Curs RCBD 1 1 1

Reţele de calculatoare şi baze de date
http://adl.anmb.ro
Noţţ iuni generale. Uţilizaă ri ale reţţelelor de

calculaţoare. Criţerii de clasificare.
Sofţware. Probleme de proiecţare.
Modelele OSI, TCP/IP ale reţţelelor
Inţerneţ sţ i Eţherneţ. Compararea
modelului OSI cu modelul TCP/IP
Timp mediu de studiu: 2 ore
Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil să:
 Utilizeze reţele de calculatoare
 Opereze cu criterii de clasificare
 Utilizeze software-ul de reţea
 Abordeze probleme de proiectare
 Utilizeze modelul OSI
 Utilizeze modelul TCP/IP
 Utilizeze asemănările şi deosebirile dintre modelul OSI şi modelul TCP/IP
Noţiuni generale
Secolul XX a fost marcat, din punct de vedere tehnologic, de nevoia oamenilor să
strângă, să proceseze şi să distribuie informaţii. Această nevoie a "alimentat" cercetările care s-au
finalizat prin instalarea reţelelor globale de telefonie fixă şi mobilă, apariţia industriei de
calculatoare, lansarea sateliţilor de telecomunicaţii.
Un pas important a fost fuziunea reţelelor de telecomunicaţii cu industria calculatoarelor,
rezultând reţelele de calculatoare. Toate aceste tehnologii au făcut să dispară diferenţele dintre
procesele de colectare, procesare şi distribuire a datelor. Sistemele de tip "mainframe" au dispărut
şi ele, lăsând locul noilor (şi mult mai performantelor) reţele de calculatoare.
Prin reţea de calculatoare înţelegem o colecţie de calculatoare autonome interconectate
printr-o singură tehnologie. Două calculatoare se consideră interconectate dacă au posibilitatea să
schimbe informaţii (prin fire, unde radio, infraroşu, etc). Internetul nu este o reţea, ci o colecţie de
mai multe reţele. WWW nu este o reţea, ci un serviciu al Internetului.
Deoarece reţelele de calculatoare sunt subiectul acestei cãrţi, vom folosi termenul de
"reţea" cu sensul de "reţea de calculatoare".
Înainte de a începe, trebuie să ştim la ce pot fi folosite reţelele de calculatoare.
Dezvoltarea masivă a tehnologiilor folosite în reţele de calculatoare este o dovadă a interesului
faţă de acestea al companiilor (şi persoanele fizice).
Scurt istoric
În anii 1950, Departamentul de Apărare al S.U.A. avea nevoie de o reţea care să
înlocuiască actuala reţea (vulnerabilă deoarece era bazată pe linii telefonice închiriate) cu una
"capabilă" să funcţioneze chiar după un atac nuclear. Diverse proiecte au fost analizate (şi
respinse) în 1957 după plasarea pe orbită a satelitului Sputnik de către U.R.S.S, preşedintele
17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 1

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB). Orice formă de copiere, stocare, modificare
şi/sau transmitere a acestui material fără acordul prealabil şi scris al ANMB este strict interzisă.
Noţiuni generale. Utilizări ale reţelelor de calculatoare. Criterii de
http://adl.anmb.ro clasificare. Software. Probleme de proiectare. Modelele OSI, TCP/IP ale
reţelelor Internet şi Ethernet. Compararea modelului OSI cu modelul
TCP/IP
Eisenhower a înfiinţat Advanced Research Projects Agency (ARPA) care să coordoneze diverse
proiecte de cercetare.
În 1969, ARPA a realizat o reţea de calculatoare denumită ARPANET, care conecta
supercalculatoare din diverse centre militare şi universitare. Pentru transmisia datelor erau folosite
linii telefonice închiriate. Datele erau transmise sub forma unor pachete de diverse dimensiuni.
Pentru a fi conectate la această reţea, universităţile trebuiau să semneze contracte de cercetare cu
Departamentul de Apărare.
În 1980, National Science Foundation a înfiinţat reţeaua NSFNET, cu o structură
asemănătoare cu a ARPANET-ului, dar cu scopuri pur academice. Împreună cu NSFNET, NSF a
înfiinţat inca 20 de subretele. Ulterior, NSFNET şi ARPANET au fost conectate împreună. În 1990,
Advanced Network and Services (formată din MERIT, MCI şi IBM) au preluat NSFNET, au
îmbunătăţit echipamentele (ajungând la viteze de transfer de 45 Mbps) şi au vândut-o către
America Online în 1995.
În 1990, Tim Berners-Lee a prezentat o primă variantă a standardului HTTP. Mosaic
(primul browser HTML, scris de Marc Anderssen) şi WWW au transformat Internet-ul dintr-o reţea
guvernamentală şi academică într-una accesibilă publicului larg.
Utilizări ale reţelelor de calculatoare
Companii
După cum am spus, companiile sunt cele mai interesate de reţelele de calculatoare. Acest
lucru este firesc, deoarece multe companii au mai multe sedii (sau măcar departamente) care fac
frecvent schimb de informaţii şi documente. De multe ori, aceste documente sunt scrise la un
departament, transportate la alte departamente, după care sunt aruncate sau (şi mai rău) păstrate
la arhivă de destinatari. Toate acestea reprezintă cheltuieli inutile (pentru hârtie, accesorii de
papetărie, transport şi depozitare). Reţelele de calculatoare permit reducerea cheltuielilor şi a
timpului necesar pentru distribuţia informaţiilor.
În loc să cumpere (şi ulterior, să întreţină) o imprimantă ieftină pentru fiecare angajat, companiile
preferă să cumpere o imprimantă mai performantă (şi chiar mai ieftină) care să fie folosită de toţi angajaţii.
Deci partajarea resurselor (hardware, software şi informaţii) este un alt motiv pentru care companiile sunt
interesate de reţele de calculatoare. Ĩn acest caz, resursele (hardware, software şi datele) vor fi gestionate şi
oferite de un server (o componentă fizică sau un program) la care vor avea acces mai mulţi clienţi (o
componentă fizică sau un program). Clientul cere informaţii sau servicii, iar serverul prelucrează cererea
respectivă şi trimite clientului rezultatele.
Reţelele de calculatoare permit calculatoarelor să comunice între ele. Prin intermediul
calculatoarelor oamenii comunică mult mai uşor, folosind o gamă largă de servicii: poştă electronică (e-mail),
lucru la distanţă, videoconferinţă, etc.
Tot mai multe companii folosesc reţelele de calculatoare pentru comerţ electronic, în special cu clienţii
şi furnizorii. Folosind reţelele de calculatoare, producătorii pot să onoreze mai rapid cererile clienţilor şi să
comande materia primă doar atunci când este necesar. Amazon (site pentru vânzarea cărţilor pe Internet) a
reuşit astfel să vândă milioane de cărţi fără să aibă nici măcar una în stoc.
Persoane fizice
Persoanele fizice folosesc reţele de calculatoare pentru scopuri asemănătoare cu cele ale marilor
companii. Există totuşi şi unele diferenţe. Cea mai importantă utilizare rămâne totuşi accesul la informaţii de la
distanţă, fie că este vorba de ştiri, cărţi, relaxare sau orice altceva. Multe ziare şi biblioteci oferă variante on-line
ale publicaţiilor lor.

TCP/IP
Ca şi companiile, utilizatorii privaţi folosesc diverse servicii de comunicare pe care reţelele de

calculatoare le pun la dispoziţie: instant messaging, chat rooms, newsgroups, videoconferinţe, telefonie prin
Internet, radio şi televiziune prin Internet, etc.
Comerţul electronic pe care companiile îl folosesc atât de mult în interese proprii, poate fi folosit şi de
utilizatorii de rând pentru a evita aglomeraţiile din magazine sau pentru a-şi procura ultimul model de tricou M.
Folosind Intemetul, utilizatorului îi este mult mai uşor să afle informaţii despre un produs înainte de a-l
cumpăra.
Mai nou, reţelele de telefonie fără fir permit oricui să folosească un telefon mobil ca să acceseze
informaţii de pe Internet, să-şi citească poşta electronică, să-şi plătească facturile, etc.
Criterii de clasificare
Atunci când clasificăm reţele de calculatoare cele mai folosite criterii sunt: tehnologia folosită pentru
transmisia datelor şi dimensiunile reţelelor. Bineînţeles că există şi alte criterii, dar acestea ne dau informaţiile
cele mai importante pentru reţele obişnuite.
Tehnologia folosită
Din punct de vedere al tehnologiei folosite pentru transmisia datelor, putem clasifica reţelele de calculatoare în
două mari grupe:
 reţele cu difuzare (broadcast networks)
 reţele punct-la-punct (point-to-point networks)
O reţea cu difuzare are un singur canal de comunicaţie care este partajat de toate calculatoarele conectate
la reţeaua respectivă. Datele sunt transmise sub forma unor mesaje denumite pachete. Pachetele transmise de orice
calculator sunt recepţionate de toate celelalte calculatoare (de aici denumirea de difuzare). Anumite informaţii din interiorul
pachetului permit identificarea calculatorului destinaţie. Acesta va procesa datele din pachet, iar celelalte calculatoare (cărora
nu le era destinat mesajul) îl vor ignora.
Reţelele cu difuzare permit în general transmiterea spre procesare a unui pachet la toate calculatoarele
(broadcasting). Unele reţele permit transmiterea spre procesare a unui pachet doar la anumite calculatoare
(multicasting).
O reţea punct-la-punct are mai multe canale de comunicaţie între diferite calculatoare. Pentru a ajunge de
la calculatorul sursă la destinaţie, un pachet poate să treacă prin mai multe calculatoare intermediare. Ĩn general, există mai
multe rute (de lungimi diferite), pe care un pachet poate să le folosească pentru a ajunge la destinaţie.
De regulă, reţelele punct-la-punct se folosesc pentru distanţe mari, iar reţelele cu difuzare se folosesc pentru
reţele de dimensiuni mai mici.
Dimensiunile reţelelor
Un alt criteriu de clasificare al reţelelor de calculatoare este dimensiunea zonei geografice deservită de aceastea.
Ĩn acest sens avem următoarele categorii:
 reţele personale (personal area network)
 reţele locale (local area network sau LAN)
 reţele metropolitane (metropolitan area network sau MAN)
 reţele de arie largă (wide area network sau WAN)
 reţele globale (internet sau internetwork)
Reţelele personale de calculatoare deservesc un singur utilizator. Echipamentele conectate sunt plasate
la distanţe mici unele de altele (în jur de 1 metru). De exemplu, un mouse fără fir conectat la un calculator.
Reţelele locale sunt reţele private de calculatoare situate într-o cameră, o clădire sau un campus, aria
acoperită de acestea având o rază de până la 1 Km. Datorită dimensiunilor mici pot fi calculaţi timpii de transfer ai datelor în
condiţiile cele mai nefavorabile. Acest lucru permite folosirea unor tehnici mai deosebite de management al reţelei.

TCP/IP
Reţelele metropolitane deservesc oraşe întregi, cel mai cunoscut exemplu fiind
serviciu internet prin cablu TV. Un exemplu modern de reţea metropolitană este reţeaua de
telefonie mobilă.
Reţelele cu arie largă de acoperire acoperă suprafaţa unei ţări sau a unui continent,
interconectând diverse LAN-uri şi MAN-uri. Un WAN este alcătuit din linii de transmisie şi
dispozitive de comutare. Liniile de transmisie transferă informaţiile sub formă de biţi de la un
capăt la altul. Ele pot folosi diverse medii de propagare a informaţiei: cupru, fibră optică,
legături radio, etc. Un dispozitiv de comutare (switching device) este necesar la intersecţia a
trei sau mai multe linii de transmisie pentru a alege direcţia în care datele vor fi transmise
mai departe. Liniile de transmisie şi dispozitivele de comutare formează subnet-ul reţelei.
Un calculator conectat la o reţea se numeşte şi host (gazdă). Acesta oferă servicii
şi date clienţilor săi prin intermediul reţelei. Hosturile sunt conectate în general în diverse
LAN-uri. Fiecare LAN are cel puţin un dispozitiv de comutare, denumit router, prin care
este conectat la WAN. Routerele comunică direct prin linii de transmisie cu alte routere.
Mai multe WAN-uri pot fi conectate printr-o reţea globală, cum este Internet-ul.
Este posibil ca aceste WAN-uri să folosească tehnologii şi programe diferite. Ca să poată
comunica între ele uneori sunt necesare porţi de acces (gateway). Internetul conectează
diverse subreţele principale (backbones) ale marilor furnizori de internet (Internet Service
Provider). Legătura între subretele se face în Network Access Points. La subreţelele
acestora se conectează calculatoarele personale ale abonaţilor sau reţelele de
calculatoare ale companiilor.
Software
Complexitatea proiectării unei reţele poate fi redusă prin folosirea conceptului de stivă de
protocoale. În acest sens, reţeaua este structurată pe mai multe nivele, fiecare dintre acestea
folosind serviciile oferite de nivelul inferior. Fiecare nivel ascunde nivelului superior detalii privind
modul cum oferă serviciile sale.
O regulă importantă al acestui concept este următoarea: nivelul n de pe calculatorul sursă
comunică (indirect) cu nivelul n al calculatorului destinaţie, folosind serviciile nivelului n. Regulile
folosite la comunicarea între nivelele n formează protocolul de nivelul n.
Serviciile folosite pentru comunicarea între nivelul n şi nivelul n-1 formează interfaţa între
nivelul n şi n-1. O interfaţă reprezintă practic o colecţie de primitive care sunt apelate de nivelul
superior. Implementarea unui nivel poate fi înlocuită cu o implementare mai nouă dacă aceasta
oferă aceeaşi interfaţã.
O mulţime de interfeţe şi nivele formează o arhitectură de reţea.

TCP/IP
Figura 1 Arhitectură de reţea
Folosind arhitectura de reţea din Figura 1, transmisia pachetului M de la sursă la destinaţie

are loc astfel:
 nivelul 5 foloseşte serviciile nivelului 4 ca sã transmită pachetul M la nivelul 5 al destinaţiei.
 nivelul 4 adaugă antetul (header) H4 la mesajul M (care poate fi oricât de mare) şi îl
transmite nivelului 4 al destinaţiei.
 nivelul 3 rupe mesajul H4M în bucăţi mai mici dacă este prea mare, adaugă antetul H3 şi
transmite fiecare pachet folosind serviciile nivelului 2.
 nivelul 2 adaugă antetul H2 şi coada (trailer) T2 pachetelor H3H4M1 şi H3M2, folosind
nivelul 1 pentru transmiterea mesajelor rezultate.
 nivelul 1 transmite efectiv datele către destinaţie.
 la destinaţie, pachetele urcă în stiva de protocoale; fiecare nivel analizează şi elimină antetul
pus de corespondentul său.
Probleme de proiectare
Această secţiune prezintă pe scurt o serie de probleme care trebuie abordate în
proiectarea unei reţele de calculatoare bazată pe o stivă de protocoale. Majoritatea acestor
probleme apar la fiecare nivel.
Adresarea reprezintă mecanismul folosit pentru identificarea sursei şi al destinaţiei. Acest
lucru este important deoarece într-o reţea sunt conectate mai mult de două calculatoare, iar pe
fiecare calculator rulează mai multe procese.
Transferul datelor reprezintă modul în care datele sunt transferate de la sursă către
destinaţie. Majoritatea reţelelor de calculatoare permit folosirea a două canale logice de
comunicaţie: unul pentru date normale şi unul pentru date urgente. Din punct de vedere al direcţiei
de tranzit al datelor, comunicaţia poate fi:
 simplex - datele sunt transferate mereu în aceeaşi direcţie.
 half-duplex - datele sunt transferate la un moment dat într-o singură direcţie.
 full-duplex - datele sunt transferate în orice direcţie (chiar simultan).
Controlul erorilor include algoritmi de detectare şi algoritmi de corecţie apăruţi în urma
funcţionărilor defectuoase a echipamentelor.
TCP/IP
Controlul fluxului previne inundarea receptorilor lenţi de către transmiţători rapizi. Pentru
unele protocoale, controlul fluxului menţine ordinea corectă a pachetelor de date transmise,
eventual prin numerotarea aceastora.
Rutarea implică alegerea unui drum cât "mai bun" pentru pachetele de date ce tranzitează
reţeaua. Ĩn general, rutarea se efectuează la mai multe nivele.
Serviciile reţelei
Fiecare nivel dintr-o arhitectură de reţea oferă diverse servicii nivelului superior. Aceste
servicii pot fi de două feluri: orientate conexiune (connection oriented) sau fără conexiune
(connectionless).
Serviciile orientate conexiune presupun negocierea unei conexiuni înainte de a transmite
datele. Ĩn cadrul acestei negocieri se stabilesc diverşi parametri ai protocolului de comunicaţie.
După terminarea negocierii, datele pot fi transmise în orice cantitate. În general, serviciile orientate
conexiune păstrează ordinea pachetele şi sunt mai sigure, dar necesită mai multe resurse. Acest
tip de serviciu se aseamănă cu reţeaua telefonică.
Serviciile fără conexiune transmit pachetele de date independente unul de celălalt, fiecare
pachet conţinând adresa destinaţiei sale. Acest tip de serviciu foloseşte în general resurse mai
puţine; pachetele de date transmise ajung neapărat la destinaţie în ordinea transmiterii lor (uneori,
nu ajung deloc). Serviciile fără conexiune sunt asemănătoare serviciilor poştale.
Informaţia care se transmite într-o reţea este formată din biţi (0 sau 1) şi se
transmite de la un calculator sursă la un calculator destinaţie. Înformaţia transmisă de la
un calculator la altul este cunoscută sub numele de dată, pachet, sau pachet de date. În
pachetul de date se specifică adresa calculatorului care transmite şi adresa calculatorului
care în final recepţionează datele (Figura 2).

TCP/IP
Figura 2 Transmisie pachet de date

Pentru ca pachetele de date să ajungă de la sursă la destinaţie este necesar ca
toate calculatoarele din reţea să vorbească aceeaşi limbă, adică să existe un protocol de
comunicaţie. Un protocol este un set de reguli care determină formatul şi modul de
tramsmitere a datelor în reţea, permiţînd o comunicare eficientă în reţea. Regulile şi
convenţiile utilizate în comunicaţie sunt cunoscute sub numele de protocol de nivel
(Figura 3).
Figura 3 Protocoale de comunicaţie

TCP/IP
Modelul OSI şi modelul TCP/IP
Modelul OSI
În 1983, International Standard Organization a făcut primul pas către standardizarea
protocoalelor folosite în diferite reţele. ISO a publicat standardul Open Systems Interconnection,
care definea un model de referinţă cu 7 nivele folosit pentru conectarea sistemelor deschise
(publice). Deşi este puţin folosit în practică, OSI este un model teoretic foarte bun pentru studiul
reţelelor de calculatoare.
Fiecare nivel are asociat un număr de la 1 la 7 (pornind de jos în sus) şi foloseşte o
anumită unitate de transmisie (data unit). Standardul OSI nu defineşte protocoalele de comunicaţie
(aceastea au fost definite în standarde separate, publicate ulterior).
Figura 4 Modelul OSI

Nivelul fizic (Physical) se ocupă cu transferul biţilor între două calculatoare, folosind mediul
de transmisie. Acest nivel conţine în general specificaţii mecanice, electrice şi fizice, definind
parametrii semnalelor folosite la codificarea valorilor 0 şi 1 (durată, intensitate, formă, etc).
Unitatea de transmisie la acest nivel este bitul.
Nivelul legătură de date (Data Link) foloseşte serviciile nivelului fizic pentru a oferi
nivelului reţea o legătură fără erori. Controlul fluxului (prevenirea inundării unui receptor lent de
către un emiţător rapid) este o altă funcţie a acestui nivel. Pentru reţele cu difuzare, un subnivel
denumit Medium Access Control controlează accesul la mediul de transmisie. Unitatea de
transmisie la acest nivel este cadrul (frame).
Nivelul reţea (Network) controlează funcţionarea subreţelei, dirijând pachetele dintr-o
subreţea în alta pe calea "cea mai scurtă". Rutele de dirijare pot fi statice sau dinamice. Acest nivel
previne congestia reţelei prin eliminarea unor pachete atunci când numărul acestora este prea
TCP/IP
mare. În general, nivelul reţea conectează două subreţele, modificând eventual pachetele
transmise la trecerea dintr-o subreţea în cealaltă. Unitatea de transmisie la acest nivel este
pachetul.
Figura 5 Nivel reţea

Nivelul transport (Transport) oferă servicii orientate conexiune şi servicii fără conexiune. El
acceptă date de la nivelul superior, le împarte în unităţi mai mici şi apoi le transmite nivelului reţea.
La destinaţie pachetele sunt puse în ordinea corectă, obţinând-se datele transmise. Nivelul
transport este primul nivel care oferă comunicare de tip end-to-end (adică sursa comunică direct cu
destinaţia), nivelele 1-3 folosind comunicarea de tip hop-by-hop (comunicarea are loc între
calculatoare din aceeaşi subreţea).
Nivelul sesiune (Session) oferă servicii de sincronizare (folosind puncte de control -
checkpoints), de dialog (ce program are voie să transmită) şi de token management (gestiunea
accesului la secţiuni critice).
Nivelul prezentare (Presentation) se ocupă cu sintaxa şi semantica informaţiilor
transmise. Acest nivel permite calculatoarelor ce folosesc sisteme de reprezentare internă diferite
să comunice între ele folosind structuri complexe.
Nivelul aplicaţie (Application) conţine servicii specifice aplicaţiilor care sunt folosite de
utilizatori, precum HTTP (folosit la navigarea pe Internet), FTP (folosit la transferul de fişiere),
SMTP şi POP3 (folosite la transmiterea poştei electronice).
Atunci când calculatorul sursă transmite date către calculatorul destinaţie, pentru ca
datele să poate parcurge reţeaua este necesar ca respectivele date să fie împachetate
într-un pachet de date, printr-un proces numit încapsulare, realizat în 5 etape.

TCP/IP
Figura 6 Nivel aplicaţie

1) Să presupunem că de la calculatorul sursă se transmite un e-mail către calculatorul
destinaţie. Caracterele alfanumerice ale mesajului sunt convertite într-un tip de date
care poate parcurge reţeaua şi care formează un şir de date (data stream).
2) Şirul de date este constituit într-un segment de date.
3) La segmentul de date se adaugă un header care conţine adresa sursei şi adresa
destinaţiei, obţinânduse un pachet de date.
4) Segmentul de date este aşezat într-un frame care permite conectarea cu următorul
calculator din reţea, adăugânduse un header şi un trailer de frame.
5) Frame-ul este convertit în binar pentru a putea fi transmis prin mediul de
comunicaţie.
Pentru ca pachetul de date să ajungă de la sursă la destinaţie, trebuie ca fiecare nivel
sursă să comunice cu nivelul destinaţie corespunzător. Această formă de comunicaţie se
numeşte comunicaţie peer-to-peer. În timpul acestui proces, fiecare protocol de nivel
schimbă informaţii printr-un protocol numit protocol data units (PDU), între nivelurile egale
(Figura 7).

TCP/IP
Figura 7 Protocolul PDU

Fiecare nivel depinde de serviciile oferite de nivelul de dedesubt. După ce nivelele
7, 6 şi 5 şi-au adăugat propriile informaţii, nivelul 4 adaugă mai multe informaţii, obţinând
un segment de date.
Nivelul network prin adăugarea de noi informaţii crează un pachet, furnizând în felul
acesta un serviciu nivelului transport.
Nivelul data link furnizează un serviciu nivelului network încapsulând datele într-un frame.
Nivelul physical furnizează un serviciu nivelului data link codificând frame-ul într-un şir de
biţi ce va fi transmis prin mediul de comunicaţie (Figura 8) .
Figura 8 Nivelul fizic

TCP/IP
Modelul TCP/IP
Modelul TCP/IP este un model cu comutare de pachete, care permite interconectarea a
diverse reţele incompatibile. Proiectarea sa a fost un proiect finaţat de Departamentul de Apărare
al S.U.A., având ca scop crearea unei reţele de calculatoare capabile să funcţioneze chiar şi în
cazul unui atac nuclear.
Modelul TCP/IP are patru nivele:nivelul application (aplicaţie), nivelul transport
(transport), nivelul internet (internet) şi nivelul network access (acces de reţea) (Figura 9).
Deşi unele din nivelele modelului TCP/IP au acelaşi nume cu nivelele modelului OSI, ele
nu trebuie confundate deoarece au funcţii diferite în fiecare din cele două modele.
Figura 9 Nivelele modelului TCP/IP

Nivelul network access nu este descris aproape deloc de TCP/IP, pentru a permite
implementarea modelului TCP/IP pe tipuri diverse de reţele. Acest nivel trebuie să poată transmite
pachete IP.
Nivelul internet permite calculatorului să trimită pachete independente pe reţea, posibil
către un calculator aflat într-o altă reţea. Pachetele IP transmise pot să ajungă în altă ordine decât
cea în care au fost trimise, pot să fi pierdute pe drum sau pot fi duplicate. Acest nivel oferă nivelului
transport servicii fără conexiune, nesigure, fără erori.
Nivelul transport permite comunicarea end-to-end, oferind servicii nivelului aplicaţie:
- servicii orientate-conexiune, sigure, folosind TCP (Transmission Control Protocol).
- servicii fără conexiune, nesigure, folosind UDP (User Datagram Protocol).
Nivelul aplicaţie conţine protocoale implementate de aplicaţii folosite de utilizatori, precum
HTTP (folosit la navigarea pe Internet), FTP (folosit la transferul de fişiere), SMTP şi POP3 (folosite
la transmiterea poştei electronice).
În Figura 10 este prezentată o diagramă numită graful protocolului, în care sunt prezentate
unele din cele mai comune protocoale specificate de modelul TCP/IP, cum ar fi:
- FTP – File Transfer Protocol
- HTTP – Hypertext Transfer Protocol
- SMTP – Simple Mail Transfer Protocol
- DNS – Domain Name System
- TFTP – Trivial File Transfer Protocol

TCP/IP
Fi
gura 10 Graful protocoalelor modelului TCP/IP

Modelul TCP/IP oferă o flexibilitate ridicată la nivelul aplicaţie pentru dezvoltarea de
software. Nivelul transport utilizează două protocoale:transmission control protocol (TCP)
şi user datagram protocol (UDP) , iar nivelul network access referă tehnologiile utilizate în
reţelele LAN şi WAN.
În modelul TCP/IP se utilizează un singur protocol de reţea, internet protocol (IP) ,
care este un protocol universal ce permite unui calculator să comunice oricând şi oriunde
cu alt calculator.
Compararea modelului TCP/IP cu modelul OSI

Se pot observa uşor diverse trăsături comune ale celor două modele de reţea:
TCP/IP
 folosesc paradigma stivei de protocoale

 funcţionalitatea nivelelor este asemănătoare
 până la nivelul transport comunicaţia se face hop-by-hop
 de la nivelul transport în sus se face end-to-end
Datorită diferenţelor dintre ele, TCP/IP este un model practic, iar OSI unul teoretic, cu succes
în studiul diverselor arhitecturi de reţea. Dintre diferenţe putem menţiona:
 OSI defineşte clar noţiunile de serviciu, interfaţă, protocol
 la nivelul transport, în OSI avem numai servicii orientate-conexiune
 la nivelul transport, în TCP/IP avem ambele tipuri de servicii
 TCP/IP nu descrie detaliat nivelul fizic (de acces la mediu)
 TCP/IP nu oferă nivele pentru sesiune şi prezentare
Figura 11 Comparaţie între modelele OSI şi TCP/IP
Exerciţii
1. Enumeraţi principalele utilizări ale reţelelor de calculatoare.
2. Descrieţi modelul OSI.
3. Descrieţi modelul TCP/IP.
4. Enumeraţi asemănări ale modelelor OSI şi TCP/IP.
5. Enumeraţi deosebiri între modelele OSI şi TCP/IP.


Curs RCBD 1 1 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs RCBD 1 1 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Reţele de calculatoare şi baze de date

Noţţ iuni generale. Uţilizaă ri ale reţţelelor de

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 1

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 2

Ca şi companiile, utilizatorii privaţi folosesc diverse servicii de comunicare pe care reţelele de

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 3

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 4

Figura 1 Arhitectură de reţea

Folosind arhitectura de reţea din Figura 1, transmisia pachetului M de la sursă la destinaţie

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 6

Figura 2 Transmisie pachet de date

Figura 3 Protocoale de comunicaţie

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 7

Modelul OSI şi modelul TCP/IP

Figura 4 Modelul OSI

Figura 5 Nivel reţea

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 9

Figura 6 Nivel aplicaţie

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 10

Figura 7 Protocolul PDU

Figura 8 Nivelul fizic

Figura 9 Nivelele modelului TCP/IP

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 12

gura 10 Graful protocoalelor modelului TCP/IP

Compararea modelului TCP/IP cu modelul OSI

 folosesc paradigma stivei de protocoale

Figura 11 Comparaţie între modelele OSI şi TCP/IP

17 October 2019 Lect. univ. Paul Vasiliu 14

S-ar putea să vă placă și