Titlu: Un om sfrârșit

Autor: Giovanni Papini

Editura: Editura pentru Literatură Universală, Colecția Meridiane
Numar pagini: 300
Domeniu: Literatura universală

Întreaga poveste se centrează în jurul unui singur personaj, naratorul însuși, care prin
limbajul la persoana I își expune mai ușor în fața cititorilor trăirile, ca pe niște puncte
situate la poli diferiți. Ne sunt descrise frica, teama de eșec, iubirea față de aproape,
dorința de a reconstrui o noua lume după propriile reguli, dar, totodată și ura față de
semeni.

Încă din primele pagini ale romanului suntem parcă transpuși în Infernul lui Dante, unde
pe ușa de la intrare scrie: Lasciati ogni sperantza voi ch'entrate (Lăsați orice speranță,
voi, care intrați aici), semn că toată această dramă a tinereții este trăită cu o intensitate
care îi pătrunde în toate celulele corpului şi care se va vindeca doar aproape de vârsta de
30 de ani, vârsta maturității, care îi va schimba perspectiva asupra propriei persoane, dar
nu-l va face să renunțe la rigorile și ideile deja construite în mintea sa.

Legătura dintre narator și cititor se creează cu ușurință deoarece cu toții am simțit

indiferența față de ceilalți în momentele noastre de debilitate și frustrare emoțională,
ceilalți fiind considerați figurine grăbite în pupila mea, amintiri sau aşteptări uşoare ale
sufletului meu, stropi inconsistenţi dintr-un fluviu de imagini care-şi au izvorul şi
vărsarea în mine, numai în mine. Reducerea întregului univers la propria persoană nu
este o manifestare a unui egocentrism exagerat, ci este o încercare de transcendere a
propriei condiții, de atingere a unei dureroase conștiințe a sinelui și a propriilor limite:
Neobosit eram creator şi distrugător şi lumea îmi stătea la picioare ca şi când aş fi putut
s-o refac cu totul altfel sau s-o sorb din nou dintr-o dată. [...] încât mi se părea că nu mai
sunt acel mărunt eu însumi pe care-l suportam fremătând, ci că m-am transfigurat dintr-
o dată, devenind uriaş, aproape un zeu care iese pe neaşteptate din găoacea meschină a
unui om.

Partea care m-a impresionat pe mine cel mai mult, încă de la prima lectură, a fost cea
despre prietenie - o prietenie cum rar cred că se întâlnește, dezinteresată, simplă și
izvorâtă din firesc, plină de candoare și devotament: Mie îmi trebuiau inimi iubitoare și,
mai ales, creiere active și libere [...] Voiam pe cineva asemeni mie, cu care să lucrez
împreună; cineva mai mare decât mine, ca să mă învețe, ca să mă călăuzească; cineva
mai mic ca mine, ca să-l ajut și să-l îndrumez.

La sfârșitul romanului, naratorul mărturisește un fapt vizibil pe tot parcursul scriiturii

sale: În această carte nu se află biografia mea, ci desfășurarea exactă a evenimentelor
mele interioare. Așadar, oricât ar încerca să ne creeze impresia că el este un om lipsit de
scrupule, un om plin de mînie și ură împotriva celorlalți, un laș și un neinițiat, ne dăm
seama că aceasta este doar o manieră de a ascunde un suflet sensibil, un tânăr care mereu
a dorit afecțiune sinceră, un om care se regăsește într-un univers ideal (și idealizat) - acela
al cărții și pe care nicio durere fizică nu a putut să-l doboare. Singura sa abdicare în fața
unei adevărate vieți ar fi neputința minții, acea neputință de a da naștere unor concepte,
de a formula idei, de a desființa utopii, de a crea silogisme, și bineînțeles, neputința de a
scrie deoarece aceasta este ca o supremă formă de defulare pentru narator.

La 30 de ani, aproape de vârsta lui Dante când începe călătoria inițiatică și mântuitoare a
vieții sale, și aproape de vârsta christica, naratorul se va mântui și el de slăbiciunile
tinereții o perioadă din viața mea s-a încheiat și își recunoaște vina de a fi dorit să fie un
semi-zeu sunt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu mai sunt
nimic pentru că am vrut să fiu totul.

Un om sfrârșit mi-a creat capacitatea de a înțelege că orice formă de 'sfârșeală'

sufletească este inevitabil legată de eul nostru, dar că și aceasta, la fel ca noi, se
maturizează în timp, și ca pe un animal bătrân, învățăm să o controlăm și învățăm să ne
cunoaștem pe noi înșine.

Plusuri: conceptul de prietenie în viziunea sa, pasiunea pentru lectură, dorința de a

reclădi lumea pe baza unor exigențe intelectuale, stilul concis

Minusuri: am putea spune că prea se contrazice, cultivând o personalitate scindată, dar o

face, totuși, într-un mod lucid

Recomandări: referințele la opera lui Dante, Nietzsche, Platon, Novalis, Goethe