ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI 

(roman realist, psihologic, modern si subiectiv)

Aliniat 1 Introducere
Camil Petrescu este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai _________________
___________________, care a transpus în opera sa acele mutații pe care E____________ L_______________ le
credea necesare pentru modernizarea literaturii române și sincronizarea ei cu cea a Europei Apusene:
 Dezvoltarea romanului de analiză
 Trecerea de la o literatură cu tematică rurală la una cu tematică citadină
 Accent pus pe ideea de autenticitate, 
 Perspectiva subiectivă a unui narator-personaj
 Fluxul întâmplărilor din romanul tradițional este înlocuit de fluxul conștiinței.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este romanul care însumează toate aceste deziderate,
cerințe. Romanul este considerat  de criticul George Călinescu o „p_______ s______________” în care autorul
analizează cu o extraordinară acuitate „noaptea” întrebărilor fără răspuns pe care le pune un tânăr intelectual, în
legătură cu războiul și cu dragostea, textul devine o dramă a inteligențe născute din setea de cunoaștere.
Autenticitatea, principiul fundamental al romanului de tip subiectiv este  validata prin cele doua experiente:
iubirea si razboiul, experiențe ce vor face ca romanul să fie reperat de critica  literară ca o „monografie a
î____________”.

Aliniat 2 Încadrarea (prezentarea a două trăsături ale …)

I. ROMAN MODERN
Trăsătura 1: Are la bază principiul A_____________________  (__________________ )
Camil Petrescu „scriu onest doar la persoana I”
Camil Petrescu aduce ca noutate romanul de a________ p____________, prin care se sondează stările
interiore ale conștiinței și sufletului omenesc. El consideră actul de creație un act de c______________, nu de invenție
sau plăsmuire a unei realități artistice/imaginare, care stă sub semnul AUTENTICITĂȚII prezentând o experiență
unică și irepetabilă a trăirilor.

Trăsătura 2: Are la bază principiul M_____________ I_______________

Discuția de la popotă (cap I) declașează în mintea eroului rememorarea vieții trăite alături de Ela. Cel
de-al doilea capitol Diagonalele unui testament începe astfel „Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la
Universitate și bănuiam că mă înșeală”.

II. ROMAN AL EXPERIENȚEI

Romanul urmărește cele două experiențe fundamentale ale personajului principal Ștefan Gheorghidiu: Iubirea
și Războiul.
a. Iubirea 
În opera lui Camil Petrescu:
 „iubirea un fenomen eminamente intelectual” „un certificat al cerebralității” - iubirea trecută prin filtrul
conștiinței, iubirea trecută prin filtrul intelectualului, prin filtrul conștiinței; iubirea ca efect al raționalului -
iubirea este supralilcitată, este supradimensionată - personajul lui Camil Petrescu face din iubire un ideal
absolut, o absolutizează 
 „Bucuriile adevărate ale dragostei sunt bucuriile minții” (Act venețian - de Camil Petrescu) -  Iubire trecută
prin filtrul rațiunii naște bucurie, dar naște si suferință

În viziunea lui Ștefan Gheorghidiu

 „o iubire mare este un proces de autosugestie” - este un proces, eroul este constient ca va parcurge etapele: de
la admirație la milă, de la adorație la depărțire Constantin Ciopraga vede iubirea la CP ca o „monografie”
 „un monodeism” credința într-un singur Dumnezeu; acest tip de iubire este exacerbată, exagerată
 „voluntar la inceput, patologic pe urmă” - sentimentul este escaladat, contaminat de suferință, de voluptate și
de orgoliu care ia forma vanității
  Riscurile iubirii la Ștefan Gheorghidiu: ambii parteneri au dreptul la viață și la moarte unul asupra celuilalt - o
ingemănare a femeii si bărbatului intr-o cauza unica dusă catre absolut

b. Războiul

 O verificare permanenta a propriul eu, autocunoastere

 Eroismul războiului este anulat; războiul=moarte.
 Demistificarea sufletească; 
 Drama individuală (eșecul în iubire, trădarea Elei) e nimic raportata la drama colectivă;
 Pe front e haos;
 Moartea răsare de nu știi unde, 
 E hotarat sa divorteze; e un balast trecutul după o experienta definitiva, experiența războiului este e un moment de
relansare;
 Absolutul iubirii pălește în fața absolutului morții;
 Este semnul clar a unei maturizari;
 Ștefan Gheorghidiu este un caz fericit nu capituleaza, ci încearcă o alta experienta de viață.

III. ROMAN DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ

Trăsătura 1:  Trăirile și conștiința personajului sunt supuse unei analize minuțioase

Conceptul de „analiză psihologică” este privit de critici ca fiind o modalitate de sondare a conștiinței
personajului pentru a evidenția tensiunile și dramele lui interioare:
 „disecție a inimii și sufletului personajelor sale” (Léon Bopp)
 „subtilă transcriere a intimității umane, a conștiinței, interiorității” (R.M. Alberes - René Marill Albérès)
 „roman al pasiunii” (Albert Thibaudet)
Garabet Ibrăileanu considera că în funcție de modul în  care sunt construite și prezentate personajele există două
tipuri de roman: de creație sau de analiză.
Romanul Ultima noapte… se încadrează în cea din urmă categorie, și anume roman de analiză psihologică pentru
că are ca obiect de investigație artistică omul psihologic. Personajul romanului este unul modern de tip proustian cu o
conștiință lucidă, analitică, a intelectualului, a inadaptatului superior. Ștefan Gheorghidiu este un inadaptat superior pentru
că prin el se naște drama incompatibilitatii. El are o viziune singulară asupra iubirii, el nu acceptă decât propriile sale
preconcepții asupra iubirii, viziune care îl afectează și pe el, nu doar pe Ela.

Trăsătura 2: Romanul de analiză psihologică este construit cu ajutorul unor tehnici/modalități de investigație
psihologică specifică acestei tipologii de roman: monologul interior, introspecția, obsesiile personajului, afluxul de gânduri
ale personajului.

IV. ROMAN REALIST

Trăsătura 1: este creat un univers ficțional ca analog al realității, acțiunea fiin;d plasată într-un timp și
spațiu conturate pe coordonatele realității;
Exemple: 
  
  
  

Trăsătura 2: ca personaj literar apare cel tipologic, reprezentativ pentru mediul social în care trăiește;
personajul este conturat in jurul unei pasiuni dominante: Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul
i_______________ autentic.

Aliniat 3:  secvența importante (ilustrarea a două trăsături)

Scena 1: DISCUȚIA DE LA POPOTĂ - Viziunea lui ȘG asupra iubirii:

Am iesit palid mereu, în tacerea obosita si întinsa.  În salita mica, aproape sa ma lovesc de
ordonantele care scoteau  tacâmurile...  
-Domnule sublocotenent, la noapte compania noastra da trei posturi! Era plutonierul Raicu, care
astepta sa terminam masa. 
- Lasa-ma în pace, si am iesit în luminisul de iarba si luna. E în mine  acum o deznadejde
mistuitoare, care numai la gândul ca trebuie sa ma  duc acasa îmi îngroasa vinele gâtului. Simt nevoia sa
alerg, sa umblu pe poteci. Nu stiu ce sa fac si ma ispiteste, ca o soapta seaca, gândul sa  plec totusi la
Câmpulung, acolo unde se aleg firele norocului meu. Un  îndemn de prudenta îmi spune însa ca as
zadarnici poate totul, printr-o greseala de impulsiv.   
Orisan ma ajunge din urma, îngrijorat, si ma întreaba de aproape:  
-Gheorghidiule, asculta, ce e cu tine?  
Îmi ia bratul, dar caut sa ocolesc raspunsul.   
-Nimic.   
-Asculta, ma, ce a fost iesirea de adineauri?   
Nu mint deloc, fireste, când, abia retinându-ma, continuu si acum o  fierbere, nejustificata de
temperatura locului si a momentului si deci retorica pentru spectator sau pentru cel ce nu se recunoaste în 
întâmplare.   
-M-a scos din sarite atâta saracie de spirit întro discutie. Cu notiuni  primare, grosolane, cu
întelesuri nediferentiate. Ce stiu ei despre dragoste, de vorbesc interminabil? Platitudini, poncife din carti
si formule curente... Dogme banale, care circula si care tin loc de cugetare.   
-Dar... si ramâne în gol, căci simte, acum abia, ca lămuririle sunt din  alta "clasa" decât i se păruse
izbucnirea insolența de adineauri.  
Si totusi el nu banuieste nici acum, nu poate da la o parte perdeaua  care acopera sufletul, ca sa stie
ce rani sunt acolo, cât de mult aceasta izbucnire a mea e un istovitor si amar "pro domo". Nu-l las sa  ma
întrerupa macar.   
-Ce-i o iubire, ca s-o faci regula casnica? A se sterge pe picioare la  usa... a nu-si însela barbatul...
asa cum vrea Dimiu. Cine ar putea  respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalitatii?
Dar  infinit mai superficiala înca e formula lui Corabu. Cum? se pot desparti asa de usor doi amanti? Un
bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti desface decât cu suferinte de
neîndurat...  dar doua suflete care sau împletit... au crescut apoi laolalta? Daca admiti ca o casnicie e o
asociatie pentru bunul trai în viata, e rusinos,  fireste, sa protestezi atunci când e dizolvata. Dar cum sa
primesti formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care când
se desfac se regasesc în aceeasi forma si cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apa si sare, pusi la
distilat,  dau un litru si jumatate de apa si o jumatate de litru de sare; amesteci iar si iar ai doi litri de apa
si sare? A crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista înseamna, fireste, a discuta ca toata
lumea,  prosteste... O femeie îsi da sufletul si pe urma și-l reia intact. Si de ce  nu? Are drept sa ia înapoi
exact cât a dat.  
Fara sa vreau, înfierbântat înca de propria mea izbucnire, de tot ce mocnisem în suflet, strâng furios
bratul lui Orisan, care la început a  încercat nedumerit sa ma întrerupa si care acum, întelegând, ca la 
lumina unei torte, ca e vorba de sentimente refulate, sugrumate îndelunga vreme, tace, ascultându-ma, pe
poteca luminata de luna, sub cerul înalt, aci, între culmi de munti.   
-O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru
formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la început, sa-ti placa femeia fara care mai târziu nu 
mai poti trai. Iubesti întâi din mila, din îndatorire, din duiosie, iubesti  pentru ca stii ca asta o face fericita,
îti repeti ca nu e loial so jignesti,  sa înseli atâta încredere. Pe urma te obisnuiesti cu surâsul si vocea ei, 
asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat îti trebuieste prezenta ei zilnica. Înabusi în tine mugurii
oricaror altor prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci în functie de nevoile si preferintele ei.
Vrei succese ca sa ai surâsul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si
ca, mentinute cu vointa, duc la o  adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la  început,
patologic pe urma.   
Îti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o  ea, îti fixezi deprinderile cum
le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor  pâna la moarte sunt facute pentru doi inși. A plecat de acasa, si
esti necontenit îngrijorat sa nu i se întâmple ceva... Te străpunge ca un  stilet orice aluzie despre ea și ești
nebun de fericire când, după greutăți materiale și umilințe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriza care s-o 
uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta siti spune ca  toate astea trebuie sa înceteze
pâna mâine la ora 11,35, când pleacă la  gara. Shylock n-a avut curajul sa taie din spatele unui om viu
exact livra  de carne la care avea dreptul, căci știa ca asta nu se poate. Totusi,  femeia crede ca din aceasta
simbioza sentimentala, care e iubirea,  poate sasi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără sa facă
rău  restului. Niciun doctor nu are curajul să despartă corpurile celor nascuti uniti, căci le-ar ucide pe
amândouă. Când e cu adevărat vorba de o  iubire mare, daca unul dintre amanti încearca imposibilul,
rezultatul e acelasi. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide.  De altminteri așa e si
frumos. Trebuie sa se știe ca si iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viață si de
moarte, unul asupra celuilalt.   
Orisan nu vede ca-mi sunt ochii plini de lacrimi în întuneric, dar fără  îndoială simte asta din
deznădejdea înmuiată a vocii mele. Tace, alături de mine, îndelung, din delicatețe... Abia târziu ma-ntreaba
cu sfiiciune:  
-Suferi, Gheorghidiule?  
Nu răspund nimic, căci as izbucni în hohote nervoase. Muschii fetei îmi sunt contractați. 
  Ma duce apoi pâna acasa. În prag, nu mă mai pot stăpâni.  Dacă mâine seara numi da drumul
pentru doua zile, dezertez. 
  Pleacă fără sa spuie o vorbă, dar ghicesc în strângerea de mâna o  nedumerire, o prietenie
descurajată parcă.

Scena 2:  IMAGINEA RĂZBOIULUI - Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ilustrează absurdul războiului
și dimensiunea tragică a confruntării cu moartea

Exploziile se succed organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele în  mine. Cum s-a terminat o ruptură,
corpul tot, o clipă sleit, își înjumătățește răsuflarea si se încordează iar, sec, în așteptarea  celeilalte explozii, ca un
bolnav de tetanos. Un vâjâit scurt, pe care urechea îl prinde cu un soi de anticipație, încleștezi dinții, cu mâna 
îndoită deasupra capului, într-o convulsie epileptică și aștepți să fii lovit  drept în moalele capului, să fii împrăștiat.
Deasupra ta, întâia explozie îți sparge urechile, te năucește, a doua te acoperă de pământ. Dar prin  faptul ca le-ai
auzit pe amândouă, nu ești mort. Animalic, oamenii se strâng unii lângă alții, iar cel de la picioarele mele are capul
plin de sânge. Nu mai e nimic omenesc în noi.  Domnule sublocotenent, ne-au prapadit...  E rău, Zamfire.  Oamenii
se închină neîntrerupt. "Doamne, Maica Domnului, maiculiță".  Fugim, căci e totuna de stai pe loc. Problema de a
știi dacă te oprești lângă un smoc de iarbă, sau lângă un mușuroi de pământ, e ca de la  începutul lumii. Fugim deci
la întâmplare, nădăjduind ajungem la râpă.  Dar acum au cu noi parcă altă socoteală, cu grija potrivită. Dacă stăm
culcați, salvele se răresc și ele, pândind; în clipa în care fugim însă, vin  dupa noi ca pietrele, prăbusind tot, vulcanic.
[...] Încercăm, sleiți, s-o luăm la dreapta. Dar i acolo obuzele ne ajung înainte, căci se calculează, prevăzând, ca
vânătorii de porumbei. Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca niște
sfori putrede. Nu pot nici măcar să-mi dau seama dacă  oamenii din jurul meu sunt mereu aceiași, dacă au căzut, și
câți. Acuma  nici nu îmi mai vine să alerg. Se spune ca pe Marea Caspică furtunile sunt așa de groaznice, iar unii
oameni și femei suferă atât de mult de răul de mare, încât totul le devine indiferent și nu fac nici un gest de
împotrivire, chiar dacă sunt ridicați și aruncați în mare. Așa, descheiat de toate, mă simt și eu acum. Nu mai îmi dau
seama dacă oamenii au  obrazurile murdare de pământ sau de funingine. Abia mai înțeleg bocetul, ca o litanie, ca un
blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor  parcă.   
 Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu. 

Aliniat 4: Relația dintre două personaje

Caracterizarea persoanjelor: 
 În opinia criticilor personajele camilpetresciene sunt intelectuali lucizi și analitici preocupați
de problematizarea existenței

ȘTEFAN GHEORGHIDIU

Statut în operă: personaj principal, complex, un NARATOR al evenimentelor;

Statut în social: absolvent al Facultății de FILOZOFIE București; orfan de tată; căsătorit cu Ela o studentă
la Litere; sublocotenent în Primul Război Mondial; moștenitor al averii unchiului său Tache Gheorghidiu.
Statut moral-psihologic: 
  Reprezintă tipul intelectual analitic care se analizează pe sine și pe ceilalți, trăiește în sfera ideilor
absolute care-l încătușează;
 Lucid, sensibil: „mă simțeam din zi în zi, departe de femeia mea, căci voi muri”; „Ești de o
sensibilitate imposibilă” (îi spune Ela, când erau în excursie la Odobești);
 Intransigent
 Om corect - de aceea unchiul său îi lasă averea

Trăsătură predominantă: ORGOLIUL SUPERIORITĂȚII

 Secvența 1: Ea locuia înca la mătușa ei, unde mai locuia,  de asemeni, în pensiune, o colegă de Universitate, prin care o 
cunoscusem si care-mi plăcuse mult mai mult, căci era oacheșă, iar mie nu-mi plăceau deloc blondele. Și totuși ajunsesem aci,
soluție care,  dealtfel, pe prietena o lasa destul de indiferentă. Era atâta tinerețe,  atâta frângere, atâta nesocotință în trupul
balai și atâta generozitate în  ochii înlăcrimați albaștri, că a trecut biruitoare. Lungile convorbiri,  acasă, în salonașul cu divane
acoperite cu scoarțe și mormane de perne, deveniseră și pentru mine e drept, mult mai târziu o nevoie  sufletească.
Dealtminteri, era această fată un continuu prilej de uimire.  Mai întâi prin neistovita bunătate pe care o risipea în jurul ei.
Făcea  toate lucrările matușii ei, care era institutoare, prăpădea puținii bani în  cadouri pentru prietene, iar pe colega ei
bolnavă a îngrijit-o luni de zile ca o soră de caritate, cu o abnegație fără margini, de adolescentă. Pe când eu căutam să ascund
oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu ostentație, cu mândrie; încât, desi nu-mi plăcea, începusem  totuși să fiu
măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea  pentru mine, fiindcă eram atât de patimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. 

Secvența 2: 
Fierbeam de nemultumire, caci mi-era penibil să aud vorbindu-se cu  atâta usurinta despre tata, dar parcă eram si eu
înrâurit de sfiala  îngrijorata a celorlalți în fata unchiului de care depindea viitorul nostru. 
- Își cheltuia leafa de profesor universitar ca sa scoata gazete, mârâia  cu acreala bogatasul, caruia cheltuiala îi facea rau,
chiar la altii si chiar  dupa ani de zile.   
- A, în privința asta, nene Tache, nu mă împac deloc cu dumneata.  Corneliu era un entuziast, si Nae îsi mângâia grav si
ironic reverul hainei. Iscalea cu același entuziasm un articol de gazeta ca și o poliță.  Mie îmi plac si mi-au plăcut totdeauna
entuziaștii... de la distanță. Vreau  să-ți spun, de pildă, ca n-aș vrea sa fiu deloc copilul unui entuziast, si de câte ori pronunța
cuvântul entuziast, îl dansa cu surâsuri, spre bucuria bătrânului inginer si antreprenor, care lucrase toata viata numai cu cifre.  
O priveam pe nevasta-mea, cerându-i parcă iertare si ea îmi surâdea  împăciuitoare și inteligenta. (...)
- Ei, Stefane, daca tată-tău ar fi fost ceva mai strângător, daca n-ar fi risipit atât... v-ar fi lăsat si voua sa traiti altfel decât
trăiți (va sa zica,  desi avea aerul ca ignorează, știa ca traim în dificultate, când părea ca plutește pe deasupra). Dealtfel, îi semeni
leit. Acum vad ca te-ai însurat si tu tot din dragoste.   
- Unchiule dragă i-am spus, fără să îmi pot tescui în mine  nemulțumirea drept să-ți marturisesc, am cam început
sa mă împac cu  ideea ca tata n-a agonisit avere, ca sa ne lase mostenire. Căci mostenirile acestea nu sunt totdeauna fara
primejdie. De cele mai multe ori, parintele care lasa avere copiilor le transmite și calitățile prin care a  făcut averea: un
obraz mai gros, un stomac în stare sa digereze și ouă  clocite, ceva din sluțenia nevestei luate pentru averea ei, neapărat o 
șira a spinarii flexibila ca nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a înzestrat-o cu cocoasa rigida ca o
buturuga). Orice mostenire e, s-ar putea zice, un bloc.  Mai ales cu paranteza știam eu, și știau toti, la ce fac aluzie.  A fost o
consternare. Uscat si negru, unchiul Tache a devenit parcă și mai uscat. S-a închis în el fara sa spuna o vorba. Singurul care era 
vesel, deși eu pe el îl tintisem, căci el era însurat cu o slutenie și avea un copil urât, era unchiul Nae. Mă si vedea dezmostenit, cel
puțin pe mine, dacă nu și pe toți ai mei. Chiar mama si surorile deși fusese vorba despre tata nu se simțeu parcă așa de bine. În
fața mea am întâlnit însă ochii umezi de emoție si admirație ai nevestei mele si un  surâs trimis ca o promisiune de sărut. Singuri
noi riscam, cu voie buna,  o mostenire, si ea se dovedea astfel atât de frumos dezinteresata, ca sa  apărăm memoria unui om.

ELA GHEORGHIDIU

Statut în operă: personaj secundar construit prin ochii lui Ștefan Gheorghidiu; 
Statut social: orfan, găzduită de o mătușă săracă, studentă la facultatea de LItere, București;
Statut moral-psihologic:
 Devotată familiei: __________________________________________________
 Se adaptează ușor lumii moderne, posibil a____________;
 O femeie intelectuală;
 O femeie pentru care Ștefan nu merită să moară.

RELAȚIA DINTRE PERSONAJE:

 Iubirea dintre cei doi reprezintă unul dintre cele două planuri narative anticipate de titlu, plan care
surprinde timpul narat, al amintirii, recuperat prin intermediul rememorării;
  Imaginea cuplului  se conturează din perspectiva unică a naratorului personaj, punct de vedere
subiectiv pus sub semnul îndoielii; metafora (fig de stil) „nopții” din titlu va reprezenta chinuitoarea
bajbâială prin întunericul incertitudinilor
 Relația dintre cei doi involuează, se degradează; la început sentimentul este înfloritor, dar odata
cu apariția Anișoarei, verișoara lui Ștefan, cuplul intră în cercurile mondene - iubirea și împlinirea
edenică ia astfel sfârșit.

A4/C3 TITLUL: Elemente de structură/compoziție a romanului:

 poziția bipolară: 2 experiențe, două teme 

 Simbolul „nopților” = incertitudine ce îl macină lăuntric pe personaj
 2 termeni cu valTitlul
 Suprinde comoare adjectivală „ultima” și „întâia” sugerează faptul că eroul reușește să depășească
experiențele negative în raport cu iubirea fiind gata să ia de la capăt, să încerce experiențe noi. 
 „Iubirea este devoratoare, acaparatoare” (Ov. S. Crohmălniceanu) in stare sa distruga personalitatea eroului
 Este o metafora simbol
 Valorifica doua experiente care detemina identitatea eului narator

I. Tema
 Tema iubirii absolutizata,un fenomen unic „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la  început,
patologic pe urma.” (Ștefan Gheorghidiu)
 Tema mostenirii/ parvenirii - Nae Gheorghidiu, Vasile Lumânăraru
 Tema conditiei intelectualului intr-o societate superficiala, mediocra - o drama a incompatibilitatii
pentru ca lumea bucuresteana este portretizata ca o societate caracterizata de criza de valori, criza de
idei; oamenii ce populeaza aceasta societa sunt analfabeti miliardari, politicieni veroși, o societate in
care nu se poate vorbi despre iubire- totul se transforma in bani --  rezulta o tendinta a realismului
epocii „banul ingenuncheaza”. Este deschis Șt. Gheorghidiul unei asemenea societati? Este el
disponibil? El este pasionat de psihologie, de filosofie, este construit din abstractiuni, nu accepta
jumătățile de masura

II. Finalul romanului 

 In spirit modern, finalul este deschis deoarece suprinde despărțirea de „tot trecutul” automat implica un nou
inceput
 Exista in „Patul lui Procust” cateva note de subsol referitare la destinul acestui personaj ȘG, încearcă să
dezerteze de pe front este prins și închi în ocnă pe viață

III. Incipitul
 Este unul modern prin faptul ca este inserata o secventa care dpdv cronologic apartine partii a II-a
 Are funcție descriptivă, de orientare În primăvara anului 1916, pe Valea Prahovei…
 Continuă cu modelul „punerii în abis” Eroul-narator însuși trăiește permanent în cele două timpuri: prezentul
războiului care-l acaparează, alertându-i toate simțurile, și trecutul fantasmatic al dragostei, agonia
sentimentului  continuu interogat și reevaluat. Perpessicius afirmă că romanul ”este un neîntrerupt marș, tot
mai adânc în conștiință” ce îi dă eroului-narator ocazia să cartografieze un război ”dus pe două fronturi”, cel al
amorului conjugal și cel al primului război mondial.

Aliniat 6: Opinie cu privire la mesajul romanului

Aliniat 6: Concluzie?