Sunteți pe pagina 1din 6

OG nr.

6/2019 privind
instituirea unor facilitatile fiscale

Va aducem la cunostinta faptul ca, in Monitorul Oficial al Romaniei , Partea I, nr.648


din 5 august 2019, a fost publicata OG nr.6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale,
care reglementeaza la Capitolul I masuri de restructurare a obligatiilor bugetare restante la
31.12.2018 pentru debitorii care au datorii in cuantum mai mare sau egal cu suma de un
milion lei, bazata pe un plan de restructurare, plata esalonata si supraveghere fiscala pe
perioada inlesnirii, iar la capitolul II reglementeaza anularea accesoriilor in cazul datoriilor
sub un milion de lei daca obligatiile bugetare principale se achita pana la 15 decembrie
2019.
1. Măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018
pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei
Capitolul I al OG 6/2019 face referire la măsurile de restructurare de care pot
beneficia debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
 să fie persoana juridica de drept public sau privat;
 să se afle în dificultate financiară, să nu fi fost dizolvat, să nu se afle în procedura
insolvenței dar să existe riscul intrării în insolvență;
 să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată prevăzută de
Codul de procedură fiscală;
 să aibă toate declarațiile fiscale depuse potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii
notificării privind intenția de restructurare, sau să le depună într-un termen de maximum 10
zile de la solicitarea organului fiscal.
Obligațiile fiscale care pot face obiectul măsurilor prevăzute de OG 6/2019 sunt:
 obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018, inclusiv cele stabilite
prin decizii de impunere comunicate ulterior acestei date, de un milion lei sau mai mari și
neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și accesoriile
aferente acestora;
• obligații bugetare principale sau accesorii stabilite de alte organe decât organele
fiscale, transmise spre recuperare organelor fiscale după data de 1 ianuarie 2019;
• amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale după data de 1
ianuarie 2019.
Obligațiile fiscale care nu pot face obiectul măsurilor prevăzute de OG 6/2019 sunt:
• obligațiile fiscale pentru care poate opera compensarea, în limita sumei de
rambursat/restituit/plată de la buget;
• obligațiile fiscale stabilite prin acte administrative a căror executare a fost
suspendată în condițiile Legii contenciosului administrativ, cu mențiunea că totuși, pentru
aceste obligații, debitorul poate renunța la beneficiul suspendării;
• obligațiile principale și accesorii care reprezintă ajutor de stat de recuperat.

Debitorii care îndeplinesc condițiile de mai sus pot solicita organului fiscal
restructurarea obligațiilor bugetare pentru a evita deschiderea procedurii insolvenței și a-și
revitaliza activitatea. Restructurarea poate fi constituită din una sau mai multe măsuri,
dintre care una trebuie să fie reprezentată de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare.
Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare sunt următoarele:
• înlesniri la plata obligațiilor bugetare pentru o durată de maximum șapte ani cu
posibilitatea de prelungire, constând în:
a. plata eșalonată a obligațiilor bugetare principale, și/sau
b. anularea unei cote de până la 50% din obligațiile bugetare principale restante,
precum și anularea integrală a obligațiilor accesorii în situația respectării masurilor din
planul de restructurare.
• conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, pentru debitorii la care statul
este acționar integral sau majoritar;
• stingerea obligațiilor prin darea în plată a unor bunuri imobile.
Pentru a beneficia de aceste măsuri, debitorii au obligația de a notifica organul
fiscal competent cu privire la intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la data
de 30 septembrie 2019, sub sancțiunea decăderii.
Ulterior, solicitarea de restructurare se poate depune în termen de șase luni de la
intrarea în vigoare a ordonanței, Pentru debitorii care se află într-o procedură de cercetare
sau investigație a Comisiei Europene din punct de vedere al compatibilității cu legislația în
domeniul ajutorului de stat, termenul de șase luni curge de la data agreării modului de
acordare a facilității fiscale de către Comisia Europeană, sub sancțiunea decăderii.
Această solicitare trebuie însoțită obligatoriu de un plan de restructurare și un test
al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent și care conțin în mod
obligatoriu informații privind cauzele care au generat dificultatea financiară a debitorului,
măsurile de restructurare propuse, perioada propusă pentru redresare și modalitatea de
plată a obligațiilor fiscale pe durata restructurării. Procedurile de executare silită nu încep
sau se suspendă de la data depunerii solicitării.
În situația în care toate condițiile prevăzute de OG 6/2019 sunt îndeplinite, organul
fiscal competent va emite o decizie prin care aprobă restructurarea. Obligațiile bugetare
care fac obiectul restructurării nu vor mai fi considerate obligații restante, iar pentru
acestea nu se datorează și nu se calculează accesorii. Pe durata restructurării debitorul va
fi monitorizat si supravegheat permanent de către un expert independent care are obligația
de a întocmi un raport pe care îl transmite debitorului și organului fiscal.
În cazul în care debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenția de restructurare,
dar nu mai depune solicitarea în acest sens, ori în cazul în care solicitarea de restructurare
este respinsă sau restructurarea eșuează, organul fiscal este obligat sa solicite
deschiderea procedurii insolvenței împotriva respectivului debitor.
2. Anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei dacă obligațiile
bugetare principale se achită până la 15 decembrie 2019
Capitolul II al OG 6/2019 prevede posibilitatea debitorilor persoane juridice, fizice
sau entități fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au
obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion
lei de a beneficia de anularea obligațiilor accesorii.
Pot beneficia de această facilitate și persoanele fizice sau entitățile fără
personalitate juridică, unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice care au obligații bugetare
principale restante la data de 31 decembrie 2018 de un milion lei sau mai mari. De
această facilitate nu pot beneficia însă și contribuabilii persoane juridice.
Obligațiile bugetare principale restante pentru care se poate solicita anularea
accesoriilor sunt:
• obligațiile pentru care s-a împlinit scadența/termenul de plată până la 31 decembrie
2018 inclusiv;
• diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizii de impunere
comunicate până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;
• alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și
existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 decembrie 2018
inclusiv.
Nu sunt considerate obligații de plată restante la 31 decembrie 2018 inclusiv:
• obligațiile pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii,
la data de 31 decembrie 2018 inclusiv;
• obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată
în condițiile legii, la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Debitorii pot renunța la efectele
suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea accesoriilor.
Pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii, trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții generale:
• toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv,
administrate de organul fiscal central, trebuie stinse până la 15 decembrie 2019 inclusiv;
• toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal
central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019
inclusiv trebuie stinse până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
• toate declarațiile fiscale ale contribuabilului să fie depuse;
• depunerea unei cereri de anulare până la data de 15 decembrie 2019, sub
sancțiunea decăderii.
Situațiile in care se poate dispune anularea obligațiilor fiscale accesorii sunt
următoarele:
1. Situația obligațiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 datorate
bugetului general consolidat în baza unor declarații de impunere inițialedepuse de
contribuabil și neachitate. Obligațiile accesorii aferente acestora se sting dacă toate
obligațiile bugetare principale se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la 15
decembrie 2019 inclusiv și sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale de mai sus.
2. Situația obligațiilor bugetare principale declarate suplimentar prin declarație
rectificativă depusă începând cu data de 1 ianuarie 2019 până la data de 15 decembrie
2019 inclusiv. Obligațiile accesorii aferente acestora se sting dacă toate obligațiile
bugetare principale individualizate în declarația rectificativă se sting prin orice modalitate
prevăzută de lege până la 15 decembrie 2019 inclusiv și sunt îndeplinite cumulativ
condițiile generale de mai sus. Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței
sunt supuși inspecției fiscale au dreptul de a depune declarațiile rectificative în termen de
10 zile (până la 18 august 2019), acestea fiind sunt luate în considerare pentru acordarea
beneficiului anulării obligațiilor accesorii.
3. Situația obligațiilor bugetare principale cu termene de plată anterioare datei de
31 decembrie 2018 și stinse până la această dată. Obligațiile accesorii aferente
acestora se anulează dacă sunt îndeplinite condițiile generale de mai sus.
4. Situația obligațiilor bugetare principale cu termene de plată până la 31
decembrie 2018, stabilite prin decizie de impunere emisă de o inspecția fiscală în
derulare la data intrării în vigoare a ordonanței. Obligațiile accesorii aferente acestora
se anulează dacă toate diferențele de obligații bugetare principale individualizate în
decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul
de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, iar cererea de anulare
a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere,
sub sancțiunea decăderii.
Debitorii care se găsesc în situațiile de mai sus și doresc sa beneficieze de anularea
obligațiilor accesorii pot depune o notificare în acest sens la organul fiscal. De la data
notificării obligațiile fiscale accesorii se amână la plată în scopul anulării, iar pentru
acestea procedura de executare silită nu începe sau se suspendă.
[Sursa: Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 648, Partea I, în data de 5 august 2019]

De reținut
• OUG 6/2019 prevede măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31
decembrie 2018 de peste un milion lei și se adresează persoanelor juridice de drept public
sau privat, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții – se află în dificultate
financiară, cu riscul intrării în insolvență, prin urmare nu se califică la eșalonarea la plată,
dar au declarațiile depuse la organul fiscal sau le pot depune în termen de 10 zile de la
data la care li se solicită depunerea de către organul fiscal.
• Este definită procedura ce trebuie urmată de contribuabilii care vor accesa măsurile
de restructurare. Contribuabilii cu obligații fiscale restante mai mari de 1 milion lei trebuie
însă să depună o notificare a intenției de a beneficia de măsurile de restructurare
prevăzute de ordonanță până cel târziu la data de 30 Septembrie 2019, și o solicitare până
la data de 10 februarie 2020.
• Ordonanța prevede, de asemenea, posibilitatea debitorilor persoane juridice, fizice
sau entități fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au
obligații bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion
lei de a beneficia de anularea obligațiilor accesorii cu condiția stingerii obligațiilor
principale. În general, termenul-limită pentru stingerea obligațiilor principale este 15
decembrie 2019.
• Pot beneficia de această facilitate și persoanele fizice sau entitățile fără
personalitate juridică, unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiului București ori instituțiile publice care au obligații bugetare
principale restante la data de 31 decembrie 2018 de un milion lei sau mai mari.

S-ar putea să vă placă și