NOTA ZERO LA PURTARE

(Virgil Stoenescu Octavian Sava)

COMEDIE IN TREI ACTE

SI UN EPILOG

Motto: „Tinerii din tara noastra isi pot permite visurile cele mai indraznete cu siguranta ca le vor vedea
implinite.” – Gh. Gheorghiu Dej

Stefan Vardia

Misu Felecan

Ionas Oproiu, poreclit Tarzan

Nicu Dumitran

Miron Raducanu, poreclit Barbarossa tineri de saptesprezece - douazeci de ani

Daniel Popovici

Ion Pascu, poreclit Johny

Mariana Plesoianu

Dana Paunescu

Simona Munteana

Un elev

O eleva

Matei Butnaru, poreclit Columb, profesor, saizeci de ani

Zurascu, profesor de istorie, poreclit Vucea, cincizeci de ani

Anton Plesoianu, directorul liceului, patruzeci si cinci de ani

Mos Griguta, intendentul scolii, saizeci si cinci de ani

ACTUL I
TABLOUL I
INTENDENTUL (catre public): Ssst! Va rog sa pastrati liniste! Asta-seara, dragi prieteni, aveti prilejul sa auziti
si voi cantecul acesta… Frumos cantec, nu-i asa? Ehei… Cati ani sunt oare de cand l-am auzit eu pentru intaia
oara, tot aici, in sala de festivitati a batranului nostru liceu? Noua-zece ani! Acum zece ani, a inceput aici, in
clasa asta, o poveste…Ehei, ce mai pateam pe atunci eu cu neastamparatii aceia din clasa a saptea! Parca imi
suna si acum in urechi galagia care domnea colea, in clasa in timpul recreatiilor! (iese)
(Clasa in recreatie. Misu, Dana, Ionas, Simona, elevul si eleva)
MISU (catre Ionas): Tarzane!
IONAS (imitandu-l pe Tarzan): U-u-u-uu?!
MISU: Ai pus pioneza la catedra?
IONAS: Pus!
DANA: Asculta, Misule, scena asta a inceput sa ma plictiseasca.
MISU: Hm! Vedeto!! Aduci vorba pe departe!? Ei hai, da-i drumul! Atentiune! La cererea publicului, marea
actrita Dana Paunescu ne va prezenta pentru a suta oara intrarea lui Cristofor Columb la lectie…
DANA (caricaturizand intonatia profesorului Matei Butnaru): Buna ziua, domnisoarelor si domnilor!
MISU: Dupa care onorabilul profesor Matei Butnaru, alias Cristofor Columb, isi deschide faimoasa domniei
sale lucrare de geografie, aflata „in manuscris”, pe care n-a citit-o nimeni… si nici n-o va citi nimeni in vecii-
vecilor.
IONAS: Amin!
MISU: Dana, tu o sa fii… vedeta burlanului. La semnalul meu tragi de sfoara si… vorba lui Cezar: burlanus
iacta est!
(intra Nicu)
NICU: Buna dimineata! Ce faceti acolo?
MISU: Mens agitat molem! Spiritul misca materia! Auzi, Dana?
NICU: Nu incepe iar cu latinismele tale!
MISU: Sunt cuvintele lui Virgiliu, domnule! La voi in sat nu s-a auzit de Virgiliu? E o explicare panteista a
lumii, domnule! Adica inteligenta predomina asupra… materiei! O smucitura si…
IONAS: Si… buumm! Pe urma evacuam clasa si-am scapat de geografie!
NICU: Asa? Atunci… poftim! (deschide ferestrele)
DANA: Ce faci? Ai innebunit!
NICU: Teracota au maturat-o bombardamentele! Godinul il daramati voi. Eu deschid ferestrele. Sa ne simtim ca
la Pol!
IONAS: Ia lasa-te de fleacuri. (inchide ferestrele) A fost ieri gala de box, asa ca n-am invatat. Cartagina sa fie
daramata! Si tu, Nicule, vezi-ti de treaba, ca de nu… iti ard o directa de te trezesti la Ecuator. P-onoarea mea!
(apare Johny)
JOHNY (catre Misu): Hallo, Boss!
MISU: Salve, Johny! Mariana nu s-a intors inca; stii, ea e cu… organizarea serbarii.
JOHNY: Aha! „Ea”!! Iar tu tragi sforile?
MISU: Hai, sterge-o! Revino in prima recreatie. Vezi ca si utecistii vor sa-si bage coada in serbare. O sa vorbim
deseara mai pe larg.
JOHNY: S-a marcat, Boss! Dar…
MISU: Ce? A!(scoate din sertar un pachet de tigari pe care i-l arunca) Na!
JOHNY: Good morning, oncle Sam! Mm! Parfumate si lascive… ca o rumba de Ben Goodman! Ce pacat ca
trebuie sa faci negot cu asemenea delicatese!
MISU: Ei lasa, ca mai faci tu si cu altele!
JOHNY: Omul trebuie sa traiasca, Boss! Asa e in timp de razboi! A, stii ca am doua informatii importante.
MISU: Sa le aud!
MISU: Boss, dar… pica? Ma-ntelegi, osteneala.
MISU: Hm! Ma intreb, daca n-as fi eu, cine te-ar tine din tigari americane?
JOHNY: He! Babacu´ in nici un caz. L-au infundat rau de cand cu contrabanda de zahar.
MISU: Ei, zi-i! Ti-l dau maine!
JOHNY: La voi in clasa soseste un utecist. Adica…
MISU: Ssst! Vino! (cu o privire spre Nicu) Sa n-auda ala! De cand comunistii ii indeamna pe tarani sa imparta
mosiile, junele paysan flirteaza in draci cu… democratia!
JOHNY: All right, Boss! Atunci o sa ai doua flirturi pe cap. Mai soseste un indragostit din astia!
MISU: Cine?
JOHNY: Un utecist. Uniunea Tineretului Comunist… U.T.C. … Se transfera dintr-un alt oras… Am informatii,
stii de la cine.
MISU: Aha!
DANA: Misule! Uite la Nicu!
MISU: Tarzane!
IONAS: U-u-u-uu!
MISU: Umfla-l!
IONAS: O.K.! Sterge-o, sefule! Haide! Pana nu-ti ard o directa!
MISU: Ai vazut? Asta-l asteapta si pe utecistul dumitale.
JOHNY: Al meu?!! He!
MISU: Pentru d-alde astia eu am o metoda infailibila: teroarea! Am invatat-o de la tata. Colonelul Felecan a
experimentat-o cu succes pe front.
JOHNY: All right, Boss! Dar ce te faci cu tatal Marianei? Am auzit ca se reintoarce la directia liceului. Atunci
toate ponturile tale cu actualul director s-au dus dracului. La asta te-ai gandit?
MISU: Domnule, ai citit romanul Pe aripile vantului?
JOHNY: Boss, stii ca nu prea obisnuiesc…
MISU: E acolo o eroina, Scarlet O´Hara, care de cate ori primeste o veste proasta spune: „La asta am sa ma
gandesc maine!”
JOHNY: Inteleg. Ma intorc mai pe urma, cand vine Mariana. Good bye, Boss! (iese)
MISU: Tarzane!
IONAS: U-u-uu!
MISU: Ia vino incoace!
IONAS: Zi-i, sefule!
MISU: Asculta-ma, Tarzane, mi se pare ca ne mai vine in clasa un utecist.
IONAS: Zau?
MISU: Un tip primejdios. Intelegi? Trei elevi au fost eliminati din pricina parilor lui, la liceul de unde se
transfera.
IONAS: Ce spui?
MISU: Mda! Poate c-o sa trebuiasca sa batem doi deodata! Hm? Ce zici?
IONAS: Pai… daca n-o sa fie chip altfel… batem, sefule!
(intra Mariana)
MARIANA: Buna dimineata!
DANA: Mariana! Bine-ai venit!
SIMONA: Mariana! Mariana!
MISU: Bun sosit, domnita mea draga!
MARIANA: Bine te-am gasit, Misule! Dragii mei, sunt moarta de oboseala! Sase ore cu trenul! E ingrozitor.
NICU: Ce face tatal tau?
MARIANA: Rana capatata in luptele din Ardeal e aproape vindecata. Doctorii mi-au promis ca-n doua
saptamani il lasa sa vina acasa. Uf! Mi-a fost dor de voi!
MISU: Si mie de tine. Numaram orele, si minutele, si…
(intra Daniel)
DANA: A! Ia uitati-va la Daniel!
SIMONA: De unde ai facut rost de paltonul acesta, sihastrule? Ai castigat la loterie?
MISU (in parte): De ce n-ai venit ieri la intrunirea lu´ tata?
DANIEL: Misule, te rog… tot pentru tine am lucrat… Uite! (ii da un caiet) Am mai completat ce mi-ai cerut!
MISU: Minti! Faci pe neutrul! Vei fi pedepsit!
DANIEL: Misule, zau! Vezi doar…
MISU: Tarzane, nu ti se pare ca Daniel e prea elegant pentru un biet sihastru?
(in usa apare Stefan Vardia, care asista neobservat la toata discutia)
IONAS: Cam!
DANIEL: Hai, ma, nu glumiti… E facut dinte-unul vechi…
MISU: Un asemenea palton trebuie neaparat botezat. Hait! Ia-o inainte de bunavoie!
DANIEL: Unde?
MISU: Afara! In zapada!
DANIEL: Nu, mai baieti… Misule… te rog… zau… abia mi l-a facut tata si…
MISU: Tarzane, ce facem cu asta? Mm? Jimmy si Boby ce-ar fi facut?
DANA: Cine mai sunt si astia?
MISU: Doi gangsteri teribili din romanul Mana cu patru degete. Ei, ar fi facut asa… Tarzane, umfla-l pe
sihastru si la zdup cu el afara, in zapada!
VOCI: Afara! Afara!
NICU: Mai lasati-le dracului de glume! Asta nu e…
MISU: Si care-o incerca sa te tina…
IONAS: O.K.! O directa de dreapta… si l-am curatat!
MARIANA: Sa nu se supere Daniel… E o farsa prea…
MISU: Ce-i asta, „prea”, Mariana draga? Eu formez in clasa asta o generatie de indrazneti! Le dezvolt
personalitatea! Iata filosofia moderna: ma manifest, deci exist! Ca atare, la cos cu bietul Descartes!
MARIANA:… Si in zapada cu bietul Daniel?
MISU: N-are a face un sacrificat, cand calesti o generatie de eroi! De oameni tari! Cine e tare ajunge primul si
invinge! Ceilalti n-au decat sa piara. Asa cum eu as prefera sa pier mai curand, decat sa stiu ca nu sunt vrednic
de tine. Ce e? De ce ma privesti asa?
MARIANA: Ai un elan atat de… Cum sa-ti spun? Uneori te admir, ba te si invidiez pentru inepuizabila ta
inflacarare!
MISU: „Da-mi un punct de sprijin si-ti voi misca pamantul!” – zice Arhimede. Ei bine, tu esti punctul meu de
sprijin in univers. Iti dai seama cat valoreaza sa fii singurul punct de sprijin pentru cineva?
MARIANA: Tu ai fost pentru mine inca de acum doi ani. Cand tata a fost arestat de Antonescu, toti m-au ocolit.
Devenisem ciumata. Tu singur ai ramas langa mine. Oare de ce?
MISU: De ce? I-a intrebat cineva pe atenieni de ce o adorau pe Hebe, fiica lui Zeus sia Herei, ca zeita a
frumusetii si a tineretii vesnice? Hm! Auzi vorba! Ma mai intreaba „de ce”! Dar esti frumoasa, Mariana!
MARIANA: Exagerezi, Misule!
MISU: Nu, Mariana, crede-ma. Si-apoi toti din clasa asta te asculta si te pretuiesc. Odata cu inima ta am cucerit
si inima intregii clase. Voi avea cea mai frumoasa si mai inteleapta sotie din lume.
MARIANA: Si ceam mai iubitoare. Nu uita asta.
MISU: Ne vom iubi toata viata.
MARIANA: Juram? (in cor) Juram!Ne vom cladi un camin luminos, primitor…
MISU: Un camin? Un castel o sa avem. Un castel de marmura si clestar, pe turnurile carora vom flutura, din
zori si pana-n noapte, stindardele cu inscriptia: ”Te ador, domnita mea atotstapanitoare!”
MARIANA: Entuziastule!
(intra intendentul cu o harta si un glob)
MARIANA: Ce faci, mos Griguta?
INTENDENTUL: Iaca ma calatoresc si eu. Cand ma sui la Polul Nord, cand ma dau jos, la Ecuator. Chiar
voiam sa intreb un doctor daca n-o sa-mi strice la reumatism schimbarile astea prea dese de temperatura.
MARIANA: Stii, mos Griguta, asa cu globul in mana, parc-ai fi batranul Atlas.
INTENDENTUL: Cine mai e si asta?
MARIANA: Un urias despre care vechii greci spuneau ca purta tot timpul pamantul si cerul in spate.
INTENDENTUL: Da? Ei, se vede ca pentru asta el primea o leafa mai mare decat mine! (lasa harta si
globul) Ce mai face domnul director?
MARIANA: Mai bine. In curand se intoarce la scoala.
INTENDENTUL: Eh, bogdaproste. Acu´ poate l-om dovedi si pe al de l-a vandut in ´943.
MARIANA: Cum?
INTENDENTUL: Cand a zis in clasa ca lui Hitler ii lipseste o doaga si ca noi romanii n-avem de ce sa ne
razboim cu rusii. Eh… Curajos om dom´ director! Dar a doua zi s-a dus pesemne unu´ la politie si-a povestit tot.
Auzi, arde-i-ar focu´! Sa-l tina doi ani in lagar pentru treaba asta.
MARIANA: Cine l-a denuntat, mos Griguta? Cum? Dumneata stii ceva si nu mi-ai spus pana acum?
INTENDENTUL: Nu stiu nimic, domnisoara! Fereasca sfantul! Am si eu o banuiala, acolo… Dar sa vina numa´
inapoi domnul director si s-or lamuri ele toate. (iese)
(intra Ionas)
MISU: Tarzane, sper ca nu l-ati tavalit prea tare pe bietul Daniel!
IONAS: Nu l-am tavalit deloc.
MISU: Cum?
IONAS: Dracu s-o ia de treaba. Nici n-am ajuns bine cu sihastrul in curte si m-am trezit ca Guliver in tara
piticilor. Pustii dintr-a patra si a cincea misunau printre picioarele mele ca furnicile… Ce era sa fac? Erau prea
mici. Un boxer de clasa nu se bate cu adversari decategorie inferioara.
MISU: De ce au sarit pustii asupra ta? De unde stiau ca vrei sa-l tavalesti prin zapada?
IONAS: Ii asmutise unul. Le-a vorbit nu stiu ce, si deodata au navalit cu totii asupra mea.
MISU: Cine era ala? Nu l-ai vazut?
IONAS: Ba da, dar nu-l cunosc. Nu l-am mai vazut pana azi. (se aude soneria)
MARIANA: Mai bine asa, Misule. Daniel e slabut si bolnavicios. Putea sa pateasca cine stie ce din joaca asta.
(intra grupul copiilor)
NICU: Ce facusi, mai Ionas? Te infundara „juniorii”.
IONAS: Ce vrei, ma! Eu sunt categorie „semigrea”! N-o sa ma bat cu aia de la „musca”! Nu-i sportiv…
(intra Stefan)
DANA: Cine e baiatul asta?
STEFAN: Buna dimineata!
IONAS: Asta e! El a asmutit pusii ca sa-l scape pe Daniel. El e, precis!
MISU: Ce cauti pe locul meu?
STEFAN: Nu stiam ca e al dumitale. Ma mut alaturi.
MISU: Alaturi e locul ei. (arata spre Mariana) Si-apoi o intrebare primordiala: ce cauti la noi in clasa?
STEFAN: Tonul acesta?! Poate sunt un oaspete.
MISU: Hm! Oaspete!! Daniel, aveai tu o maxima romana pentru „oaspeti”.
DANIEL: Pentru straini!
MISU: C´est la même chose…
DANIEL: Hospes-hostis.
MISU: Strain-dusman. Ai auzit, domnule?
STEFAN: Va place latina? Si mie, foarte mult. Indeosebi Horatiu. (cautand-o cu privirea pe Mariana) Are
gratie si totodata profunzime.(catre Mariana) Nu gasiti?
DANA (catre Mariana): Tu, stii ca e nostim!
MISU: Nu ma intereseaza gusturile dumitale! Te-am intrebat cine esti si ce cauti aici!
STEFAN: Trebuie sa-ti dau dumitale socoteala?
MISU: Da!!
STEFAN: De ce?
MISU: Tarzane!
IONAS: U-u-uu!
MISU: Umfla-l!
IONAS: O.K., sefule! Hai ma, ca tot avem noi doi o socoteala!(infige mana in ceafa lui Stefan)
(intra profesorul)
PROFESORUL: Buna ziua, domnisoarelor si domnilor!
CLASA: Buna ziua!
PROFESORUL (catre Stefan): Dumneata de ce ai ramas in picioare, domnule?
STEFAN: N-am loc!
PROFESORUL: Esti nou venit in scoala noastra?
STEFAN: Da. Sunt transferat.
PROFESORUL: Cum te numesti, te rog, domnule?
STEFAN: Vardia Stefan.
PROFESORUL: Si nu s-a gasit nimeni care sa-i ofere noului dumneavoastra coleg un locsor langa el? Grozav
spirit de ospitalitate domneste in clasa a saptea, domnilor, ce sa spun! (ii arata un loc langa Daniel) Ia, te rog,
loc acolo, domnule Vardia. Liniste, va rog, domnilor.
MISU: Asta ne lipsea! Tarzane!
IONAS: U!
MISU: Cred ca… stii ce ti-am spus mai inainte despre unul care…
IONAS: O.K. (isi aprinde tigara)
PROFESORUL: Absentii, va rog!
MARIANA (catre Misu): Ce fac cu Barbarossa?
MISU: Nu-l da.
MARIANA: Nici un absent.
PROFESORUL: Fumeaza cineva? Simt miros de tigara.
MISU: As! (rasfoieste un caiet)
MARIANA: Ce-i ala?
MISU (ferind caietul): Un caiet cu notitele lui Daniel… Stii, eu ii controlez educatia…
PROFESORUL: Liniste! Va rog sa stingeti tigarile, iar daca se poate, sa-mi acordati mai multa atentie. Nu cum
faceti de obicei…
MISU: Nu mai spune…
(intra Miron Raducanu in varful picioarelor; incearca sa ajunga la banca lui)
PROFESORUL: Va asigur ca formele de relief ale Europei sunt destul de complicate si deci… Domnule
Raducanu!
MIRON: Da, domnule profesor!
PROFESORUL: Iar ai intarziat!
MIRON: Iar!
PROFESORUL: De ce?
MIRON: Mi-a murit cocosul, domnule profesor!
IONAS: Al dracului Barbarossa!
PROFESORUL: Liniste… Si-ai fost la inmormantare?
MIRON: Nu, domnule. Dar era un cocos desteptator. Stiti, fara cocos mi-e greu sa a trezesc. Ce radeti, mai? Ce
radeti? Ce daca mergea cu cateva minute in urma! Incolo era un cocos foarte exact.
PROFESORUL: Treci, te rog, la loc, domnule Raducanu, si cauta sa nu mai intarzii! Te rog!!
MIRON: n-aveti nici o grija, domnule profesor. S-a dus mama in piata sa cumpere alt cocos.
MISU: Bravo, Barbarossa! Teribil, ma! Mi-a placut!
PROFESORUL: As vrea sa nu vedeti formele de relief stand vesnic pe loc, asa cum le gasiti in manuale, ci in
miscarea lor, in zbuciumul necontenit al scoartei, care ridica munti si rostogoleste ape, care preface fara odihna
fata pamantului milimetru cu milimetru…
IONAS: Puah! Ce plictiseala!
PROFESORUL: Va voi citi acum, domnilor, cateva pagini dintr-o lucrare care va va dezvalui altfel decat in
manuale tainele…
MISU: Stim, stim, lucrarea dumneavoastra!
IONAS: Cand va aparea, o s-o cumparam cu totii!
MISU: Fara discutie! Tot orasul!
MIRON: Eu o sa iau o duzina, poate chiar doua…
PROFESORUL: Domnilor, domnilor, va rog! Ce inseamna asta? Daca vi se pare ca am scris aceasta lucrare
pentru bani, va inselati.
STEFAN: Liniste!
PROFESORUL: Nu orice in viata se face pentru bani! Am crezut ca va pot convinge sa iubiti aceasta stiinta atat
de interesanta, geografia! Am muncit mult la lucrarea asta, dar cu dumneavoastra…
STEFAN: Cititi-ne, domnule profesor.
MISU: Stai jos, domnule, si nu vorbi neintrebat. Ce fel de disciplina e asta?
STEFAN: Va rog, cititi-ne, cititi-ne!
PROFESORUL: Nu, alta data… Ramane ca de obicei pe o alta data. Imi pare ca ati avut o harta de desenat
pentru astazi… Domnule Oproiu Ionas, arata-mi, te rog, harta pe care ai desenat-o!
IONAS: Am uitat-o acasa. P-onoarea mea! Va rog sa ma iertati…
PROFESORUL: Atunci, poftim, te rog, la tabla.
IONAS (iesind din banca, ii sopteste lui Misu): M-am ars, sefule! nu ma lasa!
MISU (Marianei): Sa-l ajutam pe bietul Tarzan. E omul meu…
PROFESORUL: Am sa te ascult ceva foarte usor, domnule elev. Chestiuni generale de relief. Numai, te rog,
raspunde-mi bine.
IONAS: Va raspund, domnule profesor.
PROFESORUL: Spune-mi, te rog, care este cel mai inalt varf de munte din Europa. O intrebare foarte simpla,
nu?
IONAS: Da. Foarte simpla. Ma iertati, domnule profesor… n-am inteles intrebarea.
PROFESORUL: Care este cel mai inalt varf e munte din Europa?
IONAS: A, da, cel mai inalt varf de munte din Europa este… este… asta… este ala…
PROFESORUL: Ei?
IONAS: Da! Este cel mai inalt varf de munte din Europa!
PROFESORUL: Bine, domnule, dar care este?
IONAS: Care este? Este…(Mariana ii arata stiloul)
MISU (aratandu-i spre Mariana): Psst! Psst!
IONAS: Este varful… Pelikan!
MIRON: Bunaaa!
IONAS: Aoleu, nu! Montblanc! Stiam eu ca-i o marca de stilouri, dar nu stiam precis care. Nu Pelikan, domnule
profesro. Montblanc!
PROFESORUL: Hm! Nu prea esti sigur pe problemele reliefului, domnule Oproiu!
IONAS: De fapt, eu… stiti… ha! ha! Eu… mai mult cu boxul… Directe… crocheuri…
PROFESORUL: Poftim?
IONAS: … Si cate un uppercut. P-onoarea mea!
PROFESORUL: Poate stii ceva in legatura cu clima. Spune-mi te rog pe unde bat vanturile regulate?
IONAS: Pe unde bat vanturile regulate?
PROFESORUL: Da.
IONAS: Pai… pe unde pot.
PROFESORUL: Si pe unde pot mai cu deosebire?
MARIANA: Pe litoral.
IONAS: Pe litoral.
PROFESORUL: Da. E adevarat. Unele vanturi regulate bat pe litoral. Stii cumva si ce vant bate pe litoral?
IONAS: Pai… un vant regulat.
PROFESORUL: Asta am auzit. Dar cum se numeste el?
IONAS: Cum se numeste? Da, se numeste va sa zica…
MARIANA: Briza.
IONAS: Aaa… Se numeste…
MARIANA: Briza, briza…
IONAS: Baza… bate… Baza!
MIRON: Buuunaaa!
PROFESORUL: Stai! Cine ti-a suflat? Am auzit chiar eu „briza”, iar nu „baza”, cum ai spus dumneata. Cine a
suflat? Soapta a venit din primele randuri… Rog pe cel vinovat sa aiba curajul faptei sale si sa-si recunoasca
greseala. Nu-mi plac pedepsele, dar voi fi nevoit sa dau nota proasta tuturor elevilor care stau in primele banci.
MISU: Am sa spun eu, domnule profesor. Nu ma rabda inima sa fiu partas la o fapta necinstita… I-a suflat
elevul Vardia Stefan!
STEFAN: Eu?
MISU: Da. Poate sa spuna si colega mea, Plesoianu Mariana.
STEFAN: Cum?! Plesoianu? Plesoianu Mariana? Dumneata?
PROFESORUL: Dumneata?! Taci? Te-ai inrosit tot! Si eu care aveam impresia ca dumneata… Eh!
STEFAN: Domnule profesor…
PROFESORUL: Imi pare rau, domule Vardia Stefan, dar nu pentru asta am hotarat eu sa te asez in banca intai.
Hm! Te rog sa treci mai bine in banca aia din fund. (ii arata banca lui Nicu) Dumneata, domnisoara Munteana,
treci in banca domnului Popovici Daniel. Dumneata, domnule Dumitran Nicolae, vei sta numai cu domnul
Vardia Stefan si m-as bucura sa constat ca seriozitatea si sarguinta dumitale vor fi apreciate de noul venit.
NICU: Mie imi spune Nicu.
STEFAN: Si mie Stefan! (isi strang mainile)
PROFESORUL: Dumitale, domnule Oproiu, o sa-ti mai pun o intrebare. Daca n-o stii nici pe asta, voi fi nevoit
sa-ti dau nota patru. Care sunt apele Italiei care se varsa in Adriatica?
IONAS: Sefule, scapa-ma, n-auzi?
MISU: Dana, burlanul! (cand Dana vrea sa darame burlanul, pe sala suna prelung de recreatie)
IONAS: Suna! Suna!
PROFESORUL: Suna? Atat de devreme?
MISU: Da, da, suna de iesire.
PROFESORUL: Bine. Te voi asculta lectia viitoare, domnule elev. Buna ziua, domnisoarelor si domnilor. (iese)
MIRON: Stai, Dana! Stai, c-am sa-ti spun ceva. Stai, Dana, n-auzi?
DANA: Lasa-ma, nebunule! Da-mi pace!
NICU: Curaj, Stefane! O sa fim prieteni!
STEFAN: Nici o grija, Nicule. Nu mi-e teama.
IONAS (catre Stefan): Ma rog… decizie injusta – recunosc!
STEFAN: Poftim?
IONAS: Ce s-a intamplat mai adineauri… Ca pe ring… juriul… ma-ntelegi, uneori o scranteste… la punctaj…
Asa si-acu´… profesorul… Misu… decizie injusta – clar!
STEFAN: Nu-i nimic, domnule Oproiu. Viata a mai avut si alte „decizii injuste” pentru mine pana acum.
IONAS: Trebuia sa spui „Nu eu am suflat”… De ce n-ai spus?
STEFAN (cu ochii dupa Mariana): Poate am avut un motiv…
IONAS: Sa nu spui?
STEFAN: Iham! (catre Nicu) Dansa nu este cumva… fiica unui profesor… Plesoianu?
NICU: Mariana? Ba da! O cunosti de undeva?
STEFAN: Eu? Nu… adica… nu, n-are nici o importanta!
IONAS: E vina lui Misu… Clar! Eu-s sportiv! La noi cinstea e mare… De-aia nu mi-a placut ce-a facut de data
asta… P-onoarea mea!
STEFAN: De obicei iti place?
IONAS: Mda. De ce nu? El e cel mai destept din clasa. Profesori? Directori? Nu exista! Are-un papagal, mama-
mama… Socrate… Roma… Zeii! Uite-asa le-nvarte! Uite-asa! Ei, dar lasa c-o sa ne cunoastem mai bine si-o sa
fie O.K.
STEFAN: Cum o sa fie?
IONAS: O.K. Adica „in ordine” pe americaneste. (se indeparteaza)
STEFAN: In fond, pare un baiat bun Sfarma-piatra acesta!
NICU: Altu-i tartorul care trage sforile in clasa.
STEFAN (aratandu-l pe Misu): El?
NICU: Mda.
MARIANA: Domnule Vardia Stefan…
STEFAN: Da?
(Nicu iese)
MARIANA: N-as vrea sa credeti ca sunt lipsita de curaj… dar totul s-a petrecut atat de repede… Regret cele
intamplate si nu stiu cum sa repar… Dar de ce nu spuneti nimic? Vi se pare totusi prea putin?
STEFAN: Iertati-ma… sunt putin uluit…
MARIANA: Cum?
STEFAN: Adica ma bucur ca v-am intilnit.
MARIANA: Pe mine? De ce?
STEFAN: Nu stiu… nu stiu cum sa va explic… De fapt cand sunt prea multe de spus… nu stii niciodata cum
sa… In orice caz ma bucur foarte mult ca v-am cunoscut…
MISU: Mariana!
MARIANA: Ma rog! (se duce la Misu)
MISU: Ce vrea? A zis ceva?
MARIANA: Nu… E un tip cam fara sir… Cred ca nu merita sa ne ocupam de el.
MISU: Hm! Crezi?
MIRON: O veste colosala, fratilor. Spune, Misule, tie nu ti s-a parut c-a sunat mai devreme decat trebuia?
DANA: Devreme? Ce idee!!! Niciodata nu suna de recreatie indeajuns de devreme.
MIRON: Diana draga, aia dintr-a opta is mai grozavi ca noi – fir-ar ai naibii! Au tras un fir de la soneria de pe
coridor la ei in clasa. Cand le e teama ca-i asculta, tarrr… suna de recreatie.
IONAS: Pariez ca-i si mana lui Johny…
MIRON: El a procurat sarma.
(intra Johny)
DANA: Iata si eroul!
MISU: Bravo, Edison!
JOHNY: O mica experienta de fizica aplicata, Boss!
MISU: Stii c-a sosit individul!
JOHNY: Ala-i? Stai ca ti-l dau eu in tarbaca imediat… Daca izbutesc sa-l duc dincolo, la ai mei… s-a facut. Il
inghesuim nitel si-i tragem o scarmaneala pe infundate de-si blestema el zilele de la inceput. (catre
Stefan) Tovarase, fii binevenit printre noi. Te salutam in numele utecistilor din scoala noastra. Imi dai voie: Ion
Pascu, dintr-a opta!
STEFAN: Imi pare bine, Stefan Vardia.
JOHNY: Am vorbit chiar ieri cu tovarasul Lascar de la Judeteana. Te-a recomandat calduros.
STEFAN: Da? Ma bucura.
JOHNY: Si noi suntem foarte bucurosi ca te-ai transferat in liceul nostru. Dar n-ai vrea sa vii nitel in clasa a
opta? Sunt acolo o serie de tovarasi de-ai nostri care ard de nerabdare sa te cunoasca.
STEFAN: Foarte amabil din partea dumitale, dar cred ca putem lasa pe alta data. Esti desigur destul de ostenit.
JOHNY: Ostenit? De ce?
STEFAN: Cum? Nu te-a obosit deloc drumul in Capitala?
JOHNY: In capitala? Eu? Cand?
STEFAN: Ieri. Ca sa vorbesti cu tovarasul Lascar despre mine. Lascar urmeaza de doua saptamani o scoala de
cadre la Bucuresti si… cred ca n-ati discutat prin telefon! Nu-i asa, „domnule” Pascu? Am onoarea sa nu te salut
in numele utecistilor din clasa noastra. (iese)
JOHNY: Javra! Nu s-a arins! (iese)
MARIANA: Ce tot complotati acolo? Haideti sa discutam despre serbare. Maine, cel mai tarziu, vreau sa
predam la cancelarie programul cu care vine clasa noastra. Am impresia ca ne lipsesc niste numere artistice mai
originale.
IONAS: As putea sa declam eu Scrisoarea a III-a a lui Eminescu. Am spus-o odata la o sindrofie a matusi-mii si
i-am curatat pe toti. „Tu esti Mircea?”
CLASA: Da, Tarzane!
IONAS: Hai, mai!
MIRON (imitandu-l): P-onoarea mea!
MARIANA: Nu, recitari avem destule. Eu as propune altceva… Eu am un cantec.
DANA: Cum ii spune?
MARIANA: Nu stiu. Tocmai in asta consta farmecul. E un cantec necunoscut. N-are autor. N-are nici cuvinte.
MIRON: Atunci tu de unde-l stii?
MARIANA: De la tata. „E un cantec sfant, plamadit din durerea poporului nostru” – mi-a spus el. Atunci m-am
gandit ca n-ar fi rau sa avem la serbarea noastra un cantec din folclor… pe… versuri facute de-o eleva din clasa
a VII-a.
MISU: De eleva Plesoianu Mariana, poeta clasei noastre. E o idee admirabila, domnita.
DANA: Cum vine cantecul acela? Vrei sa-l fredonezi putin?
(Mariana canta)
MARIANA: Eu n-am voce, dar…
STEFAN (intra, dand buzna pe usa): Cine a cantat? Cantecul de adineauri, cine l-a cantat?
MARIANA: Eu.
STEFAN: Dumneata? La asa ceva nu m-as fi asteptat.
MARIANA: De ce? Il cunosti si dumneata?
STEFAN: Eu? Da… oarecum, da!
MISU: Il cunosti, nu-l cunosti, cata-ti de treaba, domnule Vardia. S-a inteles? Spune-ne, domnita, cum suna
versurile pe care le-ai facut pentru cantecul acesta?
MARIANA: N-am ispravit decat prima strofa.
MISU: Nu-i nimic. Trebuie sa fie o frumusete. Ia recit-o…
MARIANA (recita):
Cu aripile grele,
Un fluture de noapte,
Mi-a mangaiat tristetea, tacut si solitar.
La ceasul de vecernie
Cand, melancolic, luna
Atarna sus pe bolta –
Simbolic felinar.
MISU: Iata niste versuri…
STEFAN: Complet nereusite! Va rog sa ma iertati…
MARIANA: Cum ai spus?
STEFAN: Dumneavoastra nu va dati seama? Cantecul acesta e plin de durere. Dar o durere care nu te inseamna
la melancolie, ci te imbarbateaza. Parca ai auzi o chemare la lupta.
MISU: Asculta, domnule…
MARIANA: Stai, ia lasa-l. Vreau sa vad ce doreste „criticul” asta care a venit sa-si dea aere in clasa noastra.
STEFAN: Nu-mi dau aere. Dar n-au ce cauta asemenea versuri acolo unde poporul isi canta suferinta si
nadejdea. Poporul, patria… cer imagini mai puternice.
MISU: Si daca mie imi plac cantecele cu fluturasi, ce, eu nu sunt poporul? Eu nu sunt patria?
STEFAN: „Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor!”
MISU: Cum? Ma faci hot?
STEFAN: Nu sunt vorbele mele. Le-a spus Tudor Vladimirescu.
MISU: Le-o fi spus, dar el nu facea aluzie la mine. Pe cand tu…tu mie mi le-ai spus. Tarzane!
IONAS: U-u-u-uu!
MISU: Umfla-l!
IONAS: O.K., sefule! (vine spre Stefan)
MARIANA: Nu, nu in felul acesta, Misule!
MISU: Domnita, m-a insultat. Nu vedeti ca individul asta ne batjocoreste pe toti?
STEFAN: Nu-i adevarat, nu batjocoresc!
MISU: Atunci ce-ai avut cu versurile ei? De ce-ai ras de ele?
STEFAN: N-am ras, dar…
MISU: De Tarzan nu ti-ai batut joc? In curte, cu pustii dintr-a cincea! Tarzane, umfla-l, n-ai auzit?
IONAS(infige mainile in pieptul lui Stefan): Treci pe ring, sa-ti ard o directa… Hai in garda, ageamiule… In
garda…
STEFAN: Stai. Asculta. Iti propun un meci.
IONAS: Cum? Meci? Tu-mi propui mie un meci, ma musca fara aripi?
STEFAN: Da, un meci, nu o bataie golaneasca, de maidan. O lupta cinstita, cavalereasca. Dumneata esti doar un
sportiv, nu? Or, la un sportiv, ideea cinstei si a cavalerismului e mai presus de orice.
MIRON: Buunaaa!
MISU: Tine-ti gura, Barbarossa!
STEFAN: Deci dumneata nu poti refuza o provocare dreapta si cinstita.
MISU: Tarzane, astupa-i gura palavragiului si nu mai sta.
DANA: S-auzim ce vrea sa spuna! Te rog, Misule. E interesant!
IONAS: Si… la ce meci ma provoci, ma pirpiriule?
STEFAN: Vad ca dumneata te bati pentru altul. El te pune sa te bati in locul lui, fiindca esti cel mai solid din
clasa. Dar eu cu arma asta nu pot sa ma bat…
IONAS: Cu ce arma?
STEFAN: Cu vigoarea pumnului. Fiindca nu o am, sunt pirpiriu, cum spui dumneata! Iar casa ma toci cu pumnii
cum vrei, asta n-ar fi nici o mandrie pentru un sportiv!
MIRON: Bine zis! E destept stimabilul! Zau asa!
IONAS: Si atunci ce propui?
STEFAN: Sa alegem alta arma pentru lupta noastra. O arma de care sa ma pot folosi si eu cat de cat…
IONAS: Si care e aia?
STEFAN: Stiu si eu? Hai sa zicem… invatatura.
IONAS: Invatatura? Hm! Pai… pai… vezi ca eu…
STEFAN: Asta nu-ti convine dumitale?
IONAS: Nu prea!
STEFAN: Dar fa si dumneata ceea ce face dansul! Pune pe altcineva sa se bata in locul dumitale.
IONAS: Cum adica?
STEFAN: Pe cineva tare la invatatura. Cine e mai tare la invatatura in clasa asta?
MIRON: Mariana, Mariana e toba de carte.
STEFAN: Cum? Dumneata?
MARIANA: Da. Te mira?
STEFAN: Nu… dar… n-as fi vrut… In sfarsit, voi face cu dansa o intrecere la invatatura.
DANA: Extraordinara Idee! Pe cuvantul meu daca nu e mai ceva ca-n filme!
STEFAN: Meciul va fi sa zicem in doua reprize a cate-o saptamana. Daca in doua saptamani n-am intrecut-o eu
pe dansa la note… ma supun hotararii voastre. Daca o intrec insa…
MIRON: Ce se intampla?
STEFAN: Atunci o sa am cateva cuvinte de spus… Adica or sa inceteze grosolaniile fata de profesori, bataile, si
in general tot ce vine de la dumnealui. (arata pe Misu)
MISU (dandu-i un ghiont in piept): Aha! Deci contra mea esti, javra!
STEFAN (infruntandu-l calm): Parca dumneata nu esti contra mea?
MIRON: Stati. Nu asa. Sa discutam. Stai, Misule!
DANA: Tu ce spui, Ionas? Primesti?
IONAS: Eu? Pai… ce sa spun eu? Daca Mariana primeste… eu primesc.
DANA: Mariana, tu primesti sa te masori in locul lui Tarzan cu el?
MARIANA: Primesc!
STEFAN: Foarte bine!
MARIANA: Te crezi cam prea viteaz, domnule Vardia. Ia seama!
SETFAN: Eu incerc.
MIRON: Stati! La orice meci e si un arbitru. Aici cine-o sa fie arbitrul?
IONAS: Arbitrul! Asa e, mai, arbitrul… Pai, sa zicem…
STEFAN: Dumneata!
IONAS: Eu?
STEFAN: Mai mult ca oricine, arbitrul trebuie sa fie un om drept si cinstit.
IONAS: Asta asa e, mai! Voi ce ziceti?
TOTI: Da! Da! Foarte bine. Tarzan sa fie arbitrul. Tarzan! Tarzan!
IONAS (salutand ca pe ring): O.K. Multumesc! Multumesc!
MISU (revenind la Stefan cu un gand ascuns): Dar sa ramana bine stabilit: daca la o singura materie ai luat o
nota mai mica decat Mariana, ai pierdut!
STEFAN: Am pierdut.
MIRON: Are curaj, stimabilul, zau asa!
IONAS (tare): Atentiune, atentiune! Declar deschis meciul de campionat dintre Mariana Plesoianu, campioana
clasei a saptea, si Stefan Vardia, challanger oficial la titlul de campion. Meciul are loc in doua reprize a cate o
saptamana. (Rasete. Catre cei doi) Loviturile nepermise, adica suflatul, copiatul si alte tertipuri duc la
descalificarea adversarului. Arbitru si judecator unic pe ring: Ionas Oproiu, zis Tarzan, adica
subsemnatul! (rasete, aplauze)

TABLOUL II
(Doua saptamani mai tarziu. Se aude soneria, dupa care izbucneste galagia elevilor care ies din clasa. In
banca se afla Stefan, iar la catedra, profesorul Matei Butnaru. Profesorul se apropie de Stefan)
PROFESORUL: Te urmaresc de doua saptamani de cand ai venit, domnule Vardia. Te vad luandu-ti notite la ora
mea. Ce notezi? Imi dai voie?
STEFAN: Poftiti!
PROFESORUL: „Dezlantuite de legile profunde si vesnice ale miscarii materiei, cataclismele se napustesc
asupra oamenilor deznadajduiti si neputinciosi…”
STEFAN: Aici v-ati oprit! Abia ati inceput si…
PROFESORUL: Si m-au impiedicat din nou sa continui. Se pricep bine la asta!
STEFAN: Eu asteptam sa ne vorbiti si despre biruintele oamenilor. Nu toti sunt neputinciosi. Unii ridica paduri
impotriva secetei, se folosesc de forta curentilor. Despre ei nu ati scris?
PROFESORUL: Nu.
STEFAN: De ce?
PROFESORUL: Natura e neimblanzita, domnule Vardia, e puternica, e libera. Pe langa ea, omul e un vierme,
un vierme fricos si rau.
STEFAN: Nu, domnule profesor. Exista si oameni curajosi. Eu i-am cunoscut. Oameni buni si drepti, care nu se
tem de nimic. Si dumneavoastra sunteti un om bun si drept.
PROFESORUL: Eu?
STEFAN: Da, un om bun. Dar poate… poate prea trist.
PROFESORUL: Prea trist? S-ar putea sa ai dreptate, domnule Vardia. Hm! Prea trist! Da, da. Coplesitor de
trist… (iese cu catalogul si uita lucrarea pe catedra)
(intra Nicu, ravasit)
STEFAN: Ce e, Nicule, cu tine? Ce s-a intamplat?
NICU: Ma calesc in focul revolutiei. Am avut o intalnire cu reactiunea, pe coridor. Au incercat sa ma impiedice
sa lipesc fluturasi.
STEFAN: Si?
NICU: La ora asta, tot liceul e impanzit e lozincile noastre. (lipeste doi fluturasi)Na! Si-aici! Sa se
gaseasca! (citeste) „Totul pentru front, totul pentru victorie!” „Vrem guvern F.N.D.!” Stii ca domnul director
Vucea vrea sa tunda toata clasa a VI-a? A aflat ca acolo sunt multi membri ai U.T.C.-ului si incearca sa-i
intimideze.
STEFAN: Si baietii ce spun?
NICU: Au inceput sa sovaie. Nu-i nici o placere sa te pomenesti fara freza. Vucea acesta-si face de cap! Si tu-mi
tot dai zor cu tactica si cu moderatia… Eu unul, de-as putea, as lua o mitraliera, as intra cu ea in cancelarie si as
striga: „Vin din partea Uniunii Tineretului Comunist. Are cineva de zis ceva?”
STEFAN: Cand iti mai vin idei de-astea, intai numara pana la zece si pe urma vedem noi!
NICU: Contrarevolutionarule!
STEFAN: Parca era vorba intai sa numeri pana la zece!
NICU: Inabusi entuziasmul maselor!
STEFAN: Bine. Sa-ti manifesti entuziasmul la serbare. Acolo o sa ai mare nevoie de el. N-o sa fie treaba usoara
sa prezentam numerele noastre duminica.
NICU: La naiba! In loc de numere satirice, cu aluzii directe, mai bine as iesi pe scena si as striga…
STEFAN: Unu, doi, trei, patru…
NICU: Ce faci?
STEFAN: Numar in locul tau.
NICU: Multumesc. (Strigate pe coridor) Asta ce-o mai fi?
(Intra Mariana, Ionas, Johny, Simona si Misu. Johny canta la muzicuta)
STEFAN: Ce-i asta?
NICU: „Contributia” lor la serbare.
JOHNY (canta):
Daca Ovidiu
Ar fi scris versuri doar
Ce-n ritm de conga
S-ar fi scandat,
Atunci pe Ovidiu
Cu usurinta, chiar cu placere bis corul
Ziua si noaptea l-am fi invatat.
Dar vezi c-Ovidiu
N-a scris un vers macar
Ce-n ritm de conga
Sa-l poti scanda.
Si de-aceea, oricat am incerca

Noi pe Ovidiu
Ni-e imposibil bis corul
A-l invata
MISU: Pe coridor, inainte mars! Sa lansam cantecul nostru in tot liceul. (ies toti, cantand
refrenul.)
NICU: Poftim cu ce se prezinta clasa noastra la serbare: regretam ca nu putem dansa conga pe versuri de
Ovidiu.
STEFAN: Probabil tot ideea lui Misu.
NICU: Regele golanismelor! I-a ametit pe toti cu farsele si potlogariile lui! U.T.C.-ul o sa se bucure grozav de
un asemenea program si o sa ne felicite pe amandoi.
STEFAN (scoate o calimara din banca): Hm! O sa smulgem azi o pietricica din piedestalul monarhului!
NICU: Cum?
STEFAN: Tot printr-o farsa! (Pune calimara in banca lui Misu) Vezi calimara asta? Contine un mic amestec de
carbon si calciu. Cand Misu va muia tocul intr-insa, va face „bum!” si va exploda! O mica experienta de chimie
oferita multimii, pentru ca sa aiba si ea o data prilejul sa rada de… „regele” ei!
NICU: Strasnic! Imi place! Dar daca era o bomba mi-ar fi placut si mai…
(reintra ceilalti, dansand si cantand)
JOHNY: Stati! Trebuie sa-l invatati cu totii. Uite, eu o sa va scriu textul si voi o sa-l copiati. O foaie de
hartie. (Se aseaza in banca lui Misu, Ionas ii da o foaie de hartie. Johny ia un toc de pe banca din spate.) O sa
fie o… bomba! (Moaie tocul in calimara – mica explozie – exclamatii. Johny se ridica cu fata stropita de
apa) Ce-a fost asta?
STEFAN: Bomba!!! (lui Nicu) Acum putem iesi si noi in recreatie. (ies)
DANA: Ha…ha, ce bine-mi pare! Ce bine-mi pare ca v-a facut si Stefan una!
MARIANA: Si de ce te bucuri asa, ma rog?
DANA: Pentru ca mie-mi place Vardia!
MARIANA: Cum?
DANA: Da, imi place! E curajos!
MARIANA: E un infumurat fara pereche.
DANA: Ba nu. Felul cum se lupta cu Misu, cu tine… E ceva atat de indraznet, atat de cavaleresc… Parca-i D
´Artagnan!
JOHNY: Ei lasa ca-i arat eu lui D´Artagnan asta al dumitale.
INTENDENTUL (la usa): Duduie Mariana, vino repede. A venit domnul Plesoianu.
MARIANA: Tata! A venit tata! Haideti fuga sa-l primim! (ies toti afara de Misu, Daniel si Johny)
JOHNY: Numai asta ne mai lipsea! Ei? Acum ce facem, Misule, ia spune?
MILU: Domnule… ai… ai citit romanul Pe aripile…?
JOHNY: Stiu. La asta o sa te gandesti maine. Numai vezi ca maine sa nu fie prea tarziu.
MISU (lui Daniel): Tu ce casti gura la mine? (ii da un caiet din servieta) Tine colea! Vreau material nou!
Lucrarea la romana mi-ai facut-o?
DANIEL: Da. (ia un caiet din banca lui) Iat-o.
MISU (o rasfoieste si o arunca): E prea scurta. Cum o sa semnez eu, Misu Felecan, o compunere atat de scurta?
Ce, imi bar joc de numele meu?
DANIEL: Am crezut ca patru pagini…
MISU: Aia pe acre am luat nota noua cate pagini a avut?
DANIEL: Sase pagini.
MISU: Tot atatea sa iasa. Stai. Tine. (ii da bani) Repede-te si ia-mi un pachet de Carpati.
DANIEL: Misule… dar…dar … nu…
MISU: Nu, ce? Nu gasesti Carpati, imi iei Regale. Hai! Sterge-o! Te astept aici (Daniel iese. Misu scoate un
pachet de tigari)
JOHNY: Boss… Dar vad ca ai tigari! De ce l-ai mai…?
MISU: Ca sa-l umilesc. Sa simta permanent ca eu sunt stapanul.
JOHNY: Numai Vardia nu simte ca tu esti stapanul.
MISU: O sa simta!
JOHNY: Nu uita ca masina asta infernala (arata calimara) a fost pregatita pentru tine. Eu am picat victima
numai printr-un ghinion! (intra Mariana, intendentul si directorul) Uite-i! Hai s-o stergem!(nu mai apuca sa
iasa)
MARIANA: Pe colegul meu Felecan Mihai, si pe Pascu Ion, dintr-a opta, ii mai cunosti?
DIRECTORUL: Mda. De Felecan imi aduc mai bine aminte. Buna ziua!
JOHNY si MISU: Sa traiti, domnule director. (ies)
INTENDENTUL: Sa va pregatesc biroul, domnule director?
DIRECTORUL: Nu. Azi nu raman, mos Griguta. De maine… (intendentul iese) In sfarsit, din nou la scoala…
Tabla, catedra… acolo camera hartilor… Cum am astepta ziua asta!
MARIANA: Si eu!
DIRECTORUL: In ce banca stai?
MARIANA: Aici…
DIRECTORUL: In banca intai. Pun ramasag ca le cam sufli celor care ies la tabla.
MARIANA: Eu? Nu… niciodata!
DIRECTORUL: Adevarat?
MARIANA: Adevarat!
DIRECTORUL: De ce-mi raspunzi cu jumatate de gura? Nu cumva ti-e teama de zeita Akatama?
MARIANA: Akatama?
DIRECTORUL: Da… Zeita adevarului. Am tot astepta sa-mi spui ca n-ai uitat jocul nostru. Jocul de-a
indienii…
MARIANA: A! Jocul mohicanilor… purtatorii penei albe?
DIRECTORUL: Deci nu l-ai uitat?
MARIANA: Cum era sa-l uit? Goana prin tufisuri, panda indaratul copacilor, serile de vara petrecute in
pavilionul din curte… Acolo era cortul capeteniei!
DIRECTORUL: Ce serioasa si incruntata intrai in cort. Faceai o plecaciune adanca, imi aratai pana alba si
ingrosandu-ti glasul rosteai formula magica: „Noi, mohicanii, slujitorii zeitei Akatama, vom spune…”
MARIANA: „…totdeauna adevarul… Daca minciuna ca inflori vreodata pe buzele noastre, ele sa ramana
pecetluite! Sa nu mai patrundem in veci pe intinderea nesfarsita a preriilor de vanatoare.” (se cuibareste la
pieptul lui) O, taticule, taticule!
DIRECTORUL: Nu te-ai schimbat deloc, Mariana. Ai ramas aceeasi fetita cinstita si vesela. Curand trebuie sa
sune. Ce-aveti ora asta?
MARIANA: Acum avem muzica, iar ora a cincea avem istoria, cu domnul Vucea.
DIRECTORUL: Ttt… de cate ori ti-am zis sa nu-i mai zici asa… Ce-i asta: domnul „Vucea”.
MARIANA: Lasa, tata, ca domnului Zurascu i se potriveste porecla asta ca o manusa. Ce? Nu seamana cu
domnul Vucea al lui Delavrancea? Nici de la profesorul Zurascu nu se poate invata nimic, si-i tot atat de rau ca
dascalul din nuvela lui Delavrancea.
DIRECTORUL: Hm! Da! Rau, zici? Poate nu-i numai atat… (Gaseste pe catedra manuscrisul lui Butnaru) Dar
asta ce-i? „Tratat de…”
MARIANA: A! Lucrarea domnului Butnaru. Am avut prima ora cu dansul. E un tratat de geografie facuta pe
alte baze. Cum de l-o fi uitat? Tine la el ca la ochii din cap.
DIRECTORUL: Il iau eu. Poate-l mai prind la cancelarie. (se indreapta spre usa)
DANIEL: (intra in goana, cu pachetul de tigari in mana): A!
DIRECTORUL: Dumneata esti din clasa asta? Cum te numesti?
DANIEL: Popovici Daniel.
DIRECTORUL: Fumezi?
DANIEL (dupa o ezitare): Da!
DIRECTORUL: Ia uite! Si eu tocmai m-am lasat! Nu stiu cum o sa ma mai primiti la ora. Va trebui sa-mi
spuneti daca e cazul sa ma apuc iar de fumat sau… va lasati voi! Cred ca n-ar strica sa discutati chestiunea asta
chiar acum! (iese)
DANIEL: Iarta-ma, Mariana. Mi-a fost rusine sa spun ca l-am cumparat pentru Misu.
MARIANA: Tu esti de vina. De ce-i slugaresti? Hai cu mine la Misu.
DANIEL: Nu…
MARIANA: Haide! Misu are prea multe calitati ca sa-i mai fie ingaduite asemenea apucaturi meschine. Nu-ti
fie teama. Eu ii vorbesc.
(intra Stefan si Nicu)
STEFAN. Un moment, Mariana!
MARIANA: Poftim.
STEFAN: As vrea sa vorbim… Am unele propuneri pentru serbare…
MARIANA: Domnule Vardia, batalia dintre dumneata si mine nu s-a terminat. S-asteptam rezultatul! Pe urma o
sa vorbim. Hai, Daniel! (cei doi ies)
NICU: Hm! Daca pierzi astazi… Pana acum ai batut-o la toate materiile.
STEFAN: In viata sunt momente cand n-ai voie sa pierzi.
NICU: Norocul tau e ca azi e zi de leafa!
STEFAN: Nu-nteleg.
NICU: Azi se dau lefurile. In ziua asta Vucea e foarte bine dispus. Intra tarziu, asculta putin si usor… Mai mult,
spune anecdote. De obicei cazone si atat de proaste, ca-ti vine sa te arunci pe fereastra. Dar noi radem cu
hohote.
STEFAN: De ce radeti?
NICU: Ne silim sa radem, fiindca asta-i place. Altfel ne asculta si ne pune note proaste.
STEFAN: Ce idee!
(intra Miron grabit)
MIRON: Uf, ce bine ca n-a sunat de intrare!
NICU: De ce-ai intarziat iar, mai Barbarossa?
MIRON: Mai…s-a…s-a tamponat o masina cu un faeton… O grozavie! Au fost cinci morti si… si… eu m-am
oprit sa le dau ajutor…
STEFAN: Cui? Mortilor?
MIRON: Nu, mai, ca au fost si raniti…
STEFAN: In orice caz, Frederic Barbarossa – imparatul – era mai punctuale decat tine!
NICU: Cred si eu; daca era ca Barbarossa al nostru, pornea spre Ierusalim cu cruciada a treia si ajungea cu a
sasea.
STEFAN: Poftim! Toti rad de tine.
MIRON: Ei na, las´ sa rada. Rasul face pofta de mancare.
STEFAN: Mai Barbarossa, asculta-ma…
MIRON: Fara morala, stimabile! Fara! Fara!
NICU (cu Stefan): Nu te poti intelege cu el. E aiurit. Am vrut sa-l trag de partea noastra. I-am vorbit de cateva
ori, a iscalit si o adeziune – dar e neserios. Se tine mereu de astronomie.
STEFAN: Cum? Asta-i foarte interesant. Esti sigur?
NICU: Da. Sta lana Observatorul astronomic. Nopti intregi priveste prin telescop. De-aia intarzie.
MIRON (care a tras cu urechea): Nu-i adevarat! Nici nu stiu ude vine Observatorul astronomic.
NICU: Ce nu stii? E lipit de casa ta!
MIRON: Serios? Nici n-am observat.
STEFAN: Asculta Miron, daca-ti spun pe cuvant – pe cuvantul meu de onoare – ca mor de curiozitate sa vizitez
un observator, ma iei? Am privit o singura data luna printr-un binoclu si m-am infiorat.
MIRON: Ehei! S-o vezi prin telescop, ma… (se da de gol)
STEFAN: Ma iei intr-o noapte? Vreau s-arunc si eu o privire in laboratorul unde se sting si se aprind planetele.
MIRON: Sa vedem… Numai daca n-o sa ciripesti prea mult. Ceilalti nu trebuie sa stie de observator. Ei rad de
mine. Mai ales Misu. Zice ca vreau sa scot iaurt din… Calea laptelui…
STEFAN: E pe masura lui. Spune-mi, Barbarosa, ce faci tu ca astronom?
MIRON: Ma uit la stele, mai!
STEFAN: Si?
MIRON: Si-atata. Ma uit la ele. Ce. Vrei sa le si gadil?
STEFAN: E putin.
MIRON: Poftim?
STEFAN: Sa te uiti doar! Hm! E banal pentru un astronom… De ce nu pornesti spre ele?
MIRON: Ce?
STEFAN: Cu gandul deocamdata – evident. Un astronom al viitorului n-are voie sa lancezeasca. Anticipeaza o
idee extraordinara: Drumul spre luna! Fa-ne o comunicare stiintifica pe tema asta si uimeste-ne cu indrazneala
proiectelor tale.
MIRON: Cum? Sa-mi imaginez ca…
(Dana, Simona si Ionas apar, inainteaza atrasi de cuvintele lui Stefan; pe urma apar si ceilalti, afara de Misu;
cerc in jurul lui Stefan)
STEFAN (cu inflacarare crescanda): De ce nu? Imagineaza-ti ca esti unul din marii savanti ai tarii noastre…
Conduci Observatorul astronomic central, care stabileste traiectoria siderala a primului zbor pe luna… Apoi
imagineaza-ti ziua de neuitat cand o multime imensa va fi adunata pe platoul de unde-si va lua zborul racheta
stratosferica
„Z-4”. Usile pneumatice se inchid… Multimea freamata… Globul intreg si-a oprit rasuflarea pentru o clipa…
Un suier asurzitor… si astronomul Miron Raducanu, care in 1945 vorbea intr-o clasa de elevi despre ideea lui
indrazneata, a pornit spre luna.
DANA (aplauda): Ce frumos! Foarte frumos!
STEFAN: Nu-i asa? Spuneti! Nu-i frumos sa visam? (catre Simona) Sau… aud ca Munteanu Simona vrea sa se
faca medic…Dar ai visat oare, Simona, la clipa cand primul canceros va fi smuls din ghearele mortii datorita
unui leac descoperit de tine?
DANA(soptit): Il auzi? Il auzi, Mariana?
STEFAN: Sau iata-l pe celebrul boxer Ionat Oproiu. A coborat de pe ring invingator in cea mai dramatica lupta
pentru titlul de campion mondial si acum raspunde presei: „Va rog, domnule Oproiu, cum l-ati doborat pe
redutabilul Tom Brown?”
IONAS: Cum? Pai… i-am tras o directa de dreapta si… O.K. (rasete si aplauze)
STEFAN: Haideti! Sa nu stam! Sa zburam cu gandul spre visurile cele mai indraznete! Sa ne inchipuim ce va
deveni fiecare dintre noi in viitor. (intra Misu, Johny si Daniel, intr-un fel de dans primitiv. Amutesc. Cele doua
tabere raman fata-n fata) Iata si visul lor! Intoarcerea la canibalism!
MIRON: Buuunaaa!
MISU: Mariana si toti cei care participati la serbare veniti alaturi, in sala de festivitati. A venit domnul profesor
de muzica. Hai, Mariana!
STEFAN: Du-te si tu, Nicule. Eu vreau sa mai repet la istorie.
(ies toti, in afara de Stefan si Dana; vazand ca Dana ramane, Miron se ascunde in spatele tablei)
DANA: As vrea sa te ajut… Ora a cincea avem istoria. Cu Vucea. S-ar putea sa te asculte…
STEFAN: Ma voi stradui sa-i raspund.
DANA: Vrei sa-ti suflu?
STEFAN: Vrei sa nu-ti mai dau buna ziua?
DANA: Dar ce esti atata de… in tot ce faci?
STEFAN: Fiindca am incredere in voi…
DANA: In noi…!
STEFAN: Fiindca astept…
DANA: Ce? Nu-nteleg!
STEFAN: Tocmai asta: sa intelegeti!
DANA: Uneori imi vine sa plang de necaz… N-as vrea sa piarda nici Mariana… dar nici tu… adica dumneata!
STEFAN: Esti o fata buna, Dana. Iti multumesc.
DANA: Esti suparat pe mine? Am spus prostii?
STEFAN: As vrea sa stii ca te pretuiesc, Dana, ca pe cel dintai prieten pe care mi l-am castigat aici. (se prind de
mana; el o conduce la usa, apoi el merge sa stearga tabla, apoi inapoi in banca; Barbarossa
stranuta)Barbarossa!
MIRON: Ai starnit praful de creta si uite (stranuta)… ce m-a apucat.
STEFAN: Ce faceai acolo?
MIRON: Ma lamuream.
STEFAN: Nu pricep.
MIRON: Dumneata care stii sa invartesti istoria, arta si metaforele pe degete… e si firesc sa-i sucesti mintile
Danei. Te felicit, stimabile! Si-ti multumesc! (vrea sa plece)
STEFAN: Stai, Miron! Barbarossa… Asta era? Prostule!
MIRON: Pentru ce, ma rog?
STEFAN: Ce ti-a venit cu Dana? Nu, Miron… Nu, nu… E o poveste mult mai veche. O cu totul alta poveste!
MIRON: Cat de veche?
STEFAN: Dac-o socotesti dupa filele calendarului, n-are mai mult de doi ani. Dac-o masori cu bataile inimii are
poate chiar doua mii de ani.
MIRON: Tii! Asa de mult o iubesti?
STEFAN: Mult? As putea scrie un poem numai despre felul cum isi netezeste parul cu mana.
MIRON: Oooo!
STEFAN: Cand eram mic, bunica imi spunea in fiecare sera cate un basm. Din serile acelea am cunoscut o
fata… Avea pielita alba, cositele aurii, si ochii mari, albastri… O iubeam amandoi… si eu… Si Fat-Frumos! El
se batea cu zmeii si balaurii pentru dansa. Eu… asteptam sa cresc mare! Cand am implinit saisprezece ani am
reintalnit-o pe Cosanzeana copilariei mele. Numai ca de data asta avea ochi adanci, intunecati si parul negru ca
pana corbului!
MIRON: Unde ai reintalnit-o?
STEFAN: Tot intr-o poveste, evident!
MIRON: Nu pricep! E de-aici, din oras, sau…
STEFAN: De vreme ce-i un personaj de basm, e de pretutindeni. Basmele apartin „omenirii” si „oamenilor”.
(Mariana intra pe replica urmatoare, trece in banca fara sa fie simtita de cei doi; vrea sa citeasca, dar o atrage
discutia celor doi)
MIRON: Stimabile, nu ma lua pe mine cu abtibilduri de „compunere la limba romana”! Unde-ai vazut-o de te-ai
indragostit de ea?
STEFAN: Nicaieri. M-am indragostit fara s-o fi vazut vreodata!
MIRON: Cum? Pai… Asculta, Stefane…
STEFAN: Stiu… traditional, obisnuit… normal este sa iubesti ceva…”vazut”, „etichetat”, „cantarit”! „Ma bucur
sa te vad”, „Ce bine-mi pare ca esti langa mine”, „Nu ma parasi” etcetera, etcetera! Dar de la distanta, de la
distanta nu e posibil sa se petreaca nimic?
MIRON: Ba da… sa descoperi o stea!
STEFAN: Asta am si facut!
MIRON: Cum?
STEFAN: Cineva mi-a vorbit de-o fiinta, undeva, candva… Si m-am indragostit de imaginea ei.
MIRON: Si te-ai…? Multumesc. M-ai lamurit bustean!
STEFAN: Stai, Miron. Intelege-ma: eminescian m-am indragostit, tocmai pentru ca nu mai aveam nimic alta pe
lume decat imaginea ei. Poate vorbesc cam „bombastic” dar… o imagine pentru un om singur, fie ea cat de
indepartata… Eh, sa nu dramatizam!
MIRON: Eh! Bietul de tine! Adica… bietii de noi! Te-nteleg. Dragostea-i o mare belea pe capul omului.
STEFAN: Nu, nu vulgariza. Cineva spunea ca oamenii nu stiu in general ce-i dragostea… Propriu-zis nici eu nu
stiu, dar cred…
MIRON: Ei?
STEFAN: Ai urcat vreodata pe munte? Acolo insasi poteca e aceea care-ti da parca un indemn „inainte”! Inca o
bucata! Mai sus! Mai departe! Asa vad eu dragostea: un indemn spre inaltimi! „Drumul spre culmi” i-as spune!
MIRON: Hm! Cam turistica imagine!
STEFAN: Vezi tu…iubind, sa vrei s-ajungi cel mai mare violonist al lumii! Cel mai indraznet arhitect! Sa
descoperi cea mai ascunsa stea… Intelegi? Dragostea trebuie sa te ajute! Sa se alature si ea vointei tale de a
schimba destinele oamenilor; dea le schimba in bine. Nu exista – cred – un ideal mai nobil, decat acela de a face
ac oamenii sa se bucure de viata, nu s-o blesteme! Ei bine, iubind, sa lupti cu si mai multa indarjire pentru acest
ideal! Te uiti atat de mirat… De fapt, cred ca ma exprim alandala… Nu stiu nici eu inca… Dibuiesc…
MIRON: E si greu, stimabile! Dar sa stii ca fetele sunt cele mai neserioase in toata povestea asta! Da! Si
superficiale! Uite-o pe Dana, de pilda… Ea zice ca-i romantica. In realitate, ea nu-i decat o usuratica.
STEFAN: De ce?
MIRON: Simt eu. Ii plac numai panglicutele si artificiile de suprafata. Daca i l-as arata vreodata pe Saturn, cred
ca n-ar observa la dansul decat… inelul!
STEFAN: Nu exagera. Dana e o fata buna. Trebuie numai sa ai rabdare cu ea. S-o ajuti, s-o intelegi… Sa faci
pentru ea…
MIRON: Ce?
STEFAN: Totul! Eu as vrea sa fac pentru „ea” totul! Hm! Asa spun probabil toti indragostitii… Ehei, Miron
draga! As culege bucuros un pumn de stele sa i le prin in par, dac-as sti ca nu le-arunca nepasatoare, in fundul
servietei!
MIRON: Tii, ce frumos! „Un pumn de stele ca sa i le prinzi in par daca…” A! Deci nu-i chiar Cosanzeana din
poveste, dar poarta servieta! E o eleva…
STEFAN: Poate.
MIRON: Din orasul nostru? Poate chiar din liceul nostru?
STEFAN: Prea multe ipoteze pentru un astronom, draga Barbarossa.
MIRON: Ei, hai, stimabile, nu ma duce pe mine. Ea stie c-o…
STEFAN: Nu…
MIRON: Si n-o sa-i spui niciodata?
STEFAN: Dupa felul cum se poarta cu mine – niciodata.
(Mariana incearca sa iasa neobservata)
MIRON: Eh, si eu ma gandesc de multe ori cum sa o fac pe Dana sa ma iubeasca. Cateodata visez un
incendiu… Vapai ucigatoare, fum, limbi de foc. Iar eu o salvez pe Dana trecand prin flacari. Alteori as vrea sa
fiu un cavaler viteaz ca Richard Inima-de-leu, sa ma lupt pentru dragostea mea, sa inving orice obstacol.
STEFAN: Da, cred ca asta am putea sa invatam de la cavaleri. Cat erau ei de neciopliti, dar fata de femei…
MIRON: Eh!
STEFAN: Le inchinau victoriile in turniruri, le pictau numele scris pe scut… in acest sens, cavalerismul… (da
cu ochii de Mariana, care tocmai a pus mana pe clanta) Ah!
MIRON: Ce-i?
STEFAN: Nimic. A intrat cineva.
MARIANA: Ma iertasi… Aveam ceva de luat din banca.
MIRON: Atunci noi hai sa… (ghiceste in tulburarea lui Stefan si in stinghereala Marianei) A!
STEFAN: Ce-i?
MIRON: Nimic… A iesit cineva! Eu! (iese, surazand)
STEFAN: Ati… ati auzit ceva din convorbirea noastra?
MARIANA: Da, fara sa vreau!
STEFAN: Ce-ati… auzit?
MARIANA (nu vrea sa spuna tot): Spuneai ceva despre cavaleri… Imi pare a-i admiri, intr-o oarecare
masura… (jicnindu-l) Nu se cunoaste.
STEFAN: De ce?
MARIANA: Dumneata n-ai dreptul sa vorbesti despre cavalerism! Richard se batea in turniruri pentru o femeie,
dar niciodata cu o femeie! Pe cand dumneata!
STEFAN: Eu?
MARIANA: M-ai provocat la un soi de batalie. Rupi cartea cu dintii ca sa ma intreci. Si la fiecare victorie –
ieftina victorie – iti sclipesc ochii de mandrie, de bucurie. Te simti puternic, viteaz, fiindca ma infrunti pe mine!
STEFAN: Dar eu…
MARIANA: Lasa-ma. Acum vorbesc eu! Daca as fi barbat, nu m-as lauda deloc cu astfel de victorii! Mi-as
ascunde ochii de lume ca sa nu se citeasca in ei propria mea umilinta. Dumitale nu ti-e rusine?
STEFAN: Nu! Pentru ca nu lupt pentru mine, pentru propria mea biruinta… Crede-ma, Mariana: daca ar fi
vorba de mine, m-as bucura de fiecare victorie de-a ta… pentru fiecare nota buna – mai buna decat a mea – pe
care o iei tu… Eu n-am vrut sa ma razboiesc cu tine…
MARIANA: Dar ai facut-o!
STEFAN: Pentru ca n-am avut incotro… Cand am auzit ca o sa ma intrec cu tine, am vrut sa renunt… O clipa
m-am gandit sa-l las pe Ionas sa ma stalceasca in bataie… Dar intelege-ma ca atunci as fi pierdut totul.
MARIANA: Toata mandria, probabil.
STEFAN: Nu, as fi pierdut tot ce-mi este drag, tot in ceea ce cred.
MARIANA: In ce crezi dumneata? In „cavalerism” in nici un caz.
STEFAN: Cred in seriozitate! Cred ca scoala nu este un maidan de golanisme! Cred ca din clasa asta vor pleca
oameni care vor reconstrui maine ceea ce s-a naruit ieri, si chiar mai mult decat atat… Cred in tine,
Mariana! (intra elevii) Cred in ei…
MARIANA (aratand clasa): In ei?
STEFAN: Da! In ei! Si pentru ei nu am voie sa pierd.
ACTUL II
TABLOUL III
INTENDENTUL: Am rascolit toate hartile, toate plansele, nu e si pace! Poate s-o mai cautam la cancelarie.
PROFESORUL: Nu, e zadarnic. Aici am lasat-o! Se vede ca asa i-a fost scris profesorului Butnaru, sa-si piarda
lucrarea inainte ca s-o fi citit cineva. De altfel, acum mi-e totuna…
INTENDENTUL: Se poate sa vorbiti asa, domnule profesor?
PROFESORUL: Cand am scris tratatul acest m-am gandit ca lectiile mele vor fi mai interesante, mai vii. Voiam
sa fac pe elevi sa ma asculte cu placere. Sa ma pretuiasca. In singuratatea mea as fi avut atunci o fereastra
deschisa spre soare, spre campiile inverzite si vesele. Dupa ce am scris-o, singuratatea mi s-a parut mai
apasatoare. In doi ani, nimeni nu mi-a citit lucrarea. Nimeni nu mi-a spus macar ca e proasta. Colegii si-au batut
joc de mine – elevii la fel…
INTENDENTUL: Trebuia sa mi-o dati mie s-o citesc! Va spuneam sincer parerea mea despre ea.
PROFESORUL: Esti un batran inimos, mos Griguta… Poate de-aia pari mereu tanar.
(intra directorul)
DIRECTORUL: Aici erati, domnule Butnaru? De cand va caut!
PROFESORUL: De ce, domnule director?
DIRECTORUL: Ca sa va inapoiez lucrarea! Micul dumneavoastra tratat de geografie.
INTENDENTUL: Ei, poftim!
PROFESORUL: Cum, la dumneavoastra era?
DIRECTORUL: Am gasit-o aici, pe catedra, azi-dimineata, dupa ora dumneavoastra. Deoarece plecaserati intre
timp, mi-am permis s-o citesc.
INTENDENTUL: Ca sa vedeti! Si sa mai spuneti ca n-a citit-o nimeni. Ei, e o carte frumoasa, domnule
director?
DIRECTORUL: Foarte frumoasa, mos Griguta!
INTENDENTUL: Atunci sunt linistit. Pot sa ma duc sa-mi vad de treaba. In orice caz, domnule profesor, daca
aveti nevoie si de parerea mea, eu va stau la dispozitie. (iese)
PROFESORUL: Trebuie sa va multumesc, domnule director. Sunteti primul si singurul care
DIRECTORUL: Nu din politete Pur si simplu n-am fost in stare s-o las din mana. Dar sfarsitul? Cand il scrieti?
PROFESORUL: Nu inteleg. Doar e terminata.
DIRECTORUL: Terminata? Hm! Are Schubert o simfonie E celebra, sa stiti! Desi nu e terminata. Acolo
compozitorul nu si-a prelucrat ideea melodica pana la capat. Dar totusi ideea exista intreaga in contextul operei.
La dumneavoastra ideea n-a fost inca dezvoltata pana la capat. E incompleta.
PROFESORUL: Incompleta? Nu va inteleg!?!
DIRECTORUL: Lipsesc cuvintele inaripate care sa demonstreze biruintele omului asupra naturii.
PROFESORUL: Eh, omul! Eu nu cred in om! Mi-e rusine ca apartin spetei umane! Ma priviti cu surprindere
Nu pot, n-am de ce sa cred! Ar trebui sa cred mai intai in mine insumi! Biruintele omului? Vorbe, vorbe, vorbe
Omul nu poate birui natura. Cel mult o intineaza Degeaba: „Din instincte de plumb nu se poate fauri o purtare
de aur!”
DIRECTORUL: Instincte de plumb? Oare le au toti, domnule Butnaru?
PROFESORUL: Cei mai multi autori judeca dupa propria lor experienta. Si experienta mea Stiti ca in urma cu
doi ani am fost dat afara din scoala?
DIRECTORUL: Am aflat Corigenta elevului Felecan Mihai! O cutezanta pe care colonelul Fel nepedepsita!
PROFESORUL: Un an intreg din imprumuturi si meditatii prost platite! Ajunsesem un cersetor! Mandria?
Demnitatea mea de om? Le-as fi cedat pentru un blid de linte Intelegeti? M-am umilit, m-am incovoiat pana s-
au indurat sa-mi arunce din nou o coaja de paine! Oare nu-i asta o buna ilustrare a „biruintelor” umane?
DIRECTORUL: Nu, domnule Butnaru. Totusi nu in spiritul acesta trebuie sa va educati elevii. Ei asteapta de la
dumneavoastra un cuvant care sa-i inflacareze, care sa-i impinga inainte, spre viitor.
PROFESORUL: Am incercat. Nu vor sa ma asculte. Am nadajduit ca va veni o zi cand acolo, la catedra, am sa
ma simt cum sa va spun, un dascal adevarat, iubit, respectat, ascultat si acum sunt batran iar ziua aceea n-am
apucat-o inca. Sunt hotarat sa plec din invatamant. Domnul Zurascu e de aceeasi parere. Spunea ca-mi poate
obtine pensionarea inainte de termen. Are relatii la minister
DIRECTORUL: Ar fi o greseala sa plecati, domnule Butnaru. Dumneavoastra sunteti un om cinstit, cum sunt
putini in scoala. Sunt atatea lucruri de schimbat in liceul nostru; ramane-ti alaturi de mine, ajutati-ma Am
nevoie de dumneavoastra.
PROFESORUL: Nu! Eu sunt un nimic, un om sters, uitat, ca malul din fundul apelor, peste care trec valurile
fara sa-l mai rascoleasca! Voi parasi liceul si nimeni nu va regreta ca am plecat. (soneria de intrare; cei doi
pornesc spre usa)
DIRECTORUL: Nu-i adevarat! Trebuie sa va schimbati gandul! Ascultati-ma!
PROFESORUL: Ar fi zadarnic. De un om sfarsit, fara prestigiu, nu are nevoie nimeni.
(se intalnesc cu grupul de elevi care saluta. Au intrat toti, in afara de Stefan)
MIRON (cu Dana): Vezi tu, totul e sa gasesti drumul asta Mm?! Ce spui? „Drumul spre culmi” Iti place?
DANA: E un titlu bun de piesa sau de roman.
MIRON: Nu la asta m-am gandit Nu-ntelegi? E e un sentiment inalt un indemn Vrei sa faci totul pentru cineva!
Uite, eu de pilda, nu? Eu as culege pentru tine un pumn de stele ca sa ti le prind in par daca
DANA: Ha, ha, ha, Barbarossa! Ce idee! Un pumn de stele? Ha, ha, ha, astronomule! Sa mi le prinzi in par? Da,
daca ar fi printre ele si niste diamante veritabile! Ha, ha, ha, bietul Barbarossa! Tot la stele ii e gandul!
MIRON: Eah! Fetele! Poftim de te intelege cu ele! Tot mai bine cu stelele, mai Tarzane!
IONAS: Si cu „directele”! O.K. Nu stii unde-i Stefan? Am auzit ca vrea sa-mi spuna ceva.
(intra Stefan)
MIRON: Uite-l!
STEFAN: Tarzane, tu ai primi sa antrenezi o echipa de boxeri dintre elevii internatului nostru?
IONAS: Eu?
STEFAN: Da. Baietii sunt incantati de idee. In liceul nostru nu se face nici un sport ca lumea.
IONAS: Dar echipamentul? Manusi, saci de antrenament, mingi
STEFAN: Facem noi rost de ele. Avem si sprijinul U.T.C.-ului. Important era sa te avem pe tine. Ei? Te avem?
IONAS: O.K.! Al vostru sunt!
MISU (de la catedra): Hai, lasati galagia! In banci toata lumea! Ce, Barbarossa, ti-e somn? Iar n-ai lasat stelele
in pace asta-noapte?
MIRON: Nu, ma, am citit. Parol. Am citit un roman politist. O grozavie. Opt crime, trei sinucideri, un spanzurat
si o contesa moarta. La doua am inchis ochii Nu stiu ce-o sa ma fac toata ora asta.
MISU: Camufleaza-te, domnule, in spatele cuiva si culca-te. N-o sa te dau tocmai eu pe mana lui Vucea.
MIRON: Sa traiesti, Misule. Ma culc. Tot am nota si nu ma mai asculta. (se camufleaza in banca din fund si
pune capul pe brat)
MISU: Barbarossa, dar cand o fi de ras, trebuie sa iei parte si tu. Ca tine nu rade nimeni.
MIRON: Bine, ma. Dati-mi un ghiont cand o fi de ras si va fac eu o halima, de-o sa va mearga la inima!
MISU (ii face un semn discret lui Daniel): Daniele!
DANIEL: Aoleu, Vardia, vezi ca te cauta cineva la poarta.
STEFAN: Pe mine? (lui Misu) Domnule cestor, pot sa ies putin?
MISU: Daca vrei
(Stefan iese)
MARIANA: Misule m-am gandit bine nu trebuie sa-i mai facem sicane lui Vardia! Mai ales azi cand s-ar putea
sa-l asculte Te rog renunta la ideea aia cu
MISU: Nu, domnita. N-ai dreptate. Intrusul acesta trebuie pedepsit. In viata trebuie sa fii neindurator cu cei
obraznici. Ti-am spus-o intotdeauna: pentru tine sunt gata la orice!
MARIANA: Pentru mine?
MISU: Dar in cine crezi ca vrea sa loveasca acest Vardia Stefan? Ai uitat batjocura adusa versurilor tale? Sa nu-
ti spun ce ar urma daca individul te-ar invinge astazi. Te vor ingrozii badaraniile lui – crede-ma! Nu, domnita.
In familia Felecanilor exista un principiu necrutator: „Cine insulta o femeie, merita sa moara!”
MARIANA: Misule de ce sa nu fim noi totusi mai nobili ca el? Mai corecti, mai
SIMONA (care a privit pe sala): Ssst! Taceti! Don profesore l-a prins pe Vardia pe sala.
MISU: Aha! Liniste!
(intra Vucea)
VUCEA: plecasesi la plimbare, dromaderule?
STEFAN: Domnule profesor
VUCEA (urla): Nimic, taci! Nici o vorba! Cestorul clasei (Misu se ridica) Da-mi numele lui.
MISU: Vardia Stefan, domnule profesor.
VUCEA: Stefan?! He! Porti numele unuia din marii domnitori ai tarii si vrei sa-l dai de rusine, dromaderule?
Asa crezi c-ai s-o duci cu mine? Chiulind de la ora?
STEFAN: Dar n-am vrut sa
VUCEA: Nimic. Taci. Nici o vorba. Te-am mirosit eu de cand ai venit. Esti un turbulent! Cestor, noteaza-l
pentru ora de dirigentie. Bagati-va in cap, dromaderilor, la ora mea nu misca nimeni, nu respira nimeni, pana nu
spun eu! Buna ziua, clasa!
VOCI: Sa traiti!
VUCEA: Absentii, Felecanus!
NICU (abia suflat): Dromaderus!
MISU: Care esti desteptul?
VUCEA: Cestor, absentii – am spus.
MISU: Nici un absent. Raportul asupra disciplinei.
VUCEA: Mai pe urma. Mai tarziu! (rasfoind catalogul) Deocamdata sa tragem in teapa un dromader
DANA (catre Mariana): Ce-o fi cu Vucea? Pare in toane rele astazi.
VUCEA: Hm! Sa nu uit sa va anunt o noutate. S-a reintors domnul Anton Plesoianu, vechiul director al liceului
nostru. Dumnealui intra in functie, insa numai dupa ce va primi confirmarea ministerului Si acum sa vina la
tabla dromaderul Hm! Raducanu Miron are o nota prea mare pentru cate stie. Sa vina dromaderul Raducanu.
IONAS: Aoleu si ala doarme
VUCEA: Ei, ce faci, Raducanu Miron?
UN ELEV (ii sopteste lui Miron): Miroane! Ba, Miroane! Ba, n-auzi?
MIRON (sare in sus, loveste cu pumnii in pupitru): Hahahahahaha!
(rasete)
VUCEA (urla): Ce-i asta, dromaderilor? Liniste! Nici o miscare! Nici o vorba! Dromaderule, ce-i cu tine? Ai
turbat? Ai capiat?
MIRON: Am m-a durut capul si si-am inchis ochii si
VUCEA: Si-ai visat urat, puslamao? Ai un doi la purtare si trei zile de arest disciplinar. Ramai in picioare,
dromaderule, am sa-ti pun si o intrebare din materia cursului nostru. Sa dea dracul sa n-o stii Care este faimoasa
expresie istorica pe care a rostit-o marele nostru rege Carol I? V-am explicat-o doar o lectie intreaga.
MIRON: Expresia rostita este „Asta-i muzica ce-mi place!”
VUCEA: Si in ce imprejurari istorice a rostit maiestatea sa aceste memorabile cuvinte? Adica unde si in ce an?
MIRON: La Calafat cand au bubuit tunurile in anul in anul 1900 adica nu, in 1800, 1700 nu, o mie sase sute o
mie cinci
VUCEA: Altcineva! Cine stie? A Stati! Sa spuna turbulentul Vardia Stefan! Poftim! In ce an a rostit majestatea
sa memorabilele cuvinte?
STEFAN: La 1877. Dar putea sa le mai spuna foarte bine si in 1907 cand a pus sa se traga cu tunul in taranii
rasculati.
MISU: Asta-i o ofensa la adresa monarhiei, domnule profesor!
VUCEA: Fii pe pace, Felecanus Mihai, am inregistrat-o. Zi asa, dromaderule! Ai nota pe trimestrul asta?
STEFAN: Nu, domnule profesor.
VUCEA: Aha! Atunci poftim la tabla. Tu, Raducanu, stai jos ca esti nerod si ma enervezi. (catre Vardia) Stai!
La loc comanda!
STEFAN: Cum?
VUCEA: Moale miscarea! La loc! Vardia Stefan, drepti! La tabla, fuga mars! Ce? Ai asutzit, dromaderule? N-ai
inteles?
STEFAN: Domnule profesor, iertati-ma. Dar nu inteleg comenzile acestea militaresti.
VUCEA: Nu le intelegi? Jos! Drepti! (Vardia executa) Jos! (nu mai executa) Jos! Asa? Neexecutare de ordin?
Elevul Vardia Stefan, faci parte va sa zica dintre turbulenti. Macini in cap idei periculoase. Am auzit eu ce
gogorite indrugi dumneata si pe la internat. Esti de doua saptamani in internatul nostru si ti-ai si dat in petec
Crezi ca daca trec niste d-aia care striga lozinci pe strada poti sa faci aici pe instigatorul?
STEFAN: iertati-ma, domnule profesor, dar
VUCEA: Nimic! Taci! Nici o vorba! Cestor, noteaza-l cu douasprezece ore de arest dirigential pe turbulentul
asta!
MISU: l-am notat, domnule profesor!
VUCEA: Mars la tabla! Mars!
MISU: Mariana, lasa-te putin pe spate.
MARIANA: Nu, Misule. Te rog nu
MISU (impinge tocul Marianei, care cade. Stefan se apleaca sa-l ridice; Misu se preface ca isi ascute creionul
si-i sufla lui Stefan in fata continutul dintr-o hartiuta): Pardon!
VUCEA: Dromaderule, daca nu stii carte, te-ai ars! S-aude? Te-ntreb nu numai din lectia de azi, ci din toata
materia facuta la ce an a cazut Constantinopolul?
STEFAN (stranuta): 1453.
VUCEA: Cand a murit Ludovic cel sfant?
STEFAN. La hapciu la hapciu
VUCEA: Te-a apucat stranutul, dromaderule? (Stefan stranuta) Ce-i asta? Te-am chemat sa-mi raspunzi la
lectie, nu sa-mi faci pe calul bolnav de rapciuga. Spune-mi cate neveste a avut Henric al VIII-lea si cum le-a
chemat pe fiecare?
STEFAN: Henric al VIII-lea hapciu a avut hapciu a avut cinci nu hapciu
VUCEA: Destul, destul, dromaderule. Mars la loc!
STEFAN: Domnule profesor
VUCEA: Nimic. Taci. Nici o vorba. Rusine, dromaderule. Stranuti intr-una fiindca nu stii a raspunde. Ai nota
doi!
STEFAN: Domnule profesor, dati-mi voie
VUCEA: A! Mai stai si la discutie. Ai si un zero la purtare pe trimestrul unu. O sa ai tot zero la purtare si pe
trimestrul foi si pe toate trimestrele in care vei mai da ochii cu mine!
STEFAN: De ce, domnule profesor? (stranuta)
VUCEA: De ce? Neobrazatule! Fiindca nu stii nimic! N-ai invatat nimic!
STEFAN (un ultim stranut): Ba stiu, domnule Vucea!
VUCEA: Ce? Cum mi-ai zis? Vucea mi-ai zis? Vucea?
STEFAN: Nu, domnule
VUCEA: Ai indraznit sa-mi arunci in fata porecla asta mizerabila?
MISU: V-a insultat, domnule profesor. Noi n-am fi indraznit niciodata sa va dam porecla asta.
STEFAN: Va rog sa ma credeti ca hapciu (continua sa stranute)
VUCEA: la loc! La loc! Esti eliminat pe o luna de zile. De maine sa nu te mai prind pe-aici. Se-aude? Te satur
eu de obraznicii fata de corpul didactic! Hait! La loc! (Stefan trece in banca, de unde continua sa stranute din
ce in ce mai rar)
NICU: Domnule profesor, dati-mi voie
VUCEA: Ce este, Dumitran Nicolae?
NICU: Eu cred ca Vardia Stefan nu-i vinovat. El stie sa raspunda, dar
VUCEA: Dar stranuta ca o baba care a stat in ploaie?
NICU: Poate s-a fastacit si si-a pierdut capul. Iertati-l pentru ce a zis si
VUCEA: pentru ce a zis l-am eliminat din si o sa-l matur curand si din internat. Pentru ceea ce n-a stiut, i-am
dat doi la istorie si zero la purtare. Iar tu, avocatule din oficiu, stai jos, pana nu-ti blagoslovesc si tie un doi cat
capul tau de mare. (Suna)Pentru ora viitoare repetati lectia de astazi. Buna ziua, clasa!
TOTI: Sa traiti!
VUCEA: La loc comanda! Ce, dromaderilor, n-ati mancat astazi? Mai cu inima! Mai smucit! Jos! Drepti! Jos!
Drepti! Buna ziua, clasa!
TOTI: Sa traiti!
(Vucea iese, urmat de Nicu, care alearga dupa el sa ii vorbeasca)
MISU: Tarzane, cred ca ar trebui sa anunti rezultatul. Meciul s-a terminat.
IONAS: Ma, Vardia, esti la pamant, ma!
STEFAN: Stiu.
IONAS: Fratilor, meciul de campionat dintre Vardia si Mariana s-a incheiat cu victoria Marianei.
MISU: Hip, hip, hura, pentru Mariana!
DANIEL (singur, penibil): Ura!
MISU: Si acum, conditiile noastre, domnule Vardia. Cunosti vechiul dicton latin „ vae victis”? El a fost adoptat
de cei din familia Felecanilor ca un principiu de conduita milenara. Asadar, „vai de cei invinsi!”
STEFAN (isi pastreaza cumpatul): Cunosc si eu latina. „Nu uita – zice Horatiu – sa-ti pastrezi sangele rece in
nenorocire.”
MIRON: Buuunaaa!
MISU: Apeleaza atunci la dictonul lui Horatiu, fiindca o sa ai nevoie. Noi punem doua conditii. Prima: incetarea
activitatii instigatorii din scoala noastra. Dumneata stii la ce ma gandesc: internatul, gazeta de perete, uneltirile
pentru serbare Incetezi imediat totul. A doua conditie: furi lucrarea lui Butnaru si
STEFAN: Nu te mai osteni! Nu accept nici prima nici a doua conditie.
MISU: Arbitrule, ce-i asta? Cum ne-a fost intelegerea? S-a vorbit aici de cinste, de sportivitate? Unde sunt?
IONAS: Mai, Vardia ai promis sa te supui trebuie, mai!
STEFAN: Oare e mai cinstit sa-ti respecti cuvantul si sa te supui unei miselii, sau sa nu ti-l respecti, dar in
constiinta ta.
MISU: Palavre! Asta ai arbitrat dumneata, domnule Ionas? O incorectitudine?
STEFAN: Incorectitudine? Incorectitudine este ceea ce dumneata si cu dumneaei Si voi? Voi ce ziceti? Vreti
intr-adevar sa fac asta? Raspundeti!
MISU: Sa raspunda arbitrul!
IONAS: Deh mai asa se obisnuieste Tu ai propus conditiile Trebuie sa le respecti! Asa e drept! Asa-i sportiv!
STEFAN: Dar bine, nu intelegeti ca
MISU: Vreau sa vad care din clasa asta e de partea unui incorect? Care e, sa ramana cu dumnealui! (Daniel iese
primul, apoi Simona; si ceilalti isi inchid servietele si ies pe rand)
DANA: Eu raman!
STEFAN: Nu, Dana. Iti multumesc. Nu mai e nevoie. (Dana iese. Raman Stefan, Ionas, Miron, Mariana si
Misu)
NICU (reintra agitat): Am vorbit cu Vucea. Nici nu vrea s-auda de anularea pedepsei. Trebuie sa te duci la
domnul Plesoianu si sa-i spui ce ti-au facut Misu si Mariana.
MARIANA: Cum?
NICU: Da. La tatal tau. El va sti ce are de facut. Auzi? Nu e alta cale. Trebuie sa dai totul in vileag.
MISU: Prostii! Ce sa dea, domnule, in vileag? Ce?
NICU: Potlogaria voastra! Chiar astazi trebuie sa-i vorbesti domnului Plesoianu. E situatia ta scolara in joc.
MARIANA: De ce? De ce tocmai cu tata?
STEFAN (dupa o privire lunga catre Mariana): N-am nimic de vorbit! Cu nimeni!
NICU: Cum? Ai innebunit? Mai, omule! Dar eliminarea dar
STEFAN. Ispraveste, Nicule! Te rog! Chiar azi imi cer transferarea la un alt liceu. Ma hotarasem de altfel
dinainte! Renunt! Si Vucea si cei din clasa Nu le mai pot tine piept! Gata! Plec! Deci nu mai are rost sa se spuna
nimic domnului Plesoianu. E limpede? Nici un cuvant! Nici un fel de taraboi! S-a inteles? (spre Misu) Si asta nu
pentru „el”! Eu am sa plec si astfel povestea s-a terminat. (Isi ia servieta si merge la usa) Cand am venit in clasa
voastra mi-am inchipuit ca totul se va petrece altfel Se vede ca m-am inselat. Da, m-am inselat! Ramaneti cu
bine. (iese, urmat de Nicu)
MISU: Ce melodrama! Demagogie de prost gust!
MARIANA: Nu cavalerism!
IONAS: Sefule, ce tot indruga ala ca tu si cu Mariana? A fost ceva cu Stefan? N-am priceput!
MARIANA: Misu i-a suflat in fata praf de stranutat. Si doar te rugasem, Misule stii cat te rugasem
MIRON: Va sa zica tot tu, tot tu, Misule?
MISU: Ei, da, eu! Si cred ca bine am facut fiindca
IONAS: Nu! Fault!
MISU: Ce, ma?
IONAS: Fault, domnule! Lovitura nepermisa! Asta nu-i cinstit! Nu-i sportiv!
MISU: Ispraveste, ma, minte ingusta!
IONAS: Nu, domnule. Ca sportiv nu admit! E ca si cum i-ai da un somnifer boxerului inainte de meci! Ori i-ai
pune un cui in talpa alergatorului! Nu-i reglementa! Nu admit!
MISU: Ia mai taca-ti fleanca!
MARIANA: Misule, atat de putin pretuiesc oare rugamintile mele? Ai stricat totul cu neghiobia ta! Sa stii!
Totul!
MISU: N-am stricat nimic! Am vrut sa apar prietenia din clasa noastra. Voi nu simtiti ca individul acesta e mult
mai periculos decat pare? Voi nu v-ati dat seama ca este comunist?
MARIANA: Deci asta era? Nu onoarea mea de poeta, de premianta a clasei ai aparat-o, asa cum mi-ai pretins!
MISU: Am aparat interese mai presus de persoanele noastre. Am vrut sa va indepartez de un element
primejdios. Sa va fac sa-l urati
MARIANA: Sa-l urasc pentru ca e comunist? Poate vrei sa-l urasc si pe tata!?
MISU: Dragostea noastra, Mariana, se ridica deasupra deosebirilor de opinii politice. Tu, Mariana, tu ai fost si
ai ramas intotdeauna pentru mine
MARIANA: Tu ai fost si ai ramas fiul colonelului Felecan. Inteleg! De aceea il urasti pe Vardia. Daca mai
exista un cat de mic sentiment al onoarei in tine, atunci trebuie spus totul domnului Vucea.
IONAS: Are dreptate!
MISU. Uite ce e, Mariana, daca ai de gand sa divulgi ceva, aminteste-ti ca, intr-un fel sau altul, mi-ai fost
partasa. Si-atunci drept la tatal tau ma duc. Auzi? El are probabil o parere buna inca despre tine. Sa nu-l fac sa
si-o schimbe!
MARIANA: Misule daca incepi cu amenintari, eu eu te rog sa pleci!
MISU: Cum?
MARIANA: Te rog!
MISU: Bravo! Bine-am ajuns! Va sa zica. ma.
IONAS (suflecandu-si manecile): Hai, Sefule! Sterge-o pana nu-ti dau eu plecarea!
MISU: Jos laba, ma, minte ingusta! O sa regreti, domnita! (iese)
IONAS: Ce talhar! Mariana, totusi trebuie sa spui totul tatalui tau.
MIRON: Cum o sa spuna, stimabile? Ce-ai capiat? Auzi primire! „Tata, afla ce prostie am facut!” Asta in loc de
bun venit.
IONAS: Drept e sa-i spuna.
MIRON: Drept era sa casti tu ochii mai bine, hahalero!
IONAS: Asculta ma, Barbarossa, vezi pumnul asta? Stii c-as putea sa-ti ard o directa la maxilar, fiindca m-ai
insultat?
MIRON: Eu n-am pumn, dar stii c-as putea sa-si ard o indirecta cu un scaun in cap, fiindc-ai arbitrat ca un
gogoman?
IONAS: Maaa
MARIANA: Lasati cearta, va rog!
IONAS: Hai, Barbarossa! Hai, si-om discuta noi afara! (il insfaca de guler)
MIRON: Discutam unde vrei, stimabile!
(cei doi ies; Mariana ramane cu fruntea in palme; intendentul baga capul pe usa si striga in culise)
INTENDENTUL: Da, mai e inca aici, domnule director.
DIRECTORUL(intra): Gata, Mariana?Mergem?
MARIANA:Mergem.
DIRECTORUL: Ce e cu tine? Pari tulburata, obosita
MARIANA: Da, obosita. Asta e, taticule, sunt obosita.
DIRECTORUL: Hai, atunci, strangeti lucrurile si sa pornim. (se joaca cu creta la tabla)
(intra Miron, cu un ochi invinetit; nu il vede pe director)
MIRON: Am discutat cu Ionas. M-a convins! Trebuie sa-i spui totul tatalui tau.
DIRECTORUL: Ce sa-mi spuna?
MIRON: Ce sa va spuna? Hm! Stie ea ce sa va spuna. Eu de fapt sunt cam grabit Va salut, domnule director La
revedere, Mariana! (iese)
DIRECTORUL: Ce vroia baiatul asta?
MARIANA: Nu nimic adica s-a intamplat
DIRECTORUL: Imi ascunzi ceva, Mariana! Inainte nici nu era nevoie sa-ti citesc gandurile, mi le impartaseai
singura. In sfarsit, vroiam sa-ti arat ceva care se ratacise in fundul bagajelor mele. (scoate o pana alba) Iata!
MARIANA: Pana alba, pana mohicanilor, ai pastrat-o?
DIRECTORUL: Da, am pastrat-o pretutindeni cu mine. In lagar, pe front, la spital. Tu o mai ai?
MARIANA (scoate ceva din penar): Iat-o!
DIRECTORUL: Noi, mohicanii, slujitori ai zeitei Akatama, vom spune totdeauna adevarul! Marita capetenie,
iata pana mea, neintinata de vreo minciuna, schimb-o cu a ta.
MARIANA: Cinstit mohicane, iata. (izbucneste in plans) Nu, tata, nu mai pot juca acest joc
DIRECTORUL: Dar, Mariana, de ce?
MARIANA: Tata! Pana cea alba s-a frant iar zeita Akatama n-o sa-mi mai dea niciodata alta!
DIRECTORUL: De ce, Mariana? Ai facut ceva atat de grav?
MARIANA: Foarte grav. Am mintit, tata. Eram vinovata si am dat vina pe altcineva. Am ingaduit o miselie,
pentru ca un baiat nou venit la noi in clasa sa ia o nota mai mica decat mine. Si tot tot din pricina mea, baiatul
acesta a fost eliminat azi de domnul Vucea
DIRECTORUL: Tu, Mariana? Ai facut asta? Tu, fetita mea buna si cinstita de altadata?
MARIANA: Da, eu, tata. M-am schimbat mult. Sunt rea si egoista si te rog, vorbeste dumneata cu domnul
profesor Zurascu, explica-i.
DIRECTORUL: Sa-i vorbesc lui Zurascu? Dac-ai sti cum ma pandeste omul asta! Cum asteapta o slabiciune
din partea mea! Cat de mult se va bucura ca tocmai tu ai gresit. (se aude cantecul Sperantei) Ce-i asta? Ce se-
aude?
MARIANA: E de la internat. Tata! Auzi? E melodia pe care o fredonezi tu Ti-amintesti?
DIRECTORUL: Nu, nu e cu putinta. Un singur om poate canta astfel: Stefan Vardia!
MARIANA: Cum? Tu il cunosti pe Stefan?
DIRECTORUL: Doamne, daca il cunosc? Am fagaduit tatalui sau, cand se afla in pragul mortii, ca-i voi fi ca un
al doilea parinte.
MARIANA: Tata! El e baiatul de care-ti vorbeam
DIRECTORUL: Stefan? Stefan traieste? E aici? Este elevul liceului meu? Dumnezeule, ce descoperire!
MARIANA: Dar de unde-l cunosti? De unde?
DIRECTORUL: Prima oara l-am auzit cantand intr-o gara mizera, departe
MARIANA: Cand?
DIRECTORUL: Doua nopti dupa ce am fost arestat. Erau acolo mai multi deportati politici. Gara devenise
pentru noi hotarul dintre viata si moarte.
MARIANA: Si Stefan era acolo?
DIRECTORUL: Da. Cu tatal sau. Fiecare ducea cu sine o bocceluta. Compozitorul Andrei Vardia, tatal lui
Stefan, iti luase vioara (se aude cantecul, puternic)
MARIANA: El a compus cantecul? Cantecul acesta?
DIRECTORUL: El (treptat se face seara; lumina se schimba) Cand intr-o noapte s-a oprit afara un tren cu
vagoane plumbuite, o tacere apasatoare a cuprins gara. Apoi unii dintre deportati au fost suiti in vagoane.
Mergeau intre baionete, zgribuliti de frig, cu umerii incovoiati. Deodata, in linistea inghetata a peronului, a
rasunat solemn si inaltator cantecul lui Andrei Vardia. Accente fierbinti de imbarbatare porneau de pe strunele
viorii, ca un ultim mesaj adresat prietenilor, tovarasilor Dar cantecul n-a durat mult, caci insusi Andrei Vardia a
fost ridicat Vioara a trecut atunci in mainile lui Stefan. Si baiatul, cu ochii scaldati in lacrimi, cu mainile
tremurande, a cantat in locul tatalui sau. Plangeau cei din jur, iar Stefan sta drept, cantand inainte, insotind pe
condamnati si pe propriul sau parinte cu acelasi mesaj de imbarbatare, pana departe, dincolo de marginile
durerii
(se stinge lumina; se aude cantecul pe toata pauza)
TABLOUL IV
(a doua zi, elevii sunt adunati in jurul Marianei)
MARIANA: Tata a ramas apoi cateva zile cu Stefan in gara aceea. S-au imprietenit. S-au legat sufleteste Tata i-
a vorbit de minem-a descris Apoi, intr-o dimineata au fost despartiti si tata n-a mai stiut nimic de Stefan. Pana
aseara, cand Oh, Doamne!
IONAS: Eu unul ma simt prost. P-onoarea mea! Parc-am ramas pe ring fara antrenor Ma invatasem cu el! Ma
invatasem si pace!
MARIANA: Si eu!
IONAS: Ce mai tura-vura! Trebuie sa-l aducem inapoi.
MARIANA: Nicule, da-ne un sfat
IONAS: Ce sfat? Mergem la internat, il luam pe sus si O.K.
NICU: In viata nu tot ce „se ia pe sus” e O.K., boxerule. (catre Mariana) Eu am incercat sa-l induplec, dar
DANA: E incapatanat?
NICU: E scarbit. Cand ti se face lehamite de-o mancare
(intra Misu)
MISU: Salve popor! (la catedra, cu o hartie scoasa din servieta) In cate suntem astazi?
DANIEL: In doua decembrie
MISU (scriind): Doua decembrie 1945. Va sa zica mai intai un eliminat.
DANA: Ce eliminat?
MISU: Vardia Stefan.
MARIANA: Nu se poate. Nu s-a afisat.
MISU: Am vazut eu adineauri. La cancelarie. Alexandrescu Ion!
ELEVUL: Prezent!
MARIANA: Asta e miselie!
MISU: Aha! Vad c-ati adoptat demagogia melodramatica a domnului Vardia. Craciunescu Paula.
ELEVA: Prezent.
MARIANA: Uite, Misule, as vrea sa recunosti cel putin ca tu porti toata raspunderea acestei nedreptati.
MISU: Fenomenul exagerarii e un atribut al celor saraci cu duhul. Dumitran Nicolae.
NICU: ’Zent.
MISU: Plangeti ca niste babe pentru o biata farsa scolareasca. Munteanu Simona
MARIANA: Asta e tot ce gasesti sa spui?
SIMONA: E vorba de eliminarea unui coleg de-al nostru – nu uita!
MISU: Activitatea „colegului vostru” poarta toata vina. Paunescu Dana.
MARIANA: De ce?
MISU: Ma refer la activitatea lui subversiva. Dana
DANA: Prezent.
NICU: Asculta, ma!
MISU: Popovici Daniel.
DANIEL: Prezent.
NICU: Ma pramatie
MISU: Ce?
NICU: Pramatie!
MISU: Cum indraznesti? Tarzane!
IONAS (se ridica brusc, apoi se reaseaza in banca): Absent!
NICU: Crezi ca mult o sa-ti mai faci mendrele in clasa asta, pramatie+
MISU: Destul. Nici o vorba mai mult. Sunt cestor. Interzic orice vorba. Orice miscare.
NICU: Tu, ma? (se apropie de catedra) Faci pe Vucea cu mine, ma? Ca ies cu tine prin ziduri, jigodie!
DANA: Ssst! Nicule, stai, nu te repezi! Numara intai pana la zece cum te-a invatat
MISU: Aha! Ma insulti? Faci dezordine in clasa! Te-am notat. O sa dai socoteala. Te-nvat eu minte, magarule!
NICU: Magar esti tu! Mai faci si pe nebunul? Nu-ti ajunge chestia cu praful de stranutat, ticalosule? (se repede
la Misu; pe vacarm intra Vucea)
VUCEA: Hei, dromaderilor! Drepti! Dreepti! Ce-i aici? Anarhie? Ati innebunit?
(elevii trec in banci)
MISU: Dumitran Nicolae a sarit sa ma bata, domnule profesor. M-a insultat si pe mine si pe dumneavoastra.
VUCEA: Dumitran Nicolae, ai nota zero la purtare si douasprezece ore de arest dirigential Hait!
NICU: Domnule profesor
VUCEA: Nimic, taci, nici o vorba! Mars imediat la arest!
NICU (se stapaneste): Unu doi treipatru
VUCEA: Ce bombani acolo, dromaderule? N-ai auzit?
NICU: Numar, domnule profesor, numar! Daca nu numar nici de data asta, chiar c-o fac de oaie.
VUCEA: Du-te si numara la arest. Hait, misca!
NICU: Cinci sase sapte opt noua
VUCEA: Iar pe voi, dromaderilor, ce v-a apucat? V-ati luat dupa aia de pe strada si v-ati trezit turbulenti?Vi s-a
ridicat revolutia la cap, ai? Drepti! Jos! Drepti! Jos! Cestor, absentii
MISU: Un singur absent: Raducanu Miron.
VUCEA:Dromaderul! Si-acum sa mi se spuna clar si precis de la ce-a pornit razmerita?
MISU: De la eliminarea lui Vardia. Sunt toti de partea lui.
VUCEA: Felecanus Mihai, esti prost. Cum o sa fie o clasa intreaga de partea unui netrebnic?
MARIANA: Nu-i adevarat, domnule profesor, Stefan nu e un netrebnic.
VUCEA: Cum?!
MARIANA: Noi toti suntem vinovati fata de Stefan. L-am primit in clasa ca pe un dusman. Tata m-a facut s-o
inteleg limpede aseara.
VUCEA: Precum vad eu, Plesoianu Mariana, dumneata cam abuzezi de numele si situatia pe care tatal dumitale
o are in aceasta scoala.
MARIANA: Eu?!
VUCEA: Ma refer la situatia domniei sale, de director. Numai ca pana va sosi avizul ministerului, liceul nostru
traieste vremurile de bejenie, cand doi domni adastau la tronul tarii cel care s-a reintors sa-si revendice tronul n-
a fost inca reinscaunat, iar celalalt care este nevoit sa-si lase tronul n-a fost inca mazilit. Prin urmare nu te pripi!
Nu ai devenit inca uzufructuara drepturilor oficiale de „fiica a directorului”!
MARIANA: Nu ca „fiica a directorului” va vorbesc, domnule profesor, ci ca eleva a clasei a VII-a! Si nu m-am
ridicat sa fac vreo interventie, ci ca sa va impiedic de la o nedreptate.
VUCEA: Adica?
MARIANA: Sa nu-l eliminati pe Stefan.
VUCEA: Ce? Uite ce e, Plesoianu Mariana Lasa grija domnului Vardia Stefan in seama altora. Vezi-ti, ca si
pana acum, de treburile dumitale de „eleva” Femeile sa nu se-amestece in razmerite, ca-s si neputincioase si
nepricepute. S-aude? Nu te lua dupa Ioana D’Arc! Frantuzoaica aia rurala n-a fost decat o mica exaltata, care a
aruncat inutil si gratuit niste pietre in balta istoriei. Stai jos!
MARIANA (ramane in picioare): Domnule profesor, eu vreau sa va lamuresc ca Stefan Vardia este
VUCEA: Nimic, taci, nici o vorba! Daca mai rostesti o singura data numele acestui turbulent, uit cine esti si las
sa intre in actiune aparatul sanctiunilor pedagogice. Stai jos!
MARIANA (in picioare): Nici eu si nici ceilalti nu l-am pretuit asa cum se cuvine pe Stefan
VUCEA: Eleva Plesoianu Mariana, ai nota zero la purtare. Jos!
MARIANA (in picioare): De cand a venit el s-a nascut in clasa noastra o alta intelegere, o alta prietenie
VUCEA: Ai si doua zile de arest disciplinar, la domiciliu. Stai jos!
MARIANA: De la Stefan Vardia am invatat ca scoala nu e un maidan de golanisme, ci
VUCEA: Destul! Eleva Plesoianu Mariana, voi cere consiliului profesoral eliminarea dumneavoastra pentru
atitudine ofensatoare fata de corpul didactic. Jos!
MARIANA: Iar noi o sa cerem anularea eliminarii lui Stefan
VUCEA: Noi? Care noi? Nu cumva vrei sa dai caracter de generalitate unei actiuni turbulente de ordin strict
personal? E cineva care solidarizeaza cu eleva Plesoianu Mariana? Indrazneste careva? Sa se ridice in picioare
ca sa-l. (se ridica toti, afara de Misu)
IONAS: O.K.
VUCEA: Asa? Va sa zica un complot? Buuun! V-am blagoslovit cu cate un zero la purtare pe toata linia Stati
jos!
MARIANA: Sa ramanem asa. Sa nu ne lasam intimidati.
VUCEA: Jos! Jos! Jos! Ce? Razmerita pe fata? A! Dromaderilor! Numar pana la trei Care nu sta jos va fi
eliminat pe o luna de zile. Unu(Daniel se aseaza primul, urmat de un elev si o eleva) Doi (Simona se aseaza,
apoi Dana; ultimul se aseaza Ionas)Trei!
MARIANA (singura in picioare) Cum? Dati inapoi? Si Stefan? Nu vreti sa se mai reintoarca in clasa? Vreti sa
ne paraseasca?
VUCEA: Ei! Gata! Ne-am lamurit! Dupa cum vezi, Plesoianu Mariana, „protejatul” dumitale Vardia Stefan, nu
va mai pune piciorul in clasa aceasta.
(intra Stefan)
STEFAN: Buna dimineata, domnule profesor. Va rog sa ma iertati ca am intarziat (trece in banca).
MARIANA: Stefane!
STEFAN: Buna dimineata, Mariana!
VUCEA: Vardia Stefan! Drepti! Directia Afara din clasa mars!
STEFAN: Domnule profesor, dar
VUCEA: Nimic, taci, nici o vorba! N-ai aflat inca? Ai fost eliminat.
STEFAN: Am aflat. Eu insumi am vrut sa parasesc scoala aceasta definitiv. Dar azi-dimineata m-am razgandit.
VUCEA: Nu ma intereseaza „oscilatiile” dumitale!
STEFAN: M-am reintors datorita domnului profesor Plesoianu. Dansul mi-a vorbit si aseara si azi-dimineata
VUCEA: Domnul profesor Plesoianu nu hotaraste inca in acest liceu. (priviri spre Misu) S-asteptam intai avizul
ministerului
STEFAN: Domnul profesor Plesoianu mi-a explicat ca eliminarea mea e ilegala. Nu pot fi eliminat pe o luna
fara avizul consiliului profesoral.
VUCEA: Explicatii inutile si gratuite. Eu te-am eliminat, eu raspund. Se-aude?
STEFAN: Azi exista totusi destule mijloace, domnule profesor, pentru repararea unei nedreptati.
VUCEA: Poftim?
STEFAN: Le stiti si dumneavoastra: consiliul parintilor, ziarele Ministerul Educatiei Nationale.
VUCEA: Ministerul? Ce treaba ai tu cu Ministerul, dromaderule?
STEFAN: Oricine poate avea treaba cu ministerul, domnule profesor. Cand e vorba de o nedreptate evidenta –
bineinteles.
VUCEA: Nu cumva ma ameninti?
STEFAN: Cum mi-as ingadui? Mai ales ca si dumneavoastra va datoresc faptul ca m-am reintros.
VUCEA: Mie?
STEFAN: Eliminarea dumneavoastra mi-a deschis ochii ca sa zic asa. Erau alte motive pentru care am vrut sa
plec din liceu. Credeam ca n-am sa pot schimba niciodata unele lucruri aici Eliminarea dumneavoastra insa m-a
trezit Mi-am dat seama ce era sa fac si deci m-am reintors.
VUCEA: Iar eu te poftesc afara! S-aude? Poftim afara, domnule Vardia! Poftim afara!
STEFAN: Dar
VUCEA: Nimic, taci, nici o vorba! Iesi imediat, sau
(intra Miron)
MIRON: Va salut!
VUCEA: Ce-i cu tine, dromaderule?
Miron: Va rog sa ma iertati, am adica n-as fi dar m-a tinut domnul inspector. Iesea din cancelarie si eu
VUCEA: Ce inspector? Ce cancelarie?
MIRON: Un domn inspector. Cu barbison, cu servieta, cu ochelari de la Ministerul Educatiei Nationale.
VUCEA: Ce?
MIRON: Adineauri. Eu intrasem in coridor. El – hop! Cu inca unul – ziarist.
VUCEA: Cum?
MIRON: Ziarist de la Universul. M-au oprit. „Stai” – zice. Si-au inceput sa ma descoase
VUCEA: Hm! Despre ce?
MIRON: Fac o cercetare in secret. O ancheta. Da, asa am inteles, parca. Cum facea Napoleon. Stiti: incognito.
Eu am spus: „Sa-l chem pe domnul diriginte”. Ei, nu: „Lasa! Mai la urma domnul diriginte.”
VUCEA: He!!
MIRON: Susoteau intr-una. Ziaristul nota, nota mereu. Inspectorul ma sucea si ma rasucea: cum o ducem, ce
invatam, cum ne impacam cu profesorii. Daca ne sunt prieteni daca se poarta asa sau se poarta altminteri. Iar
ziaristul nota, nota mereu. Pe urma mi-au dat drumul. Dar tot l-am mai auzit pe inspector zicand : „Situatia asta
trebuie neaparat curmata!”
VUCEA: Situatia? Ce situatie? Care situatie?
MIRON: Nu stiu, domnule profesor. E probabil pe undeva o situatie care trebuie curmata.
VUCEA: Phe! Ce idee Sa stea de vorba cu elevii! Aoleu, te pomenesti ca se duc si pe la internat
MIRON: Nu. Fusesera la internat. Acum veneau prin clase. Stiti: tot incognito.
VUCEA: Prin clase? Hm! Hm! Hm! Sa ne vedem de treaba, ca sa zica Stati jos (desi numai Stefan e in
picioare) Stai, te rog, stai si dumneata!(Stefan sade) (catre Miron)Mars la loc, dro Poftim si dumneata la loc,
dromaderule. Asa Sa fie ordine Hm! Hm! Sa fie disciplina cum v-am invatat eu intotdeauna. Disciplina si
armonie Sa fie o clasa model
DANA: Numai in catalog sa nu se uite.
VUCEA: (rastit) Poftim? (mieros) Poftim?
DANA: Clasa model cu zero la purtare pe toata linia! Cam ciudat, nu?
MIRON: Buuunaaa!
VUCEA: Buna – buna! Foarte buna! (isi reia aerul doct)Hm! Hm! Mdeh! (sterge notele rele din catalog) Sa
mai spuneti ca dirigintele vostru nu e marinimos. Iata: inchid ochii cum i-am inchis si alta data Micile strengarii,
Hi, treaca-mearga dar la o adica Hm! Hm! Vreau sa arat lumii un obraz curat si neted. M-ati inteles? Cestor,
absentii. Adica stai. Ca mi i-ai dat Deci Hm! Va sp zica Hm! Dragi prieteni ce avem pentru astazi?
MISU: Pentru astazi avem (ciocanituri)
VUCEA: Ssst! Drepti! Poftiti, va rog!
(intra intendentul)
INTENDENTUL: Scuzati, don’ profesor
VUCEA (zbiara) Ce vrei? Unde e inspectorul?
INTENDENTUL: Nu stiu de nici un inspector, dar va cheama la telefon.
VUCEA: Cine?
INTENDENTUL: Bucurestiul Ministerul Educatiei Nationale.
VUCEA: Ce? Viu viu indata. Frumos, domnule Vardia! Gata! Fuga cu para Taraboi anchete asta ne lipsea! (spre
usa) Felecanus Mihai, ia vino. (confidential) Poate o sa am nevoie urgenta de domnul colonel. (ies)
DANA: Ai reclamat intr-adevar ministerului?
STEFAN: Nici gand.
DANA: Atunci ce e cu telefonul? Cu inspectorul?
MIRON: Chestia cu inspectorul e o minciuna gogonata.
SIMONA: Cum asa, Barbarossa?
MIRON: Cand am vrut sa intru, Vucea tocmai urla la Stefan: „afara, imediat afara!”Na, mi-am zis, ce fac acum
ca sa-l scap pe Vardia din ghinion? Ideea mi-a dat-o tot stimabilul (spre Stefan) L-am auzit pomenind de
minister, de ziare Evrika! Am strigat. Asta era solutia! Pe urma a fost usor Hocus-pocus.preparatus si tac-pac am
scos din maneca un inspector si un ziarist fantoma cu ca l-am innebunit pe Vucea.
IONAS: E dat dracului Barbarossa asta! P-onoarea mea!
MIRON: Mie-mi spui!
STEFAN: Ascultati! Veniti incoace. (Daniel ramane deoparte) Trebuie sa ne purtam
MARIANA: O clipa, Daniele, tu nu asculti?
DANIEL: Pe mine nu ma intereseaza combinatiile voastre.
MIRON: Oare pe tine te mai intereseaza si altceva in afara de tine insuti? Ai macar un singur prieten?
DANIEL: Da, ma intereseaza ce fac ai mei de-acasa. Ei imi sunt prieteni, ei imi sunt totul.
IONAS: Lasati-l in plata Domnului pe sihastrul asta.
STEFAN: Tu, Tarzane. N-avem voie sa fim dezbinati. Dezbinarea noastra da apa la moara reactionarilor din
liceu. Or, noi trebuie sa luptam impotriva lor.
IONAS: Eu sa lupt contra reactionarilor? Ce vrei sa spui cu asta? Daca-i vorba de politica, eu unul imi iau
talpasita!
DANA: Ce politica? Cine face politica?
STEFAN: Noi!
IONAS: Atunci eu o intind. Nu ma bag, nu ma amestec!
MIRON: Sa stii, stimabile, fara politica nu scapi. Cum o sucesti, cum p invartesti, tot politica faci. M-a convins
Nicu. Mi-a batut capul o seara intreaga. Daca esti cu noi faci politica. Daca nu esti, faci jocul reactiunii. Asta-i
situatia! Ce zici, Stefane, in Marte o fi lupta de clasa?
STEFAN: Daca exista exploatati si exploatatori, exista si lupta de clasa.
MIRON: Ca sa vezi, Tarzane, tu cine esti? Cu exploatatii sau cu exploatatorii?
IONAS: Eu? Eu-s cu sportul!
STEFAN: Stiam ca esti prietenul celor cinstiti!
IONAS: Si cine sunt cinstitii? Care sunt prietenii si care sunt dusmanii? De unde sa stiu eu? Pe ring e simplu. Ai
adversarul in fata. Daca nu dai tu in el, iti arde el o directa.
STEFAN: Si cand cobori de pe ring?
MIRON: Daca ar fi dupa el, ar ramane tot timpul acolo. Lupta de ring e mai distractiva ca lupta de clasa! Nu,
Tarzane?
IONAS: Opreste-te odata, moara stricata.
STEFAN: Raspunde-mi, Ionas. In afara ringului, in viata, de partea cui o sa fii?
IONAS: Nu stiu. Ieri m-am intrebat si eu asta. Mi-a povestit tata ca a luat cuvantul la o adunare. El e om linistit,
nu ca mine. N-ar da cuiva nici macar un bobarnac, darmite o directa. Si cu toate astea, el a cerut in gura mare sa
se ia masuri impotriva patronului, fiindca saboteaza economatul.
MIRON: Deci taica-tu face politica?
IONAS: Nu face! Adica naiba sa ma ia! Nu stiu! El zice ca viata s-a schimbat, ca nici el nu mai poate fi ca
inainte Si parca nici eu!
MIRON: Buuuna!
(intra Misu)
MISU: In banci, toata lumea. Liniste. Vine domnul profesor.!
MIRON: A vorbit cu Bucurestiul?
MISU: Nu. Pacatoasa de legatura s-a intrerupt tocmai cand a ajuns la cancelarie.
VUCEA: Hm! N-a venit nimeni in lipsa mea?
MIRON: Nu, domnule profesor.
VUCEA: Hm! Intendentul asta e un gura-casca! L-am pus sa-i caute si nu-i gaseste nicaieri!
MIRON: Buuuna!
MISU: Domnule profesor, in calitatea mea de cestor al acestei clase va rog sa suspendati eliminarea elevului
Vardia Stefan. Sa-i dam posibilitatea sa se reabiliteze printr-o purtare ireprosabila.
VUCEA: Felecanus Mihai, iata o propunere care te onoreaza.
MIRON: Ai naibii smecheri! Asta au pus-o la cale adineauri, pe sala.
(intra directorul)
DIRECTORUL: Iarta-ma ca te intrerup, domnule Zurascu, am ceva sa-ti comunic. Am vorbit adineauri la
telefon cu ministerul.
VUCEA: Ti-a dat legatura? Si? E ceva important?
DIRECTORUL: Da, in special pentru dumneata. Vino putin afara ca sa vorbim. Dar stai, cum a ramas cu elevul
Vardia?
VUCEA: Pai, deocamdata sa vedem
DIRECTORUL: Iata o hartie semnata de toti profesorii clasei a VII-a. Cerem anularea eliminarii.
VUCEA: Dar
DIRECTORUL: Semneaza, domnule Zurascu. E in interesul celor ce am sa-ti comunic.
VUCEA: De la minister?
DIRECTORUL: Mda!
VUCEA: Marinimia profesorului este mai mare decat severitatea lui Vardia Stefan, iti dau posibilitatea sa ne
dovedesti ca esti un element disciplinat, destoinic si mai ales neturbulent. (Semneaza) Poti ramane in clasa. Te-
am iertat.
STEFAN: Va multumesc, domnule profesor. (directorul si Vucea ies) Ascultati: abia acum incepe partea cea mai
grea. Sa nu-i mai dam lui Vucea nici un motiv de care sa se agte! Auziti? Trebuie sa avem o tinuta exemplara.
Maine, ora lui Butnaru sa fie lectie model tabla curata. clasa in ordine Nici o intarziere. Stiti ca Butnaru si-a
cerut pensionarea tocmai din pricina clasei noastre. Maine are cu noi ultima lectie. Ei bine, sa ne purtam in asa
fel, incat sa-l facem sa renunte la pensionare.
VUCEA (schimbat, din nou sever): Cestor! Ce-i cu dezordinea asta? Jos! (lui Stefan) Dromaderule, poate ca nu
m-ai inteles bine adineauri Scoala-te in picioare cand iti vorbesc! Baga bine la cap ce-ti spun. O noua greseala
cat de mica O noua dezordine in clasa si ti-ai semnat singur decapitarea! Va fi fara mila! Si cu tine si cu cei
care-ti canta in struna. Se aude?
STEFAN: Da, domnule profesor.
VUCEA: Interzic orice amestec in programul serbarii de poimaine. Se va prezenta numai ceea ce am aprobat
eu. Nimic altceva.
STEFAN: Dar
VUCEA: Nimic, taci, nici o vorba. Stai jos. Iar celor nedumeriti am sa le dau acum o mica informatie. Telefonul
pe care l-a primit domnul Plesoianu era pentru mine Ministerul Educatiei Nationale n-a confirmat reincadrarea
domniei sale decat ca simplu profesor. Ca atare, v-ati ars! Da, dromaderilor, fiindca tot eu am ramas directorul
vostru. Se aude? V-ati ars!
MIRON: Se aude! Ne-am ars!

ACTUL III
TABLOUL V
(dezordine cumplita in clasa; pe tabla sta scris: „Jos reactionarul Butnaru”, „Traiasca scoala comunista”,
„Afara cu Butnaru”; intra Simona)
SIMONA: Doamne, Maica Domnului!
DANA (intrand): Simona, mi-am cumparat ieri o rochita o bomboana! Si Dar asta ce mai e?
SIMONA: Nu stiu. O fi fost azi-noapte vreun cutremur!
DANA: Un cutremur care scrie lozinci? „Jos reactionarul Butnaru”, „Traiasca scoala comunista”, „Afara cu
Butnaru” Cum? Ieri Stefan spunea sa ne purtam frumos la ora lui Butnaru!!! Si-acum, poftim!
NICU: Ce-i asta?
SIMONA: Nu vezi? Comunistii dumitale!
NICU: Nu-i adevarat! Comunistii nu fac asemenea lucruri! Dati-mi ceva sa sterg tabla! (ridica un caiet de pe
jos) Popovici Daniel (rupe cateva foi apoi baga caietul in buzunar)
DANA: Tineti minte ce ne-a amenintat Vucea ieri. Sa vezi acum ce-o sa iasa!
(intra Ionas, cu o gazeta de perete)
DANA: Ce cari acolo?
IONAS: Gazeta de perete. E o grozavie. Are trei articole despre ordine si disciplina.
DANA: Ei bravo! Ai picat la tanc cu ele! Priveste!
IONAS: Aoleu! Dar ce-a fost pe-aici? Un meci de rugby?
SIMONA: Naiba stie! O sa aiba Butnaru o ora! Mai mare dragul!
(intra Stefan)
NICU: Bine c-ai venit! Iti place?
STEFAN: Si cine-a facut asta? Cine a venit primul in clasa?
DANA: Noi doua. Si era asa cum o vezi.
STEFAN: N-ati gasit nici o urma? Nici un semn? Nimic?
NICU: Nu. Adica am gasit un caiet. E al lui Daniel.
STEFAN: Caiet de notite! Hm! Ciudat. Sa-l chem pe mos Griguta, poate stie el ceva.
SIMONA: Il aduc indata (iese; intra Misu si Johny)
JOHNY: Hallo, Boss! Ce-a fost aici? Bataia din Sapte pacate?
MISU (incet): Iti place cum arata? (tare) Ce s-a intamplat aici, fratilor?
NICU: O noua miselie!
JOHNY: Frumoasa isprava au mai facut comunistii vostri. Sa fi indraznit la noi in clasa, le aratam eu!
STEFAN: Nu comunistii au facut marsavia asta, eroule!
JOHNY: Dar cine? Mama mare? Ori tu crezi ca eu am orbul gainilor, ca natangii astia?
IONAS: Ma, tu sa nu faci aici pe nebunul!
JOHNY: C-o sa ma impiedic de tine, caricatura!
IONAS: Iesi afara!
JOHNY: Ia nu te mai umfla la mine, curcanule. Daca-ti dau una peste bot incepi sa mesteci cu gingiile.
IONAS: Asculta, Johny, am scris un articol la gazeta de perete in care fagaduiesc ca nu mai bat. Asa ca, iesi, te
rog, afara.
JOHNY: Va sa zica te-ai dat cu comunistii? Cu cat te-au cumparat, tradator scarbos ce esti? (Ionas ii trage un
pumn lui Johny) Lasilor, tabarati douazeci pe unul. Lasilor (iese si se ciocneste de Daniel)
MISU: Batausule! (iese)
STEFAN: Ionas, se poate? Ce-ai facut?
IONAS: O.K. Scriu un alt articol.
INTENDENTUL (intra cu Dana): Ce facurati, vizigotilor? Of! Ca nu ma mai scoate odata Dumnezeu si
ministerul la pensie!
STEFAN: Mos Griguta, cand ai facut ieri curat in clasa ai vazut pe-aici un caiet cu scoarte cafenii?
INTENDENTUL: Nu!
STEFAN: Te-ai uitat prin toate bancile?
INTENDENTUL: Prin toate!
STEFAN: Deci caietul a fost pierdut de cel care a rasturnat clasa.
NICU (lui Daniel): Al tau e caietul asta?
DANIEL: Eu? N-am rascolit nici o clasa!
STEFAN: Stai! Nu asa. Caietul era ieri la tine?
DANIEL: Nu!
STEFAN: L-ai imprumutat cuiva? Cui?
DANIEL: Nu va priveste.
IONAS: Spune cui l-ai imprumutat, ca altfel iti ard o directa la maxilar, de intri in vacanta pentru o saptamana.
DANIEL: Degeaba ma ameninti. Lasati-ma in pace! Nu va priveste!
(intra Mariana; in planul II, Dana ii explica ce s-a intamplat)
STEFAN: Daniele, iti dam timp pana dupa serbare. Gandeste-te bine. Luni dimineata trebuie sa stiu cui i-ai dat
caietul. Auzi tu? Nu poate ramane nepedepsita o asemenea
(intra Butnaru si directorul)
VOCI: Domnul profesor! Domnul profesor!
PROFESORUL: Nu v-ati putut stapani nici pentru ora de adio. Hm! Credeam ca o sa parasesc invatamantul cu
o amintire mai placuta.
STEFAN: Dar noi nu vrem sa ne parasiti. Noi vrem sa renuntati la hotararea dumneavoastra.
PROFESORUL: Cu metoda asta vreti sa ma convingeti? (aratand tabla) Comunistii sunt, dupa cate vad, mai
categorici.
DIRECTORUL: Nu comunistii au scris acolo!
PROFESORUL: Dar cine?
DIRECTORUL: E greu de precizat inca! Scopul e insa vadit: compromiterea comunistilor. O ingenioasa actiune
de diversiune.
PROFESORUL: Nu crezi ca exagerezi, domnule Plesoianu?
DIRECTORUL: Nu. Mana care a incercat sa loveasca a nimerit deodata in mai multe tinte. Dupa intamplarea
asta, profesorul Butnaru isi va mentine cererea de pensionare, motivele pentru eliminarea clasei a VII-a au
devenit mai temeinice. Si cine sunt vinovatii? Comunistii, desigur.
PROFESORUL: Dupa cate inteleg, vreti sa spuneti ca ei si cu mine avem un dusman comun?
STEFAN: Hotarat, domnule profesor.
PROFESORUL: Nu e cu putinta Eu nu fac politica! N-am deci inamici politici.
STEFAN: Sunteti un om drept si cinstit. Si ei urasc asemenea oameni. Vor sa va vada plecat cat mai grabnic
dintre noi.
DIRECTORUL: Iar elevii utecisti – si nu numai ei, ci intreaga clasa – sunt sigur ca doresc sa ramaneti. Sa
predati mai departe. Sa luptati impreuna cu ei!
PROFESORUL: Sa lupt Eu?
DIRECTORUL: Da, dumneavoastra. Si prima Actiune ar fi sa tineti lectia de azi. Va rog sa le ingaduiti doar
cinci minute, domnule profesor. In cinci minute, voi repuneti clasa in ordine. Nu-i asa, baieti?
CLASA: Da!
STEFAN: Va rugam, domnule profesor. Dati-ne un ultim prilej. Ingaduiti-ne sa va dovedim cat de mult tinem la
dumneavoastra. Nu ne parasiti! Va rugam!
PROFESORUL: Bine, voi astepta afara!
STEFAN: Gata, la lucru! Grabiti-va din toate puterile.
DANA: Daca m-ar vedea mama, nu i-ar veni sa creada. Marea actrita Dana Paunescu jucand rolul principal in
filmul Zeita vredniciei.
IONAS: Sau Vampa cu matura in mana!
STEFAN: Hai! Hai! Nu pierdeti vremea!
(Misu aprinde o tigara; Nicu i-o smulge)
NICU: Articolul doi din regulamentul scolar: „ Fumatul strict interzis!”
STEFAN: Tabla! Am uitat tabla murdara, sterge-o repede (Dana sterge)
NICU: Controleaza inca o data scaunul, daca n-are pioneza.
STEFAN: N-are, n-are! Ei, sunteti gata?
ELEVII: Gata! Totul e in ordine!
STEFAN: Toata lumea in banci. Tarzane, gazeta! (Ionas o agata in perete)
SIMONA: Nu spui cui ai dat caietul?
DANIEL: Nu pot! Crede-ma, Simona, ca nu pot!
SIMONA: Bine, atunci stai singur!
NICU: Domnule profesor, va rog sa intrati.
PROFESORUL (mai vesel): Absentii, va rog!
MARIANA: Numai Raducanu Miron.
PROFESORUL: Mi se pare ca pentru astazi ati avut de desenat o harta.
NICU: Da, domnule profesor!
PROFESORUL: Si – a facut cineva harta?
VOCI: Da!
PROFESORUL: Cati? Sa se ridice cei care au desenat harta. (se ridica toti)
IONAS: O.K.
MARIANA: Si tu, Misule?
MISU: Da, si eu
PROFESORUL: Cum, ati desenat-o cu totii? (intra Miron, strecurandu-se) Domnule Raducanu!
MIRON: Da, domnule profesor.
PROFESORUL: Iar ai intarziat
MIRON: iar!
PROFESORUL: De ce?
MIRON: Harta, domnule profesor, harta e de vina. Sa vedeti Am fagaduit ieri ca-mi fac harta. Buun! Dar ieri
am uitat. Mi-am amintit abia azi-dimineata. Zic: Aoleu, harta! Si
PROFESORUL: Si ai desenat-o?
MIRON: Da, domnule profesor. Si inca in acuarela. Cu migala. Dar pana s-o termin s-a facut tarziu. Priviti, insa
ce harta frumoasa! Ia uitati-va! Nu e asa ca e frumoasa?
PROFESORUL: Intr-adevar, e izbutita. Treci in banca dumitale. Luati loc.
MIRON: Domnule profesor, dar sa stiti ca n-o sa mai intarzii. Va garantez! Niciodata! Azi e ultima oara. Va rog
sa ma credeti. Niciodata!
PROFESORUL: Bine. Te cred. Sa continuam lectia noastra despre clima.
MIRON: Domnule profesor, ne-ati fagaduit de atatea ori ca ne veti citi lucrarea dumneavoastra. Clasa asteapta
cu nerabdare sa va indepliniti fagaduiala. Cititi-ne astazi.
PROFESORUL: Intr-adevar, doreste clasa asta?
TOTI: Da, desigur.
PROFESORUL: Dar am incercat in atatea randuri si n-am izbutit.
NICU: Va rugam, cititi-ne de data asta. Va ascultam cu atentie. O sa vedeti.
PROFESORUL: Bine! „Pe tarmul rasaritean al Adriaticei fosnesc frunzele ascutite ale smochinilor, lamailor si
maslinilor. Dar uneori se starneste acolo din senin vijeliosul Bora si atunci nisipul este ridicat in vazduh si
acopera strazile: copacii dezradacinati sunt pravaliti in mare, iar oamenii trebuie sa priveasca deznadajduiti si
neputinciosi dezlantuirea.”
DANA: Nu ne mai cititi?
PROFESORUL: Nu.
NICU: De ce? Am gresit cu ceva?
MIRON: Misule, iar ai facut vreo potlogarie?
PROFESORUL: Nu. As vrea sa va vorbesc astazi despre un capitol pe care nu l-am scris inca. Vedeti, cuvintele
imi vin greu pe buze, pentru ca abia acum ma gandesc pentru prima oara la el. Ani de zile am crezut ca omul nu
e in stare decat sa ucida, sa jefuiasca, sa zdrobeasca viata semenilor sai, sa pangareasca natura, sa faca din
globul pamantesc cea mai urata planeta care graviteaza in jurul soarelui. Ei bine Cred ca omul are totusi si alte
rosturi pe pamant Cred ca Da! Poate ca in anul 2000, omul va fi cu totul altfel va seca marile, va muta muntii,
va topi gheturile polilor. Eu n-am sa mai fiu aici cand va savarsi toate acestea Sunt batran si mai am putin de
trait Dar, dragii mei copii, profesorul Matei Butnaru a dobandit totusi ceva in amurgul vietii lui A dobandit
increderea in fortele omului. Iar lucrarea asta, care purta ieri pecetea unui om infrant, va proslavi maine bucuria
omului biruitor. (Stefan aplauda, urmat de ceilalti, afara de Misu)
VUCEA: Ce-i aici, dromaderilor? Ati capiat! Hm! Hm! Dar cine a inlaturat dezordinea? Aici a avut loc o
actiune huliganica. Am fost precis informat. De ce o musamalizati?
PROFESORUL: Ei au pus totul in ordine Nu vad ce ar fi de musamalizat?
VUCEA: Dumneata nu cunosti dedesubturile. Aici e mana domnilor comunisti. Ii stiu si ii voi sanctiona cu
severitate. In materie de dezordine, dromaderilor, sunt neinduplecat. Ati fi putut avea macar bunul simt de a nu
tulbura pe domnul profesor. Macar aceasta ultima lectie – lectia de despartire . sa i-o fi respectat.
PROFESORUL: Dar m-au respectat.
VUCEA: Cum? Te rog ca nu-i aperi, domnule profesor. N-am auzit chiar eu adineauri?
PROFESORUL: Nu-i apar catusi de putin. Au fost foarte disciplinati. Au facut, ce-i drept, un lucru putin
obisnuit la liceu mai curand la facultate
VUCEA: Ce anume?
PROFESORUL: M-au aplaudat.
STEFAN: Lectia domnului profesor ne-a insufletit intr-atat incat nu ne-am putut opri si am aplaudat.
VUCEA: Nu pe tine te-am intrebat dromaderule. Nu sunt de acord cu aplauzele. Nu ne aflam aici la teatru, nici
la o intrunire politica. Pe mine de ce nu ma aplauda nimeni?
PROFESORUL: Cine stie, poate ca n-are motiv.
VUCEA: Ce-ati spus?
PROFESORUL: Nimic! De altfel, v-am cautat mai devreme pe la cancelarie. Dupa cum stiti, v-am inmanat o
cerere de pensionare.
VUCEA: E in ordinea! I-am facut referatul si-i dau
PROFESORUL: Va rog s-o considerati nula. M-am razgandit. Mi-o retrag.
VUCEA: De ce? Domnule profesor, dar nu se poate. Ar fi neserios Din partea unui membru al corpului didactic,
nu e consecvent, nu e pedag
PROFESORUL: Domnule director, va rog sa luati act ca-mi retrag cererea de pensionare. M-am hotarat
definitiv, acum, aici! Iar despre seriozitatea gestului meu, socot ca e mult mai bine sa discutam pe urma la
cancelarie. Acum daca voiti sa asistati la lectie Vorbeam despre clima
VUCEA: N-asist la nimic. N-am timp. Sunt ocupat. Buna ziua, clasa!
MISU: Sa trai (toti il privesc; se aseaza)
PROFESORUL: Si acum, dragii mei copii, sa continuam lectia noastra de geografie. Vorbeam deci despre
clima.
TABLOUL VI
(ziua serbarii; costume si diverse recuzite pe banci; Misu si Mariana stau fata in fata; se aud voci)
VOCEA I: Echipa de dansuri sa treaca in culise.
VOCEA II: Hei, cei din scena, terminati mai repede cu decorul.
MISU (inchide usa):Am fost un idiot. Recunosc. Am facut pe suparatul tot eu Dar iubirea noastra nu poate fi
MARIANA: Ce-ai avut cu Vardia? Te rugasem sa incetezi. Tu l-ai lovit mai departe. Si ai insotit asta cu o
minciuna; c-o faci in interesul meu. Iata ce m-a indepartat.
MISU: Domnita, nu mai pot sa tac… Asa e! Te-am mintit… Marturisesc… Nu pentru tine, ci… in interesul meu
am facut-o. Pentru mine! Iti jur! L-am urat pe Vardia, da. Am vrut sa-l distrug! Din gelozie, insa.. fiindca
tremuram ca o sa mi te rapeasca. De aceea!
MARIANA: Se poate asa ceva, Misule?
MISU: Ce sa fac?! Eram nebun, eram orbit. Dar nu ma poti condamna pentru asta. „Tot ceea ce se face din
dragoste, se face dincolo de bine si de rau.”
MARIANA: Daca toti ar spune…
MISU: N-o spun eu. O spune Nietzsche. Si putem sa-l credem pe Nietzsche! Iarta-ma, Mariana, am gresit,
recunosc.
MARIANA: Nu depinde decat de tine ca sa te schimbi.
MISU: Crezi ca o pot face singur, fara ca tu sa fii alaturi de mine? M-ati parasit cu totii. Ti-amintesti cum erai tu
in 943? Acum sunt eu ciumatul.
MARIANA: Misule, eu n-am spus ca…
MISU (scoate un medalion din buzunar): Mariana, medalionul acesta il am de la mama. Tin la el ca la ochii din
cap. Ti-l daruiesc. Si asta sa-nsemne impacarea noastra.
MARIANA: Misule, nu… Nu stiu cum sa-ti spun… eu…
MISU: Fara tine nu pot trai. Gata. Sunt ca un infirm. Marele Aristofan a avut dreptate cand a spus ca fiecare din
noi e o jumatate de om, si fiecare-si cauta jumatatea cealalta. Sa uitam totul. Hai, da-mi mana!
MARIANA: Nu, Misule, stai…
MISU: Cum? Mana care a stat pe inima mea cand ne-am jurat iubire vesnica nu mi-o dai?
MARIANA: Vezi tu, trebuie sa intelegi…
MISU: Ai uitat oare idealurile noastre, castelul nostru cu stindardele iubirii fluturand in vant? Cum? Taci,
Mariana?
MARIANA: Misule…
MISU: Tu, „punctul meu de sprijin in univers”, ma lasi astazi in voia soartei? Ma parasesti pentru altul? Crezi
ca eu ti-as fi facut una ca asta? Oh, bietele mele aripi frante!…
MARIANA: Stai, Misule, asculta-ma: nu pot trece peste anumite intamplari neplacute. Am sa iau medalionul,
dar n-am sa-l port. Am sa-l pastrez. Daca o sa ma conving un timp ca te-ai schimbat, ca exista in tine insusirile
nobile si alese pe care eu le-am crezut, atunci, poate vom fi din nou prieteni. Daca nu…
MISU: Bine, Mariana. Accept. Dar n-ai sa te lasi influentata de nimeni intre timp. Fagaduieste-mi.
MARIANA: Fagaduiesc. N-o sa ma incred decat in ochii si in urechile mele.
MISU (pune un genunchi jos si ii ia mana Marianei): Iti multumesc. Ingaduie-mi, domnita, sa fiu si sa raman
pana la moarte… „ton chevalier sans peur et sans reproche!”
MARIANA: Bine, „cavalere fara teama si fara de prihana.” Dovedeste-mi-o.
JOHNY (intra): Misule! Vino afara sa aranjam cu… (ii face cu ochiul) baietii…
MISU: Vin! Iarta-ma cateva minute, domnita mea. (lui Johny) S-a facut! Curand o sa am din nou clasa in
mana! (ies)
VOCEA I (din culise): Clasele a VI-a si a VII-a sa treaca in culise. Peste cincisprezece minute, ridicam cortina.
MARIANA (in banca, rasuceste medalionul, ganditoare)
DANA (intra): Ai vazut-o, tu, pe Oprescu dintr-a opta? A venit cu ciorapi Nailon fara dunga. Tata-sau invartea
pana mai ieri afaceri cu nemtii si acum e toata ziua la bursa neagra cu pachete americane. Ce cameleon, draga!
Tu, Mariana, ce zici? Asa pieptanata, nu seamana cu Alida Valli? Dar ce-i cu tine?
MARIANA: Misu… a fost aici. A incercat sa-mi explice…
DANA: Misu? E ca toti baietii! Si parerea mea despre acest subiect o stii.
MARIANA: Nu vorbi asa. Misu… are totusi unele calitati. Elanul lui… „Castelul cu stindardele iubirii
fluturand in vant”… Hm! Nu stiu ce sa mai cred.
NICU (intr-o mana tine caietul lui Daniel, iar cu cealalta, pe Daniel): Mariana, ce parere ai de prietenul nostru?
L-am prins incercand sa-mi ia caietul din servieta. D-asta a venit dumnealui la serbare.
MARIANA: Asa, Daniel?
DANIEL: E al meu.
NICU: mai baiete, stii ca nu-l capeti inapoi pana nu spui cui l-ai imprumutat. De ce nu spui?
DANA (ia caietul si citeste): Virgiliu: „mens agitat molem”… Scarlet O’Hara, eroina din Pe aripile
vantului: „La asta am sa ma gandesc maine…”
DANIEL: Nu…
DANA: Ce caiet e asta? Arhimede: „da-mi un punct de sprijin”. „Hebe, zeita frumusetii si a tineretii vesnice la
greci”…
NICU: Ce-i asta?
DANA: „Un castel de marmura si clestar pe turnurile caruia flutura stindardele…”
MARIANA (ii smulge caietul): Da-mi-l! Da-mi-l! „Cine insulta o femeie merita sa…” (tot mai agitata) Platon:
„fiecare din noi e o jumatate de om si…” Nietzsche: „tot ceea ce se face din dragoste, se face…” „Chevalier
sans peur et sans reproche…” Ce-i cu caietul asta, Daniel? Ce-s astea?
DANIEL: Insemnarile mele, notele mele de cultura generala.
MARIANA: Ale tale, deci. Tu le-ai cules? Raspunde!
DANIEL: Da.
MARIANA: Nicule, adu-l te rog pe Misu incoace. De urgenta. Si pe toti ceilalti. (Nicu iese)
MARIANA: De ce, Daniel? De ce asta?
DANA: Ce-nseamna toate astea?
MARIANA: Asteapta, Dana!
(intra Nicu si Misu, apoi Ionas, Miron, Simona, elevul si eleva)
MISU: Ce este, Mariana draga?
MARIANA: „Chevalier sans peur et sans reproche!” Nu? Ce farsa!
MISU: Mariana?!
MARIANA: Metafore „procurate”. Ca maslinele de la pravalie. Elocventa cu ideile altuia! Ce rusine! (ii arunca
caietul la picioare)
MISU: Nu inteleg…
MARIANA: „Cultura” ti-o luai din caietul lui Daniel – dar „filosofia”? Aia de unde? De-acasa, probabil. Din
„familia Felecanilor”! Ah, cum nu mi-am dat seama! O viata intreaga voi ati fost „primii” numai fiindca i-ati
facut pe altii sa piara! Mi-e sila!
MISU: Dar nu… nu, Mariana draga!
MARIANA: „Cine insulta o femeie merita sa moara” suna… deviza Felecanilor, nu? Dar cine o minte? Cine o
trage pe sfoara ca tine, farseurule?
MISU: Sa-ti explic… da-mi voie…
MARIANA: Sa taci! (ii arunca medalionul la picioare) Poftim! Restituie medalionul mamei dumitale! Ti l-a dat
impreuna cu niste apucaturi… care sunt pe masura „familiei Felecanilor”!
MISU: N-ai dreptate, Mariana, sa stii!
MARIANA: Serios? Iata cine a devastat clasa. El! La el se afla caietul lui Daniel Popovici. Nu-i asa, Daniel?
Hai, marturiseste!
MISU: Nu-i adevarat! Ce poveste idioata! Ce am eu cu caietul lui Daniel? De ce aruncati pe mine?
MARIANA: Nu minti! Numai tu mai umblai cu caietul asta! Stii bine ca ti-l dadea numai tie! Eu sunt sigura de
asta!
MISU: Nu. Jur ca nu. Era la el. (arata spre Daniel) Credeti-ma! Altfel de ce ar tacea? De ce n-ar spune ca mi l-a
dat mie?
STEFAN: De teama! De teama ca tatal tau, Felecane, il va concedia pe domnul Popovici. De teama ca va
ramane pe drumuri o familie cu cinci copii! Teama asta ingrozitoare a zilei de maine! Teama care ucide
constiinta atator oameni slabi si necajiti. Spune, Daniele, de cate ori te-a amenintat? De cate ori te-a umilit? De
cate ori a trebuit sa-i faci pe plac, numai ca sa i se lase tatalui tau micul post de functionar in intreprinderile
colonelului Felecan!
MISU: Minte! Nu-l ascultati! E o infamie!
STEFAN: Infamia e de partea ta, Felecan Mihai! De zeci de ori l-ai pus sa-ti scrie compunerile, temele… Li
asta, terorizandu-l intr-una cu situatia tatalui tau.
IONAS: A, va sa zica din astia imi erai, bibicule? Ei lasa, ca am si pentru tine o directa pusa deoparte!
MISU (lui Daniel): Tot ai flecarit, secaturo?
DANIEL: Nu… zau ca nu…
STEFAN: Nu te teme, Daniele! S-au dus vremurile cand colonelul Felecan putea sa taie si sa spanzure dupa
pofta lui.
MISU: Las’ ca te satur eu, javra! De-o sa ma pomenesti!
IONAS: Ce-ai spus? I-auzi, sarpele! Mai… mai… Barbarossa, cum ii spune lu’ ala antipaticul din Othello?
MIRON: Iago!
IONAS: Ti-arat eu sie, mai Iago! O directa de dreapta si…
MISU: Nu ma atinge! Am sa ma plang domnului Zurascu! V-ati unit contra mea.
(intra profesorul Butnaru)
PROFESORUL: A, domnule Felecan, stai. Nu pleca… Domnilor, Vardia draga, s-a pus la cale o marsavie!
STEFAN: Ce marsavie, domnule profesor?
PROFESORUL: Dumnealui are in sala echipe de derbedei. Altii asteapta ca sa intre in balcon… Vor sa
provoace scandal…
NICU: Cum ati aflat? De unde?
PROFESORUL: L-am surprins pe Pascu dintr-a opta vorbind. Cand dumnealui va iesi pe scena, acesta va fi
semnalul. Derbedeii domniei sale au ordin sa transforme serbarea intr-o manifestatie huliganica. Nu l-ati vazut
pe domnul director? Trebuie sa vorbesc cu dansul. E o marsavie nemaipomenita… (iese)
MARIANA: Ce zici, Misule? Si asta-i o minciuna? Raspunde!
MISU: N-am nimic de raspuns. Nu dau socoteala nimanui! Lasati-ma in pace!
DANA: Nu-l lasati! Se duce in scena! Opriti-l!
MIRON: Tarzane!!!
IONAS: U-uu-uu!
MIRON: Umfla-l!
IONAS (sare in spatele lui Misu): O.K.
MISU (arata spre camera hartilor): La zdup cu el! (intra amandoi cu Misu in camera hartilor)
DANA: Ce facem cu serbarea? Auziti ce ne-asteapta?
STEFAN: Nicule… repede… Stii ce-am vorbit!
NICU: Stiu! (iese)
STEFAN: Ceilalti dupa mine! Sa vedem ce e in sala! (ies toti; Miron si Ionas ies din camera hartilor; inauntru,
se aud loviturile si urletele lui Misu)
MIRON: Tarzane, nu e bine. Daca trece Vucea pe aici, il aude si-i da drumul.
IONAS: Mda! Cum naiba sa-l facem sa taca? Hm… daca m-ai lasa… O directa de dreapta si tace el pana la
pranz.
MIRON: Nu, te rog. Fara directe! A! Stai! Am gasit!
IONAS: Ei?
MIRON: Nu ghicesti? Jimmy and Bobby! Jocul lui Misu. Gangsterii din romanele cu…
IONAS: A, strasnic, Barbarossa! Bravo! Ai o batista?
MIRON: Am!
IONAS: Atunci… tu in fata lui, eu in spate…
MIRON: O.K., Tarzane! (deschid usa) Poftiti, prea inaltimea voastra, admiratorii va asteapta!
MISU: Sunteti niste obraznici! Ma duc direct la… (Ionas il imobilizeaza, in timp ce Miron ii pune o batista la
gura)
MIRON (canta):
Jimmy and Bobby doi gangsteri erau
Si cu unul de-al lor uite-asa se distrau.
IONAS: Esti dat dracului, mai Barbarossa, p-onoarea mea!
MIRON: Mie-mi spui! Hai! Sus cu el, lua-l-ar ciuma! (Ionas il inchide pe Misu in camera hartilor)
MIRON: Stai, stimabile, nu te agita asa. E doar ideea ta, nu-ti amintesti? Cand i-ai aplicat-o lui Daniel ti-a
placut? Ei, sa-ti placa si acum.
IONAS: Gata. L-am aranjat.
MIRON: Dromaderus Felecanus ferecatus est!
IONAS: Am taiat sfoara de la harta Europei si i-am legat mainile, iar cu cea de la harta Africii i-am legat
picioarele. E bine?
MIRON: E bine. Ai respectat si asezarea continentelor pe glob!
(soneria)
IONAS: Auzi, incepe!
MIRON: Hai si noi! (intra Vucea) Na!
VUCEA: Ce-i aici? De ce stati? N-ati auzit semnalul, dromaderilor? Sunteti gata?
MIRON: Gata, domnule profesor!
VUCEA: Unde este Misu?
MIRON: Misu? (catre Ionas) Tu stii cumva unde e Misu?
IONAS: Eu? Ferit-a sfantul!
VUCEA: Cum? Dar ce-i nebun? A mancat laur? A turbat?
MIRON: Nu stim daca e turbat sau nu, dar… probabil ca ceva i s-a-ntamplat. Nu, Ionas?
IONAS: I s-a intamplat cu siguranta, ceva! (din spatele usii se aud zgomote)
MIRON: Ce gemi, ma, asa?
IONAS: Eu? A, da, mi se pare ca ma doare un bocanc. (incepe sa geama)
MIRON: Buunaa!
VUCEA: Asta-i nemaipomenit! Incepe serbarea si Misu nu-i nicaieri! Dracia dracului! Sa mi-l scoateti din
pamant! Viu sau mort! S-aude? Fuga mars! (cei doi ies si intra profesorul)
PROFESORUL: Ce e cu voi? Ce dati buzna asa?
MIRON: Iertati-ne! Ne ducem dupa un mort! Sa traiti! (ies)
PROFESORUL: Domnule director, cred ca s-a pus la cale un complot.
VUCEA: Da, acesta-i cuvantul, complot! Comunistii astia vor sa strice serbarea! Turbulentii! Poftim! Misu a
disparut, in culise e o zapaceala cumplita… Tocmai de-aia nu te mai inteleg! Pana si eu m-am saturat,
domnule Butnaru! Imi vine sa-l las dracului de directorat si sa-mi cer pensionarea. Iar dumneata vrei sa…
PROFESORUL: Minunata idee! Atunci ai scapa sigur de prezenta mea!
VUCEA: Poftim?
PROFESORUL: De vreme ce eu raman, plecarea dumitale ar fi singura solutie. Stii doar ca te incomodez.
VUCEA: Dumneata?
PROFESORUL: Ai stiut-o chiar de a doua zi dupa 23 August… Ma refer la „raportul” pe care l-ai adresat
ministerului dupa 943. Mi-ai citit cateva randuri de incheiere, intrebandu-ma daca n-as vrea sa-l semnez si eu.
Era vorba acolo de domnul Plesoianu, de felul cum preda el…
VUCEA: Inexact! Inexact!
PROFESORUL: Exact dupa trei zile, domnul Plesoianu a fost arestat. Nu fusese un raport, ci un denunt catre
Siguranta.
VUCEA: Nu-i adevarat! N-ai dovezi!
PROFESORUL: Dovada e indarjirea cu care te zbati sa ma indepartezi din scoala. De luni intregi o faci. Sunt
un martor periculos, desigur. Am crezut totusi ca razboiul a schimbat totusi ceva si in constiinta dumitale.
Asteptam sa-ti rascumperi greseala printr-o alta purtare fata de oameni. De aceea am tacut. Dar dumneata ai
ramas acelasi! Un netrebnic, o primejdie pentru scoala…
VUCEA: Domnule, te previn ca eu…
PROFESORUL: De ajuns! Sa nu mai ridici tonul, domnule Zurascu! Nu-ti mai permit! Sa respecti parul meu
alb!
VUCEA: Ce?!
PROFESORUL: Destul ne-am batut joc de „mototolul” de Butnaru! Ei bine, mototolul acesta nu mai exista. A
murit. Exista in schimb un alt profesor Butnaru. Un profesor care a decis sa-si apere elevii din ghearele dumitale
marsave. Acolo s-a pregatit un complot – cu stirea dumitale. Felecan va da semnalul unei manifestatii
huliganice…
VUCEA: Prostii! Ineptii! Exagerari!
PROFESORUL: Iti cer sa-l impiedici…
MARIANA (intra): Domnule director, am hotarat sa schimbam programul. Nu mai deschidem serbarea cu
Felecan Mihai, ci cu Stefan Vardia.
VUCEA: Ce? Dar am stabilit ca dromaderul asta..
PROFESORUL: Un moment. Veti deschide serbarea asa cum ati stabilit voi…
VUCEA: Cum? Nu admit! E un abuz! O ilega…
PROFESORUL: Nimic, taci, nici o vorba! Iti recunosti expresia, nu? Ei bine, sa ti-o treci in „memorii”, fiindca
in scoala noastra n-ai sa mai apuci s-o rostesti. Ti-o promit! (iese cu Mariana)
VUCEA: Am sa ma plang la minister. E un santaj. Am sa reclam! S-aude?
MISU: Deschideti, deschideti. Trebuie sa recit poezia. Ajutor! Ajutor!
VUCEA: Cine-i acolo?
MISU: Eu, Misu, deschideti!
VUCEA: Tu, Felecan Mihai? Te-au inchis?
MISU: Da, domnule diriginte. M-au incuiat.
VUCEA: Bine ti-au facut! Ramai acolo, dromaderule! (iese)
(Daniel intra si deschide)
DANIEL: Vezi, Misule, tot eu ti-am dat drumul!
MISU: Dobitocule! (ii trage o palma si iese; intra Miron, Ionas, Mariana si Stefan)
MIRON: De ce i-ai dat drumul?
DANIEL: De teama! Mi-e teama de el! Felecanii au viata mea in mana.
MARIANA: Dar ti s-a explicat…
DANIEL: Voi nu stiti cat de puternici sunt… Ce sa faci? Exista plante mici, umile, care cresc la umbra
copacilor inalti, vigurosi. Cand moare copacul, pier si aceste plante. Steaua Felecanilor n-a apus inca.
STEFAN: Dar va apune! Crede-ma, Daniel! Va apune!
DANIEL: Cine stie?
MIRON: Filozofie de sclav.
(se aud fluieraturi si tropaituri)
DANA: Publicul e alarmat. Nu incepem odata? Vardia, iesi pe scena. N-auziti? Scandalagiii lui Misu au inceput
taraboiul.
STEFAN: O clipa, Mariana… Stii, voiam sa-ti spun ca, undeva, candva, cineva mi-a vorbit de o fiinta si… si
imaginea ei…
MARIANA: Stiu tot, Stefane!
STEFAN: Cum?
MARIANA: Tot ce trebuie sa stie o faptura care asteapta sa-i prinzi in par pumnul de stele mult promise.
STEFAN: Deci… tu?..
MARIANA: Succes, Stefane! (il saruta pe obraz; Stefan iese; intra Miron si Nicu)
NICU: S-a dus in scena?
MIRON: Da.
MARIANA: Nicule, da’ cum o sa cante? N-auzi ce-i acolo? Ce ne facem?
NICU: Stai! Nu te pripi! In viata totul e sa numeri pana la zece! In zece secunde va fi liniste deplina. Galagia
huliganilor mai tine una, doua, trei, patru, cinci, sase secunde… (trage cu urechea la ce se intampla in sala) In a
saptea secunda, balconul e complet ocupat… In a opta incep aplauzele. Auziti! Aplauze furtunoase… In a noua
aclamatii… In a zecea o liniste deplina… Si Vardia poate sa inceapa a canta.
MARIANA: Bine, dar cum? Ce-ati facut? Cum ati reusit asta?
NICU: Intreaba U.T.C.-ul! Acum sa mai apara domnul Misu daca-i da mana.
(se aude cantand la vioara)
MIRON: Ascultati…
NICU: Am sters-o in sala. (iese)
MARIANA: Ce minunat canta!
MIRON: Cantecul acesta, ciudat, rascolitor…
MARIANA: E cantecul oamenilor care si-au invins durerea… al celor care au razbit, prin neguri, la lumina..
Mi-a fost drag cantecul acesta din prima clipa… Acum mi-e si mai drag… O sa-mi fie drag toata viata!
EPILOG
(cantecul continua pe toata scena care urmeaza)
INTENDENTUL: Da, da… Zece ani au trecut de atunci. Zece ani… Multi copii am mai vazut parasind intre
timp bancile liceului nostru. Veneau mici de-o schioapa, imi scoteau mie peri albi, si apoi plecau undeva, in
viata. Ajungeau oameni mari, invatati, aveau si ei copii… Cateodata, unii dintre fostii nostri elevi isi mai
amintesc de scoala, de mine – mos Griguta, intendentul – si atunci vin sa ma vada. Asa si-acum… Baietandrul
acela, „turbulentul” Stefan Vardia, care a cantat in duminica aceea, s-a reintors azi printre noi. S-a reintors casa
dea un concert! (apare Daniel Popvici, maturizat) Cum, n-ati mai gasit loc in sala?
DANIEL: Nu, dar nu-i nimic, mos Griguta. Il ascult de-aici… Ce suflet bun! Ce prieten!
INTENDENTUL: Frumos cantec! Va mai amintiti cum a fost atunci, la serbare?
DANIEL: Ssst! Asculta… (se mai aude un timp cantecul, apoi aplauze)
INTENDENTUL: Auziti! A terminat! Ce-o sa se mai bucure cand v-o vedea! Il asteptati aici sau…?
DANIEL: Nu, am sa-l astept in clasa.
INTENDENTUL: Da? Bun, atunci sa intram, tovarase Popovici…
DANIEL: Haidem. A! Si-asculta ce idee mi-a venit, mos Griguta…(vocile se pierd; decorul – clasa, dupa zece
ani; o serie de schimbari. O plansa: „Tinerii din tara noastra isi pot permite visurile cele mai indraznete, cu
siguranta ca le vor vedea infaptuite.” – Gh. Gheorghiu Dej; intendentul si Daniel)
DANIEL: Asa. (se ascunde in spatele tablei)
INTENDENTUL: Strasnica idee!
(intra Stefan in costum de seara, cu vioara; e insotit de Mariana)
STEFAN: Ei, mos Griguta, vezi ca ne-am reintalnit?
INTENDENTUL: Munte cu munte se intalneste, darmite om cu om!
MARIANA: Credeam ca te-ai pensionat.
INTENDENTUL: Trebuia sa ies de mult la pensie, dar mi-am zis: daca pleci tu, mos Griguta, ramane corpul
didactic descompletat.
MARIANA: Lasa, mos Griguta, ca vechi membru al corpului didactic arati foarte bine.
STEFAN: Parca nici n-ar fi trecut zece ani de cand ne-am despartit.
INTENDENTUL: Mai e cineva din corpul didactic care vrea sa va vada: tovarasul profesor de istorie!
STEFAN: Vucea? E iar aici? Fusese doar indepartat.
DANIEL: Drepti! Dromaderilor!
STEFAN: Daniel!
MARIANA: Ce surpriza!
STEFAN: A! Stai! Nu cumva tu esti profesorul de istorie? Tu, Daniel?
DANIEL: Da, eu.
STEFAN: Dragul meu Daniel! Preadai in clasa noastra! Vezi? Tii minte? Temerile tale! Plantele mici…
DANIEL: Asa credeam atunci. Dar mai pe urma am descoperit ca plantele vegeteaza, pe cand oamenii
traiesc! (cineva vocifereaza; vrea sa intre in clasa)
MARIANA: Ce-i a acolo?
STEFAN: Roaga-i sa ma ierte, mos Griguta. Sunt obosit.
IONAS (de afara): Dati-mi drumul! Sunt prietenul lui, nu auziti?
STEFAN: E Tarzan! Tarzane!
IONAS: U-u-u-uuu!
STEFAN: Tu esti, Ionas?
IONAS (intra): Da-mparate!Noroc, califarule! Hei, uite-o si pe Mariana! Si pe Daniel! Salve, sihastrule! Nu m-
ati auzit strigand la sfarsit: biss-biss?
STEFAN: Bas parca mi s-a parut ca-ti aud glasul.
IONAS: Daca mai urlam mult se darama balconul. Ma stiti ca eu am suflu, nu gluma.
STEFAN: Stim! Suflu… si cea mai teribila directa de dreapta la maxilar.
IONAS: P-onoarea mea!
PROFESORUL (intra): Vardia! Vardia Stefan! Esti un magician al arcusului! Un maestru!
STEFAN: Va multumesc, tovarase profesor.
PROFESORUL: Aa! Iata-l si pe Oproiu Ionas! Ai fost si dumneata in sala?
IONAS: Da, tovarase profesor. Sus, la cucurigu!
PROFESORUL: Esti un artist, Vardia! Un mare artist! Nimic n-ar putea egala clipele pe care dumneata ni le-ai
daruit asta-seara.
STEFAN: Dumneavoastra mi-ati putea darui o bucurie mult mai mare.
PROFESORUL: Eu?
STEFAN: Da, fagaduindu-mi un autograf pe noua dumneavoastra carte. E a treia, daca nu ma insel.
PROFESORUL: Da… a treia.
MARIANA: Le avem pe toate in biblioteca.
PROFESORUL: Sunt magulit. Dumneata ce mai faci, Mariana? Ai venit tot pentru concertul lui Vardia?
STEFAN: Ah, iertati-ma: dati-mi voie sa va prezint pe medicul pediatru Mariana Vardia, sotia mea.
PROFESORUL: A, dragii mei copii, cat sunt de fericit! Ei, daca asa stau lucrurile, atunci se cuvine sa nu mai
intarzii nici eu nu modestul meu cadou. Iertati-ma o clipa, dragii mei. Ma duc pana la cancelarie, ca sa va aduc
cartea. (iese)
DANIEL: Felicitarile mele! Ma bucur foarte mult! E o… o adevarata…
IONAS: Ce mai tura-vura? E… O.K.
STEFAN: Asta „directa de dreapta”, nu, Tarzane?
IONAS: Directa? Knockout sadea!
DANIEL: Numai tu, mai Tarzane, ai ramas teleleu, ca maimuta prin copaci.
IONAS: Ce vreti, mai! Ce vreti? Eu-s cu sportul.
PROFESORUL (de afara): Da, Griguta, mai suntem aici. Plecam in cateav minute asa ca…
MARIANA: Psst! Baieti! Am o idee (sopteste)
IONAS: Fiecare la locul lui! Repede! (fiecare trece la locul lui; Mariana scrie pe tabla: „Duminica 18 aprilie
1955. Ora I-a geografia”)
DANIEL: Fiti atenti, scris de doctorita!
IONAS: Vai de bietii farmacisti! (cand intra Butnaru, se ridica toti ca atunci cand erau elevi; profesorul este
intai uimit, apoi intelege jocul)
PROFESORUL: Buna ziua, domnisoarelor si domnilor! Stati jos! (catre Mariana)Absentii, va rog…
MARIANA: Pai…
PROFESORUL: Adica nu, lasa… De data asta o sa-i socotim, din oficiu, pe toti prezenti.
DANIEL: Afara de unul! Felecan Mihai.
PROFESORUL: Ce-i cu el?
IONAS: O.K…. Eliminat!
TOTI: Buunaa!
PROFESORUL: Liniste, va rog! Si acum sa ne continuam, dragi prieteni, lectia noastra de geografie. Va
spuneam data trecuta ca in anul 2000 n-o sa mai putem recunoaste fata pamantului, locurile pe care le stim. Ei
bine, am gresit! De pe acum omul este puternic, isi preface viata, devine stapanul destinelor sale… Candva m-
am indoit de puterile omului. Astazi insa va cer sa credeti in el, in omul adevarat – creator si pasnic! In acela
care va fi curand atat de puternic incat – daca vreodata soarele va inceta sa mai incalzeasca planeta si pamantul
se va raci vertiginos, omul se va urca in uriase rachete si va zbura spre alte meridiane ale cosmosului, mai
potrivite vietii. Da! Sa fiti mandri ca apartineti spetei umane! Si daca… (Miron deschide usa si incearca sa se
strecoare)Raducanu Miron!
MIRON: Da, tovarase profesor!
PROFESORUL: Iar ai intarziat?
MIRON: Iar!
PROFESORUL: De ce?
IONAS: Cocosul!
MIRON: Ma!
PROFESORUL: Vezi? Vezi Raducanu Miron daca nu-ti tii fagaduielile? Parca ieri a fost ziua cand te-am auzit
promitandu-mi solemn ca nu mai intarzii de fel… Si iata, tot intarziat ai ramas!
MIRON: Eu intarziat? Vai de mine, tovarase profesor! Pai eu is acela care da ora exacta pe intreaga republica.
Serios! Lucrez la Institutul Astronomic Central… Dar mi-a nascut nevasta! Ce radeti mai, ce radeti? P-onoarea
mea – vorba lui Tarzan – ca-i adevarat! Am un baiat de patru kilograme! Un Barbarossa uite-asa de mititel!
IONAS: Traiasca Barbarossa al doilea!
TOTI: Uraaa!
PROFESORUL: Liniste. Sa-ti traiasca, Raducanu Miron.
MIRON: Multumesc! Credeti-ma, tovarase profesor, cand am auzit de concertul lui Vardia la fostul nostru liceu,
am inceput sa chiui… Si ia te uita ghinion…Si asta numai din pricina neveste-mii… Ca-i spusesem eu
dinainte… sa nu nasca azi, orice ar fi! (rasete)
PROFESORUL: Liniste, va rog! Poftim in banca, Raducanu Miron!
MIRON: Tovarase profesor, dar sa stiti… as vrea sa va fagaduiesc ceva…
PROFESORUL: Iar, Raducanule? Iar?
MIRON: Nu, nu, altceva.
PROFESORUL: Poftim!
MIRON: Vedeti, pe pamant o sa mai intarzii eu, poate, vreodata – nu stiu! Dar va promit, adica nu va promit, va
garantez pe cuvant de… de tata de familie si de astronom, ca la primul meu zbor in luna voi sosi exact!
PROFESORUL: Sunt convins!
- CORTINA -