CUPRINS

INTRODUCERE .........................................................................................................................................3
CAPITOLUL 1. TURISMUL RURAL, CONCEPT SI CARACTERISTICI ........................................5
1.1 Conceptul de turism rural şi agroturism ...............................................................................................5
1.2. Caracteristici ale turismului rural şi orizontul său de dezvoltare ......................................................13
1.2.1. Aspecte actuale ale turismului rural românesc ...........................................................................13
1.2.2. Influenţe ale dezvoltării turismului rural şi eficienţa economico-socială ..................................17
1.2.3. O paralela intre caracteristicile turismului standard si rural .......................................................20
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI) ÎN ROMÂNIA
ŞI CÂTEVA ŢĂRI EUROPENE ............................................................................................................22
2.1. Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a spaţiului rural..............................................22
2.2. Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism rural (agroturism) ........................28
2.3. Turismul rural în contextul economic actual ...................................................................................30
2.4. Cerinţe şi intercondiţionări în apariţia şi formarea turismului rural.................................................33
2.5. Turismul şi dezvoltarea economică a comunităţilor rurale ..............................................................35
2.5.1. Agroturismul ca opţiune economica..........................................................................................36
2.5.2. Turismul rural (agroturismul) ca factor al dezvoltării comunităţilor locale ..............................38
2.5.3. Turismul rural (agroturismul) şi dezvoltarea economic durabilă a comunităţilor rurale ............39
2.6. Evoluţia activităţilor de turism rural (agroturism) în România ........................................................40
2.7. Disfuncţionalităţi în activităţile de turism rural (agroturism) din România .....................................44
CAPITOLUL 3. PIAŢA TURISMULUI RURAL ..................................................................................46
3.1 Definirea şi caracteristicile pieţei turistice ........................................................................................46
3.2. Cunoaşterea mediului intern şi extern de marketing prin analiza SWOT .........................................48
3.2.1 Punctele forte...............................................................................................................................49
3.2.2. Punctele slabe ale turismului rural românesc ............................................................................52
3.2.3. Evidenţierea oportunităţilor turismului rural ..............................................................................54
3.2.4. Evidenţierea ameninţărilor turismului rural ...............................................................................54
3.2.5 Factori de influenţă asupra turismului rural romanesc ................................................................56
3.3 Piaţa turismului rural şi impactul acesteia asupra comunităţilor locale .............................................58
3.4. Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială *) .........................................................................60
3.4.1. Analiza produsului turistic rural prin viziunea de marketing .....................................................61
3.4.2. Etapele programului de lansare a unui nou produs, parcurse de turismul românesc ..................63
3.5 Eficienţa economică şi socială a activităţilor de distribuţie în turismul rural (agroturism) ................68
3.5.1 Turismul rural şi durabil, factori de influenţă..............................................................................69
3.5.2 Eficienţa economică în turismul rural .........................................................................................72
1
 3.5.3. Eficienţa ecologică şi impactul determinat de lansarea satului turistic asupra ecosistemelor ...74
3.5.4 Mutaţii posibile psiho-sociale în mediul rural sub influenţa dezvoltării agroturismului ca factor
de coeziune locală ................................................................................................................................75
CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ: PROIECT DE ÎNFIINŢARE A UNEI PENSIUNI TURISTICE
ÎN STAŢIUNEA CHEIA ..........................................................................................................................79
4.1 Potenţialul agroturistic al staţiunii Cheia ..................................................................................... 79
4.2 Proiect de dezvoltare a staţiunii ”CASA ROMANĂ” ................................................................. 86
4.1.1 Obiectivul proiectului..................................................................................................................86
4.1.2 Descrierea tehnică a proiectului ..................................................................................................88
4.1.3 Finanţarea investiţiei ...................................................................................................................89
4.1.4 Principalii indicatori economico-financiari .................................................................................90
4.2 Analiza unui sejur la pensiunea agroturistică „Casa Romană” ................................................... 95
4.2.2 Cheltuieli indirecte ......................................................................................................................96
4.2.3 Calcularea preţului de vânzare al sejurului * ..............................................................................97
CONCLUZII ŞI ORIENTĂRI DE VIITOR ............................................................................ 98
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 100

2
 INTRODUCERE

Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor,
aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile
străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi
valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltare a turismului rural.
Agroturismul reprezintă activitatea economică, ce se realizează în mediul rural, în
exploataţia agricolă, care urmăreşte deschiderea unor noi posibilităţi de odihnă şi recreere pentru
locuitorii oraşelor tot mai poluante, în primul rând, ca şi oricăror altor solicitanţi din ţară şi din
străinătate. Primul segment al cererii turistice rurale din ţara noastră îl reprezintă turiştii-părinţi
care, stabilindu-se la oraş cu mult timp în urmă, sunt foarte satisfăcuţi atunci când pot să arate
propriilor copii meleagurile natale, obiceiurile tradiţionale ale satului. Legătura cu satul este
nostalgia tinereţii lor. Un alt segment îl formează copiii şi tinerii în formare. Trăind în spaţiul
urban, sunt dornici să vadă animale şi păsări domestice trăind în realitatea rurală. Ei pot fi
angrenaţi în activităţi precum adunatul ouălor din cuibare, udatul florilor sau strânsul fânului. Un
copil se va simţi, astfel, util şi responsabil în acelaşi timp. Al treilea potenţial purtător al cererii
este orăşeanul plictisit de ritmul citadin, obosit de blocuri şi autostrăzi. Acesta doreşte să respire
aer curat, să fie departe de zgomot şi praf, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos şi de
un mediu relaxant, măcar în concediu.
Turismul rural este o formă de turism durabil care urmăreşte minimizarea efectelor
negative asupra mediului natural şi cultural, optimizarea satisfacerii turiştilor şi maximizarea
creşterii economice pe termen lung a unei regiuni.
Ţara noastră dispune de un potenţial agroturistic remarcabil. Avem multe şi variate
resurse naturale şi dispunem, în acelaşi timp, de foarte multe resurse agroturistice antropice. Din
acest punct de vedere, judeţul Prahova este unul dintre cele mai înzestrate judeţe din România.
Aici întâlnim munţi, râuri, lacuri, păduri, dar şi mănăstiri, muzee, case memoriale. Totul este
completat de o mare varietate a tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului.
În lucrarea de faţă, în capitolul unu am prezentat conceptul, conţinutul şi caracteristicile
turismului rural în contextul integrării ţării nostre în Uniunea Europeană şi ţinând cont de Carta
Europeană a spaţiului rural.
În capitolul al doilea am prezentat o seamă de elemente privind evoluţia şi organizarea
pe plan naţional şi internaţional a turismului rural precum şi efectele antrenate de turismul rural
în dezvoltarea economică a comunităţilor rurale.
3
 În capitolul al treilea am tratat pe larg elementele specifice ale pieţei turismului rural
prin analiza mediului intern şi extern al marketingului făcând şi anliza SWOT a turismului
românesc.
În capitolul 4, în cadrul studiului de caz am prezentat înfiinţarea unei staţiuni turistice
în staţiunea Cheia.

4
 CAPITOLUL 1. TURISMUL RURAL, CONCEPT SI
CARACTERISTICI

1.1 Conceptul de turism rural şi agroturism

Economia serviciilor, în care se încadrează şi activităţile de turism, constituie un sector

productiv, care este caracterizat de unele particularităţi care îl disting şi care au o importanţă de
prim rang în economiile avansate.
Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi enumerate doar câteva
legate de aria turismului rural: asigurarea unei dezvoltări regionale armonioase, dificultatea de
realizare a echilibrului între dezvoltarea economică şi protecţia mediului, elaborarea unei politici
rurale care să depăşească cadrul politicii agricole şi care să cuprindă toate problemele zonelor
rurale etc.
Prin urmare, actuala etapă, agricultura nu se poate limita numai la asigurarea alimentaţiei
unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi urbanizate, ci trebuie să contribuie la întreţinerea
unui mediu rural, care reprezintă un suport indispensabil pentru turismul rural. Astfel, se poate
afirma că nu există rural fără agricultură şi nici turism durabil într-un mediu degradat.
Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru refacerea în
mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca un răspuns la stresul datorat
urbanismului şi industrializării tot mai mari. Important este că turismul rural din epoca noastră
este diferit dacă ne referim numai la numărul de turişti implicaţi care a crescut semnificativ şi
turismul care s-a dezvoltat în toate tipurile de localităţi rurale, fără a fi limitat la arii de o
excepţională frumuseţe.
Deşi pare simplu să fie definită noţiunea de turism rural, ca turism ce se desfăşoară în
mediul rural, definiţia nu include complexitatea acestei activităţi şi diferitele forme şi sensuri
dezvoltate în diferite ţări.
Conform unei tradiţii mai largi, “turismul rural include o serie de activităţi, servicii,
amenajări oferite de fermieri, ţărani şi locuitori din mediul rural, pentru a atrage turişti în zona
lor, fapt ce generează venituri suplimentare pentru afacerile lor”.
Conform acestui concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau
agroturismul, ci şi actvităţile privind vacanţele în natură, excursii în zonele rurale, precum şi
turismul rezidenţial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivităţi,

5
recreere în aer liber, producerea şi vânzarea de produse manufacturate şi a produselor agricole
etc.
Termenul de turism rural are înţelesuri variate acestea de multe ori fiind în funcţie de
teritoriul naţional.
În Finlanda, de exemplu, înseamnă, de obicei, închirierea unor cabane sau oferirea de
servicii în mediul rural, tip hrană sau transport.
În Ungaria este utilizat termenul de “turism la sat”, indicând că singurele activităţi şi
servicii oferite în sate sunt incluse în acest tip de turism, respectiv: cazare la preţuri mici,
implicarea în activităţi agricole sau în alte tipuri de activităţi locale.
În Slovenia cea mai importantă formă de turism rural este turismul la ferme al diferitelor
familii, unde oaspeţii locuiesc fie cu familia de fermieri, fie în case de oaspeţi, dar vizitează
ferma pentru a lua masa sau pentru a explora curtea fermei.
În Olanda turismul rural înseamnă, în special, camparea la ferme, unde majoritatea
serviciilor oferite sunt legate de rute, cum ar fi: ciclismul, plimbări cu caii.
În Grecia turism rural înseamnă cazare în camere mobilate în stil tradiţional, cu mic dejun
tradiţional - de multe ori preparat din produse realizate în casă.
În marea majoritate a ţărilor activităţile complementare - constând în restaurante,
facilităţi de recreere, organizarea de activităţi culturale şi de divertisment în spaţiul naţional -
sunt abia la început.
Cu toate acestea, turismul rural este una din principalele priorităţi ale dezvoltării
turismului în multe ţări europene. România nu face excepţie: turismul, în general, ce include şi
pe cel rural este una din ramurile de importanţă ale economiei naţionale, ce îşi propune
dezvoltarea turismului în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă
legătură între turism şi celelalte ramuri ale economiei locale şi în mod special cu agricultura.
Privit din acest punct de vedere, turismul rural este o formă particulară de turism, mai
complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulaţie turistică,
derularea programelor, prestarea serviciilor de bază şi suplimentare), cât şi activitatea
economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiştilor (activităţi productive de prelucrare
a produselor agricole în gospodărie şi de comercializare a acestora către turişti sau prin reţele
comerciale), precum şi modul de petrecere a timpului liber.
De aici se poate deduce că turismul rural este privit, în general, ca incluzând o gamă largă
de elemente referitoare la cazare, activităţi, evenimente, sporturi, odihnă şi recreere, cură de aer,
instrucţie şi educaţie, tratament balnear etc., toate acestea dezvoltate într-o zonă caracterizată ca
fiind rurală. Prin urmare este vorba de un concept ce include toate activităţile turistice

6
desfăşurate în ariile extraurbane. Aşadar, acest concept de “rural” nu are aceeaşi semnificaţie în
toate ţările Europei.
Principala consecinţă a acestui aspect apare în conexiune cu încercarea de a măsura, de
exemplu, impactul social şi economic al dezvoltării turismului în zonele rurale. Absenţa oricărui
acord pe plan european asupra conceptului de “regiune rurală”, face dificilă orice comparaţie cu
diferite ţări.
În legătură cu această problemă, Lane Bernard, preşedinte al Universităţii de Planificare a
Dezvoltării Turismului Rural din Bristol, Anglia, afirma:
“Prezintă oare turismul rural caracteristici speciale, intrinseci sau este vorba pur şi simplu
de turism localizat în mediul rural? Care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă turismul
rural pentru a fi cu adevărat rural?”
În lista obiectivelor sunt incluse: contactul cu natura, absenţa aglomerărilor urbane,
liniştea şi un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziţie cu anonimatul urban, un
sens al continuităţii şi stabilităţii, al unei istorii vechi şi vii, posibilitatea cunoaşterii profunde a
unei zone şi a oamenilor acelor locuri. Controlul local şi păstrarea identităţii proprii sunt de
asemenea, caracteristicile unui turism rural original.
Turismul rural este de fapt un fenomen de dată recentă. De mult timp - chiar decenii
pentru multe ţări europene - se practică fie spontan, fie organizat, activităţi turistice la ţară. Ceea
ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spaţiul rural. Această expansiune este
determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de
relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la
turismul de masă tradiţional (clasic).
Pentru acest motiv, regiunile rurale ale Europei, în mod succesiv, îşi înscriu, pe viitor,
turismul în politicile de dezvoltare locală.
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se defineşte ca fiind
valorificarea turistică ( Glăvan, V., 1996, 1999 ):
 a spaţiilor rustice, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a imobilelor
rurale, a tradiţiilor săteşti, a produselor agricole;
 prin intermediul unor produse de marcă (consacrate), ilustrative ale identităţii
regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi
recreative, divertisment şi diverse servicii;
 în scopul unei dezvoltări locale durabile şi a unui răspuns adecvat la nevoile de
recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune socială oraş-sat.
Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte, care
pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru, iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite.
7
 Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor
comun, care scoate în evidenţă elementele de identitate, de incluziune, cât şi elementele diferite,
care le conduc la departajare, la diferenţiere.
Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de
activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic
rural. Cu toate acestea, o definiţie cât mai exactă a termenului de turism rural şi care să fie
utilizată în mod unitar pe tot continentul european, se confruntă cu numeroase probleme
specifice.
“Turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice care se desfăşoară
în mediul rural”.
În mod sintetic ( Tacu A. P., Glăvaan, V., 1999 ) turismul rural poate fi considerată forma
de turism ce are ca destinaţie mediul rural, folosind ca structuri de primire turistică gospodăriile
şi fermele agroturistice.
O alternativă la definiţia de mai sus, de asemenea, eludează aspectul geografic, cum ar fi:
“Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă
de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”.
Această definiţie, considerată mai cuprinzătoare şi care poate fi majoritar acceptată, pune
în evidenţă turismul rural faţă de activitatea turistică ce se desfăşoară în zonele de litoral, în cele
urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant, turiştii înşişi,
precum şi natura activităţii lor, exclud orice relaţii semnificative cu populaţia locală ce constituie
mediul ambiant uman.
În lipsa unei alte definiţii adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii
Europene şi în afara acesteia, termenul îndeobşte folosit este acela de “turism verde”, culoare-
simbol, având sensul de a distinge această formă de turism de celelalte, cum sunt: “turismul alb”
(sporturile de iarnă), “turismul albastru” (vacanţele la mare) şi aşa-numitul “turism al luminilor”
(turismul urban). În acest fel, “turismul verde” poate fi definit ca o activitate turistică practicată
atât în zonele rurale şi în acele locuri de litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât
şi în zonele de dealuri şi montane, care nu au o destinaţie specială privind practicarea sporturilor
de iarnă, precum şi în alte spaţii rurale. În toate aceste areale, “turismul verde” vine în
întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor de a se integra ei înşişi mediului ambiant, natural şi uman,
precum şi în implicarea directă a populaţiei locale în prestarea de servicii către turişti.
Aşadar, turismul rural este o formă de turism practicată în mediul rural, care foloseşte (ca
structură de primire turistică) gospodăria agroturistică cu toate facilităţile ei. Ca atare în această
formă de turism se desfăşoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale,
culturale şi umane), ca şi dotările şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele
8
agroturistice. Utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adăposturi, sate de
vacanţă etc. şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivaţii: de tranzit sau
itinerant, cu valenţe cultural-cognitive etc.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni
şi centre turistice, precum şi la oferta turistică “standard” - de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural practicată în mediul rural care foloseşte ( ca
structură de primire turistică ) gospodăria agroturistică cu toate facilităţile ei . C atare în această
formă de turism utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai în pensiunile turistice şi fermele
agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile naturale şi de valorile
cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural. Reprezintă cea mai eficientă
cale de valorificare a resurselor locale existente în mediul rural.
Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la diferitele
forme de turism legate de activităţile agricole şi/sau de amenajările agricole ( Glăvan, V., 1996 ).
Această formă particulară a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate
secundară, agricultura rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Uneori se face distincţie şi
între agroturism şi turismul la fermă, care se referă la folosirea fostelor gospodării ţărăneşti ca
structuri de primire, ce pot fi închiriate turiştilor sau amenajate ca şi cluburi de sănătate.
În concluzie, sfera de turism rural include activităţile de agroturism sau de turism la
fermă. Turismul rural priveşte toate formele de turism practicate în spaţiul rural, fiind vorba aici
de activităţi în aer liber (echitaţie, pescuit, vânătoare, plimbări pe jos sau cu bicicleta, termalism,
turism de sănătate), turism de cunoaştere (biserici, cetăţi, diferite vestigii istorice), de descoperire
a mediului natural (flora, fauna), de cunoaştere şi înţelegere a culturii locale (folclor, tradiţii
populare), turism gastronomic etc.
Spaţiul rural, prin componentele sale, satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi
recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit,
oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.
În literatura de specialitate, română şi din străinătate, prin utilizarea noţiunii de
agroturism, se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică
complementară agriculturii într-o localitate rurală.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu
potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Se poate arăta că agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul
tradiţional, standard şi anume ( Leescu, S., 2002 , Glăvan, V., 2001 ):

9
  consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea
pensiunii şi serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural,
precum şi originalitatea produselor turistice;
 oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi
condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
 este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o
alternativă sau o substituţie a acesteia;
 oferă populaţiei cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de
petrecere a timpului liber din vacanţe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu
valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;
 nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi supra-
structură turistică sau pentru alte dotări de profil;
 se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau
montane;
 este un turism în care specificul ofertei este diversificată şi de mare diseminare în
spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi celui construit, dar …
atenţie - şi aici trebuie să se ţină seama de un anumit “prag ecologic” şi “prag fizic”. Pentru ca
această trăsătură să se înscrie complet în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere
“capacitatea de primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui se-jur în lunile
de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă etc.);
 nu este compatibil cu turismul de masă.

Totodată este necesar ca agroturismul să devină o componentă a ecoturismului şi ca atare,

cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului, se pot aplica şi în acest caz. Aceste
principii pot fi delimitate astfel ( Glăvan, V., 2001 ):
 folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);
 reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice;
 menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;
 integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi
mai ales, locală (dezvoltarea ofertei, promovare şi organizare, precum şi dezvoltarea
infrastructurii generale şi tehnico-edilitare); de aici concluzia că prin marketingul
agroturistic se influenţează integrarea activităţilor agroturistice în dezvoltarea spaţiului
rural;
 sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în
protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
10
  implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă,
pentru dezvoltarea şi promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului
înconjurător şi a bunurilor culturale, de aici şi rolul organizaţiilor locale, ale prestatorilor
de servicii turistice, în cazul nostru, Asociaţia Sătească de Turism Rural;
 consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei
locale, pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală, regională şi
cea locală;
 dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea profesională,
calificare, perfecţionare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică,
sociologică adecvată;
 promovarea marketingului în agroturism;
 cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi conservare a
mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.
Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului
rural, dar cu cele mai mici implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea
nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi a
comunităţii, în general şi nu în ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului natural şi
construit, în contextul unei activităţi economice pe principii ecologice.
În mod sintetic din cele redate anterior rezultă că (prelucrat după Buciuman, E., 1999),
turismul rural şi agroturismul, reprezintă, în primul rând, activităţi umane, integrându-se astfel în
conceptul cel mai larg cu care operează ştiinţele economice şi sociale. Având în vedere că
activităţile umane sunt diferite, după natura lor, după obiectul, scopul, mijloacele si resursele
folosite în cadrul acestei activităţi, turismul şi implicit formele sale menţionate mai sus fac parte
din categoria activităţilor economice efectuate de colectivitatea umană, activităţi care au ca scop
producerea bunurilor materiale si a serviciilor necesare societăţii. Dacă ne referim la aceste două
feluri de rezultate ale activităţii economice, turismul se încadrează în clasa serviciilor.
Din cele prezentate rezultă, că între turismul rural şi agroturism există o relaţie de la
întreg la parte, agroturismul fiind una dintre componentele turismului rural. Agroturismul însă,
practicându-se cu precădere în zonele cu vocaţie agricolă diversificată, în cele relativ izolate şi
izolate, care impun asigurarea celor necesare traiului prin forţe proprii sau acolo unde este o
specializare adâncă, creează poziţii de monopol privind producţia anumitor produse alimentare
apreciate şi solicitate (regiunile pomiviticole, satele păstoreşti, delta ori alte zone piscicole ş.a.).
Cultura este inclusă în mod indirect în mix-ul produsului agroturistic, datorită
posibilităţilor de cunoaştere pe care acesta le oferă. Se fac referiri la cunoştinţele generale de

11
geografie, istorie, folclor, la tradiţiile şi obiceiurile cu care turiştii vor veni în contact, de
asemenea la schimbul de informaţii privind preparatele şi produsele indigene, la meşteşugurile şi
instalaţiile pe care vor putea să le admire “la sursă”. Din acest punct de vedere şi nu numai,
agroturismul se poate constitui şi într-un act de cultură.
Conceptul de agroturism (după Buciuman, E., 1999) în contextul acestei lucrări se
circumscrie la nivelul gospodăriei, a fermei sau a exploataţiei agricole. El constă deci în
organizarea activităţilor de primire a turiştilor si a tuturor serviciilor turistice la nivelul unităţii
agricole. Din această cauză, în general, agroturismul este considerat adesea ca o activitate
complementară agricolă integrată în mod organic în economia exploataţiei agricole. Dacă
conceptul de turism rural priveşte, aşa cum s-a arătat, organizarea activităţii turistice în cadrul
comunităţii rurale, a unei zone, a unei regiuni, microregiuni sau bazin din mediul rural,
agroturismul tratează fenomenul turistic doar în interiorul exploataţiei agricole. Desigur, între
cele două concepte există o strânsă legătură pe multiple planuri, astfel (Buciuman, E., 1999):
(1). agroturismul este plasat spaţial în mediul rural, prin urmare se integrează pe de-
a'ntregul în turismul rural. De aici decurge sfera de cuprindere mai largă a conceptului de turism
rural decât cea a conceptului de agroturism a cărui sferă este mai restrânsă;
(2). ambele concepte privesc o formă de turism care se deosebeşte fundamental de
turismul clasic, comercial bazat, în principal, pe hotel şi restaurant: turistul care vine în lumea
rurală (localitate sau exploataţie agricolă) intră în mod direct în contact cu această lume, cu
valorile ei materiale, culturale, naturale, economice, sociale, etc.; turismul rural şi agroturismul
nu sunt numai o alternativă turistică ci şi un factor esenţial de dezvoltare economică a mediului
rural în ansamblu şi a exploataţiilor agricole în mod special;
(3). activităţile de turism rural şi agroturism se împletesc, se completează si se susţin
reciproc, constituind un domeniu ce trebuie organizat în mod specific ţinând seama de
specificitatea sa geografică, economică, socială, etc., de specificitatea produselor sale şi de rolul
pe care acestea trebuie să-l joace în dezvoltarea mediului rural.
Agroturismul este o îmbinare a activităţilor agricole cu serviciile turistice în interiorul
exploataţiei agricole, care poate constitui "...o soluţie complementară, de sprijinire directă a
dezvoltării agriculturii, cu efecte pozitive atât de natură economică, cât şi socială".

12
 1.2. Caracteristici ale turismului rural şi orizontul său de dezvoltare

1.2.1. Aspecte actuale ale turismului rural românesc

Referitor la situaţia actuală a turismului rural din România se poate arăta că aceasta poate
fi analizată numai prin cunoaşterea unei evoluţii anterioare. Structura principalelor aspecte
referitoare la această preoblemă poate fi redată astfel Stoian, M., 1996, Bran Florina, 1997 ):
• Un prim aspect este acela că turismul rural reprezintă una din primele forme de
manifestare a turismului în România. Astfel, o incursiune în timp, pentru a vedea cum s-au
succedat formele de practicare a turismului, ar evidenţia faptul că turismul rural a fost practicat,
alături de drumeţie, turismul nautic şi turismul hipic, încă din cele mai vechi timpuri.
• Un alt aspect constă în caracterul spontan şi uneori, periodic, care s-a menţinut de
milenii, până la jumătatea secolului XX; vizitele la rude şi prieteni din localităţile apropiate,
ocazionate de diferite momente din viaţa comunităţilor, cum au fost: nunţi, cumetrii, căsătorii,
botezuri, apoi participările la unele manifestări tradiţionale anuale (nedei, urcatul şi coborâtul
animalelor la munte), la bâlciuri şi iarmaroace (săptămânale, lunare şi anuale), la hramurile unor
biserici, schituri şi mănăstiri etc., care au constituit tot atâtea acte turistice. Aceste tipuri de
manifestări s-au perpetuat până în zilele noastre, păstrându-se nealterată forţa lor de atracţie,
chiar dacă astăzi există oferte înlocuitoarea timpului liber mult mai numeroase (TV, discoteci
etc.).
• În evoluţia sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar
niciodată de dispariţie. Asistăm azi la un nou avânt - dintre cele mai mari - al turismului rural,
generator de speranţă. Motivaţii dintre cele mai diverse îi determină azi pe unii turişti să aleagă
pensiunea rurală în locul altor destinaţii. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorinţa de
libertate, de mişcare, creată de spaţiile deschise ale ruralului şi de lipsa unor programe rigide pe
zile, ore şi obiective; condiţiile de preţ şi de structură ale meniurilor alimentare; calitatea
elementului uman local, dispus încă a oferi unele elemente componente ale produsului turistic în
mod gratuit sau aproape gratuit; specificul local tradiţional şi nu în ultimul rând, dorinţa de a
intra în intimitatea vieţii rurale, descrise cu multă încântare de numeroşi poeţi şi scriitori.
• În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat să-l
asociem cu “satul turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a turiştilor se face în
funcţie de tipologia satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice istorice, care posedă în
arealul lor interesante şi atractive monumente istorice; apoi sate cu bogate tradiţii etno-folclorice

13
şi de arhitectură populară - deci sate folclorice - sau sate cu monumente ale naturii, sate viticole,
sate piscicole etc.
• Turismul rural actual este o prezenţă activă pentru peste 207 localităţi şi în peste 1075
de gospodării, în special din zona montană şi premontană a României, dar nu numai. Astfel, în
special pentru lunile iulie-august şi în mai mică măsură în sezonul de iarnă, multe din satele
noastre primesc turişti, care sosesc aici pentru a petrece timpul liber.
• Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate de
absorbţie a surplusului de turişti, din anumite perioade, ale unor renumite staţiuni turistice sau
acela al marilor aglomerări urbane. Sunt frecvente situaţiile în care unii turişti au ajuns sau ajung
în mediul rural, ca urmare a imposibilităţii de a-şi găsi locuri convenabile de odihnă în staţiuni
cunoscute, iar numărul acestora nu este de neglijat.
• În mod practic, activitatea de turism rural este una complexă, aflată în conexiune directă
cu celelalte activităţi locale. În mod absolut nici o localitate rurală turismul nu poate fi disociat
de viaţa economică, socială şi culturală a colectivităţii, în mediul căreia se manifestă.
• Turismul rural se înscrie ca factor de determinare a dezvoltării unor activităţi conexe, cu
efecte pe linia veniturilor pentru multe alte familii, decât acelea care dispun de pensiunea
turistică. Fără a încerca o detaliere, de altfel pe care ar merita-o, totuşi, “efectul multiplicator” al
turismului, reprezintă unul din factorii foarte importanţi, ce caracterizează efectele în lanţ ce se
produc. În măsura în care efectele pozitive sunt stimulate şi ajustate în dezvoltarea lor, iar cele
negative sunt controlate şi diminuate, atunci poate fi găsită o ecuaţie a echilibrului, care îşi poate
aduce contribuţia la o dezvoltare durabilă a turismului rural (figura 1.1 şi figura 1.2).
• Experienţa acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se înscrie în
categoria factorilor de dezvoltare, de dinamizare, de absorbţie şi de conectare a energiilor spre
realizarea unor obiective de interes social (înfrumuseţarea localităţilor, asfaltarea aleilor şi a
străzilor, introducerea canalizării etc.).
• De asemenea, turismul rural contribuie la modificarea structurii sociale a satelor,
aceasta ca urmare directă a modificării structurii activităţilor economice. Apar, astfel, diferenţieri
de ordin economic între familii, care se pot accentua foarte mult.
• Turismul rural are la bază şi ca scop final o anumită eficienţă economică, dar nu la
nivelul prognozat de cei supraoptimişti, care nu ţin seama de caracterul sezonier şi complementar
al acestei activităţi pentru gospodăria ţărănească. Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem
închis, în care tot ce are nevoie turistul şi i se oferă, se produce fie în gospodăria proprietarului
pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din exteriorul gospodăriei şi a localităţii
pentru susţinerea turismului sunt foarte mari şi aceste intrări implică ieşiri de bani pentru
procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.). tocmai
14
pentru aceasta este necesară întocmirea de balanţe care să evidenţieze cu exactitate valoarea
intrărilor şi a ieşirilor pentru activităţile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepţie
eficienţa economică a turismului rural.
• În final s-ar putea ajunge la o concluzie, cu următoarea formulare: “Turismul rural şi în
general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie consumată, multă
pasiune şi mai puţini bani rezultaţi”.
• Totodată turismul rural reprezintă, în egală măsură, un factor creator de noi profesii
pentru viaţa rurală (recepţioner, bucătar, ospătar, ghid, fochist, manager etc.), deci se înscrie în
categoria activităţilor creatoare de locuri de muncă, ceea ce nu este puţin. Aceasta cu atât mai
mult cu cât problema locurilor de muncă este atât de acută pentru actuala etapă în România.
• Este de reţinut rolul pe care activităţile de turism rural - sub presiunea turiştilor - îl
constituie ca factor de promovare a culturii materiale locale, cât şi a celei spirituale.

Figura 1.1 REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL CU EFECTE NEGATIVE

Factor de poluare
fizică a terenului, a
mediului,
Factor de Factor de
alimentaţiei
poluare morală dezechilibrare
a tradiţiilor
locale

TURISM Factor de
Eforturi mari RURAL modificare al
Venituri mici structurii sociale
a

15
Figura 1.2 REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL CU EFECTE POZITIVE

Satul turistic, Prima formă de

element turism practicată
principal

Utilizator de Caracter
resurse locale

Perioade de
Factor de ascensiune şi
promovare a
culturii
Azi o prezenţă
Creator de noi activă în peste 207
profesii şi locuri de TURISM localităţi
muncă
RURAL Supapă de
Factor de siguranţă în
determinare a unor sezonul estival
activităţi pentru staţiuni de
renume
Efect multiplicator
O anumită eficienţă
economică
Factor de dezvoltare
Factor electrizant de
conectare a
energiilor locale

16
 1.2.2. Influenţe ale dezvoltării turismului rural şi eficienţa economico-socială

Apărut cu mult timp în urmă, turismul rural a fost supus influenţei tuturor factorilor şi
tuturor epocilor de dezvoltare economico-sociale, dar prin intermediul unor motivaţii care s-au
semnalat chiar de la apariţia acestuia. În literatura de specialitate (după F. Moinet, citat de
Buciuman, E., 1999), motivaţiile apariţiei şi dezvoltării turismului rural ar putea fi formulate
astfel:
(1). Turismul rural constituie un context particular ce corespunde nevoii citadinilor de a-
si regăsi rădăcinile lor.
Dificultăţile economice şi sociale legate de criza economică apasă asupra puterii de
cumpărare si creează un climat de cotidian, de plictiseală pentru oraşele suprapopulate care
generează o angoasă difuză. Aceasta şi pentru motivul că însăşi condiţiile de viaţă ale unui
număr important de locuitori sunt mai mult sau mai puţin stresante. Sfârşiturile de săptămână,
vacanţele, călătoriile sunt tot atâtea ocazii de a scăpa de acestea şi de a se regăsi pe sine, chiar si
numai parţial, printr-un contact cu o natură protejată si un mediu rural încă încărcat de
valori tradiţionale. Pe de altă parte, evoluţia valorilor sociale şi difuzarea modelelor
individualiste diminuează fundamentele turismului de masă în profitul unui turism de
descoperire si de calitate. Insecuritatea internaţională este de asemenea un factor care incită
numeroase persoane la a-şi descoperi si redescoperi ţara lor. Consecinţa acestor evoluţii sau a
acestor tendinţe este că turismul verde se dezvoltă. Bogăţia turistică a mediului rural, peisajele
sale si efortul important făcut de către ansamblul sectorului pentru a oferi găzduire de calitate şi
animaţii variate, adăugate la căldura si calitatea ospitalităţii "ţărăneşti" fac ca mediul rural să
redevină o destinaţie atractivă.
(2). Un pericol de desertificare. Paralel, zone întregi ale teritoriului naţional sunt
ameninţate de desertificare. Aproape jumătate din teritoriul Franţei se află într-o stare de regres:
îmbătrânirea populaţiei, dispariţia sau descalificarea mâinii de lucru. calificate, diminuarea
numărului de agricultori, declinul economic... Încă si mai rău, o pătrime din teritoriu îşi vede
populaţia scăzând sub 20 de locuitori pe kmp, densitate sub care echilibrele sociale sunt dificil de
menţinut. Aceste regiuni sunt supuse unei dezangajări progresive a serviciilor publice şi
dispariţiei serviciilor private. Dacă evoluţiile actuale se continuă, peisajele fasonate de generaţii
întregi de rurali nu vor mai putea fi întreţinute în timp ce aceste regiuni figurează printre cele mai
apreciate de turişti.
(3). O agricultură în dificultate, în privinţa agriculturii, aceasta traversează o perioadă de
adaptare extrem de restrictivă. Câştigurile de productivitate şi de eficacitate aduse de tehnicile

17
moderne au condus la o supraproducţie în cea mai mare parte a activităţilor clasice care erau
pilonii agriculturii. Au trebuit deci vândute surplusurile. Preţurile mondiale fiind foarte scăzute,
Uniunea Europeană a susţinut multă vreme.
În acest context de venituri în scădere, se impune diversificarea producţiilor si sunt
numeroşi cei care anvizajază noi activităţi. În anumite condiţii, turismul rural este una dintre
acestea, întreţinerea mediului înconjurător şi a peisajelor va putea fi o altă activitate şi
colectivitatea va decide într-o zi să finanţeze aceste servicii. Dar acestea nu vor fi, cel mai
adesea, decât soluţii de completare şi pare a fi dificil să se evite, fără o voinţă politică foarte
fermă, continuarea accelerată a reducerii numărului de agricultori.
(4). O logică de concurenţă. Spre deosebire de agricultura clasica, ale cărei debuşee erau
asigurate în mod cvazi sigur, fără ca producătorul să aibă a-şi face griji în privinţa vânzării
producţiei sale, activităţile comerciale care privesc turismul sunt supuse direct legii cererii si
ofertei. Sectorul este concurenţial dar reuşita nu a fost obţinută. Aceasta necesită o abordare
particulară care ţine cont, nu de structura de plecare sau de ceea ce poate să propună persoana
care se lansează în această activitate ci de ceea ce doreşte clientul potenţial. Aceasta este o
abordare de marketing. Ea este destul de uşor de înţeles în ceea ce priveşte principiile sale dar
este dificil de aplicat în practică. Izolarea inevitabilă a agricultorilor în raport cu restul populaţiei
nu-i pregăteşte totdeauna pentru această ascultare atentă şi fără prejudecăţi a cererii. Ea este
totuşi una din cheile reuşitei. De asemenea, abandonarea certitudinilor personale în ceea ce
priveşte piaţa este un imperativ. Numai cunoaşterea aprofundată a clientelei şi al evoluţiei cererii
cu ajutorul tehnicilor de măsurat şi de analiză permite conservarea calităţii si competitivităţii.
Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât gusturile evoluează repede. Cheile dezvoltării
si reuşitei turismului rural se află în articularea următoarelor elemente:
- nevoia citadinilor de a-si găsi echilibrul în sânul unui turism de calitate;
- necesitatea întreţinerii acestui patrimoniu colectiv care este mediul rural;
Dezvoltarea turismului se impune, în spaţiul rural, atât pe plan economic, cât şi social.
Astfel, turismul rural contribuie la viaţa economică a satului prin următoarele ( Ionaşcu, Gh.,
1995 ):
a) perspectiva dezvoltării satului pe termen lung, în strânsă legătură cu agricultura,
infrastructura, protecţia mediului;
b) posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă, care să
determine o dezvoltare pe plan local;
c) încurajarea activităţilor locale, cu precădere artizanatul, dar şi a celor care pot
determina dezvoltarea unui comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă;

18
 d) creşterea veniturilor locuitorilor din aşezările rurale, generate prin valorificarea
resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor sau vânzarea către
aceştia;
e) creşterea calităţii vieţii în mediul rural.

Fiind o activitate relativ nouă, turismul rural presupune existenţa unei multitudini de
factori care influenţează dezvoltarea lui, cu referire la cunoaşterea limitelor sociale, economice şi
culturale ale acestuia, cunoaşterea situaţiei exacte a capacităţii şi a disponibilităţii exploataţiilor
agricole de a primi turişti în gospodăria lor, proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor şi
gospodăriilor, pentru a se asigura condiţii civilizate tuturor turiştilor, crearea unor pensiuni
model etc.
Turismul rural pare a fi un instrument potrivit pentru a revitaliza declinul zonelor rurale,
dar şi pentru perspectiva acestora prin păstrarea sau chiar crearea de noi locuri de muncă,
diversitatea tot mai mare a meseriilor, un nivel favorabil din punct de vedere al rezultatelor
financiare realizat de ferme alături de alte elemente cum sunt: conservarea peisajului, a naturii,
menţinerea tradiţiilor prin retrăirea lor permanentă, tabloul este aproape complet.
Turismul rural oferă deseori condiţii pentru dezvoltarea infrastructurii, care apoi
contribuie la creşterea altor activităţi economice în zonele rurale. Un element benefic în
dezvoltarea turismului rural poate fi considerat numărul crescând de oportunităţi pentru
interacţiunea socială a localnicilor, care, deseori, duc o viaţă izolată în comunităţile lor agricole.
Pe lângă latura economică, turismul rural are un pronunţat caracter afectiv - el nu este o
ofertă de serie, de consum; în acţiunea de dezvoltare şi implementare durabilă a acestuia în ţara
noastră, trebuie pornit de la fond - tradiţie şi ambianţă, care trebuie păstrate ca un capital de
neînlocuit, dând valoare şi savoare unui mod de petrecere a timpului liber.
Turismul rural reprezintă o activitate multifactorială, nu este numai un sejur la o fermă
sau într-o casă ţărănească, numai repaus, ci şi cea mai bună sursă de sănătate şi de terapie
antistres. Turismul rural se adresează, în primul rând, oamenilor dinamici, celor care iubesc
natura, iar turismul ecologic se adresează iubitorilor de sport, vânătoare şi pescuit. Această formă
de turism oferă individului, în principal, libertate şi independenţă.
Privit într-o altă concepţie, turismul rural, în forma sa pură, poate fi privit ca fiind acel tip
de turism care întruneşte următoarele caracteristici:
1) este localizat în regiune rurală;
2) este rural din punct de vedere funcţional, adică este construit pe trăsăturile
caracteristice lumii rurale: mici întreprinderi, spaţii deschise, contact cu natura şi lumea naturală,
moşteniri culturale, societăţi şi practici tradiţionale;

19
 3) este rural ca scară, adică de dimensiuni reduse în termeni de clădiri, aşezări, dar şi
fluxuri;
4) este tradiţional în caracter;
5) este controlat local şi dezvoltat pentru binele pe termen lung al comunităţii locale;
6) este variat, corespunzător complexităţii mediului rural

1.2.3. O paralela intre caracteristicile turismului standard si rural

Caracteristicile care stau la baza definirii turismului rural pot fi puse în evidenţă prin
analiza în paralel a principalelor trăsături care individualizează turismul clasic, standardizat şi pe
cel rural (tabelul 1.1, prelucrat după Taacu, A. P., Glăvan V., 1999 )

Tabelul 1.1 Diferenţele dintre turismul standard şi cel rural

Nr. Activităţi din turismul
Activităţi din turismul rural
Crt. standard
1. Activităţi socio-economice Activităţi socio-economice în
multiple în staţiuni şi oraşe principal cu profil agrar şi silvic
turistice
2. Densitate ridicată a spaţiului Densitate scăzută a spaţiului
construit din intravilan construit din intravilan
3. Nivelul ridicat al densităţii Nivelul redus al densităţii
populaţiei rezidente populaţiei rezidente
4. Infrastructură densă cantitativ Infrastructură redusă cantitativ
5. Construcţii cu arhitectură modern Construcţii cu arhitectură
regională şi locală
Activităţi turistice multiple,
6. Activităţi turistice complementare
autonome
7. Distanţe apreciabile între Apropiere între locul de reşedinţă
reşedinţă şi locul de muncă şi activităţile cotidiene
8. Sezonalitate redusă Sezonalitate accentuată
9. Circulaţie turistică intensă prin Circulaţie turistică redusă prin
atragerea de segmente variate de atragerea de segmente variate de
turişti turişti
10. Relaţii anonime, impersonale cu Relaţii apropiate, individualizate
turiştii cu turiştii
11. Forme de gestionare şi Forme de gestionare şi
contabilitate complex contabilitate simplificată
12. Posibilităţi multiple de Posibilităţi mai reduse de
promovare şi comercializare a promovare şi comercializare a
serviciilor turistice serviciilor turistice
Ca urmare a celor prezentate se poate afirma că turismul rural se sprijină pe toate
atributele spaţiului rural şi că reprezintă o convergenţă a intereselor socio-economice existente în

20
plan local determinând stabilitatea populaţiei tinere şi implicit viabilitatea comunităţilor rurale
mai mari sau mai mici.
Se poate concluziona că o amenajare şi o valorificare turistică adecvate şi prudente,
gestionarea eficace trebuie să constituie punctul forte pentru păstrarea integrităţii ecologice a
parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor biosferei. Principiul director al dezvoltării turistice a
zonelor protejate trebuie să fie acela de exploatare raţională a tuturor resurselor naturale, umane
şi culturale, într-un mod care asigură satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare
echilibrată a aşezărilor rurale afectate.

21
 CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL
(AGROTURISMULUI) ÎN ROMÂNIA ŞI CÂTEVA ŢĂRI
EUROPENE

Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate şi continuitate pe plan intern, dar mai ales
internaţional. Forma de turism rural poate fi considerată unul din principalele evenimente social-
politice ale secolului XX. Aceasta mai ales pentru motivul că implică componente politice,
economice, sociale, cultural-educative etc., care se fac resimţite în toate ramurile economiei
naţionale. Dar, turismul rural trebuie urmărit şi se dezvoltă numai în concordanţă cu alte ramuri
ale economiei naţionale, dată fiind tocmai integrarea în evoluţia economiei de piaţă. Întrucât prin
turism se dezvoltă ideea de libertate, turistul alege deliberat itinerarul şi durata sejurului.
Ţinând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate şi pentru activităţile din
domeniul turismului rural, au existat forme de evoluţie încadrate în dezvoltarea economico-
socială. Legat de această problemă, specific actualei etape, se poate constata că ”geopolitica
mediului este marcată de «o nouă dezordine mondială», în care se simte lipsa unei conduceri
ferme”.

2.1. Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a spaţiului rural

Spaţiul rural este definit prin intermediul mai multor criterii printre care principalele sunt
(Niţă I., ş.a., 2003) :
- preponderenţa producţiei agricole (Franţa);
- ponderea populaţiei agricole (SUA);
- spaţiile ce se găsesc în afara zonelor de mare diversitate (Germania);
- gen de peisaj, teritoriu cultivat de om (Belgia).
Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafaţa continentului şi sunt locuite
de circa jumătate din populaţia totală. Dezvoltarea multifuncţională şi susţinută a mediului rural,
exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare parte a hranei
Europei şi importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au impus adoptarea unui
cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată şi durabilă a agriculturii şi
spaţiului rural european, respectiv a Cartei Europene a Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a

22
Consiliului Europei a însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993,
textul final fiind adoptat în aprilie 1996 ).
Sintetizându-se aceste coordonate recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei (nr. 1296/1996) apreciează că spaţiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă, care
conţine satele şi oraşele mici, în care majoritatea terenurilor este utilizată pentru agricultură,
silvicultură şi acvacultură, iar activităţile economice şi culturale se referă la artizanat, servicii,
mică industrie, activităţi de agrement etc.
Acest document, la care România a aderat fără reţinere, trasează directivele în politica
sectorială de promovare şi dezvoltare rurală şi în acelaşi timp, de protecţie a patrimoniului rural
natural , destinat vieţii oamenilor. Este subliniată , totodată, necesitatea încurajării iniţiativelor şi
măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi diversificării activităţilor rurale.
Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spaţiului rural european trebuie să aibă
ca punct de pornire funcţiile multiple pe care le îndeplineşte :funcţia economică, funcţia
ecologică şi funcţia socio-culturală, având la bază următoarele principii:
- situarea omului şi nevilor sale în centrul obiectivelor şi deciziilor în programele de
dezvoltare;
- protejarea valorilor societăţii rurale, îndeosebi a vieţii familiale , tradiţiilor, integrării
tinerilor în spiritul comunităţii;
- dezvoltarea identităţilor comunităţilor , sporirea implicării şi responsabilităţii în
administrarea valorilor locale;
- protejarea specificului, tradiţiilor culturale şi istorice ale spaţiului rural, promovarea la
nivel regional şi naţional;
- crearea de facilităţi în scopul diversificării relaţiilor rural-urban, dezvoltarea tradiţiilor
şi relaţiilor culturale ale populaţiei.
Funcţia economică pe care o exercită spaţiul rural urmăreşte garantarea unui sistem de
producţie agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populaţiei, respectiv:
- să asigure agricultorilor şi familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor,
comparativ cu cel al altor profesii liberale cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând
astfel o sursă de venit fundamentală pentru populaţia rurală;
- să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de producţie
pentru generaţiile viitoare, în spiritul unei dezvoltări durabile.
Spaţiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei şi
producţiei de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale,
artizanale sau comerciale şi de prestări servicii. Diversificarea activităţilor în majoritatea zonelor
rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a producţiei artizanale, acţionând
23
asupra infrastructurilor şi procedurilor administrative şi fiscale, stimularea şi sprijinirea
iniţiativelor în domeniul turismului montan, în special a agroturismului, respectul faţă de mediul
natural , economic şi social.
Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului
înconjurător a devenit scopul imperativ al umanităţii, precum şi o îndatorire a fiecărui individ,
capătă o importanţă capitală. Această funcţie urmăreşte:
 să conserve resursele naturale ale vieţii (solul, apa, aerul), care să fie valorificate
într-o manieră judicioasă şi durabilă;
 să protejeze biotopurile şi spaţiile verzi, care au rol esenţial în calitatea mediului
înconjurător;
 să întreţină şi să protejeze peisajul natural ;
 să conserve şi să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică,
diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale;
 să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare şi în
condiţii ecologice adecvate.
Conştiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să
susţină aplicarea unor programe speciale , energetice , în vederea protecţiei mediului (prin
mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot)
Întărirea funcţiei socio-culturale are în vedere ca fiecare ţară să acţioneze astfel încât
spaţiul său rural să asigure şi să dezvolte activităţile socio-culturale , în special prin viaţa
asociativă locală şi prin dezvoltarea relaţiilor între populaţia urbană şi rurală, folosind pe larg
tehnologiile moderne de informare.
De menţionat că activităţile turismului rural sunt implantate în toate funcţiile menţionate
anterior şi concomitent toate acestea se regăsesc într-o strânsă interacţiune şi interdependenţă (
subaprecierea uneia se resfrânge asupra celeilalte ). Pentru acest motiv funcţiile respective
considerate specifice sau în totalitaatea spaţiului rural, sunt asamblate într-o formă
multifuncţională.
Termenul de multifuncţionalitate şi pentru activităţile turistice din spaţiul rural, generează
o interpătrundere mai ales pe planul analizei economice, cu o tendinţă şi semnificaţie în
elaborarea unei multitudini de produse/servicii în cadrul aceloraşi activităţi. Astfel în tabelul 1,
sunt redate în mod sintetic laturile specifice ale unei multifuncţionalităţi agroturistice. Principalii
parametrii au urmărit obiectivul politic, pricipiile de bază, operativitatea , beneficiarul prioritar şi
mecanismele principale de susţinere internă. Aceşti parametrii au fost interpretaţi prin efectele (
de transpunere ) a cinci forme de multifuncţionalitate agroturistică şi anume: spaţiu rural, ( la
nivel naţional ), turistică rurală ( dualistă, considerată o formă între politico-social şi economic ),
24
teritorială ( la nivel local, regional ), agroturistică ( activităţi specifice proprii ), închisă. Pot fi
surprinse laturile de cooperare şi parteneriat, alături de ajutoarele directe şi indirecte pentru
ferma agroturistică. De aici rezultă necesitatea implementării unor studii şi programe ( mai ales
de finanţare ) în spaţiul rural, care presupun existenţa unor strategii agroturistice de la nivel
naţional la cel local. În cadrul strategiilor tendinţele motivaţionale în cunoaşterea produsului
agroturistic, trebuie materializate prin studii de fezabilitate. Aceste studii conform unor etape
specifice proiectează, uneori chiar într-o formă structurală, diferitele forme de agroturism. În
alcătuirea structurală a unui asemenea proiect se ţine seama atât de multifunţionalitatea
agroturistică, cât şi de orientările de perspectivă. Sunt încardate obiectivele, mijloacele şi
rezultatele scontate etc., pentru care este necesară descrierea implicaţiilor dotărilor, a avantajelor
rezultate dar şi limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii şi ofertei, la care se pot
adăuga repercursiunile socio-economice asupra zonei ( de exemplu refacerea financiară a
producătorilor agricoli şi a utilizării depline a forţei de muncă ).
Spaţiul rural prin componentele sale satisface un evantai de motivaţii: odihna şi recreere,
cunoaşterea, practicarea sporului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit, oferind
agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.
Indiferent de regiunea geografică în care se află, de epocă, de sistemul economic şi
tradiţii sau nivelul de dezvoltare a tehnicii, spaţiul rural are câteva elemente fundamentale
comune (Niţă I., 2003):
 spaţiul agricol (terenul cultivat, păşunile şi fâneţele);
 aşezarea rurală, cu un mod de viaţă şi tradiţii specifice;
 grupul uman, respectiv populaţia.
În practică se foloseşte un singur indicator pentru-a deosebi aşezările rurale de cele
urbane şi anume numărul de locuitori/ km2. La nivelul OCDE sunt considerate aşezări rurale
acelea în care densitatea populaţiei nu depăşeşte 150 loc./km2, iar la nivelul Uniunii Europene
aşezările rurale au o densitate de până la 100 loc./km2. În ţara noastră, la nivelul anului 1999
densitatea populaţiei era de cea. 100 loc./km2 în regiunile N-E şi S şi între 60-80 loc./km2 în
restul regiunilor.
Sub aspectul infrastructurii fizice şi sociale, spaţiul rural se distinge prin numeroase
elemente, diferenţiate atât de la o ţară la alta, cât şi de la o zonă la alta în cadrul aceleiaşi ţări.
În România, aşezările rurale deţin cca. 47% din fondul total de locuinţe al ţării, valoare ce
depăşeşte ponderea populaţiei rurale din total, peste 95% din locuinţe fiind proprietate privată. În
acest context este necesară cunoaşterea patrimoniului pentru cel aflat în viată.

25
 În literatura de specialitate (Valery Patin citat de Buciumam, E., 1999), patrimoniul este
reprezentat, din punct de vedere al persoanei aflate în vacanţă, de un ansamblu de valori care
creează capacitatea de atracţie, care indică şase asemenea valori:

- valoarea evenimenţială;
- valoarea de modernitate;
- valoarea de notorietate;
- valoarea de individualizare;
- valoarea încărcăturii simbolice;
- valoarea de participare.
Sensul acestor trăsături de valoare ale patrimoniului rural ar putea fi explicat astfel:

- Evenimenţialul: este important ca monumentul, situl sau manifestarea să facă să se

vorbească despre ele, în special prin intermediul massmediei. Această amplificare atrage
atenţia, suscită interes, creează si întăreşte dorinţa de vizită.

- Modernitatea: este firul Ariadnei de punere în valoare a patrimoniului. Turistul, străin

de aceasta cultură, nu este sedus decât atunci când aceasta pune în lumină viaţa
cotidiană, a trecutului ca si a prezentului, căci aceasta îi promite să şi-o
aproprie, să o înţeleagă şi să-l atragă. Modernitatea este de asemenea ilustrată de
elementele tehnice ale patrimoniului şi de funcţionalitatea acestora: restaurant, servicii
alimentare si de cazare, dotări, etc.

- Notorietatea: se realizează prin intermediul massmediei si a publicităţii făcută de către

organismele de promovare a turismului rural si care îl ajută pe turist să-si aleagă locul
si modul de petrecere a vacanţei sau a timpului liber.

- Individualizarea: masificării formelor de consum îi corespund nevoile de individualizare

legate de dorinţa de a exista si de a distinge. Mediul rural permite aceasta
individualizare; turistul poate să fotografieze, poate să vadă lucruri unice sau cu
totul aparte, să le atingă sau să le cumpere ca amintiri materiale pe care să le poată arăta
anturajului său.

- Încărcătura simbolică: înseamnă dimensiunile afective şi emoţionale pe care le

vehiculează imaginea patrimoniului. Acestea pun în valoare elementele de natură
estetică, artistică sau istorică; dar adesea, încărcătura simbolică este legată de alţi factori
de origine diferită: aventura, depăşirea de sine, grandiosul, misterul sau secretul
descoperirii.

26
 - Participarea: patrimoniul nu beneficiază de o exclusivitate. El se integrează ca un
element de atracţie turistică în sânul altor activităţi: drumeţii, lectura peisajului,
activităţi sportive, etc., conferindu-le acestora o identitate singulară. El participă la un
ansamblu turistic şi îl califică dar acesta nu este în sinea lui un produs turistic.
Concluzia care se desprinde este aceea că , spaţiul rural al fiecărei ţări trebuie să asigure
dezvoltarea echilibrată şi coexistenţa întregii populaţii , agricole şi neagricole.
Pentru România , rolul acestui document este foarte important, ţinând cont de elementele
de dezechilibru şi perturbaţiile care pot apare în armonia şi unitatea mediului rural, cu efecte
negative pentru întreaga societate.
Conform acestor trăsături, agroturismul poate fi considerat un mijloc de valorificare
integrală a mediului rural cu potenţialul său agricol, silvic, turistic, uman şi tehnico- economic şi
poate contribui la dezvoltarea spaţiului rural.
Însăşi trăsăturile sale îi conferă această calitate, şi anume (Leescu, S., 2002):

- consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea

pensiunii şi serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi
cultural, precum şi originalitatea produselor turistice;

- oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa,

organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

- este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu-o

alternativă sau o substituţie a acesteia;

- oferă populaţiei turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi

reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanţe sau week-end-uri, în peisajul
pitoresc al mediului rural, cu valori cultural - educative şi cu o ospitalitate specifica;

- nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi

suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;

- se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau
montane;

- este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare

diseminare în spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al
celui construit. Dar ... atenţie - şi aici trebuie să se ţină seama de un anumit “prag
ecologic” şi “prag fizic”. Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine în conceptul
de ecoturism, trebuie avută în vedere “capacitatea de primire” a satului şi a arealului

27
 limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejur, în lunile de vară (dotări, amenajări,
servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă etc.);

- nu este compatibil cu turismul de masă care conduce la degradarea sau

poluarea mediului înconjurător şi a moştenirii cultural-istorice.

2.2. Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism rural

(agroturism)

Iniţial, prin turism rural se înţelegea “cazarea la cetăţean”, care a rămas simbolul şi prima
formă de primire a turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului sugerează şi
evocă, în acelaşi timp, ospitalitatea de care se bucură pelerinul sau turistul, aceasta reprezentând
tocmai întâlnirea dintre locuitorul satului şi turist.
Pentru activităţile agroturistice, Elveţia a fost una dintre primele ţări care, încă din anul
1884, prin exploatarea Alpilor Elveţieni, au denumit activităţile de turism rural “aventură
turistică”. În această ţară au fost din ce în ce mai multe zone asaltate de vizitatori, solicitând
pentru cazare casele, pensiunile şi hotelurile existente.
De-a lungul timpului, cuvintele au simbolizat acest tip de primire: “Bed & Breakfast”; în
prezent, adoptarea acestor cuvinte depăşeşte însăşi arealul teritorial al ţărilor în care au fost
inventate.
Primele forme organizate ale turismului rural au fost marcate o dată cu apariţia, în secolul
XIX, a asociaţiilor turistice: Clubul alpin englez (1875), Clubul alpin francez (1874), Touring
Club - francez (1890). Acestea aveau ca obiectiv principal pregătirea şi organizarea unor excursii
în munţi (mai ales în Munţii Alpi), apelându-se şi la serviciile de cazare, masă şi însoţitori, ale
sătenilor acestor zone, apărând, astfel, primele forme de agroturism. Turismul se dezvoltă mult la
sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, datorită, în mare parte, progresului tehnic
înregistrat în transporturi (se dezvoltă reţeaua de căi ferate, drumuri modernizate, apar
automobilul şi avionul, ca mijloace de locomoţie). Pe lângă acest factor, care în prezent
determină variaţii ale mişcării turistice, prin modificările în dinamica şi structura lor, au apărut
factori şi motivaţii noi, care influenţează dezvoltarea turismului rural. Prin diferitele forme de
acţiuni turistice, cum sunt weekend-uri, sejururi, vacanţe, excursii, circuite etc., se materializează
contactul turistului cu ansamblul unui mediu diferit faţă de cel din care face parte, valabil şi
pentru turismul “verde” sau rural. Se mijlocesc, astfel, celor interesaţi, multiplele aspecte de
cunoaştere a naturii şi civilizaţiei umane, comprimând timpul şi spaţiul.
28
 În sistemul de extindere al turismului rural, a apărut şi turismul social, ca o necesitate pe
plan istoric. În literatura de specialitate, turismul social este definit prin acţiuni ale puterii
publice, ale asociaţiilor, ale întreprinderilor, pentru a permite plecările pentru cele mai
defavorizate categorii de cetăţeni şi anume: crearea de adăposturi turistice, (prin care se pot oferi
sejururi la preţuri moderate), prime şi ajutoare de vacanţă, subvenţii acordate copiilor (pentru
colonii de vacanţă, de exemplu) etc.
Ca noţiune şi sferă de cuprindere, turismul social a fost adoptat în 1936, în Franţa, din
iniţiativa lui Leo Lagrange, prin care crearea unor astfel de structuri, poate include în această
formă de turism şi clasele mai puţin favorizate. În acest context istoric sunt dezvoltate asociaţiile
de turism social. Dar ideea de turism social sub diferite forme încadrate în turismul rural sunt
cunoscute înaintea anului 1936, acestea referindu-se, în special, la copii. Turismul social, ca
practică colectivă şi comunitară, se referă (chiar se încadrează) la turismul rural, care permite
petrecerea timpului liber în afara localităţii claselor sociale defavorizate, în forme organizatorice
(asociaţiile, de exemplu), caracterizându-se prin absenţa profitului şi atragerea subvenţiilor. În
acelaşi context se poate discuta şi de turismul asociativ.
În actuala etapă s-a pus problema organizării pe plan mondial a activităţii de turism rural.
Înfiinţată în anul 1975 - prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid - Organizaţia
Mondială a Turismului (OMT) este instituţia internaţională guvernamentală de largă reprezentare
a intereselor şi poziţiilor statelor membre, ce a preluat experienţa pozitivă de colaborare
internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT).
Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate al Organizaţiei Mondiale a
Turismului este “promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea
economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, ca şi la respectul universal şi la
observarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau
religie”.
Dintre acţiunile mai importante iniţiate şi promovate de Organizaţia Mondială a
Turismului, pot fi amintite următoarele ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999, Snak, O., 1994):
- asigurarea şi mijlocirea schimbului de date statistice şi de altă natură asupra turismului naţional
şi internaţional, sub formă de culegeri şi buletine statistice, a schimbului de informaţii privind
legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre etc.; OMT joacă
rolul de centru mondial al informaţiilor în turism;
- acordarea de asistenţă tehnică şi de specialitate autorităţilor turistice naţionale, în scopul
elaborării şi aplicării programelor lor de dezvoltare turistică;

29
- organizarea de conferinţe internaţionale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter tehnic,
pe probleme de actualitate, în domeniul construirii bazei materiale turistice, a administrării şi
dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic etc.;
- furnizarea, de către statele membre, de studii, rapoarte, analize, manuale şi alte materiale de
referinţă în domeniul economiei şi finanţelor în turism;
- organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării şi perfecţionării
cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării şi promovării ofertei de turism (din cooperări
cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial);
- elaborarea de proiecte de norme şi practici recomandate cu privire la activităţile de turism:
clasificarea mijloacelor de cazare, statutul reprezentaţilor turistici în străinătate, protecţia juridică
a turistului, înlesnirile în materie de formalităţi de frontieră şi vamale acordate turiştilor,
metodologia statisticii de turism etc.
Structura Organizaţiei Mondiale a Turismului reflectă, în detaliu, programul de muncă al
acestui organism. El se caracterizează, în principal, printr-o mai mare concentrare a efectivelor
într-un număr mai redus de secţiuni.
Secretariatul central al OMT înregistrează corespondenţa, circularele, gestionează
dosarele şi asigură multiplicarea documentelor pentru întreaga direcţie a OMT.
Diviziunea I este cea care se ocupă cu relaţiile cu membrii şi nemembrii OMT, cu
organizaţiile guvernamentale, interguvernamentale şi neguvernamentale, cu între-prinderile
private, în măsura în care chestiunile tratate nu ridică probleme de competenţa direcţiunii sau a
altor servicii. De asemenea, planifică şi urmăreşte derularea activităţilor de cooperare tehnică;
urmăreşte chestiunile cu caracter general referitoare la consultaţii, ţinerea la zi a fişelor
experţilor, evaluarea proiectelor de cooperare tehnică.
Diviziunea a II-a asigură realizarea unei părţi din Programul general de activitate,
sarcinile fiind repartizate pe secţiuni.

2.3. Turismul rural în contextul economic actual

Susţinerea promovării satului european, în turismul internaţional, dar şi la nivelul intern

al ţărilor cu patrimoniu rural deosebit este favorizată în principal de ( Bran Flaorina, 1997 ):
cunoaşterea elementelor patrimoniale care stârnesc interesul şi curiozitatea turiştilor pentru a se
bucura de alte condiţii de viaţă şi civilizaţie decât cele cu care sunt obişnuiţi ; apar astfel
posibilităţi deosebite ale creşterii numărului de turişti străini în zone turistice cu pondere redusă

30
în turismul internaţional; sistemul de fragmentare a concediilor şi vacanţelor şcolare pentru un
sejur de 4-5 zile în mediul rural;
* alegerea de destinaţii turistice în ţări învecinate sau mai îndepărtate ca urmare a unor
facilităţi de trecere a frontierei , vamale , ale produselor turistice originale;
continua dezvoltare a turismului cultural şi susţinerea de noi forme de manifestare ale acestuia ,
care au făcut să crească interesul faţă de valorile culturale ale satelor;
* solicitarea , tot mai mare a spaţiilor de cazare cu confort modest de către turişti la
preţuri accesibile, mai ales în pensiuni şi popasuri turistice;
* diversificarea activităţilor de agrement din spaţiul rural care a început să includă şi
unele sporturi de aventură , activităţi de cunoaştere a biodiversităţii naturale.
Dar în prezent spaţiul rural românesc şi în speţă aşezările rurale , trebuie cunoscute şi în
actualele forme considerate în dinamică şi care se pot caracteriza prin ( Bold, I., ş. a., 2003,
Ionaşcu, Gh., 1995 ) :
* aşezările rurale suportă accentuarea presiunii umane asupra spaţiului înconjurător, consecinţă a
extinderii structurilor urbane, a activităţilor industriale, din transporturi, comerţ;
* aşezările rurale se confruntă cel mai puternic cu efectele unor factori de risc naturali, care pun
în pericol existenţa lor;
* aşezările rurale necesită o gestionare şi valorificare a întregului patrimoniu, natural, cultural, de
mediu, mult mai atent;
* aşezările rurale reprezintă un întreg unitar al consecinţelor şi interacţiunilor dintre om şi mediu
, arătând în modul cel mai vizibil implicaţiile omului în degradarea acestuia;
* aşezările rurale sunt supuse multor metamorfoze mai frecvent decât cele urbane, la nivel de
extindere, structură, funcţionalitate .
În asemenea condiţii , poziţia aşezărilor rurale în spaţiul geografic general are o
semnificaţie deosebită , necesitând aplicarea cât mai urgentă a conceptelor de dezvoltare
durabilă. Politica europeană de păstrare a ocupaţiilor agricole tradiţionale , de sprijinire a
meşteşugurilor, artizanatului, turismului, porneşte de la ideea că satul ca formaţiune social-
economică se deosebeşte fundamental de oraş , satul trebuie să rămână expresia directă a
conştiinţei locale, a felului de a muncii şi a modului de gândire şi acţiune a generaţiilor ce au
alcătuit şi alcătuiesc „locuitorii satului”.
Astfel turismul rural faţă de alte forme de turism, nu este un proces economic cu o
creştere temporară sau de conjunctură. Acest domeniu prezintă multe implicaţii pozitive şi unele
nefavorabile ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ) :
1) Impactul pozitiv al turismului rural se datorează efectelor favorabile ale activităţilor
turistice asupra vieţii mediului socio-economic rural, care sunt reprezentate prin:
31
- susţinerea pluriactivităţii , prin care ocupaţiile agricole, cele meşteşugăreşti, artizanale , de
primire, alimentaţie ,agrement pentru turişti, se pot dezvolta, cu utilizarea mai bună a perioadelor
din afara ciclului agricol ;
utilizarea terenurilor degradate, cu randament agricol redus , prin refacerea ecologică , sau
reîmpădurire la dispoziţia unor investiţii în turism, sau alte servicii publice;
- valorificarea mai bună a produselor agricole prin care cantităţi mai mari de legume, fructe,
lapte , carne, pot fi puse la dispoziţia turiştilor direct. Utilizarea unor animale din gospodărie în
echitaţie, plimbări de agrement cu mijloace de transport rustice;
- dezvoltarea artizanatului şi a artei populare, prin iniţiative private, individuale sau familiale,
prin care se poate păstra şi transmite generaţiilor viitoare acele obiceiuri, tradiţii, creaţii
artizanale autentice şi specifice unei regiuni etnografice;
- utilizarea mai bună a populaţiei feminine constituie un fapt deosebit de important în condiţiile
în care spaţiul rural se va continua fenomenul de îmbătrânire şi feminizare a populaţiei. Astfel ,
forţa de muncă feminină disponibilă poate fi atrasă în activităţi neagricole (preindustriale),
turistice, comerciale , de protecţie a mediului;
- restaurarea şi conservarea patrimoniului imobiliar care are în vedere punerea în valoare a unor
vechi clădiri care pot avea funcţiuni economice, centre culturale- unele conace, palate, muzee
săteşti, structuri de cazare, agrement, cafenele. Un loc aparte îl ocupă monumentele de istorie şi
arhitectură, care ar trebui să se bucure de o mai mare atenţie din partea administraţiei publice şi a
comunităţilor locale, fiind element definitoriu pentru istoria şi cultura locală;
- diversificarea utilizării potenţialului de forţa de muncă , prin faptul că la nivelul spaţiului rural
există oportunităţi de dezvoltare socio-economică , de valorificarea noi resurse locale. Astfel de
activităţi turistice , care includ serviciile de bază , întreţinerea de drumuri, practicarea unor
meşteşuguri, întreţinerea echipamentelor tehnico-edilitare publice, comerţ, sănătate, poştă
asigură stabilitatea populaţiei;
- promovarea si dezvoltarea serviciilor , în condiţiile în care mai mult de 2/3 din localităţile
rurale se sprijină pe activităţile din sectorul primar , mai puţin din cel secundar şi aproape deloc
din cel terţiar. Creşterea cererii de produse şi servicii a populaţiei locale, dar şi din partea
turiştilor ,reprezintă o expresie a creşterii nivelului de trai, de ameliorare a habitatului;
- atragerea de noi investiţii, care are drept punct de pornire strategia statului de atragere a
investitorilor autohtoni şi străini prin programe de dezvoltare susţinute şi de facilităţi vamale,
bancare şi fiscale. Turismul rural ar trebui să se bucure de anumite facilităţi pentru a se sprijinii
iniţiativele private, mai ales în condiţiile în care veniturile locuitorilor din spaţiul rural sunt mai
reduse ,iar producţiile agricole sunt supuse şi unor calamităţi naturale , sau altor factori de risc
climatic.
32
 2) Impactul negativ al turismului rural a apărut în timp, pe măsură ce această activitate s-
a dezvoltat tot mai mult; acesta a fost influenţat şi de unele restructurări economice , cu influenţă
nefavorabilă. Unele dezavantaje mai evidente ale turismului rural sunt date de următoarele
aspecte:
- extinderea locuinţelor cu caracter secundar care sunt utilizate numai în sezonul turistic dar care
nu sunt angrenate în menţinerea unor activităţi agricole;
- aglomerarea spaţiului rural prin fluxuri importante de turişti, care conduce la degradarea unor
resurse turistice locale şi devine un factor de stres pentru locuitori care încep să aibă atitudini
mai puţin binevoitoare faţă de turişti;
creşterea nivelului de poluare prin extinderea şi concentrarea fără limite a structurilor turistice
care se adaugă poluării locale deja existente.

2.4. Cerinţe şi intercondiţionări în apariţia şi formarea turismului rural

În turismul rural este obligatoriu implicată localitatea rurală, care trebuie scoasă din
economia naturală închisă şi introdusă în medii de afaceri. Este necesar a fi reactualizate relaţiile
de intercondiţionare dintre şefii gospodăriilor rurale şi instituţiile ofertanţi de servicii din mediul
rural. Aceleaşi relaţii rezervate a şefilor gospodăriei (potenţial agroturistice) se menţin faţă de
specialiştii din comună. Astfel în spaţiul rural în actuala etapă există un cerc vicios al relaţiei:
resurse – productivitate – venituri, care este generat şi menţinut de mediul economic general al
tranziţiei, de politica agrară inadecvată şi care datorită cerinţelor şi intercondiţionărilor se
răsfrânge şi asupra activităţilor agroturistice.

Resurse reduse Productivitatea

pentru redusă a muncii
producţia în agricultură
agricolă
Venituri reduse
din agricultură

Depresiune Nivelul redus al

economică, cererii de
politică agrară produse agricole
inadecvată

Fig. 2. Cercul vicios al relaţiei resurse-producţie-venituri în agricultura privată

(după Sandu D., 1999)

33
 În acest context se poate arăta că rezolvarea problemei activităţilor din mediul rural este
justificată atât economic dar şi sociologic prin cunoaşterea laturilor sociologice ale economiei, a
problemelor sau schimbărilor sociale ce trebuie să aibă loc în mediul rural. Tocmai legat de acest
ansamblu al intercondiţionărilor
În procesul de apariţie şi formare a turismului rural este necesară cunoaşterea şi rezolvarea a o
serie de cerinţe cum sunt:
- identificarea satelor şi a comunelor care prin resursele pe care le deţin pot derula activităţi
turistice, având în vedere evoluţia istorică, cadrul natural, valorile culturale tradiţionale, formarea
profesională şi crearea de noi locuri de muncă proces care s-a sprijinit în mod deosebit pe aşa
numitele şcoli –atelier de turism rural, adresate tinerilor între18-25 ani, finanţate în proporţie de
50% de Ministerul Muncii şi Administraţiile Publice Locale, fonduri europene, societăţi private,
cu o durată de 2-3 ani, incluzând o alternanţă de programe şcolare teoretice cu altele practice (6
luni/ 6 luni);
- crearea unei infrastructuri de cazare care se sprijină pe construirea unor pensiuni şi hoteluri
rurale, hanuri , spaţii de campare, sau pe punerea în valoare a unor vechi clădiri care să capete
funcţiuni turistice şi unde dotările şi ornamentele interioare să respecte tradiţia locală sau o
anumită perioadă istorică;
- realizarea unor programe complementare, care să completeze serviciile turistice de bază şi să
ocupe timpul liber al turiştilor, învăţarea unui minim vocabular de cuvinte şi expresii din limba
ţării respective, excursii- drumeţii, plimbări călare pe bicicletă.
Practicarea unor sporturi uşoare- tenis volei, schi, etc.
Şcolile – atelier pregătesc elevii în specializări precum: restauratori de valori culturale, naturale,
tâmplărie , ghizi locali, monitori echitaţie , contabilitate, gestiune, etc.
Crearea unor unităţi economice locale cu sprijinul autorităţilor locale, care pot pune la
dispoziţie unele terenuri şi clădiri, astfel pot apare societăţi, ateliere de restaurare, de confecţii,
tricotaje , ţesături, jucării, obiecte de suvenir . De asemenea , se pot dezvolta ateliere pentru
întreţinerea auto, mecanică , electricitate, apă.
Realizarea unui sistem de avantaje fiscale , care se pot traduce prin reduceri cu până la
10% pentru obţinerea licenţei de funcţionare, reduceri pentru obţinerea aprobărilor de
construcţie, a avizelor necesare, în stabilirea gradului de clasificare pe categorii de confort,
proiecte tehnice de restaurare gratuite, plătite de primăriile locale, acordarea de împrumuturi cu
dobânzi moderate,
Realizarea unor forme de comercializare şi promovare specifice care să sprijine punerea
în valoare a produselor turismului rural şi să atragă segmente cât mai variate de clienţi; în acest
sens este nevoie să se apeleze la turoperatori formaţi pe domeniul rural, utilizarea mass-mediei, a
34
unor agenţii de voiaj, crearea unei reţele proprii de centre de informare, promovare, participări la
târguri şi expoziţii ,etc.
Toate aceste elemente sunt componentele esenţiale ale oricărei strategii de turism rural şi
nu se poate dezvolta unele fără celelalte, ele demonstrând încă o dată caracterul integrat al
acestei forme de turism.
La o atentă analiză se constată că cea mai rapidă evoluţie şi mai diversificată au avut-o pe
plan european structurile de cazare, cu circa şase tipuri de moduri de primire.

2.5. Turismul şi dezvoltarea economică a comunităţilor rurale

În ultima jumătate de secol, în numeroase ţări, turismul rural este considerat o strategie
de viitor, ce poate contribui la reducerea mobilităţii populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi
în fine, la promovarea dezvoltării socio-economice a zonelor defavorizate. Mai multe elemente
explică această opţiune ( Fulea Maria, 1994, Ionaşcu, Gh, 1995 ) :
• turismul rural (agroturismul) permite satisfacerea nevoii de spaţiu, de deschidere, prin
practicarea unor activităţi de recreere, sportive şi de divertisment cultural;
• răspunde interesului în creştere faţă de patrimoniul natural şi cultura rurală, din partea
populaţiei urbane, care se simte lipsită de cunoaşterea şi plăcerea acestor valori. Unele sisteme
agricole pot constitui atracţii turistice deosebite: este cazul arboriculturii tropicale din unele zone
mediteraneene sau din cadrul unor insule (Canares, Baleares). Această formă a turismului
însemnă vizite pe teren (în centrele de producţie pe de o parte, în muzee de specii exotice, pe de
altă parte), explicaţii privind arborii, originile lor, tehnologiile folosite, pieţele lor, degustări de
fructe sau suc sau chiar participarea la anumite lucrări. În Tenerife, unde agroturismul
funcţionează de mult timp, multe exploatări agricole (ferme) funcţionează pe această bază.
Exemple similare se regăsesc în diferite zone defavorizate ale lumii, pentru diferite tipuri
de cultură şi exploatare;
• administraţia locală este conştientă de oportunitatea pe care o oferă turismul rural
(agroturismul) prin efectul său multiplicativ, care înseamnă producerea de venituri
complementare, întreţinerea unei cereri de infrastructură şi servicii, care interesează atât
comunitatea locală, cât şi vizitatorii. Studiile realizate în Franţa şi Norvegia au arătat că sumele
cheltuite pentru cumpărăturile făcute de turişti în zonă, foarte importante ca pondere sunt
esenţiale pentru menţinerea şi dezvoltarea comerţului şi artizanatului local;
• în fine, se constată, din partea administraţiei publice şi a diverşilor agenţi socio-economici,
preocuparea de a asigura promovarea turismului rural. Aceasta răspunde, desigur şi necesităţii de

35
a găsi soluţii, pentru a face faţă crizei economice, efectelor negative ale reformei, privind
structurile agricole şi distrugerea structurilor zonelor rurale.
Din toate aceste considerente, turismul rural, implicit agroturismul, permite asigurarea
conservării spaţiilor şi modurilor de viaţă, profitabile atât pentru locuitori, cât şi pentru
generaţiile viitoare din zona urbană. Există însă numeroase cazuri în Europa mediteraneană, în
care se supraevaluează dimensiunea turistică a procesului de dezvoltare locală care constituie
laturi defavorabile. Aceasta a avut ca efect stagnarea, regresul, chiar dispariţia rentabilităţii
economice a ofertei turistice locale şi a autenticităţii acesteia. Această supraevaluare înseamnă
extinderea capacităţilor de primire peste limitele normale, apariţia speculei interne şi externe,
degradarea mediului ambiant, pierderea de resurse umane şi a relaţiilor personalizate, care
formează factorul cel mai căutat de amatorii de turism rural veritabil.
Această supraevaluare a dimensiunii turistice se adaugă dorinţei de profituri rapide,
dezordinii priorităţilor instituţiilor locale. Toate acestea, adăugate la lipsa de planifica-re şi de
obiective concrete, constituie tot atâţia factori de fragilitate a acestui model de dezvoltare prin
turism şi cauze posibile de eşec, chiar dacă zonele dispun de numeroase atuuri naturale şi
culturale.

2.5.1. Agroturismul ca opţiune economica

Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii şi de

susţinere a altor activităţi de amenajare a peisajului rural, de protecţie a mediului etc.
Având în vedere numai aceste delimitări, gospodăriile agroturistice, considerate firme
turistice care abordează această orientare vor situa în centrul atenţiei producţia şi produsul,
neglijând concurenţa, întrucât cererea excedentară permite acest lucru, ignorând interesele
consumatorilor de servicii turistice, oferta deficitară creând posibilitatea constrângerii turiştilor
să accepte condiţiile impuse de prestatori, neglijând piaţa şi alte elemente ale mediului extern al
firmei.
Orientarea spre vânzări este determinată de surplusul de capacitate, care devine centrul
atenţiei preocupărilor firmei, aceasta luând măsuri de promovare a vânzărilor, de reducere a
tarifelor, de publicitate etc.
Orientarea de marketing este cea mai eficientă orientare a firmei turistice moderne în mediul
rural. Adoptarea acestei orientări este rezultatul a două premise fundamentale şi anume:
abundenţa, respectiv supraoferta relativă (comparativ cu cererea) de servicii turistice, care
creează consumatorului posibilitatea impunerii punctului său de vedere în faţa ofertantului (altfel

36
neacceptând să-şi sporească cererea) şi intensificarea concurenţei, care-i dă clientului
posibilitatea de a alege între mai multe oferte, facându-l astfel mai puternic în faţa ofertantului.
În turism, orientarea de marketing se caracterizează prin (Roşca E.R., 2001):
 aducerea clientului, a necesităţilor sale, în cadrul preocupărilor firmei;
 acordarea unei atenţii speciale concurenţei;
 deschiderea firmei spre piaţă şi spre toate celelalte elemente ale mediului extern;
 asigurarea unei flexibilităţi deosebite ofertei, în aşa fel încât ea să poată fi adusă
uşor şi rapid la cererea în continuă schimbare;
 adoptarea unui management suplu, bazat pe descentralizare, pe creşterea
răspunderii individuale, pe principii de conducere participativă etc.
Într-o firmă turistică în care orientarea în ceea ce priveşte politica de piaţă este către
vânzări, produsele acesteia trebuie să fie mai mult vândute decât cumpărate, în timp ce dacă
orientarea este către marketing, produsele trebuie să fie mai mult cumpărate decât vândute, ele
adresându-se unui client gata să cumpere.
Altfel spus, marketingul turistic este o optică nouă de abordare a raportului piaţă
turistică-produs turistic, în viziunea căreia trebuie să se ofere numai ceea ce se vinde şi nu să se
vândă, cu orice preţ, ceea ce se produce
În ţările Comunităţii Europene, numărul de locuri de cazare agroturistice depăşesc
600.00. Dacă agroturismul reprezintă o oportunitate în multe regiuni, trebuie ştiut că printre
condiţiile reuşitei sale se numără: nivelul şi rentabilitatea investiţiilor în zonă, profesionalismul
în materie de ospitalitate, integrarea în reţelele locale şi naţionale de comercializare şi promovare
a produsului turistic, dezvoltarea noilor activităţi turistice în legătură cu alte structuri locale.
Astfel, agroturismul, ca opţiune economică, poate contribui la dezvoltarea durabilă la
nivel local, regional naţional prin (Leescu, S., 2002):
 folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare-protejare);
 menţinerea diversităţii naturale, culturale şi socială a spaţiului rural;
- integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare
naţională, regională şi mai ales locală '(dezvoltarea ofertei, promovare şi organizare precum şi
dezvoltarea infrastructurii generale şi tehnico- edilitare);
- sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a
comunităţii dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al
agroturisrmjlui);
- implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic prin sprijinirea
grupurilor de iniţiativă pentru dezvoltarea şi promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea

37
mediului înconjurător şi a bunurilor culturale, de aici şi rolul organizaţiilor locale ale
prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociaţia Sătească de Turism Rural;
- consultarea specialiştilor, a autorităţii şi membrilor comunităţii locale în dezvoltarea
agroturismului şi a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica
guvernamentală şi cea locală etc.
Din cele prezentate rezultă ca agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai
mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al
locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi comunităţii în general şi nu în
ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi
economice pe principii ecologice.
De aici reiese interesul comunităţii locale prin care să se elaboreze o strategie de,
organizare, dezvoltare şi promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, la nivel
local, cu concurenta tuturor agenţilor economici implicaţi în desfăşurarea acestei activităţi.

2.5.2. Turismul rural (agroturismul) ca factor al dezvoltării comunităţilor locale

Printr-o analiză integrată a literaturii de specialitate în domeniul turismului, a studiilor

privitoare la comunităţile locale, a rezultatelor unor interviuri şi reuniuni de grup pe tema
efectelor dezvoltării turismului rural asupra comunităţilor locale, specialiştii au ajuns la un
număr de elemente comune de reflexie, ce se oferă ca o bază pentru cercetări viitoare.
Astfel, un prim element prefigurează procesele de diversificare a comunităţilor locale, ca
urmare a dezvoltării turismului rural. Această diversificare poate avea concomitent efecte
pozitive şi negative. O parte a turiştilor rămân, se stabilesc în zona în care, la început, le-a servit
doar ca destinaţie turistică. Noii veniţi duc la o creştere a numărului de locuitori ai zonei, la o
eterogenizare (în sensul diferenţierii) a populaţiei zonei respective. Plusul de iniţiativă, de idei de
dezvoltare etc., aduse de aceşti noi rezidenţi, rămân pozitive până la acel punct în care apar
conflicte de interese între vechii şi noii locuitori; vechii locuitori doresc păstrarea tradiţiilor, a
unui anumit status-quo, în timp ce noii locuitori tind adesea să transforme comunitatea care i-a
adoptat, adăugându-i “trăsături” urbane (servicii, confort etc.).
Dezvoltarea turismului rural duce şi la o delimitare a hotarelor sociale ale comunităţilor
locale. Astfel, noii veniţi în comunitatea rurală aduc cu ei un bagaj cultural şi social diferit de al
rezidenţilor. Diversitatea diferenţelor culturale pentru comunitatea extinsă provoacă, adesea, o
împărţire în “teritorii sociale” a rezidenţilor şi noilor veniţi (frecventarea unor biserici diferite,
promovarea unor sărbători şi altor manifestări culturale diferite etc.).

38
 Un alt efect potenţial apare asupra solidarităţii comunităţilor locale. Cercetările
referitoare la acest aspect nu au adus, deocamdată, rezultate clare şi unitare. Există situaţii în
care, dezvoltarea turismului rural conduce la o creştere a solidarităţii comunităţii. Alteori,
intruziunea noilor veniţi, a noilor culturi etc., duce la o pierdere de identitate şi implicit, o
scădere a intensităţii legăturilor între membrii vechii comunităţi locale.
De aici se poate sintetiza faptul că, turismul rural este un turism local, conform
următoarelor considerente (Buciuman, E., 1999):

- turism de iniţiativă locală;

- turism de gestiune locală;
- turism stăpânit local;
- turism de culoare locală;
- turism de reveniri locale.

2.5.3. Turismul rural (agroturismul) şi dezvoltarea economic durabilă a

comunităţilor rurale

Ţările central şi est-europene, în special, dar şi regiuni extinse ale unor ţări vest-
europene, trec prin procese de tranziţie care schimbă structurile economiilor respective. Cele mai
afectate de aceste procese sunt zonele rurale, motiv pentru care au nevoie de o diversificare a
resurselor, care să le permită nu numai supravieţuirea, ci chiar o dezvoltare durabilă în contextul
noilor structuri.
Diversificarea bazelor economice prin turismul rural cere comunităţilor locale respectarea
unor principii pentru ca proiectele de dezvoltare a turismului rural să fie viabile. Printre aceste
principii, specialiştii consideră ca relevante următoarele ( Tacu A. P., Glăvan, P., 1999 ) :
- ambiţie economică (pregătirea comunităţilor locale pentru a-şi asuma viitorul şi pentru a
promova o politică de diversificare pe termen lung);
- autenticitate (unicitate, originalitate, mândrie a apartenenţei, sinceritate etc. a comunităţii rurale
respective);
- cunoaşterea beneficiilor şi costurilor turismului rural (costuri economice, sociale şi de mediu,
respectiv beneficii economice, sociale şi de mediu);
- includerea turismului rural într-un plan strategic de dezvoltare (un plan pe termen lung, care să
vizeze dezvoltarea economică, socială, de mediu, fizică şi administrativă a regiunii);
- crearea şi oferirea unor produse turistice de calitate;

39
- pregătirea profesională a întreprinzătorilor turistici din zonă (management global, dezvoltarea
turismului rural, dezvoltarea şi dinamica grupurilor, dezvoltarea produselor turistice, marketing
şi promovare, comportamentul consumatorului, servicii după vânzare etc.);
- analiza tendinţelor viitoare (interes crescut pentru autenticitatea vieţii, pentru activităţi
generatoare de sănătate şi activităţi de fitness, înclinaţii spre turismul social, auto-împlinire,
convivialitate etc.).
Pentru ca efectele dezvoltării turismului rural să fie preponderent pozitive, iar dezvoltarea
indusă comunităţilor locale să fie una durabilă, toate aceste elemente de reflexie trebuie analizate
şi luate în considerare în conceperea şi punerea în practică a oricărui proiect de turism rural.

2.6. Evoluţia activităţilor de turism rural (agroturism) în România

În promovarea şi desfăşurarea activităţilor de turism rural, mai ales în zonele de deal şi

munte, trebuie luate în considerare (în primul rând) şi condiţiile naturale şi antropice. Formele de
turism rural constituie rezerve potenţiale de lărgire a ariei turistice, întrucât această formă de
turism este dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia primă”, iar relaţia
turism-are o semnificaţie deosebită.
Apariţia turismului, ca şi a altor servicii are un caracter istoric, aşa cum am amintit mai
sus. Serviciile în ansamblul lor s-au constituit într-un sector al economiei târziu, abia în secolul
nostru, iar turismul nu a fost dintre primele servicii apărute. Apariţia turismului clasic şi ceva
mai târziu, în ultimii treizeci de ani, a turismului rural si a agroturismului, ca fenomene de masă,
este legată de crearea unor condiţii economice şi sociale pe care le numim premise ale apariţiei
acestora. Aceste premise sunt următoarele: populaţia urbană, precumpănitoare; timpul liber,
creşterea veniturilor populaţiei, inelasticitatea ofertei turismului clasic, motorizarea familiilor
etc.
Analizând valoarea peisagistică deosebită a cadrului natural, se poate deduce că turismul
rural are implicaţii deosebite sub aspectul vieţii economice şi social-politice a satului românesc.
Toate aceste argumente demonstrează că România are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului
rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar şi foarte necesară. De menţionat însă, că în
actuala etapă de tranziţie spre o economie de piaţă, formele de organizare a turismului rural sunt
diferenţiate, însă direct corelate cu etapele de restructurare a economiei, în special a sectorului
producţiei agroalimentare.
Prima etapă, de orientare asupra activităţilor din mediul rural, se caracterizează prin
faptul că la producătorii agricoli (existenţi în unităţi agricole sau gospodării individuale), apare

40
cerinţa de a produce mai mult şi mai bine. Ca urmare a reconstituirii fostelor proprietăţi agricole
(conform Legii 18/1991) şi a liberei iniţiative, în cadrul diverselor forme de organizare socială a
producţiei, se cunosc posibilităţile şi efectele oferite de mecanismul pieţei mijloacelor de
producţie şi a pieţelor produselor agricole. Nivelul de trai al locuitorilor din mediul rural devine
dependent de volumul şi calitatea produselor agricole vândute. În această etapă, funcţionalitatea
formelor de turism rural este legată încă de existenţa structurilor calitativ diferite, a relaţiilor
dintre economic-social-politic, ce generează dezechilibre în acest sector în circuitul produs
turistic-preţ-distribuţie-promovare şi anume: apariţia şi neconcordanţa unor forme specifice între
cererea şi oferta din turismul rural (Legea 18/1991 reconstituie vechile proprietăţi din mediul
rural şi foarte mulţi din mediul urban doresc să fie prezenţi în mediul rural numai în zilele
nelucrătoare, ceea ce le dă statutul de turişti); neconcordanţa între cererea de terenuri amplasate
în zonele rurale şi oferta care este mai mare (aceasta se datorează mai ales lipsei posibilităţilor de
a lucra pământul); apariţia unor fenomene inflaţioniste ce au influenţe şi asupra turismului rural;
oferta foarte mare a capacităţilor existente înainte de Revoluţie, în special cele de cazare şi
cererea foarte slabă etc.
Pentru a doua etapă se pune problema conturării şi stabilirii celor mai adecvate forme de
organizare a turismului rural. Se conturează limitele zonelor teritoriale ale turismului rural,
pentru a se face faţă cererii din mediul urban. Chiar în situaţia diferenţei de apartenenţă asupra
pământului şi a celorlalte mijloace fixe din mediul urban, locuitorii zonelor rurale urmăresc o
serie de probleme: cunoaşterea detaliată a furnizorilor de materiale şi alte mijloace de producţie
(în sensul construcţiei de noi capacităţi de cazare); cunoaşterea de noi forme de distribuţie a
producţiei agricole, începând a fi cunoscută posibilitatea de valorificare a produsului turistic
local prin turiştii sosiţi în mediul rural; o amplificare a sosirii de şomeri în zonele rurale, situaţie
care constituie în această etapă cea mai frecventă formă de agroturism (ca foşti lucrători
permanenţi, actualii şomeri nu renunţă la confortul din zonele urbane, preferând situaţia de
navetişti la rudele, prietenii etc. din zonele rurale, uneori construindu-şi locuinţe pe terenurile
care le-au fost reconstituite). Referitor la consumul mediu anual pe locuitor la principalele
produse alimentare, se oferă imaginea unei stagnări, iar pentru anumiţi ani chiar descreşteri;
pentru produsele carne şi zahăr este semnalată o micşorare a consumului pe locuitor. Din analiza
dinamicii producţiei raportată la consumul intermediar şi a valorii adăugate brute, se constată că
ritmul de creştere al producţiei alimentare depăşeşte pe cel al producţiei agricole. Începând cu
această etapă, considerată de integrare a pieţei cu sectorul agroalimentar pentru producător,
distribuitor şi consumator, se pune problema unui studiu comparativ al posibilităţilor de
valorificare a acestor produse în cadrul unor pieţe turistice locale (mai ales în zonele cu vocaţie
turistică).
41
 Etapa a treia este considerată etapă de dezvoltare a turismului rural, manifestată printr-o
creştere economică permanentă şi de perfecţionare a structurilor din turismul rural. În această
etapă apar noi forme ale turismului rural, ca, de exemplu, forma serviciilor agroturistice,
pelerinajul religios în locaşurile de cult, o amplificare a vizitelor turiştilor străini, care au locuit o
perioadă în România şi doresc să revadă localităţile unde şi-au petrecut perioade din viaţă
anterioare etc. Apar tendinţe de integrare în structurile europene, care se manifestă prin diferite
forme de cooperări şi integrări, care include şi activităţi de turism rural. Însăşi politicile pe plan
intern, privind structurarea teritoriului naţional în 8 regiuni de dezvoltare, constituie elemente de
referinţă şi în strategiile de implementare a turismului rural.
Problemele care se pun în faţa locuitorului din zona turistică se referă la următoarele:
cunoaşterea cu anticipaţie a gusturilor şi nevoilor consumatorului de produs turistic, imediate şi
de perspectivă, alături de necesitatea de a se adapta permanent la aceste cerinţe (cu referire, mai
ales, la cerinţele de confort în cazare, servirea de produse în stare proaspătă, nepoluate,
cunoaşterea unor tradiţii locale specifice zonei etc.); forme de cooperare în domeniul turismului
rural, cu referire la înfiinţarea unor unităţi turistice specifice zonei şi care pot fi
rentabile(campinguri, sate de vacanţă etc.); formele de obţinere a creditelor bancare şi
modalităţile de capitalizare a acestora, mai ales că actuala etapă se caracterizează şi printr-o
restructurare a sistemului bancar (până în această etapă întreprinzătorul din zona rurală se dirija
numai conform disponibilităţilor “lichide” ale acestuia); studierea acţiunilor promoţionale,
corelate cu funcţiile sezoniere în turismul rural. În paralel şi în sectorul producţiei
agroalimentare, se urmăreşte obţinerea de producţii competitive pentru satisfacerea cerinţelor
pieţei, concretizată, în principal, prin următoarele: cunoaşterea cu anticipaţie a cerinţelor
consumatorului (mai ales pe fondul crizei alimentare calitative); studiul principalilor factori ce
influenţează piaţa agroalimentară din România (sezonalitatea, organizarea pieţelor en-gros,
forme adecvate în acţiunile promoţionale etc.); interesul unor firme străine în România (cu
referire la înfiinţarea unor noi unităţi de producţie sau integrarea cu unităţile de producţie deja
existente); lansarea unor programe de dezvoltare a mediului rural (de exemplu Programul
SAPARD).
Dar, pentru a cunoaşte situaţia unor activităţi, a unor subramuri în cadrul economiei
naţionale - respectiv a turismului rural şi mai ales, din agroturism - este necesară analizarea
întregului şir de măsuri, care au afectat acest domeniu, cu mulţi ani în urmă. Pentru acest motiv,
în România organizarea şi dezvoltarea turismului rural este încă un proces de durată. Aceasta
datorită unor elemente care au existat în perioada dinaintea Revoluţiei din 1989 şi care au
generat o degradare a atitudinii faţă de activităţile din mediul rural. Cauzele pot fi considerate
următoarele:
42
 - interesul scăzut, chiar descrescând, pentru activităţile din mediul rural, în special pentru
munca agricolă. Aceasta mai ales pentru motivul că locuitorii satului nu puteau să-şi exercite
atributele de proprietari, mai ales asupra pământului din cooperativele agricole de producţie.
Conducerea acestor cooperative agricole era încadrată în sistemul supercentralizat, care nu
asigura o legătură directă între proprietate şi muncă. În planurile de producţie agricolă, prin
gradul extrem de centralizare a resurselor şi deciziilor, nu exista o corelaţie între creşterea
producţiei şi retribuţiile pentru membrii cooperatori;
- participarea la muncă a locuitorilor satelor s-a redus datorită caracterului nestimulativ al
sistemului de repartiţie. Indiferent de formele de retribuţie (în natură sau în bani) existente în
vechiul regim, acestea nu au avut efectele scontate, deoarece repartiţia nu se putea efectua în
raport cu munca prestată de fiecare persoană;
- în sistemul agricol de producţie cererea de forţă de muncă, în perioada anterioară
Revoluţiei era parţial satisfăcută prin utilizarea unor forme forţate ale satisfacerii acestei cereri.
Ne referim, în speţă, la perioadele de existenţă a cooperativelor agricole, unde, alături de forţa de
muncă a populaţiei rurale, participau şi alte categorii socio-profesionale (elevi, studenţi, militari,
salariaţi din centrele urbane). Astfel, instrumentele instituţionale şi legislative în materie de
ocupare şi utilizare a forţei de muncă cu caracter coercitiv, au redus interesul pentru munca în
agricultură, subapreciind rolul acesteia în dezvoltarea zonelor rurale;
- mişcarea şi mai ales, fluctuaţia populaţiei apte de muncă acţionau în sensul părăsirii
zonelor rurale, creând disfuncţionalităţi ale proceselor de reglare a cererii şi ofertei de forţă de
muncă din aceste zone rurale;
- limitarea iniţiativei în organizarea unor forme turistice în zonele rurale, prin restricţii de
ordin legislativ şi economico-financiar;
- existenţa unui sistem informativ al securităţii vechiului regim, prin care se cereau
informaţii cu referire la turiştii din ţară şi mai ales, străini, care staţionau în zonele rurale;
- turismul sub formă de pelerinaj religios era nu numai îngrădit , dar pur şi simplu
împiedicat, date fiind concepţiile de ateism din vechiul regim.
Având în vedere tendinţele înregistrate în evoluţia turismului în general şi a turismului rural în
particular - pe plan mondial - pe de o parte, cât şi evoluţia societăţii româneşti - cu precădere
stadiul reformei economiei în turism - pe de altă parte, se pot desprinde câteva observaţii
(Nistoreanu, P., 1995):
- turismul rural a demarat în România în bune condiţiuni, cu rezultate ce pot fi
considerate meritorii (de exemplu: omologarea, clasificarea, brevetarea echipamentelor; atestarea
gazdelor; tendinţe pentru organizarea la nivel naţional şi racordarea la turismul internaţional);

43
 - disfuncţionalităţile, deficienţele şi lacunele turismului naţional s-au răsfrânt şi asupra
turismului rural (de exemplu: imperfecţiunile legislative; lipsa structurilor instituţionale care să
faciliteze desfăşurarea procesului de reformă: pregătirea psihică şi informaţională a personalului;
slaba receptivitate a sectoarelor conexe).
În perspectivă se impune o strategie diferenţiată, identificând capacităţi şi structuri de
primire: tradiţionale (integral sau cu confort modern în ceea ce priveşte bucătăria, sistemul de
încălzire, canalizare, instalaţii sanitare, ş.a.) şi moderne (construite în ultimii ani, cu toate
facilităţile vieţii moderne: telefon. TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.) pentru turismul
internaţional, naţional şi local.
Ca atare, formarea şi funcţionalitatea sectorului de turism rural şi implicit agroturistic,
din actuala perioadă sunt încă marcate de conflictul dintre componentele şi mecanismele
vechiului sistem politic.

2.7. Disfuncţionalităţi în activităţile de turism rural (agroturism) din

România

O analiză reală a tuturor aspectelor (pozitive şi negative), pe care le comportă creşterea şi

dezvoltarea turismului rural impune.
Sintetic acestea pot fi enumerate astfel ( conform literaturii de specialitate ):
a) supralicitarea calităţilor şi a efectelor turismului, în general şi a celui rural, în special;
b) turismul este considerat nu numai ca una din posibilităţile de dezvoltare a unor
comunităţi locale, ci este ales ca fiind calea cea mai eficientă şi uneori, chiar unică. Însă este
binecunoscut faptul prin care, nu întotdeauna, ce este uşor de atras în circuitul economic este şi
eficient. Altfel spus, dacă punerea în valoare a darurilor oferite cu generozitate de natură unor
localităţi, le oferă, în acelaşi timp şi eficienţa economico-socială necesară?
c) prin neluarea în considerare a riscurilor ce grevează asupra turismului rural, se
anulează o serie din efectele sale benefice. Turismul, în general, dar în special cel rural, se
dezvoltă şi se manifestă ca activitate în sfera unor riscuri de ordin intern sau extern (ce ţin de
politica altor ţări, cum ar fi politica socială, demografică, politica mondială şi a centrelor de
putere etc.);
d) ruralul, în condiţiile actuale din România - şi nu numai - nu-şi merită pe deplin o mare
parte din atributele sau superlativele ce i se acordă, cum ar fi cele legate de: zonă nepoluată, cu o
alimentaţie naturală nepoluată, ape nepoluate, cu un folclor original, neinfluenţat, cu unele
servicii gratuite, preţuri mai scăzute etc. În realitate, deşi în mai mică măsură decât în urban,
44
ruralul românesc este şi el poluat în anumite zone sau sate turistice. Această poluare, care se
manifestă sub o multitudine de forme, se regăseşte în aer, apă, sol; aspecte ce sunt uşor
sesizabile, dacă avem în vedere situaţia reală, în care resturile menajere din gospodării, în cele
mai numeroase cazuri, se aruncă la întâmplare, în special pe malurile râurilor, depozitele de
gunoaie de la animale din gospodărie sunt locuri deschise etc. De asemenea, se ridică şi atenţia
deosebită care trebuie acordată igienei gospodăriilor;
e) în acelaşi timp, turismul rural se înscrie nu numai ca factor de poluare fizică a
mediului, dar şi de poluare morală a locuitorilor, a culturii locale etc., cu consecinţe asupra
echilibrului local. Putem vorbi şi de contribuţia pe care turismul rural şi-o aduce în privinţa
afectării tradiţiilor şi a obiceiurilor comunităţilor locale, prin stimularea unora care sunt numai pe
placul turiştilor, în detrimentul altora care vin din trecutul istoric.
Necesitatea cunoaşterii şi prezentării problemelor turismului rural, la valoarea reală,
obiectivă, a acestora constituie un imperativ al dezvoltării zonelor rurale. Prin utilizarea unor
procedee subiective, neadecvate actualei situaţii de tranziţie din economie, nu numai că nu
oferim nici un serviciu turismului, ci chiar mai mult, ne înscriem pe linia aducerii în timp a unor
deservicii, fie în turiştilor - care nu vor fi informaţi corect asupra calităţii produsului turistic din
mediul rural, pe care doresc să-l cumpere - şi în egală măsură, ofertanţilor de servicii turistice,
respectiv proprietarilor pensiunilor rurale, care îşi pot pierde economiile.

45
 CAPITOLUL 3. PIAŢA TURISMULUI RURAL

3.1 Definirea şi caracteristicile pieţei turistice

Cea mai utilizată definire a pieţei turistice este aceea prin care se specifică: “Piaţa
turistică reprezintă sfera economică de influenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia
turistică şi cererea turistică, considerată consum”.
În comparaţie cu piaţa mărfurilor, piaţa turistică are următoarele particularităţi ( Olteanu,
V., 1992, Snak, 1994 ) :
- locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii;
- oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea tuturor
informaţiilor primite, direct sau indirect, de către fiecare turist potenţial. Totodată, oferta turistică
este rigidă, neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau transformată, consumul hotărându-
se în acelaşi areal geografic;
- cererea turistică şi oferta turistică, componente ale pieţei turistice, se manifestă diferit; cererea
turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii, datorate influenţei unei
multitudini de factori politici, economici, sociali, conjuncturali etc.
Aceste particularităţi pot genera un decalaj potenţial între ele sau chiar apariţia unor
combinaţii: ofertă bogată şi cerere redusă, cerere mare şi ofertă necorespunzătoare, ofertă
dispersată şi cerere concentrată sau invers etc.
Determinările pieţei turistice se referă la următoarele ( Snak, O., 1994 ) :
- capacitatea pieţei turistice este reprezentată de necesitatea, pe o anumită piaţă, a unuia sau mai
multor produse turistice; poate fi calculată după formula:
C=K•N,
unde:
C = reprezintă capacitatea pieţei turistice;
K = capacitatea medie de consum;
N = numărul consumatorilor potenţiali;
- potenţialul pieţei turistice, este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit
produs turistic, în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele practicate pentru acel produs;

46
- cererea solvabilă pentru un produs turistic, desprinsă din capacitatea pieţei, excluzând acele
categorii de consumatori care nu au posibilitatea financiară de a cumpăra produsul (sau
produsele) turistic ori nu se manifestă efectiv ca atare (lipsa de timp, incapacitate fizică etc.);
- volumul pieţei produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un anumit
produs turistic, într-o perioadă de timp dată;
- locul pe piaţă al unui anumit produs turistic se referă la acea parte a volumului pieţei, acoperită
prin vânzările refuzate pentru produsul respectiv.
Activitatea turistică, ca şi celelalte ramuri din circuitul economic intern şi internaţional,
şi-au constituit în timp şi spaţiu o piaţă proprie. Această piaţă este caracterizată prin influenţa
acţiunii unor factori cu manifestare specifică şi determinaţi de natura economică, socială,
politică, culturală, geografică şi mai ales, motivaţională, a unei zone teritoriale, cu posibilităţi
relativ limitate de cunoaştere aprofundată, fapt ce măreşte, în principiu, riscul pătrunderii
ofertanţilor pe anumite pieţe.
În cazul pieţei agroturistice un rol important revine segmentelor de piaţă restrânse,
considerate nişe de piaţă, care include, de regulă, consumatorii de produs agroturistic cu
preferinţe speciale, dispuşi să plătească un preţ mai mare pentru acel produs care le va satisface
cel mai bine cerinţele. Pentru a oferi aceste produse este necesară ridicarea nivelului calitativ sau
diferenţierea lor.
În principiu, turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor
abstracte, relativ “invizibile”, a căror definiţie cantitativă şi calitativă nu poate fi făcută decât
parţial şi indirect. Din aceste considerente şi abordarea conceptului de “piaţă turistică” a fost
asimilată de către specialiştii ce definesc noţiunea de piaţă.
În practică, cererea turistică este permanent confruntată cu oferta turistică (privită ca
“totalitatea capacităţilor de producţie puse în acţiune pentru a oferi un anumit produs turistic pe
piaţă”), ambele componente contribuind împreună cu alte elemente Segmentarea pieţei
reprezintă un proces continuu care stă în atenţia tur-operatorilor alături de la constituirea pieţei
turistice.
Îmbunătăţirea profitului şi menţinerea poziţiei lor pe piaţă prin satisfacerea necesităţilor
respectivelor segmente de piaţă cu produse şi servicii corespunzătoare.
Privită în ansamblu dar, şi în, complexitatea (structura), acesteia, piaţa turistică include o
multitudine de elemente constitutive, care trebuie luate în considerare următoarele:
• Ofertantul de produse turistice, ce încadrează o mare diversitate de agenţi economici (de la
societatea comercială specializată, la agentul economic individual etc.), cu activităţi de transport,
alimentaţie, agrement, excursii etc., toate acestea alcătuind, de fapt, “produsul turistic”;

47
• Cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni (locali), fie
externi (din afara localităţii, inclusiv turiştii străini).
Însăşi prin reglementarea pieţei, se permite ca şi în cazul unităţilor agroturistice să vizeze un
anumit grup, ai cărui membri devin centrul tuturor eforturilor şi preocupărilor sale de marketing,
pentru introducerea şi promovarea acelor produse şi servicii care să le satisfacă necesităţile.
• Actele normative în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul de
circulaţie turistică, durata concediului de odihnă, condiţiile de mişcare în teritoriu, transportul în
comun etc.;
• Canalele de distribuţie a produselor turistice, care îmbracă o gamă foarte variată de forme;
• Mijloacele de informare necesare “sensibilizării” şi transmiterii la consumator a tuturor
produselor turistice oferite de firmele specializate;
• Mijloacele de transport, de la cele mai simple şi tradiţionale, la cele mai complexe şi sofisticate,
ocupă un loc de seamă în cadrul pieţei turistice;
• Concurenţa de produse turistice - pusă în evidenţă de totalitatea altor produse turistice pe piaţă,
prin intermediul altor societăţi, firme, agenţi economici etc. de turism (din ţară şi străinătate),
care apar pe piaţă simultan cu oferta proprie;
• Mediul turistic, care în spaţiul rural se constituie, de asemenea, ca un element de bază al pieţei
turistice, fiind alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural şi chiar politic,
în care să-şi desfăşoare activitatea agenţii economici sau organizaţiile turistice.
Acţiunea simultană a tuturor elementelor constitutive ale pieţei turistice, implicit agroturistice,
corelaţiile de interdependeţă şi intercondiţionare reciprocă ce există între acestea, reprezintă
pentru agenţii economici şi toate organizaţiile turistice obiectivul de bază al activităţilor de
management şi marketing, concretizate, cu precădere, în elaborarea unor cercetări retrospective
şi prospective permanente.

3.2. Cunoaşterea mediului intern şi extern de marketing prin analiza SWOT

Plecând de la definiţia dată marketingului de „Chartered Institute of Marketing" din

Regatul Unit, aceea că marketingul reprezintă procesul managerial responsabil cu identificarea,
anticiparea şi satisfacerea profitabilă a necesităţilor clienţilor", putem spune că realizarea
activităţii de marketing presupune două genuri de analiză (Stăncioi, A.T., 1999):
analiza SWOT;
analiza factorilor mediului extern.

48
 Analiza SOWT este o tehnică utilizată de o firmă în scopul stabilirii poziţiei sale pe piaţă
şi a măsurilor ce trebuie luate să-şi menţină sau să-şi îmbunătăţească poziţia competitivă.
Analiza SWOT presupune parcurgerea următoarelor etape:

- evidenţierea punctelor tari (Strengths);

- evidenţierea punctelor slabe (Weaknesses);
- evidenţierea oportunităţilor (Opotunities);
- evidenţierea ameninţărilor (Threats).

Elemente forte şi slabe ce condiţionează activităţile de agroturism din România

3.2.1 Punctele forte

Punctele tari sunt determinate de factorii interni, care favorizează dezvoltarea turismului
în ţara noastră, constituiţi dintr-o mare varietate de produse şi servicii. România, ţară central
europeană, include un patrimoniu turistic natural şi antropic deosebit de valoros, în care un rol
important îl joacă relieful deosebit de pitoresc şi variat, obiectivele turistice şi activităţile
recreatorii (drumeţii, pescuit, vânătoare, peşteri, schi şi multe altele). Alături de acestea putem
menţiona stilul de viaţă tradiţional şi existenţa satelor vechi, care păstrează încă atmosfera
arhaică şi unde turistul poate experimenta „o călătorie în timp".
Între punctele tari, care pledează de la sine pentru dezvoltarea turismului putem aminti
(Roşca, E.R., 2001):
• existenţa unor rute internaţionale - atât prin autostrăzi, cât şi pe cale ferată;
• existenţa a 17 aeroporturi, dintre care 5 internaţionale; interesul şi preocuparea comunităţilor
rurale, a organizaţiilor neguvernamentale specializate;
• accesul la produse şi influenţe occidentale;
• tarife accesibile (cazare, masă, transport); transporturi acceptabile;
• fructe şi legume proaspete de sezon; vinuri excelente.

Aceste elemente pot fi redate sintetic prin încadrarea în următoarele grupe:

• Sistemul turismului românesc se evidenţiază, pentru contribuţia sa importantă în
perioada de tranziţie, prin:
- potenţialul generator de valută, datorită încasărilor provenite din turismul internaţional;
- exportator indirect de mărfuri (export intern);
- generator de resurse financiare pentru stat, prin sistemul de taxe şi impozite;
49
- creator de conexiuni între diversele sectoare economice, turismul situându-se la confluenţa
acestora;
- factor important în formarea şi menţinerea imaginii României în lume;
- factor dinamizator al procesului de creştere a calităţii vieţii;
- creator de locuri de muncă, cu efecte pozitive în absorbţia parţială a forţei de muncă
disponibilizate din alte sectoare;
- factor de influenţă şi uneori, determinant în protecţia şi conservarea mediului încon-jurător;
• Oferta agroturistică variată şi de mare atractivitate pe baza căreia se poate delimita:
- dispunând de o mare varietate de atracţii turistice, răspândite pe întreg cuprinsul ţării, în diverse
zone, se pot satisface, în egală măsură, preferinţele schiorului, alpinistului, vânătorului pasionat,
dar şi ale turistului sosit la odihnă, cură heliomarină sau balneară. În acest fel din punct de vedere
teritorial România ca suprafaţă este o destinaţie turistică pentru toate vârstele şi toate
anotimpurile;
- după resurse şi participanţi, principalele forme de turism practicabile şi practicate în România
sunt: turismul montan, balnear, de litoral, cultural, ştiinţific, de reuniuni, pentru afaceri, la sfârşit
de săptămână, automobilistic, odihnă în staţiuni turistice ş.a.
- componenta naturală, reprezentată prin peisajele spectaculoase, configuraţia variată a reliefului,
condiţiile climatice favorabile (frecvenţa redusă a fenomenelor negative, absenţa temperaturilor
excesive), valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori naturali (ape minerale şi termominerale,
nămoluri curative, topoclima şi microclimat, flora şi fauna etc.);
- componenta antropic, reprezentată prin vestigii ale civilizaţiilor ce s-au succedat pe teritoriul
României din vremuri imemoriale, reprezentată prin monumente şi obiecte de artă laice sau
religioase, muzee şi colecţii muzeale, elemente de etnografie şi folclor de mare frumuseţe şi
originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.;
- cele două componente constituie elementele de atractivitate ale ofertei turistice româneşti,
premise de bază ale desfăşurării unei activităţi turistice intense, cu o paletă largă de forme de
turism: de sejur (de litoral, montan, balnear), vânătoare şi pescuit sportiv, turism itinerant, cu
valenţe culturale, turism profesional, aventură etc.;
- configuraţia variată a teritoriului, ca şi istoria multimilenară a poporului român, fac să aibă un
potenţial turistic de o mare complexitate şi de o valoare turistică deosebită.
• Cadrul instituţional adecvat ca punct forte este reprezentat prin:
- existenţa Ministerului Turismului, organism guvernamental care coordonează activitatea de
turism;

50
- constituirea Consiliului Consultativ al Turismului, ca organism naţional cu caracter consultativ,
format din reprezentanţii desemnaţi ai ministerelor, ai unor instituţii publice, organizaţii
patronale şi sindicale, asociaţii profesionale naţionale implicate în activitatea de turism;
- descentralizarea activităţii de turism la nivel teritorial;
- perfecţionarea relaţiilor Minister-Patronat-Asociaţii profesionale din turism;
- reorganizarea cercetării şi învăţământului de specialitate, prin înfiinţarea Institutului de
Cercetare pentru Turism şi a Institutului Naţional de Formare şi Management pentru Turism.
• Domeniul managerial - pregătire profesională poate fi relevat prin:
- reactualizarea componenţei Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), care reprezintă interesele
capitalului de stat la asociaţiile comerciale şi săteşti din turism;
- testarea aptitudinilor manageriale ale directorilor şi revocarea din funcţie a celor
necorespunzători;
- stabilirea obiectivelor strategice la nivelul Ministerului Turismului, privind reorganizarea
învăţământului turistic în România;
- continuarea acţiunii de perfecţionare a pregătirii profesionale a maiştrilor instructori la
disciplinele de specialitate; asigurarea de echipamente didactice moderne, pentru instruirea
teoretică şi practică în învăţământul hotelier-turistic;
- derularea pregătirii manageriale şi profesionale prin programul de asistenţă PHARE
- specializarea în străinătate, pe baza burselor oferite de unele ţări cu turism dezvotat, a unui
număr de specialişti şi personal calificat din societăţile comerciale pentru turism.
• Alte domenii care prefigurează puncte forte se pot enumera:
- clasificarea şi reclasificarea structurilor agroturistice aparţinând agenţilor economici de stat sau
privaţi, precum şi a gospodăriilor agroturistice;
- reevaluarea patrimoniului societăţilor comerciale şi a gospodăriilor săteşti;
- desfăşurarea programului de asistenţă tehnică externă PHARE pentru turism;
- completarea legislaţiei specifice pentru protecţia economică a agenţilor economici şi protecţia
socială a turiştilor;
- elaborarea instrucţiunilor privind acordarea licenţelor şi a brevetelor pentru turism;
- elaborarea Normelor de avizare a funcţiunilor tehnologice ale construcţiilor şi amenajărilor
agroturistice;
- elaborarea proiectului de lege privind pensiunile turistice rurale şi agroturismul;
- intensificarea acţiunilor de promovare a turismului românesc, prin: atragerea de investiţii
străine pentru modernizarea industriei hoteliere şi a bazelor de tratament din staţiunile balneare;
încheierea de acorduri de cooperare turistică; refacerea şi consolidarea relaţiilor cu Organizaţia

51
Mondială a Turismului (OMT), celelalte organisme internaţionale de turism, participare la
manifestări internaţionale (burse şi târguri de turism) etc.

3.2.2. Punctele slabe ale turismului rural românesc

Punctele slabe în turismul rural românesc sunt legate de neajunsuri organizatorice şi

constau în (Roşca, E.R., 2001):
 informaţii turistice puţine atât în ţară cât şi în străinătate;
 lipsa legăturilor aeriene directe cu o serie de ţări interesate de produsul turistic
rural românesc;
 transporturi inconvenabile sau chiar puţin dezvoltate în zonele montane;
 numărul redus al agenţiilor de rent-a-car şi diversitatea redusă a produsului de
închiriat;
 materiale promoţionale puţine şi de proastă calitate;
 puţine unităţi de alimentaţie pentru turism şi o varietate limitată de âncăruri
specifice bucătăriei româneşti;
 servicii hoteliere de calitate şi standard îndoielnic;
 raport calitate-preţ necorespunzător;
 lipsa unor ghizi specializaţi (interpreţi, montani, deltă, vânătoare, turism itinerant
etc.);
 lipsa „serviciilor pentru client";
 lipsa de experienţă;
 lipsa curăţeniei în locurile publice, comparativ cu standardele occidentale;
 lipsa apei calde şi uneori chiar şi a apei reci;
 lipsa facilităţilor de nivel înalt;
 lipsa înţelegerii nivelului aşteptărilor străinilor;
 posibilităţi limitate de folosire a căiţilor de credit şi a cecurilor de călătorie.

Sintetizate conform actualelor tendinţe de dezvoltare în agroturism se pot contura

următoarele.
Considerate specifice în actuala tranziţie pot fi delimitate prin următoarele:
• Tendinţele înregistrate în cererea agroturistică internă cu referire la:
- diminuarea accentuată a cererii turistice interne. Numărul turiştilor români, care au participat la
diverse acţiuni turistice, au reprezentat circa 70% din cel realizat în 1989, situaţie generată, în
52
principal, de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi necorelarea nivelului tarifelor
practicate cu calitatea serviciilor prestate;
- scăderea ponderii solicitărilor pentru excursii interne (de la 66,75% în 1989, la 30% în 1994) şi
la creşterea de 10 ori a excursiilor externe (de la 1,55 % în 1989, la 15% în 1994), tendinţă
determinată de înlesnirile acordate de statul român după 1989 (deschiderea graniţelor ţării,
facilitarea obţinerii paşapoartelor şi valutei), dar şi de motivaţia turistică pentru vizitarea altor
ţări inaccesibile până atunci;
- diminuarea progresivă a circulaţiei agroturistice româneşti în unele ţări dezvoltate din Europa
(Germania, Austria, Franţa, Belgia, Grecia etc.), ca urmare a restricţiilor impuse de aceste ţări
turiştilor români şi creşterii taxelor de viză şi asigurare pentru turiştii români;
- reducerea ponderii turismului de masă, ca urmare a scăderii nivelului general de trai al
populaţiei, determinând, pentru segmentul de populaţie cu mijloace modeste, renunţarea la
practicarea turismului organizat şi atragerea spre turismul rural (agroturism);
- scăderea duratei medii a sejurului, tocmai datorită creşterii cererii turistice pentru vacanţe
scurte, în staţiuni montane şi gospodării agroturistice, pentru activităţi de week-end, care
presupun eforturi financiare mai reduse;
• Tendinţele înregistrate în cererile turiştilor străini, pentru oferta agroturistică românească se pot
enumera:
- scăderea cererii turistice internaţionale, datorită instabilităţii politice, calităţii serviciilor
turistice oferite, nediversificării programelor turistice etc.;
- creşterea nesemnificativă a numărului de înnoptări înregistrate în bazele de cazare din ţară, în
neconcordanţă cu numărul mai mare de turişti străini înregistraţi la frontieră, ca urmare a
amplificării tranzitului turistic şi a sporirii numărului de turişti străini, care preferă spaţiile
particulare (necuprinse în statisticile oficiale);
- amplificarea utilizării mijloacelor de transport rutiere şi aeriene (auto - familiştii, avionul -
oamenii de afaceri);
- diminuarea cererii pentru turismul de litoral în favoarea celorlalte forme de turism (în special
pentru agroturism). Motivul îl constituie monotonia serviciilor respective, precum şi unele
recomandări medicale, care semnalează efectele negative ale radiaţiilor solare;
- modificarea duratei sejurului mediu, ca urmare a schimbării motivaţiei turistice.
• În domeniul ofertei agroturistice pot fi reliefate următoarele:
- valorificarea necorespunzătoare a resurselor agroturistice, fapt ce a contribuit la diminuarea
valorii pe piaţă a acestora, prezentării necompetitive a produselor turistice mai ales la nivel
internaţional;
- carenţe în adaptabilitatea ofertei agroturistice la cererea turistică internă şi internaţională;
53
- inexistenţa unui cadru adecvat de promovare a produselor agroturistice pe piaţa turistică
internaţională;
aplicarea unei politici tarifare greşite, precum şi lipsa unei concepţii clare privind politica
economică şi tarifară în sfera agroturistică.

3.2.3. Evidenţierea oportunităţilor turismului rural

Oportunităţile sunt determinate de evoluţia factorilor externi organizaţiei, care

influenţează favorabil prin cadrul general pozitiv. Din rândul celor evidente enumerăm (Roşca,
E.R., 2001):
 imaginea romantică, puritatea şi arhaicul satului românesc; creşterea numărului
străinilor ce călătoresc în România pentru afaceri;
 creşterea numărului străinilor care locuiesc şi muncesc în România; creşterea
posibilităţilor de acces la produsele occidentale; existenţa ambasadelor străine şi a comunităţilor
de străini;
 intensul schimb cultural ce conduce la o mai bună înţelegere între culturi şi
înlătură dezinformarea;
 conectarea la reţeaua EUROGITES şi posibilitatea de conlucrarea cu alte
organisme din turismul rural european;
 includerea României în" European Rail Pass şi East European Rail Pass ce asigură
facilităţi de tarif pentru cei ce călătoresc pe calea ferată;
 prezenţa web-urilor de turism rural românesc în cadrul reţelei INTERNET;
 stabilizarea monedei naţionale.

3.2.4. Evidenţierea ameninţărilor turismului rural

Ameninţările sunt determinate de factori externi ce se pot constitui în constrângeri în

dezvoltarea turismului în condiţiile unui cadru general defavorabil.
Dintre acestea amintim (Roşca, E.R., 2001):
 imaginea nu tocmai favorabilă în exterior (preţuri la nivel occidental pentru o calitate
îndoielnică a serviciilor, insecuritate, logistică şi informare deficitare, serviciile pentru
consumatori necorespunzătoare);
 degradarea mediului, lipsa unor măsuri ecologice, poluarea (calitatea aerului şi a apei);
 neînţelegerea conceptului „preţ pentru valoare";

54
  posibilităţi limitate de cazare; insuficiente informaţii necesare pentru călătorii;
 infrastructura săracă (drumuri, comunicaţii, transporturi etc.);
 instabilitatea monedei naţionale;
 servicii medicale şi de urgenţă;
 costuri ridicate sau lipsă posibilităţilor de închiriere a unui mijloc de transport;
 benzina la standarde europene în cantităţi limitate şi slaba calitate a serviciilor din
staţiile de alimentare;
 imposibilitatea străinilor de a schimba moneda naţională în valută forte;
 costul relativ ridicat al vizitelor pentru România. Obstacolele respective pot fi
grupate în trei categorii (Buciuman, E., 1999):
 valoarea adăugată prin acţiunile de mobilizare si de promovare a resurselor locale
este insuficientă pentru a le permite să pătrundă pe piaţa ce rezultă din sistemul economic
dominant;
 întreprinderile turistice rurale nu dispun nici de circuite de experţi tehnici
indispensabili nici de capitalizarea necesară pentru a mobiliza suficiente fonduri proprii;
 închiderea şi izolarea unor teritorii rurale fac dificilă şi chiar aleatoare punerea în
raport a producţiei si a clientelei; producătorii sunt condamnaţi adesea să se limiteze la pieţele
vecine ceea ce nu conferă notorietate suficientă regiunilor pentru a străpunge izolarea lor relativă
si să atingă o rată de frecventare acceptabilă.
Analiza realizată evidenţiază principalele repere ale funcţionării interne a turismului rural
românesc, prin punctele forte şi punctele slabe, care pot fi proiectate prin prisma celor „7P":
produsul, preţul, poziţia în lanţul de distribuţie, promovarea, personalul, premisele fizice,
profitul.
Cadrul extern este conturat prin intermediul oportunităţilor şi ameninţărilor a căror
examinare ne va permite depistarea influenţei acestora asupra evoluţiei şi devenirii turismului
rural românesc. Acestea (oportunităţile şi ameninţările) pot fi studiate şi prin intermediul
factorilor STEP (sociologici, tehnologici, economici şi politici), ca şi prin viziunea factorilor
mediului concurenţial (piaţă, putere de negociere, concurenţă, costuri).
Aceste analize complexe, interdisciplinare pot evidenţia noi valenţe ale produsului
turistic rural sau "aspecte care fac ca produsul turistic rural românesc să nu fie receptat conform
aşteptărilor.

55
 3.2.5 Factori de influenţă asupra turismului rural romanesc

Activitatea turistică este permanent influenţată negativ de o serie de factori obiectivi şi

conjuncturali. Influenţe de natură economică, care se referă la reflectarea tuturor fenomenelor
negative din economie în activitatea specifică acestui domeniu.
Principalele elemente cu efect perturbatori pot fi considerate următoarele ( Braan Florina
1997, Snak, O., 1994 ): scăderea veniturilor reale ale populaţiei, amplificarea inflaţiei şi
şomajului, care au provocat scăderea accentuată a indicatorilor calităţii vieţii; criza financiar-
valutară, care afectează acumulările de capital şi posibilităţile investiţional; nivel scăzut de
dotare a populaţiei cu autoturisme proprietate personală; recesiunea economică mondială,
resimţită cu precădere în cazul sosirilor de turişti străini; investiţiile reduse de capital străin şi
autohton etc.
* Influenţele de natură financiară, care sunt acutizate în perioada de tranziţie de criza
economică profundă a economiei naţionale, cu referire la: blocajul bancar, care duce la
modalităţi anevoioase, inflexibile, de efectuare a decontărilor, agenţii de turism fiind lipsiţi de
fondurile necesare desfăşurării activităţii lor; practicarea unor dobânzi bancare foarte mari,
indiferent de tipul creditelor; atitudinea discriminatorie a băncilor în raport cu activitatea
turoperatorilor cu capital privat; lipsa capitalului valutar la bănci şi la oficiile de schimb valutar;
lipsa fondurilor pentru publicitate şi promovare externă etc.
* Influenţele de natură socio-demografică, determinate de: modificări în modelele
comportamentale ale populaţiei, în sensul angrenării mai puternice a acestora în activităţi
lucrative (al doilea salariu, reducerea timpului liber, agricultura); amânarea sau chiar anularea
intenţiilor (obişnuinţelor) de cumpărare a serviciilor turistice; degradarea simţului real al noţiunii
de turism, pentru unele categorii sociale, în ce priveşte excursiile externe (folosite în scopuri
neturistice), fapt ce a dus la neacordarea vizelor de intrare în multe ţări occidentale pentru turiştii
români; neprogramarea concediilor de odihnă în două etape; existenţa unor mentalităţi depăşite
ale populaţiei, în ceea ce priveşte necesitatea şi modalităţile de practicare a turismului.
* Influenţe de natură politică, determinate de: regimul vizelor, aplicat în mod restrictiv de
către multe ţări, pentru turiştii români; lipsa unor acorduri turistice Bi şi multilaterale cu ţări
furnizoare de turişti şi a unor acţiuni de cooperare cu ţările turistice dezvoltate; instabilitatea
politică şi economică internă, care au dus la degradarea imaginii României în lume; situaţia
politică a zonei balcanice, nesatisfăcătoare, îndeosebi pentru turiştii occidentali.
* Factori legislativi, printre care se pot enumera: absenţa unor facilităţi clare şi
stimulative la toate nivelele: turist, agenţii de voiaj, turoperatori, prestatori de servicii etc.;

56
absenţa măsurilor legislative, care să faciliteze decontările între agenţii economici sau între
aceştia şi bănci, în vederea eliminării blocajelor financiare; existenţa unor carenţe în
reglementările legislative, privind investiţiile de capital străin şi autohton; tensiuni apărute în
domeniul privatizării, datorate imperfecţiunii actelor normative emise în prima parte a reformei
acesteia; aplicarea unor măsuri legislative fără protecţie socială reală a turiştilor.
* Influenţe de natură ecologică, care contribuie la diminuarea şi uneori, anula-rea
atractivităţii ofertelor turistice, rezultate atât din activitatea general-economică, cât şi din cea
turistică şi care sunt determinate de: activităţi de construcţii, fără măsuri de protecţie sau refacere
a mediului; lipsa, insuficienţa sau uzura dotărilor antipoluante ale unităţilor economice
producătoare de noxe; amplasarea neadecvată a unor unităţi economice poluante în zone,
localităţi sau de-a lungul traseelor turistice; amenajarea necorespunzătoare sau lipsa amenajărilor
de vizitare a zonelor şi obiectivelor turistice; exploatarea neştiinţifică şi neraţională a unor
substanţe minerale terapeutice; educaţia ecologică deficitară a populaţiei.
Factori organizatorici şi promoţionali: nerespectarea principiului teritorialităţii mai ales în
organizarea agroturismului, care nu poate asigura un cadru concurenţial adecvat şi nici
personalizarea ofertei turistice; inexistenţa unor acţiuni clare de promovare a vânzărilor
serviciilor turistice, atât la nivel central şi teritorial, cât şi la nivelul agenţilor economici;
existenţa unor modalităţi depăşite în desfăşurarea programelor turistice.
Datorită ritmului inegal de activitate al diferitelor segmente, întârzierii unor acţiuni şi
altor aspecte, au apărut şi unele disfuncţionalităţi:
- Consiliul Consultativ, creat în scopul sprijinirii activităţii de turism, a funcţionat sporadic;
- întârzierea apariţiei Legii turismului, care să reglementeze întreaga activitate din domeniul
turismului;
- ritmul lent al realizării privatizării, prin vânzare de acţiuni, datorat: lipsei legislaţiei specifice la
nivel naţional şi a metodologiei de aplicare, inclusiv a unui sistem de facilităţi pentru salariaţii
societăţilor şi cetăţenilor români; imposibilitatea transformării certificatelor de proprietate în
acţiuni; dificultatea realizării operative şi corecte a evaluării patrimoniului societăţilor
comerciale din turism;
- lipsa unor prevederi specifice privind evaluarea terenurilor cu destinaţie turistică (H.G.R.
834/1991), precum şi metodologia greoaie pentru efectuarea evaluării acestora;
- lipsa din legea investiţiilor străine a unor prevederi stimulative pentru investitorii străini,
garanţii, repatriere rapidă şi integrală a profitului, posibilitatea concesionării etc.;
- lipsa din legislaţia română a unor reglementări (Legea cadastrului, Legea urbanizării, Legea
exproprierii terenurilor), care fac dificilă realizarea de noi investiţii în turism;

57
- întârzierea apariţiei reglementărilor privind vânzarea de active către salariaţi sau persoane fizice
române, prin transformarea certificatelor de proprietate în acţiuni;
- întârzierea reglementării regimului juridic al repartiţiilor bunurilor preluate în mod abuziv
(circa 35% din patrimoniul societăţilor comerciale se mai află în această situaţie în turism);
- întârzierea eliberării titlurilor de proprietate pe terenuri şi imobile din patrimoniu, pune
societăţile comerciale, posibile partenere, în imposibilitatea de a prezenta dovada proprietăţii,
având drept consecinţă fie stoparea tratativelor, fie retragerea partenerului străin;
- exprimarea exclusiv în lei a valorii activelor şi în consecinţă, necesitatea unor reevaluări
repetate;
- lipsa unui sistem coerent de facilităţi de ordin economic, financiar, fiscal, care să stimuleze
investirea de capital autohton şi străin în turism.

3.3 Piaţa turismului rural şi impactul acesteia asupra comunităţilor

locale

Intensitatea în continuă creştere a activităţii turistice în diferite regiuni îşi face din ce în
ce mai mult simţit impactul asupra comunităţilor locale ale acestor regiuni. De multe ori acest
impact este unul pozitiv, dar nu sunt neglijabile nici situaţiile în care efectele au fost negative ,
ceea ce impune necesitatea unui control, unei monitorizări, a impactului turismului, cu caracter
de continuitate. În cadrul acestui impact, o dimensiune importantă, în afara celei economice, o
constituie dimensionarea social-culturală. Pot fi delimitate două aspecte ale impactului
turismului rural asupra comunităţii locale ( Fulea Maria, 1994, Ionaşcu, Gh., 1995 ):
1.) Dimensiunea extrinsecă, ce se referă la caracteristici ale localizării, cu privire la rolul
ei ca destinaţie turistică: natura activităţii turistice; stagiul dezvoltării turistice; raportul
turişti/rezidenţi; tipul de turişti; sezonalitatea.
În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de reacţii, ca urmare a
dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile pe măsura experienţei: euforie, în etapa
iniţială; apatie, în perioada imediat următoare; iritare, în timp; antagonism, în cazurile grave.
Există o legătură între aceste relaţii progresive şi ciclul de viaţă turistic al unei regiuni, ce
cuprinde ca etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea şi declinul sau
reîntinerirea, după caz. Aceste reacţii pot influenţa hotărâtor forma curbei ciclului turistic al unei
zone.
Raportul turişti/rezidenţi oferă informaţii mai ales asupra intensităţii fluxului agroturistic.
Se preconizează o creştere a acestui raport, pe măsură ce o anumită destinaţie turistică trece prin
58
stagii succesive de dezvoltare. Sezonalitatea, prin fluxurile de turişti în perioadele de vârf,
imprimă şi anumite reacţii în comportamentul comunităţii; însăşi vacanţele localnicilor sunt
adesea stabilite ţinând cont de sezonalitate.
2.) Dimensiunea intrinsecă, ce se referă la caracteristici ale membrilor comunităţii-gazdă,
care afectează variaţiile în impactul turismului asupra respectivei comunităţi: gradul de
implicare; caracteristici economico-sociale; apropiere rezidenţială; perioadă de rezidenţă.
Relaţia dintre oaspeţi şi rezidenţi este considerată ca o balanţă între costuri şi beneficii,
pentru ambele părţi. Gradul de implicare a indivizilor în industria turistică este important pentru
echilibrul acestei balanţe, deoarece influenţează măsura în care beneficiile sunt percepute ca
fiind mai mari decât costurile; persoanele care îşi bazează existenţa pe activităţile turistice sunt
înclinate fie să supravegheze impactul pozitiv al turismului, fie să accepte mai uşor impactul
negativ al acestuia asupra comunităţii în care trăiesc.
Proiectele care implică ideea de turism rural sunt în primul rând, proiecte individuale.
Aceasta deoarece agricultorii români şi-au dat seama că dispun de peisaje frumoase, de o faună
interesantă, de o floră bogată, de un potenţial cultural deosebit şi că sunt ospitalieri.
Totodată, trebuie arătat că turismul rural şi implicit, agroturismul, nu înseamnă doar să ai
o cameră, în care să poţi adăposti turiştii, în gospodăriile agricole şi posibilităţi obişnuite de
hrănire. Turismul rural trebuie să constituie o reţea, o filieră, care să presupună activităţi de
primire, de petrecere a timpului liber etc. În continuare, aceste proiecte individuale este necesar
să fie regrupate în reţele, pentru ca cei care vor veni să aibă de unde alege diferite activităţi, pe
care să le desfăşoare, să-şi de seama de potenţialul de care zona dispune. A doua problemă, spre
care trebuie orientată atenţia, se referă la tipul de client căruia i se adresează, dacă face parte din
clientela naţională sau internaţională. A treia problemă este stabilirea cadrului de primire:
instalaţii sanitare, de găzduire sau stabilire a obligaţiilor ţăranilor, pentru ca ei să poată primi
vizitatori.
Dezvoltarea turismului rural presupune întărirea democraţiei locale, deoarece orice
societate trebuie să se bazeze pe o comună care funcţionează după legi democratice, organele
administrative locale având un rol activ.
Se impune susţinerea corectă a comunelor la nivelul gestiunii, al administraţiei,
materializarea unor servicii tehnice, a unor proiecte de investiţii, care să le permită liberul acces
la unele linii de credit (Banca Mondială). De asemenea este necesară colaborarea intercomunală
şi crearea asociaţiilor de dezvoltare regională.
În general, proiectele care au fost prezentate sunt de anvergură, însă acestea, de obicei
sunt pregătite de o echipă, care reflectă actualitatea.

59
 Dezvoltarea turismului se impune în spaţiul rural, atât pe plan economic, cât şi social.
Astfel, turismul rural (agroturismul), contribuie la viaţa economică a satului prin următoarele:
• posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă legătură
cu alte politici sectoriale: agricultură, infrastructură, protecţia mediului;
• posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă şi care să determine o
nouă dezvoltare pe plan local şi regional;
• încurajarea activităţilor tradiţionale locale, cu precădere artizanatul, dar şi cele ce pot determina
dezvoltarea unui comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă;
• creşterea veniturilor locuitorilor din aşezările rurale, generate prin valorificarea resurselor
locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor sau vânzarea către aceştia şi
potenţialul turistic existent;
• factor dinamizator al procesului de creştere a calităţii vieţii în mediul rural.
Există o puternică legătură între turismul rural şi agricultură. În mod tradiţional,
agricultura şi silvicultura au fost elemente centrale pentru viaţa rurală, fiind principalii furnizori
de locuri de muncă, de venituri, în economia rurală şi cu o puternică influenţă asupra tradiţiilor şi
stilului de viaţă. Rolul lor s-a diminuat, însă, în ţările dezvoltate, spre sfârşitul secolului XX şi
datorită faptului că profitabilitatea acestor activităţi este extrem de dependentă de diferitele
subvenţii din partea statului. Aceste transformări au dus la apariţia a două tendinţe privind
turismul rural şi anume că turismul rural este prin excelenţă bazat pe agricultură şi că
diversificarea turismului poate salva comunitatea micilor fermieri. Nici una din aceste tendinţe
nu este însă, în totalitate, adevărată şi universal valabilă, întrucât relaţiile dintre agricultură,
silvicultură şi turism sunt cu mult mai complexe.

3.4. Lansarea satului turistic românesc pe piaţa mondială *)1

Procesul complex de lansare pe piaţă a satului românesc, în calitate de produs turistic,

trebuie permanent urmărită prin utilizarea viziunii consumatorului/turistului. Fără existenţa unor
produse noi în agroturism nu se poate vorbi de necesitatea lor de a fi lansate. Noile produse, ce
apar ca urmare a manifestării unor trebuinţe ce sunt necesare a fi satisfăcute, vor fi selecţionate
în urma dimensionării acestora.
În general, un nou produs îmbracă două puncte de vedere, pe cel al producătorului şi pe
cel al consumatorului. Aliniindu-ne la produsul turistic rural, din punctul de vedere al

1
*) Prelucrat după Nistoreanu P., 1999, p. 117-128.
60
prestatorilor se consideră că se deschide o noua piaţă şi se extinde, posibilitatea de a petrece o
vacanţă în condiţii noi şi total inedite. Din punctul de vedere al turistului (consumatorul
produsului turistic rural), satul reprezintă o nouă destinaţie, o nouă marcă de produs turistic, o
alternativă a vacanţelor petrecute în medii citadine.
Încercând o unificare a percepţiei noţiunii de „produs nou" şi continuând justificarea de
lansare a acestuia, vom constata că ne aflăm în faţa unui proces lung şi sinuos ce are drept punct
de plecare ideea, iar ca obiectiv final urmărirea comportării în consum
Din punctul de vedere al turismului rural românesc considerăm că produsele turistice
rurale sunt constituite, ele se comercializează, sunt testate, urmărite, şi - în momentul de faţă - se
încearcă creşterea calităţii serviciilor componente.

În ultimii trei ani prin existenţa Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi
Cultural s-a conturat o mişcare favorabilă, s-a afirmat un logo şi s-au realizat numeroase
activităţi tip lobby, din rândul acestora enumerând:
 materiale şi informaţii difuzate prin mass-media;
 discursuri, seminarii, congrese, reuniuni;
 apariţii publice (târguri, expoziţii, burse de turism, ş.a.);
 evenimente (festivaluri, aniversări etc.).
Toate acestea au creat cadrul recompunerii unui produs turistic existent dar insuficient
cunoscut pieţei interne, şi în mod deosebit celei externe. Pentru o cât mai rapidă penetrare a
pieţei şi o cât mai corectă prezentare, potenţialilor consumatori, se impune o atentă examinare
prin intermediul opticii de marketing.

3.4.1. Analiza produsului turistic rural prin viziunea de marketing

Considerând produsul turistic rural un produs ca oricare altul menit să satisfacă în primul
rând trebuinţe ale consumatorilor / turiştilor şi mai apoi să producă profit, vom constata existenţa
sa şi posibilitatea de a fi măsurat, testat şi identificat.
Produsul turistic rural românesc poate fi regăsit astăzi în întreg spaţiul rural românesc, la
nivele de confort diferit (de la 1 - 3 stele în cazul fermelor turistice şi până la 4 stele în cazul
pensiunilor turistice) şi în cel puţin două mari forme:
 echipamente clasice (case şi echipamente tradiţionale sau în stil tradiţional - spaţii
de cazare şi unităţi de alimentaţie publică);

61
  echipamente moderne - cu tendinţe de a se incorpora peisajului – dar dispunând
de toate dotările solicitate de confortul vieţii citadine.
Dimensiunile spaţiilor de practicare variază funcţie de patrimoniul turistic al zonei, de
circulaţia turistică şi puterea economică a proprietarilor.
Prezentarea componentelor - corporale oferă posibilitatea să probăm - cu toata
intangibilitatea lor - existenţa produselor turistice din mediul rural.
Încercarea de a prezenta componentele acorporale o putem considera mai lesne de
realizat dat fiind paşii importanţi realizaţi pe linia acestei componente a produsului general.
Turismul rural românesc are un logo (însemn) ce se doreşte a deveni în timp o marcă de
calitate. El este reprezentat de un acoperiş de casă - culoare roşie, un spic de grâu - verde, şi o
rozetă albastră - ce reprezintă stilizarea unei flori.
Produsul turistic rural românesc este accesibil tuturor segmentelor de consumatori, iar
preţul său este proporţional cu complexitatea sa şi în acelaşi timp cu gradul de confort oferit de
fermele sau pensiunile rurale.
Activităţile de promovare a produselor turistice rurale - ce fac parte din rândul
comunicaţiei privind produsul - s-au realizat în marea majoritate a acţiunilor turismului rural
românesc prin intermediul presei, radioului şi televiziunii. Din rândul presei de specialitate,
prezentări ale acestor noi produse şi a activităţilor în sine au realizat publicaţiile Capital şi
Tribuna Economică.
De asemenea, oferta turismului rural românesc din reţeaua ANTREC a fost prezentă în
ultimele patru cataloage EUROGITES (1995, 1996, 1997, 1998), iar în momentul de faţă se
găsesc oferte ale turismului rural românesc în pagini INTERNET ale ANTREC sau aparţinând
altor actori ai acestei activităţi; mai nou în anul 1997 a fost realizată - pe suport CD-ROM -o
imagine a „vacanţelor la ţară".
Acţiunile de promovare prezentate, cărora li se adaugă participări la târguri şi expoziţii
interne şi internaţionale cât şi organizarea de evenimente în lumea satului, dar înainte de toate
calitatea prestaţiilor turistice au condus la făurirea unei imagini a produsului turistic rural
românesc. Astfel, în urma sondajelor şi anchetelor întreprinse, în cadrul cercetării pieţei turistice
rurale - anii 1993 - 1996 - a reieşit o imagine favorabilă a produsului turistic rural şi o creştere
constantă a numărului celor ce-şi petrec vacanţa la ţară.
În pregătirea lansării produsului turistic rural românesc, deosebit de importante
considerăm a fi politicile de marketing utilizate, iar din cadrul acestora în primul rând politica de
produs.
Politica de produs va ţine cont în prefigurarea sa de următorii factori:
 naturali: aşezare geografică, relief, climă, peisaj;
62
  ai existentei umane şi ai activităţii: limbă, cultură (religie, artă), obiceiuri, folclor,
ospitalitate;
 infrastructura generală: transporturi şi comunicaţii, alţi factori (instalaţii,
canalizare, starea reţelei stradale, iluminat public etc.);
 infrastructura specifică: ferme şi pensiuni, unităţi de alimentaţie publică rurale
(meniuri ecologice şi cu amprentă locală, tradiţională), echipamente pentru agrement etc.;
 calitatea serviciilor: pregătirea prestatorilor / gazdelor, amabilitate, corectitudine,
politeţe;
• realizarea standardelor de confort la nivel internaţional.
Politicile de marketing utilizate în cadrul relansării destinaţiei turistice rurale româneşti
vor fi ordonate într-un program de lansare similar oricărui nou produs.

3.4.2. Etapele programului de lansare a unui nou produs, parcurse de turismul

românesc

Practica şi specialiştii marketingului au realizat în timp diverse etapizări ale unui program
de lansare a noilor produse. Parcurgând un astfel de program realizăm următoarele ( Nistoreanu,
P., 1999, 2003 ):
Identificarea trebuinţei sociale a fost realizată. Produsul turistic rural este destinat
satisfacerii nevoii de reîntoarcere la origini, de redescoperire a naturii, a liniştii şi comorilor
spaţiului rural (etnografie, folclor, tradiţii, meşteşuguri, activităţi agricole etc.). Produsul se
adresează unui larg spectru de consumatori (copii şi tineret, turişti de vârsta medie 30 - 45 de ani,
turişti de vârsta a treia) şi satisface multiplele motivaţii (turism de week-end, sejururi,
balneoclimateric, vânătoare şi pescuit, descoperire, automobilism şi motociclism, vacanţe active,
culturale etc.). În acelaşi timp vizează în mod special segmentul de turişti din mediul citadin şi
din ţările dezvoltate şi puternic industrializate.
Cercetarea şi inventarierea ideilor de produs nou este în curs de derulare atât în cadrul
reţelei ANTREC cât şi a celei OVR. Eforturi în acest domeniu realizează şi Federaţia Română de
Dezvoltare Montană. Apreciem că mediul rural românesc deţine multiple posibilităţi de
diversificare şi agrementare a produsului sau turistic.
In actuala etapă de dezvoltare a activităţii turistice rurale româneşti se depun eforturi
pentru realizarea unei baze de date a turismului rural din ţara noastră. Sunt culese informaţii din
cele 25 de judeţe care au un important patrimoniu, au manifestat interes pentru această activitate
şi-derulează programe turistice în mediu rural. Baza de date a fost finalizată în prima jumătate a

63
anului 1997 şi constituie punctul de pornire a sistemului de rezervări în turismul rural românesc
ce va fi finalizat în cursul anului 1999.
Actorii turismului rural românesc sunt partizanii ideii produsului care să încorporeze un
volum cât mai mare de informaţie, în acest spirit s-au realizat şi se vor realiza în viitor reuniuni şi
seminarii care să pună în prim plan turistul, motivaţiile sale, piaţa şi modalităţile de a sluji piaţa
prin intermediul marketingului.
Seminarul de marketing în turismul rural, desfăşurat la Bran în perioada 28 noiembrie - 6
decembrie 1996, la care au participat şefi de filială din reţelele ANTREC şi OVR a subliniat:
 rolul investigării de noi idei în realizarea produselor turistice;
 necesitatea existenţei unor grupuri de creatori care să perfecţioneze produsele
existente; utilitatea studiilor de piaţă.
Unanim s-a convenit realizarea unei inventarieri a produselor turistice existente în spaţiul
rural românesc şi realizarea unor oferte în concordanţă cu pieţele şi segmentele de turişti vizate.
c) Filtrajul tehnico-economic şi selectarea ideilor joacă un rol deosebit (în special în
realizarea produselor turistice rurale româneşti care se vor adresa pieţei externe).
Luând în analiză doleanţele şi motivaţiile turistului (român / străin), criterii de tehnică
turistică, economico - financiare şi ,nu în ultimul rând, de marketing, membrii Consiliului
Director, şefii de filiale şi membrii ANTREC au opinat că noile produse turistice rurale
româneşti au nevoie de:
 condiţii de cazare la nivel standard european, în acest sens se va accelera
omologarea şi clasificarea fermelor şi pensiunilor, se va insista pe existenţa unor instalaţii
sanitare funcţionale şi bine întreţinute, pe izolarea fonică a spaţiilor de cazare;
 condiţii de preparare a alimentelor, servire a mesei si promovare a gastronomiei
româneşti civilizate şi în conformitate cu ospitalitatea românească şi renumele bucătăriei noastre;
 programe diversificate pentru timpul liber al turistului, agrement şi divertisment
de calitate în toate unităţile incluse în circuitul turistic;
 puncte de informare turistice în principalele zone turistice rurale;
 reţea de rezervări la nivel intern şi internaţional;
 infrastructură modernizată (căi de acces, telecomunicaţii, canalizare, iluminat).
Am constatat cu această ocazie preocuparea pentru realizarea unei oferte unitare şi pentru
personalizarea zonelor turistice şi a produselor turistice rurale în mod special.
La nivelul ANTREC se va realiza o bază de date a turismului rural romanesc ş, o bancă
de idei pentru noi produse. La categoria de no produse au fost propuse: circuite esoterice, pescuit
şi vânătoare (cu şi fără glonţ), observarea fenomenelor paranormale din pădurile româneşti,

64
circuite monahice, tabere pentru iniţiere în diverse activităţi – apicole, grădinărit, meşteşuguri,
folclor ş.a.
Ceea ce ne interesează în primul rând sunt ideile aplicate care ar putea fi determinate cu
relaţia:

A = I - R - An + Ds ,
unde : A - numărul de idei aplicate
I - numărul de idei înregistrate
R - numărul de idei respinse
An - numărul de idei acceptate dar neaplicate
Ds - diferenţa între soldul la începutul şi sfârşitul fiecărui an
Filtrajul economic al ideilor se poate face prin analiza pragului de rentabilitate, analiza
beneficiului şi analiza valorii. Ceea ce trebuie avut în permanenţă în atenţie trebuie să fie
reprezentantul pieţei, turistul cel ca e va determina prin opţiunile sale volumul cererii
Concluzionând, considerăm că din punctul de vedere al specialiştilor români - în materie de noi
produse în viziunea de marketing - produsul turistic rural se află în acest moment în etapa
analizei condiţiilor de confort şi producţie (alimentaţie publică), a echipamentelor (omologarea şi
clasificarea pe stele), a forţei de muncă şi a stabiliri costurilor aproximative pentru noile produse.
d) Proiectarea produsului turistic rural românesc se află în curs de finalizare. Spre
deosebire de produsele clasice - mărfurile -, produsele din sfera serviciilor - îţi particular
produsele turistice şi din rândul acestora în special produsele turistice rurale, nu se
materializează în prototipuri, mostre sau eşantioane. Totuşi regăsim şi în această sferă elemente
acorporale, ce joacă un rol important în afirmarea şi recunoaşterea produsului pe piaţă: numele,
marca, preţul.
Analizând - prin intermediul cercetărilor de marketing - piaţa internă şi externă, precum
şi evoluţia psihosocială a pieţelor vizate au fost determinate segmentele de piaţă vizate şi
volumul potenţial al primirilor. Totodată estimăm un debuşeu suficient de larg şi dinamic pe
piaţa vest europeană, niponă şi nord americană.
Un element deosebit de important pentru activitatea de lansare a noului produs care
urmează a se realiza, îl reprezintă bugetul previzional necesar acestei acţiuni. Socotim dificilă o
evaluare corectă a acestui buget pentru moment, dar credem că operaţiunea va putea fi realizată
în trepte şi în concordanţă cu rezultatele economice obţinute an de an.
e) Testarea produsului turistic rural românesc a început în urmă cu mai bine de trei decenii şi a
reconfirmat faptul că în orice sat românesc poţi găsi o gazdă primitoare; în plus, ospitalitatea
tradiţională s-a dovedit a fi un mijloc de cunoaştere şi de comunicare.
65
 Dat fiind faptul că deocamdată oferta este mai generoasă decât cererea, aceasta s-a
constituit într-un element de progres, contribuind la conştientizarea practicanţilor / prestatorilor
de a oferi servicii de calitate ridicată şi a ridica confortul echipamentelor incluse în circuitul
turistic. Turismul rural devine tot mai mult o alternativă a „turismului industrial" pentru turistul
stresat care se întoarce cu faţa către sat.
Testarea produselor turistice rurale a-fost realizată în .special de către ANTREC care a
efectuat aceste sondaje:
 prin intermediul liderilor de opinie a consumatorilor potenţiali (jurnalişti,
reprezentanţi ai MT, CE, EUROG1TES, touroperatori);
 prin organizarea de evenimente în filialele reţelei ANTREC (Festivalul
Plăcintelor - Bacău, 1996, Festivalul Sarmalelor - Praid, septembrie 1996 şi 1998, Seminarul de
Marketing în Turismul Rural - Bran, decembrie 1996) la care presa, specialiştii din turism, şefii
filialelor ANTREC, partenerii din cadrul reţelei OVR, touroperatori au
 încercat produsele turistice rurale şi au fost rugaţi a răspunde unor scrisori
chestionar;
 prin schimburi de experienţă între filialele ANTREC (parteneriate Bran - Sibiu,
Bucovina - Litoral etc.), ca şi între ANTREC şi Gîtes de France, Association for Rural Tourism
Hongrie,- Deutsche Landwirtschaftsgesellschaft, care au condus la concluzii deosebit de
valoroase pentru evoluţia turismului rural românesc.
Diversele forme de testare utilizate au permis perfecţionarea activităţii de turism rural şi a
produselor rurale în cadrul reţelei ANTREC, scoţând totodată în evidentă o serie de erori de
comportament, infrastructură sau dotare. Urmarea a constituit-o conştientizarea realizării unei
calităţi ridicate în cadrul serviciilor prestate şi necesitatea realizării unor standarde de confort la
nivel internaţional.
f) Delimitarea produsului se produce în linii generale în această perioadă. Turismul rural,
ca noua formă de turism si produsele sale se află în faza lansării pe piaţă, internă şi
internaţională, în mod unitar.
După demararea acţiunii de omologare şi clasificare a pensiunilor şi fermelor turistice din
mediul rural, în anii 1996 - 1997 la nivel naţional au fost realizate ample acţiuni de promovare pe
plan naţional şi internaţional (evenimente, târguri - expoziţii, reuniuni internaţionale) z
turismului rural românesc, se află în curs de realizare patru sate pilot (Vadul Izei, Vama. Bran şi
Arieşeni) şi constituirea primei centrale de rezervări pentru turismul rural românesc.
Finalizarea acţiunilor mai sus enumerate va face posibilă realizarea unui produs turistic
unitar în lumea satului românesc pe de o parte, şi vor crea posibilitatea comercializării civilizate
a acestui produs pe de altă parte.
66
 g) Lansarea pe piaţă a produselor turistice rurale româneşti s-a făcut cu mai mult aplomb
începând cu anul 1994. Produsele turistice rurale româneşti s-au adresat în primă fază pieţei
interne, iar lansarea şi promovarea lor s-a făcut global sub numele formei de turism căreia îi
aparţin.
În lansarea turismului rural s-au utilizat strategii: prima – pentru cucerirea pieţei interne,
ofensivă, rapidă, care-şi propune fructificarea avantajelor turismului rural (linişte, natură,
puritate, bun raport preţ/calitate) pentru turistul / consumatorul român, a doua – pentru
penetrarea pe piaţa internaţională, defensivă.
Lansarea a fost realizată mai lent, încercându-se o diminuare a riscului şi realizarea unei
bune informări a potenţialilor clienţi ca şi a unei imagini favorabile pentru această formă de
turism, pentru produsele româneşti şi nu în ultima instanţă pentru ţara noastră.
Apreciem că în momentul de faţă satul turistic românesc este pregătit pentru lansarea pe
piaţa mondiala. Momentul culminant al lansării l-a constituit întâlnirea anuală EUROGITES din
anul 1997, desfăşurată la Braşov şi în zona Branului, care susţinută de o bună mediatizare a atras
atenţia către România ca nouă posibilă destinaţie a vacanţelor la ţară pentru toţi europenii şi nu
numai. Din acest punct de vedere ţara noastră poate deveni o alternativă pentru iubitorii de
vacanţe în spaţiul rural din ţările membre EUROGITES.
h) Urmărirea comportării produselor turistice ale turismului rural românesc se va realiza
prin intermediul: prestatorilor, opiniilor turiştilor, touroperatorilor ce comercializează aceste
produse, asociaţiile de profil (ANTREC, FRDM, OVR ) şi a centralei de rezervări a turismului
românesc .Credem că este necesar ca urmărirea comportării produselor turistice rurale româneşti
să aibă în atenţie :
 organizarea activităţii de cercetare a comportamentului general al produselor
(prestatori, echipamente, puncte de informare, intermediari, etc.) ;
 realizarea unor servicii de calitate din toate punctele de vedere (tehnic, funcţional,
estetic, etc.);
 delimitarea segmentelor de consumatori, respectiv piaţa, interesate de produsul
rural românesc ;
 culegerea ritmică de informaţii, sugestii, aprecieri, prelucrarea datelor deţinute şi
luarea deciziilor corespunzătoare susţinerii promovării produselor pe piaţa mondială;
 urmărirea comportamentului consumatorilor faţă de reglajele realizate.
Pentru obţinerea unor informaţii corecte şi precise sugerăm abordarea unor metode
directe care impun un contact nemijlocit cu turistul. Atitudinea şi comportamentul turiştilor vor
fi studiate prin testul produsului realizat pe eşantioane statistice reprezentative. Este bine a se

67
urmări reacţia turiştilor comparativ cu alte experienţe (destinaţii, imaginea pe care o receptează,
modul de percepere a produsului turistic românesc, acceptarea pentru calităţile sale intrinseci.
Prelucrarea acestor informaţii va fi făcută cu ajutorul unor procedee care au Ia bază
metodele psihologiei individuale şi sociale. Rezultatele cercetării vor fi folosite pentru
diversificarea sortimentală a produselor turistice şi pentru ridicarea continuă a nivelului calitativ
al produselor.
Particularizând, putem spune că satul românesc, pentru a putea deveni produs turistic
trebuie să îndeplinească următoarele exigenţe:
 să-şi clarifice obiectivele, să-şi pună în valoare atuurile şi să remedieze
deficienţele pentru a deveni o reală atracţie;
 să-şi dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă
a resurselor de orice natură;
 să comunice intern (toate persoanele interesate şi implicate în devenirea satului) şi
extern (cu mediul, dar mai ales cu oaspeţii - turiştii sosiţi);
 să planifice, monitorizeze şi controleze - prin intermediul comitetelor de
iniţiativă, filiale ale ONG-urilor - resursele umane, materiale şi băneşti necesare pentru ducerea
la bun sfârşit a proiectului;
 să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni
diferiţi, profesii felurite, organizaţii diferite dar cu un scop bine precizat şi unic;
 să menţină în atenţie permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a
reduce zonele de risc şi a lucra eficient la detalii;
 să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuţie şi să implementeze un
standard de calitate adecvat;
 să micşoreze costurile prin maximizarea eficienţei lucrului şi a alocării resurselor.

3.5 Eficienţa economică şi socială a activităţilor de distribuţie în

turismul rural (agroturism)

Turismul rural reprezintă, prin conţinutul şi rolul său, un fenomen caracteristic civilizaţiei
actuale, constituind una din componentele majore ale vieţii economice şi sociale, ce provoacă
interesul unui număr tot mai mare de ţări. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului rural
au evidenţiat faptul că el are un impact considerabil asupra dezvoltării, din punct de vedere
social, cultural şi mai ales, economic, a zonelor rurale. Acţiunea sa se mani-festă pe o
multitudine de planuri: de la stimularea dezvoltării economice, la perfecţionarea structurilor
68
 sociale, de la valorificarea superioară a resurselor, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă etc.
Având în vedere oferta de servicii specifice turismului rural, se poate afirma că el reprezintă un
element cu acţiune dinamică în stimularea cererii acestei forme de turism şi poate fi considerat un
mijloc de diversificare a structurilor economice, prin crearea unor activităţi proprii.

3.5.1 Turismul rural şi durabil, factori de influenţă

Referitor la relaţia dintre turismul rural şi turismul durabil, s-a observat că mediul natural,
trăsăturile arheologice, itinerariile turistice, pot fi ireversibil deteriorate de un număr prea mare şi
mai ales, necontrolat, incorect administrat de turişti.
Însăşi stabilitatea economică a regiunilor rurale, mai ales a celor defavorizate, poate fi
serios afectată de dezvoltarea economică actuală, dar care poate fi redresată prin implementarea
pe scară largă a unor afaceri turistice. De asemenea cultural poate fi serios ameninţat de apariţia
unor culturi din afară, a unor mase mari de turişti. Toate aceste ameninţări au dus la necesitatea
considerării conceptului de dezvoltare durabilă a turismului. Locurile de muncă suplimentare
create prin investiţiile micilor întreprinderi situate în regiunile rurale, implică comunităţile
locale, la creşteri economice necontrolate care pot crea dezechilibre la nivel teritorial.
Turismul durabil urmăreşte minimizarea efectelor negative asupra mediului natural şi
cultural, optimizarea satisfacţiei vizitatorilor şi maximizarea creşterii economice pe termen lung
a unei regiuni. Din acest punct de vedere turismul rural poate fi întrevăzut într-o formă trivalentă,
cu referire la: regiunile-gazdă, cu oamenii şi obiceiurile lor, ofertanţii de vacanţe şi industria
turistică teritorială.
În concepţia turismului durabil, locul turismului rural (agroturismului) este foarte bine
definit, atât ca păstrător de cadru natural, tradiţii, obiceiuri, cultură, dar şi ca satisfacţie sau
împliniri pentru turistul saturat de urbanism şi servicii sofisticate din hoteluri. Această formă de
turism, este adecvată deficitului de fonduri băneşti, pe care le impune construcţia
infrastructurilor de cazare turistică. Dar, turismul rural va oferi şansa unor acumulări financiare,
ce vor fi probabil, absorbite de nevoia de a îmbunătăţi oferta turistică. În perspectivă, însă, se
poate contribui la ridicarea nivelului de viaţă al celor ce au această iniţiativă şi va crea sau va
menţine industria de artizanat, care se ataşează aproape firesc turismului ru-ral. Există
certitudinea că turismul rural are o cerere reală atât în străinătate, cât şi în România.
Pentru aceasta însă este necesară realizarea vocaţiei turistice a ţării noastre, care, unanim
recunoscut este cea mai frumoasă ţară din spaţiul geografic european.

69
 Oferta turismului rural mai depinde de modul de amenajare a satelor turistice şi de
complexitatea serviciilor turistice ce pot fi prestate. Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti,
situate în mediu nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric. În afara funcţiilor
politico-administrative, sociale, economice şi culturale, aceste sate îndeplinesc, sezonier sau pe
tot parcursul anului şi funcţia de primire şi găzduire a turiştilor, pentru petrecerea sejururilor.
Una din condiţiile dezvoltării satelor turistice este accesibilitatea către aceste zone.
Astfel, indirect, turismul rural (agroturismul) determină modernizarea reţelelor de drumuri şi a
mijloacelor de transport.
Alte condiţii necesare practicării turismului rural (agroturismului) sunt: existenţa unui
cadru natural atrăgător şi prestarea unor servicii de cazare şi de alimentaţie corespunzătoare. Pe
lângă aceste condiţii minime, în unele localităţi turistice rurale, apar şi alţi factori, ce pot
îmbunătăţi oferta turistică a satului respectiv: izvoare de apa minerală, lacuri sărate, izvoare de
apă termală, mofete, sere, mănăstiri. Valorificarea resurselor turistice locale, la care se adaugă
organizarea unor activităţi culturale specifice zonei, pot asigura condiţiile cele mai bune de
petrecere a timpului liber. Astfel, în mediul rural poate fi asigurat un produs turistic complex,
format din servicii de cazare, transport, agrement şi tratament.
În mod sintetic complexitatea şi diversitatea turismului rural sunt date de caracteristicile
zonei în care se practică această formă de turism. Din experienţa practică, specialiştii români în
domeniul turismului rural, au delimitat existenţa următoarelor tipuri de sate: sate turistice
etnografico-folclorice, sate turistice de creaţie artistică şi artizanală, sate turistice climatice si
peisagistice, sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc, sate turistice pastorale, sate turistice
vii-pomicole şi sate turistice pentru practicarea sportului.
În afara posibilităţilor de cazare, în satele pescăreşti şi de interes vânătoresc, se pot oferi
atât servicii culinare specifice, cât şi posibilitatea de a beneficia de forme de agrement specifice:
vânătoarea şi pescuitul.
Satele turistice pastorale, aşezate, în general, în zonele de munte, oferă posibilitatea de a
beneficia de produse gastronomice specifice zonei. Satele turistice vii-pomicole sunt aşezate în
zonele de deal, unde sunt condiţii prielnice pomilor fructiferi şi viţei-de-vie.
Satele turistice pentru practicarea sportului dispun de spaţii de agrement, special
amenajate, în funcţie de zonă şi de sportul ce se doreşte a fi practicat.
Circulaţia turistică în zonele rurale este influenţată de caracteristicile demo-grafice ale
diferitelor zone, de structura pe vârste a populaţiei şi de dorinţa de a cunoaşte cât mai bine o
anumită zonă rurală.
Procesul de urbanizare este un alt factor care influenţează dezvoltarea turismului rural.
Circulaţia urbană are, pe lângă numeroasele avantaje asupra dezvoltării economi-ce şi efecte
70
negative, cu referire la, deteriorarea mediului înconjurător şi creşterea solicitării nervoase a
oamenilor. Ca urmare a acestor dezavantaje, apare nevoia de orientare a populaţiei din
aglomerările urbane spre zone de linişte, recreere, distracţie, mai ales la sfârşit de săptămână şi în
concediu.
Preţurile şi tarifele practicate, analizate în raport cu veniturile populaţiei, constituie un
factor stimulator pentru cererea turistică, în condiţiile în care preţurile practicate în turismul rural
sunt mai mici decât în alte forme de turism.
Progresul tehnic este un alt factor care influenţează gradul de mobilitate al populaţiei,
acţionând în două direcţii: perfecţionarea căilor şi a mijloacelor de transport în comun şi
creşterea gradului de dotare a mijloacelor de transport. Acţionând asupra unor fenomene ca
urbanizarea, industrializarea şi deteriorarea mediului, progresul tehnic influenţează în mod
indirect creşterea cererii pentru turismul rural.
Factorii psihologici, educativi şi de civilizaţie constituie mobiluri ale dezvoltării
turismului rural. Aceşti factori se referă la dorinţa de a cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile populaţiei
din mediul rural, de a participa la serbări tradiţionale, manifestări culturale şi sportive. Influenţa
acestor factori poate fi analizată în corelaţie cu timpul liber.
Un factor cu acţiune directă asupra evoluţiei turismului rural este legislaţia cu privire la
acest domeniu.
Pentru a sprijini dezvoltarea turismului rural, s-au constituit o serie de aso-ciaţii turistice
săteşti, ce au ca scop identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul rural şi se
ocupă de formarea cadrelor, prin realizarea unor programe, ce au ca scop schimbul de experienţă
cu specialiştii din domeniu. O asemenea dezvoltare continuă, în turismul rural (agroturism) este
condiţionată de eficienţa economică şi socială înregistrată în acest domeniu de act ivitate.
Concepută din perspectiva raportării efectului la efort, eficienţa trebuie înţeleasă ca un proces, o
acţiune sau rezultatul unui ansamblu de evenimente. Eficienţa activităţii economice în turismul
rural (agroturism), trebuie apreciată atât prin reflectarea şi comensurare efectelor economice, cât
şi a celor sociale. În acest caz perspectiva socială este luată în considerare complementar în
decizia macroeconomică de alocare a resurselor pentru dezvoltarea ramurii şi în
politica tarifelor pentru serviciile prestate.

71
 3.5.2 Eficienţa economică în turismul rural

În literatura de specialitate (Dobrotă N., 1991, citat de Nistoreanu P., 1999), se are în
vedere conturarea următoarelor modalităţi de determinare a eficienţei unor echipamente turistice:
eficienţa tehnică, eficienţa promoţională, eficienţa economică şi eficienţa social-politică. Astfel:
eficienţa tehnică reprezintă modalităţile de reflectare a funcţionalităţii propriu-zise a
echipamentelor şi amenajărilor. Ea este determinată în funcţie de :
 durata utilizării fără căderi,
 termenele necesare remedierii unor deficienţe,
 costul realizării/remedierii reparaţiei;
 elemente ce influenţează atât eficienţa economică, cât şi cea promoţională;
Eficienţa promoţională este dată de imaginea pe care turistul o obţine asupra ofertei
turistice în urma sejurului petrecut în ţară, imagine care împreună cu toate celelalte impresii
acumulate poate contribui la realizarea unei opinii favorabile, care „developată",şi „comunicată"
în ţara de origine poate avea în cazurile favorabile un efect promoţional;
Eficienţa economică reprezintă determinarea volumului încasărilor realizate, în
concordantă cu volumul investiţiilor făcute în vederea intrării în funcţiune a echipamentelor şi
amenajărilor, în aceste condiţii eficienţa este comensurată de durata recuperării sumelor
investite, de încasările medii pe zi/turist etc.
Drept urmare, în activităţile legate de creşterea eficienţei economice, un rol deosebit îl
joacă:
 contractarea bazei materiale;
 utilizarea / umplerea echipamentelor şi amenajărilor;
 diminuarea influenţei sezonalităţii prin realizarea unor calendare ale
manifestărilor laice şi religioase;
 crearea de evenimente (festivaluri, serbări, import de sărbători din ţările de
origine ale turiştilor sosiţi în mod ritmic etc.);
 găzduirea de manifestări sportive şi cantonamente;
 organizarea de instruiri, mese rotunde, seminarii, traininguri şi congrese pe teme
din / sau tangenţiale cu lumea satului (agricultură, dezvoltare durabilă, societatea civilă română,
turism rural, artă şi meşteşuguri populare etc.);
 în ultimă instanţă descoperirea de eroi locali (Dracula, Pintea Viteazul, lancu
Jianu, Terente şi Didina etc.) şi valorificarea legendelor / întâmplărilor cu aceste subiecte; toate
având drept scop exploatarea raţională şi intensivă a dotărilor bazei materiale într-un echilibru

72
permanent-de preţ / calitate care va impune serviciile şi prestaţiile din lumea ruralului şi
atmosfera propice ospeţiei şi amiciţiei.
Eficienţa social-politică semnifică contribuţia pe care echipamentele (fermele, pensiunile
şi camerele din casele ţărăneşti) şi amenajările - în termenii consacraţi de industria turistică
structurile de primire şi baza materială - o aduc atragerii şi implicării unui număr cât mai mare de
persoane în participarea la activităţile de turism, evidenţiind astfel rolul de ambasador cultural şi
ăl păcii ce-i este atribuit turismului internaţional.
Rolul social reiese şi din forma de antrenare a colectivităţilor din medii precum şcolile,
facultăţile şi organizaţiile - animate de diverse motive de asociere în cadrul turismului de grup
sau organizat.
Latura economică a eficienţei turismului rural (agroturismului) este relevată de datele
furnizate de analiza economico-financiară. În mod asemănător sistemul de indicatori ai eficienţei
activităţii de turism rural se bazează pe principiile generale ale eficienţei, pe structura resurselor
utilizate şi pe componentele efortului şi efectului. Structura resurselor utilizate cuprinde: forţa de
muncă, baza materială, mijloacele circulante, resursele naturale şi antropice. Forţa de muncă,
privită ca resursă a activităţii desfăşurate în domeniul turismului rural, poate fi exprimată valoric
şi fizic cu ajutorul următorilor indicatori: număr mediu de personal muncitor, număr mediu de
personal operativ, fond total de timp de muncă etc. Baza materială poate fi analizată ca resursă a
activităţii de turism, pe baza următorilor indicatori: capacitate de prestaţie şi valoare medie a
activelor fixe etc. Soldul mediu al mijloacelor circulante este un alt indicator al resurselor
utilizate. Resursele naturale şi antropice sunt exprimate fizic prin indicatori cum sunt: suprafaţa
totală a amenajărilor în turismul rural, suprafaţa totală a zonelor rurale cu resurse turistice
naturale.
Rentabilitatea considerată cea mai importantă latură a eficienţei economice este definită
ca raport între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate, prin rentabilitate se apreciază atât
performanţele obţinute, cât şi posibilitatea de a realiza profit. Această noţiune de rentabilitate
este bazată exclusiv pe fluxurile financiare, ca bază a calculului economic. Rentabilitatea poate fi
exprimată în trei moduri:
- rentabilitatea de ansamblu a activităţilor;
- rentabilitatea economică;
- rentabilitatea financiară.
Rentabilitatea activităţii este analizată atât pe baza indicatorilor, exprimaţi în mărimi
absolute, cât şi pe baza celor exprimaţi în mărimi relative. Dintre indicatorii exprimaţi în mărimi
absolute, pot fi menţionaţi: profitul brut şi profitul net.

73
 Ca şi în alte domenii ale activităţii economice şi în turismul rural (agroturism), se
urmăreşte obţinerea unui profit suficient de mare pentru a asigura remunerarea capitalurilor, în
scopul menţinerii unui potenţialul economic existent şi pentru a realiza o creştere a eficienţei
economice, în funcţie de evoluţia pieţei turistice şi de factorii conjuncturali.
Principalele date necesare în calculul rentabilităţii activităţii sunt furnizate de contul de
profit şi pierdere. Ţinând seama de structura veniturilor şi cheltuielilor, se pot determina
următorii indicatori:
- rezultatul sau profitul exploatării, calculat ca diferenţă între veniturile din exploatare şi totalul
cheltuielilor aferente exploatării;
- rezultatul financiar, care reprezintă diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile
financiare;
- rezultatul curent al exerciţiului, calculat ca diferenţă între veniturile curente (din exploatare şi
cele financiare) şi cheltuielile curente de exploatare şi financiare;
- rezultatul excepţional, care reprezintă diferenţa dintre veniturile excepţionale şi cheltuielile
excepţionale;
- rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent şi
rezultatului excepţional.
Un rol important în analiza rentabilităţii activităţii o au şi indicatorii exprimaţi în mărimi
relative (rata profitului).
Rentabilitatea economică reprezintă eficienţa utilizării activului total sau a unei părţi din
acesta. Ea se exprimă prin rata rentabilităţii economice, care trebuie să fie superioară ratei
inflaţiei. O rată a rentabilităţii economice, suficient de mare, trebuie să permită reînnoirea şi
creşterea activelor fixe într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Rata rentabilităţii economice se
bazează pe profitul exerciţiului şi activul total.
Corespunzător indicatorilor ce exprimă rentabilitatea activităţii absolute, în funcţie de
structura veniturilor şi cheltuielilor, se poate determina rata rentabilităţii economice a exploatării
agroturistice, care reprezintă raportul între rezultatul exploatării şi activele de exploatare, formate
din active imobilizate corporale şi active circulante de exploatare.

3.5.3. Eficienţa ecologică şi impactul determinat de lansarea satului turistic

asupra ecosistemelor

Actuala etapă se concretizează prin lansarea pe piaţa externă a satului turistic românesc şi
economic de tranziţia la economia de piaţă.

74
 Pentru o reuşită a acestei acţiuni sunt necesare măsuri de asigurare a unor echipamente,
dotări şi amenajări raţionale, cu efecte scontate atât în domeniul eficienţei economice, dar şi
ecologice.
În general dezvoltarea turismului şi amenajările în scopuri turistice se înscriu la polul
pozitiv al activităţilor ecologice. Facem această afirmaţie apreciind că sporirea atractivităţii şi
funcţionalităţii unei zone, localităţi rurale, pensiune sau fermă impun:
 protejarea şi conservarea mediului înconjurător;
 prevenirea degradării „materiei prime" (mediul ambiant al resurselor turistice
culturale şi antropice);
 conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, de artă şi arhitectură;
 integrarea în peisaj a dotărilor şi lucrărilor privind extinderea echipamentelor
turistice;
 trezirea interesului colectivităţilor interesate de dezvoltarea infrastructurilor
turistice pentru respectarea naturii, a patrimoniului naţional şi a perceptelor ecologice;
 educarea tuturor actanţilor şi a turiştilor în spiritul dezvoltării conştiinţei
ecologice, a dragostei şi respectului pentru natură şi planetă.
Totuşi specialiştii în mediu şi futurologii utilizează în ultimul timp următoarea sintagmă:
-„prea mult turism omoară turismul", exprimând prin aceasta limitele dezvoltării turismului. Se
constată din acest punct de vedere că o dezvoltare necontrolată antrenează distrugerea mediului
înconjurător, a monumentelor istorice, de artă sau naturale, a ritmului vieţii locale, chiar
exprimarea şi cultura locală.
Concluzia celor care au analizat astfel de ecosisteme este incredibilă: un mediu natural,
cultural, social nu trebuie să primească mai mulţi turişti decât este capabil. Atunci când într-un
sat de 800 de locuitori sosesc 4000 de turişti, nu mai poate fi vorba de o primire / găzduire
turistică.

3.5.4 Mutaţii posibile psiho-sociale în mediul rural sub influenţa dezvoltării

agroturismului ca factor de coeziune locală.

În condiţiile actuale ale procesului intens de urbanizare , înregistrat în special în ţările

dezvoltate din punct de vedere economic, turismul rural capătă o pondere mare având în vedere
multitudinea factorilor motivaţionali ai cererii turistice.
În prezent satul românesc, deşi a fost afectat de măsurile aberante ale regimului
totalitarist şi în pofida condiţiilor economice actuale destul de precare , oferă totuşi unele

75
posibilităţi de desfăşurare a turismului rural. Avem în vedere , în special, frumuseţea peisajului
natural în care sunt plasate mute dintre aceste aşezări , disponibilitatea ţăranului pentru contacte
umane şi ospitalitate , precum şi posibilitatea valorificării resurselor culturale, tradiţionale, dar şi
agroalimentare ale gospodăriilor ţărăneşti situate în unele zone ale ţării.
Avantajele principale ale încurajării turismului rural sunt legate de alternativa de
dezvoltare economică pe care o oferă comunitatea rurală, de cunoaşterea valorilor patrimoniului
natural sau creat de om , precum şi de crearea şi menţionarea unor servicii.
Turismul , şi în speţă turismul rural, potenţează dezvoltarea altor activităţi economice
(producţie culinară, artizanat , comerţ) asigurând obţinerea şi reinvestirea resurselor financiare.
Pentru menţinerea acestei forme de turism, numit şi turism verde, moale, ecologic pentru că nu
are un impact puternic asupra mediului , a luat fiinţă după 1989, Asociaţia Naţională de Turism
Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), organizaţie profesională,
neguvernamentală, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES) precum şi
Agenţia Naţională a Zonei Montane care are ca scop principal dezvoltarea economiei rurale
montane printre care şi turismul montan.
Până în prezent ,turismul rural nu a cunoscut o amploare deosebită , în special datorită
condiţiilor de locuit şi a unor facilităţi (apă curentă , suprafeţe de cazare) impuse de
Departamentul Turismului, dar sunt semne încurajatoare de rezolvare a acestor probleme.
Prin dezvoltarea turismului rural în toate formele (montan, pastoral, deltaic)încurajat în
diverse moduri mai ales prin acte normative emise de Ministerul Turismului se întrevăd unele
mutaţii şi avantaje pentru economia rurală cum ar fi ( Mitrache, Şt., ş. a., 1997 ): :
 dezvoltarea durabilă a unor zone defavorizate din mediul rural (montane,
deltaice);
 dezvoltarea agriculturii, zootehniei şi altor activităţi prin reinvestirea veniturilor
obţinute;
 apariţia , multiplicarea şi diversificarea unor servicii şi crearea de locuri de
muncă, eventual pentru şomeri;
 creşterea certă a veniturilor;
 sporirea confortului interior şi îmbunătăţirea amenajărilor pentru casele ţărăneşti ;
 punerea în valoare a peisajului natural, a obiceiurilor, tradiţiilor şi obişnuinţelor
din diverse zone ale ţării;
 valorificarea în interes turistic şi introducerea în circuitului internaţional a
patrimoniului natural peisagistic românesc şi a patrimoniului construit, constând în monumente
istorice, de cult şi memoriale.

76
 Turismul în spaţiul rural generează totodată forme de concentrare, cooperare, parteneriat
şi solidaritate . Aceşti termeni se regăsesc din ce în ce mai des în vocabularul dezvoltării turistice
locale.
În domeniul turismului local , solidaritatea poate fi de drept , de fapt sau de obiectiv, se
poate reuni persoane ,organisme sau colectivităţi ; trece peste frontiere; asociază domeniul public
cu domeniul privat ; leagă oraşul de sat.
1 solidarităţi financiare- prin cofinanţări la programe, fonduri sociale publice, particulare,
regionale, naţionale, europene, pentru echipament de turism social la ţară , pentru renovarea
patrimoniului rural şi pentru amenajarea locuinţelor particulare
2 solidarităţi juridice – în cadrul structurilor care asociază parteneri în vederea unui obiectiv
turistic comun: grupări de pensiuni , asociaţii locale , asociaţii de agrement , sindicate de
comune, asociaţii regionale şi europene de turism rural , asociaţii de descoperire a patrimoniului
3 solidarităţi tehnice – atunci când protagoniştii turismului rural se dotează cu un instrument
comun (de exemplu : centrală de rezervare care regrupează elemente de produs turistic din mai
multe ţări)
4 solidarităţi sociale- prin intermediul campaniilor de opinie publică , care sensibilizează şi
mobilizează persoane , organizaţii din diferite ţări pentru acelaşi obiectiv (de exemplu : „Anul
Turismului Verde”)
Acest concept de solidaritate , care implică angajamentul fiecăruia pentru toţi şi pentru
tot , este în măsură să angreneze elementele economice ale turismului în spaţiul rural , precum şi
valorile imateriale pe care le deţine .
Şi sub aspect social turismul rural este un puternic factor de valorizare a indivizilor , a
coeziunii sociale în cadrul comunităţilor , un factor de cooperare între puterile locale , prin :
 sensibilizarea localnicilor la drepturile şi obligaţiilor cetăţenilor;
 îmbunătăţirea cunoştinţelor despre regiunea lor ;
 pregătirea populaţiei locale de a primi vizitatori şi turişti ;
 asigurarea unei instruiri calificate operatorilor turistici particulari;
 contribuţia la menţinerea activităţilor locale şi a serviciilor de proximitate.
Dar ascensiunea turismului rural depinde în mare măsură şi de politica rurală practicată în
multe ţări europene şi de pe glob.
Spaţiul rural îşi datorează poziţia şi existenţa prin derularea activităţilor agricole care sunt
predominante în teritoriu. Noua politică agrară îşi propune să realizeze unitatea pieţelor,
încurajarea schimburilor dintre ţările membre ale UE şi a celor asociate, solidaritate financiară
prin realizarea unui buget comun , acordarea de asistenţă tehnică şi de know-how.

77
 În cadrul propriilor strategii agricole există un larg spaţiu acordat şi dezvoltării serviciilor
neagricole , unde se găseşte inclus şi turismul . Dar acesta este prezent şi reglementat între
anumite limite , deoarece nu se doreşte ca turismul rural să capete un caracter de masă şi
terenurile agricole să nu mai fie exploatate în favoarea altor ocupaţii.

Ca o concluzie reamintim două idei de bază şi anume: rolul calităţii serviciilor turistice
rurale şi rolul activităţii de proiecţie a unei imagini a destinaţiilor turistice cât mai apropiate de
realitate, în atragerea cererii turistice interne şi externe.

78
CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ: PROIECT DE ÎNFIINŢARE A
UNEI PENSIUNI TURISTICE ÎN STAŢIUNEA CHEIA

4.1 Potenţialul agroturistic al staţiunii Cheia

Staţiune de odihnă şi tratament de importanţă naţională, accesibilă în toate

anotimpurile, Cheia este situată în sud-estul central al României, în cadul comunei Mâneciu
(judeţul Prahova), pe râul Teleajen, în depresiunea Teleajen, la poalele munţilor Ciucaş (Carpaţii
Orientali), la o altitudine de 871 m, 61 km nord de Ploiesti (reşedinţa judeţului Prahova).
Staţiunea se caracterizează prin aer curat, presiune atmosferică coborâtă, bogată în raze
ultraviolete. Este un loc de odihnă şi recreere minunat pentru persoanele care suferă de astenie
nervoasă, suprasolicitare fizică şi intelectuală, hipertiroitism bening, rahitism, dereglari de
creştere juvenilă, anemii secundare. Staţiunea este un punct de plecare pentru excursii, drumeţii
la cabanele muntoase din împrejmuiri, existând şi multe dezvoltări turistice, vile, hoteluri,
moteluri, locuri de agrement.
Din staţiunea Cheia se ajunge la Cabana Muntele Roşu, apoi la Cabana Ciucaş sau
vârful Ciucaş. Sunt împrejurimi cu peisaje liniştite dar şi copleşitoare, spectaculoase.
Regimul pluviometric a determinat formarea unei reţele hidrografice destul de legată,
care la rândul ei determină geografia terenului. Cursul de apă principal este râul Teleajen, care
străbate aceeaşi unitate de producţie şi are ca principali afluenţi Pârâul Ciobului, Valea Neagră,
Pârâul Herăstrău, Pârâul adânc, Valea Tâmpa. Având o reţea hidrografică bogată în general
aceasta are un regim hidrologic echilibrat.
Din punct de vedere structural tectonic Cheia se încadrează în erogenul carpatic format
din strate de Sinaia, Zăganul, conglomerate calcaroase. Teritoriul acestei unităţi de producţie se
încadrează în zona montană, bazinul depresionar Cheia de pe Teleajen.
Putem identifica o sumă de trăsături caracteristice zonei montane Cheia, care pot fi de
real interes turistic, sub aspect:
4. vegetal (flora spontană diversificată, specii declarate monumente ale naturii, plante
medicinale şi aromatice);
5. cinegetic (bogăţia vânatului şi frumuseţea acestuia);
6. piscicol (păstrăvăria de Valea Stânii);
7. ecologic (ecosisteme nepoluante cu biotipuri ce asigură un echilibru şi o armonizare
a factorilor de mediu ce determină un climat benefic pentru sănătatea oamenilor);
79
 8. uman, cultural şi tradiţional.
Staţunea Cheia (altitudine 871 m) constituie punctul central al activităţilor turistice din
comuna Măneciu, principala atracţie fiind munţii Ciucaş şi Zăganu, atracţie determinată de
formele geomorfice care surprind ochiul la tot pasul; astfel, se proliferează Culmea Bratocea cu
Vârful Ciucaş (1956 m), Culmea Zaganu cu Vârful Gropsoarele (1883 m) precum şi curiozităţi
ale naturii precum sunt Tigăile, Sfinxul Bratocii, Turnul lui Goliat şi ,,Babele la sfat’’. Traseele
turistice din zonă sunt:
9. Valea Teleajenului, Lacul de acumulare Maneciu, Pasul Bratocea, Sfinxul de pe
Bratocea (monument al naturii), Valea Berii, Valea Stanii;
10. Cabana Muntele Rosu (partie de schi neamenajata). Acces pe poteca (1h-1h30'') si pe
drum auto (8 km).
11. Cabana Ciucaş (circa 3h pe poteca).
12. Poiana Stanei: loc pitoresc de popas, la poalele culmii Valea Stânei, spre Curmatura
Stanei.
13. Casa de vanatoare, pastravarie, punct de plecare spre Cheile Vaii Stanei, spre
Curmatura Stinei, spre Pasul Borcuta, Tabla Butii, Varful Siriu (3-4h pe poteca).
Activitatea agroturistică constă în găzduirea turiştilor într-o clădire amenajată special şi
care se numeşte „gâte”, termen fără corespondent exact în limba română, care vine de la verbul
francez „gâter” care înseamnă a petrece o noapte, a găzdui peste noapte.
Gâteul este o locuinţă rurală separată de locuinţa gospodarului, sau integrantă în ea, dar
cu funcţionalitate independentă, care păstrează farmecul vieţii de altădată, fără a neglija
confortul dorit de către turiştii de azi, dotată cu echipamentul necesar pentru un sejur complet.
Gâteul permite primirea turiştilor de către oamenii de la ţară, instruiţi şi care ştiu cum să-i facă să
descopere un alt mod şi ritm de viaţă, beneficiind pe multiple planuri de cei care locuiesc în
oraşe2.
În zona montană Cheia, ca şi în majoritatea localităţilor montane, gospodăriile ţărăneşti
amenajate pentru practicarea activităţii agroturistice se clasifică în clase de confort cum ar fi:
14. clasa I-a – cameră cu 1 – 2 paturi (10 – 16 mp), cu posibilităţi de încălzire asigurate
şi grup sanitar propriu fiecărei cameră, cu WC, lavoar, duş (cadă), cu apă rece şi
caldă;
15. clasa a II-a – cameră cu 1 – 2 paturi (10 – 16 mp), cu posibilităţi de încălzire
asigurate şi grup sanitar comun cu alţi turişti şi cu proprietarul, cu WC, lavoar,
eventual duş, cu apă rece , eventual cu apă caldă;

80
 16. clasa a III-a – cameră cu 1 – 3 paturi (10 – 20 mp), cu posibilităţi de încălzire
asigurate şi grup sanitar comun cu alţi turişti şi cu proprietarul, cu WC, lavoar,
eventual duş, cu apă rece, eventual cu apă caldă;
17. clasa a IV-a – cameră cu 1 – 3 paturi (10 – 20 mp), cu posibilităţi de încălzire
asigurate şi latrină separată de locuinţă, comună cu proprietarul şi o încăpere pentru
spălat, cu lavoar cu apă rece, comună cu alţi turişti;
Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei se încadrează în următoarele clase de
confort agroturistic:
18. clasa A – cameră de servit masa şi de recreere, dotată şi cu loc pentru prepararea
hranei, în folosinţa exclusivă a turiştilor;
19. clasa B – cameră de servit masa şi de recreere, în folosinţa comună a turiştilor cu
proprietarul, cu acces la bucătăria proprietarului;
20. clasa C – fără cameră de servit masa şi de recreere, dar cu acces la bucătăria
proprietarului;
Este cunoscut faptul că turismul prin multiplele sale funcţii, reprezintă o creştere a
veniturilor locale, datorită faptului că pe lângă serviciile de cazare solicitate, el recurge la servicii
de alimentaţie, achiziţionarea de „amintiri” articole cu specific local, diferite bunuri şi în ultimul
rând contribuie la odihnă şi recreerea oamenilor. Turismul pune în valoare şi exploatează
tezaurul economic format din conexiunile om – natură. Agroturismul este o formă particulară de
turism mai complexă, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, servicii,
sport, distracţii) şi activitatea economică, de regulă, agricultura practicată de gazdele turiştilor.
Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană, organizaţie asociativă profesională,
neguvernamentală, înfiinţată în 1991, a acţionat practic în domeniul agroturismului ajungând ca
la jumătatea anului 1993 să dispună de un prin cadru structurat (experimental) viabil şi
operaţional, de practicare a turismului montan rural, în jurul Agenţiei Române pentru Agroturism
şi a unei firme specializate deja precum S.C. CIUCAŞ IMEX, ce acţionează în zona Drajna de
Jos – Mâneciu Ungureni – Cheia, judeţul Prahova.
Pentru ca agroturismul să fie o preocupare economică profitabilă a vieţii locale din
staţiunea Cheia, trebuie să atingă parametri calitativi competitivi care să determine turistul spre o
astfel de opţiune în ocuparea benefică, recreativă şi creativă a timpului liber. Fără agroturism,
bogăţiile naturale, culturale şi istorice ale zonei montane Cheia nu ar putea face niciodată
obiectul unor activităţi economice capabile să creeze venituri.
Pentru întreaga operă de valorificare a potenţialului agroturistic din satul montan Cheia,
sunt de menţionat următoarele direcţii de acţiune:

81
 21. instruirea, conştientizarea, minima pregătire a gazdelor proprietare ale gospodăriilor
agroturistice din această zonă;
22. amenajarea corespunzătoare a condiţiilor de primire, găzduire, confort igienic –
sanitar, funcţionalitate – a exploataţiilor;
23. organizarea şi acumularea experienţei necesare de către firme şi agenţii rurale
specializate în agroturismul de pe Valea Telejenului, îndeosebi zona Cheia;
24. inventarierea potenţialului agroturistic şi cultural din această zonă (conceperea de
programe agrementate atractive, un management corespunzător valorificării
optimale a resurselor ecologice cât şi a celor culturale);
Activitatea economică în Munţii Ciucaş nu este doar aceea de tip agricol ci sunt şi
altele legate, indisolubil, de multitudinea resurselor (silvice, artizanale, turism, comerţ, servicii
etc.). activităţile neagricole privite în complementaritate şi interdisciplinariate cu agricultură au
un rol nesubstitutiv.
Astfel, agroturismul vine să creeze condiţii pentru menţinerea populaţiei în zona
montană Cheia. Orice activitate poate fi aleasă cu condiţia să existe resurse locale (obţinere şi
prelucrare), să existe cerere din partea pieţei, să existe un disponibil de forţă de muncă neutilizat
şi, cum mediul rural din zona montană Cheia se bucură de un potenţial economic considerabil în
care agroturismul se distinge în mod deosebit, aceasta poate fi o alternativă posibilă şi rapidă de
redresare nu doar economică ci şi socială sau culturală a ruralului montan din Cheia.
Revigorarea gospodăriilor montane este o soluţie complexă şi firească pentru
rezolvarea unor deziderate majore în condiţiile economiei de piaţă. O sursă suplimentară de
venituri este oferită de agroturism. Pe lângă această funcţie, agroturismul:
25. reduce sau chiar opreşte migraţia populaţiei montane în Cheia;
26. asigură un nivel de trai şi civilizaţie comparabil cu cel din zona de şes, care să
stimuleze stabilirea populaţiei active în zonă şi să determine chiar inversarea
sensului migraţiei;
27. face posibilă valorificarea complexă a resurselor naturale din masivul Ciucaş şi
împrejurimile acestuia;
28. intensifică protecţia mediului şi prelucrarea produselor agrozootehnice, piscicole şi
forestiere, a altor industrii şi meşteşuguri specifice;
29. foloseşte resursele şi căderile de apă în scopuri economice (energie, piscicol).
Agricultura în zona montană Cheia este deocamdată slab dezvoltată, datorându-se
handuicapurilor naturale determinate de altitudine, panta terenului, climatul rece şi umed,
solurile sărace. De aceea în zona montană Cheia se are în vedere o strategie de dezvoltare
agricolă şi implicit economică, care cuprinde: eliminarea tehnologiilor rudimentare, creşterea
82
randamentelor vegetale şi animale, dezvoltarea factorilor de producţie, organizarea profesională
şi economică, eliminarea izolării.
Se cunoaşte faptul că, din punct de vedere economic, dezvoltarea agroturismului
montan se concretizează prin cererea unei game, mereu sportive, de diverse servicii şi bunuri de
consum, cerere care stimulează sectoarele producătoare şi prestatoare de servicii antrenând o
creştere a activităţii economice şi a consumului cu repercusiuni favorabile asupra economiei
agroturistice Cheia. Agroturismul reprezintă una din pârghiile de punere în mişcare a procesului
de dezvoltare durabilă a zonei de munte, fapt pentru care este dorit susţinerea şi stimularea
iniţiativei particulare în acest domeniu.
Venitul gospodăriilor din zona montană Cheia
Se impune prioritar intervenţia statului, cu precădere în zona de munte, pentru
sprijinirea gospodăriilor şi fermelor. Astfel zonele de munte (mai defavorizate decât cele de
câmpie, din anumite puncte de vedere) trebuie să fie sprijinite în dezvoltarea lor pentru că, în
ceea ce priveşte potenţialul agroturistic acestea sunt deosebit de „înzestrate” şi atrag un număr
foarte mare de turişti.
În acest sens principalele direcţii de acţiune ar fi următoarele:
30. elaborarea de programe regionale de dezvoltare;
31. amenajarea teritoriului montan, a infrastructurilor necesare;
32. dezvoltarea şi modernizarea exploataţiilor agricole montane;
33. dezvoltarea industriilor pentru prelucrarea produselor agricole a meşteşugurilor şi
artizanatului;
34. dezvoltarea turismului rural şi a agroturismului;
35. dezvoltarea şi adoptarea învăţământului din zona montană la exigenţele activităţilor
economice şi sociale din zonă (Liceul Silvic Mâneciu Ungureni situat la numai 20
km de staţiunea Cheia);
36. crearea unei bănci de informaţii privind zona montană;
37. protecţia mediului şi a patrimoniului natural ştiinţific şi cultural – istoric.
În zona montană Cheia principala activitate din care rezultă veniturile gospodăriile este
în momentul de faţă agroturismul.
Pentru a putea intra în circuitul agroturistic, orice gospodărie trebuie să fie evaluată şi
să deţină un certificat de conformitate, certificat obţinut ca urmare a îndeplinirii condiţiilor
cerute. Evaluarea se face pe baza unei „Fişe de evaluare a potenţialului agroturistic al
gospodăriei”, iar dacă gospodăria se încadrează în anumiţi parametri, ea primeşte un „Certificat
de conformitate”. Acest certificat îi conferă dreptul de a practica agroturismul.

83
 În funcţie de nivelul de dotare şi de calitatea serviciilor oferite, entităţile agroturistice se
clasifică pe stele, potrivit criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
În staţiunea montană Cheia gospodăriile ţărăneşti sunt de o mare diversitate şi ele pot
clasificate din punct de vedere al utilităţii şi destinaţiei gospodăriei, astfel:
 gospodăriile pentru satisfacerea nevoilor proprii. În momentul construirii acestora nu s-a
avut în vedere integrarea în reţeaua turistică sau de cazare. În această grupă se încadrează
gospodăriile care doresc să-şi completeze veniturile şi aderă la reţeaua de agroturism.
Acest tip de locuinţă are însă nevoie de condiţii minime de practicare a agroturismului şi
trebuie să posede un atestat pentru acest tip de activitate.
 gospodăriile construite pentru nevoile proprii şi pentru alternativă agroturistică. Acestea
sunt întâlnite în general în zona limitrofă a staţiunii Cheia şi zone cu tradiţie turistică. De
regulă aceste gospodării păstrează arhitectura locală şi au condiţii minime de confort
pentru practicarea agroturismului.
 gospodării nou construite, asistate de specialişti şi prevăzute cu echipamente şi utilităţile
necesare pentru a răspunde cerinţelor agroturistice. În condiţiile actuale, în care
agroturismul beneficiază de programe de publicitate şi reclamă, acest gen de construcţii
apar din ce în ce mai des în satul montan Cheia, ceea ce va face ca în următorii ani să
asistăm la o îmbunătăţire calitativă a bazei materiale a agroturismului în această zonă.
Micile gospodării ţărăneşti se pot întări în această perioadă de trecere spre economia de
piaţă prin libera iniţiativă şi sprijinul efectiv primit din partea organelor administrative locale sau
chiar naţionale. În general sunt dominante gospodăriile care au suprafeţe de teren agricol şi arabil
cuprinse între sub 1 ha şi 2 ha.
La populaţiile sedentare agricole, construirea unor locuinţe şi mai confortabile şi
amenajarea unor adăposturi pentru animale au fost preocupări vechi, tipurile originale suferind
de a lungul vremurilor evoluţii destul de lente datorită condiţiilor vitrege, uneltelor sau
materialelor folosite.
Îndeletnicirea de bază, creşterea animalelor, reprezintă ramura cea mai importantă a
economiei gospodăriei din zona de munte Cheia, influenţând prin produsele sale, puterea
economică a populaţiei din zonă, cât şi disponibilizarea materiilor prime necesare industrializării
produselor alimentare specifice, precum şi a celor care pot contribui la dezvoltarea unor activităţi
meşteşugăreşti cu tradiţie locală.
Dat fiind faptul că în perioada anterioară, crescătorii de animale cu gospodărie
individuală nu au beneficiat de sprijin din partea statului, puterea economică a gospodăriilor din
zona montană s-a menţinut la un nivel scăzut, uneori de subzistenţă, motiv ce nu a permis o
dezvoltare a bazei tehnice şi materialele necesare facilitării creşterii animalelor necesare. Ca
84
urmare a acestui fapt, în zona de munte se înregistrează încă, producţii foarte mici faţă de
potenţialul genetic al raselor de bovine care se cresc, cu mult sub nivelul altor ţări europene, în
condiţii similare, iar cheltuielile ocazionale de întreţinere, faţă de producţia obţinută, sunt în
majoritate neeconomice.
Adăposturile de animale sun în general necorespunzătoare, nu sunt dotate cu utilaje
necesare unei exploatări, sunt lipsite de ventilaţie şi canalizare, iar lucrările de îngrijire şi
întreţinere se fac manual. Lipsa utilajelor specifice mecanizării principalelor lucrări din
gospodărie, determină un consum mare de forţă de muncă manuală, iar valorificarea timpului de
lucru devine complet neeconomică.
Din numărul total de 297 de aşezări în staţiunea montană Cheia, numai 197 sunt
gospodării crescătoare de animale, restul fiind case de străinaşi fără gospodării. La un total de
197 gospodării sunt 497 capete de bovine (ceea ce revine în medie 2,52 bovine/gospodărie) şi
848 capete ovine (revenind 4,3 ovine/gospodărie). De o mare atenţie în zona Bazinului Superior
al Teleajenului se bucură şi cabalinele, al căror număr a crescut simţitor în ultimi ani. Caii sunt
folosiţi mai mult în transport, dar şi la lucrările agricole. Porcinele, ca animale consumatoare de
furaje concentrate se cresc, ca şi păsările, pentru interesul gospodarului, cu disponibilităţi de
valorificare pe piaţă. Cu toate acestea, principalele specii de animale cu pondere în gospodăria
montană le reprezintă cele ale căror resurse de hrană rezidă în întinsele pajişti (păşuni şi fâneţe)
existente în zonă.
Oamenii din zona de munte Cheia mai obţin venituri importante, în afară de practicarea
agroturismului, creşterea animalelor, valorificarea pajiştilor şi din înviorarea artizanatului
specific zonei.
Legate, în cea mai mare măsură, de specificul activităţilor locale, având în vedere
aportul considerabil a industriei, meşteşugurile s-au restrâns în mod treptat. Se mai poate vorbi
despre venituri deţinute din activităţile de dulgherie şi tâmplărie, existând un număr oarecare de
constructori de case instruiţi prin transmiterea priceperii din tată în fiu, din ce în ce mai puţin la
număr.
Unele meserii de acest gen aproape au dispărut, ca de exemplu fierăria sau rotăria, care
erau legate de creşterea în număr mare a cailor şi boilor de muncă, de necesitatea construirii de
mijloace transport, căruţe, care, sănii etc.

85
 4.2 Proiect de dezvoltare a staţiunii ”CASA ROMANĂ”.

Pensiunea ”CASA ROMANĂ” din Cheia a fost înfiinţată în anul 2005 cu scopul de a
desfăşura activităţi turistice, şi este singura pensiune din zonă clasificată cu trei margarete de
către Ministerul Turismului. Pensiunea este ideală pentru cei care doresc să se relaxeze: este
spaţioasă, confortabilă şi primitoare, un loc ideal pentru cei care iubesc muntele şi vacanţele în
mijlocul prietenilor sau al familiei.
Staţiunea Cheia este o staţiune permanentă, fără industrie şi poluare, cu climă alpină,
situată la poalele Munţilor Ciucaş şi Zăganu, la altitudinea de 871 m. Pentru petrecerea timpului
se pot organiza excursii de diferite durate în împrejurimi, pe culmile apropiate sau pe văile
râurilor: în Valea Stânii, la casa de Vânătoare, la Păstrăvărie, la Cheile izvoarelor Teleajenului
(unde flora şi fauna sunt unice, pure, salbatice şi de o frumuseţe inegalabilă), sau în zona
Muntele Roşu.

Date de contact:

 Adresa: Cheia, Jud. Prahova, Str. Principala nr. 434

 Telefoane: 0244.294.053, 0723.536.125
 Fax: 0244.294.053
 Coordonate GPS: 45° 27.8421 / 25° 56.0656
 Clasificare: 3 margarete
 Nr. total locuri: 14
 Camere duble: 6 Figura 4.1
 Apartamente: 2 Pensiunea „CASA ROMANĂ” Cheia

4.1.1 Obiectivul proiectului

Obiectivul acestui proiect este dotarea unei locaţii – pensiunea existentă dar care nu a
reuşit să atingă un anumit standard de clasificare de tip pensiune agroturistică – cu 8 unităţi de
cazare, constând în 6 camere cu 2 paturi şi 2 camere cu 3 paturi, cu hol şi baie proprie, spaţiu de
primire, un salon. Capacitatea pensiunii va fi de 18 locuri de cazare şi 50 locuri la mese .
În prezent, pensiunea dispune de utilităţile necesare asigurării unui confort: energie
electrică, apa rece şi caldă, canalizare, telefon, acces televiziune şi grupuri sanitare moderne.

86
Dotările (mobilier camere cazare, amenajările, dotările echipamente de bucătărie, etc.) vor fi
complete şi de calitate, asigurând un confort deosebit.
În tabelele 5.1 şi 5.2 prezint mijloacele fixe şi terenurile aflate în patrimoniul societăţii,
iar în tabelul 5.3 sunt prezentaţi principalii furnizori de materii prime pentru pentru siunea „Casa
Romană”

Tabel 4.1 Mijloace fixe cu excepţia terenurilor,aflate în patrimoniul societăţii.

Nr. Valoarea rămasă la data
Denumire mijloc fix Data achiziţiei Bucăţi
crt. ultimului bilanţ contabil
1 Mobilier Iunie-Iulie 2008 27995 1
2 Microbuz 10.02.2009 25000 1
3 Cabană 30.03.2008 265500 1
4 Clădire birouri 05.02.2008 32000 1
5 Calculator 09.04.2008 55456 3
Total 405951
Sursa: Evidenţa contabilă

Tabelul 4.2. Terenuri deţinute.

Suprafaţă Valoarea
Nr. Indiviza/ Serie Nr. Data
Localitate totală contabilă
crt. Exclusivă certificat certificat emiterii
(mp) (lei)
Cheia,
1 9500 Exclusivă 90.000 1234 1 5.01.2008
Jud.Prahova
Total 9500 190.000
Sursa:Evidenţa contabilă

Tabelul 4.3.Principalii furnizori de materii prime pentru „Casa Romană”

Nr. % din totalul de
Furnizor Extern/intern Adresa
crt. achiziţii
1 S.C.PANIRO S.A. Intern Ploieşti 10
2 S.C.PIATA CHEIA S.A. Intern Cheia 25
3 S.C. CRAMA ALEX S.R.L. Intern Mâneciu 5
PRODUCĂTORI
4 INDIVIDUALI Intern Cheia 30
Sursa:Evidenţa contabilă

87
 4.1.2 Descrierea tehnică a proiectului

Pe amplasament s-a aflat o pensiune turistică cu nivel de confort 2 margarete, fiind

compusă dintr-un imobil cu 2 etaje, restaurant şi o mică terasă. Prin acest proiect, solicitantul îşi
propune recompartimentarea construcţiei existente prin extinderea acesteia pentru crearea de
spaţii tehnologice, spaţii pentru servirea mesei şi mărirea numărului de camere de dormit de la 5
camere la 8, din care 6 camere sunt cu 2 locuri şi 2 camere sunt cu 3 locuri şi un nivel de confort
de 3 margarete.
În prezent, pensiunea cuprinde:
 la parter: restaurant cu sală de mese şi grup sanitar;
 la etaj: 6 camere cu grupuri sanitare;
 la mansardă: 2 camere.
Dotările vor fi cele necesare obţinerii clasificării de 3 margarete. Fiecare cameră va
dispune de două pături cu saltea tip relaxa, noptiere, dulap haine, masă, televizor, covor, 4 pături
de lână, perne, garnituri de pat, cuverturi, alte dotări. Fiecare cameră va avea grup sanitar propriu
dotat cu obiecte sanitare specifice din faianţă, covor baie, prosoape, etc.
Pensiunea va dispune de toate utilităţile asigurării unui confort deosebit.
Se va achiziţiona şi un cazan pentru centrala termică ce va asigura agentul termic
pentru apă caldă şi încălzire pe timpul iernii.
Restaurantul permite servirea a maxim 50 persoane, este mobilat şi decorat rustic şi
cuprinde şi o terasă cu o capacitate de 30 de locuri. Totodată, există posibilitatea de a organiza
mese festive, seminarii, cursuri , etc.
Pensiunea va servi produse culinare tradiţionale, va pune în valoare bucătăria locală.
Produsele de bază utilizate sunt achiziţionate de la producătorii locali, fiind în permanenţă
proaspete şi naturale. Pensiunea se va aproviziona cu produse alimentare existente şi cu specific
din regiune:
 produse din lapte şi carne, legume, fructe:
 băuturile alcoolice vor fi achiziţionate atât de la depozite specializate, cât şi de la
producătorii tradiţionali autorizaţi din regiune ;
 celelalte produse nercesare pregătiri şi realizării hranei (sare, ulei, zahăr, etc.) vor fi
achiziţionate din depozite specializate de la mică distanţă şi cu preţ competitiv ;
 produsele de panificaţie, patiserie, cofetărie vor fi pregatite în gospodăria proprie;
 lenjerie, feţe de masă, inventarul mărunt şi consumabile vor fi achiziţionate de la
producătorii specializaţi şi magazine supermarketuri cu preţuri favorabile ;

88
 Tabelul 4.4. Deviz investiţii - Achiziţii necesare

Nr.crt Denumire produs Preţ estimativ(euro)

1 Set mobilier Bucătărie 1.000

2 Sobă pentru gătit 200
3 Serviciu Veselă complet 300
4 Dotări bucătărie 1.000
5 Mobilier bar,restaurant şi terasă 4.000
6 Aparate TV pentru fiecare cameră 1.500
7 Maşină de spălat automată 600
8 Aspirator,fier de călcat,masă de călcat 400
9 Calculatoare (4 buc) 1.600
10 Echipament audio-video 1.500
11 Utilaje pentru grădinărit 1.000
12 Centrală termică şi boiler 5.000
13 Centrală telefonică 600
TOTAL 18.700

4.1.3 Finanţarea investiţiei

Din valoarea totală a investiţiei de 17.500 euro, sursele de finanţare propuse sunt:
1. 8.750 euro din surse proprii;
2. 8.750 euro din credite bancare;

Personal şi instruire
Pentru acestă investiţie vor fi angajaţi: 5 persoane definitiv şi 2 persoane sezoniere. Din
cele 5 persoane angajate, 2 vor fi la restaurant; 1 cameristă şi 2 persoane la bucatarie. În
perioadele de varf vor fi angajate 2 persoane (sezonier).
Managerul şi recepţionera vor fi angajate prin intermediul unei agenţii abilitată şi
specializată în turism prin semnarea unui precontract.
Pentru zona în care se află amplasată pensiunea, începerea activităţii va avea impact
favorabil: economic (prin creşterea veniturilor la bugetul local) şi social (prin crearea de noi
locuri de muncă).
Aprovizionarea, în cea mai mare parte cu produse alimentare locale, va conduce la
creşterea economică şi altor agenţi. Impactul asupra mediului nu este agresiv ; apele vor fi
deversate într-o fosă septică vidanjabilă, centrala termică cu lemne este puţin poluantă. Deşeurile

89
menajere vor fi colectate în pubele ecologice ce se golesc periodic, pe bază de contract cu
serviciile de salubritate din zonă.

4.1.4 Principalii indicatori economico-financiari.

Se cunosc următoarele date:

Tabelul 4.5 Indicatori economico-financiari

Anul 1 2 3 4

Indicatori Euro

Valoarea Investiţiei 17500

Venituri din
25000 30000 32500 35000
exploatare
Cheltuieli de
15000 16000 16500 17000
exploatare
Profitul Net(Pn) 7000 8500 9000 10000

Cheltuieli financiare 3500 4000 4150 4500

Rata îndatorării 15% 20% 22% 25%

Sursa: Evidenţa contabilă

Pe baza calculelor indicatorilor economico-financiari, rezultă:

4. Rezultatul din exploatare (R.exp.)
5. Durata de recuperare a investiţiei (Dr)
6. Gradul de acoperire a cheltuielilor financiare (Gr)
7. Rentabilitatea Capitalului investit (Re)

 REZULTATUL DIN EXPLOATARE =Venituri din exploatare-Cheltuieli din

exploatare
Re1=25.000-15.000=10.000 euro
Re2=30.000-16.000=14.000 euro
Re3=32.500-16.500=16.000 euro
Re4=35.000-17.000=18 000 euro

90
 DURATA DE RECUPERARE A INVESTITIEI este un indicator ce exprimă durata
de recuperare a investiţiei. Durata de recuparare a investiţiei trebuie să fie de maxim 7
ani.
Dr = Vi/ Pn mediu; Pn mediu este profitul net mediu pe orizontul de prognoză.
Pn mediu=7000+8500+9000+10000/4=8625 euro
Dr=17.500/8625=2,02~2 ani

 GRADUL DE ACOPERIRE AL CHELTUIELILOR FINANCIARE este modul în

care cheltuielile finaciare (dobânzi bancare la creditele solicitate) pot fi acoperite din
rezultatul activităţii curente.
a = Re/ Cf – trebuie sa fie supraunitar.
Ga1=Re1/Cf1=10.000/3500=2.8571 ~2.86
Ga2=Re2/Cf2=14.000/4.000=3.5
Ga3=Re3/Cf3=16.000/4120=3.88
Ga4=Re4/Cf4=18.000/4500=4

 RENTABILITATEA CAPITALULUI INVESTIT = Pn/ Vix100 (%), trebuie să fie

minimum 5 %.
Re1=Pn1/Vi*100= 7.000/17.500*100=40%
Re2=Pn2/Vi*100=8.500/17.500*100=48.57% ~ 49%
Re3=Pn3/Vi*100=9.000/17.500*100=51.43% ~ 51%
Re4=Pn4/Vi*100=10.000/17.500*100=57.13% ~ 57%

91
 Tabelul 4.6.Indicatori calculaţi
Anul 1 2 3 4
Indicatori Euro
Valoarea Investiţiei 17500
Venituri din exploatare 25.000 30.000 32.500 35.000
Cheltuieli de exploatare 15.000 16.000 16.500 17.000
Profitul Net (Pn) 7.000 8.500 9.000 10.000
Cheltuieli financiare 3.500 4.000 4.150 4.500
Rata îndatorării 15% 20% 22% 25%
Rezultat din exploatare 10.000 14.000 16.000 18.000

Durata de recuperare (Dr) 2 ani

Gradul de acoperire (Gr) 2,86 3,5 3,86 4

Rentabilitatea 40% 49% 51% 57%
Sursa: calcul prelucrare proprie
Veniturile pensiunii cresc considerabil în urma investiţiei şi trecerii sale la confort de 3
margarete de la 25.000 euro în primul an la 35.000 euro în al patrulea an după investiţie, iar
cheltuielile cresc aproape direct proporţional cu veniturile din exploatare. De aceea, indicatorul
relevant este profitul net (Pn) care este la nivelul de 7.000 de euro în primul an de investiţie şi
creşte la 10.000 euro în al patrulea an al acestei investiţii.
Durata de recuperare a întregii investiţii este de 2 ani, iar gradul de acoperire a
cheluielilor financiare creşte de la 2,86 la 4. După 4 ani se observă o creştere a rentabilităţii
investiţiei de la 40% la 57%. Din tabelul 5.5 reiese faptul că decizia investiţiei în pensiune şi
trecerea ei la un grad de confort mai mare a fost o decizie rentabilă pe termen mediu şi lung.

4.1.5 Strategia de marketing

CREAREA OFERTEI
 Număr de camere: 8
 Paturi: 18
 Dotări: centrală termică, paturi, instalaţii sanitare, instalaţii electrice,mobilier
adecvat, echipamente bucătărie, televizor în fiecare cameră, internet.

MASA:
 Mic dejun ()
 Demipensiune ()

92
  Pensiune completă (X)
 Bucătărie/Unităţi de gastronomie bune în apropiere da () nu (x )

CE PUTEŢI / DORIŢI SĂ OFERIŢI?

 În domeniul timpului liber: caracteristicile zonei din punct de vedere turistic,
principalale obiective turistice din imediata apropiere sau la care accesul este facil,
monumente istorice, culturale, de cult;
 în ceea ce priveşte oferta generală de servicii: pensiunea vă asigură servicii de
cazare la standard de 3 margarete, pensiune completǎ inclusă în preţ, alimentaţie
publică pentru turişti ocazionali, condiţii deosebite de confort.

CUM INTENŢIONAŢI SĂ ATRAGETI ATENŢIA OASPEŢILOR DVS. ASUPRA

OFERTEI?
 (X) Mapa de informare
 (X) Panou
 (x) Publicitate prin agenţii de turism
 (x) Seri informative

PRIN CE PARTICULARIĂŢI / ACTIVITĂŢI VĂ DEOSEBIŢI DE CEILALŢI

COMPETITORI DIN ZONĂ?

 Casa Romană este singura pensiune din zonă clasificată cu trei margarete de către
Ministerul Turismului.

CARE SUNT GRUPURILE ŢINTĂ PE CARE DORIŢI SĂ LE ABORDAŢI ?

 Pensiunea este disponibilă tuturor categoriilor de turişti.

CE ÎNTREPRINDEŢI PENTRU A ASIGURA O ATMOSFERĂ RURALA A

SPAŢIULUI DUMNEAVOASTRĂ?
 Amenajările exterioare şi interioare trebuie să dea caracterul rural dar bine dotat, zona de
receptie să aibă un caracter familial cu specific românesc şi cu o ambianţǎ plǎcutǎ şi
odihnitoare.
 Masa va avea în mod obligatoriu specific culinar local şi specialitǎţi din zonǎ.
 Stabilirea preţului/gradul de ocupare

CÂTE ZILE OCUPATE PE CAMERĂ VEŢI DORI SĂ REALIZAŢI?

 Doriţi să realizaţi: 335 zile/an

93
PRIN CE ACTIVITĂŢI AŢI PUTEA SĂ CREŞTETI GRADUL DE OCUPARE
(NUMĂRUL DE ZILE ÎN CARE ESTE OCUPATĂ CAMERA)?
 ( x ) oferte extrasezon (pausal )
 ( x ) pachet programe speciale de câte 10 zile
 ( x ) pachet special de sfârşit de săptămână
 ( x ) pachet special cu ocazia unor sărbători locale şi religioase
 ( x ) seri tradiţionale şi culturale cu specific local
 ( x ) programe speciale ce se adresează anumitor categorii de
 persoane (grupuri ţintă )

LA CE PRET DORITI SA INCHIRIATI:

 Cameră dublă, lei/zi ....................... 50/loc
 Cameră 3 paturi, lei/zi .................... 40/loc

CARE ESTE RAPORTUL DUMNEAVOASTRĂ „ CALITATE/PREŢ”?

( x ) bun ( ) satisfăcător

CU CE INTENŢIONAŢI SĂ DESFĂŞURAŢI O CAMPANIE DE PUBLICITATE

SUSŢINUTĂ?
( x ) prospecte distribuite prin agenţii şi poştă
( x ) pliante
( x ) cărţi poştale
( x ) bannere
( x ) plăcuţe indicatoare
( x ) mapă informativă în cameră
( x ) pagina de internet
( x ) anunţuri în presă şi televiziune
( x ) cadouri oferite clienţilor cu antetul ( emblema pensiunii )
( x ) înregistrarea în publicaţii de specialitate
( x ) înregistrarea în pliante locale
( x ) colaborări cu agenţii/operatori de turism
( x ) colaboratori

94
 4.2 Analiza unui sejur la pensiunea agroturistică „Casa Romană”

Număr persoane: 8 1 km = 0,5€

Număr zile: 7 0,5 $ = 2.1 lei
Număr kilometri: 25 1€ = 4.2 lei

5.2.1. Cheltuieli directe:

Cheltuieli directe = Masă + Cazare + Transport + Cheltuieli culturale + Cheltuieli cu
ghidul + Cheltuieli cu şoferul.
 MASĂ: MD = 15 lei / pers
D = 20 lei / pers
C = 25 lei / pers
Masă = MD + D + C
= 15 lei / pers + 20 lei / pers + 25 lei / pers = 60 lei / pers × 7 zile =
420 lei
Total Masă = 60 lei / pers x 8 pers = 480 lei
Total Masă = 480 lei
 CAZARE = 80 lei / camera dubla ; 40 lei / pers × 7zile = 280 lei
Total Cazare = 40 lei x 8 pers = 320 lei
Total Cazare = 320 lei
 CHELTUIELI TRANSPORT = 250 km / 10% consum
= 25 l × 5,2lei / l = 130 lei / 8 pers = 16,25 lei / pers
Cheltuieli de transport = 16,25 lei / pers
 CHELTUIELI CULTURALE = 15 lei / pers
Total Cheltuieli culturale = 15 lei / pers x 8 pers = 120 lei
Cheltuieli culturale = 120 lei
 CHELTUIELI GHID: cazare nu plăteşte deoarece este localnic al staţiunii
diurnă = 15 lei × 8 pers = 120 lei
Cheltuieli ghid = 120 lei
 CHELTUIELI ŞOFER: 40 lei cameră+10 lei diurnă = 50 lei
= 50 lei : 8 pers = 6,25 lei / pers
Cheltuieli şofer = 6,25 lei / pers

TOTAL CHELTUIELI DIRECTE = 60 lei + 40 lei + 16,25 lei +15lei + 15 lei + 6,25 lei

95
 = 152,5/ pers x 8 pers = 1220 lei

4.2.2 Cheltuieli indirecte

Cheltuieli indirecte = Comision + TVA + Asigurare + Fond de dezvoltare

- COMISION = Cheltuieli directe x 10 % = 1220 lei x 10 % = 122 lei : 8 pers =

15,25 lei / pers
Comision = 15,25 lei / pers

- TVA = 24% x comision = 24 % x 122 lei = 29,28 lei : 8 pers = 3,67 lei / pers
TVA = 3,67 lei / pers

- ASIGURARE = 4 % din cheltuieli directe

= 4 % x 1220 lei = 48,8 lei : 8 pers = 6,1 lei / pers
Asigurare = 6,1 lei / pers

- FOND DE DEZVOLTARE = 3 % x cheltuieli directe

= 3 % x 1220 lei = 36,6 lei : 8 pers = 4,6 lei / pers
Fond de dezvoltare = 4,6 lei / pers

TOTAL CHELTUIELI INDIRECTE = 122 lei + 29,28 lei + 48,8 lei + 36,6 lei
= 236,68 lei: 8 pers = 29,6 lei / pers

TOTAL CHELTUIELI = CHELTUIELI DIRECTE 1.220,00 +

CHELTUIELI INDIRECTE 236,68 =
-----------
1.456,68 lei

TARIF SEJUR / TURIST = 1.456,68 lei : 8 pers = 182,1 lei / pers

96
 4.2.3 Calcularea preţului de vânzare al sejurului *

Tabel 5.7 Calcularea preţului de vânzare al sejurului

Elem. de calcul Valoare
Nr. Articol Elem. de
per Total
crt. de calcul cheltuieli Tarif zi Nr. zile
turist pentru 8 pers
40 lei 1 40 lei 320 lei
40 lei 1 40 lei 320 lei
Cheltuieli
40 lei 1 40 lei 320 lei
cazare
1 40 lei 1 40 lei 320 lei
40 lei 1 40 lei 320 lei
40lei 1 40 lei 320 lei
40lei 1 40lei 320 lei
Cheltuieli
2 Cheltieli 60 lei 7 420 lei 480 lei
alimentare
directe
Cheltuieli
3 25×5,2ei - 16,25 lei 130 lei
Transport

Cheltuieli
4 15 lei - 15 lei 120 lei
Culturale
5 Ghid (c+d) 15 lei - 15 lei 120 lei
6 Şofer (c+d) 50 lei - 6.25 lei 50 lei
7 Alte cheltuieli - - - -
8 Total cheltuieli directe 152,5 1220 lei
9 Asigurare 4% 6,1 lei 48,8 lei
10 Comision 10% 15,25 lei 122 lei
11 Fond de dezvoltare 3% 4,6 lei 36,6
12 TVA 24% 3,67 lei 29,28 lei
13 Total chelt indirecte 23.8 lei 190.8 lei
14 Total cheltuieli (cheltuieli directe +cheltuieli indirecte) 182,1 lei 1456,68 lei
10.192 lei
Total preţ de vanzare 182 lei 7 1.274 lei
(grup)
Sursa: Date contabile, prelucrare proprie
* analiza de preţ al sejurului din punct de vedere al turistului

97
 CONCLUZII ŞI ORIENTĂRI DE VIITOR

Concluzia care se desprinde din capitolele prezentate este că, deşi România, în general,
şi judeţul Prahova, în particular, deţin importante resurse agroturistice naturale şi antropice,
acestea nu sunt valorificate la potenţial maxim. Este evidentă lipsa specialiştilor în domeniul
agroturismului, persoane licenţiate şi deţinătoare de brevet de turism, care să organizeze eficient
toate activităţile legate de agroturism, atât la nivel de organizăţii cât şi la nivel de pensiune.
Valea Teleajenului este o zonă foarte bogată din punct de vedere al resurselor naturale şi
antropic, prezentând nuclee puternice de turism rural şi agroturism (Cheia, Măneciu) dar şi zone
deosebit de frumoase: Valea Superioară a Teleajenului sau zona Slănicului unde se pot construi
şi dezvolta multe pensiuni agroturistice.
Din analiza pe care am efectuat-o, rezultă că pe Valea Teleajenului se practică foarte
mult turismul rural şi agroturismul fără ca pensiunile să fie clasificate de către Autoritatea
Naţională pentru Turism. Revine sarcina viitorilor manageri din turism ca, împreună cu
autorităţile locale şi centrale să elaboreze o strategie pentru dezvoltarea durabilă a agroturismului
în acest colţ minunat de ţară.
Pentru dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice şi agroturistice se va relua
spiritul de promovare şi de stimulare, prin introducerea sau extinderea urmatoarelor facilităţi:
a) Scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioadă de 10
ani din momentul clasificării pensiunii turistice sau agroturistice.
b) Reducerea cu 50% a tarifelor percepute pentru obţinerea şi prelungirea
certificatelor de clasificare a pensiunilor turistice şi agroturistice.
c) Punerea la dispoziţie de către autorităţile locale, din terenurile disponibile, în
condiţiile prevăzute de lege, a unor suprafeţe necesare construirii, dezvoltării şi
exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice.
d) Includerea în programele instituţiilor de invăţământ cu profil turistic sau agricol a
problemelor specifice pensiunilor turistice şi agroturistice.
e) Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice şi agrotuiristice.
Dată fiind situaţia economico-socială a localităţilor, oportunităţi de investiţii în fiecare
localitate există în mare măsură, luând în considerare resursele umane, materiale, de zăcăminte şi
pitorescul peisaj din jurul localităţii, alături de aşezarea geografică şi de posibilităţile de legătură
şi trafic cu celelalte localităţi şi zone ale ţării. Aceste oportunităţi se pot concretiza în oferte clare
de asociere, vânzări-cumpărări de terenuri sau spaţii de producţie viabile şi comerţ, iar în urma
unor investiţii orientate către creşterea gradului de confort pe care şi-l doreşte turistul, se poate
98
dezvolta cu succes oferta de produse pentru o piaţă de desfacere atât în interiorul ţării cât şi în
exterior.

99
 BIBLIOGRAFIE

1. Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., - Spaţiul rural, Ed. Mirton, Timişoara, 2003.
Baron, T., ş. a., - Statistică teoretică şi economică, Ed. Didactică şi Economică, Bucureşti, 1996
2. Bran, Florina ş.a. - Turismul rural, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
3. Buciuman, E., - Economia turismului rural şi a agroturismului, Alba Iulia, SC Grup
de AP-AI, 1999
4. Bădescu, I., - Structura socială şi clasa intermediarilor în mediul rural, Revista
Sociologia Românească, nr,1/1999.
5. Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., - Spaţiul rural, definire, organizare, dezvoltare,
Ed. Mirton, Timişoara, 2003.
6. Constantin, M., - Agromarketing, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
Marketingul producţiei agroalimentare, Ed. Universitaria, Craiova, 2002
7. Constantin, M., ş. a., - Marketimgul producţiei agroalimentare, Ed. Universitaria,
Craiova, 2002.
8. Glăvan, V., - Resurse turistice pe Terra, Ed. Economică, Bucureşti, 2000.
9. Glăvan, N., - Turismul în România, Ed. Economică, Bucureşti, 2000.
10. Gherasim, T., ş. a., - Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.
11. Iosif, N. ş.a. - Ecomarketingul societăţilor comerciale, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999
12. Ionescu, I., - Turismul fenomen social-economic şi cultural, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2000.
13. x x x .- Întreprinderi mici şi mijlocii, Programe de finanţaare 2002-2003,
Guvernul României, Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie,
2002.
14. Neacşu, N., - Turismul şi dezvoltarea duradilă, Ed. Expert, Bucureşti, 1999.
15. Nistoreanu, P., - Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Ed.Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999.
16. Nistoreanu, P., ş. a., - Ecoturism şi turism rural, Ed. ASE, Bucureşti, 2003
17. Otiman, I. P., - Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României, în
vederea aderării la Uniunea Europeană, Ed. Agroprint, Timişoara, 1999.
18. Otiman, P., - Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României în
vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timişoara, 1999.
19. Otiman, P., - Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României în

100
 vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timişoara, 1999.
20. Popescu, Angela, - Dezvoltarea rurală, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002.
21. Papuc, M., - Mutaţii în structura sortimeentală a mărfurilor oferite prin
comerţul rural în condiţiile economiei de piaţă, Teză de doctorat, ASE, Bucureşti, 1998.
22. - x x x - Programul SAPARD, România, MAAP, Agenţia SAPARD, 2000-2003.
23. x x x - Plan de afaceri, Instrument al propriei afaceri, Guvernul României,
MIMMC, Bucureşti, 2003.
24. Rujanschi, V., ş. a., - Economia şi protecţia mediului, Ed. Economică, Bucureşti,
1997.
25. Rujanschi, V., ş. a., - Politici şi strategii de mediu, Ed. Economică, Bucureşti, 2002.
26. Stăncioiu, Aurelia, Felicia, - Dicţionar de terminologie turistică, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999
27. Stoian, M. ş.a. - Turismul rural în ţările U.E. - EURO-GITES, Tribuna Economică,
nr. 34,39, 44, 45 / 1996.
28. Tacu, A. P., Glăvan, V., (coordonatori) - Turismul rural românesc. Actualitate şi
perspectivă, Ed. Pan Europe, Iaşi, 1999.
29. Zahiu, Letiţia,- Management agricol, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.

*** www.antrec.ro
*** www.statistici.insse.ro
*** www.cazare.ro/2010
*** www.infopensiuni.ro
*** www.romanialibera.ro
*** www.ziare.com/vacanta/camping-europa

101