insistent pentru ca Albert s observe. Se
apropie de el şi coborî glasul: Am o vorb cu tine, Albert.
Albert l s lustruitul şi r mase uşor cu gura c scat .
— Uite! Ştii ce-i asta? ţu un gest teatral, d du la o parte pardesiul şi
scoase la vedere o mic insign emailat . Era extrem de pu in probabil ca
Albert s aib cea mai mic idee despre ce ar putea fi, (pentru planul lui
Tuppence ar fi fost fatal), deoarece insigna în cauz era o inven ie a
arhidiaconului pentru corpul de instruc ie local, la începutul r zboiului.
Prezen a ei în pardesiul lui Tuppence se datora faptului c , cu o zi sau dou
mai înainte, o folosise ca s -şi prind câteva flori la rever, îns Tuppence avea
ochiul ager şi observase col ul unui roman detectiv de trei penny ieşind din
buzunarul lui Albert, iar imediata dilatare a ochilor lui îi dovedi c tactica ei
fusese bun şi c peştele muşcase momeala.
— For ele Detectivilor Americani! Şuier ea.
Albert crezu.
— Doamne! Murmur estatic.
Tuppence d du din cap cu un aer atotştiutor.
— Ştii pe cine urm resc? Întreb cu blânde e.
Albert, cu ochii m ri i, întreb f r suflare:
— Pe cineva de aici, de la vreunul din etaje?
Tuppence confirm şi îşi ridic ar t torul.
— Nr. 20. Îşi spune Vandemeyer! Ha! Ha!
Mâna lui Albert alunec spre buzunar.
— O escroac ? Întreb repede.
— Escroac ? Se poate spune şi aşa. În America e numit Rita cea iute.
— Rita cea iute, repet Albert ca în trans . Oh, e ca-n filme.
Era. Tuppence se socotea o mare cinefil .
— Annie spunea mereu c e soi r u, continu b iatul.
— Cine e Annie? Întreb nedumerit Tuppence.
— Servitoarea casei. Pleac azi. De multe ori mi-a spus: „Re ine cuvintele
mele, Albert, nu m-ar mira dac ar veni poli ia dup ea în una din zilele astea”.
Exact ca acum. Dar r mâi tr snit când te ui i la ea, nu-i aşa?
— E destul de frumoas , admise Tuppence, neglijent. Îi e de folos în
planurile ei, fi sigur. Apropo, poart smaralde?
— Smaralde? Astea sunt pietre verzi, nu-i aşa?
Tuppence aprob .
— De asta o urm rim. Îl ştii pe b trânul Rysdale?
 Albert scutur din cap.
— Peter B. Rysdale, regele petrolului?
— Mi se pare cumva cunoscut.
— Juc riile lucitoare i-au apar inut. ţea mai grozav colec ie de
smaralde din lume. Valoreaz milioane de dolari!
— V leu! Rosti prostit Albert. Seam n din ce în ce mai mult cu un film.
Tuppence zâmbi, mul umit de efectul eforturilor sale.
— Înc n-avem dovada concret . Îns o urm rim. Şi, f cu cu ochiul cu
subîn eles, cred c de data asta n-o s-o mai ştearg cu comoara.
Albert emise o alt exclama ie de încântare.
— ine minte, b iete, nu sufli o vorb , rosti brusc Tuppence. ţred c n-
ar trebui s - i explic, dar în Statele Unite ştim cum s recunoaştem, dintr-o
privire, un tip deştept.
— Nu spun un cuvin el, se gr bi s protesteze Albert. N-aş putea face şi
eu ceva? Un pic de filaj, poate, sau ceva asem n tor?
Tuppence se pref cu c reflecteaz , apoi scutur din cap.
— Deocamdat nu, îns am s te in minte, fiule. Ce-i cu fata care zici c
pleac azi?
— Annie? O schimbare obişnuit , se spune. Dar Annie zice c
servitoarele sunt în ziua de azi cineva, şi trebuie tratate cum se cuvine şi, dup
cum a bârfit-o, doamnei nu-i va fi prea uşor s g seasc alta.
— Nu? Rosti Tuppence pe gânduri. M întreb…
În minte i se contur o idee. O rumeg câteva clipe, apoi îl b tu pe Albert
pe um r.
— Ascult aici, fiule, mintea mea lucreaz . ţe-ar fi dac i-ai pomeni de o
tân r verişoar , sau o prieten de-a ta care ar putea ocupa locul vacant? Ai
prins ideea?
— Ba bine c nu! S ri Albert. L sa i pe mine, domnişoar şi am s
aranjez totul la fix.
— Aşa fl c u mai zic şi eu! Îl l ud Tuppence. Po i s -i spui c tân ra e
gata oricând. S m anun i dac totul e O. K. Voi fi primprejur mâine, la
unsprezece.
— Unde s v anun ?
— Ritz, r spunse laconic Tuppence. Numele de ţowley.
Albert o privi cu invidie.
— Trebuie s fie o slujb straşnic s fii detectiv.
— Sigur c este, aprob Tuppence, mai ales când b trânul Rysdale
pl teşte nota. Dar nu fi nec jit, fiule. Dac totul merge bine, ai s ajungi şi tu
s - i faci ucenicia.
Cu promisiunea asta îşi lu r mas bun de la noul ei aliat şi ieşi gr bit
din South Audley Mansions, încântat de felul în care lucrase în diminea a
aceea.
Îns nu era timp de pierdut. Se duse direct la Ritz şi-i scrise câteva
cuvinte domnului ţarter. Dup ce le expedie, şi cum Tommy nu se întorsese
înc , ceea ce nu o surprindea, porni într-o expedi ie de cump raturi care, cu o
pauz pentru un ceai asortat cu pr jituri, îi ocup ziua pân dup şase, şi se
întoarse frânt îns satisf cut de achizi iile ei. Începând cu un magazin de
îmbr c minte ieftin şi trecând prin alte câteva de mâna a doua, îşi încheiase
ziua la un coafor scump. Acum, în singur tatea camerei sale, admir aceast
din urm isprav . ţinci minute mai târziu zâmbea mul umit imaginii din
oglind . ţu un dermatograf îşi înt ri linia sprâncenelor, fapt care, combinat cu
blondul bogat al perucii o schimbau în aşa m sur încât era convins c nici
dac s-ar întâlni nas în nas cu Whittington, acesta n-ar recunoaşte-o. Dac şi-
ar pune în pantofi talonete ca s-o mai înal e, şi bonet şi şor , deghizarea ar fi
şi mai grozav . Din experien a dobândit în spital ştia foarte bine c o
infirmier f r uniform era aproape în mod frecvent nerecunoscut de
pacien ii ei.
„Da”, rosti tare Tuppence, vorbind cu imaginea ei din oglind , „vei reuşi”.
Apoi îşi relu înf işarea obişnuit .
ţina a fost solitar . Tuppence era cam mirat de neîntoarcerea lui
Tommy. Julius, de asemenea, lipsea… Dar absen a lui i se p rea explicabil .
Activit ile sale multiple nu se limitau doar la Londra, iar apari iile şi
dispari iile lui bruşte fuseser acceptate de c tre „Tinerii Aventurieri” ca f când
parte din munca lui de zi cu zi. N-ar fi fost de mirare s fi plecat la
ţonstantinopole, dac i s-ar fi spus c acolo se g sea verişoara lui. Energicul
tân r reuşise s le fac via a imposibil unora de la Scotland Yard, iar
telefonistele de la Amiralitate se îngrozeau când auzeau de-acum cunoscutul
„Alo”. În doar trei ore întorsese pe dos prefectura din Paris şi revenise cu ideea
inspirat probabil de un func ionar francez istovit c adev ratul indiciu al
dezleg rii misterului trebuia c utat în Irlanda.
„ţred c a şi pornit într-acolo”, gândi Tuppence. „Foarte bine, numai c
eu m plictisesc! Sunt plin de veşti şi n-am cui s i le spun! Şi Tommy sta
putea s telefoneze! M întreb unde e. Oricum, n-a putut <pierde trenul>, cum
se spune. Asta îmi aminteşte…” Şi domnişoara Cowley se adânci în medita ie şi
îl evoc pe micul liftier.
Zece minute mai târziu, tân ra doamn st tea cuib rit confortabil pe
pat, fumând şi citind cu aten ie aventurile lui „Garnaby Williams, b iatul
detectiv”, pe care, al turi de câteva romane poli iste de trei penny, tocmai îl
achizi ionase. Gândea, şi pe bun dreptate c , înainte de a da din nou ochii cu
Albert, n-ar fi fost r u s se înarmeze cu o doz suplimentar de culoare local .
Diminea primi un bilet de la domnul ţarter: „Drag domnişoar
Tuppence, Ai avut un start splendid şi te felicit. Cred, totuşi, c trebuie s - i
atrag din nou aten ia asupra riscurilor pe care i le asumi, mai ales dac eşti
hot rât s urmezi calea pe care mi-ai indicat-o. Oamenii aceştia sunt extrem
de dispera i şi incapabili de orice îndurare sau mil . M gândesc c , probabil,
ai subestimat pericolul şi, de aceea, in s te avertizez din nou c nu- i pot
promite nici un fel de protec ie. Ne-ai furnizat informa ii pre ioase şi, dac vrei
s te retragi, nimeni nu o s te condamne. Oricum, studiaz bine problema
înainte de a lua o decizie.
Dac , în ciuda avertiz rii mele, te vei hot rî s mergi înainte, vei g si
lucrurile bine puse la punct. Vei sus ine c ai lucrat doi ani la domnişoara
Dufferin, Vicariatul Llanelly, de la care doamna Vandemeyer poate cere
referin e.
Îmi permi i unul sau dou sfaturi? ine-te cât mai aproape de adev r…
Asta micşoreaz pericolul „sc p rilor”. Î i sugerez s te prezin i ca ce eşti de
fapt, o fost infirmier voluntar , care şi-a ales meseria de a servi în cas . În
prezent exist multe asemenea fete. Asta va explica anumite exprim ri sau
comport ri care altfel ar putea trezi b nuieli.
Orice vei decide, î i urez succes.
Al dumitale prieten, Dl. CARTER”
Însufle irea lui Tuppence spori vertiginos. Aten ion rile domnului ţarter
trecur pe lâng ea, neb gate în seam . Tân ra doamn avea prea mare
încredere în ea îns şi ca s catadicseasc s in cont de ele.
ţu o anumit re inere, abandon partitura interesant pe care şi-o
preg tise. Deşi nu avea îndoieli în ceea ce privea talentul ei de a juca un rol
chiar şi necunoscut, avea totuşi prea mult bun sim ca s nu vad for a
argumentelor domnului Carter.
Înc nu primise nici un mesaj de la Tommy, îns poşta de diminea
aduse o carte poştal oarecum murdar cu cuvintele „E O. K.” mâzg lite pe ea.
La 10:30 examin cu mândrie un geamantan din cositor ce con inea noile
ei achizi ii. Era artistic lucrat. Roşind pu in, telefon s -i fie trimis un taxi.
ţ l tori pân la Paddington şi l s geamantanul la bagaje de mân . Apoi ap ru
cu o geant de mân şi intr în toaleta doamnelor. Dup alte zece minute, o
Tuppence metamorfozat ieşea cuminte din gar şi se urca într-un autobuz.
Era pu in trecut de unsprezece când Tuppence intr în holul de la South
Audley Mansions. Albert era în aşteptare, îndeplinindu-şi îndatoririle într-un
mod cam aiurit. Nu o recunoscu imediat pe Tuppence. Când îşi d du seama,
admira ia sa crescu.
— Al naibii s fiu dac v-am cunoscut! inuta asta m-a z p cit.
— M bucur c - i place, r spunse Tuppence, modest . Apropo, sunt sau
nu verişoara ta?
— Oh, şi glasul dumneavoastr ! Strig încântat b iatul. E englezesc get-
beget! Nu, am spus c un prieten de-al meu ştie o fat . Annie n-a fost deloc
încântat . A r mas pân azi… Din obliga ie, zice ea, dar realitatea e c vrea s
v îndep rteze de aici.
— Dr gu fat , spuse Tuppence.
Albert nu sesiz ironia.
— Are stil şi nu-şi risipeşte argin ii… Dar pe cuvântul meu, nu ştie s se
st pâneasc . Vre i s urca i acum, domnişoar ? Intra i în lift. Num rul 20 a i
spus? Şi f cu cu ochiul.
Tuppence îl strivi sub o privire aspr şi p şi în lift.
În timp ce suna la nr. 20, Tuppence era conştient c ochii lui Albert
coborau încetişor la nivelul gleznelor.
O femeie tân r , dichisit , deschise uşa.
— Am venit pentru post, spuse Tuppence.
— E un loc nenorocit, rosti f r ezitare tân ra femeie. Obişnuita pisic
b trân … ţ reia nimic nu-i convine. M-a acuzat c am umblat la scrisorile ei.
Pe mine! Plicul nu era în întregime lipit, asta-i tot. Niciodat nu e nimic în coşul
de hârtii… Arde tot. E o femeie rea, asta e. Haine scumpe, dar n-are clas .
Ţuc t reasa ştie ceva despre ea… Dar nu spune… Îi e fric de moarte de ea. Şi-
i b nuitoare! Dac te vede vorbind cu cineva, imediat vine peste tine. Pot s - i
spun…
Îns ce-ar fi putut m rturisi Annie mai mult, Tuppence n-avea s afle
niciodat , c ci, în acel moment, o voce limpede, cu o specific not metalic ,
strig :
— Annie!
Tân ra femeie tres ri ca lovit .
— Da, doamn .
— Cu cine vorbeşti?
— E o tân r care întreab de post, doamn .
— Atunci, adu-o aici, imediat.
— Da, doamn .
Tuppence fu îndrumat spre o camer pe partea dreapt a coridorului
lung. O femeie st tea lâng c min. Nu mai era la prima tinere e, iar frumuse ea
de net g duit pe care o poseda era aspr şi un pic vulgar . În tinere e trebuie
s fi fost orbitoare. P rul auriu, datorat şi unui uşor ajutor al vopselei, st tea
strâns într-un coc la ceaf , ochii, de un albastru electric fascinant, p reau s
posede puterea de a p trunde în adâncul sufletului oric rei persoane pe care o
privea. Trupul ei elegant era înf şurat într-o minunat rochie de cas indigo. Şi
totuşi, în ciuda gra iei ei înv luitoare şi a frumuse ii aproape eterice a chipului
s u, sim eai instinctiv prezen a unui „ceva” puternic şi amenin tor, un fel de
duritate metalic ce-şi g sea expresia în tonul vocii sale şi-n privirea
sfredelitoare a ochilor ei.
Pentru prima dat lui Tuppence îi era fric . Nu-i fusese fric de
Whittington, îns femeia aceasta era diferit . ţa fascinat , urm ri linia crud a
gurii roşii, curbate, şi din nou se sim i cuprins de panic . Obişnuita-i
st pânire de sine o p r si. Îşi d du vag seama c a o p c li pe aceast femeie
nu era acelaşi lucru cu a-l p c li pe Whittington. În minte îi venir avertiz rile
domnului Carter. Într-adev r aici nu se putea aştepta la îndurare.
Învingând acel instinct de panic ce o îndemna s-o ia la s n toasa f r
întârziere, Tuppence sus inu privirea doamnei cu fermitate şi respect.
Ca şi cum prima scrutare fusese satisf c toare, doamna Vandemeyer îi
ar t un scaun.
— Po i s stai jos. ţum ai auzit c am nevoie de servitoare?
— Printr-un prieten care îl cunoaşte pe liftierul de aici. El s-a gândit c
locul mi s-ar potrivi.
Din nou privirea sfredelitoare o str punse:
— Vorbeşti ca o fat cu educa ie?
ţu destul abilitate, Tuppence îşi expuse imaginara carier conform
indica iilor domnului ţarter. În timp ce vorbea, i se p ru c atitudinea
încordat a doamnei Vandemeyer începuse s se relaxeze.
— În eleg, spuse ea în cele din urm . Exist cineva de la care aş putea
ob ine referin e?
 — Ultima dat am servit în casa domnişoarei Dufferin, Vicariatul
Llanelly. Am stat la ea doi ani.
— Şi presupun c , dup aceea, ai venit la Londra ca s câştigi mai mult,
nu? Bine, asta nu-i o problem pentru mine. Î i voi da 50. 60 de lire… Oricât
vrei. Po i s începi deîndat ?
— Da, doamn . De azi, dac dori i. Bagajul meu e la Paddington.
— Mergi, deci, şi adu-l cu un taxi. Aici ai o slujb uşoar . Majoritatea
timpului sunt plecat . Apropo, cum te cheam ?
— Prudence ţooper, doamn .
— Foarte bine, Prudence. Mergi şi adu- i bagajul. N-am s fiu acas la
ora prânzului. Ţuc t reasa î i va ar ta totul.
— Mul umesc, doamn .
Tuppence ieşi. Annie cea dichisit nu-şi f cu apari ia. În holul de jos, un
impun tor majordom îl trimisese pe Albert la subsol. Tuppence nici m car nu
se uit la el, în timp ce p şea moale spre uş .
Aventura începuse, îns nu mai sim ea acelaşi elan ca de diminea . Îi
trecu prin minte c , dac acea necunoscut Jane Finn înc puse pe mâna
doamnei Vandemeyer, avea de tras din greu cu ea.
ţapitolul X. Intr în scen sir James Peel Edgerton.
În noile ei îndatoriri, Tuppence nu comise nici o stâng cie. Fetele
arhidiaconului erau bine instruite în treburile gospod reşti. De asemenea, erau
experte în instruirea „fetelor nepricepute”, rezultatul inevitabil fiind c acele fete
plecau în alt parte unde îşi aplicau noile cunoştin e de o aşa manier încât
primeau o mult mai substan ial remunera ie decât permitea punga s rac a
arhidiaconului.
De aceea, lui Tuppence nu-i era deloc team c s-ar putea dovedi
nefolositoare. Ţuc t reasa doamnei Vandemeyer o nedumerea. P rea limpede
c era terifiat de moarte de st pâna sa. Fata se gândi c , probabil, cealalt o
avea cu ceva la mân . În rest, g tea excelent, dup cum constat Tuppence în
seara aceea. Doamna Vandemeyer aştepta un oaspete la cin şi, drept urmare,
Tuppence aşternu o minunat mas l cuit pentru dou persoane. În sinea ei,
se sim ea uşor îngrijorat în privin a vizitatorului. Era foarte posibil s fie chiar
Whittington. Deşi în mod sigur n-ar fi recunoscut-o, totuşi, i-ar fi pl cut mai
mult ca oaspetele s fie altcineva. Oricum, nu putea face nimic decât s spere
c totul va ieşi bine.
La câteva minute dup opt, se auzi soneria la uşa din fa şi Tuppence se
duse s deschid , tremurând uşor. Spre marea ei uşurare, vizitatorul era al
doilea dintre cei doi b rba i în urm rirea c rora îl trimisese pe Tommy.
Se prezent : Contele Stepanov. Tuppence îl anun , şi doamna
Vandemeyer se ridic de pe divan cu o exclama ie de pl cere.
— Sunt încântat s v v d, Ţoris Ivanovici, spuse ea.
— Pl cerea e de partea mea, doamn ! Ţ rbatul se aplec asupra mâinii
ei.
Tuppence se întoarse la buc t rie.
— Contele Stepanov, sau cam aşa ceva, spuse ea şi arbor un aer sincer
de curiozitate: Cine e?
 — Cred c un gentleman rus.
— Vine des aici?
— Din când în când. De ce vrei s ştii?
— M gândeam c s-ar potrivi cu coni a, atâta tot, explic fata şi ad ug
cu un aer ofensat: Cum ştii s repezi omu?!
— Sunt îngrijorat din cauza sufleului, se dezvinov i cealalt .
— Ştii tu ceva, îşi zise în gând Tuppence, dar cu glas tare rosti doar: S
încep s servesc? Sunt gata!
În timp ce servea la mas , Tuppence asculta cu aten ie tot ce se vorbea.
Îşi amintea c în urm rirea sa şi a lui Whittington pornise Tommy când îl
v zuse ultima oar . Deşi nu-i prea venea s-o recunoasc , începu s fie
neliniştit în privin a soartei partenerului s u. Unde era? De ce nu-i trimisese
m car un cuvânt? Înainte de a pleca de la Ritz, aranjase ca toate scrisorile sau
mesajele ce ar fi sosit pe numele ei s fie trimise la o mic libr rie din
apropiere, unde Albert se ducea frecvent. E drept c se desp r ise de Tommy
doar cu o diminea în urm , de aceea se gândi c neliniştea ei era absurd . Şi
totuşi, era ciudat c nu-i trimisese nici un semn.
Atât cât putea auzi, conversa ia nu con inea nici un indiciu. Boris şi
doamna Vandemeyer abordau subiecte f r interes; piesele pe care le v zuser ,
noile dansuri şi ultimele cancanuri din înalta societate. Dup cin se retraser
într-un mic budoar unde doamna Vandemeyer, întins pe divan, ar ta mai
frumoas ca niciodat . Tuppence aduse cafeaua şi lichiorurile şi se retrase
discret. În timp ce ieşea, îl auzi pe Boris spunând:
— E nou , nu-i aşa?
— A venit azi. ţealalt era o tic loas . Fata asta pare în regul . Serveşte
bine.
Tuppence mai întârzie în spatele uşii pe care inten ionat o l sase uşor
cr pat , şi-l auzi pe Boris:
— Presupun c e foarte sigur ?
— Z u, Ţoris, eşti absurd de suspicios. ţred c e verişoara portarului,
sau ceva de genul sta. Şi oricum, nimeni nici nu viseaz m car c aş avea vreo
leg tur cu… Prietenul nostru comun, domnul Brown.
— Pentru numele lui Dumnezeu, ai grij , Rita. Uşa aceea nu e închis .
— Ei bine, închide-o, atunci, râse femeia.
Tuppence o şterse iute din loc.
Nu îndr zni s absenteze mai mult decât era normal de la buc t rie, dar
sp l vasele şi cur totul cu o repeziciune deprins din experien a ei din
spital. Apoi se strecur din nou uşurel spre uşa budoarului. Ţuc t reasa, mai
liniştit , era înc ocupat cu g titul şi, dac i-ar fi observat lipsa, nu putea
decât s presupun c se dusese s fac paturile.
Vai! Discu ia din untru se purta pe un ton mult prea sc zut ca s poat
auzi ceva. Nu îndr znea s întredeschid uşa, oricât de uşor. Doamna
Vandemeyer st tea cu fa a la uş şi Tuppence avea un respect deosebit pentru
spiritul de observa ie al ochilor ei de linx.
ţu toate acestea, era extrem de curioas s afle ce se petrecea în untru.
Dac nu s-ar fi ivit ceva neprev zut, ar fi fost posibil s afle veşti despre
Tommy. ţâteva clipe reflect cu disperare, apoi chipul i se lumin . Porni
încetişor pe coridor spre dormitorul doamnei Vandemeyer care avea un
glasvand ce inea cât toat lungimea balconului etajului. Se strecur repede
prin el, şi, f r s fac nici cel mai mic zgomot, ajunse la fereastra budoarului.
Exact cum îşi imaginase, aceasta era pu in deschis , iar vocile din interior se
auzeau cu claritate.
Tuppence ascult cu aten ie, dar nimic din ce se vorbea nu avea vreo
leg tur cu Tommy. ţei doi p reau s aib o divergen privind un anumit
subiect, şi, în cele din urm , rusul rosti cu am r ciune.
— Cu nes buin a ta continu vei sfârşi prin a ne duce de râp .
— Ha! Râse femeia. Naturale ea e cel mai bun mijloc de a îndep rta
b nuielile. Î i vei da seama de asta în una din zilele urm toare… Poate mai
curând decât crezi!
— Între timp, umbli peste tot cu Peel Edgerton. Nu numai c este, poate
cel mai celebru K. C.1 din Anglia, dar principalul s u hobby e criminalistica! E
o nebunie!
— Ştiu c elocin a lui a salvat nenum ra i oameni de la spânzur toare,
spuse, cu calm, doamna Vandemeyer. Ce-i cu asta? S-ar putea ca într-o zi s
am eu îns mi nevoie de ajutorul lui în aceast direc ie. Dac ar fi aşa, ce noroc
s ai un astfel de prieten la proces… Sau, poate ar fi mai nimerit s spun în
proces. Ţoris se ridic şi începu s umble de colo-colo. Era foarte agitat.
— Eşti o femeie deşteapt , Rita; dar, în acelaşi timp, eşti o proast !
Ascult -m pe mine şi d -l încolo pe Peel Edgerton.
— Nu vreau.
— Refuzi? Vocea rusului suna amenin tor.
— Da.
— Atunci, pentru Dumnezeu, mârâi el, vom vedea…
Îns doamna Vandemeyer se ridic în picioare, cu ochii fulgerând.
— Ui i, Ţoris, spuse ea, c nu dau nim nui socoteal . Singurul de la care
primesc ordine e… domnul Brown.
ţel lalt îşi în l bra ele cu disperare.
— Eşti imposibil , bomb ni. Imposibil ! Deja poate fi prea târziu. Se
spune c Peel Edgerton miroase criminalii! De unde putem şti noi ce se afl în
spatele acestui brusc interes al lui pentru tine? Poate i-ai stârnit chiar acum
b nuielile. El ghiceşte…
Doamna Vandemeyer îl privi dispre uitoare.
— Linişteşte-te, dragul meu Ţoris. Nu b nuieşte nimic. De obicei eşti
cavaler, îns acum se pare c ai uitat c sunt considerat o femeie frumoas .
Te asigur c sta e singurul lucru care îl intereseaz pe Peel Edgerton.
Ţoris d du din cap cu îndoial .
— A studiat criminalistica, precum nimeni altul în regatul sta. Î i
imaginezi c ai s -l po i duce de nas?
Ochii doamnei Vandemeyer se îngustar .
— Dac e precum spui… M-ar amuza s încerc.
— Doamne, Rita…
 — În plus, ad ug doamna Vandemeyer, este extrem de bogat. Iar eu nu
sunt una din aceia care dispre uiesc banii. „Urm rile r zboiului”, ştii Boris!
— Bani, bani! sta e pericolul cu tine, Rita. ţred c i-ai vinde şi sufletul
pentru bani. Cred… Se opri, apoi spuse cu o voce joas , sinistr . Uneori m
gândesc c ne-ai vinde… Şi pe noi!
Doamna Vandemeyer zâmbi şi ridic din umeri.
— În orice caz, pre ul ar trebui s fie enorm, r spunse cu nonşalan . Un
astfel de pre nu ar fi la îndemâna oricui, ci doar a unui milionar.
— Ah! Pufni rusul. Vezi, am avut dreptate!
— Dragul meu Boris, tu nu ştii de glum ?
— A fost o glum ?
— Bine-n eles.
— În cazul sta, tot ce pot s spun e c ai o idee aparte despre umor,
draga mea Rita.
Doamna Vandemeyer surâse.
— S nu ne cert m, Ţoris. Sun s ne mai aduc nişte b uturi.
Tuppence b tu urgent în retragere. Se opri atât cât s se priveasc în
oglinda mare a doamnei Vandemeyer, s vad dac inuta sa era în regul .
Apoi, r spunse prompt la apelul soneriei.
Discu ia pe care o auzise, deşi interesant în ceea ce privea complicitatea
de net g duit dintre Rita şi Boris, nu aducea cine ştie ce lumin în
preocup rile ei. Numele lui Jane Finn nici m car nu fusese men ionat.
În diminea a urm toare, din pu inele cuvinte schimbate cu Albert, afl c
la libr rie nu sosise nimic pentru ea. P rea incredibil ca Tommy, în cazul în
care lucrurile ar fi decurs normal, s nu-i trimit nici o veste. Sim ea cum o
mân de ghea îi cuprinde inima… Presupunând… Îşi alung temerile.
Îngrijorarea nu era bun la nimic. Ocazia îi fu oferit de îns şi doamna
Vandemeyer.
— Care e ziua ta liber , Prudence?
— De obicei, vinerea, doamn .
Doamna Vandemeyer în l din sprâncene.
— Dar azi e vineri! Îns nu prea cred c ai vrea s ieşi, din moment ce ai
început abia ieri.
— Tocmai m gândeam s v rog, dac s-ar putea…
Doamna Vandemeyer o privi ceva mai lung, apoi zâmbi:
— Aş vrea s te poat auzi contele Stepanov. A f cut o remarc în
leg tur cu tine, seara trecut . Zâmbetul de pisic i se l rgi. ţererea ta este…
Foarte tipic . Sunt mul umit . Nu în elegi toate astea… Dar po i s ieşi azi.
Oricum, mi-e indiferent, c ci nu voi fi acas la cin .
— Mul umesc, doamn .
Sc pat de prezen a celeilalte, Tuppence sim i o senza ie de uşurare. O
dat în plus, trebui s recunoasc în sinea ei c -i era fric , o fric îngrozitoare,
de femeia frumoas cu ochi cruzi.
Aproape când s termine de frecat argint ria, Tuppence auzi soneria de
la intrare şi se duse s deschid . De data asta nu era nici Whittington, nici
Boris, ci un b rbat cu o înf işare izbitoare.
 Deşi cu pu in mai înalt decât statura medie, î i f cea impresia unui om
impun tor. ţhipul s u, proasp t b rbierit şi extrem de mobil, avea o expresie
de putere şi for cu totul ieşite din comun. Întreaga sa f ptur radia
magnetism.
Un moment, Tuppence nu ştiu dac s -l ia drept actor sau avocat, îns
nehot rârea îi fu spulberat când b rbatul se prezent ca fiind sir James Peel
Edgerton.
Îl privi cu un interes ren scut. Acesta era, deci, faimosul Kţ. Al c rui
nume era cunoscut în întreaga Anglie! Auzise spunându-se c , într-o zi, putea
s ajung prim ministru. Se ştia c refuzase postul în favoarea profesiei sale,
preferând s r mân un simplu membru al constituantei sco iene.
Tuppence se întoarse gânditoare la c mara ei. Marele om o impresionase.
În elegea neliniştea lui Boris. Peel Edgerton nu era tipul de om pe care
s -l po i înşela uşor.
Dup un sfert de or se auzi clopo elul şi Tuppence reap ru în hol ca s -l
conduc pe oaspete. În timp ce-i întindea p l ria şi bastonul, dup ce b rbatul
o înv luise într-o privire p trunz toare, era conştient c ochii lui îi
str punseser gândurile. ţând îi deschise uşa şi se d du într-o parte ca s -i
fac loc s treac , el se opri în prag.
— N-ai s mai faci mult treaba asta, nu?
Tuppence ridic ochii, uluit . În ochii lui se puteau citi blânde e şi ceva
cu mult mai greu de explicat.
Ţ rbatul d du din cap, ca şi cum ea i-ar fi r spuns.
— Presupun c te-ai s turat de spital şi de toate astea?
— Doamna Vandemeyer v-a spus-o? Întreb , b nuitoare, Tuppence.
— Nu, copil . Privirea ta mi-a spus-o. Î i place aici?
— Foarte mult, mul umesc, domnule.
— Ah, dar în ziua de azi sunt o mul ime de slujbe bune. Iar o schimbare
nu prinde r u, uneori.
— Vre i s spune i… Începu Tuppence.
Dar sir James se afla deja în capul sc rilor. Se uit în urm cu privirea
sa blând şi istea .
— Doar o p rere, spuse el, atâta tot.
Tuppence se întoarse în c mar mai gânditoare ca oricând.
Capitolul XI. Julius relateaz o întâmplare.
Tuppence, îmbr cat corespunz tor, ieşi în „dup -amiaza ei liber ”.
Albert lipsea pe moment, dar se duse singur la libr rie s se conving cu ochii
s i c nu sosise nimic. Odat rezolvat acest punct, se îndrept spre Ritz. La
întrebarea ei, i se r spunse c Tommy înc nu ap ruse. Acesta era r spunsul
la care se aştepta, îns mai avea o speran . Se hot rî s apeleze la domnul
Carter, spunându-i când şi unde pornise Tommy în urm rire şi cerându-i s
fac ceva pentru a-i da de urm . Perspectiva ajutorului lui îi revigor starea de
spirit lamentabil , apoi întreb de Julius Hersheimmer. I se r spunse c se
întorsese de o jum tate de or , dar c plecase imediat.
Tuppence se însufle i şi mai tare. Din întâlnirea cu Julius ar fi ieşit ceva.
Poate c el ar g si un plan ca s afle ce se întâmplase cu Tommy. Scrise biletul
pentru domnul Carter în camera de zi a lui Julius şi, tocmai trecea adresa pe
plic, când uşa se deschise cu zgomot.
— Ce dracu… Începu Julius, dar se opri brusc. Scuz -m , domnişoar
Tuppence. Tâmpi ii ştia de jos, de la recep ie, ar fi trebuit s -mi spun c
Beresford n-a mai fost pe-aici… ţ n-a fost v zut de miercuri. Aşa e?
Tuppence d du din cap.
— Nu ştii unde e? Întreb încet Tuppence.
— Eu? De unde s ştiu? N-am primit nici un cuvânt de la el, deşi i-am
telegrafiat ieri-diminea .
— Cred c telegrama e la recep ie, nedesf cut .
— Dar unde e el?
— Nu ştiu. Speram s ştii tu.
— i-am spus c n-am mai primit nici un afurisit de cuvânt de la el, de
când ne-am desp r it miercuri, la gar .
— Ce gar ?
— Waterloo. Pe şoseaua de sud-vest a Londrei voastre.
— Waterloo? Se încrunt Tuppence.
— P i da. Nu i-a spus?
— Nici eu nu l-am v zut, r spunse Tuppence, neliniştit . ţontinu cu
Waterloo. ţe c uta i acolo?
— M-a sunat el. Mi-a spus s o iau din loc repede. Sus inea c urm reşte
doi escroci.
— Oh! Spuse Tuppence, cu ochii mari. În eleg. ţontinu !
— Am plecat imediat într-acolo. Ţeresford m aştepta. Mi-a indicat
escrocii. Cel solid era al meu, tipul pe care l-ai dus tu de nas. Tommy mi-a
strecurat biletul în mân şi mi-a spus s -l urm resc. El urma s -l ia în primire
pe cel lalt. Julius se opri. Eram sigur c ştii toate astea.
— Julius, spuse Tuppence cu fermitate, înceteaz s mai umbli de colo-
colo. M enerveaz . Stai în fotoliul la şi povesteşte-mi întreaga afacere, cu cât
mai pu ine divaga ii posibile.
Domnul Hersheimmer se supuse.
— Sigur, cu ce s încep?
— De acolo de unde ai r mas. La Waterloo.
— Ei bine, începu Julius, m-am urcat într-unul din dr gu ele voastre
compartimente demodate, la clasa întâi. Trenul tocmai pornise. Primul lucru cu
care am venit în contact a fost un conductor, care m-a înştiin at foarte politicos
c nu m aflu în vagonul fum torilor. I-am dat o jum tate de dolar şi s-a
aranjat. Am f cut o scurt incursiune în lungul culoarului. Whittington era
acolo. ţând am v zut bestia, cu fa a lui gras şi lucioas , m-am gândit la biata
micu Jane captiv în ghearele lui şi mi-a venit s înnebunesc de furie c nu
aveam un pistol la mine. L-aş fi g urit ni el.
Am ajuns cu bine la Ţournemouth. Whittington lu un taxi şi d du
adresa unui hotel. Am f cut la fel şi am ajuns la trei minute dup el. El închirie
o camer , eu la fel. Pân aici totul a mers strun . Nu avea nici cea mai vag
idee c era urm rit. Ei bine, se instal în holul hotelului r sfoind ziare şi tot
aşa, pân veni ora mesei. Nu se gr bea deloc.
 Începusem s cred c totul nu era altceva decât o excursie pe care o
f cea pentru s n tatea sa, îns mi-am amintit c nu se schimbase pentru cin ,
aşa cum s-ar fi cuvenit la acel hotel de mâna întâi, prin urmare, era foarte
posibil s fi venit într-adev r pentru o afacere.
Aşa şi era. În jurul orei nou , lu o maşin şi travers oraşul, (apropo e
un loc tare dr gu , cred c am s-o duc şi pe Jane acolo, într-o vacan , dup ce
am s-o g sesc) apoi pl ti şi o porni singur c tre p durea de pini din vârful
stâncii. Eram şi eu acolo, în elegi. Am mers cam jum tate de or . De-a lungul
drumului erau o gr mad de vile, dar, treptat, se r reau tot mai mult, şi, în
final, am ajuns la una care p rea a fi ultima: o cas mare, înconjurat de o
mul ime de pini.
Era o noapte neagr , iar drumul ce ducea c tre cas negru ca smoala. Îl
auzeam în fa a mea, dar nu-l vedeam. A trebuit s merg cu grij , ca s nu-şi
dea seama c este urm rit. Am dat curba la timp s -l v d sunând şi intrând.
Am r mas pe loc. Începuse s plou şi curând m f cu ud leoarc . În plus, era
cumplit de frig.
Whittington nu mai ieşi, şi, încetul cu încetul m apuc neastâmp rul, şi
am început s dau târcoale primprejur. Toate ferestrele de la parter erau
închise etanş, dar sus, la primul etaj (era o cas cu dou etaje) am observat o
fereastr luminat puternic şi draperiile netrase.
Exact în fa a acelei ferestre creştea un copac. S fi fost cam la treizeci de
picioare de cas şi m-am gândit c , dac m-aş fi urcat în copacul la era foarte
posibil s v d ce se petrece în camer . Ţine-n eles, ştiam c nu aveam nici un
motiv s cred c Whittington putea fi tocmai în camera aia… Dimpotriv , era
mai nimerit s se afle într-una din camerele de oaspe i de la parter. Îns m-am
gândit c am s m cocoşez, stând aşa în ploaie şi orice ar fi fost mai bun decât
s continui s nu fac nimic. Aşa c am pornit s m urc.
N-a fost deloc uşor. Parc era dat cu talc! Ploaia f cuse ca crengile s fie
şi mai lunecoase, abia puneam un picior c cel lalt îmi c dea înapoi, dar
încetul cu încetul am reuşit s ajung la nivelul ferestrei.
Îns atunci am fost dezam git. Eram mult prea la stânga. Nu puteam
vedea decât o parte din camer . O bucat de draperie şi o por iune de tapet.
Astea erau tot ce vedeam. Ei bine, nu-mi face deloc cinste s-o spun, dar tocmai
când m preg team s cobor în mod ruşinos, cineva din untru se mişc şi
umbra lui se profil pe bucata de tapet… Şi, drace, era Whittington!
Sângele a început s -mi clocoteasc . Trebuia s v d ce e în camera aia.
Depindea de mine s g sesc modalitatea. Am observat o creang lung
îndreptat în direc ia aceea. Dac aş fi putut s m târ sc m car pân la
mijlocul ei, mi-aş fi atins scopul. Îns nu eram sigur dac îmi va sus ine
greutatea. M-am hot rât s risc şi am pornit. ţu mult grij , milimetru cu
milimetru înaintam. Copacul troznea şi scâr âia însp imânt tor, îns , în cele
din urm , am ajuns în siguran acolo unde dorisem.
ţamera era de m rime medie, mobilat ca un gen de salon de spital. În
mijlocul camerei se afla o mas şi pe ea o lamp , iar la mas , cu fa a spre mine,
st tea însuşi Whittington. Vorbea cu o femeie îmbr cat în uniform de
infirmier . N-am putut s -i v d fa a, c ci st tea cu spatele la mine. Deşi
jaluzelele erau ridicate, fereastra era închis , astfel încât n-am putut s prind
nici un cuvânt din ce se vorbea. Se p rea c vorbea doar Whittington, iar
infirmiera doar asculta. Din când în când d dea din cap, iar uneori şi-l scutura
ca şi cum r spundea unor întreb ri. El p rea foarte impun tor… O dat sau de
dou ori b tu chiar cu pumnul în mas . Între timp ploaia se oprise, iar cerul se
limpezise brusc.
La un moment dat, Whittington p ru s fi ajuns la cap tul discu iei. Se
ridic , iar infirmiera f cu la fel. Tipul privi spre fereastr , întrebând ceva… Cred
c dac mai ploua. În orice caz, ea str b tu camera şi privi afar . ţhiar atunci
luna ieşi din nori. M-am temut c femeia m-ar putea vedea, c ci eram chiar în
b taia lunii. Am încercat s m dau pu in înapoi. Mişcarea pe care am f cut-o
a fost suficient ca acea creang b trân s se rup . ţu un trosnet puternic se
desprinse şi c zu, şi, odat cu ea, Julius P. Hersheimmer!
— Oh, Julius! Şopti Tuppence. ţe palpitant! ţontinu .
— Din fericire pentru mine, am c zut pe o gr mad de p mânt afânat…
Dar asta m scoase din lupt pentru un timp. Urm torul lucru de care îmi
aduc aminte este c z ceam într-un pat de spital, cu o infirmier (alta decât cea
a lui Whittington) lâng mine şi un omule cu barb neagr şi ochelari cu ram
de aur care avea întrutotul aspect de medic. Când m-am uitat la el, şi-a frecat
mâinile şi a în l at din sprâncene.
— Ah! Spuse, aşadar, tân rul nostru prieten s-a reîntors la via . Grozav.
Grozav!
Am f cut obişnuitul efort. Am spus: „ţe s-a întâmplat?” şi „Unde m
aflu?” dar ştiam prea bine r spunsul la ultima întrebare. Se pare c creierul
nu-mi fusese prea afectat. „ţred c deocamdat asta e tot, sor ,” spuse
omule ul, şi infirmiera p r si înc perea ca la comand . Îns , în timp ce ieşea
pe uş , i-am surprins privirea plin de curiozitate a intit asupra mea.
Privirea aceea a ei mi-a dat o idee. „Ei, doctore,” am spus şi am dat s m
ridic în capul oaselor îns , în acel moment, m s get o durere crunt în
piciorul drept. „O uşoar luxa ie, explic doctorul. Nimic serios, în câteva zile
vei fi din nou pe picioare.”
— Am observat c mergi şchiop tând, interveni Tuppence.
Julius d du din cap şi continu .
— Cum s-a întâmplat?” am întrebat din nou. R spunsul lui fu sec. „Ai
c zut, împreun cu o bucat considerabil dintr-unul din copacii mei pe un
strat de flori proasp t r s dite”.
Îmi pl cea tipul. P rea s aib sim ul umorului. Am fost sigur c cel
pu in el era cinstit. „Da, doctore, am spus. Îmi pare r u de copac şi am s v
dau alte r saduri. Probabil, îns , a i dori s şti i ce c utam în gr dina
dumneavoastr ?” „ţred c ar necesita o explica ie”, îmi r spunse el. „Ei bine,
nu eram la furat.”
Tipul zâmbi. „Prima mea teorie. ţurând îns mi-am schimbat p rerea.
Apropo, eşti american, nu-i aşa?” Mi-am spus numele. „Dar dumneavoastr ?”.
„Eu sunt doctorul Hall, psihiatru, iar aceasta este clinica mea particular .”
 Nu ştiu de ce, dar nu voiam s -l pun în tem . Eram doar mul umit de
informa ie. Îmi pl cea omul şi sim eam c e sincer, dar nu aveam de gând s -i
spun toat povestea. În primul rând, cred c n-ar fi crezut-o.
M-am hot rât într-o clip . „Vai, doctore, am spus, m simt extrem de
prost, îns sunt obligat s recunosc c treaba pentru care m aflam în gr din
nu avea nimic spectaculos.” Apoi i-am îng imat ceva despre o fat . I-am înşirat
o poveste cu un tutore sever şi o criz de nervi şi în cele din urm i-am explicat
c mi se p ruse c am recunoscut-o printre pacientele clinicii, şi de aici toat
aventura mea nocturn .
ţred c era exact genul de poveste la care se aştepta. „Foarte romantic”,
spuse el cu simpatie, când am terminat. „Şi acum, doctore, am continuat, ve i fi
cinstit cu mine? Ave i aici, sau a i avut, o fat tân r pe nume Jane Finn?” El
repet gânditor numele. „Jane Finn? Nu.”
Eram am rât şi cred c se vedea. „Sunte i sigur?”. „Foarte sigur, domnule
Hersheimmer. Nu e un nume obişnuit, aşa c e pu in probabil s nu-l fi
re inut.”
Ei bine, era clar. Nu rezolvasem nimic. „Asta e, am spus într-un târziu.
Dar ar mai fi o problem . ţând eram pe craca aia nenorocit mi s-a p rut c
recunosc un prieten stând de vorb cu o infirmier .” N-am men ionat nici un
nume, gândindu-m c , desigur, Whittington se prezentase sub un cu totul alt
nume, îns doctorul îmi r spunse imediat. „Poate domnul Whittington?” „ sta-i
tipul, am recunoscut eu. Dar ce caut aici? S nu-mi spune i c şi el e cu nervii
la p mânt!”
Doctorul Hall râse. „Nu. A venit în vizit la sora Edith, care e nepoata
lui.” „Aşa deci! Am exclamat. Mai e aici?” „Nu, s-a întors în oraş aproape
imediat.” „ţe p cat! Poate, îns , aş putea vorbi cu nepoata lui… Sora Edith,
parc aşa spunea i c o cheam ?”
Îns doctorul scutur din cap. „M tem c asta e imposibil. Şi sora Edith
a plecat în seara asta cu o pacient .” „Se pare c sunt cu adev rat ghinionist,
am remarcat. Ave i cumva adresa din oraş a domnului Whittington? Aş vrea s -
l v d când m întorc.” „Nu-i cunosc adresa, dar, dac vrei, pot s -i scriu sorei
Edith.” I-am mul umit. „S nu-i spune i pentru cine e. Mi-ar pl cea s -i fac o
surpriz ”.
Asta era tot ce am putut face pe moment. Dac fata era într-adev r
nepoata lui Whittington, ar fi fost prea frumos ca s cad în curs , dar merita
încercat. Urm torul lucru pe care l-am f cut, a fost s -i telegrafiez lui Beresford
ca s -i spun unde sunt şi c zac din cauza piciorului luxat, s -l rog s vin la
mine dac nu e ocupat. A trebuit s am mare grij ce scriu. Oricum, n-am
primit nimic de la el şi piciorul mi s-a înzdr venit curând. Nu fusese o luxa ie
prea serioas , aşa c azi i-am spus la revedere micu ului doctor, rugându-l s
m anun e dac are vreo veste de la sora Edith, şi am venit direct la Londra.
Spune-mi, domnişoar Tuppence, mi se pare, sau chiar eşti foarte palid ?
— E din cauza lui Tommy. Ce i s-o fi întâmplat?
— Fruntea sus, cred c e bine-mersi. De ce n-ar fi? Ascult , tipul dup
care a plecat în urm rire ar ta a str in. E posibil s fi plecat din ar … Spre
Polonia, sau aşa ceva.
 Tuppence scutur din cap.
— N-ar fi putut pleca f r s -şi ia paşaportul şi câteva lucruri. În plus, l-
am v zut pe omul acela, Ţoris ţutare, aici. A luat cina cu doamna Vandemeyer
asear .
— Care doamn ?
— Am uitat c nu ştii nimic despre asta.
— Te ascult, spuse Julius şi rosti fraza lui favorit : F -m deştept.
Tuppence îi relat evenimentele ultimelor dou zile. Uimirea şi admira ia
lui Julius erau f r limite.
— Bravo! Eşti slug . Îmi vine s mor de râs! Apoi, ad ug serios: îns , s
ştii c nu-mi place treaba. Ai tot atâta tupeu cât au şi ei, dar sper s ieşi cu
bine din asta. Aceşti escroci, cu care ne înfrunt m, sunt în stare tot atât de
bine s frâng gâtul unei fete ca şi al unui b rbat.
— Crezi c mi-e fric ? Spuse Tuppence, indignat în buşindu-şi cu
vitejie amintirea privirii de o el a doamnei Vandemeyer.
— Am spus mai înainte c ai un tupeu nebun. Îns asta nu schimb
situa ia.
— Oh, fir-aş a naibii! Rosti Tuppence ner bd toare. S ne gândim mai
bine la ce s-ar fi putut întâmpla cu Tommy. I-am scris despre asta domnului
ţarter, ad ug , şi-i d du ciorna scrisorii.
Julius d du din cap cu gravitate.
— Cred c ai f cut bine. Dar st în puterea noastr s ne gr bim şi s
întreprindem ceva.
— Ce-am putea face? Întreb Tuppence, însufle indu-se.
— Cred c ar fi mai bine s -l urm rim pe Ţoris. Ai spus c a venit în casa
unde lucrezi. E posibil s mai vin ?
— S-ar putea. Nu ştiu exact.
— În eleg. Ei bine, socotesc c n-ar fi r u s cump r o maşin , una
tr snet, s m îmbrac în şofer şi s stau primprejur. Dac Ţoris vine, îmi faci
un semn cumva şi m iau dup el. ţe zici?
— Splendid, numai c s-ar putea s treac s pt mâni pân atunci.
— Va trebui s aştept m sau s sper m c va veni mai repede. M bucur
c - i place planul meu. Se ridic .
— Unde te duci?
— S cump r maşina, bine-n eles, r spunse Julius, mirat. ţe marc i-ar
pl cea? Ţ nuiesc c vei face câteva ture cu ea înainte s ne termin m treaba.
— Oh, exclam Tuppence, suav, tare mi-ar place un Rolls-Royce, dar…
— Sigur, aprob Julius. Se face. Am s -l cump r.
— Dar nu po i, aşa, pe loc, strig Tuppence. Lumea aşteapt uneori ani
întregi!
— Nu şi micul Julius, o asigur domnul Hersheimmer. Nu- i bate capul.
M întorc cu maşina într-o jum tate de or .
Tuppence se ridic .
— Eşti extraordinar de bun, Julius. Dar nu pot s m ab in s nu-mi
spun c e doar o speran cam nebuneasc . M încred mult în domnul ţarter.
— Eu n-aş face-o.
 — De ce?
— E doar o idee de-a mea.
— Oh, dar el trebuie s fac ceva. E singura persoan . Apropo, am uitat
s - i spun ce lucru ciudat mi s-a întâmplat azi-diminea .
Şi îi povesti întâlnirea ei cu sir James Peel Edgerton. Julius p ru
interesat.
— Ce crezi c a vrut s spun tipul? Întreb el.
— Nu prea ştiu. Îns cred c în felul ambiguu, perfect legal, al avoca ilor,
a vrut s m previn .
— De ce ar fi f cut-o?
— Nu ştiu, recunoscu Tuppence. Dar p rea blând şi din cale afar de
deştept. Mai c -mi vine s m duc la el şi s -i povestesc totul.
Oarecum, spre surprinderea ei, Julius respinse cu putere ideea.
— Ascult , spuse el, n-avem nevoie s amestec m şi avoca ii în treaba
asta. Tipul sta nu ne-ar putea ajuta deloc.
— Ba eu cred c da, r spunse Tuppence cu înc p ânare.
— Nici s nu te gândeşti. Pe curând. M întorc peste o jum tate de or .
Trecur treizeci şi cinci de minute, când Julius reveni. O lu pe Tuppence
de bra şi o duse la fereastr .
— Uite-o acolo.
— Oh, exclam Tuppence cu o und de respect în glas, în timp ce privea
în jos, la maşina imens .
— S ştii c e ultimul tip, spuse Julius satisf cut.
— Cum ai ob inut-o?
— Tocmai fusese trimis unui grangur, acas .
— Şi?
— M-am dus acas la el. I-am spus c o maşin ca asta merit din plin
cei dou zeci de mii de dolari. Apoi, i-am spus c i-aş da chiar cincizeci de mii
de dolari, dac mi-ar da-o.
— Şi? Întreb Tuppence, scoas din min i.
— Şi mi-a dat-o, asta-i tot, i-o întoarse Julius.
Capitolul XII. Un prieten la nevoie.
Zilele de vineri şi sâmb t trecur f r nici un eveniment. Tuppence
primi un scurt r spuns din partea domnului ţarter. În el se men iona faptul c
„Tinerii Aventurieri” îşi asumaser sarcina asta pe r spunderea şi riscul lor şi
c fuseser din plin avertiza i asupra pericolelor ce-i aşteapt . Dac Tommy
p ise ceva, domnul ţarter regreta din tot sufletul, îns nu putea face nimic.
Asemenea r spuns nu inea de cald. Într-un fel, f r Tommy, aventura
nu mai avea nici un farmec şi, pentru prima oar , Tuppence începu s se
îndoiasc de reuşit . ţât timp fuseser împreun , nu-şi pusese nici o clip
problema asta. Deşi era obişnuit s conduc , şi se mândrea cu perspicacitatea
ei, în realitate se bizuia pe Tommy mai mult decât îşi d dea seama la vremea
respectiv . Mintea lui Tommy era extrem de cump tat şi limpede, bunul lui
sim şi soliditatea concep iilor atât de constante, încât f r el, Tuppence se
sim ea ca o nav în deriv . Era ciudat c Julius, care era f r îndoial mult mai
deştept decât Tommy, nu-i d dea acelaşi sentiment de siguran . Îl acuzase pe
Tommy c era pesimist şi era adev rat c el mereu vedea dezavantaje şi
dificult i acolo unde ea, cu felul ei optimist, le trecea cu vederea şi, cu toate
astea, în realitate, se bazase în mare m sur pe judecata lui. O fi fost el greoi,
dar era sigur.
Pentru prima dat , fata îşi d dea seama de caracterul sinistru al misiunii
în care se lansaser cu atâta uşurin . Începutul fusese ca o pagin de roman
sentimental. Acum, smuls din vraja lui, se întorsese la crunta realitate.
Tommy… Asta era tot ce conta. De multe ori pe zi, Tuppence îşi ştergea
lacrimile, hot rât . „Prostu o, se apostrofa, nu te mai smiorc i! Se în elege c ii
la el. Îl cunoşti de-o via . Dar pentru asta nu-i nevoie s fii sentimental .”
Între timp, Boris nu mai fu v zut. Nu mai veni în apartament, iar Julius
şi maşina aşteptau în van. Tuppence începu s mediteze asupra unor lucruri
noi. Deşi admitea juste ea obiec iilor lui Julius, totuşi nu renun ase pe deplin
la ideea de a apela la sir James Peel Edgerton. Merse pân într-acolo încât îi
c ut adresa în „ţartea Roşie”. Vroise s-o avertizeze în ziua aceea? Şi dac da,
de ce? Desigur c ea era ultima îndrept it s cear explica ii. O privise cu
atâta blânde e. Poate c el i-ar putea spune ceva în leg tur cu doamna
Vandemeyer care ar constitui un indiciu despre locul unde se afla Tommy.
Oricum, hot rî Tuppence, cu obişnuitul ei scuturat din umeri, merita
încercat, iar ea o s încerce. Duminic avea dup -amiaza liber , îl va întâlni pe
Julius, îl va convinge c ideea ei e bun şi amândoi vor intra în bârlogul
ursului şi-l vor lua de urechi.
ţând sosi ziua, Tuppence trebui s lupte din greu cu Julius, dar se inu
tare: „Nu se poate întâmpla nimic r u”, erau cuvintele cu care îşi sus inea
mereu punctul de vedere. În final, Julius ced şi pornir cu maşina spre
Carlton House Terrace.
Le deschise un valet impecabil. Tuppence se sim ea uşor nervoas . La
urma urmei, poate c era o mare neobr zare din partea ei. Hot râse s nu
întrebe dac sir James era „acas ”, şi s adopte o atitudine mai personal .
— Vrei s -l întrebi pe sir James dac m poate primi câteva minute? Am
un mesaj foarte important pentru el.
Valetul se retrase şi reveni dup câteva clipe.
— Sir James v va primi. Vre i s m urma i?
Fur conduşi într-o camer din fundul casei, mobilat ca o bibliotec .
Colec ia de c r i era magnific , iar Tuppence observ c un perete întreg fusese
dedicat lucr rilor despre criminologie şi criminalistic . Erau câteva fotolii largi,
îmbr cate în piele şi un mare c min de mod veche. La fereastr se afla un
birou mare acoperit cu hârtii şi la acest birou st tea maestrul.
Se ridic la intrarea lor.
— Ave i un mesaj pentru mine? Ah! O recunoscu el pe Tuppence cu un
zâmbet, dumneata eşti, nu-i aşa? Presupun c mi-ai adus un mesaj de la
doamna Vandemeyer.
— Nu chiar, spuse Tuppence. De fapt, m tem c am zis aşa doar ca s
fiu sigur c m primi i. Apropo acesta este domnul Hersheimmer… Sir James
Peel Edgerton.
— Încântat de cunoştin , spuse americanul, repezind o mân .
 — Nu vre i s lua i loc amândoi? Întreb sir James şi trase dou scaune.
— Sir James, atac direct Tuppence, cred c ve i considera o adev rat
obr znicie din partea mea de a fi venit aici, aşa cum am f cut-o. Pentru c ,
desigur, n-are nici o leg tur cu dumneavoastr care sunte i o persoan foarte
important , în timp ce eu şi cu Tommy suntem cu totul neînsemna i. Se opri
pentru a-şi trage r suflarea.
— Tommy? Întreb sir James, privind înspre american.
— Nu, acesta e Julius, explic Tuppence. Sunt cam nervoas şi din cauza
asta vorbesc anapoda. ţe vreau de fapt s ştiu, este ce a i în eles prin cuvintele
pe care le-a i spus în ziua aceea. A i vrut, oare, s m avertiza i în privin a
doamnei Vandemeyer? Asta a i vrut, nu-i aşa?
— Drag tân r doamn , din câte îmi amintesc, am men ionat doar c
exist şi alte posturi, la fel de bune, care pot fi ob inute.
— Da, ştiu. Dar asta era doar o aluzie, nu-i aşa?
— Ei bine, poate c era, admise cu gravitate sir James.
— În cazul sta vreau s ştiu mai mult. Vreau s ştiu de ce a i f cut
aluzia aceea.
Sir James îi zâmbi cu sinceritate.
— S presupunem c doamna îmi intenteaz un proces de calomnie
pentru def imare?
— Desigur, spuse Tuppence. Ştiu doar c avoca ii sunt întotdeauna
îngrozitor de aten i cu vorbele lor. Dar n-am putea preciza mai întâi „f r
prejudicii” şi apoi s spunem exact ce vrem?
— Ei bine, zise sir James înc zâmbind, „f r prejudicii” deci, dar dac aş
avea o sor mai tân r , care s fie for at s -şi câştige existen a; nu mi-ar
pl cea s-o ştiu în serviciul doamnei Vandemeyer. Am sim it c era de datoria
mea s - i fac aluzia aceea. Acela nu-i un loc pentru o fat tân r şi lipsit ele
experien ca dumneata. Asta e tot ce am vrut s - i spun.
— În eleg, rosti Tuppence, pe gânduri. V mul umesc foarte mult. Dar nu
sunt chiar lipsit de experien , s şti i. Când m-am dus acolo, am ştiut foarte
bine c e un soi r u… De fapt, de asta m-am şi dus… Se întrerupse brusc,
z rind pe chipul lui sir James o oarecare tulburare, apoi continu : ţred c
poate ar fi mai bine s v spun întreaga poveste, sir James. Am eu un fel de
presim ire c ve i ghici într-o clip dac spun adev rul, aşa c ve i cunoaşte
totul de la început. Tu ce zici, Julius?
— Dac eşti înclinat s-o faci, d -i înainte, spuse americanul care, pân
atunci, nu scosese o vorb .
— Da, povesteşte-mi tot, o îndemn sir James. Vreau s ştiu cine e
Tommy.
Astfel încurajat , Tuppence se afund în povestire, iar avocatul o asculta
cu foarte mare aten ie.
— Foarte interesant, spuse el, când ea termin . O mare parte din cele ce
mi-ai povestit, copil , mi-e deja cunoscut . Am anumite teorii personale despre
aceast Jane Finn. Pân acum a lucrat foarte bine, dar e destul de urât din
partea… ţum ziceai c -şi zice? Domnului Carter s v amestece pe voi, doi
tineri, într-o afacere ca asta. Apropo, ce leg tur are îns domnul Hersheimmer
cu cazul sta? Nu mi-ai spus clar.
Julius r spunse pentru el însuşi.
— Sunt v r primar cu Jane, r spunse el, sus inând privirea
p trunz toare a avocatului.
— Ah!
— Sir James, explod Tuppence, ce crede i c s-a întâmplat cu Tommy?
— Hm! Avocatul se ridic şi începu s se plimbe încet prin camer . ţând
a i venit tocmai îmi împachetam uneltele. Plec în Sco ia cu trenul de noapte,
pentru câteva zile la pescuit. Numai c sunt diferite genuri de pescuit. M-am
hot rât s r mân, totuşi, şi s vedem dac putem da de urma tân rului
dumitale amic.
— Oh! Tuppence îşi împreun mâinile extaziat .
— În tot cazul, cum spuneam mai înainte, e foarte r u c … Carter a
b gat doi ânci ca voi într-o treab ca asta. Ei, nu te sim i ofensat ,
domnişoar … …
— Cowley. Prudence ţowley. Îns prietenii îmi spun Tuppence.
— Atunci, domnişoar Tuppence, sunt sigur c vom deveni prieteni. Nu
te sup ra c te consider prea tân r . Tinere ea e singurul lucru pe care îl laşi
prea uşor în urm . Şi acum, despre acest tân r Tommy al dumitale…
— Da. Tuppence îşi împreun mâinile.
— Ca s fiu sincer, lucrurile par s stea r u cu el. E re inut undeva, f r
voia lui. Asta e clar. Îns nu- i pierde speran a.
— Şi chiar o s ne ajuta i? Vezi Julius? El nu m l sa s vin, ad ug ea,
ca explica ie.
— Hâm! Şi de ce? Îl întreb avocatul, privindu-l scrut tor.
— Am considerat c n-ar trebui s v deranj m cu probleme m runte, ca
asta.
— În eleg. F cu o scurt pauz . Aceste m runte probleme, cum le
numeşti dumneata, conduc direct la o foarte mare problem , mai mare poate
decât î i închipui dumneata sau domnişoara Tuppence. Dac acest b iat e în
via , el ar putea s ne furnizeze informa ii foarte importante. De aceea, trebuie
s -l g sim.
— Da, dar cum? Strig Tuppence. M-am tot gândit în fel şi chip.
Sir James zâmbi.
— Şi totuşi exist o persoan , foarte aproape, care, dup toate
probabilit ile ştie unde e, sau cel pu in, unde ar putea fi.
— Cine? Întreb Tuppence, uimit .
— Doamna Vandemeyer.
— Da, dar nu ne-ar spune-o niciodat .
— Ah, aici intervin eu. ţred c voi fi în stare s-o fac pe doamna
Vandemeyer s -mi spun tot ce vreau s ştiu.
— Cum? Întreb Tuppence, cu ochii larg deschişi.
— Punându-i întreb ri. Doar şti i c noi aşa proced m.
Sir James tapot cu degetele în mas şi Tuppence sim i din nou imensa
putere pe care o radia acest om.
 — Şi dac nu o s v spun ? Întreb brusc Julius.
— Cred c -mi va spune. Am câteva pârghii puternice. Totuşi, în aceast
pu in probabil eventualitate, totdeauna exist şi posibilitatea mituirii.
— Sigur. Iar aici intervin eu! Strig Julius, b tând cu ar t torul în mas .
Pute i conta pe mine, dac e nevoie, pentru un milion de dolari. Da, domnule,
un milion de dolari!
Sir James se aşez şi îl supuse pe Julius unei lungi cercet ri.
— Domnule Hersheimmer, spuse în cele din urm , asta este o sum
foarte mare.
— Aşa şi trebuie s fie. ştia nu-s indivizi c rora s le dai şase pence.
— La actuala rat de schimb, asta înseamn considerabil peste dou sute
cincizeci de mii de lire.
— Aşa-i. Poate crede i c bat câmpii, dar pot scoate marafe ii, pl tindu-v
cu mult peste onorariu şi dumneavoastr .
Sir James roşi uşor.
— Nu se pune problema nici unui onorariu, domnule Hersheimmer. Eu
nu sunt detectiv particular.
— Scuza i. ţred c am comis o impolite e, dar m-am sim it prost în
problema asta a banilor. Am vrut s ofer o mare recompens pentru orice ştire
cu privire la Jane, acum câteva zile, dar scor oasa dumneavoastr institu ie,
Scotland Yard, m-a sf tuit s n-o fac. Mi-au spus c era indezirabil .
— Probabil c aveau dreptate, spuse sir James sec.
— Dar totul e în regul cu Julius, interveni Tuppence. Nu v trage pe
sfoar . E pur şi simplu o min de bani.
— B trânul i-a agonisit, explic Julius. Acum, s revenim la problema
noastr . ţare e planul dumneavoastr ?
Sir James chibzui câteva clipe.
— Nu avem timp de pierdut. Cu cât vom lovi mai repede, cu atât mai
bine. Se întoarse c tre Tuppence. Ştii cumva, doamna Vandemeyer ia masa în
oraş, în seara asta?
— Da, aşa cred, dar nu va întârzia mult. Altfel şi-ar fi luat cheile.
— Bine. Am s vin la ea în jur de zece. La ce or trebuie s fii înapoi?
— Cam pe la nou jum tate, zece, dar pot s m întorc mai devreme.
— S nu faci în nici un caz asta. Dac n-ai s stai în oraş ca de obicei, ai
putea da de b nuit. Întoarce-te la nou jum tate. Eu voi ajunge la zece.
Domnul Hersheimmer va aştepta jos, probabil într-un taxi.
— Are un Rolls-Royce nou, spuse Tuppence cu mândrie.
— Şi mai bine. Dac reuşesc s ob in de la ea adresa, putem pleca
imediat, luând-o şi pe doamna Vandemeyer, dac va fi nevoie. În elege i?
— Da. Tuppence se ridic în picioare, cu o senza ie de încântare. Oh, m
simt cu mult mai bine!
— Dar nu- i f prea multe vise, domnişoar Tuppence. Ia-o uşor.
Julius se întoarse spre avocat.
— R mâne, deci, stabilit. Vin s v iau cu maşina în jur de nou
jum tate. E bine?
 — Poate e cel mai bine aşa. Nu e nevoie s ne aştepte jos dou maşini. Şi
acum, domnişoar Tuppence, sfatul meu e s te duci şi s iei o mas bun , cu
adev rat bun , ine minte. Şi nu te mai gândi cum s po i fi mai mult de ajutor.
D du mâna cu cei doi şi o clip mai târziu erau afar .
— Nu-i fermec tor? Întreb Tuppence extaziat , în timp ce cobora sc rile.
Oh, Julius, nu-i aşa c -i de-a dreptul fermec tor?
— Da, recunosc c pare a fi în regul . Am greşit când am crezut c nu
avea nici un rost s mergem la el. Ce zici, ne întoarcem direct la Ritz?
— Aş vrea s m plimb pu in. M simt atât de agitat . Las -m în parc?
Sau mergi şi tu?
— Vreau s iau nişte benzin , explic Julius, şi s trimit câteva
telegrame.
— Perfect. Ne întâlnim la Ritz, la şapte. O s cin m sus. Nu vreau s m
ar t în zdren ele astea.
— Sigur. O s -i cer lui Felix, şeful osp tarilor, s aleag meniul.
Tuppence o porni c tre Serpentine, uitându-se, mai întâi, la ceas. Era
aproape şase. Îşi aminti c nu luase ceaiul, dar era prea emo ionat ca s se
mai gândeasc la mâncare. Merse pân la Kensington Gardens, apoi se întoarse
cu paşi len i, sim indu-se infinit mai bine datorit aerului proasp t şi mişc rii.
Nu era deloc uşor de urmat sfatul lui sir James s -şi scoat din minte
posibilele evenimente din acea sear . În timp ce se apropia tot mai mult de
col ul lui Hyde Park, tenta ia de a se întoarce în South Audley Mansions era
aproape irezistibil .
În orice caz, hot rî c nu f cea nimic r u dac se ducea s arunce o
privire spre cas . Poate dup aceea se va putea resemna s aştepte pân la
zece.
South Audley Mansions ar ta exact la fel ca de obicei. Tuppence nu prea
ştia la ce se aşteptase, dar revederea acelei cl diri solide îi inspir acea
crescând şi total nemotivat nelinişte ce o cuprindea mereu. Tocmai se
întorcea, când auzi un fluierat ascu it şi credinciosul Albert veni în fug spre
ea.
Tuppence se încrunt . În program nu era prev zut s atrag aten ia prin
prezen a ei prin împrejurimi, îns Albert era roşu de prea mult agita ie.
— Î i spun, domnişoar , ea pleac !
— Cine pleac ? Întreb aspru Tuppence.
— Escroaca. Rita cea iute. Doamna Vandemeyer a terminat de
împachetat şi chiar acum mi-a trimis vorb s -i aduc un taxi.
— Ce? Tuppence îl apuc de bra .
— E adev rat, domnişoar . M-am gândit c poate nu şti i.
— Albert, strig Tuppence, eşti un b iat de isprav . Dac n-ai fi fost tu,
am fi pierdut-o.
Albert se înroşi de pl cere la acest compliment.
— Nu avem timp de pierdut, spuse Tuppence, traversând strada. Eu am
s-o opresc. Trebuie s-o re in cu orice pre pân … Se opri. Albert, e un telefon pe
aici, nu-i aşa?
Ţ iatul scutur din cap.
 — Majoritatea apartamentelor au telefonul lor propriu. Dar e o cabin
telefonic chiar dup col .
— Du-te imediat şi sun la Hotel Ritz. ţere cu domnul Hersheimmer, şi,
când î i r spunde, spune s se duc de îndat la sir James s vin aici, c ci
doamna Vandemeyer încearc s-o ştearg . Dac nu-l g seşti, sun -l pe sir
James Peel Edgerton, ai s -i g seşti num rul în carte, şi spune-i ce se
întâmpl . N-ai s ui i numele, nu?
Albert le repet conştiincios.
— Ave i încredere în mine, domnişoar , am s m descurc. Dar ce face i
dumneavoastr ? Nu v e fric s v înfrunta i cu ea?
— Nu, nu, e în regul . Dar du-te şi telefoneaz . Repede.
Inspirând adânc, Tuppence intr în cl dire şi sun la num rul 20. ţum
avea ea s-o re in pe doamna Vandemeyer pân când soseau cei doi b rba i, nu
ştia, dar ceva trebuia f cut şi ea trebuia s înfrunte situa ia de una singur . ţe
determinase aceast plecare precipitat ? Oare doamna Vandemeyer o
suspecta?
Specula iile erau inutile. Tuppence ap s cu putere pe buton. Poate afla
ceva de la buc t reas .
Dup câteva minute în care nu se întâmpl nimic, Tuppence sun din
nou, r mânând cu degetul pe butonul soneriei. În cele din urm , auzi paşi
în untru, şi, dup o clip , îi deschise îns şi doamna Vandemeyer. La vederea
fetei, ridic din sprâncene.
— Tu?
— Am avut o durere de m sele, doamn , min i Tuppence inspirat . Aşa
c m-am gândit c mai bine m întorc acas şi stau liniştit .
Doamna Vandemeyer nu spuse nimic, ci doar se d du la o parte şi-i f cu
loc s intre.
— Ce ghinion ai avut, spuse ea rece. Ar fi mai bine s te culci.
— Oh, îmi va fi bine în buc t rie, doamn . Ţuc t reasa va…
— Buc t reasa a plecat, rosti doamna Vandemeyer pe un ton cam
nepl cut. Am trimis-o afar . Aşa c în elegi c e mai bine s treci la culcare.
Ţrusc, lui Tuppence i se f cu fric . În glasul doamnei Vandemeyer era
ceva metalic care nu-i pl cea. În plus, femeia o urma încet în lungul culoarului.
Tuppence se întoarse, sim indu-se în primejdie.
— Nu vreau…
Atunci, într-o fulgerare de o clip , o eav rece de o el îi atinse tâmpla şi
glasul doamnei Vandemeyer se în l rece şi amenin tor.
— Proast ! Afurisit ! ţrezi c nu ştiu? Nu, nu r spunde. Dac te
împotriveşti sau strigi, te împuşc ca pe un câine.
eava de o el ap s pu in mai tare tâmpla fetei.
— Hai, marş! ţontinu doamna Vandemeyer. Pe aici, în camera mea.
Într-un minut, dup ce termin cu tine, ai s te duci la culcare, aşa cum i-am
spus. Şi ai s dormi… Oh, da, spioan mic , ai s dormi de o s te saturi!
Ultimele cuvinte con ineau o blânde e hidoas care nu-i pl cu deloc lui
Tuppence. Deocamdat nu era nimic de f cut şi intr supus în camera
doamnei Vandemeyer. Pistolul nu i se deslipise nici o clip de la tâmpl .
Camera era într-o stare de total dezordine, hainele erau împr ştiate în toate
p r ile, iar în mijloc, pe jum tate împachetate, se aflau un geamantan şi o cutie
de p l rii.
Tuppence se adun cu un efort. Glasul ei tremur pu in, dar vorbi cu
curaj.
— Ei, haide i, spuse. Asta e o prostie. Nu m pute i împuşca. Oricine din
cl dire poate auzi împuşc tura.
— Aş risca asta, spuse doamna Vandemeyer cu voioşie. Dar, atâta timp
cât nu strigi dup ajutor, eşti în siguran … Şi nu cred c ai s-o faci. Eşti o fat
istea . M-ai dus de nas, perfect. Nu te-am b nuit nici o clip ! Aşa c în elegi
foarte bine c acum sunt st pân pe situa ie. Hai… Aşeaz -te pe pat. Pune- i
mâinile deasupra capului şi, dac ii la via a ta, nu te mişca.
Tuppence se supuse cu pasivitate. Bunul ei sim îi spunea c nu-i
r mânea decât s accepte situa ia. Dac ar fi strigat dup ajutor, existau
pu ine şanse ca cineva s-o aud , în schimb ar fi fost o bun ocazie pentru
doamna Vandemeyer s-o împuşte. Între timp, orice minut de întârziere câştigat
era valoros.
Doamna Vandemeyer l s pistolul pe poli a lavoarului, la îndemân , şi
nesc pând-o din ochii ei de linx pe Tuppence, lu o sticlu astupat de pe
placa de marmur şi turn câteva pic turi într-un pahar pe care îl umplu cu
ap .
— Ce-i asta? Întreb Tuppence ascu it.
— Ceva care te va face s dormi profund.
Tuppence p li un pic.
— Ave i de gând s m otr vi i? Întreb ea în şoapt .
— Poate, r spunse doamna Vandemeyer zâmbind fermec tor.
— Atunci, n-am s beau, r spunse cu hot râre Tuppence. Prefer s m
împuşca i. Oricum, asta va produce zgomot şi cineva ar putea auzi. Dar nu
vreau s fiu omorât în linişte, ca un miel.
Doamna Vandemeyer b tu din picior.
— Nu fii proast ! ţhiar crezi c vreau s se fac t r boi şi s fiu urm rit
pentru crim ? Dac ai avea cât de cât minte, i-ai da seama c otr virea nu e
câtuşi de pu in metoda mea. sta e un somnifer, atâta tot. Te vei trezi
diminea bine-mersi. Pur şi simplu nu vreau s te leg şi s - i spun c luş în
gur . Asta e alternativa… Şi n-o s - i plac , i-o spun! Pot s fiu foarte rea,
dac vreau. Aşa c bea asta ca o fat cuminte şi n-ai s p eşti nimic.
În adâncul inimii sale, Tuppence o crezu. Argumentele pe care le invocase
erau veridice. Era o metod simpl şi eficace de a o neutraliza pentru un timp.
ţu toate astea, fata nu îmbr işa ideea de a fi redus la t cere f r s lupte cât
de cât pentru libertatea ei. Sim ea c , dac doamna Vandemeyer reuşea s-o
adoarm , se ducea şi ultima speran de a da de urma lui Tommy.
Tuppence gândea cu repeziciune. Toate aceste gânduri îi trecur prin
minte într-o frac iune de secund şi întrez ri o şans , o şans foarte riscant ,
dar se hot rî s încerce, într-un suprem efort.
Drept urmare, lunec din pat şi c zu în genunchi în fa a doamnei
Vandemeyer, ag ându-se cu disperare de fusta ei.
 — Nu cred, se v iet ea, asta-i otrav … Ştiu c -i otrav . Oh, nu m sili i
s-o beau, glasul i se în l pân la ip t, nu m sili i s-o beau!
Doamna Vandemeyer, cu paharul în mân , privi în jos, cu buza
r sfrânt , la aceast criz subit .
— Ridic -te, idioat mic ! Nu te mai preface. Nu pot s cred c mai ai
nervi s joci teatru, aşa cum o faci. Ţ tu din picior. Ridic -te î i spun!
Dar Tuppence continua s se aga e şi s ofteze, intercalându-şi oftaturile
cu rug min i incoerente de îndurare. Orice minut câştigat era bun. Mai mult, în
timp ce se ploconea, se mişca imperceptibil c tre obiectivul ei.
Doamna Vandemeyer scoase o exclama ie puternic de ner bdare şi
smuci fata de la picioarele ei.
— Bea odat ! Într-un gest impetuos, ap s paharul de buzele fetei.
Tuppence gemu disperat .
— Jura i c nu-mi face r u? Trase ea de timp.
— Bine-n eles c nu- i face r u. Nu fi proast .
— Jura i?
— Da, da, spuse cealalt , ner bd toare. Jur.
Tuppence ridic mâna stâng , tremur toare, spre pahar.
— Foarte bine. Gura i se deschise încetişor.
Doamna Vandemeyer scoase un oftat de uşurare, sl bindu-şi paza
pentru o clip . Apoi, iute ca fulgerul, Tuppence azvârli în sus paharul cu toat
puterea. Lichidul din el împroşc fa a doamnei Vandemeyer şi, în icnetul ei de o
clip , Tuppence întinse mâna dreapt spre locul unde se afla revolverul. În
momentul urm tor era în picioare, cu arma a intit spre inima doamnei
Vandemeyer, f r ca mâna cu care o inea s -i tremure câtuşi de pu in.
În clipa victoriei, Tuppence dovedi un triumf oarecum lipsit de
sportivitate.
— Acum cine e st pân pe situa ie? Se f li ea.
Chipul celeilalte era convulsionat de furie. O clip , Tuppence gândi c se
va repezi asupra ei, fapt care ar fi pus-o într-o nepl cut dilem , c ci ar fi fost
nevoit s trag . Oricum, doamna Vandemeyer f cu un efort şi se st pâni, ca,
în final, un uşor zâmbet dr cesc s -i apar pe fa .
— Deci nu eşti proast ! Ai lucrat bine, fat . Dar vei pl ti pentru asta…
Oh, da, vei pl ti! Am o memorie foarte bun !
— M surprinde c v-a i l sat atât de uşor p c lit , r spunse Tuppence,
dispre uitoare… Chiar a i crezut c sunt genul de fat care s se târasc pe
podele şi s cerşeasc îndurare?
— Într-o zi… O vei face! Spuse cealalt , cu aversiune.
R utatea de ghea a purt rii ei o f cu pe Tuppence s simt un fior rece
pe şira spin rii, dar nu avea de gând s dea înapoi.
— Presupun c dori i s lua i loc, spuse ea, politicoas . Aceast atitudine
a dumneavoastr e pu in melodramatic . Nu, nu pe pat. Trage i un scaun
lâng mas , aşa. Eu m voi aşeza în fa a dumneavoastr , cu revolverul lâng
mine… Pentru orice eventualitate. Splendid. Şi acum s st m de vorb .
— Despre ce? Întreb doamna Vandemeyer, âfnoas .
 Tuppence o studie gânditoare câteva clipe. Trecea în revist câteva
lucruri. ţuvintele lui Ţoris: „ţred c ne-ai vinde… Şi pe noi!”şi r spunsul ei:
„Pre ul ar trebui s fie enorm”, spus cu uşurin , e drept, şi totuşi, n-ar fi putut
exista un sâmbure de adev r în el? ţu câtva timp în urm , nu întrebase
Whittington: „ţine a p l vr git? Rita?”. S fi fost Rita Vandemeyer punctul slab
al armurii domnului Brown?
intuind-o cu privirea, Tuppence r spunse liniştit :
— Despre bani…
Doamna Vandemeyer tres ri. Era clar, nu se aşteptase la acest r spuns.
— Ce vrei s spui?
— Am s v explic. Tocmai a i spus c ave i o memorie bun . O memorie
bun nu e nici pe jum tate folositoare ca o pung plin ! ţred c v imagina i
tot felul de planuri în leg tur cu ce-o s -mi face i, dar e practic? R zbunarea e
foarte nesatisf c toare. Oricine ar zice la fel. Dar banii… Tuppence se înc lzi cu
propriul s u crez, ei bine, banii nu sunt niciodat nesatisf c tori, nu-i aşa?
— Crezi c sunt genul de femeie care s -şi vând prietenii? Spuse cu
insolen doamna Vandemeyer.
— Da, r spunse prompt Tuppence, dac pre ul ar fi destul de bun.
— O am rât de sut de lire sau aşa ceva?
— Nu. Aş sugera… O sut de mii!
Spiritul ei de economie, nu-i permitea s men ioneze întregul milion de
dolari pe care îl propusese Julius.
Un fulger trecu peste chipul doamnei Vandemeyer.
— Ce-ai spus? Întreb , în timp ce degetele i se jucau nervoase cu broşa
din piept. În acel moment Tuppence în elese c peştele muşcase şi, pentru
prima dat , sim i oroare fa de propriul s u spirit de l comie pentru bani. Asta
îi d dea o îngrozitoare senza ie de asem nare cu femeia din fa a ei.
— O sut de mii de lire, repet Tuppence.
Lumina din ochii doamnei Vandemeyer muri.
— Bancuri! Nu-i ai.
— Nu, admise Tuppence, nu-i am eu… Îns cunosc pe cineva care îi are.
— Cine?
— Un prieten de-al meu.
— Trebuie s fie milionar, remarc , neîncrez toare doamna Vandemeyer.
— De fapt, este. E american. V va pl ti f r s clipeasc . Pute i s m
crede i c e o propunere absolut valabil .
Doamna Vandemeyer se ridic din nou.
— Sunt înclinat s te cred, rosti ea încet.
Un timp domni t cerea, apoi doamna Vandemeyer îşi ridic privirea.
— Ce vrea s ştie prietenul t u?
În Tuppence se d du o scurt b t lie, dar erau banii lui Julius şi
interesele lui trebuiau s primeze.
— Vrea s ştie unde se afl Jane Finn, spuse ea direct.
Doamna Vandemeyer nu se ar t surprins .
— Nu ştiu precis unde se afl în momentul de fa , r spunse ea.
— Dar a i putea s afla i?
 — Oh, da, replic neglijent doamna Vandemeyer. Nu-i deloc greu.
— Apoi, glasul lui Tuppence tremur uşor, mai e un b iat, un prieten de-
al meu. M tem c i s-a întâmplat ceva din pricina amicului dumneavoastr ,
Boris.
— Cum se numeşte?
— Tommy Beresford.
— N-am auzit niciodat de el. Dar am s -l întreb pe Boris. El îmi va
spune tot ce ştie.
— Mul umesc. Tuppence sim i cum îi creşte moralul. Asta o f cu s
împing lucrurile şi mai departe. Ar mai fi ceva.
— Ei bine?
Tuppence se aplec înainte şi coborî glasul.
— Cine e domnul Brown?
Ochiul ei ager v zu brusca paloare a chipului frumoasei femei. ţu un
efort, doamna Vandemeyer se adun şi încerc s -şi reia atitudinea de mai
înainte. Îns încercarea era doar o parodie.
Ridic din umeri.
— Nu cred c ştii prea multe despre noi, dac n-ai aflat c nimeni nu ştie
cine e domnul Brown…
— Dumneavoastr şti i, spuse Tuppence liniştit .
Din nou culoarea disp ru din obrajii femeii.
— Ce te face s crezi asta?
— Nu ştiu, r spunse fata cu sinceritate. Dar sunt sigur .
Doamna Vandemeyer privi o vreme îndelungat în gol.
— Da, spuse r guşit, într-un târziu, eu ştiu. Am fost frumoas , în elegi…
Foarte frumoas …
— Înc mai sunte i, spuse Tuppence cu admira ie.
Doamna Vandemeyer scutur din cap. În ochii s i de un albastru electric
era o lic rire ciudat .
— Nu destul de frumoas , spuse ea, cu un glas moale şi periculos. Nu…
Destul… De frumoas ! Şi, uneori, în ultimul timp, îmi era fric … E periculos s
ştii prea multe! Se aplec în fa , peste mas . Jur c numele meu nu va fi
amestecat în povestea asta… ţ nimeni nu o s ştie vreodat .
— Jur. Şi, odat prins, ve i fi în afar de orice pericol.
O privire îngrozit ap ru în ochii doamnei Vandemeyer.
— Voi fi? Voi fi vreodat ? Se ag de bra ul lui Tuppence. Eşti sigur în
privin a banilor?
— Foarte sigur .
— Când îi voi avea? Nu trebuie s existe nici o întârziere.
— Prietenul acesta al meu va fi curând aici. Poate va trebui s
telegrafieze, sau ceva în genul sta. Dar nu va fi nici o întârziere… E îngrozitor
de rapid.
Pe chipul doamnei Vandemeyer se aşternu o expresie hot rât .
— Am s-o fac. E o sum mare şi pe lâng asta… Zâmbi ciudat, nu e
în elept s dai cu piciorul unei femei ca mine!
 R mase zâmbind câteva clipe, b tând uşurel cu degetele în mas . Ţrusc
se opri şi se albi la fa .
— Ce-a fost asta?
— N-am auzit nimic.
Doamna Vandemeyer privi în jur cu team .
— Parc ar fi cineva care ascult …
— Prostii. Cine ar putea fi?
— Chiar şi pere ii au urechi, şopti cealalt . Î i spun c sunt
însp imântat . Tu nu-l cunoşti!
— Gândi i-v la suta de mii de lire, spuse Tuppence cu blânde e.
Doamna Vandemeyer îşi trecu limba peste buzele uscate.
— Nu-l cunoşti, repet ea, r guşit. E… ah!
ţu un strig t de groaz s ri în picioare. Mâna sa întins ar ta ceva peste
capul lui Tuppence. Apoi se pr buşi la p mânt, leşinat .
Tuppence se uit în jur s vad ce o speriase.
În uş st teau sir James Peel Edgerton şi Julius Hersheimmer.
Capitolul XIII. Veghea.
Sir James se n pusti pe lâng Julius şi se aplec asupra femeii c zute.
— Inima, spuse el ap sat. V zându-ne ap rând aşa brusc, trebuie s îi
suferit un şoc. Coniac… Şi repede, altfel ne scap printre degete.
Julius se repezi spre lavoar.
— Nu acolo, spuse Tuppence peste um r. În dulapul din sufragerie. A
doua uş pe culoar.
Sir James şi Tuppence o ridicar pe doamna Vandemeyer şi o aşezar pe
pat. O stropir cu ap pe fa , dar f r rezultat. Avocatul îi lu pulsul.
— E pe duc , murmur el. Prietenul dumitale ar face bine s se
gr beasc cu coniacul la.
În acea clip Julius reveni în camer , ducând un pahar pe jum tate plin
cu alcool şi-l înmân lui sir James. În timp ce Tuppence îi inea capul, el
încerc s -i strecoare câteva pic turi printre buzele strânse, în cele din urm ,
femeia deschise cu greu ochii. Tuppence îi duse paharul la gur .
— Be i asta.
Doamna Vandemeyer se supuse. Coniacul îi readuse culoarea în obrajii
palizi şi o revigor într-un mod fantastic. Încerc s se ridice… Apoi c zu pe
spate cu un geam t, mâna atârnându-i într-o parte.
— Inima, şopti ea. Nu trebuie s vorbesc.
Z cea pe spate cu ochii închişi.
Sir James îşi inu degetele pe încheietura ei înc un timp, apoi se ridic
cl tinând din cap.
— E mai bine acum.
To i trei se retraser într-o parte şi începur s vorbeasc pe un ton jos.
Fiecare era conştient de situa ie. Era limpede c , deocamdat , problema
interog rii femeii era scoas din cauz . Pentru un timp, erau neputincioşi.
Tuppence povesti cum doamna Vandemeyer se ar tase dispus s
divulge identitatea domnului Brown şi c -şi d duse acordul s descopere şi s
le spun unde era de inut Jane Finn. Julius era fericit.
 — Perfect, domnişoar Tuppence. Splendid! ţred c doamna va avea
diminea suta de mii de lire, dac va vorbi peste noapte. În privin a asta nu-i
nici o problem . Pun pariu c nu va vorbi sub nici o form pân nu va vedea
banii în numerar.
Era o mare doz de bun sim în vorbele lui şi Tuppence sim i o uşoar
alinare.
— E drept ce spui dumneata, rosti sir James pe gânduri. Oricum, trebuie
s m rturisesc c aş fi vrut s nu fi intervenit tocmai în clipa aceea. Acum nu
avem încotro, nu ne r mâne decât s aştept m pân diminea .
Privi spre trupul inert de pe pat. Doamna Vandemeyer z cea pasiv cu
ochii închişi. Sir James scutur din cap.
— Ei bine, rosti Tuppence într-o încercare de a înveseli atmosfera, vom
aştepta pân diminea , asta-i tot.
— Ce p rere ai dac l-am l sa pe b iatul acela iste al dumitale, de paz ?
— Albert? Dar, presupunând c ea şi-ar reveni şi ar încerca s-o ştearg ,
Albert n-ar putea s-o opreasc .
— Cred c n-ar renun a aşa de uşor la dolari.
— Ar renun a. P rea foarte însp imântat de „domnul Ţrown”.
— Ce? S-a speriat cu adev rat de el?
— Da. S-a uitat în jur şi a spus c pân şi pere ii au urechi.
— Poate s-a referit la un microfon, rosti Julius cu interes.
— Domnişoara Tuppence are dreptate, spuse liniştit sir James. Nu
trebuie s p r sim apartamentul… Chiar şi numai spre binele doamnei
Vandemeyer.
Julius îl privi lung.
— Crede i c el ar veni dup ea? Pân diminea nu e decât o noapte. De
unde ar putea afla?
— Ai uitat propria dumitale sugestie în leg tur cu microfonul? Întreb
sec sir James. Avem de-a face cu un adversar redutabil. ţred c , dac am
ac iona cu to ii cu mare grij , ar fi un prilej nemaipomenit s punem mâna pe
el. Dar nu trebuie s neglij m nici o metod de precau ie. Avem un martor
important, care, îns , trebuie bine p zit. I-aş sugera domnişoarei Tuppence s
se duc la culcare, iar dumneata şi cu mine, domnule Hersheimmer, vom sta
de veghe, pe rând.
Tuppence era pe punctul de a protesta când, aruncându-şi ochii spre
pat, o v zu pe doamna Vandemeyer cu ochii întredeschişi şi cu o expresie atât
de însp imântat şi înd r tnic pe fa , încât cuvintele îi înghe ar pe buze.
O clip se întreb dac leşinul şi criza de inim fuseser un mare bluf,
dar, amintindu-şi paloarea cadaveric , respinse ideea. În timp ce o privea,
expresia aceea disp ru ca prin minune, şi doamna Vandemeyer z cea inert şi
nemişcat ca mai înainte. O clip fetei i se p ru c visase. Totuşi, se hot rî s
fie în alert .
— Ei bine, cred c-ar fi mai bine s ne mai mişc m pu in şi s ieşim de
aici.
Ceilal i îi împ rt şir sugestia. Sir James lu din nou pulsul doamnei
Vandemeyer.
 — E perfect satisf c tor, îi spuse cu glas încet lui Tuppence. Dup ce se
va odihni o noapte, va fi în regul .
Fata ezit un moment lâng pat. Intensitatea expresiei pe care o
surprinsese, o impresionase profund. Doamna Vandemeyer ridic pleoapele.
P rea c se chinuie s spun ceva. Tuppence se aplec asupra ei.
— Nu… Pleca… P ru incapabil s continuie, murmurând ceva ce
sem na cu „somn”. Apoi, încerc din nou.
Tuppence se aplec şi mai mult. Era doar o suflare.
— Domnul… Brown… Glasul se frânse.
Îns ochii pe jum tate închişi p reau înc s transmit un mesaj agonic.
Mişcat de un impuls brusc, fata spuse repede:
— N-am s p r sesc apartamentul. Voi sta treaz toat noaptea. O und
de uşurare lic ri în ochii femeii, înainte ca pleoapele s i se închid . În
aparen , doamna Vandemeyer dormea. Îns cuvintele ei treziser în Tuppence
o nou nelinişte. ţe vrusese s spun prin şoapta aceea „domnul Ţrown”?
Tuppence se surprinse privind nervoas peste um r. Şifonierul mare se profila
într-o manier sinistr în fa a ochilor ei. Un b rbat s-ar fi putut ascunde cu
mare uşurin în el… Pe jum tate ruşinat de sine îns şi, Tuppence trase uşile
şi privi în untru.
Bine-n eles… Nu era nimeni. Se aplec şi se uit sub pat. Nu mai exista
nici o alt posibilitate de ascunziş.
Tuppence îşi scutur umerii în felul ei caracteristic. Era absurd cum te
puteai îmboln vi de nervi! Ieşi încetişor din camer . Julius şi sir James vorbeau
cu glas sc zut. Sir James se întoarse spre ea.
— Încuie uşa pe dinafar , te rog, domnişoar Tuppence şi scoate cheia.
Nu trebuie s existe nici o posibilitate ca cineva s p trund în camer .
Gravitatea purt rii lui îi impresion şi Tuppence se sim i pu in ruşinat
de criza ei de „nervi”.
— Asculta i, rosti Julius brusc, mai e şi b iatul la iste al lui Tuppence.
Cred c-ar fi mai bine s m duc jos s -i spun şi lui ce se întâmpl . E un fl c u
pe cinste, Tuppence.
— Apropo, cum a i intrat? Am uitat s v întreb.
— Ei bine, Albert mi-a telefonat cum i-ai spus. Am alergat la sir James şi
am venit amândoi direct aici. Ţ iatul ne aştepta şi era pu in îngrijorat de ceea
ce i s-ar fi putut întâmpla. Ascultase la uşa de la intrare, dar nu reuşise s
aud nimic. Oricum, a fost ideea lui s urc m cu liftul pentru c rbuni, în loc s
sun m. Aşa c am urcat f r s fim auzi i. Albert mai e înc jos şi trebuie s fi
înnebunit pân acum.
Cu asta, Julius se îndep rt în grab .
— Domnişoar Tuppence, spuse sir James, dumneata cunoşti locul sta
mai bine. ţe camere propui s le ocup m?
Tuppence se gândi câteva clipe.
— Cred c budoarul doamnei Vandemeyer e cel mai confortabil, spuse în
cele din urm , şi o lu într-acolo.
Sir James privi în jur, aprobând.
 — E perfect, şi acum, drag domnişoar , du-te la culcare şi încearc s
dormi.
Tuppence scutur din cap cu hot râre.
— Nu m duc, mul umesc, sir James. L-aş visa toat noaptea pe domnul
Brown!
— Dar vei fi foarte obosit , copil .
— Nu, n-am s fiu. Prefer s stau treaz … Z u.
Avocatul nu mai insist .
Julius reveni dup câteva minute, dup ce îl liniştise şi îl recompensase
pe Albert din plin pentru serviciile lui. Cum şi el d du greş în inten ia de a o
convinge pe Tuppence s se duc la culcare, spuse hot rât:
— În orice caz, trebuie s ai ceva de mâncare pe aici. Unde-i c mara?
Tuppence îl îndrum şi Julius reveni dup câteva clipe cu pl cint rece şi
trei farfurii.
Dup ce mânc cu poft , fata se sim i înclinat s resping temerile pe
care le avusese cu o jum tate de or mai înainte. Puterea banilor nu putea da
greş.
— Şi acum, domnişoar Tuppence, spuse sir James, am vrea s auzim
aventura dumitale.
— Chiar aşa, înt ri Julius.
Tuppence îşi dep n aventurile cu o oarecare pl cere. Din când în când,
Julius intervenea cu câte un „Ţravo!” admirativ. Sir James nu spuse nimic
pân când ea termin , şi acel „bine lucrat, domnişoar Tuppence”, al lui o f cu
s roşeasc de pl cere.
— Un singur lucru nu-mi este clar, spuse Julius. ţe a f cut-o s vrea s-o
întind ?
— Nu ştiu, recunoscu Tuppence.
Sir James îşi mângâie barba gânditor.
— Camera era în mare dezordine. Asta dovedeşte c plecarea ei nu fusese
premeditat . Pare ca şi cum ar fi primit un semnal brusc de alarm de la
cineva.
— De la domnul Brown, presupun, zise Julius ironic.
Avocatul îl privi lung câteva clipe.
— De ce nu? Spuse el. Aminteşte- i c dumneata însu i ai fost dus de nas
de el.
Julius roşi jenat.
— Îmi vine s înnebunesc rând m gândesc cât de prost am fost s -i dau
fotografia lui Jane. Prost ca o oaie! Ehei, dac pun vreodat mâna pe el, îl storc
ca pe… ca pe dracu!
— Aceast eventualitate pare pu in probabil , spuse sec, cel lalt.
— Cred c ave i dreptate, recunoscu Julius cu sinceritate. Şi, în tot
cazul, ceea ce caut eu e originalul. Unde crede i c ar putea fi, sir James?
Avocatul scutur din cap.
— Imposibil de spus. Dar cred c pot spune unde a fost.
— Da? Unde?
Sir James zâmbi.
 La locul aventurii dumitale nocturne, la sanatoriul din Bournemouth.
— Acolo? Imposibil. Am întrebat.
— Nu, dragul meu, dumneata ai întrebat de o persoan cu numele de
Jane Finn. Dac fata a fost plasat acolo, e mai mult ca sigur c a fost
prezentat sub un nume fals.
— Bravo! Strig Julius. Eu nu m-aş fi gândit niciodat la asta!
— Era destul de limpede, r spunse cel lalt.
— Poate c şi doctorul era amestecat în afacerea asta, suger Tuppence.
Julius scutur din cap.
— Nu cred. L-am citit imediat. Nu, sunt absolut sigur c doctorul Hall e
O. K.
— Hall, ai spus? Întreb sir James. E ciudat… E într-adev r foarte
ciudat…
— De ce?
— Pentru c , întâmpl tor, l-am întâlnit azi-diminea . Îl cunosc de vreo
câ iva ani, iar azi-diminea m-am intersectat cu el pe strad . Mi-a spus c st
la Metropole. Se întoarse c tre Julius. Nu i-a spus c vine la Londra?
Julius scutur din cap.
— Ciudat, îngân sir James. Dumneata nu ai men ionat numele sta în
aceast dup -amiaz , altfel i-aş fi sugerat s te duci şi s -i ceri şi alte
informa ii, dându- i cartea mea de vizit , pentru a te putea introduce la el.
— Sunt un berbec, spuse Julius cu o umilin surprinz toare. Trebuia s
m fi gândit la chestia aia cu numele fals.
— Cum puteai s te mai gândeşti la ceva dup ce ai c zut din pom?
Strig Tuppence. Sunt sigur c altul ar fi murit.
— Las , oricum nu mai conteaz , spuse Julius. O avem în mân pe
doamna Vandemeyer şi ea ne va spune tot ce vrem.
— Da, recunoscu Tuppence, îns glasul nu îi sun prea sigur.
T cerea se l s peste ei. Pu in câte pu in, fantasmele nop ii începur s -
şi fac efectul… Un trosnet brusc al vreunei mobile… O învolburare
imperceptibil de perdea… Ţrusc, Tuppence s ri în sus cu un ip t.
— Nu m pot st pâni. Ştiu c domnul Ţrown e aici, undeva în
apartament!
Îl simt.
— Ei hai, Tuppence, cum ar putea fi? Uşa asta e deschis spre hol.
Nimeni n-ar putea intra pe uşa din fa f r s -l vedem sau s -l auzim.
— Degeaba. Simt c e aici!
Privi rug toare la sir James care r spunse cu gravitate:
— Cu toat stima pentru sentimentele dumitale (care sunt şi ale mele în
problema asta), nu v d cum e omeneşte posibil ca cineva s fie în apartament
f r ştirea noastr .
Fata se sim i pu in mai liniştit la auzul acestor cuvinte.
— Când stai treaz toat noaptea, întotdeauna devii nervos, m rturisi ea.
— Da, spuse sir James. Suntem în situa ia unor oameni care in o
şedin de spiritism. Poate c dac am avea un medium printre noi, am ob ine
nişte rezultate fantastice.
 — Crede i în spiritism? Întreb Tuppence cu ochii larg deschişi.
Avocatul ridic din umeri.
— F r îndoial , e ceva adev rat în asta. Dar majoritatea m rturiilor n-ar
avea nici o valoare în boxa martorilor.
Orele se scurgeau. La prima lic rire a zorilor, sir James trase la o parte
draperiile. În fa a lor se deschidea ceea ce pu ini londonezi v d, priveliştea
r s ritului de soare peste oraşul adormit. Acum, odat cu ivirea luminii,
spaimele şi fantasmele, nop ii p reau absurde. Starea de spirit a lui Tuppence
reveni la normal.
— Ura! Zise ea. Se prefigureaz o zi minunat . Şi-l vom g si pe Tommy.
Şi pe Jane Finn. Şi totul va fi nemaipomenit. Am s -l întreb pe domnul Carter
dac pot fi f cut Doamn a Regatului Unit.
La şapte, Tuppence se oferi s fac un ceai. Se întoarse cu tava pe care
erau ceainicul şi patru ceşti.
— Pentru cine e cealalt ceaşc ? Întreb Julius.
— Pentru prizonier , bine-n eles. Presupun c putem s o consider m
aşa.
— S -i oferi un ceai e un gen de efect contrar al nop ii trecute, spuse
Julius.
— Da, aşa e, admise Tuppence. Îns , oricum, merge. Sper s intra i
amândoi, în cazul în care sare la mine sau se întâmpl ceva. În elege i, nu ştiu
în ce toane s-a trezit.
Sir James şi Julius o conduser pân la uş .
— Unde e cheia? Oh, sigur, e la mine.
Introduse cheia în broasc , o r suci, şi apoi se opri:
— Dar dac , totuşi, a evadat? Întreb ea în şoapt .
— Absolut imposibil, r spunse Julius încrez tor.
Îns sir James nu spuse nimic.
Tuppence inspir adânc şi intr . Scoase un suspin de uşurare când o
v zu pe doamna Vandemeyer întins în pat.
— Bun diminea a, salut ea, vesel . V-am adus un ceai.
Doamna Vandemeyer nu r spunse. Tuppence l s ceaşca pe noptier şi
se duse s trag jaluzelele. ţând se întoarse, observ c doamna Vandemeyer
z cea în aceeaşi pozi ie. ţu o team subit în suflet, Tuppence se repezi c tre
pat. Mâna pe care o ridic era rece ca ghea a… De acum doamna Vandemeyer
nu avea s mai vorbeasc în veci…
ip tul ei îi aduse şi pe ceilal i. Le trebui foarte pu in. Doamna
Vandemeyer murise… Trebuie s fi fost moart de câteva ore. Era clar c
murise în somn.
— Nenorocit ghinion! Strig disperat, Julius.
Avocatul era mai calm, îns în ochi avea o lucire ciudat .
— Dac e noroc, replic el.
— Nu crede i… Dar, e absolut imposibil… Nimeni n-ar fi putut intra.
— Nu, admise avocatul. Nu v d cum ar fi putut. Şi totuşi… Ea era pe
punctul de a-l tr da pe domnul Ţrown… Şi a murit. S fie doar o întâmplare?
— Dar cum…
 — Da, cum! Asta trebuie s afl m. R mase t cut, mângâindu-şi uşor
b rbia. Trebuie s afl m, rosti liniştit, şi Tuppence se gândi c , dac ea ar fi
fost domnul Brown, nu i-ar fi pl cut tonul acestor vorbe simple.
Privirea lui Julius se îndrept spre fereastr .
— Fereastra e deschis , remarc el. Crede i…
Tuppence scutur din cap.
— Balconul se întinde atât cât ine budoarul, iar noi eram acolo.
— Poate el s-a strecurat afar … Suger Julius.
Îns sir James îl întrerupse.
— Metodele domnului Brown nu sunt atât de lipsite de rafinament, între
timp, trebuie s chem m un medic, îns , înainte de asta, exist ceva în camer
care ne-ar putea fi de folos?
To i trei începur s caute în grab . O gr mad de cenuş în c min
indica faptul c doamna Vandemeyer arsese toate hârtiile înainte de a încerca
s fug . Nu r m sese nimic important, deşi cercetaser şi cealalt camer .
— Uita i aici, spuse brusc Tuppence, ar tând c tre un mic seif demodat,
din perete. ţred c e pentru bijuterii, dar s-ar putea s con in şi altceva.
ţheia era în broasc şi Julius descuie uşi a şi se uit în untru.
ţercetarea îi lu ceva timp.
— Ei bine? Spuse Tuppence ner bd toare.
Înainte de a r spunde, Julius îşi scoase capul şi trânti uşa. Urm o
scurt pauz .
— Nimic, spuse el.
Dup cinci minute, medicul chemat în grab îşi f cu precipitat, apari ia.
Recunoscându-l pe sir James, atitudinea sa fu foarte politicoas .
— Infarct cardiac, sau poate o supradoz de somnifer. Mirosi. Parc s-ar
sim i şi un miros de chloral în aer.
Tuppence îşi aminti de paharul pe care îl azvârlise. Un nou gând o f cu
s se îndrepte spre lavoar. G si sticlu a din care doamna Vandemeyer turnase
câteva pic turi.
Fusese pe trei sferturi plin . Acum… Era goal .
Capitolul XIV. O consulta ie.
Nimic nu poate fi mai surprinz tor şi mai de necrezut decât uşurin a cu
care sir James aranj toate lucrurile. Doctorul accept pe loc teoria c doamna
Vandemeyer luase din greşeal o supradoz de chloral. Se îndoi c ar fi fost
necesar o anchet . Dac da, urma s -l anun e pe sir James. În elese c
doamna Vandemeyer era pe punctul de a pleca în str in tate şi îşi concediase
servitoarele. Sir James şi tinerii lui prieteni erau la ea, într-o scurt vizit , când
doamna c zu brusc, iar ei îşi petrecur noaptea în apartament nevrând s-o lase
singur .
Cunoşteau vreo rud de-a ei? Nu cunoşteau, îns sir James se prezent
ca fiind avocatul ei.
ţurând dup aceea sosi o infirmier s -şi preia îndatoririle, iar medicul
p r si cl direa blestemat .
— Şi acum ce facem? Întreb Julius, disperat. ţred c am pierdut tot.
Sir James îşi mângâie b rbia gânditor.
 — Nu, spuse el liniştit. Mai exist şansa c doctorul Hall s ne poat
spune ceva.
— Drace! Uitasem de el.
— Şansa e minim , dar nu trebuie neglijat . Parc v-am spus c st la
Metropole. Aş sugera s -l vizit m cât mai curând posibil. ţe-a i zice s-o facem
dup o baie bun şi un mic dejun?
R mase stabilit ca Tuppence, şi Julius s se întoarc la Ritz, apoi s
treac pe la sir James s -l ia cu maşina. Programul, fu întocmai respectat, şi
pu in dup unsprezece, maşina trase în fa la Metropole, întrebar de doctorul
Hall şi un b iat plec în c utarea lui. ţâteva minute mai târziu, doctorul venea
în grab spre ei.
— Ne pute i acorda câteva minute, doctore Hall? Întreb sir James
politicos. Da i-mi voie s v prezint domnişoarei Cowley. Pe domnul
Hersheimmer cred c l-a i cunoscut deja.
O lumini juc uş ap ru în ochii doctorului când d du mâna cu Julius.
— Ah, da, tân rul meu prieten din episodul cu pomul! Glezna e bine, nu?
— S-a vindecat datorit tratamentului dumneavoastr eficient, doctore.
— Şi problema sentimental ? Ha, ha!
— Sunt înc în c utare, spuse Julius, scurt.
— Ca s revenim la subiect, putem s discut m ceva în particular?
Întreb sir James.
— Desigur. ţred c e pe aici o camer unde putem vorbi, f r s fim
deranja i.
O lu înainte, iar ceilal i îl urmar . Se aşezar şi doctorul se uit
întreb tor la sir James.
— Doctore Hall, sunt foarte dornic s g sesc o tân r doamn , în scopul
de a ob ine de la ea o depozi ie. Am motive s cred c , la un moment dat, s-a
aflat în sanatoriul dumneavoastr din Ţournemouth. Sper c nu încalc vreo
etichet profesional prin întreb rile mele.
— Presupun c e o problem de depunere de m rturie.
Sir James ezit o clip , apoi r spunse:
— Da.
— Voi fi încântat s v dau orice informa ie, dac st în puterile mele.
Cum se numeşte tân ra doamn ? Domnul Hershefmmer m-a întrebat, din câte
îmi amintesc de… Se întoarse spre Julius.
— Numele, spuse brutal sir James, practic nu conteaz . Mai mult ca
sigur a fost internat sub un nume fals. Îns , aş dori s ştiu dac o cunoaşte i
pe doamna Vandemeyer.
— Doamna Vandemeyer, din 20 South Audley Mansions? O cunosc
oarecum.
— Nu sunte i în tem cu ce s-a întâmplat?
— Ce vre i s spune i?
— Nu şti i c doamna Vandemeyer a murit?
— Sfinte Doamne, habar n-aveam! Cum s-a întâmplat?
— A luat noaptea trecut o supradoz de chloral.
— Inten ionat?
 — Din greşeal , se crede. N-aş vrea s m pronun . Oricum, azi-
diminea a fost g sit moart .
— Foarte ciudat. O femeie deosebit de frumoas . Presupun c era
prieten cu dumneavoastr din moment ce sunte i la curent cu toate acestea.
— Cunosc toate detaliile pentru c … Ei bine, eu am fost cel care a g sit-o
moart .
— Nu, z u! Spuse doctorul, privindu-l lung.
— Da, r spunse sir James mângâindu-şi gânditor b rbia.
— E într-adev r o veste trist , dar, scuza i-m , nu v d ce leg tur are cu
problema de care v interesa i.
— Leg tura const în aceea c ne întreb m dac nu cumva doamna
Vandemeyer v-a încredin at spre îngrijire o tân r rud de-a ei.
Julius se aplec repede înainte.
— Aşa s-a şi întâmplat, r spunse doctorul liniştit.
— Sub numele de…?
— Janet Vandemeyer. Am în eles c era nepoata doamnei Vandemeyer.
— Când a fost adus ?
— Din câte îmi amintesc, în iunie sau iulie 19.
— Era un caz de boal mintal ?
— Era perfect s n toas , dac la asta v referi i. Am în eles de la doamna
Vandemeyer c erau împreun pe „Lusitania” când vasul acela blestemat s-a
scufundat şi, ca atare, fata a suferit un şoc cumplit.
— Deci, înseamn c suntem pe drumul cel bun. Sir James privi în jur.
— Cum am mai spus, sunt un berbec! Morm i Julius.
Doctorul îi privi pe to i curios.
— Spunea i c dori i s ob ine i de la ea o depozi ie? Dar dac nu e în
stare s o depun ?
— Ce? Tocmai a i spus c e perfect s n toas .
— Aşa şi este. ţu toate astea, dac dori i s depun vreo m rturie
privind unele evenimente anterioare datei de 7 mai 1915, n-o s fie capabil s
v-o dea.
Se uitar la omule stupefia i. Acesta d du din cap vesel.
— P cat, spuse el, mare p cat, mai ales c b nuiesc c -i o problem
serioas , sir James. Dar, sta-i adev rul, nu v poate spune nimic.
— Dar de pe, omule? La dracu cu toate astea, de ce?
Omule ul îşi îndrept privirea binevoitoare spre tân rul american.
— Pentru c Janet Vandemeyer sufer de o total amnezie.
— Ce?
— Chiar aşa. Un caz interesant, un caz foarte interesant. Nu chiar
neobişnuit, cum a i putea crede. Mai exist alte câteva cazuri identice. sta e
primul caz de acest gen de care m-am ocupat personal, şi trebuie s recunosc
c este extrem de interesant. Satisfac ia omule ului p rea deplasat .
— Şi nu-şi aminteşte nimic, spuse încetişor sir James.
— Nimic de dinainte de 7 mai 1915. Dup aceast dat , memoria ei e tot
atât de bun ca cea a dumneavoastr sau a mea.
— Care e primul lucru pe care şi-l aminteşte?
 — C a ajuns la rm cu supravie uitorii. Totul înainte e alb. Nu ştia nici
cum o cheam , sau de unde venea, ori unde se afla. Nici m car nu vorbea
propria sa limb .
— Dar asta-i ceva cu totul ieşit din comun! Afirm Julius.
— Nu, dragul meu domn. În condi iile sale, e ceva foarte normal.
Sistemul nervos a suferit un şoc sever. Pierderea de memorie urmeaz aproape
întotdeauna aceeaşi linie. Am sugerat s fie dus la un specialist, bine-n eles.
Exist la Paris un medic foarte bun, care studiaz astfel de cazuri… Dar
doamna Vandemeyer a respins ideea publicit ii care, desigur, se putea face pe
marginea acestui caz.
— Îmi imaginez c s-ar fi f cut, spuse sir James, întunecat.
— Am fost de acord cu ea. Astfel de cazuri cap t notorietate. Iar fata era
foarte tân r … ţred c avea nou sprezece ani. Ar fi fost p cat ca infirmitatea ei
s fie f cut public … Putea s -i afecteze viitorul. Pe lâng asta, nu exist
vreun tratament special care se indic în asemenea cazuri. E doar o problem
de timp, de aşteptare.
— De aşteptare?
— Da, mai devreme sau mai târziu, memoria îi va reveni… Tot atât de
brusc precum a disp rut. Îns , dup toate probabilit ile, fata va fi uitat în
întregime perioada anterioar şi via a ei va începe din punctul în care a l sat-
o… De la scufundarea „Lusitaniei”.
— Şi când v aştepta i s survin asta?
Doctorul ridic din umeri.
— Ah, asta n-o pot spune. Uneori e o problem de luni, alteori s-a
întâmplat s dureze şi dou zeci de ani! ţâteodat , un şoc poate pune la loc ce a
luat cel lalt şoc.
— Alt şoc, aşa? Rosti Julius, pe gânduri.
— Exact. A fost un caz în Colorado… Omule ul continu s sporov iasc
volubil, plin de entuziasm.
Julius p ru c nu ascult . Se adâncise în gândurile sale şi st tea
încruntat. Brusc, reveni din medita ia sa adânc şi b tu cu ar t torul atât de
tare în t blia mesei, încât tres rir cu to ii, mai ales doctorul.
— Am g sit! Aş vrea, doctore, s v cunosc p rerea, ca medic, despre
planul ce mi-a venit în minte. S spunem c Jane ar urma s traverseze din
nou eleşteul cu heringi, şi s-ar întâmpla acelaşi lucru. Submarinul, vasul care
se scufund , toat lumea e urcat în b rci… Şi aşa mai departe. N-ar putea
ine şmecheria? Nu i-ar face asta un ditamai cucui subconştientului ei, cum se
zice în jargon, şi s -l fac s func ioneze iar O. K.?
— O specula ie foarte interesant , domnule Hersheimmer. Dup p rerea
mea, ar putea avea succes. Din nefericire, nu avem condi ii ca lucrurile s se
deşf şoare aşa cum le-a i imaginat.
— Nu în mod natural, doctore. Vorbeam de o regizare.
— Regizare?
— P i da. ţare e dificultatea? Închiriem un transatlantic…
— Un transatlantic! Murmur uşor doctorul Hall.
 — Închiriem nişte pasageri, închiriem un submarin… Asta cred c -i
singura dificultate. Guvernan ii sunt cam înguşti la minte când e vorba de
maşinile lor de r zboi. N-or s vrea s vând primului venit. Şi totuşi, cred c
se poate rezolva. A i auzit vreodat de cuvântul „mit ”, domnule? Ei bine, mita
func ioneaz în toate timpurile! Socot c n-o s trebuiasc s tragem cu
adev rat cu torpile. Dac fiecare alearg de colo-colo şi se vait suficient de
zgomotos c vasul se scufund , ar fi destul pentru o fat tân r şi inocent ca
Jane. În timpul sta, i se va pune un colac de salvare şi va fi gr bit spre o
barc înc rcat cu artişti bine dresa i, care s zbiere isteric… Aşa ar trebui s
se reg seasc unde era în mai 1915. ţum vi se pare, în linii generale?
Doctorul Hall se uit la Julius. Din privirea lui î i d deai seama de tot ce
nu putea spune cu glas tare.
— Nu, r spunse Julius privirii aceleia, nu sunt nebun. Treaba e perfect
posibil . Asta se face zilnic în Statele Unite la film ri. N-a i v zut pe ecran
trenuri care se ciocnesc în filme? Care e diferen a între a cump ra un tren şi a
cump ra un transatlantic? Ob inem recuzita şi dumneavoastr pute i merge
înainte!
Doctorul Hall îşi rec p t glasul.
— Dar cheltuiala, dragul meu domn? Vocea i se în l . ţheltuiala! Va fi
uriaş !
— Nu-mi fac deloc probleme de bani, explic simplu Julius.
Doctorul Hall întoarse o fa rug toare c tre sir James, care zâmbi uşor.
— Domnul Hersheimmer e foarte bogat… Chiar foarte bogat.
Privirea doctorului reveni la Julius, total schimbat . Nu mai era un tân r
excentric care avea obiceiul s cad din pom. Ochii doctorului îl priveau cu
respectul cuvenit unui om bogat.
— Un plan foarte remarcabil. Foarte remarcabil, murmur el. Filmele…
Desigur. Pasiunea dumneavoastr , a americanilor, pentru cinema.
Foarte interesant. M tem c noi, aici, suntem cam în urm cu metodele
noastre. Şi chiar ave i de gând s duce i la îndeplinire acest plan?
— Paria i pe ultimul dolar c îl duc?
Doctorul îl crezu… Ceea ce era un compliment pentru na ionalitatea lui.
Dac un englez ar fi sugerat un asemenea lucru, ar fi avut mari dubii asupra
s n t ii lui mintale.
— Nu pot garanta vindecarea, preciz el. Poate ar trebui s -mi l muresc
mai bine lucrurile.
— Desigur, e în regul , spuse Julius. Dumneavoastr doar aduce i-o pe
Jane, şi restul l sa i pe mine.
— Jane?
— Atunci, domnişoara Janet Vandemeyer. S d m un telefon la
sta ionarul dumneavoastr , chiar acum, şi s le cerem s ne-o trimit ? Sau
dau eu o fug şi o aduc cu maşina?
Doctorul îl privi lung.
— Ierta i-m , domnule Hersheimmer. ţredeam c a i în eles.
— S în eleg ce?
— C domnişoara Vandemeyer nu mai e sub îngrijirea mea.
 Capitolul XV. Tuppence primeşte o cerere în c s torie.
Julius s ri în sus.
— Ce?
— Credeam c sunte i la curent cu asta.
— Când a plecat?
— Sta i s v d. Azi e luni, nu-i aşa? Trebuie s fi fost miercurea trecut …
P i da… Da, în aceeaşi sear când… … A i c zut din copac.
— În seara aceea? Înainte sau dup ?
— Sta i s v d… Oh, da, dup . A sosit un mesaj foarte urgent de la
doamna Vandemeyer. Tân ra doamn şi infirmiera care o îngrijea au plecat cu
trenul de noapte.
Julius se pr buşi la loc în scaun.
— Sora Edith… Plecat cu o pacient … Da, îmi amintesc, morm i el.
Doamne, fusesem atât de aproape!
Doctorul Hall p rea încurcat.
— Nu în eleg. În definitiv, tân ra doamn nu e cu m tuşa ei?
Tuppence scutur din cap. Tocmai vroia s r spund , când o privire iute
din partea lui sir James o f cu s -şi in limba. Avocatul se ridic .
— V r mân foarte îndatorat, doctore Hall. V suntem recunosc tori
pentru tot ce ne-a i spus. M tem c nu suntem în situa ia de a da de urma
domnişoarei Vandemeyer. Ce ne pute i spune despre sora care o înso ea? Şti i
unde se afl ?
Doctorul scutur din cap.
— Cum se întâmpl , n-am mai auzit de ea. Am în eles c urma s
r mân un timp cu domnişoara Vandemeyer. Dar, ce s-a putut întâmpla? Nu
pot s cred c fata a fost r pit .
— R mâne de v zut, spuse grav sir James.
ţel lalt ezit .
— Nu crede i c ar trebui s anun poli ia?
— Nu, nu. Dup toate probabilit ile, tân ra trebuie s fie la alte rude.
Doctorul nu p ru complet satisf cut, dar v zu c sir James nu vroia s
spun mai mult şi în elese c , a încerca s sco i mai multe informa ii de la un
renumit K. C., era în zadar. Prin urmare, îşi lu la revedere, şi cei trei p r sir
hotelul. ţâtva timp st tur de vorb lâng maşin .
— S înnebuneşti, nu alta! Strig Tuppence. ţând te gândeşti c Julius a
stat câteva ore sub acelaşi acoperiş cu ea!
— Am fost un idiot, bomb ni Julius, sumbru.
— N-aveai de unde s ştii, îl consol Tuppence. Avea? Întrebarea era
pentru sir James.
— Sfatul meu e s nu v nec ji i, r spunse cu blânde e acesta. Nu are
rost s plângi peste laptele care a dat în foc, aşa se zice, nu?
— Marea întrebare este care va fi urm torul pas, ad ug Tuppence,
practic .
Sir James ridic din umeri.
 — A i putea da un anun pentru sora care a înso it fata. Este singura
sugestie pe care v-o pot da şi trebuie s m rturisesc c nu îmi pun mari
speran e în rezultatul lui. Altceva, nu v d ce ar fi de f cut. Nimic.
— Nimic? Tuppence se albi. Şi… Tommy?
— S sper m c nu i s-a întâmplat nimic, r spunse sir James. Da,
trebuie s ne men inem speran a.
Îns peste capul ei plecat, ochii s i îi întâlnir pe ai lui Julius, şi cl tin
din cap aproape imperceptibil. Julius în elese. Avocatul considera cauza
pierdut . ţhipul americanului deveni grav. Sir James îi lu mâna lui Tuppence.
— S m anun i dac mai afli ceva. Aştept orice scrisoare.
Tuppence îl privi f r expresie.
— Pleca i?
— i-am spus. Nu- i aduci aminte? În Sco ia.
— Ba da, dar credeam… Fata ezit .
Sir James ridic din umeri.
— Drag domnişoar m tem c nu mai pot face nimic. Toate urmele s-
au evaporat. Î i dau cuvântul meu c nu mai e nimic de f cut. Dac apare ceva
te anun cu mare bucurie, v d eu cum.
ţuvintele lui îi d dur lui Tuppence un cumplit sentiment de dezolare.
— Cred c ave i dreptate, spuse. Oricum, v mul umesc mult c a i
încercat s ne ajuta i. La revedere.
Julius era aplecat deasupra maşinii. Privind spre chipul, l sat în jos, al
fetei, o und de mil trecu prin ochii ageri ai lui sir James.
— Nu fi atât de dezn d jduit , domnişoar Tuppence, spuse el, cu glas
coborât. În vacan nu te distrezi întotdeauna. Tot atât de bine po i s şi
munceşti.
ţeva în tonul lui o f cu pe Tuppence s -l priveasc ascu it. Avocatul
cl tin din cap, zâmbind.
— Nu, nu vreau s spun mai mult. ţând vorbeşti prea mult, faci o mare
greşeal . ine minte asta. Niciodat s nu spui tot ce ştii… Nici m car celui mai
bun prieten. Ai în eles? La revedere.
Se îndep rt . Tuppence privi lung în urma lui. Începea s în eleag
metodele lui sir James. Îi mai d duse, odat , un indiciu, în acelaşi mod
neglijent. S fi fost sta un alt indiciu? ţe vrusese s spun prin cele câteva
cuvinte? Poate c vrusese s -i dea de în eles c , totuşi, nu abandonase cazul;
c , în secret, îşi va continua cercet rile…
Gândurile îi fur întrerupte de Julius, care o gr bi s urce.
— Pari cam îngândurat , rosti el, în timp ce pornir . i-a mai spus ceva
tipul?
Tuppence deschise instinctiv gura, dar o închise la loc. Cuvintele lui sir
James îi st ruiau în urechi: „Niciodat s nu spui tot ce ştii… Nici m car celui
mai bun prieten.” Şi ca un fulger, prin minte îi trecu o alt secven . Julius în
fa a seifului din apartament, întrebarea ei şi pauza dinaintea r spunsului lui:
„Nimic”. ţhiar nu fusese nimic? Sau g sise ceva ce vroia s p streze doar
pentru el? Dac el putea s aib secrete, ei bine, va avea şi ea.
— Nimic deosebit, r spunse.
 Sim i cum Julius îi arunc o privire cu coada ochiului.
— Spune, d m o rait prin parc?
— Cum vrei.
Un timp, trecur pe sub copaci în t cere. Era o zi splendid . Plimbarea în
aer liber o învior pe Tuppence.
— Ce crezi, domnişoar Tuppence, am s-o g sesc vreodat pe Jane?
Tonul lui Julius era descurajat. Asta era ceva cu totul nou la el şi
Tuppence se întoarse şi-l privi surprins .
— Asta e. Sunt la p mânt şi-mi vine s renun la toat afacerea. Sir
James nu ne-a mai dat nici o şans , am în eles. Nu-mi place tipul… Oricum,
nu ne înghi im reciproc, dar e foarte deştept şi amabil, şi dac ar mai fi existat
vreo speran , nu ne-ar fi abandonat… Acum, nu-i aşa?
Tuppence se sim i cam stingherit , îns cum îi intrase în cap c Julius îi
ascundea ceva, r mase pe pozi ie.
— Ne-a sugerat s d m un anun în leg tur cu infirmiera, îi aminti ea.
— Da, cu un glas al dracului de lipsit de speran ! Nu, m-am s turat.
Aproape c sunt hot rât s plec imediat înapoi, în Statele Unite.
— Oh, nu! Strig Tuppence. Trebuie s -l g sim pe Tommy.
— Am uitat de Beresford, rosti Julius, încurcat. Asta aşa e. Trebuie s -l
g sim. Dar dup … Şi bine, am fost un vis tor chiar de când m-am lansat în
povestea asta… Iar visele nu sunt bune de nimic. Ascult , domnişoar
Tuppence aş vrea s te întreb ceva.
— Da?
— Dumneavoastr şi Beresford. Ce e între voi?
— Nu în eleg, replic Tuppence cu demnitate, şi ad ug aproape
inconştient: Şi, oricum, greşeşti!
— Nu exist nici un sentiment aparte între voi?
— Clar c nu, sus inu Tuppence cu înfocare. Tommy şi cu mine suntem
prieteni, atâta tot.
— Cred c to i îndr gosti ii au spus la fel, la vremea lor, observ Julius.
— Prostii! Pufni Tuppence. ţhiar ar t eu a fat care s se îndr gosteasc
de orice b rbat ce-i iese în cale?
— Categoric, nu. Pari a fi genul de fat de care te po i îndr gosti total.
— Oh! Exclam Tuppence, luat prin surprindere. Presupun c sta-i un
compliment.
— Sigur. Acum, s revenim. Presupunând c nu-l vom g si niciodat pe
Beresford, şi… Şi…
— Perfect, zi odat ! Pot privi lucrurile în fa . Şi… E mort! Ei bine?
— Şi toat afacerea asta a fost o pierdere de timp. ţe ai de gând s faci?
— Nu ştiu, recunoscu deschis Tuppence.
— Ai s fii a naibii de singur , biat copil .
— Am s m simt perfect, îl repezi deodat Tuppence cu obişnuita-i
repulsie fa de orice soi de mil privind persoana ei.
— Ce p rere ai de c s torie? Întreb Julius. Ai ceva în vedere?
— Am de gând s m m rit, se în elege. Asta numai dac … Se opri, vru
s dea înapoi, apoi îşi ap r cu vitejie concep iile, am s g sesc pe cineva
destul de bogat ca s merite efortul. Sunt prea sincer , nu? Aş zice c m vei
dispre ui pentru asta.
— Niciodat n-am dispre uit sim ul afacerilor. Ai vreo imagine anume în
minte?
— Imagine? Întreb Tuppence, mirat . Vrei s spui înalt sau scund?
— Nu. Suma… Venitul.
— Oh, eu… Eu nu prea m-am gândit la asta.
— Ce-ai spune de mine?
— Tu?
— Da, eu.
— Oh, n-aş putea!
— De ce nu?
— Î i spun c n-aş putea!
— Şi eu te întreb din nou de ce nu?
— Mi s-ar p rea atât de necinstit.
— Nu v d nimic necinstit aici. Nu-i vorba de o cacialma. Te admir enorm,
domnişoar Tuppence, mai mult decât pe oricare alt fat pe care am
cunoscut-o. Eşti a naibii de curajoas . Aş fi fericit s - i ofer o via straşnic .
Spune un cuvânt şi mergem pe loc la vreo bijuterie de prima mân şi aranj m
afacerea cu inelul.
— Nu pot, şopti Tuppence.
— Din cauza lui Beresford?
— Nu, nu, nu!
— P i atunci?
Tuppence se mul umi doar s scuture din cap cu energie.
— În mod rezonabil, nu te po i aştepta la mai mul i bani decât am eu.
— Oh, nu-i vorba de asta, bolborosi Tuppence, apoi izbucni într-un râs
aproape isteric. În tot cazul, î i mul umesc foarte mult, dar cred c e mai bine
s spun nu.
— i-aş r mâne îndatorat dac mi-ai face onoarea s te mai gândeşti
pân mâine la propunerea mea.
— Nu are rost.
— Totuşi, s-o l s m pe mâine.
— Foarte bine, r spunse moale Tuppence.
Pân la Ritz, niciunul nu mai scoase o vorb .
Tuppence urc în camera ei. Dup înfruntarea cu personalitatea
puternic a lui Julius se sim ea epuizat moral. Se aşez în fa a oglinzii şi îşi
privi lung imaginea reflectat în ea.
— Proasto, murmur în cele din urm , cu o grimas . Prostu o. Tot ce- i
doreşti… Tot ce ai visat întotdeauna şi acum vii şi beh i un „nu” ca o oaie
tâmpit . E singura ta şans . De ce nu profi i de ea? De ce nu o înha i? De ce
nu te ag i de ea? Ce vrei mai mult?
ţa r spuns la propriile-i întreb ri, privirea îi c zu pe un mic instantaneu
al lui Tommy ce st tea pe toaleta ei într-o ram ponosit . Un moment se lupt
cu ea îns şi, apoi, renun ând la preten iile ei de fat cu picioarele pe p mânt,
lu instantaneul şi-l duse la buze, izbucnind într-un plâns cu sughi uri.
 — Oh, Tommy, Tommy, bolborosi, te iubesc atât de mult… Şi poate n-am
s te mai v d niciodat .
Dup cinci minute se ridic , îşi şterse nasul şi-şi aranj p rul.
— Asta e, îşi zise, aspru. S privim lucrurile în fa . Se pare c m-am
îndr gostit de un b iat tâmpit care, probabil nu d doi bani pe mine. Aici se
opri. În orice caz, relu ea, de parc ar fi vrut s conving un auditoriu
nev zut, nu ştiu ce e în capul lui. Niciodat nu mi-a spus. Eram mereu
înverşunat împotriva sentimentalismului… Şi iat -m acum mai sentimental
ca oricine. Ce tâmpite sunt fetele! Întotdeauna am spus-o. Ţ nuiesc c am s
dorm cu fotografia lui sub pern şi am s -l visez toat noaptea. E cumplit s - i
dai seama c nu- i respec i principiile.
Tuppence scutur din cap cu triste e.
— Nu ştiu ce s -i spun lui Julius, asta e clar. Oh, ce prost m simt! Va
trebui s -i spun ceva… El e atât de american şi meticulos şi va insista asupra
motivului. M întreb dac chiar a g sit ceva în seif…
Gândurile lui Tuppence luar alt curs. Rev zu cu aten ie şi perseveren
evenimentele ultimei nop i. Se legau cumva de cuvintele enigmatice ale lui sir
James…
Ţrusc, tres ri puternic… Chipul i se albi. Ochii ei, cu pupilele larg
dilatate, priveau fix înainte.
— Imposibil, murmur . Imposibil! Trebuie s fiu nebun chiar s m şi
gândesc la aşa ceva…
Monstruos… Şi, totuşi, aşa se explica totul…
Dup un moment de gândire, se aşez şi scrise un bilet, cânt rind fiecare
cuvânt. În cele din urm se declar satisf cut şi-l b g într-un plic pe care
trecu adresa lui Julius. Porni pe culoar spre camera lui şi b tu la uş . Dup
cum se aşteptase, camera era goal . L s plicul pe mas .
ţând se întoarse un b iat o aştepta în fa a camerei ei.
— Ave i o telegram , domnişoar .
Tuppence o smulse dup tav şi o desf cu repede. Apoi scose un ip t.
Telegrama era de la Tommy!
Capitolul XVI. Continuarea aventurilor lui Tommy.
Din bezna punctat cu junghiuri de foc, Tommy îşi reveni încetişor la
via . ţând reuşi, în cele din urm , s deschid ochii, singurul lucru de care fu
conştient era o durere chinuitoare în tâmple. Îşi d dea seama vag c se afl
într-un loc necunoscut. Unde era? ţe se întâmplase? Începu s clipeasc f r
vlag . sta nu era dormitorul de la Ritz. Şi ce dracu se întâmplase cu capul lui?
— La naiba! Spuse, şi încerc s se ridice. Îşi adusese aminte. Se afla în
casa sinistr din Soho. Scoase un geam t şi c zu la loc. Printre genele abia
întredeschise, începu s fac o recunoaştere atent a locului.
— Îşi revine, remarc un glas foarte aproape de urechea lui. Îl recunoscu
pe dat ca fiind al b rbosului şi eficientului neam şi r mase artistic inert.
Sim i c ar fi fost p cat s revin la via prea repede; şi atâta timp cât durerea
de cap nu i se mai potolea pu in, nu se sim ea în stare s -şi vin cu totul în
fire. ţhinuit de durere, încerc s descifreze ce se întâmplase. Era limpede c ,
în timp ce asculta, cineva se n pustise asupra lui şi-l pocnise în cap. Acum
ştiau c e spion. Dup toate probabilit ile, îl vor împuşca scurt. Nu înc pea
nici un dubiu c era un loc izolat. Nimeni nu ştia unde se afl , de aceea nu
trebuia s se aştepte la vreun ajutor din afar , ci s se bazeze doar pe propriile
sale for e.
— Ei bine, iat -m -s, îngân pentru sine şi repet expresia de mai
înainte: La naiba! De data asta reuşi s se ridice în capul oaselor.
Într-o clip , neam ul fu lâng el şi-i puse un pahar la buze, ordonându-i
scurt: „Ţea”. Tommy se supuse. T ria b uturii îi provoc un şoc, îns mintea i
se limpezi ca prin minune.
Z cea pe un divan, în camera în care avusese loc întrunirea. De-o parte a
lui st tea neam ul, de cealalt , portarul cu fa a de asasin, care îl l sase s
intre. Ceilal i se aflau laolalt la mic distan de el. Tommy observ c lipsea
cineva. Omul cunoscut drept Num rul Unu îşi luase t lp şi a.
— Te sim i mai bine? Întreb neam ul, în timp ce lua paharul gol.
— Da, mul umesc, replic Tommy, cu voioşie.
— Ah, tinere prieten, eşti norocos c ai easta atât de tare. Bunul Conrad
a izbit zdrav n. ţu un semn din cap, ar t spre chipul dr cesc al portarului.
Acesta mârâi.
Tommy f cu un efort şi îşi suci capul.
— Oh, spuse, deci tu eşti Conrad, nu-i aşa? T ria estei mele e şi pentru
tine un noroc. ţând m uit la tine, m cuprinde mila c ar fi trebuit s încapi
pe mâna c l ului.
Ţ rbatul pufni, iar b rbosul spuse liniştit:
— Nu-l paşte nici un risc în privin a asta.
— Cum vre i, r spunse Tommy. Ştiu c moda e s dai fuga la poli ie.
Într-o oarecare m sur , şi eu am încredere în ea.
Purtarea lui era nonşalant în cel mai înalt grad. Tommy Ţeresford era
unul dintre acei tineri englezi care nu se distingeau printr-o capacitate
intelectual aparte, dar care îşi juca cu toat dib cia ultima carte în ceea ce se
cheam „un loc izolat”. Timiditatea lui nativ şi precau ia c zur ca o pereche
de m nuşi. Tommy în elegea perfect c şansa de a evada st tea doar în
prezen a sa de spirit şi, sub masca aceea de indiferen , creierul s u lucra
febril.
Glasul rece al neam ului relu discu ia:
— Ai ceva de spus înainte de, a fi omorât ca spion?
— Doar o gr mad de lucruri, r spunse Tommy cu senin tatea de mai
înainte.
— Negi c ascultai la uş ?
— Nu. Într-adev r, trebuie s -mi cer, z u, scuze… Dar, conversa ia
voastr era atât de interesant încât mi-a învins scrupulele.
— Cum ai p truns aici?
— Datorit dragului ţonrad, aici de fa . Tommy zâmbi dezaprobator
spre el. Ezit s v sugerez s scoate i la pensie un servitor credincios, îns ar
trebui cu adev rat s ave i un câine de paz mai bun.
Conrad mârâi neputincios şi rosti âfnos, în timp ce b rbosul se întorcea
spre el.
 — Ştia parola. De unde era s b nuiesc?
— Da, se amestec Tommy. De unde era s b nuiasc ? Nu-l certa pe
bietul amic. Gestul lui nechibzuit mi-a dat posibilitatea de a avea pl cerea s v
v d pe to i la fa .
Avu impresia c vorbele lui stârniser o anumit nemul umire printre cei
din grup, îns autoritarul neam îi potoli cu o mişcare a mâinii.
— Mor ii nu vorbesc, spuse el calm.
— Oh, dar eu nu-s înc mort! R spunse Tommy.
— Vei fi curând, prietene, zise germanul.
Un murmur de încuviin are se auzi dinspre grup. Inima lui Tommy b tu
mai repede, îns fermec toarea-i nep sare nu-l p r si.
— Nu cred, r spunse hot rât. Aş avea o puternic obiec ie în fa a mor ii.
Din cât v zu în privirea unuia dintre paznicii s i, îi l sase cu gura
c scat .
— Ne-ai putea da un motiv pentru care nu o s te omorâm? Întreb
neam ul.
— Mai multe, replic Tommy. Ascult , m-ai întrebat o gr mad de
treburi. În schimb, las -m s te întreb şi eu ceva. De ce nu m-a i omorât
înainte de a-mi fi rec p tat cunoştin a?
Neam ul ezit , iar Tommy profit de avantajul oferit.
— Pentru c nu ştia i cât de multe cunosc… Şi de unde am ob inut
informa iile. Dac m omorâ i acum, nu o s afla i niciodat .
Îns asta fu mai mult decât putea Ţoris s suporte. Înaint , agitându-şi
bra ele.
— Javra dracului de spion! scrâşni el. Te omorâm ca pe-un câine.
Omorâ i-l! Omorâ i-l!
Urm un ropot de aplauze.
— Auzi? Întreb neam ul, cu ochii la Tommy. Ce zici de asta?
— Ce zic? Tommy ridic din umeri. O şleaht de proşti. Mai bine şi-ar
pune câteva întreb ri. ţum am p truns aici? Aminti i-v c dragul de ţonrad a
spus: „ştia parola”, nu-i aşa? De unde o ştiam? Doar nu o s crede i c am suit
întâmpl tor treptele şi am rostit primul lucru ce mi-a venit în minte.
Tommy fu mul umit de argumenta ia discursului s u. Regreta doar c nu
era şi Tuppence de fa ca s -l aprecieze la justa valoare.
— Asta-i drept, spuse brusc muncitorul. Tovar şi, am fost tr da i! Se
în l un murmur de indignare. Tommy le zâmbi încurajator.
— Aşa e mai bine. Cum pute i spera s reuşi i în vreo ac iune f r s v
folosi i creierul?
— Ai s ne spui tu cine ne-a tr dat, zise neam ul. Îns asta nu o s te
salveze… Oh, nu! Ai s ne spui tot ce ştii. Boris, pe care-l vezi aici, cunoaşte
nişte metode foarte dr gu e de a face oamenii s vorbeasc .
— Ştiu! Exclam Tommy, dispre uitor, luptându-se cu sentimentul
extrem de nepl cut c i se face o gaur în stomac. Nici n-o s m tortura i, nici
n-o s m ucide i.
— Şi de ce nu? Întreb Ţoris.
 — Pentru c ar însemna s omorâ i g ina care face ou de aur, r spunse
liniştit Tommy.
Urm un moment de t cere. Încrederea de nezdruncinat a lui Tommy
p rea s câştige teren, în cele din urm . Nu mai erau atât de siguri pe ei.
Ţ rbatul în haine ponosite se uit cercet tor la Tommy.
— Ne trage pe sfoar , Ţoris, zise el, calm.
Tommy îl urî. Îi citise, oare, gândurile?
Neam ul se întoarse brutal spre Tommy.
— Ce vrei s spui?
— Ce crezi c vreau s spun? Par Tommy, chinuindu-şi disperat mintea.
Ţrusc, Ţoris înaint şi întinse autoritar degetul spre Tommy.
— Vorbeşte, porc de englez… Vorbeşte!
— Nu te mai agita aşa, prietene drag , r spunse Tommy, calm. Asta-i
r u, la voi, str inii. Nu şti i s v p stra i calmul. Te întreb, ar t eu ca unul
care crede c ultima şans a voastr e s m omorâ i?
Privi încrez tor în jur, bucuros c ei nu-i puteau auzi b t ile inimii
provocate de minciuna pe care o spusese.
— Nu, recunoscu în cele din urm Ţoris, mohorât, nu ar i.
— Mul umesc Domnului c nu-i un cititor al gândurilor”, îşi zise Tommy.
Cu glas tare, rosti:
— Şi de ce sunt atât de încrez tor? Pentru c ştiu ceva care m pune în
postura de a v propune un târg.
— Un târg? Ţ rbosul îl privi ascu it.
— Da, un târg. Via a şi libertatea mea în schimbul… Se opri.
— În schimbul a ce?
Grupul se îngr m di spre el. S-ar fi putut auzi c zând chiar un ac.
Tommy vorbi f r grab .
— A hârtiilor pe care Danvers le-a adus din America pe „Lusitania”.
Efectul vorbelor sale fu electrizant. To i s rir în picioare. Neam ul le f cu
semn s se dea înapoi. Se aplec peste Tommy, cu chipul roşu de emo ie.
— Himmel! Deci, le ai?
Cu un calm magistral, Tommy scutur din cap.
— Atunci ştii unde sunt? Insist neam ul.
Tommy cl tin din nou din cap.
— Nici m car.
— Atunci… Atunci… Sup rat şi nedumerit, neam ul nu-şi g sea
cuvintele.
Tommy privi în jur. Pe chipul fiec ruia era sup rare şi z p ceal , îns
calmul siguran ei sale îşi f cu efectul… Nimeni nu se îndoia c vorbele lui
ascundeau ceva.
— Nu ştiu unde sunt hârtiile… Îns cred c le pot g si. Am o idee…
— Ptiu!
Tommy îşi în l capul şi în buşi murmurul de protest.
— Am numit-o idee… Dar sunt foarte sigur de faptele mele… Fapte care
îmi sunt cunoscute doar mie. În orice caz, ce ave i de pierdut? Dac eu voi
aduce hârtiile… Voi îmi garanta i via a şi libertatea. Facem târgul?
 — Şi dac refuz m? Rosti liniştit neam ul.
Tommy se l s pe spate pe divan.
— Pân pe 29, sunt mai pu in de dou s pt mâni, rosti el gânditor.
O clip , neam ul ezit . Apoi îi f cu un semn lui ţonrad.
— Du-l în camera cealalt .
Dup cinci minute, Tommy st tea pe patul din camera mizerabil de
al turi. Inima îi b tea violent. Riscase totul. ţe urmau s decid ? Şi, în timp ce
întrebarea asta înnebunitoare îi st ruia în minte, îşi b tea joc de ţonrad,
f cându-l pe antipaticul portar s se înfurie pân la a-şi pierde min ile.
În cele din urm uşa se deschise şi neam ul îi porunci lui ţonrad s se
întoarc .
— S sper m c judec torul nu şi-a pus boneta neagr , remarc Tommy,
uşuratic. În regul , ţonrad, du-m . Prizonierul e la bar , domnilor!
Neam ul st tea din nou la mas . Îi f cu semn lui Tommy s se aşeze în
fa a lui.
— Accept m condi iile, rosti r guşit. Hârtiile trebuie s ne parvin înainte
de a fi eliberat.
— Eşti tâmpit! Rosti prietenos Tommy. ţum crezi c am s pot s le caut
dac m ii aici, legat de picioare?
— Dar la ce te aştep i?
— Trebuie s am libertatea de a m ocupa de afacerea asta aşa cum ştiu
eu.
Neam ul râse.
— Ne crezi nişte ânci s te l s m s pleci de aici în schimbul unui sac de
promisiuni?
— Nu, r spunse Tommy pe gânduri. Deşi infinit mai simplu pentru mine,
n-am crezut cu adev rat c ve i fi de acord cu planul sta. Foarte bine, trebuie
s ajungem la un compromis. ţe-ar fi s -l pune i pe micu ul ţonrad s m
înso easc ? E un tovar ş de încredere şi are un pumn oricând gata s loveasc .
— Prefer m s r mâi aici, r spunse neam ul, rece. Unul din numerele
noastre î i va urma întocmai instruc iunile. Dac opera iunile sunt complicate,
va veni la tine cu un raport şi ai s -l po i instrui ce s fac în continuare.
— M lega i de mâini, protest Tommy. E o afacere foarte delicat şi e
foarte posibil ca prietenul nostru s-o dea în bar şi atunci ce-am s mai pot
face? Nu cred c vreunul dintre voi are vreun dram de tact.
Neam ul r p ia cu degetul în mas .
— Astea sunt condi iile noastre. Altfel, moartea!
Tommy se l s obosit pe spate.
— Îmi place stilul vostru. Scurt, dar atractiv. Aşa s fie, deci. Îns un
lucru e esen ial, trebuie s v d fata.
— Care fat ?
— Jane Finn, bine-n eles.
ţel lalt îl privi curios câteva clipe, apoi rosti încetişor, de parc îşi alegea
cu grij cuvintele:
— Nu ştii c ea nu- i poate spune nimic?
 Inima lui Tommy b tu pu in mai repede. Va reuşi s stea fa în fa cu
fata pe care o c uta?
— N-am s -i cer s -mi spun nimic, rosti el liniştit. Adic , nu cu prea
multe vorbe.
— Atunci, de ce s-o vezi?
Tommy nu r spunse imediat.
— S -i v d fa a când am s -i pun o întrebare, spuse într-un târziu.
În ochii neam ului ap ru din nou acea privire pe care Tommy nu o prea
în elegea.
— Nu o s fie în stare s - i r spund la întrebare.
— Asta nu conteaz , m intereseaz doar s -i v d fa a când am s i-o
pun.
— Şi crezi c asta î i va spune ceva? Râse scurt, nepl cut. Mai mult ca
oricând, Tommy sim i c undeva era ceva ce-i sc pa, pe care nu-l putea
în elege. Neam ul îl privi cercet tor. La urma urmei, m întreb dac chiar ştii
atât de multe precum ne închipuim noi, spuse el încetişor.
Tommy îşi sim i pozi ia periclitat . Puterea de influen i se micşorase
pu in. Era uimit. Ce spusese greşit? Vorbi, sub un impuls de moment:
— Se poate s fie lucruri pe care voi s le şti i, iar eu nu. Nu am preten ia
c sunt la curent cu toate detaliile ac iunilor voastre, dar tot aşa de bine am şi
eu ceva în mânec , despre care s nu şti i voi. Şi tocmai asta m face s fiu
deasupra voastr . Danvers a fost un tip al dracului de deştept. Se opri, de
parc ar fi spus prea mult.
Îns chipul neam ului se lumin pu in.
— Danvers, murmur el. În eleg… Se opri o clip , apoi îi ordon lui
Conrad: Ia-l de aici. Sus… Ştii tu.
— Stai pu in, spuse Tommy. ţum r mâne cu fata?
— Probabil c asta se poate aranja.
— Trebuie.
— Ne vom gândi. O singur persoan poate decide în privin a asta.
— Cine? Întreb Tommy, deşi cunoştea r spunsul.
— Domnul Brown…
— Pot s -l v d?
— Poate.
— Mişc , spuse brutal ţonrad.
Tommy se ridic supus. Dup ce ieşir pe uş , temnicerul lui îi ar t s-o
ia în sus pe sc ri, el urmându-l îndeaproape. La etajul de sus, Conrad deschise
o uş şi Tommy p şi într-o înc pere mic . ţonrad aprinse o lamp de gaz
şuier toare, apoi ieşi. Tommy auzi zgomotul cheii r sucite în broasc .
Începu s -şi examineze temni a. Era o camer mai mic decât cea de jos,
iar atmosfera aici avea ceva deosebit de ap s tor. Atunci îşi d du seama c nu
existau ferestre. Începu s -i dea ocol. Pere ii erau groaznic de murdari, ca de
altfel totul. Patru tablouri, reprezentând scene din „Faust”, atârnau strâmb pe
perete. Margareta cu cutia ei de bijuterii, scena bisericii, Siebel şi florile sale, şi
Faust cu Mefisto. Ultimul i-l aduse din nou în minte pe domnul Brown. În
aceast camer încuiat şi etanş , cu uşa ei grea bine ferecat , se sim ea rupt
de lume şi sinistra putere a vicleanului criminal p rea şi mai real . Dac ar fi
strigat, nu l-ar fi auzit nimeni. Locul era un mormânt viu…
ţu un efort, Tommy se adun . Se trânti pe pat şi începu s reflecteze.
Capul îl înjunghia îngrozitor, în plus, îi era foame. Liniştea locului era
dezolant .
„În orice caz”, încerc Tommy s se înveseleasc , „am s -l v d pe şef… pe
misteriosul domn Brown şi, cu un pic de noroc, am s -i p c lesc s-o v d şi pe
misterioasa Jane Finn. Dup asta…”
Dup asta Tommy fu silit s recunoasc faptul c perspectiva era
sumbr .
Capitolul XVII. Annette.
Oricum, problemele viitorului fur curând înl turate de problemele
prezentului. Iar dintre acestea, cea mai apropiat şi presant , era cea a foamei.
Tommy avea un apetit s n tos şi zdrav n. Friptura cu cartofi pr ji i p reau s
apar in unei vremi apuse. Trebui s recunoasc , plin de regret, c nu avea
nici o şans în lupta cu o grev a foamei.
Privi neajutorat la temni a sa. O dat sau de dou ori renun la mândrie
şi b tu în uş . Îns nimeni nu r spunse chem rii sale.
„La naiba cu toate!” rosti indignat. „N-or avea de gând s m lase s mor
prin înfometare”. Un nou sentiment de fric îi trecu prin minte.
Asta putea fi una din „Dr gu ele metode” de a face un de inut s
vorbeasc , atribuite lui Ţoris. Dar dup ce mai reflect , respinse ideea.
„Asta-i opera brutei leia cu fa acr , ţonrad” hot rî el. „ţu amicul sta
o s m distrez în una din zilele urm toare. Asta-i numai o mostr de r utate
din partea lui, sunt sigur”.
Reflec iile ulterioare îi d dur sentimentul c i-ar fi f cut mare pl cere s
dea cu ceva în capul ca un ou al lui Conrad. Tommy şi-l mângâie cu blânde e
pe al s u şi se l s în voia imagina iei. Într-un final, o idee sclipitoare îi lumin
mintea. De ce nu ar transforma imagina ia în realitate? F r îndoial , ţonrad
era st pânul casei. ţeilal i, poate doar cu excep ia neam ului b rbos, o
foloseau pentru întâlniri. Prin urmare, de ce nu l-ar pândi pe Conrad în spatele
uşii, iar când acesta ar intra, s -l izbeasc cu un scaun, sau cu unul dintre
tablourile decrepite, drept în moalele capului? Ar trebui, bine-n eles, s ai grij
s nu dai prea tare. Iar apoi… Iar apoi s o ştergi, pur şi simplu! Dac se
întâlnea cu cineva jos, la parter, ei bine… Tommy se lumin la gândul unei
întâlniri cu pumnii s i. O astfel de afacere era înfinit pe placul lui decât
înfruntarea verbal din dup -amiaza aceasta. Încântat de planul s u, Tommy
desprinse uşor tabloul cu Mefisto şi Faust şi îşi lu pozi ia. Speran ele îi erau
mari. Planul i se p rea simplu, dar excelent.
Timpul trecea, îns ţonrad nu ap rea. În aceast camer – temni , ziua
şi noaptea erau totuna, dar ceasul de mân al lui Tommy, care avea ceva
precizie, îi indic faptul c era nou seara. Tommy se gândi posomorât c , dac
cina nu avea s soseasc degrab , nu-i r mânea decât s viseze la micul dejun.
La zece speran a îl p r si şi se trânti pe pat s -şi g seasc mângâierea în
somn. În cinci minute, uit de toate problemele.
 Zgomotul cheii r sucite în broasc îl trezi din somn. Nef când parte din
acel tip de eroi care se deşteapt în deplin posesie a capacit ilor sale, Tommy
clipi spre tavan, întrebându-se vag unde se afl . Era opt.
„Ori e ceaiul de diminea , ori micul dejun”, concluzion el, rugându-se
s fie cel din urm .
Uşa de deschise. Tommy îşi aminti mult prea târziu de planul lui în
leg tur cu ţonrad. Un moment mai apoi se bucur c uitase, c ci nu intr
ţonrad, ci o fat . Fata ducea o tav pe care o aşez pe mas .
În lumina pl pând a l mpii de gaz, Tommy îşi miji ochii spre ea. Îşi
spuse pe loc c era una dintre cele mai frumoase fete pe care le v zuse în via a
lui. P rul ei de un castaniu minunat avea sclipiri aurii, ca şi cum razele de
soare s-ar fi r sfrânt în bog ia lui. Obrajii îi erau trandafirii. Ochii ei, uşor
dep rta i, erau c prui, un c prui auriu care amintea din nou de razele soarelui.
Un gând delirant trecu prin mintea lui Tommy.
— Eşti Jane Finn? Întreb pe ner suflate.
Fata cl tin din cap, mirat .
— Numele meu e Annette, domnule.
Vorbea într-o englez uşor stricat .
— Oh! Exclam Tommy, cam dezorientat. Française? Se hazard el.
— Oui, monsieur. Monsieur parle français?
— N-am mai vorbit de mult, spuse Tommy. ţe e sta? Micul dejun?
Fata d du din cap. Tommy s ri din pat şi începu s examineze con inutul
t vii. Acesta consta dintr-o bucat de pâine, pu in margarin şi o can de
cafea.
— Traiul nu-i la fel ca la Ritz, remarc el cu un oftat. Dar pentru tot ce ne
dai, Doamne, î i mul umesc. Amin.
Îşi trase un scaun, iar fata se îndrept spre uş .
— Stai pu in, strig Tommy. Vreau s te întreb o gr mad de lucruri,
Annette. Ce faci în casa asta? S nu-mi spui c eşti nepoata lui Conrad, sau
fiica lui, sau altceva, pentru c nu pot s-o cred.
— Servesc, domnule. Nu sunt rud cu nimeni.
— În eleg, spuse Tommy. Ştii ce te-am întrebat pu in mai înainte.
Cunoşti numele? L-ai auzit vreodat ?
— Cred c am auzit lumea vorbind de Jane Finn.
— Nu ştii unde e?
Annette scutur din cap.
— De pild , nu e în cas ?
— Oh, nu, domnule. Acum trebuie s plec… Ei m aşteapt .
Fata ieşi în grab . ţheia se r suci în broasc .
— M întreb cine sunt „ei” morm i Tommy, înfulecând din bucata de
pâine. Cu pu in noroc, fata asta m-ar putea ajuta s scap de aici. Nu arat ca
f când parte din band .
La unu, Annette ap ru cu o alt tav , dar de data asta era înso it de
Conrad.
— Bun diminea a, spuse Tommy amabil. V d c nu foloseşti s punul
„Pear”.
 Conrad mârâi amenin tor.
— N-ai o conversa ie sclipitoare, nu-i aşa, b trâne? Ei, ce s -i faci, nu
putem avea întotdeauna şi minte şi frumuse e. ţe avem la prânz? Tocan ? De
unde ştiu? Elementar, drag Watson… Mirosul de ceap e inconfundabil.
— Vorbeşte, vorbeşte, morm i cel lalt. S-ar putea s mai fie doar pu in
pân va trebui s vorbeşti.
Remarca era nepl cut în ceea ce sugera, dar Tommy o ignor . Se aşez
la mas .
— Retrage-te, valet, spuse, fluturându-şi mâna. Vorb ria nu-i punctul
t u forte.
În acea sear , Tommy st tea pe pat şi cugeta adânc. ţonrad avea s
înso easc din nou fata? Dac nu, s încerce s rişte s -şi fac din ea un aliat?
Hot rî c trebuie încercat totul. Situa ia lui era disperat .
La opt, zgomotul familiar al cheii r sucite îl f cu s sar în picioare. Fata
era singur .
— Închide uşa, îi ceru el, vreau s vorbesc cu tine.
Ea se supuse.
— Ascult , Annette, vreau s m aju i s scap de aici.
Fata scutur din cap.
— Imposibil. La etajul de dedesubt sunt trei.
— Oh! Tommy îi fu recunosc tor, în secret, pentru informa ie. Dar dac
ai putea, m-ai ajuta?
— Nu, domnule.
— De ce nu?
Fata ezit .
— Cred… Ei sunt de-ai mei. Tu i-ai spionat. Au dreptate s te in aici.
— Sunt oameni r i, Annette. Dac m-ai ajuta, te-aş duce departe de ei. Şi
vei primi, probabil, şi o gr mad de bani.
Îns fata cl tin din cap.
— N-aş îndr zni, domnule. Mi-e fric de ei.
Se întoarse s plece.
— N-ai face nimic s aju i alt fat ? Strig Tommy. E cam de vârsta ta.
Nu ai salva-o din ghearele r pitorilor ei?
— Te referi la Jane Finn?
— Da.
— Pe ea ai venit s-o cau i aici? Da?
— Aşa e.
Fata îl privi, apoi îşi trecu mâna peste frunte.
— Jane Finn. Mereu aud numele sta. Îmi e familiar.
Tommy veni repede spre ea.
— Trebuie s ştii ceva despre ea!
Dar fata se întoarse brusc.
— Nu ştiu nimic… Doar numele. Se îndrept spre uş . Ţrusc, scoase un
ip t. Tommy tres ri. Fata se uita la tabloul pe care el îl sprijinise jos, de
perete, noaptea trecut . O clip , prinse expresia de groaz din ochii ei. Apoi, ca
prin minune, aceasta se transform în uşurare, şi fata ieşi brusc din camer .
Tommy nu putu face nimic. Îşi imaginase, oare, c el avusese de gând s-o
atace? Cu siguran nu. Ag gânditor tabloul la locul lui.
Alte trei zile trecur , îngrozitor de monotone. Tommy sim ea c -i cedeaz
nervii. Nu-i vedea decât pe Conrad şi pe Annette, iar fata devenise surd .
Vorbea doar monosilabic. În ochi îi mocnea un gen de suspiciune întunecat .
Tommy sim ea c , dac izolarea aceasta avea s mai in mult, o s
înnebuneasc . În elesese de la ţonrad c se aşteptau ordine de la „domnul
Brown”. Poate era departe sau în str in tate, gândea Tommy, şi ei erau obliga i
s -l aştepte s se întoarc .
Dar seara celei de a treia zi aduse cu sine o schimbare brutal .
Era abia şapte când auzi tropot de paşi pe coridor. În minutul urm tor
uşa se deschise. Intr ţonrad. ţu el era omul cu chip de drac, Nr. 14. La
vederea, lor, inima lui Tommy se strânse.
— Salut, şefu, spuse Nr. 14 cu un rânjet. Ai adus funia, colega?
T cutul ţonrad scoase la iveal un cablu sub ire. În clipa urm toare,
mâinile monstruos de dibace ale num rului 14 îi înf şurau membrele, în timp
de Conrad îl inea.
— Ce dracu…? Începu Tommy.
Îns rânjetul moale, f r cuvinte, al taciturnului ţonrad îi înghe
cuvintele pe buze.
Nr. 14 îşi continu cu abilitate treaba. Într-un minut, Tommy era doar un
balot neajutorat. Atunci, Conrad vorbi în sfârşit:
— Credeai c ne-ai dus, nu-i aşa? Cu ce ştiai şi cu ce nu ştii. F ceai târg
cu noi! Şi tot timpul n-a fost decât un bluf! Bluf! Ştii mai pu in decât o mâ .
Dar jocul t u s-a sfârşit… Porcule!
Tommy z cea în t cere. Nu era nimic de spus. Eşuase. Într-un fel sau
altul, omnipotentul domn Brown îi ghicise înşel toria. Ţrusc, îi veni un gând.
— Un discurs splendid, ţonrad, spuse el admirativ. Dar de ce leg turile
astea şi c tuşele? De ce nu-l laşi pe acest amabil domn s -mi taie pe loc
beregata?
— Rahat! Rosti pe neaşteptate Nr. 14. ţrezi c suntem atât de proşti s-o
facem aici, cu poli ia roind împrejur? Da' de unde! Am comandat o caleaşc
pentru alte a voastr , mâine diminea , dar, între timp, nu avem alt şans ,
în elegi?
— Nimic nu poate fi mai hidos ca vorbele tale… Afar , fireşte, de fa a ta.
— ine- i gura! Spuse Nr. 14.
— Cu pl cere, replic Tommy. Face i o grav greşeal … Dar pierderea e a
voastr .
— Nu ne mai tragi tu pe sfoar în felul sta, spuse Nr. 14. Vorbeşti de
parc te-ai afla înc la str lucitorul Ritz, nu-i aşa?
Tommy nu replic . Se întreba cum reuşise domnul Ţrown s -i descopere
indentitatea. Ajunse la concluzia c Tuppence, neliniştit , se dusese la poli ie şi
dispari ia lui odat f cut public , bandei nu-i fu greu s fac leg tura între
cele dou fapte.
 Cei doi ieşir şi uşa se închise. Tommy fu l sat cu gândurile lui, care nu
erau pl cute. Deja sim ea junghiuri şi crampe în membre. Era complet
neajutorat şi nici nu vedea cine ar fi putut s -l ajute.
Trecu aproape o or , când auzi cheia r sucindu-se uşor şi uşa
deschizându-se. Era Annette. Inima lui Tommy b tu ceva mai repede. Uitase de
fat . Era cu putin s fi venit s -l ajute.
Brusc, se auzi vocea lui Conrad:
— Ieşi afar de acolo, Annette. Nu vrea nimic de mâncare în seara asta.
— Oui, oui, je sais bien. Dar trebuie s iau cealalt tav . Avem nevoie de
lucrurile de pe ea.
— Bine, gr beşte-te, bomb ni ţonrad.
F r s priveasc c tre Tommy, fata se duse spre mas şi lu tava.
Ridic mâna şi stinse lumina.
— Nenorocito, Conrad venise spre uş , de ce ai f cut asta?
— Întotdeauna o sting. Trebuia s -mi spune i. S-o aprind iar, domnule
Conrad?
— Nu, ieşi afar .
— Le beau petit monsieur, strig Annette, trecând pe lâng pat, în
întuneric. L-a i legat bine, bien! E ca un pui bandajat! Amuzamentul sincer din
glasul ei îl nec ji pe tân r; îns , în acel moment, spre uimirea lui, îi sim i mâna
alergând uşor peste leg turile lui şi ceva mic şi rece îi fu strecurat în palm .
— Vino, Annette.
— Mais me voilà.
Uşa se închise. Tommy îl auzi pe Conrad spunând:
— Încui-o şi d -mi cheia.
Paşii de îndep rtar . Tommy z cea împietrit de uimire. Obiectul pe care
Annette i-l strecurase în mân era un briceag mic, cu lama deschis . Din felul
în care fata evitase s se uite la el şi din faptul c stinsese lumina, în elese c
înc perea era supravegheat . Undeva în pere i trebuiau s existe nişte orificii.
Amintindu-şi cât de re inut fusese mereu purtarea fetei, îşi d du seama c
fusese urm rit în tot acest timp. Spusese ceva care s -l dea de gol? Nu prea. Îşi
exprimase dorin a de a sc pa şi cea de a o g si pe Jane Finn, dar nimic ce ar fi
putut constitui un indiciu referitor la identitatea lui. Adev rat, întrebarea pe
care i-o pusese lui Annette dovedea c nu o cunoştea pe Jane Finn, dar nu
sus inuse niciodat contrariul. Acum, problema se punea dac Annette ştia în
realitate mai mult. Neg rile ei s fi fost în primul rând pentru cei ce ascultau?
În privin a asta nu putea ajunge la nici o concluzie.
Îns , deocamdat , era o întrebare mai important decât toate celelalte.
Putea el, legat cum era, s reuşeasc s -şi taie leg turile? Începu s frece cu
grij lama briceagului de coarda care-i inea legate încheieturile mâinilor. Era o
treab cumplit şi-şi în buşi un strig t de durere când lama îi p trunse în
carne. Dar încet şi cu perseveren , continu s mişte în sus şi-n jos cu itul. Se
t iase r u, îns , în cele din urm coarda ced . ţu mâinile libere, restul fu uşor.
Cinci minute mai târziu era în picioare, men inându-se drept cu o oarecare
dificultate din cauza crampelor din membre. Prima grij fu s -şi bandajeze
încheietura r nit . Apoi se aşez în vârful patului şi începu s gândeasc .
Conrad luase cheia de la uş , aşa c nu se putea aştepta la alt ajutor de la
Annette. Singura ieşire din acea camer era uşa, prin urmare, era nevoit s
aştepte pân când aveau s vin cei doi s -l scoat . Îns atunci… Tommy
zâmbi! Mişcându-se cu aten ie în întunericul camerei, Tommy dibui şi d du jos
de pe perete tabloul. Sim ea o pl cere practic , întrucât primul s u plan nu-i
irosise imagina ia în zadar. Acum nu-i mai r mânea decât s aştepte. Aştepta.
Noaptea trecu încet. Tommy avea impresia c nu o s se mai sfârşeasc ,
dar în cele din urm , auzi paşi. Se ridic , inspir adânc şi apuc ferm tabloul.
Uşa se deschise. O lumin slab se strecur în untru. ţonrad se
îndrept direct spre lampa de gaz. Tommy regret enorm c el intrase primul. I-
ar fi f cut mare pl cere s înceap cu el. Nr. 14 îl urma. În timp ce trecea
pragul, Tommy apuc tabloul şi-l izbi cu toat for a în capul lui. Nr. 14 se
pr buşi în mijlocul unui zgomot formidabil de sticl spart , într-o clip , Tommy
âşni afar şi trase uşa. ţheia era în broasc . Tommy o r suci şi apoi o scoase,
chiar în momentul ta care, din untru, ţonrad se n pustise cu toat for a în
uş , cu o avalanş de înjur turi.
Tommy ezit o clip . De la etajul de dedesubt se auzea mişcare. Apoi,
neam ul strig pe sc ri.
— Gott im Himmel! Conrad, ce e asta?
Tommy sim i o mân sub ire strecurându-se într-a sa. Lâng el st tea
Annette. Fata îi ar t o scar şubred ce p rea s duc la vreun pod.
— Repede, sus! Îl trase dup ea pe sc ri. În clipa urm toare, se aflau
într-o mansard mizer , plin cu lemne. Tommy privi în jur.
— Nu merge. Asta e o capcan sigur . N-ai cum s ieşi de aici.
— Stt! Aşteapt . Fata îşi duse degetul la buze. Se strecur spre cap tul
sc rii şi ascult .
Bubuiturile şi b t ile în uş erau îngrozitoare. Neam ul şi înc cineva
încercau s sparg uşa. Annette îi explic în şoapt :
— Ei cred c eşti înc în untru. Nu au cum s aud ce spune ţonrad.
Uşa e prea groas .
— Credeam c pot auzi ce se petrece în camer .
— În camera de al turi e un orificiu prin care se poate vedea. Ai fost
deştept c i-ai dat seama. Dar ei nu se gândesc acum la asta… Sunt prea
ner bd tori s p trund în untru.
— Da… Dar, ascult …
— Las-o pe mine. Fata se aplec . Spre uimirea lui, Tommy o v zu cum
leag cap tul unei sfori lungi de mânerul unui mare ulcior cr pat, îl aranjeaz
cu grij , apoi se întoarce spre el.
— Ai cheia de la uş ?
— Da.
— D -mi-o.
I-o înmân .
— Am s cobor acum. ţrezi c ai s po i merge pân la jum tatea sc rii,
apoi s - i dai drumul în spatele ei, f r s fii v zut?
Tommy d du din cap.
 — Acolo, în umbra palierului, e un dulap mare. Ascunde-te dup el. ine
cap tul acestei sfori. ţând am s le dau celorlal i drumul s ias … Tragi!
Înainte s poat s o mai întrebe ceva, fata zburase uşor pe sc ri şi o
v zu în mijlocul grupului, strigând tare:
— Mon Dieu! Mon Dieu! Qu'est-ce qu'il y a?
Neam ul se întoarse spre ea cu o înjur tur .
— Car -te de aici! Du-te în camera ta.
ţu mult grij , Tommy îşi f cu vânt şi ateriz în spatele sc rii. ţât timp
ei nu se întorceau… Totul era bine. Se ghemui dup dulap. ţeilal i mai erau
înc între el şi sc ri.
— Ah! Annette p ru s se împiedice de ceva. Se opri. Mon Dieu, voilà la
clé!
Neam ul i-o smulse. Descuie uşa. Conrad ieşi împleticindu-se şi
înjurând.
— Unde e? L-a i prins?
— N-am v zut pe nimeni, spuse neam ul t ios. ţhipul îi p li. ţe vrei s
spui?
ţonrad trase o alt înjur tur .
— A fugit.
— Imposibil. Ar fi trebuit s treac pe lâng noi.
În acel moment, cu un zâmbet satisf cut, Tommy trase de sfoar . Un
zgomot de cioburi se auzi dinspre mansarda de deasupra. Cât ai clipi, b rba ii
începur s se împing unul pe altul spre scara şubred şi disp rur în
întunericul de sus.
Iute ca fulgerul, Tommy ieşi din ascunz toare şi alerg pe sc ri în jos,
tr gând fata dup el. În hol nu era nimeni. Începu s trag neîndemânatic de
z vor şi de lan . În cele din urm reuşir şi uşa se deschise. Annette disp ruse.
Tommy r mase încremenit. Urcase din nou sc rile? Înnebunise? Fierbea
de ner bdare, dar r mase pe pozi ie. Nu putea pleca f r ea.
Ţrusc, se auzi un strig t, vocea neam ului, apoi glasul lui Annette,
limpede şi ascu it.
— Ma foi, a sc pat! Şi înc repede! ţine ar fi crezut?
Tommy înc st tea intuit. S fi fost un îndemn s plece? Era înclinat s
cread c era.
Şi apoi, cu şi mai mare putere, cuvintele ajunser pân la el:
— Asta-i o cas blestemat . Vreau s m întorc la Marguerite. La
Marguerite. La Marguerite!
Tommy fugi din nou c tre sc ri. Era clar c ea vroia ca el s plece şi s-o
lase acolo. Dar de ce? Trebuia cu orice pre s încerce s o ia cu el. Atunci,
inima îi tres ri. ţonrad cobora în fug sc rile, sco ând un urlet s lbatic la
vederea lui. Ceilal i îl urmau.
Tommy îl întâmpin cu un pumn. Acesta nimeri drept în falca celuilalt,
care c zu ca un lemn. Al doilea b rbat se împiedic de corpul lui şi c zu.
Dinspre capul sc rilor se ab tu un fulger şi glon ul trecu pe lâng urechea lui
Tommy. În elese c ar fi fost mult mai bine pentru pielea lui s plece din cas
cât mai repede. În ceea ce o privea pe Annette, nu putea face nimic. M car se
r zbunase pe ţonrad, ceea ce nu era pu in lucru. Lovitura fusese grozav .
Alerg spre uş , trântind-o în urma sa. Pia eta era pustie. În fa a casei
era o dub de brutar. Era clar c urmau s -l scoat din Londra în duba aia şi
cadavrul i-ar fi fost g sit la multe mile dep rtare de casa din Soho. Şoferul s ri
pe trotuar şi încerc s -i bareze drumul. Pumnul lui Tommy lovi din nou şi
şoferul se pr buşi ca tr snit.
Tommy îşi lu picioarele la spinare şi o rupse la fug … Îns prea târziu.
Uşa casei se deschise şi un nor de gloan e se ab tu asupra lui. Din fericire,
niciunul nu-l nimeri. D du col ul pia etei.
„Un lucru e sigur, îşi spuse, nu pot continua s trag . Asta ar atrage
poli ia pe urmele lor. M mir c au îndr znit s-o fac şi acum.”
Auzi paşii urm ritorilor în spatele lui şi îşi m ri viteza. Odat sc pat de
aceste str du e, ar fi fost în siguran . Trebuia s fie pe undeva un poli ist… Nu
c vroia neap rat s -i cear ajutorul, ci pentru cazul în care n-ar fi avut
încotro. S apeleze la poli ist ar fi presupus s dea explica ii şi l muriri
suplimentare. În momentul urm tor avu toate motivele s -şi binecuvânteze
norocul. Se împiedic de un individ ce mergea cu capul plecat şi care, tres rind
şi sco ând un ip t de spaim , o lu la goan în josul str zii. Tommy se trase
repede în umbra unui portal. Într-o clip avu pl cerea s -şi vad urm ritorii,
dintre care unul era neam ul, repezindu-se pe urmele necunoscutului.
Diversiunea reuşise!
Tommy se aşez pe treptele casei şi îşi permise o pauz pentru a-şi trage
sufletul. Apoi o apuc încetişor în direc ia opus . Arunc o privire spre ceas.
Era trecut de cinci jum tate. Începea s se lumineze tot mai mult. La col ul
urm tor trecu pe lâng un poli ist care îi arunc o uit tur b nuitoare. Tommy
se sim i uşor ofensat. Apoi, trecându-şi mâna peste fa , începu s râd . Nu se
r sese, nici nu se sp lase de trei zile! ţe grozav trebuia s arate!
Se îndrept f r s mai z boveasc spre cl direa care ad postea Ţaia
Turceasc , despre care ştia c este continuu deschis . ţând ap ru din nou în
lumina puternic a zilei, se sim i proasp t şi gata s -şi f ureasc planuri.
În primul rând, trebuia s m nânce zdrav n. Nu mai mâncase nimic de
ieri de la prânz. Intr într-un magazin A. B. C. Şi comand ou cu şunc şi
cafea. În timp ce mânca, citea ziarul de diminea pe care îl proptise în fa a sa.
Deodat încremeni. Era un articol mare despre Kramenin, care era descris ca
„omul din umbr al bolşevismului” din Rusia, şi care tocmai sosise la Londra…
ca un fel de trimis neoficial. Cariera lui era vag relatat , îns se afirma cu t rie
c el, şi nu liderii deja cunoscu i, fusese autorul revolu iei ruse.
În mijlocul paginii se afla portretul s u.
„Aşadar, iat cine e Nr. 1,” spuse Tommy cu gura plin de ou cu şunc .
„N-am nici o îndoial în privin a asta, trebuie s m gr besc”.
Îşi pl ti micul dejun şi porni spre Whitehall. Acolo îşi d du numele şi
preciz c mesajul era urgent. ţâteva minute mai târziu de afla în prezen a
b rbatului care aici nu trecea sub numele de „domnul ţarter”. Chipul lui era
încruntat.
 — Ascult , n-ai nici un drept s vii şi s întrebi de mine în felul acesta.
ţredeam c lucrul sta s-a în eles clar.
— Da, domnule. Îns m-am gândit c mai important e s nu pierdem
timpul.
Şi, repede şi succint, atât cât era posibil, povesti întâmpl rile prin care
trecuse în ultimele câteva zile.
Pe la mijloc, domnul Carter îl întrerupse, pentru a da câteva ordine
cifrate prin telefon. Încruntarea îi disp ruse de pe fa . ţând Tommy termin , îl
aprob cu c ldur .
— Ai dreptate. Fiecare minut e pre ios. Şi aşa m tem s nu fie prea
târziu pentru noi. Ei n-or s aştepte. Vor pleca imediat. Totuşi, s-ar putea s
lase ceva în urm , care s constituie un indiciu. Spui c l-ai recunoscut pe
Kramenin ca fiind Nr. 1? Asta e important. Ne trebuie o prob serioas
împotriva lui ca s putem preveni prea uşoara c dere a guvernului. ţe e cu
ceilal i? Ai v zut dou chipuri care î i erau cunoscute? ţrezi c unul era
laburist? Uit -te atunci la pozele astea şi vezi dac po i s -l identifici.
Dup o clip , Tommy ridic una. Domnul ţarter afiş o oarecare
surpriz .
— Ah, Westway! N-aş fi crezut. Poza ca moderat. ţât despre cel lalt, cred
c pot spune precis cine e. Îi înmân lui Tommy o alt fotografie şi zâmbi în
fa a exclama iei de uimire a acestuia. Deci, am dreptate. Cine e? Irlandez? E un
proeminent membru unionist al Parlamentului. Totu-i praf în ochi, bine-n eles.
Îl suspectam… Îns nu aveam nici o dovad . Da, ai f cut foarte bine, tinere.
Spui c 29 e data. Ne r mâne timp pu in… Foarte pu in…
— Dar… Tommy ezit .
Domnul Carter îi citi gândurile.
— Cred c putem s ne lupt m cu amenin area cu greva general . E o
încercare… Îns avem şanse mari. Dar dac afurisitul la de tratat iese la
suprafa … Ne-am dus! Anglia va fi cuprins de anarhie. Ah, ce-i asta?
Maşina? Vino, Ţeresford, s arunc m o privire în casa aia, a dumitale.
Doi poli işti erau la datorie în fa a casei din Soho. Un inspector îi d du
raportul domnului Carter cu glas coborât.
— P s rile şi-au luat zborul… Dup cum ne aşteptam. S intr m.
Umblând prin casa pustie, Tommy avea impresia c viseaz . Totul era
exact cum fusese. Camera – temni cu tablourile atârnând strâmb, urciorul
spart la mansard , camera de întrunire cu masa ei lung . Dar nici o urm de
hârtii. Ori fuseser distruse, ori luate de acolo. Şi nu era nici un semn de la
Annette.
— M uimeşte ce mi-ai spus despre fat , zise domnul ţarter. ţrezi c s-a
întors în mod voit?
— Aşa se pare, domnule. A fugit pe sc ri în sus, în timp ce încercam s
deschid uşa.
— Hm, atunci înseamn c face parte din band ; dar, femeie fiind, n-a
r bdat-o inima s vad cum un tân r prezentabil ca dumneata e ucis. Îns e
clar c e de-a lor, altfel nu s-ar fi întors.
 — Nu cred c e cu adev rat de-a lor, domnule. P rea… Atât de
deosebit …
— Presupun c ar ta bine, nu? Spuse domnul ţarter cu un zâmbet care
îl f cu pe Tommy s roşeasc pân la r d cina p rului. Recunoscu, destul de
ruşinat, c Annette era frumoas .
— Apropo, întreb domnul ţarter, nu te-ai ar tat înc domnişoarei
Tuppence. M-a bombardat cu scrisori cu privire la dumneata.
— Tuppence? Mi-era team c o s fac pu in g l gie. S-a dus la poli ie?
Domnul ţarter scutur din cap.
— Atunci, m întreb cum de m-au dibuit.
Domnul ţarter îl privi întreb tor şi Tommy îi explic . ţel lalt d du
gânditor din cap.
— Adev rat, e cam ciudat. Afar doar dac n-ai men ionat, din
întâmplare, numele de Ritz.
— Se prea poate, domnule. Totuşi, trebuie s fi aflat dintr-o dat ceva
despre mine.
— Ei bine, nu mai avem nimic de f cut aici, spuse domnul ţarter, privind
în jur. Ce-ai zice s lu m masa împreun ?
— V mul umesc mult, domnule, dar cred c ar fi mai bine s m întorc
la hotel, s-o liniştesc pe Tuppence.
— Desigur. Transmite-i salut ri din partea mea şi spune-i s nu cread ,
data viitoare, c po i fii atât de uşor omorât.
Tommy f cu cu ochiul.
— Am o gr mad de vie i, domnule.
— Aşa cred şi eu, r spunse sec domnul ţarter. Ei bine, la revedere. ine
minte, acum eşti un om marcat, aşa c ai grij de dumneata.
— V mul umesc, domnule.
Tommy opri un taxi, urc şi d du adresa hotelului Ritz, apoi se abandon
pl cerii anticipate a întâlnirii sale surpriz cu Tuppence.
— M întreb ce a f cut pân acum, Mai mult ca sigur, a p zit-o pe „Rita”.
Apropo, cred c la ea s-a gândit Annette când a spus Marguerite. Nu mi-am dat
seama atunci. Gândul îl chinui o vreme, c ci p rea s dovedeasc faptul c
doamna Vandemeyer şi Annette erau în rela ii strânse.
Taxiul trase în fa la Ritz. Tommy se n pusti în untru, dar entuziasmul
îi fu brusc frânat. I se spuse c domnişoara ţowley plecase de un sfert de or .
Capitolul XVIII. Telegrama.
Dezumflat pe moment, Tommy intr în restaurant şi comand un prânz
copios. ţele patru zile de înfometare îl f cur s pre uiasc din nou o mas
bun .
Tocmai era pe punctul dea duce la gur o buc ic delicioas de Sole à la
Jeanette, când îl v zu intrând pe Julius. Tommy flutur vesel mâna, reuşind s
atrag aten ia celuilalt. La vederea lui Tommy, ochii lui Julius p rur s ias
din orbite. Str b tu sala şi-i scutur mâna cu o putere cam exagerat , dup
cum gândi Tommy.
— Sfinte Doamne! Exclam . Eşti chiar tu?
— Bine-n eles. De ce n-aş fi?
 — De ce n-ai fi? Z u, omule, nu ştii c ai fost dat ca mort? În câteva zile
aveam s inem un recviem în memoria ta.
— Cine credea c am murit?
— Tuppence.
— B nuiesc c şi-a amintit proverbul despre muribundul cel tân r.
Trebuie c am în mine ceva din p catul, originar din moment ce am
supravie uit. Apropo, unde e Tuppence?
— Nu-i aici?
— Nu, tipul de la recep ie mi-a spus c tocmai a plecat.
— La cump r turi, cred. Am l sat-o aici, din maşin , acum o or . Dar, ia
spune, nu po i s te lepezi de calmul t u englezesc şi s -i dai drumul? Ce
Dumnezeu, ai f cut tot timpul sta?
— Dac iei masa aici, comand acum. O s dureze cam mult povestea
asta.
Julius îşi trase un scaun de cealalt parte a mesei, chem un chelner şi-i
dict dorin ele. Apoi se întoarse spre Tommy.
— La atac! ţred c ai avut ceva aventuri.
— Una sau dou , r spunse Tommy cu modestie, şi îşi începu epopeea.
Julius ascult încremenit. Jum tate din ceea ce comandase r m sese pe mas .
La sfârşit, oft adânc.
— Bravo! Le zici ca la carte!
— Şi acum, de pe frontul de acas , spuse Tommy, întinzând mâna dup
o piersic .
— P i, t r g n Julius, nu pretind c am avut şi noi aceleaşi aventuri.
Şi, la rândul lui, îşi asum rolul de povestitor. Începând cu incursiunea
lipsit de succes de la Ţournemouth, trecu la întoarcerea la Londra, la
cump rarea maşinii, descrise neliniştea crescând a lui Tuppence, vizita la sir
James şi senza ionalele întâmpl ri ale nop ii trecute.
— Dar cine a omorât-o? Întreb Tommy. N-am prea în eles.
— Doctorul a spus c a f cut-o cu mâna ei, r spunse sec Julius.
— Dar sir James ce crede?
— Fiind un reprezentant al legii, e asemeni unui om-scoic , replic
Julius. Aş spune c -şi „rezerv dreptul la opinii”. ţontinu cu evenimentele din
diminea a aceea.
— Amnezie, ai? Rosti Tommy cu interes. Pe Jupiter, aşa se explic de ce
se uitau la mine atât de ciudat când am abordat problema s -i pun întreb ri
fetei. ţe sc pare din partea mea! Dar nu era un lucru dintre acelea pe care le
po i ghici.
— Nu i-au dat nici un indiciu privitor la unde ar putea fi Jane?
Tommy scutur din cap cu regret.
— Nici o vorb . Dup cum vezi, sunt cam tâmpit. Trebuia s scot mai
multe de la ei.
— Dup toate câte s-au întâmplat, cred c eşti norocos c te afli aici.
ţacialmaua a fost nemaipomenit . ţum i-a venit în minte chiar la anc, nu pot
s pricep. M-ai f cut paf!
 — Eram într-aşa o g leat , încât trebuia s g sesc ceva, r spunse
Tommy, simplu.
Urm o t cere, apoi Tommy reveni la moartea doamnei Vandemeyer.
— Nu e nici o îndoial c era chloral?
— Cred c nu. ţel pu in aşa s-a spus, c e un infarct cauzat de o
supradoz , sau ceva ca o plesnitur . E în regul . Nu vreau s fiu deranjat cu
vreo anchet . Îns eu cred c Tuppence şi cu mine şi chiar snobul de sir James
aveam aceeaşi idee.
— Domnul Brown?
— Lucru cert.
Tommy d du din cap.
— În tot cazul, spuse el gânditor, domnul Ţrown nu avea aripi. Nu v d
cum a intrat şi a ieşit.
— Ce p rere ai de hipnoz la distan ? Vreo influen magnetic ce a
împins-o în mod irezistibil la sinucidere?
Tommy îl privi cu respect.
— Bine, Julius. Chiar foarte bine. Mai ales frazeologia. Numai c m las
rece. Eu tânjesc dup un domn Ţrown în carne şi oase. Eu cred c tinerii
detectivi dota i trebuie s pun osul la treab , s studieze intr rile şi ieşirile şi
s -şi stoarc creierii pân când dezleag misterul. S d m o rait la locul
crimei. Aş vrea s-o putem lua şi pe Tuppence. Ritz-ul va avea pl cerea unei
întâlniri fericite.
De la recep ie li se r spunse c Tuppence înc nu se întorsese.
— Oricum, spuse Julius, m duc s arunc o privire sus. S-ar putea s fie
în camera mea de zi. Disp ru.
Ţrusc, un b iat de o şchioap rosti în dreptul cotului lui Tommy:
— Tân ra doamn … ţred c a plecat cu trenul, domnule, şopti el
şov ielnic.
— Ce? Tommy se r suci c tre el.
— Taxiul, domnule. Am auzit-o spunându-i şoferului Charing Cross, şi s
mearg repede.
Tommy îl privi lung, cu ochii m ri i de uimire. Stimulat, b ie elul
continu :
— Aşa m-am gândit, din moment ce a cerut un mers al trenurilor şi un
ghid.
Tommy îl întrerupse.
— Când i-a cerut mersul trenurilor şi ghidul?
— Când i-am dat telegrama, domnule.
— Telegrama?
— Da, domnule.
— Când a fost asta?
— Cam pe la doişpe’ jumate, domnule.
— Spune-mi exact cum s-a întâmplat.
Ţ ie elul inspir adânc.
 — Am dus telegrama la Nr. 891. Doamna era acolo. A deschis-o şi a scos
un strig t, apoi mi-a spus bucuroas cam aşa: „Adu-mi un ghid şi un mers al
trenurilor, dar iute, Henry.” Nu m cheam Henry, dar…
— Las numele, spuse ner bd tor Tommy. ţontinu .
— Da, domnule. I le-am adus şi mi-a spus s aştept şi se uita la ceva.
Dup aia a privit la ceas şi „Fuga”, a zis. „Spune-le s -mi aduc un taxi” şi a
început s -şi aranjeze p l ria în fa a oglinzii, şi a fost jos în dou secunde,
aproape tot atât de repede ca mine, şi o v zui cum fuge pe sc ri şi se urc în
taxi şi auzii c spune ce v-am spus.
Ţ iatul se opri şi îşi trase r suflarea. Tommy continua s -l priveasc . În
acel moment, ap ru şi Julius. inea în mân o scrisoare deschis .
— Auzi, Hersheimmer, Tommy se întoarse spre el, Tuppence a plecat s
vâneze pe cont propriu.
— Aiurea!
— Ba a plecat. A luat un taxi pân la ţharing ţross, gr bindu-se ca
dracu dup ce a primit o telegram . Ochii îi c zur pe scrisoarea din mâna lui
Julius. Oh, i-a l sat un bilet. E perfect. Unde s-a dus?
Aproape f r s -şi dea seama întinse mâna dup scrisoare, dar Julius o
împ turi şi o b g în buzunar. P rea extrem de stânjenit.
— N-are nici o leg tur cu asta. E despre ceva… Ceva ce am rugat-o s -
mi aduc la cunoştin .
— Oh! Tommy era uimit şi p rea c aşteapt ceva mai mult.
— Ascult , rosti brusc Julius, ar fi mai bine s - i spun. I-am cerut azi-
diminea domnişoarei Tuppence s se m rite cu mine.
— Oh! Rosti Tommy, mecanic. Era n ucit. ţuvintele lui Julius îl luaser
pe nepreg tite. Mintea i se blocase pe moment.
— Aş vrea s - i spun c , înainte de a-i sugera ceva în acest sens
domnişoarei Tuppence, i-am m rturisit c nu vreau s m bag în nici un fel
între ea şi tine…
Tommy îşi reveni.
— E în regul , spuse repede. Tuppence şi cu mine suntem prieteni de ani
de zile. Nimic mai mult. Îşi aprinse igara cu o mân care îi tremura pu in. E
chiar foarte bine. Tuppence mereu spunea c ea caut …
Se opri brusc, roşu la fa , îns Julius nu p rea deranjat deloc.
— Oh, dolarii vor fi cei care vor aranja chestiunea. Domnişoara Tuppence
m-a pus în tem cu asta. Nu e câtuşi de pu in o impostoare. Ar trebui s-o
ducem perfect împreun .
Tommy îl privi curios, ca şi cum ar fi vrut s spun ceva, apoi se r zgândi
şi nu rosti nimic. Ei bine, de ce nu? Nu se lamentase ea c nu cunoştea nici un
b rbat bogat? Nu-şi expusese limpede op iunea de a se m rita pentru bani,
dac i se oferea ocazia? Întâlnirea cu tân rul american îi oferise ocazia… Şi era
pu in probabil s -i dea cu piciorul. Era moart dup bani, întotdeauna o
spusese. De ce s-o condamne c r mânea credincioas principiilor sale?
Cu toate acestea, Tommy o condamna. Era plin de un pasionat şi cu totul
ilogic resentiment. Era bine s se spun lucrurilor pe nume… Îns o fat
adev rat nu s-ar fi m ritat niciodat pentru bani. Tuppence avea un îngrozitor
sânge rece şi era plin de ea, şi ar fi fost încântat s n-o mai vad în via a lui!
ţe lume corupt !
Glasul lui Julius îl smulse din gânduri.
— Da, ar trebui s-o ducem bine împreun . Am auzit c întotdeauna fetele
te refuz prima dat … E ca o conven ie.
Tommy îl apuc de bra .
— Te refuz ? Ai spus refuz ?
— Clar. Nu i-am spus? Mi-a trântit un „nu”, f r nici un fel de motiv.
Eternul feminin, cum i se zice, sau, cel pu in aşa am auzit. Dar o s -şi revin
ea repede. E drept c şi eu am cam zorit-o…
Îns Tommy îl întrerupse brusc.
— Ce spune în biletul la? Întreb el poruncitor.
Julius se v zu obligat s i-l înmâneze.
— Nu con ine nici cel mai mic indiciu despre unde s-a dus, îl asigur el
din nou pe Tommy. Dar po i s te convingi şi singur dac nu m crezi.
Biletul, cu scrisul şcol resc al lui Tuppence, suna aşa: „Drag Julius,
întotdeauna e mai bine ca lucrurile s fie clare. Nici prin cap nu-mi trece s m
gândesc la m ritiş pân nu-l g sim pe Tommy. S-o l s m pentru atunci.
A ta afectuoas , Tuppence”
Tommy i-o d du înapoi, cu ochii lucioşi. Sentimentele sale cunoscur o
total schimbare. Acum o considera pe Tuppence un suflet deosebit de nobil şi
dezinteresat. Nu-l refuzase ea pe Julius f r s ezite? E drept c biletul
con inea semne de sl biciune, dar asta se putea scuza. Dup cum scrisese, se
putea în elege c vroise s -i for eze mâna lui Julius s depun mai multe
eforturi pentru a-l g si pe el, Tommy, îns el nu credea c , dup aceea,
r spunsul ar fi fost afirmativ. Draga de Tuppence, nici o fat din lume nu se
putea compara cu ea! Când o s-o vad … Se smulse brusc din gânduri.
— Dup cum spuneai, rosti el, adunându-se, nu-i nici un indiciu unde s-
a dus. Hei, Henry!
Ţ iatul ap ru, smerit. Tommy îi d du cinci şilingi.
— Înc ceva. Î i aduci aminte ce a f cut doamna cu telegrama? Henry icni
şi spuse:
— A f cut-o ghem şi a aruncat-o în c min şi-a chiuit de bucurie,
domnule, cam aşa: „iuhuu!”
— Foarte plastic, Henry, spuse Tommy. Î i meri i cei cinci şilingi. Vino,
Julius. Trebuie s g sim telegrama.
Urcar în grab treptele. Tuppence îşi uitase cheia în uş . ţamera era
aşa cum o l sase. În c min era un ghemotoc alb cu portocaliu. Tommy îl culese
şi netezi telegrama.
„Vino imediat, Moat House, Ebury, Yorkshire, evenimente mari –
TOMMY”.
Se uitar unul la altul stupefia i. Julius vorbi primul:
— N-ai trimis-o tu?
— Sigur c nu. ţe vrea s însemne?
— Cred c vrea s însemne ce-i mai r u, rosti liniştit Julius. Au înh at-
o.
 — Ce?
— Lucru cert. Au semnat cu numele t u şi ea a c zut în curs ca o oaie.
— Doamne sfinte! Ce facem?
— Ne gr bim şi plec m dup ea! Imediat. Nu e timp de pierdut. E un
noroc chior c n-a luat cu ea telegrama, altfel poate c nu i-am fi dat niciodat
de urm . Dar trebuie s ne gr bim. Unde-i ghidul la?
Vitalitatea lui Julius era contagioas . Dac ar fi fost l sat în voia lui, cu
siguran Tommy s-ar fi aşezat şi ar fi început s se gândeasc , cel pu in
jum tate de or , ce plan de ac iune s adopte. Dar cu Julius Hersheimmer
al turi, era imposibil s nu intri în priz .
Dup ce mai blestem pe înfundate, Julius îi înmân lui Tommy ghidul,
considerând c el era mai la curent cu misterele lui. Tommy îl abandon în
favoarea mersului trenurilor.
— Uite, am g sit. Ebury, Yorks. De la King's ţross. Sau St. Paneras.
(Ţ iatul trebuie s fi greşit. Nu era ţharing ţross, ci King's ţross). 12:50, sta
e trenul cu care a plecat. 2:10, sta s-a dus. Urm torul e la 3:20. Un tren al
dracului de lent.
— Ce zici de maşin ?
Tommy scutur din cap.
— Trimite-o dac vrei, dar noi e mai bine s mergem cu trenul. Important
e s ne p str m calmul.
Julius bomb ni.
— Asta aşa e. Îns îmi ies din min i când m gândesc c s rmana copil
e în pericol!
Tommy d du din cap într-un mod nedefinit. Se gândea. Dup câteva
minute rosti:
— Spune, Julius, ce vor de la ea?
— Habar n-am la ce te referi.
— Vroiam s spun c nu cred c urm resc s -i fac vreun r u, explic
Tommy. Ea e ostatic , doar atât. N-o paşte nici un pericol imediat, pentru c , în
cazul în care noi am descoperi ceva, le-ar fi al dracului de folos. Atât timp cât e
în puterea lor, suntem lega i la mâini, în elegi?
— Clar, spuse Julius, gânditor. Aşa e.
— În afar de asta, ad ug Tommy, eu am mare încredere în Tuppence.
ţ l toria fu obositoare, cu numeroase halte şi bariere. Trebuir s
schimbe de dou ori, o dat la Doncaster, a doua oar , într-un loc unde trenul
f cea cruce cu altul. Ebury era o gar pustie, cu un impiegat solitar, c ruia
Tommy i se adres .
— Îmi po i spune care e drumul spre Moat House?
— Moat House? E la o bucat bun de aici. ţasa aia de lâng mare,
pricepi?
Tommy confirm . Dup ce ascultar îndrumarea am nun it dar
încurcat a impiegatului, se preg tir s p r seasc gara. Începuse s plou ,
şi, ridicându-şi gulerele pardesielor, o pornir prin noroiul drumului. Ţrusc,
Tommy se opri.
 — Aşteapt o clip . Se întoarse în fug la gar şi-l abord din nou pe
impiegat.
— Ascult , ai v zut o doamn tân r , care a ajuns mai devreme, cu
trenul care pleac din Londra la 12:50? Probabil şi ea te-a întrebat care e
drumul spre Moat House.
O descrise pe Tuppence cât de bine se pricepu, îns impiegatul scutur
din cap. ţu trenul respectiv sosiser mai mul i oameni şi n-ar fi putut re ine în
mod deosebit pe cineva. Îns era foarte sigur c nimeni nu se interesase de
drumul spre Moat House.
Tommy i se al tur din nou lui Julius şi-i explic de ce se întorsese la
gar . Se sim ea extrem de deprimat, parc i se pusese o greutate pe inim .
Sim ea c ac iunea nu avea sor i de izbând . Duşmanii lor beneficiau de un
avans de trei ore. Pentru domnul Ţrown, trei ore erau ceva! El nu putea s
ignore faptul c telegrama fusese descoperit .
Drumul p rea c nu se mai termin . La un moment dat o cotir greşit şi
merser aproape o jum tate de mil în alt direc ie. Trecuse de şapte când un
b ie andru le spuse c Moat House era chiar dup col .
O poart ruginit de fier scâr âia sinistru din balamale! Un drum
aşternut cu un strat gros de frunze. Locul avea ceva ce-i f cu pe cei doi s se
înfioare. Frunzele le în buşeau paşii, în timp ce înaintau pe drumul pustiu.
Ziua era aproape pe sfârşite. Parc mergeau în lumea stafiilor. ţrengile
trosneau şi se ciocneau între ele într-o not lugubr . Din când în când câte o
frunz umed aluneca în zbor, f cându-i s tresar la atingerea ei rece.
O cotitur a drumului îi aduse în fa a casei. Şi aceasta p rea pustie.
Obloanele erau trase, iar treptele ce duceau la uşa de la intrare, acoperite cu
muşchi. S fi fost, într-adev r, momit Tuppence în acest loc dezolant? Era
foarte pu in probabil ca pe aici s fi c lcat cineva de luni de zile.
Julius smuci mânerul ruginit al clopo elului. Ecoul dezacordat înfior
pustietatea casei. Sunar iar şi iar… Dar nici un semn de via , înconjurar
casa. Doar linişte şi ferestre oblonite. Trebuir s accepte ceea ce vedeau cu
ochii lor. Locul era pustiu.
— Nu-i nimic de f cut, spuse Julius.
Îşi îndreptar paşii înapoi, spre poart .
— Trebuie s fie vreun sat pe aproape, continu tân rul american. Ar fi
mai bine s întreb m acolo. Ar putea s cunoasc locul şi s ne spun dac a
fost cineva pe aici în ultimul timp.
— Da, nu-i o idee rea.
Urmând drumul, ajunser curând într-un c tun. La marginea lui,
întâlnir un muncitor ce îşi c ra geanta cu scule. Tommy îl opri cu o întrebare.
— Moat House? E pustie. Aşa e de ani de zile. Dac dori i cheia, o are
doamna Sweeny… Lâng oficiul poştal.
Tommy îi mul umi. G sir repede oficiul poştal, care era şi magazin cu de
toate, şi b tur la casa de lâng el. Le deschise o femeie îngrijit , zdrav n ,
care le înmân pe dat cheia de la Moat House.
 — M îndoiesc c e genul de loc care s vi se potriveasc , domnule. E
într-o stare îngrozitoare de ruin . Tavanele cad şi tot aşa. Ar trebui b ga i o
gr mad de bani în ea.
— Mul umesc, spuse Tommy, vesel. O fi o ruin , îns casele sunt scumpe
în ziua de azi.
— Asta aşa e, îl aprob cu însufle ire femeia. Fiica şi ginerele meu caut
de nu ştiu când o cas . Toate astea sunt din vina r zboiului. Totul e groaznic
de schimbat. Dar, scuza i-m , domnule, cred c e prea întuneric ca s vede i
casa ca lumea. N-ar fi mai bine s aştepta i pân diminea ?
— Ave i dreptate. Oricum, o s arunc m în seara asta o privire pe acolo.
Am fi ajuns mai devreme, dac nu r t ceam drumul. Exist vreun loc dr gu ,
pe aici unde se poate petrece o noapte?
Doamna Sweeny p ru încurcat .
— Ar fi „Yorkshire Arms”, dar nu e un loc prea potrivit pentru nişte
domni ca dumneavoastr .
— Oh, o s fie perfect. Mul umim. Apropo, n-a venit azi o doamn tân r
s întrebe de cheie?
Femeia scutur din cap.
— Nimeni nu s-a interesat demult de casa aia.
— Mul umesc foarte mult.
Îşi îndreptar din nou paşii spre Moat House. În timp ce uşa se deschidea
din balamale cu un scâr âit de protest, Julius aprinse un chibrit şi examina
podeaua cu aten ie. Apoi scutur din cap.
— Aş jura c n-a trecut nimeni pe aici. Uite ce praf. Şi e gros. Nici o urm
de paşi.
Umblar de colo-colo prin casa pustie. Pretutindeni aceeaşi poveste.
Praful domnea în lege, aparent nederanjat.
— Asta m z p ceşte, spuse Julius. Nu cred c Tuppence a pus vreodat
piciorul aici, în casa asta.
— Trebuie s -l fi pus.
Julius scutur din cap f r s r spund .
— O s venim din nou mâine diminea , spuse Tommy. La lumina zilei
poate vedem mai multe.
Diminea a reluar cercet rile şi fur constrânşi s trag concluzia c de
mult timp nu trecuse nimeni pe acolo. Dac nu p r sir imediat satul, asta se
dator numai unei descoperiri f cute din întâmplare de Tommy. În timp ce se
îndreptau c tre poart , acesta scoase brusc un ip t şi, oprindu-se, se aplec şi
culese ceva dintre frunze, pe care i-l înmân lui Julius. Era o mic broş de
aur.
— E a lui Tuppence!
— Eşti sigur?
— Absolut. Am v zut-o deseori purtând-o.
Julius inspir adânc.
— Asta clarific lucrurile. În tot cazul, Tuppence a venit aici. O s ne
stabilim cartierul general la cârciuma din sat şi o s facem t r boi pân d m de
ea. Cineva trebuie s-o fi v zut.
 Ţ t lia începu. Tommy şi Julius lucrau când separat, când împreun ,
îns rezultatul r mânea acelaşi. Nimeni cu semnalmentele lui Tuppence nu
fusese v zut prin vecin tate. Erau uimi i… Dar nu descuraja i. În cele din urm
îşi schimbar tactica. ţu siguran , Tuppence nu r m sese mult în
împrejurimile de la Moat House. Asta dovedea c fusese adus şi luat cu
maşina. Îşi reînoir cercet rile. V zuse cineva vreo maşin sta ionând pe
undeva, pe lâng Moat House, în ziua aceea? Alt eşec.
Julius telegrafie la Londra s i se trimit maşina şi scotocir zilnic
împrejurimile cu şi mai mult zel. O limuzin gri, în care îşi puseser toate
speran ele, fu urm rit pân la Harrogate, îns se dovedi a fi proprietatea unei
foarte respectabile v duve!
Fiecare zi le punea în fa o nou problem . Julius era ca un ogar în les .
Urm rea cel mai mic indiciu. Fu urm rit fiecare maşin care trecuse prin sat
în ziua fatidic . Îşi croi drum şi p trunse pe domenii private, supunând pe
proprietarii de maşini unor interogatorii minu ioase. Scuzele îi erau la fel ca şi
metodele şi rareori reuşi s nu stârneasc indignarea victimelor; dar, zilele se
scurgeau una dup alta şi nici vorb s dea de urma lui Tuppence. R pirea
fusese atât de bine pus la punct, încât p rea c fata se evaporase.
O nou preocupare începu s fr mânte mintea lui Tommy.
— Ştii de cât timp suntem aici? Întreb într-o diminea , în timp ce îşi
luau micul dejun. De o s pt mân . N-am avansat cu nimic în g sirea lui
Tuppence, iar duminica viitoare e 29!
— La dracu! Exclam Julius. Aproape uitasem de 29. Nu m-am gândit
decât la Tuppence.
— Şi eu. Numai c n-am uitat de data de 29, dar asta poate s se duc
dracului, important e s-o g sim pe Tuppence. Îns ast zi e 23 şi a mai r mas
pu in timp. Dac e s -i d m de urm , trebuie s-o facem înainte de 29. Dup
aceea, via a ei nu va mai avea nici o valoare. Jocul de-a ostaticii se va termina
atunci. Am impresia c am f cut o mare greşeal în felul în care am ac ionat.
Am pierdut timpul şi n-am realizat nimic.
— Ai dreptate. Am fost nişte tâmpi i care am muşcat din momeal şi am
mestecat-o mai mult decât şi-ar fi închipuit ei. Nu m mai învârt prosteşte pe
aici!
— Ce vrei s spui?
— Am de gând s fac ce trebuia de fapt acum o s pt mân . M întorc la
Londra şi predau cazul în mâinile poli iei britanice. Am f cut pe copoii. ţopoi! A
fost o mostr de curat prostie! Asta e! M-am s turat. Direct la Scotland Yard!
— Ai dreptate, rosti încet Tommy. S dea Domnul s-o scoatem la cap t
m car aşa.
— Mai bine mai târziu decât niciodat . Am fost ca doi ânci care se joac
„de-a Baba-oarba”. Acum m duc direct la Scotland Yard şi le cer s m ia de
mân şi s -mi arate pe ce drum s apuc. P rerea mea e c un profesionist are
întotdeauna câştig de cauz în fa a unui amator. Vrei s vii cu mine?
Tommy scutur din cap.
— La ce bun? Ajunge unul. Eu am s mai r mân pe aici, s dau târcoale
o vreme. ţeva trebuie s se întâmple. Nu po i s ştii niciodat .
 — Sigur. Ei bine, pe curând. M întorc cât ai zice peşte, cu câ iva
inspectori dup mine. Am s le spun s -şi etaleze deştept ciunea şi s fac tot
ce pot.
Îns urm toarele evenimente nu se încadrar în planul elaborat de
Julius. Spre sfârşitul zilei, Tommy primi o telegram .
„Te aştept Manchester Midland Hotel Veşti importante.
— Julius.”
La 7:30, în aceeaşi sear , Tommy cobora dintr-un personal. Julius îl
aştepta pe peron.
— M-am gândit c ai s vii cu trenul sta, dac ai primit telegrama de la
mine.
Tommy îl apuc de bra .
— Ce e? Au g sit-o pe Tuppence? Julius scutur din cap.
— Nu. Dar am g sit asta aşteptându-ne la Londra. Tocmai sosise,
înmân telegrama celuilalt. În timp ce citea, Tommy f cu ochii mari.
„G sit Jane Finn. Veni i Manchester Midland Hotel Imediat.
— Peel Edgerton.”
Julius lu telegrama înapoi şi o împ turi.
— Ciudat, spuse el gânditor. ţredeam c tipul s-a dat la fund!
Capitolul XIX. Jane Finn.
Trenul meu a ajuns acum o jum tate de or , explic Julius în timp ce
p r seau gara. Înainte de a pleca din Londra, mi-am f cut socoteala c ai s vii
cu sta şi i-am telegrafiat lui sir James. Ne-a rezervat camere şi ne întâlnim cu
el la cin , în jur de opt.
— Ce te f cuse s crezi c nu-l mai interesa deloc cazul? Întreb curios
Tommy.
— Ceea ce a spus, r spunse Julius sec. Pas rea asta b trân e tot atât
de mut ca o stridie! La fel ca majoritatea afurisi ilor din branşa lui, nu vroia s
se pronun e pân nu era sigur c putea aduce o prob .
— M întreb…
Julius se întoarse spre el.
— Ce te întrebi?
— Dac sta era adev ratul motiv.
— Sigur. Pun pariu c da.
Tommy scutur din cap, neconvins.
Sir James sosi, punctual, la opt, şi Julius i-l prezent pe Tommy. Sir
James îi strânse mâna cu c ldur .
— Sunt încântat s te cunosc, domnule Ţeresford. Am auzit multe despre
dumneata de la domnişoara Tuppence, zâmbi involuntar, aşa încât s-ar zice c
te cunosc foarte bine.
— V mul umesc, domnule, spuse Tommy, vesel.
— Îl examin repede pe avocat. ţa şi Tuppence, sim i magnetismul
celuilalt. Îi reamintea de domnul Carter. Cei doi, atât de deosebi i ca aspect
fizic, produceau aceeaşi impresie. Atât în spatele purt rii obosite a unuia, cât şi
al rezervei profesionale a celuilalt, st tea acelaşi tip de minte ascu it ca o
sabie.
 În acelaşi timp, Tommy fu obiectul unei atente observa ii din partea lui
sir James. Când avocatul îşi coborî ochii, Tommy avu sentimentul c cel lalt
citise în el ca într-o carte deschis . Nu putea s se întrebe decât care era
concluzia final , dar existau pu ine şanse s-o afle. Sir James lua totul, îns
d dea numai ce vroia el s dea. O dovad a acestui fapt avu loc imediat.
De îndat ce prezent rile fur f cute, Julius se lans într-un torent de
întreb ri. ţum reuşise sir James s dea de urma fetei? De ce nu le-a adus la
cunoştin c se ocupa înc de caz? Şi aşa mai departe.
Sir James îşi mângâie b rbia şi spuse:
— Chiar aşa, chiar aşa. Ei, bine, fata a fost g sit . Şi sta e mare lucru,
nu-i aşa? Ei, hai nu e lucru mare?
— Sigur c e. Dar cum i-a i dat de urm tocmai dumneavoastr ?
Domnişoara Tuppence şi cu mine credeam c a i renun at.
— Ah! Avocatul îi arunc o privire scurt , apoi îşi relu mângâiatul
b rbiei. Asta a i crezut, nu-i, aşa? Chiar a i crezut? Vai!
— Deci, am greşit, insist Julius.
— Ei bine, nu ştiu dac se poate spune chiar aşa. ţert e c a fost un
noroc pentru to i c am reuşit s o g sim pe domnişoar .
— Dar unde e? Se repezi Julius, în timp ce mintea îi zbur la altceva.
ţredeam c e mai sigur s-o aduce i aici.
— Asta e cam greu, rosti cu gravitate sir James.
— De ce?
— Din cauz c tân ra a fost accidentat de o maşin şi a suferit uşoare
contuzii la cap. A fost dus la spital şi, dup ce şi-a revenit, a spus c se
numeşte Jane Finn. Când… Ah! Am auzit asta, am aranjat s fie mutat în
casa unui doctor… Un prieten de-al meu, şi v-am telegrafiat. Fata şi-a pierdut
din nou cunoştin a şi înc nu şi-a rec p tat-o.
— E grav r nit ?
— Oh, o contuzie şi câteva zgârieturi; din punct de vedere medical, r nile
sunt absolut f r gravitate, inând cont de condi iile în care s-au produs.
Starea ei poate fi atribuit consecin ei şocului mintal provocat de rec p tarea
memoriei.
— Şi-a revenit? Strig Julius, emo ionat.
Sir James tamburin masa cu degetele, cumva pierzându-şi r bdarea.
— F r îndoial , domnule Hersheimmer, din moment ce a fost în stare
s -şi dea adev ratul nume. ţredeam c ai în eles lucrul sta.
— Şi s-a întâmplat ca chiar dumneavoastr s fi i pe faz , spuse Tommy.
Ca în basme.
Îns sir James era greu de întors.
— Coinciden ele sunt lucruri ciudate, r spunse el sec.
Dar Tommy avea acum certitudinea a ceea ce înainte doar suspectase.
Prezen a lui sir James la Manchester nu era întâmpl toare. Departe de a fi
abandonat cazul, dup cum presupusese Julius, îşi folosise cu succes propriile
metode şi scosese la lumin fata disp rut . Singurul lucru care îl nedumerea
pe Tommy era de ce toat aceast discre ie? Ajunse la concluzia c faptul se
datora deforma iei profesionale.
 Julius vorbi:
— Imediat dup cin m duc direct s-o v d pe Jane.
— M tem c nu va fi posibil, spuse sir James. E foarte pu in probabil s
i se permit s primeasc vizite la ora asta. Aş sugera s mergem mâine
diminea , cam pe la zece.
Julius se înroşi. Exista ceva la sir James care întotdeauna îl stârnea s i
se opun . Era conflictul dintre dou personalit i puternice.
— Oricum, am s m duc în seara asta acolo şi am s v d dac nu pot
s -i mituiesc s -şi încalce regulile prosteşti.
— Sigur nu te va ajuta la nimic, domnule Hersheimmer.
ţuvintele sunar ca o împuşc tur şi Tommy îşi ridic privirea tres rind.
Julius era nervos şi agitat. Mâna cu care îşi duse paharul la gur tremur
pu in, îns îl intui pe sir James cu ochi sfid tori. O clip , ostilitatea dintre cei
doi p ru s produc scântei, îns , în cele din urm , Julius îşi coborî privirea,
învins.
— Deocamdat , dumneavoastr sunte i şeful.
— Mul umesc, spuse cel lalt. Atunci, r mâne pe mâine, la zece? Se
întoarse cu mult nonşalan spre Tommy. Trebuie s recunosc domnule
Ţeresford, c m surprinde întrucâtva s te întâlnesc în seara asta aici. Ultima
oar când am auzit despre dumneata, prietenii erau foarte nelinişti i în ceea ce
te privea. Nu mai ştiau nimic despre dumneata de cât va vreme şi domnişoara
Tuppence înclina s cread c întâmpinai mari dificult i!
— Aşa era, domnule! Tommy zâmbi aducerii aminte. În via a mea n-am
fost într-un loc mai „etanş”.
Ajutat de întreb rile lui sir James, îşi descrise pe scurt aventurile. Când
ajunse la sfârşit, avocatul îl privea cu un interes sporit.
— Ai evadat spectaculos dintr-un loc atât de „etanş”, spuse el, grav. Te
felicit. Ai dat dovad de mult ingeniozitate şi te-ai descurcat bine.
La aceast laud , Tommy se înroşi.
— N-aş fi putut sc pa dac nu era fata, domnule.
— Da. Sir James zâmbi uşor. A fost un noroc pentru dumneata c s-a
întâmplat ca ea… … S se îndr gosteasc de dumneata. Tommy fu gata s
protesteze, dar sir James continu : Presupun c nu exist nici o îndoial c
face parte din band ?
— M tem c nu, domnule. ţredeam c poate o in cu for a acolo, îns
felul în care a ac ionat nu se potriveşte cu ideea mea. Vede i, s-a întors la ei,
când putea s fug .
Sir James aprob gânditor.
— Ce a spus? Ceva despre dorin a de a fi dus la Marguerite?
— Da, domnule. Presupun c se referea la doamna Vandemeyer.
— Ea întotdeauna semna Rita Vandemeyer. To i prietenii îi spuneau Rita.
Totuşi, cred c fata se obişnuise s -i rosteasc numele întreg. Şi, în momentul
în care striga dup ea doamna Vandemeyer era fie moart , fie în agonie! ţurios!
Sunt câteva elemente care m şocheaz prin cât sunt de obscure… Brusca ei
schimbare de comportament fa de dumneata, de exemplu. Apropo, desigur c
locul a fost cercetat, nu?
 — Da, domnule, îns şterseser toate urmele.
— Normal, rosti sir James, sec.
— N-au l sat în urm nici un indiciu.
— M întreb… Avocatul b tu darabana în mas , gânditor.
ţeva în glasul lui îl f cu pe Tommy s -l priveasc atent. S fi v zut ochii
acestui b rbat ceva acolo unde ceilal i fuseser orbi?
— Aş fi vrut s fi i acolo, domnule, s cerceta i casa.
— Şi eu aş fi vrut, rosti liniştit sir James. R mase câteva clipe t cut, apoi
întreb : şi ce-ai mai f cut de atunci?
Un moment, Tommy îl privi lung. Abia apoi îi trecu prin cap c avocatul
nu avea de unde s ştie.
— Am uitat c nu şti i de Tuppence, spuse încet. Neliniştea chinuitoare,
uitat pe moment, emo ia provocat de vestea c , în sfârşit, Jane Finn fusese
g sit , puse din nou st pânire pe el.
Avocatul l s repede jos furculi a şi cu itul.
— I s-a întâmplat ceva domnişoarei Tuppence? Glasul îi era p trunz tor.
— A disp rut, spuse Julius.
— Când?
— Acum o s pt mân .
— Cum?
Întreb rile lui sir James veneau în rafale. ţând Tommy, când Julius,
expuser întâmpl rile ultimei s pt mâni şi c ut rile lor zadarnice.
Sir James ajunse imediat la miezul problemei.
— O telegram semnat cu numele dumnitale? Înseamn c ştiau ceva
de voi doi. Nu erau siguri de cât de multe ai aflat în casa aceea. R pirea
domnişoarei Tuppence e urmarea faptului c le-ai sc pat. La nevoie, ar putea
s - i închid gura amenin ându-te cu ce i se va întâmpla ei, dac vorbeşti.
Tommy confirm .
— Exact aşa gândesc şi eu, domnule.
Sir James îl privi p trunz tor.
— Dumneata ai elaborat totul, nu-i aşa? Nu-i r u… Nu-i r u deloc.
Lucrul curios e c ei, ta mod sigur, nu ştiau nimic despre dumneata la început,
când te-au luat prizonier. Eşti convins c nu i-au descifrat în vreun fel
identitatea?
Tommy scutur din cap.
— Asta aşa e, interveni Julius. De aceea socotesc c cineva i-a pus în
tem … Şi nu mai devreme de duminic seara.
— Da, dar cine?
— Acel atotputernic şi atoateştiutor domn Brown, bine-n eles!
În glasul lui Julius era o not uşor batjocoritoare care îl f cu pe sir
James s -l priveasc p trunz tor.
— Dumneata nu crezi în domnul Brown, domnule Hersheimmer?
— Nu, domnule, nu cred, i-o întoarse tân rul american cu ostenta ie. Nu
ca atare, ca s spun aşa. Socotesc c e o scorneal … Un fel de „bau-bau” de
speriat copiii. Adev ratul cap al întregii afaceri este tipul la rus, Kramenin.
ţred c dac vrea, e în stare s fac s izbucneasc revolu ii în trei ri
concomitent! Whittington este probabil şeful filialei engleze.
— Nu sunt de acord cu dumneata, spuse scurt sir James. Domnul Brown
exist . Se întoarse spre Tommy. Ai remarcat de unde a fost expediat
telegrama?
— Nu, domnule. M tem c nu.
— Hm! O ai la dumneata?
— E sus, în bagajul meu.
— Aş vrea s -mi arunc o privire asupra ei. Nu e nici o grab . A i pierdut o
s pt mân – Tommy l s capul în jos – aşa c o zi în plus nu mai conteaz . Ne
vom ocupa mai întâi de Jane Finn. Dup aceea vom vedea ce putem face ca s-o
eliber m pe domnişoara Tuppence. Nu cred c o paşte un pericol imediat.
Adic , atâta timp cât ei nu ştiu c am g sit-o pe Jane Finn şi c i-a revenit
memoria. Secretul sta trebuie p strat cu orice pre . În elege i?
Ceilal i doi încuviin ar şi, dup ce stabilir am nuntele întâlnirii din
diminea a urm toare, marele avocat îşi lu la revedere.
La zece fix, cei doi tineri erau la locul întâlnirii. Sir James li se al tur pe
treptele de la intrare. Era singurul care nu p rea emo ionat, îi prezent pe cei
doi doctorului.
— Domnul Hersheimmer… Domnul Beresford… Doctor Roylance. Cum se
simte pacienta?
— Merge spre bine. Bine-n eles c nu are idee de trecerea timpului. În
diminea a asta a întrebat câ i au fost salva i de pe „Lusitania” şi dac scria în
ziare. Asta, desigur, era de aşteptat. Pare totuşi, s-o preocupe ceva.
— Cred c putem s -i alung m neliniştea. Putem intra?
— Bine-n eles.
În timp ce îl urmau pe doctor pe sc ri, inima lui Tommy b tea ceva mai
repede. În sfârşit, Jane Finn! Mult c utata, misterioasa, alunecoasa Jane Finn!
ţât de improbabil p ruse succesul! Iar aici, în casa asta, cu memoria aproape
miraculos restabilit , z cea fata care avea în mân viitorul Angliei! Un geam t
în buşit sc p de pe buzele lui Tommy. M car de-ar fi fost şi Tuppence lâng el
s împ rt şeasc împreun rezultatul triumf tor al muncii asocia iei lor!
Înl tur cu hot râre gândul de la Tuppence. Încrederea lui în sir James era în
creştere. Exista un om care, în mod sigur, va reuşi s dea de urma lui
Tuppence. Deocamdat , Jane Finn! Şi, brusc, sufletul îi fu cuprins de team …
P rea atât de uşor… Dac aveau s-o g seasc moart … Doborât de mâna
domnului Brown?
În clipa urm toare râdea de propriile-i închipuiri melodramatice.
Doctorul deschise uşa şi intrar . Pe patul alb, bandajat la cap, z cea fata.
Întreaga scen p rea întrucâtva ireal . Totul sem na atât de mult cu ceea ce îşi
imaginase. Încât p rea regizat.
Fata se uit de la unul la altul cu nişte ochi mari, mira i. Sir James vorbi
primul.
— Domnişoar Finn, spuse el, acesta este v rul dumitale, domnul Julius
P. Hersheimmer.
 ţhipul fetei se îmbujor uşor, în timp ce Julius f cu un pas înainte şi-i
lu mâna.
— Ce faci, verişoar Jane? Întreb el senin.
Îns Tommy sesiz tremurul vocii lui.
— Eşti într-adev r fiul unchiului Hiram? Întreb fata, uimit . Glasul ei,
cu un uşor accent vestic, avea ceva aproape emo ionat.
Lui Tommy i se p ru vag cunoscut, dar înl tur gândul, ca fiind
imposibil.
— Sigur.
— Citeam de obicei despre unchiul Hiram în ziare, continu fata, pe
tonul ei moale. Dar nu m-am gândit c am s te întâlnesc într-o zi. Mama avea
impresia c unchiului Hiram nu o s -i treac niciodat sup rarea.
— Aşa era b trânul, recunoscu Julius. Îns eu cred c tân ra genera ie e
altfel. Certurile în familie n-au nici un rost. Primul lucru la care m-am gândit,
imediat ce s-a terminat r zboiul, a fost s vin s te caut.
Peste chipul fetei trecu o umbr .
— Mi s-au spus nişte lucruri… Lucruri îngrozitoare… ţ mi-am pierdut
memoria, şi c au trecut nişte ani despre care n-am s ştiu niciodat cum au
trecut… Ani din via pierdu i.
— Nu i-ai dat singur seama de asta?
Ochii fetei se m rir .
— Vai, nu. Pentru mine e ca şi când timpul s-ar fi oprit în clipa când
eram gr bi i c tre b rci. Am totul în fa a ochilor. Închise ochii cu un fior.
Julius privi c tre sir James, care încuviin .
— Nu- i f nici o problem . Nu merit . Acum, ascult , Jane, vrem s ne
spui ceva. La bordul vasului la era un om care avea asupra lui nişte
documente foarte importante, iar capetele mari din ara asta cred c el i le-a
strecurat ie. Aşa e?
Fata ezit , uitându-se la ceilal i doi. Julius în elese.
— Domnul Ţeresford este împuternicit de guvernul britanic s recupereze
documentele. Sir James Peel Edgerton este membru al Parlamentului şi ar
putea deveni ministru dac ar dori. Datorit lui am reuşit s d m de tine în
sfârşit. Aşa c d -i drumul şi spune-ne toat povestea. i-a dat Danvers
hârtiile?
— Da. Mi-a spus c eu aveam mai multe şanse s le p strez, pentru c
primii salva i erau femeile şi copiii.
— Exact cum ne-am gândit, spuse sir James.
— Mi-a spus c erau foarte importante… ţ puteau schimba totul pentru
alia i. Dar, dac toate astea au trecut şi r zboiul s-a terminat, ce mai conteaz
acum?
— Cred c istoria se repet , Jane. Prima dat s-a f cut mare vâlv şi
t r boi în jurul acestor hârtii, apoi totul a murit, ca acum întregul scandal s
izbucneasc din nou… Dar din motive diferite. Deci, po i s ni le dai chiar
acum?
— Dar nu pot.
— Ce?
 — Nu sunt la mine.
— Nu… Sunt… la… Tine? Julius îşi accentuase cuvintele cu mici pauze.
— Nu… Le-am ascuns.
— Le-ai ascuns?
— Da. Eram nesigur . Mi se p rea s sunt urm rit . Asta m-a speriat…
Tare. Îşi duse mâna la cap. E aproape ultimul lucru de care îmi aduc aminte,
înainte de a m trezi aici, în spital…
— Continu , spuse sir James, cu glasul s u p trunz tor. ţe î i aduci
aminte?
Fata se întoarse supus c tre el.
— Era la Holyhead. M-am dus acolo… Nu-mi amintesc de ce…
— Asta nu conteaz , continu !
— În confuzia de pe chei, am reuşit s m strecor nev zut . Am luat o
maşin . I-am spus şoferului s m scoat din oraş. M-am uitat apoi s v d
dac nu suntem urm ri i. În spate nu era nici o maşin . La marginea şoselei,
am z rit o potec . I-am spus omului s m aştepte.
Se opri, apoi continu :
— Poteca ducea la o stânc şi apoi cobora înspre mare, printre tufişurile
mari şi galbene… Parc erau fl c ri aurii. M-am uitat în jur. Nu se vedea
nimeni. Dar chiar la nivelul capului meu, în stânc , era o gaur . Era foarte
mic , puteam doar s -mi strecor mâna în ea, îns adânc . Am luat pachetul
impermeabil pe care îl purtam ag at în jurul gâtului şi l-am înfundat cât mai
bine. Apoi am rupt nişte muşchi şi am astupat gaura, în aşa fel încât s nu se
observe deloc cr p tura. Apoi mi-am întip rit în minte foarte bine locul, ca s -l
pot reg si. Era acolo un bolovan care sem na cu un câine ridicat pe labele din
spate, parc cerşea. Dup aceea m-am întors la şosea. Maşina m aştepta şi m-
a dus înapoi. Am apucat s prind trenul. În sinea mea m sim eam pu in
ruşinat de închipuirile mele îns , treptat, am v zut cum b rbatul din fa a mea
îi f cea semne din ochi femeii care st tea lâng mine, şi m-am speriat iar, dar
m-am bucurat la gândul c hârtiile erau în siguran . Am ieşit pe culoar s iau
pu in aer. M gândeam c m-aş putea strecura în alt vagon. Îns femeia mi-a
strigat c îmi c zuse ceva, iar când m-am întors s m uit, ceva m-a lovit…
Aici. Îşi duse mâna în spate, la cap. Nu-mi mai amintesc altceva, decât c m-
am trezit aici, în spital.
Urm o pauz .
— Mul umesc, domnişoar . ţel care vorbea era sir James. Sper c nu te-
am obosit.
— Oh, e în regul . M în eap pu in capul, îns , în rest, m simt
minunat.
Julius înaint şi îi lu din nou mâna.
— Pe curând, verişoar Jane. Acum m gr besc dup hârtiile alea, dar
m voi întoarce cât ar da un câine de dou ori din coad , şi am s te duc la
Londra s - i ofer bucuriile de care au nevoie anii t i tineri, înainte de a pleca
spre Statele Unite! Aşa c … Gr beşte-te şi f -te bine!
Capitolul XX. Prea târziu.
 Ajunşi în strad , inur un scurt consiliu de r zboi. Sir James îşi scoase
ceasul din buzunar.
— Trenul pentru Holyhead opreşte în ţhester la 12:14. Dac porni i
imediat cred c pute i prinde leg tura.
Tommy îl privi uimit.
— E vreo grab , domnule? Azi suntem abia în 24.
— Cred c întotdeauna e bine s te scoli devreme, spuse Julius înainte ca
avocatul s fi apucat s r spund . Ne vom duce chiar acum la gar .
Pe fruntea lui sir James ap ru o urm de încruntare.
— Aş fi vrut s v pot înso i. Îns trebuie s iau cuvântul la o adunare, la
ora dou . Îmi pare r u.
Regretul din glasul lui era evident. Pe de alt parte, era limpede c Julius
era foarte dispus s se lipseasc de compania celuilalt.
— Nu cred s fie ceva complicat în afacerea asta, rosti el. Un simplu joc
„de-a v-a i ascunselea”, asta-i tot.
— Sper s fie aşa, spuse sir James.
— Sigur. Ce altceva ar putea fi?
— Eşti înc tân r, domnule Hersheimmer. La vârsta mea, probabil c vei
fi înv at lec ia. „S nu- i subestimezi niciodat adversarul”.
Gravitatea tonului s u îl impresion pe Tommy, dar nu avu nici un efect
asupra lui Julius.
— Crede i c domnul Ţrown ar putea s -şi bage nasul? Dac o face, abia
îl aştept! Îşi pip i buzunarul. Am pistol. Micul Willie m înso eşte pretutindeni.
Scoase un pistol automat, îl mângâie cu afec iune, apoi îl b g la locul lui. Îns
nu o s fie nevoie s apelez la el. Nu are cine s -l pun în tem pe stimabilul
domn Brown.
Avocatul ridic din umeri.
— Nici când doamna Vandemeyer inten iona s -l tr deze, n-a fost nimeni
care s -l pun în tem . ţu toate astea, doamna Vandemeyer a murit f r s
vorbeasc .
Julius fu redus la t cere, iar sir James ad ug pe un ton lejer:
— Vreau doar s v pun în gard . La revedere şi succes. Când ave i
hârtiile în mân , nu risca i dac nu e nevoie. Dac ave i vreun motiv s crede i
c a i fost urm ri i, distruge i-le imediat! Succes. Jocul e acum în mâinile
noastre. D du mâna cu amândoi.
Dup zece minute, cei doi tineri erau instala i într-un vagon de clasa
întâi pe ruta spre Chester.
Mult timp, niciunul nu scoase o vorb . ţând, în cele din urm , Julius
sparse t cerea, remarca lui fu cu totul neaşteptat .
— Spune-mi, i s-a întâmplat vreodat s te prosteşti din cauza unei fete?
Întreb gânditor.
Dup momentul de uimire, Tommy îşi scotoci prin minte.
— Nu cred, r spunse, în cele din urm . Cel pu in nu din câte îmi
amintesc. De ce?
— Pentru c , în ultimele dou luni, am devenit un idiot sentimental din
cauza lui Jane! Din clipa în care ochii mi-au c zut pe fotografia ei, inima mi-a
luat-o razna, exact ca-n romane. Mi-e ruşine s-o recunosc, îns am venit aici ca
s-o g sesc şi s repar lucrurile, iar apoi s m întorc cu ea ca doamna Julius P.
Hersheimmer.
— Oh! Exclam uimit Tommy.
Julius continu :
— Asta e o dovad clar de cât se poate prosti un b rbat! A fost de ajuns
s întâlnesc o fat în carne şi oase şi m-am lecuit!
Sim indu-se legat la limb mai mult ca oricând, Tommy emise un nou
„oh”!
— S nu cumva s crezi c o bârfesc pe Jane, continu cel lalt. E o fat
cu adev rat dr gu şi, f r îndoial , se va îndr gosti de ea vreun tip, foarte
curând.
— M gândesc c e chiar foarte frumoas , rosti Tommy, reg sindu-şi
glasul.
— Sigur c este. Numai c nu prea e ca în fotografie. ţel pu in presupun
c , într-un fel, ea e… trebuie s fie… Pentru c am recunoscut-o dintr-o dat .
Dac aş fi v zut-o într-o mul ime, aş fi spus: „Asta e fata al c rei chip îl
recunosc f r nici o ezitare”. Îns ceva era cu fotografia aia. Julius scutur din
cap şi oft din greu. Romantismul e un lucru al naibii de ciudat!
— Probabil c e, replic Tommy cu r ceal , din moment ce ai venit aici
îndr gostit de o fat şi i-ai cerut alteia mâna doar în decurs de dou
s pt mâni.
Julius avu bunul sim s par stingherit.
— P i, s vezi, aveam un soi de sentiment de oboseal c n-am s-o g sesc
niciodat pe Jane… ţ , de fapt, totul era o prostie. Şi atunci… Ei bine.
Francezii, de exemplu, sunt mult mai în elep i în felul în care privesc lucrurile.
Ei nu amestec romantismul cu mariajul…
Tommy se înfierbânt .
— Ei, fir-aş al naibii! Dac asta e…
Julius se gr bi s -l întrerup .
— Stai aşa, nu s ri. N-am vrut s spun ceea ce crezi. Americanii au o
p rere despre moralitate mai bun chiar decât a voastr . ţeea ce am vrut s
spun e c francezul priveşte c s toria ca pe-o afacere… Doi oameni se cunosc,
constat c se potrivesc, pun la punct problema banilor… Şi v d toat povestea
din punct de vedere practic, într-un spirit afacerist.
— Dac m-ai întreba pe mine, cu to ii suntem ai dracului de afacerişti în
ziua de azi. Nu ne auzi decât întrebând: „ţât face?” B rba ii sunt destul de r i,
îns fetele sunt şi mai rele.
— Linişteşte-te, fiule. Nu te înfuria aşa.
— Sunt furios, spuse Tommy.
Julius se uit la el şi socoti c era mai bine s nu mai spun nimic.
Oricum, Tommy avu destul timp s se linişteasc înainte de a ajunge la
Holyhead şi zâmbetul vesel îi reap ruse pe fa când sosir la destina ie.
Dup ce se consultar , ajuta i şi de o hart rutier , se puser de acord
încotro s se îndrepte şi închiriar un taxi care îi duse pe şoseaua c tre
Treaddur Bay. Îl instruir pe şofer s mearg încet şi erau foarte aten i s nu
treac de potec . Nu mult dup ce p r sir oraşul, o z rir , şi Tommy opri
prompt maşina, întrebând, ca din întâmplare, dac poteca ducea spre mare. La
r spunsul afirmativ al şoferului, coborâr şi-l pl tir generos.
Un moment mai târziu, taxiul demara încet înapoi, spre Holyhead…
Tommy şi Julius îl urm rir cu privirea, apoi o pornir c tre poteca îngust .
— Presupun c e ceea bun , nu? Întreb Tommy cu îndoial . Trebuie s
fie o mul ime pe aici.
— Sigur c este. Uit -te la tufişuri. Î i aduci aminte ce spunea Jane?
Tommy se uit la tufişurile stufoase, înc rcate de flori aurii, care
str juiau de o parte şi de alta poteca, şi se convinse.
Coborau în şir indian, Julius fiind în frunte. De dou ori, Tommy îşi
întoarse capul, neliniştit. Julius se uit înapoi.
— Ce e?
— Nu ştiu. Tot am impresia c ne urm reşte cineva.
— N-are cine s fie, rosti hot rât Julius. L-am fi z rit.
Tommy se v zu obligat s recunoasc logica lui Julius. Cu toate acestea
sentimentul acela de nelinişte se adâncea. În ciuda lui însuşi, credea în
atotputernicia duşmanului lor.
— Chiar aş dori ca tipul s ne ias în cale, spuse Julius şi se b tu peste
buzunar. Micul Willie abia aşteapt s mai exerseze!
— Întotdeauna por i asta… pe el… cu tine? Întreb Tommy extrem de
curios.
— Absolut întotdeauna. Niciodat nu ştii ce se poate întâmpla. Tommy
p str o t cere respectuoas . Micul Willie îl impresiona.
P rea s îndep rteze amenin area domnului Brown.
Poteca trecea acum pe lâng stânc , paralel cu marea. Julius se opri atât
de brusc încât Tommy se împiedic de el.
— Ce-i? Întreb el.
— Priveşte acolo. Z u dac asta nu le întrece pe toate! Tommy privi. Ieşit
în afar şi gâtuind pe jum tate poteca, se afla un bolovan uriaş care, cu
adev rat, sem na cu un câine „cerşetor”.
— Ei bine, zise. Tommy, refuzând s împ rt şeasc emo ia lui Julius, nu
asta ne aşteptam s vedem?
Julius îl privi întunecat şi cl tin din cap.
— Flegmatic ca orice englez! Bine-n eles c ne aşteptam la asta… Dar,
oricum, m simt z p cit s v d chestia asta stând aici exact cum ne aşteptam!
Tommy, al c rui calm era, poate, mai mult pref cut decât natural, se
mişc ner bd tor.
— Ia-o înainte. Unde-o fi gaura?
ţercetar cu mult aten ie stânca. Tommy se trezi spunând prosteşte:
— Dup atâ ia ani, muşchiul s-ar putea s nu mai fie acolo.
La care Julius r spunse solemn:
— Cred c ai dreptate.
Ţrusc, Tommy ar t cu o mân tremurând .
— Ce zici de cr p tura de acolo?
Julius îi r spunse gâtuit:
 — Asta e… sigur.
Se uitar unul la altul.
— Când eram în Fran a, spuse Tommy cu gândul în urm , ori de câte ori
colegul meu nu venea pe la mine, îmi spunea c se sim ise ciudat, c avusese o
dispozi ie stranie. Nu l-am crezut niciodat . Dar, indiferent dac a sim it sau
nu aşa ceva, senza ia asta exist . O simt eu acum! Şi înc puternic!
Se uit la stânc cu un soi de pasiune chinuitoare.
— La naiba! Strig . E imposibil! ţinci ani! Gândeşte-te, numai! Copii care
caut cuiburi de p s ri, picnicuri, mii de oameni care trec pe aici! Nu poate s
fie acolo! Şansa e una dintr-o sut ! E împotriva ra iunii!
Într-adev r, sim ea c e imposibil… Poate mai mult din cauz c nu-i
venea s cread c el reuşise acolo unde atâ ia al ii d duser greş. Treaba era
prea simpl ca s poat fi adev rat . Gaura trebuie s fie goal .
Julius se uita la el cu un zâmbet larg.
— Eşti r v şit r u de tot, spuse el t r g nat, cu un soi de veselie. Ei
bine, la atac! Îşi b g mâna în cr p tur şi f cu o uşoar grimas . E strâmt
r u. Mâna lui Jane trebuie s fie cu mult mai sub ire decât a mea. Nu simt
nimic… Nu… Stai, ce e asta? M iculi ! Şi, imitând sunetul unei trompete,
scoase un pache el decolorat. Asta-i averea! Învelit în muşama. ine-o pân
îmi scot eu briceagul!
Minunea se petrecuse. Tommy apuc cu ging şie pre iosul pachet.
Reuşiser !
— Ciudat, spuse el prosteşte, credeam c cus turile trebuie s fie
putrezite. Îns arat de parc ar fi noi.
Le t iar cu mult grij şi desf cur muşamaua. În untru era o mic foie
de hârtie, împ turit . ţu degete tremur toare, o desp turir . Foaia era alb ! Se
uitar uimi i unul la altul.
— O pist fals ? Danvers era doar momeala?
Tommy cl tin din cap. Solu ia asta nu-l satisf cea. Ţrusc, fa a i se
lumin .
— Am g sit! ţerneal simpatic !
— Crezi?
— Oricum, merit s încerc m. La c ldur , de obicei apare scrisul. S
adun m nişte vreascuri şi s facem un foc.
Dup câteva minute, reuşir s aprind un foc pl pând din crengu e şi
frunze. Tommy inu hârtia aproape de flac r . La c ldur , foaia se curb pu in.
Atâta tot.
Brusc, Julius întinse bra ul şi ar t nişte litere care începeau s apar
într-o culoare uşor maronie.
— M iculi ! Am g sit! Z u, ai avut o idee grozav . Mie nu mi-ar fi trecut
niciodat prin cap.
Tommy mai inu un timp hârtia în pozi ia în care era, pân când
consider c flac ra îşi f cuse pe deplin efectul asupra cernelii, apoi o trase. În
clipa urm toare scoase un ip t.
Pe foaie, întip rite cu litere clare, cafenii, erau cuvintele:
ţU SALUT RI, DE LA DOMNUL ŢROWN.
 Capitolul XXI. Tommy face o descoperire.
ţâteva clipe r maser uitându-se tâmpi i unul la cel lalt, z p ci i de şoc.
Într-un fel sau altul, în mod inexplicabil, domnul Brown le-o luase înainte.
Tommy accept liniştit înfrângerea. Nu şi Julius.
— Cum mama dracului a ajuns înaintea noastr . Asta m dep şeşte!
Tommy cl tin din cap şi spuse mohorât:
— Asta explic de ce cus turile erau noi. Trebuia s ne fi dat seama…
— La dracu cu afurisitele alea de cus turi! ţum a ajuns aici înaintea
noastr ? Ne-am gr bit cât am putut. E absolut imposibil ca cineva s ajung
aici mai rapid decât noi. Şi, totuşi, cum a f cut? ţrezi c era vreun microfon în
camera lui Jane? Dup mine, trebuie s fi fost.
Îns bunul sim al lui Tommy obiect .
— Nimeni nu avea de unde s ştie dinainte c ea va fi adus în casa
aceea… Şi, mai ales, în camera aia.
— Asta aşa e, recunoscu Julius. Atunci, înseamn c una din surori era
o escroac şi a tras cu urechea, ce zici de asta?
— Oricum, nu v d ce mai conteaz , r spunse obosit Tommy. S-ar putea
ca el s le fi g sit acum câteva luni, a luat hârtiile şi pe urm … Pe Jupiter, nu!
Nu merge! Ar fi fost imediat publicate.
— Sigur c ar fi fost! Nu, cineva a fost aici cu o or , dou , înaintea
noastr . Dar s m ia naiba dac pricep cum a reuşit.
— Aş fi vrut ca tipul, Peel Edgerton s fi fost cu noi, rosti Tommy pe
gânduri.
— De ce? Julius îl privi lung. Furtul era comis când am ajuns noi.
— Da… Tommy ezit . Nu-şi putea explica sentimentul… Ideea absurd c
prezen a renumitului K. C. Ar fi putut preveni catastrofa. Reveni la ideea de
mai înainte. Nu are rost s ne batem capul cum a reuşit. Jocul e jucat. Suntem
învinşi. Nu-mi mai r mâne de f cut decât un singur lucru.
— Care?
— S m întorc cât mai degrab la Londra. Domnul ţarter trebuie s fie
anun at. Acum e doar o problem de ore ca bomba s explodeze, în orice caz
trebuie s afle.
Sarcina nu era deloc pl cut , îns Tommy nu inten iona s se sustrag .
Trebuia s raporteze domnului Carter eşecul. Dup aceea, treaba lui era
terminat . Lu trenul de la miezul nop ii spre Londra. Julius prefer s r mân
peste noapte în Holyhead.
La jum tate de or dup sosire, sfârşit şi palid, Tommy st tea în fa a
şefului s u.
— Am venit s raportez, domnule. Am dat greş… R u de tot.
Domnul ţarter îl privi p trunz tor.
— Vrei s spui c tratatul…
— E în mâinile domnului Brown, domnule.
— Ah! Exclam liniştit domnul Carter. Expresia fe ei nu i se schimbase,
îns Tommy v zu lic rirea de disperare din ochii lui. Asta îl convinse mai mult
ca orice c nu mai exista nici o speran .
 — Ei bine, rosti domnul ţarter, dup câteva momente, cred c nu trebuie
s ne pierdem cu firea. Îmi pare bine c m car ştiu sigur. Trebuie s facem tot
ce se poate.
În mintea lui Tommy st ruia convingerea: „Nu mai exist nici o speran
şi el ştie asta!”
ţel lalt îl privi lung.
— Nu pune la inim , fl c ule, rosti cu blânde e. Ai f cut tot ce ai putut.
Ne confrunt m cu unul dintre cele mai mari creiere ale secolului. Iar dumneata
ai fost foarte aproape de succes. Nu uita asta.
— Mul umesc, domnule. Sunte i foarte amabil.
— Eu m simt vinovat. M învinov esc chiar de când am primit ultimele
veşti.
Ceva în tonul lui atrase aten ia lui Tommy. Inima i se strânse de o alt
spaim .
— Mai e… ceva, domnule?
— M tem c da, r spunse grav domnul ţarter. Întinse mâna dup o
hârtie de pe mas .
— Tuppence…? Bolborosi Tommy.
— Citeşte singur.
ţuvintele b tute la maşin îi jucau prin fa a ochilor. Descrierea unei toce
verzi şi a unui pardesiu în al c rui buzunar de sus atârna o batist brodat cu
ini ialele P. L. C, îi ardea mintea. Se uit chinuit la domnul ţarter. Acesta
r spunse întreb rii lui mute:
— Pescuit pe coasta din Yorkshire… Aproape de Ebury. M tem… ţ a
fost un joc murdar.
— Dumnezeule! Gemu Tommy. Tuppence! Diavolii ştia… N-am s -mi
g sesc odihna pân nu m r fuiesc cu ei! Am s -i vânez! Am…
Mila de pe chipul domnului ţarter îl f cu s se opreasc .
— Ştiu ce sim i, s rmanul meu b iat. Dar nu ajut la nimic. N-ai face
decât s - i iroseşti în zadar for ele. Poate sun brutal, dar sfatul meu e
urm torul: Uit - i durerea. Timpul le vindec pe toate. Vei uita.
— S-o uit pe Tuppence? Niciodat !
Domnul ţarter cl tin din cap.
— Aşa gândeşti acum. Nu vei tr i toat via a gândindu-te la… Feti a asta
curajoas ! Îmi pare r u de toat povestea… Îmi pare îngrozitor de r u.
Tommy îşi reveni cu o tres rire.
— V r pesc timpul, domnule, spuse, f când un efort. Nu ave i de ce s
v sim i i vinovat. Noi am fost doi tineri proşti care s-au apucat de o treab ca
asta. Dumneavoastr ne-a i avertizat. Îns aş fi vrut s fi dat Domnul ca eu s
fi fost cel care şi-a frânt gâtul. La revedere, domnule.
Întors la Ritz, Tommy începu s -şi împacheteze pu inele lucruri mecanic,
cu gândurile duse. Înc nu putea s cread c tragedia îi întrerupsese
monotonia dulce a existen ei. ţe bine o duseser împreun , el şi Tuppence! Iar
acum… Oh, nu putea s cread … Nu putea fi adev rat! Tuppence… Moart !
Micu a Tuppence luând via a în piept! Era un coşmar înfior tor. Atâta tot.
 I se aduse un bilet cu câteva cuvinte încurajatoare de la Peel Edgerton,
care citise vestea în ziare. (Jurnalele titraser cu litere mari: FOST
INFIRMIER VOLUNTAR ÎNEţAT TRAGIţ). Ţiletul se încheia cu o ofert de
serviciu la o ferm din Argentina, unde sir James avea propriet i
considerabile.
— Un fel de cerşetor, morm i Tommy şi-l azvârli.
Uşa se deschise şi Julius se n pusti în untru cu obişnuita-i violen .
inea în mân un ziar desf cut.
— Ascult , ce-s toate astea? Se pare c spun o tâmpenie despre
Tuppence.
— E adev rat, rosti liniştit Tommy.
— Vrei s spui c i-au f cut-o?
Tommy încuviin .
— Presupun c atunci când au pus mâna pe tratat Tuppence nu le-a mai
fost de nici un folos şi le-a fost team s -i dea drumul.
— Fir-aş al naibii! Micu a Tuppence. Era o feti atât de viteaz …
Îns în creierul lui Tommy parc explod ceva. S ri în picioare.
— Oh, termin ! ie nu- i pas cu adev rat, blestematule! Tu ai cerut-o de
nevast cu nenorocitul t u sânge rece, dar eu am iubit-o. Mi-aş fi dat sufletul
pentru ea. M-aş fi dat la o parte, f r nici un cuvânt şi aş fi l sat-o s se m rite
cu tine pentru c tu îi puteai oferi via a pe care şi-o dorea, în timp ce eu nu
eram decât un pârlit care abia dac avea cu ce s -şi duc zilele. Dar asta nu ar
fi însemnat c nu-mi p sa!
— Ascult , începu Julius, cump tat.
— Oh, du-te dracului! Nu suport s te mai v d aici vorbindu-mi de
micu a Tuppence. „Du-te şi vezi- i acum de verişoar -ta. Tuppence e a mea! Am
iubit-o dintotdeuna, de când eram copii şi ne jucam amândoi. Am crescut şi
nimic nu s-a schimbat. N-am s uit niciodat când eram în spital şi a ap rut ea
cu boneta aia caraghioas şi cu şor ! Mi s-a p rut o minune s-o v d pe fata pe
care o iubeam îmbr cat în uniform de infirmier .
Îns Julius îl întrerupse.
— Uniform de infirmier ! Fir-aş al naibii! Trebuie s m duc la ţolney
Hatch! Aş putea jura c am v zut-o şi pe Jane cu bonet de infirmier . Dar
asta e imposibil! Nu, pe barba mea, chiar am v zut-o! Ea era cea care vorbea cu
Whittington în clinica din Ţournemouth. Acolo nu era pacient ! Era infirmier !
— Aş îndr zni s spun c a fost cu ei de la început, spuse Tommy,
sup rat. Nu m-aş mira s aflu c ea i-a furat hârtiile lui Danvers, chiar de la
început.
— Blestemat s fiu dac ea a f cut-o! Strig Julius. E verişoara mea şi e
patriot ca orice fat american .
— M doare-n cot ce e şi car -te odat de aici! Url Tommy cât îl inu
glasul.
Tinerii erau pe punctul de a se înc iera. Îns brusc, parc prin minune,
sup rarea lui Julius se stinse.
— În regul , fiule, rosti el cu calm, plec. Nu- i port deloc pic pentru tot
ce mi-ai spus. Ai avut tot dreptul s-o faci. Am fost cel mai mare cretin din câ i
pot exista. ţalmeaz -te – Tommy f cuse un gest nervos – plec chiar acum… M
duc la gara North Western Railway, dac vrei s ştii.
— Pu in îmi pas unde te duci, mârâi Tommy.
Când uşa se închise în urma lui Julius, Tommy se întoarse la
geamantanul s u. „Asta e tot”, murmur el şi trase de clopo el.
— Du-mi bagajul jos.
— Da, domnule. Pleca i?
— Plec la dracu', spuse Tommy nepoliticos.
Îns b iatul nu se sim i ofensat, ci se mul umi s rosteasc plin de
respect:
— Da, domnule. S chem un taxi?
Tommy încuviin .
Unde se ducea? Nu avea nici o idee. În afar de ideea fix de a da ochii cu
însuşi domnul Brown, nu avea nici un alt plan. Reciti scrisoarea de la sir
James şi cl tin din cap. Tuppence trebuia r zbunat . Totuşi, fusese dr gu
din partea amicului.
— Cred c ar fi bine s -i r spund.
Se duse la birou. ţa de obicei, în hoteluri, era o gr mad de plicuri dar
nici o foaie de hârtie. Sun . Nu veni nimeni. Tommy începu s fiarb . Apoi îşi
aminti c în camera de zi a lui Julius era un stoc mare de hârtie. Americanul
îşi anun ase plecarea imediat , aşa c nu exista riscul s dea nas în nas cu el.
Începuse s se simt destul de ruşinat de lucrurile pe care i le spusese.
Ţ trânul Julius trecuse uşor peste ele. Dac ar fi fost de fa şi-ar fi cerut
scuze.
Îns camera era goal . Tommy se îndrept spre masa de scris şi trase
sertarul din mijloc. Ochii îi c zur pe o fotografie aruncat neglijent, cu fa a în
sus. O clip r mase intuit locului. Apoi o scoase, închise sertarul, se îndrept
încet c tre un fotoliu şi se aşez , cu fotografia în mân .
ţe Dumnezeu c uta fotografia acelei fran uzoaice, Annette, în sertarul
biroului lui Julius Hersheimmer?
Capitolul XXII. În Downing Street.
Primul ministru b tea nervos cu degetul în masa din fa a lui. Chipul îi
era obosit şi îngrijorat. Relu discu ia cu domnul Carter din punctul în care
fusese întrerupt .
— Nu în eleg, spuse el. Chiar crede i c situa ia nu e deloc disperat ?
— Aşa a l sat fl c ul s se în eleag .
— S revedem scrisoarea lui.
Domnul Carter i-o înmân imediat. Era un scris neglijent, b ie esc.
„Stimate domnule ţarter, Ceva m face s cred c mi s-a jucat o fest .
Bine-n eles c e posibil s fiu eu tâmpit, deşi nu cred. Dac b nuiala mea se
confirm , înseamn c fata din Manchester a fost doar o înşel torie. Toat
treaba a fost dinainte aranjat , bandajul fals şi toate celelalte, cu scopul de a
ne face s credem c jocul s-a terminat… Prin urmare, am impresia c noi
trebuie s fi fost foarte aproape de izbând .
ţred c ştiu cine e adev rata Jane Finn şi am chiar o idee unde se afl
documentele. Asta din urm este doar o supozi ie, bine-în eles, dar am
sentimentul c se va dovedi corect . Oricum, am scris-o şi am b gat-o într-un
plic sigilat, pentru orice eventualitate. Am s v rog s nu-l deschide i decât în
ultimul moment, de fapt, la miezul nop ii pe 28. Ve i în elege imediat de ce.
Vede i, am impresia c toat povestea cu Tuppence e tot o înscenare şi c e tot
atât de moart ca şi mine. Logica mea este urm toarea: ultima lor şans este s-
o lase pe Jane Finn s evadeze, în speran a c ea doar s-a pref cut c şi-a
pierdut memoria şi c , odat ce se va vedea liber , se va duce direct la
ascunz toare. Se în elege c sta ar fi un risc enorm pentru ei, deoarece ea ştie
totul despre ei… Dar sunt prea dispera i s pun mâna pe tratatul la. Dar
dac ar ştii c hârtiile au fost descoperite de noi, via a nici uneia dintre cele
dou fete n-ar mai face dou parale. Trebuie s încerc s dau de Tuppence,
pân s evadeze Jane.
Doresc o copie a acelei telegrame care i-a fost trimis lui Tuppence la
Ritz. Sir James Peel Edgerton mi-a spus c numai dumneavoastr a i putea
face asta pentru mine. E însp imânt tor de deştept.
Înc un lucru… V rog s fie urm rit , zi şi noapte, casa din Soho.
Al dumneavoastr , Thomas Beresford”
Primul ministru îşi în l privirea.
— Şi plicul sigilat?
Domnul Carter zâmbi sec.
— În seiful de la banc . Mi-am luat toate m surile de siguran .
— Nu crede i c … Primul ministru ezit o clip , ar fi mai bine s îl
deschidem acum? Bine-n eles c trebuie s asigur m documentul, adic
imediat ce presupunerea tân rului se va fi dovedit corect . Putem s p str m
în secret faptul c am procedat aşa.
— Chiar putem? Nu sunt sigur. Peste tot în jur sunt spioni. Odat aflat,
via a fetelor se duce uite-aşa! Şi pocni semnificativ degetele. Nu, b iatul a avut
încredere în mine şi nu vreau s -l dezam gesc.
— Bine, bine, atunci s l s m. ţum arat b iatul sta?
— Aparent, e un tân r englez obişnuit, sp l el, cam tare de cap.
Gândeşte încet. Pe de alt parte, e absolut imposibil s -l aba i de la calea cea
dreapt , folosindu-te de imagina ia lui. N-are deloc… Aşa c e greu s -l înşeli.
Întoarce lucrurile pe toate p r ile şi, odat ce a g sit ceva, nu-l mai las . Mica
doamn e total diferit . Mai mult intui ie decât gândire, împreun , fac o
pereche dr gu . ţalmul şi vigoarea.
— Pare promi tor, îngân primul ministru.
— Da, asta m face s am speran e. E tipul de om care nu se
aventureaz s exprime o p rere înainte de a fi foarte sigur de ea.
Pe buzele celuilalt ap ru umbra unui zâmbet.
— Şi sta e… b iatul care îl va învinge pe cel mai mare criminal al zilelor
noastre?
— Acest… Ţ iat, cum a i spus! Îns , uneori, am impresia c v d o umbr
în spatele lui.
— Ce vre i s spune i?
— Peel Edgerton.
— Peel Edgerton? Repet înm rmurit primul ministru.
 — Da. Aici e mâna lui. Atinse scrisoarea deschis . E acolo… Lucrând în
întuneric, t cut, neştiut. Întotdeauna am avut sentimentul c dac exist
cineva pe p mânt care s ajung la domnul Ţrown, Peel Edgerton ar putea fi
acela. V spun c acum lucreaz la cazul sta, îns nu vrea s se ştie. Apropo,
zilele trecute, am primit o cerere cam ciudat de la el.
— Da?
— Mi-a trimis un decupaj dintr-un ziar american. În el se f cea referire la
cadavrul unui b rbat, g sit aproape de docurile din New York, acum trei
s pt mâni. M ruga s -i furnizez orice informa ie pe tema asta.
— Şi?
ţarter ridic din umeri.
— N-am f cut mare lucru. Tipul era în jur de treizeci şi cinci de ani…
Îmbr cat s r c cios… cu fa a r u desfigurat . N-a fost niciodat identificat.
— Şi ave i impresia c este vreo leg tur între cele dou probleme?
— Oarecum. Bine-n eles c s-ar putea s greşesc.
Urm o pauz , dup care domnul ţarter continu :
— L-am rugat s vin aici. Nu pentru c am dori s -l facem s spun
ceva ce el nu vrea s ştim. Instinctul s u avoc esc este prea puternic. Îns
sunt sigur c el poate s elucideze cele câteva puncte obscure din scrisoarea
tân rului Ţeresford. Ah, iat -l!
ţei doi se ridicar s -l salute pe noul venit. Un gând oarecum ciudat
trecu prin mintea primului ministru: „Succesorul meu, poate!”
— Avem o scrisoare de la tân rul Ţeresford, intr imediat în subiect
domnul ţarter. Presupun c v-a i întâlnit cu el.
— Presupunerea dumneavoastr e greşit , spuse avocatul.
— Oh! Domnul Carter era pu in derutat.
Sir James zâmbi şi îşi mângâie b rbia.
— M-a sunat, binevoi el s spun .
— Ave i ceva împotriv s ne relata i convorbirea dintre dumneavoastr şi
el?
— Absolut nimic. Mi-a mul umit pentru o anumit scrisoare pe care i-am
trimis-o… De fapt, îi oferisem o slujb . Apoi mi-a amintit de ceva ce i-am spus
la Manchester, cu privire la o fals telegram care a f cut-o pe domnişoara
ţowley s plece. Apoi l-am întrebat dac s-a mai întâmplat ceva între timp. Mi-
a spus despre fotografia pe care a g sit-o în sertarul domnului Hersheimmer.
Avocatul f cu o pauz , apoi continu : L-am întrebat dac pe fotografie erau
numele şi adresa fotografului din California. Mi-a r spuns: „A i ghicit, domnule.
Sunt”. Apoi mi-a povestit ceva ce nu ştiam. Fotografia era a fran uzoaicei
Annette care îi salvase via a.
— Ce?
— Exact. Oarecum curios, l-am întrebat ce f cuse cu fotografia. Mi-a
r spuns c a pus-o la loc, unde o g sise. Avocatul f cu din nou o pauz . Asta
era bine, s şti i… Foarte bine. Tân rul sta ştie s -şi foloseasc creierul. L-am
felicitat. Descoperirea lui a fost providen ial . Desigur c , din momentul în care
povestea cu fata din Manchester s-a dovedit a fi o înscenare, totul se schimb .
Tân rul Ţeresford şi-a dat singur seama, f r s i-o spun eu. Îns , în privin a
domnişoarei ţowley, nu avea încredere în judecata sa. Ţ nuiam eu c tr ieşte?
I-am r spuns c , având în vedere situa ia, erau serioase motive s cred c da.
Asta ne-a adus din nou la problema telegramei.
— Ce?
— L-am sf tuit s apeleze la dumneavoastr pentru copia telegramei
originale. M-am gândit c ar fi posibil ca, dup ce domnişoara Cowley a
aruncat-o pe podea, unele cuvinte s fi fost şterse şi înlocuite inten ionat, cu
scopul de a ne pune pe o pist fals .
Carter încuviin . Scoase din buzunar o foaie şi citi cu glas tare: „Vino
imediat, Astley Priors, Gatehouse, Kent, mari descoperiri.
— Tommy”.
— Foarte simplu, spuse sir James, şi foarte ingenios. Doar câteva cuvinte
schimbate şi treaba era f cut . Iar peste cel mai important indiciu, au trecut cu
vederea.
— Care indiciu?
— Depozi ia b iatului din hotel, precum c domnişoara Cowley s-a dus la
Charing Cross. Erau atât de siguri pe ei, încât au fost convinşi c b iatul
f cuse o greşeal .
— Deci, unde e acum tân rul Ţeresford?
— La Gatehouse, Kent, asta numai dac nu m înşel eu prea tare.
Domnul Carter îl privi curios.
— M întreb de ce nu sunte i şi dumneavoastr acolo, Peel Edgerton?
— Oh, sunt ocupat cu un caz.
— Credeam c sunte i în concediu.
— Oh, n-am fost citat în instan . ţred c era mai corect s spun c m
ocup de întocmirea unui dosar. Mai ave i ceva pentru mine în leg tur cu
americanul acela?
— M tem c nu. E atât de important s afla i cine era?
— Ştiu cine era, r spunse senin sir James. N-o pot înc dovedi… Îns
ştiu.
Ceilal i doi nu mai întrebar nimic. Aveau sentimentul c ar fi fost o
pierdere de timp.
— Îns ceea ce nu în eleg eu, spuse brusc primul ministru, este cum a
ajuns fotografia aia în sertarul domnului Hersheimmer.
— Poate c nu l-a p r sit niciodat , suger avocatul cu amabilitate.
— Dar falsul inspector? Inspectorul Brown?
— Ah! exclam gânditor sir James. Se ridic . Nu v mai re in. Ocupa i-v
în continuare de afacerile na iunii. Eu trebuie s m întorc… la cazul meu.
Dou zile mai târziu, Julius Hersheimmer reveni de la Manchester. Pe
birou îl aştepta un bilet de la Tommy: „Drag Hersheimmer, îmi pare r u c mi-
am pierdut calmul în cazul în care nu ne mai vedem, î i spun la revedere. Mi s-
a oferit o slujb în Argentina şi poate ar fi bine s-o primesc.
Al t u, Tommy Beresford”.
Un zâmbet aparte flutur o clip pe fa a lui Julius. Arunc scrisoarea în
coşul de hârtii.
— Prostul naibii! Murmur el.
 ţapitolul XXIII. ţurs contra cronometru.
Dup ce-l sun pe sir James, urm toarea mişcare a lui Tommy fu s
treac pe la South Audley Mansions. Îl g si pe Albert la post şi se prezent f r
prea mult vorb ca unul dintre prietenii lui Tuppence. Albert îşi d du imediat
drumul la gur .
— În ultima vreme e foarte linişte aici, spuse el cu importan . Sper c
tân ra doamn e bine, nu-i aşa, domnule?
— Tocmai asta e problema. A disp rut.
— Doar nu vre i s spune i c escrocii au pus mâna pe ea?
— Ba da.
— În lumea cealalt ?
— Nu, la dracu, în lumea asta!
— E doar o expresie, domnule, explic Albert. În filme escrocii au
totdeauna un restaurant în lumea cealalt 2. Dar nu crede i c i-au venit de
hac, domnule?
— Sper c nu. Apropo, n-ai din întâmplare o m tuş , o verişoar , o
bunic sau vreo rud de genul sta care ar putea s aib nevoie de tine s -i pui
ventuze? Un zâmbet de încântare ap ru pe chipul lui Albert.
— M-am prins, domnule! S rmana mea m tuş zace bolnav de mult şi
m cheam pe patul de moarte.
Tommy încuviin satisf cut.
— Po i s spui asta şefilor t i şi s vii s ne întâlnim într-o or la ţharing
Cross?
— Voi fi acolo, domnule. Pute i conta pe mine.
Dup cum judecase Tommy, Albert se dovedi a fi un aliat de n dejde. ţei
doi îşi fixar cartierul la hanul din Gatehouse. Lui Albert îi reveni misiunea de
a culege informa ii. În privin a asta, nu exista nici o dificultate.
Astley Priors era proprietatea unui anume doctor Adams. Doctorul nu
mai practica, se retr sese, credea hangiul, îşi mai p strase câ iva pacien i, (aici,
tipul se b tu cu în eles peste frunte), „nişte glume i, m în elege i! „ Doctorul
era o persoan cunoscut în sat, sponsoriza toate ac iunile sportive locale, „un
domn foarte pl cut, îndatoritor”. Era de mult acolo? Oh, cam de vreo zece ani…
Poate chiar mai mult. Era un domn înv at, un savant. Lumea şi profesorii
veneau de multe ori de la oraş s -l consulte. În tot cazul, inea cas deschis ,
mereu primea oaspe i.
În fa a acestei limbu ii, Tommy începu s aib îndoieli. Era oare cu
putin ca acest ilustru, bine cunoscut personaj s fi fost în realitate un
criminal periculos? Via a lui p rea atât de deschis . Nici o urm de fapte
dubioase. S fi fost totul o imens greşeal ? La gândul sta, Tommy sim i cum
îl trec fiorii.
Apoi îşi aminti de pacien ii particulari… „nişte glume i”. Se interes cu
grij dac printre ei se afla şi o tân r doamn şi d du semnalmentele lui
Tuppence. Îns despre pacien i nu se ştiau prea multe… Rareori erau v zu i pe
afar . O descriere sumar a lui Annette fu la rândul ei sortit eşecului.
Astley Priors era o frumoas cl dire din c r mid roşie, înconjurat de
un teren bine împ durit, ceea ce o ascundea vederii dinspre şosea.
 În prima sear , Tommy, înso it de Albert, explor terenul. Datorit
insisten elor lui Albert, se târâr dureros pe burt , ceea ce provoc mai mult
zgomot decât dac ar fi mers pe picioare. În orice caz, precau ia asta se dovedi
cu totul inutil . Dup c derea nop ii, locul, asemenea tuturor celorlalte case,
p rea nelocuit. Tommy îşi imaginase un câine de paz fioros. Fantezia lui Albert
zbur spre o pum sau o cobr dresat . Îns ajunser la tufişurile din
apropierea casei f r a fi deloc molesta i.
Ferestrele sufrageriei aveau obloanele deschise. În jurul mesei era reunit
o mare adunare. Vinul de Porto trecea din mân în mân . P rea o petrecere
normal , pl cut . Prin fereastra deschis , fragmente de conversa ie r zb teau
în aerul nop ii. Era o discu ie înfierbântat despre campionatul de cricket al
comitatului!
Tommy sim i din nou fiorii incertitudinii. P rea imposibil de crezut c
oamenii aceştia erau altceva decât p reau. O luase razna înc o dat ?
Domnul cu barb blond şi ochelari, care st tea în capul mesei, ar ta
extrem de cinstit şi normal.
În noaptea aceea Tommy dormi prost. În diminea a urm toare, Albert,
dup ce îşi consolidase prietenia cu b iatul zarzavagiului, lu locul acestuia şi
intr pe sub pielea buc t resei de la Malthouse. Se întoarse de acolo cu
informa ia c ea era f r îndoial „una dintre escroci”, îns Tommy nu d du
crezare acestui basm. Luat la întreb ri, Albert nu putu aduce nici un argument
care s -i sus in afirma ia, în afara propriei sale p reri c femeia nu era genul
obişnuit de buc t reas . Se vedea cât de colo.
Substituirea fiind repetat (în avantajul creşterii fondului b nesc al fiului
zarzavagiului), a doua zi Albert se întoarse cu prima prob d t toare de
speran . În cas era o tân r fran uzoaic . Tommy îşi înl tur îndoielile. Avea
o confirmare a teoriei sale. Îns timpul presa. Era în 27. Pe 29 era mult
controversata „Zi a laburiştilor”, despre care se auzeau tot felul de zvonuri.
Ziarele scriau într-o not neliniştit . Erau descrise pe larg indicii privind un
coup d'état laburist. Guvernul nu spunea nimic. Ştia şi era preg tit. Se şoptea
despre disensiunea dintre liderii laburişti. Nu to i gândeau la fel. Cei mai
clarv z tori dintre ei îşi d deau seama c ceea ce îşi propuseser putea fi foarte
bine o lovitur de moarte dat Angliei pe care o iubeau din tot sufletul. Erau
însp imânta i de dezastrul şi mizeria pe care greva general le-ar fi provocat şi
dispuşi s negocieze cu guvernul. Îns în spatele lor lucrau for e viclene,
insistente, care scormoneau amintirea vechilor greşeli, dezaprobau sl biciunea
jum t ilor de m sur şi alimentau neîn elegerile.
Tommy sim ea c , datorit domnului ţarter, în elegea foarte bine
situa ia. ţu documentul fatal în mâinile domnului Ţrown, opinia public ar fi
trecut de partea extremiştilor laburişti şi a revolu ionarilor. Altfel, mai exista o
şans . Guvernul, sprijinit de o armat loial şi de for ele poli ieneşti, putea
învinge. Îns cu pre ul a mari suferin e.
Gândul lui Tommy s ri la un alt vis. Prin prinderea şi demascarea
domnului Ţrown, toat acea organiza ie s-ar fi destr mat dintr-odat , în mod
ruşinos. Ciudata influen permanent a şefului nev zut îi inea uni i. F r el,
Tommy credea c s-ar fi instaurat brusc panica şi, odat ce oamenii cinsti i i-ar
fi p r sit, reconcilierea ar fi fost posibil în ceasul al doisprezecelea.
— Spectacolul sta are un singur protagonist, îşi spuse Tommy. Singurul
lucru care trebuie f cut e s fie înh at acest om.
Asta era o parte din planul s u ambi ios, pentru care îi ceruse domnului
Carter s nu deschid plicul sigilat. Tratatul secret era doar pretextul, momeala
lui Tommy. El însuşi era însp imântat de îndr zneala sa. ţum îndr znea
m car s cread c ar putea descoperi el ceea ce atâ ia oameni mai în elep i şi
mai deştep i trecuser cu vederea? Totuşi, r mase cu tenacitate la ideea sa.
În acea sear , el şi Albert p trunser iar pe domeniul de la Astley Priors.
Ambi ia lui Tommy era ca, într-un fel sau altul, s reuşeasc s p trund chiar
în cas . În timp ce înaintau cu grij , Tommy icni brusc.
La o fereastr de la al doilea etaj, lumina din camer proiecta pe storuri
conturul unei siluete. Era una pe care Tommy ar fi recunoscut-o oriunde!
Tuppence se afla în cas !
Îl apuc pe Albert de um r.
— Stai aici! ţând încep s cânt, urm reşte fereastra.
Se retrase în grab pe drumul principal şi începu s r cneasc din
r runchi, cl tinându-se pe picioare:
Sunt soldat.
Un soldat englez ame it, Po i vedea dup picioare c sunt soldat…
Fusese melodia preferat a lui Tuppence în perioada petrecut în spital.
Nu se îndoia c dac ar auzi-o, ar trage nişte concluzii. Tommy nu avea deloc
voce, îns avea un volum excelent. Zgomotul pe care îl producea era înfior tor.
În momentul acela un majordom impecabil, înso it de un valet tot atât de
impecabil, ieşir prin uşa din fa . Majordomul începu s -l oc rasc . Tommy
continu s cânte, adresându-i-se amical majordomului cu „drag be ivane”.
Valetul îl apuc de un bra , majordomul de cel lalt, îl c rar şi-l d dur afar
pe poart . Majordomul îl amenin cu poli ia, dac va intra din nou. Treaba
fusese f cut perfect, ca la carte. Oricine ar fi jurat c majordomul era un
majordom adev rat, valetul, un valet adev rat… Numai c , din întâmplare,
majordomul era Whittington!
Tommy se retrase la han şi aştept întoarcerea lui Albert. Într-un târziu,
acesta catadixi s apar .
— Ei, ce-i? Strig Tommy ner bd tor.
— În regul . În timp ce v d deau afar , fereastra s-a deschis şi a c zut
ceva. Îi înmân lui Tommy un petic de hârtie. Era înf şurat într-o map de
plicuri.
Pe hârtie erau mâzg lite trei cuvinte: „Mâine… Aceeaşi or ”.
— Ura! Strig Tommy. A mers!
— Am scris un mesaj pe o bucat de hârtie, am înf şurat-o în jurul unei
pietre, şi am aruncat-o pe fereastr , continu Albert pe ner suflate.
Tommy se întunec .
— Zelul t u ne va nenoroci, Albert. ţe-ai scris?
— Am scris c st m la han. Dac poate s ias , s vin aici şi s or c ie
ca broasca.
 — Va şti c eşti tu, spuse Tommy oftând uşurat. Te-a p r sit imagina ia,
Albert, s ştii. P i tu n-ai fi în stare s recunoşti or c itul unei broaşte, dac l-
ai auzi.
Ţ iatul p ru cam dezumflat.
— Fruntea sus, spuse Tommy. Nu-i nimic. Majordomul la e un vechi
prieten de-al meu… Pariez c ştia cine eram, dar n-a l sat s se vad . În planul
lor nu intr s stârneasc b nuieli. De asta am ieşit bine din povestea de mai
înainte. Nu vor s m descurajeze de tot. Pe de alt parte, nu se las prea uşor.
Eu sunt un pion pentru ei, Albert, asta sunt eu. Dac p ianjenul d drumul
prea repede muştii, musca ar putea b nui c -i o treab aranjat . Ei, de aici
necesitatea acelui tân r promi tor, domnul T. Ţeresford, care, la momentul
potrivit, va face o greşeal de pe urma c reia s trag ei foloase. Numai c
acesta din urm , domnul T. Ţeresford, s-a prins!
Tommy se duse la culcare într-o stare oarecum optimist . Îşi elaborase
cu grij , planul pentru seara urm toare. Era sigur c locatarii de la Astley
Prior's nu o s -i pun be e în roate pân la un anumit punct, dup care Tommy
îşi propuse s le fac o surpriz .
Totuşi, în jur de dou sprezece, liniştea îi fu întrerupt . I se spuse c era
aşteptat de c tre cineva la bar. Solicitantul era un c ru aş necioplit, mânjit de
noroi din cap pân -n picioare.
— Ei, prietene, ce e? Întreb Tommy.
— Ar putea fi pentru dumneavoastr , domnule? ţ ru aşul îi ar t un
bilet murdar, împ turit, pe care era scris: „Du-i asta domnului care st la
hanul de lâng Astley Priors. Î i va da zece şilingi”.
Scrisul era al lui Tuppence. Tommy aprecie iste imea ei de a se fi gândit
c el îşi d duse la han un alt nume. D du s apuce biletul.
— E în regul . ţ ru aşul îl trase înapoi.
— Cum r mâne cu cei zece şilingi ai mei?
Tommy îi d du repede o bancnot de zece şilingi şi omul îi înmân
biletul. Tommy îl desf cu.
„Drag Tommy, Am ştiut c tu ai fost noaptea trecut . Nu veni în seara
asta. Ei te vor aştepta. În diminea a asta ne duc de aici. Am auzit ceva de
Wales… Holyhead, aşa cred. Dac am ocazia, am s arunc în strad biletul
sta. Annette mi-a povestit cum ai sc pat. ţuraj!
A ta, Twopence”.
Tommy strig dup Albert, chiar înainte de a fi terminat de citit epistola.
— F -mi bagajul! Plec m!
— Da, domnule. Ţocancii b iatului se auzir urcând scara. Holyhead?
Însemna c , totuşi… Tommy era uimit. ţontinu s citeasc încet.
La etaj, bocancii lui Albert erau foarte activi. Ţrusc, un al doilea strig t se
auzi de jos.
— Albert! Sunt un tâmpit! Despacheteaz !
— Da, domnule.
Tommy netezi gânditor biletul.
— Da, un tâmpit, rosti încetişor. Dar mai e unul la fel de tâmpit. Şi, în
sfârşit, ştiu cine e!
 Capitolul XXIV. Julius câştig un set.
În apartamentul s u de la ţlaridge's, Kramenin st tea tol nit pe divan şi
dicta secretarului s u într-o rus şuier toare. La un moment dat, telefonul din
apropiere sun şi secretarul ridic receptorul, vorbi câteva clipe, apoi i-l întinse
şefului s u.
— E cineva jos, care întreab de dumneavoastr .
— Cine?
— Şi-a dat numele de Julius P. Hersheimmer.
— Hersheimmer, repet Kramenin pe gânduri. Am mai auzit numele sta.
— Tat l lui era unul din regii o elului din America, explic secretarul, a
c rui sarcin era s cunoasc totul. Tân rul acesta trebuie s fie multimilionar.
Ochii celuilalt se îngustar a apreciere.
— Ar fi mai bine s cobori, Ivan, şi s afli ce vrea. Secretarul se supuse,
închizând f r zgomot uşa în urma sa. Dup câteva minute, reveni.
— Refuz s spun în ce problem a venit… Zice c e ceva absolut
personal şi c trebuie s v vad .
— Multimilionar, murmur Kramenin. Adu-l aici, drag Ivan. Secretarul
p r si din nou înc perea şi se întoarse escortându-l pe Julius.
— Domnul Kramenin? Întreb repezit acesta din urm .
Rusul, dup ce îl examin atent cu ochii s i sp l ci i şi r i, se înclin .
— Încântat s v cunosc, spuse americanul. Am câteva probleme foarte
importante de discutat cu dumneavoastr între patru ochi. Se uit semnificativ
la cel lalt.
— Secretarul meu, domnul Grieber, fa de care nu am secrete.
— S-ar putea… Îns am eu, r spunse Julius, sec. Aşa încât v-aş fi obligat
dac i-a i spune s-o ştearg .
— Ivan, spuse rusul moale, dac nu te deranjeaz s treci în camera de
al turi…
— Nu în camera de al turi, interveni Julius. ţunosc eu aceste
apartamente princiare… Şi vreau s r mân complet gol, în afar de
dumneavoastr şi de mine. Trimite i-l prin jur, la un magazin s -şi cumpere
alune de un penny.
Deşi îi displ cea total modul de a vorbi al americanului, Kramenin era ros
de curiozitate.
— Vor lua mult timp problemele dumneavoastr ?
— S-ar putea toat noaptea, dac ne în elegem.
— Foarte bine, Ivan. În seara asta nu mai am nevoie de dumneata. Du-te
la teatru… Distreaz -te.
— V mul umesc, excelen a voastr .
Secretarul se înclin şi ieşi.
Julius st tu la uş , urm rindu-i plecarea. În cele din urm , cu un oftat
de satisfac ie, închise uşa şi reveni la locul s u din mijlocul înc perii.
— Şi acum, domnule Hersheimmer, poate o s ave i amabilitatea s
intra i în subiect.
— Cred c nu va dura mai mult de un minut, rosti t r g nat Julius.
Apoi, cu o schimbare brusc a manierelor: Mâinile sus… Sau trag!
 Pre de o clip Kramenin se holb la pistolul mare, apoi, cu o grab
aproape comic , îşi ridic mâinile deasupra capului. Julius pricepu cu cine are
de-a face. Omul cu care trebuia s discute era un laş abject… Restul avea s fie
uşor.
— Asta este ultraj! Strig rusul cu glasul ascu it, isteric. Ultraj! Ai de
gând s m omori?
— Dac - i ii gura, nu. Nu încerca s ajungi la sonerie. Aşa e mai bine.
— Ce vrei? Nu faci nimic sub amenin are. ine cont c via a mea este
valoroas pentru ara mea. Poate am fost bârfit…
— Cred c omul care te-ar ciurui ar face un bine umanit ii, spuse
Julius. Dar nu- i face griji. Nu mi-am propus s te omor de data asta… Adic ,
dac eşti rezonabil.
În fa a amenin rii din ochii celuilalt, rusul coborî glasul. Îşi trecu limba
peste buzele uscate.
— Ce vrei? Bani?
— Nu. O vreau pe Jane Finn.
— Jane Finn? N-am… Auzit de ea niciodat .
— Mincinos nemernic! Ştii foarte bine ce vreau s spun.
— Î i spun c n-am auzit niciodat de fat .
— Iar eu î i spun c micul Willie, aici de fa , abia aşteapt s -şi dea
drumul.
Rusul se înmuie vizibil.
— N-ai s îndr zneşti…
— Oh, ba da, am s îndr znesc, fiule!
Probabil c Kramenin recunoscu o uşoar lips de convingere în glasul
celuilalt, c ci rosti în epat:
— Ei bine? S zicem c ştiu la ce te referi… Şi, ce-i cu asta?
— Ai s -mi spui acum… Aici… Unde se afl .
Kramenin cl tin din cap.
— Nu pot.
— De ce?
— Nu pot. Îmi ceri imposibilul.
— i-e fric , hai? De cine? De domnul Brown? Ah, ce amuzant! Deci,
exist o asemenea persoan ? M îndoiam. Şi doar la auzul numelui s u
în epeneşti de groaz !
— L-am v zut, spuse rusul încet. Am vorbit cu el fa în fa . N-am ştiut
decât mai târziu. E un oarecare. Nu l-aş putea recunoaşte, dac l-aş vedea iar.
Cine e în realitate? Nu ştiu. Îns un lucru ştiu: de omul sta trebuie s te temi.
— Nu va şti niciodat , spuse Julius.
— Ştie totul… Iar r zbunarea lui e necru toare. Nici chiar eu, Kramenin,
n-aş fi exceptat.
— Deci n-ai s faci ce- i cer?
— Îmi ceri imposibilul.
— Atunci, e p cat pentru tine, rosti vesel Julius. Dar lumea, în general,
va avea de câştigat! Ridic revolverul.
— Opreşte-te! ip rusul. Doar n-ai de gând s m împuşti?
 — Bine-n eles c da. Întotdeauna am auzit c revolu ionarii nu dau doi
bani pe via , dar se pare c problema se pune cu totul altfel când e vorba de
via a lor. i-am oferit o şans s - i salvezi pielea murdar şi ai refuzat-o!
— M vor omorî.
— Ei bine, rosti Julius amuzat, cum vrei. Îns eu î i spun doar atât:
micul Willie o va face mai repede, iar dac aş fi în locul t u, mi-aş încerca în
mod sportiv norocul cu domnul Brown.
— O s fii spânzurat dac m împuşti, morm i nehot rât rusul.
— Nu, str ine, aici greşeşti. Ui i c am bani. O armat întreag de avoca i
se vor agita, vor aduce câ iva doctori cu capetele luminate care vor declara c
am creierul dereglat. Am s petrec câteva luni într-un sanatoriu liniştit, starea
mea mintal se va înbun t i, doctorii m vor declara din nou s n tos şi toate
se vor sfârşi cu bine pentru micul Julius. ţred c pot s m plictisesc câteva
luni într-un sanatoriu dup ce voi fi sc pat lumea de tine, dar s nu- i faci griji
c o s fiu spânzurat!
Rusul îl crezu. El însuşi corupt, credea în puterea banului. Citise despre
procese pentru crime în America, care se desf şurau aidoma spuselor lui
Julius. El însuşi cump rase şi vânduse justi ia. Acest tân r american viguros,
cu vocea lui t r g nat , avea s -i vin de hac.
— Am s num r pân la cinci, continu Julius, şi dac m laşi s trec de
patru, n-ai s mai ai de ce s - i faci griji în privin a domnului Brown. Poate o
s - i trimit câteva flori la înmormântare, dar n-ai s le mai miroşi.
Eşti gata? Încep. Unu… Doi. Trei. Patru.
Rusul îl întrerupse cu un urlet.
— Nu trage! Fac tot ce doreşti.
Julius coborî revolverul.
— Credeam c ai priceput întrebarea. Unde e fata?
— La Gatehouse, în Kent. Astley Priors, aşa se numeşte locul.
— E prizonier ?
— Nu i se permite s p r seasc cl direa… Deşi nu e nici un pericol.
Prostu a şi-a pierdut memoria, nenorocita!
— Socot c asta e sup r tor pentru tine şi prietenii t i. ţe-i cu cealalt
fat pe care a i r pit-o acum mai mult de-o s pt mân ?
— Şi ea e tot acolo, rosti rusul ar gos.
— Asta-i bine, spuse Julius. Nu-i aşa c am scos-o frumuşel la cap t? Şi
ce noapte dr gu pentru o plimbare!
— Ce plimbare? Întreb Kramenin, privindu-l fix.
— Spre Gatehouse, bine-n eles. Sper c te pasioneaz automobilismul?
— Ce vrei s spui? Refuz s merg.
— Nu face pe nebunul. Doar nu crezi c sunt eu omul la care s te lase
aici. Primul lucru pe care l-ai face ar fi s - i suni prietenii la telefon! Ah!
Observ cum falca celuilalt c zu. Vezi, î i şi f cuseşi planul. Nu, domnule, vii
cu mine. Asta de aici e uşa dormitorului? Ia-o înainte.
Eu şi micul Willie te urm m. Pune- i un pardesiu gros, sta-i perfect,
îmbl nit? Şi zici c eşti socialist! Acum vom coborî sc rile, şi vom ieşi afar prin
hol. Maşina mea ne aşteapt . Şi nu uita c nu te scap din ochi. Pot s trag
foarte bine şi prin buzunarul pardesiului. Un cuvânt sau doar o privire spre
unul din servitorii ia în livrea şi vor fi convinşi c eşti un personaj din
poveştile cu stafii!
ţoborâr împreun sc rile şi ieşir spre maşina ce aştepta. Rusul
tremura de furie. Servitorii hotelului roiau în jurul lor. Un strig t îi urc spre
buze, îns şi-l în buşi în ultima clip . Americanul era omul care se inea de
cuvânt.
ţând ajunser lâng maşin , Julius oft uşurat. Trecuser de zona
periculoas . Frica îşi f cuse din plin efectul asupra celui de al turi.
— Urc ! Ordon el. Apoi prinse privirea pieziş a rusului. Nu, şoferul nu
o s te ajute deloc. Marinar. Era pe un submarin, în Rusia, când a izbucnit
revolu ia. Poporul t u i-a ucis unul din fra i. George!
— Da domnule? Şoferul întoarse capul.
— Acest domn e un bolşevic rus. Nu vrem s -l împuşc m decât dac e
nevoie. În elegi?
— Perfect, domnule.
— Vreau s mergem la Gatehouse, în Kent. ţunoşti bine drumul?
— Da, domnule, va fi o c l torie de o or şi jum tate.
— F -o într-o or . M gr besc.
— Fac tot posibilul, domnule. Maşina âşni şi p trunse în trafic.
Julius se tol ni confortabil lâng victima sa. Îşi inea mâna în buzunarul
pardesiului, dar purtarea sa era civilizat în cel mai înalt grad.
— Am omorât odat un tip din Arizona… Începu el vesel.
La cap tul c l toriei de o or , nefericitul Kramenin era mai mult mort
decât viu. Dup povestea cu omul din Arizona, urmase una cu un gangster din
San Francisco şi un episod cu împuşc turi în Mun ii Stâncoşi. Stilul narativ al
lui Julius, dac nu era foarte corect, era pitoresc!
Încetinind, şoferul anun peste um r c tocmai intr în Gatehouse.
Julius îi ordon rusului s -i ghideze. Planul s u era s ajung cu maşina direct
la Astley Priors. Acolo Kramenin urma s cear cele dou fete. Îi explic ferm c
micul Willie n-ar fi tolerat vreo greşeal . La ora aceea îns , Kramenin era ca o
bucat de lut în mâinile celuilalt, îngrozitorul ritm cu care merseser îl sleise.
La fiecare curb se crezuse mort.
Maşina încetini şi se opri în fa a por ii; şoferul aştept noi ordine.
— Mai întâi întoarce maşina, George. Apoi sun şi întoarce-te la locul
t u. Las motorul s mearg şi fi gata s âşneşti ca dracu când î i spun eu.
— Foarte bine, domnule.
Uşa din fa se deschise şi ap ru majordomul. Kramenin sim ea în coaste
eava revolverului.
— Hai, sâsâi Julius, şi ai grij .
Rusul se supuse. Buzele îi erau albe şi vocea nu prea sigur :
— Sunt eu… Kramenin! Adu-mi imediat fata! N-am timp de pierdut!
Whittington coborâse sc rile. La vederea celuilalt, scoase o exclama ie de
uimire.
— Dumneavoastr ! ţe s-a întâmplat? Cu siguran cunoaşte i planul…
 Kramenin îl întrerupse, folosind cuvintele care de multe ori creaser
panic :
— Am fost tr da i! Planul trebuie abandonat. Trebuie s ne salv m
pielea. Fata! Şi repede! E singura noastr şans .
Whittington ezit .
— Ave i ordin… De la el?
— Normal! Altfel aş fi aici? Gr beşte-te!Nu-i timp de pierdut! Ar fi mai
bine s vin şi cealalt prostu .
Whittington se întoarse şi intr alergând în cas . Minutele se scurgeau
chinuitor. Apoi… Dou siluete înf şurate în grab în mantale ap rur pe sc ri
şi fur zorite spre maşin . ţea mai scund dintre ele era înclinat s opun
rezisten şi Whittington o împinse în untru cu brutalitate. Julius se aplec în
fa şi, în momentul acela lumina ce str b tea prin uşa deschis , îi c zu pe
fa . ţel lalt b rbat, care st tea pe sc ri în spatele lui Whittington, scoase o
exclama ie puternic . Trucul se sfârşise.
— D -i b taie, George! Strig Julius. Şoferul ap s pe accelerator, şi cu o
s ritur , maşina âşni.
Omul de pe sc ri scoase o înjur tur . Îşi duse mâna la buzunar. Urm
un fulger şi o bubuitur . Glon ul trecu la un milimetru de fata mai înalt .
— Jos, Jane! Strig Julius. Întinde-te pe podeaua maşinii. O împinse iute
în fa , apoi, ridicându-se, ochi cu grij şi trase.
— L-ai nimerit? Strig Tuppence
— Sigur, replic Julius. Totuşi nu a murit. Bestiile ca el au multe vie i.
Eşti teaf r , Tuppence?
— Bine-n eles c sunt. Unde e Tommy? Şi cine e sta? Ar t spre
Kramenin care tremura ca varga.
— Tommy îşi face bagajele pentru Argentina. A crezut c te-ai dus cu
picioarele înainte. Drept prin poart , George! Aşa. Avem un avans de cel pu in
cinci minute. Vor folosi telefonul, cred, aşa c s fim aten i s nu intr m în
capcan şi n-o lu m pe drumul direct. M-ai întrebat cine e sta, Tuppence? D -
mi voie s i-l prezint pe domnul Kramenin. L-am convins s fac o excursie
pentru s n tatea lui.
Rusul r mase mut, înc livid de groaz .
— Dar ce i-a f cut s ne lase s plec m? Întreb Tuppence b nuitoare.
— Socotesc c domnul Kramenin i-a rugat atât de frumos încât chiar c
n-au putut s -l refuze!
Asta era prea mult pentru rus. Izbucni violent:
— Blestematule… Blestematule! Acum ei ştiu c eu i-am tr dat. Via a
nu-mi va fi în siguran nici o or în ara asta.
— Asta aşa e, consim i Julius. Te-aş sf tui s - i iei imediat t lp şi a spre
Rusia.
— Atunci las -m s plec, strig cel lalt. Am f cut ce mi-ai cerut. De ce
m mai ii cu tine?
— Nu pentru pl cerea companiei tale. Po i s pleci chiar acum dac vrei.
ţredeam c doreşti s te duc pe gratis înapoi la Londra.
 — S-ar putea s nu ajungi niciodat înapoi la Londra, mârâi cel lalt.
Las -m s cobor, aici şi acum.
— Desigur. Opreşte, George. Domnul nu face excursia complet . Dac vin
vreodat în Rusia, domnule Kramenin, am s m aştept la un bun venit cu
aclama ii şi…
Îns , înainte ca Julius s -şi fi încheiat discursul, şi înainte ca maşina s
se fi oprit complet, rusul se n pusti afar şi disp ru în noapte.
— Ne-a p r sit cam brusc, coment Julius, dup ce maşina se puse din
nou în mişcare. Şi nici m car n-a spus politicos doamnelor la revedere. Hai,
Jane, po i s te aşezi pe banchet acum.
Fata vorbi pentru prima dat .
— Cum l-ai „convins”? Întreb .
Julius îşi mângâie revolverul.
— Micul Willie inspir încredere.
— Splendid! Strig fata. ţuloarea îi reveni în obraji, iar ochii ei se uitau
cu admira ie la Julius.
— Annette şi eu nu ştiam ce o s se întâmple cu noi, spuse Tuppence.
Ţ trânul Whittington ne zorea. Ne-am gândit c eram mieii duşi la t iere.
— Annette. Aşa i se zice? Întreb Julius.
Se p rea c mintea lui încerca s se adapteze noii idei.
— sta e numele ei, spuse Tuppence, f când ochii mari.
— Aiurea! Ea poate s cread c sta e numele ei, pentru c şi-a pierdut
memoria, biata copil . Îns numele ei adev rat este Jane Finn.
— Ce…? Strig Tuppence.
Dar fu întrerupt . ţu un bubuit scurt, un glonte se înfipse în tapi eria
maşinii, chiar în spatele capului ei.
— Jos cu voi! Strig Julius. E o ambuscad . Tipii s-au gr bit, nu glum .
Accelereaz pu in, George.
Maşina âşni uşor înainte. Se auzir mai multe împuşc turi, dar din
fericire, niciuna nu-i nimeri. Julius, ridicat, se aplec spre spatele maşinii.
— Nu-i nimic de împuşcat, anun el mucalit. ţred îns c în curând
vom participa la un alt picnic. Ah!
Îşi duse mâna la obraz.
— Eşti r nit? Întreb repede Annette.
— Doar o zgârietur .
Fata s ri în picioare.
— D -mi drumul! Las -m s plec, î i spun! Pe mine m vor. Numai pe
mine. N-o s v pierde i via a din cauza mea! Las -m s plec!
Julius o apuc de ambele bra e şi o privi. Fata vorbise f r nici o urm de
accent str in.
— Stai jos, copil , spuse el blând. ţred c memoria ta e în regul . I-ai
fraierit tot timpul, nu-i aşa?
Fata se uit la el, încuviin din cap şi izbucni brusc în plâns.
Julius o b tu uşurel pe um r.
— Gata, gata… Eşti doar pu in speriat . Nu avem de gând s te p r sim.
Printre suspine, fata rosti în buşit.
 — Eşti de acas . Îmi dau seama dup voce. Mi-e dor de acas .
— Sigur c sunt de acas . Sunt v rul t u… Julius Hersheimmer. Am
venit în Europa pentru a te c uta… Şi s fac un mic dans cu tine, dac -mi
permi i.
Maşina încetini. George întoarse capul peste um r.
— Aici e o r scruce, domnule. Nu sunt sigur care e drumul. Maşina îşi
reduse din vitez pân abia se mişca. În acel moment, o siluet âşni din spate
şi îşi vârâ capul pe geam.
— Îmi pare r u, rosti Tommy.
Fu întâmpinat cu un torent de exclama ii.
— Eram în tufişurile de la marginea drumului. Am mers în spate. Nu
aveam cum s v înştiin ez, în viteza cu care gonea i. Tot ce am putut s fac a
fost s m in dup voi. Şi acum fetelor, afar !
— Afar ?
— Da. ţhiar lâng şosea e o gar . Trenul soseşte în trei minute. Dac v
gr bi i, o s -l prinde i.
— Ce dracu pui la cale? Întreb Julius. ţrezi c le po i prosti s
p r seasc maşina?
— Tu şi cu mine r mânem în maşin . ţoboar doar fetele.
— Ai înnebunit, Beresford. Eşti complet nebun! Nu po i l sa fetele s
plece singure. sta ar însemna s fie sfârşitul.
Tommy se întoarse spre Tuppence.
— Coboar imediat, Tuppence. Ia-o şi pe ea şi face i exact cum am spus.
Nu vi se va întâmpla nimic. Sunte i în siguran . Lua i trenul spre Londra.
Merge i direct la sir James Peel Edgerton. Domnul Carter lipseşte din oraş, dar
ve i fi în siguran cu sir James.
— Tâmpitule! Strig Julius. Eşti nebun. Jane tu r mâi aici.
Cu o mişcare rapid , Tommy smulse pistolul din mâna lui Julius, şi-l
îndrept spre acesta.
— Acum crezi c vorbesc serios? Afar , amândou , şi face i cum v-am
spus… Dac nu, trag!
Tuppence s ri afar , tr gând-o dup ea pe înd r tnica Jane.
— Vino, e în regul . Dac Tommy e sigur… E sigur. Gr beşte-te. O s
pierdem trenul.
O luar la fug . Mânia lui Julius r bufni.
— Ce dracu… Tommy îl întrerupse.
— Gura! Am ceva de vorbit cu tine, domnule Julius Hersheimmer.
Capitolul XXV. Povestea lui Jane.
Cu bra ul petrecut în jurul lui Jane, tr gând-o dup ea, Tuppence ajunse
în gar . Auzul ei fin prinse zgomotul apropierii trenului.
— Gr beşte-te, altfel îl pierdem, rosti gâfâind.
Ajunser pe peron exact în momentul în care trenul era pe punctul de a
se pune în mişcare. Tuppence deschise uşa unui compartiment gol de clasa
întâi şi fetele se pr buşir cu respira ia întret iat pe banchet .
Un b rbat privi în untru, apoi trecu în vagonul urm tor. Jane tres ri
nervos. Ochii i se dilatar de groaz . Se uit întreb toare la Tuppence.
 — Nu crezi c e unul de-al lor? Şopti ea.
Tuppence cl tin din cap.
— Nu, nu. E în regul . Lu mâna lui Jane în ale sale, Tommy nu ne-ar fi
spus s facem asta dac n-ar fi fost absolut sigur c totul e în ordine.
— Dar el nu-i cunoaşte ca mine! Fata se cutremur . Tu nu po i în elege.
Cinci ani! Cinci ani încheia i! ţâteodat m gândeam c am s înnebunesc.
— Linişteşte-te. Totul s-a sfârşit.
— Oare?
Trenul se pusese în mişcare gr bindu-se în noapte cu vitez crescând .
Brusc, Jane s ri în picioare.
— Ce a fost asta? Mi s-a p rut c v d pe cineva… Uitându-se pe geam.
— Nu, nu e nimeni. Uite. Tuppence se duse la geam şi îl coborî.
— Eşti sigur ?
— Foarte sigur .
ţealalt consider necesar s se scuze.
— M comport ca un iepure fricos, dar nu m pot re ine. Dac pun din
nou mâna pe mine… Ochii i se m rir de groaz .
— Oh, nu! O implor Tuppence. ţulc -te şi nu te mai gândi. Fii sigur c
dac Tommy n-ar fi fost convins c suntem în siguran , nu ne-ar fi trimis cu
trenul.
— V rul meu nu era de acceaşi p rere. El nu vroia s ne lase s plec m.
— Nu, spuse Tuppence, destul de încurcat .
— La ce te gândeşti? Întreb Jane t ios.
— De ce?
— Glasul t u sun atât de… Ciudat!
— M gândeam la ceva. Dar nu vreau s - i spun… Nu acum. Poate c
greşesc, deşi nu cred. E doar o idee ce mi-a intrat în cap mai demult. Şi lui
Tommy… Sunt aproape sigur . Dar nu te nec ji… O s avem destul timp s
vorbim despre asta. S-ar putea nici s nu fie aşa! Ascult -m , culc -te şi nu te
mai gândi la nimic.
— Am s încerc. Genele lungi coborâr peste ochii de culoarea castanei.
În ceea ce o privea, Tuppence r mase pe pozi ie, ca un câine de paz . În
ciuda ei îns şi, era nervoas . Ochii îi zburau continuu de la un geam la altul.
N-ar fi putut spune precis de ce anume se temea, îns , în adâncul sufletului,
nu era nici pe departe atât de sigur şi liniştit pe cât reuşise s par în fa a lui
Jane. Nu c n-ar fi avut încredere în Tommy, îns uneori se întreba dac cineva
atât de simplu şi cinstit ca el putea s fie cu adev rat un rival pentru un
criminal viclean şi crud.
Odat ajunse la sir James Peel Edgerton, totul avea s fie bine. Dar vor
reuşi s ajung ? Oare for ele din umbr ale domnului Ţrown nu se şi puseser
în mişcare? Nici m car ultima imagine a lui Tommy cu pistolul în mân nu
reuşea s-o linişteasc . La ora asta poate c era doborât, copleşit de num rul
mare al inamicului… Tuppence îşi puse la punct planul de lupt .
ţând, în cele din urm trenul intr încet în ţharing ţross, Jane Finn se
ridic dintr-o s ritur .
— Am ajuns? Nu credeam s ajungem vreodat .
 — Oh, eu ştiam c o s ajungem cu bine la Londra. Dac e s se
întâmple ceva nostim, acum e momentul s înceap . Repede, s ieşim. Ne
arunc m într-un taxi.
În minutul urm tor treceau de barier , dup ce pl tiser taxa necesar ,
şi se îndreptau spre un taxi.
— King's Cross, spuse Tuppence şoferului. Apoi tres ri puternic. Un
b rbat se uita prin geam, chiar în momentul în care maşina demar . Era
aproape sigur c era acelaşi pe care îl v zuser trecând spre vagonul de
al turi. Avu sentimentul oribil c erau înconjurate din toate p r ile.
— Ştii, îi explic ea lui Jane, dac ei cred c ne ducem la sir James, asta
o s -i scoat din scen . Acum îşi vor închipui c mergem la domnul Carter.
Casa lui de vacan e undeva la nord de Londra.
Trecând pe Holborn, circula ia se bloc la un moment dat şi taxiul se
opri. Era exact ce aştepta Tuppence.
— Repede, şopti ea, deschide uşa din dreapta!
Fetele coborâr în mijlocul str zii. Dup dou minute erau instalate în alt
taxi şi schimbar direc ia, de data asta spre Carlton House Terrace.
— Gata, spuse Tuppence cu mare satisfac ie, le-am f cut-o. Nu pot s nu
m gândesc c sunt într-adev r deşteapt ! ţe trebuie s mai înjure şoferul
celuilalt taxi! Dar i-am luat num rul şi am s -i trimit un mandat poştal mâine,
aşa c nu o s fie în pierdere din cauz c a fost naiv. ţe coteşte sta… Oh!
Se auzi un scrâşnet de cauciucuri şi o bubuitur . Un alt taxi se ciocnise
cu al lor.
Într-o clip , Tuppence fu pe trotuar. Se apropia un poli ist, înainte de a fi
ajuns acolo, Tuppence îi d du taximetristului cinci şilingi şi, tr gând-o pe Jane
dup ea, se pierdur în mul ime.
— Mai avea câ iva paşi de aici, spuse Tuppence cu respira ia întret iat .
Accidentul avusese loc în Trafalgar Square.
— Crezi c ciocnirea a fost întâmpl toare, ori s-a produs în mod
deliberat?
— Nu ştiu. Ar putea fi oricare variant .
Mân în mân , fetele aproape c alergau.
— S-ar putea s fie doar o închipuire, îns am sentimentul c ne
urm reşte cineva, spuse Tuppence brusc.
— Gr beşte-te! Murmur cealalt . Oh, gr beşte-te!
Ajunseser la col ul cu Carlton House Terrace şi se sim ir uşurate.
Dintr-odat , un b rbat masiv şi beat în aparen , le t ie calea.
— Bun seara, doamnelor, spuse el împleticindu-se. Unde v gr bi i aşa?
— Las -ne s trecem, rosti imperios Tuppence.
— Am numai o vorb cu frumoasa ta prieten . Ţe ivul întinse o mân
nesigur şi o apuc pe Jane de um r. Tuppence auzi al i paşi în spate. Nu
c ut s se asigure dac erau prieteni sau duşmani. Coborându-şi capul,
recurse la o manevr din vremea copil riei, şi-l izbi pe agresor drept în plex.
Succesul acestei tactici lipsite de sportivitate fu instantaneu. Omul c zu brusc
pe trotuar. Tuppence şi Jane îşi luar c lcâiele la spinare. ţasa spre care
alergau era ceva mai în josul str zii. În spatele lor se auzi ecoul altor paşi. Când
ajunser la uşa lui sir James nici nu mai puteau respira. Tuppence folosi
soneria, iar Jane cioc nelul.
Ţ rbatul care le oprise puse piciorul pe sc ri. Un moment ezit , îns
chiar în clipa aceea uşa se deschise. Fetele se n pustir în hol. Sir James
ap ru în uşa bibliotecii.
— Alo! Ce e asta?
Înaint şi îşi petrecu bra ul în jurul lui Jane care se cl tina pe picioare. O
conduse mai mult târând-o în bibliotec şi o aşez pe o canapea îmbr cat în
piele. Dintr-o sticl de pe mas turn într-un pahar câteva pic turi de coniac şi
o sili s bea. Fata oft , apoi se ridic . Avea înc ochii mari şi însp imânta i.
— Totul e în ordine, copila mea. Nu te teme, aici eşti în siguran .
Respira ia fetei reveni la normal, iar obrajii îşi rec p tar culoarea. Sir
James se uit la Tuppence cu o privire amuzat .
— Aşadar, eşti tot atât de moart ca şi Tommy al dumitale, domnişoar
Tuppence!
— Tinerii Aventurieri” au o mie de vie i, se l ud fata.
— Aşa se pare, r spunse, sec, sir James. Deci, nu m înşel dac spun c
aventura s-a soldat cu succes, iar ea e…
— Ar t spre fata de pe pat – Jane Finn?
Jane se ridic .
— Da, spuse ea calm , eu sunt Jane Finn. Am o mul ime de lucruri s v
povestesc.
— Când ai s mai prinzi puteri…
— Nu, acum! Ridicase pu in glasul. M voi sim i mai în siguran dup
ce v voi fi spus totul.
Sir James se aşez în unul din fotoliile largi din fa a divanului. Cu o voce
joas , Jane îşi începu povestirea.
— Am venit pe „Lusitania” s -mi iau în primire postul de la Paris.
R zboiul m entuziasmase teribil şi doream din tot sufletul s ajut într-un fel
sau altul. Studiasem franceza şi profesorul meu spunea c au nevoie de
ajutoare într-un spital din Paris, aşa c am scris acolo oferindu-mi serviciile,
care mi-au fost acceptate. Nu aveam rude, drept care lucrurile erau uşor de
aranjat.
ţând „Lusitania” a fost torpilat , a venit la mine un b rbat. Îl observasem
de mai multe ori… Şi îmi f cuse impresia c se temea de ceva sau cineva. M-a
întrebat dac sunt patriot , dac iubesc America, ara mea, şi mi-a spus c
ducea nişte hârtii care erau de o importan vital pentru alia i. M-a rugat s le
preiau eu. Trebuia s urm resc un anun în „Times”. Dac nu ap rea, urma s
duc hârtiile ambasadorului american.
ţeea ce a urmat seam n cu un coşmar. Îl mai visez uneori… Am s trec
peste partea asta. Domnul Danvers îmi spusese s fiu foarte atent . Se putea
s fi fost urm rit de la New York, deşi nu credea. La început n-am avut nici o
b nuial , îns în barca ce m ducea la Holyhead am început s fiu neliniştit .
Era o femeie care se uita la mine foarte p trunz tor şi care nu m sl bea din
ochi, în general… O anume doamn Vandemeyer. La început îi eram
recunosc toare pentru grija pe care mi-o purta, îns tot timpul sim eam c era
ceva cu ea, ceva ce nu-mi pl cea, iar pe vaporul irlandez am v zut-o vorbind cu
nişte oameni cu înf işare ciudat şi, dup cum m priveau, am în eles c era
vorba despre mine. Mi-am amintit c doamna st tea foarte aproape de mine pe
„Lusitania” când domnul Danvers mi-a dat pache elul şi c înainte încercase o
dat sau de dou ori s vorbeasc cu el. Începuse s -mi fie fric , îns nu
vedeam ce puteam face.
Mi-a venit brusc ideea s m opresc la Holyhead şi s nu plec spre
Londra în ziua aceea, dar curând mi-am dat seama c ar fi fost o prostie.
Trebuia s m port ca şi când nu observasem nimic şi s sper c nu se va
întâmpla nimic. Nu vedeam ce puteau s -mi fac din moment ce eram în gard .
Din precau ie, f cusem deja ceva… Descususem pachetul şi înlocuisem hârtiile
cu o foaie alb , apoi îl cususem la loc. Astfel, nu îmi p sa dac mi l-ar fi furat.
M fr mântam, îns , în continuare, ce s fac cu documentele autentice.
În cele din urm , le-am desp turit şi le-am netezit, apoi le-am b gat între
paginile cu anun uri ale unei reviste. Am lipit cele dou pagini ale revistei cu
nişte band adeziv rupt de la un plic. Purtam revista b gat neglijent în
buzunarul raglanului meu.
La Holyhead am încercat s m urc într-un vagon cu oameni care p reau
a fi în regul , îns , în mod ciudat, eram mereu înconjurat de o mul ime care
se îngr m dea şi m împingea s merg încotro nu vroiam. Acest lucru m f cu
s -mi fie fric . În final, m-am trezit în acelaşi vagon cu doamna Vandemeyer.
Am ieşit pe culoar, îns cel lalt vagon era plin, aşa c a trebuit s m întorc şi
s m aşez. M consolam cu gândul c mai era lume în vagon… Chiar în fa a
mea st tea un b rbat dr gu cu so ia. M sim eam aproape fericit . M-am l sat
pe spate şi am închis ochii. ţred c şi-au închipuit c dormeam, îns nu aveam
ochii închişi de tot şi am v zut la un moment dat, cum b rbatul dr gu scoase
ceva din geamantan şi-l d du doamnei Vandemeyer, f cându-i cu ochiul…
Nici n-am cuvinte s v spun cât m-a îngrozit lucrul acesta. Singurul
meu gând a fost s ies cât mai repede pe culoar. M-am ridicat, încercând s par
natural şi senin . Poate au observat ceva… Nu ştiu… Dar doamna
Vandemeyer a spus brusc: „Acum!” Şi mi-a acoperit nasul şi gura cu ceva, când
m preg team s strig. În aceeaşi clip am sim it o lovitur puternic în cap…
Fata se cutremur . Sir James îngân câteva cuvinte de comp timire.
Dup un minut, Jane relu :
— Nu ştiu cât a trecut pân mi-am rec p tat cunoştin a. M sim eam
r u şi eram sl bit . Z ceam pe un pat murdar. Lâng el era un paravan, îns
am auzit dou persoane vorbind în camer . Una era doamna Vandemeyer. Am
încercat s trag cu urechea, îns , la început, n-am prins mare lucru. Când, în
cele din urm , am în eles ce se petrecea, m-am îngrozit! M mir c nu am
ipat…
Nu g siser hârtiile, g sir doar pachetul cu foaia alb şi erau
înnebuni i! Nu ştiau dac eu schimbasem hârtiile, sau dac Danvers crease o
diversiune, documentele reale luând un alt drum. Spuneau c or s m …
Tortureze ca s afle.
Pân atunci nu ştiusem ce este frica… Adev rata fric ce te paralizeaz .
O dat au venit şi s-au uitat la mine. Am închis ochii şi m-am pref cut c sunt
înc inconştient , dar îmi era fric s nu aud cum îmi b tea inima. Îns ei au
plecat. Am început s m gândesc nebuneşte. ţe s fac? Ştiam c nu am s pot
rezista mult vreme la tortur .
Brusc, mi-a venit în minte ideea cu amnezia. Subiectul m pasionase
dintotdeauna şi citisem o groaz despre el. Întreaga afacere îmi era la degetul
cel mic. Dac reuşeam s duc trucul pân la cap t, eram salvat . Am rostit o
rug ciune şi am inspirat adânc. Apoi am deschis ochii şi am început s
bolborosesc în fran uzeşte.
Doamna Vandemeyer veni imediat dup paravan. Avea chipul atât de r u
încât aproape c am murit, dar i-am zâmbit nedumerit şi am întrebat-o pe
fran uzeşte unde eram.
Am v zut c r m sese înm rmurit . Apoi l-a chemat pe b rbatul cu care
vorbise. Acesta r mase lâng paravan, cu chipul în umbr . Îmi vorbi în
francez . Avea glasul normal şi liniştit, îns , nu ştiu de ce, m-a speriat mai r u
decât femeia. Sim eam c citeşte direct în sufletul meu, dar mi-am jucat rolul
în continuare. Am întrebat din nou unde eram, apoi am spus c era ceva ce
trebuia s -mi aduc aminte… Trebuia s -mi aduc aminte… Dar pe moment nu
ştiam ce. M-am str duit s par tot mai împr ştiat . M-a întrebat cum m
cheam . I-am r spuns c nu ştiu… ţ nu-mi aminteam absolut nimic.
Brusc, m-a apucat de mân şi a început s o r suceasc . Durerea era
îngrozitoare. Am ipat. El continua s r suceasc . ipam, ipam, dar reuşeam
s scot cuvintele de durere pe fran uzeşte. Nu ştiu cât aş mai fi rezistat, îns ,
din fericire, am leşinat. Ultimul lucru pe care l-am auzit au fost cuvintele lui:
„ sta nu e un bluf! În nici un caz o fat de vârsta ei n-ar putea s se prefac
atât”. ţred c uitase c fetele din America erau mai mature decât cele din
Anglia, de aceeaşi vârst , şi erau mai preocupate de subiectele ştiin ifice.
Doamna Vandemeyer deveni blând şi duioas cu mine. ţred c aşa
primise ordin. Îmi vorbi în francez … Îmi spuse c suferisem un şoc şi c
fusesem foarte bolnav , dar c m voi îns n toşi curând. M pref ceam c
eram cam icnit … Îngânam ceva despre „un doctor” care m r nise la mân .
ţând a auzit asta, p ru uşurat .
În cele din urm p r si înc perea. Eram înc b nuitoare şi am mai z cut
liniştit o vreme. Într-un târziu, am început s m plimb prin camer şi s o
inspectez. M gândeam c , chiar dac eram urm rit , nu f ceam nimic
anormal. Era un loc s r c cios şi murdar. Nu existau ferestre, lucru ciudat.
Ţ nuiam c uşa era încuiat , dar n-am încercat-o. Pe pere i erau câteva
tablouri vechi, reprezentând scene din Faust.
Cei doi ascult tori scoaser concomitent câte un „Ah!”. Jane încuviin
din cap.
— Da… Eram în casa din Soho, unde a fost inut şi domnul Beresford.
Desigur c pe atunci nu ştiam c m aflam în Londra. Un singur lucru m
neliniştea îngrozitor, îns am oftat uşurat când mi-am v zut raglanul aruncat
neglijent pe sp tarul unui scaun. Revista mai era înc în buzunar!
M car de-aş fi ştiut sigur c nu eram urm rit ! Am cercetat cu grij
pere ii. Nu p rea s fie nici un orificiu… Totuşi, ceva îmi spunea c trebuie s fi
fost. Cu o mişcare brusc m-am aşezat în cap tul mesei şi am izbucnit în
plâns, bolborosind: „Mon Dieu!”. Aveam auzul foarte bun.
Am auzit clar foşnetul unei rochii şi un uşor scâr âit. Mi-a fost de ajuns.
Eram urm rit !
M-am întins din nou pe pat şi, curând dup aceea, doamna Vandemeyer
mi-a adus nişte sup . Era tot dr gu . ţred c i se spusese s -mi câştige
încrederea. La un moment dat, scoase pachetul de muşama şi m întreb dac
îl recunoşteam, urm rindu-m cu ochi de linx.
L-am luat şi l-am întors pe toate p r ile, mirat . Apoi am cl tinat din cap.
I-am spus c simt c trebuie s -mi amintesc ceva în leg tur cu el, c în
adâncul min ii mi se înfiripa mereu un gând ca venind de demult, dar c , în
momentul în care încercam s -l fixez, disp rea. Doamna Vandemeyer mi-a
spus c eram nepoata ei şi s -i spun „m tuşa Rita”. Aşa am şi f cut, iar ea mi-
a zis s nu fiu nec jit … Am s -mi recap t curând memoria.
A fost o noapte îngrozitoare. Îmi f cusem deja planul. Pân atunci hârtiile
fuseser în siguran , îns nu puteam risca s le mai las acolo. În orice clip
puteau s -mi arunce revista. Am stat treaz pân mi-am f cut socoteala c
trebuia s fie în jur de ora dou noaptea. Atunci m-am ridicat cât de încet am
putut şi m-am strecurat în întuneric spre peretele din stânga. Foarte uşor, am
desprins un tablou din cui… Margareta cu cutia ei cu bijuterii. M-am dus în
vârful picioarelor pân la pardesiu şi am scos revista. Apoi m-am dus la lavoar
şi am umezit de jur împrejur hârtia maro de pe spatele tabloului, pân am
reuşit s-o desprind. Scosesem deja cele dou pagini de anun uri din revist şi
le-am strecurat între tablou şi învelitoarea maro. Ţanda adeziv de la dou
plicuri m-a ajutat s-o lipesc la loc. Nimeni n-ar fi visat c tabloul a fost m car
atins. L-am ag at din nou pe perete, am pus la loc, în buzunar, revista şi m-
am strecurat în pat. Eram mul umit de ascunz toarea mea. Speram ca ei s
ajung la concluzia c povestea cu Danvers fusese o diversiune şi c , în cele
din urm , îmi vor da drumul.
De fapt, cred c la asta se şi gândiser la început, dar, într-un fel, pentru
mine era periculos. Am aflat mai târziu, c fusesem la un pas de a fi omorât
pe loc – nici vorb s m fi l sat s plec – dar primul b rbat, care era şeful,
preferase s m lase în via în speran a c , totuşi, eu ascunsesem hârtiile şi
c am s le dezv lui locul în momentul în care aveam s -mi recap t memoria.
ţâteva s pt mâni am fost permanent urm rit . Uneori îmi puneau întreb ri
despre trecut – cred c nu exist ceva pe care s nu-l ştie îns reuşeam s-o in
pe a mea. Totuşi, încordarea era înfior toare…
M-au dus înapoi în Irlanda, ref când pas cu pas c l toria, în cazul în
care le ascunsesem undeva en route. Doamna Vandemeyer şi o alt femeie nu
m sl beau o clip . Se vorbea despre mine ca despre o rud a doamnei
Vandemeyer, care suferise un şoc pe „Lusitania”. Nu era nimeni la care s fi
apelat f r s spun cine sunt şi, oricum, nu puteam risca; ar fi considerat c ,
din cauza bolii, m simt „persecutat ”. Doamna Vandemeyer ar ta atât de
bogat şi era atât de frumoas încât nimeni n-ar fi crezut o iot din vorbele
mele. Gândul c aş fi fost descoperit c min isem tot timpul, m îngrozea.
Sir James d du din cap în eleg tor:
 — Doamna Vandemeyer avea o personalitate puternic . Pozi ia ei social
i-ar fi fi permis s -şi impun f r nici o dificultate punctul de vedere, mai ales
c o asemenea acuza ie senza ional era greu credibil .
— Asta era ceea ce gândeam şi eu. În cele din urm , am fost dus la un
sanatoriu în Bournemouth. La început n-am ştiut ce s cred. S fi fost tot o
capcan . M-a luat în primire o infirmier . Eram o pacient deosebit . P rea
atât de dr gu şi de normal încât m-am hot rât s am încredere în ea. Doar
providen a m-a salvat s nu cad în curs . Uşa mea fiind întâmpl tor
întredeschis , am auzit-o vorbind cu cineva pe culoar. Era una de-a lor! Ei înc
aveau impresia c simulam şi-i fusesem dat în grij ca s se conving ! Dup
aceea, curajul m-a p r sit complet. Nu mai îndr zneam s am încredere în
nimeni.
ţred c aproape m autohipnotizasem. Dup un timp, aproape c am
uitat c eram Jane Finn. M obişnuisem atât de mult s joc rolul lui Jane
Vandemeyer încât nervii începur s m lase. M-am înboln vit cu adev rat…
ţâteva luni am z cut într-un fel de toropeal . Eram sigur c am s mor
curând şi c nimic nu mai conta cu adev rat. Se spune c un om s n tos
azvârlit într-un azil de nebuni sfârşeşte prin a-şi pierde min ile. ţred c nu
eram departe. Rolul pe care îl jucasem devenise pentru mine o a doua natur .
Nici m car nu mai eram nefericit … Eram doar apatic . Nu m mai interesa
nimic. Iar anii treceau.
Apoi, dintr-odat , lucrurile p rur s se schimbe. Doamna Vandemeyer
veni de la Londra. Împreun cu doctorul îmi puser nişte întreb ri şi
experimentar diferite tratamente. Se vorbea ceva în leg tur cu trimiterea mea
la un specialist din Paris. În cele din urm nu avur curaj s -şi asume riscul.
Am prins cu urechea ceva din care reieşea c nişte oameni, prieteni, m
c utau. Mai târziu am aflat c infirmiera c reia îi fusesem încredin at plecase
la Paris şi consultase un specialist, prezentându-se ca fiind eu.
Acesta o supuse la câteva teste şi spuse c amnezia ei era înşel torie.
Îns ea b gase la cap metodele lui, care mi-au fost aplicate mie. N-aş fi putut
p c li nici o clip un specialist care îşi dedicase întreaga via studierii acestui
tip de cazuri, îns cu ei am reuşit din nou s-o in pe a mea. Faptul c de mult
nu m mai gândeam la mine ca la Jane Finn, uşur mult situa ia.
Într-o noapte, sosi un ordin şi am fost dus iar la Londra, în casa din
Soho. Odat ieşit din sanatoriu m sim eam altfel… ca şi cum ceva din mine,
care z cuse mult vreme înmormântat, se trezise din nou la via .
Am fost trimis s -l servesc pe domnul Beresford (Bine-n eles c pe
atunci nu-i cunoşteam numele). Eram b nuitoare… ţredeam c e tot o
capcan . Îns el p rea atât de cinstit. Încât îmi venea greu s-o cred. În tot cazul
am fost atent în tot ce spuneam, c ci ştiam c puteam fi asculta i. În partea
de sus a unui perete era un mic orificiu.
Îns , într-o dup -amiaz de duminic , a fost adus un mesaj. Erau cu
to ii foarte tulbura i. Am tras cu urechea f r s fiu v zut . Mesajul spunea c
domnul Ţeresford trebuia s fie omorât. Nu e nevoie s v mai povestesc restul,
pentru c îl cunoaşte i. Am crezut c aveam timp s alerg şi s scot hârtiile din
ascunz toare, îns am fost prins . Aşa c am început s ip c evadase şi am
cerut s m întorc la Marguerite. Am strigat numele de trei ori, tare. Ştiam c
ceilal i vor crede c m refeream la doamna Vandemeyer, dar eu speram c aşa
îl puteam face pe domnul Ţeresford s se gândeasc la tablou. În prima zi
d duse unul jos din cui… Asta m determinase s nu am încredere în el.
Jane se opri.
— Deci hârtiile mai sunt înc în spatele tabloului din camera aia, spuse
încet sir James.
— Da. Fata se l s pe spate pe sofa, epuizat de povestea ei lung .
Sir James se ridic . Îşi privi ceasul.
— Vino, spuse, trebuie s plec m imediat.
— Acum, noaptea? Întreb Tuppence, surprins .
— Mâine s-ar putea s fie prea târziu, rosti cu gravitate sir James, în
afar de asta, ducându-ne în noaptea asta avem şansa s -l captur m pe acel
supercriminal, domnul Brown.
Se l s o t cere mormântal , apoi sir James continu :
— A i fost urm rite pân aici… Nu încape nici un dubiu. Când vom
p r si casa vom fi din nou urm ri i, dar nu molesta i, pentru c planul
domnului Ţrown este s -l c l uzim. Îns casa din Soho este zi şi noapte
supravegheat de poli ie. Sunt câ iva oameni care o urm resc. ţând intr m în
cas , domnul Ţrown nu va da înapoi… Va risca totul ca s -şi ating inta. Şi îşi
închipuie c riscul nu e mare… Din moment ce va intra sub masca de prieten!
Tuppence se îmbujor , apoi deschise brusc gura.
— Dar e ceva ce nu şti i… ţ ci nu v-am spus. Ochii i se fixar încurca i
asupra lui Jane.
— Ce anume, întreb t ios cel lalt. F r ezit ri, domnişoar Tuppence.
Plecarea noastr trebuie s fie foarte sigur .
Îns , dintr-odat , Tuppence p ru legat la gur .
— E atât de dificil… În elege i, dac greşesc… Oh, ar fi îngrozitor. F cu o
grimas spre Jane. Nu m-ar ierta niciodat , ad ug ea cifrat.
— Vrei s te ajut eu, nu?
— Da, v rog. Dumneavoastr şti i cine e domnul Brown, nu-i aşa?
— Da, r spunse grav, sir James. În sfârşit, ştiu.
— În sfârşit? Întreb cu îndoial Tuppence. Oh, dar eu credeam c … Se
opri.
— Credeai bine, domnişoar Tuppence. Sunt mai demult sigur de
identitatea lui… Chiar din noaptea în care a murit misterios doamna
Vandemeyer.
— Ah! Tuppence îşi inu respira ia.
— Pentru c trebuie s inem cont de logic . Exist doar dou solu ii. Ori
ea şi-a administrat singur chloralul, ori…
— Da?
— Ori i-a fost administrat în coniacul pe care i l-ai dat. Doar trei
persoane au atins acel coniac: dumneata, domnişoar Tuppence, eu însumi şi
înc cineva… Domnul Julius P. Hersheimmer!
Jane tres ri şi se ridic , privind la cel ce vorbea cu ochii m ri i de uimire.
 — La început, treaba p rea absolut imposibil . Domnul Hersheimmer, ca
fiu al unui renumit milionar, era o figur binecunoscut în America. P rea
complet imposibil ca el şi domnul Ţrown s fie una şi aceeaşi persoan . Îns
logica faptelor ni se impune. Aminteşte- i de brusca şi inexplicabila agita ie a
doamnei Vandemeyer. O alt dovad , dac mai e nevoie de dovezi.
Am avut ocazia s - i dau un indiciu, mai de mult. Din câteva vorbe ale
domnului Hersheimmer la Manchester, am crezut c în eleseseşi şi c ac ionai
dup acel indiciu. Apoi m-am pus pe lucru ca s demonstrez c imposibilul era
posibil. Domnul Beresford m-a sunat şi mi-a spus (ceea ce deja b nuiam) c
fotografia domnişoarei Jane Finn nu încetase nici o clip s fie în posesia
domnului Hersheimmer…
Îns fata interveni. S rind în picioare, strig mânioas :
— Ce vre i s spune i? Ce încerca i s insinua i? ţ domnul Ţrown este
Julius? Julius… V rul meu?
— Nu, domnişoar Finn, rosti cu totul neaşteptat sir James. Nu v rul
dumitale. Omul care îşi zice Julius Hersheimmer nu e sub nici o form rud cu
dumneata.
Capitolul XXVI. Domnul Brown.
Cuvintele lui sir James c zur ca o bomb . Ambele fete ar tau la fel de
n ucite. Avocatul se duse spre biroul s u şi reveni cu o mic t ietur din ziar
pe care i-o înmân lui Jane. Tuppence citi peste um rul ei. Domnul ţarter ar fi
recunoscut-o. Se referea la b rbatul misterios g sit mort la New York.
— Cum îi spuneam domnişoarei Tuppence, relu avocatul, m-am aşezat
la treab ca s dovedesc c imposibilul era posibil. ţel mai şocant lucru era
faptul c Julius Hersheimmer nu era un nume fals. ţând am dat peste aceast
noti , problema mea era solu ionat . Julius Hersheimmer se hot râse s afle
ce se întâmplase cu verişoara lui. Plecase în Vest de unde ob inu veşti despre
ea şi îi g si fotografia care urma s -l ajute în cercet rile lui. În ajunul plec rii
din New York, fusese prins şi omorât. ţadavrul îi fu îmbr cat în haine
s r c cioase, iar fa a desfigurat ca s nu poat fi recunoscut. Domnul Ţrown
îi lu locul. Plec imediat cu vaporul în Anglia. Nimeni dintre prietenii sau
cunoştin ele lui nu l-au v zut înainte de a se îmbarca, şi chiar de l-ar fi v zut,
n-ar fi contat, c ci deghizarea era perfect . De atunci, a devenit prieten la
toart cu cei ce juraser s -l doboare. Orice secret al lor îi era cunoscut. O
singur dat era cât pe ce s -şi frâng gâtul. Doamna Vandemeyer îi cunoştea
secretul. În planul lui nu era prev zut posibilitatea ca ea s fie mituit
vreodat . Îns f r inspirata schimbare a planului domnişoarei Tuppence, ar fi
fost plecat când am ajuns noi acolo. Se trezi brusc în situa ia de a se vedea
demascat. F cu un pas disperat, bazându-se pe talentul s u de a abate
suspiciunile. Şi aproape c reuşi… Dar nu întrutotul.
— Nu pot s cred, îngân Jane. P rea atât de superb.
— Adev ratul Julius Hersheimmer era un tip superb! Iar domnul Ţrown
e un actor des vârşit. Dar întreab-o pe domnişoara Tuppence dac nu a avut şi
ea b nuielile ei.
Jane se întoarse mut spre Tuppence. Aceasta din urm confirm .
 — N-am vrut s i-o spun, Jane… Ştiam c o s te doar . Şi, la urma
urmei, nu puteam fi sigur . Înc nu în eleg de ce, dac el e domnul Ţrown, ne-
a salvat.
— Julius Hersheimmer v-a ajutat s evada i?
Tuppence îi relat lui sir James palpitantele evenimente din cursul
dimine ii, încheind:
— Dar nu pot s în eleg de ce?
— Nu? Eu pot. La fel a putut şi tân rul Ţeresford ac ionând în felul
acela. Ultima speran era ca Jane Finn s fie l sat s evadeze… Iar evadarea
trebuia astfel regizat încât ea s nu b nuiasc faptul c totul era aranjat. Ei
n-au avut nimic împotriv s -l lase pe tân rul Ţeresford s se învârteasc prin
împrejurimi şi, la nevoie, s comunice cu dumneata. Ar fi avut ei grij s -l
îndep rteze la momentul potrivit. Atunci Julius Hersheimmer a zvâcnit şi v-a
salvat într-un stil cu adev rat melodramatic. Gloan ele zburau… Dar n-au lovit
pe nimeni. Ce s-ar fi întâmplat mai departe? V-a i fi dus direct la casa din Soho
şi a i fi scos documentele pe care domnişoara Finn probabil c le-ar fi
încredin at spre p strare v rului ei. Sau, dac ar fi condus el cercet rile, ar fi
simulat c g seşte ascunz toarea deja dibuit . Oricum, ar fi avut multe moduri
de a exploata situa ia, dar rezultatul ar fi fost acelaşi. Şi chiar îmi imaginez c
la amândou vi s-ar fi întâmplat vreun accident. Ştia i mult prea multe,
în elege i? Asta e povestea în mare. Recunosc c am fost prins pe picior greşit,
dar altcineva n-a fost.
— Tommy, rosti moale Tuppence.
— Da. E clar c atunci când au vrut s scape de el… A fost mai rapid
decât ei. În tot cazul, în sufletul meu nu sunt prea liniştit în privin a lui.
— De ce?
— Pentru c Julius Hersheimmer este domnul Ţrown, r spunse sec sir
James. Iar ca s pui mâna pe domnul Ţrown e nevoie de mai mult decât de un
om şi un revolver…
Tuppence p li pu in.
— Ce putem face?
— Nimic pân ce nu vom fi în casa din Soho. Dac Ţeresford e înc pe
pozi ie, nu exist nici un motiv de îngrijorare. Dac dimpotriv , inamicul nostru
va veni s ne caute, nu ne va g si nepreg ti i! Dintr-un sertar al biroului scoase
un pistol şi îl b g în buzunarul pardesiului.
— Acum suntem gata. Aş sugera c e mai bine s m duc f r voi,
domnişoar Tuppence…
— Nici vorb .
— Dar domnişoara Finn ar trebui s r mân aici. Va fi în perfect
siguran şi m tem c e complet epuizat de toate prin câte a trecut.
Dar, spre surprinderea lui Tuppence, Jane scutur din cap.
— Nu. Am s merg şi eu. Documentele acelea mie mi-au fost încredin ate.
Trebuie s duc afacerea asta pân la cap t. Oricum, acum m simt mai bine.
Sir James ceru s i se aduc maşina. În timpul scurtei c l torii, inima lui
Tuppence b tea nebuneşte. În ciuda neliniştii provocate de soarta lui Tommy,
nu putea s nu aib un sentiment de exaltare. Erau pe punctul de a învinge!
 Maşina trase la col ul pia etei şi coborâr . Sir James se îndrept spre un
om în civil care era la datorie împreun cu al i câ iva şi-i vorbi. Apoi reveni
lâng fete.
— Pân acum nimeni nu a intrat în cas . E urm rit şi din spate, aşa
încât sunt siguri de asta. Oricine va încerca s p trund dup intrarea noastr ,
va fi pe loc arestat. Intr m?
Un poli ist aduse cheia. Cu to ii îl cunoşteau bine pe sir James. Primiser
de asemenea ordine în privin a lui Tuppence. Doar a treia persoan le era
necunoscut . ţei trei intrar în cas tr gând uşa dup ei. Începur s urce
uşor sc rile şubrede. În cap tul lor era draperia jerpelit dup care se
ascunsese Tommy în ziua aceea. Tuppence auzise povestea de la Jane, sub
înf işarea de „Annette”. Se uit cu interes la catifeaua zdren uit . ţhiar şi
acum aproape c ar fi jurat c se mişca… ca şi cum cineva era în spatele ei.
Iluzia era atât de puternic încât aproape îşi imagin c distinge conturul unei
forme… Presupunând c domnul Ţrown… Julius… St tea la pând …
Bine-n eles c era imposibil! Şi totuşi, pu in lipsi s se întoarc şi s
trag draperia ca s se asigure…
Acum intrau în camera-temni . Nu era un loc unde s se ascund
cineva, gândi Tuppence şi oft uşurat , apoi se mustr indignat . Nu trebuia s
se lase în voia acestor închipuiri prosteşti… A acestui ciudat sentiment
persistent c domnul Ţrown era în cas … Ascult ! ţe-a fost asta? Paşi uşori pe
scar ? În cas era cineva! Absurd! Începea s-o ia razna.
Jane se dusese direct la tabloul cu Margareta. Îl scoase din cui cu o
mân sigur . Praful era gros de un deget pe el, iar pânzele de p ianjen atârnau
între el şi perete. Sir James îi întinse un briceag şi fata sfâşie învelitoarea maro
de pe spatele tabloului… Paginile de anun uri ale unei reviste c zur . Jane le
ridic . Le desf cu cu ajutorul degetului mic şi extrase dou coli sub iri scrise în
întregime!
De data asta nu era o fars . Era documentul adev rat!
— Îl avem! Spuse Tuppence. În sfârşit…
Momentul era atât de emo ionant c i se t ia respira ia. Uşoarele
scâr ieturi, zgomotele imaginare de acum un minut erau uitate. Nimeni dintre
ei nu avea ochi decât pentru ce inea Jane în mân .
Sir James lu hârtiile şi le cercet minu ios.
— Da, spuse el liniştit, acesta e blestematul de tratat secret!
— Am reuşit, spuse Tuppence. În glasul ei era un fel de team
neîncrez toare.
Sir James îi repet vorbele în timp ce împ turi cu grij foile şi le b g în
portmoneu, apoi se uit curios în jur.
— Aici a fost inut închis atâta timp tân rul nostru prieten, nu-i aşa? E
cu adev rat o camer sinistr . F r ferestre şi cu uşa groas şi etanş . Nimic
din ce se întâmpl aici nu poate fi auzit din afar .
Tuppence se înfior . ţuvintele lui îi deşteptar un vag sentiment de
alarm . Dac era cineva ascuns în cas ? ţineva care le-ar fi închis uşa şi i-ar fi
l sat s moar ca nişte şoareci? Apoi îşi d du seama de absurditatea
gândurilor ei. ţasa era înconjurat de poli ie care, în cazul în care ei ar fi
întârziat s apar , n-ar fi ezitat s p trund în untru şi s o cerceteze
minu ios. Zâmbi la gândul c iar se prostise… Apoi tres ri v zând c sir James
o urm rea cu aten ie.
— Ai mare dreptate, domnişoar Tuppence. Intuieşti pericolul. Şi eu şi
domnişoara Finn.
— Da, recunoscu Jane. E absurd… Dar nu m pot ab ine.
Sir James încuviin din nou.
— Sim i i… Cum sim im cu to ii… Prezen a domnului Brown. Da,
Tuppence f cu o mişcare, nu exist nici un dubiu… Domnul Brown e aici…
— În casa asta?
— În camera asta… Nu în elege i? Eu sunt domnul Prown…
Stupefiate, neîncrez toare, fetele îl privir lung. Fiecare tr s tur a
chipului s u se schimbase. În fa a lor st tea un alt om. Pe buze avea un
zâmbet crud.
— Niciuna dintre voi nu va ieşi vie din camera asta! Tocmai a i spus c
am reuşit. Eu am reuşit! Tratatul secret e al meu. Zâmbetul i se l rgi când se
uit la Tuppence. S - i spun cum va fi? Mai devreme sau mai târziu poli ia se
va n pusti în untru şi vor fi g site trei victime ale domnului Ţrown… Trei, nu
dou , în elegi, îns din fericire a treia nu va fi moart , doar r nit , şi va putea
s descrie nenorocirea cu lux de am nunte! Tratatul? E în mâinile domnului
Brown. Cine s-ar gândi s umble în buzunarele lui sir James Peel Edgerton?!
Se întoarse spre Jane.
— M-ai p c lit. Apreciez asta. Dar n-ai s-o mai faci niciodat .
În spatele lui se auzi un zgomot uşor, îns îmb tat de succes, nu întoarse
capul. Îşi strecur mâna în buzunar.
— Tinerii Aventurieri” sunt şah-mat, spuse, şi ridic încet revolverul.
Dar, chiar în acel moment, se sim i prins din spate în nişte cleşti de o el.
Revolverul îi fu smuls din mân şi glasul lui Julius Hersheimmer rosti
t r g nat:
— Eşti prins asupra faptului, cu averea la tine.
Chipul lui sir James se înroşi ca para, îns avu o formidabil st pânire
de sine când se uit la cei doi care îl capturaser . Îl privi lung pe Tommy.
— Tu! Spuse în buşit. Tu! Trebuia s -mi fi închipuit.
V zând c nu încerca s opun rezisten , cei doi îşi sl bir strânsoarea.
Într-o fulgerare de o clip , sir James îşi duse la gur mâna pe care purta un
inel mare…
— Ave Caesar, morituri te salutant” spuse, cu privirea înc a intit
asupra lui Tommy.
Apoi chipul i se contorsion şi, zguduit de o puternic convulsie, c zu
înainte, în timp ce în aer se r spândea un miros de migdale amare.
Capitolul XXVII. Supeu la Savoy.
Supeul oferit de domnul Julius Hersheimmer câtorva prieteni în seara
zilei de 30 avea s r mân mult timp în amintirea celor care îl organizaser .
Avu loc într-un separeu, iar ordinele domnului Hersheimmer fur scurte şi
precise. D duse mân liber … Iar când un milionar d mân liber , apoi o d !
 Nu lipsi nici o delicate e de sezon, nici o trufanda. ţhelnerii c rau sticlele
cu vin vechi, regal cu dr g stoas grij . Decorul floral sfida anotimpurile, iar
toate fructele de pe p mânt, începând cu cele din mai pân la cele din
noiembrie st teau miraculos al turi. Lista invita ilor era scurt şi select .
Ambasadorul american, domnul Carter care, spusese el, îşi luase libertatea s -
şi aduc un vechi prieten, pe sir William Ţeresford, arhidiaconul ţowley,
doctorul Hall, cei doi tineri aventurieri – domnişoara Prudence Cowley şi
domnul Thomas Beresford – şi ultima, dar nu cea din urm , ca oaspete de
onoare, domnişoara Jane Finn.
Julius nu precupe i nimic pentru a face din apari ia lui Jane Finn un
succes. Un cioc nit misterios se auzi la uşa apartamentului pe care Tuppence îl
împ r ea cu Jane. Era Julius. În mân avea un cec.
— Ascult , Tuppence, începu el, vrei s -mi faci un mare serviciu? Ia asta
şi îmbrac-o foarte elegant pe Jane pentru disear . O s cina i cu mine la Savoy.
În elegi? F r pic de economie. Faci asta pentru mine?
— Lucru sigur, îl imit Tuppence. ţe-o s ne mai distr m! Va fi o pl cere
s-o îmbrac pe Jane. E cel mai dr g laş om pe care l-am v zut vreodat .
— Asta aşa e, aprob cu fervoare domnul Hersheimmer.
Fervoarea lui aprinse o umbr de ironie de moment în ochii lui Tuppence.
— Apropo, Julius, spuse ea cu o seriozitate pref cut , înc … Nu i-am
dat r spunsul.
— R spunsul? ţhipul lui Julius p li.
— Ştiu… Când mi-ai cerut… S m m rit cu tine, se bâlbâi Tuppence cu
ochii pleca i, într-o adev rat postur de eroin a epocii victoriene şi n-aş avea
nimic împotriv s - i dau un r spuns. M-am gândit bine şi…
— Da? Întreb Julius. Fruntea îi era n p dit de sudoare.
Tuppence îşi reveni brusc.
— Eşti un mare idiot! Ce dracu te-a f cut s -mi spui asta? Vedeam doar
c nu- i p sa nici de doi bani de mine!
— Nici chiar aşa. Aveam… Şi înc mai am… Cele mai profunde
sentimente de stim şi respect… Şi de admira ie…
— Hm! Spuse Tuppence. Genul la de sentimente care se duc urgent
când apare cel lalt sentiment. Nu-i aşa, b trâne?
— Nu ştiu ce vrei s spui, rosti eap n Julius, îns întreaga f ptur îi era
mistuit de o roşea puternic .
— Aiurea! Replic Tuppence. Începu s râd şi închise uşa, apoi o
deschise din nou pentru a ad uga cu demnitate. Din punct de vedere moral am
s m consider întotdeuna p r sit !
— Cine a fost? Întreb Jane când Tuppence reveni lâng ea.
— Julius.
— Ce vroia?
— În realitate, cred c vroia s te vad pe tine, dar nu l-am l sat. Nu
pân la noapte când vei apare ca regele Solomon în întreaga m re ie! Vino!
Mergem la cump r turi!
Majoritatea oamenilor petrecu mult controversata „zi a laburiştilor” de pe
29, ca pe o zi oarecare. În Hyde Park şi în Trafalgar Square se rostir
discursuri. Procesiuni sporadice, cântând „Steagul Roşu” ap reau pe str zi,
într-o manier mai mult sau mai pu in însufle it . Ziarele, care indicaser o
grev general şi instaurarea unui regim de teroare, se v zur silite s -şi
ascund capetele ruşinate. Cel mai curajos şi iste dintre ele c ut s
demonstreze c pacea se datora sfaturilor lor. În ziarele de duminic ap ru o
scurt ştire despre moartea subit a lui sir James Peel Edgerton, renumitul K.
C. Ziarele de luni se ocupar mai pe larg de cariera lui. Modul concret în care
îşi g sise moartea nu fu f cut niciodat public.
Previziunile lui Tommy se dovediser adev rate. Ac iunea avusese un
singur protagonist. R mas f r şef, organiza ia se destr mase. Kramenin se
întoarse precipitat la Moscova, p r sind Anglia în zorii zilei de duminic . Ţanda
îşi luase zborul din Astley Priors în panic , l sând în urm , în marea lor grab ,
documente incriminatoare care le t iau orice speran . ţu aceste documente
ale conspira iei în mân , ajutat mai apoi şi de un mic jurnal cafeniu g sit în
buzunarul mortului, jurnal ce con inea în rezumat organizarea întregului
complot, în ceasul al doisprezecelea, guvernul inu o şedin de ultim or .
Liderii laburişti fur obliga i s recunoasc faptul c fuseser manipula i.
Guvernul f cu anumite concesii care fur acceptate pe loc. Era pace, nu r zboi!
Îns cabinetul ştia acum cât de aproape fusese de dezastru. În mintea
domnului ţarter era înc vie scena sinistr ce avusese loc în casa din Soho.
Intrase în camera sordid şi-l g sise pe marele om, prietenul de-o via , mort…
Tr dat de propria-i gur . Din buzunarul mortului scosese tratatul blestemat şi,
pe loc, în fa a celorlal i trei, îl arsese… Anglia era salvat !
Iar acum, în seara zilei de 30, într-un separeu de la Savoy, domnul
Julius P. Hersheimmer îşi primea oaspe ii.
Domnul Carter sosi primul. Era înso it de un b trân domn cu înf işare
nervoas , la vederea c ruia Tommy roşi pân la r d cina p rului. Înaint .
— Ha! Rosti b trânul domn, cercetându-l apocaliptic. Deci tu eşti nepotul
meu, nu-i aşa? Nu ar i cine ştie ce… Dar se pare c ai f cut treab bun . La
urma urmei, maic -ta te-a crescut bine. S l s m trecutul, vrei? Eşti
moştenitorul meu, s ştii; iar pe viitor, am de gând s - i fixez o rent … Po i s
consideri Chalmers Park ca pe propria ta cas .
— Mul umesc, domnule, sunte i extrem de amabil.
— Unde e acea tân r doamn despre care am auzit atâtea?
Tommy o prezent pe Tuppence.
— Ha! Exclam sir William, cu ochii la ea. Fetele nu mai sunt aceleaşi ca
cele din vremea mea.
— Ba sunt, spuse Tuppence. Poate c îmbr c mintea lor e diferit , îns
ele sunt tot aceleaşi.
— Mda, poate c ai dreptate. Obr znic turi atunci… Obr znic turi.
— Aşa e, r spunse Tuppence. Eu îns mi sunt o obr znic tur de groaz .
— Te cred, spuse b trânul domn chicotind şi o trase de ureche bine
dispus. Majoritatea femeilor erau însp imântate de „ursul b trân”, cum i se
spunea. Nonşalan a lui Tuppence îl încânta pe b trânul misogin.
Apoi sosi timidul arhidiacon, pu in intimidat de compania în care se afla,
bucuros c fata lui se distinsese în mod deosebit, îns neputând s se ab in
s nu se uite din când în când la ea, cu o nelinişte ap s toare. Îns Tuppence
se purt admirabil. Se feri s stea picior peste picior, îşi p zi limba şi refuz în
mod categoric s fumeze.
Dup aceea sosi doctorul Hall, urmat de ambasadorul american.
— S lu m loc, spuse Julius dup ce invita ii fur prezenta i unul altuia.
Tuppence, vrei s …
Îi ar t cu un gest locul de onoare.
Îns Tuppence cl tin din cap.
— Nu… sta-i locul lui Jane! Când te gândeşti cum a dus-o în to i aceşti
ani, ar trebui s fie regina acestei nop i.
Julius îi arunc o privire recunosc toare şi Jane înaint timid spre locul
indicat. Frumuse ea ei de mai înainte nu era nimic în compara ie cu
dr g l şenia pe care o respira prin to i porii. Tuppence îşi dusese foarte
conştiincios sarcina la îndeplinire. Modelul rochiei cump rate de la un croitor
renumit era intitulat „ţrinul tigru”. Era toat nuan e de auriu, roşu şi cafeniu
şi din ea se în l a, ca o coloan alb , gâtul de leb d al fetei, iar învolburarea
ar mie a p rului ei îi încorona minunatul cap. În timp ce lua loc, în ochii
tuturor se citea admira ia.
Curând supeul atinse apogeul şi cu un acord unanim, Tommy fu rugat s
dea explica ii complete.
— Ai fost al naibii de secretos în toat afacerea asta, îl acuz Julius. M-ai
l sat s cred c pleci în Argentina… Deşi cred c aveai tu un motiv pentru asta.
Ideea, atât a ta cât şi a lui Tuppence, de a m distribui în rolul domnului
Brown m-a amuzat enorm!
— Ideea nu le-a apar inut, spuse cu gravitate domnul Carter. Le-a fost
sugerat şi otrava le-a fost inoculat cu mult grij de un expert în materie.
Planul i-a fost inspirat de o ştire dintr-un ziar din New York şi cu ajutorul ei a
esut plasa care, pu in a, lipsit, s nu se strâng în mod fatal în jurul dumitale.
— Nu mi-a pl cut niciodat tipul, spuse Julius. De la început am sim it
c era ceva în neregul cu el şi l-am suspectat întotdeauna c era cel care o
redusese la t cere pe doamna Vandemeyer. Îns abia dup ce am auzit c
ordinul ca Tommy s fie omorât a fost dat imediat dup întrevederea noastr cu
el din duminica aceea, au început s mi se învârt roti ele c , de fapt, el era
marele mah r.
— Eu nu l-am suspectat niciodat , câtuşi de pu in, se lament Tuppence.
L-am considerat întotdeauna mult mai deştept decât Tommy… Dar m-a pus la
podea magistral.
Julius fu de acord.
— Tommy a f cut toate paralele în distrac ia asta! Şi, în loc s stea aici
mut ca un peşte, s -l l s m s -şi izgoneasc sfiiciunea de fat mare şi s ne
povesteasc totul cum a fost.
— Aşa e! Aşa e!
— Nu e nimic de povestit, spuse Tommy, vizibil incomodat. Am fost un
mare ageamiu… Pân am g sit fotografia aia a lui Annette şi mi-am dat seama
c ea e Jane Finn. Apoi mi-am amintit cu cât insisten strigase cuvântul
acela „Marguerite”. Şi m-am gândit la tablou şi… Ei bine, asta e. Dup aceea,
bine-n eles c am analizat toat povestea ca s g sesc unde c lcasem în
str chini.
— Continu , spuse domnul ţarter, v zând c Tommy d dea semne s se
cufunde din nou în t cere.
— Când Julius mi-a povestit afacerea cu doamna Vandemeyer, m-am
neliniştit. Dup cum se prezentau lucrurile, scamatoria trebuia s fi fost f cut
fie de el, fie de sir James. Îns nu ştiam care din ei. G sind acea fotografie în
sertar, dup toat acea poveste despre cum îi fusese luat de c tre inspectorul
Brown, Julius m-a f cut s -l suspectez. Apoi mi-am amintit c sir James fusese
cel care o descoperise pe falsa Jane Finn. În sfârşit, nu m puteam hot rî… Şi
am decis doar s nu le dau nici unuia nici o şans . I-am l sat lui Julius un
bilet, în cazul în care el era domnul Brown, spunându-i c plec în Argentina şi
i-am trimis scrisoarea lui sir James, în care îmi f cea oferta, ca s vad c nu
mint. Apoi i-am scris domnului Carter şi l-am sunat pe sir James. Considerând
c cel mai bun lucru era s -i câştig încrederea, i-am povestit totul, cu excep ia
locului în care credeam c se afl hârtiile. Annette aproape c m-a dezarmat,
dar nu total. Îmi ineam ochii a inti i asupra amândurora. Şi atunci am primit
un bilet trucat de la Tuppence… Şi am în eles!
— Dar cum?
Tommy scoase biletul cu pricina din buzunar şi acesta f cu înconjurul
mesei. Scrisul ei e perfect în regul numai c am ştiut c nu e de la ea, din
cauza semn turii. Ea nu şi-a scris niciodat numele „Twopence”, îns oricine
care nu-i v zuse semn tura putea foarte uşor s cread c aşa se scrie. Julius
o v zuse… Mi-a ar tat o dat un bilet de la ea… Dar sir James nu o v zuse!
Din acea sear totul mi-a fost limpede. L-am expediat urgent pe Albert la
domnul Carter. M-am pref cut c plec, îns m-am întors. Când Julius a dat
buzna cu maşina lui mi-am zis c asta nu face parte din planul domnului
Brown şi c vor fi probleme. Atât timp cât sir James nu era prins asupra
faptului, ca s zic aşa, ştiam c niciodat cuvântul meu nu va cânt ri tot atât
cât al lui sir James în fa a domnului Carter. Nu m-ar fi crezut…
— Nu, recunoscu sincer domnul Carter.
— Iat de ce am trimis fetele la sir James. Ştiam c , mai devreme sau
mai târziu, se vor duce la casa din Soho. L-am amenin at pe Julius cu
revolverul pentru c voiam ca Tuppence s -i spun asta lui sir James, aşa c
nu s-ar mai fi neliniştit în privin a noastr . În momentul în care fetele s-au
pierdut în zare, i-am spus lui Julius s goneasc nebuneşte spre Londra şi pe
drum, i-am povestit toat treaba. Am ajuns cu mult înainte la casa din Soho şi
l-am g sit pe domnul ţarter afar . Dup ce am aranjat cu el lucrurile, am
intrat în untru şi ne-am ascuns dup draperia de catifea. Poli iştii aveau ordin
s spun , în cazul în care ar fi fost întreba i, c nu intrase nimeni în cas . Asta
e tot.
Şi Tommy se opri brusc.
Un moment domni liniştea.
— Apropo, spuse Julius, în privin a fotografiei lui Jane, greşeşti. Mi-a fost
luat , îns am reg sit-o.
— Unde? Strig Tuppence.
 — În micul seif din dormitorul doamnei Vandemeyer.
— Ştiam eu c ai g sit ceva, spuse Tuppence cu reproş. ţa s fiu sincer ,
asta mi-a trezit b nuielile în privin a ta. De ce nu ai spus?
— Şi eu eram pu in b nuitor. Îmi fusese luat o dat şi eram hot rât s
nu o las din mân pân când un fotograf nu ar fi f cut o duzin de copii dup
ea!
— Fiecare am ascuns câte ceva, rosti Tuppence gânditoare. Presupun c
aşa se face munca în serviciul secret!
În pauza care urm , domnul ţarter scoase din buzunar o mic agend
cafenie.
— Beresford tocmai a spus c n-aş fi crezut în vinov ia lui sir James
Peel Edgerton pân când, ca s zic aşa, nu era prins în flagrant delict. Aşa e.
Într-adev r, pân când nu am citit în întregime con inutul acestei mici
c rticele, n-am dat pe deplin crezare acestui uluitor adev r. Acest jurnal va
intra în posesia celor de la Scotland Yard, dar nu va fi dat niciodat publicit ii.
Lunga carier a lui sir James în domeniul legii face ca acest lucru c fie
indezirabil. Dar pentru dumneavoastr , care cunoaşte i tot adev rul, am s
citesc anumite pasaje care vor face lumin în ceea ce priveşte mentalitatea
acestui mare criminal.
Deschise jurnalul şi r sfoi paginile sub iri.
„. E o prostie s in acest jurnal Ştiu asta. E o prob cumplit împotriva
mea. Dar nu m-am dat niciodat înapoi în fa a riscului. Şi simt nevoia urgent
de a m explica… Jurnalul va fi g sit numai odat cu cadavrul meu…
De mic mi-am dat seama c am calit i excep ionale. Numai un prost îşi
subestimeaz capacit ile. Inteligen a mea era cu mult deasupra mediei. Ştiu
c m-am n scut ca s reuşesc în via . Înf işarea era singurul lucru împotriva
mea. Prea liniştit şi şters… cu totul banal, prin nimic ieşit din comun…
Când eram copil, am asistat la un proces celebru al unei crime. Am fost
adânc impresionat de puterea şi elocin a avocatului ap r rii. Pentru prima dat
am întrez rit ideea de a-mi dedica întreg talentul acestei deosebite profesii…
Apoi am studiat criminalul în boxa acuz rii… Omul era un prost… Fusese
incredibil, inimaginabil de prost. Nici elocin a avocatului nu-l putea salva. Am
sim it un imens dispre pentru el… Apoi mi-a trecut prin minte c statutul de
criminal era unul de spe proast . Trândavii, rata ii, drojdia societ ii în
general, erau duşi de val spre crim … Era ciudat c oamenii cu creier nu îşi
d duser niciodat seama de extraordinarele posibilit i pe care le oferea
aceasta… Am cochetat cu ideea… Ce domeniu magnific… ţe posibilit i
nelimitate! Eram ame it…
Am citit lucr rile de referin privind crima şi criminalii. Toate îmi
confirmau p rerea. Degenerarea, boal … Niciodat îmbr işarea deliberat a
acestei cariere de c tre un clarv z tor. Atunci am reflectat. Dac cele mai mari
ambi ii ale mele se realizau… Dac eram chemat la bar şi m ridicam la
în l imea profesiei mele? Dac intram în politic … Sau, de ce nu, ajungeam
primul ministru al Angliei? Ce se întâmpla atunci? Era asta puterea?
Împiedicat la fiecare pas de colegii mei, îngr dit de sistemul democra iei care ar
fi f cut din mine o simpl marionet ! Nu… Puterea la care visam eu era
absolut . Un autocrat! Un dictator! Iar o asemenena putere putea fi ob inut
doar lucrând în afara legii. S profi i de sl biciunile naturii umane, apoi de cele
ale na iunilor… S formezi şi s controlezi o organiza ie vast , şi în final s
d râmi ordinea existent , şi s domini! Gândul m îmb ta…
Am în eles c trebuie s duc dou vie i. Un om ca mine e destinat s
atrag aten ia. Trebuie s am o carier str lucitoare care s -mi mascheze
adev ratele activit i. Apoi trebuie s devin o personalitate. M-am modelat dup
cea a renumi ilor K. C. Le-am reprodus manierele, magnetismul. Dac aş fi ales
meseria de actor, aş fi fost cel mai mare actor în via . F r deghiz ri, f r
machiaj… F r b rbi false! Personalitate! Mi-am pus-o ca pe-o m nuş ! ţând o
l sam s cad , eram eu însumi liniştit, modest, un om ca oricare altul. Mi-am
spus „domnul Ţrown”. Exist mii de oameni cu numele de Brown… Exist mii
de oameni care arat exact ca mine…
Am reuşit în falsa mea carier . Eram destinat s reuşesc. Am s reuşesc
şi în cealalt . Un om ca mine nu poate da greş…
Citisem via a lui Napoleon. Amândoi aveam multe în comun…
Mi-am f cut o practic din a ap ra criminali. Trebuia s am grij de
oamenii mei…
O dat sau de dou ori mi-a fost team . Prima dat a fost în Italia. Era la
o mas . Profesorul D., marele alienist, era de fa . Discu ia s-a axat pe
demen . El a spus: „Foarte mul i oameni mari sunt nebuni şi nimeni nu ştie.
Nici chiar ei înşişi”. Nu ştiam de ce se uita la mine când spunea asta. Privirea
lui era stranie… Nu mi-a pl cut…
R zboiul m-a tulburat… ţredeam c îmi va ajuta s -mi continui
planurile. Nem ii erau atât de eficien i. Sistemul lor de spionaj era, de
asemenea, excelent. Str zile erau pline de acei b ie i în kaki. To i tineri proşti,
f r nimic în cap… Nici acum nu în eleg… Ei au câştigat r zboiul… Asta m
tulbur …
Planurile îmi merg bine… O fat se opune, nu cred c ştie cu adev rat
ceva… Trebuie s renun m la „Esthonia”. Nici un risc, acum…
Totul merge bine. Amnezia e sup r toare. Nu poate fi o pref c torie. Nici
o fat nu m-ar putea p c li PE MINE!
29. E foarte aproape…”
Domnul Carter se opri.
— Nu voi citi detaliile loviturii care a fost planificat . Dar exist câteva
referiri la voi trei. Sunt interesante, inând cont de ce s-a întâmplat: „.
Influen ând fata s vin la mine din proprie ini iativ am reuşit s-o dezarmez.
Îns are sclipiri intuitive care pot fi periculoase. Trebuie îndep rtat . ţu
americanul nu pot face nimic. Nu-i plac şi m suspecteaz . Dar nu ştie.
Armura mea e impenetrabil . Uneori m tem c l-am subestimat pe cel lalt
b iat. Nu e deştept, îns e greu s -l orbeşti în fa a faptelor.”
…Domnul ţarter închise c rticica.
— Un om mare, spuse el. Geniu sau demen , cine poate spune?
Se l s liniştea.
Apoi domnul ţarter se ridic în picioare.
 — Voi ine un toast. În cinstea „Tinerilor Aventurieri” care şi-au justificat
existen a prin reuşit !
Plou cu aplauze.
— Ar mai fi ceva ce dorim s auzim, continu domnul ţarter. Se uit
spre ambasadorul american. Vorbesc şi pentru dumneavoastr , c şti i. O vom
ruga pe domnişoara Jane Finn s ne spun povestea pe care pân acum a
auzit-o doar domnişoara Tuppence… Dar, înainte de asta, s bem în s n tatea
ei. În s n tatea uneia dintre cele mai curajoase fiice ale Americii, c reia îi
dator m mul umirile şi recunoştin a celor dou mari ri!
Capitolul XXVIII. Şi dup aceea
— A fost un toast straşnic, Jane, spuse domnul Hersheiummer, în timp
ce se întorcea cu verişoara sa în Rolls-Royce la Ritz.
— Cel pentru „Tinerii Aventurieri”?
— Nu… ţel pentru tine. Nu exist fat pe lume care ar fi suportat tot ce
ai suportat tu. Ai fost chiar minunat !
Jane cl tin din cap.
— Nu m simt minunat . Inima mi-e obosit şi pustie… Şi tânjeşte dup
ara mea.
— Asta m aduce la ceva pe care vreau s i-l spun. L-am auzit pe
ambasadorul american spunându- i c so ia lui spera s mergi la ei la
ambasad chiar acum. Treaba asta e destul de bun , îns eu am un alt plan.
Jane… Vreau s te m ri i cu mine! Nu te speria şi nu spune nu pe loc. Nu m
po i iubi dintr-odat , bine-n eles, asta e imposibil. Îns eu te-am iubit chiar din
clipa în care ochii mi-au c zut pe fotografia ta… Iar acum când te-am v zut,
sunt pur şi simplu nebun dup tine! Dac te vei m rita cu mine, n-am s te
sup r în nici un fel… ai s - i duci propria via . Poate n-ai s ajungi niciodat
s m iubeşti, iar dac va fi aşa, î i voi reda libertatea. Dar vreau s am dreptul
s te ocrotesc, s am grij de tine.
— Asta e ce-mi doresc şi eu, rosti fata, emo ionat . ţineva care s fie bun
cu mine. Oh, nici nu ştii ce singur m simt!
— Sigur c ştiu. Atunci, cred c totul e stabilit şi am s m duc la
arhiepiscop s -i cer autoriza ie special pentru mâine diminea .
— Oh, Julius!
— Bine, nu vreau s te zoresc deloc, Jane, dar nu are nici un rost s
aştept m. Nu te speria… Nu m aştept s m iubeşti dintr-odat .
Îns o mân mic se strecur în a lui.
— Te iubesc deja, Julius, spuse Jane Finn. Te-am iubit din clipa în care
eram în maşin şi glon ul i-a zgârâiat obrazul…
Cinci minute mai târziu Jane rosti moale:
— Nu cunosc foarte bine Londra, Julius, dar e chiar atât de mult de la
Savoy la Ritz?
— Depinde pe unde o iei, explic Julius f r s roşeasc . Mergem pe
drumul de la Regent's Park!
— Oh, Julius… Ce va crede şoferul?
— Pentru cât îl pl tesc, ştie c are altceva mai bun de f cut decât s
cread ceva. Ştii, Jane, singurul motiv pentru care am dat supeul la Savoy a
fost ca s te pot conduce acas . Nu puteam vedea cum aş fi reuşit altfel s te
prind singur . Tu şi cu Tuppence sunte i nedesp r ite ca dou surori siameze.
Înc o zi ca asta şi eu şi cu Beresford am fi înnebunit!
— Oh. E şi el…?
— Sigur c e. Pân peste cap.
— Aşa credeam şi eu, spuse Jane gânditoare.
— De ce?
— Din toate lucrurile pe care Tuppence nu mi le-a spus!
— Aici m-ai b tut, spuse domnul Hersheimmer. Dar Jane se mul umi
doar s râd .
Între timp, „Tinerii Aventurieri” st teau t cu i, foarte epeni şi reci, într-
un taxi care, cu o ciudat lips de originalitate, se întorcea de asemenea la Ritz,
via Regent's Park.
O teribil stinghereal p rea s se fi instalat între ei. F r s ştie precis
ce se întâmplase, totul se schimbase. Erau mu i… Paraliza i. Toat vechea
camaraderie zburase.
Lui Tuppence nu-i venea nimic în minte, ca s vorbeasc .
Tommy era la fel de z p cit.
St teau foarte drep i şi evitau s se priveasc .
În cele din urm , Tuppence f cu un efort disperat.
— Destul de dr gu , nu-i aşa?
— Ba da. Alt t cere.
— Îmi place Julius, încerc din nou Tuppence. Tommy fu brusc readus la
via .
— N-ai s te m ri i cu el, auzi? Spuse el dictatorial. Î i interzic.
— Oh! Rosti moale Tuppence.
— Categoric, în elegi.
— Nu vroia s se însoare cu mine… De fapt, m-a întrebat doar din
polite e.
— Nu prea cred, bomb ni Tommy.
— E foarte adev rat. E îndr gostit pân peste cap de Jane. M aştept s -i
propun chiar acum.
— Fac o pereche foarte dr gu , spuse Tommy condescendent.
— Nu crezi c e cea mai dr g laş f ptur pe care ai v zut-o în via a ta?
— Cred c da.
— Îns eu presupun c preferi marfa de calitate, spuse Tuppence
pref cut .
— Eu… Oh, las asta, Tuppence, s ştii!
— Îmi place unchiul t u, se gr bi Tuppence s schimbe subiectul.
Apropo, ce ai de gând s faci? Accep i oferta domnului Carter de a intra în
slujba guvernului, sau invita ia lui Julius de a lua un post regeşte remunerat la
ferma lui din America?
— Am s r mân pe vechea corabie, cred, deşi e foarte frumos din partea
lui Hersheimmer. Îns simt c la Londra aş fi mai acas .
— Eu nu v d unde am s m duc.
 — V d eu, spuse Tommy hot rât. Tuppence îi arunc o privire cu coada
ochiului.
— Mai sunt şi banii, observ ea gânditoare.
— Ce bani?
— Vom primi un cec fiecare. Aşa mi-a spus domnul Carter.
— Ai întrebat cât? Zise Tommy, sarcastic.
— Da, rosti triumf toare Tuppence. Dar nu- i spun.
— Tuppence, eşti culmea!
— A fost dr gu , nu-i aşa, Tommy? Sper s avem o gr mad de alte
aventuri.
— Eşti nes ioas , Tuppence. Mie, deocamdat , mi-e de ajuns aventura
pe care am avut-o.
— Ei bine, s mergi la cump r turi e aproape tot atât de bine, rosti
vis toare Tuppence. M gândesc s cump r mobil veche, şi covoare vesele şi
draperii de m tase în stil futurist, şi o mas de sufragerie lustruit , şi un divan
cu o gr mad de perne…
— ine-o aşa! Spuse Tommy. La ce toate astea?
— Posibil pentru o cas … Dar eu m gândesc la un apartament.
— Apartamentul cui?
— Tu crezi c m feresc s spun asta, dar nu m feresc deloc. Al nostru,
na!
— Draga mea! Strig Tommy, cuprinzând-o în bra e. Eram hot rât s te
fac s o spui. Îmi erai datoare pentru felul nemilos în care m repezeai ori de
câte ori încercam s fiu sentimental.
Tuppence îşi ridic fa a spre el. Taxiul îşi continu cursa la nord de
Regent's Park.
— Nu mi-ai f cut, cu adev rat, acum, o cerere în c s torie, punct
Tuppence. Nu e ceea ce bunicile noastre ar fi numit o cerere în c s torie. Dar,
dup ce am ascultat-o pe cea pr p dit a lui Julius, sunt înclinat s te las s
scapi.
— Nu vei fi în stare s scapi s nu te m ri i cu mine, aşa c nu te mai
gândi.
— Ce dr gu va fi, r spunse Tuppence. ţ s toria e numit în fel şi chip:
rai, refugiu, încununarea fericirii, stadiul de sclavie şi multe altele, îns ştii ce
cred eu c e?
— Ce?
— O distrac ie.
— Şi înc una a naibii de bun , spuse Tommy.

SFÂRŞIT

1 K. C. = avocat al statului (englez , King's counsel)

2 În englez Underworld – lumea cealalt , dar şi lumea interlop .