TRADITIONALISM

Asa cum anunta chiar numele curentului, traditionalismul este un curent

literar, manifestat in perioada interbelica, insa construit din doua directii
anterioare - samanatorismul si poporanismul – care a pus accentul pe traditie,
obiceiuri, folclor, istorie, mit si religie, percepute drept elementele specificului
national.

Curentul apare din nevoia de a conserva elementele mai sus mentionate,

considerate ca fiind pe punctul de a-si pierde consistenta si importanta in cultura
romaneasca, intr-o perioada in care tehnologia inregistra un elan considerabil,
conducand astfel societatea catre modernizare. Reactia pe care traditionalistii au
manifestat-o a fost una de respingere vehementa a oricarei tendinte de
modernizare a literaturii, infruntand in acest fel orientarea catre o sincronizare
cu spiritul veacului.

Traditionalismul poate fi privit asadar, in perfecta opozitie cu

modernismul. Daca cel din urma era deschis spre valorile occidentale,
pronuntandu-se pentru sincronizarea literaturii romane cu cea apuseana,
traditionalismul adopta o atitudine contrarie, de inchidere, de izolare in datele
unui etnicism conceptual.

Scriitorii traditionalisti adopta o pozitie de conservare a formelor clasice

de constructie a operelor literare, fara a ingadui experimente sau inovatii.
Aceasta atitudine de retragere intr-un trecut purificator, cathartic, de respingere a
cotidianului citadin, au constituit modalitati de stabilire a unui echilibru pierdut,
de regasire a originaritatii.