Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Emil Cioran
26 iunie 1957
Citit o carte despre căderea Constantinopolului. Am CĂZUT odată cu
cetatea.
7 iunie 1958
Găsit într-un colţ o coajă de brânză, aruncată acolo mai de mult. În jurul ei,
o armată de insecte negre. Aceleaşi insecte ţi le imaginezi devorând
ultimele rămăşiţe ale unui creier. Să te gândeşti la propriul cadavru, la
metamorfozele oribile ce-l aşteaptă, are ceva liniştitor: te apără de mâhniri
şi de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici.
Sunt cum nu se poate mai apt ca să-mi imaginez disperarea unei hiene.
... Ochii pitonilor. Nu există animal mai misterios, mai depărtat de viaţă.
Te trimite la sfârşitul Haosului. Senzaţia că faci un salt înapoi, că regăseşti
eternitatea.
12 decembrie 1959 Acum câteva nopţi am avut un vis pe care nu-l pot uita:
o procesiune de şerpi trecea prin faţa mea, defila mai curând şi fiecare,
când îi venea rândul, se înălţa privindu-mă cu ochi strălucitori, dilataţi: ai
fi spus că erau doi sori în miniatură.
Nimic nu-l poate strica total pe cineva afară de succes. Gloria e cea mai
rea formă de blestem ce poate cădea peste o fiinţă.
Nu devii invulnerabil decât prin asceză, adică renunţând la tot. Doar atunci
lumea nu mai poate nimic contra ta.
Întotdeauna am trăit ca un TRECĂTOR, în voluptatea non-posesiunii; nici
un obiect n-a fost vreodată AL MEU, am oroare de AL MEU...
Voinţa ta este Eva ta, spune sfântul Bonaventura. Într-adevăr, voinţa e lanţ,
dorinţă, servitute, dependenţă comparabilă cu puterea pe care o are asupra
noastră femeia. Să te salvezi, să cauţi izbăvirea înseamnă să te dezlegi, să
te DEPĂRTEZI de domnia voinţei.
N-ar putea să existe sentimente PURE între cei care fac acelaşi lucru.
Romancierul nu-l pizmuieşte pe filozof, dar romancierii între ei se detestă
neapărat, la fel şi filozofii între ei, şi în special poeţii. Să ne gândim ce
priviri veninoase îşi aruncă târfele care împart acelaşi trotuar. Adam n-a
fost decât un începător; maestrul nostru, al tutror, rămâne Cain, el e
adevăratul străbun al neamului omenesc.
Extraordinara limbă română! De câte ori revin la ea (sau mai curând visez
să o fac, pentru că, vai, am încetat s-o folosesc), am sentimentul că,
rupându-mă de ea, am comis o trădare criminală. Capacitatea ei de a
conferi oricărui cuvânt o nuanţă de intimitate, de a-l transforma în
diminutiv; de această îmblânzire beneficiază până şi moartea: morţişoara...
A fost o vreme când acest fenomen îmi părea o tendinţă spre diminuare,
spre înjosire, spre degradare. Acum îmi apare, din contră, ca un semn de
bogăţie, ca o nevoie de a conferi un plus de suflet oricărui lucru.
Degeaba mă avânt. Un sânge de plumb mă trage în jos.
Orice om vrea să fie altul decât este. În tinereţe am visat acţiune; apoi
filozofie. Am luat delirul drept faptă şi disperarea drept gândire. La ce oare
sunt bun? Să privesc şi să-mi rod unghiile, să aştept explozia orelor.
Dacă toţi munţii ar fi cărţi, toate lacurile cerneală, toţi arborii condeie şi
încă n-ar ajunge pentru a descrie toată durerea lumii. (Jakob Böhme)
... Dacă mai zăbovesc pe pământ, e pentru că sila mea faţă de această lume
nu e deplină şi nici de tot sinceră.
Ieri seară la teatru am zărit-o pe ---- împreună cu întreţinutul ei. Era oribilă
cu capul ei monstruos: i-ar fi trebuit o perucă pentru a fi suportabilă. Am
avut coşmaruri toată noaptea. Decât să te culci cu ea, mai bine te chinui
zece ore la dentist.
Nu voi avea oarece respect pentru mine însumi decât în ziua când îmi voi
învinge definitiv accesele de revoltă.
Cine nu gândeşte ca mine bate câmpii, iată ce-şi spune fiecare om, mai
mult sau mai puţin conştient.
Cei ce vorbesc numai despre ei înşişi, despre trăirile şi suferinţele lor, doar
ei au şansa de a găsi un adevăr şi de a face descoperiri semnificative. Ei
lucrează cu ceea ce cunosc; deci nu se poate să nu le ofere ceva celorlalţi.
Nu filozoful, ci poetul ajunge la universalitate.
În lumea spiritului, tot ce are succes de public ţine de falsa valoare. ŤVei
trece pe lângă esenţial!ť - iată blestemul ce-l apasă pe scriitorul sau
filozoful cu public.
Între Enghien şi Paris, apoi între gara de Nord şi Odéon o mulţime enormă
înghesuită în tren şi în metrou. Multe fete. De unde-or fi ieşit? De ce au
mai fost aduse pe lume? Toată această carne INUTILĂ, toată această
etalare de neant uman mă umple de dezgust. Înfricoşătoarea înmulţire a
omului îmi pare semnul cel mai sigur că este în pericol, că se apropie de o
cotitură fatală.
Toate contradicţiile mele vin din faptul că iubesc viaţa mai mult ca oricine,
simţind totodată şi aproape neîncetat un sentiment de neapartenenţă, de
exil şi de abandon. Sunt ca un mâncău care, tot meditând la inaniţie, şi-ar
pierde pofta de mâncare.
Nu cunosc decât două definiţii ale poeziei: cea a vechilor mexicani: Vântul
ce vine de la zei...
şi cea dată de Emily Dickinson (acolo unde spune că recunoaşte adevărata
poezie după faptul că o cuprinde un frig atât de cumplit încât simte că
nimic n-o va mai încălzi niciodată). (De regăsit pasajul).
Arta dispreţului, dacă există vreuna, nu poate consta decât în arta de a-ţi
pierde timpul: e singurul lucru ce ne conferă o superioritate asupra vieţii,
dacă nu şi asupra fiinţelor.
Nu există decât lucrurile pe care le-am descoperit prin noi înşine; sunt şi
singurele pe care le cunoaştem. Restul e trăncăneală.
Pasiunea de a învăţa trebuie privită cu rezerve. Ea se îndreaptă totdeauna
contra noastră, în orice caz ne face deservicii. Trebuie să ştii puţine lucruri,
dar să le ştii în chip absolut.
Observaţia profundă din GITA, pe care trebuie s-o ai mereu în minte: Mai
bine pieri în legea ta, decât să te mântuieşti în legea altuia.
Poate nu-i o consolare, dar cel puţin te simţi măgulit să poţi spune că vei
muri fără a-ţi fi dat întreaga măsură.
Nu trebuie să-ţi exprimi mânia sau ura decât prin fapte. Animalele cu
sânge rece sunt singurele care au venin (Schopenhauer)
Nici un prieten nu-ţi spune vreodată adevărul. Iată de ce doar dialogul mut
cu duşmanii este fecund.
Atac omul în general, dar îmi lipseşte curajul în faţa unui individ. Mă tem
grozav să nu rănesc şi, desigur, să nu fiu la rândul meu rănit.
Un lucru pe care îl verific în fiecare zi: poate să-ţi fie milă de oameni; dar
să-i iubeşti este cu neputinţă. Aici, în acest punct central şi precis,
creştinismul se complace în minciună.
Vechea mea teorie: nu poţi trăi nici cu Dumnezeu, nici fără Dumnezeu.
Toată lumea, toate aceste fiinţe nu sunt decât visul unui spirit absolut,
proiecţii ale Mayei, ale iluziei cosmice.
Înclin să cred că Vedanta e sistemul cel mai profund, cel mai apropiat de
realitate.
Nu-i putem iubi decât pe cei care s-au nimicit ţintind prea sus. Cunoaşte-te
pe tine însuţi este o maximă sterilizantă. Când te cunoşti nu-ţi mai asumi
nici un risc, refuzi să ai un destin.
Fiinţa care te-a făcut fericit tot ea îţi va aduce nefericirea. Binecuvântat de
zei e omul care nu se ataşează de nimeni.
Cum îmi vorbeşte cineva de ELITE, ştiu că mă aflu în faţa unui cretin.
... Dacă admiri cu patimă pe cineva, ar trebui să-i faci serviciul de a-l
asasina.
Laşitatea mea în faţa vieţii este congenitală: mi-a fost întotdeauna groază
de orice răspundere, de orice obligaţie o groază instinctivă de tot ce nu mă
privea în mod direct. Exact opusul unui şef. Iar dacă în tinereţe l-am
invidiat adesea pe Dumnezeu, nu-i oare fiindcă, aflându-se deasupra a tot,
îmi apărea drept Iresponsabilul însuşi?
Nutrim faţă de orice om mai cunoscut, mult mai cunoscut decât noi, un
amestec de pizmă şi de compătimire. Fiindcă ştim că a obţinut lucrul pe
care-l dorim, PIERZÂNDU-SE totodată pe sine prin însăşi reuşita lui. Cu
cât eşti mai cunoscut, cu atât îţi păstrezi mai puţin singurătatea, cu atât eşti
mai puţin tu însuţi. Dacă rămâi cât de cât fidel propriei tale fiinţe ceea ce
nu-ţi reuşeşte decât prin izolare şi anonimat -, capeţi nu orgoliu, ci ceva
mai înalt, care-ţi permite să priveşti cu milă pe oricine s-a expus aprobării
oamenilor.
Suntem mult mai sinceri într-o conversaţie decât într-o carte. Iată de ce e
infinit mai important să frecventezi un scriitor decât să-l citeşti.
Nimeni nu ne iartă că am fost sinceri în ceea ce-l priveşte mai degrabă: că
am îndrăznit să fim sinceri în privinţa lui.
A spune cuiva adevărul înseamnă a comite o nedelicateţe, a-ţi aroga o
superioritate în raport cu el.
Nimic nu te îndreptăţeşte să fii sincer în ce mă priveşte Cu ce drept îmi
azvârli adevărul în faţă?
Trebuie să scriu un articol despre Tolstoi, mai degrabă o prefaţă, şi-mi dau
seama că mi-e cu neputinţă aproape (...) A fi obiectiv nu înseamnă să fii
imparţial, ci să-l tratezi pe celălalt ca OBIECT; e ceea ce fac criticii. Eu
sunt incapabil de aşa ceva. Îl tratez pe celălalt ca şi cum acesta ar fi eu
însumi. La ce să scrii, atunci, un studiu, sau o prefaţă? De ce să minţi?...
Dante şi Meister Eckhart cugetele cele mai adânci şi mai înflăcărate ale
Evului Mediu.
După-amiază de-a lungul Viosnei, dincolo de Pontoise.
Frunzele moarte care cad în apă: dublu simbol al evanescenţei..
Iată unul din puţinele lucruri de care sunt sigur: singurul, unicul motiv pe
care îl au oamenii de a trăi împreună este acela de a se chinui, de a-şi
provoca suferinţă unul altuia. Nu voi obosi niciodată să repet această
evidenţă.
Insomnie
Când pasărea somnului a vrut să-şi facă cuib în lumina ochiului meu, a
văzut genele şi i-a fost frică de laţ (Ben al-Hammara, poet arab din
Andaluzia, secolul XII-lea).
Am vorbit două ceasuri fără întrerupere, din teama de a asculta. S-o faci pe
saltimbancul în situaţia mea, nefericit şi trist până la depravare!
Singurul om care A ÎNŢELES e acela căruia nu-i pasă, care pune onoarea
şi dezonoarea pe acelaşi plan. ALLES IST EINERLEI (Toate sunt una)
Iată expresia ultimă a înţelepciunii, iar cel care refuză s-o adopte, sau pur
şi simplu se dovedeşte incapabil să adere la ea ce suferinţe şi ce nefericiri
îl pasc!
Ne zbuciumăm zadarnic, moartea îşi continuă în noi lungile sale meditaţii,
neîncetatu-i solilocviu.
Am vizitat muzeul Victor Hugo din Place des Vosgues. Nici nu încerc
măcar să înţeleg de ce nu mă interesează NIMIC din opera şi nici din viaţa
lui.
Tot ce mai este încă viu în folclor vine dinaintea creştinismului. Acelaşi
lucru se întâmplă cu tot ce este viu în fiecare dintre noi.
Ori de câte ori te afli în faţa unui text prea bine scris, să ştii că n-ai de-a
face cu un înţelept.
La ce bun să te opreşti asupra unor lucruri spuse până acum de atâtea ori?
Spiritul nu poate avansa decât dacă are răbdarea să bată pasul pe loc, adică
să ADÂNCEASCĂ.
M-am oprit undeva între poezie şi proză, fără să pot opta pentru una sau
cealaltă; de la poeţi am luat RITMUL, de la prozatori, insistenţa. Cred, de
fapt, că în realitate nu eram făcut pentru CUVÂNT.
... Viaţa e mai rea decât tot ce ne putem închipui: e un coşmar permanent.
Toate făpturile tremură, chiar şi leii....
Sunt tare prost înzestrat în lupta pentru viaţă. Căci viaţa nu mă interesează
îndeajuns ca să lupt în numele ei.
Potrivit tradiţiei evreieşti, Adam a fost creat pe locul unde se afla altarul de
la Ierusalim; şi tot aici şi-a avut sălaşul până la moarte, după izgonirea sa
din paradis.
Nimic nu mă încântă mai mult la Caligula decât ordinul dat străjilor sale să
facă linişte în preajma grajdurilor în noaptea care preceda ieşirea calului
său în arenă.
Una din ultimele spuse ale lui Socrate: Ar trebui să ştii Criton, că a vorbi în
chip impropriu este un rău pe care-l facem sufletelor
În agonie, să te gândeşti la limbaj frumoasă treabă.
Activitatea care s-ar potrivi cel mai bine cu senzaţiile mele ar fi o cugetare
vagă la condiţia îngerilor.
Sufletele care contează sunt cele ce cultivă o exigenţă absolută (sau: care
au exigenţa absolutului). Toate celelalte sunt pleavă omenească sau
ciurucuri.
Sunt prea mulţi oameni, prea multe chipuri nu mai putem rămâne faţă în
faţă cu Dumnezeu!
Toţi scriitorii romani erau veniţi din provincii. Doar Iuliu Cezar şi Lucreţiu
erau născuţi la Roma.
După câtăva vreme, aproape toţi aceia care mi-au găsit oarecari merite au
sfârşit prin a-mi întoarce spatele. Mi-am pierdut toţi admiratorii, dac-am
avut vreodată unul. INSPIR DEZAMĂGIRE.
Orice coşmar e un vis ale cărui contururi sunt prea precise, prea distincte,
în care totul are relief.
Vorba lui Rusbrock despre soarta damnaţilor: Vor muri pururi, fără să
sfârşească vreodată a muri.
Poeţii slabi citesc aproape numai pe confraţii lor, aşa cum filozofii slabi
citesc alţi filozofi. Unui poet îi foloseşte mai mult să citească o carte de
botanică sau de istorie decât o culegere de versuri. În genere, e primejdios
să urmăreşti creaţia unui rival.
Cu cât trec anii, cu atât îmi dau seama că oamenii nu fac decât să se mintă
pe ei înşişi, să se tragă pe sfoară din teamă de adevăr. Lucru întru totul
adevărat pentru literatori şi artişti.
Tacit scriitorul pe care-l admir cel mai mult: nu mă mai satur citindu-l.
Formulările lui mă încântă: nutresc, stimulează tot ce-i amărăciune în
mine. Nu există otravă care să mă desfete mai tare.
De cum te manifeşti într-un fel sau altul, îţi faci duşmani. Dacă vrei să-ţi
faci prieteni sau să-i păstrezi pe care-i ai, abţinerea e obligatorie.
Noapte înspăimântătoare; vântul îmi trecea prin oase şi gândurile mă
excludeau din viitor.
Oricât de lecuiţi de iluzii am fi, vom apărea într-o bună zi neapărat naivi,
căci viitorul va depăşi cu mult cele mai sumbre din viziunile noastre.
Osânda cea mai grea ar fi pentru mine aceea de a trăi sub un cer pururi
senin: norii sunt singurul meu izvor de poezie.
Ţara la care visez: Mongolia Exterioară unde se află mai mulţi cai decât
oameni (şi unde copiii învaţă să călărească înainte de a învăţa să meargă)
Zeii din Olimp, când coborau pe pământ, luau cel mai adesea înfăţişarea
unui animal. Asta spune multe despre preţuirea ce-o aveau pentru oameni.
Nu judeca pe nimeni înainte să te pui în locul lui. Proverbul ăsta vechi (de
unde vine oare?) face cu neputinţă orice judecată, căci nu JUDECĂM pe
cineva decât fiindcă, tocmai, nu ne putem pune în locul lui.
A înţelege nu înseamnă doar să ierţi, ci şi să te abţii, să renunţi la ideea
însăşi de verdict.
Nu-i exclamaţie mai patetică decât aceea a ultimului poet păgân, Rutilius
Namatianus: De-ar fi dat zeii ca Iudeea să nu fi fost cucerită nicicând!
Toate cusururile mele şi poate toate meritele provin din neputinţa mea de
a scrie purtat de condei.