ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

Program de studii: SISTEME ELECTOMECANICE NAVALE

Masterand: STOLOJANU Mihai-Nicolae

Grupa: 6512C
 ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:

- ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;
- ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii.

Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morală", utilizat
de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.

Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a

binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a
idealului social.
Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină
ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile
lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea
normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".
Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul
normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.Deşi înrudite, conceptele de
etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce
morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp
ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi
termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.Aşadar, putem considera etica drept o
ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie
asupra moralei. etica reprezintă "ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o
comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce
morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă."

ETICA PROFESIONALĂ
„Societatea și membrii fiecărei profesii încheie un contract social nescris, prin care
membrii profesiei cad de acord să renunțe la unele interese înguste, să promoveze idealurile
serviciului public și să adere la standardele înalte ale activității, în timp ce societatea permite
profesiei o autonomie substanțială de a se auto-reglementa. Etica unei profesii descrie datoriile
specifice asumate de membrii ei prin contractul social”.(Hamilton,2002,p.3)
Putem înlocui metafora contractului social cu ideea mai simplă că există așteptări
reciproce între o comunitate profesională și societate în sensul mai larg. În cazul comunității
academice, dezvoltarea și internalizarea unor standarde etice reprezintă o parte esențială a
răspunsului la așteptările sociale(unele mai curând difuze, altele formulare explicit în obligații
legale sau în cerințe ale digferitelor părți interesate în educație și cercetare).
 ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

ETICA CERCETĂRII ŞTIINȚIFICE

Etica cercetării ştiințifice discută problemele etice care apar in toate fazele unei cercetäri,
de la alegerea temei şi a metodelor, la desfăşurarea ei propriu-zisă şi apoi la publicarea şi valorificarea
rezultatelor. Mai ales atunci când cercetarea implică ființe vii ca subiecți. Problemele de natură
morală pot fi extrem de complexe. Din acest motiv, există o preponderență a studiilor care
discută cu precădere aspecte care țin de ştiințele viului.
Termenul are însă o dublă utilizare. Uneori este folosit pentru a desemna o zonă a
reflecției teoretice, în care sunt discutate dileme morale ce pot apărea în activitatea de cercetare,
sau sunt formulate şi analizate propuneri normative de abordare a acestor dileme. Alteori,
sintagma trimite mai curând la o realitate instituțională, configurată de mecanismele care asigurä
evaluarea şi avizarea etică a proiectelor de cercetare, dezvoltarea unor standarde şi reglementări
şi monitorizarea respectării lor (comisii de etică a cercetării, consilii naționale de etică, etc).

MANAGEMENTUL ETICII ÎN ORGANIZAȚII

Managementul eticii e ansamblul activităților care urmăresc organizarea institiiționalã a
eticii pentru crearea unor olganizații integre. A nu se confunda managementul etic cu "etica
managementului". El trebuie de asemenea distins de "etica organizational.
Printre elementel unui sistem de management al eticii la nivelul unei organizații (numit
uneori şi „infrastructura etică” a organizației) se numără codurile şi comisiile de etică, birourile de
etică şi conformitate, atitudine etică, etc. Problemele discutate în literatură se referă în special la
arhitectonica şi optimizarea acestor sisteine (spre exemplu, in funcție de dimensiunea, specificul
şi complexitatea organizației).

Etică şi integritate academică

Deşi în limbajul curent folosim adesea aceeaşi sintagmä, ar fi poate util să distingem între
doua sensuri diferite, deşi corelate. Pe de o parte, ne-am putea referi la „etica acadeinică”, pe de
altă parte la „eticã in mediul academic” - distincții similare se aplică şi în alte zone ale eticii aplicate,
spre exemplu „etica afacerilor” şi .,etică în afaceri”). Primul sens trimite la un domeniu de
cercetare teoietică şi empirică, adesea interdisciplinar, pe când al doilea vizează mai curând o
mişcare intelectuală şi socialä care promovează etica în organizațiile academice. Desigur, în
practică, adesea cercetătorii care studiază cu instrumente ştiințifice etica academică sunt şi
persoane implicate activ în promovarea ei şi în sensibilizarea societății şi a decidenților de la
diferite nivelui (prin cuisuri şi traininguri, intervenții publice, consultanță etc). Pästrând in minte
 ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

distincția, să notăm totuşi că acest referat îşi propune să răspundă, pe cât posibil, ambelor sensuri
ale sintagmei.
O altă concluzie posibilă este generată de utilizarea neunitară a termenilor „etică” şi
„integritate” academică. Uneori ei sunt folosiți interşanjabil, ca referind la acelaşi lucru (chiar in
documente oficiale). Alteori, apare sintagma „etică şi integritate” academică, sugerând
enumerarea unor elemente total diferite. Riguros vorbind, ambele utilizări sunt incorecte.
lntegritatea este o virtute a unei persoane sau a unei organizații şi, ca atare, parte a obiectului de
studiu al eticii teoretice. Nu este însă singura virtute: generozitatea, curajul, conștientizarea (sau,
în cazul organizațional, clalitatea organizaționala, responsabilitatea etc. - ambele liste pot să
continue) pot fì la fel de importante. Totuşi, putem folosi conjuncția dacă avem grijă să
specificăm nivelurile diferite la care ne referim. Spre exemplu, într-un apel recent la proiecte
lansat de Comisia Europeanñ pe tema „eticii şi integritñții în cercetare”, era precizat destul de
clar faptul că „integritatea” sc referă la inlernaționalizarea noii ideologii etice şi la asumarea lor
de cătrc noi organizații academice.