Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
depozitare a deșeurilor
Noţiunea de deşeu, este definită în anexa nr. 1 A la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001: ca fiind orice substanţă, un material sau
obiect apărut în urma unui proces biologic (defecaţie, excreţie, respiraţie, căderea frunzelor etc.) sau tehnologic
(fabricarea unor piese, prepararea cimentului, a negrului de fum, spălarea cărbunilor etc.), care prin el însuşi,
fără a fi supus unei transformări, nu mai poate fi utilizat ca atare.
Sursele de poluare specifice sunt cele industriale, activităţile menajere, mijloacele de transport auto, etc .
Deşeurile, de orice fel, rezultate din multiple activităţi umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate,
atât datorită creşterii continue a cantităţii şi varietăţii acestora, cât şi datorită importanţei cantităţii de materii
prime nefolosite ce pot fi recuperate şi reintroduse în circuitul economic.
Dezvoltarea urbanistică şi teritorială a oraşelor şi creşterea nivelului de trai antrenează producerea unei cantităţi
tot mai mari de deşeuri menajere, stradale şi industriale. Efectele dăunătoare ale deşeurilor constau în:
• - răspândirea de infecţii prin agenţi patogeni;
• - înmulţirea unor insecte şi rozătoare (răspândirea unor maladii);
• - poluarea solului, apelor de suprafaţă şi subterane, atmosferei;
• - aspectul inestetic al mediului.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
Până în prezent, acelaşi obiectiv este prezentat sub diverse denumiri, cum ar fi:
• deşeuri solide urbane şi industriale, deşeuri organice sau anorganice, deşeuri menajere, stradale şi
industriale, rebuturi, refuzuri, gunoi menajer şi stradal, etc.
În domeniul industrial apar trei noţiuni: deşeuri, rebuturi şi reziduuri, care se definesc astfel:
Deșeuri: material sau obiect care prin el însuși, fără a fi supus vreunei transformări, nu mai poate fi utilizat.
• Cantitatea globala de deşeuri industriale, altele decât sterilul minier, a scăzut an de an; dacă în 1992 se
produceau 111 milioane tone, în 1996 - doar 47,1 milioane tone, iar în anul 2007 - 39,2 milioane tone
deşeuri industriale.
• Faţă de 1997, cantitatea de deşeuri industriale a scăzut cu 1,5 milioane tone în 2008, iar cea de steril minier
a scăzut cu 5,8 milioane tone.
• Cantitatea de steril minier a avut o evoluţie fluctuantă în decursul anilor, în funcţie de natura activităţilor
extractive; ca tendinţă generala se poate afirma că şi cantitatea de steril a înregistrat o scădere continuă.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
Judeţele care au generat cantităţi mari de deşeuri industriale în 2010 au fost Vâlcea, Mehedinţi şi
Hunedoara, în care exploatările miniere mai constituie încă una din activităţile industriale de bază.
Alte judeţe mari producătoare de deşeuri sunt Alba, Prahova Bacău, Sălaj, Covasna, Galaţi, în care
generarea de deşeuri este influenţată de deşeurile provenite din activităţile de tratare a
minereurilor, de producere a energiei pe baza de combustibili fosili, din metalurgie sau prelucrarea
ţiţeiului.
Unele judeţe, cum ar fi Giurgiu, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Vrancea au raportat cantităţi
mici de deşeuri industriale produse şi gospodărite. Cantităţile mici se datorează fie restrângerii
activităţilor industriale din aceste zone, fie faptului ca aceste judeţe sunt mai puţin industrializate.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
În 2012, în România, au fost identificate 145 de tipuri de deşeuri periculoase, din totalul de 237
înscrise în Catalog European de Deşeuri. Toate aceste tipuri au însumat o cantitate generata de
peste 2,2 milioane tone de deşeuri, ceea ce reprezintă 3% din totalul deşeurilor produse în 2012,
inclusiv sterilul minier, sau 6,5% - dacă se exclude sterilul.
CADRUL LEGISLATIV
Agenda 21 este programul de acţiune pentru secolul XXI, aprobat unanim, în iunie 1992, de către
cele peste 170 de state, participante la Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare a Naţiunilor Unite,
aşa-numitul „summit planetar”, de la Rio de Janeiro. Şefii de guvern ai 120 de naţiuni, şi-au luat
angajamentul de a acţiona continuu în vederea îndeplinirii măsurilor propuse pentru atingerea
obiectivelor Agendei 21.
Prima Conferinţă ONU despre mediu a avut loc încă în 1972. Comisia mondială a Naţiunilor
Unite înfiinţată în 1984 a prezentat în 1987 raportul „Our common future” (Viitorul nostru
comun.). Noţiunea definită în acel raport, „sustainable development” (dezvoltare durabilă), este
considerată ca fiind o dezvoltare economică, care ia în considerare atât protecţia socială, cât şi
protecţia mediului înconjurător.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
CADRUL LEGISLATIV
În Agenda 21, gestionarea durabilă a deşeurilor este tratată având în vedere următoarele aspecte:
- îndepărtarea ecologică a deşeurilor periculoase;
- împiedicarea folosirii ilegale a unor astfel de deşeuri pe plan internaţional;
- gestionarea compatibilă cu mediul a deşeurilor solide şi a nămolurilor de la
staţia de epurare;
- gestionarea sigură şi ecologică a deşeurilor radioactive.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
CADRUL LEGISLATIV
• - Obiectivul comun al acţiunilor în cadrul unei evaluări integrative a ciclului de viaţă este
evitarea formării deşeurilor periculoase, diminuarea cantităţii de reziduuri, ca şi tratarea unor
astfel de reziduuri într-un mod care să nu dăuneze nici sănătăţii, nici mediului.
Prin Agenda 21, reprezentanţii naţiunilor au afirmat, că îşi asumă obligaţia ca până în anul 2000,
75% din deşeurile solide din oraşe să fie colectate şi valorificate sau salubrizate, astfel încât mediul
înconjurător sa fie cat mai puţin afectat.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
CADRUL LEGISLATIV
Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt enunţate în cele ce urmează.
- principiul Protecţiei resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al conceptului de
“dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor
primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime
secundare.
- principiul măsurilor preliminare , corelat cu principiul utilizării BATNEEC (“Cele mai bune tehnici
disponibile care nu presupun costuri excesive”) –stabileşte ca, pentru orice activitate (inclusiv pentru
gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al
dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri
fezabile din punct de vedere economic.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
- principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din
activităţile social-economice care le generează.
Noțiuni introductive. Clasificare deseuri. Cerințe legislative în domeniu.
- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de
activitate generator de deşeuri;
– compoziţia fizico-chimică;
• Criterii climatice:
– direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau
cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în
atmosferă;
– regimul precipitaţiilor.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
• Criterii economice:
– capacitatea depozitului şi durata de exploatare;
– distanţa pe care se efectuează transportul deşeurilor de la sursa de
producere/colectare la locul de depozitare;
– necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de
acces, utilităţi).
• Criterii suplimentare:
– vizibilitatea amplasamentului;
– accesul la amplasament;
– topografia terenului.
- deşeuri industriale - provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului, alimentară) şi
în special din prelucrarea metalelor.
- deşeuri din construcţii – reprezintă materialele provenite din demolarea construcţiilor şi din
resturile de materiale rămase de la şantierele de construcţii civile şi industriale.
- deşeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice şi sticle, moloz, resturi
alimentare, resturi vegetale, metale şi praf, acumulate în zonele stradale din activităţi cotidiene.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
Clasificarea deşeurilor
- deşeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei şi sunt reprezentate
prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse substanţe chimice, baterii,
anvelope, uleiuri şi nu în ultimul rând resturi alimentare.
- deşeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii şi paiele. Din zootehnie rezultă
mari cantităţi de gunoi de grajd şi dejecţii animaliere.
- deşeuri periculoase – provin în cea mai mare parte din industria chimică, metalurgică, a rafinării,
ateliere auto şi staţii de benzină. Aceste substanţe nu se folosesc direct de către om, însă cele mai
multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea amintim:
vopsele, solvenţi, insecticide, pesticide, acizi, compuşi metalici etc.
- deşeuri radioactive – sunt rezultate din activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele mai mari
cantităţi provin din activitatea de producere a energiei electrice.
Managementul deșeurilor: obiective generale și specifice, politici de mediu,
acțiuni implementare, instrumente economice.
8. tratament biologic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care rezultă în
final compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei operaţiuni
enumerate la pct. 1-12;
9. tratament fizico-chimic nespecificat la alt punct din prezenta anexă, din care
rezultă în final compuşi sau amestecuri care sunt eliminate prin intermediul oricărei
operaţiuni enumerate la pct. 1-12 (de exemplu: evaporare, uscare, calcinare etc.);
• Prin procedeele termice din cadrul tratării deșeurilor se numară incinerarea deșeurilor, piroliza
deșeurilor, coincinerarea deșeurilor și procedeul de uscare. Pe departe cel mai important
procedeu termic este la ora actuală incinerarea deșeurilor.
• Punctele de mai sus sunt enumerate în funcție de prioritatea lor în managementul deșeurilor.
O instalație de tratare a deșeurilor reziduale optimă trebuie să îndeplinească cel puțin trei
puncte.
Incinerarea deșeurilor
Pe lângă criteriile enumerate mai sus se va mai ține cont și de următoarele aspecte:
• Siguranța funcționării;
• Necesarul de investiții;
• Necesarul de spațiu;
• Cantități posibile prelucrate respectiv viabile.
În cadrul pirolizei, deșeurile organice se transformă prin intermediul descompunerii termice sub
reținerea aerului în produse ce pot fi valorificate energetic datorită conținutului mare de energie,
respectiv depozitate în cantități mult mai reduse.
Deșeurile ce pot fi tratate termic sunt deșeurile municipale, nămolul orașenesc, deșeurile de
producție periculoase și nepericuloase. Însă pentru fiecare tip de deșeu există niște caracteristici
tehnice bine definite.
Incinerarea deșeurilor
• Incinerarea se poate aplica atât deșeurilor municipale colectate în amestec cât și numai fracției
de deșeuri reziduale. Însă, compoziția deșeurilor municipale este preponderent
biodegradabilă, iar aceasta impiedică incinerarea deșeurilor municipale fără alți combustibili,
conducând la creșterea costurilor de incinerare pe tona de deșeuri municipale. De aceea este
indicată incinerarea deșeurilor reziduale din deșeurile municipale, deșeurile reziduale
reprezentând deșeurile rămase după sortarea deșeurilor reciclabile, respectiv deșeurile ce nu
mai pot fi reciclate material.
• Pe lângă deseurile reziduale sau municipale, incineratoarele pot accepta orice tipuri de
deșeuri. In funcție de tipul deșeurilor acceptate, incineratoarele sunt proiectate special. Pentru
deșeurile periculoase, incineratoarele trebuie sa atingă o temperatură de ardere mult mai
ridicată decât în cazul incinerării deșeurilor nepericuloase.
Prelucrarea deseurilor
• La prelucrarea deșeurilor are loc mai intâi o cântarire în vederea stabilirii cantității de deșeuri
livrate. Anumite deșeuri pot fi îndepărtate către locuri de descărcare prestabilite, în funcție de
tipul de deșeu, respectiv către o pretratare înainte de a fi incinerate. De asemenea, este necesar
un control vizual pentru fiecare autovehicul cântărit. In cazul primirii unor deșeuri noi sau în
cazul unor suspiciuni este indicată realizarea unor teste în laborator pentru: conținut de metale
grele, ph, pietre de calcinare, putere calorica, punct de aprindere, clor, sulf si altele.
• Pentru stabilirea cantitatii de deseuri livrate de catre vehiculele ce nu detin o astfel de cartela,
mai trebuie efectuata inca o cantarire dupa descarcare. In cazul vehiculelor particulare care
livreaza deșeuri sau a vehiculelor cu containere de schimb este mereu necesar un al doilea
procedeu de cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.
Incinerarea deșeurilor
In hala de descărcare și in buncărul de deșeuri trebuie mentinută o presiune mai joasa comparativ
cu zona, pentru a evita împrăștierea emisiilor și a prafului. Aerul aspirat ori se incinereaza ori se
dezodorizeaza printr-un filtru biologic.
Incinerarea deșeurilor
• Alimentarea in camera de incinerare
Pâlniile de umplere sunt de regulă astfel gradate, încât să asigure o funcționare continuă prin
preluarea capacității de producție pe oră a unității de incinerare. Deșeurile din pâlnia de umplere
ajung printr-un puț de umplere în instalația de alimentare.
Puțul de umplere este prevăzut cu o clapetă ce închide pâlnia de umplere, pentru a evita pâlpâirea
flăcării din camera de incinerare. Instalatiile de alimentare sunt supuse unei presiuni mecanice
puternice prin transportul de deșeuri și a unei presiuni termice prin alinierea directă la grătarul de
incinerare.
Incinerarea deșeurilor
Incinerarea propriu-zisă
Pentru incinerarea deșeurilor se folosesc, de regulă, instalațiile de ardere cu grătar și
instalațiile cu cuptor rotativ.
Pentru pornirea instalației este necesară preincălzirea spațiului de ardere. In acest scop sunt
instalate arzătoare ce funcționează cu gaz, ulei, praf de carbune sau orice alt tip de combustibil, ce
au rolul de a preincălzi camera de ardere și de a întreține flacăra în cazul unei compoziții mai
dificile a deșeurilor. Când camera de ardere a atins temperaura corespunzătoare, atunci deșeurile
pot fi aprinse cu ajutorul arzătoarelor de aprindere, instalate în camera de ardere.
Alimentarea cu aer se face atât prin barele gratarului de jos în sus cât și cu ajutorul unor
dispozitive suplimentare prevazute in camera de ardere. Măsurarea debitului de aer de combustie
este adaptat la procesul de incinerare în timp și spațiu. Deoarece compoziția deșeurilor variază in
limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu asigură omogenizarea totală a deșeurilor,
miscarea grătarelor și măsurarea aerului de combustie sunt mereu adaptate la situația de
funcționare a cuptorului.
Incinerarea deșeurilor
• Deoarece temperaturile de ardere într-un cuptor rotativ sunt cu mult mai ridicate
decât în instalatiile secundare, cum ar fi camera de post combustie, sau
echipamentele de recuperare a energiei, trebuie proiectate pentru a rezista la astfel
de temperaturi ridicate.
3 – 5% material neincinerat;
7 – 10% metale feroase și neferoase;
5 – 7% granule mari;
80 – 83% granule fine.
La incinerarea deșeurilor apar diverse reziduuri solide și lichide. Cenușa reziduală se elimină la
capătul grătarului de incinerare și trebuie transportată. Cele mai importante cerințe de la aceasta
instalație de eliminare sunt evitarea dopurilor la eliminarea cenusei reziduale precum și
impiedicarea infiltrării de aer fals. In acest scop sunt oferite mai multe sisteme de eliminare a
cenușei reziduale, dependente în parte de sistemul de țevi folosit. Eliminarea prin grătar are loc
exclusiv prin intermediul forței gravitaționale în puțuri de cădere, ce duc direct la instalatiile de
eliminare a cenușei reziduale.
Incinerarea deșeurilor
Problema principală la eliminarea prin grătar constă în
temperatura ridicată a cenușei reziduale, ce poate fi
intre 600-900 grade C. Printr-un surplus de aer prea
scazut se poate atinge punctul de inmuiere a cenusei
reziduale (950-1000 grade C), astfel putându-se
transforma într-o stare păstoasă. Stingerea cenușei
reziduale se poate face prin sisteme cu apă.
Valoarea calorică viitoare a deseurilor va fi probabil mai mare decat cea de azi. Acest fapt este dovedit de
cercetări ce determină influența diveselor cote de reciclare asupra valorii calorice a deșeurilor reziduale.
Urmatoarele valori pentru obtinerea energiei din incinerarea deseurilor stau la baza datelor de pornire
medii pentru instalatiile moderne de incinerare a deseurilor:
• valoarea calorică inferioară a deșeurilor : 9,5 – 10 MJ/kg.
• randamentul de producere a aburului : 65 – 76%
• producerea de abur pe tona de deșeuri : 1,9 – 2,4 tone
• producerea de curent electric pe tona de deșeuri, folosindu-se randamentele pentru producerea
aburului si pentru curent la functionarea in condens : 350 – 400kWh
Folosirea caldurii de incinerare pentru producerea de abur este categoric influentata de imprejurimi. In
instalatii mai mari se produce in principal abur de calitate relativ ridicata (40 bar, 400 grade c) in vederea
producerii de curent, partial combinata cu incalzirea la distanta. In instalatii mai mici se produce in
principal abur cu parametrii mai scazuti (15 – 29 bar, 200 – 250 grade C), ce se foloseste direct in
scopuri de incalzire sau in domeniul industrial sub forma de caldura de proces.
Ca aspect energetic este interesanta incinerarea namolurilor din statiile de epurare. Aceasta combinatie
are sens in special sub aspectul unei folosiri asigurate de caldura, deoarece conditionarea, asanarea si
uscarea namolului necesita o alimentare ridicata cu energie la un nivel scazut
Incinerarea deșeurilor
Epurarea gazelor reziduale
Dupa arderea completă, epurarea gazelor reziduale este cea mai importantă posibilitate de a
controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator.
Pentru separarea substanțelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a
incineratorului sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea si proiectarea
cărora trebuie luate în considerare următoarele elemente:
• substantele poluante specifice din gazele reziduale;
• tipul, volumului și schimbarile continutului gazelor reziduale ;
• Concentrațiile maxime admisibile ale poluantilor in gazele epurate;
• evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;
• probleme in functionare (coroziune, uzura, murdrirea instalatiilor);
• evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor ;
• disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.
Materialele nocive apar in forma gazoasa sau sub forma de particule de impuriatati. La purificarea
fumului se efectueaza mai intai o eliminare a materialelor sub forma de particule, iar apoi o
indepartare a impuritatilor gazoase. Instalatiile moderne de purificare a fumului vor indeparta
materialele nocive din fum pe cat posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate in mai multe
etape si necesita un mare efort financiar.
Incinerarea deșeurilor
• Cele mai nocive emisii rezultate din procesul de incinerare sint dioxinele si
furanii.Aceste molecule sunt foarte periculoase pentru mediul inconjurator si pentru
sanatatea umana.
Avantaje:
• Distrugerea totală și definitivă a germenilor patogeniaflați în deșeuri;
• Distrugerea unor substanțe toxice care ard sub 1000 grade,
• Micșorarea volumului deșeurilor cu 70-75%
• Prin incinerare rezultă o cenușă ce reprezintă cca 25-30% din volumul inițial.
Cenușa rezultată este stabilă și inertă.
Dezavantaje:
• Costul incinerării este mai ridicat decât cel al depozitării chiar dacă se ia în calcul
valoarea energiei recuperate;
• Instalațiile sunt complexe și costitsitoare, în special cele pentru arderea și epurarea
gazelor rezultate
Piroliză și gazeificare
Reziduu solid
Ape + gudroane
Gaze combustibile 50%
H2
Piroliză și gazeificare
Avantaje
Dezavantajele pirolizei:
• Deșeurile trebuie mãrunțite sau sortate înainte de intrarea în
unitatea de pirolizã pentru a preveni blocarea sistemelor de
alimentare și transport;
• Cenuşa este, de cele mai multe ori, vitrificatã şi separatã ca reziduu solid.
Avantajele gazeificãrii
• Grad înalt de recuperare și folosire bunã a deșeurilor ca resursã energeticã
(se poate obține o recuperare energeticã de pânã la 85%, dacã se
cogenerazã electricitate și cãldurã sau numai cãldurã, este posibil un câștig
energetic de 25-35%);
• Producerea energiei neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2
substituind arderea
• combustibililor fosili;
• O mai bunã reținere a metalelor grele în cenușã în comparație cu alte
procese de combustie, în special pentru crom, cupru și nichel;
• Percolare scãzutã a metalelor grele la depozitarea fracției solide
(vitrificate);
• Producerea de zgurã și alte reziduuri sterile;
• Producerea unui gaz cu valoare calorificã scãzutã de 5Mj/Nm3 (insuflare
de aer) sau 10 MJ/Nm3 (insuflare de oxigen) care poate fi ars într-o
camerã compactã de ardere cu un timp de retenție mic și emisii foarte
scãzute (sau poate fi curãțat de particulele de gudron și utilizat într-un
motor cu combustie internã);
• Cantitate mai micã de gaze de ardere decât în cazul incinerãrii
convenționale;
• Sistemele de curãțare a gazelor de ardere pot reține praf, PAH, acid
clorhidric, SO2 etc., ceea ce conduce la emisii scãzute;
• Procesul este adecvat lemnului contaminat.
• Dezavantajele gazeificãrii
• Deșeurile trebuie mãrunțite sau sortate înainte de intrarea în
unitatea de gazeificare pentru a preveni blocarea sistemelor de
alimentare și transport;
• Gazele conțin urme de gudroane cu compuși toxici și
carcinogeni care pot contamina apa de rãcire, conducând la
necesitatea de recirculare a apei de spãlare sau de tratare a
acesteia ca deșeu chimic;
• Proces complicat de curãțare a gazului în cazul folosirii
acestuia la un motor cu ardere internã;
• Arderea gazului produs genereazã NOx;
• Reziduul solid poate conține carbon neprocesat în cenușã;
• Costuri mari.
Tratarea mecano-biologica