Vegetația de pădure din România

Contents
Introducere .................................................................................................................................................... 2
I. Etajul pădurilor nemorale ...................................................................................................................... 3
I.1 Subetajul gorunetelor........................................................................................................................ 3
I.2 Subetajul făgetelor ............................................................................................................................ 4
II. Etajul pădurilor boreale ........................................................................................................................ 5
III. Etajul subalpin...................................................................................................................................... 6
III.1 Subetajul rariştilor ......................................................................................................................... 7
III.2 Subetajul tufărişurilor ................................................................................................................... 7
IV. Etajul alpin ............................................................................................................................................ 8
Bibliografie ................................................................................................................................................... 9
Introducere

Vegetaţia României este constituită din totalitatea speciilor floristice distribuite diferit în
teritoriu, în funcție de condițiile pedoclimatice. Condițiile climatice, dublate de sol, se remarcă
prin manifestarea unei duble zonalităţi. Astfel, este vorba despre o zonalitate latitudinală
(orizontală), dublată de o zonalitate altitudinală. În anumite condiții, zonalitatea latitudinală, se
manifestă și în longitudine. Anumite specii vegetale, sunt caracterizate prin relaţia cu anumiţi
factori de mediu, ieşind din sfera zonalității. Aceste specii formează vegetația azonală,și
intrazonală. La nivelul întregii țări, vegetația cuprinde un număr total de 3350 de specii, grupate
în genuri, familii și clase floristice. Provenienţa acestor elemente floristice, este diferită. Cele mai
numeroase sunt speciile europene și euro-asiatice, la care se adaugă specii nordice și alpine, sudice
și sud-estice, mediteraneene și sub mediteraneene, atlantice, pontice, endemic, acventive și
cosmopolite. Vegetaţia României, grupează diferit, speciile floristice, în cadrul unor formațiuni
vegetale, remarcate prin prezenţa speciilor ierboase, a tufărişurilor, și a speciilor arborescente.

Vegetaţia de pădure este majoritar constituită din specii arborescente, la care se adaugă specii
arbustive dar și ierboase, care formează vegetația parter. Vegetaţia de pădure s-a diminuat
considerabil îndeosebi începând cu secolele 17-18 ajungând astăzi la o pondere de 26% din
teritoriul țării. Vegetaţia de pădure din România, este alcătuită din circa 200 specii de arbori, la
care se adaugă circa 1200 specii ierboase plus alte specii inferioare de ciuperci, muşchi, licheni și
alge. Vegetaţia de pădure începe din zona de silvostepă, continuă cu zona pădurilor de foioase,
formând așa numita zonă a pădurilor nemorale, la care se adaugă padurile de conifer, trecerea la
etajul subalpin făcându-se în pădurile de la limita superioară, care prezintă arbori rari și tufărişuri.
 Sursă: http://traseeromania.ro/wiki/zonele-de-padure-ale-romaniei/

I. Etajul pădurilor nemorale

Etajul pădurilor de foioase se extinde până la 1200-1400 m altitudine, pe cea mai mare parte din
teritoriul ţării (40%), în dealuri, podişuri şi munţi joşi şi mijlocii. Până la aproximativ 600-700 m
altitudine, se remarcă prezenţa gorunului, iar până la 1200-1400 m este caracteristic fagul, cu o
fâşie de tranziţie gorun-fag la partea inferioară şi o fâşie de amestec fag-conifere la partea
superioară.

I.1 Subetajul gorunetelor

Sunt (păduri de gorun şi de amestec cu gorun) se desfăşoară aproape exclusiv în dealuri şi
podişuri, cu relief fragmentat, între altitudinile de 200-300 m şi 600-700 m, în Podişul
Transilvaniei, Dealurile Vestice (între Crişul Alb şi Mureş), Podişul Getic, Subcarpaţi, Podişul
Moldovei, nordul Dobrogei şi chiar sudul Munţilor Banatului. Pădurile sunt constituite aproape
în exclusivitate din gorun (Quercus petraea – în Podişul Transilvaniei şi dealurile mai înalte din
regiunile pericarpatice, Q. dalechampii – în Dobrogea şi estul Podişului Moldovei, Q. polycarpa –
în Oltenia şi sudul Banatului). În puţine exemplare mai pot apărea stejarul pedunculat (Quercus
robur), fagul (Fagus silvatica), carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata, T. platyphillos),
cerul (Quercus cerris) şi gârniţa (Quercus frainetto), iar în regiunile cu un climat mai blând,
cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus) şi chiar stejarul pufos (Quercus
pubescens). Stratul de arbuşti este alcătuit din alun (Corylus avellana), gherghinar (Crataegus
monogyna), vonicer (Evonymus europaea), lemn râios (Evonymus verrucosa), corn (Cornus mas),
sânger (Cornus sanguinea), soc (Sambucus nigra), clocotiş (Staphylea pinnata), iar în Dobrogea şi
Banat, din scumpie (Cotynus coggygria). Vegetaţia ierboasă este formată din flora de mull –
vinariţa (Asperula odorata), sănişoara (Sanicula europaea), trepădătoarea (Mercurialis perrenis),
urzica moartă galbenă (Lamium galeobdolon), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), laptele
câinelui (Euphorbia amygdaloides) - la care se asociază unele specii de graminee: obsiga
(Brachipodium silvaticum), mărgeluşa (Melica uniflora), golomăţul (Dactylis glomerata). Se
adaugă flora acidofilă, în care predomină rogozul (Carex pilosa) şi horşti (Luzula nemorosa).
Pajiştile sunt dominate de păruşcă (Agrostis tenuis).

Gorun. Sursă: https://www.proalpin.ro/blog/feeria-padurilor-romaniei-padurea-de-stejar/

I.2 Subetajul făgetelor

Sunt (păduri de fag şi de amestec de fag cu răşinoase) se întâlneşte în special în Carpaţii Curburii,
Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali, dar şi în dealurile înalte. Se găseşte între altitudinile
de 400-500 m şi 1400-1450 m.

Pădurile de fag prezintă o mare diversitate şi se întâlnesc în trei fâşii distincte: făgete de mare
altitudine (1250-1450 m), făgete montane (600-1250 m) şi făgete colinare (400-800 m). Predomină
fagul (Fagus sylvatica var. sylvatica, în cea mai mare parte a ţării şi Fagus sylvatica var. moesiaca,
în sudul ţării – Munţii Banatului, Podişul şi Subcarpaţii Getici). Se mai asociază, în puţine
exemplare, paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), ulmul de munte (Ulmus glabra), bradul
(Abies alba), molidul (Picea abies), plopul tremurător (Populus tremula), mesteacănul (Betula
pendula), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus).

Arbuştii lipsesc sau sunt slab dezvoltaţi, întâlnindu-se mai ales vonicerul (Evonymus europaea),
socul roşu (Sambucus racemosa), tulichina (Daphne mezereum), caprifoiul (Lonicera xylosteum),
la munte şi alun (Corylus avellana), soc negru (Sambucus nigra), corn (Cornus mas), lemn câinesc
(Ligustrum vulgare), sânger (Cornus sanguinea), clocotiş (Staphylea pinnata), la dealuri.

Stratul inferior, al ierburilor, este destul de variat: mur (Rubus hirtus), leurdă (Allium ursinum),
păiuş de pădure (Festuca silvatica), horşti (Luzula nemorosa), afin (Vaccinium myrtillus) şi ferigi
(Dryopteris filix mas, Athyrium filix femina). În pajişti, formate pe locul pădurilor defrişate de
om, se întâlnesc păiuş roşu (Festuca rubra) cu păruşcă (Agrostis tenuis).

Pădure de fag. Sursă: https://pixabay.com/ro/photos/padure-de-foioase-lemn-de-fag-copaci-

1798857/

II. Etajul pădurilor boreale

Etajul pădurilor de conifere cuprinde fâşia altitudinală situată între 1200-1400 şi 1600-1800 m.
Are cea mai mare extindere în Carpaţii Orientali (ocupă un areal de aproape 200 km lungime şi 75
km lăţime). În restul masivelor montane apare insular şi ocupă suprafeţe mici: în Carpaţii
Meridionali (Bucegi, Făgăraş, Parâng-Lotru-Cindrel, Retezat-Ţarcu) şi în Carpaţii Occidentali
(Bihor).

Condiţiile locale (înclinarea şi expunerea versanţilor, aspecte topoclimatice) impun diferenţieri

semnificative în ceea ce priveşte limitele acestui etaj forestier. Astfel, faţă de valorile menţionate
mai sus, limita inferioară coboară până la 800-900 m în nordul ţării (Munţii Bârgăului) şi 1300 m
în sud (pe versantul nordic al Carpaţilor Meridionali), în timp ce limita superioară se plasează la
1600-1700 m în nord (Munţii Rodnei) şi la 1700-1800 m în sud (Munţii Parâng), corespunzător
pădurilor pure în masive neîntrerupte. Limita superioară a pădurii s-a modificat datorită defrişării,
locul acesteia fiind luat de pajişti secundare cu caracter montan.

Pădurile au o structură relativ simplă, fiind formate aproape exclusiv din molid (Picea abies).
Destul de rar se pot asocia: scoruşul (Sorbus aucuparia); paltinul (Acer pseudoplatanus); zada
(Larix decidua), în munţii Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru; aninul alb (Alnus incana), pe văi; fagul
(Fagus silvatica) şi bradul (Abies alba), la partea inferioară.
 Arbuştii lipsesc sau sunt reprezentaţi prin rare exemplare de soc roşu (Sambucus racemosa),
caprifoi (Lonicera nigra, L. xylosteum), coacăz de munte (Ribes alpinum), tulichină (Daphne
mezereum), cununiţă (Spiraea ulmifolia).

Stratul inferior este compus din măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), lăcrămiţa (Majanthemum
bifolium), degetăruţul (Soldanella montana), clopoţelul (Campanula abietina), vulturica
(Hieracium transsilvanicum), perişorul (Pyrola uniflora), horştii (Luzula silvatica), ferigile
(Athyrium filix femina, Dryopteris filix mas), afinul (Vaccinium myrtillus) şi specii de muşchi
verzi.

Prin defrişarea arborilor şi arbuştilor, locul lor a fost luat de specii de mesteacăn (Betula pendula),
plop tremurător (Populus tremula), salcie căprească (Salix caprea) şi pajişti secundare de păiuş
roşu (Festuca rubra), păruşcă (Agrostis tenuis), timoftică (Phleum comutatum), peptănăriţă (
Cynosurus cristatus), târsă (Deschampsia caespitosa) sau ţepoşică (Nardus stricta).

Pădure de conifere. Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83dure_de_molid

III. Etajul subalpin

Între 1800 m şi 2000-2200 m, vegetaţia este constituită din rarişti de arbori şi tufărişuri (jneapăn,
ienupăr, bujor de munte), făcând tranziţia de la păduri la pajiştile alpine. Apare insular în toate
grupele de munţi: Carpaţii Meridionali (cele mai întinse suprafeţe, din Bucegi până în Godeanu),
Carpaţii Orientali (în special în Maramureş, Rodna, Călimani, dar şi în Ceahlău, Ciucaş) şi Munţii
Apuseni (Bihor, Muntele Mare, Vlădeasa). Aspectele vegetaţiei au impus individualizarea a două
subetaje: unul al rariştilor şi altul al tufărişurilor.

III.1 Subetajul rariştilor

Se găseşte la partea inferioară. Odată cu creşterea altitudinii, arborii devin tot mai scunzi, situaţi
la distanţe din ce în ce mai mari, până când dispar total. Foarte caracteristice sunt rariştile de molid
(Picea excelsa) şi zadă (Larix decidua). Pe locurile defrişate, pentru lărgirea golului de munte, sau
extins pajiştile secundare de păruşcă (Festuca airoides).

III.2 Subetajul tufărişurilor

Cuprinde specii de jneapăn (Pinus mugo), alături de care este larg răspândit ienupărul (Juniperus
communis, J. nana), dar şi smârdarul (Rhododendron kotschyi), aninul verde (Alnus viridis) şi unii
arbuşti – afin (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis idaea). Se mai întâlnesc coacăzul
de munte (Ribes petraeum), precum şi numeroşi muşchi. Dintre speciile de pajişte, sunt bine
reprezentate păruşca (Festuca airoides), iarba vântului (Agrostis rupestris), firuţa (Poa media),
ovăscior (Avenastrum versicolor), ţepoşica (Nardus stricta), târsa (Deschampsia caespitosa),
rugina (Juncus trifidus), cinci degete (Potentilla ternata), clopoţel (Campanula alpina), alături de
muşchi şi licheni.

Etajul Subalpin. Jneapăn. Sursă: http://www.profudegeogra.eu/vegetatia-romaniei/etaj-subalpin-

tufa-de-jneapan/
IV. Etajul alpin

Se întâlneşte insular pe cele mai înalte vârfuri montane: Carpaţii Meridionali (Bucegi, Făgăraş,
Parâng, Cindrel, Retezat, Godeanu) şi Carpaţii Orientali (Rodnei, Călimani), la altitudini de peste
2000-2200 m. Limita inferioară este mai coborâtă cu 300-400 m în nord faţă de sud. De asemenea,
această valoare depinde şi de expoziţia versanţilor, masivitate şi tipul de rocă. Etajul alpin cuprinde
pajişti scunde şi tufărişuri pitice, rezistente la frig, uscăciune şi vânt puternic.

Principalele elemente componente sunt ierburile: coarna (Carex curvula), rugina (Juncus
trifidus), păruşca (Festuca airoides), iarba stâncilor (Agrostis rupestris), dar şi ochiul găinii
(Primula minima), degetăruţul (Soldanella pussila), piciorul cocoşului alpin (Ranunculus
alpestris), daria (Pedicularis oederi), clopoţelul (Campanula alpina). Unele plante apar sub formă
de perniţe: miliţeaua (Silene acaulis), laptele stâncii (Androsace chamaejasme), ochiul şarpelui
(Eritrichium nanum).

Subarbuştii şi arbuştii sunt mai slab reprezentaţi: arginţică (Dryas octopetala), salcie pitică (Salix
herbacea), smârdar (Rhododendron kotschyi), ienupăr pitic (Juniperus sibirica). Se adaugă, pe
stâncării, muşchi şi licheni.

Datorită păşunatului intens, asociaţiile de ierburi alpine sunt adeseori înlocuite de pajişti
secundare cu ţepoşică (Nardus stricta).
Etajul Alpin. Sursă: http://www.bucegipark.ro/pnb.php?show=habitate

Bibliografie
1. IOAN BOJOI (2000) – ROMĂNIA GEOGRAFIE FIZICĂ
2. ILEANA PĂTRU, LILIANA ZAHARIA, RĂZVAN OPREA - GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMĂNIEI
3. DĂNUŢ TANISLAV (2010) - GEOGRAFIA FIZICǍ A ROMÂNIEI
4. GRIGORE POSEA - GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI Partea I

SITE-URI:

1. http://traseeromania.ro/wiki/zonele-de-padure-ale-romaniei/
2. http://www.geomorphologyonline.com/students_materials/GFR/Curs_GFR_Cap_7_Vegetatia
.pdf