SUPORT DE CURS

GINECOLOGIE SI NURSING IN GINECOLOGIE

A.M.G. – anul III

1
Competențe specifice modulului:
1. Analizează semnele si simptomele specifice afecțiunilor ginecologice.
2. Identifică problemele de dependență si stabileste diagnosticele de îngrijire (nursing) la pacientele cu
afecțiuni ginecologice.
3. Elaborează planul de îngrijire (planul nursing).
4. Aplică intervenții proprii si delegate.
5. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.

NOŢIUNI DE ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA

APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este format din totalitatea organelor specifice cu rol în copulaţie şi procesul de
reproducere. Este alcătuit din: organele genitale externe, organele geniatele interne și glandele mamare în
număr de două (vezi Fig.1):

Fig.1. Aparatul genital feminine Glanda mamară

2
 Aparatul reproducător feminin îndeplineşte un rol dublu. Ovarele produc ovule în vederea fertilizării,
iar uterul asigură nutriţia şi protecţia eventualului produs de concepţie rezultat, pe perioada celor nouă luni de
sarcină.
Evoluţia şi starea morfologică a organelor genitale sunt în strînsă interdependenţă cu starea hormonală,
diferită în fiecare din perioadele de dezvoltare.
Organele genitale interne (care cu excepţia ovarelor, au practic o structură tubulară), sunt localizate profund în
interiorul cavităţii pelvine, fiind protejate de structura osoasă circulară a bazinului.
Totalitatea organelor genitale externe alcatuiesc vulva, care reprezintă deschiderea în afara organelor
genitale şi este alcătuită din (vezi Fig.2.):
muntele lui Venus, acoperit de părul pubian
labiile mari (2)
labiile mici (2)
clitorisul
meatul urinar si glandele Skene
orificiul vaginal
himenul
glandele Bartholin
bulbii vestibulari
glandele aneze regionale
perineul

Fig.2. Vulva

3
 Muntele lui Venus este regiunea anatomică ce acoperă simfiza pubianaă învelită la pubertate de păr. Este
bogat în ţesut gras, fibroconjuctiv, oferindu-i un relief uşor proeminent şi o consistenţă moale de „periniţă”.
Labiile mari în număr de două, ele sunt pliuri cutaneo-mucoase, constituite din fibre musculare şi ţesut
grasos şi conjunctiv. Acestea corespund scrotului ca origine embriologică, au o lungime medie între 7 şi 10 cm
şi se întind de la nivelul muntelui pubian pâna la corpul perineului. Ele sunt acoperite pe faţa externă de piele,
iar pe partea internă de o mucoasă prevazută cu un epiteliu pavimentos. Prezintă foliculi polisebacei pe faţa
externă şi glande sudoripare a căror funcţie debutează la pubertate. Anatomic se unesc şi formează comisura
anterioară, extremităţile posterioare se unesc la fel, între ele şi formează comisura posterioară. Labiile mari
conţin un bogat plex venos, care în caz de traumatisme produce hemoragie şi hematoame extinse. Ele acoperă
în totalitate labiile mici şi fanta vulvară la nulipare (cele care nu au născut), iar la cele care au născut sunt mai
despărţite.
Labiile mici sunt tot doua şi sunt formate din ţesut conjunctiv şi fibre musculare, printre care se gasesc
rare fibre de tip erectil. Sunt acoperite de o mucoasă prevazută cu un epiteliu pavimentos. Ele prezintă glande
sebacee şi glande sudoripare.
Clitorisul este situat la intersecţia anterioară a labiilor mici şi este constituit din doi corpi cavernoşi,
separaţi printr-un sept incomplet. Se termină cu o extremitate proeminentă denumită gland, prevazută cu un
fren. Clitorisul este cea mai sensibilă parte erogenă a femeii, precum și cauza principală a plăcerii sexuale
feminine. Capabilă de a produce excitare sexuală, erecție clitoridiană și orgasm la stimularea sexuală.
Meatul urinar şi glandele Skene, meatul urinar nu este un organ sexual feminin şi nicidecum o zonă
erogenă, este situat la 1-2 cm mai jos de clitoris. Glandele Skene, sunt aşezate parauretral şi se deschid pe
părţile laterale ale orificiului uretral.
Orificiul vaginal este limita dintre vulvă şi vagin, format în totalitate din mucoasă.
Himenul este situaut în orificiul vaginal, el este o parte foarte subţire de piele, care acesta în timpul primul
act sexual se rupe, ceea ce provoacă dureri.
Glandele Bartholin sunt situate pe cele două laturi ale extremităţii inferioare a vaginului în grosimea
labiilor mari. Sunt glande tubulare ramnificate, alcătuite din lobi, formaţi la rândul lor din acini glandulari cu
funcţie muco-secretorie. Ele secretă o cantitate mică de fluid, având rol de lubrefiere în actul sexual.
Bulbii vestibulari sunt organe erectile imperfect dezvoltate, situate pe părţile laterale ale deschiderii
vaginului în baza labiilor mici. Au o lungime de aproximativ 4 centimetri şi 1-2 centimetri lăţime. Cei doi
bulbi se unesc pe dinaintea uretrei prin extremitatile lor anterioare, luând aspectul general de potcoava cu
concavitatea spre exterior, acestea sunt organe erectile incomplet dezvoltate.
Glandele anexe regionale sunt drenate de ganglionii limfatici inghinali şi femurali superficiali şi
profunzi. Aceste glande menţin zona umedă.

4
 Perineul reprezintă totalitatea părţilor moi care închid strâmtoarea inferioară a pelvisului, delimitată de
marginea inferioară a simfizei pubiene, ligamentele sacro-tuberoase şi vârful coccisului.
Din punct de vedere fiziologic, vulva în totalitate protejează actul micţiunii, labiile dirijând jetul urinar. În
actul sexual labiile constituie o prelungire a canalului vaginal. Vulva poate avea mai multe pozitii : anterioară,
la 80% dintre femei; verticală, vulva fiind vizibilă în întregime; posterioară, aceasta fiind ascunsă între coapse.

Organele genitale interne cuprind: vaginul, uterul format din col (cervix), istm si corpul uterin, două trompe
uterine (Faloppe) și două ovare.
Vaginul, este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit în sensul antero-posterior, are rol în copulaţie
(depunerea spermatozoizilor), serveşte drept canal în trecerea fătului şi a anexeleor sale în timpul naşterii,
primeşte penisul în timpul actului sexual.
Datorită elasticităţii lui, are posibilitatea de a se deschide în special în cursul naşterii, când pereţii săi
pot veni în contact cu pereţii bazinului, pentru ca după aceea să revină la dimensiunile obişnuite.
La femeile cu vârsta înaintată, vaginul îşi pierde supleţea, transformându-se într-un conduct foarte
rigid. Vaginul are o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi, înainte având o lungime aproximativ de 10-12 cm,
cu diametrul de 2 cm. In drumul său oblic, străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea
de jos a trunchiului; muşchii din această regiune denumită perineu sunt susţinătorii vaginului şi în bună parte a
tuturor organelor bazinului. Pe faţa internă a vaginului se află mucoasa vaginală, aceasta este alcătuită din mai
multe straturi de celule suprapuse. Suprafaţa mucoasei este neregulată, cu cute transversale, care pornesc de o
parte şi de alta a unor formaţiuni mai îngroşate; aceste cute au un rol important în mărirea suprafeţei de
contact în timpul actului sexual şi în menţinerea lichidului spermatic depus în vagin. Mucoasa vaginală se
modifică în raport cu secreţiile de hormoni sexuali din organism, în special cu secreţia de estrogeni.
Vaginul în partea de sus se continuă cu colul uterin iar în partea de jos se deschide în vulvă; în partea dinapoi
vine în raport cu rectul (unde formează fundul de sac Douglas-care este cel mai adânc), iar în parte dinainte în
raport cu vezica şi uretra (unde la fel, se formeaza de jur împrejurul colului uterin o serie de ,,fund de sac,, ).
Uterul - este organul în care nidează şi se dezvoltă produsul de concepţie şi care produce expulzia
acestuia după dezvoltarea sa la termen. Este situat în regiunea pelviană, pe linia mediană şi reprezintă
raporturi anatomice astfel:
- anterior – cu vezica urinară
- posterior – cu rectul
- inferior – se continuă cu vaginul
- superior – cu organele intestinale şi colonul
- lateral – cu ligamentele largi

5
Uterul este un organ cavitar, care măsoara la nulipare 6,5 cm lungime, iar la multipare 7-8 cm lungime, are un
diametru transvers de 5 cm la baza şi 3 cm în porţiunea medie a colului şi un diametru antero-posterior de 2,5
– 3 cm. Este format din trei porţiuni: corpul, istmul si colul uterin (cervixul).
Corpul uterin este alcatuit din 3 straturi (vezi Fig.3):
 stratul extern (peritoneu)
 stratul mediu (miometru)
 stratul intern (endometru)

Fig. 3. Structura corpului uterin

Peritoneul, reprezentat de seroasa peritoneală, care acopera faţa anterioară până la nivelul istmului, unde se
reflecta pe vezica formând fundul de sac vezico-uterin şi faţa posterioară până la istm şi primii centimetri ai
peretelui vaginal posterior, după care se reflectă pe rect, formând fundul de sac vagino-rectal (Douglas).
Miometrul, este format din fascicule de fibre musculare unite între ele prin ţesut conjunctiv, bogat în fibre
elastice; în regiunea cervicală fibrele musculare sunt într-un procent de 10 % (în sarcină suferă procese de
hipertrofie şi hiperplazie).
Endometrul, este mucoasa care tapetează cavitatea uterină şi este format dintr-un singur strat de celule
epiteliale cilindrice, ciliate, asezate pe un corion citogen, în care endometrul pătrunde formând glandele
endometriale, secretante de mucus şi glicogen.
Endometrul prezintă două straturi:
-superficial, funcţional, care cuprinde epiteliul, glandele şi o parte din corionul citogen.
-profund, corespunzător corionului citogen şi fundurilor glandelor endometriale.
Primul strat se elimină în timpul menstruatiei (strat funcţional), din cel de-al doilea strat epitelial se va
regenera endometrul.
6
Colul, format din ţesut conjunctivo-elastic şi rare fibre musculare. Are formă cilindrică şi este străbătut de un
canal, canalul cervical, care comunică cu cavitatea uterină prin orificiul intern prin orificiul extern. Acesta are
aspect diferit: punctiform la femeile care nu au nascut (nulipare) şi în fantă transversală la cele care au născut.
Mucoasa care acoperă colul are structură diferită: endocol, epiteliu cilindric bogat în glande caliciforme,
secretante de mucus.
Vaginul se inseră pe col după o linie oblică ce urcă posterior, inserţia sa divizând colul în porţiune supra şi
subvaginală.
Porţiunea supravaginală, vine anterior în contact cu peretele postero-inferior al vezicii, prin intermediul
unui ţesut celular puţin dens, care decolează uşor pe linia mediană.
Faţa posterioară, acoperită de peritoneu corespunde fundului de sac Douglas. Marginile laterale sunt în raport
cu baza ligamentelor largi şi spaţiul pelvio-rectal superior.
Porţiunea vaginală a colului este delimitată de suprafaţa de inserţie a vaginului ce se face pe o înalţime
de 0,5 cm şi este la nivelul unirii treimei superioare cu două treimi inferioare posterior, iar anterior la unirea
treimii cu treimea inferioară.
Porţiunea intravaginală proemină în vagin ca un con cu vârful rotunjit şi centrat de orificiul extern care
la nulipare este circular sau în fanta transversală îngustă, fanta care la multipare se lungeşte pana la 1,5 cm.
Buza anterioară mai proeminentă şi rotunjită, cea posterioară mai lungă creează asemănarea cu botul de linx
cu care este comparat. Colul este separat de pereţii vaginului prin cele patru funduri de sac.
Mijloace de fixare şi susţinere.
Mijoacele de fixare şi susţinere al organelor genitale feminine sunt reprezentate de aparatul ligamentar,
care este reprezentat prin:
- ligamente largi
- ligamente rotunde
- ligamente utero-sacrate
Vascularizaţia şi inervaţia
Artera uterină, ramură a iliecei interne (hipogastrica) din care se desprinde cel mai frecvent în trunchi,
comună cu artera ombilicală la nivelul fesţei ovariene.
Artera ovariană, trimite un ram terminal care pătrunde prin ligamentul utero-ovarian, se anastomozează cu
uterine, participând la irigarea uterului.
Venele uterului, se formează din toate tunicile şi confluează intr-un sistem de sinusuri cu peretele endoterial la
nivelul statului plexiform. De la aceasta se formează marginile uterului, veritabile plexuri venoase uterine de
unde sangele drenează prin venele tubare şi ovariene în vena ovariană. În jos, se formează venele uterine ce se
varsă în venele iliace interne. O mică parte din sangele venos urmează calea ligamentului rotund.
7
 Limfaticele
Pornite din endometru şi miometru, formează sub seros o bogată reţea mai abundentă posterior. De aici
pornesc trunchiurile colectoare care de pe marginile uterului se îndreaptă spre diferite grupe ganglionare. O
parte urmează calea ligamentului rotund şi ajung în ganglionii inghinali superficiali, iar alta prin ligamentul
larg la cei iliaci externi. Limfaticele colului împreună cu alte părţi inferioare ale corpului şi superioare a
vaginului colectează la nivelul a trei staţi ganglionare.
1. este formată din ganglionul arterei uterine şi ganglionul obturator iliac intern şi extern
2. este formată din ganglionii iliaci primitivi şi laterosocraţi.
3. este formată din ganglionii lombo-aortici.
Inervaţia uterului este asigurată de plexul utero-vaginal, emanaţie a plexului hipogastric inferior cu
predominenţă simpatică.
Plexul utero-vaginal se prezintă ca o textura densă de fibre şi ganglioni plasat în parametre ce anastomează
contralateralele şi cu plexurile vezicale şi uterine.
Trompele uterine - sau salpingele, sunt cele două conducte musculo-membranoase, situate în partea
superioară a ligamentelor largi. Ele se întind de la coarnele uterine pînă la faţa superioară a ovarelor. La
nivelul trompei are loc întâlnirea ovulului cu spermatozoizii şi constituirea iniţială a oului. Trompele au o
lungime de 10-12 cm cu diametre care variaza pe traiectul lor, între 2 - 4 cm, până la 6 - 8 cm, în partea
terminală.
Fiecare trompă prezintă 4 parţi:
1 istmul care continuă partea internă şi are o lungime de 3 - 4 cm;
2 partea interstiţială, situată în grosimea peretelui uterin;
3 ampula, cu o lungime de 7 - 8 cm – mai dilatată;
4 pavilionul, porţiunea terminală, cu o formă de pâlnie care este dotată cu cate 10-15 franjuri pe margine
(fiimbrii).
Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate. Poziţia lor este asigurată de ligamente largi,
ligamente ovariene, precum si mezosalpinx. Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din arterele
ovariene şi arterele uterine.
Ovarele - sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu funcţie endocrină şi în
acelaşi timp producatoare a ovulelor. Sunt situate în cavitatea pelvină, pe peretele său posterior. Au o formă
ovoidală, cu diametru longitudinal de 3 cm, laţimea de 2 cm şi grosimea de 1 cm. Suprafaţa este netedă până
la pubertate, iar după aceea uşor neregulată. Faţa superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul
trompei. Hilul ovarian se gaseşte pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul utero-ovarian, tubo-
ovarian şi lombo-ovarian, precum şi prin mezo-ovarian. Arterele ovarului provin din arcada vasculară formată

8
din artera ovariană cu o ramură a arterei uterine şi din care se desprind 10 - 12 arteriole care patrund în ovar la
nivelul hilului.
Fiziologia cicluluii menstrual

Termeni cheie:

hormon = substanta secretata de o glanda endocrina sau de celule din alte organe sau tesuturi (sistem nervos,
tract digestiv, rinichi, inima etc) si transportata la distanta, prin circulatia sanguina, la un alt organ sau tesut,
unde aceasta excita sau inhiba o serie de functii sau procese de dezvoltare.

hipotalamus = regiune a creierului, centrul principal al vietii vegetative.

hipofiza = organ neuroglandular cu functie endocrina, situat in creier, in stransa relatie cu hipotalamusul
(sinonim: glanda pituitara).

menstruatie = etapa fiziologica a ciclului menstrual, caracterizata prin eliminare de sange.

ovar = glanda genitala feminina cu dubla functie: exocrina – de maturatie si expulzie a ovulelor si endocrina –
secreta estrogeni, progesteron si androgeni.

folicul = mica formatiune anatomica in forma de sac.

endometru = mucoasa interna a uterului, a carei structura variaza in functie de impregnarea hormonala.
Descuamarea zonei superficiale a endometrului determina menstruatia.
Evenimentul care anunta inceperea unui nou ciclu menstrual este reprezentat de menstruatiei, prima zi a
menstruatiei fiind prima zi a ciclului menstrual.

Ciclul menstrual are 2 faze principale: faza foliculara si faza luteala, intre ele avand loc ovulatia (fazele se
mai numesc pre, respectiv post ovulatorii). Pentru o intelegere mai buna priviti imaginea de mai jos:

9
Inceputul fazei foliculare coincide cu prima zi a ciclului menstrual si cuprinde schimbarile hormonale care
pregatesc organismul pentru ovulatie. Durata fazei foliculare poate varia mult intre cicluri, de la 13 la 18 zile,
si depinde de dezvoltarea foliculului la nivelul ovarului.

In timpul fazei foliculare hipofiza elibereaza hormon foliculo stimulant (FSH), care, dupa cum sugereaza si
numele, stimuleaza dezvoltarea foliculilor ovarieni. Dintre mai multi foliculi ovarieni in dezvoltare, unul
devine dominant si continua evolutia pana la maturare si eliberare de ovul. Aceasta dezvoltare este insotita si
de o crestere a estrogenului.

Fertilitatea creste odata cu evolutia foliculului catre eliberarea ovulului, perioada cea mai fertila fiind cu 5
zile inainte de ovulatie si 2 zile dupa ovulatie. Cele 5 zile inainte de ovulatie sunt datorate duratei de
supravietuire a spermatozoizilor, iar cele 2 zile de dupa ovulatie sunt datorate perioadei in care ovulul poate fi
fecundat. Cu alte cuvinte, daca cu 5-4-3-2-sau-1 zile inainte de ovulatie are loc un act sexual cu eliberare de
spermatozoizi in vagin, acestia pot supravietui pana are loc ovulatia pentru a fecunda ovulul. La fel, daca dupa
1-sau-2 zile de la ovulatie are loc un act sexual cu eliberare de spermatozoizi in vagin, acestia pot fecunda
ovulul care tocmai a fost eliberat de foliculul ovarian maturat.

Odata cu dezvoltarea foliculului dominant are loc si o crestere a nivelului estrogenului. Daca acest nivel
ajunge la un anumit prag, hipofiza intelege ca foliculul este pregatit pentru eliberarea ovulului. Acesta este
momentul cand hipofiza produce hormon luteinizant (LH), care declanseaza ovulatia. Ovulul este eliberat in
trompa uterina si poate fi fecundat (daca are loc un act sexual fara protectie contraceptiva.
Ovulatia marcheaza sfarsitul fazei foliculare si inceputul fazei luteale. Numele fazei vine de la corpul luteal,
formatiune care joaca un rol esential. Corpul luteal este foliculul dominant care tocmai a eliberat ovulul si
urmeaza sa secrete progesteron, hormonul care mentine conditiile optime in uter pentru o eventuala
fecundatie si implantare.

Daca are loc fecundatie si implantare, corpul luteal continua sa secrete progesteron pana la inceperea
dezvoltarii placentei in al 2-lea trimestru de sarcina. Daca nu are loc fecundatie si implantare, corpul luteal se
dezintegreaza dupa aproximativ 14 zile, cauzand o scadere a nivelului de progesteron, ceea ce marcheaza
inceperea unui nou ciclu menstrual.

Daca faza foliculara are o durata dependenta de evolutia foliculului si poate tine de la 13 la 18 zile, faza
luteala are o durata fixa de aproximativ 14-15 zile (perioada dupa care se opreste secretia de progesteron din
cauza dezintegrarii curpului luteal in lipsa fecundatiei si implantarii). Tocmai din cauza asta, la ciclurile
regulate, dar cu durata diferita de 28 de zile, data cea mai probabila a ovulatiei se calculeaza ca fiind cu 14
zile inainte de incheierea ciclului menstrual.

Asta e in mare un ciclu menstrual considerat normal. Durata unui astfel de ciclu menstrual variaza de
la 21 la 40 de zile, avand o medie de 28 de zile. Pentru a afla cate zile are ciclul tau menstrual trebuie sa
numeri zilele de la inceputul unei menstruatii (prima zi a ciclului menstrual) pana la ziua premergatoare
urmatoarei menstruatii (ultima zi a ciclului menstrual).
Durata menstruatiei poate fi intre 1 si 8 zile, cu o medie de 4-5 zile, perioada in care se pierd cantitati similare
de sange de la un ciclu la altul.

Chiar daca majoritatea schimbarilor se petrec fara a putea fi constientizate, exista unele care te pot ajuta sa-ti
faci un calendar: menstruatia (ai prima zi a ciclului menstrual), cresterea temperaturii bazale (ai ziua
ovulatiei), la care mai adaugi 14 zile si ai sfarsitul ciclului menstrual. Se poate urmari si evolutia
caracteristicilor mucusului.
10
Metoda mucusului

11
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE A FEMEII

Sănătatea femeii are importanţă deosebită pentru îndeplinirea rolului său social. Educaţia pentru sănătate
începe de la vârste foarte tinere şi trebuie adaptată fiecărei etape fiziologice din viaţa femeii.
Cunoştinţele mamei se răsfrâng în viaţa de mai târziu a fetiţei.
În prima copilărie şi la vârsta preşcolară îmbolnăvirea este posibilă prin pătrunderea germenilor direct în căile
genitale în timpul jocului, în locuri murdare şi praf, dacă fetiţa nu este apărată prin lenjerie curată, frecvent
schimbată. Jocul, viaţa în aer liber, mişcările, alimentaţia şi somnul au importanţă în dezvoltarea generală a
organismului, trebuind dirijate cu grijă şi supravegheate. Aceste îngrijiri revin mamei, care are datoria de a
ajuta fetiţa să-şi formeze deprinderi şi comportamente pentru perioada următoare, când aceasta va fi capabilă
să respecte singură măsurile de igienă.
Perioada prepubertară este caracterizată de dezvoltarea, extrem de rapidă, fizică şi psihică, când pot
apărea primele preocupări sexuale.
Alimentaţia bogată în vitamine, cu toate principiile de bază (glucide, protide, lipide), fortificarea
organismului prin exerciţii scutesc fetiţa de îmbolnăviri grave cu repercusiuni asupra întregii sale vieţi.
Câştigarea încrederii, comunicarea directă cu mama, orientarea către preocupări intelectuale vor scuti
fetita de pervertirile sexuale, de alterarea simţului moral.
Pubertatea este o perioadă critică. Sub influenţa hormonilor, dezvoltarea organismului este aproape terminată.
Apare prima menstruaţie, se dezvoltă caracterele sexuale secundare. Pentru aceste transformări, fetiţa trebuie
pregătită din timp. Va fi informată asupra eventualei stări de disconfort care poate însoţi primele cicluri şi va fi
ajutată s-o combată. Va fi educată să păstreze o igienă riguroasă în timpul menstruaţiei, prin: baie zilnică,
schimbarea tampoanelor, evitarea oboselii.
Odihna, căldura locală, aspirina au un efect calmant asupra durerilor menstruale.
Când aceste dureri sunt mari şi obligă fetiţa să-şi întrerupă activitatea, este consultat medicul. Fetiţa
trebuie informată asupra factorilor care accentuează starea de disconfort: stresul, oboseala. Uneori, în timpul
menstruaţiei apar: tendinţa la oboseală, lipsa de energie, se reţine apă în organism, eliminarea producându-se
în primele zile ale menstruaţiei.
Perioada de activitate genitală se întinde până la încetarea progresivă a funcţiei aparatului genital,
marcată de menopauză.
În această perioadă, tânăra femeie îşi întemeiază o familie, poate avea una sau mai multe sarcini, viaţa sexuală
nefiind lipsită de riscuri, având în vedere posibilitatea transmiterii unor boli.
Femeia trebuie să păstreze în continuare o igienă riguroasă, să fie informată cu privire la riscul actului
sexual neprotejat, al transmiterii bolilor pe această cale şi, mai ales, implicaţiile pe care aceste boli le au
asupra sănătăţii, în general şi asupra aparatului genital, în special. Afecţiunile inflamatorii pot fi cauza
sterilităţii sau a sarcinii ectopice.
Contracepţia şi planificarea familială trebuie să fie cunoscute de către femei, astfel încât să evite
sarcinile nedorite şi, mai ales, întreruperea cursului prin avort la cerere sau empiric.
Femeile să fie informate că, şi în situaţia în care întreruperea se face într-o unitate spitalicească, în
cabinet de specialitate de către o persoană autorizată, intervenţia nu este lipsită de riscuri, inflamaţiile şi
sângerările nefiind rare.
Când femeia se hotărăşte să devină mamă, ea trebuie să consulte un specialist şi acest lucru este foarte
important când în familie există probleme de ordin genetic sau alte boli cu transmitere ereditară.
Sarcina reprezintă o etapă deosebită în viaţa femeii, care va avea un rol în plus, acela de mamă, pentru
care trebuie să fie pregătită să şi-l asume.
Trebuie ştiut faptul că sarcina înainte de vârsta de 18 ani sau după 35 de ani, la femei care suferă de o
boală pe care sarcina o poate agrava, ori la femei care au născut patru copii, creşte riscurile din punct de
vedere al sănătăţii.
În multe ţări din lume şi în ţara noastră continuă să moară un număr mare de femei datorită avortului
efectuat empiric. Decesele pot fi evitate prin utilizarea corectă a metodelor de contracepţie printr-o educaţie
12
corespunzătoare. Tuturor fetelor tinere trebuie să li se acorde timpul necesar să devină femei înainte de a
deveni mame.
Din motive legate de sănătate, nici o fată nu ar trebui să aibă o sarcină înaintea vârstei de 18 ani.
Copiii născuţi de femei mai înainte de 18 ani au mai multe şanse să se nască prematur şi să aibă greutate mică
la naştere, iar naşterea poate fi mai dificilă.
După vârsta de 35 de ani, riscurile pentru sănătatea femeii legate de sarcină şi naştere încep din nou să
crească. Multiparitatea prezintă o serie de probleme, uterul fiind obosit, tonusul este scăzut, prezentaţiile
transverse sunt mai frecvente, de asemenea - accidentele hemoragice. Creşte riscul naşterii unor copii
malformaţi sau cu greutate mai mică.
Intervalul dintre două sarcini trebuie să fie cuprins între doi şi patru ani, timp necesar pentru ca
organismul matern să se refacă fizic şi psihic, să-şi refacă forţa şi energia.
Riscurile la naştere pot fi considerabil reduse prin controale repetate pe tot parcursul sarcinii, efectuate
de către medicul generalist, medicul de Obstetrică-ginecologie şi de asistentul medical.
În timpul sarcinii, femeia trebuie să fie informată asupra modificărilor organismului, a limitei creşterii
în greutate care nu trebuie să depăşească 12 kg.
Dacă în perioada copilăriei femeia nu a fost bolnavă, scade riscul de a avea probleme în cursul sarcinii
şi al naşterii.
Toate femeile care doresc o sarcină trebuie să ştie că fumatul, alcoolul şi drogurile exercită influenţe
grave asupra produsului de concepţie.
Perioada de menopauză este o nouă etapă critică în viaţa femeii dominată de încetarea progresivă a
funcţiei aparatului genital, însoţită de o serie de tulburări cum sunt: anomaliile menstruale, tulburările
vasomotorii, sub forma valurilor de căldură (bufeuri), osteoporoză, ateroscleroză, modificări la nivelul
tractului genito-urinar. Femeia mai acuză: insomnie, iritabilitate, cefalee, instabilitate afectivă, depresie.
Probleme deosebite pune menopauza patologică sau cea determinată de intervenţiile chirurgicale
mutilante, care întrerup brutal activitatea hormonală.
Asistenta medicală poate fi un ajutor preţios pentru femeia preocupată de transformările care se produc
în organismul ei, ca sursă de informaţii, sfătuitor şi sprijin emoţional, în aplicarea tratamentului de substituţie.
Consultarea medicului în anumite situaţii este necesară, controlul de specialitate de asemenea, pentru a
preveni unele afecţiuni favorizate de încetarea funcţiei de protecţie a hormonilor. Pot apărea şi probleme ale
cuplului din cauza scăderii libidoului.
În prezent, există o preocupare deosebită pentru tratarea menopauzei, constatându-se o creştere
a speranţei de viaţă, a limitei vârstei active.
Autoexaminarea sânului trebuie să stea în atenţia oricărei femei şi orice modificare trebuie raportată
medicului. Femeia va fi instruită cum să examineze sânul sistematic, contribuind, în acest fel, la depistarea
precoce a tumorilor de sân.
Fiecare femeie trebuie să cunoască câteva noţiuni deosebit de importante:
• boala apare, cu precădere între 40 şi 60 de ani, dar practic poate surveni ia orice vârstă
• cu cât tumora este depistată mai devreme, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari
• autopalparea sistematică poate depista boala în faze incipiente, încât vindecarea să poată fi posibilă
• amânarea prezentării la medic scade şansele vindecării.
De asemenea, este necesar să fie cunoscute semnele de alarmă:
• prezenţa unei tumori la nivelul sânului, de obicei nedureroasă
• apariţia unei secreţii prin mamelon, mai ales dacă este sanguinolentă şi într-o singură parte
• modificarea conturului sânului, retracţia pielii sau a mamelonului, aspect de "coajă de portocala"
• prezenţa unui nodul în axilă.
Aceste semne nu sunt evidente de la început, de aceea trebuie căutate atent și sistematic, periodic după
o anumită tehnică.
Intervalul optim dintre două examinări este de o lună, în special după ciclu.
Asistenta medicală trebuie să instruiască femeia cum se face autoexaminarea:
• femeia se aşază în picioare în faţa oglinzi, şi începe prin vizualizarea din faţa a sânilor şi din profil;
13
• se poate observa la primul examen o uşoară asimetrie sau diferenţă de dimensiune, fără nici o semnificaţie
patologică;
• se observă dacă nu există o bombare sau o refracţie a pielii. Se exercită o uşoară presiune în jurul
mamelonului (manevră asemănătoare mulgerii), pentru a provoca o eventuală secreţie neobservată;
• se face palparea propriu-zisă, totdeauna cu mâna opusă sânului examinat;
• o modalitate simplă şi eficientă de autopalpare se realizează astfel:
I. se delimitează aria de examinat între o linie care trece la nivelul claviculei şi alta situată submamar, iar
lateral de la stern până în mijlocul axilei (Fig. 49 a);

Fig. 49
a) Delimitarea ariei b) Examinarea c) Palparea prin mişcări circulare
prin mişcări verticale

II. examinarea se începe din axilă, coborând şi urcând pe direcţie verticala pe toată aria delimitată (Fig. 49 b);
III. palparea se face cu toată suprafaţa celor patru degete (nu cu vârful), realizând mici cercuri pe fiecare
porţiune atinsă (Fig. 49 c);
IV. se face întâi palparea superficială, exercitând o presiune uşoră în vedera depistării unor formaţiuni aflate în
vecinătatea pielii, apoi o palpare profundă, cu o presiune mai fermă (până la limita durerii), care permite
detectarea unor noduli aflaţi în profunzime

Fig. 50. împărţirea sânului asemănător cadranului unui ceasornic

• examinarea se mai poate face asemănând sânul cu cadranul unui ceasornic împărţit în 12 zone,
corespunzătoare fiecărei ore. Femeia se aşază pe spate (Fig. 50), pune sub umărul din partea examinată un
prosop sau o pernă, introduce mâna de aceeaşi parte sub cap, realizând o distribuţie uniformă a sânului pe
piept. Palparea începe cu poziţia orei 12, prin mişcări circulare în sensul acelor de ceasornic, iar la sfârşit se
strânge uşor mamelonul între degetul mare şi arătător, pentru a observa o eventuală secreţie • după ce întregul
sân a fost palpat cu atenţie, se examinează axila şi apoi se trece la sânul opus în aceeaşi ordine.
Metoda autopalpării reprezintă în prezent, singura modalitate prin care tumorile maligne pot fi
descoperite timpuriu, când tratamentul este eficace şi uneori nemutilant.
Prezentarea la medic este obligatorie pentru examinări suplimentare (mamografie, biopsie etc), pentru
stabilirea diagnosticului şi posibila mamectomie, terapie cu raze, chimioterapie şi terapie hormonală.

14
 SEMNE SI SIMPTOME IN GINECOLOGIE

Menstruaţia reprezintă eliminarea perioadică a mucoasei uterine împreună cu o cantitate de sânge în cazul în
care nu s-a produs fecundaţia ovulului. Ea poate prezenta uneori variaţii ce ţin de perioade sau de cantităţi
neobişnuite.

- tulburările ciclului menstrual:

tulburări în exces:
menoragia – menstruatie cu hemoragie in exces si durata prelungita
hipermenoreea - hemoragie menstruala cu flux foarte abundent,
polimenoreea - intervale scurte între menstre,
metroragia - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive,
menometroragia - scurgere menstruală prelungită (depășind șapte zile) si excesiva cantitativ;
tulburări în minus:
- hipomenoreea tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange,
- oligomenoreea - intervale lungi între menstre,
- amenoreea- lipsa completă a menstrelor;
- sindromul premenstrual - manifestari somatice si psihice care apar cu regularitate pe parcursul fazei luteale
a ciclurilor menstruale (cu 10-14 zile inainte de instalarea menstruatiei;)
- sindromul intermenstrual - durere ciclica intermenstruala contemporana cu ovulatia impreuna cu alte
simptome posibile, neobligatorii (jena, balonare, sangerare vaginala).
- hemoragia- pierderi anormale de sange;
- leucoreea:
- albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;
- galben verzuie, în gonococie;
- roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
- hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; secreţie vaginală abundentă: 200
-400 ml.
- semne funcţionale asociate (prurit, arsuri, algii pelviene, dispareunie, usturimi la sfârsitul micţiunii;)
- durerea pelvină,
- dispareunia - durere permanenta sau intermitenta in timpul actului sexual;
- dismenoree - apariţia durerilor în timpul menstrei.

EXPLORARI PARACLINICE ŞI DE LABORATOR IN GINECOLOGIE

Histerometria
- măsoară cavitatea uterină şi precizează direcţia acesteia. Nu se face în sarcină.

Punctia fundului de sac Douglas (culdocenteza)

– este o varianta a punctiei intraperitoneale, prin care se realizeaza o legatura intre cavitatea peritoneala si mediul exterior prin
intermediul unui ac de punctie.
– reprezintă un gest medical prin care se pătrunde cu un ac pe cale transvaginală (la femeie), respectiv
transrectală (la bărbat) la nivelul fundului de sac Douglas.

Scopuri:
• explorator
15
 confirmarea prezentei unei colectii patologice - stabilirea naturii colectiei (puroi, sange, ascita). - este indicată pentru
precizarea diagnosticului în sarcina extrauterină, piosalpinx, hidrosalpinx.
• terapeutic
evacuarea colectiei de lichid - introducerea de substante medicamentoase.

Materiale necesare:
- ac de punctie diam. 2 mm, lung 12 – 14 cm, montat pe seringa de 20 ml,
- valve vaginale
- pensa de fixat colul uterin
- pense lungi cu tampoane
- cateter de metal ptr. golirea vezicii urinare, sonde vezicale
- irigator ptr. spalatura vaginala
- eprubete sterile, uscate, etichetate ptr. recoltarea probelor de laborator
- manusi sterile de cauciuc
- materiale pentru dezinfectia locala
- permanganat de potasiu sol. 0,2-0,3 %, alcool iodat
- materiale de protectie a mesei pe care se efectueaza punctia
- tavita renala
- medicamente: anestezice

Pregatirea bolnavei si executarea punctiei:

asistenta
- anunta bolnava si îi explica necesitatea tehnicii
- punctia se executa in sala de tratamente pe masa ginecologica
- bolnava isi goleste vezica urinara / sondaj vezical
- asezarea bolnavei in pozitie ginecologica
- spalatura vaginala cu sol. de permanganat de potasiu
- se trece la efectuarea punctiei:: medic + 2 asistente - spalare pe maini cu apa si sapun
medicul
– introduce valvele vaginale si descopera larg colul uterin, apoi fixeaza cu pensa de col buza superioara a colului si trage uterul
in sus pentru. a descoperi cat mai mult fundul de sac posterior
- o asistenta medicala tine valvele departatoare;
- cealalta asistenta va fixa pensa de col si deserveste medicul cu instrumentele necesare-in primul rand acul de punctie
montat pe seringa;
- dezinfectia locului de punctie cu alcool;
- locul punctiei : in dreapta / stanga colului uterin si usor inapoia acestuia , urmarind sa seajunga in regiunile parauterine-
anestezie locala- efectuarea punctiei si recoltarea colectiei prin aspiratie cu ajutorul seringii;
- dupa golirea fundului de sac se retrage acul, se badijoneaza locul punctiei cu un tampon cu alcool dupa care se
indeparteaza , atat pensa de col cat si valvele;
- se transporata bolnava la pat, se supravegheaza pulsul, TA, pansamentul;
Examinarea lichidului extras
- examen macroscopic pentru aspectul si continutul, cantitatea lichidului extras ;
o 2 probe in eprubete sterile se trimit la laborator ; din lichidul purulent se fac insamantari pe medii de cultura si sunt
imediat depozitate la termostat ptr. identificarea germenului si executarea antibiogramei;
o notate in foaia de observatie (punctia, natura , cantitatea lichidului extras, numele medicului)

Curba termica bazala

16
 Metoda temperaturii bazale ( a curbei termice) :se bazeazǎ pe efectul termogen al progesteronului şi pe
modificarea curbei termice în momentul ovulaţiei ( dacǎ se considerǎ o singurǎ ovulaţie într-un ciclu
menstrual). Ovulaţia se produce fie în ultima zi de temperaturǎ bazalǎ, fie în ziua a 2-a sau a 3-a de creştere a
temperaturii bazale.Explicaţia este datǎ de creşterea concentraţiei de progesteron cu efectele termogene
menţionate. În preajma ovulaţiei, temperatura bazalǎ creşte cu 0,2 – 0.4 º C. Aceastǎ creştere trebuie sǎ fie de
3 zile la rând şi şi sǎ fie mare ca temperatura din 6 zile anterioare. Spermatozoizii pot supravieţui în medie 3
zile ( în cazuri excepţionale şi 7 zile !), ca atare 3 zile dupǎ ciclu cât şi
dupǎ ovulaţie existǎ o perioadǎ de fertilitate. La femeile cu cicluri neregulate aceastǎ metodǎ nu poate fi
folositǎ.( V.Luca)

Recoltarea secretiilor vaginale

→ Definiţie:
~ Secretia vaginala este un transsudat al mucoasei vaginale. Contine celule epiteliale de descuamare,
germeni in functie de diversi factori (varsta, stari fiziologice sau patologice) si de continutul in
glicogen. Prezenta glicogenului, a acidului lactic si a lui Lactobacillus dau un ph acid cu rol de aparare
contra infectiilor.
~ Examenul bacteriologic este dificil si fidelitatea rezultatelor este conditionata de: prelevare, transport,
examinare, interpretare.
~ PH-ul acid are rol de apărare contra infecţiilor.
~ După menopauză flora vaginală este asemănătoare cu flora vulvară prin absenţa germenilor din grupul
lactobacilus care menţin pH-ul.

→ Scopul recoltărilor:
~ Determinarea agenţilor patogeni.
~ Stabilirea diagnosticului bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.
~ Descoperirea proceselor tumorale.

→ Materiale necesare:
~ valvă vaginală.
~ specul vaginal.
~ mănuşi de cauciuc.
~ tăviţă renală.
~ lame de microscop;
~ tampon de exsudat cu mediu de transport;
~ comprese sterile;
~ pensa;
~ container pentru deseuri medicale;
~ container cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar medical.

→ Pregătirea bolnavei:
~ Pregătirea psihică:
o Se anunţă bolnava şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
o Se aşează în poziţie ginecologică.
o Se dezveleşte regiunea.
o Cu 2-3 zile înaintea → repaus sexual şi terapeutic.
o Se face toaleta genitală – fără substanţe dezinfectante.

→ Locul recoltării:
17
 ~ Colul uterin, fundul de sac Douglas.
~ Orificiul glandelor Bartholin.
~ Meatul urinar.

Mod de recoltare
Recoltarea se efectueaza pe masa ginecologica de catre personal instruit de medicul specialist.
Se verifica daca pacienta indeplineste conditiile de pregatire pentru efectuarea examenului din secretii
genitale.
Se invita pacienta sa se aseze pe masa ginecologica cat mai comod si relaxat. Se atentioneaza asupra
faptului ca valvele fiind metalice pot produce o usoara senzatie de disconfort.
Se introduc valvele pe rand, intai valva posterioara, apoi valva anterioara si se departeaza peretii
vaginului pentru a se exprima colul uterin intre cele doua valve.

Pentru examen citobacteriologic si cultura din secretia vaginala:

- Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele.
- Pe valva posterioara se preleveaza o cantitate de secretie din fundul de sac vaginal.
- Persoana care recolteaza introduce cu grija tamponul de exsudat pe valva posterioara si recolteaza o
mica cantitate din secretia vaginala exprimata pe aceasta; retrage tamponul.
- Se extrage valva si se deverseaza secretia la unul din capetele unei lame de microscop (stearsa in
prealabil cu alcool si uscata).
- Peste lama cu produs se suprapune o a doua lama si se executa o miscare energica de alunecare pe
axul lung al celor doua lame. Secretia astfel intinsa trebuie sa fie uniforma pe cele doua lame, subtire si sa
cuprinda cca 4/5 din lungimea lamei.
- Cele doua lame se lasa la uscat la loc ferit de curenti de aer cald sau umezeala.

Pentru examenul citobacteriologic si cultura din secretia de col:

- Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele cu colul exprimat intre ele.
- Persoana care recolteaza sterge cu o compresa sterila exocolul indepartand secretia vaginala de pe suprafata
acestui.
- Cu un tampon de exsudat se patrunde cca 1.5 cm in endocol si se imprima miscari de rotatie completa,
insistand pentru o buna stergere a mucoasei.
- Tamponul se descarca prin miscari de rotatie pe doua lame de microscop; lamele se lasa sa se usuce.
- Pentru cultura se introduce un al doilea tampon la cca 2 cm in colul uterin imprimandu-se miscari de rotatie
pentru stergerea mucoasei endocolului.
La sfarsitul recoltarii valvele se pun in containerul cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar;
compresele sterile se arunca in containerul de deseuri medicale.
Pentru examenul bacteriologic al secretiei vaginale sau al secretiei de col uterin, laboratorul
recomanda – pentru o mai buna orientare si interpretare a produsului – recoltarea tandemului: lame pentru
examenul citobacteriologic si tampon pentru cultura, ambele analize executandu-se doar daca sunt bifate pe
cerere.
Pe lame si pe tamponul de exsudat se lipesc etichete cu codul de bare identic cu cea lipita pe cerere sau
pe alte recipiente de recolta din aceeasi zi la acelasi pacient.
Daca la aceeasi pacienta se recomanda si examenul Babes Pappanicolaou, recoltarea si inscriptionarea
lamelor se efectueaza conform cu protocolul de recoltare al laboratorului de anatomie patologica, iar
solicitarea analizei se efectueza pe formularul tip de Cerere de analize de anatomie patologica. Lamele pentru
examenul itodiagnostic se invelesc in formularul tipizat pentru acest examen si se aduc la laborator, insotite
de Cererea de analize de anatomie patologica, separat de lamele pentru examenul citobacteriologic.

Mod de recoltare pentru antigene genitale (Antigene Chlamydia trachomatis si Mycoplasma/Ureaplasma)

18
Materiale suplimentare necesare:
- flacon cu mediu pentru Ag Chlamydia trachomatis procurat din laborator (capac mov); se pastreaza la
temperatura camerei;
- flacon cu mediu pentru Ag Mycoplasma/Ureaplasma procurat din laborator (capac alb); se pastreaza la
frigider daca nu este folosit in ziua respectiva.
Se procedeaza la fel ca cultura din secretia de col.
Dupa recoltare, varful tamponului se introduce in recipiente speciale dedicate corespunzator fiecarui antigen
avand grija ca partea cu produs (dopul de vata) sa fie imersat in mediul de transport; tija tamponului se rupe
pentru a putea permite inchiderea cu capac.
Pe recipiente se lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate
pacientului in acelasi timp.

Mod de recoltare pentru genotipare HPV (Human Papilloma Virus)

Materiale suplimentare necesare: flacon cu mediu si periuta pentru HPV procurat din laborator; se
pastreaza la temperatura camerei.
Se procedeaza ca la punctul anterior pentru cultura din secretia de col.
Dupa recoltare, varful periutei se introduce in flaconul cu mediu avand grija ca partea cu produs
(periuta) sa fie imersat in mediul de transport; tija periutei se rupe pentru a putea permite inchiderea cu capac.
Pe recipiente se lipeste eticheta cu cod de bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate
pacientei in acelasi timp.

→ Pregătirea produsului recoltat pentru laborator:

~ Produsele recoltate trebuie examinate în maxim 1-2 ore.
~ Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
~ Din produsele recoltate se fac frotiuri şi însămânţări pe medii de cultură.
~ Pentru gonococ, însămânţarea se face imediat.
~ Pentru examen bacteriologic imediat din secreţiile vaginale, se face un preparat nativ între lamă şi
lamelă colorat gram şi cu albastru de metilen. Se observă la microscop mişcarea activă a protozoarului.
~ Obligatoriu → se face antibiogramă.

→ Interpretarea rezultatelor:
~ Prezenţa leucocitelor confirmă procesul infecţios.
~ Flora bogată fără leucocite poate coexista cu o mucoasă vaginală normală.
~ Germeni frecvenţi:
o La nivelul colului → streptococ, escherichia coli, bacteroides species, clostridium.
o La nivelul vaginului → Trichomonas, candida albicans, neisseria gonoreae.
~ Testul Papanicolau:
o Celule normale → endocervicale, endometriale, leucocite.
o Celule anormale → metaplazice, discariotice, tumorale.
~ Clasificarea rezultatelor pe 5 clase.
o Absenţa celulelor anormale.
o Citologie anormală fără evidenţă de malignitate.
o Citologie sugestivă neconcludentă pentru malignitate.
o Citologie puternic sugestivă de malignitate.
o Citologie clar malignă.

→ Îngrijirea bolnavei după recoltare:

19
 ~ Se face toaleta regiunii.

→ Observaţii:
~ Se folosesc materiale şi instrumente sterile.
~ În timpul recoltării se evită atingerea vulvei sau a pereţilor vaginului.

Testul PAPANICOLAU

Testul citologic Papanicolau (numit şi Babes- Papanicolau după denumirea doctorului român Aurel
Babes, care a preconizat depistarea precoce a cancerului genital feminin prin examinarea frotiului citovaginal)
este o analiză obţinută prin recoltarea prin perire a celulelor din cervix şi apoi fixarea lor pe o lamă de sticlă.
Deşi analiza celulelor din cervix este cea mai des folosită, testul Papanicolau permite şi evaluarea citologică a
celuleor polului vaginal şi endocervicale.

Tehnica de recoltare a secretiei cervico-vaginale

pentru testul BABES PAPANICOLAU in mediu lichid
Pregatirea pacientei

Pentru recoltarea probei citologice in vederea realizarii testului Babes Papanicolaou trebuie indeplinite mai
multe conditii:
- absenta hemoragiei cervico-vaginale abundente;
- femeia nu trebuie sa fi primit recent medicatie locala sau sistemica, mai ales ca se cunoaste efectul
unor medicamente asupra mucoasei epiteliale (tetraciclina, digitala, etc.). Unele substante acide/bazice
influenteaza indicele acidofil, altele influenteaza penetrarea colorantilor in celule;
- nu trebuie sa existe un istoric recent (sub 6 saptamani) de terapie chirurgicala, termoterapie,
radioterapie, la nivelul colului uterin sau al vaginului;
- pacienta nu trebuie sa fi avut contact sexual in ultimele 48 de ore;
- pacienta trebuie sa evite spalaturile locale cu 24 de ore inainte de recoltare;
- recoltarea probelor pentru alte teste din zona cervico vaginala (gonoree, chlamydia, cultura bacteriana
din col-CCB ) inainte de recoltarea pentru testul Papanicolaou nu este recomandata.
Aceste prelevari pot determina indepartarea unor celule transformate malign sau cu leziuni premaligne astfel
incat acestea nu pot sa mai fie depistate. Pot apare rezultate fals negative.

Perioada de recoltare:in afara perioadei menstruale, preferabil la mijlocul ciclului menstrual.

Locul de prelevare
- prelevare de la nivelul exocolului si endocolului cuprinzand si zona de transformare
daca se evidentiaza leziuni in zona cervico-vaginala se recolteaza proba si din aceste leziuni si se precizeaza
locul de unde s-a recoltat in fisa de insotire a probei.

Materiale necesare :
- speculum vaginal bivalvular
- aplicator cu tija şi pat din bumbac
- 3 lame de sticlă pentru citire microscopică
- fixative
- lampă ajustabilă
- câmp
- manusi chirurgicale de unica folosinta
- fisa de insotire a probei

20
 - instrumente de recoltare: periuta cervicala(Atentie! nu se utilizeaza periuta cervicala la femeile
insarcinate)
- recoltor special cu mediu lichid
- Pap stick
- formulare cerere analize laborator

Recoltare:
- confirmarea identităţii pacientei;
- se explică procedura pacientei;
- se spală mâinile;
- se explică pacientei importanţa relaxării musculaturii perineale pentru a uşura efectuarea examinării şi
recoltării;
- se cere pacientei să micţioneze înainte de efectuarea procedurii de recoltare;
- se asigură intimitate şi se cere pacientei să se dezbrace de la brâu în jos;
- este acoperită cu un halat de unică folosinţă şi ajutată să se aşeze pe masa ginecologică;
- se potriveşte lampa pentru luminozitate maximă în zona genitală;
- se înlătură halatul din zona genitală;
- se oferă mănuşi medicului(/ asistenta medicala imbraca manusi) şi speculul vaginal. Nu se vor folosi
lubrefinate pentru acesta pentru a nu interfera cu rezultatul testului. Se poate uda speculul cu apă caldă
pentru a uşura inserţia.
- se anunţă pacienta când i se introduce speculul pentru a preveni tresărirea şi încordarea musculaturii
- se sugerează pacientei să se relaxeze şi să respire adânc în timpul introducerii speculului.
- după introducerea specului acesta este lărgit pentru expunerea cervixului şi apoi blocat pentru
începerea recoltării;
- se oferă medicului pe rând aplicatoarele şi periuţa necesare recoltării celulelor din diferitele zone. Se
introduce periuta in endocervix numai cat se introduc toti perii in canalul endocervical. Pentru periuta
cervix rotirea se face in sensul acelor de ceasornic de 5 ori, iar pentru periuta Combi (cu partea pentru
endocol mult mai lunga) rotirea se face in sensul acelor de ceasornic doar de doua ori (deoarece este
mult mai abraziva). Se scoate periuta cervicala.
Foarte important!!
Se detaseaza capul periutei dupa recoltare si se introduce in recipientul cu mediu lichid, apoi se insurubeaza
capacul!
Pentru recoltatrea pe lame, după fiecare recoltare, se vor lua aplicatoarele şi se vor roti blând pe câte o lamă
de sticlă peste care se va pune imediat un fixator pentru prevenirea uscării celulelor;
- lamele microscopice vor fi marcate diferit în funcţie de zonele din care s-au recoltat celulele. La un
test complet, medicul va recolta celule din zona cervicală, endocervicală şi a polului vaginal.
- după recoltare se deblochează speculul pentru a fi scos evitând rănirea pereţilor vaginali;
- este ajutată pacienta să coboare de pe masa de examinare;
- se completează formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data ultimei menstruaţii, apoi se
trimit probele la laborator.

Consideraţii speciale :
1 *înainte de efectuarea testului, pacienta va trebui învăţată să nu facă spălături vaginale cu 48 de ore
înainte şi să nu folosească ovule vaginale
2 *recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile înainte de menstruaţie sau la o săptămână după menstruatie.

21
Recoltarea probelor pentru lohiocultura

Materiale necesare
-Valve ginecologice
-Tampon de exsudat cu mediu de transport
-Materialele necesare pentru efectuarea toaletei interne si externe conform
procedurii interne a spitalului
Mod de recoltare
Recoltarea se efectueaza in sectia de Obstetrica-ginecologie, in sala de tratamente de catre personalul asistenta
responsabila si instruita pentru aceasta manevra.
Se efectueaza toaleta locala externa si interna conform protocolului intern aprobat pe sectie.
Dupa efectuarea toaletei se introduc valvele prin manevre blande. Se evidentiaza colul uterin. Se recolteaza
prin introducerea tamponului de exsudat in cavitatea uterina. Se retrage cu grija si se introduce in tubul cu
mediu de transport.
Pe tubul cu tamponul de exsudat se lipeste eticheta cu codul de bare identic cu cel de pe cerere sau alte
recipiente recoltate pacientului in acelasi timp.

Testul Lahm-Schiller (testul cu Lugol)

- detectează stările precanceroase ale colului uterin, bazându-se pe proprietatea epiteliului normal
exocervical şi vaginal de a se colora în brun-acaju cu o soluţie iodo-iodurată. Poate fi folosit pentru
depistarea în masă a cancerului de col uterin. Leziunile nu se colorează, ceea ce permite efectuarea
biopsiei dirijate.

Colposcopia
- examenul endoscopic al colului uterin, se realizează după badijonarea cu acid acetic 2-3% urmată de
efectuarea testului Lahm-Schiller. Este metoda suplimentară de cercetare a leziunilor exocervicale descoperite
la examenul cu valve.

Celioscopia
- este o endoscopie a cavităţii pelviene după instituirea pneumoperitoneului. Permite puncţia unor
formaţiuni chistice ovariene, localizarea sediului obstrucţiei tubare, precizarea cauzelor unor dureri pelviene.

Biopsia de col -biopsia de endomotru

- constă în prelevarea unui fragment de ţesut pentru examenul histopatologic. Endometrul se recoltează prin
metoda chiuretajului uterin.

Chiuretajului uterin

Chiuretajul uterin consta in dilatarea colului uterin cu ajutorul unor dilatatoare si indepartarea stratului
superficial al mucoasei uterine (endometrul) cu o chiureta, pensa sau dispozitiv de biopsie. Tesutul extras este
investigat ulterior in laborator.

Scop:
- evacuator
- hemostatic,
biopsic
explorator.

Este indicat in urmatoarele situatii:

22
 ● Sangerari uterine anormale
● Retentie de tesut dupa intreruperi de sarcina
● Suspiciune de cancer uterin
● Polip uterin persistent
● Infertilitate

Riscurile asociate procedurii sunt:

● Durere in timpul procedurii, in absenta anesteziei generale
● Hemoragie care sa necesite transfuzie sau alta operatie
● Infectie
● Perforarea uterului si organelor vecine
● Sinechie uterina
● Reactie anormala la medicatie
● Indepartare incompleta a tesutului si repetarea procedurii
● Celulele canceroase pot sa nu fie detectate, chiar daca exista

Alternativa la chiuretajul uterin este histeroscopia operatorie, similara ca procedura dar cu diferente in ceea ce
priveste posibilitatile de vizualizare a cavitatii sau de utilizare a unor echipamente electrice. In functie de
volumul hemoragiei sau tesutului proliferat, poate fi indicata una sau alta din cele doua tehnici.

Dilatarea si chiuretajul uterin: include Biopsia de endometru, Dilatarea colului,

Debridarea sinechiei uterine si Extirparea polipilor)

Cerinte preliminare
Investigatii:
Inainte de efectuarea chiuretajului uterin sunt necesare urmatoarele investigatii:
● Frotiu cervical Papanicolau efectuat in ultimele 12 luni
● Cultura col uterin
● Hemoleucograma, transaminaze, glicemie, creatinina, APTT
● Serologie boli transmisibile: HBs, HCV, HIV, VDRL
Consimtamant scris:
Pentru efectuarea chiuretajului uterin este necesara completarea unui formular de consimtamant, dupa
citirea informatiilor si clarificarea nelamuririlor. Consimtamantul se poate retrage inainte de efectuarea
procedurii.
Medicatie:
Medicul trebuie informat despre orice medicamente sau remedii naturiste luate in mod regulat.
Regim de viata:
Alimentele si lichidele sunt interzise cu 6 ore inainte de interventie.
Contactul sexual trebuie evitat cu 48 ore inainte de interventie.
Se recomanda epilarea si utilizarea sapunurilor bactericide pentru toaleta genitala.

Mod de desfasurare a procedurii

Instrumentar:
- două valve vaginale Sims,
- două pense de col Pozzi,
- un histerometru,
- două pense vaginale lungi, pense port tampon
- o pensă pentru resturi de obicei Schultze,
- trei - patru chiurete fenestrate de diferite mărimi şi
- un set de dilatatoare metalice Hegar.
23
 Anestezie:
- generală,
- intravenoasă,
- cu barbiturice sau
- locală, cu solutie xilină 1%.

Conditii de efectuare: examen genital bimanual şi cu valvele, pentru precizarea situatiei colului şi corpului
uterin, ca volum şi orientare. De asemenea, este indispensabilă o foarte bună dilatare a colului.Procedura
incepe prin administrarea anesteziei locale sau generale si dezinfectarea vaginului. Colul este verificat si
dilatat, cu dilatatoare de dimensiuni progresiv crescatoare. Aceasta manevra poate determina contractii
uterine, percepute de pacienta, daca este treaza, ca niste crampe menstruale. Se racleaza cavitatea si se extrage
polipul, tesutul endometrial sau de alta natura. Tesuturile extrase se trimit la laborator pentru analize. In cazul
biopsiei de endometru, nu este nevoie de dilatatia colului, iar fragmentele extrase sunt mult mai mici.

Supravegherea pacientei dupa tehnica

Perioada de supraveghere in clinica:este necesara supravegherea in clinica minim 30 min. de la terminarea
procedurii.
Conducerea autovehiculului nu este permisa in ziua interventiei, in cazul utilizarii anesteziei generale.
Dupa chiurataj se poate prescrie medicatie antiinflamatorie, in scopul reducerii durerii si altor simptome
postoperatorii. Medicul poate administra un antibiotic in timpul procedurii, pentru a preveni infectia.
Regim de viata:
Activitatile obisnuite pot fi reluate incepand cu ziua urmatoare interventiei.
Nu se impun restrictii deosebite in ceea ce priveste regimul alimentar.
Contactul sexual este interzis in primele 7 zile de la interventie.
Simptome posibile:
-in primele ore dupa chiuretajul uterin pot aparea senzatii de greata, voma , dureri de cap, care cedeaza
-incepand cu ziua urmatoare: durerea pelvina poate persista cateva zile, dar este, de obicei, suportabila.
Sangerarea este normala in primele 7 zile, daca nu depaseste cantitatea unei menstre obisnuite.
Simptome care necesita consult medical imediat:
● Febra peste 38∘C
● Durere intensa care nu cedeaza la calmante
● Sangerare abundenta persistenta

Accidentele imediate ale chiuretajului uterin sint hemoragiile şi perforatiile.

In hemoragii se recurge la exprimarea uterului prim masaj abdominal, medicamente uterotone şi
revizuirea cavitătii uterine cu chiureta.
In hemoragiile post-partum se poate recurge la tamponarea cavitătii uterine cu meşe mari şi
uneori la histerectomie rapidă de hemostază (histerectomie de necesitate).
In hemoragiile prin defecte de coagulare (afibrinogenemie)tratamentul este medical(fibrinogen,
enzime antifibrinolitice, transfuzii cu singe).
In hemoragiile care pot surveni după chiuretajul evacuator (avort, resturi ovulare) cu exceptia
sarcinei cervicale la care se impune histerectomia rapidă de hemostază, la celelalte,
-după revizuirea cavitătii şi administrare de ocitocice, se poate recurge la ocluzia canalului
cervical cu pensa Bret sau cu pense de col.
In perforatii se recurge la laparotomie pentru control şi hemostază (histerorafie) mai ales cind
nu avem siguranta că evacuarea cavitătii a fost completă.

24
Sechele tardive:
-avorturi şi naşteri premature prin insuficienta istmului cervical (după dilatatii brutale
extemporanee), placenta praevia, placenta acreta şi hemoragii in delivrentă;
-tulburări mensturale produse de sinechii (amenoree, oligo-şi hipomenoree); sarcini ectopice şi
-sterilitate secundară.

Chiuretajul prin suctiune (aspirare) este numit si avort prin aspiratie.

Avortul chirurgical prin aspirare este o metoda utila in primele 6 - 12 saptamani de sarcina, se
mai numeste aspirarea prin vacuum.
Avortul prin aspiratie cuprinde administrarea de analgezice pentru durere si misoprostol pentru
pregatirea procedurii.
Pacienta sta pe masa in pozitie ginecologica. Un speculum se insera in vagin pentru al
deschide, apoi se foloseste un tenaculum, instrument care mentine cervixul pentru a putea fi dilatat de
instrumente speciale.
Cand cervixul este dilatat indeajuns, o canula - un tub de plastic lung, este conectata la un
aparat de suctiune, care va dizloca placenta si tesuturile fetale.
Procedura tine 10 - 15 minute, iar perioada de recuperare este de cateva ore in spital.
Efectele secundare frecvente sunt crampele abdominale, greata, transpiratii si oboseala.
Efecte secundare mai rare in avortul chirurgical prin aspirare includ: sangerari prelungite si
masive, formarea de cheaguri de sange, leziuni ale cervixului si perforarea uterului. Infectia uterina
determinata de bacterii poate determina febra, durere, sensibilitate abdominala si formarea de tesut
cicatricial.

Insuflaţia utero-tubară

- evidenţiază permeabilitatea trompelor prin introducerea unui gaz, de preferinţă CO2, în interiorul cavităţii
uterine şi trompe cu ajutorul unui aparat special. Se face între zilele a 8-a şi a 12-a a ciclului, după
administrarea unui sedativ. Gazul introdus produce un zgomot când trompa este permeabilă, care poate fi
perceput cu ajutorul stetoscopului. Femeia poate să prezinte senzaţie de rău, greaţă sau tuse, ceea ce impune
oprirea tehnicii.

Histerosalpingografia

→ Definiţie:
~ Histerosalpingografia (HSG) → examenul radiologic al uterului ce pune diagnosticul de fibrom
submucos şi apreciază permeabilitatea tubară pentru adaptarea tehnicii chirurgicale la femeile tinere
care au o sterilitate consecutivă localizării fibroamelor.
→ Materiale necesare:
~ Seringă de 20 ml cu amboul cu filet permiţând racordarea la o canulă uterină de calibru redus,
~ Canula uterină metalică lungă de 30-40 cm,
~ Speculum vaginal,
~ 2 valve vaginale,
~ Pensă Tirbal,
~ Pensă porttampon,
~ Histerometru,
~ Casoletă cu comprese sterile,
~ Alcool sau tinctură de iod,
~ Substanţă de contrast - Lipiodol.
→ Pregătirea pacientei:
~ Psihic: se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea efectuării examenului,
25
 ~ Fizic: examenul histerosalpingografic se face pe "stomacul gol" pentru a evita voma reflexă;
~ Se testează toleranţa la iod; în ziua examenului se efectuează spălătură vaginală antiseptică şi clismă
evacuatoare pentru golirea colonului;
~ Înaintea examenului se goleşte vezica urinară,
~ Examenul se efectuează în ziua a 8-12 a ciclului.
~ Medicamentos: cu 2 zile înaintea examenului se recomandă la pacientele anxioase administrarea de
calmante şi antispastice,
~ Cu jumătate de oră înaintea examenului se injectează un antispastic (papaverină) sau se introduce un
supozitor cu Lizadon.
→ Tehnica:
~ Injectarea substanţei de contrast se face cu ajutorul aparatului tip Schültze,
~ Se aşează pacienta pe o aleză sterilă în poziţie ginecologică pe masa ginecologică la care s-au adaptat 2
suporturi pentru susţinerea membrelor inferioare,
~ Se dezinfectează cu alcool sau tinctură de iod regiunea externă a organelor genitale,
~ Se evidenţiază colul uterin cu valvele sau speculul vaginal şi se dezinfectează din nou locul, apoi se
prinde colul uterin cu pensa aşezată în sens orizontal, deasupra orificiului extern al colului sau
dedesubt (în funcţie de orientarea uterului),
~ Se face histerometria pentru a ne asigura direcţia cervico-istmică precum şi permeabilitatea orificiului
intern al colonului,
~ Ataşam aparatul Schültze şi-l fixăm la pensa Tirbal,
~ Se scot valvele sau speculul,
~ Plasăm pacienta sub ecranul radioscopic prin alunecare înceată, centrăm regiunea de examinat şi facem
o radiografie "pe gol",
~ Apoi se începe injectarea lentă (pentru a evita spasmele) a substanţei de contrast, în cavitatea uterină
sub controlul radioscopic intermitent,
~ Se va ţine seama în tot timpul examenului de senzaţiile pacientei, de dureri mari însoţite de tulburări
neurovegetative (greaţă, stare de colaps) care indică oprirea imediată a injectării substanţei de contrast,

→ Îngrijiri după tehnică:

~ După terminarea examenului histerosalpin-gografic se scot aparatul şi pensa, se şterge vaginul cu o
compresă sterilă şi se pune un tampon de vată.
~ Pacienta se menţine în repaus 30 minute în serviciul de radiologie.

Ecografia
- examen cu ultrasunete ce evidenţiază tumori, sarcina asociată cu fibrom uterin.

26
Investigaţii genetice

a) determinarea cromatinei sexuale în disgenezii gonadice şi intersexualitate;

b) determinarea cariotipului în aceleaşi afecţiuni, în plus în sterilitatea primară şi amenoreea primară.

Tamponamentul vaginal
Tamponamentul vaginal care consta in introducerea in vagin a unor mese care se aseaza in fundurile
desac vaginale, umplandu-le succesiv, strans acoperind orificiul extern al colului in asa fel incat tot vaginul
safie plin cu mese.

Examinarea paraclinică a sânului

a) termografia se realizează cu raze infraroşii şi se bazează pe proprietatea ţesutului malign de avea o
temperatură crescută faţă de ţesuturile vecine sănătoase sau faţă de zona simetrică. Diferenţa de temperatură
variază între 1°C şi 8°C;
- b) mamografia este principala metodă de depistare a cancerului de sân, fiind propusă ca metodă de
screening;
- c) galactografia constă în injectarea unei substanţe de contrast în unul din canalele galactofore cu ajutorul
unui ac bont introdus prin orificiul mamelonar care prezintă scurgerea patologică. În cancer, în dreptul
tumorii, canalul galactofor nu se evidenţiază;
- d) examenul citologic al scurgerilor mamelonare poate fi util mai ales atunci când există secreţie care poate
fi obţinută din scurgere spontană sau la exprimarea mamelonului;
- e) citologia prin puncţie are valoare deosebită, rezultatele fiind corecte (edificatoare) în proporţie de peste
90%;
- f) rezonanţa magnetică nucleară este un examen netraumatizant, simplu şi rapid; identifică recidivele locale
ale unui cancer după tratamentul conservator şi formaţiuni tumorale palpabile, care nu pot fi bine definite de
mamografie sau ecografie. Evaluează chimioterapia în pregătirea - preoperaorie pentru tumorile mamare
voluminoase, dar prezintă dezavantajul costurilor
crescute;
- g) examen fără risc, ecografia uşurează orientarea puncţiei citologice, evidenţiază semne suspecte şi
specifice de malignitate.

EXAMINAREA PACIENTEI CU AFECŢIUNI GINECOLOGICE

Examinarea pacientei reprezintă o etapă importantă în îngrijirile medicale ce i se acordă şi necesită
câştigarea încrederii, respectarea intimităţii.
Cuprinde:
- interviul (interogatoriul)
- examenul clinic general
- examenul ginecologic
- examene paraclinice şi de laborator
Asistenta participă la examinare, pregăteşte şi ajută pacienta, pregăteşte materialele necesare, culege propriile
informaţii.

Culegerea Culegerea de date (date subiective/obiective) prin diverse metode: interviu, observaţie,
datelor cercetarea documentelor medicale (foaia de observaţie clinică, bilete de iesire din
spital si buletine de analiză, scrisori si trimiteri medicale,reţete, carnet de sănătate), discuţii
cu membrii echipei de îngrijire si aparţinătorii, participarea la examenul clinic general si
ginecologic, măsurarea temperaturii, pulsului, respiraţiei, tensiunii arteriale.

Analiza si sistematizarea datelor semnificative.

Se consemnează:
27
- vârsta - are importanţă deosebită, incidenţa unor afecţiuni fiind în legătură cu perioada de
activitate genitală
- ocupaţia favorizează apariţia unor îmbolnăviri
- motivele internării sau solicitării examenului: durere, pierderi de sânge prin vagin, alte
simptome asociate (febră cu frison, vărsături).
- antecedente heredo-colaterale. Informează asupra stării sănătăţii persoanelor cu care
pacienta convieţuieşte (mediul bacilar, sifilis, tulburări endocrine)
- antecedente personale fiziologice
- data primei menstruaţii (menarha), caracterele ciclului menstrual în perioada
pubertăţii şi după pubertate, înainte şi după căsătorie (după începerea vieţii sexuale). Se
notează: ritmul, durata, cantitatea, manifestări însoţitoare pre- şi postmenstruale (dureri,
cefalee, vărsaturi).
- antecedente obstetricale: număr de sarcini, număr de naşteri, evoluţia sarcinilor şi
desfăşurarea naşterilor; avorturi spontane (cauza), provocate, naşteri premature sau cu feţi
morţi, eventuale sechele (ruptură de perineu). Antecedente ginecologice: vulvovaginite,
hemoragii în perioada pubertară, eventual operaţii pe aparatul genital, tratamente efectuate
- antecedente medicale sau chirurgicale: boli infecto-conta-gioase, dermato-venerice,
intervenţii chirurgicale, afecţiuni neuroendocrine cu răsunet asupra întregului organism şi
sferei genitale.
- condiţii de viaţă şi muncă. Se obţin date în legătură cu factorii de mediu extern care exercită
influenţa asupra organismului femeii.
- istoricul consemnează simptomele funcţionale de boală: data şi circumstanţele de apariţie,
intensitatea, durata, simptome însoţitoare, tratament urmat.
Examenul clinic general
Se observă:
- culoarea tegumentelor: paloare în anemii, galben ca paiul (posibil cancer)
- aspectul general: conformaţie, repartizarea ţesutului adipos, eventuale localizări
caracteristice, înălţimea, repartizarea pilozităţii.
Examenul abdomenului
- la inspecţie se poate evidenţia o creştere anormală de volum datorită unor tumori; vergeturi
vechi, prezenta circulaţiei colaterale, leziuni de grataj.
- la palpare, făcută cu blândeţe, cu mâna încălzită, se poate evidenţia existenţa unei tumori,
mobilitatea acesteia, volumul, consistenţa.
- la percuţie medicul apreciază forma şi dimensiunea tumorii prin delimitarea ariei matitaţii.
Examenul genital
- se goleşte vezica urinară şi rectul, se aşază pacienta într-o poziţie comodă care să asigure
relaxarea (poziţie ginecologică).
Inspecţia vulvei. Se observă conformaţia labiilor, anomalii, inflamaţii (bartholinite), rupturi
de perineu. Pacienta este rugată să tuşească, să se screamă pentru a evidenţia modificări la
nivelul peretelui vaginal. Mai pot fi depistate vegetaţii, herpesul genital.
Examenul cu valvele. Permite observarea cavităţii vaginaie, a colului uterin, prelevarea de
secreţii vaginaie sau din canalul cervical. Nu se face la virgine, în vaginism, în operaţii cu
suturi recente ale perineului, existând pericolul dehiscenţei plăgii.
Tactul vaginal. Combinat cu palparea abdominală, efectuat în poziţie ginecologică, oferă
informaţii despre vagin, col, corp uterin şi anexe. Poate fi însoţit de anumite reacţii din partea
femeii determinate, în principal, de durere.
Tactul rectal. Este rezervat virginelor, poate evidenţia o tumoră genitală sau extra-genitală,
colecţii în fundul de sac posterior.
Examenul sânului
Cancerul mamar reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, astfel încât cu ocazia
28
oricărui consult nu trebuie omisă examinarea sânului, iar femeia trebuie instruită să se
autoexamineze. La inspecţie se observă: asimetria sânilor prin mărirea anormală a unuia din
cauza unui proces tumoral, proces inflamator sau micşorarea sânului din cauza unui proces de
retracţie. Sunt evidenţiate modificări de contur, refracţia mamelonului, modificării
tegumentare (eritem, edem).
La palpare, practicată cu feţele palmare ale degetelor aflate în extensie şi alăturate, prin
mişcări circulare, succesive se pun în evidenţă noduli. Pot apărea secreţii mamelonare
determinate de o tumoră hipofizară (prolactinom), scurgeri serosanguinolente în cancer.

2. Independenţa/dependenţa.

2.1. Manifestări de independenţă: stare de constieţă prezentă, R, P, TA, T în limite normale,

mobilitate păstrată, alimentaţie si hidratare corespunzătoare, somn si odihnă suficiente,
confort asigurat, absenţa durerii, eliminări urinare si intestinale normale, lipsa scurgerilor
vaginale, comunicare eficientă la nivel motor si afectiv, sentiment de utilitate.

2.2. Probleme de dependenţă: durere (supraacută, acută, subacută, cronică), mobilitate

limitată, inapetenţă, postură inadecvată, circulaţie inadecvată, hipertermie sau hipotermie,
vulnerabilitate crescută faţă de infecţii, rănire.

2.3. Surse de dificultate: anxietate, stress, lipsă de cunostinţe, proces infecţios.

2.5 Diagnostic de îngrijire (nursing) = PES (problema + sursa de dificultate + manifestarea de
dependenţă).
(Semne şi simptome în afecţiunile ginecologice)
• Manifestări de dependenţă (semne şi simptome posibile):
Durerea
- apare în afecţiuni ginecologice inflamatorii, în sarcina patologică, dismenoree, dispareunie.
- este localizată în hipogastru şi fosele iliace, iradiază către vulvă şi vagin, alteori către
lombe, intensitatea fiind proporţională cu leziunile găsite.
- poate fi:
a. supraacută, de intensitate mare în sarcina ectopică ruptă,
perforaţia piosalpinxului, torsiunea unei tumori, criza
intermenstruală.
b. acută în inflamaţii genitale, iminenţa de avort, fibrom uterin
c. subacută în unele tumori
d. cronică în inflamaţiile cronice, tulburările de statică uterină
e. periodică manifestată premenstrual sau menstrual.
Hemoragia
are numeroase cauze: endocrine (hiperfoliculinemia, tulburări tiroidiene), dismetabolice,
după tratamente hormonale, boli de sânge, locale (fibrom, polipi, chist de ovar, avort, sarcină
ectopică, cancer).
- aspectul sângelui diferă în funcţie de cauză: roşu deschis în avort, fibrom; roşu închis
negricios în sarcină extrauterină; roşu spălăcit, fetid în cancer.
- ritmul: hemoragia este discontinuă în cancer, fibrom, sarcină extrauterină, inflamaţii, tumori
de ovar, în hemoragiile intermenstruale, premenstruale sau postmenstruale.
- este însoţită de durere cu caracter colicativ în sarcina extrauterină, polipi sau avort în curs
de efectuare; paroxistică cu leşin în sarcina ectopică; permanentă în inflamaţiile cronice.
Leucoreea
este o scurgere vaginală albicioasă sau gălbuie, cantitatea poate creşte înainte şi
postmenstrual.
29
 - în cantitate redusă este fiziologică, creşterea fiind rezultatul unor afecţiuni vulvovaginale în
principal, dar şi ale corpului şi colului uterin, trompelor sau după intervenţii chirurgicale.
- aspectul poate fi un bun indicator pentru cauza care a produs-o:
- în trichomoniază: leucoree spumoasă, aerată, cu miros de varză murată, însoţită de
prurit
- în gonoree este abundentă, cremoasă, verzuie, însoţită de prurit
- în candidoză: este grunjoasă, de consistenţa şi culoarea iaurtului
- în cancer genital este rozată, fetidă, cu aspect de „spălătură de carne"
- în vaginita diabetică este abundentă, cu depozite albe, şi prurit intens
- în vaginită senilă este moderată, subţire, uneori muco purulentă, fetidă, asociată cu
prurit şi mici cheaguri
- în cervico-vaginite este nespecifică, moderată, fără prurit

Modificări ale ciclului menstrual

- tulburări de flux: hiper- sau hipomenoree
- tulburări de ritm: poli- sau oligomenoree
- absenţa ciclului: amenoree primară sau secundară

Tulburări sexuale
- vaginism - disfuncţie sexuală feminină în care muşchii vaginului se contractă involuntar, iar
din acest motiv raporturile devin imposibile

- dispareunia - durere resimţită în timpul actului sexual poate fi întâlnită în vaginită,

inflamaţii pelviene sau este de origine psihică. Se deosebesc dispareuniile de penetrare sau
superficiale
- frigiditatea - este starea unei femei care se confrunta cu dificultati in atingerea orgasmului,
absenţa orgasmului putând fi asociată cu scăderea sau absenţa libidoului

Alte manifestari;
- pruritul poate fi întâlnit la persoanele în vârstă (prurit senil) antrenează leziuni de grataj.
Alte cauze: vulvovaginite, pitiriazis pubian, oxiuraza, alergie la lenjerie sau poate avea
origine psihică.
- vertij;
Probleme alterarea confortului în legătură cu durerea, scurgerile vaginale — teama de operaţie
mutilantă, de sterilitate, de evoluţia gravă sau de reacţia soţului, de tehnicile invazive
deficit de cunoştinţe în legătură cu: ovulaţia şi funcţia sexuală, transmiterea bolilor
sexuale, simptomele cancerului
deficit de autoîngrijire în legătură cu igiena perineală, cu vindecarea
perturbarea conceptului de sine în legătură cu schimbarea schemei corporale, cu
30
 transmiterea bolilor sexuale
disfuncţie sexuală în legătură cu schimbarea schemei corporale
alterarea nutriţiei (mai puţin decât nevoile organismului)
lezarea(alterarea) integrităţii tegumentelor în legătură cu pruritul, scurgerile vaginale
alterarea eliminărilor intestinale: constipaţie
alterarea eliminărilor urinare: polakiurie, incontinenţă
Obiective Pacienta:
- să nu prezinte durere, să se poate odihni
- să-şi exprime temerile, mâhnirea: să vorbească deschis despre operaţie şi limitările impuse
- să demonstreze cunoaşterea simptomelor cancerului
- să enumere bolile cu transmitere sexuală, să identifice simptomele acestora, să cunoască
mecanismele ovulaţiei şi manifestările însoţitoare
- să-şi menţină regiunea perineală curată - să nu prezinte leziuni cutanate
- să menţină o stare de nutriţie adecvată
- să discute despre noua sa imagine corporală
- să demonstreze înţelegerea, acceptarea modificărilor funcţiei sexuale
Intervenţii Intervenţii proprii (autonome): comunicare, hidratare si alimentare, igienă, mobilizare,
supravegherea eliminărilor, educaţie.

Intervenţii delegate: pregătirea pentru investigaţii si analize, pregătirea pentru mici

intervenţii ginecologice, pregătirea preoperatorie si îngrijiri postoperatorii, administrarea
tratamentului general si local.
Asistenta medicala:
- asigură liniştea şi confortul prin:
- calmarea durerii cu medicamentele recomandate de medic, în funcţie de cauză şi
intensitate
- instruirea pacientei asupra mecanismului durerii, a caracterului, a necesităţii
anunţării în cazul în care se accentuează
- încurajează pacienta şi o informează cu privire la:
- modificările ce pot avea loc în organismul său şi combaterea acestora
- manifestări legate de ovulaţie, stare de disconfort
- modalităţi de prevenire a infecţiilor secundare în contaminarea cu germeni din
regiunea anală
- instruieşte pacienta cu privire la semnele şi simptomele cancerului, cu tehnica
autoexaminării sânului
- explică modul de transmitere pe cale sexuală a unor boli; implicaţia acestora asupra stării de
sănătate prezente şi viitoare
- informează pacienta cu privire la principalele manifestări ale bolilor transmise sexual,
importanţa consultării medicului, protecţia partenerului, tratarea ei şi a partenerului
- instruieşte pacienta asupra metodelor de contracepţie în afecţiunile care influenţează sarcina
sau care sunt influenţate de sarcină, cât şi a mijloacelor de protecţie sexuală
- explică importanţa alimentaţiei pentru organism, a necesităţii unui anumit regim;
supraveghează şi notează cantitatea de lichide şi alimente ingerate, asigură necesarul zilnic
pentru menţinerea greutăţii în limite normale
- îşi rezervă un timp îndelungat pentru discuţii cu pacienta, dându-i posibilitatea
- să vorbească despre imaginea sa corporală
- despre posibilitatea reluării activităţii, de reintegrare
- încurajează pacienta cu privire la evoluţia bolii, o ajută să accepte anumite limite
- combate temerile privind satisfacţia sexuală, pierderea feminităţii după anumite
intervenţii
31
 - încurajează pacienta cu colpectomie, ajutând-o să accepte limitele impuse de boală
- încurajează relaţiile cu familia, ajută membrii familiei să înţeleagă pacienta, s-o sprijine
- combate teama legată de investigaţii, obţine colaborarea, însoţeşte pacienta la explorări,
administrează sedative când este nevoie;
- observă sângerarea (cantitate, aspect, ritm, legătura cu alte manifestări)
-supraveghează vindecarea unor leziuni;
- combate cauzele care determină tulburări ale eliminărilor urinare.

Intervenţii specifice
- examene de laborator: examenul secreţiei cervicovaginale (bacteriologic si parazitologic,
determinarea PHului vaginal, examenul citohormonal, studiul glerei, examenul citotumoral
Babes-Papanicolau, dozări hormonale în sânge si urină.
- examene endoscopice: histeroscopia, colposcopia, celioscopia.
- examene imagistice: ecografia, histerosalpingografia, rezonanţa magnetică nucleară (RMN),
tomografia computerizată (TC), mamografia, galactografia, xerografia, termografia.
- Puncţia vaginală (culdopuncţia;
- Curba termică bazală.
- Histerometria.

Intervenţii ginecologice.
- biopsia;
- chiuretajul uterin;
- spălătura vaginală;
- tamponamentul vaginal;
- pregătirea preoperatorie;
- pregătirea generală, susţinerea psihică în intervenţiile mutilante, bilanţul stării de
sănătate si investigaţii obligatorii.
- pregătirea specială: aseptizarea cavităţii vaginale (spălare, mesare), examenul secreţiei
vaginale, pregătirea câmpului operator, îndepărtarea pilozităţii, montarea sondei).
- pregătirea în urgenţe;
-îngrijirea postoperatorie.
-transportul la salon, poziţia în pat.
- supravegherea postanestezică:
- supravegherea postoperatorie: supravegherea faciesului, supravegherea funcţiilor vitale, a
diurezei, stări abdominale, reluării tranzitului intestinal, combaterea durerii, supravegherea
pansamentului, reluarea alimentaţei, mobilizarea, prevenirea complicaţiilor postoperatorii,
educarea pacientei în vederea externării.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTELOR CE

NECESITA INGRIJIRI CU INFLAMAŢII GENITALE

Inflamaţiile genitale cuprind: afecţiuni ale vulvei şi vaginului, uterului şi trompelor peritoneului
pelvin.
Deşi localizate la niveluri diferite ale aparatului genital, ele au cauze şi unele manifestări comune, pot
fi prevenite prin aceleaşi măsuri, beneficiază de îngrijiri asemănătoare.
Pot fi favorizate de traumatisme repetate în aceeaşi regiune, de tulburări endocrine, de scăderea
rezistenţei organismului.
Cel mai adesea, inflamaţiile sunt produse de gonococi, streptococi, stafilococi, germeni anaerobi,
bacili Koch sau de paraziţi ca trichomonas, ciuperci parazite.
32
 PACIENTA CU VULVOVAGINITA

Vulvovaginitele sunt inflamaţii ale mucoasei vulvare, dar, mai ales, vaginale, produse de agenţi infecţioşi,
chimici, mecanici, alergici.
Sunt favorizate de lipsa de igienă, de carenţa de estrogeni. Agenţii patogeni fac parte din cei transmişi pe cale
sexuala.

trichomonas candida

Culegerea Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):

datelor - leucoreea (poate avea aspecte caracteristice în funcţie de cauză)
- pruritul vulvovaginal, arsuri
- vaginism, dispareunie
- modificări ale mucoasei vaginale şi vulvare
- se asociază tulburări urinare.
Probleme - posibilă infecţie
- alterarea imaginii de sine în legătură cu bolile transmise sexual, cu posibilitatea de a se
croniciza
- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia bolii şi eventuale complicaţii
- posibilă alterare a integrităţii tegumentelor şl mucoaselor în legătură cu leziunile
determinate de scurgeri, prurit
- alterarea vieţii sexuale în legătură cu posibilitatea transmiterii bolilor în timpul actului
sexual
- eliminare inadecvata.
Obiective - să nu prezinte semne de infecţie, scurgeri
- să exprime creşterea stimei de sine
- să verbalizeze cauzele bolilor
- să-şi menţină o bună igienă locală
- să exprime grija faţă de partener ca posibilă sursă de infecţie.
Intervenţii Asistenta medicala:
- încurajează creşterea ingestiei de lichide
- asigură o dietă echilibrată, cu alimente prezentate atractiv
- asigură odihna
- Instruieşte pacienta
- să se aşeze într-o poziţie care să favorizeze drenarea secreţiilor
- să nu folosească tampoane intravaginale, să nu facă irigaţii fără indicaţie medicală
- să păstreze o igienă locală corespunzătoare, să poarte lenjerie de bumbac
33
 - să evite traumatizarea regiunii, săpunurile tari, spray-ul, sărurile de baie, pudrele
deodorante cu efect iritant
- să raporteze medicului orice semne care anunţă recidiva
- să se prezinte la control medical periodic
- informează pacienta cu privire la:
- posibilitatea de reinfecţie şi de transmitere a bolii
- tratament şi modul de aplicare
- necesitatea repausului sexual pe durata tratamentului (aproximativ 10 zile)
- importanţa folosirii prezervativului
- Apreciază nivelul de suferinţă (mâhnire) a persoanei diagnosticată cu boală transmisă
sexual; îşi rezervă mai mult timp pentru a discuta cu pacienta, pentru a o asculta şi sfătui,
ajutând-o să depăşească perioada de boală.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTELOR CE

NECESITA INGRIJIRI CU BOALĂ INFLAMATORIE PELVINĂ

Boala inflamatorie pelvină cuprinde infecţii ale uterului, anexelor şi peritoneulul pelvin.

Culegerea - cauze determinante: agenţi patogeni transmişi în timpul actului sexual sau a unor
datelor investigaţii, după manevre abortive, după intervenţii chirurgicale
- cauze favorizante: nerespectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie, lipsa de igienă,
tampoane vaginale neschimbate mai mult de patru ore, leziuni de grataj, debilitate fizică
generală, diabet.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- durere în hipogastru sau în fosa iliacă, în funcţie de localizare; jenă, senzaţie de
greutate;
- dureri la contactul sexual (dispareunia);
- leucoree prezentă sau absentă, alteori în cantitate redusă;
- febră în formele acute;
- tulburări urinare;
- balonare, greţuri, uneori vărsături, influenţarea tranzitului intestinal când este interesat
peritoneul pelvin;
- tulburări menstruale;
- oboseală, indispoziţie, cefalee.
Investigatii:
- examen pelvin,
- examenul secretiei vaginale si a culturilor prelevate de la nivelul colului uterin.

Probleme - alterarea confortului din cauza durerii

- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia, complicaţiile şi îngrijirile ulterioare
- alterarea vieţii sexuale în legătură cu bolile transmise sexual şi cu durerea
- potenţial deficit de volum lichidian în legătură cu greţurile şi vărsăturile
- alterarea eliminarilor urinare in legatura cu inflamatia pelvina
- intoleranta digestiva in legatura cu inflamatia peritoneului pelvin.
Obiective Pacienta
- să exprime diminuarea sau dispariţia durerii;
- să demonstreze cunoştinţe despre cauzele, evoluţia şi complicaţiile bolii;
- să-şi menţină volumul de lichide în limite normale;
- să explice necesitatea întreruperii relaţiilor sexuale pe perioada tratamentului;
- sa fie echilibrata hidroelectrolitic;
34
 - să -si regleze eliminarea urinara;
- sa prezinte o stare de bine fara greturi si varsaturi.
Intervenţii Asistenta
- se preocupă de asigurarea condiţiilor de odihnă şi relaxare, creşterea confortului:
- repaus fizic, poziţie relaxantă
- ajutor din partea familiei
- calmarea durerii cu antialgice
- igienă locală
- apreciază nivelul de cunoştinţe al pacientei şi gradul de anxietate
- discută cu pacienta:
- posibilitatea apariţiei unor complicaţii: (durerea cronică, sterilitatea şi/sau
sarcina ectopică)
- riscul alterării sănătăţii prin parteneri sexuali multipli.
- informează pacienta cu privire la:
- bolile transmisibile sexual şi prevenirea acestora
- importanţa tratamentului şi controlului medical
- importanţa creşterii aportului de lichide în caz de febră, vărsături
- administrează tratamentul cu antibiotice şi antiinflamatorii conform prescripţiei
medicale; montează la nevoie perfuziei endovenoasă
- instruieşte pacienta:
- să evite ortostatismul prelungit, frigul, umezeala;
- să combată constipaţia deoarece favorizează congestia pelvină;
- să poarte lenjerie de bumbac, să nu introducă tampoane intravaginale;
- măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială, înregistrează valorile in foaia de
temperatura.
- educa pacienta pentru:
- convingerea partenerului de a urma tratamentul pentru bolile cu transmitere
sexuala (BTS)
- evitarea raporturilor sexuale pana la terminarea tratamentului si disparitia
infectiei.
- folosirea unui alte metode de contracepție în afara dispozitivelor intrauterine.
- respectarea masurilor de prevenire: raporturi sexuale protejate. utilizarea
prezervativului( reduce, desi nu elimina complet riscul de a contracta o boala cu
transmitere sexuala); persoanele cu risc crescut trebuie sa efectueze periodic teste de
depistare a BTS.

35
36
 IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTELOR CE
NECESITA INGRIJIRI CU FIBROM UTERIN

Tumorile genitale reprezintă formaţiuni chistice sau solide, benigne sau maligne, localizate la nivelul
aparatului genital feminin.
Se dezvoltă lent la început, fără simptome, apoi, pe măsură ce cresc, apar tulburări menstruale,
leucoree, durere.
Cele mai frecvente sunt: fibromul uterin, chistul ovarian, cancerul ovarian, leziunile precanceroase,
cancerul de col.

Fibromul uterin este o tumoare benigna constituita din tesuturi analoage celor care alcatuiesc
miometrul - fibre musculare netede, tesut conjunctiv, si vase sanguine - care se dezvolta in tesutul muscular
uterin. Fibromul se poate dezvolta in interiorul cavitatii uterine, la exteriorul uterului sau in grosimea peretelui
acestuia.
Fibromul mai este numit si tumora fibroasa, fibromiom, leiomiom sau miom, dar acesta nu este o
tumora maligna ci o leziune distrofică.

Culegerea - apare de obicei dupa varsta de 35 ani; 20% dintre femei sunt purtatoare de fibrom uterin.
datelor - cauzele care determină fibromul nu sunt cunoscute, dar sunt incriminați o serie de factori
favorizanți:
-factorul hormonal - este principalul factor etiologic, hiperestrogenemia favorizeaza
aparitia fibromului uterin.
-paritatea - este mai frecvent la nulipare
-factorul rasial - mai frecvent la negrii
-obezitatea, hipertensiunea arteriala, distrofia mamara se asociaza cu fibromul
uterin;
- exista predispozitie familiala.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- Hemoragiile(sângerarea) : menoragie prelungita, cu cheaguri în formele submucoase,
pot apărea şi tulburări menstruale (metroragii) care să determine anemie,; deci
menometroragii; sunt explicate prin leziuni distrofice ale endometrului;
- durerea sub forma de apasare pelvina in fibroamele mari sau durere propruizisa in
fibroamele comlicate;
- leucoreea datorata vaginitei asociate; se mai descrie “hidroree intermitenta”in
fibroamele submucoase, pioree daca se sfaceleaza polipi fibrosi;
- alte manifestari ; varice, edeme ale membrelor inferioare, tulburari urinare (polakiurie,
tulburari de evacuare vezicala, retentie acuta de urina, incontinenta urinara) datorata
compresiei exercitata de fibrom sau suprainfectiilor adaugate si tulburari digestive
(constipatie, tenesme rectale);
- marirea in volum a abdomenului;
- manifestari în timpul sarcinii cu care se asociază: avort spontan, nastere prematura,
distocii, placenta praevia.
Fibromul poate masca prolapsul genital.
Investigatii paraclinice:
- Histerometria - masurarea cavitatii uterine;
- Ecografia-transvaginala sau transabdominala;
- Urografia UIV poate evidenția deviația uterului, UHN (ureterohidronefroza) prin
compresia ureter, rinichi mut;
- Chiuretajul uterin biopsic – evidențiază modificările endometrului;
- Laparoscopia – stabilește localizarea fibromului;
37
 - Radiografia abdominala simpla;
- Colposcopia si examenul citologic Babes-Papanicolau – obligatorii;
- histerosonograma se realizează prin umplerea uterului cu o solutie sterilă salină în
timpul unei ecografii transvaginale şi poate evidenţia cavitatea uterină deformată, un
nodul care proemină în cavitate sau un nodul intracavitar pediculat.
Probleme - disconfort din cauza durerii;
- eliminare vaginala inadecvata din cauza distrofiei mucoasei uterine;
- alterarea eliminarilor urinare legata de prezenta tumorii benigne;
- alterarea eliminarilor digestive legata de prezenta tumorii benigne;
- cunoştinţe insuficiente despre boală
legata de teama, neliniste;
- alterarea confortului psihic (anxietate) în legătură cu investigaţiile şi cu diagnosticul -
teama în legătură cu intervenţia;
- posibilă alterare a relaţiilor sexuale din cauza tratamentului, scăderii libidoului după
operaţie, dispareuniei determinată de scăderea estrogenilor;
- posibilă alterare a imaginii de sine din cauza operaţiilor mutilante (histerectomie,
anexectomie). posibilă alterare a imaginii de sine
- vulnerabilitate
 risc de complicaţii acute
 risc de complicaţii cronice
- refuzul de a accepta schimbarea stilului de viaţă.
Obiective Pacienta:
- să prezinte stare de confort fizic si psihic;
- să elimine normal;
- să cunoască şi să înţeleagă importanţa controlului medical periodic;
- să cunoască tehnica investigaţiilor;
- să accepte diagnosticul;
- să participe la pregătirea preoperatorie, la îngrijirea postoperatorie
- să poată reveni la o viaţă a cuplului normală;
- să accepte limitările;
- să accepte noua imagine corporală;
- să-şi poată îndeplini rolul obişnuit;
- să se simtă în siguranţă;
- să accepte schimbarea stilului de viaţă;
- să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală.
Intervenţii - comunica cu pacienta: informare, explicaţii oferite în legătură simptomatologia, evoluţia
şi complicaţiile bolii, importanţa tratamentului
- pentru depistarea precoce a afecţiunilor tumorale, asistenta medicala sfătuieşte femela să
se prezinte periodic la control ginecologic şi la primele semne de boală;
- asigura condiţii de mediu si siguranta;
- recomanda pacientei repausul la pat, pozitie confortabila;
- pregateste pacienta pentru tamponament vaginal, chiuretaj hemostatic, , investigatii
specifice;
- supravegheza functiile vitale;
- urmareste caracteristicile eliminarilor si informeaza medicul atunci cand sunt modificari;
- constientizeaza pacienta in legatura cu importanta mentinerii curate a tegumentelor si
mucoaselor, pentru prevenirea complicatiilor;
- asigura alimentatia adecvata;
- pentru scăderea anxietăţii şi a fricii legate de operaţie:
• câştigă încrederea pacientei;
38
 • o încurajează, îi explică desfăşurarea unor investigaţii, o însoţeşte în timpul efectuării
acestora;
• ajută pacienta să accepte operaţia;
• facilitează prezenţa familiei, a persoanelor semnificative pentru pacientă;
• ajută membrii familiei să înţeleagă starea psihologică a pacientei şi nevoia de ajutor;
• îşi rezervă mai mult timp pentru a sta cu pacienta, a-i observa comportamentul, reacţiile;
- realizeaza o cale de acces endovenos(cateter), instaleaza si urmareste perfuzia;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmereste efectul acesteia;
- asigură supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor;
- explică recomandările medicale efectuate la externare cu privire la:
• evitarea efortului fizic( ridicarea greutăţilor, condusului) autoturismului şi şederea
prelungită în maşină
• evitarea relaţiilor sexuale 4-8 săptămâni
• igiena locală şi controlul medical
• continuarea tratamentului în funcţie de terapia stabilita.

INGRIJIRI IN TUMORA OVARIANĂ BENIGNĂ

I. Clasificare:
- chistice: seroase, mucinoase si dermoide;
- solide: active sau inactive endocrinologic.
Culegerea Chistul ovarian este frecvent întâlnit în perioada cuprinsă între pubertate şi menopauză.
datelor Dacă chistul persistă mai mult de 60 de zile (în condiţiile unui ciclu menstrual normal),
atunci acesta este considerat un chist organic. Dacă tumora chistică dispare în această
perioadă, cu sau fără tratament medical, atunci este un chist funcţional.
Chisturile funcţionale sunt chisturi foliculare şi chisturi luteinice. Ele sunt structuri
tranzitorii, expresia unor anomalii de ovulaţie.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- durerea pelvină;
- tulburări de menstruaţie: amenoree, menometroragii;
- tulburări urinare: polakiurie, disurie;
- dispareunie;
- tulburări digestive: constipaţie, balonări postprandiale, senzaţie de plenitudine.
Sindromul ovarelor polichistice (Stein-Leventhal):
Sindromul ovarelor polichistice se caracterizează prin prezenţa următoarelor elemente:
- amenoree sau oligomenoree;
- infertilitate;
- ovare polichistice bilaterale.
- hirsutismul şi obezitatea sunt prezente la peste 50% dintre femei. Apariţia acestei
afecţiuni se datorează unei disfuncţii hipotalamo-hipofizare care este urmată de
anovulaţie.
Investigaţii paraclinice:
- radiografia abdominală pe gol pune în evidenţă în interiorul chisturilor dermoide
prezenţa de ţesuturi radioopace (oase, dinţi);
- sunt de o reală utilitate pentru diagnostic investigaţiile imagistice: ecografia, tomografia
computerizată şi rezonanţa magnetică. Alte investigaţii sunt necesare pentru depistarea
unor eventuale complicaţii: urografia, cistoscopia şi rectoscopia.
-diagnosticul de certitudine şi excluderea unui eventual cancer presupune efectuarea
celioscopiei şi a laparoscopiei.
Probleme - dsconfort din cauza durerii;
39
 - alterarea eliminarii urinare din cauza compresiunii;
- anxietate în legătură cu investigaţiile şi cu diagnosticul - teama în legătură cu intervenţia;
- alterarea functiei si rolului sexual din cauza tratamentului, scăderii libidoului după
operaţie, dispareuniei determinată de scăderea estrogenilor;
- posibilă alterare a imaginii de sine din cauza operaţiilor mutilante ( anexectomie).
Obiective Pacienta să:
 exprime creşterea stimei de sine
 prezinte o stare de confort
 prezinte tegumente şi mucoase integre
 prezinte eliminări urinare normale
 să nu prezinte complicaţii acute
 să nu prezinte complicaţii cronice
 se simtă în siguranţă
 accepte şi să urmeze tratamentul
 prezinte interes faţă de schimbarea stilului de viaţă
 prezinte cunoştinţe suficiente despre boală

Intervenţii Intervenţii autonome

 comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului atât pentru ea cât şi pentru partener,
administrarea medicamentelor, restricţii impuse de boală;
 monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T,
respiraţie, diureză, scaun;
 asigurarea condiţiilor de mediu;
 asigurarea igienei;
 alimentarea;
 hidratarea;
 asigurarea poziţiilor;
 mobilizarea;
 prevenirea complicaţiilor;
 educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului, administrarea tratamentului,
importanţa igienei genitale, respectarea recomandărilor medicale;
 pregatirea pentru investigatii;
 pregatire preoperatorie;
 ingrijiri postoperatorii.
Intervenţii delegate.
 Recoltări produse biologice ;
 Administrarea medicaţiei prescrise.

INGRIJIRI IN AFECTIUNI NETUMORALE ALE SANULUI

40
 (AFECTIUNI BENIGNE ALE SANULUI)

Patologiile mamare apar din adolescenta pana la batranete. O buna parte din aceste afectiuni sunt
rezultatul unor modificari hormonale care apar odata cu pubertatea, dar exista si alti factori de risc,
unii determinanti altii favorizanti.

Astfel, nasterea primului copil dupa 28 ani, anticonceptionale luate inainte de prima sarcina mai mult de 10
ani, traumatisme mamare, expunerea sanilor la ultraviolete pot determina aparitia acestor formatiuni la nivelul
sanilor. Alimentatia bogata in grasimi, consumul de alcool si fumatul sunt un factor de risc in plus. Stresul a
fost, este si va fi un factor agravant, dar si determinant al unei patologii a sanului

1. Fibroadenomul mamar este o tumora benigna intilnita la varste tinere (20-30 ani).
Se considera ca dezvoltarea este favorizata de hiperestrogenism.
Aceasta afectiune debuteaza insidios, frecvent in partea supero-externa a sanului.
La palpare se percepe ca o formatiune rotunda, nedureroasa, dura, mobila fata de piele dar aderenta de restul
tesutului glandular.
Aspectul pielii nu se modifica, mamelonul nu se retracta si nu apare adenopatie axilara (marirea ganglionilor
din axila).

2. Mastoza fibrochistica este cea mai frecventa stare precanceroasa a sanului.

Se caracterizeaza prin aparitia de numeroase chisturi mici si noduli fibrosi in ambii sani.
Apare frecvent dupa 30 ani datorita unor dezechilibre hormonale.
Un rol important in etiologia aceste afectiuni il au hormonii tiroidieni.
Are evolutie ciclica, accentuandu-se inaintea menstrei si diminuand pina la disparitie dupa menstra.
Volumul si consistenta sanilor sunt crescute.
Apar dureri spontane sau la palpare iar uneori se observa o secretie seroasa mamelonara.
Are loc proliferarea tesutului fibros si se formeaza un placard sub care poate exista un cancer, nodulii
impiedicand palparea tumorii ceea ce duce la imposibilitatea stabilirii unui diagnostic clinic.
De aceea este indicata mamografia.

3. Chisturile mamare apar, in general, in perimenopauza.

Evolutia lor poate fi urmarita ecografic.
Probleme pot sa apara in cazul chisturilor vechi, de dimensiuni mari deoarece modificarile epiteliale din
interiorul chisturilor sunt punctul de plecare al transformarilor maligne.

Manifestari de dependenta:
- mastodinie permanenta sau cu brecrudescentae premenstruale, alteori discontinua; poate iradiade-a lungul
marginilor externe ale sanilor si pe brate;
- scurgeri mamelonare;
- formatiuni nodulare simtite la palpare;

Probleme de dependenta
- anxietate in legatura cu teama de desfigurare, de cancer si moarte;
- alterarea confortului din cauza durerii( mastodiniei);
- eliminare inadecvata a secretiei glandei mamare;
- risc de complicatii;

\
Obiective:
41
- pacienta sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacienta sa fie ferita de complicatii;
Interventii:

Intervenţii autonome
 comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului şi regimului igienico-dietetic, a controalelor periodice, acceptarea tratamentului
chirurgical daca este cazul;
 monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză, scaun;
 asigurarea condiţiilor de mediu;
 asigurarea igienei;
 alimentarea;
 hidratarea;
 asigurarea poziţiilor;
 mobilizarea;
 prevenirea complicaţiilor;
 educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului şi regimului igienico-dietetic şi respectarea recomandărilor medicale;
(fiecare femeie trebuie sa-si autoexamineze sanii o data pe luna, imediat dupa menstruatie, si sa se adreseze
specialistului daca observa vreo modificare cum ar fi: aparitia unor formatiuni, modificari ale tegumentului,
accentuarea desenului vascular, aparitia unei secretii mamelonare sangvinolente, marirea ganglionilor in axila;
sa faca un control de rutina o data pe an). Daca are o afectiune a sanilor, sa o monitorizeze pentru a depista
eventuale modificari astfel incat sa se poata preveni sau trata in faze incipiente un cancer de san.

Intervenţii delegate
- recoltări produse biologice;
- pregatirea pacientei pentru investigatii;
- administrarea medicaţiei.

PARTICULARITĂŢI PRIVIND PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIRILE

POSTOPERATORII ÎN AFECŢIUNI ALE APARATULUI GENITAL FEMININ

PREGĂTIREA PREOPERATORIE
Aspecte generale

Intervenţia chirurgicală reprezintă un eveniment deosebit în viaţa pacientului, în general, şi a femeii, în

special, care va fi resimţită ca un şoc sau ca o agresiune percepută conştient sau inconştient.
Pacienta va manifesta sentimente pozitive (dispariţia durerii, ameliorarea dau dispariţia simptomelor,
perspectiva de vindecare), sau sentimente generate de neadaptare (anxietate, frică de suferinţă, de moarte, de a
nu se mai trezi din anestezie sau de a se trezi în timpul intervenţiei, teama de mutilare, de schimbare a
imaginii corporale, de atentat la pudoare).
Faţă de acest stres preoperator, persoana îşi construieşte mecanisme de apărare în scopul de a-şi
menţine integritatea psihică, exprimate în următoarele comportamente:

a) regresia - bolnava se comportă ca un copil dependent, care se lasă în voia celor ce o

42
 îngrijesc;
- bolnava este permanent nemulţumită, neîncrezătoare, i se pare că nu este la fel de
b) agresivitatea
bine îngrijită, consideră că are nevoie de mai multe îngrijiri şi atenţie;
- întâlnită mai ales la bolnavele cu cancer, care refuză să creadă că „tocmai lor li s-
c) negarea realităţii a întâmplat". Nu sunt capabile să recepţioneze mesajul; nu înţeleg informaţiile
furnizate (sentimentul poate fi răspândit la întreaga familie);
- traduce o mare anxietate, o mare dificultate de a-şi exprima sentimentele, uneori
d) izolarea în sine pare indiferentă şi privirea parcă ar spune "Faceţi ce vreţi cu mine, nu mă
interesează, scăpaţi-mă de asta, vă rog";
e) comportament - pare că ştie tot, că are foarte mult curaj, dar, în majoritatea cazurilor, ascunde o
hiperton mare nelinişte.

Este foarte important ca asistenta să cunoască toate aceste comportamente diferite, astfel încât să nu
judece greşit bolnava după reacţiile manifestate într-un anumit interval, dar şi pentru a face o analiză
pertinentă a informaţiilor, să stabilească problemele şi obiectivele de îngrijire, să aleagă corespunzător
intervenţiile de nursing.
Trebuie să existe totdeauna timp suficient pentru a putea culege informaţii complete, pacienta
simţindu-se mai apropiată de asistentă, care este tot femeie şi este capabilă să-i înţelegă gândurile nerostite.
Asistenta trebuie să ajute pacienta să accepte operaţia, mai ales când este vorba de o operaţie
mutilantă.
Reacţiile şi comportamentul soţului, familiei, şi prietenilor vor afecta percepţia şi adaptarea psiho-
socială a pacientei, ca şi durata convalescenţei. Trebuie respectată dorinţa acesteia cu privire la diagnostic, să
fie păstrat secretul profesional, întrucât nu toate femeile doresc să se ştie că sunt ameninţate de o boală
necruţătoare, că au suferit sau vor suferi o intervenţie care modifică schema corporală.
Probleme deosebite ridică femeile diagnosticate cu cancer, la care în afara intervenţiei există şi teama
de moarte, dar şi la cele cu intervenţii mutilante, urmate de modificarea schemei şi imaginii corporale,
preocupate de modificarea comportamentului sexual (imposibilitatea raportului sexual, lipsa libidoului, reacţia
partenerului), de pierderea feminităţii şi atractivităţii, cu atât mai mult, cu cât cancerul de col apare mai ales la
femeia sexual activă.
În cazul cancerului, comportamentele prezentate pot fi manifestate şi în alte moduri, în funcţie de
percepţia proprie fiecărei femei şi uneori, de educaţia religioasă.

Intervenţii chirurgicale pentru afecţiuni ginecologice

Afecţiunile ginecologice care pot fi tratate chirurgical sunt numeroase: tumori alei aparatului genital,
infecţii ginecologice, tulburări de statică uterină (prolaps uterin), malformaţii congenitale.
Intervenţiile asupra aparatului genital se pot efectua pe cale abdominală (în marea majoritate a
cazurilor), pe cale vaginală sau perineală (pentru perineu şi în alte leziuni jos situate) şi mixte (abdominală şi
vaginală).
Cele efectuate pe cale abdominală se împart în două categorii:
a) intervenţii în care organele se păstrează şi continuă să-şi îndeplinească funcţia:
conservatoare • rezecţia parţială de ovare
• restabilirea permeabilităţii trompei, implantare sau reimplantare de trompă.
b) intervenţii mutilante - în care organele se elimină, funcţia este eliminată sau grav afectată. Pentru
organele pereche (ovare, trompe) îndepărtarea unilaterală lasă posibilitatea
reproducerii, dacă restul aparatului genital este sănătos.
Dintre intervenţiile mutilante amintim:
• extirparea ovarelor (ovarectomia unilaterală sau bilaterală)
• extirparea trompelor (salpingectomie unilaterală sau bilaterală)
• extirparea anexelor (trompe şi ovare - anexectomie unilaterală şi bilaterală)
43
 • îndepărtarea uterului (histerectomie), care poate fi subtotală (se păstrează
colul la tinere, dacă este sănătos); totală, când se suprimă numai uterul; sau
lărgită (Wertheim cu sacrificarea totală a uterului şi anexelor, indicată în
cancerul de corp şi col uterin, uneori ca măsură preventivă în cancerul de sân,
fibromul uterin la femeile peste 40 de ani).

Intervenţiile pe cale joasă vaginală sau perineală sunt diverse şi pot fi împărţite în
a) operaţii restauratoare (de refacere) pentru prolaps genital şi ruptură de perineu:
• colporafie anterioară (refacerea peretelui anterior pentru cistocel);
• colpoperineorafie (pentru refacerea peretelui posterior în rectocel şi a planşeului pelvin);
• ambele tehnici atunci când există cistorectocel.
b) intervenţii mutilante:
• histerectomie;
• colpectomie (suprimarea vaginului, cu imposibilitatea raporturilor sexuale).
c) chiuretajul uterin
d) intervenţii pe vagin şi vulvă.
Asistenta medicală trebuie să cunoască tipurile de intervenţii şi calea de abordare, deoarece pregătirea pentru
operaţie şi îngrijirile postoperatorii prezintă particularităţi de la caz la caz.

PREGĂTIREA PREOPERATORIE PENTRU INTERVENŢIILE PE CALE ABDOMINALĂ

a) Bilanţul - cuprinde examinări curente, aceleaşi ca în intervenţiile abdominale: hemoleucograma,

preoperator hematocrit, grup sanguin, Rh, uree sanguină şi glicemie, VSH, TS, TC, timp Howell,
timp QUICK, examen de urină, examen radiologie toracic, electrocardiogramă şi un
examen al secreţiilor genitale
- în funcţie de vârstă şi de tarele biologice existente, medicul poate să solicite şi alte
explorări: fibrinogen în sânge, colesterol în sânge
- în cazul cancerului genital, când se pune
problema unei intervenţii lărgite, inevestigarea se face amănunţit, pentru a aprecia
corespunzător starea biologică a bolnavei şi pentru a obţine informaţii cât de extinsă
este boala
- ca şi în alte intervenţii pe abdomen, alimentaţia din ziua preoperaţiei este uşor
digerabilă, seara nu mai mănâncă, eventual primeşte o cană cu ceai, pâine prăjită şi
brânză de vaci. Se face o clismă seara şi dimineaţa.
b) Îngrijirile - tratarea unei eventuale infecţii cu antibiotice prescrise de medic după antibiogramă,
specifice începând cu mai multe zile înainte de intervenţie şi continuând după aceea
urmăresc: - corectarea anemiei, deoarece în multe afecţiuni ginecologice sânge rărea este
importantă şi repetată, ceea ce predispune la complicaţii postoperatorii - şoc, tromboze.
La nevoie se face transfuzie
- în cancerul de col uterin este indicat ca înainte de operaţie bolnava să facă tratament cu
cobalt pentru, securitatea oncologică, în scopul prevenirii diseminării bolii intra- şi
postoperator.
c) Pregătirea - se face în funcţie de obiceiul secţiei, de regulă începând înainte cu o zi de operaţie
locală - cu o seară înainte, se îndepărtează pilozitatea pubiană, se face baie generală, se
îmbracă bolnava cu rufărie curată
- regiunea pe care se face incizia se dezinfectează cu alcool şi se acoperă cu comprese
sterile
- dacă acest lucru nu a fost făcut, pregătirea se poate realiza şi în ziua intervenţiei, prin
spălarea şi uscarea regiunii urmată de dezinfecţia cu alcool sau tinctură de iod
44
 - cu ocazia pregătirii regiunii se observă dacă în vecinătatea zonei nu există puncte de
foliculită, eczeme, intertrigo, deoarece sunt surse de infecţie postoperatorie
- în dimineaţa intervenţiei, se măsoară temperatura şi TA, se îndepărtează lacul de pe
unghii, este atenţionată să nu-şi dea cu ruj, explicându-i că astfel pot fi mai bine urmărite
funcţiile circulatorii şi respiratorii a căror tulburare intraoperatorie se evidenţiază prin
cianoza buzelor şi unghiilor
- înainte de intrarea în sală, îşi goleşte vezica, se poate monta o sondă permanentă
- se face spălătură vaglnală.

PREGĂTIREA PREOFERATORIE PENTRU INTERVENŢIILE PE CALE JOASA (VAGINALĂ

SAU PERINEALĂ)
a) Bilanţul - sunt aceleaşi cu cele din intervenţiile pe cale abdominală
preoperator şi - atenţie deosebită se acordă tratării secreţiilor vaginale, din care se recoltează şi
îngrijirile specifice se face antibiograma. De asemenea, se tratează leziunile cervicale şi vaginale,
până la completa vindecare
- se face spălarea repetată a cavităţii vaginale cu soluţii antiseptice (KMnO4,
cloramină, apă oxigenată, Romazulan).
b) Toaleta locală - îndepărtarea pilozităţii, spălarea regiunii trebuie realizată minuţios.

ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
Îngrijirile postoperatorii sunt aceleaşi ca în cazul chirurgiei generale, mai puţin complexe pentru calea
vaginală.
Obiectivele specifice urmăresc, în general, ca pacienta:
- să aibă o respiraţie normală, să i se asigure o ventilaţie adecvată pentru prevenirea complicaţiilor pulmonare
- să-şi păstreze funcţia cardio-circulatorie la un nivel corespunzător, să aibă o bună circulaţie periferică
- să-şi menţină, în limite optime, balanţa hidro-electrolitică
- să elimine normal
- să fie capabilă să accepte noua sa imagine corporală.
Cele mai multe femei sub 40 de ani îşi pot relua activitatea normală într-o lună, alteori în două luni şi se vor
simţi aproape ca înainte de operaţie.
Cele mai vârstnice, cu o condiţie fizică mai precară, au nevoie de mai mult timp pentru a-şi recâştiga forţele şi
vitalitatea.
Asistenta trebuie să urmărească:
Faciesul - trebuie urmărit atent, modificarea acestuia putând să ne informeze asupra unor
bolnavei complicaţii imediate; paloarea exagerată este semnul unei hemoragii interne sau a
prăbuşirii circulaţiei; cianoza este semnul asfixiei; buzele uscate pot evidenţia
deshidratarea
Temperatura - uşor scăzută imediat după intervenţie, poate să crească până la 38°C în prima zi,
pentru ca apoi să scadă în limite normale
- menţinerea temperaturii peste 37°C sau apariţia febrei în zilele următoare este semn
de infecţie
Respiraţia - amplă şi rară imediat după operaţie, datorită anesteziei, devine uşor accelerată din
cauza durerii postoperatorii şi a anxietăţii
- revine la normal după 24-36 de ore
- menţinerea unui ritm alert vădeşte o complicaţie pulmonară, iar respiraţia zgomotoasă
arată o obstrucţie
- mobilizarea precoce are un rol deosebit în prevenirea complicaţiilor postoperatorii, de
asemenea, tuşea asistată, tapotajul toracic, exerciţiile respiratorii
Pulsul - trebuie urmărit, deoarece creşterea frecvenţei şi scăderea volumului sunt semnele
45
 prăbuşirii circulaţiei sau hemoragiei în primele ore
- în următoarele zile trebuie corelat cu valoarea temperaturii, dat fiind faptul că în
intervenţiile pe micul bazin complicaţiile tromboembolice sunt mai frecvente
- se verifică aspectul membrelor inferioare
Tensiunea - este în directă corelaţie cu pulsul
arterială - se observă culoarea unghiilor, buzelor, tegumentelor
Diureza - nu suferă modificări importante
- prima micţiune apare, de regulă, după şase ore de la intervenţie
- se poate instala retenţia de urină de la început, din cauza dezechilibrului vagosimpatic,
sau poate să fie secundară după îndepărtarea sondei
- se evidenţiază prin lipsa eliminării şi apariţia globului vezical
- se anunţă medicul, se face sondaj vezical
- la bolnava cu sondă:
• se verifică permeabilitatea şi se evită cudarea
• după îndepărtare, se verifică golirea vezicii din patru în patru ore, în condiţiile
unui aport normal de lichide
- infecţia urinară favorizată de sondaj poate fi prevenită prin respectarea condiţiilor de
asepsie şi antisepsie şi aplicând un unguent antibiotic în jurul meatului urinar
Starea - bolnava prezintă o uşoară tensiune a peretelui abdominal, chiar o hiperestezie
abdominală superficială, moderată şi dureri în primele două-trei zile după operaţie
- combaterea balonării se face prin mobilizare precoce, prin stimularea peristaltismului
- se aplică, la nevoie, tubul de gaze care nu se va menţine mai mult de două ore, iar
dacă situaţia nu se rezolvă, se lasă un interval liber de una - două ore, timp în care
circulaţia la nivelul mucoasei se reface, după care poate fi din nou introdus
- la indicaţia medicului, se administrează Miostin
Restabilirea - este o problemă pe care asistenta medicală trebuie să o aibă permanent în atenţie
tranzitului - după ce trece perioada de pareză intestinală postoperatorie, bolnava începe să emită
intestinal gaze, semn că peristaltismul s-a restabilit
- în mod normal, după 48-72 de ore de la intervenţie apare primul semn
- după reluarea tranzitului pentru gaze, alimentaţia poate fi mai abundentă şi mai variată
- fac excepţie bolnavele operate pe perineu şi vagin, care trebuie să primească mai
multe lichide şi semilichide, să întârzie puţin eliminarea scaunului pentru a nu forţa
suturile
Combaterea - este importantă în primele zile, deoarece durerea face să crească anxietatea,
durerii favorizează insomnia, împiedică bolnava să se odihnească (determină disconfort)
- pentru calmare şi pentru asigurarea a cel puţin 8-10 ore de somn se administrează
analgetice, tranchilizante şi barbiturice
Suprave- - începe după ieşirea din sală
gherea - se urmăreşte imediat după intervenţie să nu sângereze, iar în următoarele zile să se
pansamen- menţină uscat
tului - în cazul tubului de dren, se urmăreşte permeabilitatea, se notează cantitatea
Reluarea - se va face cu prudenţă, fără să se aplice o dietă severă
alimentaţiei - administrarea de lichide per os începe imediat ce au încetat vărsăturile (dacă au
existat) şi va consta în prima zi din ceai, apă, limonada, zeamă de compot, aproximativ
300 ml
- a doua zi poate să primească supă strecurata alături de lichide dulci (aproximativ
1.000 ml/24 h)
- după apariţia scaunului, se adaugă brânza de vaci, iaurt, smântână, carne fiartă
- în continuare - alimentaţie completă, variată, vitaminizată
Mobilizarea - trebuie să se realizeze cât mai precoce, întrucât diminuează frecvenţa complicaţiilor
46
 venoase, evită escarele de decubit şi favorizează creşterea amplitudinii respiratorii
- bolnava va fi ridicată din pat a doua zi, cu atenţie, dacă are tub de dren şi sondă
urinară
- mobilizarea se face progresiv, până când bolnava căpătă încredere în forţele proprii
- vârsta înaintată sau intervenţia dificilă nu constituie nici o contraindicaţie.
Prevenirea a) Complicaţiile pulmonare:
complicaţiilor - se previn prin exerciţii respiratorii, imediat ce este posibil, tuse asistată şi tapotaj, la
postopera- nevoie, aşezarea bolnavei într-o poziţie adecvată.
torii, b) Complicaţiile trombo-embolice:
- sunt depistate la timp şi sunt prevenite printr-o supraveghere atentă a membrelor
inferioare, masaj uşor în sensul circularei de întoarcere
- la nevoie, conform indicaţiilor medicale, tratament cu anticoagulante
c) Infecţia
se previne la nivelul plăgii prin pansament aseptic
- în cazul intervenţiilor pe cale vaginală se spală perineul cu
soluţie sterilă de câteva ori pe zi şi după fiecare eliminare
- zona se menţine uscată, se controlează tampoanele perineale pentru a putea urmări
evoulţia; asistenta să poată descrie culoarea, cantitatea şi mirosul secreţiei drenate
- tratament cu antibiotice, la indicaţia medicului, mai ales atunci când a avut o infecţie
înaintea intervenţiei, completează măsurile de profilaxie
Educarea - trebuie să reprezinte un bilanţ al îngrijirilor acordate, să dea prilejul asistentei să
pacientei în reflecteze asupra obiectivelor pe care şi le-a propus şi rezultatelor pe care le-a obţinut
vederea - particularităţi de îngrijire în perioada internării cât şi de adaptare după externare
externării. prezintă bolnavele cu intervenţii mutilante, în principal, histerectomia şi mamectomia.

ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU PROLAPS GENITAL

Prolapsul genital reprezintă coborârea organelor genitale, ca urmare a slăbirii mijloacelor de susţinere
(planşeul pelviperineal) şi de suspensie (ligamentele uterine).
Coborârea este mai mult sau mai puţin accentuată realizând diferite grade de prolaps:
- gradul I: uterul coboară în interiorul vaginului, colul nu se evidenţiază la vulvă; I coboară peretele anterior al
vaginului, antrenând vezica (cistocel) şi peretele posterior sau/şi rectul (rectocel);
- gradul II: uterul este coborât, colul apare la vulvă între cistocel şi rectocel;
- gradul III: uterul iese în afara vulvei, ca o tumoră acoperită de mucoasa vaginală violacee, congestionată.

Culegerea datelor Cauza principală: ruptura de perineu în urma naşterilor Manifestări de dependenţă
(semne şi simptome):
- senzaţie de greutate şi tracţiune dureroasă în hipogastru, iradiată în plicile inghinale
- senzaţie dureroasă în lombe
Î n ambele situaţii, durerea se accentuează la efort, dar diminuează în decubit dorsal.
- tulburări urinare: incontinenţa la efort apoi şi-n ortostatism, mai târziu retenţie;
disurie, polakiurie
- tulburări intestinale: constipaţie, incontinenţa gazelor sau a materiilor fecale în
situaţia în care este interesat sfincterul anal
- leucoree, când se asociază leziuni ale colului (infecţii cronice, edem, eroziuni)
.
Probleme - alterarea imaginii corporale din cauza coborârii uterului
- alterarea stimei de sine (scăderea demnităjii) din cauza incontinenţei urinare, a
tulburării actului sexual; posibilă alterare a relaţiilor familiale
- alterarea confortului din cauza durerii, incontinenţei, leucoreei
47
 - alterarea eliminărilor intestinale
- posibila alterare a stării de sănătate din cauza leziunilor asociate
- deficit de cunoştinţe în legătură cu operaţia

Obiective Pacienta trebuie:

- să-şi menţină o bună igienă locală
- să nu prezinte semne de infecţie, leziuni asociate
- să elimine normal
- să crească stima de sine, să accepte operaţia
- să demonstreze cunoaşterea autoîngrijirii după operaţie
Intervenţii Asistenta
- previne apariţia prolapsului prin:
• apărarea perineului la naştere
• îngrijirea corectă a plăgii perineale
• împiedicarea relaxării planşeului pelviperineal postpartum, mobilizând lăuza precoce
şi sfătuind-o să contracte şi să relaxezi voluntar musculatura pelviperineală
• instruirea lăuzei să nu forţeze planşeul prin şedere în poziţie şezând, în primele zile
de la naştere.
- instruieşte pacienta cu privire la menţinerea igienei locale, prevenirea incontinenţei:
• spălarea repetată, uscarea regiunii
• folosirea tampoanelor absorbante
• evitarea efortului fizic şi a ortostatismului prelungit ,
• evitarea alimentelor care produc gaze şi cohstlpajie
• observarea cantităţii şi aspectului leucoreei, informarea medicului, asistentei.
- sfătuieşte pacienta să se prezinte la medic, să accepte intervenţia chirurgicală
- asigură pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie
- instruieşte pacienta cu privire la îngrijirea postoperatorie:
• să evite efortul fizic
• să evite ortostatismul prelungit şi poziţia şezând
• să evite relaţiile sexuale timp de 6-8 săptămâni.

ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU AFECŢIUNI TUMORALE ALE APARATULUI GENITAL

Tumorile genitale reprezintă formaţiuni chistice sau solide, benigne sau maligne, localizate la nivelul
aparatului genital feminin.
Se dezvoltă lent la început, fără simptome, apoi, pe măsură ce cresc, apar tulburări menstruale, leucoree,
durere.
Cele mai frecvente sunt: fibromul uterin, chistul ovarian, cancerul ovarian, leziunile precanceroase, cancerul
de col.

Culegerea datelor - apar de obicei după 30 de ani, cu excepţia chistului dermoid, care apare şi în
copilărie
- cancerele ovariene se întâlnesc şi în perioada prepubertară şi climacteriu
(50% din tumorile ovariene)
- pentru cancerul de col, factorii de risc stabiliţi prifii studii epidemiologice
sunt: parteneri sexuali multipli, debutul vieţii sexuale înainteze 17 ani,
tabagismul, nivel soolo-economic scăzut, carenţe de vitamine
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- sângerarea are caracteristici diferite, în funcţie de tumoră:
48
 • în fibrom: menoragie prelungita, cu cheaguri în formele submucoase, pot
apărea şi tulburări menstruale (metroragii) care să determine anemie
• în cancerul de col: sângerări reduse cantitativ, intermitente ia contactul sexual
sau după spălări vaginale
• în chistul de ovar: apare mai rar menometroragia, mal frecvent — amenoreea,
hipomenoreea, dismenoreea.
- durerea
• se manifestă, de obicei, ca o jenă, tensiune în abdomenul inferior
• este însoţită de febră, greţuri, vărsături în torsiunea de chist
• în cancer apare, în formele avansate, putând fl continuă sau intermitentă.
- leucoreea
• este prezentă în cancer, apare înaintea sângerării şi este, de obicei, neglijată
• poate avea aspect caracteristic.
- alte manifestări în neoplasme:
• tulburări urinare - disurie, polakiurie, nicturie în cancerul uterin şi ovarian
• tulburări digestive — constipație, colici intestinale, tenesme rectale
• scădere în greutate.
Probleme - deficit de cunoştinţe
-anxietate în legătură cu investigaţiile şi cu diagnosticul - teama în legătură cu
intervenţia
- posibilă alterare a relaţiilor sexuale din cauza tratamentului, scăderii
libidoului după operaţie, dispareuniei determinată de scăderea estrogenilor
- posibilă alterare a imaginii de sine din cauza operaţiilor mutilante
(histerectomie, anexectomie).
Obiective Este necesar ca pacienta:
- să cunoască şi să înţeleagă importanţa controlului medical periodic
- să cunoască tehnica investigaţiilor, să accepte diagnosticul
- să participe la pregătirea preoperatorie, la îngrijirea postoperatorie
- să poată reveni la o viaţă a cuplului normală; să accepte limitările
- să accepte noua imagine corporală; să-şi poată îndeplini rolul obişnuit.
Intervenţii - pentru depistarea precoce a afecţiunilor tumorale, asistenta sfătuieşte femeia
să se prezinte periodic la control gynecologic si de la primele semne de boală
- pentru scăderea anxietăţii şi a fricii legate de operaţie:
• câştigă încrederea pacientei
• o încurajează, îi explică desfăşurarea unor investigaţii, o • însoţeşte în timpul
efectuării acestora
• însoţeşte pacienta ia tratamentele efectuate (preoperator -radioterapie)
• ajută pacienta să accepte operaţia (ca singura variantă în majoritatea
afecţiunilor tumorale)
• facilitează prezenţa familiei, a persoanelor semnificative pentru pacientă
• ajută membrii familiei să înţeleagă starea psihologică a pacientei şi nevoia de
ajutor
• îşi rezervă mai mult timp pentru a sta cu pacienta, a-i observa
comportamentul, reacţiile
— asigură supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor
(asemănătoare cu cele din intervenţiile chirurgicalei pe abdomen)
— explică recomandările medicale efectuate la externare cu privire la:
• evitarea efortului fizic» ridicarea greutăţilor, condusului) autoturismului şi
şederea prelungită în maşină
• evitarea relaţiilor sexuale 4-8 săptămâni
49
• igiena locală şi controlul medical
• continuarea tratamentului în funcţie de boală (chimioterapie, radioterapie,
tratament hormonal).

50