IREZISTIBIL

DEPENDENŢA DE TEHNOLOGIE ŞI
AFACERILE DIN SPATELE EI
-Adam Alter-

CAPITOLUL 8: ,,SUSPANS”

Coordonator: Student:

Aditi Anamaria Gheran Budu Lavinia (anul III gr.2)

Un microbuz derapează de pe un drum de munte şi se balansează pe muchia unei stânci.
Microbuzul este o carcasă goală fără scaune. Înăuntru se află unsprezece hoţi şi grămada lor de
aur furat. Bărbaţii se îngrămădesc într-un colţ, în timp ce aurul alunecă uşor în direcţia opusă,
dezechilibrând microbuzul şi trimiţându-l spre pieire. Unul dintre bărbaţi se târăşte încet spre
aur. Singurele sunete care se aud sunt târâitul lui, scârţâitul microbuzului şi şuierul vântului.
Ajunge la mai puţin de 60 de centimetri de aur, dar autobuzul se înclină şi mai mult şi aurul
alunecă mai departe decât poate el să ajungă. Apoi se întoarce pe spate, se uită la ceilalţi şi
spune calm: ,,Staţi o clipă, băieţi. Am o idee grozavă”. Povestea se termină.

Acest cadru reprezintă finalul, respectiv minutul 95 al filmului The Italian Job (1969). După
cum era de aşteptat, mii de cinefili au numit finalul ,,o mizerie pretenţioasă”, ,,oribil”, ,, o
prostie” sau chiar ,, ca o băutură acidulată complet răsuflată”. Acest final s-a dovedit a fi lipsa
unui final: un moment de suspans, la propriu şi la figurat. Problema era că spectatorii s-au
implicat în poveste timp de o oră şi jumătate şi, bineînţeles, se aşteptau la un deznodământ.

După 40 de ani, lituaniana Bluma Zeigarnik, psiholog, a dat pestea ceea ce numeşte puterea
suspansului. Aceasta se afla intr-o cafenea din Viena, când a observat că ospătarul care o servea
îşi amintea comenzile clienţilor cu o claritate supraomenească. Acesta reuşea sa-i spună
bucătarului toate felurile de mâncare comandate de mese cu numere diferite. Dar imediat ce
felurile de mancare ajungeau la mesele respective, le uita cu desăvârşire. Fiecare comandă avea
pentru chelner un moment de suspans inclus, care se rezolva în momentul în care felul potrivit
ajungea la clientul potrivit. Ospătarul îşi amintea de comenzile în curs de pregătire pentru ca nu-i
dădeau pace, îl sâcâiau. În momentul în care chelnerul ducea la masă fiecare comandă,
elementele de suspans ajungeau la un deznodământ şi mintea ii era liberă să se gandească la
viitoarele comenzi.

Zeigarnik a conceput un experiment pentru a dezvolta fenomenul suspansului şi a invitat un grup

de adulţi în laboratorul ei pentru a lucra la 20 de sarcini diferite. Unele dintre acestea erau
manuale (modelarea de figurine din lut) sau cognitive (sume aritmetice si puzzle-uri). Psihologul
le-a permis să ducă la bun sfâşit anumite sarcini, dar i-a întrerupt înainte să poată finaliza altele şi
i-a obligat să treacă mai departe, la următoarea sarcină. Participanţii nu erau încânţaţi de idee, ba
chiar se revoltau şi deveneau nervoşi, ceea ce demonstrează câtă tensiune generau acele
întreruperi. La sfârşit, Bluma le-a cerut să-şi amintească cât mai multe sarcini.
Rezultatele au fost următoarele: participanţii şi-au amintit cam de două ori mai multe sarcini
neterminate decât finalizate. La început Zeigarnik s-a întrebat daca nu cumva au fost mai
memorabile sarcinile neterminate pentru că participanţii au avut un aşa-zis şoc în momentul în
care aceasta i-a întrerupt. Ulterior, aceasta a realizat un experiment similar, din nou întrerupându-
şi participanţii, dar totuşi lăsându-i să ducă la bun sfârşit sarcina, iar efectul a dispărut. Nu
întreruperea a fost cauza memorării sarcinilor, ci mai degrabă tensiunea imposibilităţii de ale
termina. De fapt, sarcinile întrerupte, dar finalizate ulterior nu au fost mai memorabile decât cele
duse la bun sfârşit fără întreruperi. Rezultatele s-au sintetizat astfel: când subiectul îşi propune să
facă operaţiile impuse de una dintre sarcini, se dezvoltă în interiorul lui şi o cvasinevoie de
finalizare a sarcinii. Aceasta este ca fenomenul sistemelor în tensiune care tind spre starea de
echilibru. Finalizarea sarcinii înseamnă echilibrarea sistemului de tensiune sau eliminarea
cvasinevoii. Dacă o sarcină nu este dusă la bun sfarşit, atunci o stare de tensiune se menţine şi
cvasinevoia rămâne nesatisfacută. Aşa s-a născut Efectul Zeirganik: experienţele incomplete ne
ocupă mintea mult mai mult decât cele încheiate.

Efectul Zeirganik este prezent peste tot. Aici putem include si cântecele care ne rămân în cap –
melodii uşor de memorat pe care le auzim în minte iar şi iar. Acele cântece ajung la statutul de
cult pentru că induc elemente de suspans care nu se rezolvă niciodată. Aici putem vorbi despre
uriaşul succes muzical ,,September” din 1978 interpretat de formaţia Earth, Wind & Fire. O
melodie care îţi oferă energie şi care începe cu versul ,, Îţi aminteşti ce-a de-a 21-a noapte a lui
septembrie?”. În anul 2014, când a fost ce-a de-a 36-a aniversare a cântecului, un membru al
trupei a declarat într-un interviu faptul că oamenii se căsătoresc acum pe 21 septembrie. Bursa
înregistrează creşteri pe 21 septembrie, iar oamenii îi mulţumesc că s-au născut pe data de 21
septembrie. Acesta mai afirma şi faptul că este unul dintre cele mai populare cântece din istoria
muzicii până în prezent.

,,September” este un model reprezentativ pentru muzica disco clasică, dar în alte privinţe este
foarte neobişnuit. Multe cântece pop respectă o progresie circulară standard – se lansează ca o
rachetă, plutesc o vreme deasupra platformei de lansare şi în cele din urmă închid bucla melodică
prin întoarcerea pe Pământ. Lucrurile n-au stat aşa si pentru ,,September”. Are toate
caracteristicile unei ,,obsesii muzicale” : face o buclă pe care tot vrei să o auzi, aceeasi abordare
este folosită şi pentru tema principală a cântecului, pentru cor şi pentru refren. Tot continuă şi
continuă, de aici longetivitatea cântecului până in zilele noastre. Căutând melodia pe youtube,
am descoperit comentarii postate cu o lună în urmă, de genul ,,Cel mai bun cântec realizat
vreodată”. La aproape 40 de ani de la lansare, ,,September” încă se aude la nunţi si petreceri.
Chiar autorul cărţii afirmă faptul că s-a căsătorit pe data de 21 septembrie 2013 şi evident,
melodia a fost inclusă în program. Elementele de suspans din cântec nu sunt clarificate, dar unele
cântece rezistă în minţile noastre pentru că îşi elucidează elementele de suspans în feluri
neaşteptate şi creează dependenţă.

Serial

În octombrie 2014, postul naţional de radio a început să transmită Serial. Serial este un podcat de
jurnalism de investigaţie găzduit de Sarah Koenig, care relatează o poveste de non ficţiune pe
mai multe episoade, care s-a transmis două luni şi jumătate.

O echipă de jurnalişti, coordonaţi de Sarah, investigau dacă un elev de liceu din Baltimore,
Adnan Syed, fusese închis pe nedrept în 1999 pentru uciderea fostei sale iubite, Hae Min Lee.

Sarah şi echipa ei au lansat o buclă Zeigarnik, dar niciunul dintre ascultători nu ştia când va fi
închisă bucla (daca va fi închisă vreodata). Va fi dezvăluit adevăratul criminal în episodul trei?
În episodul următor? În ultimul episod? Niciodată?

După un an de interviuri şi cercetare riguroasă, ea şi echipa ei nu se apropiaseră deloc de

rezolvarea singurei întrebări care conta cu adevarat: cine o omorâse pe Hae Min Lee? Multe
episoade au inclus unul sau două interviuri cu Adnan, criminalul condamnat. Una dintre
cunoştinţele băiatului a încercat sa-i ofere un alibi, dar respectiva pistă s-a destrămat şi bucla a
rămas deschisă.

Mii de ascultători au descărcat ultimul episod pe 18 decembrie 2014, sperând că vor găsi un
răspuns, dar nu l-au găsit. Sarah credea că Adnan era nevinovat, dar a recunoscut că nu este
complet sigură. Emisiunea s-a încheiat, dar suspansul a rămas, iar ascultătorii au refuzat să
depăşească momentul. Aceştia au pus bazele unor grupuri de discuţii online şi s-au împărţit în
două tabere: cei care îl acuzau sau îl susţineau pe Syed.

Cea mai relevantă dovadă de implicare a publicului a fost pe data de 13 ianuarie 2015. Se
împlineau şaisprezece ani de la uciderea lui Hae Min Lee, iar moderatorii au comemorat-o prin
suspendarea activităţii de pe site timp de 24 de ore. Mulţi utilizatori au lăudat măsura, dar alţii au
intrat în sevraj după Serial. Un utilizator a recunoscut: ,,Uău, sunt dependent...ultimele 24 de ore
au fost dureroase şi am căzut în depresie”. Pentru respectivul, o zi fără site a fost o zi prea lungă.
Alţii au considerat că moderatorii nu aveau niciun drept să închidă site-ul fără motiv.

Şi în prezent, paginile dedicate emisiunii Serial continuă să genereze mesaje în fiecare zi. Bucla
suspansului s-ar închide în acest caz dacă cineva ar reuşi să-l descopere pe criminalul fetei, iar
paginile ar intra în declin. Precum şi în cazul autobuzului, suspansul ar înceta în mometul în care
am afla dacă autobuzul va cădea sau nu.
.

Care dintre paşii următori din suita de mai jos v-aţi aştepta să producă cea mai mare fericire în
rândul oamenilor?

Pasul 1: Să îţi doreşti ceva (mâncare, somn, sex, etc.)

Pasul 2: Să te întrebi dacă dorinţa va fi satisfăcută.

Pasul 3: Să ţi se satisfacă dorinţa.

Evident, răspunsul este pasul trei. Este pasul care i-a frustrat pe fani când The Italian Job, Serial
şi Clanul Soprano s-au terminat fără răspuns.

Însă, în anul 2011 Greg Berns şi trei colegi au iniţiat un studiu care solicita unui număr de 25 de
adulţi să ţină în gură un mic tub în timp ce stăteau culcaţi pe spate, într-un aparat de rezonanţă
magnetică.

Aparatul le analiza creierele, căutând dovezi ale plăcerii, în timp ce un cercetător le picura apă şi
suc de fructe prin tub. Cei mai mulţi dintre adulţi au preferat sucul în detrimentul apei, dar
creierul uman tratează şi sucul, şi apa drept mici recompense.

În jumătate de experiment picăturile au fost administrate în mod previzibil, la fiecare zece

secunde, cu alternanţă dintre apă şi suc.

Apoi, în partea a doua a studiului cercetătorii au adaugat elementul-surpriză. Acum adulţii nu

ştiau când vor primi recompense şi nici daca urma să fie suc sau apă.

Creierul participanţilor nu a reacţionat la fel în cea de-a doua parte. Caracterul previzibil din
prima parte a fost plăcut la început, dar şi-a pierdut savoarea. Nu a fost la fel în cea de-a doua
jumătate, în cazul seriei imprevizibile, care i-a captivat pe participanţi. Când recompensele erau
imprevizibile, participanţii se bucurau de ele mai mult şi au continuat să se bucure până la
sfârşitul experimentului. Fiorul aşteptării făcea ca întreaga experienţă să fie mai plăcută pentru
mai mult timp.
Gilt

Elementele de microsuspans au o influenţă şi în cadrul cumpărăturilor. În 2007, o echipă de

antrepenori a lansat gilt, o experienţă de shopping online. Site-ul Gilt şi aplicaţia promovează
soldări instant care durează fiecare, între una şi două zile.

Promoţiile sunt disponibile doar pentru membri şi includ haine de lux cu preţuri accesibile şi
bunuri pentru casă.

Promoţiile noi apar fără niciun avertisment, aşa că membrii accesează constant pagina. Fiecare
nouă reîncărcare a paginii generează un element de microsuspans.

Darleen Meier, care se ocupa de un blog despre lifestyle, a fost încântată când i-a fost aprobat
statutul de membru Gilt în 2010. Însă, la doar două luni, Darleen a simţit nevoia să scrie un
articol intitulat ,, Dependentă de Gilt”, Problema acesteia a devenit evidentă când s-a abţinut cu
greu să nu cumpere un scuter la un preţ bun. Relaţia lui Darleen cu Gilt a devenit mai intensă
după ce un semnal sonor a început să îi dea de veste de fiecare dată când apărea pe site o nouă
promoţie. Darleen indiferent de ce făcea, se oprea pentru a se uita pe site. Uneori aceasta oprea
maşina pe marginea drumului când era notificată cu privire la un comision. Totuşi Meier nu era
singura. Grupurile de discuţii din mediul online erau pline de dependenţi de cumpărături care
căutau ajutor. Pe o reţea de socializare pe o reţea socială pentru marii pasionaţi de cumpărături,
Cassandra22007 recunoştea că este dependentă de Gilt şi de alte aşa-zise site-uri cu oferte.

Cee ace este îngrijorător la comportamentul Cassandrei este că nu cumpăra hainele pentru că
avea nevoie de ele. Gilt nu le oferea cumpărătorilor ca Darleen şi Cassandra produse pe care nu
le-ar fi putut găsi nicăieri în altă parte – le oferea o serie de microelemente de suspans care
făceau ca acţiunea de a vâna acele produse sa dea o dependenţă profundă.

Netflix

În august 2012, NETFLIX a adăugat o nouă funcţie subtilă numită ,,post-play”.

Respectiv, când vizionezi un serial sau un conţinut cu mai multe episoade, funcţia de post-play
va afişa o numărătoare inversă înainte de a reda automat următorul episod. Iar dacă vizionezi
toate episoadele disponibile, funcţia va reda titluri similare, care cred ca ne-ar plăcea.
Asta transformă un sezon de 10-13 episoade într-un singur film de treisprezece ore. Dacă
episodul anterior ne-a lăsat în suspans, tot ce trebuie să facem este să stăm pe loc în timp ce
următorul episod incepe să dezvăluie, iar suspansul se stinge de la sine.

Înainte de această funcţie trebuia să decizi dacă te uiţi la următorul episod, acum trebuie să decizi
să nu urmăreşti următorul episod. Poate nu pare, dar diferenţa este enormă. Acest lucru se
ilustrează şi de celebrul studiu privind rata donatorilor de organe.

Atunci când încep sa conducă, adulţilor li se cere să se hotărască dacă vor să devină donatori de
organe. Psihologii Eric Johnson şi Dan Goldtein au observat că ratele donării de organe din
Europa variau semnificativ de la ţară la ţară. În Danemarca, procentul era de 4%, în Suedia era
86%, în Germania 12%, în Austria aproximativ 100%, în Olanda 28%, iar în Belgia 98%.

De ce unele ţări sunt mai dispuse decât altele să doneze?

Răspunsul avea de-a face cu o simplă ajustare semantică. Unele ţări le solicitau şoferilor să
opteze prin bifarea unei căsuţe:

Dacă sunteţi dispus să vă donaţi organele, vă rog să bifaţi această căsuţă.

Nu e genul de întrebare la care să răspundem fără să ne gândim puţin, aşa că mulţi dintre noi
alegem calea celei mai mici rezistenţe şi nu bifăm căsuţa, continuându-ne vieţile. Exact aşa au
pus întrebarea ţări ca Danemarca, Germania, Olanda – toate aveau rate mici pentru donaţii.

Ţări ca Suedia, Austria şi Belgia le cer şoferilor să aleagă daca vor să nu îşi doneze organele, iar
în acest caz să bifeze căsuţa:

Dacă NU sunteţi dispuşi să vă donaţi organele, vă rugăm să bifaţi această căsuţă.

Singura diferenţă în acest caz este că oamenii sunt în mod implicit donatori. Ei trebuie să bifeze
în mod activ o căsuţă pentru a se scoate din lista donatorilor. Tot este o decizie importantă şi
oamenii tot aleg în mod obişnuit să nu bifeze.

Din august 2012, spectatorii Netflix trebuiau să opteze sa nu se mai uite la încă un episod. Mulţi
au ales să nu facă nimic şi, cu gura căscată, au început să se uite la cel de-al optulea episod la
rând. Cei mai mulţi dintre indivizii care urmăresc compulsiv seriale termină primul sezon în 4-6
zile. Un sezon care la un moment dat se întinde pe luni întregi acum este consumat în mai puţin
de o săptămână, cu o medie de 2-2,5 ore pe zi.
Ca o concluzie, putem spune că suspansul este unul dintre elementele cheie din viețile noastre.
Suspansul pe care ni-l provoacă curiozitatea a ce se va întâmpla mâine sau peste un anumit timp,
suspansul despre care am vorbit anterior, pe care ni-l oferă filmele și muzica, suspansul pe care-l
avem an de an când suntem copii gândindu-ne dacă Moș Crăciun ne va lăsa sub brad cadoul mult
dorit, suspansul dinaintea zilei de salariu, uneori, din nefericire, suspansul pe care ni-l pune în
față o boală sau un necaz; toate acestea, pe lângă nenumărate alte cazuri, ne caracterizează
viețile, ne fac să ne trăim viața mult mai intens, neștiind ce ne rezervă viitorul. Fără clipe de
suspans putem spune fără îndoială că viața ar fi monotonă și fără sens.