Istoria Bălţului

Nume: Zavatin Cristin

Clasa: a X-a ,,A’’
Mun. Bălţi, Republica Moldova - istoria localităţii (1421 - prezent)

Oraşul Bălţi, construit tocmai în fundul văii r.Răut şi anume la gura r.Râuţel (r.Răuţel). Ruşii în scrierile
lor despre Basarabia scriu cuvântul Bălţi prin "e" crezând cum că acest cuvânt se derivă de la cuvântul
slav "белый", alb. Într-adevăr această părere a lor e cu totul greşită; cuvântul Bălţi provine de la "baltă",
ceea ce se explică prin faptul că valea r.Răut este foarte bălătinoasă.

Primele atestări
"Capitala de nord" a Republicii Moldova, oraşul Bălţi, a fost fondat iniţial ca un târg, în 1421, de către
Ringalia de Mazovia, sora regelui Polonez Wladyslaw II Jagiellon (de dinastie Lituaniana), care era soţia
domnitorului Principatului Moldovei - Alexandru cel Bun. Localitatea a fost numită aşa de la locurile
îmlăştinite, iar apoi şi împrejurimile au preluat acest nume pe o suprafaţă întinsă, cunoscută azi ca Stepa
Bălţului. Teritoriul facea parte din ţinutul Dorohoi, iar mai tîrziu din Judeţul Iaşi, al Principatului
Moldovei (Iaşi era capitala Principatului din 1574 pînă în 1859).

Localitatea a fost arsa în întregime în urma invaziei Tatarilor din Crimea, conduşi de hanul Meñli I Giray,
învins mai tîrziu la renumita bătalie de la 100 km mai la nord (lângă satul Lipnic). Bălţul s-a reconstruit
foarte încet şi a devenit un oraş adevărat numai în a doua jumătate sec. XVIII, după expulzarea Tatarilor.
Atunci acest loc s-a transformat într-un centru mare de comerţ cu vite, cumpărătorii principali fiind
negustorii din Austria.

Până în aprilie 2006 stema oraşului reprezenta capul unui cal originea căreia era legată de târguri anuale
de vite, petrecute în oraş. Noua stemă, a provocat discuţii contraversate şi de lungă durată ale
consilierilor.

Secolele XVIII-XIX
În 1711 Dimitrie Cantemir (domnitorul Principatului Moldovei, cunoscut istoric şi savant al
perioadei), impresionat de victoria strălucitoare a tânărului ţar rus Petrul cel Mare asupra regelui Poloniei
şi a Suediei Charles XII, de la Bătălia de la Poltava (la 600km la est, în Ucraina) l-a invitat pe acesta în
Moldova, cu scopul de a scăpa de sub dominaţia Otomană şi de a recăpăta independenţa Moldovei. În
timpul acestei campanii militare ce s-a dovedit a fi un eşec, comandamentul armatei Ruse şi o parte a
armatei Moldoveneşti îşi avea sediul la Bălţi, din motivul amplasării oraşului la răscruce.
Pe timpul domniei pământene, Bălţi nu era o localitate urbană, nici măcar târguşor, şi în locul actualului
oraş era un mic sătuleţ, înnămolit în nişte bălţi. O simplă împrejurare a făcut ca acest sat foarte rău aşezat
să devină oraş.

La 1818, în ziua de 19 aprilie, împăratul rus Alexandru I, venind dinspre Hotin şi mergând la Chişinău, a
fost nevoit să înnopteze la Bălţi, unde s-a înnămolit greaua trăsură imperială. Aici i-a sosit ştirea despre
naşterea nepotului său (viitorul ţar rus Alexandru II-lea) şi în amintirea acestui eveniment de familie, el a
dat satului Bălţi prerogativele unei comune urbane.

Noul oraş, aşezat tocmai la mijlocul platoului dintre r.Nistru şi r.Prut a devenit în curând un centru de
comerţ pentru nordul Basarabiei Mari.

În secolul XIX împrejurimile oraşului Bălţi erau puţin pitoreşti şi foarte triste. Nici un arbore, nici o
livadă, în afară de parcul familiei Catargi nu înveselea priveliştea. Oraşul avea străzi strâmte nepavate,
noroiase toamna, băltoase iarna şi pline de praf vara. O jumătate de oraş se compunea din dughene
evreieşti, cârciume, hanuri - toate construite aproape sub acelaş acoperiş colosal. Mlaştina oraşului genera
friguri care micşorau drastic populaţia şi pe bună dreptate Bălţul era numit "cuibul frigurilor".

În 1892 populaţia Bălţilor conform recensământului ar fi fost de 11 118 locuitori, din care 5 968 bărbaţi şi
5 130 femei. După confesiuni populaţia oraşului Bălţi arăta în modul următor: Ortodoşi (2 730 persoane),
Catolici (129), Armeni (225), Ruşi (sectanţi) (211), Evrei (7 143).

După datele statistice oficiale populaţia oraşului nu creşte pe cale naturală deoarece natalitatea este egală
cu mortalitatea şi se situiază la 1:29 de locuitori.

La sfârşitul sec. XIX oraşul Bălţi număra peste 2 000 de case, din care abia 80 din zid, iar restul de piatră
şi lemn. Edificii publice sunt trei: un spital militar pentru 160 paturi, temniţa şi cazarma cu magaziile
intentenţei. Toate aceste edificii erau într-o stare jalnică. Oraşul poseda o singură biserică ortodoxă, una
catolică, una sectantă rusească, o sinagogă şi 7 case de rugăciune evreieşti, 25 dugheni de piatră şi 265
prăvălii din scânduri. Construcţii solidie în acea perioadă oraşul n-are cu excepţia casei familiei Catargi şi
un mare pod de piatră peste r.Răut.
Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae din Bălţi a fost construită de către Gheorghe Panaioti pe la 1795.
Planul bisericii l-a făcut talentatul arhitect Weismann, după modelul bisericilor catolice din Galiţia.
Iconostasul, compus din foarte frumoase icoane, era o operă măiastră a pictorului român Eustafie, care a
fost adus de la Iaşi la Bălţi încă de către principile rus Potiomkin.
Necătând la bălţile ce înconjoară oraşul, drumurile defecte, Bălţii păstrează un rol important în comerţul
cu vite. Sunt nu mai puţin de 11 iarmaroace pe an. Afaceri importante se fac şi cu cai şi cu vite mari
cornute care se exportă în
Austria.

Regele Carol al II-lea și Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia și premierul Gheorghe Tătărescu la
sfințirea Catedralei Sf. Constantin și Elena (1935)
 Mlăştinile de pe străzile oraşului Bălţi în sec. XIX

Marca oraşului Bălţi, precum şi a întregului judeţ Iaşi, a fost întemeiată printr-un ukaz imperial la 1826.
Ea reprezenta: pe câmp roşu un cap de cal. Despre stabilirea mărcii în jurnalul imperial se explică în
următorul mod: "Marca veche a ţinutului Iaşi reprezintă pe un cal întreg, dar deoarece până acum numai o
parte din acest judeţ s-a alipit la Imperiu, apoi, în amintirea acestei despărţiri în două, s-a fixat noul desen,
care reprezintă numai capul animalului trunchiat". Explicaţia heralgică prin urmare nu cere comentarii!
Limpede şi lămurit.

Str. Carol I în anii 1930

Începutul secolului XX
Judeţul Bălţi a fost primul din Basarabia care s-a pronunţat, la 3 martie 1918, în favoarea unirii Basarabiei
cu România. La 3 martie 1918, Zemstva (Consiliul judeţean) din Bălţi a decis "să ne unim din nou cu
scumpa noastră Ţară-Mamă, România, voind să împarţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile vieţii
noastre viitoare ca şi în vremurile lui Ştefan cel Mare". Peste 10 zile, şi Zemstva din Soroca a cerut
Sfatului Ţării să trimită reprezentanţi la Iaşi pentru "a depune la picioarele Tronului României omagiile
noastre de devotament şi credinţă către regele Ferdinand I, rege al tuturor românilor".
Mai tarzîu, odata cu dezvoltarea nodului feroviar, importanţa Bălţului sporeşte, devenind un mare centru
industrial. Acest specific a fost aprofundat şi în perioada sovietică: oraşul se extinde, iar populaţia devine
mai numeroasă, fiind în special antrenată la marile întreprinderi industriale.

Bălţi a fost până la rearanjarea administrativ-teritorială pe raioane un judeţ al Republicii Moldova. Se

învecina cu România şi cu fostele judeţe Edineţ,Soroca, Orhei şi Ungheni. Capitala sa era oraşul Bălţi.

Stemă și drapel

Explicația noilor simboluri este următoarea:

Scutul dungat de douăsprezece piese de argint și albastru, simbolizează prin procedeul armelor grăitoare
denumirea orașului, care reprezintă forma de plural a substantivului comun „baltă”. În heraldică, argintul
este smalțul apei, iar albastrul culoarea cerului, în această stemă – a cerului reflectat în oglinda apei.
Arcașul, mobila principală a scutului heraldic, este păstrat din prima stemă municipală, aprobată la 31
iulie 1930. În stema de la 1930 arcașul simboliza „vechea strajă ostășească și luptele din această regiune a
Moldovei”. Semnificația nu s-a schimbat nici în stema nouă. În noul blazon arcașul a fost îmbrăcat în
straie și armură ca un arcaș din armata moldovenească din timpul lui Ștefan cel Mare.
Coroana murală de argint cu șapte turnuri care timbrează scutul heraldic semnifică statutul de municipiu
vechi pe care îl are orașul Bălți.
Suporții stemei – doi cai de argint afrontați – simbolizează unitățile administrativ- teritoriale istorice din
care a făcut parte localitatea. Calul din dextra se referă la ținutul istoric Iași, cu capitala la Iași, a cărui
stemă a fost un cal trecând. Calul din senestra se referă la ținutul/județul basarabean Iași/Bălți, a cărui
reședință a fost întotdeauna la Bălți.
Concomitent a fost elaborat și adoptat noul drapel al municipiului Bălți, care este de fapt și primul în
istoria sa, reprezintă: o pânză dreptunghiulară (1 x 2), tăiată alb și albastru și purtând în mijloc un scut
heraldic (înalt de 1/2 din înălțimea a pânzei) cu stema mică a municipiului Bălți: dungat de douăsprezece
piese, alb și albastru, peste care broșează un arcaș în picioare, cu fața și mâinile de carnație, purtând straie
și încălțări roșii, armură galbenă, spadă la șold și tolbă cu săgeți în spate, de aceeași culoare, și trăgând
spre senestra dintr-un arc, de asemenea galben.
Deviza „Cedant arma togae” („Armele să cedeze locul togii”) este preluată din lucrarea „De oficiis” de
Cicero (I, 22, 77). Ea pledează pentru o conducere civilă, consensuală a societății și constituie un îndemn
la soluționarea pașnică a conflictelor și problemelor.

Primul drapel al Bălțiului, 2006