Sunteți pe pagina 1din 12

PARACLISUL ÎNTAIULUI MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slavă, Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești,
Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de
toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă
fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum
în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel
rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum si pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte (de 12 ori).

Slavă... Şi acum...

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru! (cu trei
închinăciuni).

Şi îndată Psalmul 142

Apoi:

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de
3 ori).

Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările
Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule; veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini,
dăruindu-le lor biruinţă asupra potrivnicului, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

Slavă... Şi acum...

Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, că de nu ai fi


stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi scăpat pe noi de atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit pe
noi până acum slobozi? Noi de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că tu mântuieşti pe robii tăi
pururea din toate nevoile.
Apoi Psalmul 50. Şi:

CANONUL

Cântarea întâi

Stih: Sfinte Arhidiacone Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi (se repetă după troparele care nu
au înainte Slavă... sau Şi acum...).

Apa trecându-o ca pe uscat şi de răutatea egiptenilor izbăvit, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi


Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Uşă a mucenicilor lui Hristos te-ai făcut fericite, mergând pe căile iertării Cuvântului, pe care
îndeamnă-ne a merge şi noi, cei robiţi gândurilor răutăţii.

Cu strălucirea Duhului luminându-te, ai mărturisit pe Hristos a fi Fiul lui Dumnezeu, iar acum pe
Acesta roagă-l să se odihnească şi în peştera inimii noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine te cinstim fericite, căci cu blândeţea te-ai asemănat lui Moise şi cu înţelepciunea ai întrecut
pe Davind, fiind tu lăcaş al Cuvântului, cu ale Cărui raze luminează cămara inimii noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Nu se pricepe toată mintea a-Ţi împleti din gânduri cuviincioase cântări de laudă, ci numai cerem
ajutorul Tău.

Cântarea a treia*

Tu eşti tăria celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă
duhul meu.

Vindecă Sfinte, rănile inimii mele şi dă-mi putere a ierta pe cei ce mă necăjesc, ca să iau şi eu de la
Hristos iertare şi mare milă.

Cuvintele tale cele luminate de Duhul au orbit ochii fariseilor mândri şi spre cumplită ucidere s-au
pornit cei ce rătăceau prin întunericul înşelăciunii, de care izbăveşte-ne şi pe noi cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine te lăudăm cu credinţă şi în jurul mesei tale de prăznuire dănţuim, ca să ceri de la Hristos
primirea noastră de la masa cea cerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Scaun al slavei Stăpânului te-ai făcut, purtând în braţe pe Împăratul a toate, pe Care roagă-L să ne
poarte deasupra valurilor ispitelor.

Apoi aceste stihiri:

De negura patimilor fiind înşelat, cer lumina rugăciunii tale Sfinte, ca să mă arăt şi eu iertător faţă de
cei ce mă vrăjmăşesc pe nedrept.
Maica Cuvântului, Ceea Ce poţi a îndrepta condeiul Dreptului Judecător ca să ne scrie pe noi în
cartea vieţii, nu înceta a mijloci încă de pe pământ primirea noastră, a nevrednicilor robilor Tăi, întru
bucuria Raiului.

Sedealna:

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu deadinsul strigăm către
tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: vino degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, ceea ce eşti
singura grabnic folositoare.

Surpă zidul patimilor mele ce înconjoară inima mea şi mă arată grădină înfloritoare d elaude
dumnezeieşti ca să te măresc pe tine totdeauna cu credinţă.

Cântarea a patra

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul
Avacum socotindu-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!

Pietrele cu care erai lovit şi s-au făcut ţie scară către cer, iar acum pe scara rugăciunii tale ajungem în
cămările milostivirii Cuvântului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasă a Luminii, numai Tu singură Te-ai împodobit cu toată strălucirea slavei Treimii, către
Care roagă-te să ne izbăvească din întunericul patimilor.
Cântarea a cincea

Negura sufletului meu, Mântuitorule, risipeşte-o cu lumina poruncilor Tale şi mă luminează ca un


singur Împărat al păcii.

Cu gânduri bune îmblânzeşte inima mea rău rănită de păcat şi sădeşte fericite, în inima mea sămânţa
fricii de Dumnezeu.

Pentru cel ce avea să fie apostolul neamurilor te-ai rugat cu stăruinţă şi la lumina cunoaşterii
Adevărului l-ai adus, încă mijlocind şi pentru noi lumina înţelepciunii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pornirile patimilor mele le surpă Sfinte, arătându-mi în icoana vieţii tale pilda răbdării şi iertării, ca să
încetez a vrăjmăşi pe cei ce mă necăjesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Munte înalt nepecetluit nici de paşii serafimilor pe Tine Te ştim, Ceea Ce singură ai purtat pe
Cuvântul slavei, pe care roagă-L să ne înalţe mintea către munţii faptelor bune.

Cântarea a şasea

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut
de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-
mă.

Amărăciunea inimii mele întristate de păcat o risipeşte şi arată-mă mai bun prin pocăinţă şi râvnitor
de cele dumnezeieşti.
Zdrobeşte pietrele ispitelor celui ce îmi îngreunează mintea cu slava deşartă şi prin smerenie bagă-
mă şi pe mine Sfinte, în cămara Cuvântului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Durerile pietrelor ai răbdat până ce ţi s-a zidit ţie din pietrele virtuţilor palat în cer, întru care
primeşte-mă şi pe mine la ieşirea din această viaţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vindecă Maică, durerea inimii mele şi mă arată pe mine mai sârguincios spre lucrarea rugăciunii.

Apoi aceste stihiri:

Cu toată cucernicia ai slujit la mesele Sfinţilor ca un arhidiacon, şi de la Stăpânul tuturor ai aflat plata
ostenelilor întru lucrarea faptele credinţei. Povăţuieşte-ne şi pe noi a sluji fraţilor cu toată dragostea
ca să aflăm bunăvoinţa Cuvântului la masa cea cerească.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca
una ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul:

Cu sangiurile tale...

Prochimenul:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.

Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...


Citeşte, apoi, cu toată smerenia, dragostea şi frica, această pericopă din Evanghelia după de la Matei
(M, XI, 27-30):

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul,
decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i
descopere. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima,
şi veţi găsi odihna sufletelor voastre căci jugul Meu e bun şi povara Mea e uşoară.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge
fărădelegile mele.

Slava...

Pentru rugăciunile Mucenicului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Si acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stihira:

Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul
Tău.

Stih: Miluieste-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale sterge
fărădelegile mele.

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu


milă şi cu îndurări, înalţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate;
pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei
Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti
Puteri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan;
ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale tuturor sfinţilor sfinţiţilor ierarhi; ale
sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor
Părinţilor noştri, ale Sfinţilor (N), a căror pomenire o săvârşim, ale Sfântului Mucenic şi Arhidiacon
Ştefan, ale sfintţlor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor sfinţilor;
rugămu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe
noi.

Doamne, miluieşte (de 12 ori).

Cântarea a şaptea

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în
cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul
părinţilor noştri!

Cel dintâi între mucenici te-ai arătat, iar acum spre mucenicia faptelor duhovniceşti îndrepţi pe toţi
cei ce vor să moştenească slava cea netrecătoare a cuvântului.

Arată Sfinte, deasupra valurilor cugetării lumeşti şi mintea mea o împodobeşte cu sfinte gânduri ca
să te măresc pe tine cu credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De Duhul Sfânt umplându-te, ai revărsat izvoarele cuvintelor Înţelepciunii spre bucuria Tatălui, iar
mai înainte de moarte văzând Treimea pe scaunul slavei, te-ai mutat la viaţa netrecătoare, întinzând
acum mână de ajutor celor ce voiesc a ajunge la aceasta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cum să nu ne minunăm de a ta naştere strălcuită şi cum să nu ne cutremurăm că pecetea fecioriei


tale nu s-a stricat? Sufletele noastre cele stricate de păcat le adu iarăşi la frumuseţea cea dintâi.
Cântarea a opta

În văpaie de foc stau Ţie înainte heruvimii şi serafimii, Doamne, şi toată zidirea cântare frumoasă
cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

În corturile Sfinţilor te odihneşti şi la masa Cuvântului dănţuieşti; pe Acesta roagă-L să ne răsară


nouă mare milă spre a birui vicleşugurile patimilor.

Înţelepţeşte mintea mea cea lovită de pietrele ispitelor, ca să rămână neclintită aducând neîncetată
rugăciune către Piatra vieţii spre întărire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvoarele rugăciunilor tale să adape şi văile inimii mele ofilite de păcat, ca să aduc rod bogat de
mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mai frumoasă decât toată făptura zidită Te-a arătat Făcătorul a toate pe Tine Maica Sa, Care
curăţeşti cu rugăciunea sufletele noastre urâţite de păcat.

Cântarea a noua

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu
Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te
slăvim.

Pe calea faptelor bune alergând prin loviturile pietrelor te-ai mutat către lăcaşurile cereşti, lovind cu
piatra rugăciunii tale capul vrăjmaşului, pe care alungă-l dimprejurul sufletelor noastre.
O, fericite, prealuminată faţa ta s-a arătat oglindă a Treimii, pe care roag-o să lumineze şi sufletele
noastre întunecate de păcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vindecă rănile inimii mele cu doctoria rugăciunii tale şi mă arată mai milostiv spre săraci şi mai
înţelegător faţă de neputinţele omeneşti ale celor de aproape.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Potoleşte năvala patimilor mele, ca să aflu pacea lui Hristos sub acoperământul rugăciunilor Tale şi
să mă fac grăitor de cele dumnezeieşti.

Apoi îndată:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea
nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără
de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Bucură-te, cea dintâi cunună a mucenicilor strălucind în vistieria Tatălui, următorul iertării şi
blândeţii Cuvântului, vasul cel plin de toată mireasma Duhului, fericite Ştefan, povăţuieşte-ne şi pe
noi la limanul Treimii.

Icoană a iertării eşti în Biserica lui Hristos, îndulcind privirea sufletelor celor necăjiţi, iar acum arată-
mă şi pe mine lucrător al faptelor iertării.

Ca un arhidiacon străluceşti în ceata Sfinţilor şi ca un mucenic porţi cununa slavei lui Hristos, Căruia
cere pentru noi cununa înţelepciunii întru lucrarea a toată fapta cea bună.

Cu raza rugăciunii tale povăţuieşte-mă spre peştera inimii şi mă arată următor vrednic al fatelor de
mântuire.
Nu te depărta de inimile noastre cele rănite de ascuţişul gândurilor răutăţii, ci toarnă peste ea mirul
rugăciunilor tale, ca să iertăm din tot sufletul pe cei ce ne necăjesc.

Slujind cu cucernicie ca un arhidiacon, iar mai apoi alergând pe căile muceniciei ai aflat plata
nevoinţelor tale pentru Adevăr şi pe toţi povăţuieşti către viaţa cea îmbunătăţită.

Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu


Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Apoi:

Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...

Urmeaza cu aceste tropare:

Degrab ne întâmpină pe noi mai înainte până ce nu ne robim, când vrăjmaşii Te hulesc pe Tine şi ne
îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, ca să
cunoască cât poate credinţa dreptmăritorilor creştini, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,
Unule, Iubitorule de oameni.

Măcar că din ceata diaconilor erai, cu harul ai întrecut pe mulţi, căci Hristos a aflat odihnă
desăvârşită în inima ta curată şi prin rugăciunile tale picură tuturor iertare şi mare milă.

Apoi, în timp ce ne închinăm icoanei Sfântului, stihira:

Vas ales te-ai arătat Stăpânului, căci nu ai pizmuit pe cei ce ţi-au gătit calea morţii, ci la Calea Cea
adevărată ajungând, ai făcut rugăciune pentru ei şi Biserica o întăreşti cu slujirea ta neîncetată.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.

S-ar putea să vă placă și