Albert Einstein

1905 Anul Miracolelor

Marile spirite au întâmpinat mai mereu opoziţie din partea minţilor

înguste „. A. Einstein.
Slujba lui Einstein de la Biroul de Brevete era o reală binefacere pentru
el, întru-cât, după terminarea programului de opt ore în care se ocupa cu
studierea diverselor proiecte tehnice, se putea dedica întru-totul studiului
independent al problemelor ce-l preocupau. Astfel, într-o notă autobiografică,
scrisă spre sfârşitul vieţii, marele savant mărturisea: „Întocmirea brevetelor era
pentru mine o adevărată binecuvântare; deoarece aveam astfel prilejul să mă
gândesc la fizică. În afară de asta, o profesiune practică este, în general
vorbind, o adevărată salvare pentru un om ca mine. Studiile academice silesc
pe tineri să dea un continuu randament ştiinţific, astfel încât numai
personalităţile tari reuşesc să reziste ispitei de a produce lucrări superficiale”.
Perioada petrecută de Einstein la Berna a fost asemuită de mulţi autori
cu cea petrecută de Isaac Newton la Woolsthorpe şi pe bună dreptate. În acest
pitoresc oraş el va concepe o serie de lucrări ce vor atrage în scurt timp atenţia
lumii academice. Trebuie însă menţionat faptul că un oarecare merit în
dezvoltarea modului de gândire şi chiar a teoriilor sale l-a constituit aşa numita
„Academia Olimpia”, mai exact un grup restrâns de tineri intelectuali ce se
întruneau seara acasă la Einstein şi dezbăteau teme ştiinţifice, filosofice sau
chiar literare. Din acest cerc intim făceau parte Maurice Solovin, originar din
România, Conrad Habitch, student la matematici şi mai târziu li se va alătura
Michael Besso, un inginer italian însurat cu fiica profesorului Winteler de la
Aarau. Tematica grupului varia de la operele filosofice ale lui Spinoza sau
Hume, la noile lucrări ale lui Mach, Avenarius şi Pearson, articolele lui
Helmholtz, sau tratatele de matematică ale lui Dedekind sau Clifford. Adeseori
discuţiile se întindeau până a doua zi dimineaţa sau pe parcursul mai multor
zile.
Aflat în ultimii ani ai vieţii, Einstein îşi va aminti cu nostalgie acele
vremuri. În 1953 îi scria lui Solovin:
„Nemuritoare Academie Olimpia!
În scurta ta existenţa te-ai bucurat ca un copil de tot ce este logic şi
raţional. Noi te-am creat pentru a ne amuza pe seama surorilor tale mai
bătrâne, greoaie şi vanitoase. Câtă multă dreptate am avut, de asta m-au
convins anii de atentă observare de mai târziu.
Toţi cei trei membrii ai tăi au rămas în esenţă aceeaşi. Deşi acum sunt
cam ramoliţi, totuşi o parte din lumina ta pură şi dătătoare de viaţă le mai
luminează viaţa solidară, întru-cât tu nu ai îmbătrânit odată cu ei, ca o salată
ce creşte printre buruieni.
Ţie-devotamentul şi afecţiunea noastră, până la ultima suflare savantă!
Al tău, acum doar membru corespondent, A. E.
Princeton. 3.10.1953. „
Un alt prieten devotat lui Einstein era Lucien Chavan, originar din vestul
Elveţiei, care l-a întâlnit pe autorul teoriei relativităţii în urma unui anunţ dat
de acesta în ziar cu privire la predarea de lecţii particulare de fizică. De la
Chavan avem o amănunţită descriere a fizionomiei lui Einstein din acea
perioadă: „Statura lui Einstein – 176 centimetrii. Are umerii largi uşor înclinaţi
înainte. Faţa este palidă şi smeadă. Deasupra gurii mari, senzuale, o mustaţă
subţire, de culoare neagră. Nasul uşor acvin. Ochii căprui, au o strălucire
profundă, catifelată. Glasul cuceritor, ca sunetul unui violoncel; Einstein
vorbeşte binişor franceza cu un uşor accent străin.”
Prima lucrare importată a lui Einstein va apărea în 1902, intitulată
„Teoria cinetică a echilibrului termic şi a principiului al doilea al
Termodinamicii”, în care plecând de la premise statistice va deduce condiţiile
necesare atingerii echilibrului termic şi principiul II al Termodinamicii.
Surprinzător este faptul că nu cu multă vreme înainte acest domeniu fusese
deja conturat de Gibbs, astfel încât numele celor doi sunt amintite mai mereu
împreună în manualele de specialitate.
În 1903, aflat într-un continuu avânt ştiinţific, tânărul fizician în vârstă
de numai 24 de ani va publica o nouă lucrare: „O teorie a bazelor
termodinamicii” în care va dezvolta ideile teoriei statistice pe o altă bază, luând
în considerare evoluţia în timp a unui sistem izolat. Noua teorie va explica cu
succes mişcare haotică (browniană) a particulelor microscopice aflate în
suspensie într-un lichid. Din materialul lucrărilor sale de fizică statistică,
Einstein îşi va susţine teza de doctorat de la Universitatea din Zürich,
intitulată: „O nouă determinare a dimensiunilor moleculare”, lucrare ce conţine
21 de pagini şi poartă dedicaţia „Prietenului meu Marcel Grossmann”.
Devenind astfel specialist în statistica sistemelor de particule şi
demonstrând caracterul discret şi granular al materiei, Einstein îşi va îndrepta
atenţia asupra radiaţie luminoase, în mod deosebit asupra efectului
fotoelectric, descoperit de Hertz în 1887. Legile stabilite pe cale experimentală
de către Hertz nu se potriveau deloc cu teoria electromagnetică, întru-cât
energia fotoelectronilor emişi nu depindea de intensitatea sursei, ci doar de
frecvenţa radiaţiei emise de aceasta. Având o viziune genială, Einstein,
folosindu-se de ipoteza cuantelor de energie (fotoni) a lui Plank, va produce o
teorie ce se va afla în perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale ele
efectului fotoelectric. Paradoxal, dar, unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai
ipotezei fotonilor lui Einstein va fi însuşi Plank, care nici nu vroia să audă de
cuante de energie ca entităţi independente. În raportul de recomandare al lui
Einstein ca profesor la Berlin, Plank îi va aduce un sever reproş din cauza
teorie cuantice a luminii: „În fond, se poate spune că printre marile probleme
ale ştiinţelor naturii, de care fizica modernă este atât de bogată, nu există
vreuna faţă de care Einstein să nu fi luat o poziţie remarcabilă. Faptul că
uneori mai sare peste cal, ca exemplu teoria cuantică a luminii, nu trebuie să îi
reproşăm foarte mult. Căci nici în cele mai exacte ştiinţe nu se poate aduce un
element nou fără un oarecare risc.” Generaţiile următoare însă îi vor demonstra
contrariul lui Plank.
Între timp, în 1904, lui Einstein i se va naşte primul fiu, Hans Albert,
care va studia la Zürich, iar în 1937 se va stabili în S. U. A unde va deveni un
respectabil profesor de hidraulică la Universitatea Berkeley.
Einstein împreună cu fiul său Hans Albert)
În anul 1905 (Annus Mirabillis) Einstein va publica în revista „Annalen
der Physik „celebra sa lucrare „Zur Elektrodynamik bewegter Köper „(„Despre
electrodinamica corpurilor în mişcare”), operă pe baza căreia se va clădi Teoria
Relativităţii.
Max Born, încercând într-o oarecare măsură să diminueze meritul
fundamental al lui Einstein în elaborarea relativităţii, va scrie: „Principiul
relativităţii nu este opera unui singur om. Einstein are meritul de a fi pus
ultima cărămidă la construcţia care au clădit-o Lorentz şi Poincaré şi alţii şi pe
care şi-a ridicat edificiul Minkowski. Cred că aceşti oameni nu trebuie uitaţi,
aşa cum se întâmplă în multe cărţi. În 1955, aflat în ultimul an al vieţii,
Einstein îi va da replica lui Born: „Urmărind evoluţia teoriei relativităţii, nu
încape nici o îndoială că în 1905 ea era coaptă pentru apariţie. Lorentz ştia că
ecuaţiile lui Maxwell sunt în concordanţă cu transformările care mai târziu vor
primi numele său, iar Poincaré a adâncit această idee. Eu cunoşteam lucrarea
fundamentală a lui Lorentz din 1895, dar nu le cunoşteam pe cele ulterioare şi
nici cercetările lui Poincaré legate de acestea. În acest sens lucrarea mea este
independentă. Noul din dânsa a constat că transformările Lorentz nu se deduc
aici din electrodinamică ci din considerente generale.”.
Lucrarea lui Einstein despre relativitate va atrage în curând atenţia lui
Plank, care dându-şi seama de uriaşa sa importanţa îi va scrie lui Einstein:
„După lucrarea dumneavoastră se va isca o asemenea revoluţie ştiinţifică încât
nu va putea fi comparată decât cu cea izbucnită după apariţia sistemului
heliocentric de către Copernic”.
La scurt timp după apariţia lucrării principale, Einstein va publica în
septembrie 1905 o anexă în care va demonstra echivalenţa dintre masa şi
energia unui corp, faimoasa , formulă ce fusese obţinută anterior însă
doar pentru cazuri particulare.

SFÂRŞIT