VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ

“tratamentul implică, în primul rând abstinenţa de la băutură ”… (Asociaţia Medicală Americană)

În legătură cu titlul…
Însuşi îndemnul de a „nu bea” – ca să nu mai vorbim de noţiunea de „a trăi fără băutură” – ne-a ofensat pe mulţi dintre noi,
când ni s-a dat acest sfat pentru prima oară. Deşi beam mult, nu ne simţeam a fi beţi şi eram convinşi că nici nu se vedea. Nu cădeam
niciodată, umblam drept şi vorbeam neîmpleticit. Mulţi dintre noi nu eram deloc dezorientaţi, nu lipseam nici o zi de la serviciu, nu
pricinuiam accidente rutiere şi categoric nu am fost internaţi la dezalcoolizare, nici nu am fost reţinuţi de poliţie pentru „stare de
ebrietate”.
Cunoşteam mulţi oameni care beau mai mult decât noi şi oameni care „nu ştiau să bea”. Noi nu eram ca ei. Aşa că sugestia „poate ar
fi mai bine să nu bei” ne suna aproape ca o insultă.
În plus, părea a fi o măsură mult prea drastică. Cum să trăim fără băutură? Mai mult ca sigur, nu era nimic rău în a beau un păhărel
sau două la o cină de afaceri sau înainte de prânz. Oricine are dreptul să se relaxeze cu câteva păhărele sau să bea câteva barici
înainte de culcare, nu?
Însă după ce am aflat câteva lucruri în legătură cu boala numită alcoolism, ne-am schimbat părerile. Ni s-au deschis ochii
asupra faptului că milioane de oameni suferă de alcoolism. Ştiinţa medicală nu furnizează explicaţii cu privire la cauze, dar medicii
experţi în alcoolism ne asigură că cel mai mic strop de alcool creează necazuri alcoolicului, numit şi băutor problemă.
Deci, a nu bea deloc – adică, a nu ne atinge de alcool – devine baza recuperării noastre din alcoolism. Şi dorim să subliniem că traiul
fără băutură se dovedeşte a nu fi mohorât, supărător sau dezagreabil, cum ne-am temut că va fi, ci ceva care în fine ne tihneşte, o
viaţă mult mai bună decât cea din vremea băutului.
Vă vom arăta aici cum este posibilă o astfel de viaţă.
Câteva repere pentru VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Conţinut Pagina
1. Despre cartea de faţă……………………………………………………..11
2. Stând departe de primul pahar……………………………………………16
3. Planul de 24 de ore……………………………………………………….18
4. Ţinând minte că alcoolismul este o boală incurabilă, progresivă, fatală…21
5. „Trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”…………………………………...26
6. Fă ceva, fi activ…………………………………………………………..30
7. Rugăciunea pentru Seninătate……………………………………………38
8. Schimbări în vechiul tipar de viaţă……………………………………….40
9. Ceva de mâncat şi de băut – de obicei ceva dulce ………………………45
10. „Terapia telefon”…………………………………………………………47
11. Ia-ţi un naş ………………………………………………………………50
12. Suficientă odihnă ………………………………………………………..57
13. „Fiecare lucru la timpul său”…………………………………………...60
14. Dărâmând zidurile singurătăţii …………………………………………62
15. Atenţie la mânie şi resentimente ……………………………………….68
16. A fi bun cu tine însuţi ………………………………………………….74
17. Atenţie la stările de exalare ……………………………………………77
18. „Cu răbdarea treci marea” ……………………………………………..79
19. Gratitudinea ……………………………………………………………83
20. Aminteşte-ţi ultima beţie ………………………………………………90
21. Evitarea stupefiantelor şi a medicamentelor periculoase………………92
22. Eliminarea autocompătimirii…………………………………………..98
23. Ajutorul specialiştilor ………………………………………………..102
24. Atenţie la legăturile sentimentale …………………………………….105
25. Ieşitul din capcana lui „dacă”…………………………………………109
26. Prudenţă în privinţa „ocaziilor” cu băutură ………………………….112
27. Renunţarea la vechile idei ……………………………………………121
28. Lectura mesajului AA ………………………………………………..126
29. Întrunirile AA ………………………………………………………..132
30. Încercând cei 12 Paşi ………………………………………………...142
31. Găsirea unui drum propriu …………………………………………...146
Câteva întrebări puse adesea de proaspeţii abstinenţi – şi de pagina la care se află răspunsul

Vezi
pagina
Ce să fac şi ce să spun la o petrecere la care se bea? 114
Să ţin băutură în casă? 43
Cum să le explic oamenilor de ce nu beau acum? 116
Ce să fac în privinţa vieţii sexuale? 106
Ce să mă fac cu insomnia 58
De ce se face că beau, în vis? 59
Să mai dau pe la baruri? 113
Ce pot face când mă simt singur? 62
Sunt în afara oricărei primejdii atâta timp cât sunt fericit? 77
Să apelez la vreun specialist? 102
Este necesar să renunţ la vechiul anturaj şi la vechile obiceiuri? 113
De ce acest „să nu bem”?
Noi, membrii ai comunităţii AA, găsim răspunsul la această întrebare atunci când privim cu onestitate în trecut. Experienţa
ne-a dovedit clar că orice strop de alcool provoacă necazuri serioase alcoolicului – băutorului problemă. În cuvintele Asociaţiei
Medicale Americane:
„Alcoolul, pe lângă trăsăturile sale adictive, are şi un efect psihologic, care modifică puterea de gândire şi de raţiune. Un pahar de
băutură schimbă capacitatea de gândire a alcoolicului, astfel încât acesta trăieşte cu impresia că poate tolera încă un pahar, apoi încă
unul şi încă unul…
Alcoolicul poate învăţa să-şi controleze boala în totalitate, dar această afecţiune nu poate fi vindecată astfel ca el să se poată întoarce
la alcool fără consecinţe adverse”. (dintr-o declaraţie oficială, publicată la 31 iulie, 1964)
Iar noi repetăm: oarecum spre surprinderea noastră, abstinenţa se dovedeşte a nu fi experienţa sumbră şi de proastă dispoziţie la care
ne aşteptaserăm! Pe vremea când beam, viaţă fără alcool părea a nu fi o viaţă. Dar, pentru majoritatea celor din AA, traiul fără
băutură este cu adevărat o experienţă agreabilă. Noi o preferăm pe aceasta, în locul necazurilor din vremea băutului.
Şi încă ceva. Oricine poate să se abţină de la consumul de alcool. Am făcut-o de multe ori. Poanta este : să ne păstrăm abstinenţa şi să
trăim fără băutură. Iar cartea de faţă prezintă tocmai acest subiect.
1. Despre cartea de faţă
Cartea aceasta nu oferă un plan de tratament de recuperare din alcoolism. Paşii AA, care sintetizează programul de recuperare,
sunt prezentaţi în detaliu în cărţile: Alcoolicii Anonimi şi Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii. Respectivii paşi nu sunt
interpretaţi aici; această carte nu discută nici gama de aspecte pe care le acoperă Paşii.
Aici, vorbim doar despre câteva metode pe care le folosim noi, pentru a trăi fără băutură. Le puteţi folosi pe toate, dacă doriţi,
indiferent dacă vă interesează comunitatea AA sau nu.
Consumul de alcool depindea de multe dintre deprinderile noastre de rutină sau de decizie. Uneori exista o legătură între băut şi
ceea ce se petrecea în capul sau sufletul nostru. Alteori, era asociat cu mici gesturi autonome, involuntare sau cu acţiuni conştiente,
deliberate.
În perioada de acomodare cu abstinenţa de alcool, am descoperit că aveam nevoie de obişnuinţe noi, care să le înlocuiască pe
cele vechi.
(De pildă, în loc să beţi paharul acesta – cel din mână sau cel pe care-l plănuiţi – puteţi să-l amânaţi doar până când ajungeţi cu
lectura la pagina 3? Sorbiţi un strop de apă gazoasă sau suc de fructe, în locul băuturii alcoolice, cât durează cititul. Ceva mai încolo,
vom explica mai pe larg ce implicaţii are această schimbare de vechile apucături.
După câteva luni de practică, noile obişnuinţe de a acţiona şi gândi, în abstinenţă, au devenit aproape a doua natură pentru
majoritatea dintre noi, exact cum fusese băutul, până nu demult. A nu bea a devenit ceva natural şi uşor de realizat, nicidecum vreo
strădanie îndelungată, plictisitoare.
Aceste metode practice, aplicabile de la oră la alta, pot fi folosite fără dificultate acasă, la serviciu sau în societate. Am inclus
aici şi câteva lucruri pe care am învăţat să nu le facem sau să le evităm. Este vorba de acele lucruri care, după cum ne dăm seama
acum, ne tentaseră pe vremuri spre pahar sau care ne pusese recuperarea în primejdie.
Credeam că veţi găsi că multe, poate chiar toate sugestiile discutate aici sunt pretenţioase traiului într-o abstinenţă împlinită, unei
vieţi confortabile şi relaxante. Ordinea în care sunt ele discutate în această carte nu înseamnă nimic. Le puteţi rearanja în ce ordine
doriţi, numai să dea rezultate. Mai mult, lista noastră nici nu este completă. Practic fiecare membru AA pe care îl întâlniţi vă poate
sugera cel puţin o metodă în plus, nemenţionată aici. Chiar şi dumneavoastră veţi găsi probabil metode nou-nouţe care dau rezultate
în cazul dumneavoastră. Sperăm că le veţi împărtăşi altora, ca să beneficieze şi ei de ele.
AA-ul ca şi comunitate, nu sprijină şi nu recomandă, oficial, fiecare linie de acţiune inclusă aici pentru toţi alcoolicii. Dar fiecare
practică menţionată s-a dovedit a fi utilă unora dintre membrii şi poate că vă va ajuta şi pe dumneavoastră.
Cartea aceasta a fost proiectată ca un manual la îndemână, pentru consultat din când în când şi nu ca ceva care trebuie citit de la
început până la sfârşit o singură dată şi apoi dat uitării.
Iată aici două măsuri de precauţie care s-au dovedit a fi de ajutor.
A. Păstraţi-vă mintea deschisă
Poate că unele dintre sugestiile oferite aici nu vă atrag. Într-un asemenea caz, noi am descoperit că e mai bine să l lăsăm în
rezervă pentru o vreme, decât să le respingem pentru totdeauna. Dacă nu închidem etern la ideile care la început nu ne plac, ne putem
întoarce mai târziu la ele, ca să le încercăm, dacă vrem.
De pildă, unii dintre noi am descoperit că, în primele zile de nebăut, sugestiile şi prietenia oferite de „naşul” AA, ne-au
ajutat imens să ne păstrăm abstinenţa. Pentru alţii dintre noi, a fost nevoie mai întâi să vizităm multe grupuri şi să întâlnim mulţi
membrii înainte de a apela la un „naş” AA, pentru ajutor.
Unii dintre noi am găsit puternic sprijin pentru a nu bea, în rugăciuni religioase, în timp ce alţii, am respins tot ce suna a
religie. Dar fiecare dintre noi este liber să se răzgândească şi să îmbrăţişeze aceste idei mai târziu.
Mulţi dintre noi am descoperit că a fost bine că am început să practicăm imediat cei 12 Paşi, care sunt oferiţi ca program de
recuperare în cartea Alcoolicii Anonimi. Alţii, am simţit nevoia să-i amânăm, până ce am câştigat ceva abstinenţă mai întâi.
Nu există nici u mod „corect” sau „greşit”. Fiecare dintre noi foloseşte ceea ce este cel mai bun pentru sine – fără să ne
închidem la alte tipuri de ajutor, cărora le-am putea descoperi valoarea mai târziu. Şi fiecare dintre noi încearcă să respecte drepturile
celorlalţi de a proceda altfel.
Uneori, un membru AA vă va vorbi în stil de cafenea despre diferite părţi ale programului, selectându-i ce-i place şi ocolind
ce nu doreşte să pomenească. Poate că alţii nu vor lua cuvântul şi vor aborda subiecte neatinse – sau poate că membrul respectiv se
va întoarce el însuşi la ideile respinse pentru moment.
Oricum, este bine să nu uităm că există tentaţia de a mânca doar crema sau frişca, ori doar salata, adică numai ceea ce ne
place dintr-un meniu. Este important să ţinem minte asta, pentru echilibrul în viaţă.
 Recuperându-ne din alcoolism, am descoperit că avem nevoie de o dietă de idei echilibrate, chiar dacă unele din acele idei
nu prea păruseră atrăgătoare la început. Exact ca şi mâncarea bună, ideile bune nu ne-au fost de nici un folos dacă nu le-am aplicat în
mod inteligent. Astfel am dat peste a doua măsură de precauţie:
2. Folosiţi-vă bunul simţ.
Am descoperit că trebuia să folosim, simpla inteligenţă cotidiană, în aplicarea sugestiilor care urmează.
Cum se întâmplă adesea cu multe idei bune, sugestiile din această carte pot fi prost folosite. De exemplu, vorbind despre
mâncatul de dulciuri, bineînţeles că alcoolicii diabetici sau obezi vor trebui să găsească înlocuitori pentru zahăr, ca să nu îşi
pericliteze sănătatea; totuşi, şi ei vor putea beneficia de ideea de a mânca dulciuri în timpul recuperării din alcoolism. (Mulţi
specialişti în nutriţie sunt în favoarea gustărilor bogate în proteine, în locul dulciurilor, ca o practică generală). De asemenea, nimănui
nu îi fac bine excesele în dulciuri în dietă. Este nevoie să mâncăm mâncăruri echilibrate, pe lângă dulciuri.
Un alt exemplu este folosirea zicalei „Cu răbdarea, treci marea”. Unii dintre noi am abuzat de această zicală de bun simţ ca să ne
justificăm lenea, bădărănia sau lipsa de punctualitate. Desigur, zicala nu are acelaşi înţeles. Aplicată cum trebuie, ea poate fi
tămăduitoare; aplicată greşit, poate zădărnici recuperarea. Unii dintre noi am adăugat: „Cu răbdarea treci marea – numai ia vaporul”.
Este clar că trebuie să ne folosim inteligenţa, când urmăm orice sfat. Fiecare metodă descrisă aici trebuie trecută prin filtrul
raţiunii.
Şi încă ceva. Alcoolicii Anonimi nu pretind că oferă păreri ştiinţifice, experte, legate de viaţa fără băutură. Nu putem împărtăşi
experienţa personală proprie, nicidecum teorii sau explicaţii profesioniste.
Prin urmare, aceste pagini nu oferă nici o „scurtătură” medicală, despre cum să încetaţi băutul, dacă încă beţi alcool, nici vreo
gamă de secrete miraculoase pentru evitarea sau limitarea duratei sevrajului.
Unii pot ajunge la abstinenţă la ei acasă; dar, adesea, băutul îndelungat produce serioase probleme de sănătate astfel încât
recomandăm ajutorul medical sau spitalicesc, pentru perioada de sevraj. Dacă sunteţi foarte bolnav, s-ar putea să aveţi nevoie de
asemenea servicii ale specialiştilor, înainte ca ceea ce vă oferim noi aici să prezinte vreun interes pentru dumneavoastră.
Mulţi dintre noi nu am fost grav afectaţi de alcoolism, şi totuşi, am asudat din belşug pe drumul către abstinenţă, în compania
altor membrii AA – neprofesionistul – la uşurarea mizeriei şi a suferinţei din timpul acesteia. Cel puţin noi înţelegem prin ce treceţi.
Am fost şi noi în această situaţie.
Deci, cartea noastră se ocupă de nebăut (şi mai puţin de opritul din băut). Este vorba aici despre viaţa în abstinenţă.
Am descoperit că pentru noi, recuperarea a început cu nebăutul – cu ajungerea la abstinenţă completă de la alcool şi menţinerea
ei în totalitate. De asemenea am descoperit că trebui să stăm deoparte şi de alte droguri care alterează gândirea. Nu ne putem mişca în
direcţia unei vieţi pline şi satisfăcătoare decât dacă rămânem abstinenţi. Abstinenţa este rampa de lansare a recuperării noastre.
Într-un fel cartea aceasta ne arată cum să trăim fără alcool.(Înainte de AA nu ştiam, deci, beam)
2. Stând departe de primul pahar
Expresiile cel mai des auzite în AA sunt: „Dacă nu te atingi de primul pahar, nu te poţi îmbăta” şi „Un pahar e prea mult, iar douăzeci
nu sunt destule”
Mulţi dintre noi, la început, pe când ne apucaserăm de băut nu intenţionam să bem, şi nici nu beam, mai mult de unul sau
două păhărele. Dar, cu vremea, am crescut numărul. Şi în ultimii ani, ne-am pomenit bând din ce în ce mai mult; mulţi ne îmbătam
rău şi rămâneam aşa mult timp. Poate că starea în care ne aflam nu se vedea, pe vorbă sau pe mers, dar, de acuma, nu mai eram treji
propriu-zis niciodată.
Dacă acest fapt ne deranja cam mult, o lăsam mai moale sau încercam să ne limităm la unul sau două păhărele, ori să trecem
de la tării, la bere sau vin. Ori încercăm să ne limităm măcar cantitatea, ca să nu ne facem chiar praf. Sau, încercam să ascundem cât
de mult bem.
Dar toate aceste măsuri au devenit treptat din ce în ce mai greu de luat. Uneori, ne lăsam de băut brusc şi nu beam o vreme.
Mai devreme sau mai târziu, o luam de la început cu băutul – doar un păhărel. Şi pentru că păhărelul acela nu părea să ne facă nici un
rău, simţeam că nu e nici o primejdie să mai bem unul. Poate că nici nu bem mai mult în astfel de ocazii; şi ne simţeam tare uşuraţi,
descoperind că puteam bea numai un pahar sau două şi că ne puteam opri la atât. Unii dintre noi am făcut acestea de multe ori.
Dar experienţa s-a dovedit a fio capcană. Ne convingea că vom putea bea fără primejdie. Însă iată că venea o ocazie (o
sărbătoare deosebită sau o suferinţă pentru o mare pierdere, ori nici un fel de eveniment anume), când două-trei pahare ne făceau să
ne simţim bine; deci ne spuneam că unul sau două în plus n-aveau cum să ne facă rău. Şi, cu absolut nici o intenţie iniţială, ne găseam
din bând prea mult. Ne aflam, din nou, exact unde fuseserăm – bând peste măsură, fără voia noastră.
Asemenea experienţe repetate ne-au forţat să tragem o concluzie logică, pe care n-o mai putem ocoli. Dacă nu beam primul
pahar, ne îmbătam niciodată. De aici, în loc să ne facem planuri că n-o să ne mai îmbătăm niciodată sau să încercăm să limităm
numărul de pahare ori cantitatea de alcool, am învăţat să ne concentrăm eforturile spre evitarea unui singur pahar: primul.
Astfel, în loc să ne batem capul cu numărul paharelor la capătul unui episod de băut, evităm paharul care declanşează acel episod.
Sună aproape ca „la mintea cocoşului”, nu-i aşa? Multora ne este greu să credem acum că nu ne-am gândit la acest lucru noi înşine,
înainte de a contacta AA-ul. (ca să spunem adevărul, desigur, noi nici nu doriserăm niciodată să ne lăsăm de tot de băut, până când
am aflat ce este alcoolismul). Dar ideea principală rămâne aceea că acum ştim că metoda aceasta funcţionează.
În loc să scotocim câte pahare putem bea (paharul? – şase? – o duzină?) ne spunem: „Nu te atinge de primul pahar”. E cu
mult mai simplu aşa. Obişnuinţa de a gândi astfel a ajutat mii de membrii AA să rămână abstinenţi ani de zile.
Medici experţi în alcoolism afirmă că efectul primului pahar se bazează pe un fapt medical real. Exact acest prim pahar este cel
care declanşează, imediat sau după un timp, nevoia aprigă de a bea din ce în ce mai mult, până când ajungem la necaz cu băutul.
Mulţi dintre noi am ajuns la convingerea că alcoolismul este o dependenţă de un drog numit alcool; exact ca orice bolnav adictiv la
orice fel de droguri şi care vrea să rămână în recuperare, trebuie să stăm şi noi departe de prima doză din drogul faţă de care am
dezvoltat dependenţă. Experienţa pare să ne dovedească acest lucru. Mărturii în acest sens puteţi găsi în cartea Alcoolicii Anonimi şi
în revista „Viţa de vie AA”(Grapevine), precum le puteţi şi auzi, oriunde se întrunesc membrii AA ca să-şi împărtăşească experienţa.
3. Planul de 24 de ore
 Pe vremea când beam, aveam adesea momente atât de neplăcute, încât juram: „Nu mai beau cât trăiesc”. Ne luam angajamente
de nebăut ori promiteam cuiva că nu ne mai atingem de „pileală” trei săptămâni sau trei luni. Şi desigur, am încercat să le lăsăm de
băut pentru intervale mai lungi sau mai scurte.
Eram absolut sinceri în timp ce făceam aceste declaraţii scrâşnind din dinţi. Voiam, din toată inima, să nu ne mai îmbătăm
niciodată. Eram hotărâţi. Juram că ne lăsăm de băut de tot, cu intenţia de a o face cu adevărat, începând cu o dată definită, în viitor.
Şi totuşi, în ciuda intenţiilor noastre bune, rezultatele erau întotdeauna – inevitabil – acelaşi. Mai devreme sau mai târziu,
amintirea jurămintelor şi a suferinţelor care ne-au forţat să le facem pălea. Beam din nou şi sfârşeam în mai mari necazuri. Astfel „nu
mai beau cât trăiesc” nu durase prea mult.
Unii dintre cei care făcuserăm asemenea jurăminte, nutream gândul secret că promisiunea de a nu mai bea privea doar „tăriile” şi
nu şi berea sau vinul. Astfel am aflat, dacă n-o ştiam deja, că berea şi vinul ne puteau îmbăta tot aşa de bine – doar că trebuia să bem
cantităţi mai mari, ca să obţinem acelaşi efect pe care-l obţinuserăm din băuturile distilate. Iar îmbătarea cu vin sau cu bere era tot
atât de gravă, ca şi cea cu „tării”. Da, unii ne-am lăsat de tot de băut, exact până la data promisă; ne-am ţinut angajamentele. Apoi,
puneam capăt „regimului de secetă” cu băutura şi, curând, sfârşeam iar în necazuri, cu o povară şi mai mare de vinovăţie şi
remuşcări.
Cu asemenea bătălii la activ, în AA încercăm să evităm expresii precum: „lăsat de băut” şi „făcut promisiuni”. Acestea nu fac
decât să ne amintească de eşecurile trecute.
Deşi ştim că alcoolismul este o stare permanentă, ireversibilă, experienţa ne învaţă să nu mai facem promisiuni de abstinenţă-pe
termen-lung. Găsim că este mult mai realist – şi mai de succes – să spunem: „Azi nu beau”.
Chiar dacă ieri am băut, ne putem face planuri să nu bem azi. Poate că vom bea mâine (cine ştie dacă mâine vom mai fi în viaţă?), dar
decidem să nu bem în cele 24 de ore prezente. Indiferent de tentaţii sau de provocări, suntem determinaţi să mergem până în pânzele
albe cu efortul de-a evita paharul, azi.
Este de înţeles că prietenii şi familia sunt sătui până peste cap să ne audă spunând: „Zău că de data asta vorbesc serios”,
numai ca apoi să ne vadă împleticindu-ne în drum spre casă. Deci, nu promitem nimănui, nici lor, nici altor membri AA, că nu vom
mai bea. Ne-o promitem doar nouă înşine. La urma urmelor, este vorba de propria noastră viaţă şi sănătate, care sunt în cumpănă.
Noi înşine trebuie să facem paşii însănătoşirii, nu familia, nici prietenii.
Dacă dorinţa de a bea este foarte puternică, mulţi dintre noi „tranşăm” cele 24 de ore în „felii” mai mici. Decidem să nu
bem, să zicem, cel puţin o oră. Putem îndura disconfortul temporar al nebăutului timp de numai încă o oră; apoi, încă una şi aşa mai
departe. Mulţi ne-am început recuperarea exact în acest fel. De fapt, fiecare caz de recuperare din alcoolism a început cu o oră de
abstinenţă.
O variantă a acestei metode este amânarea următorului pahar.
(Ce părere aveţi? Tot mai sorbiţi din sifon? Aţi amânat paharul de alcool, de care vorbeam la începutul primului capitol? Dacă da,
poate că acesta este începutul recuperării dumneavoastră.)
Vom putea bea următorul pahar mai târziu, dar în clipa de faţă îl amânăm pentru o zi sau pentru un minut (să zicem, până
terminăm de citit restul paginii).
Planul de 24 de ore este flexibil. Îl putem începe iar şi iar, oricând, oriunde ne-am afla. Acasă, la serviciu, într-un bar sau
într-un salon de spital, chiar atunci, la ora 16:00 sau la 3:00, putem decide să nu bem în următoarele cinci minute.
Reînnoit continuu, acest plan nu mai are carenţele metodelor cu lăsatul de băut sau cu angajamentele. Perioadele de lăsat de
băut şi cele de abstinenţă prin angajamente solemne – toate au ajuns la termenul stabilit, cum plănuiserăm, aşa că mereu ne-am simţit
liberi să bem din nou. Dar astăzi este mereu prezent. Viaţa este zilnică; astăzi este tot ce avem; şi oricine poate trăi o zi fără băutură.
Încercăm înainte de toate, să trăim în prezent, numai cu scopul de a ne menţine abstinenţi – şi metoda se dovedeşte a fi bună.
Odată ce ideea a devenit parte din modul nostru de a gândi, descoperim că trăitul în segmente de 24 de ore este o cale eficientă şi
satisfăcătoare pentru rezolvarea majorităţii problemelor noastre de orice natură.
4. Ţinând minte că alcoolismul este o boală incurabilă, progresivă, fatală
Mulţi oameni, pretutindeni în lume ştiu că nu pot mânca anumite mâncăruri precum scoici, ouă, castraveţi, zahăr sau altele de
acest fel – fără să îşi provoace mari neplăceri sau fără să se îmbolnăvească. Poate că cine este alergic la anumite mâncăruri îşi plânge
de milă şi se văicăreşte în faţa oricui vrea să asculte, pentru această interdicţie nedreaptă; poate că se lamentează fără încetare în
legătură cu faptul că nu i se permite să consume ceva delicios, pentru că-i este dăunător sănătăţii.
Evident, chiar dacă ne simţim nedreptăţiţi , nu este înţelept să ne ignorăm constituţia fiziologică. Neluând în seamă limitele,
putem ajunge la mari neplăceri sau la boală. Ca să ne păstrăm sănătatea şi fericirea, între cote rezonabile, trebuie să învăţam să trăim
cu corpul pe care-l avem.
Una dintre noile obişnuinţe de a gândi, pe care şi-o poate dezvolta alcoolicul în recuperare, este convingerea („fără nervi”)
că este necesar să evite substanţele chimice (alcoolul şi celelalte droguri care-l substituie), dacă vrea să-şi menţină sănătatea.
Avem dovezi, din vremea băutului şi din experienţa cu alcoolul a sute de mii de bărbaţi şi femei de-a lungul veacurilor: ştim
că pe parcursul anilor de băut, problemele noastre legate de alcool s-au înrăutăţit continuu. Alcoolismul este progresiv.
O desigur, mulţi am avut perioade de luni sau chiar de ani, când credeam că maniera de a bea ni s-a îmbunătăţit de la sine.
Păream a fin în stare să consumăm destul de mult, fără pericol. Sau, ne abţineam de la băutură, cu unele mici excepţii, când o făceam
lată într-o seară, dar băutul nu se înrăutăţea vizibil, cel puţin nu în ochii noştri. Nu se întâmpla nimic oribil sau dramatic.
Totuşi acum, ne dăm seama că, mai devreme sau mai târziu, problema băutului devenea, inevitabil, din ce în ce mai serioasă.
Unii medici experţi în alcoolism nu au nici o îndoială în privinţa faptului că alcoolismul se înrăutăţeşte constant, odată cu
vârsta. (Cunoaşteţi pe cineva care nu îmbătrâneşte?)
Suntem, de asemenea, convinşi – după nenumărate încercări de-ale noastre de a dovedi contrariul – că alcoolismul este
incurabil, exact ca alte boli fără remediu. Este „nevindecabil”, în sensul că nu putem modifica structura chimică a corpului nostru ca
să redevenim băutori normali, de societate, cum am fost mulţi în tinereţe.
Cum zicem unii dintre noi, nu ne putem schimba structura, exact aşa cum un castravete murat nu mai poate redeveni
castravete proaspăt. Nici un medicament, nici un tratament fiziologic nu a vindecat alcoolismul cuiva.
 În plus, după ce am văzut mii de alcoolici care nu s-a oprit din băut, suntem absolut convinşi că alcoolismul este o boală
fatală. Pe lângă faptul că am văzut mulţi alcoolici murind din cauza băuturii, fie în timpul unor simptome de sevraj de tip delirium
tremens sau convulsii, fie de ciroză a ficatului legată direct de consumul de alcool, ştim şi că multe decese, neatribuite oficial
alcoolismului, sunt în realitate cauzate de acesta. Adesea, când cauza decesului în acte apare ca: accident rutier, înecat, sinucidere,
victimă a uni omor, criză cardiacă, incendiu, pneumonie sau infarct, băutul nemăsurat a condus la starea sau evenimentul fatal.
Desigur, majoritatea celor care astăzi suntem în AA, pe vremea băutului ne simţeam departe de astfel de primejdii şi
probabil că cei mai mulţi nici nu atinseserăm, nici pe departe, oribilele faze finale ale alcoolismului cronic.
Dar am constatat că, bând în continuare, puteam ajunge acolo. Cine a luat un tren care are destinaţie o localitate la mii de km
depărtare, va ajunge exact acolo unde îl duce trenul, câtă vreme nu coboară ca să ia altul, în altă direcţie.
Ce poate face cineva care tocmai a aflat că suferă de o boală incurabilă, progresivă şi fatală – alcoolism sau altceva de acest
fel, precum o afecţiune cardiacă sau cancer?
Mulţi neagă, pur şi simplu, realitatea, ignoră starea de boală, nu acceptă nici un tratament, suferă şi mor.
Dar există şi o altă cale.
Omul acceptă „diagnosticul” – convins de doctor, de prieteni sau de sine însuşi. Apoi, descoperă ce poate face pentru
menţinerea stării „sub control”, aşa încât poate trăi încă mulţi ani fericiţi, productivi, cu sănătate, câtă vreme are grijă de sine aşa
cum se cuvine. Recunoaşte din plin seriozitate condiţiei în carte se află şi face lucrurile de bun simţ necesare vieţii sănătoase. Se pare
că acest procedeu este surprinzător de uşor în cazul alcoolismului, dacă omul vrea într-adevăr să-şi menţină sănătatea. Şi fiindcă în
AA am învăţat să savurăm atât de mult viaţa, vrem cu adevărat să rămânem sănătoşi.
Încercăm să nu scăpăm niciodată din vedere faptul că nu ne putem schimba condiţia de alcoolici, dar învăţăm să nu ne lăsăm
descurajaţi, să nu ne plângem de milă şi să nu vorbim tot timpul despre boala noastră. O acceptăm ca pe o caracteristică a
organismului nostru – aşa cum ne acceptăm înălţimea sau nevoia de-a purta ochelari ori alergiile.
Apoi, încercăm să învăţăm cum să trăim confortabil – nu cu amărăciune – ştiind acest fapt, cât timp pornim de la ideea de a
evita pur şi simplu acel prim pahar (vă amintiţi?) doar pentru azi.
Un membru AA, nevăzător, spunea că alcoolismul este pentru el exact ca0020şi cum nu vede:
- Odată ce am acceptat faptul că mi-am pierdut vederea şi a urmat programul de readaptare care mi s-a pus la dispoziţie,
explică el, am descoperit că mă pot deplasa în siguranţă cu adevărat, oriunde vreau să merg, ajutat de baston şi de
câinele meu, câtă vreme nu uit şi nu ignor faptul că sunt orb. Dar atunci când nu ţin serios cont de acest fapt, mă trezesc
rănit sau la necaz.
O membră AA zicea:
- Dacă vrei să te faci bine, urmezi tratamentul şi instrucţiunile. Şi continui să trăieşti. E uşor, cât timp nu uiţi noile fapte
despre sănătatea ta. Cine are timp de pierdut, ca să cultive sentimente de frustrare sau de autocompătimire, când există
atâta desfătare într-o viaţă fericită şi lipsită de teamă de boală?
În sumar: Ţinem minte că suferim de o boală incurabilă, potenţial fatală, numită alcoolism. Şi, în loc să persistăm în a bea,
preferăm să găsim şi să folosim căi mai plăcute pentru traiul fără alcool.
Nu trebuie să ne fie ruşine că suntem bolnavi. Ne este ceva degradant. Nimeni nu ştie cu precizie de ce unii oamenii devin
alcoolici, iar alţii nu. Nu am alergat după alcoolism, să-l contactăm.
La urma urmelor, nu din plăcere am suferit noi de alcoolism. Nimic din ce-am făcut – lucruri de care apoi ne-a fost ruşine –
n-am făcut deliberat şi cu răutate. Le făceam, deşi raţiunea şi instinctele ne spuneau altceva pentru că eram într-adevăr bolnavi şi nici
măcar n-o ştiam.
Am aflat că, din regretele şi neliniştile în inutile, legate de cum am ajuns în această stare, nu iese nimic bun. Primul pas pe
care îl putem face, spre a ne simţi bine şi a ne depăşi boala, este să nu bem pur şi simplu.
Experimentaţi ideea. N-aţi prefera să ştiţi că sănătatea vă este afectată dar că există un tratament, decât să petreceţi mult
timp torturându-vă cu întrebări de genul: „ce-o fi cu mine?”. Noi am descoperit că noua imagine despre sine este mult mai agreabilă
şi ne face să ne simţim mai bine, decât cea lungubră pe care o avuseserăm înainte. Noua imagine este şi mai conformă cu realitatea.
Noi ştim acest lucru. Dovada se află în felul în felul în care ne simţim, acţionăm şi gândim – acum.
Oricine doreşte, este invitat să „încerce pe gratis” acest nou mod de a fi. După perioada de încercare, cine doreşte să se
întoarcă la „vremurile cele bune”, este perfect liber să o facă. Aveţi tot dreptul să vă întoarceţi la mizerie, dacă doriţi. Pe de altă parte,
vă puteţi păstra noua imagine despre sine, dacă preferaţi. Şi ea vă aparţine, de drept.
5. Trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască
Vechea zicală: „trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”, a devenit un adevăr atât de cunoscut, încât nu este greu să fie luată
drept o banalitate. Desigur, unul dintre motivele pentru care oamenii respectă mereu este acela că s-a dovedit a fi benefică în atâtea
moduri!
Noi, cei din AA, o utilizăm în special pentru a ne ajuta să nu bem. Ne foloseşte mai ales atunci când avem de a face cu
persoane care ne calcă pe nervi.
Recapitulând din nou o parte a trecutului de băutură, mulţi dintre noi putem vedea cât de des era problema băutului legată,
într-un fel sau altul, de alţi oameni. Experimentările cu bere sau cu vin, în adolescenţă, păreau naturale, de vreme ce atâţia alţii le
făceau, iar noi doream să fim remarcaţi printre ei. Apoi, veneau nunţi sau alte „obligaţii”, botezuri, sărbători, meciuri de fotbal,
chefuri sau câte o cină de afaceri…lista poate continua la nesfârşit. În toate aceste ocazii, beam, în parte pentru că toată lumea bea, şi
ni se părea că toţi aşteptam acelaşi lucru şi de la noi. Aceia dintre noi care la început a băut sporadic, singuri sau pe ascuns, o făceam
astfel pentru ca alţii sau o anumită persoană, să nu afle cât sau cât de des beam. Prea rar ne plăcea să auzim discutându-se despre
băutul nostru. Dacă cineva o făcea deseori îi recitam „raţiuni” pentru care beam, ca să scăpăm de critici sau reproşuri.
Unii ne pomeneau arţăgoşi sau chiar beligeranţi după ce beam. Alţii, dimpotrivă, simţeam că ne putem înţelege mult mai
bine cu oamenii după un păhărel sau două, dacă era vorba de o seară în societate, de o tranzacţie comercială dificilă ori de un
interviu pentru angajare – sau chiar de făcut dragoste.
 Băutul ne-a determinat pe mulţi să ne alegem prietenii după cât de mult beau; ba chiar ne schimbam prietenii, când simţeam
că le-am depăşit stilul de a bea. Preferam „băutori adevăraţi”, în locul celor care beau unul sau două păhărele. Şi încercam să-i evităm
pe cei care nu beau deloc.
Mulţi ne simţeam vinovaţi şi ne iritau reacţiile familiei faţă de băutul nostru. Unii ne-am pierdut serviciul din cauza
obiecţiilor pe care le aveau şefii sau colegii cu privire la băut. Ne doream ca oamenii să-şi vadă de treburi şi să ne lase în pace!
Adesea ne iritau şi ne era teamă până şi de cei care nu ne criticaseră. Sentimentul de vinovăţie ne făcuse hipersensibili la cei
din jur şi le purtam ranchiură. Uneori schimbam barurile sau locurile de muncă, numai ca să evităm anumite persoane.
Deci, în afară de noi înşine, mulţi alţii erau, într-un fel sau altul implicaţi în băutul nostru, până la un anume punct.
La început, după încetarea consumului de alcool, am descoperit cu uşurare că oamenii întâlniţi în AA – alcoolici recuperaţi,
păreau atât de diferiţi. Reacţiile lor faţă de noi erau de înţelegere şi grijă, nu de critică şi suspiciune.
Totuşi este perfect natural să întâlnim oameni care ne calcă pe nervi, atât în AA, cât şi în lumea de afară. Poate descoperim
că prietenii ne-AA, colegi de serviciu sau membri ai familiei continuă să ne trateze ca şi cum încă am bea. (S-ar putea să le trebuiască
un timp până să creadă că am încetat într-adevăr băutul).
Pentru a începe să punem în practică principiul „trăieşte şi lasă şi pe alţii să trăiască”, trebuie să ţinem cont de următorul
fapt: în AA şi oriunde altundeva, există oameni care uneori spun lucruri care ne displac sau cu care nu suntem de acord. Este esenţial,
pentru confortul nostru, să învăţă să trăim printre semenii cu vederi diferite de ale noastre. Şi exact pentru astfel de situaţii găsim că
ne este de mare folos să ne spunem: „Păi, trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască”.
De fapt, în AA se pune mult accentul pe a învăţa cum să tolerăm comportamentul altora. Oricât ni s-ar părea acesta de
jignitor sau de lipsit de bun simţ, suntem siguri că nu se merită bem din cauza lui. Recuperarea noastră este mult prea importantă.
Alcoolismul poate ucide – şi o face, după cum bine ne aducem aminte.
Descoperim că nu avem numai de câştigat în urma unui efort deosebit de a încerca să-i înţelegem pe alţii, în special pe cei
care ne irită. De dragul recuperării, este mult mai important să înţelegem decât să fim înţeleşi. Acest lucru nu este prea dificil dacă
ţinem minte mereu că, exact ca şi noi, şi ceilalţi membrii AA încearcă să înţeleagă.
Prin urmare, vom întâlni unii oameni, în AA sau în altă parte, care nu se vor chiar prăpădi de dragul nostru. Aşa că fiecare
dintre noi încearcă să respecte dreptul altora de a acţiona aşa cum consideră ei de cuviinţă (sau cum trebuie). Abia atunci putem
aştepta de la ai aceeaşi curtoazie faţă de noi. În general cei din AA ne-o oferă.
De obicei, oamenii care se înţeleg bine între ei – vecini de cartier, salariaţi ai aceleaşi întreprinderi, membrii ai aceluiaşi club
sau în AA – se simt atraşi reciproc. Când petrecem un timp în compania unor oamenii care ne plac , cei care ne displac ne enervează
mai puţin.
Cu vremea, descoperim că nu ne este teamă să ne dăm la o parte din calea celor care ne irită şi nu-i lăsăm să ne intre sub
piele, nici nu încercăm să-i „îndreptăm”, aşa ca să fie mai pe placul nostru.
Nici unul dintre noi nu-şi aminteşte ca cineva să-l fi forţat să consume alcool. Nimeni nu ne-a legat burduf, ca să ne toarne
băutura pe gât. Exact aşa cum nimeni nu ne-a silit fizic să bem, acum noi încercăm să procedăm astfel încât nimeni să nu împingă
psihologic spre pahar.
Este uşor să folosim acţiunile altora ca alibi pentru a bea. Fuseserăm experţi la aşa ceva. Dar în abstinenţă am achiziţionat o
tehnică nouă. Nu ne permitem niciodată să nutrim resentimente atât de aprige faţă de cineva, încât să ajungem să lăsăm acea persoană
să ne controleze viaţa până în punctul în care ne vom apuca din nou de băut.
Un înţelept zicea odată că nimeni n-ar trebui să critice pe cineva , până n-a umblat cel puţin un kilometru în papucii acestuia.
Acest sfat ne poate aduce mai multă compasiune în suflet pentru semenii noştri. Iar punerea în practică ne face să ne simţim mult mai
bine decât ne-ar face o dimineaţă de mahmureală de „după”.
„Lasă-i să trăiască ”, de acord. Dar unii dintre noi găsim ceva tot atât de valoros în prima parte a zicalei: „Trăieşte”!
numai după ce am adoptat căi de savurare din plin a vieţii proprii, vom putea găsi satisfacţie în a-i lăsa pe alţii să trăiască aşa
cum vor ei. Dacă propria viaţă ne este productivă şi interesantă, chiar că nu ne mai vine să căutăm noduri în papură sau să ne
frământăm pentru modul în care acţionează ei!
Vă gândiţi chiar în clipa de faţă, la cineva care vă irită?
Dacă da, încercaţi să faceţi următorul experiment. Amânaţi gândurile despre acea persoană şi despre ce vă irită la ea. Vă veţi
putea prepeli cu astea toate oricând, ceva mai târziu. Dar, pentru moment de ce să nu amânaţi aceste gânduri, doar atât cât durează
lectura următorului paragraf?
Trăieşte! Să te preocupe propria viaţă. În opinia noastră menţinerea abstinenţei împlinite ne deschide calea spre
viaţă şi fericire. Se merită să sacrificăm câţiva ghimpi, câteva certuri…Aha, deci, n-a fost chip să alungaţi persoana acea din minte!
Hai să vedem dacă vă poate ajuta sugestia care urmează.
6. Fă ceva, fii activ
Este deosebit de greu pentru oricine să stea neclintit, încercând să nu facă anume lucru sau nici măcar să nu se gândească la
acesta. Este cu mult mai uşor să ne antrenăm într-o activitate, să facem ceva – altceva decât ceea ce încercăm să evităm.
La fel şi cu băutul. Doar încercarea, ca atare, de a evita paharul (sau gândul la unul) nu pare a fi destul. Cu cât ne gândim
mai mult la paharul de care încercăm să ne ţinem departe, cu atât va ocupa el mai mult loc central în mintea noastră. Şi aceasta nu ne
serveşte la nimic. Este mai bine pentru noi să ne ţinem ocupaţi cu ceva, aproape orice, ceva ce ne va concentra atenţia şi ne va
canaliza energia către sănătate.
Mulţi dintre noi ne-am întrebat ce-o să facem, odată ce am încetat băutul, cu tot timpul acesta la dispoziţie. De îndată ce n-am
mai băut, toate acele ore pe care le petrecuserăm înainte plănuind şi procurându-ne ceva de băut, bând şi recuperându-ne din efectele
imediate ale beţiei, s-au transformat în lungi perioade goale care trebuiau umplute cumva.
Mulţi aveam un serviciu. Dar chiar şi aşa, existau clipe sau ore lungi, vacante, care „se zgâiau” la noi. Ne trebuiau noi obiceiuri
de activitate cu care să umplem acele spaţii şi să folosim energia nervoasă pe care ne-o monopolizase preocuparea (sau obsesia) de a
bea.
Oricine a încercat să se descotorosească de vreun obicei ştie că, dacă l-a înlocuit cu o activitate nouă, diferită, i-a fost mult mai
uşor, decât dacă a încetat doar vechea activitate, fără a pune nimic în loc.
 Alcoolicii recuperaţi spune adesea că simpla oprire din băut nu este suficientă. A nu bea sună ca o negaţie sterilă. Experienţa
noastră a dovedit-o clar. Ca să trăim fără alcool, am descoperit că era nevoie ca, în locul băutului, să punem un program pozitiv de
acţiune. Ar trebui să învăţăm cum să trăim nebăuţi.
Poate că teama a fost ceea ce ne-a împins spre a ne întreba dacă avem sau nu o problemă cu băutul. Pe termen scurt, frica singură
ne poate ţine departe de pahar. Dar starea de frică nu este o stare de fericire sau de relaxare, pe care s-o menţinem pe termen lung. De
aceea, încercăm să ne cultivăm, în locul fricii, un respect sănătos faţă de puterea alcoolului, exact aşa cum alţi oameni au un respect
sănătos faţă de cianură, iod sau orice altă otravă. În loc să fim hăituiţi de groaza de aceasta, majoritatea oamenilor respectă efectele
asupra corpului uman şi sunt suficient de inteligenţi să se abţină de la a le consuma. Noi, cei din AA, ştim acum acelaşi lucru despre
alcool, faţă de care avem atitudinea descrisă mai sus. Am aflat toate acestea din propria experienţă, nu din desenul cu două oase
încrucişate şi un craniu, de pe etichetă.
Nu ne putem baza pe frică pentru a traversa acele ore în care nu bem; deci, ce ne rămâne de făcut?
Am descoperit felurite activităţi, unele mai utile şi mai profitabile, altele mai puţin. Iată două tipuri de astfel de activităţi, în
ordinea eficienţei lor, în experienţa noastră.
A. Activităţi în AA şi legate de acesta
Când membri AA cu experienţă spun că au constat că „a fi activ” i-a ajutat în recuperarea din alcoolism, ei se referă de
obicei la activităţi în AA şi legate de acesta.
Le puteţi desfăşura şi dumneavoastră, chiar şi înainte de a decide dacă vreţi sau nu să deveniţi membru. Nu vă trebuie
permisiune şî nici invitaţie de la cineva.
De fapt, s-ar putea să fie o idee bună ca, înainte de a decide dacă aveţi o problemă cu băutul, să petreceţi un timp în contact
cu AA-ul. Fiţi fără grijă – doar stând în jurul mesei şi observând ce se discută în şedinţele AA, nu vă etichetează drept alcoolic sau
membru AA exact aşa cum nu v-aţi transforma în găină, numai pentru că v-aţi fi cocoţat pe coteţul găinilor. Vă puteţi oferi o
„perioadă de probă” sau de „tatonare” a AA-ului, înainte de a vă hotărî să aderaţi.
Activităţile de început în AA, s-ar putea să vi se pară destul de nesemnificative, dar rezultatele le dovedesc valoarea. Le-am
putea numi activităţi de „spart gheaţa”, pentru că ele ne dau un sentiment de confort printre necunoscuţi.
După încheierea şedinţelor, veţi observa că, în general, unul dintre cei prezenţi încep să aranjeze scaunele sau să golească
scrumiere, ori cănile de ceai sau de cafea.
Alăturaţi-vă acestora. Veţi fi surprins de ce efect vor avea asupra dumneavoastră nişte mici „corvezi” banale. Puteţi ajuta la
spălatul cănilor şi la aparatul de făcut cafea, la pus la loc literatura, la măturatul podelei. Doar pentru că ajutaţi la aceste mici
îndatoriri, nu înseamnă că aţi devenit omul de serviciu al grupului. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru că le-am făcut noi înşine de-a
lungul anilor şi pentru că i-am văzut şi pe alţii făcându-le, ştim că fiecare persoană care şi-a găsit abstinenţa fericită în AA, a
participat la un moment dat la făcutul cafelei, la prfegătirea răcoritoarelor şi la curăţenie. Rezultatele pe care le-am simţit în urma
acestor activităţi au fost concrete, benfice şi – de obicei – surprinzătoare.
De fapt, mulţi dintre noi am început să ne simţim confortabil în preajma AA-ului numai după ce am început să participăm la
aceste activităţi simple. Ne-am simţit mai în largul nostru şi cu mult mai departe de băutură sau de gândul la ea, când am acceptat
chiar câte o mică responsabilitate specifică – precum adusul răcoritoarelor, ajutatul la prepararea şi servirea lor sau făcând altceva, ce
se dovedea a fi necesar. Veţi afla ce este de făcut pentru pregătirea şedinţelor şi pentru ordinea de după, prin simpla observare a ceea
ce fac alţii.
Desigur, nimeni nu este obligat să facă nimic din toate acestea. În AA, nu există nici un fel de solicitări pentru a face sau a
nu face ceva anume. Dar aceste simple treburi mărunte gospodăreşti şi angajamentul (luat doar faţă de sine) de a le îndeplini cu
sfinţenie, au avut şi au, în continuare, efecte neaşteptat de benefice asupra multora dintre noi. Ele ajută la întărirea „musculaturii”
abstinenţei noastre.
Continuând să frecventaţi un grup AA, veţi observa şi alte treburi care trebuie făcute. Veţi auzi un secretar de grup făcând
anunţuri; veţi vedea casierul ocupându-se de contribuţia „la coş”. Asumarea oricăreia dintre aceste responsabilităţi de îndată ce am
acumulat un interval de timp fără băutură (cam 90 de zile, în majoritatea grupurilor) este o cale bună de umplere a timpului pe care îl
petrecuserăm bând.
Dacă aceste „sarcini” vă interesează, frunzăriţi broşura Grupul AA. Ea explică sarcinile „responsabililor” şi cum sunt aleşi
aceştia.
În AA nimeni nu este „superiorul” şi nimeni nu este „subaltern”; printre membri, nu există clase, straturi sociale ori
ierarhice. Nu există nici un fel de responsabili oficiali cu putere de guvernare sau cu o autoritate de vreo formă sau alta. AA-ul nu
este organizaţie, în sensul obişnuit al cuvântului. Dimpotrivă, este o comunitate de egali. Fiecare se adresează celorlalţi pe numele
mic. Membrii AA îndeplinesc serviciile necesare şedinţelor grupului sau alte funcţii, pe principiul rotaţiei.
Nu se cere nici un fel de formaţie sau competenţă profesională. Chiar şi dacă n-aţi fost niciodată membru, preşedinte sau
secretar al vreunei organizaţii, veţi descoperi – cum am descoperit mulţi dintre noi – că, în cadrul grupului AA, aceste servicii sunt
uşor de îndeplinit şi că ele fac minuni pentru noi, clădind solidă coloana vertebrală a recuperării noastre.
În continuare, vom vorbi despre al doilea tip de activităţi care ne ajută să stăm departe d băutură.
B. Activităţi nelegate de comunitatea AA
Curios, dar adevărat, unii dintre noi, de îndată ce am încetat băutul, parcă am trăi un scurt circuit al imaginaţiei.
Faptul este curios, pentru că e vremea când beam, mulţi făcuserăm dovada unei puteri a imaginaţiei aproape incerdibil fertile. În ami
puţin de o săptămână, puteam visa instantaneu atâtea raţiuni (sau scuze?) pentru a bea, câte nu pot aduce majoritatea oamenilor, în
legătură cu alte scopuri, într-o viaţă întreagă. (Referitor la acest fapt, se ştie sigur că băutorii normali – adică, nealcoolici – nu au
nevoie de şi nu recurg niciodată la nici un fel de justificări pentru a bea sau a nu bea!)
Deoarece nu mai trebuie să ne căutăm scuze pentru a bea (fiindcă nu mai bem), creierul nostru parcă intră în grevă. Unii nici
nu ne mai putem imagina că am putea face ceva, fără băutură, pentru că ne-am pierdut acest obicei sau pentru că probabil, mintea
noastră are nevoie de o convalescenţă prin repaus, după încetarea alcoolismului activ. În orice caz, acest gol se va umple. După prima
lună de abstinenţă, mulţi am sesizat o diferenţă remarcabilă. După trei luni, mintea ni s-a limpezit şi mai mult. Iar în cursul celui de-al
doilea an de restabilire, schimbarea devine izbitoare, cu o rezervă de energie mintală mai bogată decât oricând înainte.
 Dar, în timpul a ceea ce pare a fi interminabila perioadă iniţială de sevraj, ne puteţi auzi întrebând: „Şi cam ce anume aş
putea face?”
Lista care urmează nu este decât o unealtă, pentru demarat. Nu este prea palpitantă, nici prea îndrăzneaţă, dar acoperă acele
activităţila care am recurs mulţi dintre noi, pentru a umple ceasurile libere, când nu eram la serviciu, nici cu alţi nebăutori. Ştim că
aceste activităţi sunt sufieciente, pentru că le-am făcut:
1. Mersul pe jos – în special în locuri pe unde nu mai umblaserăm înainte şi prin parcuri ori la ţară; plimbări relaxate, de
plăcere, nu marşuri obositoare.
2. Cititul – deşi mulţi nu prea avem răbdare să citim nimic ce ar fi solicitat multă concentrare.
3. Vizitat muzee şi galerii de artă.
4. Exerciţii fizice – înot, golf, jogging, yoga sau alte exerciţii recomandate de medic.
5. Începerea unor treburi gospodărăşti îndelung neglijate – curăţenie într-un sertar de birou, aranjarea actelor, răspuns la
câteva scrisori, agăţat tablouri pe pereţi sau altceva asemănător, care a fost atât amânat.
Găsim că este important să nu exagerăm nici una din aceste activităţi. Planuri de curăţenie mare prin dulapuri (sau în pod, ori
în garaj, în pivniţă sau în apartament) poate că sună ca ceva simplu, dar, după o zi întreagă de trudit, s-ar putea să ne pomenim
extenuaţi, murdari, departe de a fi terminat treaba şi descurajaţi. Aşa că sfatul pe care ni-l dăm reciproc este: scurtează planul de
dimensiuni realiste. Pentru început, nu te omorî să faci curăţenie în bucătărie sau în dulapul de acte; fă ordine într-un singur sertar sau
un singur dosar; te vei ocupa de un altul a doua zi.
6. Un hobby nou – nimic costisitor, ca bani sau efort; ceva plăcut şi uşor, în care să nu fie nevoie să excelăm sau să
ieşim învingători, ci doar să ne bucurăm de prospeţimea clipelor de relaxare. Mulţi ne-am ales hobby-uri la care,
înainte, nici nu îndrăznisem să visăm, ca de exemplu operă, peşti tropicali, tâmplărie, broderie, scrisul, cântatul,
cuvintele încrucişate, îndeletniciri culinare, ornitologie, teatrul amator, pielăritul, grădinăritul, marinăritul, cinema-
ul, dansul, jocul de bile, colecţionar de diverse etc. Mulţi am descoperit că ne fac plăcere lucruri la care nici nu ne
gândiserăm vreodată.
7. Reluarea unui vechi hobby – altul decât ştim – noi – ce. Poate că o trusă de acuarele sau un goblen început se află
pitite undeva, de nu le-aţi mai întins de ani de zile – ori poate un acordeon, o masă de tenis, o colecţie de casete cu
muzică sau nişte însemnări pentru un roman. Unora dintre noi ne-a făcut bine să dezgropăm astfel de lucruri, de pe
unde erau dosite, să le scuturăm de praf şi să ne îndeletnicim din nou cu ele. Dacă, dimpotrivă astfel de treburi nu
vă mai cad bine, descotorosiţi-vă de ele.
8. Înscrisul la un curs. V-aţi dorit mereu să invăţaţi chineza sau rusa, să vă desfătaţi cu istoria sau cu matematica, să
înţelegeţi arheologia sau antropologia? Întotdeauna se va găsi undeva un curs, prin corespondenţă sau la televizor,
ori un curs pentru adulţi (ceva facultativ nu pentru diplomă) şi care se ţine săptămânal. De ce să nu încercaţi? Mulţi
dintre noi am descoperit că un astfel de curs a condus la o nouă carieră.
Dar, dacă studiatul devine o povară, nu ezitaţi să vă retrăgeţi. Aveţi dreptul să vă răzgândiţi şi să abandonaţi ceva în
care „e mai mare daraua decât ocaua”. De multe ori e nevoie de curaj şi de gândire sănătoasă, pentru a putea lăsa baltă ceva
ce este în detrimentul nostru sau care nu ne aduce nimic pozitiv, plăcut sau sănătos în viaţă.
9. Munca benevolă într-un domeniu util. Multe spitale, organisme dedicate copiilor, biserici şi alte instituţii şi
organizaţii au nevoie disperată de voluntari pentru tot soiul de activităţi. Aveţi din ce alege, de la a cit cu voce tare
pentru nevăzători, până la a sigila plicurile de corespondenţă a unei biserici sau la a strange semnături pentru o
petiţie politică. Contactaţi spitalele, bisercile, agenţiile neguverneamentale sau cluburile civice din localitatea
dumneavoastră. Noi am descoperit că stima de sine ne-a crescut după fiecare serviciu adus în beneficiul semenilor.
Chiar şi actul în sine de a investiga posibilităţile pentru astfel de servicii este ceva informativ şi interesant.
10. Îmbunătăţirea aspectului personal. Mulţi ne neglijăm destul de des. Un tuns proaspăt, ceva haine noi, o pereche nouă
de ochelari, poate chiar o nouă proteză dentară ne poate aduce o stare de bine. În multe cazuri, ne gândiserăm serios
la astfel de schimbari înainte de AA, iar primele luni de abstinenţă s-au dovedit a fi momentul propice pentru a le
face.
11. Un divertisment! Nu tot ce facem trebuie să fie doar strădanii într auto-depăşire, deşi astfel de eforturi îşi au valoarea
lor şi contribuie puternic la sporirea stimei de sine.
Mulţi dintre noi consideră că este important să contrabalansăm prioadele serioase cu momentele de pur
divertisment.
Vă plac baloanele? Grădinile zoologice? Guma de mestecat? Comediile cinematografice? Muzica „soul”? Lectura
de cărţi poliţiste sau ştiinţifico-fantastice? Vă place să faceţi plajă sau să vă plimbaţi cu sania cu motor? Dacă nu, găsiţi
altceva care să vă aducă pură plăcere şi distraţi-vă „pe uscat”. O meritaţi.
12. _____________________________________________
Completaţi singur la punctul acesta. Să sperăm că lista de mai sus vă sugerează o idee originală , diferită de toate cele de pe
listă … Vă gândiţi la ceva anume? Bun. La treabă.
Doar un mic sfat de prudenţă: unii dintre noi recunoaştem că avem o tendinţă d a exagera şi ne apucăm de prea multe în
acelaşi timp. Metoda de a ne înfrâna această tendinţă vă este explicată în capitolul 18. Se numeşte „Cu răbdarea treci marea”.
7. Rugăciunea pentru Seninătate
Pe pereţii miilor de săli de întrunire AA, în toate varietăţile lingvistice ale globului, se poate citi această invocaţie:
Doamne, dă-ne seninătatea
Să acceptăm ceea ce nu putem schimba,
Curaj, să schimbăm ceea ce putem
Şi înţelepciunea să le deosebim.
Nu AA-ul a generat-o. versiuni ale acestei rugăciuni au fost folosite de veacuri, de către diferite credinţe iar în zilele noastre este
utilizată pe scară largă atât în afara AA-ului, cât şi în cadrul comunităţii. Oricare ar fi credinţa noastră religioasă sau sistemul nostru
filosofic - umanist, agnostic sau ateu – majoritatea dintre noi am descoperit aceste cuvinte ca fiind un ghid minunat pentru a ajunge
la abstinenţă, pentru a ne-o menţine şi pentru a ne bucura de ea. Indiferent dacă vedem în rugăciunea Pentru Seninătate o rugăciune
propriu zisă sau doar exprimarea unei dorinţe fierbinţi, ea ne oferă o reţetă simplă pentru menţinerea echilibrului emoţional.
În capul lipsei de „lucruri pe care nu le putem schimba”, am pus alcoolismul. Ştim că, orice am face nu ne vom transforma în
nealcoolici ca mâine, exact aşa cum nu vom fi în zece ani mai tineri ori cu cincisprezece centimetri mai înalţi.
Nu ne-am putut schimba condiţia de alcoolici, dar nici nu ne-am spus cu lehamite: „Păi, dacă tot sunt alcoolic, atunci să beau
până crăp”. Există ceva ce puteam schimba. Nu mai trebuie să fim alcoolici beţi. Puteam fi alcoolici abstinenţi. Da, ne-a trebuit curaj.
Şi ne-a trebuit o scânteie de înţelepciune, pentru a vedea că acest lucru este posibil – că ne putem schimba.
Această interpretare a Rugăciunii pentru Seninătate, ne-a adus cel dintâi şi cel mai evident beneficiu. Cu cât ne îndepărtam mai
mult de vremea ultimului pahar consumat, cu atât mai bogate şi mai frumoase în înţelesuri devin aceste cuvinte. Le putem aplica în
fiecare zi, la situaţii la care ne făcuserăm obiceiul să fugim, în direcţia sticlei de băutură.
De exemplu: „Îmi urăsc serviciul. Să mai stau pe postul acesta sau să plec?”. Un strop de înţelepciune intră în joc: „ Păi, dacă
plec următoarele săptămâni sau luni vor fi dure, dar dacă am curaj să schimb ceea ce pot, cred că voi găsi un serviciu mai bun ”. Sau
răspunsul ar fi „Hai să privesc lucrurile aşa cum sunt ele. Acum e vremea pentru mine să m-apuc să vânez un serviciu? Am o familie
de întreţinut! În plus, am şase săptămâni de abstinenţă şi prietenii din AA zic că nu ar fi bine să fac schimbări prea drastice în viaţa
mea acum, că e mai bine să mă concentrez să stau departe de primul pahar şi să aştept până mi se limpezeşte capul. De acord, nu-mi
pot schimba serviciul chiar acum. Dar poate că-mi pot schimba atitudinea faţă de acesta. Ia să văd cum aş putea învăţa să-mi accept
serviciul cu seninătate”
Cuvântul „seninătate” evocă un obiectiv imposibil de atins, când am rostit rugăciunea pentru prima dată. Dacă seninătatea
înseamnă cumva apatie, resemnare amară, suferinţă stoică, atunci nici prin gând nu ne-ar fi trecut să o avem ca un scop în viaţă. Dar
am descoperit că ea nu înseamnă nimic din toate acestea. Când ne pătrunde în suflet seninătatea apare mai mult ca o recunoaştere, o
limpezime a minţii, un mod realist de a privi realitatea şi ea este însoţită de pace şi putere interioare. Seninătatea este ca un giroscop
care ne înlesneşte echilibrul, indiferent de „tulburările atmosferice” din jur. Şi este o stare sufletească spre care merită să ţintim.
8. Schimbări în vechiul tipar de viaţă
Pânza vieţii noastre fusese ţesută bătucit din anumite orare, locuri familiare şi anumite activităţi, toate asociate cu băutura. Exact ca
oboseala, foamea, singurătatea, mânia şi excesele vieţii de societate, aceste vechi obişnuinţe se pot dovedi a fi nişte capcane serioase
pentru abstinenţă.
După încetarea băutului, mulţi am descoperit că ne-ar prinde bine să trecem în revistă obiceiurile care fuseseră legate de băut şi,
unde a fost cu putinţă, să schimbăm multe dintre acele nimicuri întreţesute cu consumul de alcool.
De exemplu mulţi dintre cei care avuseserăm obiceiul de a ne „trezi” cu alcool, consumat în baie, acum facem primul drum la
bucătărie, pentru cafea. Unii am inversat ordinea tabieturilor de dimineaţă, adică mâncăm înainte de a face duşul şi de a ne îmbrăca şi
invers. O pastă de dinţiu diferită, o nouă apă de gură proaspătă pentru începerea zilei. Am început să facem un pic de gimnastică de
înviorare ori am încercat să medităm, înainte de a plonja în toiul zilei.
Mulţi ne-am schimbat ruta la plecarea de acasă dimineaţa, noua rută nemaitrecând prin faţa „crâşmei din drum”. Unii am trecut
de la maşină la tren, de la metrou la bicicletă, de la autobuz la mersul pe jos. Alţii, ne-am schimbat tovarăşii de călătorie.
Nu contează dacă băutul a avut loc în vagonul restaurant, la crâşma din cartier, în bucătărie, la club sau în garaj, fiecare dintre
noi poate spune cu precizie care i-a fost „localul” favorit. Fie că am fost beţivani de ocazie, fie că băuserăm zi şi noapte, fiecare
dintre noi ştie care au fost zilele, orele şi ocaziile cel mai adesea asociate cu băutul abuziv.
Din moment ce nu mai vrem să bem, este bine să ne debarasăm de toate tabieturile vechi şi să ne schimbăm rutina zilnică.
Gospodinele de exemplu, spun că le ajută să schimbe orele şi locurile pentru făcut cumpărăturile şi să-şi rearanjeze agenda zilnică de
treburi gospodăreşti. Cei care lucrează şi obişnuiau s-o şteargă la „una mică” în pauza de masă, acum rămân la locul de muncă pentru
a-şi servi cafeaua sau un ceai şi un corn. Pauza de masă este un moment propice pentru un telefon dat cuiva care nu mai bea. La orele
din zi în care obişnuiam să bem, o conversaţie cu cineva, care a depăşit asemenea situaţii, este calmantă.
Aceia dintre noi care ne-am început abstinenţa în spital sau închisoare, am încercat să ne schimbăm „traseele” zilnice, ca să n
întâlnim prea des cu „omul care procură pileala”.
Pentru unii, vremea prânzului fusese. De obicei, o oră sau două de „împrospătare cu lichide”. Imdeiat după încetarea băutului, în
loc să mai mergem la restaurantul obişnuit, unde ne cunoşteau ospătarii şi ştiau exact ce urma să consumăm, fără să le mai spunem, a
fost prudent să ne îndreptăm într-o altă direcţie pentru ne lua prânzul; şi este recomandabil să mancăm în preajma altor nebăutori.
Este stupid să ne încercăm „puterea voinţei”, când e vorba de sănătate şi mai ales dacă nu este ceva neapărat necesar. În locul acestui
experiment, încercăm să ne facem noile obiceiuri de sănătate cât mai puţin dificile.
Pentru mulţi dintre noi aceasta a însemnat, cel puţin într-o vreme, ocolirea prietenilor de pahar. Dacă ne sunt adevăraţi prieteni,
se vor bucura să ne vadă că îngrijim sănătatea şi ne va respecta dreptul de a face ceea ce vrem să facem, exact aşa cum le respectăm
şi noi dreptul de a bea, dacă vor s-o facă. Dar am învăţat să ne ferim de oricine ne-ar îndemna oricând la băut cei care ne iubesc cu
adevărat, ne vor încuraja eforturile de menţinere a sănătăţii.
Acum, după terminarea orelor de serviciu, ne-am făcut obiceiul de a ne cumpăra un sandviş şi de a o lua-o spre casă pe un traseu
diferit, pe care nu se află nici unul dintre localurile în care băuserăm. Aceia dintre noi care suntem navetişti, nu mai dăm pe la
vagonul restaurant şi coborâm din tren pe la capătul opus, ca să nu ieşim din gară drept în prietenoasa tavernă din apropiere. Ajunşi
acasă, în loc să scoatem pe masă paharul şi cuburile de gheaţă, acum ne-am făcut obiceiul de a ne schimba hainele şi de a ne face o
cafea mai întâi; sau poate mâncăm nişte fructe sau bem un suc de legume; poate dormim puţin sau ne relaxăm sub duş, sau cu o carte
sau un ziar. Ne-am deprins cu noi mâncăruri care nu sunt legate de nici un fel de alcool. Dacă rutina obişnuită după serviciu fusese
băutul în faţa televizorului, ne-a fost acum de ajutor să trecem în altă cameră şi la alte activităţi. Dacă avuseserăm obiceiul de a
aştepta ca familia să se ducă la culcare, ca să scoatem sticla din ascunzătoare, acum am început să ne culcăm mai devreme, sau să ne
plimbăm ori să citim ori să jucăm şah.
Călătoriile de afaceri, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele, cursul de golf sau jocul de cărţi, mersul la meciuri, la ştrand sau la schi
adesea prilejuiseră ocazii de îmbătat, pentru mulţi dintre noi. Zilele de vară însemnaseră pentru unii ieşit în larg cu barca, unde
puteam bea. După încetarea consumului de alcool, am găsit că aveam tremeiuri reale să ne plănuim alte tipuri de călătorii sau
vacanţe, pentru o vreme. Este mai uşor să ne găsim alte locuri pentru petrecere concediului, fără alcool decât să ne străduim să
rezistăm ispitelor , în locuri înţesate de clienţi însetaţi de bere sau de rom; este mai uşor să facem lucruri noi, care nu ne amintesc de
băutură.
Dar dacă ne invită cineva la o petrecere, unde principala distracţie – sau afacere – este băutul? Păi, noi fuseserăm experţi la a
găsi alibiuri pentru băut; acum ne folosim această pricepere pentru a compune un politicos: „Nu, mulţumesc!” (pentru petrecerile de
la care nu putem lipsi nici o formă, am dezvoltat noi obiceiuri sănătoase, pe care le explicăm în Capitolul 26).
Doriţi să ştiţi dacă, la începutul abstinenţei noastre ne-am debarasat de toată băutura din casă? Da şi Nu.
Majoritatea celor care am reuşit să ne menţinem abstinenţa, am considerat că a fost sănătos să ne descotorosim de, ca
măsură de
44 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
precauţie, de toate sticlele ascunse prin casă - acelea pe care le-am mai putut găsi. Dar părerile sunt împărţite cu privire la băuturile
din bar sau pivniţă.
Unii dintre noi susţin că nu liberul acces la alcool a fost răspunzător pentru excesele noastre, după cum nici absenţa băuturii, în
anumite momente, nu ne-a putut menţine abstinenţi. De ce, zic ei, să turnăm băutura costisitoare la canal, când trăim într-o societate
în care se consuma alcool şi, deci, ne este oricum imposibil să evităm pentru totdeauna prezenţa băuturilor alcoolice în lume? Cei de
această părere sugerează că se poate ţine băutura în casă, pentru oaspeţi. În restul timpului, n-o bagă în seamă. Aceasta merge pentru
unii.
Cei mai mulţi dintre noi subliniază că uneori le-a fost incredibil de uşor să bea sub imperiul impulsului de moment, aproape
inconştient, înainte de a avea vreo intenţie de-a o face. Dacă nu avem nici o picătură de alcool la îndemână, dacă trebuie să ieşim din
casă pentru a cumpăra ceva de băut, cel puţin avem o şansă de a ne da seama ce avem de gând să facem şi putem opta pentru a nu
bea. Nebăutorii de această opinie spun că este mai bine să fii înţelept, decât să-ţi pară rău mai târziu! Aşa că, şi-au golit caşa de tot ce
conţinea alcool şi n-au mai cumpărat nici o picătură până când nu au atins o abstinenţă echilibrată stabilă. Dar, chiar şi acum, ei
cumpără doar cantitatea necesară pentru a servi oaspeţii din seara respectivă, nu mai mult.
Aşa că, alegeţi. Numai dumneavoastră ştiţi care v-au fost apucăturile de băut şi cum vă simţiţi azi în legătură cu abstinenţa.
Dintre micile schimbări în obiceiuri menţionate în acest capitol, cele mai multe s-ar putea să vă pară ridicol de banale în sine. Totuşi,
vă putem asigura că, prin efectuarea lor globală, am fost propulsaţi într-o sănătate de o natură nouă, înfloritoare.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 45
Şi dumneavoastră puteţi profita de beneficiile unor astfel de schimbări energizante.
9. Ceva de mâncat sau de băut - de obicei, ceva dulce
Vă puteţi închipui un pahar de whisky cu sifon, imediat după o ciocolată cu malţ? Sau o bere, după o prăjitură cu cremă?
Dacă nu vă e prea greaţă la gândul acestor combinaţii şi puteţi continua lectura, veţi fi de acord că ele nu prea merg împreună.
Într-un fel, cele ce urmează se ocupă exact de această experienţă de-a noastră. Mulţi am constatat că ceva dulce - ba chiar orice
aliment, orice gustare - pare să atenueze puţin nevoia de alcool. Deci, din când în când, ne amintim unii altora să nu stăm: prea
îndelung cu stomacul gol.
Poate că este doar imaginaţie, însă se pare că un stomac gol atrage mai cu forţă pofta de pahar; sau, cel puţin, setea de alcool este
mai puternică atunci.
Cartea de faţă se bazează pe experienţa noastră personală şi mai puţin pe dări de seamă ştiinţifice. Deci, nu putem explica precis,
în termeni tehnici, acest fenomen. Ne vom mulţumi să transmitem mesajul repetat de mii de membri A.A. - chiar şi de cei care spun
că nu le-au plăcut dulciurile niciodată: noi am descoperit că ceva dulce, de mâncat sau de băut, astâmpără setea de alcool.
Deoarece nu suntem nici medici, nici specialişti în nutriţie, nu putem recomanda ca fiecare să poarte în buzunar ciocolata şi să
înceapă să ronţăie din ea atunci când apare obsesia de a bea.
46 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Mulţi dintre noi facem acest lucru, dar mulţi au raţiuni sănătoase pentru a evita dulciurile. Totuşi, pentru ca fructe proaspete şi
înlocuitori de zaharuri există, ideea unui gust de dulce este la dispoziţia oricui.
Unii dintre noi credem că mai există şi alte căi pentru atenuarea setei de alcool, ca de pilda, însuşirea unui nou set de acţiuni
fizice, precum gestul de a ne pregăti o băutură carbogazoasă, un pahar cu lapte sau chiar biscuiţi ori o prăjitură cu cremă, urmate de
acţiunea de a sorbi, de a mesteca şi de a înghiţi.
Desigur, proaspăt treziţi în abstinenţă, mulţi alcoolici sunt mai subnutriţi decât ar fi crezut. (Şi aceasta este adevărat pentru
alcoolici din toate categoriile economice.) Din acest motiv, medicii ne recomandă multora să luăm vitamine. Înseamnă că, probabil,
mulţi dintre noi avem nevoie de hrană mai mult decât ne-am fi imaginat vreodată. Şi, cu orice mâncare hrănitoare în stomac, ne
simţim mai bine fiziologic. Un hamburger, miere, alune, legume crude, brânză, nuci, creveţi, jeleu de fructe, o bomboană mentolată -
ceva ce va place şi care nu vă dăunează sănătăţii ajută.
Alcoolicii proaspăt abstinenţi, când li se sugerează să mănânce, în loc să consume alcool, se tem că se vor îngrăşa. După părerea
noastră, aceasta se întâmplă rar. Majoritatea pierd câteva kilograme de grăsime inutilă, în timp ce alţii pun câteva kilograme, necesare
corpului.
Desigur, cei cu "înclinaţii" către îngheţată cu frişcă şi alte dulciuri vor dezvolta "pernuţe" pe ici, pe colo, în locuri de obicei
nedorite. Dar acesta pare a fi un preţ infim de plătit, pentru eliberarea din alcoolismul activ. Mai bine dolofan sau agreabil grăsuţ,
decât beat, nu-i aşa? Aţi auzit vreodată despre cineva care a fost arestat pe şosea pentru că a condus "gras la volan"?
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 47
Oricum, cu puţină răbdare şi cu gânduri sănătoase, problema greutăţii corporale se îndreaptă, de obicei de la şine, după cum o
demonstrează experienţa noastră. Dacă nu - sau dacă aveţi o problemă serioasă de obezitate sau, dimpotrivă, sunteţi cu mult sub
greutate, este cazul, probabil, să consultaţi un specialist în problemele de dietă care înţelege alcoolismul. N-am întâlnit niciodată
vreun conflict între experienţa A.A. şi sfaturile medicale sănătoase venite de la specialişti care sunt la curent cu boala alcoolismului.
 În consecinţă, de îndată ce apare următoarea ispită de a bea, haideţi să mâncăm puţin sau să sorbim ceva delicios dulce. Aceasta
ne va permite, cel puţin, amânarea consumului de alcool pentru o oră sau două, astfel încât să mai putem face un pas în direcţia
recuperării... poate chiar pasul sugerat în capitolul următor.
10. "Terapia telefon"
La începutul eforturilor noastre spre abstinenţă, mulţi ne-am pomenit bând nepremeditat, ba chiar involuntar, fără nici o deci zie
conştientă de a bea şi fără nici un gând real cu privire la consecinţe; nu intenţionaserăm să declanşăm vreo beţie prelungită.
Acum, am aflat că, prin simpla amânare a acelui prim pahar şi prin înlocuirea lui cu altceva, ne dăm o şansă de a reflecta asupra
experienţei trecute cu alcoolul, asupra bolii alcoolismului şi asupra consecinţelor probabile ale primului pahar.
Din fericire, nu numai că putem reflecta la toate acestea acum putem şi acţiona, dând cuiva un telefon.
După încetarea băutului, ni s-a repetat mereu să acceptăm numerele de telefon ale membrilor A.A. şi să-i sunăm, în loc de a bea.
48 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
La început, gândul de a telefona unei persoane pe care abia am cunoscut-o ni s-a părut straniu şi majoritatea am fost refrac tari la
idee. Dar membrii A.A., cu abstinenţă ceva mai îndelungată decât a noastră, continuau să insiste, zicând că ei înţeleg de ce ezităm,
fiindcă şi ei se simţiseră la fel ca noi la început. Orice-ar fi, ziceau ei, cel puţin încercaţi măcar o dată.
Astfel, mii dintre noi am încercat metoda, în cele din urmă. Spre marea noastră uşurare, experienţa s-a dovedit a fi uşor de trecut,
plăcută şi, mai ales, eficientă.
Poate că cel mai rapid mod de a o înţelege este acela de a va pune în postura persoanei de la celalalt capăt al firului. Ce senti -
ment plăcut de recunoştinţă, pentru încrederea acordată! În mod aproape invariabil, omul va fi drăguţ, poate chiar fermecător în nici
un caz surprins, ba chiar bucuros să vă audă glasul.
Pe lângă toate acestea, mulţi am descoperit că, atunci când eram tentaţi să bem, puteam telefona cuiva cu mai multă expe rienţă
în abstinenţă, fără să pomenim de gândurile noastre la băutură. Situaţia se subînţelegea, fără cuvinte. Şi nu avea nici o importanţă la
ce oră sunăm, din zi sau noapte!
Uneori, fără vreun motiv aparent, ne pomeneam, brusc şi inexplicabil, într-o criză fără sens, de anxietate, frică, teroare şi chiar
panică. (Mulţi oameni, nu numai alcoolicii, trec prin aşa ceva.)
De îndată ce mărturiseam adevărul despre ce simţeam cu adevărat, despre ce făceam şi ce voiam să facem, constatam că eram
pe deplin înţeleşi. Ni se oferea mai mult decât simpatie ni se oferea compasiune, înţelegere totală. Ţineţi minte, toţi cei pe care i-am
sunat fuseseră odată în aceeaşi situaţie şi n-au uitat-o.
Cel mai adesea, după doar câteva minute de conversaţie, gândul la băutură dispărea. Uneori, obţineam informaţii practice
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 49
şi sugestii, fie ca o ghidare indirectă, abia resimţită ca atare, fie ca sfaturi clare, ferme, ca de la suflet la suflet. De multe ori, se
întâmplă să ne pomenim chiar râzând.
Se observă printre alcoolicii restabiliţi o reţea amicală de contacte sociale care-i leagă pe membrii A.A. în afara şedinţelor A.A.,
adesea când nimeni nu are gânduri de băut şi când nu se vorbeşte despre băutură. Am descoperit că putem întreţine relaţii de societate
cu alţi membri A.A., în măsură dorită, făcând împreună ceea ce se face în general între prieteni: ascultat muzica, stat la taclale, dus la
teatru sau la cinema, mâncat împreună în oraş, camping, dus la pescuit sau în excursii ori, pur şi simplu, vizite reciproce sau
comunicări prin scrisori ori la telefon - toate acestea fără să fie nevoie să bem.
Astfel de relaţii şi de prietenii au o valoare deosebită pentru cei care optează pentru a nu bea. Avem libertatea de a fi noi înşine,
printre oameni care au grijă, ca şi noi, să-şi menţină o abstinenţă fericită, fără campanii fanatice împotriva alcoolului.
Nu este imposibil să ne menţinem abstinenţa printre oameni care nu sunt alcoolici restabiliţi; putem rămâne abstinenţi chiar şi în
mijlocul unora care beau mult - însă compania lor s-ar putea să ne incomodeze uneori. În schimb, în compania alcoolicilor abstinenţi,
putem fi siguri de faptul că recuperarea noastră din alcoolism este preţuită şi profund înţeleasă. Ea înseamnă pentru aceştia tot atât de
mult, cât înseamnă pentru noi sănătatea lor.
Tranziţia către etapa savurării abstinenţei începe în unele cazuri, când, proaspăt abstinenţi, stăm în contact cu alţi nou-veniţi.
Adesea, la început de drum, ne simţim stingheri la gândul unei prietenii cu abstinenţi cu vechime. Poate că ne simţim mai confortabil
în compania celor care, exact ca şi noi, se afla la începutul recuperării. Aceasta explică de ce mulţi dintre noi tele
5O VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
fonăm unor membri A.A. "contemporani cu noi", ca să discutăm despre abstinenţă.
"Terapia telefon" funcţionează chiar şi când nu-l cunoaştem pe cel pe care îl sunăm. Fiindcă există un număr de telefon pen tru
A.A. în fiecare carte de telefon din Canada şi Statele Unite (şi în multe alte ţări), este uşor să formăm, pur şi simplu, acel număr, ca să
intrăm în contact cu un interlocutor onest şi care înţelege cu sufletul. Poate fi cineva necunoscut, dar omul ne înţelege pe deplin.
După primul telefon dat astfel, ne va fi mult mai uşor să dăm următorul, când va fi nevoie. În cele din urmă, nevoia de a vorbi
doar despre obsesia de a bea se estompează iar noi descoperim că ne-am însuşit obiceiul de a face "vizite la telefon" amicale, oca -
zionale. Şi întreţinem acest obicei, deoarece conversaţiile respective ne fac plăcere.
Acestea vin mai pe urmă. La început, "terapia telefon" ne foloseşte exclusiv pentru a ne menţine abstinenţa. Întindem mâna după
telefon, nu după pahar, chiar şi când nu credem că ajută. Ba chiar şi atunci când nu vrem sa telefonam.
11. Ia-ţi un "naş"
Nu toţi membrii A.A. au un "naş".* Dar mii dintre noi mărturisim că nu am fi în viaţă, fără excepţionala prietenie a unui alcoolic
recuperat, în primele luni sau în primii ani ai abstinenţei noastre.
* Nota trad.: În original, "sponsor"
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 51
La începutul Comunităţii A.A., termenul de "naş" nu era parte din vocabularul membrilor. În scurt timp, un mic număr de spitale
din Akron, Ohio şi din New York au început să accepte alcoolici (cu acest diagnostic) ca pacienţi - dacă un membru A.A. abstinent
era de acord să "garanteze" pentru bolnavul sau bolnava respectivă. "Naşul" ducea pacientul (pacienta) la spital pentru internare, îl
sau o vizita cu regularitate, era de faţă la ieşirea din spital a respectivei persoane şi o ducea acasă, apoi la o întrunire A.A.. La
întrunire, naşul îl prezenta pe noul-venit altor alcoolici fericiţi în abstinenţă. Pe toată durata primelor luni ale recuperării, naşul
rămânea la dispoziţia începătorului, ori de câte ori acesta avea nevoie de cineva să-i răspundă la întrebări sau să-l asculte.
Ghidarea din partea naşului s-a dovedit a fi o metodă eficientă de ajutorare a oamenilor pentru a se integra în A.A.; astfel, ea a
devenit tradiţională pentru întreaga mişcare A.A., chiar şi atunci când nu este vorba de spitalizare.
Naşul este adesea prima persoană care îl vizitează pe băutorul-problemă care are nevoie de ajutor - sau primul alcoolic recuperat
cu care stă de vorba cel ce se prezintă la un oficiu de primire A.A. - sau membrul A.A. care se oferă să "garanteze" pentru un alcoolic
proaspăt întors de la dezalcoolizare, dintr-un spital sau dintr-o instituţie corecţională.
La întrunirile A.A., oamenii recomandă începătorului să-şi ia un naş şi rămâne la latitudinea începătorului să îşi aleagă unul, cu
acordul acestuia.
Unul dintre motivele pentru care ideea de a avea un naş se dovedeşte a fi bună, este că noul-venit primeşte ghidare prietenească,
în acele prime zile şi săptămâni, când A.A.-ul pare ceva ciudat şi nou, înainte ca el să se poată orienta singur. Naşul poate
52 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
petrece mai mult timp cu dumneavoastră, va poate oferi mult mai multă atenţie personală, decât un consultant de specialitate foarte
ocupat. Naşii fac vizite la domiciliu, chiar şi noaptea.
Dacă aveţi deja un naş A.A., s-ar putea să vă fie de folos unele dintre sugestiile care urmează. Reţineţi că ele se bazează pe ex-
perienţa miilor de membri A.A., de-a lungul multor ani.
A. Este, în general, preferabil ca naşul să fie de acelaşi sex. Aceasta ajută la eliminarea posibilităţii unei aventuri amoroase, care s-ar
putea complica nedorit de urât şi care ar putea distruge relaţia de ghidare a noului-venit. Din experienţa greşelilor, am descoperit că
relaţiile sexuale şi ghidarea sunt un amestec foarte nefericit.
B. Indiferent dacă ne place sau nu ce ne sugerează naşul să facem (şi naşii nu pot decât să sugereze; ei nu pot forţa pe nimeni să facă
sau să nu facă ceva), trebuie să recunoaştem că naşul este abstinent de mai multă vreme, ştie unde sunt "capcanele" şi s-ar putea să
aibă dreptate.
C. Naşul nu este un lucrător social calificat, nici un consultant-terapeut de vreun fel. Naşul nu este persoana de la care împrumutăm
bani sau care ne procură haine, un serviciu sau de mâncare. Naşul nu este expert medical, nici nu are calificarea de a da sfaturi
religioase, legale, casnice sau psihiatrice; totuşi, naşul are bunăvoinţa de a discuta astfel de probleme, în mod confidenţial şi, adesea,
poate sugera o sursă pentru asistenţa calificată necesară.
Naşul A.A. este pur şi simplu un alcoolic abstinent care poate ajuta la rezolvarea unei singure probleme: păstrarea abstinenţei.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 53
Şi el nu are decât o singură unealtă la dispoziţie: experienţa personală, nu înţelepciune savantă.
Naşii au trecut deja prin ce trecem noi şi au adesea mai multă consideraţie, speranţă, compasiune şi încredere în noi, decât avem
noi înşine. Cu siguranţă, ei au mai multă experienţă. Amintindu-şi propria condiţie, ei întind mâna pentru a ajuta, nu pentru a ne
umili.
Cineva a afirmat odată că alcoolicii n-ar trebui să ţină secrete despre şine, în special acele secrete legate de sentimentul de vi -
novăţie. Vorbind deschis despre şine, evităm astfel de tăinuiri şi acest lucru poate fi tocmai antidotul pentru egocentrism şi pentru
tendinţa excesivă de a ne plânge de milă. Un naş bun este persoana căreia îi putem încredinţa orice şi căreia îi putem dezvălui tot ce
avem pe suflet.
D. Este plăcut să ai un naş care, pe lângă abstinenţă, mai are şi aceleaşi gusturi şi provine din acelaşi mediu social. Dar nu este
neapărat necesar să fie aşa. În multe situaţii, cel mai bun naş este cineva complet diferit. Cele mai improbabile, iniţial, relaţii naş- fin,
sunt adesea cele mai reuşite.
E. Naşii, ca majoritatea oamenilor, au probabil obligaţii de familie şi de serviciu. Dacă, ocazional, naşul poate pleca de la lucru sau de
acasă, pentru a ajuta un nou-venit aflat la ananghie, există desigur situaţii în care naşul nu este disponibil.
Aceasta este o bună ocazie pentru mulţi dintre noi de a face apel la imaginaţie şi a găsi un înlocuitor de naş. Dacă dorim sincer
ajutor, nu vom lăsa faptul că naşul este, să zicem, bolnav sau că nu este disponibil din orice alt motiv, să ne reţină de la a căuta ajutor.
54 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Încercăm o întrunire A.A. din apropiere. Citim literatura A.A. sau de altă natură, care să ne ajute. Telefonăm altor alcoolici re -
cuperaţi pe care îi cunoaştem, chiar dacă nu-i cunoaştem foarte bine. Şi, putem contacta la telefon sau vizita un birou A.A. ori un club
pentru membrii A.A..
Chiar şi dacă singura persoană peste care dăm este cineva necunoscut, avem certitudinea că vom întâlni o persoană care va
manifesta un interes sincer şi dorinţa de a ne ajuta. Dacă, dezvăluim sincer ce ne supără, vom fi întâmpinaţi cu înţelegere adevărată.
Uneori, încurajarea necesară ne vine chiar şi de la alcoolici care ne sunt antipatici. Chiar dacă antipatia este reciprocă, atunci când
unul dintre noi, în încercarea de a-şi menţine abstinenţa, cere altui alcoolic ajutor pentru a nu bea, toate divergenţele banale şi de
suprafaţă dispar.
F. Unii sunt de părere că este recomandabil să avem mai mulţi naşi, pentru că astfel, cel puţin unul va fi disponibil, la nevoie. Aceasta
sugestie aduce un avantaj suplimentar, dar comporta şi un mic risc.
Avantajul constă în faptul că trei sau patru naşi furnizează un evantai mai larg de experienţă şi cunoştinţe despre abstinenţă decât
poate furniza o singură persoană.
Riscul, în cazul mai multor naşi, se află într-o tendinţă pe care unii dintre noi am dezvoltat-o pe când beam. Ca să ne protejăm în
faţa criticilor legate de băut, relatam "versiuni" diferite despre evenimente, în funcţie de cine ne asculta. Am învăţat chiar să şi
manipulăm oamenii într-un sens, astfel încât îi făceam să ne scuze modul de a bea şi, mai mult, să-l încurajeze. Poate că nu eram
conştienţi de această tendinţă şi n-o făceam cu rea intenţie. Dar ea a devenit o parte a personalităţii noastre, pe când beam.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 55
Astfel, cei care "aveam o grămadă de naşi", ne-am surprins încercând să-i facem să se contrazică unul pe celalalt, spunând un
lucru unuia şi alt lucru altuia. Această tactica nu ne prea merge întotdeauna, fiindcă naşii sunt greu de "trombonit". Se prind repede la
şiretlicurile cuiva care vrea să bea, fiindcă şi ei le-au folosit. Numai că noi continuam uneori să jucăm jocul acesta, până că îl facem
pe unul dintre naşi să spună exact opusul a ceea ce spusese un altul. Poate că reuşim chiar să "stoar cem" de la unul ceea ce vrem să
auzim, nu ceea ce trebuie. Sau, cel puţin, răstălmăcim vorbele naşului, după placul nostru.
Un asemenea comportament apare mai mult ca o reflectare a bolii, decât ca o încercare onestă de a obţine ajutor pentru a ne face
bine. Noi, începătorii, suntem cei care au de suferit, atunci când se întâmpla acest lucru. Deci, dacă lucrăm cu o "echipa de naşi", este
probabil o idee bună să ne supraveghem cu maximă atenţie, să depistăm imediat când, în loc să încercăm să progre săm în linie
dreaptă spre însănătoşire, noi intram într-un astfel de joc.
G. Ei înşişi fiind alcoolici recuperaţi, naşii - natural - au calităţi deosebite, dar şi slăbiciuni. Naşul (sau orice altă fiinţă umană) fără
cusur sau slăbiciuni nu s-a născut încă, din câte ştim noi.
Se întâmplă rar, dar se întâmplă, să fim sfătuiţi greşit sau derutaţi de un naş. După cum am aflat, după ce am săvârşit noi înşine
asemenea greşeli, chiar cu cele mai bune intenţii, şi naşul poate face gafe.
Probabil că nu vă este greu să ghiciţi ce vă spune propoziţia următoare... Conduita regretabilă a naşului nu poate justifica primul
pahar. Fiecare îşi toarnă băutura pe gât cu mâna proprie.
56 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
În loc să blamăm naşul, am descoperit cel puţin treizeci de alte căi pentru a sta departe de pahar. Aceste treizeci de căi sunt
expuse în celelalte secţiuni ale acestei cărţulii, desigur.
H. Nu aveţi nici o obligaţie de a plăti în vreun fel naşului pentru ajutorul acordat. El (sau ea) o face pentru că, ajutându-i pe alţii, se
ajuta pe şine în menţinerea abstinenţei. Sunteţi liber să acceptaţi sau să refuzaţi ajutorul unui naş. Dacă îl acceptaţi, nu deveniţi dator.
Naşii sunt cumsecade şi fermi, dar nu ca să se împăuneze cu "faptele lor bune". Naşul beneficiază de acelaşi "câştig", ca şi finul.
Veţi descoperi acest lucru atunci când veţi fi şi dumneavoastră naşul cuiva, pentru prima dată.
Într-o zi, poate, veţi vrea să acordaţi acest ajutor cuiva. Astfel, veţi mulţumi naşului dumneavoastră.
I. Aidoma unui bun părinte, un naş înţelept îl va lăsa pe nou-venit în pace, când va fi cazul; îi va permite să facă greşeli; îl va vedea
respingându-i sfaturile şi nu se va mânia, nici nu se va considera sfidat. Un naş avizat încearcă din toate puterile să lase la o parte
vanitatea sau sentimentele rănite, în relaţiile cu finul.
Cel mai bun naş este acela care se bucură nespus când noul venit reuşeşte să treacă într-o etapă mai autonomă. Aceasta nu
înseamnă că urmează să rămânem complet singuri pe acest drum. Însă, vine o vreme când fiecare pui trebuie să-şi folosească pro -
priile aripi şi să-şi construiască propria familie.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 57
12. Suficientă odihnă
Din cel puţin trei motive, oamenii care consumă puternic alcool, adesea nu-şi dau seama cât sunt de obosiţi.
Aceste trei motive sunt caracteristici ale alcoolului:
l. este plin de calorii, care produc energie imediată;
2. "amorţeşte" sistemul nervos central, ceea ce face ca omul să nu poată simţi întregul disconfort fizic şi
3. când efectul anestezic dispare, se produce agitaţie, care seamănă cu energia nervoasă.
După ce încetam băutul, agitaţia şi insomniile pot persista o vreme. Sau, devenim brusc conştienţi de starea de oboseală extremă
în care ne aflăm, deci, ne simţim vlăguiţi şi letargici. Cele două stări pot alterna.
Ambele sunt reacţii normale, pe care mii dintre noi le-am avut la începutul abstinenţei, cu intensităţi care depindeau de modul în
care băuserăm şi de starea generală de sănătate a fiecăruia. Ambele vor dispărea, mai devreme sau mai târziu şi nu tre buie să ne
alarmeze.
Dar este foarte important să ne acordăm odihna din belşug după încetarea băutului, deoarece ideea de a bea apare din senin cu
mult mai uşor când suntem obosiţi.
Mulţi dintre noi ne-am mirat de bruscheţea cu care apare gândul la un pahar, fără să avem un motiv aparent. Când examinam
situaţia, descoperim de fiecare dată că ne simţim extenuaţi şi nici nu ne-am dat seama de aceasta. S-ar putea că ne-am folosit toata
energia şi nu ne-am odihnit destul. În general, o gustare sau un pic de somn ne poate schimba starea de spirit şi ideea băuturii dispare.
Chiar dacă nu putem adormi, doar câteva minute "la orizontală" sau într-un fotoliu sau în vană, vor suprima efectele oboselii.
58 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Desigur, cel mai bine este să ne reglementăm viaţa după un orar sănătos, care să permită cu regularitate odihna periodică su -
ficientă, în cadrul celor 24 de ore zilnice.
Fără să generalizăm, mii dintre noi am avut de suferit etape cu insomnii, după ce am încetat băutul. Fără îndoială, sistemul
nervos are nevoie de un timp pentru a învăţa (sau, de obicei, a reînvăţa) deprinderea somnului neîntrerupt şi la intervale regulate, fără
alcool în organism. Cea mai rea parte a acestei situaţii este îngrijorarea legată de insomnie, fiindcă îngrijorarea împiedică venirea
somnului.
Primul sfat pe care ni-l dăm reciproc, în acest punct, este: "Nu te nelinişti. Nimeni nu a murit vreodată din lipsa de somn. Când
organismul îţi va fi suficient de obosit, vei dormi". Şi exact aşa se şi întâmplă.
Fiindcă insomnia a fost una dintre scuzele noastre pentru "nevoia de a bea un păhărel sau doua", majoritatea suntem de acord ca
o atitudine complet noua faţă de insomnie ajută abstinenţei. În loc să ne sucim şi să ne învârtim şi să ne agităm că nu putem adormi,
unii dintre noi o acceptăm, ne sculăm şi citim sau scriem câte ceva, în acele ore târzii din noapte.
 Între timp, este bine să verificăm alte obiceiuri de viaţă, ca să vedem dacă nu cumva suntem chiar noi creatorii insomniilor. Prea
multă cafeină seara? Mâncăm cum trebuie? Facem destulă mişcare? A început sistemul digestiv să funcţioneze normal? Toate acestea
cer timp.
Multe reţete simple, "din bătrâni", împotriva insomniei ajută cu adevărat; un pahar cu lapte fierbinte, respiraţie profundă, o baie
fierbinte, o carte plictisitoare sau puţină muzică relaxantă. Unii preferă procedee originale: un alcoolic recuperat recomandă o băutură
carbogazoasă cu piper.(Fiecare cu gusturile lui!) Alţii
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 59
se bazează pe un anumit tip de masaj, yoga sau alte remedii sugerate în cărţi de specialitate.
Dacă nu putem adormi imediat, stăm întinşi, cu ochii închişi şi nu ne mişcăm. Nimănui nu i se face somn, câtă vreme măsoară
podeaua cu pasul sau stă la taclale cu cafeaua în faţă noaptea întreagă.
Dacă insomniile persista, este recomandabil să consultăm un medic bun, care cunoaşte bine alcoolismul.
Un lucru ştim sigur: somniferele de orice fel nu sunt o soluţie pentru alcoolici. Aproape invariabil, ele conduc la băut, după cum
ne-a dovedit-o repetat, experienţa.
Pentru ca ştim cât de primejdioase pot fi aceste medicamente, ne-am impus să tolerăm pentru o vreme fazele acestea neplăcute,
până când organismul şi-a stabilit un orar sănătos de somn. Odată depăşit disconfortul temporar, când se instalează ritmul natural de
somn, constatăm că s-a meritat efortul.
Încă un lucru curios, în legătură cu somnul, merită semnalat. Multă vreme după "înţărcatul" de la sticlă, mulţi suntem surprinşi
când ne trezim dimineaţa sau în toiul nopţii, dintr-un vis foarte intens, în care se făcea că beam.
Nu toţi am avut astfel de vise. Dar ele apar la suficient de mulţi dintre noi, ca să ştim că sunt obişnuite şi nevătămătoare. A.A.-ul
nu este un program de "citire a viselor", aşa că nu
putem detecta "înţelesul lor ascuns", dacă o fi vreunul, cum ar face-o un psihiatru sau un interpret al viselor. Nu putem decât să
raportăm că asemenea vise pot apărea, aşa că, să nu fiţi surprins dacă vi se întâmplă. Cel mai frecvent vis este acela că ne-am îmbătat
şi suntem îngroziţi, dar nu ne putem aminti nicidecum când am băut.
60 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Ba chiar ne trezim cu fiori pe şira spinării, tremurând sau cu clasicul clănţănit al mahmurelii, când, de fapt, nu pusesem nici un
strop de alcool în gură. Nu a fost decât un vis urât. Şi poate apărea din senin, mult, mult timp de la ultima băutură.
Poate că este un lucru bun că ne simţim zguduiţi şi nefericiţi în faţa gândului la băutură, chiar dacă este doar în vis. Poate că
aceasta înseamnă că începem să înţelegem cu adevărat, profund până în mădulare, că alcoolul ne este nefast. Abstinenţa este mai
bună, chiar şi când o visam în somn.
Frumuseţea somnului în abstinenţă, odată ce am ajuns la ea, constă în plăcerea de a ne trezi fără nici o mahmureală reală, fără
grija a ce s-o fi întâmplat în timpul nopţii, când "s-a rupt filmul". În schimb, ne trezim proaspeţi, cu speranţa şi recunoştinţa, privind
spre o nouă zi.
13. "Fiecare lucru la timpul său"
Iată o zicală cu un înţeles deosebit pentru noi. Exprimată simplu, ea indică faptul că, mai presus de orice, trebuie să ţinem minte
că noi nu putem bea. A nu bea este prima noastră grijă, oriunde, oricând şi în orice împrejurări.
Acest lucru este o chestiune de supravieţuire pentru noi. Am aflat că alcoolismul este o maladie ucigaşă, care duce la moarte într-
o multitudine de moduri. Preferăm să nu activăm aceasta boală prin riscul unui pahar.
Tratamentul pentru condiţia noastră de sănătate, după cum nota Asociaţia Medicală Americană, "implica în primul rând, ab -
ţinerea de la alcool". Iar experienţa noastră nu face decât întărească această reţetă prescrisă ca terapie.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 61
În problemele practice, de zi cu zi, aceasta înseamnă că trebuie să luăm toate masurile necesare, indiferent de preţ, ca să nu bem.
Unii ne-au întrebat: "Înseamnă aceasta că abstinenţa voastră are prioritate în faţa familiei, a serviciului şi a părerii prietenilor?"
Răspunsul este simplu, da, are, când ne gândim la alcoolism ca fiind o chestiune de viaţă sau moarte. Dacă nu ne salvăm
sănătatea - viaţa - atunci, cu siguranţa, nu vom avea nici familie, nici serviciu, nici prieteni. Dacă ne preţuim familia, serviciul,
prietenii, trebuie să ne salvăm în primul rând viaţa, ca să ne putem bucura de cele trei binefaceri.
"Fiecare lucru la timpul său" este o expresie bogată în multe alte înţelesuri, care pot avea greutate în lupta noastră cu proble ma
băutului. De pildă, mulţi am observat că, atunci când am încetat să mai bem, ne-a trebuit mult timp să ne hotărâm ce ne place.
Deciziile veneau greu, apoi se evaporau repede.
Indecizia nu este doar o caracteristică a alcoolicilor în recuperare, dar pe noi ne-a deranjat mai mult decât îi deranjează pe alţii.
Gospodina proaspăt abstinentă nu-şi putea imagina de unde să înceapă, la capitolul curăţenie. Omul de afaceri nu se putea decide
dacă să răspundă sau nu la anumite telefoane sau scrisori. În multe compartimente ale vieţii noastre, voiam să recuperăm tim pul
pierdut, în detrimentul unor sarcini sau obligaţii pe care le neglijaserăm. Evident, nu ne puteam ocupa de toate dintr-o dată.
Aşa ca, "fiecare lucru la timpul său" ne-a ajutat. Dacă decizia de a bea sau a nu bea era imediată, acea decizie merită prioritate şi,
deci, i-am acordat-o. Fără abstinenţă, nu se făcea nici o curăţenie, nu se răspundea la nici un telefon, nu se dicta nici o scrisoare.
62 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Am folosit aceeaşi zicală pentru a face ordine în modul de folosire a timpului în abstinenţă. Am încercat să ne planificăm
activităţile zilei, aranjând sarcinile în ordinea priorităţii şi nefăcându-ne niciodată un orar prea încărcat. Un alt obiectiv priori tar, cap
de lista, a fost sănătatea noastră, în general. Ştiam că extenuarea sau săritul peste mesele zilei puteau fi periculoase.
În timpul alcoolismului activ, mulţi am dus o viaţă foarte dezorganizată şi, adesea, într-o confuzie care ne făcuse să ne simţim
neliniştiţi şi chiar disperaţi. Am descoperit ca ne-a fost mai uşor sa stăm abstinenţi când am introdus un pic de ordine în fiecare zi - în
limite realiste şi cu un plan flexibil. Ritmul rutinei personale, specifice fiecăruia dintre noi, are un efect calmant. Iar principiul pe
baza căruia să ne organizam întru auto-disciplină este, da, "fiecare lucru la timpul său".
14. Dărâmând zidurile singurătăţii
Alcoolismul este descris ca o "boala a singurătăţii" şi foarte puţini alcoolici recuperaţi contesta această descriere. Privind în
urmă la ultimii ani sau la ultimele luni de băut, literalmente sute de mii* dintre noi ne amintim cât ne simţeam de izolaţi, chiar şi în
mijlocul unor oameni fericiţi şi plini de voie bună, la petreceri. Adesea, aveam acel sentiment profund că nu făceam parte dintre ei,
chiar dacă ne comportam ca nişte personaje vesele şi sociabile.
* În prezent, numărul membrilor AA în lume este estimat a fi de peste două milioane.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 63
Mulţi ziceam că începuserăm să bem "ca să fim parte din mulţime". Mulţi am crezut că trebuia să bem ca să fim admişi în rasa umană
şi să ne simţim integraţi.
Desigur, era clar că foloseam alcoolul, în principal, din motive egoiste - adică, îl turnam în organismul propriu, ca să ne simţim
bine în propria piele. Uneori, acel efect de moment ne ajuta să ne comportăm mai sociabil sau să potolim temporar sentimentul de
singurătate interioară.
Dar când acel efect al alcoolului se disipa, ne simţeam şi mai izolaţi, mai "lăsaţi pe dinafară", mai "diferiţi" şi mai trişti decât
oricând.
Dacă ne mai simţeam şi vinovaţi sau ruşinaţi de faptul că ne îmbătaserăm sau de ceva făcut la beţie, aceasta punea capac senti-
mentului marginalizării. Câteodată, în taina, ne temeam sau, chiar credeam, că meritam să fim ostracizaţi pentru ceea ce făcuserăm.
"Poate chiar sunt un intrus", era un gând frecvent de-al nostru.
(Poate va este familiar acest gând, când va amintiţi ultima beţie sau ultima stare de mahmureală de după.)
Drumul însingurat pe care ne aflam ne apărea cenuşiu, întunecos şi fără sfârşit. Era prea dureros să vorbim despre el; şi, ca să
evităm a ne gândi la el, curând beam din nou.
Deşi unii dintre noi am fost băutori singuratici, nu se poate spune că ne-a lipsit compania complet. Oamenii existau în jurul
nostru. Îi vedeam, îi auzeam şi îi atingeam. Dar majoritatea dialogurilor le duceam în interiorul nostru şi le ţineam pentru noi. Eram
siguri că nimeni nu ne putea înţelege. Şi apoi, considerând propria opinie despre şine, nu prea eram siguri dacă şi voiam să ne
înţeleagă cineva.
Nu este, deci, de mirare că înmărmurim, atunci când auzim alcoolici recuperaţi în A.A., vorbind liber şi cinstit despre şine.
64 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Povestirile lor despre escapadele la beţie, despre propriile frici şi despre singurătate, pe care le ţinuseră în taină, ne lovesc cu forţa
unui trăsnet.
Descoperim - dar, la început, abia îndrăznim s-o credem că nu suntem singuri. La urma urmelor, nu suntem chiar "altfel decât tot
restul lumii".
Egocentrismul şi frica, în care trăiserăm un timp îndelungat, construiseră în jurul nostru o cochilie fragilă, care acum se fisurează
în faţa onestităţii cu şine a altor alcoolici recuperaţi. Simţim, aproape înainte de a putea pune în cuvinte, că aparţinem şi noi undeva,
iar singurătatea începe să se risipească.
Cuvântul uşurare este prea slab, pentru a numi acel sentiment de început. Este amestecat cu uimire şi un fel de groază. E
adevărat? O să dureze?
Cei cu câţiva ani de abstinenţă în A.A. îi pot asigura pe nouveniţii, în şedinţele A.A., că este adevărat, da, cât se poate de real. Şi
durează, într-adevăr. Nu este doar un nou fals început, de genul celor pe care le-am cunoscut mereu. Nu este doar o explo zie de
bucurie, după care să urmeze iar dezamăgiri şi durere.
Dimpotrivă, putem beneficia acum de o recuperare reală şi de durată, din singurătate şi alcoolism. Avem, chiar sub ochii noştri,
dovezi din ce în ce mai multe şi mai puternice, în acest sens. Numărul abstinenţilor, cu abstinenţă lungă de ani de zile în A.A., creşte
în fiecare an.
Şi totuşi, depăşirea stării de permanentă suspiciune şi de folosire a altor mecanisme de auto-protejare, nu se poate realiza peste
noapte.
Gândirea şi acţiunile noastre au ajuns nişte "reflexe condiţionate": nimeni nu ne înţelege, nimeni nu ne iubeşte (fie că era aşa
sau nu). Ne-am obişnuit să acţionăm ca nişte singuratici. Aşa
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 65
că, după încetarea băutului, unii avem nevoie de timp şi exerciţiu, pentru a ne dezobişnui de familiara singurătate. Chiar şi dacă am
început să credem că nu mai suntem singuri, uneori tot mai gândim şi acţionăm conform vechilor obiceiuri.
Suntem stângaci când vine vorba de căutat prietenia cuiva şi atunci când ni se oferă prietenie. Nu prea ştim cum să procedăm şi
avem îndoieli în privinţa rezultatelor; apoi, mai e şi povara ultra-grea, acumulată în ani trăiţi în frică. De aceea, când începem să ne
simţim cam singuri - chiar dacă nu suntem fizic singuri vechile tendinţe au un teren propice către balsamul din pahar.
Din când în când, pe unii ne tentează ideea de a abandona totul şi de a ne reîntoarce la vechea mizerie. Cel puţin, ea ne este
familiară şi n-ar mai trebui să trudim la a deveni băutori profesionişti.
Adresându-se unui grup A.A., cineva a mărturisit că, fiind băutor din adolescenţă, până la peste patruzeci de ani, băutul fuse se
ocupaţia lui cu normă întreagă şi că trecuse pe lângă toate experienţele prin care trec tinerii în perioada maturizării. Deci, iată-l la
peste patruzeci de ani, abstinent; ştia cum să bea şi să se laude, dar era complet lipsit de orice deprindere în vreo meserie şi de orice
brumă de bune maniere.
 - La început a fost groaznic, a declarat el. Nu ştiam nici măcar cum să ies cu o fată în oraş, nici ce se face într-o asemenea
ocazie! Şi, am descoperit că nu există nici un "Curs pentru cum se face curte fetelor" la care să se poată înscrie burlaci la patru zeci de
ani.
Omul a fost întâmpinat de cei din sală cu un râs deosebit de cald, din toata inima. Mulţi dintre cei de faţă se recunoşteau pe şine
în experienţa descrisă, pentru că ş ei trecuseră prin ceva tot atât de stingheritor. Sentimentul de stângăcie şi că ai fi un ne
66 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
adaptat la patruzeci de ani (iar în zilele noastre, chiar şi la douăzeci), te face să te gândeşti că poate eşti chiar grotesc, dacă n-ar fi
sălile acestea pline de membri A.A. înţelegători, care au cunoscut aceeaşi frică şi care ne ajută să vedem umorul situaţiei. Acum
putem zâmbi, când încercam din nou, până reuşim. Nu mai trebuie să roşim în taină, când dăm greş; nu mai trebuie să re curgem la
obişnuitele tentative, întotdeauna disperate, de a găsi ceva încredere socială în sticlă, unde nu găsiserăm decât singurătate.
Acesta nu este decât un exemplu extrem de cât de dezorientaţi am fost unii, când am pornit, cu toate pânzele sus, către absti -
nenţă. El ilustrează cât de periculos de rătăciţi am fi, dacă am face drumul singuri. Poate ca am avea o şansă la un milion să reuşim,
oarecum.
Astăzi, ştim că nu mai trebuie să purcedem la drum pe cont propriu. Este mult mai sigur, mai de bun simţ şi mai lipsit de
primejdii, să pornim în compania unui echipaj voios, care merge în aceeaşi direcţie. Şi nu este nevoie să ne ruşinăm pentru faptul că
folosim ajutorul cuiva, pentru că ajutorul este reciproc.
Dacă nu este un semn de laşitate să folosim o cârja când ne fracturăm un picior, atunci nu este un semn de laşitate nici când ne
lăsăm ajutaţi, ca să ne recuperam dintr-o problemă cu băutul. Cârja este minunată pentru cei care au nevoie de ea şi pentru cei care îi
cunosc utilizarea.
Oare este ceva eroic în nevăzătorul care se împiedecă şi umblă doar pe pipăite, numai fiindcă refuză asistenţa care îi este
disponibilă? Asumarea unui risc, nebunesc şi fără rost, este uneori întâmpinată cu laude neîntemeiate. Ajutorarea reciprocă -
întotdeauna mai eficientă - ar trebui să fie primită cu mai multe laude şi mai multă admiraţie.
Propria experienţă în abstinenţă aduce copleşitoare mărturii despre cât este de înţelept să recurgem la tot ajutorul disponibil,
în rezolvarea unei probleme legate de băutură. Nici unul dintre noi nu s-a putut recupera din alcoolism prin forte proprii, oricât de
puternice au fost nevoia şi dorinţa. Dacă am fi putut, n-am fi făcut apel la A.A. sau la psihiatrie ori la alt gen de ajutor.
Din moment ce nimeni nu poate trăi singur, din moment ce depindem, într-o anumită măsură, de semeni, cel puţin pentru anu-
mite bunuri şi servicii, am găsit că este de bun simţ să acceptăm acest aspect particular al realităţii şi să-l folosim în importanta luptă
pentru ieşirea din alcoolismul activ.
Tentaţia de a bea se infiltrează în mintea noastră mult mai uşor şi mai parşiv atunci când suntem singuri. Când ne simţim singuri,
impulsul de a bea apare cu deosebită forţă şi viteză.
Astfel de idei şi dorinţe au mai puţine şanse, atunci când ne aflam în compania altora, mai ales nebăutori. Dacă apar totuşi, ele
par lipsite de forţă şi sunt mai uşor de alungat, când suntem în preajma altor membri A.A..
Nu ignorăm faptul că fiecare avem nevoie, din când în când, de momente cu şine însuşi, pentru a ne aduna gândurile, a ne
inventaria starea, pentru a rezolva o problemă sau o situaţie, fie pentru o scurtă vacanţă din stresul de zi cu zi. Însă am găsit că este
periculos să ne oferim prea multă "vacanţă", mai ales când avem toane sau simţim nevoia să ne plângem de milă Este mai bine să fim
în compania cuiva - a oricui - decât într-o singurătate amară.
Desigur, este posibil ca dorinţa de a bea să ne copleşească şi în toiul unei întruniri A.A., exact aşa cum sentimentul singurătăţii ne
poate copleşi chiar în mijlocul unei mulţimi. Însă şansele de a bea sunt reduse când suntem în compania altor membri A.A., nu
68 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
ca şi în singurătatea camerei de acasă sau într-un colţ retras, dintr-un bar gol şi liniştit.
Când ne avem doar pe şine pentru conversaţie, aceasta riscă să se învârtă într-un cerc vicios. Ea va exclude, din ce în ce mai
mult, intervenţiile de bun simţ ale unor interlocutori. Încercările de auto-convingere spre a nu bea seamănă cu încercările de auto-
hipnoză. Este ca şi când ai încerca să convingi o femelă gestantă să nu fete, când este la termen.
Din acest motiv, atunci când sugerăm evitarea oboselii şi a foamei, adesea menţionăm încă un element periculos, pentru a putea
fi în gardă pe trei fronturi: "nu aşteptă până eşti prea obosit, prea flămând sau prea singur".
Evitaţi aceste primejdii.
Dacă vă vine să beţi, faceţi o pauză şi reflectaţi. Cel mai adesea, veţi descoperi că vă aflaţi într-una sau două din stările de risc
major.
Repede, vorbiţi cu cineva. Imediat, singurătatea va fi mai puţin apăsătoare.
15. Atenţie la mânie şi resentimente
Subiectul mâniei a fost deja atins în această carte, dar amploarea experienţelor traumatice cu mânia ne-a convins că este un
subiect important şi merită atenţie specială din partea celui care doreşte să-şi rezolve problema băutului.
Că o numim ostilitate, resentiment sau mânie, starea aceasta pare să fie strâns legată de beţie şi pare să aibă rădăcini mai adânci
în cazul alcoolismului.
VIATA FARA BAUTURA 69
De exemplu, atunci când, în cadrul unui studiu, un grup de cercetători au adresat unui mare număr de bărbaţi alcoolici întrebarea
"de ce v-aţi îmbătat?", motivul principal menţionat a fost: "Să-i pot zice una lui Cutare, de la obraz". Cu alte cuvinte, ei găsiseră la
beţie puterea şi libertatea de a-şi exprima mânia, pe care nu o putuseră manifesta treji.
S-a presupus, deci, că s-ar putea să existe o relaţie biochimică subtilă, nedeterminată încă, între alcool şi schimbările fiziologice
care însoţesc mânia.
 Un studiu experimental asupra alcoolicilor a concluzionat ca resentimentele pot produce o stare inconfortabilă a sistemului
sanguin al alcoolicului, stare pe care numai o beţie o poate uşura. Un psiholog de vârf a sugerat recent că se prea poate că băutorii
savurează senzaţia de putere asupra altora pe care le-o aduce influenţa alcoolului.
S-au publicat date cu privire la relaţia strânsă dintre consumul de alcool şi atacurile de stradă şi omoruri. Se pare ca o mare
proporţie dintre acestea, în unele ţări, se petrec când fie victima, fie criminalul (fie ambii) sunt sub influenţa alcoolului. Violuri,
certuri familiale care duc la divorţ, maltratarea copiilor, tâlhării cu arma sunt adesea produsul băutului excesiv.
Chiar şi aceia dintre noi care nu am trecut prin asemenea experienţe putem înţelege, fără dificultate, genul acela de turbare feroce,
care-i duce pe unii la asemenea violenţă, când sunt suficient de beţi. De aceea, recunoaştem pericolul potenţial al mâniei.
Nu încape îndoială, aceasta stare este naturală, din când în când, în firea "animalului om". Ca şi frica, probabil că a avut ceva
valoare în supravieţuirea membrilor speciei numite homo sapiens. Mânia a produs, desigur, schimbări pozitive în multe
70 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
civilizaţii, când a fost îndreptată împotriva sărăciei, foametei, bolilor şi nedreptăţii.
Dar nu se poate tăgădui că maltratările fizice şi violenţele, chiar numai verbale, rezultate din mânie excesivă, sunt de plorabile şi
aduc prejudicii atât societăţii ca întreg, cât şi indivizilor. Este motivul pentru care un număr mare de religii şi filosofii ne îndeamnă
insistent să ne debarasăm de mânie, ca să putem trăi o viaţă mai fericită.
Pe de altă parte, mulţi sunt de părere că ascunderea mâniei este ceva nefast pentru echilibrul emoţional şi că este nevoie să
exteriorizăm mânia, într-un fel sau altul, ca să nu ajungă să ne "otrăvească" pe dinăuntru, când se îndreaptă împotriva noastră,
ducându-ne la depresie.
Mânia, cu toate aspectele ei, este o problemă umană universală. Dar ea prezintă un pericol deosebit pentru alcoolici. Propria
mânie ne poate ucide. Alcoolicii recuperaţi sunt, în mare parte, de acord ca ostilitatea, ranchiuna sau resentimentele ne fac adesea să
vrem să bem; deci, este important să fim vigilenţi când vine vorba de astfel de sentimente. Pentru îmblânzirea lor, am găsit căi mult
mai satisfăcătoare decât alcoolul. Însă le vom descrie aici ceva mai târziu.
Întâi, să aruncăm o privire asupra câtorva dintre formele şi culorile pe care le împrumută mânia, uneori:
intoleranţa snobism tensiune neîncredere
dispreţ rigiditate sarcasm anxietate
ciuda cinism auto-compă suspiciune
ura nemulţumire timire gelozie
răutate
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 71
Diverşi membri A.A., abstinenţi, au reuşit să depisteze legătura dintre toate aceste sentimente şi rădăcina lor ascunsă, mânia. În
vremea băutului, putini dintre noi am meditat la asemenea lucruri. Mai degrabă, ne-am măcinat cu ele. Sau, ne lăsam să explodă, mai
ales după ce le amplificam cu încă un păhărel.
Poate că şi frica ar trebui să se afle în lista noastră; mulţi dintre noi credem că mânia este adesea un produs al fricii.
Nu ştim întotdeauna de ce anume ne este frică; uneori, simţim doar o frică vagă, generală, fără nume. Şi ea poate da naştere unei
mânii tot atât de generale, care, într-o clipită, este gata să se îndrepte spre ceva sau cineva.
Mânia se poate naşte şi din sentimentul de frustrare. Tagma alcoolicilor nu se remarcă printr-un înalt nivel de toleranţă faţă de
acest sentiment, fondat sau imaginat. Păhărelul devenise "diluantul" amarei emoţii.
Probabil că resentimentul "justificat" este cel mai înşelător. El este produsul mâniei "întemeiate", pe care am întreţinut-o timp
îndelungat şi care, dacă se mai prelungeşte, ne va diminua progresiv apărarea împotriva alcoolului. Chiar şi dacă suntem trataţi
meschin sau nedrept, resentimentul este un lux pe care noi, alcoolicii, nu ni-l putem permite. Pe noi, orice forma de mânie ne poate
distruge, pentru că ne poate duce înapoi, la băutură. (Problema resentimentului este tratată mai în detaliu în cărţile Alcoholics
Anonymous (Alcoolicii anonimi) şi Cei doisprezece Paşi şi cele douăsprezece Tradiţii.)
Nu putem pretinde că am fi experţi în înţelegerea psihologiei pure, aşa că, la început, trebuie să ne concentrăm nu asupra
descoperirii cauzelor mâniei, ci asupra căilor de a-i face faţă indiferent dacă o considerăm sau nu justificată. Ne străduim să o
stăpânim, pentru a evita întoarcerea la băutură din cauza ei.
72 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Este interesant de constatat că metodele deja discutate, prin care evitam primul pahar, funcţionează excepţional de bine şi
pentru depăşirea disconfortului interior pe care îl avem de indurat la mânie. De pilda, când începem să clocotim interior, uneori ne
face bine să luăm câteva îmbucături de ceva ce ne place sau să bem ceva dulce, nealcoolic.
Când ne irită ceva, este remarcabil de eficient să ridicăm receptorul şi să telefonăm naşului A.A. sau altor alcoolici recuperaţi,
spunându-le ce ne macină.
Şi, se merită să cercetăm dacă nu cumva suntem foarte obosiţi. În acest caz, descoperim că mânia se risipeşte cu puţină odihnă.
Nervii ni se potolesc şi când reflectăm, repetat, asupra zicalei: "traiste şi lasă-i şi pe alţii să trăiască".
Sau, ne putem concentra asupra unei activităţi care nu are nici o legătură cu sursa mâniei noastre, fie nişte exerciţii fizice, fie
muzica preferată.
Ostilitatea ni se risipeşte adesea când reflectam asupra Rugăciunii pentru seninătate. De multe ori, ceea ce ne cauzase mânia, s-a
dovedit a fi în afara puterii noastre de control sau de schimbare (blocare în trafic, temperatura aerului, coada de la magazin). Deci,
lucrul matur şi de bun simţ pe care îl putem face este să acceptăm situaţia, în loc de a clocoti fără rost sau de a ne întoarce la băutură.
Desigur, uneori avem resentimente faţă de o situaţie de viaţă care poate, şi este bine să fie, schimbată. Poate că ar fi bine să ne
dăm demisia, pentru a lucra într-un post mai bun; sau, să divorţăm; sau să ne mutăm cu familia în alt cartier. Dacă este aşa de cizia
trebuie luată cu grijă, nu pe pripite, nici la mânie. Deci, şi în acest caz, este bine ca mai întâi să ne calmăm. Abia după aceea putem
analiza senin şi constructiv, dacă resentimentul ne este
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 73
generat de ceva ce putem schimba. Pentru mai multă siguranţă, a se vedea secţiunea despre Rugăciunea pentru seninătate (capitolul
7).
Uneori, nu avem de a face cu un sentiment care durează de multă vreme, ci cu un atac brusc şi mistuitor de furie. Planul de 24 de
ore (capitolul 3) şi principiul "fiecare lucru la timpul său" (capitolul 13) ne-au ajutat pe mulţi dintre noi să depăşim astfel de atacuri
de furie, deşi fuseserăm destul de neîncrezători în eficacitatea lor, până când le-am aplicat - cu rezultate surprinzătoare.
Un alt remediu eficient împotriva mâniei este ideea: "ca şi cum". Decidem cum ar reacţiona o persoană matură şi cu adevărat
echilibrată, în faţa unui resentiment ca al nostru şi apoi, acţionam "ca şi cum" am fi acea persoană. Încercaţi. Ajută.
Pe mulţi dintre noi ne ajuta ghidarea unui specialist - psiholog, psihiatru, medic sau om al bisericii.
O activitate fizică uşoară ne poate face mult bine. Exerciţiile deja menţionate, respiraţie profundă, o baie fierbinte, lovitul (fără
spectatori, al) unei perne sau unui fotoliu cu pumnul, ţipând toate acestea contribuie la eliberarea din ghearele mâniei a multora dintre
noi.
Rareori este recomandabil să ne mulţumim exclusiv cu a reprima, masca sau stăpâni mânia. Încercam să ne obişnuim să facem
ceva în legătură cu ea, nu din cauza ei. Altfel, şansele de a bea ar creste enorm.
Ca profani în materie, noi ne ştim propria experienţă şi nu posedăm nici noţiuni clinice, nici teorii ştiinţifice cu privire la aceste
probleme. Însă, puţini dintre aceia care au cunoscut mahmureala "de după" pot uita amploarea stării de nervi care o acompaniază.
Uneori, ne-am descărcat-o pe membrii familiei, pe
74 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
colegi, pe prieteni sau pe străini, care, mai mult ca sigur, nu meritaseră neplăcerea. Tendinţa aceasta se poate ţine scai de noi o vreme,
după începerea abstinenţei, ca fumul care pluteşte sub tavanul unui bar neaerisit, amintindu-ne de zilele de băut - până când nu vom
face o curăţenie generală spirituală.
16. A fi bun cu tine însuţi
Când persoana iubită sau un prieten drag se recuperează după o boală grea, în general încercăm să-i oferim grija noastră tandră
şi afectuoasă. Răsfăţăm un copil bolnav cu mâncărurile sale favorite şi cu mici plăceri, care să-l ajute în restabilire.
Convalescenţa după boala alcoolismului activ cere timp şi oricine trece prin ea merită consideraţia şi grija noastră tandră şi
afectuoasă.
În trecut, se credea adesea că cei care se recuperau din anumite suferinţe, le meritaseră, din moment ce şi le creaseră singuri,
deliberat, din egoism.
Din cauza sentimentului de vinovăţie şi a stigmatului asociat alcoolismului de către oameni care nu cunosc natura bolii (inclusiv
noi înşine, până când am devenit mai informaţi), mulţi dintre noi nu am prea fost indulgenţi cu şine în timpul mahmurelii de după o
beţie. Ne resemnam şi înduram, zicându-ne că venise "nota de plată", ca pedeapsă pentru relele făcute.
Acum, ştiind că alcoolismul nu este o apucătură imorală, găsim că este esenţial să ne corectăm atitudinile. Am descoperit că una
dintre persoanele cel mai puţin dispuse să trateze alcoolicul ca pe un suferind, este - surprinzător - alcoolicul însuşi. Iar şi iar, vechiul
mod de a gândi pune stăpânire pe noi.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 75
Se spune că băutorii-problemă sunt perfecţionişti, nerăbdători cu orice slăbiciune omenească, în special cu cele personale. Ne
stabilim obiective imposibil de atins şi ne îndârjim să le atingem, în ciuda caracterului lor intangibil.
Apoi, din moment ce nici o fiinţă umană nu poate menţine ştacheta ridicată la cote extreme, conform pretenţiilor noastre, ne
pomenim eşuând, cum li se întâmplă tuturor celor care îşi stabilesc idealuri nerealiste. Ne cotropesc descurajarea şi depresia şi,
furioşi, ne pedepsim pentru că nu am reuşit să fim super-perfecţi.
Este exact momentul în care putem începe să fim buni sau, cel puţin, oneşti, cu şine. Nu le-am cere copiilor sau unor persoane
handicapate mai mult decât este rezonabil să le cerem. Şi nu avem nici un drept să ne aşteptăm la miracole nici de la noi înşine,
alcoolici în recuperare.
Nerăbdători să ne însănătoşim complet până marţi, miercuri ne trezim tot în convalescenţă şi ne apucăm să ne blamăm pentru
acest fapt. Este momentul oportun pentru a ne da îndărăt cu câţiva paşi, mintal vorbind, ca să ne putem privi cât mai detaşat şi mai
obiectiv cu putinţă. Ce-am putea face pentru un prieten sau altcineva drag, care este descurajat de încetineala cu care se însănătoşeşte
şi începe să refuze să mai ia medicamentele?
Ne ajuta să ne amintim că băutul abuziv ne-a vătămat serios organismul, provocând daune care au nevoie de luni sau chiar ani
pentru reparare. Nimeni nu a devenit alcoolic în doar câteva săptămâni (sau aproape nimeni). Deci, nu ne putem aştepta nici la o
magică restabilire instantanee.
Când ne pătrunde descurajarea, este nevoie să ne încurajăm singuri. Mulţi am descoperit că este sănătos să ne felicităm pentru
progresul deja făcut şi să ne simţim mândri de el, fără a aluneca în îngâmfare sau vanitate excesivă, desigur.
76 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Ne facem inventarul. Ne-am abţinut de la băutură în ultimele 24 de ore? Merită să ne apreciem onest pentru aceasta. Ne-am
convins să mâncăm cum trebuie, azi? Am încercat să ne achităm de obligaţiile zilei de azi? Pe scurt, am făcut azi, cât am ştiut mai
bine, ce era de făcut? Dacă da, atunci aceasta este tot ce ne puteam pretinde.
Poate că răspunsul nu este afirmativ la toate întrebările. Poate am dat cumva greş, am dat înapoi în gânduri şi acţiuni, chiar dacă
am ştiut că nu era bine. Şi ce-i? Nu suntem creaturi perfecte. Ţinta noastră este un mic progres. Nu este cazul să ne tânguim pentru
cât suntem de imperfecţi.
 Ce putem face, ca să ne înseninăm? Putem face cel puţin un lucru care nu este întinsul mâinii după pahar. Fiecare capitol al
acestei cărţi conţine sugestii în acest sens.
Mai exista şi altele, pe care le putem face. Am simţit bucuria de a trai, in ultimul timp? Sau poate am fost atât de încordaţi în
procesul de auto-perfecţionare, încât nu am reuşit să ne bucurăm de un apus de soare, de luna nouă, de o mâncare bună, de o evadare
din griji, de o glumă bună sau de un semn de afecţiune?
Din moment ce organismul pare să se recupereze de la şine, poate că al dumneavoastră s-ar bucura de atât de necesara odihnă.
Savuraţi pacea unui somn de după-amiază sau de noapte, îndelung şi profund; poate aveţi ceva rămăşite de energie, de folosit în mici
plăceri şi distracţii. La fel ca toate celelalte aspecte ale vieţii, şi acestea sunt necesare împlinirii întregului potenţial uman.
Acum a sosit clipa, singura clipă care există. Şi, dacă nu suntem buni cu şine acum, cu siguranţă că nu avem dreptul să aşteptăm
respectul sau consideraţia altora pentru noi.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ77
Am descoperit că, în abstinenţă, ne putem bucura de fiecare lucru care ne bucură când beam, precum şi de multe altele, pe
deasupra. Este nevoie de ceva exerciţiu, dar răsplata pentru efort vine din belşug. Nu o facem din egoism, ci din autoprotejare. Dacă
nu ne preţuim propria restabilire, nu vom ajunge să trăim clipa în care să putem deveni oameni responsabili, generoşi şi oneşti.
17. Atenţie la stările de exaltare
Pentru un mare număr de băutori (alcoolici sau nu), băutura transformă starea de disconfort interior, într-una de euforie. Această
metodă, folosită pentru a fugi de durere în plăcere, este cunoscută sub numele de "evadarea în alcool".
Dar, mii şi mii dintre noi ştim că, de foarte multe ori, fuseserăm deja într-o stare de veselie, înainte de a bea un pahar. La o
revizuire atentă a trecutului nostru cu băutura, un mare număr dintre noi constatăm că am băut adesea ca să intensificăm starea de
veselie, deja jubilată.
Aceasta experienţă a dat naştere sugestiei care urmează. Aveţi mare grijă în momentele de sărbătorire sau în care vă simţiţi
extraordinar de bine.
Când lucrurile merg grozav de bine, atât de bine, încât vă simţiţi de parcă n-aţi mai fi alcoolic - prudenţă maximă! În ase menea
momente (chiar şi după câţiva ani de abstinenţă împlinită), gândul că ar prinde bine un păhărel poate părea foarte firesc iar amintirea
mizeriei din zilele de băut se estompează pentru o vreme. Doar un păhărel începe să apară ca mai puţin fatal şi curând ne vom
convinge că nu ar fi nici primejdios, nici dăunător.
78 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Mai mult ca sigur, un singur păhărel nu ar fi - pentru un băutor normal. Însă, experienţa noastră cu băutura ne-a tot arătat ce
poate face unora ca noi, care nu putem bea ca băutorii normali, un presupus inofensiv păhărel - în realitate, unul fatal. Mai de vreme
sau mai târziu, acesta ne va convinge că un al doilea păhărel n-are cum să ne facă rău. Şi, la urma urmei, de ce două, după primele?
Băutul de bucurie sau la sărbători, când avem un motiv legitim pentru veselie, în mijlocul rudelor sau prietenilor joviali, care pot
bea fără nici un pericol, apare ca deosebit de tentant. Băutul celorlalţi ne apare ca o presiune socială asupra noastră, să facem şi noi la
fel.
Acest fenomen se explică, probabil, prin mentalitatea ca un pahar de etanol (alcool etilic) nu poate lipsi de la petrecerile cu voie
bună (precum nici de la cele de doliu). Conexiunea aceasta poate persista în mintea noastră mult timp după ce aflam că nu mai este
nevoie să bem.
Acum ştim că există multe căi pentru pararea acestei presiuni sociale de a bea, precum căile descrise în capitolul 26. Pe scurt, să
ne reamintim ca nici o situaţie nu ne aduce vindecarea din alcoolism, boala care este activată în clipa în care începem să bem, in-
diferent de ocazie sau de motiv.
În cazul unora dintre noi, impulsul de a bea un păhărel de voie bună, când ne simţim deosebit de bine, este şi mai perfid când nu
avem nimic de sărbătorit şi când nu ne presează nimeni să bem. Acest impuls poate apărea din senin, în cele mai neaşteptate
momente, fără să putem vreodată înţelege din ce cauză.
Acum ştim să nu intrăm în panică, atunci când apare gândul la un pahar de alcool. La urma urmelor, este un gând firesc în zilele
noastre şi, de înţeles în cazul acelora dintre noi care deveniserăm maeştri în această artă, prin practică îndelungată.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 79
Dar gândul la un pahar nu este în mod necesar acelaşi lucru cu dorinţa de a bea unul. Şi apoi, nici gândul, nici dorinţa de a bea
nu trebuie să ne arunce pradă deprimării sau fricii. Ambele pot fi privite, pur şi simplu, ca un semnal se alarmă, menit să ne rea -
mintească pericolele alcoolismului activ. Pericolele acestea sunt permanente, chiar şi atunci când ne simţim atât de bine, încât ne
întrebăm dacă este normal ca cineva să se simtă astfel.
18. Cu răbdarea, treci marea
Tocmai aţi terminat lectura capitolului precedent. Vă grăbiţi să-l citiţi şi pe acesta? De ce? Poate că acum este nevoie să puneţi în
practică zicala: "cu răbdarea, treci marea". Ca alcoolici, aveam adesea tendinţa de a înghiţi băuturile mai repede decât alţii. Şi, mult
prea rar lăsam în pahar ultimele picături sau, în sticlă, ultimele înghiţituri.
Mulţi descoperim amuzaţi, chiar şi după mulţi ani de abstinenţă, că suntem incapabili de a abandona o cană de cafea sau o sticlă
de suc la jumătate. Uneori ne trezim că înghiţim ultimii stropi de băutura nealcoolică de parcă... Poate că mulţi cititori pricep aluzia.
Nouă nu ne vine întotdeauna uşor să punem jos o carte la jumătatea paginii sau capitolului. Parcă am fi constrânşi să citim cartea
până la sfârşit, în loc să ne mulţumim cu o pagină sau doua pe zi, lăsând restul pentru altă dată. Tendinţa aceasta nu este rea în
totalitate. Pentru depăşirea unei obsesii destructive, precum băutul, este de bun simţ să înlocuim acea obsesie cu una benignă, cum ar
fi achiziţionarea de cât mai multe cunoştinţe despre alcoolism şi de cât mai mult ajutor pentru rezolvarea problemei băutului.
80 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Ei bine, continuaţi lectura. Este de o mie de ori mai puţin dăunător să citiţi în exces, decât să continuaţi să beţi.
 Dar, când veţi ajunge la sfârşitul acestui capitol, poate veţi dori să încercaţi ceva nou. Sugeram să puneţi cartea de-o parte şi să
vă revizuiţi ziua. Observaţi de câte ori aţi fi putut încetini ritmul sau de câte ori aţi fi luat unele lucruri mai puţin serios, dacă v-aţi fi
gândit.
Zicala "cu răbdarea, treci marea" este una dintre căile prin care ne reamintim unii altora că avem tendinţa de a face prea multe
dintr-o dată, de a fi prea grăbiţi, nerăbdători cu tot ce pare să ne încetinească. Găsim că ne este greu să ne relaxăm şi să savurăm
viaţa.
Când unul dintre noi este prea precipitat în a isprăvi o treaba sau în a ajunge undeva, prietenii A.A. îi reamintesc, cu blândeţe:
- Mai ştii cum e vorba: cu răbdarea, treci marea?!
Sfatul ne irita adesea, ceea ce însemna că a nimerit drept la ţinta, unde ne doare, nu-i aşa?
Da, ştim că nerăbdarea, în zilele noastre, nu este deloc limitată la alcoolici. Pe măsură ce se accelerează rata schimbărilor în
civilizaţia noastră, din ce în ce mai mulţi oameni se simt presaţi de timp şi chinuiţi de gândul că trebuie să se grăbească, pentru a
ajunge din urmă... Pe cine? Sau, ce anume?
Asemenea presiuni nu-i fac pe majoritatea băutorilor să devină alcoolici. Numai un mic procent dintre băutori dezvoltă problema
noastră. Însă, aceia dintre noi care am dezvoltat-o, pare că trebuie să învăţăm cum să ne relaxam, cum să ne stabilim un ritm sănătos,
cum să ne bucurăm de micile binefaceri şi de lucrurile simple ale vieţii - pe scurt, cum să savurăm călătoria, în loc să ne frământăm
întruna, până ajungem la destinaţie. Orizontul ră
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 81
mâne la locul lui. Uneori, ne face bine să ne oprim, ca să-l contemplăm, doar de dragul frumuseţii peisajului.
Unii, constatăm repetat că am înşfăcat o bucată mai mare decât putem mesteca. Ne înhămăm la mai mult decât putem duce. Poate
că am avea multe de învăţat de la anumiţi pacienţi cardiaci în recuperare. Mulţi dintre ei reuşesc să fie activi, viguroşi şi productivi -
într-un mod cumpănit, fără zbucium şi surmenaj şi fără a fi sclavii unui orar.
Unii dintre noi reuşesc să-şi stabilească obiceiul de a-şi face planuri realiste, în limitele posibilului. Îşi întocmesc liste cu tot ce
doresc să întreprindă în cursul zilei şi apoi elimină, deliberat, jumătate. Şi, în fiecare zi, au o listă nouă.
Alţii îşi planifică intenţionat o agenda pe termen lung, în avans; apoi, au grijă să nu se gândească la cele planificate până la
scadenţă.
Iar alţii consideră că astfel de liste şi agende îi fac să se simtă constrânşi, ele forţând la a "face totul", indiferent de cât timp sau
: câtă energie ar fi necesare. Aceştia găsesc că este sănătos să renunţe la listele de acţiune, pentru o vreme. Ei susţin că, nemaifi ind
sub dictatura listelor, pot învăţa să acţioneze într-un ritm mai spontan şi mai destins.
Pe mulţi ne ajută, în a ne relaxa şi a ne ordona gândurile, dacă şedem liniştiţi, singuri, timp de cincisprezece sau douăzeci de
minute, în fiecare zi, înainte de a începe activităţile cotidiene. Unii, folosim metode specifice, precum meditaţia şi rugăciunea, pe
care le găsim deosebit de potrivite scopului nostru. Şi, poate că reuşim, de mai multe ori în cursul unei zile foarte încărcate, să
petrecem cinci minute netulburaţi, cu ochii închişi, apoi, ne putem relua lucrul, cu forte proaspete.
82 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Unora ne vine greu să găsim pacea, fără ajutorul cuiva. Poate că nu suntem în stare să ne încetinim propriul ritm, dar putem să ne
impunem să şedem liniştiţi, ca să dăm ascultare unui prieten care a atins un anumit grad de seninătate. Atunci când întreaga atenţie ne
este concentrata înspre altcineva, echilibrul ni se restabileşte, obţinem o nouă perspectivă asupra propriei vieţi şi vedem că aceasta nu
trebuie să fie neapărat o goană în care fiecare secundă contează.
Unii oameni găsesc mult reazem în timpul unor "sesiuni de pace sufletească" în compania altora, într-un cadru ceva mai formal,
instituţionalizat, precum ar fi serviciile religioase, sau într-un loc retras la ţară etc.
Ca să nu mai trebuiască să "gonim", putem decide, pur şi simplu, să începem ziua mai devreme decât ne-a fost obiceiul. Cu
puţină imaginaţie, ne putem crea un orar mai puţin strâns, mai flexibil, deci fără scrâşnit din dinţi din cauza stresului.
Dacă ne simţim tensionaţi sau nervoşi, este vremea să ne întrebăm: "Oare chiar sunt indispensabil?" sau "Oare chiar foloseşte
cuiva graba aceasta?" Ce uşurare, când descoperim că putem răspunde, de multe ori, cu "nu".
Pe termen lung, asemenea procedee ne servesc nu numai la depăşirea problemei băutului şi la schimbarea vechilor obiceiuri; ele
ne ajută să devenim cu mult mai productivi, din moment ce ne conservăm şi ne canalizăm energia mai eficient. Ne ordonăm
priorităţile cu mai mult bun simţ. Descoperim că multe dintre aşa zisele "activităţi vitale" pot fi eliminate din planul nostru, după o
reexaminare atentă, cu întrebarea: "Cât de importantă este această activitate în realitate?"
Desigur, zicala "cu răbdarea, treci marea" nu este o scuză pentru amânări sau pentru lipsa de punctualitate. Există lucruri
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 83
care nu se pot "lăsa pe mâine" (şi apoi, pe mâine şi iar pe mâine) unul dintre acestea fiind încetarea băutului. Dar există altele, pe care
le vom putea rezolva mult mai bine a doua zi, când suntem mai pregătiţi pentru a ne ocupa de ele.
La un moment dat, o alcoolică, extrem de bolnavă şi de agitată, a sunat la telefon un birou A.A., cerând ajutor imediat. A fost
întrebată dacă poate aştepta douăzeci sau treizeci de minute, până ajunge cineva la ea.
- Oh, nu, a răspuns ea. Doctorul a zis că am nevoie de ajutor fără nici o întârziere, că nu-mi pot permite nici un minut fără ajutor!
Apoi, a continuat, dintr-o suflare: Şi el mi-a spus asta alaltăieri!
Avem toată compasiunea pentru cei aflaţi în astfel de situaţii, binecunoscute din experienţă. Cineva reuşise să ajungă la bolnava
amintită mai sus, în mai puţin de o oră. Astăzi povesteşte ea însăşi întâmplarea, ca pe un exemplu legat de cum fusese în vre mea
băutului. Este de necrezut, când o vezi, cât de stăpânită şi calmă, dar energică şi vioaie, este ea acum.
Dacă, în adâncul sufletului, vă doriţi să cunoaşteţi pacea, răbdarea şi mulţumirea, să ştiţi că ele va sunt accesibile. Aduceţi-vă
aminte, din când în când, că astăzi vă trebuie un ritm ideal, precum "cu răbdarea; treci marea". Schimbarea poate începe chiar acum.
19. Gratitudinea
 O membră A.A. îşi aminteşte că, ajunsă în vârful carierei alcoolice, nu-şi pierduse deloc credinţa.
- Aveam o încredere fermă, de neclintit... în dezastru, ex
84 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
plica ea. În fiecare dimineaţă, primul meu gând era: "O, Doamne, oare ce necazuri noi se vor abate astăzi asupra mea?!"
Când suna cineva la uşa, era convinsă că motivul vizitei nu putea fi decât ceva neplăcut. Nu aştepta ca postaşul să-i aducă
altceva decât facturi de plată şi alte vesti proaste. Când suna telefonul, ea suspina, anticipând vestea unei catastrofe.
Consumul acesta masiv de energie în speculaţii negativiste ne este familiar multora dintre noi; ne amintim sumbra stare de spirit
care predominase în perioada alcoolismului activ. O parte din acea stare a fost, probabil, cauzată de efectul farmacologic al
alcoolului, care este un drog depresiv. Când ultimele molecule de alcool sunt eliminate din organism, cu ele ne părăseşte şi o mare
doza din acel pesimism.
Dar, am observat că astenia nervoasă persistă, câtă vreme nu o detectăm şi nu o smulgem meticulos din rădăcini.
Să fim înţeleşi, noi nu recomandăm delăsare sau indiferenţă. Nu negăm faptul că dificultăţile vieţii îşi au rostul lor şi că există
obstacole de depăşit, din când în când. Tristeţea şi neplăcerile cauzează, într-adevăr, durere.
Însă acum, fiind eliberaţi din consumul de alcool, putem exersa mai mult control asupra raţiunii. Avem un evantai mai larg de
gânduri şi mintea nu ne mai este atât de tulbure. Gândurile luminoase şi sănătoase ori tenebroase şi prăpăstioase - pentru care optam
în cursul unui interval de douăzeci şi patru de ore, ne vor influenţa puternic starea de spirit din acel interval.
Deoarece apropape toate gândurile ne fuseseră întotdeauna asociate strâns cu consumul de alcool, în prezent găsim că merită să
ne examinăm îndeaproape modul de a gândi şi să adoptăm căi mai eficiente de folosire a puterii raţiunii.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 85
Poate că exemplificările care urmează nu oglindesc nimic din experienţa dumneavoastră sau poate că limbajul vi se pare nou.
Dincolo de acestea, exemplele noastre s-ar putea să vă atingă măcar o coardă a sufletului. Unele sunt exagerate intenţionat, pentru a
reda mesajul cât mai clar cu putinţa. Altele, la prima vedere, vi se vor părea banale. Mulţi dintre noi am descoperit că anumite
ameliorări, oricât de mărunte şi de uşoare în aparenţă, constituie o solidă piatră de temelie pentru restabilirea de durată.
Când copilaşul cade, se loveşte şi plânge, putem detecta cu uşurinţa dacă s-a rănit grav sau dacă doar s-a speriat. Ne putem alege
atitudinea. O alternativă, ar fi să ţipăm isteric pentru că pruncul s-a lovit sau s-a speriat (şi s-o ţinem întruna cu "ce s-ar fi putut
întâmpla"); ori, ne putem păstra calmul ca să mângâiem copilul, recunoscători pentru faptul că nu s-a întâmplat nimic mai grav.
Când bunicul decedează la nouăzeci de ani, nefericit, după o lungă suferinţa, avem alternativa de a insista ca tot ce a mai rămas
de făcut este să ne dezlănţuim în durere, mânioşi că faptul ne-a luat prin surprindere sau să ne îngropam în vinovăţie - şi, de ce nu, în
pahar. Cealaltă alternativă ar fi aceea de a ne reaminti, aşa copleşiţi de tristeţe cum suntem, că bunicul a avut o viaţă lungă, deseori
bună şi fericită; că am încercat să fim buni cu el şi l-am asigurat mereu de iubirea noastră; că suferinţa şi nefericirea lui au luat sfârşit.
Mai mult ca sigur, el nu ar aprecia folosirea decesului său ca scuza pentru a ne îmbăta şi a ne primejdui sănătatea.
Când ajungem, în fine, să vizităm un loc mult visat, ne putem concentra asupra neplăcutelor condiţii de cazare sau a vremii
neprielnice pentru o vacanţă, asupra faptului că zilele de demult nu se mai întorc şi că nu avem la dispoziţie decât câteva
86 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
zile sau o săptămână. Sau, putem fi recunoscători că am ajuns în acel loc şi pentru toate frumuseţile nebănuite care ne aşteaptă să le
descoperim.
Ne putem controla tendinţa de a spune: "da, numai că..." drept răspuns la o constatare optimistă, elogioasă sau construc tivă.
Norocul care a dat peste un prieten sau aerul sau tineresc, ori implicarea unei celebrităţi într-o campanie de caritate, ne pot tenta să
exclamăm acru: "da, numai că..." La ce ajută acest mod de gândire? Ne ajută nouă cu ceva? Oare chiar nu putem tolera faptul că
anumite lucruri sunt pur şi simplu bune? Oare chiar nu ne putem bucura când ne gândim la ele, pentru că trebuie să le "desfiinţăm"?
Aceia dintre noi care încercăm să ne lăsăm de fumat, descoperim că putem alege una din următoarele atitudini: (1) să continuăm
să ne tânguim pentru cât ne este de greu s-o facem ("nici de data asta n-o să reuşesc" şi "ştiam că aşa o să se întâmple, fir-ar să fie,
uite, tocmai am aprins una";. sau (2) să savurăm o atmosferă fără fum de ţigară, când ne aducem aminte; să ne bucurăm de o oră care
a trecut fără să fumăm şi, dacă am aprins una involuntar, să ne felicităm că am stins-o la jumătate.
Când lozul cel mare este de cinci sute de mii, iar noi l-am tras pe cel de cinci sute doar, este limpede care atitudine ar fi de bun
simţ. Cu siguranţă, nu amărăciunea la gândul că am ratat lozul cel mare.
Ni se oferă, la tot pasul, ocazia de a alege conştient o atitudine sau alta iar experienţa ne-a adus convingerea că sentimentul de
gratitudine este cel mai sănătos, cel mai favorabil menţinerii abstinenţei. Este întotdeauna o surpriză plăcută, când descoperim că nu
este greu să dezvoltăm obiceiul de a fi recunoscători, cu preţul unui mic efort.
87 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Mulţi dintre noi am avut reţineri la început. Însă, trebuie să admitem că rezultatele nu au avut nevoie de comentarii. Poate că
ustură când ne muşcăm limba şi nu dăm drumul sarcasmului de pe vârful ei. Poate că trebuia să înghiţim de două ori înainte de a
exprima ceva cât de cât pozitiv, ceva ce etichetam drept "dulcegărie" pe când beam. Dar, curând, ne-a fost tot mai uşor s-o facem iar
obiceiul a dat forţă şi energie recuperării noastre. Viaţa ne-a fost dată ca să ne bucurăm de ea, iar noi intenţionăm să o savurăm.
Frunzărind prin memorie, unii descoperim încă o atitudine negativistă de pe vremea băutului. Mulţi am renunţat la ea iar
schimbarea în acţiuni ne-a adus ameliorări în atitudini şi sentimente.
Cine ştie din ce motiv, petrecuserăm mult timp observând greşelile altora, vorbind despre ele şi gândindu-ne la cât de tare se
înşelau oamenii. (Pentru binevenita schimbare interioară de acum, nu are importanţă dacă aveam dreptate sau nu.) Pentru unii,
schimbarea începe cu încercarea de a avea bunăvoinţa - bunăvoinţa de a nu ne pripi la concluzii, de a accepta pentru o clipă ipoteză
că poate cei pe care îi observăm nu se înşeală. Înainte de a judeca pe cineva, încetam să criticăm, ascultăm cu atenţie şi aşteptăm
deznodământul.
 Nu are importanţă dacă ne-am înşelat noi înşine. Oricare ar fi rezultatul, cel puţin pentru o vreme nu am mai fost robii nevoii
nesănătoase de a avea întotdeauna dreptate sau de a câştiga toate pariurile. Găsim că este sănătos să admitem cu candoare "nu ştiu"
sau "tu ai dreptate; eu m-am înşelat", atunci când nu dorim să ne distrugem starea de bine cu stânjenitoarea descoperire că, de fapt, nu
am avut dreptate. Rămânem cu sentimentul de relaxare şi gratitudine că putem fi deschişi la idei noi. Cei mai rafinaţi
88 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
oameni de ştiinţă sunt mereu alerţi la noi probe care s-ar putea să le infirme teoria, ca să poată elimina noţiunile false şi să ajungă la
adevărul pe care îl căuta.
Când ajungem la o asemenea deschidere, negativismul se evaporează. Poate că exemplul care urmează va ilustra clar relaţia
dintre dorinţa de a avea întotdeauna dreptate (adică, negativismul de a căuta tuturor noduri în papura) şi libertatea de a greşi noi
înşine - libertatea de a detecta şi de a folosi idei noi şi surse de ajutor pentru menţinerea abstinenţei.
Mulţi dintre noi, pe când beam, eram profund convinşi, de ani de zile, că băutul nostru era nevătămător. N-o strigam în gură
mare; însă, când un preot sau un psihiatru ori un membru A.A. ne vorbea despre alcoolism, aruncam urgent observaţia că noi beam
altfel, că noi nu trebuia să facem nimic din ce sugerau ei. Chiar dacă admiteam că aveam ceva probleme cu băutul, eram convinşi că
le puteam rezolva singuri. Astfel, închideam uşa la orice noi informaţii şi surse de ajutor. Şi, în dosul uşii închise, băutul con tinua,
desigur.
A trebuit să ajungem în necazuri teribile şi să ne simţim groaznic de neajutoraţi, înainte de a întredeschide uşa, pentru un strop
de lumina proaspătă şi o mână de ajutor.
Una dintre amintirile cele mai clare, care incorporează înţelepciunea atitudinii de recunoştinţă, este legată, pentru mulţi, de ce am
gândit şi spus la început despre Alcoolicii Anonimi:
"Metoda lor este bună pentru ei. Eu n-am ajuns atât de rău, deci nu e pentru mine".
"Am întâlnit doi foşti membrii A.A. la bar. Din ce zic ei e clar că metoda nu va funcţiona nici pentru mine".
"Am cunoscut un tip care a intrat în A.A.. Acum a devenit un individ enervant, rigid, fanatic şi intolerant".
"Toate chestiile astea despre Dumnezeu şi despre mers la întruniri mă scot din sărite. La urma urmelor, eu n-am fost niciodată un
adept al grupurilor".
Astăzi, onestitatea ne obligă să admitem că am petrecut mai mult timp concentrându-ne asupra opiniilor negative şi întărindu-ne
motivele pentru băut, decât am petrecut privind A.A.-ul cu o minte deschisă. Investigaţia noastră fusese departe de a fi ştiinţifica.
Dimpotrivă, am tratat A.A.-ul cu superficialitate şi pesimism, căutând lucrurile care să nu ne placă.
Nu stăteam de vorba cu prea mulţi abstinenţi în A.A., nici nu citeam suficientă literatură A.A. sau referitoare la A.A.. Pentru că
nu ne plăcuseră câteva lucruri sau cei câţiva membri A.A. pe care "'îi ştiam, lăsam totul baltă. Noi ne-am făcut datoria şi am încercat,
nu-i aşa? (Poate că ştiţi gluma cu omul care spunea că nu-i place să citească? El citise deja o carte şi nu-i plăcuse!)
Acum, ne este clar că am fi putut proceda altfel. Am fi putut investi timp cercetând lucruri care ne-au plăcut în A.A., sugestii
care ne conveneau, reflecţii şi idei cu care eram de acord. Am fi putut fi recunoscători pentru faptul că A.A.-ul nu pretinde contribuţii
sau plata pentru participare, nici aderarea la vreo doctrină, reguli sau ritualuri. Dacă nişte membri A.A. prea vorbareţi nu ne-au fost
pe plac, i-am fi putut aprecia pe cei scurţi la vorba sau care spuneau lucruri care ne interesau. Am fi putut încerca să aflăm de ce este
A.A.-ul atât de bine văzut de atâţia eminenţi specialişti şi experţi, de aşa de multă vreme. Poate că face şi ceva bine A.A.-ul acesta!
Conform experienţei noastre, menţinerea abstinenţei poate depinde exact de o astfel de opţiune: putem petrece ore în şir
justificându-ne motivele, dorinţa, nevoia sau intenţia de a bea; sau putem reflecta asupra faptului că alcoolul ne este nefast, că absti
90 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
nenţa este sănătoasă sau ne putem gândi la ce să facem în loc de a bea.
Fiecare dintre noi optează în modul sau personal. Ne bucurăm când cineva îmbrăţişează o decizie ca a noastră. Dar, indiferent
dacă vă interesează sau nu A.A.-ul, dorim numai bine celor care pornesc spre abstinenţă pe orice cale. Noi continuăm să fim
recunoscători pentru libertatea de a o face prin metoda descrisă aici.
20. Aminteşte-ţi ultima beţie
Nu primul sau ultimul pahar, ci ultima beţie. Deosebirea este importantă, după cum veţi vedea în cele ce urmează.
"Un pahar" este un termen care, de secole, evoca şi anticipează momente agreabile, pentru milioane de oameni.
În funcţie de vârsta şi împrejurările legate de primele noastre experimentări cu alcoolul, fiecare dintre noi îşi are propriile amin-
tiri sau speranţe (sau, uneori, nelinişti), când se duce cu gândul la o bere rece, la "o sută de tărie", la un gin cu şifon, la o vodcă
spălata cu bere, la o sorbitura de vin şi cine mai ştie ce.
La începutul consumului de alcool, pentru majoritatea oamenilor, paharul dorit aducea din belşug rezultatele anticipate, de cele
mai multe ori. Şi, desigur, pentru că obiceiul repetat suficient a prins rădăcini, ne-am deprins să ne gândim la un pahar ca la un
aducător de satisfacţii, fie că era din nevoia de a ne conforma unui ritual religios ori pentru a ne astâmpăra setea, pentru a marca un
eveniment social, pentru a ne relaxa sau a ne stimula ori pentru a ne procura orice alt gen de satisfacţii.
91 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
De exemplu, unui finlandez la 55 de ani, când i se oferă ceva de băut, nu îi este deloc greu să simtă valul de căldura pe care i-l
aducea un pahar de vodca sau de ceva în genul ţuicii, într-o zi friguroasă, din tinereţea sa.
O tânăra poate "vedea" fără dificultate o cupă elegantă de şampanie, un decor încântător, toalete noi, un iubit nou. O alta, se va
gândi la gura sticlei camuflate, din buzunarul bărbosului în jeans de lângă ea, pe când rock-ul răsuna şi luminile psihedelice îşi
proiectează razele prin norii de fum plin de mister, alimentând isteria generală.
Un membru A.A. spune că noţiunea de "un pahar" îl face să simtă în gură gustul de pizza şi bere. O văduvă, în vârstă de
şaptezeci şi opt de ani, îşi aminteşte inevitabil cupele de "lapte de pasăre" (cu lichior), care începuseră să-i placă, înainte de culca re,
la căminul de bătrâni unde locuia.
 Deşi perfect naturale, aceste imagini sunt înşelătoare pentru noi. Aşa am început unii să bem şi, dacă acesta ar fi întregul adevăr
despre perioada de băut, nu am fi avut cum să dezvoltăm o problemă de o asemenea amploare, cu alcoolul.
Privind fără teamă şi în detaliu experienţa noastră cu băutura, descoperim ca în ultimii ani şi în ultimele luni, paharul nu a mai
creat niciodată acele momente magice, perfecte - oricât de mult am încercat să le obţinem.
În schimb, sfârşeam negreşit bând mai mult decât un pahar şi intrând la necaz, într-o formă sau alta. Uneori era doar o stare de
nemulţumire, sentimentul că beam prea mult; însă, alteori, era vorba de certuri în familie, probleme la serviciu, boli grave, acci dente,
griji financiare ori încălcări ale legii.
De aceea, acum, când ni se oferă "un pahar", încercam să ne amintim întregul şirag al consecinţelor legate de consumarea
92 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
"unui singur păhărel". Urmărim imaginea acelui păhărel pana la capăt, până la ultima beţie îngrozitoare, cu mahmureala de după,
Când un prieten ne oferă "un pahar", intenţia lui normală este de a ne propune un pahar sau două de politeţe. Dar dacă, prudenţi,
ne reamintim tot alaiul suferinţelor ultimei beţii, nu vom cădea în capcana concepţiei despre "un pahar" pe care o avuseserăm în
trecut. Pentru noi, astăzi, implacabilul adevăr psihologic este că un pahar înseamnă cu siguranţă îmbătare, mai devreme sau mai
târziu. Pe silabe: ne-caz si-gur!
Băutul pentru noi nu mai înseamnă muzica, râs, voie bună şi făcut cu ochiul, ci boală şi durere.
Un membru A.A. se exprima astfel:
- Acum ştiu că "toarnă-mi un păhărel" pentru mine nu va mai însemna niciodată că voi omorî câteva minute la un bar, că voi lăsa
plata pe tejghea şi... la revedere. În schimbul acelui pahar, voi plăti cu tot ce am agonisit, cu familia, caşa, maşina, serviciul, sănătatea
mintală şi, probabil, cu viaţa. Preţul este mult prea mare. Riscul este mult prea mare.
El îşi aminteşte ultima beţie, nu primul sau pahar.
21. Evitarea stupefiantelor şi a medicamentelor periculoase
Folosirea de substanţe chimice care transformă starea de spirit este o practică veche şi foarte răspândită în lume. Alcoolul etilic a
fost, probabil, prima dintre aceste substanţe şi, dintotdeauna, cea mai populară.
Unele substanţe chimice au proprietăţi medicale recunoscute şi benefice, când sunt prescrise de către medici competenţi, fo
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 93
losite strict după sfatul acestora şi când administrarea lor încetează odată ce nu mai sunt o necesitate pentru pacient.
Ca membri A.A. - deci, nespecialişti - sigur că nu avem calificarea de a recomanda nici un fel de medicamente. Şi nu avem nici
calificarea de a sfătui pe nimeni dacă să ia sau nu medicamente prescrise de medic.
Singura responsabilitate pe care ne-o putem asuma este aceea de a ne împărtăşi experienţa.
Mulţi am folosit alcoolul ca medicament, fie ca să ne simţim în largul nostru, fie ca să nu ne mai fie aşa de rău.
Mii dintre noi am folosit şi alte substanţe, stimulente chimice care păreau să ajute contra mahmurelii sau depresiei (până când
nici efectul lor nu ne-a mai atins). Descoperiserăm sedative şi tranchilizante care să înlocuiască alcoolul, pentru potolirea
tremurăturilor; bromuri şi elixiruri sau pastile, disponibile fără reţetă în farmacii (multe dintre ele etichetate cu: "Nu creează
dependenţă"), care să ne ajute să dormim ori să ne dea un plus de energie, să ne alunge inhibiţiile sau să ne creeze iluzia unei superbe
stări de bine.
Probabil că această dorinţă puternică, aproape o nevoie, de substanţe psihotrope (care afectează psihicul), se înrădăcinează
puternic în fiecare băutor abuziv.
Chiar dacă, în termeni farmacologici, un medicament nu produce nici o dependenţă fiziologică, noi ne obişnuim repede cu acesta
şi dezvoltăm dependenţă. Am descoperit acest fenomen, în mod repetat. Este ca şi cum "predispoziţia la dependenţă" se află în natura
noastră şi nu a medicamentului. Unii dintre noi suntem convinşi că am "devenit dependenţi" şi ne bazăm convingerea pe fapte din
experienţa personală.
94 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
De aceea, facem eforturi serioase în a evita stupefiantele precum marijuana, cocaina, haşişul, halucinogenele - şi refuzăm
sedativele, narcoticele, barbituricele, stimulanţii chimici şi tranchilizantele care se pot procura, prin farmacii.
Este clar, chiar şi pentru aceia dintre noi care nu au recurs niciodată la ele, dar au fost repetat martorii consumului de droguri şi
medicamente, că acestea prezintă un pericol real. Ele pot declanşa cu uşurinţă vechea nevoie de "lichide magice" care să ne aducă o
formă sau alta de extaz sau de pace. Şi nu rămâne decât un pas, uşor de făcut, către pahar, după prima sau a doua "pilulă", chiar dacă
nu simţim nici o schimbare psihică dramatică.
Comunitatea A.A. nu este o ligă antidrog. Ca atare, noi nu luam nici o poziţie, morală sau legală, pentru sau contra marijua nei
ori a altor substanţe similare. (Fiecare membru A.A. are dreptul să-şi exerseze liberul arbitru cu privire la acestea, exprimându-şi
opiniile şi acţionând cum doreşte.)
Poziţia pe care o ia (sau, mai exact, pe care nu o ia) A.A.-ul faţă de stupefiante şi medicamente este, în esenţă, similară poziţiei
noastre faţă de alcool. Ca şi comunitate, nu suntem o ligă antialcool, nici nu exprimam obiecţii la adresa celor care consuma alcool
fără să dăuneze cuiva sau lor înşişi.
Mulţi dintre noi, dar nu toţi, care suntem abstinenţi de o bună bucată de vreme, suntem dispuşi să servim băutura în caşa noastră
unor oaspeţi nealcoolici. Să bea sau să nu bea, este dreptul acestora. Să nu bem sau să bem (dacă asta vrem), este şi dreptul nostru.
Noi nu protestam când alţii vor să bea.
Am ajuns la concluzia că, în ceea ce ne priveşte, băutura este nefastă şi am găsit căi de a trăi fără ea, existenţa noastră de acum
fiind preferabilă celei din vremurile de beţie.
95 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
 Deşi nu toţi, un mare număr de alcoolici în recuperare găsesc că organismul lor a dezvoltat o toleranţă permanentă la
medicamentele contra durerilor. De aceea, au nevoie de o doză mult mai puternică decât cea normală de analgezice sau de anestezice,
când situaţia medicală le cere. Unii am constatat că avem reacţii adverse la anesteziile locale (de exemplu, cu novocaină), practicate
de stomatologi. În cel mai bun caz, plecăm din scaunul dentistului foarte nervoşi şi starea poate dura timp îndelungat, dacă nu avem
posibilitatea de a ne întinde puţin, până la trecerea efectului. (Compania altui alcoolic în recuperare este benefică în asemea ocazii.)
Alţii dintre noi nu au asemenea reacţii adverse. Nimeni nu poate prezice când vor apărea acestea. Oricum, este înţelept să
spunem dentistului, doctorului sau anestezistului întregul adevăr despre problema noastră cu băutul, din trecut şi despre dependenţa
de medicamente, dacă este cazul, exact aşa cum relatam şi alte fapte despre starea noastră de sănătate.
Cele două povestiri care urmează sunt tipice pentru experienţa unora dintre membrii A.A. cu substanţele care afectează gândirea,
substanţe altele decât alcoolul.
Un membru A.A., abstinent de aproape treizeci de ani, a avut chef, într-o bună zi, să experimenteze, pentru prima oară în viaţă,
marijuana - şi a făcut-o. Găsind efectul agreabil, a continuat să fumeze marijuana la ocazii, câteva luni în şir, fără nici un fel de
probleme; cel puţin aşa credea el. Într-o zi, cineva i-a sugerat că o sorbitură de vin poate spori efectul marijuanei. Omul a făcut ex -
perimentul, fără să se gândească nici o secundă la îngrozitorul sau trecut alcoolic. Nu era vorba decât de o singură sorbitură de vin
foarte slab.
În mai puţin de o lună, bea din nou enorm şi a înţeles că se afla iar sub stăpânirea totală a alcoolismului cronic.
96 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Putem cita sute de astfel de experienţe, cu foarte mici diferenţe de detaliu.
Este o mare plăcere pentru noi să vă informăm că prietenul amintit mai sus şi-a regăsit abstinenţa şi a renunţat la marijuana,
adunând doi ani de sănătate de la experimentul acela. Este din nou un alcoolic abstinent fericit şi activ, care se bucură de viaţa sa în
A.A..
Nu toţi cei care au experimentat cu marijuana şi-au regăsit abstinenţa de la alcool. Pe unii dintre membrii A.A., pe care mari -
juana i-a făcut să se întoarcă la băutura, dependenţa progresivă de alcool care a urmat i-a dus la groapă.
Cealaltă povestire este aceea a unei tinere, abstinentă de zece ani, care fusese internată la spital pentru o intervenţie chirurgicală
serioasă. Medicul sau, care era expert în alcoolism, i-a spus că va fi nevoie de morfină după operaţie - o doza mică, o dată sau de
două ori, pentru durere, dar a asigurat-o că nu va mai fi nevoie de narcotice niciodată după aceea. Femeia aceasta nu luase niciodată
ceva mai tare decât o aspirină, pentru câte o rară migrenă.
A doua noapte după operaţie, ea i-a cerut doctorului încă o doză de morfină. Primise deja cele două doze promise.
- Te doare? a întrebat-o doctorul.
- Nu, dar s-ar putea să mă doară mai târziu, a răspuns ea cu inocenţă.
Abia când medicul a zâmbit, şi-a dat seama ce spusese şi ce însemnau, de fapt, acele vorbe. Mintea şi organismul ei tânjeau deja
după narcotice. A izbucnit în râs şi s-a mulţumit fără morfină. Nu a mai avut niciodată o asemenea dorinţă de la acel incident. Îl
menţionează, în şedinţele A.A., din când în când, acum, după cinci ani de abstinenţă şi sănătate, pentru a ilustra convingerea pe care o
are despre faptul că "predispoziţia la dependenţă" persistă chiar şi în abstinenţă, la cine a avut vreodată o problemă cu alcoolul.
95 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Din acest motiv, majoritatea dintre noi, încercăm să ne asigurăm că medicul şi dentistul care ne tratează înţeleg bine ante -
cedentele noastre personale şi sunt suficient de cunoscători în materie de alcoolism, pentru a înţelege riscurile pe care ni le aduc şi
medicamentele.
Suntem, de asemenea, foarte precauţi cu medicamentele pe care ni le administrăm singuri şi pentru care nu se cere reţetă la
farmacie. Refuzăm siropul de tuse care conţine alcool, codeina şi soporificele, precum şi comprimatele, prafurile, analgezicele
sintetice, siropurile şi inhalantele preparate şi distribuite din abundenţă de către farmacişti neautorizaţi sau de anestezişti amatori.
De ce să riscăm?
Găsim că nu este greu să evităm jocul cu focul, dacă nu din motive etice, cel puţin din motive de sănătate. Prin A.A., am găsit un
mod de viaţă eliberată din sclavia la chimicale. Pentru noi, este o viaţă mult mai satisfăcătoare decât toate experimentările cu
substanţe care alterează starea de spirit.
"Magicul efect" al alcoolului (sau al înlocuitorilor) nu se producea decât în capul nostru. Nimeni altcineva nu beneficiase de
plăcutele senzaţii pe care le trăiam noi. Acum, avem bucuria de a împărtăşi în A.A. - şi nu numai - fericirea noastră naturală, ne -
drogată.
Cu vremea, sistemul nervos se însănătoşeşte şi se obişnuieşte să funcţioneze fără ajutorul stupefiantelor, deci şi fără "tării".
Atunci când ne simţim mai confortabil fără substanţe chimice, decât dependenţi de ele, ajungem să avem încredere în sentimentele
noastre normale, de fericire sau de tristeţe şi să le acceptăm. Abia atunci avem forţa de lua decizii sănătoase, în deplina libertate, fără
să ne mai bazăm pe impulsul de moment sau pe nevoia imperioasă de satisfacţii imediate, generate de chimicale.
98 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Acum avem claritatea minţii necesară pentru a evalua toate aspectele unei situaţii şi a respinge impulsul unei satisfacţii ime diate,
în favoarea unora de durată, care vor veni mai târziu. Avem capacitatea de a ţine cont şi de bunăstarea noastră şi de a celor dragi.
Înlocuirea valorilor reale ale vieţii cu produse chimice nu ne mai trezeşte interesul acum, după ce am gustat adevărata bucurie de
a trăi.
22. Eliminarea auto-compătimirii
Acest sentiment este atât de urât, încât cine este cât de cât întreg la minte, nu va admite niciodată că îl are. Chiar şi în absti nenţă
mulţi dintre noi încă excelăm în a ne ascunde nouă înşine faptul că ne bălăcim în balta auto-compătimirii. Nu ne place să ni se spună
că se vede şi sărim iute cu răspunsul că este vorba de un alt sentiment - nici pomeneală de "dinstuire la focul mic al milei de şine".
Sau, pe nerăsuflate, putem număra pe degete zece motive legitime pentru a ne plânge de milă puţin.
Familiara stare de suferinţă, în care aveam obiceiul de a ne complace, ne urmăreşte mult timp după dezalcoolizare. Auto-
compătimirea este o mlaştină ispititoare. Plonjatul în ea cere mult mai puţin efort, decât ne trebuie pentru a spera, a avea încredere
sau a ne mişca, pur şi simplu.
Alcoolicii nu sunt singurii cu aceasta "preferinţă". Cineva care îşi aminteşte un episod dureros sau o boală, din copilărie, îşi
poate aminti probabil şi uşurarea pe care o simţise plângând din cauză că îi era rău, precum şi satisfacţia, oarecum perversă, pe care o
simţea respingând orice mângâiere. Aproape orice fiinţa
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 99
umană cunoaşte sentimentul acela copilăresc de: "lasă-mă-n pace!"
Una dintre formele pe care le ia auto-compătimirea la începutul abstinenţei este ceva de genul: "Săracu' de mine! De ce nu pot
bea şi eu ca toată lumea?" (Toată lumea?) sau "De ce a trebuit să mi se întâmple chiar mie? De ce trebuie să fiu chiar eu alcoolic? De
ce eu?"
O astfel de gândire este mijlocul de "transport direct" către cârciumă - şi nimic altceva. Să ne tânguim din cauza acestor întrebări
la care nu există răspuns, este ca şi cum ne-am tângui de faptul că ne-am născut în această epocă şi nu în alta sau pe plane ta aceasta şi
nu în altă galaxie.
Desigur, nu este deloc vorba doar de "mine". Aflăm această de îndată ce începem să întâlnim alcoolici restabiliţi, veniţi de
pretutindeni din lume.
Cu vremea, ne împăcam cu ideea. Odată angajaţi pe drumul unei restabiliri agreabile, fie că obţinem răspunsul la acele întrebări,
fie că nu ne mai interesează. Fiecare simte şi ştie când se petrece fenomenul. Mulţi dintre noi credem că am identificat cauzele
probabile ale alcoolismului nostru. Dar chiar dacă nu le-am descoperit, ne rămâne nevoia, mult mai importantă, de a accepta faptul că
nu putem bea şi de a acţiona în consecinţa. Să şedem în balta lacrimilor milei de şine nu prea este o acţiune constructivă.
Unii găsesc plăcere în a-şi pune sare pe rană; este o dexteritate feroce rămasă din trecut, din vremea băutului, pentru un joc
inutil.
Putem, de asemenea, dă dovada de un talent unic în a transforma o supărare minoră într-o catastrofă cosmică. Dacă ne vine o
factură telefonică enormă - una singură - de plată, ne vai
100 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
cărim că suntem tot timpul în datorii până peste cap şi că asta nu se va sfârşi niciodată, niciodată. Dacă sufleul nu reuşeşte, este
precis un semn că n-am fost şi nu vom fi niciodată în stare să facem ceva cum trebuie. Când ni se livrează maşina nou-nouţa, imediat
spunem cuiva: "Cu norocul pe care-l am eu, cine ştie ce rablă nenorocită e şi asta!"
Nu suntem complet vindecaţi de acest obicei. Este ca şi cum am căra în cârcă o raniţă ticsită cu amintiri neplăcute, precum anu -
mite dureri din copilărie sau când am fost respinşi. Douăzeci sau chiar patruzeci de ani mai târziu, numai ce apare o supărare cât de
cât similară, că noi imediat deschidem raniţa şi extragem, cu gesturi tandre, una câte una, fiecare durere şi trădare îndurate în trecut.
Plonjând cu emoţie în amintiri, le retrăim cu intensitate, pe rând, roşind de stânjeneala pentru o gafă din copilărie, scrâşnind din dinţi
pentru vechi mânii, rememorând vechi certuri, indurând fiorii reci ai unei frici aproape uitate, Ştergându-ne o lacrimă sau două cu
gândul la o de mult trecută dezamăgire în iubire.
Toate acestea sunt cazuri extreme de auto-compătimire autentică, dar uşor de recunoscut ca atare de cineva care fie a fost
martorul unor asemenea jelanii, fie le-a trăit el însuşi. În esenţă, este vorba de egocentrism. Putem ajunge atât de preocupaţi cu şine -
eu, eu, eu - încât pierdem orice contact cu alţii. Nu este deloc uşor să ai de a face cu cineva care se poartă astfel, cu excepţia unui
copil bolnav. Deci, când intram în mocirla "săracului de mine", încercăm să ascundem faptul, mai ales de noi înşine. Însă, metoda nu
este nicidecum calea de ieşit din mocirlă.
Dimpotrivă, este nevoie să ne smulgem din preocuparea de şine, să ne distanţăm, pentru a avea o perspectivă onestă asupra pro-
priei persoane. Odată ce recunoaştem auto-compătimirea ca atare, putem începe să facem ceva în legătură cu ea, altceva decât să
bem.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 101
Prietenii se dovedesc a fi de mare ajutor, dacă suntem suficient de apropiaţi, ca să putem vorbi deschis. Ei detectează nota falsă
din cântecul nostru de jale şi ne atenţionează. Sau, o auzim noi înşine; începem să ne identificăm adevăratele sentimente, prin simplul
procedeu al exprimării lor cu voce tare.
Umorul este încă o excelentă armă. Exploziile de râs la şedinţele A.A., cant vorbitorul descrie ultima sa criză de auto-
compătimire, provin din faptul că cei din sală ne vedem într-una din acele oglinzi ghiduşe care deformează, spre hazul privitorului.
Ne recunoaştem fără dificultate, adulţi - bărbaţi şi femei încâlciţi în scutece, psihologic, ca nişte bebeluşi. Poate că sună şocant, însă
ilaritatea generală şterge o mare parte din durere şi produce un efect salutar.
Avem şi posibilitatea de a acţiona împotriva auto-compătimirii, când şi detectăm primele simptome, printr-o contabilitate
instantanee. Pentru tot ce trecem la "debite", găsim o binecuvântare care merită creditată. Ce sănătate ne-a rămas, ce boli nu avem,
care prieteni ne sunt dragi, vremea însorită, o mâncare bună care ne aşteaptă, braţe şi picioare întregi, amabilitate dăruita şi primită,
douăzeci şi patru de ore de abstinenţă, o oră de lucru, o carte bună de citit şi multe altele pot crea balanţa prin "credite" care anulează
"debitele" produse de auto-compătimire.
Prin aceeaşi metodă putem combate nostalgia din timpul sărbătorilor, care nu-i afectează numai pe alcoolici. Crăciunul, Anul
Nou, zilele de naştere, aniversările îi aruncă pe mulţi oameni în oala auto-compătimirii. În A.A., învăţăm să detectăm vechea
inclinaţie spre nostalgie şi tristeţe, vechea tendinţă de a "cânta litanii" despre cine-i dus şi nu mai vine, cine ne neglijează în prezent şi
despre ce puţine cadouri ne putem permite să dăruim noi, comparativ cu cei bogaţi. Înlocuim acele atitudini cu recunoştinţă
102 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
pentru sănătate, pentru cei dragi care sunt cu noi, pentru capacitatea noastră de a iubi, acum, că trăim în abstinenţă. Şi balanţa iese cu
plus la credite, în "contabilitatea" noastră.
23. Ajutorul specialiştilor
Probabil că fiecare alcoolic în recuperare are nevoie de ajutor din partea specialiştilor; A.A.-ul neoferind servicii calificate,
alcoolicii consultă specialişti. De pildă, primii doi membri A.A., co-fondatorii comunităţii, au avut nevoie de îngrijire medicală, de
spitalizare şi de ajutor din partea preoţilor. Şi au primit din toate.
Odată cu începutul abstinenţei, o mulţime dintre problemele noastre dispar. Dar unele rămân sau apar altele noi, fiind nevoie de
atenţia calificată unui avocat sau a unui psiholog ori a unui medic specialist (obstetrician, pneumolog, dermatolog, ortoped sau
stomatolog).
Deoarece A.A.-ul nu pune la dispoziţie asemenea servicii, apelăm la lumea specialiştilor, pentru a obţine un serviciu sau
orientare în carieră, consultaţii pentru problemele de familie, consultaţii psihiatrice şi multe altele. A.A.-ul nu furnizează asistenţă
financiară, hrană, îmbrăcăminte sau locuinţă pentru băutorii-problemă. Dar există multe agenţii şi servicii specializate, de ajutorul
cărora pot beneficia alcoolicii care încearcă sincer să-şi păstreze abstinenţa.
Nevoia de o mână de ajutor nu este un semn de slăbiciune, nici ceva de care să ne fie ruşine. "Mândria", care ne face pe unii să
nu apelăm la preţiosul ajutor calificat, este falsă. Nu este nimic altceva decât vanitate şi un obstacol în calea recuperării. Cu
103 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
cât ne maturizăm mai mult, cu atât ne creşte bunăvoinţa de a accepta tot ce este mai bun în materie de sfaturi şi ajutor.
Examinând "cazurile" celor recuperaţi din alcoolism, vedem clar că fiecare a profitat cu folos, la un moment dat, de serviciile
calificate ale psihiatrilor, medicilor, asistenţilor medicali, psihologilor, lucrătorilor sociali, avocaţilor, preoţilor şi ale altor specialişti.
Cartea fundamentală a A.A.-ului, intitulată Alcoholics Anonywous (Alcoolicii anonimi), recomandă exact acest gen de ajutor, în
Capitolul 6. Avem fericirea să nu găsim nici un conflict între ideile A.A.-ului şi sfaturile bune ale unui specialist care şi-a dovedit
competenţa în tratarea alcoolismului.
Nu negăm faptul că alcoolicii au uneori experienţe destul de nefericite, cu unii specialişti. Însă, nealcoolicii au parte adesea de şi
mai multe - şi aceasta, pentru că nu s-a născut încă doctorul, preotul sau avocatul absolut perfect, care nu face nici o greşeală. Câtă
vreme există bolnavi pe lume, se vor face şi greşeli în tratarea bolilor.
Onest vorbind, trebuie să mărturisim că cei afectaţi de alcoolism nu sunt uşor de tratat. Câteodată, noi minţim. Nu urmăm
recomandările specialiştilor. Iar când, în fine, ne însănătoşim, reproşăm doctorului că nu a reuşit să repare mai repede ravagiile pe
care ni le produseserăm singuri, în săptămâni, luni sau ani de zile.
Uneori n-am fost prea grăbiţi să plătim la timp facturile medicale. Am făcut mereu tot ce ne-a fost în putinţă, ca să sabotăm
îngrijirea şi sfaturile bune, să dovedim că specialiştii "au fost de vină" - victorii ieftine, false. În cele din urmă, tot noi am avut de
îndurat consecinţele.
Ne dam seama, acum, că propriul nostru comportament ne-a privat de îngrijirea şi sfaturile bune, de care aveam atât de mare
104 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
nevoie. Una dintre explicaţiile acestui comportament aberant este că el a fost dictat de boală. Alcoolul este viclean şi amăgitor şi are
puterea de a forţa pe cine îi este sclav să se poarte destructiv cu sine, în ciuda raţiunii şi a dorinţei sale reale. Noi nu ne-am planificat
să ne ruinăm sănătatea; dependenţa noastră de alcool a fost ceea ce a ţinut la distanţă orice intervenţie medicală.
Dacă acum, în abstinenta, ne surprindem încercând întruna să contestam cam tot ce spun specialişti cu adevărat competenţi,
această atitudine poate fi un semnal de alarmă. Oare nu cumva încearcă alcoolismul activ să se infiltreze iar în mintea noastră?
În unele situaţii, opiniile şi recomandările contradictorii, venite de la alcoolici restabiliţi, fac ca noului-venit să-i vină greu să
recurgă la ajutor calificat adecvat. Exact aşa cum fiecare individ îşi are antidoturile favorite pentru mahmureala sau remediile
preferate pentru guturai, tot aşa fiecare dintre cunoscuţii noştri îşi au medicii lor favoriţi, în timp ce îi considera pe alţii antipatici.
Desigur, este înţelept să ne hrănim din înţelepciunea abundentă, acumulată de alcoolicii avansaţi în recuperare. Dar dacă ceva
este eficace pentru unii, acel ceva nu trebuie să fie neapărat eficace şi pentru dumneavoastră. Fiecare dintre noi trebuie să ac cepte, în
final, responsabilitatea propriilor acţiuni sau a refuzului de a acţiona. Decizia ne aparţine fiecăruia, personal.
După ce aţi examinat diversele posibilităţi, v-aţi consultat cu prietenii şi aţi cântărit avantajele şi dezavantajele, decizia de a
obţine şi a folosi ajutorul specialiştilor vă aparţine, în cele din urmă, dumneavoastră înşivă. Dacă să urmaţi sau nu un tratament
medicamentos, dacă să faceţi sau nu psihoterapie, dacă să vă înscrieţi la o şcoală sau să vă schimbaţi serviciul, dacă să vă lăsaţi sau
nu operat, să ţineţi un regim alimentar, să vă lăsaţi de fumat, dacă să acceptaţi sau nu sfaturile unui avocat în legătură cu im
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 105
pozitul pe care trebuie să-l plătiţi - toate acestea vor fi propriile dumneavoastră decizii. Noi vă respectăm dreptul de a le lua şi chiar
de a vă răzgândi, dacă împrejurările o cer.
Natural, punctele de vedere ale experţilor în medicină, psihologie şi alte domenii ştiinţifice, diferă de multe ori de punctele de
vedere exprimate în această carte. Şi este bine aşa. Nici nu s-ar putea altfel. Respectivii experţi nu au fost afectaţi direct, personal, de
alcoolism, cum am fost noi; şi, prea putini dintre ei au avut sub observaţie băutori-problemă pentru perioade tot atât de îndelungate,
cât am avut noi. Pe de altă parte, noi nu avem nici formaţia, nici disciplina profesională cu care sunt echipaţi specialiştii.
Aceasta nu înseamnă că ei au dreptate şi noi greşim sau invers. Înseamnă că avem roluri şi responsabilităţi diferite, în ajutarea
băutorilor-problemă.
Fie-vă dat să vă bucuraţi de cât mai multe şanse în această privinţă, aşa cum ne-am bucurat mulţi dintre noi. Sute de mii de
membri A.A. sunt plini de recunoştinţă faţă de nenumăraţi specialişti care i-au ajutat sau care au încercat să-i ajute.
24. Atenţie la legăturile sentimentale
 Îndrăgostirea de doctor, de asistenţă sau de un alt pacient internat, este ceva clasic. Nici alcoolicii aflaţi în recuperare nu sunt
imuni la această febră. De fapt, alcoolismul nu pare să creeze imunitate la nici o situaţie umană cunoscută.
O vorba veche spune că mâhnirea este fructul inimii pripite şi la fel poate fi şi o recidivă.
Pe când beam, am petrecut mult timp frământându-ne în
106 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
legătură cu relaţiile noastre intime. Fie că ne aflam în căutarea unui ataşament temporar, fie că voiam o relaţie serioasă, profun dă şi
de durată, legăturile afective sau absenţa lor, ne preocupau neîncetat.
Unii ziceam că bem din cauza lipsei de iubire şi patrulam între baruri şi petreceri, mereu în căutare de afecţiune. Alţii, aparent,
aveam toate legăturile sufleteşti necesare şi dorite; şi, totuşi, beam. În ambele cazuri, alcoolul nu ne-a prea sporit capacitatea de a
înţelege noţiunea de iubire matură sau de a o recunoaşte, când ne apărea în cale şi de a o trăi ca atare. Dimpotrivă, viaţa de băutori
ne-a lăsat cu sufletul pustiit, frânt, rânit, poate chiar rău zdruncinat.
Astfel, după cum denota experienţa noastră, debutul în abstinenţă poate fi o perioadă de mare vulnerabilitate sufletească. Oare să
fie vorba despre efectul farmacologic prelungit al alcoolului? Oare este aceasta starea naturală a cuiva care se recuperează dintr-o
boală lungă şi gravă? Sau nu cumva este ea un indiciu al vreunei deficiente din personalitatea noastră? Răspunsul nu prea contează.
Ce contează, este faptul că, oricare ar fi cauza, condiţia în care ne aflam cere vigilenţă, pentru că ea ne-ar putea împinge la băut, în
mod fulgerător, neaşteptat.
Am fost de multe ori martorii unor asemenea recidive. În euforia şi bucuria primelor momente de bunăstare sufletească, ni se pot
aprinde călcâiele după vreuna dintre proaspetele noastre cunoştinţe, întâlnită în A.A. sau altundeva, mai ales când o asemenea
persoană manifestă un interes sincer sau pare a ne privi cu admiraţie. Desfătarea bruscă resimţită în asemenea situaţii are toate
şansele de a ne face să bem.
Însă, se poate produce şi fenomenul invers. La începutul abstinenţei, ne simţim năuci, imuni la afecţiunea venită de la alţii.
107 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
(Conform explicaţiei medicale, este ceva destul de obişnuit, pentru cineva aflat în primele luni de abstinenţă, să treacă printr-o
perioadă de lipsa de interes pentru viaţa sexuală sau să se simtă temporar impotent - dar situaţia se va îmbunătăţi remarcabil, odată cu
restabilirea sănătăţii. Noi ştim acest lucru, din experienţă!) Până când nu suntem asiguraţi că amorţeala o să treacă, întoarcerea la
băutură ne va apărea ca un "remediu" atrăgător, dar aceasta ne-ar aduce şi mai mari necazuri.
Starea psihică precară afectează şi sentimentele pe care le avem faţă de vechi prieteni şi de familie. În cazul multora dintre noi,
ele s-au normalizat, pe măsură ce ne-am restabilit sănătatea. În alte cazuri, acesta a fost începutul unei perioade delicate în familie.
Acum, fiind abstinenţi, trebuie să reevaluăm ceea ce simţim faţă de soţ sau soţie, faţă de copii, de fraţi şi surori, de părinţi sau de
vecini. Apoi, trebuie să ne reexaminăm comportamentul. Aceeaşi atenţie trebuie acordată sentimentelor faţă de colegii de serviciu,
faţă de clienţi şi de angajaţi sau de patron.
(Adesea, băutul nostru a avut un serios impact psihic asupra celor apropiaţi şi, s-ar putea ca şi ei să aibă nevoie de ajutor, pentru
a se restabili, ajutor disponibil prin grupurile familiale Al-Anon şi Alateen (Grupurile Alateen sunt pentru copii şi adolescenţi, iar Al-
Anon, pentru tineri şi adulţi. Nota trad.) Deşi aceste comunităţi nu sunt legate oficial de A.A., ele furnizează un gen de ajutor similar,
pentru rudele şi prietenii nealcoolici, ca aceşti oameni să ducă o viaţă mai bună, prin cunoaşterea şi înţelegerea condiţiei noastre.)
De-a lungul anilor, ne-am convins din ce în ce mai ferm de faptul că nici o decizie importantă nu trebuie luată la începutul
abstinenţei, cu excepţia unora care nu suportă amânare. Aceasta măsură de precauţie este importantă mai ales referitor la decizii
108 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
care îi vor afecta pe oameni, decizii cu un mare impact psihologic. Săptămânile de la începutul abstinenţei, fiind pline de incer-
titudini, nu constituie perioada marilor schimbări în viaţă.
Pe lângă toate acestea, a ne baza abstinenţa pe o relaţie sentimentală, este ceva pur şi simplu dezastruos. Este curată nebunie să
ne spunem: "o să rămân abstinent, dacă el (ea) o să facă asta sau aialaltă". Trebuie să rămânem abstinenţi pentru noi înşine, indiferent
de ce fac sau nu fac alţii.
Este bine să ţinem minte şi faptul că sentimentul de antipatie intensă produce, de asemenea, o stare sufletească răvăşitoare,
adesea inversul unei vechi iubiri. Trebuie să ne descotorosim de orice sentiment de proporţii exagerate, ca să nu ne pomenim aruncaţi
înapoi, la băutură.
Este uşor să vă consideraţi o excepţie de la această regulă generală. Proaspăt abstinent, poate credeţi sincer că aţi găsit în fine
adevărata iubire - sau, că actuala aversiune faţă de cineva, moştenită din vremea băutului, ar fi un semn că relaţia cu persoa na
respectivă este proastă din temelii. S-ar putea să aveţi dreptate - dar, pentru moment, este mai înţelept să aşteptaţi, ca să vedeţi dacă
atitudinea vi se schimba sau nu.
Am observat mereu asemenea schimbări drastice de sentimente, în cursul câtorva luni de abstinenţă. De aceea, găsim că a fost
înţelept să folosim zicala: "fiecare lucru la timpul sau" şi să ne concentrăm la început exclusiv asupra abstinenţei, evitând riscurile
oricărei furtuni sufleteşti.
Legăturile imature sau premature sunt nefaste în recuperare. Abia după ce ne-am maturizat puţin peste punctul de trecere de la a
bea la a nu bea, vom fi în măsură să înnodăm relaţii mature cu alte persoane.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 109
Abia după ce fundaţia abstinenţei noastre s-a întărit suficient, pentru a suporta stresul, şi numai atunci, vom fi pregătiţi să
abordăm şi să corectăm alte aspecte ale vieţii personale.
25. Ieşitul din capcana lui "dacă"
Legăturile încâlcite cu alţi oameni nu sunt singurele căi de primejduire a abstinenţei, prin dependenţă de factori exteriori. Unii
avem, neintenţionat, tendinţa de a face ca abstinenţa să depindă de anumite condiţii.
 Un membru A.A. remarca:
- Noi, beţivii*, suntem captivii lui "dacă". Pe când beam, eram tot aşa de plini de "dacă", pe cât eram plini de alcool. Multe dintre
reveriile noastre începeau cu: "dacă numai...". Ne spuneam mereu ca nu ne-am fi îmbătat, dacă una sau alta nu s-ar fi întâmplat; sau
că nu am avea nici o problemă cu băutul, dacă...
Fiecare dintre noi veneam cu explicaţii (scuze?) proprii, după acel "dacă", pentru a ne justifica băutul.
Fiecare dintre noi gândea ceva de genul următor:
"N-aş bea eu în halul acesta, dacă n-ar fi nevastă-mea (sau soţul sau iubita/iubitul)"; "numai de-aş avea eu mai mulţi bani şi mai
puţine datorii"; "dacă n-ar fi toate problemele astea din fami

* Unii dintre membrii AA se refera la sine cu apelativul de "beţiv ", indiferent de cât timp a trecut de la ultimul lor pahar. Alţii
preferă cuvântul "alcoolic". Ambii termeni îşi au raţiunea lor. "Beţiv" sună mai vesel, tinde să dezumfle ego-ul şi ne aminteşte de
fragilitatea noastră în faţa paharului. "Alcoolic" este un cuvânt la fel de onest, dar mai demn şi mai conform cu ideea larg acceptată
că alcoolismul este o boală respectabilă, nu o autocomplacere intenţionată.
110 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
lie"; "dacă n-aş fi aşa de presat, din toate părţile"; "dacă aş avea un serviciu mai bun sau o locuinţă mai bună"; "dacă m-ar înţelege
oamenii"; "dacă starea generală din lume nu ar fi aşa de lamentabilă"; "dacă oamenii ar avea mai multă bunătate, consideraţie,
onestitate"; "dacă nu m-ar face alţii să beau"; "dacă n-ar fi războiul (orice război)".
Privind în urmă la acest mod de gândire şi la comportamentul care rezultă din el, vedem ca lăsăm într-adevăr împrejurările să ne
controleze viaţa.
Odată cu încetarea băutului, multe dintre respectivele situaţii exterioare ajung să ocupe un loc mai restrâns în mintea noastră. La
nivel personal, multe se clarifica, de îndată ce începem să ne abţinem de la alcool şi vedem mai limpede ce-am putea face în legătură
cu celelalte, la vremea potrivită. Între timp, viaţa noastră în abstinenţă continuă neîncetat să se amelioreze, indiferent de condiţiile
exterioare.
Dar, după un timp în abstinenţă, vine o vreme când - bum! ne trăsneşte o nouă descoperire. Vechiul nărav al lui "dacă", din zilele
băutului, iese la suprafaţă din nou, ca să se agaţe ca scaiul de abstinenţa noastră. Fără să ne dăm seama, ne-am supus abstinenţa unor
condiţii. Am început să gândim că, da, este minunat să fii abstinent - dacă totul merge strună, dacă nimic nu ne supără.
De fapt, ignorăm natura biochimică ireversibilă a bolii noastre. Alcoolismul nu tolerează nici un dacă şi nu dispare niciodată,
nici timp de o săptămână sau de o zi, nici măcar pentru o ora, ca noi să putem fi nealcoolici şi capabili să bem din nou, la ocazii de-
osebite sau pentru un motiv special - nici măcar la o sărbătorire unică într-o viaţă sau la o durere care ne loveşte, nici dacă plouă în
Spania sau cad stelele din cer peste Alabama. Alcoolismul nu se tocmeşte cu noi şi nu ne acorda graţieri, pentru nici un preţ.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 111
Poate că este nevoie de timp, ca să ne pătrundă convingerea aceasta până în măduva oaselor. Şi, uneori, nu identificam
condiţiile pe care ne-am bazat, inconştient, recuperarea, până în clipa în care ceva nu merge cum trebuie şi nu din vina noastră. Şi
atunci - ţin-te bine, frate - loveşte catastrofa, iar noi nu prevăzuserăm una ca asta!
Gândul la un pahar este ceva natural sub socul unei dezamăgiri. Dacă nu obţinem sporul la salariu, promovarea sau serviciul
pe care contaserăm sau dacă relaţia de iubire începe să meargă anapoda ori cineva se poarta urât cu noi, atunci vedem că, tot
timpul, contaserăm pe situaţii exterioare, care să dea un rost abstinenţei noastre.
Undeva, într-o circumvoluţie a creierului, se pitiseră mici rezerve - condiţii puse abstinenţei. Şi acestea abia aşteptaseră să iasă
la suprafaţă. Noi continuaserăm să ne spunem: "abstinenţa este colosală şi intenţionez să mi-o păstrez", fără să ne auzim reţinerea
şoptită: "vreau să zic, dacă totul iese cum vreau eu".
Noi nu ne putem permite acel "dacă". Trebuie să ne păstrăm abstinenţa, indiferent de ce ne oferă viaţa, indiferent dacă neal -
coolicii ne apreciază sau nu pentru că ne abţinem de la băutură. Nu ne putem permite ca abstinenţa să ne fie dependentă de altce -
va, încâlcită în relaţiile cu alţii sau limitată de vreun pretext sau de vreo situaţie exterioară.
Ni s-a dovedit, de zeci de ori, că nu ne putem menţine o abstinenţă îndelungată, doar de dragul soţiei, soţului, copiilor, iubi-
tului (iubitei), părinţilor, altor rude sau prieteni, nici de dragul serviciului, nici ca să-i facem pe plac sefului (doctorului,
judecătorului sau creditorului) - nu putem rămâne abstinenţi decât pentru noi înşine şi nimeni altcineva.
112 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Când ne legăm abstinenţa de orice altă persoană (fie şi un alt alcoolic recuperat) sau de orice condiţii exterioare, ne punem în
situaţii nebuneşti şi primejdioase. Când gândim: "O să rămân abstinent, dacă..." sau "n-o să beau, din pricină că..." (aici completaţi cu
orice situaţie, alta decât propria dorinţă de a fi sănătos), ne punem prosteşte în primejdia de a bea, în clipa în care condiţiile, persoana
sau situaţia se schimbă. Şi oricare dintre acestea se poate schimba, în orice moment.
Rămânând nedependentă, neasociată cu nimic altceva, abstinenţa are şansa de a se întări suficient, ca să ne dea capacitatea de a
face faţă oricărei situaţii şi oricărei persoane. Şi, după cum veţi putea vedea, începe să ne placă şi acest sentiment.
26. Prudenţa în privinţa "ocaziilor" cu băutură
Am găsit câteva căi prin care să ne simţim bine la ocazii de societate, fără să bem, printre oameni care beau.
În Capitolul 8, am vorbit despre a ţine sau a nu ţine băutura în casă, după ce ne-am decis să încetăm băutul. Recunoşteam acolo
faptul că trăim într-o societate în care majoritatea oamenilor beau şi ca - să fim realişti - nu ne putem aştepta ca acest fapt să se
schimbe. Toată viaţa, ni se vor prezenta ocazii cu băutura. Probabil că vom vedea zilnic oameni care beau, vom vedea localuri şi vom
vedea şi auzi reclame nenumărate, care incită la băutură.
Nu ne putem baricada împotriva acestei multitudini de sugestii şi nu ne serveşte la nimic să ne plângem de existenţa lor. Nu
simţim nici nevoia, nici dorinţa de a-i opri pe alţii de la a bea. De asemenea, am descoperit că nu trebuie să ne lipsim de plăcuta
companie a unor prieteni nealcoolici, care consumă alcool, la un eveniment. Deşi este prudent ca, la începutul abstinenţei, să pe-
trecem mai mult timp cu prieteni nebăutori, nu dorim să ne retragem din lume pentru totdeauna numai pentru că atât de mulţi oameni
beau. Cei care nu pot mânca peste sau nuci sau carne de porc sau căpşuni, nu se refugiază în peşteri, din acest motiv. De ce am face-o
noi?
Dacă mergem la un bar sau la un restaurant sau un club, în care se serveşte alcool?
Da - după câteva săptămâni sau luni de abstinenţă, când avem un motiv legitim de a ne afla în asemenea localuri. Dacă avem
de aşteptat nişte prieteni timp de o oră, nu vom petrece acea oră cocoţaţi pe scaunul barului, sorbind dintr-o coca-cola. Dar, dacă
prezenţa noastră acolo se explică printr-o întâlnire de afaceri sau un eveniment de societate, participăm activ, fără să bem alcool.
În primele luni de nebăut, este probabil o idee sănătoasă să ne ţinem departe de vechii prieteni de pahar şi de locurile prin care
obişnuiserăm să bem; este de asemenea sănătos să găsim scuze rezonabile, pentru a nu participa la petreceri la care con sumul de
alcool este principalul divertisment. Este deosebit de important să ne ferim de astfel de "ocazii", dacă perspectiva de a participa la
ele ne face să ne simţim nervoşi.
Dar, mai devreme sau mai târziu, va veni un moment în care, dintr-o datorie de familie sau de afaceri ori din prietenie, ne vom
simţi obligaţi să mergem - sau poate vom avea dorinţa de a merge. Pentru a face ca aceste ocazii să fie tolerabile, chiar dacă ne
abţinem de la alcool, am elaborat diverse procedee care ne ajută. În acest caz, ne referim, în primul rând, la acele petreceri cu mulţi
invitaţi, la care băutura curge gârla.
114 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
Dacă gazda este un prieten vechi, cu care ne înţelegem bine, uneori este bine gândit să-i spunem din vreme că acum nu bem. Nu
îi cerem să ne trateze altfel decât pe ceilalţi invitaţi, desigur. Dar este liniştitor să ştim că vom putea conta măcar pe cineva dintre cei
prezenţi, care ne înţelege pe deplin eforturile de a depăşi problema băutului. Uneori este bine să invităm cu noi un nebăutor cu mai
multă experienţă în abstinenţă sau, cel puţin, cineva care ştie că ne abţinem şi cât de importantă este abstinenţa pentru noi.
De asemenea, este de mare ajutor ca, înainte de a merge la o astfel de petrecere, să staţi de vorba cu un alcoolic recuperat sau cu
un alt prieten adevărat, care ţine la sănătatea dumneavoastră şi înţelege la ce presiuni veţi fi supus. Aranjaţi ca, după petrecere, să
discutaţi din nou, ca să-i spuneţi cum au decurs lucrurile. Un alcoolic recuperat va aprecia foarte mult acea conversaţie, credeţi-ne!
Noi, cei din A.A., vibrăm la asemenea împărtăşiri.
Este o idee deosebit de bună să mâncaţi un sandviş ori o gustare, înainte de a va duce la o petrecere, chiar dacă ştiţi că se va
servi mâncare mai târziu. Ceva hrănitor în stomac, după cum am mai remarcat, reduce tensiunea multor situaţii dificile. (Şi puteţi
avea în buzunar câteva bomboane mentolate sau înlocuitori dietetici.) Acest procedeu este deosebit de important, când vă pregătiţi
pentru o petrecere la care, mai mult ca sigur, mâncarea se va servi abia după câteva ore de băut din belşug.
Dacă ştiţi sigur că aşa va fi programul, poate este bine să "săriţi" peste partea cu băutura şi să sosiţi doar cu puţin timp înainte de
servirea mâncării. Mulţi dintre noi procedam astfel. Şi, dacă după mâncare, va urma o seară lungă, cu râuri de băutură, vă mărturisim
din experienţă că nu este greu să plecăm devreme. Puţinii care observă "dispariţia" noastră, nu se necăjesc prea tare, fiind ocupaţi cu
băutul sau cu altceva.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 115
Sosind la o asemenea petrecere, este cel mai bine, de obicei, să mergeţi direct la bar şi să vă luaţi un pahar de pepsi sau altă
băutură carbogazoasă. Nimeni nu va şti dacă e un pahar de alcool sau nu. Astfel, ne putem îndrepta spre cei prezenţi, cu paharul în
mână, fără să atragem "suspiciunile" nimănui.
Procedeul acesta ne-a dezvăluit câteva lucruri, de cum l-am folosit pentru prima dată. Am descoperit, cu mare surpriză că: (1)
ceilalţi nu beau cum crezuserăm noi că ar bea şi (2) foarte puţini observă sau se sinchisesc, dacă în paharul nostru este alcool sau
altceva (cu excepţia unor prieteni sau rude care ne iubesc, oameni care sunt fericiţi să ne vadă că facem ceva în legătură cu băutul).
Mulţi spuseserăm (şi crezuserăm) că "toată lumea" bea şi susţineam că noi nu beam mai mult decât băutorii pe care îi cunoşteam.
Ca să fim sinceri, după câţiva ani de băut, mulţi avuseserăm tendinţa de a ne asocia din ce în ce mai puţin cu nebăutori. Era normal,
deci, să ni se pară că "toată lumea" bea. Toţi cei pe care îi vedeam noi, beau.
Acum, fiind abstinenţi şi având ochi pentru "toată lumea", suntem surprinşi să constatăm că nu toţi oamenii beau şi că, mulţi din-
tre cei care beau, beau mult mai puţin decât presupuseserăm noi.
Anticipând astfel de ocazii, orice alcoolic proaspăt abstinent se întreabă ce să răspundă, când prietenii şi rudele care beau spun
ceva de genul:
"Hai să bem ceva". "Ce vrei să bei?"
"Fii serios, tu nu poţi fi alcoolic!" "Nu bei?"
"Una mică n-o fi foc".
"De ce nu bei ceva?"... şi altele, asemănătoare.
Spre uşurarea noastră, am descoperit că astfel de întrebări ne
116 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
sunt adresate mult mai rar decât ne-am aşteptat şi că răspunsul nostru are mult mai puţină importanţă, decât am crezut noi. Fap tul că
nu bem alcool creează mai puţine "valuri", decât ne temuserăm că va crea.
Exista o excepţie. Din când în când, un băutor înrăit se va apuca să ne "fitilească" pe tema abstinenţei. Mulţi ajungem să credem
că o asemenea atitudine este dubioasă. Oamenii civilizaţi, politicoşi, nu trăncănesc fără încetare despre ceea ce beau sau nu, ce
mănâncă sau nu, alţii. Doar cineva imatur procedează astfel, nu-i aşa? Ni se pare ciudat ca cineva să forţeze un om să bea, când omul
nu vrea să bea; şi, de ce ar dori cineva ca un om care a avut o problemă gravă cu băutul, să bea din nou?
Învăţăm să ocolim clar asemenea persoane. Dacă ele se luptă cu propriile dificultăţi psihologice, le dorim să se facă bine. În ce
ne priveşte, nu este nevoie să ne justificăm drumul ales, faţă de aceste persoane - nici faţă de nimeni altcineva. Nu contrazicem
asemenea oameni şi nu încercăm să le schimbam părerile. Şi aici, atitudinea noastră este aceea de "traiste şi lasă-i şi pe alţii să
trăiască".
Să ne întoarcem acum la întrebările politicoase şi nevinovate, puse din bune intenţii, de prieteni şi rude şi la răspunsul nostru.
Exista tot atâtea căi de a le răspunde, câţi nebăutori. Propria inteligenţă vă va conduce spre răspunsul cel mai bun şi cu care vă simţiţi
cel mai confortabil.
Totuşi, din experienţa Alcoolicilor Anonimi, acumulată în peste şaizeci de ani (Comunitatea A.A. s-a născut în 1935. Nota trad.),
puteţi distinge liniile majore ale câtorva metode eficiente de a va formula răspunsul. Ar fi o greşeală să nu ne hrănim din aceste
rezerve de înţelepciune.
Un mare număr dintre noi (dar nu toţi) credem că cel mai
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 117
bine este ca, celor apropiaţi, să le spunem adevărul, cât mai curând posibil. Nu este necesar să ne prefacem; iar majoritatea oamenilor
cumsecade ne vor aprecia onestitatea şi ne vor încuraja eforturile de a rămâne abstinenţi. Spunând cu voce tare, în faţa altora, că nu
bem, ajuta mult la întărirea hotărârii de a ne păstra abstinenţa. Şi, se poate întâmpla un fenomen de dorit: o asemenea declaraţie este
de natura să încurajeze, cu acea ocazie, pe altcineva de faţă, să-şi dezvăluie nevoia şi dorinţa de a nu bea.
Din acest motiv, mulţi dintre noi nu ezităm, când împrejurările o cer, să spunem: "Nu beau acum".
"Nu beau astăzi (sau săptămâna aceasta)" sau "Mulţumesc, nu" ori un verde-n faţă: "Nu am chef să beau", adesea îl satisface pe
interlocutor.
Dacă simţim nevoia să explicăm de ce nu bem, încercăm s-o facem fără să minţim şi într-un mod în care ceilalţi pot înţelege şi
accepta repede. De pildă, există acele faimoase scuze, precum: "din motive de sănătate", "sunt la regim" şi "ordin de la doctor".
Majoritatea dintre noi, într-o împrejurare sau alta, am primit această recomandare de la un medic, verbal sau în scris.
Alte expresii oneste sunt:
"Eu mi-am făcut norma", "mi-am făcut plinul" sau "alcoolul şi cu mine nu suntem neamuri bune".
Deşi între noi, membrii A.A., nu folosim expresia "m-am lăsat de băut", ea este ceva înţeles şi respectat de majoritatea oameni -
lor, câta vreme nu-i împingem de la spate, s-o facă şi ei.
Nu putem recomanda minciuna, din cauza efectului ei asupra noastră, dar, din când în când, din disperare, unii mai recurgem şi
la o "minciunică inofensivă", unul din acele şiretlicuri fără consecinţe şi uneori descrise ca "stratageme indispensabile armoniei
sociale".
Dacă, pentru a nu bea, trebuie să murmurăm o scuză inven
118 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
tata pe moment, încercăm să evităm "motivele deplasate". Expreşii precum: "sufăr de o boală misterioasă" ori "iau nişte medica-
mente", s-ar putea să le închidă gura celor curioşi, dar, de cele mai multe ori, ele stârnesc şi mai multe întrebări.
De obicei, "sunt alergic la alcool" pare acceptabil. În realitate, în termeni strict ştiinţifici, alcoolismul nu este o alergie reală,
după cum ne informează specialiştii din zilele noastre. Totuşi, cuvântul "alergie" este o figură de stil destul de sugestivă, cu privire la
starea noastră; dacă bem alcool, apar negreşit consecinţe regretabile.
Un asemenea răspuns produce de obicei reacţia dorita, adică oamenii acceptă faptul că n-o să bem acum şi încetează cu
întrebările. Când ne întreabă cineva ce-am dori să bem, este politicos şi de bun simţ să cerem prompt şi să acceptăm ceva nealcoolic,
indiferent dacă este o băutură favorită sau nu. Servim o apă minerală sau un suc de fructe ori de legume sau altă băutură nealcoolică
disponibilă. (Ne putem preface că sorbim din ea, dacă nu ne place sau nu ne este sete.) Aceasta ne face să ne simţim mai relaxaţi şi o
scuteşte de griji pe o gazdă care umple paharele întruna, neputând îndura să vadă un oaspete care nu are nimic de băut.
Un banchet obişnuit, la care toţi stau la masă, cu şirul de pahare în faţă, nu prezintă probleme deosebite. Punând paharul cu gura
în jos, i-am dat oricărui ospătar un mesaj clar, chiar şi în ţările băutoare de vin, precum cele europene. Unii comandăm apă gazoasă
şi, la momentul toastului, nimeni nu poate ghici cu ce închinăm, câtă vreme ridicăm un pahar cu ceva în el. La urma urmelor, gestul
de prietenie contează, nu drogul (alcoolul etilic) din pahar sau din cupă.
Nimeni nu poate fi obligat să răspundă la nişte întrebări nepoliticoase sau indiscrete; de aceea, în rarele ocazii când ni se
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 119
pune o asemenea întrebare, o ignorăm sau dăm un răspuns ghiduş ori schimbăm subiectul. Dacă vi se va întâmpla aşa ceva, amintiţi-
vă că există sute de mii de oameni recuperaţi din alcoolism, care sunt de partea dumneavoastră şi care înţeleg perfect prin ce treceţi şi
de ce faceţi ceea ce faceţi, chiar dacă nimeni altcineva nu pare să înţeleagă. Chiar dacă nu suntem prezenţi acolo, inimi le noastre sunt
cu dumneavoastră şi va puteţi linişti, spunându-vă că noi vă dorim tot binele din lume.
Unora dintre noi ni s-a întâmplat să trecem şi printr-un alt incident. Nu este ceva deosebit de grav sau de periculos, dar ne
gândim că dacă sunteţi prevenit, veţi putea evita supărările, în cazul în care vi se va întâmpla şi dumneavoastră. Câteodată, fără să
vrea, cineva bun la suflet, precum un prieten sau un membru al familiei, din cele mai bune intenţii, nu reuşeşte decât să vă pună într-o
situaţie stânjenitoare (dacă nu sunteţi destul de echilibrat, ca să nu vă deranjeze), declarând în gura mare şi în faţa tuturor, că v-aţi
lăsat de băut.
De pilda, o şotie nealcoolică, temându-se pe bună dreptate că am putea bea din nou şi încercând prea abitir să ne protejeze,
poate scăpa o vorbă de genul: "Soţul meu a încetat băutul". Sau, un prieten plin de zel, poate atrage atenţia celorlalţi asupra faptu lui
că nu bem alcool, arătând cu degetul spre paharul cu suc de pe tavă, spunând tare: "Asta-i pentru tine".
Este drăguţ din partea lor că vor să ne ajute iar noi ne concentrăm asupra dorinţei lor de a fi amabili. Să fim cinstiţi, nu le putem
pretinde să înţeleagă pe loc cum ne simţim noi. Unii nici nu putem spune cum ne simţim, până după ce am acumulat mai mult timp în
abstinenţă, deci până nu a dispărut stânjeneala excesivă, resimţită în societatea oamenilor.
Natural, preferăm să fim lăsaţi să decidem ce vrem să facem,
120 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
între cei patru pereţi ai camerei noastre, discret, nicidecum în public. Dar dacă devenim prea sensibili la ce spun sau fac alţii, aceasta
nu ne dăunează decât nouă înşine. Este mai bine să zâmbim şi să răbdăm, aşteptând să treacă momentul penibil. De obicei, nu
durează mai mult de cinci minute. Poate că mai târziu, când suntem din nou calmi, putem explica celui care a spus prea multe că îi
apreciem grija, dar că ne-am simţi mult mai bine, dacă ne-ar permite să ne "scuzăm" singuri. Putem adăuga faptul că dorim să
exersăm cum să ne protejam în societate, pentru ca nimeni să nu se mai teamă pentru noi, când suntem lăsaţi singuri.
După trecerea unui timp mai îndelungat în abstinenţă, mulţi dintre noi atingem un stadiu de confort real cu şine şi cu prezenţa
alcoolului în preajma; atunci, suntem suficient de netensionaţi, ca să spunem adevărul gol-goluţ - că suntem "alcoolici recuperaţi" sau
că suntem în A.A..
Aceasta dezvăluire despre sine, făcută confidenţial, de la om la om, nu intra în nici un conflict cu tradiţia A.A. a anonimatului,
care sugerează să nu dezvăluim acest fapt despre altcineva, ci numai despre noi înşine şi să evităm orice publicitate în mass-media.
Atunci când putem vorbi despre problema noastră cu inima uşoară, această este o dovada a faptului că nu avem nimic de ascuns
şi că nu ne ruşinăm că suntem în recuperare dintr-o boală; de asemenea, ne va ajuta şi la întărirea respectului de şine. Astfel de
declaraţii îndepărtează nemilosul stigmat pus pe nedrept, de către oameni ignoranţi, asupra celor afectaţi de boala noastră şi ajută la
înlocuirea noţiunii învechite, stereotipe, despre "alcoolici", cu percepţii mai realiste.
În treacăt fie spus, o asemenea declaraţie convinge adesea pe altcineva de faţă, care vrea să-şi depăşească problema băutului şi
se află în căutare de ajutor.
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 121
Acum, un ultim cuvânt asupra ocaziilor cu băutură. Mulţi dintre noi, când presiunile de a bea au devenit neplăcut de puternice, au
avut curajul să formuleze o scuză şi să plece, indiferent de ce au gândit ceilalţi. La urma urmelor, este în joc viaţa noastră. Noi trebuie
să luăm toate măsurile necesare, pentru a ne păstra sănătatea. Iar reacţiile altora sunt problema lor, nu a noastră.
27. Renunţarea la vechile idei
Nu toate ideile, adânc înrădăcinate în viaţa noastră în timpul băutului, dispar în mod magic, din clipa în care am pus dopul la
sticla. Poate că a trecut vremea vinului bun şi a "Cavalerilor Mesei Rotunde", dar boala rămâne.
De aceea, găsim că este terapeutic să ne debarasăm de vechile idei, care sunt mereu gata să "reîmbobocească".
Încercam să atingem o stare de relaxare şi de eliberare din lanţurile vechiului mod de gândire. Multe dintre aspectele aces tuia şi
ideile produse de el, ne limitează libertatea, ne îngreunează viaţa şi nu folosesc la nimic, după cum putem vedea acum, când mintea
ni s-a limpezit. Nu mai trebuie să ţinem la ideile noastre, decât dacă, la o examinare atentă, ele se dovedesc a fi cu adevărat valabile
şi fructuoase.
Acum ne este posibil să evaluăm utilitatea şi fondul de adevăr ale unei idei, datorită unui criteriu extrem de precis; ne putem
spune: "Hei, exact aşa gândeam şi când beam! Îmi ajuta aceasta la menţinerea abstinenţei? Îmi face vreun bine astăzi?"
Multe din vechile idei - în special cele privind alcoolul, băutul, îmbătatul şi alcoolismul (sau băutul excesiv, dacă prefe
122 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
raţi termenul) - se dovedesc a fi inutile şi chiar ucigătoare pentru noi; este o mare uşurare să scăpăm de ele.
Credem că vor fi suficiente câteva exemple pentru a ilustra
bunăvoinţa de a ne debarasa de vechile concepţii, care şi-au dovedit inutilitatea.
Pentru mulţi dintre noi, pe când eram adolescenţi, băutul fusese o cale de a dovedi că nu mai eram copii sau cât eram de
"bărbaţi", înţelepţi şi "rafinaţi" ori că eram suficient de puternici ca să îi sfidăm pe părinţi şi pe alţii aflaţi în poziţii de autoritate.
Pentru mulţi oameni, băutul este în strânsă legătură cu aventurile
romantice, cu relaţiile sexuale, cu muzica sau cu succesul în afaceri, cu snobismul "cunoscătorului de vinuri" sau cu luxul excursiilor
cu avionul. Tot ce se predă în şcoli despre abuzul de alcool se referă doar la primejduirea sănătăţii şi la eventualitatea pierderii
carnetului de conducere auto - şi cam atât. Mulţi încă sunt convinşi că băutul, în orice cantitate, ar fi ceva imoral, care duce direct la
încălcarea legii, la suferinţă, mizerie şi moarte. Oricum au fost opiniile noastre cu privire la alcool - pozitive sau negative - ele au
fost deseori categorice şi izvorâte mai degrabă din emoţii, decât din raţiune.
Ori poate că atitudinea noastră faţă de băut a fost un automatism, o acceptare inconştientă a opiniei generale. Pentru mulţi, băutul
este o parte esenţială a vieţii sociale, un mod inofensiv şi plăcut de a petrece timpul cu prietenii, în anumite locuri şi la anumite
ocazii; pentru alţii, alcoolul nu poate lipsi de la o masă gustoasă. Noi ne întrebăm astăzi: oare este imposibil să savuram plăcerile
prieteniei sau ale unei mâncări delicioase fără alcool? Ne-a adus modul nostru de a bea îmbunătăţiri în relaţiile cu oamenii? Ne-a
făcut el să apreciem o mâncare bună?

VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 123

Noţiunea de beţie produce reacţii şi mai puternice, pro şi contra. Îmbătatul este privit fie ca amuzament, fie ca ceva deplorabil.
Noţiunea însăşi de îmbătat repugnă multora, din diferite motive. Unii doriserăm starea de beţie, nu numai pentru pentru că alţii
avuseseră această "pretenţie" de la noi şi pentru că ne plăcea senzaţia, ci şi pentru că multe vedete îşi fac din îmbătat un titlu de
glorie.
Unii oameni nu-i înghit pe cei care nu se îmbată niciodată; alţii îi dispreţuiesc pe cei care se îmbată prea tare. Până în prezent,
descoperirile medicale moderne nu au avut prea mare influenţă asupra unor asemenea atitudini.
Când am auzit pentru prima dată cuvântul "alcoolic", mulţi l-am asociat exclusiv cu imaginea acelor bărbaţi îmbătrâniţi şi tremurânzi,
neîngrijiţi, neplăcuţi la vedere, pe care îi remarcaserăm cerşind sau pe lângă care trecuserăm, prin cartiere rău famate. Cineva
bine informat ştie că astfel de concepţii sunt stupide.
Cu toate acestea, în timpul primelor încercări de abstinenţă, în mintea multora dintre noi plutea un reziduu al acelor vechi
concepţii confuze. Ele ne ţinuseră "în ceaţă" şi nu ne-a fost uşor să vedem adevărul. Dar, în cele din urmă, am avut bunăvoinţa să
acceptăm - aşa într-o doară - gândul că poate unele dintre aceste idei ar fi cam eronate sau că, cel puţin, ele nu mai reflectau exact
experienţa noastră personală.
Când ne-am convins să privim respectiva experienţă cu onestitate şi să dăm ascultare unor idei noi, care nu ne aparţineau, ne-
am deschis către un evantai întreg de informaţii pe care nu le examinaserăm atent înainte.
De exemplu, avem o descriere ştiinţifică a alcoolului, conform căreia acesta este un drog care alterează luciditatea, nu doar o
băutură savuroasă care astâmpără setea. Aflăm că acest drog nu
124 VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ
se găseşte doar în băuturi, ci şi în unele alimente şi în unele medicamente. Iar mass-media ne informează neîncetat asupra des-
coperirilor legate de efectul dăunător al alcoolului asupra unor părţi componente ale organismului, precum inima, sângele, stomacul,
ficatul, gura, creierul - efect despre care nu se bănuise nimic până nu demult.
Farmacologii şi alţi specialişti în toxicomanie susţin astăzi că alcoolul nu trebuie privit ca ceva complet inofensiv şi sigur, in -
diferent de scopul în care se utilizează (ca băutură, ca stimulent sau sedativ, ca tonic sau calmant). Pe de altă parte, alcoolul, ca atare,
nu cauzează daune fizice, nici degradare mintală tuturor celor care îl consumă. Se pare că majoritatea consumatorilor de alcool pot
bea moderat, fără să-şi prejudicieze sănătatea sau să facă un rău cuiva.
Din punct de vedere medical, băutul este echivalent cu luarea unui drog; iar beţia, cu luarea unei doze prea mari. Folosirea lui
greşită poate duce, direct sau indirect, la tot soiul de probleme fizice, psihologice, casnice, sociale, financiare, profesionale. Acum, în
loc să ne gândim mai ales la binefacerile pe care ni le-a adus alcoolul, începem să vedem ce efecte dezastruoase are el asupra unor
oameni.
Am aflat că oricine are un necaz, cât de mic, legat de băutură, s-ar putea să sufere de alcoolism. Aceasta boală loveşte fără a ţine
cont de vârstă, crez, sex, inteligenţă, mediu etnic, sănătate psihologică, obiceiuri de mâncare, statut social sau economic ori de
caracterul omului, în general. Nu este vorba despre cât de mult sau de cum bei ori de ce - ci de cum îţi afectează băutul viaţa, ce ţi se
întâmplă când bei.
Pentru a fi în stare să recunoaştem boala în noi înşine, a trebuit să renunţăm la acel mit anacronic, conform căruia ar fi un
VIAŢA FĂRĂ BĂUTURĂ 125
semn de slăbiciune jenantă, dacă am admite că nu mai putem controla situaţia (de parcă am fi controlat-o vreodată).
Slăbiciune? De fapt, este nevoie de o doză considerabilă de curaj să poţi privi adevărul în faţă, fără să clipeşti, fără să treci cu
vederea, să uiţi sau să camuflezi nimic în dosul unor scuze sau iluzii copilăreşti. (Deşi nu prea găsim motive de mândrie în practica
aceea, mulţi admitem deschis că am fost campioni mondiali la autominţire.)
Procesul recuperării din alcoolism ne-a fost tulburat şi de alte câteva concepţii eronate. Şi noi, ca şi toţi cei care au văzut cum se
moare din băut, ne-am tot întrebat de ce nu-şi pune beţivul voinţa în acţiune pentru a nu mai bea. Şi aceasta este o idee depăşită, dar
care persistă, pentru că mulţi dintre noi am fost, din copilărie, învăţaţi să credem în eroi cu voinţă supraomenească. Legenda lui
Nenea Cutare era mereu povestită în familie sau prin vecini. Toata lumea îl ştiuse de petrecăreţ şi beţivan notoriu, până la cincizeci de
ani, când s-a lăsat brusc de băut, de femei şi de petreceri, devenind un model de cinste şi corectitudine, care n-a mai pus nici o
picătură de alcool în gură.
Ideea naivă că şi noi vom putea face la fel, când vom fi pregătiţi, a fost o iluzie periculoasă. Noi nu suntem nimeni altci neva, decât
noi înşine. (Nu suntem nici Bunicul, care a băut câte un păhărel, zilnic, până la nouăzeci de ani.)
Este recunoscut, în prezent, faptul că voinţa singură este o cură tot atât de eficientă pentru alcoolism, cât este pentru cancer.
Experienţa noastră a verificat acest fapt de nenumărate ori. Mulţi am încercat să ne lăsam de băut singuri sau să o lăsăm mai moale,
dar nu ne-a reuşit nici una, nici cealaltă pentru durate prea lungi. Şi nici după acele încercări nu ne-a fost uşor să recunoaştem că
avem nevoie de ajutor, deoarece, conform mitului voinţei, şi aceasta ar fi fost un semn de slăbiciune.

126 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

În cele din urmă, însă, ne-am întrebat: "Nu ar fi mai inteligent să căutăm o sursă superioară de energie, din care să ne alimentăm,
decât să tot persistăm în eforturi (inutile) singuri, după ce ni s-a dovedit, în repetate rânduri, cât sunt de ineficiente? Continuam şi azi
să credem că nu este prea înţelept să încercăm să vedem în beznă, atunci când putem aprinde o lampă şi folosi lumina ei. Nu am
ajuns la abstinenţă pe de-a-ntregul prin forţe proprii. Nu aşa am învăţat să ne menţinem abstinenţa; iar bucuria deplină a vieţii fără
băutura nu este ceva de trăit în singurătate.
De îndată ce am putut înlocui, chiar şi numai pentru o vreme, câteva dintre vechile noastre idei, cu altele noi, am început deja să
pornim cu forţă către o viaţa nouă, fericită şi mai sănătoasă. Acelaşi lucru li s-a întâmplat şi altor zeci de mii alcoolici care fuseseră
ferm convinşi că o asemenea schimbare nu este posibilă.
28. Lectura mesajului A.A.
Se spune că fiinţa umană învaţă cel mai bine atunci când vede, atinge şi aude cele învăţate; iar lectura aprofundează şi mai mult
învăţătura.
Există multe lucrări de calitate (şi altele mai puţin bune) publicate, cu privire la alcoolism. Multora ne-a ajutat lectura unor astfel
de lucrări, deşi A.A.-ul nu sprijină ce se publică în afara lui, nici nu se opune acelor publicaţii. Noi oferim literatura noastră, şi atâta
tot.
 Chiar şi alcoolici care nu s-au prea omorât cu cititul vreodată, petrec ceasuri în şir aplecaţi asupra materialelor A.A.. Este, fără
îndoială, cea mai bună cale de însuşire a unei vederi directe,
127 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ
de ansamblu, a A.A.-ului si a înţelepciunii filosofiei sale; lectura este preferabilă unor informaţii culese ici şi colo, prin viu grai.
Exista cinci cărţi A.A. şi încă o lucrare de formatul celei de faţă.
Alcoholics Anonymous (Alcoolicii Anonimi)
Această carte este textul de bază al experienţei A.A.. A.A.-ul, aşa cum îl cunoaştem, este rodul acestei cărţi, care a fost redactată
cu concursul unui număr de aproximativ o sută de alcoolici care învăţaseră să-şi menţină abstinenţa ajutându-se reciproc. După câţiva
ani de abstinenţă, ei au încredinţat tiparului experienţa lor şi au intitulat-o "Alcoolicii anonimi". De atunci datează numele
Comunităţii Alcoolicilor Anonimi.
În acest volum, este relatată experienţa originală a celor care au trăit-o mai întâi şi au pus-o pe hârtie după aceea. Este piatra de
temelie a filosofiei A.A., pe care o citim şi o recitim toţi - unii mai des, alţii mai rar. Majoritatea membrilor îşi procură un exemplar,
cât mai repede cu putinţă, după sosirea în Comunitate,
având astfel acces nemijlocit, direct de la sursă, la ideile fundamentale ale A.A.-ului, în loc să ajungă la acestea indirect, prin in-
ermediari. Printre membri, cartea este numită adesea Big Book ("Cartea cea Mare", nota trad.), dar nu din comparaţie cu vreo carte
sfântă. Pentru prima tipărire, în 1939, s-a folosit hârtie foarte groasă iar cartea a apărut enormă, spre surpriza tuturor şi a fost
poreclită, în glumă, "Big Book".
Primele unsprezece capitole, cele de bază, au fost scrise de către Bill W., co-fondatorul A.A.-ului. Cartea conţine şi
povestirile unui mare număr de membri A.A., redactate de ei înşişi, precum şi câteva apendice, pentru subiecte adiţionale.
128 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ
Simpla lectură a cărţii a fost suficientă pentru aducerea la abstinenţă a unor oameni, în cele dintâi zile ale Comunităţii, pe când nu
existau decât vreo câteva grupuri A.A. în lume. Şi astăzi este la fel, în special pentru alcoolicii care locuiesc în ţinuturi izolate sau
care se află pe vapoare, în largul marii.
Cei care citesc această carte cu regularitate, mărturisesc că, la fiecare recitire, descoperă sensuri mai profunde, care le scăpaseră
la prima lectură, făcută în grabă.
Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii*
Ideile fundamentale ale A.A.-ului sunt prezentate în şi mai mare profunzime în această carte, scrisă tot de Bill W. (Uneori ea este
poreclită "12+12".) Este folosită cu seriozitate de către acei membri care vor să studieze Programul A.A. de recuperare, în paralel cu
"Big Book"-ul.
Scrisă la treisprezece ani după Alcoholics Anonymous, această lucrare mai puţin voluminoasă explică principiile com-
portamentului membrilor A.A., atât individual, cât şi în grup. Cei Doisprezece Paşi, care ghidează maturizarea individuala, fuse seră
prezentaţi mai succint în "Big Book"; principiile grupului A.A. - Cele Douăsprezece Tradiţii - s-au cristalizat cu vremea, din
încercările şi greşelile făcute, după publicarea primei cărţi A.A. Tradiţiile caracterizează Mişcarea A.A. şi îi conferă unici tatea - o
societate complet diferită de alte asociaţii cunoscute.
Alcoholics Anonymous Comes of Age
(Comunitatea A.A. se maturizează)
Acest scurt istoric relatează despre începuturile Comunităţii
* Această carte a fost tradusă în limba română. (Nota trad.)
129 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ
şi despre creşterea acesteia în primii douăzeci de ani. Este povestea acelui mic grup de oameni curajoşi, foşti beţivani pentru care nu
mai existase nici o speranţă şi care, în ciuda probabilităţilor, au pus temelia solidă a unei mişcări de anvergură mondi ală şi cu o
eficienţă recunoscută.
As Bill Sees It
(Punctul de vedere al lui Bill)
Această carte este o culegere din paginile esenţiale ale corespondenţei personale şi din alte scrieri ale co-fondatorului Comu-
nităţii. Un index tematic acoperă probleme de interes pentru orice băutor-problemă.
Dr. Bob and the Good Oldtimers
(Dr. Bob şi cei dintâi membri A.A.)
În această) carte, povestea vieţii co-fondatorului Comunităţii este întreţesută cu amintirile de pionierat ale primilor membri A.A.,
în propriile lor cuvinte.
Pass It On
(Transmite mesajul
Această biografie a co-fondatorului Comunităţii este subintitulată: "Povestea lui Bill Wilson şi cum a ajuns mesajul A.A. să fie
cunoscut în lume". Şi în această carte se relatează despre dezvoltarea Comunităţii A.A.; 39 de fotografii din istoria A.A.-ului.
Came to Believe...
(Am ajuns la credinţa...)
Subintitulată "Experienţa spirituala in A.A., aşa cum o trăiesc membrii, la nivel individual", cartea este o culegere de inter-
130 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ
pretări ale noţiunii de "Putere superioară", autorii fiind şaptezeci şi cinci de membri A.A., fiecare cu punctul său de vedere - religios,
umanist sau agnostic.
Daily Reflections. A Book of Reflections by
A.A. Members for A.A. Members
(Reflecţii zilnice. O carte de reflecţii ale membrilor A.A. pentru membrii A.A.)
Membrii A.A. reflectează asupra citatelor favorite din literatura A.A.. O lectură pentru fiecare zi a anului.
A.A. in Prison; Inmate to Inmate
(A.A.-ul în închisori; de la deţinuţi, pentru deţinuţi)
O colecţie de treizeci si doua de povestiri, publicate mai întâi în revista "A.A. Grapevine", care prezintă experienţa bărbaţilor şi
femeilor care au găsit A.A.-ul pe când se aflau in închisoare.
BROŞURI A.A.
A.A. World Services, Inc. (Nota trad.: Serviciile Mondiale A.A.) publică, de asemenea, numeroase broşuri referitoare la di verse
aspecte ale A.A.-ului, unele adresându-se grupurilor cu interese specifice.
Aceste broşuri sunt redactate sub supravegherea atentă a reprezentanţilor A.A.-ului din toate regiunile Statelor Unite şi Canadei;
astfel, broşurile reflectă consensul cel mai vast posibil asupra gândirii A.A. O înţelegere a modului de funcţionare a A.A.- ului este
imposibilă fără familiarizarea cu toate publicaţiile sale.
O dată la două luni, Biroul Serviciilor Generale A.A. publică un buletin intitulat "Box 4-5-9" şi alte câteva periodice, precum şi
un raport al Conferinţei anuale a Serviciilor Generale A.A.
VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 131
Mulţi membri îşi încep şi sfârşesc ziua cu un moment de tihnă, în care citesc un pasaj din literatura A.A. O lectură atentă a
cărţilor şi broşurilor A.A. reprezintă o "întrunire A.A. pe calea tiparului", pentru mulţi membri; evantaiul de informaţii şi de inspiraţie
A.A. nu este disponibil prin nici o altă sursă. Fiecare lectură A.A. este un punct de pornire în gândirea A.A.-ului, pe drumul care duce
departe de pahar. De aceea, mulţi membri poartă mereu asupra lor o publicaţie A.A. - nu numai pentru că lectura acesteia ajută la
alungarea tentaţiei de a bea, ci şi pentru că oferă o ocupaţie şi o destindere a gândurilor, în timpul liber.
Literatura A.A. se poate procura la întrunirile A.A. sau scriind pe adresa:
Box 459
Grand Central Station
New York, NY 10163
U.S.A.

BROŞURI A.A. traduse în limba română

Aceştia sînt Alcoolicii Anonimi
Cum înţelegem anonimatul
Un nou-venit întreabă
Vă este A.A, de vreun folos?
Dacă sînteţi specialist
A.A. ca resursă pentru personalul medical
The A.A. Grapevine
(Viţa de vie a A.A.-ului)
Este titlul unei reviste lunare, pline de umor şi reflecţii A.A. Aproape toate articolele, montajele grafice şi caricaturile sunt

132 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

creaţia membrilor A.A. Autorii nu sunt remuneraţi şi multe dintre ilustraţii sunt oferite revistei gratis.
Puteţi găsi aici subiecte de meditaţie, povestiri ilustrate, ştiri despre activitatea Comunităţii A.A. şi despre alcoolism, în gene ral,
scrisori ale membrilor A.A. de pe tot globul şi articole inspiraţionale (totul în proză, exclusiv).
Abonamente individuale se pot comanda direct, scriind pe adresa:
Box 1980
Grand Central Station
New York, NY 10163
U.S.A.

29. Întrunirile A.A.

Toate ideile prezentate aici, împreună cu multe alte sugestii pentru viaţa fără alcool, au fost descoperite şi dovedite ca eficiente,
de către sute de mii de alcoolici, cu mult timp înainte de conceperea cărţii de faţă. Am aflat toate acestea nu numai prin lectură, ci şi
prin schimbul de idei, în cursul discuţiilor noastre iar, la început, mai ales ascultând.
Şi dumneavoastră vă puteţi informa astfel, pe gratis - şi fără să vă angajaţi la nimic.
Tot ce am făcut a fost să mergem la întrunirile Alcoolicilor Anonimi. Se ţin peste cinci milioane de astfel de întruniri pe an, în
peste o sută de ţări de pe tot globul. Ţineţi minte că nu trebuie să deveniţi membru A.A., pentru a putea participa la unele dintre
acestea. Dacă nu doriţi altceva decât să participaţi "de probă", sunteţi binevenit, ca observator, care asculta şi nu spune nimic.

VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 133

Nu trebuie să vă daţi numele; daca doriţi, va puteţi prezenta sub nume de împrumut. Cei din A.A. sunt înţelegători şi, oricum, ei nu
ţin evidenţa membrilor sau a vizitatorilor. Nu va trebui să semnaţi nimic, nici să răspundeţi la întrebări.
Sunteţi liber să puneţi întrebări, dacă doriţi. Însă mulţi preferă doar să asculte, în timpul primelor lor întruniri. Întrunirile A.A.
sunt surprinzătoare pentru oricine participă la ele pentru prima dată. Majoritatea celor de faţă vi se vor părea oameni normali,
sănătoşi, fericiţi şi prosperi, între cote rezonabile. Ei nu au nimic din mina clasică a beţivanilor sau a vagabonzilor prezentaţi în
caricaturi, nici nu arată a abstinenţi mohorâţi şi fanatici.
 În plus, veţi descoperi că suntem un grup prietenos, că râdem mult, mai ales de noi înşine. Din acest motiv, nimic nu valorează
mai mult decât atmosfera aceasta veselă dintr-o întrunire A.A., pentru a depăşi starea de mahmureală şi a începe să vă simţiţi mult,
mult mai bine.
Veţi avea certitudinea că toţi membrii A.A. prezenţi în sală înţeleg în profunzime exact ceea ce simţiţi, deoarece amintirile
noastre legate de starea de mahmureală de după o beţie şi de primele impresii pe care ni le-a lăsat A.A.-ul, sunt vii în mintea noastră.
Dacă sunteţi timid şi singuratic - ca mulţi dintre noi - veţi vedea că membrii A.A. au bunăvoinţa de a vă lăsa în pace, dacă asta
doriţi şi dacă asta vă face să vă simţiţi mai confortabil.
Totuşi, majoritatea dintre noi am descoperit că ne-a făcut bine să mai zăbovim pe-acolo, după întrunire, pentru o gustare şi la
taclale. Simţiţi-vă liber să vă implicaţi în această împărtăşire de societate sau, mai intimă, cu unul dintre membri, după cum vă
trage inima.

134 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

Tipuri de întruniri A.A.
Numeroşi membri A.A. din Statele Unite şi Canada au fost consultaţi înainte de redactarea acestei cărţi, asupra căilor de
menţinere a abstinenţei. Conform opiniei generale, calea cea mai bună pare a consta din frecventarea diferitelor tipuri de întruniri
A.A. În cuvintele unuia dintre membri, "la întruniri învăţăm aceste idei, unii de la alţii".
Pentru a ne menţine abstinenţa, este desigur mult mai bine să participăm la orice tip de întrunire A.A., decât să ne ducem la un
bar sau la o petrecere ori decât să stăm acasă, în compania sticlei.
Şansele de a contracta malaria sunt cu mult reduse când stăm departe de mlaştina plină de ţânţari. Tot aşa, şansele de a ne îmbăta
descresc considerabil într-o şedinţă A.A., când evităm petrecerea cu băutură.
În plus, din întrunirile A.A. ne vine elanul pentru recuperare. În timp ce băutul constituie obiectivul unei petreceri, abstinenţa
care împlineşte sufletul este ţinta oricărei şedinţe A.A. Aici, mai mult decât oriunde altundeva, sunteţi înconjurat de oameni care
înţeleg consumul abuziv de alcool, apreciază abstinenţa şi vă pot sugera multe căi prin care s-o păstraţi. Aici vedeţi multe, multe
exemple de alcoolici recuperaţi, fericiţi, abstinenţi - ceea ce nu găsiţi prin baruri.
Vom enumera acum cele mai populare tipuri de întruniri A.A. şi avantajele pe care le procura fiecare, în parte.
Întruniri pentru începători (sau nou-veniţi)
Acestea sunt, de obicei, mai reduse ca număr de participanţi şi preced adesea o întrunire mai mare. Ele sunt deschise oricui crede
că ar avea o problemă cu consumul de alcool. Unele

VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 135

şedinţe pentru începători constau din discuţii despre alcoolism,
despre recuperare şi despre Comunitatea A.A.. Altele iau forma simplă de întrebări şi răspunsuri.
Membrii care participă la multe astfel de întruniri subliniază faptul că acestea sunt un loc excelent pentru a pune întrebări,
pentru a întemeia prietenii noi şi pentru a începe să ne simţim confortabil în compania alcoolicilor, fără a bea.

Întrunirile deschise (la care sunt bineveniţi alcoolici şi nealcoolici)

Acestea sunt puţin mai structurate şi mai ordonate. De obicei, doi sau trei membri (care s-au oferit ca voluntari, înainte de
începerea întrunirii) îşi spun povestea, pe rând - cum au dezvoltat alcoolismul, cum au găsit A.A.-ul şi cum decurge recuperarea lor.
Aceste luări de cuvânt nu urmează nici o regulă prestabilită. Prea puţini membri A.A. sunt oratori de profesie. De fapt, chiar şi
aceştia evită cu grijă discursurile oratorice, într-o împărtăşire A.A. Vorbitorii îşi prezintă povestea în cuvinte simple, directe.
Sinceritatea şi onestitatea acestora sunt întotdeauna impresionante. Vă puteţi pomeni, probabil, râzând destul de mult şi
spunându-vă: "da, chiar aşa şi este"!
Cel mai mare avantaj al întrunirilor deschise consta în ocazia de a asculta o gamă foarte largă de povestiri adevărate, trăite de
alcoolici. Simptomele bolii alcoolismului sunt descrise într-o varietate de moduri, ajutându-vă astfel să decideţi dacă o aveţi sau nu.
Natural, experienţa fiecărui membru A.A. este diferită, unică. Uneori veţi auzi pe cineva menţionând băuturile favorite, modul
de a bea şi problemele (sau plăcerile) beţiei, care sunt identice cu cele din experienţa dumneavoastră. Alteori, peripeţiile relatate de

136 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

vorbitor vor fi total diferite. Veţi auzi relatările unor oameni provenind dintr-o varietate de medii sociale, ocupaţii şi credinţe. Fiecare
membru vorbeşte exclusiv despre sine şi dă glas exclusiv ideilor proprii. Nimeni nu poate vorbi în numele Comunităţii A.A. şi nimeni
nu-şi poate impune propriile idei sau opinii altora din A.A. Diversitatea de opinii este bine primită şi respectată în A.A.
Daca ascultaţi atent, veţi recunoaşte sentimente familiare, chiar şi când sunt prezentate evenimente nefamiliare. Veţi recunoaşte
emoţiile vorbitorului ca ale dumneavoastră proprii, chiar dacă povestea vieţii acestuia este complet diferită.
În A.A., fenomenul este cunoscut sub numele de "identificarea cu vorbitorul", ceea ce nu înseamnă ca vârsta, sexul, stilul de
viaţă, comportamentul, plăcerile sau necazurile vorbitorului ar fi identice cu ale dumneavoastră. Înseamnă că auziţi relatări despre
frici, emoţii, nelinişti şi bucurii, pe care le-aţi trăit şi dumneavoastră, din când in când.
Vă va surprinde, poate, faptul că aproape niciodată nu veţi auzi un vorbitor plângându-şi de milă pentru că trebuie să trăiască
fără alcool.
Este mai puţin important să vă identificaţi cu trecutul vorbitorului; ceea ce contează este impresia pe care o produce viaţa
actuală. În general, el caută - sau a găsit deja - ceva pace şi satisfacţii sufleteşti, soluţii la problemele sale, o poftă de viaţă şi o
seninătate pe care vi le doriţi şi dumneavoastră. Dacă aşa stau lucrurile, atunci rămâneţi printre membrii A.A.; aceste calităţi sunt
contagioase în compania lor.
 În plus, evocarea mizeriilor şi suferinţelor alcoolismului activ poate ajuta la stingerea oricărei dorinţe latente de a bea!
La astfel de şedinţe, mulţi membri A.A. au descoperit exact acele căi indispensabile recuperării, pe care le căutaseră. Şi, ma-

VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 137

joritatea participanţilor pleacă de la întruniri cu forţe proaspete şi atât de încurajaţi către recuperare, încât băutul ajunge să fie ul timul
lucru pe care şi l-ar dori.

Întruniri închise de discuţii sau împărtăşiri (pentru alcoolici, exclusiv - şi pentru cei care caută să afle dacă sunt sau nu alcoolici)
Unele grupuri A.A. ţin şedinţe de discuţie, numite "deschise", la care oricine este binevenit. Dar majoritatea discuţiilor se
desfăşoară în şedinţe "închise", exclusiv pentru membrii actuali şi eventuali, pentru a permite celor prezenţi să abordeze liber orice
subiect care îl interesează sau preocupă pe băutorul excesiv. Este vorba despre discuţii confidenţiale.
Unul dintre membri, care se oferă ca voluntar, deschide întrunirea, spunându-şi pe scurt povestea alcoolismului şi a recuperării.
Apoi, se trece la discuţii.
Oamenii cu anumite probleme, oricât de penibile sau jenante, îşi pot deschide sufletul într-o întrunire de împărtăşiri şi pot auzi
alţi membri prezentându-şi experienţa cu privire la rezolvarea unei probleme identice sau similare. Desigur, se împărtăşesc şi
experienţele de fericire şi de bucurie. Din astfel de discuţii rezultă că nici un alcoolic nu este unic sau izolat.
Se spune că aceste întruniri sunt atelierele în care alcoolicii învaţă cum să-şi menţină abstinenta. Cu siguranţă, în şedinţele de
împărtăşiri se pot obţine sugestii de o mare varietate, privind menţinerea unei abstinenţe împlinite şi fericite.
Întrunirile consacrate Paşilor
Multe grupuri A.A. ţin şedinţe săptămânale în care unul dintre Cei 12 Paşi ai programului A.A. este studiat, pe rând şi formează

138 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

baza de plecare pentru discuţii. Cele 12 Tradiţii A.A., Cele Trei Moşteniri ale Comunităţii, zicalele A.A. şi alte teme de discuţii,
sugerate în revista lunară "A.A. Grapevine" (Viţa de vie a A.A.ului), sunt de asemenea utilizate de unele grupuri, în acest scop. Dar
lista temelor acestor întruniri include şi nevoia urgentă de ajutor a cuiva prezent, pentru o problemă imediată, arzătoare.
Strâns legate de cărţile Alcoholics Anonymous (Alcoolicii Anonimi) şi Cei Doisprezece Paşi şi Cele Douăsprezece Tradiţii,
întrunirile consacrate Paşilor facilitează cel mai mult accesul la o cunoaştere şi o înţelegere veritabile ale principiilor fundamentale de
recuperare prin A.A. Aceste întruniri oferă, de asemenea, o sursă bogată de interpretări şi aplicări originale ale programului A.A. de
bază - arătând cum îl putem folosi nu numai pentru menţinerea abstinenţei, ci şi pentru îmbunătăţirea vieţii.

Convenţii şi conferinţe A.A. - provinciale, regionale, naţionale şi internaţionale

Aceste adunări A.A. de mare anvergură, la care participă un număr de câteva sute, până la aproximativ 20.000 de membri,
adesea însoţiţi de familiile lor, se ţin de obicei la sfârşit de săptămână şi constau din multe tipuri de sesiuni. Programul include,
desigur, ateliere de discuţii pe teme variate, precum şi cuvântări ale unor invitaţi, experţi în boala alcoolismului; un banchet, dans, un
mic spectacol de divertisment şi alte activităţi de societate şi de recreere, gustate mai ales pentru că lipseşte alcoolul. Aceste reuniuni
ne demonstrează că este posibil să ne distram fără băutură.
Ele ne dau şansa de a întâlni şi de a cunoaşte membri A.A. care locuiesc prin alte părţi. Pentru mulţi, aceste ocazii devin o
sărbătoare de sfârşit de săptămână şi experienţe deosebit de valo-

139 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

roase în recuperare. Ele ne îmbogăţesc cu amintiri preţioase, de ajutor în traiul de zi cu zi şi marchează, de multe ori, începutul unor
prietenii de-o viaţă.

Trebuie să frecventăm aceste întruniri cât mai avem de trăit?

Nicidecum. Doar dacă dorim.
Mii de membri A.A. îmbrăţişează acest avantaj din ce în ce mai mult, odată cu trecerea anilor în abstinenţă. Deci, mergem la
întruniri din plăcere, nu din datorie.
Cu toţii, trebuie să mâncăm, să facem baie, să respirăm, să ne spălam pe dinţi etc. Un an după altul, oamenii se duc la serviciu,
citesc, fac sport, se recreează, frecventează cluburi şi îşi îndeplinesc datoriile religioase. Participarea noastră continuă la întrunirile
A.A. nu este nimic ieşit din comun, câtă vreme le savurăm, ne sunt de folos şi ne ţin restul vieţii în echilibru.
Majoritatea mergem la întruniri mai frecvent în primii ani ai recuperării. Ne ajută la întărirea temeliei unei recuperări de lungă
durată.
Cele mai multe grupuri A.A. ţin una sau două şedinţe pe săptămână, fiecare durând aproximativ o oră sau o oră şi jumătate. Se
pare că este destul de important, mai ales la început, să participăm cu regularitate la toate întrunirile, cel puţin ale unui grup, precum
şi să vizităm alte grupuri, din când în când. Această practică ajuta nu numai pentru că oferă o gamă largă de idei A.A., ci şi pentru că
aduce în viaţa băutorului-problemă o măsură de ordine, utilă în lupta cu alcoolismul.
Am găsit că a fost important, în special la început, să participăm la întruniri cu fidelitate, în ciuda oricăror scuze pe care le-am fi
avut ca să nu participăm.

140 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

Pentru noi este imperativ să fim tot atât de însetaţi de A.A., precum, am fost de băutură. Care băutor serios permite vreodată ca
distanţa, starea vremii, o boală sau o afacere, nişte oaspeţi sau lipsa banilor sau o oră nepotrivită sau orice altceva să stea între el şi
paharul mult dorit? Tot astfel, acum, nu ne putem permite să lăsăm nimic să intervină între noi şi întrunirile A.A., dacă vrem cu
adevărat să ne facem bine.
Am descoperit şi că dusul la întruniri nu este ceva exclusiv pentru momentele de tentaţie la băutură. Deseori, întrunirile sunt
mult mai profitabile când ne simţim bine şi când nu ne vine să bem. Chiar şi o întrunire mai puţin satisfăcătoare pentru moment este
mai bună, decât nici o întrunire.
Şedinţele A.A. fiind atât de importante, ţinem în buzunar, tot timpul, liste cu orarul celor din zona noastră şi nu călătorim nici -
unde departe de casă fără să luam cu noi informaţii referitoare la întruniri şi membri A.A. de pretutindeni pe glob.
Când, din cauza unei boli grave sau a unei calamităţi naturale, nu putem participa, recurgem la înlocuitori de întruniri. (Adesea,
spre uimirea noastră, auzim despre viscole în regiunile arctice, uragane şi chiar cutremure, care nu i-au putut împiedica pe membri de
la a ajunge la o întrunire. Deplasarea spre şedinţă în canoe, pe cămilă, cu elicopterul, jeep-ul, camionul, bicicleta sau sania este tot
atât de naturală pentru unii, cum este pentru cei mai mulţi dintre noi drumul cu maşina, autobuzul sau metroul.)
Ca înlocuitor pentru întrunire, când participarea este imposibilă, putem suna la telefon sau contacta prin radio-amator alţi
prieteni A.A.: sau, putem ţine o întrunire în gând, citind literatura A.A.
Pentru cele câteva sute de membri A.A. izolaţi (precum cei din personalul armatei, aflaţi departe de casă) şi pentru cele câte-

141 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

va sute de angajaţi în marină, Biroul Serviciilor Generale A.A. oferă buletine informative şi liste care să le permită comunicarea cu
alţi membri (prin scrisori sau, uneori, audio-casete), în perioadele în care le este imposibil să asiste la şedinţe A.A. obişnuite.
Mulţi dintre cei care nu au acces la un grup A.A., fondează un grup ei înşişi.

Problema banilor
Alcoolismul este costisitor. Chiar dacă A.A.-ul nu impune taxe de participare, nici cotizaţii, noi am plătit deja "contribuţii" grele
la raioanele de băutură din magazinele alimentare şi la baruri, înainte de a ajunge la Comunitatea A.A. Din acest motiv, mulţi venim
cu buzunarele goale sau cu datorii imense.
Am descoperit că cel mai bine este să ajungem cât mai repede să stăm pe picioarele noastre. Văzând din partea noastră un efort
onest de a ieşi din datorie, creditorii sunt adesea bucuroşi să accepte plăţi în rate mici.
De o valoare deosebită s-a dovedit a fi, încă din primele zile de abstinenţă, o cheltuială de o natură specială, pe lângă cheltuielile
esenţiale pe mâncare, îmbrăcăminte şi adăpost. Un membru A.A. ne-a dat permisiunea să-i tipărim aici

Sfatul pentru investiţii

În cele dintâi săptămâni fără băutură,
Cu legea la fereastra şi lupu-n bătătură,
Când dormi pe podea şi punga ţi-e cam goală,

142 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

E vremea să cheltuieşti, ca să ieşi din boală:
Un ban pe autobuzul care te duce la adunări;
O fisă pe telefonul care-ţi aduce încurajări;
Câţiva bănuţi pe un fleac important pentru tine
Şi câţiva pe cafea, băută cu prieteni reali, în fine.
Pentru neofitul aflat pe calea cea dreaptă,
Toate acestea sunt o investiţie înţeleaptă,
Ca seminţele în grădină cu drag semănate,
Ce aduc pe masă, din belşug, bucate.

30. Încercând Cei 12 Paşi

Vorba bătrânului medic de ţară: "după ce încerci totul şi nimic nu merge, citeşte instrucţiunile şi urmează-le"...
Nu am vorbit despre Cei 12 Paşi oferiţi de A.A. ca program de recuperare din alcoolism şi nici nu o vom face, deoarece o
prezentare a lor este disponibilă într-o altă sursă A.A. Se merită, însă, să menţionăm cum s-au născut aceşti Paşi.
În 1935, doi oameni s-au întâlnit în Akron, Ohio. Ambii erau, la vremea aceea, consideraţi beţivani înveteraţi, o ruşine în ochii
celor care îi cunoşteau. Unul dintre cei doi fusese un proeminent agent de bursă în Wall Street; celălalt, un chirurg de renume; ambii
ajunseseră aproape de pragul morţii din cauza băuturii. Ambii încercaseră numeroase "cure" şi fuseseră spitalizaţi de nenumărate ori.
Era mai mult ca sigur, chiar şi pentru ei înşişi, că nu se mai putea face nimic pentru ei.
Aproape accidental, la începutul cunoştinţei lor, au dat peste un fapt uimitor: setea de băutură dispărea, de îndată ce unul încerca
să-l ajute pe celălalt. Cei doi şi-au împărtăşit des-
VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 143
coperirea unui avocat, alcoolic ţintuit la pat într-un spital; omul s-a hotărât sa încerce şi el metoda.
Cei trei au perseverat, fiecare pe cont propriu, să ajute un alcoolic după altul. Dacă se întâmpla ca unii să le refuze ajutorul, ei
ştiau că se meritase efortul, pentru că, de fiecare dată, cel care oferea ajutorul îşi păstra abstinenţa, chiar dacă "pacientul" continua să
bea.
 Persistând în aceste activităţi pentru propria sănătate, membrii micului grup de foşti beţivani au descoperit brusc, în 1937, că
erau douăzeci la număr! Nu li se poate reproşa că au crezut că s-a întâmplat un miracol.
Au căzut de acord că acum era nevoie să pună pe hârtie cele întâmplate, pentru ca experienţa lor să poată fi adusă la cunoştinţa
publicului. Dar nu este greu de imaginat peste ce dificultăţi au dat, când a fost vorba de a decide ce anume li se întâmplase. Abia în
1939 au reuşit să publice un text la care puteau subscrie cu toţii. În acel moment, erau cam o sută la număr.
Din povestirile lor reieşea că drumul recuperării consta din doisprezece paşi şi că aveau convingerea că oricine urma acel drum
avea să ajungă la aceeaşi destinaţie.
Numărul lor a ajuns la doua milioane acum şi aproape toţi au convingerea că "experienţa trăită demonstrează că nimic altceva nu
ajută mai mult la imunitatea la alcool decât munca intensă de ajutat alţi alcoolici. Metoda funcţionează, când nimic altceva nu
merge".
Mulţi dintre noi ne luptaserăm cu alcoolul timp îndelungat. De nenumărate ori, ne lăsaserăm de băut pentru totdeauna, numai ca
să ne reapucăm, mai devreme sau mai târziu şi să ne pomenim în necazuri din ce în ce mai mari. Însă Cei Doisprezece Paşi ai A.A.-
ului demarchează drumul nostru spre recuperare.
144 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

Acum nu mai trebuie să luptăm. Iar drumul este deschis tuturor celor care îl doresc.
Sute dintre noi avuseserăm doar o vagă idee despre A.A. Uneori, ne vine să credem că se vehiculează mai multe informaţii
eronate, decât adevărul, despre A.A. Deci, dacă nu aţi avut nici o experienţă directă, nemijlocită, în A.A., ne putem imagina ce de
impresii false, deformate, aţi cules, pentru că şi noi am fost dezinformaţi.
Din fericire, nu este nevoie să vă lăsaţi influenţat de astfel de concepţii eronate şi zvonuri. Este deosebit de uşor să vedeţi şi să
auziţi adevăratul program A.A. direct, fără intermediari. Publicaţiile Comunităţii A.A. (vezi Capitolul 28) şi oricare birou A.A. local
sau oricare întrunire sunt sursele autorizate de informaţii, de fapte adevărate, care şi pe noi ne-au uimit. Nu este nevoie să vă bazaţi
pe opinii "din bârfe", deoarece vă stă la dispoziţie o informare directa şi pe gratis, care să vă ajute să vă formaţi propria părere.
Formarea unei imagini cu adevărat cinstite despre A.A. poate constitui o strădanie a voinţei, pusă la bătaie în mod sănătos. Ştim
foarte bine că alcoolicii au o voinţă foarte puternica, dacă ne gândim la toate modurile în care reuşeam să ne procurăm bău tura,
depăşind obstacole imposibil de trecut. Simplul sculat de dimineaţă, de multe ori - cu stomacul de tuci, cu dinţii înveliţi în pâslă, cu
craniul încreţit de durere - cere o voinţă la care nici nu visează nebăutorii. Şi, după ce te-ai dat jos din pat, cu cap cu tot, în astfel de
dimineţi, capacitatea de a-l căra cu tine pe umeri, la locul lui, pe tot parcursul zilei, este dovada unei fabuloase pu teri a voinţei. O, da,
băutorii adevăraţi au o incontestabilă putere a voinţei.
"Şmecheria" a fost să învăţăm să punem acea voinţă la bătaie

VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 145

în favoarea sănătăţii noastre şi să ne forţăm să explorăm în profunzime ideile recuperării, în ciuda senzaţiilor trecătoare de "muncă de
corvoadă".
Poate vă va fi de ajutor, dacă ţineţi minte că membrii A.A. nu sunt nerăbdători să vă descoase. Poate vă vom da chiar impresia că
nu ascultăm tot ce spuneţi, ca apoi să vă potopim cu fapte neînfrumuseţate despre propria noastră boală. Ştiţi, noi suntem în căutarea
recuperării, deci vă vom vorbi pentru propriul nostru beneficiu. Da, vrem să vă ajutăm, dar numai dacă doriţi.
Se poate că problema băutului este într-adevăr, cum susţin unii experţi în psihologie, o suferinţă caracterizată mai ales prin
egocentrism. Nu toţi alcoolicii sunt egocentrici, deşi mulţi dintre noi am învăţat să detectăm aceasta tendinţă în noi înşine. Unii ne-
am simţit inferiori mai tot timpul, şi doar când beam ne simţeam şi noi egali sau superiori altora.
Indiferent de personalitate, ne dăm seama acum că am fost excesiv de egocentrici, preocupaţi mai ales de sentimentele noastre, de
problemele noastre, de reacţiile altora faţă de noi; şi de trecutul şi viitorul nostru. De aceea, încercarea de a stabili o comunicare cu
alţi alcoolici şi de a-i ajuta este, pentru noi, o cale de restabilire a sănătăţii. Aceasta încercare ne distrage atenţia de la noi înşine.
Ajutorul acordat altora este un remediu eficace, chiar
şi dacă gestul nu este dezinteresat. Încercaţi şi dumneavoastră, întruna din zilele acestea.
Dacă ascultaţi cu adevărat (şi nu doar auziţi) ce se spune într-o şedinţă A.A., s-ar putea să descoperiţi că vorbitorul vă citeşte
gândurile şi descrie tot tabloul din mintea dumneavoastră - formele schimbătoare ale fricilor fără nume, culoarea şi fiorii reci ai unui
destin ameninţător - dacă nu chiar evenimente şi cuvinte precise, îngropate în depozitele creierului dumneavoastră.

146 VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ

Indiferent dacă acest fenomen se va petrece sau nu, mai mult ca sigur veţi avea una-doua ocazii de a râde în compania membrilor
A.A. şi, probabil, veţi găsi una sau doua idei despre viaţa fără băutura. Rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă să le folosiţi sau
nu.
Orice veţi decide, ţineţi minte că punând aceste idei la dispoziţia altora, noi facem unul dintre paşii necesari propriei recuperări.

31. Găsirea unui drum propriu

Sperăm că, în această carte, am demonstrat limpede că noi nu tratăm subiectul băutului în glumă. Alcoolismul merită şi primeşte
atenţia noastră cât se poate de serioasă. Nu considerăm nostime glumele făcute la adresa bolnavilor alcoolici, decât dacă le facem noi
înşine, pe socoteala noastră şi în lumina abstinenţei. Nu găsim că este amuzant când cineva, de dragul glumei, ameninţă că se va
îmbăta; este ca şi cum ar glumi cu ruleta rusească.
În ciuda atitudinii noastre serioase faţă de alcoolism, veţi descoperi că, de obicei, vorbim cu umor şi detaşare despre trecut şi
despre recuperare. Considerăm că este o abordare sănătoasă, care nu ne slăbeşte în nici un fel decizia de a ne face bine şi de a ne
păstra sănătatea.
Majoritatea dintre noi am văzut moartea cu ochii. Am îndurat suferinţe care seamănă cu tortura pe roată. Dar am cunoscut şi
speranţa care aduce sărbătoare în inimă. Şi sperăm că această carte v-a adus mai multă încurajare decât durere. Dacă sunteţi un autor
problema, ştiţi ce înseamnă durerea şi singurătatea. Vă

VIAŢA FÃRÃ BÃUTURÃ 147

dorim să găsiţi pacea şi bucuria pe care le cunoaştem noi acum, când facem faţă vieţii, cu urcuşurile şi coborâşurile ei - cu o minte
limpede şi o inimă curajoasă.
Fără îndoială, abia ne-am lansat în "aventura" traiului fără alcool. Cu fiecare zi, învăţăm idei noi, de mare ajutor. Rămânând
abstinent, veţi descoperi idei noi, nemenţionate
aici - cel puţin aşa sperăm noi. Sperăm, de asemenea, şi că, odată ce le veţi descoperi, le veţi împărtăşi altora, spre folosul lor. (Vă
amintiţi, desigur, că actul împărtăşirii în sine, vă poate fi de ajutor.) Cu cât câştigăm mai multă experienţă, cu atât putem ajuta un
număr mai mare de băutori-problemă.
Unii s-au întors la băutură o dată sau de doua ori, înainte de a trece pragul în abstinenţa împlinită. Dacă vi se întâmplă şi
dumneavoastră, să nu cădeţi pradă disperării. Ni s-a întâmplat multora dintre noi, dar, până la urmă, am intrat cu succes în teritoriul
abstinenţei. Încercaţi să reţineţi că alcoolismul este o condiţie umană extrem de serioasă şi că recidivele sunt tot atât de posibile în
această boală, că în oricare alta. Însănătoşirea poate avea loc.
Chiar şi după încercări nereuşite, dacă tot mai vreţi să vă faceţi bine şi dacă aveţi în continuare bunăvoinţa de a încerca noi căi
pentru reuşită, rămânem convinşi, din experienţă proprie, că aţi ales drumul unui destin fericit, al sănătăţii, alături de mii de alcoolici.
Sperăm să vă vedem printre noi.
Dar, indiferent de calea pe care călătoriţi, cu noi sau pe cont propriu, sunteţi însoţit de cele mai fierbinţi urări de bine, din partea
noastră.