Îi plăcea muțenia acestei femei, care îl făcea să lucreze concentrat, Margherita

dădea impresia că nu are gânduri și dintr-odată că are. pp. 16-17

Ar fi vrut să simtă plăcere pentru Sofia și simțea plăcere pentru soția lui și,
totodată, suferea pentru orizonturile pe care nu avea niciodată să le experimenteze. p.
50

S-a ridicat de pe treptele Domului și a lăsat capul pe spate, Madonnina era atât
de mică. Devenise conștient de ceva: că lumea exterioară - întâmplările și actualitatea
și schimbările unei epoci - o să fie depășită de propriul timp interior - obsesia,
intimitatea, mecanismele viscerale complicate -, ca și cum dincolo de propriul
ecosistem orice lucru ar păli. S-a îndreptat spre Universitate, avea nevoie să-i
vorbească pentru ultima oară. p. 51

Moștenise asta de la mama ei: să determine persoanele, însoțindu-le, să facă ce

era mai bine pentru ele, dar și în avantajul propriilor ei scopuri. Carlo îi spunea
manipulare, pentru ea era alianță sau ceva ce nu voia să-și clarifice. p. 66

Și-a ațintit ochii în tavan, apoi s-a întors și l-a privit. Musculatura și fața
învăluită de somn. Asta era deci. Un bărbat diferit lângă ea. p. 67

Să se obișnuiască din nou, astea erau cuvintele care-l aruncau în ghearele

îndoielii. Cine se obișnuiește din nou a fost în altă parte, răsturnând un echilibru.
Răsturnând, echilibru: testamentul unei educații solide, familia Pentecoste, școli
catolice, deschiderea cadourilor în Ajun cu lumânările aprinse de o mamă în taior. Era
un bărbat care căuta alibiuri familiale, când, în schimb, tocmai sora lui îi spusese că
pentru ea a înșela fusese un prilej de a se regăsi. p. 78

Ce ar fi spus tatăl ei? Ar fi folosit cuvântul acela, Scharfenberg, care indica un

cârlig de tracțiune ușoară pentru trenuri - ușoară, nu stabilă, în opinia lui, ca acelea
de stil vechi -, cu care un vagon rămâne prins de altul. Ea era Domnișoara
Scharfenberg, tatăl ei îi spunea așa când o vedea cu capul în nori în fața posterului cu
Andrea Giani sau când lua din timpul pentru lecții ca să piardă vremea. p. 89

spontaneitatea era rezultatul unei pregătiri p. 89

Dorința lui se extinsese în afara căsniciei, dacă ar fi încercat s-o reîngrădească

ar fi ajuns să se bucure de soția lui ca un fel de remediu. Margherita însemna
fericirea, el percepea asta cu certitudine. Dar acum percepea și o zonă liberă care se
delimitase în mod zdravăn, capricios, irefutabil: această parte a minții lui elibera
energie de fiecare dată când se apropia cu gândul de Sofia. Sofia acum, cine știe cine
într-un viitor. Cealaltă fericire. Se întrebase dacă factorul declanșator e o epuizare a
căsniciei lui, aiunsese la concluzia că vrea să termine odată cu povestea asta a
compensării afective. Soția lui îi oferea bucurie, o bucurie minunată, Sofia îi oferea
bucurie, o bucurie minunată. p. 94
 Să se vadă dorită în mod primar, ca înainte de începutul unei relații stabile și de
altare și de case cumpărate cu împrumuturi. p. 108

Un pic de răceală și poate și un dram de melancolie. p. 110

să servească felurile de mâncare ca să întrerupă discuții aprinse - mama lui p.

122

Carlo văzuse un oraș la fel de agitat ca el p. 124

Dacă într-adevăr Carlo nu o avusese pe Sofia, dacă într-adevăr el nu-și

satisfăcuse dorința pentru acea femeie, dacă femeia aceea nu-și satisfăcuse dorința
pentru Carlo, atunci Sofia Casadei era la timpul prezent. Pentru că ea știa asta:
propria împlinire fusese să râvnească la Andrea și să-l aibă, pentru ca apoi să nu mai
râvnească la el. p. 160

Adulter contra adulter: eu l-am comis, dar probabil că și tu l-ai comis. p. 191

În timp ce și-o trăgeau, încetase să mai întrebe dacă dorea un alt bărbat, dorința
sexuală era deja amplificată de certitudine: Margherita dorise alt bărbat, poate că încă
îl dorea, dar numai el putea să se bucure cu adevărat de ea. Nu mai lăsa garda jos: era
căsătorit cu o femeie la care cineva râvnea și la care el putea râvni mai bine. Nu se
mai gândise la ea doar ca soția lui. Astfel, picioarele extraordinare ale Margheritei
deveniseră picioarele surprinzătoare care îi aparțineau numai ei, mintea ei
surprinzătoare devenise mintea surprinzătoare care îi aparținea numai ei, ochii și
buzele ei îi aparțineau numai ei, la fel și forța ei, de care ea se folosea ca să-l seducă
iremediabil. O conștientizare dureroasă care îl ajutase să o redescopere. O femeie, și
nu obișnuința cu ea. p. 191