Adrian Pătruţ, „Ştiinţă, Chimie, Nanoclusteri”, Ed.

Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007

„Acuzaţia de mecanicism, potrivit căreia ştiinţa ar descrie un Univers de tip orologiu laplacian, în care întregul
se reduce doar la suma părţilor, putea fi valabilă pentru vechiul model de tip cartezian-newtonian. Însă modelul
ştiinţific actual, care include mecanica cuantică, cele două teorii ale relativităţii, noile rezultate din astrofizică
şi cosmologie, respectiv din biologie şi genetică, nu mai este în niciun caz unul mecanicist iar „ceasornicarul
orb", denumit astfel după titlul cărţii lui Richard Dawins The Blind Watchmaker (1986), pare să ne fi părăsit
definitiv.Şi totuşi, chiar dacă Universul holistic etajat, cu un nivel superior creator, fie el divin sau nu, propus
de către spiritualitate, nu pare viabil, mai rămîne o posibilitate pentru a salva ceva din afirmaţiile sale. Şi
anume, că nivelele conştiinţei şi Realitatea de ordin superior, la fel ca şi tărîmurile fantastice şi entităţile
supranaturale descrise de către filosofia perenă, să existe într-un anumit fel, care este însă diferit de existenţa
continuă şi permanentă a Realităţii fizice. Ele ar putea exista sub forma unor Realităţi virtuale, lipsite de
relevanţă pentru omul obişnuit aflat în stare de veghe, dar care pot fi accesate, activate şi explorate de către
subiecţi dotaţi aflaţi în stări modificate ale conştiinţei."

FENOMENUL GLOBAL
POLIMORF* SI ARHETIPURILE
OMENIRII
CRISTIAN MURESANU·JOI, 25 APRILIE 2019·13 MINUTE

AUTOR: prof. Adrian Pătruţ

Tot mai mulţi cercetători, printre care şi fizicianul William Tiller, şef al Departamentului
de Ştiinţa Materialelor din cadrul Universităţii Stanford, sunt convinşi că realitatea
înconjurătoare este similară „holodeck-ului” din serialul TV „Star Trek Generaţia
Următoare”, în care toate dorinţele cu substrat material puteau fi „materializate” din
computer. Tiller crede că Universul este rezultatul integrat al manifestării tuturor
lucrurilor vii. În opinia sa, el există pentru ca noi să realizăm experienţe, sau după cum
spunea un alt savant: „Universul s-a născut pentru ca să existe observatori”.

* Denumire introdusă în studiile şi cărţile sale de prof. Adrian Pătruţ

Ceea ce ştiinţa cunoaşte este aşa-numitul set de legi generale (normale), care descriu şi
ilustrează majoritatea fenomenelor şi proceselor întâlnite şi recunoscute de om. Mult mai
recent, s-a formulat ipoteza conform căreia în natură se manifestă ocazional aşa-numitele
legi speciale (anomale – de la anomalii, fenomene anomale), care au acţiune discretă,
limitată în spaţiu şi timp, proprietăţi cu totul neobişnuite şi mecanisme necunoscute
generând fenomene anomale.

Numeroase asemenea fenomene s-ar datora manifestării acestui set de legi speciale,
începând de la aşa-numitele întâlniri de gradul 3, abducţii, până la apariţiile mariale etc,
cu influenţa, cel puţin parţială, a minţii sau conştiinţei martorilor. În acest context, s-a
formulat o nouă ipoteză de actualitate şi anume fenomenul global polimorf. Probabil că
acesta este asociat cu conştiinţa umană. În principiu există două posibilităţi:

1. Fenomenul global polimorf este un subprodus colectiv al minţii umane, al cărui

rol este deocamdată dificil de precizat,

2. Fenomenul global polimorf este un fenomen independent, probabil natural şi

inteligent, dar nu un produs sau subprodus biologic, care se manifestă prin
interacţiune cu o conştiinţă umană.

Istoria şi evoluţia Universului, a Pământului, a vieţii şi a omului este rezultatul exclusiv al

setului de legi generale (normale), care acţionează aleator (şi nu preferenţial), la scară
individuală, respectiv statistic la scară mare.

Multe încercări de a formula teorii generale şi imbatabile, de a elabora modele ale

manifestărilor considerate paranormale, anomale sau insolite sunt sortite eşecului. Cu
toate acestea, existenţa legilor discrete şi a manifestărilor este reală, dar nu poate fi
explicată. Faptul că un pahar spart nu se poate recompune din cioburi sau că nu putem
întineri la voinţă, arată că setul de legi speciale are acţiune locală şi preferenţială strict
limitată. Trăim într-o lume dominată aproape exclusiv de fenomene şi legi normale, iar
insolitul şi neconvenţionalul sunt o excepţie şi nicidecum o regulă în viaţa noastră1.

Fenomenul global polimorf se manifestă preponderent prin următoarele 4 tipologii larg

răspândite şi cunoscute: a) Balls of light (lumini nocturne neidentificate, b) Abducţii şi
fenomene OZN, c) Apariţiile mariale (manifestări din arhetipul religios) şi d)
Cropcircles (pictogramele din lanurile de cereale). În drumul ei către răspunsurile
arzătoare ale celor 4 (sau mai multe) întrebări existenţiale (Cine suntem, De unde venim,
Încotro ne îndreptăm şi Ce este dincolo de moarte), omenirea a creat 4 arhetipuri, în care
se încadrează aproape fiecare fiinţă umană.

Ştiinţa a afirmat că există o singură realitate, continuă şi permanentă, şi anume, realitatea

în care trăim şi care este aceeaşi pentru toţi şi care apare pentru toţi oamenii în starea
comună a conştiinţei. Dar, un număr tot mai mare de oameni, care se simt nemulţumiţi de
ceea ce le oferă această unică realitate, continuă şi permanentă, apelează la mijloace
artificiale precum tehnici psihofizice şi/sau substanţe halucinogene, pentru a-şi induce o
stare modificată a conştiinţei.

În această stare modificată a conştiinţei apar realităţi alternante, diferite, discontinue şi cu

durată limitată în timp. În momentul în care se manifestă aceste realităţi alternante, ele
sunt la fel de vii şi prezente ca şi realitatea din starea comună a conştiinţei, după care ele
dispar ca şi când nici nu ar fi existat vreodată. Aceste realităţi nu sunt ale tuturor ci doar
ale celor care împărtăşesc un anumit segment al acesteia.

Există 4 arhetipuri generate de mintea umană în starea modificată a conştiinţei: Arhetipul

Creştin, Arhetipul Islamic, Arhetipul Alice în Ţara Minunilor, Arhetipul Godzilla.

Arhetipul Creştin

Studiile realizate pe subiecţi care au consumat halucinogene (LSD, mescalină, etc), au

revelat faptul că cei mai mulţi pătrund într-o realitate creştină, bazată pe un arhetip creat
de mii de ani, şi foarte mulţi cred în acel arhetip, iar în anumite situaţii le pot apărea
stigmate, viziuni ale fecioarei Maria, Isus, iar lucrul cel mai şocant a fost acela că
rezultatele ştiinţifice demonstrează că arhetipul religios poate fi indus şi cu substanţe
halucinogene. Subiecţii pot avea percepţii ale “iadului” sau “paradisului” celest, care nu
sunt altceva decât aspecte ale unui arhetip de tip creştin. Stanislav Grof din Cehia, a făcut
experimente în perioada anilor 1970, observând că doar câteva miligrame/kg corp de
mescalină sau alte substanţe halucinogene, generează la foarte mulţi subiecţi, percepţia
unor “iaduri” sau “paradisuri” induse. Evident, arhetipul creştin se manifestă şi fără
folosirea substanţelor halucinogene, fiind prezent în viaţa reală a miliarde de oameni. În
baza acestui arhetip, oamenii urmează ritualurile, practică dogma religioasă şi se declară
adepţi ai unei anumite religii creştine.

Arhetipul Islamic

Acesta e al doilea arhetip, generat de aşa numitul “Grupul celor 100” al lui John C. Lilly
(https://en.wikipedia.org/wiki/John_C._Lilly), care a fost admis în SUA pentru a face
studii pe substanţe psichedelice. Subiecţii au fost supuşi unor experimente medicale,
folosindu-se substanţe psichedelice. Subiecţii au avut percepţia Muntelui lui Pilat,
sacrificiile, etc., adică, realitatea de tip islamic, bazată pe arhetipul patriarhului exigent,
călăuzitor al destinului (calea spre rai şi spre iad), iubitor de înţelepciune divină şi nu de
lucruri materiale, eroul de sacrificiu care pentru binele pământenilor a pătruns în
chinurile încercărilor din lumea spirituală. Evident, arhetipul islamic se manifestă şi fără
folosirea substanţelor halucinogene, fiind prezent în viaţa reală a miliarde de oameni. În
baza acestui arhetip, oamenii urmează ritualurile, practică dogma religioasă şi se declară
adepţi ai unei anumite forme de religie islamică.

Arhetipul Alice în Ţara Minunilor

Acest arhetip s-a consolidat în urma apariţei cărţii scrisă de autorul britanic Lewis Carroll
în 1865. Povestea se bucură de o popularitate constantă atât în rândul copiilor, cât şi a
adulţilor. Cartea este considerată unul dintre cele mai bune exemple a literaturii
absurdului. Arhetipul a putut fi accesat în stări modificate ale conştiinţei, folosindu-se
substanţele halucinogene. Arhetipul rezonează suficient de puternic pentru a influenţa
remake-urile multor filme artistice cu acelaşi titlu. Multe alte filme care sunt refăcute şi
rejucate se încadrează altor arhetipuri secundare, de mai mică influenţă, care au cerere
mare de la public.

Arhetipul Godzilla

Godzilla a fost monstrul care a terifiat America şi care a fost creat pentru a-I pedepsi pe
americani de atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki. Persoanele care au urmat
acest arhetip au susţinut că pierderea religiei, în general, a fost resimţită ca o mare
pierdere pentru rasa umană. Pierderea speranţei şi a credinţei, în orice religie, a condus
întotdeauna la o creştere a unor culte, inclusiv la cultul Godzilla / Nuclear, care a condus
la sinucideri extremiste în masă, împreună cu zeci de mii de oameni care au dispărut în
timpul folosirii focoaselor nucleare în Statele Unite. După premiera filmului Godzilla,
primul film creat imediat după atacul nuclear, oamenii fugeau speriaţi, şi aveau coşmare
cu Godzilla în timpul nopţii. Arhetipul rezonează suficient de puternic pentru a influenţa
remake-urile multor filme artistice, purtând titlul Godzilla.

Acestea sunt cele 4 arhetipuri ale realităţilor alternate, care par a fi la fel de reale ca şi
realitatea continuă şi permanentă din starea comună a conştiinţei. Aceste 4 realităţi
alternate se pot manifesta în stările modificate ale conştiinţei, generate atât prin tehnici
psihofizice cât şi cu ajutorul substanţelor halucinogene de tip LSD. Cele mai cunoscute
tehnici care nu apelează la substanţele halucinogene sunt tehnicile holotropice, respiraţie
holotropică, euritmie, meditaţie elaborate de Stanislav Grof.

ARHETIPURI SECUNDARE

În afară de aceste 4 realităţi alternante, discontinue şi limitate în timp, general valabile în

cea mai mare parte a populaţiei globului, mai există realităţi alternante, discontinue şi
limitate atât în timp, cât şi în arealul geografic, precum arhetipul grupării clujene de
antropozofie condusă de Oancea. Unii membri făceau experienţe extracorporale de mai
multe ore şi uneori chiar 48 de ore, iar în una din aceste experienţe subiectul a revenit în
corpul său după 48 de ore, având o temperatură corporală de 24 grade C. Subiectul a avut
nevoie de câteva ore pentru a îşi putea reîncălzi corpul şi a fi capabil să facă mişcări.
Scopul experimentelor a fost de a construi toţi împreună o locaţie astrală numit “templu”,
care să devină un loc de refugiu şi siguranţă pentru toţi cei care practică
extracorporalitatea. Cu cât această realitate alternantă devenea mai des accesată cu atât ea
devenea mai puternică, asemenea unui “internet” astral, accesat de cât mai mulţi subiecţi,
un timp cât mai lung posibil. Astfel, o realitate alternantă devine cu atât mai “reală” cu
cât ea este accesată mai des şi mai mult, iar cel care o accesează va fi supus legilor care
se manifestă în acea realitate.
Un alt arhetip târziu, al unei realităţi mitologice pe areal geografic restrâns este Dracula,
una din cele mai mari tîmpenii ale timpurilor moderne.

Arhetipul sacrificiului este un alt exemplu de arhetip secundar, născut din cel religios.
“Caracteristic acţiunii sacre îi este faptul de a se exercita cu privire la fiinţele sau forţele
la care nu se poate ajunge prin experienţă senzorială. De aici decurge caracterul ei
mistic: deşi se împlineşte în lumea vizibilă, ea pretinde a acţiona asupra lumii invizibile
sau a o influenţa într-un fel oarecare. Nu contează faptul că această lume a forţelor în
care ea vrea să pătrundă este mai mult sau mai puţin ori în întregime o lume a visului;
este lumea credinţei, iar credinţa proclamă realitatea lucrurilor care nu se pot vedea. …
Zeus n-a existat niciodată, dar acest fapt nu a împiedicat pe nimeni să-i jertfească o
mulţime de tauri şi nici să se creadă că lui Zeus i-a plăcut acest lucru. Sacrificiul este o
acţiune mistică, avînd o eficacitate neverificabilă. Efectul urmărit nu are dimensiune şi
nici vreun raport real cu mijloacele utilizate pentru a-l produce. Pîinea şi vinul din
sacrificiul creştin sînt pîine şi vin; prin propria lor virtute nu l-ar putea oferi pe Cristos
Nemuritorul. Ceea ce leagă actul material al sacrificiului de efectul care i se atribuie,
suportul credinţei, este o analogie, o asemănare percepută şi dorită între acest act şi
acest efect. Se consideră că acţiunea sacră, care nu-şi produce obiectul nici imediat şi
nici prin experienţă, operează în mod invizibil, pe calea unui simulacru. Această acţiune
este reprezentativă, ea înfăţişează ceea ce ar voi să îndeplinească şi îşi închipuie că a
îndeplinit înfăţişînd. .... Întrucît reprezentarea prin figuri este nu doar forma care
convine, ci care se şi impune acţiunii sacre – care este sau, cel puţin, ni se pare a fi
adesea şi în bună parte o ficţiune conştientă – constituie forma naturală a credinţei care
se satisface (nu îndrăznim să spunem: care se autoiluzionează prin imaginile create de
ea însăşi în acest scop).” (Alfred Loisy, “Sacrificiul. Eseu diacronic, Traducere
realizată după ediţia Essai historique sur le sacrifice, Paris, Nourry, 1920, Casa
Editorială Demiurg Iaşi, 2018)

Cazurile de nerespectare a regulilor unei realităţi alternante sunt specifice mai ales (dar
nu numai), arhetipului religios iar consecinţa care rezultă este descrisă prin numeroasele
cazuri de posesie demonică. Astfel, cazurile de posesie demonică creează un arhetip
născut din arhetipul creştin, prin nerespectarea regulilor acestuia.

În concluzie, există o lume reală, a unei singure realităţi, continuă şi permanentă, şi

anume, realitatea în care trăim şi care este aceeaşi pentru toţi şi care apare pentru toţi
oamenii în starea comună a conştiinţei, dar mai există o lume, cea a poveştilor, miturilor,
legendelor, care poate fi accesată de persoane în stări modificate ale conştiinţei.
Realităţile alternative nu se referă neapărat doar la timpul prezent ci pot să se manifeste
sub forma unor scenarii posibile ale viitorului omenirii. Astfel, avem 4 scenarii ale
realităţilor viitoare alternative, de evoluţie şi existenţă a omenirii, născute din stările
modificate ale conştiinţei. Acestea au fost obţinute printr-un fenomen opus regresiei
temporale şi anume progresie temporală, maxim 24.000 de ani în viitor, (evident doar în
stările modificate ale conştiinţei).

Ele ar fi următoarele: Scenariul realităţii alternante viitoare ale postdezastrului nuclear,

Scenariul cavernelor de oţel ale lui Isaac Asimov, Scenariul cuceririi spaţiului cosmic
al lui Isaac Asimov şi Scenariul hipertehnologic al omenirii.

Scenariul realităţii alternante viitoare ale postdezastrului nuclear

În acest scenariu oamenii îşi reconstruiesc societatea, se readaptează mediului, unii

suferă mutaţii neobişnuite, etc.

Scenariul cavernelor de oţel ale lui Isaac Asimov

În acest scenariu oamenii se retrag în interiorul pământului, îşi construiesc habitate

specializate pentru un trai lipsit de lumina Soarelui, etc.

Scenariul cuceririi spaţiului cosmic al lui Isaac Asimov

În acest scenariu omenirea a ajuns la convieţuirea în oraşe spaţiale, orbitând sau nu

Terra, putându-se deplasa spre alte sisteme solare. Există noi sisteme sociale precum
federaţii galactice, un fel de scenariu Star Trek.

Scenariul hipertehnologic al omenirii

În acest scenariu oamenii trăiesc într-o lume a bunăstării totale, automatele fac totul
pentru ei, toate dorinţele lor sunt împlinite moment de moment.

Toate aceste scenarii se manifestă în stările modificate ale conştiinţei, obţinute prin
progresie în viitor până în anul 24.000 era noastră, iar peste această perioadă de timp nu
mai există nicio revelaţie de niciun fel în indiferent ce stare modificată a conştiinţei s-ar
putea accesa. Psihologii folosesc regresia conştientă sau hipnotică a pacientului, spre
perioada copilăriei, în vederea soluţionării anumitor probleme care au rămas active
datorită unor evenimente traumatice din copilărie, iar prin conştientizarea acestui
eveniment se putea vindeca de fobia, anxietatea sau obsesia care se manifesta în prezent.
Cam 50% din cazuri pot fi soluţionate prin metoda psihologică descrisă, care are la bază
regresia temporală în viaţa prezentă.

Restul de 30% din cazuri (sau mai puţine), pot fi soluţionate sau ameliorate prin regresie
temporală în “vieţi” anterioare (considerate a fi metode pseudoştiinţifice), descoperindu-
se că o anumită cauză a unei traume prezente se afla în una sau mai multe “vieţi”
anterioare. Se presupune că aceste regresii pot fi induse pe cale hipnotică, iar un
hipnotizator foarte bun ar reuşi să îi “conducă” pe subiecţi, până în maxim 4-5-6 vieţi
anterioare. Subiecţii întâi manifestă o voce diferită, apoi vorbesc într-o altă limbă, etc. Nu
contează dacă fenomenul vieţilor anterioare este real sau nu, adică dacă el ar putea fi
încadrat într-o realitate trecută ce face parte din acea singură realitate, continuă şi
permanentă, aceeaşi pentru toţi şi care apare pentru toţi oamenii în starea comună a
conştiinţei sau, sub nicio formă el nu ar putea fi integrat în aceasta. Tot ceea ce contează,
în acest caz, este doar efectul terapeutic.

Mai există o categorie de aproximativ 20% din cazurile de fobie, obsesii, traume care au
putut fi rezolvate sau ameliorate prin aşa-numita progresie în vieţi viitoare (considerată a
fi tot o metodă pseudoştiinţifice), descoperindu-se cauze ale unor traume din una sau mai
multe, până la maxim 10-20 de vieţi viitoare, neputându-se niciodată depăşi anul 24.000
era noastră. Tot ceea ce contează, şi în acest caz, este doar efectul terapeutic şi nu cât de
real este. Oamenii au nevoie de amăgiri şi poveşti, să creadă în indiferent ce, fără să
conteze absolut deloc dacă acel lucru are sau nu vreun fundament din acea unică realitate,
continuă şi permanentă, aceeaşi pentru toţi şi care apare pentru toţi oamenii în starea
comună a conştiinţei. Oamenii au nevoie ca mintea lor să fie amăgită cu ceva anume. Nu
contează dacă amăgirea e reală sau nu.