Sunteți pe pagina 1din 24

Dragă cititorule.

„Fiecare om primeşte 2 feluri de educaţie: una dată de alţii


şi alta, mult mai importantă, pe care şi-o face singur" scria
Gibor. Educaţia rămâne a fi fără valoare, dacă nu se sprijină „pe
carte".

Cine a învăţat să-şi facă din carte un prieten credincios va


fi bogat toată viaţa. Cine încearcă să creeze o carte, face
prieteni pentru cei din jur. în paginile acestei cărţi veţi găsi mai
mulţi prieteni, care te vor conduce la bine, te vor face să te
bucuri, să râzi, mai ales să te miri: ce bravi sunt elevii de la
Soroca!!!

Grigore Bucataru,

Şef Secţia Cultură şi Turism Soroca

(Desenul de pe copertă:
Snegur Adelina, Liceul Teoretic „C. Stere")
Secţia Cultură si Turism Soroca
Biblioteca Publică „Mihail Sadoveanu"

Poveşti despre biblioteci

Soroca 2013
Anul 2012 - anul bibliotecilor publice

Regulamentul Concursului „Biblioteca în povestea ta" Scopul:


Stimularea creativităţii şi sensibilităţii artistice la copii, Readucerea
poveştii în centrul atenţiei publicului-copil, îmbunătăţirea imaginii
bibliotecii în comunitate Organizatori:
Secţia Cultură şi Turism Soroca Biblioteca
Publică „Mihail Sadoveanu"
Consiliul Ramural Soroca al Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură
Participanţhcopii 8 - 1 1 ani Perioada desfăşurării:
I etapă -1 februarie - 31 martie 2012
IIetapă - 1 aprilie - 30 aprilie 2012

Condiţii de concurs: I
etapă
Copiii vor scrie şi vor prezenta o poveste cu implicarea bibliotecii,
cititorului, bibliotecarului;
în poveste se acceptă de introdus atât împrejurări şi personaje reale,
cât şi din poveştile cunoscute;
Povestea se va încadra în 1 pagină tipărită, caractere Times New
Roman, mărimea 14, interval între rânduri 1;
Lucrările vor fi prezentate personal sau prin poştă la adresa:
Biblioteca pentru copii „S. Grama", str. Malamud 10, or. Soroca -
3006 (pentru concursul „Biblioteca în povestea ta"), poşta
electronică: m.sadoveanu@mail.ru
Desen: Muntean Ana

Gimnaziul Nr. 1, or. Soroca

Povestea unei Cărţi

Era odată o carte foarte veche, care locuia pe rafturile


bibliotecii împreună cu o mulţime de cărţi noi.
Cărţile noi o luau în derâdere, pentru faptul să era
murdară şi veche. Cartea veche se întrista pe zi ce trecea, într-o
bună zi le spuse cărţilor noi:
- Sunt şi eu o carte ca voi, dar făcută cu mulţi ani înaintea
voastră. De ce să râdeţi de mine?
Cărţile îi răspunseră :
- Noi toate suntem noi, iar tu eşti veche şi demult trebuia să te
predea la maculatură. N-ai ce căuta cu noi!
Nopţi în şir, când cărţile noi dormeau, cartea cea veche se
gândea la soarta sa.
într-o dimineaţă, cărţile noi se treziră de cu zori şi începură să
se gătească pentru a atrage atenţia, apoi s-au liniştit în aşteptarea
vizitatorilor. Un băieţaş de 11 ani a împrumutat cartea cea veche,
pentru că în ea erau multe poveşti interesante.
Bibliotecara a înregistrat-o în fişa de împrumut.
Peste câteva zile, băieţaşul a întors cartea la bibliotecă. Era
mulţumit că a găsit atâtea lucruri interesante. Cartea şi-a luat locul
său vechi pe raft.
Cărţile noi au început să-şi ceară scuze :
Te rog să ne ierţi că te-am neglijat şi te-am făcut să suferi.
Acum am înţeles, că cărţile vechi nu sunt mai puţin importante
decât cele noi.
Cartea cea veche le spuse:
Desigur că vă iert. Nu am nimic mai drag pe lumea asta decât
voi. îmi pare bine că aţi înţeles totul.
Şi de atunci ele toate se împrieteniseră şi trăiau în bună
înţelegere .

Graur Doina
Liceul Teoretic „Petru Rareş", or. Soroca
Biblioteca păsărilor de apă

Pe râul Nistru, odată am urmărit o întâmplare.


Era toamnă. M-am aşezat să mă odihnesc pe mal. Mi-a atras
atenţia mulţimea de păsări ce se scufundau, se scăldau şi se agitau
în jurul unei mici insuliţe. Pe această insulă se deschiseseră o
bibliotecă... a păsărilor de apă. Lebăda cea albă şi frumoasă era
bibliotecara, iar lebădoiul - ajutorul ei. Lângă o măsuţă din piatră
albă, se înghesuiau vizitatorii bibliotecii, care au venit să
împrumute cărţi. Primele au venit la bibliotecă să se înscrie
răţuştele sălbatice. Erau de culoare surie, cafenie, gălbuie. Cărţile ce
le-au împrumutat erau peştişorii pescuiţi din râu. După ele au venit
pescăruşii albi şi cenuşii. Sprinteni şi foarte eleganţi, au împrumutat
şi ei asemenea cărţi pentru citit. Mai apoi, au venit raţele şi gâştele
domestice, care au împrumutat cele mai puţine cărţi. Ele erau mai
obosite, mai lenoase pentru că se jucaseră mult în apă. La bibliotecă
nu se grăbeau, pentru că acasă aveau de toate - şi grăunţe şi grâu.
Au venit pur şi simplu să se distreze.
Asemenea păsărilor sunt şi unii elevi: nu prea doresc să
citească, să muncească, dacă au de toate acasă.

Comendant Lina
Gimnaziul Slobozia Vărâncău.
Cititoarea Primăvara

A fost odată, ca niciodată, o împărăţie, a cărui stăpân era


Craiul Roşu, Dionisie. El avea o fiică, care se numea Primăvara.
Odată, când Craiul Roşu nu era acasă, Primăvara se plimba prin
palat. De odată a văzut un turn. Urcă repede treptele, trase mânerul
uşii şi... se pomeni într-o împărăţie a cărţilor. Aici era Biblioteca
împărătească. Vai, ce frumuseţe era acolo! Rafturi cu cărţi interesante
se aflau în toată încăperea. Pe un scăunel şedea o femeie cu o carte în
mână. Primăvara i-a dat bineţe. Femeia i-a răspuns cu-n zâmbet şi i-a
propus să ia o carte. Ea era stăpâna acestei împărăţii.
în centrul Bibliotecii discutau o mulţime de eroi din povesti:
Degeţica, baba, moşul, fata babei, fata moşneagului, Pinocchio,
Alba-ca Zăpada. De cum au văzut-o pe mica domniţă, i s-au închinat
respectuos. Primăvara le-a mulţumit cu-n zâmbet. într-un sfârşit a
venit Guguţă cu mama sa pe bicicletă. Câţiva scriitori stăteau la sfat cu
bunicul din Humu-leşti. Soacrei, care avea 3 nurori, i-a crăpat ochiul
de la ceafă, de ciudă. Ivan Turbincă ţinea în sacul său nişte cărţi... de
jucat. Dănilă Prepeleac a găsit în Bibliotecă şi boii, şi gânsacul. Cărţile
jucau hora prin Bibliotecă. Cenuşăreasa şi-a găsit pantoful de aur, cu
pietre preţioase, pe un raft cu multe cărţi. Capra îşi caută iezişorii, iar
Scufiţa Roşie s-a ascuns printre rafturile de cărţi, ca să n-o găsească
lupul cel hain. Nică, a găsit în Bibliotecă cireşe mai gustoase decât la
Mătuşa Marioara. Nişte privighetori zburau din ram în ram în faţa
geamului deschis, dăruind melodii fermecătoare. Prîslea - cel - Voinic
a venit cu nişte mere de aur, culese din pomul său. Fata cea mică a
împăratului a adus cu ea pâine şi sare, dar fără miere şi zahăr.
Primăvara, a ales de pe raft „Aventura cărţii" şi a început s-o citească.
Cartea era interesantă, căci conţinea imagini şi poveşti despre cărţi şi
bibliotecă.
Când s-a întors Craiul Roşu acasă, fata a alergat într-un suflet la
el. I-a povestit multe şi de toate despre clipele petrecute în Bibliotecă,
lângă eroii din cărţi. Să ştiţi că Biblioteca era vrăjită. Ea se afla în inima
împărăţiei. împăratul s-a bucurat, văzându-şi copila sa aşa interesată
de carte şi a numit-o Cititoarea. Şi de atunci, Cititoarea învăţa lucruri
multe şi interesante pe alţii.
Romaşcan Valeria
Liceul Teoretic „Petru Rares", or. Soroca
Biblioteca cu nume de stea

A fost odată, ca n iciodată, dacă nu era nu se


povestea. în oraşul Soroca, s-a deschis o bibliotecă şi nu
era una simplă, ci pentru copii. Purta un nume frumos de
Stea - „Steliana Grama". Veneau aici copilaşi de diferite
vârste: preşcolari cu bunei, mame, bunici, elevi, studen ţi.
Toţi găseau ceva in teresan t pen tru sine: citeau, desenau,
organizau diferite jocuri. Cele mai fericite zile erau
acelea, când biblioteca primea cărţi noi.
Era în ajunul Sfintelor Sărbători de iarnă. Moş
Crăciun mergea pe la toate casele şi le împărţea cadouri.
Biblioteca pentru copii a primit în dar multe cărţi noi. Cu
această ocazie doamna biblio tecară a hotărât să
organizeze o serbare. A mers pe la toţi vecinii să-i invite.
Ajungând în pădurea vecină, unde locuiau ursul cel
morocănos, vulpea cea şireată, iepuraşul şi aricică,
doamna i-a invitat la
sărbătoare. Plângând iepuraşul i-a povestit ca toţi locatarii
pădurii au rămas fără cadouri de Crăciun.
- Veniţi pe 25 decembrie la biblioteca pentru copii. O
să organizăm o serată de Anul Nou, la care este invitat şi
Moş Crăciun. Să pregătiţi câte o poezie sau un cântec
pentru Moş Crăciun, căci tare -i mai plac. - i-a îndemnat
doamna bibliotecară. -Acuma merg s-o invit şi pe Baba
Hîrca, poate o vom îmbuna-o puţin.
Numai a dat să mearg ă mai departe, o vede zburând pe
mătura sa. îi face semn babei să se oprească. Baba rea la
inimă s-a gândit: „Iată bun ospăţ o să am eu deseară, dar să
o las mai în tâi să vorbească".
- Doamnă Hîrcă, sunteţi invitată la biblioteca pen tru
copii în data de 25 decembrie. Dorim să-i adunăm pe toţi
picii şi animăluţele din şcolile şi pădurile Sorocii, la o
petrecere pe cinste cu Moş Crăciun.
Baba Hîrca s-a îmbujorat la faţă şi de bucurie n u ştia ce
să mai facă.
- Numaidecât o să vin - a zis ea. - Acuma, fug să-mi
caut costum, vreau să fiu cea mai frumoasă.
A sosit multaşteptata zi de 25 decembrie. Ursuleţul,
vulpea, iepuraşul, aricică - toţi îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare, au mers la bibliotecă. Şi-au făcut o mulţime de
noi cunoştin ţe. Au recitat poezii, au cântat, au dansat. Moş
Crăciun a împărţit la toţi daruri, cu care i-a bucurat. Baba
Hîrca a sosit îmbrăcată în tr-un costum frumos „a lea
Verssaci" şi atât de mult i-a plăcut la bibliotecă, că a
hotărât să se facă şi ea cititoare. Ba mai mult, le-a promis la
toţi, că n-o să facă nimănui niciodată rău. Baba Hîrca a
primit şi ea un cadou de la Moş Crăciun - o mătură Ferrari .

Ţurcan Irin a
Liceul Teoretic „Ion Creangă", or. Soroca
ELIZA SALVATOAREA

A fost odată o familie regală, a cărei bogăţii se întindea pe


treizeci şi unu de tărâmuri magice. Fiecare tărâm era păzit de câte
o literă. Regele avea un frate mai mare - Craiul cel Rău, fiind din
firea sa invidios el a blestemat împărăţia fratelui mai mic: a zăpăcit
literele. Literele zăpăcite s-au răzbunat pe familia regală: toată
lumea de la palat nu mai putea să le citească.
Unica alinare a fratelui cel mic era fiica sa Eliza. Când a mai
crescut puţin, hotărî să salveze împărăţia - să scoată blestemul de
pe litere. îşi luă rămas bun de la cei dragi şi plecă la drum lung. A
mers cât a mers, până a obosit. Vroia să se întoarcă înapoi, dar
gândul că o vor considera neputincioasă, a făcut-o să meargă mai
departe... Mergând aşa deodată auzi nişte foşnete. Se uită în jur şi
văzu sub un copac un tânăr ce răsfoia o carte. Fata de împărat s-a
speriat.
- Ce s-a întâmplat? De ce te-ai speriat? - întrebă tânărul.
- Poţi citi? Doar am fost vrăjiţi.
- Da - îi răspunse. Doreşti să citeşti şi tu?
Eliza a luat cartea. Răsfoind-o a înţeles că poate citi. Băiatul o
întreabă:
- Cum ai ajuns în împărăţia noastră?
Fata i-a povestit totul şi i-a cerut să o ajute. Tânărul a căzut
de acord şi a invitat-o la el acasă. Trăia băiatul într-o casa mică, cu
multe, multe cărţi.
Eliza îl întreabă:
- De unde atâtea cărţi?
- Moştenire de la tatăl meu, care a lucrat în biblioteca regală.
Printre aceste cărţi, am una care te va salva. Literele din ea sunt de
aur şi ele pot să dezlege orice blestem.
Au luat cartea şi au pornit la drum. Au mers cale lungă până
au ajuns la palat. Acolo, literele de aur au intrat în luptă cu cele
blestemate... Lupta a fost crâncenă, în care literele de aur au învins
blestemul. Toţi locuitorii au început să citească. Regele a rămas
foarte mulţumit de fapta fiicei sale. Atunci, Eliza 1-a rugat pe tatăl
său, să adune toate literele din palat într-o bibliotecă. Şi mai dorea,
ca acest tânăr, care se numeşte Emil, să lucreze la bibliotecă. Emil a
adus la palat şi biblioteca sa.
Peste un an, Eliza şi Emil s-au căsătorit. Copiii copiilor lor
mai citesc şi astăzi din biblioteca împărătească. Dacă ne -am afla şi
noi pe acolo desigur că am intra să răsfoim cărţi...
într-o zi frumoasă, m ama ne-a luat de mână pe mine
şi frăţiorul meu mai mic Dumitraş şi ne-a între bat:
- Copii, cumin ţi aţi fost?Aţi ascultat?
- Da,da!!! - am exclamat noi.
- Dacă-i aşa, vă conduc într-o lume fermecată, în
care v-om întâlni Feţi - Frumoşi şi Ilene Cosânzene.
- Ura, ura! - ne-am bucurat noi.
- Prieteni noi veţi întâlni, sunt sigură că-i veţi şi
îndrăgi.
Drumul ne-a fost uşor, că eram nerăbdători. Pe uşă
când am intrat misterul ne-a înconjurat, un mister
adevărat. Toţi cei care-i cunoşteam, cuminţi şi buni ne
aşteptau: Scufiţa Roşie - un crâng de flori ne arătă,
Gogoşica - la m asă ne îndemnă, şireata Vulpe ocupată
era, căci cu Cotofei Ivanovici se mărita, peşte alb
înfulecau şi de Gogoşică uitau. Cu mirare îi priveam şi cu
ce puteam îi ajutam: ridichea din pământ scoteam, pe
iezişori îi apăram, cu Scufiţa Roşie mă jucam, Gogoaşa la
drum lung trimeteam .
Dumitru împărat, frăţiorul meu adevărat, pe-un
picior se în vârtea şi mătura din preajmă o încăleca, căci
Cosânzeana îl aştepta. Pe drum lung, anevoios,
întortocheat şi aventuros 1-a întâlnit pe Barbă - Cot, care
se lingea pe bot. Cu Ilieş Mălăieş - frate de cruce s-a luat
şi pe Baba Hârca a înfruntat.
O doamnă frumoasă pe toate acestea le stăpânea, şi
la disciplină -i chema:
- Anuţă, ce te uiţi aşa?
- Scufiţa Roşie n u vrea acolo să stea.
- Cum?'
- Păi plăcin ta i se răceşte, un tul se topeşte, buni ca îi
îmbătrâneşte, deci, să se grăbească trebuieşte.
- Unde oare va pleca?
- Cu mine, în lumea mea!!! Să -1 căutăm pe Făt
-Frumos, căci pe veci sortit me-a fost.
Aşa mama ne-a purtat prin lumea fermecată a copilăriei -
biblioteca. Semendeaev Ana Măria Gimna7Íul Nr. 1. nr. Soroca
Cartea din băltoacă

într-o zi de primăvară ne întorceam gălăgioşi de la şcoală.


Când am ajuns la podul din mijlocul satului, am văzut o carte care
se tăvălea în bâlc. Cartea era udă, îngheţată şi foarte murdară. Când
ne-a văzut, a început a plânge şi a ne ruga s-o scoatem din noroi. Ni
s-a făcut milă de ea şi... hai s-o ajutăm. Băltoaca era mare şi noi nu
ne puteam băga în apa rece. Ionel, un băiat mai îndrăzneţ, a găsit o
creangă şi a început s-o tragă spre mal.
Sărmana carte cu poveşti, era de la bibliotecă. Am luat -o
acasă, am curăţit-o de noroi, am uscat-o şi am aşezat-o pe poliţa cu
manuale.
A doua zi, când m-am întors de la şcoală, am găsit cartea cu
poveşti jos la podea. M-am mirat mult, cum de-a ajuns jos. Ea mi-a
povestit, că au aruncat-o manualele, deoarece e mai urâtă decât ele.
Am hotărât s-o ajut. Am învelit-o şi am pus-o în ghiozdan. De
atunci, o port cu mine în fiecare zi. Simt că am nevoie de ea ca şi de
manualele şcolare.
Aşa e şi între elevi: cei mai tari îi obijduiesc pe cei mai
neputincioşi. Eu când voi creşte mare n-o să obijduiesc nici cărţile,
nici copiii mai mici.

Sîrbu Alexei
Gimnaziul Slobozia Vărăncău.
A fost odată, ca niciodată, într-o pădure fermecată o poiană,
iar în mijlocul ei activa o bibliotecă misterioasă. Dar, nu ştia nimeni
de ce. Numai doamna bibliotecara ştia secretul ei: biblioteca
fermecată se făcea văzută numai atunci, când de ea se apropiau
băieţei şi fetiţe, care iubeau să citească. Bibliotecara se numea
Riţa-Veveriţa şi iubea cărţile, ca ochii din cap, iar biblioteca se
numea „Spiriduşii curioşi".

Fetiţa - Iepuriţa, care era îndrăgostită de magia cuvântului, a


venit la bibliotecă. Ei i-au plăcut mult cărţile de acolo şi a doua zi
şi-a invitat toţi prietenii la bibliotecă.

Elevii de la şcoala animalelor, care sistematic vizitau


biblioteca, într-una din zile au auzit o voce care parcă-i chema
undeva. Ei au întrebat doamna bibliotecară, a cui e vocea şi ce vrea
să le spună.

- E sufletul bibliotecii. - răspunse doamna bibliotecară. - Cei


care iubesc cărţile o să-1 audă mereu.

într-o zi lungă de vară nişte „hoţi", copii mai mari, au furat


cheile de la bibliotecă şi noaptea, pe furiş, au venit să afle cui îi
aparţine vocea. în aşteptarea vocii ei au început să citească câte o
carte. Au citit mult până au adormit cu capul pe masă. Vocea nu au
auzit, dar cartea au îndrăgit.
Dimineaţa bibliotecara i-a găsit dormind.

De atunci toţi locuitorii din pădurea misterioasă mergeau la


bibliotecă ziua, căci după o carte citită cu plăcere şi somnul e mai
dulce noaptea.
Morari Laura
Liceul Teoretic,, Petru Rareş", or. Soroca
împărăţia de la „Petru Rareş"

Era odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, pe malul


bătrânului Nistru o împărăţie - biblioteca Liceului Teoretic „Petru
Rareş". împărăteasa era o simplă bibliotecară, în această împărăţie,
cum ştim, nu putem întră fără che-
ie. Cheia nu e atât de uşor de găsit. Mulţi au încercat să intre în
împărăţie, însă aproape că nimeni nu a reuşit. Chiar şi Buratino,
cel care a luat cheia de la ţestoasă, nu a putut intra. Mica sirenă
şi-a dat glasul şi coada, doar ca să găsească această cheie, însă tot
nu a găsit-o. Lupul cel hapsân dorea şi el ca să găsească cheia. Ştiţi
de ce? Ca să citească povestioara, în care se spune cum a mâncat
iezişorii. Maugli a găsit şi el printre florile din junglă o cheie şi a
alergat repede la uşa împărăţiei, ca să o descuie, dar nu se potrivea
lacătul. Mai apoi copiii căpitanului Grant, făcând o călătorie, s-au
cufundat în mare ca să găsească cheiţa.
Toţi erau încurcaţi: cum această împărăţie nu are cheie? Un
glăscior le strigă de undeva: "Această împărăţie are cheie şi eu am
găsit-o!". Era Degeţica, unica fiinţă, care a găsit cheiţa de aur
fermecată. Când au descuiat uşa şi au intrat, au văzut o mulţime de
cărţi de tot felul şi de toate mărimile, de toate culorile şi cu tot
felul de personaje. Alba ca Zăpada, le-a repartizat celor şapte pitici
câte o carte şi a luat şi ea una. Mamă-sa când a aflat una ca asta, i
se făcuse ciudă, de i-a crăpat oglinda fermecată. Şi ceilalţi vizitatori
ai bibliotecii s-au ales cu câte o carte şi împărăteasa a rămas foarte
mulţumită. Era foarte fericită, că împărăţia sa era plină de cititori.
Această împărăţie era-biblioteca; împărăteasă - bibliotecara, iar
cheia - sufletul cititorului. Toţi şi-au luat cartea şi au început a citi.
"In fata cărţilor acestea
Mă simt mereu ca-ntr-o poveste.
Pe rafturi - grele oceane -
Dorm nepătrunse mii de taine,
Ce mă aşteaptă de cu zori,
Vrăjite flăcări de comori..."
M. Roman

Romaşcan Daniela
Liceul Teoretic „Petru Rareş", or. Soroca