Județ al sărmanilor

Un cioban pe nume Constantin Motoc de la Rarău, după ce a ascultat istorisirile celorlalți

povestitori de la Hanul Ancuței, i-a cuvântul și spune că este în drum spre un sat de lângă Siret
pentru a o găsi pe sora lui pe care nu a văzut-o de mulți ani. Amețit din cauza vinului, începe să
povestească o întâmplare a unui prieten de-ai lui.
Istorisirea ciobanului începe cu prezentarea unui boier chiabur pe nume Răducan Chioru. El era
văduv și uneori, îi plăcea să invite femeile din sat la el acasă. Oamenii făceau haz pe seama lui din
cauza aceasta.
Prietenul ciobanului, traitor în satul Fierbinți, află de la femeile din sat că Răducan Chiorul a
invitat-o și pe soția lui, Ilinca, la curte și pe lângă aceasta i-a făcut cadou și o basma roșie. Auzind
această veste, prietenul ciobanului se înfurie și ajungând acasă o i-a la rost pe femeie, adoptând un
comportament violent față de ea. Cu toate acestea, femeia neagă vehement acuzațiile aduse de către
bărbat. După ce cearta a luat sfârșit, bărbatul se întoarce la sania cu boi lăsată în urmă, iar nevasta,
punându-și baticul roșu, iese din casă și se îndreaptă spre curtea chiaburului.
Ducând sacii, ce se aflau pe sanie, la hambarul boierului, bărbatul este luat la rost de către chiabur
pentru că și-a bătut nevasta. Răspunzând boierului că nu e treaba lui să se bage în căsnicia lor,
acesta îl lovește peste gură. În acel moment apare și Ilinca la fereastra casei boierești, purtând
basmaua roșie. Boierul îl lovește pe gospodar cu harapnicul peste ochi și îi pune pe haidăi să-l bată.
După ce a stat la pat trei zile din pricina bătăii primite, gospodarul hotărăște să meargă la curtea
boierului pentru a-și găsi femeia. O află într-un final și sare la ea ca s-o bată. Trezit de gălăgie,
boierul îl prinde pe gospodar și poruncește lucrătorilor de la curte să-l tortureze. Deși aceștia îi
aplică un tratament violent, gospodarul nu moare.
După ce scapă din mâinile asupritorilor, fuge în munți la Rarău și cu timpul învață meseria de
cioban. Intre timp îl întâlnește pe Vasile cel Mare, un hoț pribeag. Auzindu-i povestea, Vasile cel
Mare se înfurie și hotărăște să-l învețe pe gospodar cum să scape de amărăciunea ce îi macină
sufletul și cum să-și facă dreptate singur.
Ducându-se amândoi în satul Fierbinți, dau peste boier care tocmai ieșea de la biserică împreună cu
alți oameni din sat, fiind sărbătoarea Înălțării. Vasile cel Mare îl omoară pe chiabur, oamenii din sat
nu intervin, rămân doar uimiți de cele întâmplate. Astfel s-a răzbunat gospodarul pe boierul
Răducan Chiorul.

Negustor Lipscan

La Hanul Ancuței sosiră niște cărăuși. Printre ei se află și jupânul Damian, un

negustor, pe care hangița îl recunoaște și îl primește cu ospitalitate, chiar dacă
jupânul Damian nu are bani. Musafirii de lângă foc îl invită pe negustor să stea
alături de ei și să cinstească împreună din vinul nou. După ce termină de hrănit
animalele, negustorul Damian Cristișor dă curs invitației celor din jurul focului de
la han. El este uimit de abilitățile de ghicitor al lui moș Leonte zodierul, care îi
ghicește atât zodia, Leu, cât și faptul că aduce marfă de la Lipsca.
Negustorul începe să le povestească musafirilor că a fost în străinătate, în Rusia,
Germania și Franța, iar acolo oamenii circulă cu trenul. Neștiind uni dintre ei ce
este un tren, negustorul le face o descriere iar ei se minunează. De asemenea el
descrie și obiceiul vestimentar al nemților, bărbați cu ceasornic și femei cu pălării.
Moș Leonte își exprimă dezacordul în privința purtării pălăriilor de către femei. Mai
departe,negustorul le descrie preparatele culinare pe care le-a întâlnit și
preocupările străinilor, cum ar fi teatrul, muzica și obiceiul de a bea bere.
Negustorul le spune că ceea ce a apreciat la nemți este faptul că pun mare preț pe
educație, iar atât băieții cât și fetele merg la școală. Comisul Ioniță spune că acest
obicei de a trimite fetele la școală trebuie să rămână doar al nemților. Toți ceilalți
îl aprobă.
Damian Cristișor își continuă istorisirea și spune că în timp ce se întorcea cu marfă
de la nemți, a fost oprit de vameșii din Moldova, cărora le-a oferit câte un baider,
astfel reușește să treacă cu bine granița. Din lunca Moldovei a ieșit un hoț care
cerea să-i dea toți banii pe care îi are. Negustorul îi răspunde că nu are bani, în
schimb îi oferă marfa: bijuterii, pânză pentru hainele de damă, dantele.
Considerând-o nepotrivită pentru el, hoțul îi cere altceva. Astfel Damian îi dă un
baider. Hoțul acceptă cu bucurie fularul și îl lasă în pace pe negustor.
Ajungând în Drăgușeni dă peste un supraveghetor căruia îi oferă,de asemenea,
un baider iar acesta primește mica atenție. Astfel reușeste negustorul să aibă
marfa intactă, pe care poate să o vândă. El afirmă că de acum încolo este hotărât
să-și găsească o soție și să se așeze la casa lui.
După ce termină de povestit, Damian Cristișor Lipscanul prinde la gătul Ancuței un
colier și o pupă pe obraji. Aceasta fuge spre han.

Orb sărac

Grupului de lângă focul de la Hanu Ancuței i se alătură o babă și un moș care era
un cerșetor orb și avea la el și un cimpoi. El le dezvăluie drumeților din jurul
focului că îi place să bea vin nou, să mănânce friptură de pui și să cânte la cimpoi,
de asemenea știe să spună și povești și istorisiri. Cerșetorul începe să le cântă
drumeților un cântec despre oi și anume „Miorița”. Orbul le mărturisește că a
învățat acest cântec de la niște baci, de pe la apa Prutului. Bacii l-au blestemat pe
acest orb ca să nu uite niciodată acest cântec și ori de câte ori va începe să cânte
din cimpoi, să înceapă mereu cu această baladă.
Orbul își continuă istorisirea și spune că după ce a trecut dincolo de Prut, a
cunoscut un cerșetor pe nume Ierofei, care se dădea drept orb doar pentru a
câstiga mila oamenilor și pentru a avea mult succes în această „afacere” a
cerșetoriei. Împreună cu Ierofei, bătrânul a trăit bine din cerșetorie. După ce
Ierofei moare, bătrânul ajunge la tătari dar fiindu-i dor de țara sa, se întoarce în
Moldova.
Aici află că satul pe care îl căuta el pe meleagurile Moldovei nu mai există pentru
că a fost strămutat de boieri. Mai departe, orbul întreabă de un han din vremea
copilăriei sale, unde făceau popas oamenii care mergeau la târg. Bătrânului i se
răspunde că acest han există și acuma și se numește Hanu Ancuței, iar drumeții
care merg la târgul Ieșului sau la Roman se opresc aici pentru a se odihni.
Aflăm în continuare că au trecut mulți ani de la acel eveniment, iar bătrânul se
află în prezent la han, deoarece este în drum spre Ieși, împreună cu baba Salomia,
unde se vor închina la moaștele Sfintei Paraschiva.
Orbul începe să le spună o poveste despre minunea înfăptuită de moaștele Sfintei
Paraschiva. Pe vremea când domnea Ducă-Vodă, antihristul, era mare sărăcie și
nenorocire în rândul oamenilor, deoarece Vodă le lua toate animalele și recoltele
din ogradă și hambare. La fel a procedat și la Hanu Ancuței. Săturându-se de
asuprirea lui Vodă, oamenii se plâng la racla Sfintei Paraschiva. După rugăciunea
sărmanilor, în ziua de 14 octombrie, racla s-a scuturat, cerul s-a întunecat, deși
era amiază, iar vântul a început să bată foarte tare iar până a doua zi s-au făcut
troiene de zăpadă. În noaptea acea, Ducă-Vodă a fost vizitat de un demon care i-a
spus să lase în lume toate bogățiile pentru că a venit vremea să moară. Speriindu-
se foarte tare, Ducă-Vodă încarcă într-o căruță toate bogățiile pe care le putea
duce aceasta și fuge într-un sat. Ajuns în acel sat, pe lângă viscol este prins și de
niște mercenari, care îi fură toată averea. Într-un final, Vodă, ajunge la Hanu
Ancuței și îi cere hangiței bătrâne să îi dea o cană cu lapte. Hangița nu îl
recunoaște și spune că nu are lapte pentru că le-a luat Ducă-Vodă vacile. Vodă
pleacă de la han și își găsește sfârșitul într-o râpă.
Terminând orbul povestea, Ancuța cea tânără îi spune că și mama ei îi spunea
această poveste. De asemenea, îl recunoaște și pe bătrânul orb, pe nume
Constandin, de care zicea mama ei că s-a rătăcit în lume.

Istorisirea Zahariei Fântânarul

Salomia atrage atenția drumeților asupra unui bătrân care nu a scos o vorbă toată seara. El se
numește Zaharia. Toți ce prezenți sunt curioși să afle povestea lui Zaharie Fântânarul, de pe vremea
tinereții sale.
Zaharia începe să le relateze întâmplarea și spune că atunci când era el tânăr, un boier, pe nume
Dimachi Mârza de la Păstrăveni îl însărcinează cu săparea unei fântâni, deoarece vrea să facă un
popas pentru vânătoarea ce se apropie și are nevoie de apă.
Povestea este relatată în continuare de Salomia. După ce găsește Zaharia locul potrivit pentru săpat
fântâna, îi spune boierului să îi scrie pe o bucată de hârtie băutura de care va beneficia la hanul
apropiat și să îi trimită mână de lucru pentru a putea săpa și construi fântâna. Boierul face
întocmai,astfel țiganii și cărăușii, se apucă de treabă, iar Zaharia stă într-un pat de frunzar și se uită
la muncitori în timp ce gustă câte-un pic dintr-un rachiu. După ce au săpat groapa pentru fântână,
coboară și el cu zidarii și începe zidirea. După ce au terminat fântâna vine boierul să guste apa.
Dimachi Mârza este mulțumit de munca prestată.
Auzind de vestea venerii lui Vodă, boierul le poruncește muncitorilor să se îngrijească de colibă. La
sosire domnitorul este primit de Zaharie cu apă proaspătă din fântână și de către familia boierului.
Dimachi Mârza avea o fată pe nume Aglaița. Ea era îndrăgostită de un fecior mazil de la Războieni,
Ilies Ursachi. Aglaița plângea și suspina din cauza iubirii ei pentru fecior și pentru a nu se face de
rușine în fața lui Vodă, boierul o duce în cămară.
A doua zi, după ce pleacă domnii la vânătoare, Zaharie află de la fata boierului că aceasta vrea să se
arunce în fântână pentru că nu mai poate trăi fără Ilies Ursachi. Zaharia o sfătuiește pe fată să nu se
omoare ci mai bine să vină cu Ilies la fântână iar el, Zaharie, o să-i ducă în colibă, iar când se va
întoarce vodă de la vânătoare să îi ceară, în genunchi și printre lacrimi, iertăciune.
Între timp, Vodă află de amărăciunea fetei și hotărăște să îi ajute pe tinerii îndrăgostiți. Zaharia,
urmând semnul cumpenei sale, a deschis ușa colibei unde se aflau ce doi tineri. Ei stăteau cu captele
aplecate și plângeau, implorând iertare. Vodă se miră de înțelepciunea cumpenei. Aglaița și Ilieș
Ursachi primesc sprijinul lui Vodă, domnitorul și soția sa devenind nașii lor.
După ce a terminat Lița Salomia de povestit, iapa răzășului necheză îngrozită și îi sperie pe toți.
Pentru a alunga duhul rău, Salomia scuipă de trei ori și își face cruce. După acest gest, drumeții se
simt în siguranță. Fiind obosiți adorm repede, iar comisul Ioniță uită că trebuia să spună o poveste
cum n-a mai auzit nimeni.