COLEGIUL NAŢIONAL “JEAN MONNET”

PERSONALITĂŢI ALE
ABSOLUTISMULUI LIBERAL

PROFESOR:BUTNARIU MIHAI GRUPA: 3

2010-1011
 Absolutismul este forma de guvernare în care monarhul detine intreaga putere în stat.
Atributiile monarhului absolut : emite legile ,conduce armata,numeste ministrii,conduce
politica externa,numeste functionarii statului,controleaza administratia, controleaza politica si
justitia, este conducatorul bisericii (Anglia).

Iosif al II-lea (germană Joseph II. Benedikt August Johann Anton Michael Adam) din
dinastia de Habsburg-Lothringen (n. 13 martie 1741 - d. 20 februarie 1790) a fost împărat al
Sfântului Imperiu Roman între anii 1765 - 1790. Fiind cel mai în vârstă fiu al împărătesei Maria
Terezia şi al soţului acesteia, împăratul Francisc I, a fost cooptat la conducerea Ţărilor Ereditare
Habsburgice după moartea tatălui său în anul 1765. Coregenţa a încetat de-abia la moartea mamei
sale, în anul 1780.

În politica externă a intrat adesea în conflict cu mama sa, Maria Terezia, bunăoară atunci
când a impus în ciuda voinţei acesteia, prima împărţire a Poloniei, în anul 1772 şi a anexat Galiţia
la Austria. În 1775 a obţinut Bucovina de la Imperiul Otoman.

A vizitat în mai multe rânduri Banatul şi Transilvania, primind cu solicitudine petiţiile

oamenilor şi intrând de aceea în conştiinţa colectivă ca "Bunul împărat". Hotelul "Împăratul
Romanilor" din Sibiu a fost astfel denumit în amintirea lui Iosif al II-lea. Tot lui i se datorează
numele comunelor grănicereşti, învecinate, din judeţul Bistriţa-Năsăud: Salva, Romuli, Parva şi
Nepos, în urma exlamaţiei "Vă salut mici nepoţi ai Romei" (în Latină: "Salve parvae nepos
Romuli").

În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând

averile Bisericii Catolice, însă sprijinind emanciparea celorlalte culte. A aprobat construirea a
numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Braşov şi
în special din Mărginimea Sibiului.
 A fost căsătorit de 2 ori, cu:

• Isabella, fiica ducelui Filip de Parma, cu care a avut o fiică care a decedat foarte mică.
Isabella a decedat şi ea, la 27 noiembrie 1763.
• Josepha, fiica împăratului roman Carol al VII-lea, cu care a avut un mariaj extrem de
nefericit.

Iosif al II-lea a fost unul dintre aşa-numiţii „monarhi luminaţi“. Este cunoscut ca un
protector al artelor şi culturii.

Din cauza presiunilor exercitate asupra lui, cu 3 săptămâni înainte de moarte a revocat toate
reformele pe care le instituise.

A decedat la 20 februarie 1790 şi este înmormântat în Cripta Imperiala de la Viena, în

mormântul 42. Deoarece nu a avut moştenitori, i-a urmat la tron fratele său, Leopold al II-lea.

Rege al Germaniei
Domnie 27 martie 1764 - 20 februarie 1790
Încoronare 3 aprilie 1764, Frankfurt
Predecesor Francisc I
Succesor Leopold II
Sfântul Imperiu Roman
Domnie 18 august 1765 - 20 februarie 1790
Predecesor Francisc I
Succesor Leopold II
Rege al Ungariei și al Croației
Rege al Boemiei
Arhiduce de Austria
Domnie 1780 - 1790
Predecesor Maria Tereza
Succesor Leopold II

Căsătorit Isabella de Parma

Maria Josepha de Bavaria
Urmaşi
Arhiducesa Maria Tereza
Arhiducesa Maria Cristina
Nume complet
Joseph Benedikt August Johannes Anton Michael Adam
Casa regală Casa de Habsburg-Lorraine
Tată Francisc I, Împărat Roman
Mamă Maria Tereza a Austriei
Naştere 13 martie 1741
Deces 20 februarie 1790 (48 ani)
Viena
 Născut la Viena in anul 1741, a fost fiul imparatului Francisc I si al imparatesei Maria
Tereza. Dupa moartea tatalui sau, in anul 1765 a devenit imparat german si tot din acel an a fost
asociat la domnie, de mama sa, in Austria. De la moartea acesteia, in anul 1780, a condus
singur, fiind imparat austriac pana in anul 1790.

A fost cel mai important reprezentant al despotismului luminat. Prin reformele sale, a
urmarit modernizarea, germanizarea si centralizarea statului austriac.
In anul 1781 a promulgat edictul de toleranta, acordand libertate de cult tuturor confesiunilor
din imperiu si abolind discriminarea fata de evrei. De asemenea, a fost secularizata o treime din
proprietatile manastiresti. Prin organizarea institutiilor de invatamant pentru viitorii preoti,
seminariile generale, care erau dependente de stat, imparatul a completat masurile prin care
urmarea intarirea supravegherii si controlului asupra Bisericii.
Inca de la inceput, ajutat de Kaunitz, a initiat reforme in spirit luminist. In afara de masura
desfiintarii ordinelor calugaresti si a manastirilor care nu exercitau activitate scolara si de ocrotire
a bolnavilor, s-au mai adoptat si altele:
- desfiintarea cenzurii cartilor si revistelor;
- acordarea catre tarani a dreptului de a prezenta plangeri in fata functionarilor de stat;
- abolirea politiei senioriale;
- abolirea iobagiei in posesiunile ereditare si in regiunile slave ale imperiului
Toate aceste masuri au fost adoptate in anul 1781, iar prin masuri succesive a fost abolita
iobagia si in alte teritorii (precum Austria propriu-zisa si Ungaria; pentru Transilvania, ca urmare a
rascoalei conduse de Horea, Closca si Crisan din 1784- 1785, a fost data, la 22 august 1785,
patenta prin care era abolita servitutea personala a iobagilor).
In 1783 a fost inlaturat criteriul apartenentei la o religie recepta in vederea ocuparii unor
functii in stat, iar in anii 1787 si 1788 a fost introdusa o legislatie generala in spirit luminist. A
introdus limba germana ca limba oficiala in intregul imperiu si a incurajat cultura germana care, in
acea perioada, avea un prestigiu mai scazut decat altele, precum cea franceza si cea italiana. In
cateva zone ale imperiului, unele clase sociale au opus rezistenta la aplicarea reformelor. Asa s-a
intamplat, de exemplu, in Ungaria, unde nobilimea nu era de acord cu masura de abolire a
Serbiei.
Ca si mama sa, el a urmarit, prin introducerea reformelor in spirit luminist, sa intareasca
monarhia si statul austriac. In timpul domniei sale, a cautat sa cultive si mitul „bunului imparat”.
Astfel, in 1773 si 1783, imparatul a vizitat Transilvania pentru a se interesa personal de situatia
locuitorilor de aici.
Dupa moartea lui (la Viena, in anul 1790), majoritatea reformelor sale au fost anulate, din
cauza puternicei opozitii a nobilimii, in afara de Edictul de toleranta si de masura de desfiintare a
iobagiei.