A buzei tale coapte, amorul meu; Zăpada sânului eu am furat -o, De ea mi-am răcorit suflarea eu; Ah, unde ești, demonico, curato, Ah, unde ești să mor la sânul tău!
Ce sunt eu azi? o frunză, o nimică.
Și-mi pare că am fost un împărat; Simțirea care sufletu -mi despică E ca și când o lume mi -a furat; Ah, mierea buzei tale, păsărică, Am nebunit de când o am gustat!
Ah, cum nu ești, să -ți mistuiesc viața,
Să-ți beau tot sufletul din gura ta, Să-ți sorb lumina pân- ce-or fi de gheață Frumoșii-ți ochi să-ți devastez așa Tot ce tu ai frumos... o, mă învață Să te ucid cu respirarea mea!
Să murim amândoi... La ce trăiesc eu,
La ce trăiești tu pe a lumii spume? Sărmane inimi închegate -n vreme, Sărmane patimi aruncate-n lume; Ah, să murim, nu plânge, nu te teme. Că undeva s-afla al nostru nume!
Încet, încet ... să ne culcăm în raclă,
Încet de pe pământ ne -om furișa. O, stinge a privirei tale faclă, Închide ochii tăi... așa, așa; Ce bine e să dormi adânc în rac lă, Să dormi adânc, să nu mai știi ceva.
Iubito, vremea-n loc să steie,
Să stingă universu -ntreg în noi: O rază încă, încă o scânteie, Ș-apoi dispare tot... ș -apoi, ș-apoi Simt încă gândul tău iubit, femeie, Ș-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi. ANTON PANN
Doi cu picioare oloage mergând şi -ajungând un deal,
Unu-ncepu să se roage când se odihnea supt mal: - Doamne, dacă ai putere să faci minune din cer, Împlineşte a mea vrere la păsul meu ce îţi cer: Sloboade de sus acuma înaintea mea un cal, Să-ncalec pe dânsul numa până voi sui ast deal. Cellalt începu să zică: - Ce spui, prietenul meu? Nu îţi este ţie frică şi mânii pe Dumnezeu? Vai! Nu-ndrăzni, frăţioare, asfel de vorbă să zici, Vrun tresnet să nu pogoare să ne omoare aici. Tocma când vorbea aceste, dodată s -au pomenit Că-n spate-le fără veste un înarmat a venit, P-o iapă slabă călare, c -un mânz bolnav după ea Şi îi sili ca-n spinare pe bolnavul mânz să -l ia, Dând cu un bici, ca mai tare să -l puie pe acel deal; Ş-aşa, în loc de călare, ruga -l făcu pe el cal.