Consiliul Concurenţei, Ordin Nr. 58/2020 privind punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru modificarea pct.

1 din
Instrucţiunile privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată, funcţionare deplină şi cifră de
afaceri, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2010
Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 57 din 29 ianuarie 2020

În baza prevederilor art. 19 alin. (4) lit. d), ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr.
21/1996, cu modificări ulterioare, preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin:

Art. 1 - Se pun în aplicare Instrucţiunile pentru modificarea pct. 1 din Instrucţiunile privind conceptele de
concentrare economică, întreprindere implicată, funcţionare deplină şi cifră de afaceri, puse în aplicare prin Ordinul
preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 şi 553
bis din 5 august 2010, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 - Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a
prevederilor prezentului ordin.
Art. 3 - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Marius Chiriţoiu

Anexă

Art. I - Punctul 1 din Instrucţiunile privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată,
funcţionare deplină şi cifră de afaceri, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2010,
publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 553 şi 553 bis din 5 august 2010, se modifică şi va avea
următorul cuprins:
"1. Scopul prezentelor instrucţiuni este de a oferi îndrumări cu privire la conceptele utilizate de Legea concurenţei nr.
21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, permiţând astfel
întreprinderilor să stabilească mult mai uşor, anterior oricărui contact cu Consiliul Concurenţei, dacă şi în ce măsură
operaţiunile lor de concentrare economică sunt supuse controlului autorităţii de concurenţă."
Art. II - Prezentele instrucţiuni se pun în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei şi intră în
vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. _____________

Consiliul Concurenţei, Ordin nr. 386/2010 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind conceptele de concentrare
economică, întreprindere implicată, funcţionare deplină şi cifră de afaceri ; Cuprinde modificările prevăzute în
Instrucţiunile puse în aplicare prin O. Nr. 58/21.01.2020, Publicat în M.Of. Nr. 57/29.01.2020

În baza:
- Decretului Preşedintelui României nr. 700/2009 pentru numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei;
- prevederilor art. 20 alin. (4) lit. d), art. 21 alin. (2), art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 28 alin. (1) din Legea
concurenţei nr. 21/1996, cu modificări ulterioare, având în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ,
preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin:

Art. 1 - În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenţei, se pun în aplicare Instrucţiunile privind conceptele de
concentrare economică, întreprindere implicată, funcţionare deplină şi cifră de afaceri, prevăzute în anexa care face
parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 - Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a
prevederilor prezentului ordin.
Art. 3 - Instrucţiunile intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Marius Chiriţoiu

A. Introducere

1. Scopul prezentelor instrucţiuni este de a oferi îndrumări cu privire la conceptele utilizate de Legea concurenţei
nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, permiţând astfel
întreprinderilor să stabilească mult mai uşor, anterior oricărui contact cu Consiliul Concurenţei, dacă şi în ce măsură
operaţiunile lor de concentrare economică sunt supuse controlului autorităţii de concurenţă.
2. Prezentele Instrucţiuni abordează conceptele de concentrare economică, de societate în comun cu funcţionare
deplină, de întreprinderi implicate şi calculul cifrei de afaceri, potrivit prevederilor art. 10, 11, 14, 64 şi 65 din lege.
3. Potrivit prevederilor art. 14 din lege, aceasta se aplică doar operaţiunilor de concentrare economică care
îndeplinesc două condiţii. Prima condiţie este aceea că trebuie să existe o concentrare economică între două sau mai
multe întreprinderi, în înţelesul art. 10 şi 11 din lege. A doua condiţie este ca cifra de afaceri a întreprinderilor
implicate, calculată potrivit prevederilor art. 64 şi 65 din lege, să îndeplinească pragurile prevăzute la art. 14 din lege.
Conceptul de concentrare economică (inclusiv cerinţele specifice referitoare la societăţile în comun), ca o primă
condiţie, este tratat în partea B a prezentelor Instrucţiuni; identificarea întreprinderilor implicate şi calculul cifrelor de
afaceri ale acestora, relevante pentru evaluarea celei de a doua condiţii, sunt tratate în partea C a prezentelor
Instrucţiuni.

B. Conceptul de concentrare economică

4. Potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din lege, o concentrare economică vizează numai operaţiunile în care
modificarea controlului în întreprinderile implicate este de durată, conceptul de concentrare economică referindu-se,
aşadar la operaţiuni care generează o modificare de durată în structura pieţei. Deoarece definiţia prevăzută la art. 10 din
lege se bazează pe noţiunea de control, existenţa unei concentrări este stabilită mai mult pe baza unor criterii calitative
decât a unora cantitative.
5. Art. 10 alin. (1) din lege defineşte două categorii de concentrări economice:
a) cele derivate din fuziunea mai multor întreprinderi independente anterior [lit. a)];
b) cele derivate dintr-o preluare a controlului [lit. b)].
Acestea sunt prezentate în secţiunile I şi, respectiv II.

I. Fuziuni între întreprinderi independente anterior

6. O fuziune în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) din lege are loc atunci când două sau mai multe întreprinderi
independente fuzionează rezultând o întreprindere nouă şi încetează să existe în calitate de persoane juridice separate.
O fuziune are loc şi în cazul în care o întreprindere este preluată de o alta, ultima păstrându-şi identitatea juridică, în
timp ce prima încetează să existe în calitate de persoană juridică.
7. O fuziune în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) din lege are loc în cazul în care, în absenţa unei fuziuni de jure,
combinarea activităţilor întreprinderilor independente anterior duce la înfiinţarea unei singure entităţi economice. Acest
lucru apare în special în cazul în care două sau mai multe întreprinderi, păstrându-şi personalitatea juridică individuală,
stabilesc prin contract o gestiune economică comună sau adoptă structura unei societăţi dublu cotate. Dacă această
situaţie duce la o fuziune de facto, într-o singură entitate economică, a întreprinderilor implicate, operaţiunea este
considerată o concentrare economică. O condiţie esenţială pentru stabilirea unei astfel de fuziuni de facto este existenţa
unei gestiuni economice unice, permanente. Alţi factori relevanţi sunt compensarea internă a profiturilor şi pierderilor
sau o repartizare a veniturilor între diversele entităţi din cadrul grupului, precum şi răspunderea solidară a acestora sau
împărţirea riscurilor externe. Fuziunea de facto se poate baza în exclusivitate pe aranjamente contractuale, dar poate fi
fundamentată şi prin participaţii încrucişate între întreprinderi ce formează o entitate economică.

II. Preluarea controlului

1. Conceptul de control

1.1. Preluarea controlului de către o persoană sau întreprindere

8. Art. 10 alin. (1) lit. b) din lege prevede că, în cazul preluării controlului, are loc o concentrare economică.
Controlul este preluat de o întreprindere independentă sau de mai multe întreprinderi care acţionează în comun.

Persoana care controlează o altă întreprindere

9. Controlul poate fi preluat fie de o persoană, în cazurile în care persoana respectivă controlează deja (independent
sau în comun) cel puţin încă o întreprindere fie, alternativ, de mai multe persoane (care controlează o altă întreprindere)
în asociere cu alte întreprinderi. În acest context, noţiunea de "persoană" se extinde atât asupra organismelor publice şi
organismelor de drept privat, cât şi asupra persoanelor fizice. Prin urmare, preluarea controlului de către persoane fizice
generează o modificare de durată în structura întreprinderilor implicate numai în cazul în care persoanele fizice
efectuează alte activităţi economice pe cont propriu sau în cazul în care controlează cel puţin încă o întreprindere.

Partea care preia controlul

10. De regulă, controlul este preluat de persoane sau întreprinderi care sunt titulari sau beneficiari ai drepturilor care
le conferă controlul [art. 10 alin. (6) lit. a) din lege]. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca titularul legal al pachetului
de control să fie altul decât persoana fizică sau întreprinderea care deţine de fapt puterea reală de a exercita drepturile
conferite de respectiva participaţie.
Această situaţie poate apărea atunci când o întreprindere foloseşte o altă persoană sau o altă întreprindere pentru
preluarea unei participaţii de control şi are puterea de a-şi exercita drepturile ce îi conferă controlul prin această
persoană sau întreprindere, ceea ce înseamnă că acesta din urmă este formal titularul drepturilor, dar acţionează doar ca
vehicul. Într-o astfel de situaţie, controlul este dobândit de întreprinderea care se află în realitate în spatele operaţiunii şi
care în fapt dispune de puterea de a controla întreprinderea ţintă. Controlul deţinut de societăţile comerciale poate fi
atribuit acţionarilor unici sau majoritari ai acestora sau acelora care controlează în comun societăţile, deoarece
societăţile în cauză respectă deciziile luate de acţionarii respectivi. O participare ce conferă control, deţinută de entităţi
diferite din cadrul unui grup, este de regulă atribuită întreprinderii care exercită controlul asupra diferiţilor titulari legali
ai drepturilor. În alte cazuri, pentru a demonstra acest tip de control indirect este necesară, fie separat fie în asociere, o
evaluare de la caz la caz a anumitor factori cum ar fi acţionariatul, relaţiile contractuale, sursele de finanţare sau
legăturile de familie.

Preluarea controlului prin organisme de plasament colectiv

11. Preluarea controlului de către organismele de plasament colectiv ridică probleme specifice. Consiliul
Concurenţei va analiza, de la caz la caz, structurile care implică organisme de plasament colectiv, având în vedere,
totodată, şi unele caracteristici generale ale acestor structuri.
12. Organismele de plasament colectiv sunt entităţi organizate cu sau fără personalitate juridică care atrag în mod
public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul investirii acestora (societăţi de
investiţii sau fonduri de investiţii). Organismele de plasament colectiv achiziţionează de regulă acţiunile şi drepturile de
vot care conferă controlul asupra societăţilor din portofoliu. Controlul este exercitat în mod normal de societatea de
administrare a investiţiilor care a înfiinţat organismul de plasament colectiv respectiv, deoarece aceasta exercită
drepturile de vot aferente instrumentelor financiare aparţinând organismelor de plasament colectiv, în interesul
deţinătorilor de titluri de participare.
În situaţii excepţionale, controlul este exercitat de către însuşi organismul de plasament colectiv.
În consecinţă, societatea de administrare a investiţiilor preia de regulă controlul indirect în sensul art. 10 alin. (1) lit.
b) din lege şi are competenţa de a exercita drepturile deţinute în mod direct de către organismul de plasament colectiv.

1.2. Mijloace de control

13. În art. 10 alin. (5) din lege, controlul este definit drept posibilitatea exercitării unei influenţe determinante asupra
unei întreprinderi. Prin urmare, nu trebuie demonstrat faptul că influenţa determinantă este sau va fi exercitată cu
adevărat, dar posibilitatea de exercitare a respectivei influenţe trebuie să devină efectivă. Art. 10 alin. (5) din lege
prevede că posibilitatea de exercitare a influenţei determinante asupra unei întreprinderi poate exista pe baza
drepturilor, contractelor sau oricăror altor metode, separat sau în asociere, şi având în vedere considerentele de fapt şi
de drept în cauză. Prin urmare, o concentrare economică poate apărea şi pe bază juridică şi de facto, poate lua forma
controlului unic sau în comun şi se extinde asupra întregului sau anumitor părţi ale uneia sau mai multor întreprinderi
[potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din lege].

Controlul prin preluarea acţiunilor sau a activelor

14. O operaţiune conduce la preluarea controlului în funcţie de mai multe elemente juridice şi/sau factuale. Cea mai
obişnuită metodă de preluare a controlului este achiziţionarea de acţiuni, eventual combinată cu un acord al acţionarilor
în cazul controlului în comun, sau cu preluare de active.

Controlul pe bază contractuală

15. Controlul poate fi preluat şi pe bază contractuală. Pentru a conferi control, contractul trebuie să ducă la un control
al conducerii şi al celorlalte resurse ale întreprinderii similar celui din cazul preluării de acţiuni sau active. În plus faţă
de transferul controlului asupra conducerii şi resurselor, aceste contracte trebuie să aibă o durată foarte lungă (de regulă
fără posibilitate de reziliere înainte de termen pentru partea care acordă drepturile contractuale). Numai aceste contracte
pot duce la modificarea structurală a pieţei. Exemple de astfel de contracte sunt cele încheiate sub formă de acorduri de
locaţiune a activităţii comerciale, prin intermediul cărora achizitorul preia controlul asupra conducerii şi resurselor, în
ciuda faptului că drepturile de proprietate sau acţiunile nu sunt transferate. În acest sens, dispoziţiile art. 10 alin. (5) lit.
a) din lege prevăd că respectivul control poate fi constituit prin dreptul de a folosi activele unei întreprinderi. Aceste
contracte pot conduce la o situaţie de control în comun dacă atât proprietarul activelor, cât şi întreprinderea care
controlează gestionarea deţin drepturi de veto faţă de deciziile comerciale strategice.

Controlul exercitat prin alte mijloace

16. Potrivit prevederilor pct. 15, acordurile de franciză de regulă nu conferă francizorului control asupra activităţii
comerciale a francizatului. De regulă, francizatul exploatează resursele pe cont propriu chiar dacă părţi esenţiale ale
activelor aparţin francizorului. Acorduri financiare propriu-zise, precum operaţiuni sale-and-lease-back cu dispoziţii
pentru răscumpărarea activelor la sfârşitul termenului, nu constituie în mod normal o concentrare economică deoarece
nu modifică controlul asupra conducerii şi resurselor.
17. Controlul poate fi stabilit şi prin alte mijloace. Relaţiile pur economice joacă un rol decisiv în preluarea
controlului. În împrejurări excepţionale, o situaţie de dependenţă economică poate conduce la un control de facto în
care, de exemplu, contracte de furnizare pe termen lung foarte importante sau credite acordate de către furnizori sau
consumatori, combinate cu legături structurale, conferă o influenţă determinantă. În această situaţie, Consiliul
Concurenţei analizează cu atenţie dacă respectivele legături economice, combinate cu alte legături, sunt suficiente
pentru a duce la o modificare de lungă durată a controlului.
18. Preluarea controlului are loc chiar dacă aceasta nu este intenţia declarată a părţilor sau dacă achizitorul rămâne
pasiv, iar preluarea controlului este declanşată de acţiunea unor părţi terţe. Astfel sunt situaţiile în care modificarea
controlului rezultă din moştenirea de acţiuni de către un acţionar sau în care retragerea unui acţionar declanşează o
modificare a controlului, în special o trecere de la controlul în comun la controlul unic.

Controlul şi legislaţia privind societăţile comerciale

19. Legislaţia privind societăţile comerciale cuprinde şi norme specifice privind structura organismelor cu atribuţii în
adoptarea deciziilor în cadrul unei întreprinderi. În timp ce această legislaţie conferă putere de control altor persoane
decât acţionarii, în special, reprezentanţilor angajaţilor, conceptul de control în temeiul legii nu se referă la aceste
mijloace de influenţă deoarece legea se bazează pe influenţa determinantă ce decurge din drepturi, active sau contracte
sau pe baza mijloacelor de facto echivalente. Restricţiile prevăzute în actele constitutive sau în legislaţia generală cu
privire la persoanele care pot face parte din consiliul de administraţie, cum ar fi dispoziţii privind numirea unor membri
independenţi sau excluzând persoanele care deţin o funcţie sau sunt angajate în societăţile-mamă, nu exclud existenţa
unui control atâta timp cât acţionarii sunt aceia care hotărăsc componenţa organelor decizionale. În mod similar, chiar
dacă dispoziţiile dreptului naţional prevăd că deciziile unei societăţi trebuie să fie luate de către organele societăţii, în
interesul acesteia, acele persoane care deţin drepturi de vot au puterea de a adopta respectivele decizii şi astfel au
posibilitatea de a exercita o influenţă determinată asupra societăţii.

Controlul în alte domenii ale legislaţiei

20. Conceptul de control în temeiul legii poate fi diferit faţă de cel aplicat în domenii specifice ale dreptului european
şi naţional privind normele prudenţiale, impozitarea, transportul aerian sau mass-media. Prin urmare, interpretarea
"controlului" în alte domenii nu este în mod necesar decisivă pentru conceptul de control în temeiul legii concurenţei.

1.3. Obiectul controlului

21. Legea prevede la art. 10 alin. (1) lit. b) din lege că obiectul controlului constă în una sau mai multe întreprinderi
sau părţi ale acestora. Prin urmare, dobândirea controlului se realizează asupra unor entităţi cu personalitate juridică sau
doar asupra unor active ale unor persoane juridice. Preluarea controlului asupra activelor este considerată o concentrare
economică numai dacă aceste active constituie întregul fond de comerţ al întreprinderii sau o parte a acesteia, mai
precis o activitate comercială prezentă pe piaţă, căreia i se poate atribui o cifră de afaceri. Transferul bazei de clienţi a
unei societăţi îndeplineşte aceste criterii dacă acest lucru este suficient pentru a transfera o activitate comercială cu o
cifră de afaceri pe piaţă. O tranzacţie rezumată la active necorporale, cum ar fi mărci de fabricaţie, patente sau drepturi
de autor este considerată o concentrare economică dacă aceste active constituie o activitate comercială cu o cifră de
afaceri. Transferul licenţelor pentru mărci de fabricaţie, patente şi drepturi de autor, fără active suplimentare,
îndeplineşte aceste criterii numai dacă licenţele sunt exclusive cel puţin într-un anume teritoriu, iar prin transferul
acestor licenţe se transferă activitatea care generează cifra de afaceri. Pentru licenţe nonexclusive se exclude faptul că
acestea constituie o activitate comercială pe cont propriu, căreia i se asociază o cifră de afaceri.
22. În cazul în care o întreprindere externalizează activităţi interne, precum furnizarea de servicii sau fabricarea de
produse, unui furnizor de servicii, apar probleme specifice. Cazuri tipice sunt reprezentate de externalizarea serviciilor
IT către societăţi specializate de IT. Contractele de externalizare pot lua mai multe forme; caracteristica comună a
acestora este faptul că furnizorul de servicii externalizate pune la dispoziţia consumatorului serviciile efectuate anterior
la nivel intern. Cazurile de externalizare simple nu implică niciun transfer de active sau angajaţi către furnizorii de
servicii externalizate, toate elementele de activ sau angajaţii fiind reţinuţi de către client. Un astfel de contract de
externalizare se aseamănă unui contract normal de prestări servicii şi chiar dacă furnizorul de servicii externalizate
dobândeşte dreptul de a direcţiona activele şi angajaţii clientului, nu rezultă nicio concentrare economică dacă activele
şi angajaţii vor fi folosiţi exclusiv la furnizarea de servicii clientului.
23. Situaţia este diferită dacă furnizorului de servicii externalizate, îi sunt transferate activele aferente şi/sau
personalul aferent, în plus faţă de preluarea unei anumite activităţi anterior furnizate intern. O concentrare economică ia
naştere în aceste împrejurări numai dacă activele constituie întregul sau o parte a unei întreprinderi, desfăşurând o
activitate cu prezenţă pe piaţă. Este necesar ca activele dedicate anterior activităţilor interne ale vânzătorului să permită
furnizorului de servicii externalizate să furnizeze servicii nu numai clientului care externalizează, dar şi părţilor terţe,
imediat sau la scurt timp după transfer. Acesta este cazul dacă transferul se referă la o entitate internă sau la o filială
deja implicată în furnizarea de servicii terţelor părţi; în caz contrar, activele transferate, în cazul sectorului de producţie,
ar trebui să conţină instalaţii de producţie, tehnologia produsului (este suficient dacă activele transferate permit
dezvoltarea unor astfel de capacităţi în viitorul apropiat) şi, în absenţa prezenţei pe piaţă, mijloacele achizitorului de a
putea intra pe piaţă într-o perioadă scurtă de timp 1). În ceea ce priveşte furnizarea de servicii, activele transferate ar
trebui să includă tehnologia necesară2) şi acele infrastructuri care permit accesul pe piaţă3). Astfel, activele transferate
trebuie să includă cel puţin acele elemente esenţiale care ar permite celui care le dobândeşte să dezvolte o prezenţă pe
piaţă într-un interval de timp similar cu perioada de lansare pentru societăţi în comun, potrivit prevederilor pct. 97 şi
100. În mod similar societăţilor în comun, pentru evaluare, Consiliul Concurenţei va lua în considerare planurile de
afaceri confirmate şi caracteristicile generale ale pieţei.
_____________
1
) Astfel de mijloace pot include contractele sau mărcile existente.
2
) De exemplu, personalul şi proprietatea intelectuală corespunzătoare.
3
) O infrastructură de acces este reprezentată, de exemplu, de instrumentele de marketing.

24. În cazul în care activele transferate nu permit cumpărătorului să-şi dezvolte cel puţin o prezenţă pe piaţă, este
probabil ca acestea să fie folosite numai pentru furnizarea de servicii clientului care externalizează. În aceste
împrejurări, tranzacţia nu duce la o modificare de durată a structurii de piaţă şi contractul de externalizare este similar
cu un contract de prestări servicii. Tranzacţia nu va constitui o concentrare economică. Cerinţele specifice în temeiul
cărora o societate în comun pentru furnizarea de servicii de externalizare este considerată o concentrare economică sunt
evaluate în prezentele Instrucţiuni în secţiunea privind societăţile în comun cu funcţionare deplină.

1.4. Modificarea de durată a controlului

25. Art. 10 alin. (1) din lege defineşte conceptul de concentrare economică astfel încât să acopere operaţiunile numai
dacă acestea generează o modificare de durată în controlul întreprinderilor implicate şi în structura pieţei. Dispoziţiile
legale prevăzute nu se referă la tranzacţiile care duc numai la o modificare temporară a controlului. Cu toate acestea, o
modificare de durată a controlului nu este exclusă prin faptul că acordurile fundamentale au fost încheiate pe o perioadă
limitată, cu condiţia ca respectivele acorduri să poată fi reînnoite. O concentrare economică are loc chiar şi în cazurile
în care acordurile prevăd o dată limită, dacă perioada prevăzută este suficient de lungă pentru a duce la o modificare de
durată a controlului întreprinderilor implicate4).
_____________
4
) În acest sens, trebuie invocată practica comunitară. Astfel, pentru cazurile referitoare la societăţile în comun, a se
vedea COMP/M.2903 - DaimlerChrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003, în care o perioadă de 12 ani a fost
considerată suficientă, precum şi cazul COMP/M.2632 - Deutsche Bahn/ECT International/United Depots/JV din 11
februarie 2002, în care s-a reţinut o durată de 8 ani. În cazul COMP/M.3858 - Lehman Brothers/Starwood/Le Meridien
din 20 iulie 2005, Comisia Europeană a considerat suficientă o perioadă minimă de 10 - 15 ani, spre deosebire de o
perioadă de 3 ani. În mod normal, preluarea controlului prin cumpărarea de acţiuni sau de elemente de activ nu este
limitată ca durată şi se prezumă deci a se concretiza printr-o modificare de durată a controlului. Numai în scenariile de
la pct. 26 şi următoarele se va considera, în mod excepţional, că dobândirea controlului prin achiziţionarea de acţiuni
sau active are un caracter temporar şi nu generează, aşadar, o modificare de durată a controlului întreprinderii în cauză.

26. Pentru evaluarea mai multor operaţiuni succesive, atunci când numai prima tranzacţie este tranzitorie, este
relevantă întrebarea dacă operaţiunea duce la o modificare de durată în structura pieţei. În această privinţă sunt
identificate mai multe scenarii.
27. Într-un scenariu, câteva întreprinderi se unesc numai în scopul de a prelua o altă societate în temeiul unui acord
de repartizare a activelor dobândite în conformitate cu un plan preexistent, imediat după încheierea tranzacţiei. În
aceste împrejurări, ca o primă etapă, preluarea întregii societăţi ţintă este efectuată de una sau mai multe întreprinderi.
În etapa secundă, activele preluate sunt repartizate între mai multe întreprinderi. Se pune întrebarea dacă prima
tranzacţie trebuie considerată o concentrare economică distinctă, care implică o preluare a controlului unic (în cazul
unui singur cumpărător) sau a controlului în comun (în cazul unei preluări în comun) a întregii întreprinderi ţintă, sau
dacă numai preluările din cadrul celui de-al doilea pas constituie concentrări economice, în care întreprinderile care
preiau controlul primesc părţile de care sunt interesate din întreprinderea ţintă.
28. Consiliul Concurenţei consideră că prima tranzacţie nu constituie o concentrare economică şi examinează
dobândirea controlului de către beneficiarii finali în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii: în primul rând,
dezmembrarea ulterioară trebuie să fie convenită între diverşii cumpărători printr-o metodă juridică obligatorie. În al
doilea rând, nu trebuie să existe dubii că a doua etapă, repartizarea activelor preluate, va avea loc într-o perioadă scurtă
de timp după prima preluare. Consiliul Concurenţei consideră că în mod normal perioada de timp maximă pentru
repartizarea activelor trebuie să fie de un an.
29. Dacă sunt îndeplinite ambele condiţii, prima preluare nu conduce la o modificare structurală de durată. Nu există
o concentrare economică efectivă a puterii economice între achizitor(i) şi societatea ţintă ca un întreg de vreme ce
activele preluate nu sunt păstrate într-un mod nedivizat, în mod durabil, ci numai pentru perioada necesară îndeplinirii
divizării imediate a activelor preluate. În aceste împrejurări, numai preluările diferitelor părţi ale întreprinderii din
cadrul etapei secundare vor constitui concentrări, fiecare din aceste preluări de către cumpărători diferiţi urmând a
constitui o concentrare economică separată. Acest lucru are loc indiferent dacă prima preluare este efectuată de o
singură întreprindere sau în comun de întreprinderi implicate şi în etapa a doua. Trebuie menţionat faptul că decizia de
autorizare va acoperi preluarea societăţii ţintă numai dacă divizarea este iniţiată la scurt timp după preluare, iar părţile
diferite ale întreprinderii ţintă sunt vândute direct cumpărătorului final în cauză.
30. Totuşi, dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, în special dacă nu este sigur faptul că etapa a doua va fi iniţiată la
scurt timp după prima preluare, Consiliul Concurenţei va considera prima tranzacţie o concentrare economică separată,
care implică întreaga întreprindere ţintă. Acesta este cazul în care prima tranzacţie poate fi iniţiată în mod independent
de cea de-a doua tranzacţie sau dacă este necesară o perioadă tranzitorie mai lungă pentru a diviza întreprinderea ţintă.
31. Un al doilea scenariu este reprezentat de o operaţiune care conduce la controlul în comun de-a lungul perioadei
de demarare dar, în conformitate cu acordurile obligatorii din punct de vedere juridic, acest control în comun va fi
transformat în control unic de unul din acţionari. Deoarece situaţia de control în comun nu constituie o modificare
durabilă a controlului, întreaga operaţiune este considerată o preluare a controlului unic. În practica Comisiei Europene
s-a acceptat ca această perioadă de demarare să dureze până la trei ani5). Totuşi, o astfel de perioadă pare să fie prea
lungă şi nu exclude producerea unui impact asupra structurii pieţei de către controlul în comun. Prin urmare, perioada
nu ar trebui să depăşească în general un an, iar perioada de control în comun ar trebui să aibă caracter tranzitoriu6).
Numai o astfel de perioadă relativ scurtă va permite ca perioada de control în comun să nu aibă un impact distinct
asupra structurii pieţei şi prin urmare nu conduce la o modificare durabilă a controlului.
_____________
5
) Cazul IV/M.425 - British Telecom/Santander din 28 Martie 1994.
6
) Cazul M.2389 - Shell/DEA din 20 Decembrie 2001, în care cel din urmă dobânditor al controlului în comun avea o
influenţă puternică în managementul operaţional pe perioada în care a existat control în comun; Cazul M.2854 -
RAG/Degussa din 18 noiembrie 2002 în care perioada de tranziţie a fost proiectată să faciliteze restructurarea post-
concentrare.

32. Într-un al treilea scenariu, o întreprindere este "încredinţată" unui cumpărător intermediar, adeseori o bancă, pe
baza unui acord privind vânzarea viitoare a afacerii unui cumpărător final. Cumpărătorul intermediar achiziţionează în
general acţiuni "în numele" cumpărătorului final, care adeseori suportă majoritatea riscurilor economice şi poate să
beneficieze de anumite drepturi. În aceste împrejurări, prima tranzacţie este efectuată numai pentru a facilita a doua
tranzacţie, iar primul cumpărător este legat direct de cumpărătorul final. În mod contrar situaţiei descrise în primul
scenariu la pct. 27 - 30, niciun alt cumpărător final nu este implicat, întreprinderea ţintă rămâne aceeaşi, iar seria de
tranzacţii este generată de iniţiativa exclusivă a cumpărătorului final. În asemenea cazuri, Consiliul Concurenţei va
examina preluarea controlului de către cumpărătorul final, potrivit dispoziţiilor din acordurile încheiate între părţi.
Consiliul Concurenţei va considera tranzacţia prin care cumpărătorul intermediar dobândeşte controlul în astfel de
circumstanţe ca fiind primul pas al unei concentrări ce cuprinde dobândirea durabilă a controlului de către cumpărătorul
final.

1.5. Tranzacţii interdependente

1.5.1. Coroborarea prevederilor art. 10 din lege cu cele ale art. 64 alin. (3) din lege
33. Mai multe tranzacţii sunt tratate ca o simplă concentrare economică potrivit legii, fie conform prevederilor art. 10
din lege - deoarece tranzacţiile sunt interdependente - fie potrivit prevederilor art. 64 alin. (3) din lege.
34. Dispoziţiile art. 64 din lege prevăd cifra de afaceri ce trebuie luată în considerare în scopul evaluării dacă o
concentrare economică intră sub jurisdicţia Consiliului Concurenţei, alin. (3) al art. 64 din lege precizând posibilitatea
ca, două sau mai multe tranzacţii care sunt realizate între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice să constituie o singură
concentrare economică în scopul calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate.

1.5.2. Tranzacţii interdependente

35. Definiţia concentrării economice prevăzută la art. 10 alin. (1) din lege - rezultatul fiind controlul asupra uneia sau
mai multor întreprinderi - nu distinge în sensul existenţei unei diferenţe în cazul în care controlul s-a obţinut prin una
sau prin mai multe tranzacţii legale, singura condiţie fiind ca rezultatul final să fie o singură concentrare economică.
Două sau mai multe tranzacţii constituie o singură concentrare economică în sensul art. 10 din lege dacă sunt unitare
prin natura lor. Prin urmare, trebuie se se determine dacă rezultatul conferă uneia sau mai multor întreprinderi control
economic direct sau indirect asupra activităţilor uneia sau mai multor întreprinderi. În vederea evaluării, se va identifica
realitatea economică care stă la baza tranzacţiilor şi, astfel, obiectivul economic urmărit de părţi. Cu alte cuvinte, pentru
a determina natura unitară a tranzacţiilor în cauză, este necesar, pentru fiecare caz în parte, să se stabilească dacă
respectivele tranzacţii sunt interdependente într-o asemenea măsură încât o tranzacţie să nu poată fi realizată fără alta.
36. Având în vedere scopul controlului concentrărilor economice, este oportună tratarea tranzacţiilor care sunt strâns
legate între ele printr-o legătură condiţională ca o singură concentrare economică, acest sens fiind reţinut şi de
jurisprudenţa comunitară7).
_____________
7
) Decizia din cazul T-282/02 Cementbouw v Commission, par. 106 - 109 [2006] ECR II-319.

37. Această abordare generală reflectă, pe de o parte, că în temeiul legii tranzacţiile care constituie un ansamblu în
conformitate cu obiectivele economice urmărite de părţi trebuie să fie analizate într-o singură procedură. În aceste
condiţii, schimbarea structurii pieţei este determinată de ansamblul acestor tranzacţii. Pe de altă parte, dacă diferite
tranzacţii nu sunt interdependente şi dacă părţile ar efectua o tranzacţie chiar şi în situaţia în care celelalte nu reuşesc,
este oportună evaluarea acestor tranzacţii în mod individual.
38. Mai multe tranzacţii, chiar dacă sunt legate între ele printr-o legătură condiţională, sunt tratate ca o singură
concentrare economică doar dacă în cele din urmă controlul este preluat de aceeaşi întreprindere (aceleaşi
întreprinderi). Doar în aceste condiţii două sau mai multe tranzacţii sunt considerate ca fiind unitare prin natura lor şi
prin urmare constituie o singură concentrare economică în sensul art. 10 din lege. Acest fapt exclude divizarea
societăţilor în comun prin care diferite părţi dintr-o întreprindere sunt împărţite între fostele companii-mamă. Consiliul
Concurenţei va considera aceste tranzacţii ca fiind concentrări separate. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul tranzacţiilor
în care două (sau mai multe) societăţi îşi transferă active prin tranzacţii ce presupun divizarea societăţilor în comun sau
cedarea de active. Deşi în mod normal părţile vor considera aceste tranzacţii ca fiind interdependente, obiectivul
prevederilor legii privitoare la controlul concentrărilor economice impune o evaluare separată a rezultatelor fiecăreia
din aceste tranzacţii. Mai multe întreprinderi obţin controlul unor elemente de activ diferite; pentru fiecare din
întreprinderile achizitoare se combină în mod distinct resursele, iar impactul fiecăreia dintre aceste achiziţii ale
pachetului de control asupra pieţei trebuie analizat în mod separat.
39. Preluarea diferitelor tipuri de control (control în comun asupra unei activităţi şi control unic asupra altei
activităţi) ridică întrebări specifice. În principiu, o operaţiune care include preluarea controlului în comun asupra unei
părţi dintr-o întreprindere şi controlului unic asupra altei părţi va fi considerată ca reprezentând două concentrări
economice separate. Aceste tranzacţii constituie doar o singură concentrare economică dacă sunt interdependente şi
dacă întreprinderea care preia controlul unic deţine şi control în comun. Un asemenea scenariu este considerat ca fiind
o singură concentrare economică în situaţia în care este achiziţionată o entitate tip corporaţie, de care aparţin atât
întreprinderea controlată în mod exclusiv, cât şi întreprinderea controlată în comun. Având în vedere interpretarea
prevăzută la pct. 17, situaţia în care aceeaşi întreprindere preia controlul unic şi controlul în comun asupra altor
întreprinderi pe baza unor acorduri interdependente, va fi tratată în mod analog. Aceste tranzacţii, dacă sunt
interdependente, constituie prin urmare o singură concentrare economică.

Cerinţa privind condiţionalitatea tranzacţiilor

40. Condiţionalitatea presupune ca niciuna dintre tranzacţii să nu se realizeze fără celelalte şi, prin urmare, toate
tranzacţiile să constituie o singură operaţiune. O astfel de condiţionare se demonstrează în mod normal dacă tranzacţiile
sunt legate între ele de jure, şi anume, dacă acordurile sunt legate între ele printr-o condiţionalitate reciprocă. Dacă se
demonstrează în mod satisfăcător condiţionalitatea de facto, acest lucru ar putea fi suficient pentru a trata tranzacţiile ca
fiind o singură concentrare economică. Acest fapt presupune o evaluare economică care să determine dacă fiecare
dintre tranzacţii depinde în mod necesar de finalizarea celorlalte. Declaraţiile părţilor sau încheierea simultană a
acordurilor relevante pot constitui indicii suplimentare privind interdependenţa unor tranzacţii. Se va ajunge cu greu la
concluzia privind intercondiţionarea de facto a unor tranzacţii în absenţa simultaneităţii acestora. O absenţă evidentă a
simultaneităţii tranzacţiilor intercondiţionate din punct de vedere juridic pune sub semnul întrebării interdependenţa lor
reală.
41. Principiul conform căruia mai multe tranzacţii sunt tratate ca fiind o singură concentrare economică în temeiul
condiţiilor prevăzute anterior se aplică doar în situaţia în care rezultatul îl reprezintă preluarea controlului asupra uneia
sau mai multor întreprinderi de către aceeaşi persoană (aceleaşi persoane) sau întreprindere (întreprinderi). Aceasta este
situaţia dacă o singură activitate sau întreprindere este achiziţionată prin intermediul mai multor tranzacţii juridice.
Preluarea controlului mai multor întreprinderi - care reprezintă concentrări în sine - poate fi considerat, prin legăturile
pe care le generează, o singură concentrare economică.
Nu este posibilă corelarea unor tranzacţii juridice diferite care doar parţial vizează dobândirea controlului asupra
unor întreprinderi şi tot parţial, vizează şi achiziţia altor active, cum ar fi participaţiile minoritare care nu conferă
controlul la alte societăţi. Nu ar fi în conformitate cu cadrul general şi obiectivele legii dacă diferite tranzacţii, care fac
obiectul unui raport condiţional, ar fi evaluate ca un întreg din moment ce doar unele din aceste tranzacţii ar duce la o
schimbare a controlului asupra unei entităţi-ţintă.

Preluarea unei societăţi unice

42. Există o singură concentrare economică dacă acelaşi cumpărător (aceiaşi cumpărători) preia (preiau) controlul
asupra unei singure activităţi comerciale, adică o singură entitate economică, prin intermediul câtorva tranzacţii
juridice, dacă acestea sunt intercondiţionate. Această situaţie se aplică indiferent dacă activitatea comercială se
achiziţionează în structură de corporaţie, formată din una sau mai multe companii, sau dacă se achiziţionează diferite
active care formează o singură activitate comercială, adică o singură entitate economică gestionată pentru un scop
comercial comun la care contribuie toate activele. O astfel de activitate comercială poate cuprinde acţiuni majoritare şi
minoritare, precum şi active corporale şi necorporale. Dacă pentru a transfera o astfel de societate comercială sunt
necesare mai multe tranzacţii juridice interdependente, aceste tranzacţii constituie o singură concentrare economică8).
_____________
8
) Acesta poate fi cazul în care toate activele sunt utilizate pe aceeaşi piaţă a produsului. Aceleaşi considerente se
aplică şi dacă societatea în comun este înfiinţată de mai mulţi agenţi economici, care constituie o singură activitate
comercială.

Preluări în paralel şi în serie

43. Câteva tipuri de preluări de control sunt tratate ca fiind o singură concentrare economică, prezentele Instrucţiuni
identificând două tipuri de situaţii posibile. Prima situaţie vizează o preluare în paralel a controlului, adică
întreprinderea A preia controlul asupra întreprinderilor B şi C în paralel de la vânzători separaţi, cu condiţia ca A să nu
fie obligată să cumpere pe nici una din acestea şi vânzătorul să nu fie obligat să le vândă, decât dacă se realizează
ambele tranzacţii. Cea de-a doua situaţie este o preluare în serie a controlului, adică întreprinderea A preia controlul
asupra întreprinderii B cu condiţia preluării anterioare sau simultane a întreprinderii C de către întreprinderea B.

Preluarea în serie a controlului unic/în comun

44. Există cauze în care, printr-o tranzacţie în serie, o întreprindere este de acord să preia prima controlul exclusiv
asupra unei întreprinderi ţintă, în vederea vânzării directe pe părţi a acţiunilor achiziţionate din întreprinderea ţintă către
altă întreprindere, rezultatul final fiind controlul în comun al ambilor cumpărători asupra companiei ţintă. Dacă ambele
preluări sunt intercondiţionate, cele două tranzacţii constituie o singură concentrare economică şi doar preluarea
controlului în comun, ca rezultat final al tranzacţiilor, va fi luată în considerare de Consiliul Concurenţei.

1.5.3. Serii de tranzacţii cu titluri de valoare

45. Tot o singură concentrare economică va rezulta şi în cazul în care controlul asupra unei întreprinderi este preluat
printr-o serie de tranzacţii cu titluri de valoare de la unul sau mai mulţi vânzători, desfăşurate pe parcursul unei
perioade de timp rezonabil de scurte. Concentrarea economică în aceste scenarii nu se limitează la achiziţia unei
"singure acţiuni decisive", ci va cuprinde toate achiziţiile de valori mobiliare care au loc într-o perioadă de timp
rezonabil de scurtă.
46. Art. 64 alin. (3) din lege prevede o normă specifică ce permite Consiliului Concurenţei să ia în considerare
tranzacţiile succesive desfăşurate într-o perioadă fixă de timp ca fiind o singură concentrare economică în scopul
calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate. Scopul acestei dispoziţii este de a asigura că aceleaşi persoane nu
defalcă o tranzacţie în serii de vânzări de active într-o perioadă de timp, cu scopul de a evita competenţa conferită
Consiliului Concurenţei de către lege.
47. Dacă două sau mai multe tranzacţii (fiecare dintre acestea determinând o preluare a controlului) se desfăşoară în
decursul unei perioade de doi ani între aceleaşi persoane sau întreprinderi, vor fi calificate ca fiind o singură
concentrare economică, indiferent dacă aceste tranzacţii sunt legate sau nu de părţi ale aceleiaşi activităţi comerciale
sau dacă vizează acelaşi sector. Acest lucru nu se aplică în situaţia în care aceloraşi persoane sau întreprinderi li se
alătură alte persoane sau întreprinderi doar pentru o parte din tranzacţiile în cauză. Totuşi, este suficient ca tranzacţiile,
chiar dacă nu sunt realizate între aceleaşi companii, să se desfăşoare între companii aparţinând aceloraşi grupuri.
Această dispoziţie se aplică şi pentru două sau mai multe tranzacţii între aceleaşi persoane sau întreprinderi dacă
acestea se desfăşoară în mod simultan.
În toate cazurile în care se ajunge la preluarea controlului de către aceeaşi întreprindere, aceste tranzacţii simultane
între aceleaşi părţi formează o singură concentrare economică, chiar în cazul în care nu se condiţionează reciproc.
Prevederile art. 64 alin. (3) din lege nu se aplică pentru tranzacţii diferite în care cel puţin o întreprindere implicată este
diferită. În situaţiile care implică două tranzacţii, dintre care o tranzacţie are drept rezultat preluarea controlului unic,
iar cealaltă preluarea controlului în comun, art. 64 alin. (3) din lege nu se va aplica decât dacă cealaltă companie-mamă
sau celelalte companii-mamă care deţin(e) controlul în comun în ultima tranzacţie este (sunt) vânzătorul (vânzătorii)
acţiunilor care conferă controlul unic în prima tranzacţie.

1.6. Restructurare internă

48. În sensul prevederilor art. 10 din lege, concentrarea economică acoperă exclusiv operaţiunile prin care se
modifică controlul. O restructurare internă în cadrul unui grup de societăţi nu constituie o concentrare economică.
Acest lucru se aplică, de exemplu, în cazul majorării pachetelor de acţiuni care nu sunt însoţite de schimbări privind
controlul sau al operaţiunilor de restructurare precum fuziunea unei companii dublu cotate într-o singură persoană
juridică sau fuziunea filialelor. O concentrare economică are loc doar dacă operaţiunea duce la o schimbare privind
calitatea controlului unei întreprinderi şi, prin urmare, nu mai este pur internă.

1.7. Concentrări care implică întreprinderi de stat

49. O situaţie excepţională apare în cazul în care atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi cea achiziţionată sunt
societăţi deţinute de stat (sau de acelaşi organism public ori autoritate publică). În această situaţie, calificarea
operaţiunii ca fiind o restructurare internă depinde de faptul dacă ambele întreprinderi au făcut parte anterior din
aceeaşi unitate economică. În situaţia în care întreprinderile au făcut parte anterior din unităţi economice diferite având
putere independentă de decizie, operaţiunea va fi considerată o concentrare economică şi nu o restructurare internă.
50. În situaţia în care unităţile economice diferite continuă să aibă putere independentă de decizie chiar şi după
realizarea operaţiunii, operaţiunea va fi considerată o restructurare internă, chiar dacă acţiunile întreprinderilor, care
constituie unităţi economice diferite, ar trebui să fie deţinute de o singură entitate, cum ar fi un holding financiar tipic.
51. Totuşi, prerogativele exercitate de stat, care operează mai degrabă ca o autoritate publică decât ca un acţionar,
atunci când acestea se limitează la protejarea interesului public, nu constituie control în sensul prevederilor art. 10 din
lege, în măsura în care nu au nici scopul, nici efectul de a împuternici statul să exercite o influenţă determinantă asupra
activităţii întreprinderii.

2. Controlul unic
 52. Se preia controlul unic dacă o singură întreprindere poate exercita o influenţă determinantă asupra altei
întreprinderi. Se pot distinge două situaţii generale în care o întreprindere deţine controlul unic.
53. În primul rând, întreprinderea care deţine controlul unic dispune de competenţa de a stabili deciziile comerciale
strategice ale celeilalte întreprinderi. Această competenţă se obţine de obicei prin achiziţionarea unei majorităţi a
drepturilor de vot într-o societate.
54. În al doilea rând, o altă situaţie care conferă controlul unic este cea în care un singur acţionar are drept de veto
asupra deciziilor strategice dintr-o întreprindere, dar acest acţionar nu deţine competenţa să impună astfel de decizii de
unul singur (aşa-numitul control unic negativ). În aceste condiţii, un singur acţionar deţine acelaşi nivel de influenţă cu
cel deţinut de un acţionar care deţine controlul în comun asupra unei companii, adică deţine competenţa de a bloca
adoptarea deciziilor strategice. Spre deosebire de situaţia dintr-o companie controlată în comun, nu mai există alţi
acţionari care să deţină acelaşi nivel de influenţă şi acţionarul care deţine controlul unic negativ nu trebuie să
colaboreze neapărat cu alţi acţionari la stabilirea comportamentului strategic al întreprinderii controlate. Din moment ce
acest acţionar poate provoca o situaţie de blocaj, acţionarul dobândeşte o influenţă decisivă în sensul art. 10 alin. (2) din
lege şi, prin urmare, controlul în sensul legii.
55. Controlul unic este preluat de jure şi/sau de facto.

Controlul unic de jure

56. Controlul unic se dobândeşte de jure în situaţia în care o întreprindere obţine majoritatea drepturilor de vot ale
unei companii. În absenţa altor elemente, o preluare care nu include majoritatea drepturilor de vot nu conferă în mod
normal controlul chiar dacă s-a preluat majoritatea capitalului social. În situaţia în care statutul companiei presupune o
majoritate calificată pentru decizii strategice, achiziţionarea unei majorităţi a drepturilor de vot poate să nu confere
competenţa de a stabili deciziile strategice, dar poate fi suficientă pentru a conferi dreptul de blocaj asupra achizitorului
şi, prin urmare, controlul negativ.
57. Chiar şi în cazul unei participaţii minoritare, controlul unic se dobândeşte de jure în situaţiile în care la această
participaţie sunt ataşate anumite drepturi. Acestea pot fi acţiuni preferenţiale la care se ataşează anumite drepturi ce
permit acţionarului minoritar să decidă strategia comercială a societăţii ţintă, precum şi puterea de a numi mai mult de
jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau consiliului de administraţie. Controlul unic poate fi exercitat şi de
un acţionar minoritar9) care are dreptul de a gestiona activităţile societăţii şi de a decide politica comercială pe baza
structurii organizaţionale.
_____________
9
) De exemplu, în calitate de partener general într-o societate în comandită care adesea nu deţine nici măcar o
participaţie.

58. O situaţie tipică de control unic negativ este atunci când un acţionar deţine 50% dintr-o întreprindere, în timp ce
restul de 50% este deţinut de alţi câţiva acţionari (presupunând că acest lucru nu duce la o situaţie de control unic
pozitiv de facto), sau când există o majoritate calificată necesară pentru deciziile strategice care de fapt conferă drept
de veto doar unui singur acţionar, indiferent dacă este vorba despre un acţionar majoritar sau minoritar.

Controlul unic de facto

59. Se poate considera şi că un acţionar minoritar deţine un control unic de facto, în cazul în care există o mare
probabilitate ca acţionarul minoritar să dobândească o majoritate la adunările acţionarilor, determinată de nivelul
participaţiei sale şi de prezenţa acţionarilor în adunările acţionarilor din cursul anilor precedenţi. În baza structurii
anterioare a voturilor, Consiliul Concurenţei va realiza o analiză prospectivă şi va lua în considerare schimbările
previzibile ale prezenţei acţionarilor, care pot interveni în viitor, ca urmare a operaţiunii. Consiliul Concurenţei va
analiza şi poziţia altor acţionari şi va evalua rolul acestora. Această evaluare se bazează, în special, pe următoarele
criterii: dacă acţiunile rămase sunt larg dispersate, dacă alţi acţionari importanţi au legături structurale, economice sau
de familie cu acţionarul minoritar respectiv sau dacă alţi acţionari au un interes strategic sau pur financiar în
întreprinderea ţintă; aceste criterii vor fi evaluate de la caz la caz. Atunci când, pe baza participaţiei sale, a modelului
istoric de vot în adunarea acţionarilor şi a poziţiei altor acţionari, este probabil ca un acţionar minoritar să obţină o
majoritate stabilă de voturi în adunarea acţionarilor, acest acţionar minoritar deţine controlul unic.
60. O opţiune de cumpărare sau de preschimbare a acţiunilor nu poate, prin ea însăşi, să confere controlul unic, decât
dacă opţiunea va fi exercitată în viitorul apropiat, în conformitate cu acordurile juridice obligatorii pentru părţi10). În
situaţii excepţionale, o opţiune, împreună cu alte elemente, poate conduce la concluzia că există un control unic de
facto.
_____________
10
) Chiar dacă, în mod normal, o opţiune nu conduce prin ea însăşi la o concentrare, aceasta poate fi luată în
considerare în evaluarea de fond a unei concentrări economice.

Controlul unic dobândit prin alte mijloace decât prin drepturile de vot
61. În afară de dobândirea controlului unic pe baza drepturilor de vot, se aplică şi considerentele prezentate în
secţiunea 1.2 cu privire la dobândirea controlului unic prin achiziţionarea de active, prin contract sau prin orice alte
mijloace.

3. Controlul în comun

62. Controlul în comun există în situaţia în care două sau mai multe întreprinderi sau persoane fizice au posibilitatea
de a-şi exercita influenţa determinantă asupra unei alte întreprinderi. Influenţa determinantă înseamnă puterea de a
bloca acţiunile care determină strategia comercială a unei întreprinderi. Spre deosebire de controlul unic, care conferă
unui anumit acţionar competenţa de a stabili deciziile strategice într-o întreprindere, controlul în comun se
caracterizează prin posibilitatea apariţiei unei situaţii de blocaj rezultate din puterea a două sau mai multe societăţi-
mamă de a respinge deciziile strategice propuse. Rezultă, prin urmare, că aceşti acţionari trebuie să ajungă la o
înţelegere în legătură cu stabilirea politicii comerciale a societăţii în comun şi că trebuie să coopereze.
63. Ca şi în cazul controlului unic, dobândirea controlului în comun se stabileşte de jure sau de facto.
Controlul în comun există dacă acţionarii (societăţile-mamă) ajung la un acord privind deciziile importante care se
referă la întreprinderea controlată (societatea în comun).

3.1. Paritatea drepturilor de vot sau de reprezentare în organele de decizie

64. Cea mai evidentă formă de control în comun este aceea în care există numai două societăţi-mamă care îşi împart
în mod egal drepturile de vot în societatea în comun. În acest caz, nu este necesar un acord formal între cele două
societăţi. Cu toate acestea, în cazul în care există un acord formal, acesta trebuie să respecte principiul egalităţii între
societăţile-mamă, stabilind, de exemplu, că fiecare are dreptul la acelaşi număr de reprezentanţi în organele de
conducere şi că niciunul dintre aceşti membri nu are vot decisiv. Paritatea se obţine şi în cazul în care ambele societăţi-
mamă au dreptul să numească un număr egal de reprezentanţi în organele de decizie ale societăţii în comun.

3.2. Drepturi de veto

65. Controlul în comun este posibil şi atunci când nu există egalitate între cele două societăţi-mamă în ceea ce
priveşte votul sau reprezentarea în organele de decizie sau atunci când există mai mult de două societăţi-mamă. Este
cazul acţionarilor minoritari cu drepturi suplimentare care le permit să se opună deciziilor esenţiale pentru strategia
comercială a societăţii în comun. Aceste drepturi de veto pot fi prevăzute în statutul societăţii în comun sau stabilite pe
baza unui acord între societăţile-mamă. Drepturile de veto pot lua forma unui cvorum specific necesar pentru deciziile
care se iau în adunarea generală a acţionarilor sau în consiliul de administraţie în măsura în care societăţile-mamă sunt
reprezentate în acest consiliu. Este posibil ca deciziile strategice să fie supuse spre aprobare unui organism specific,
cum este consiliul de supraveghere, în care acţionarii minoritari sunt reprezentaţi şi fac parte din cvorumul necesar
pentru luarea acestui tip de decizii.
66. Drepturile de veto trebuie să vizeze deciziile strategice privind politica comercială a societăţii în comun. Ele
trebuie să fie distincte de drepturile de veto acordate în mod normal acţionarilor minoritari, în scopul protejării
intereselor lor financiare în calitate de investitori în cadrul societăţii în comun.
Protejarea normală a drepturilor acţionarilor minoritari vizează deciziile privind esenţa societăţii în comun, cum ar fi:
modificarea statutului, majorarea sau reducerea capitalului social sau lichidarea.
Un drept de veto care împiedică vânzarea sau lichidarea societăţii în comun nu conferă controlul în comun
acţionarului minoritar implicat.
67. Drepturile de veto care conferă controlul în comun vizează, de regulă, decizii privind aspecte legate de buget,
plan de afaceri, investiţii importante sau numirea conducerii superioare. Cu toate acestea, dobândirea controlului în
comun nu presupune ca achizitorul să aibă puterea de a exercita o influenţă determinantă asupra administrării curente a
unei întreprinderi. Esenţial este faptul ca drepturile de veto să fie suficiente pentru a permite societăţilor-mamă să
exercite o astfel de influenţă asupra strategiei comerciale a societăţii în comun, nefiind necesar să se stabilească dacă
cel care dobândeşte controlul în comun al unei societăţi în comun va face uz în mod real de influenţa sa determinantă.
 Este suficient că acesta are posibilitatea de a-şi exercita influenţa şi, deci, că dispune de drepturi de veto.
68. Pentru a prelua controlul în comun, acţionarul minoritar nu are în mod necesar nevoie să deţină toate drepturile
de veto menţionate anterior. Este suficient ca acesta să deţină numai câteva drepturi de veto sau chiar unul singur.
Dacă aceasta este situaţia depinde de semnificaţia exactă a dreptului de veto şi de importanţa acestuia în contextul
activităţii desfăşurate de societatea în comun.

Numirea conducerii superioare şi stabilirea bugetului

69. Foarte importante sunt drepturile de veto care vizează deciziile de numire şi de revocare a conducerii superioare
şi aprobarea bugetului. Puterea de a participa la stabilirea structurii conducerii superioare, cum ar fi membrii consiliului
de administraţie, conferă, în mod normal, titularului acesteia puterea de a-şi exercita influenţa determinantă asupra
politicii comerciale a întreprinderii şi asupra deciziilor referitoare la buget, întrucât bugetul determină cadrul exact al
activităţilor societăţii în comun şi, în mod special, investiţiile pe care aceasta le poate face.

Planul de afaceri
70. Planul de afaceri prezintă detalii ale obiectivelor unei societăţi şi măsurile care trebuie luate pentru atingerea
obiectivelor în cauză. Un drept de veto asupra respectivului plan de afaceri poate fi suficient pentru a conferi controlul
în comun, chiar în absenţa oricărui alt drept de veto. Pe de altă parte, în cazul în care planul de afaceri conţine numai
declaraţii generale privind obiectivele societăţii în comun, existenţa unui drept de veto va fi numai un element în cadrul
evaluării generale a controlului în comun, nefiind suficient pentru a conferi controlul în comun.

Investiţiile
71. În cazul unui drept de veto asupra investiţiilor, importanţa acestui drept depinde de nivelul investiţiilor supuse
spre aprobare societăţilor-mamă şi de măsura în care aceste investiţii constituie o caracteristică esenţială a pieţei pe care
este prezentă societatea în comun.
Referitor la primul criteriu enunţat, dacă volumul investiţiilor supuse aprobării societăţilor-mamă este substanţial,
dreptul de veto vizează mai mult protejarea intereselor unui acţionar minoritar, decât puterea de decizie în comun
asupra politicii comerciale a societăţii în comun.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, politica de investiţii a unei întreprinderi este un element important atunci
când se evaluează dacă există control în comun.
Cu toate acestea, s-ar putea să existe pieţe pe care investiţiile nu joacă un rol semnificativ în comportamentul
concurenţial al unei întreprinderi.

Drepturi specifice pieţei

72. În afară de drepturile de veto tipice, există o serie de posibile drepturi de veto legate de decizii specifice a căror
importanţă depinde de piaţa pe care activează societatea în comun.
Un exemplu este decizia asupra tehnologiei ce va fi folosită de societatea în comun în situaţia în care aceasta este un
element cheie pentru activităţile societăţii.
Un alt exemplu se referă la pieţele caracterizate prin diversitatea produselor şi un grad semnificativ de inovaţie. Pe
astfel de pieţe, dreptul de veto asupra deciziilor privind dezvoltarea de către societatea în comun a unor noi linii de
produse constituie un element important în stabilirea existenţei controlului în comun.

Contextul general
73. Pentru a evalua importanţa drepturilor de veto, în cazul în care există mai multe astfel de drepturi, acestea nu
trebuie evaluate în mod izolat. Dimpotrivă, pentru a se stabili dacă există control în comun, aceste drepturi trebuie
evaluate ca un întreg. Un drept de veto care nu se referă la politica comercială strategică, la numirea conducerii
superioare sau la buget şi planul de afaceri nu este considerat un drept care conferă titularului controlul în comun.

3.3. Exercitarea în comun a drepturilor de vot

74. Chiar în absenţa unor drepturi de veto specifice, două sau mai multe întreprinderi care deţin un pachet minoritar
de acţiuni într-o altă întreprindere pot prelua controlul în comun. Acesta este cazul în care participaţiile minoritare oferă
împreună mijloacele pentru controlul întreprinderii ţintă. Aceasta înseamnă că acţionarii minoritari, împreună, vor
deţine majoritatea drepturilor de vot şi că vor acţiona împreună în exercitarea acestora.
Această concertare poate rezulta dintr-un acord obligatoriu din punct de vedere juridic sau poate fi stabilită de facto.
 75. Modalitatea legală care asigură exercitarea în comun a drepturilor de vot poate lua forma unui holding (controlat
în comun), căruia acţionarii minoritari îi transferă drepturile, sau a unui acord prin care acţionarii minoritari se obligă să
acţioneze solidar (acord de punere în comun a voturilor).
76. În mod cu totul excepţional, poate fi întreprinsă o acţiune colectivă de facto atunci când interesele comune care
există între acţionarii minoritari sunt atât de puternice, încât aceştia nu vor acţiona unul împotriva celuilalt în
exercitarea drepturilor legate de societatea în comun. Totuşi, cu cât numărul societăţilor-mamă implicate într-o astfel de
societate în comun este mai mare, cu atât mai mică este probabilitatea ca o astfel de situaţie să se producă.
77. Elocvent pentru comunitatea de interese este gradul sporit de dependenţă reciprocă între societăţile-mamă în
vederea atingerii obiectivelor strategice ale societăţii în comun. Acesta este în special cazul în care fiecare societate-
mamă are o contribuţie la societatea în comun, care este de o importanţă vitală pentru funcţionarea acesteia (tehnologii
specifice, know-how sau acorduri de livrare).
În aceste circumstanţe, societăţile-mamă vor putea bloca deciziile strategice ale societăţii în comun şi, astfel, vor
putea asigura funcţionarea acesteia doar prin intermediul acordului reciproc privind deciziile strategice, chiar dacă nu
au fost prevăzute în mod explicit drepturile de veto. Prin urmare, societăţile-mamă vor fi nevoite să colaboreze.
Alţi factori care dovedesc existenţa unor puternice interese comune sunt reprezentaţi de procedurile decizionale, care
sunt structurate de aşa manieră încât să permită societăţilor-mamă să-şi exercite controlul în comun, chiar în absenţa
unor acorduri explicite de garantare a drepturilor de veto sau a altor legături între acţionarii minoritari referitoare la
societatea în comun.
78. Un astfel de scenariu va apărea nu numai în situaţia în care doi sau mai mulţi acţionari minoritari deţin de facto
controlul în comun asupra unei întreprinderi, dar şi în situaţia în care există un grad ridicat de dependenţă a unui
acţionar majoritar faţă de un acţionar minoritar. Acesta este cazul în care societatea în comun depinde, din punct de
vedere economic şi financiar, de acţionarul minoritar sau cazul în care acţionarul minoritar are experienţa necesară
pentru funcţionarea societăţii în comun şi va deţine un rol important din acest punct de vedere, în timp ce acţionarul
majoritar este un simplu investitor financiar.
În astfel de cazuri, acţionarul majoritar nu va putea să-şi impună poziţia, dar partenerul său în societatea în comun va
putea bloca deciziile strategice, astfel încât ambele societăţi-mamă vor trebui să colaboreze permanent.
Acest fapt conduce la o situaţie de control în comun de facto, care prevalează unei evaluări pure de jure, conform
căreia acţionarul majoritar ar putea fi considerat ca deţinător al controlului unic.
79. Aceste criterii se aplică la constituirea unei noi societăţi în comun, precum şi la achiziţionarea pachetelor
minoritare de acţiuni, împreună conferind controlul în comun. În cazul achiziţiei de acţiuni, probabilitatea existenţei
unor interese comune este mai mare dacă participaţiile sunt preluate prin intermediul unei acţiuni concertate.
Achiziţionarea prin intermediul unei acţiuni concertate nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a stabili dacă există un
control în comun de facto. În general, un interes comun în calitate de investitori financiari (sau creditori) ai unei
întreprinderi pentru randamentul investiţiilor nu constituie o comunitate de interese care să conducă la exercitarea unui
control în comun de facto.
80. În absenţa unor interese comune puternice de tipul celor descrise anterior, posibilitatea modificării alianţelor între
acţionarii minoritari va exclude, în mod normal, prezumţia existenţei controlului în comun. Atunci când nu există o
majoritate stabilă în procedura decizională, iar majoritatea poate fi obţinută prin oricare dintre variatele combinaţii între
acţionarii minoritari, nu se poate presupune că acţionarii minoritari (sau un anumit grup al acestora) controlează în
comun întreprinderea11).
În acest context, nu este suficient să existe acorduri între două sau mai multe părţi cu acelaşi procent din capitalul
social al unei întreprinderi, prin care să se stabilească drepturi şi puteri egale între părţi, în situaţia în care acestea nu
deţin drepturi de veto strategice.
_____________
11
) De exemplu, în cazul unei întreprinderi în care fiecare din cei trei acţionari deţine o treime din capitalul social şi
fiecare are dreptul să aleagă o treime din membrii consiliului de administraţie, acţionarii nu deţin controlul în comun,
întrucât deciziile trebuie luate cu majoritate simplă.

3.4. Alte consideraţii privind controlul în comun

Rolul inegal al societăţilor-mamă

81. Controlul în comun nu este incompatibil cu faptul că una dintre societăţile-mamă are cunoştinţe şi experienţă în
domeniul de activitate al societăţii în comun. În acest caz, cealaltă societate-mamă nu joacă decât un rol modest sau
chiar inexistent în gestionarea curentă a societăţii în comun, prezenţa acesteia fiind motivată doar de considerente de
ordin financiar, strategia pe termen lung, imaginea mărcii sau politica generală. Respectiva societate trebuie să-şi
rezerve posibilitatea reală de a contesta deciziile luate de cealaltă societate-mamă, pe baza parităţii drepturilor de vot, a
dreptului de desemnare a organelor de decizie sau a drepturilor de veto legate de aspecte strategice. Fără această
posibilitate, ar fi doar control unic.

Votul decisiv
82. Existenţa controlului în comun presupune faptul că niciuna dintre societăţile-mamă nu deţine votul decisiv,
deoarece această situaţie ar conduce la existenţa controlului unic pentru societatea care beneficiază de acest vot. Cu
toate acestea, există control în comun dacă importanţa şi eficienţa votului decisiv sunt limitate. Acesta este cazul în care
votul decisiv este exercitat numai după o serie întreagă de arbitraje şi încercări de reconciliere sau într-un domeniu
foarte limitat ori dacă exercitarea votului decisiv atrage după sine o opţiune de vânzare ce presupune o sarcină
financiară considerabilă sau dacă interdependenţa societăţilor-mamă ar face improbabilă exercitarea votului decisiv.

III. Modificări ale calităţii controlului

83. Legea concurenţei se aplică operaţiunilor care conduc la dobândirea controlului unic sau în comun, inclusiv
operaţiunilor care determină modificări ale calităţii controlului.
În primul rând, o asemenea modificare a calităţii controlului care conduce la o concentrare economică, apare atunci
când se produce o trecere de la controlul unic la cel în comun. În al doilea rând, o modificare a calităţii controlului
apare în situaţia în care există control în comun, atât înainte cât şi după efectuarea tranzacţiei, dacă există o creştere a
numărului acţionarilor care deţin controlul sau o modificare a identităţii acestora. Calitatea controlului nu se modifică
în cazul trecerii de la un control unic negativ la un control unic pozitiv.
O asemenea modificare nu afectează nici motivaţiile acţionarului care pierde controlul negativ şi nici natura
structurii de control, deoarece acţionarul care deţine controlul nu a fost obligat să coopereze neapărat cu anumiţi
acţionari la momentul în care deţinea controlul negativ.
Schimbările efectuate la nivelul participaţiilor aceloraşi acţionari, care deţin controlul, fără a modifica puterile
deţinute de aceştia în cadrul unei societăţi şi fără a modifica componenţa structurii de control a societăţii, nu constituie
o modificare a calităţii controlului şi, în consecinţă, nu reprezintă o concentrare economică notificabilă.
84. Aceste modificări ale calităţii controlului vor fi grupate în două categorii: în primul rând, intrarea unuia sau a mai
multor noi acţionari care deţin controlul, indiferent dacă ei înlocuiesc acţionarii existenţi care deţin deja controlul şi, în
al doilea rând, o diminuare a numărului acţionarilor care deţin controlul.

1. Apariţia acţionarilor noi care deţin controlul

85. Apariţia unor noi acţionari care deţin controlul, apariţie care conduce la un control în comun rezultă fie din
trecerea de la controlul unic la controlul în comun, fie ca urmare a apariţiei unui acţionar suplimentar sau înlocuirea
unui acţionar existent într-o societate controlată în comun.
86. Trecerea de la controlul unic la controlul în comun este considerată o operaţiune care trebuie să fie notificată,
deoarece acest lucru modifică şi calitatea controlului societăţii în comun. În primul rând, are loc o nouă preluare a
controlului de către acţionarul care îşi face apariţia în întreprinderea controlată. În al doilea rând, doar noua preluare a
controlului transformă întreprinderea controlată în societate în comun, fapt care schimbă decisiv situaţia pentru
întreprinderea care deţine restul controlului conform prevederilor legii. Pe viitor, aceasta va trebui să ia în considerare
pachetul de acţiuni ale unuia sau a mai multor acţionari care preiau controlul şi este necesară o cooperare permanentă
cu noul acţionar/noii acţionari. Înainte de această modificare, întreprinderea care deţine restul controlului fie putea să
stabilească comportamentul strategic doar al întreprinderii controlate (în cazul unui control unic), fie nu a fost obligată
să ia în considerare pachetele de acţiuni ale altor acţionari şi nu a fost obligată să coopereze permanent cu acei
acţionari.
87. Apariţia unui nou acţionar în cadrul unei societăţi controlată în comun - fie în plus pe lângă alţi acţionari care
deţin control, fie înlocuind pe unul dintre aceştia - constituie o concentrare economică notificabilă, cu toate că
societatea este controlată în comun atât înainte, cât şi după efectuarea operaţiunii.
În primul rând, în acest scenariu, există un nou acţionar care dobândeşte controlul asupra societăţii în comun. În al
doilea rând, calitatea controlului societăţii în comun este determinată de identitatea tuturor acţionarilor care deţin
controlul. Este caracteristic controlului în comun faptul că, din moment ce fiecare acţionar are drept de blocaj în
privinţa deciziilor strategice, acţionarii care deţin controlul în comun trebuie să ţină cont de interesele celorlalţi şi
trebuie să coopereze pentru a stabili comportamentul strategic al societăţii în comun.
 În consecinţă, natura controlului în comun nu se rezumă la cumularea pur matematică a drepturilor de blocaj
exercitate de mai mulţi acţionari, ci este determinată de structura acţionarilor care controlează în comun. Unul dintre
scenariile cele mai evidente care au ca rezultat o modificare decisivă a naturii structurii de control a unei întreprinderi
controlată în comun o reprezintă situaţia în care, în cadrul unei societăţi în comun controlată de un concurent al
societăţii în comun şi de un investitor financiar, investitorul financiar este înlocuit cu un alt concurent.
În aceste condiţii, structura controlului şi motivaţia partenerilor societăţii în comun sunt modificate în totalitate, nu
doar prin apariţia unui nou acţionar care deţine controlul, ci şi din cauza modificării comportamentului celorlalţi
acţionari. În consecinţă, înlocuirea unui acţionar care controlează sau apariţia unui nou acţionar în cadrul unei
întreprinderi controlate în comun determină o schimbare asupra calităţii controlului12).
_____________
12
) În general, Consiliul Concurenţei nu va considera o concentrare economică distinctă înlocuirea indirectă a unui
acţionar care deţine controlul în comun, ce are loc prin intermediul unei dobândiri a controlului de către una dintre
societăţile sale mamă. Consiliul Concurenţei va evalua orice modificări care intervin în situaţia concurenţială a
societăţii în comun în cadrul preluării generale a controlului de către societatea sa mamă. În această situaţie, ceilalţi
acţionari care controlează societatea în comun nu sunt societăţi afectate de concentrarea care se raportează la
societatea-mamă.

88. Apariţia unor noi acţionari are ca rezultat o concentrare economică notificabilă doar dacă unul sau mai mulţi
acţionari obţin control unic sau în comun în baza operaţiunii. Apariţia de noi acţionari poate da naştere unei situaţii în
care controlul în comun nu poate fi stabilit pe bază de jure şi nici pe bază de facto, dacă apariţia noului acţionar are
drept consecinţă posibilitatea realizării unor coaliţii fluctuante între acţionarii minoritari.

2. Diminuarea numărului acţionarilor

89. O diminuare a numărului acţionarilor care deţin controlul constituie o modificare a calităţii controlului şi, prin
urmare, trebuie să fie considerată drept concentrare economică în cazul în care ieşirea unuia sau a mai multor acţionari
care deţin controlul determină schimbarea controlului în comun în control unic. Influenţa determinantă exercitată
individual diferă în mod substanţial de influenţa determinantă exercitată în comun, deoarece, în cel de-al doilea caz,
acţionarii care deţin controlul în comun trebuie să aibă în vedere posibilele diferenţe de interese ale celeilalte sau
celorlalte întreprinderi implicate.
90. În cazul în care operaţiunea implică o diminuare a numărului de acţionari care deţin controlul în comun, fără să
producă o schimbare a controlului în comun în control unic, operaţiunea nu are, în mod normal, drept rezultat o
concentrare economică notificabilă.

IV. Societăţile în comun. Conceptul de funcţionare deplină

91. Art. 10 alin. (1) lit. b) din lege prevede faptul că o operaţiune de concentrare economică are loc atunci când
controlul este dobândit de către una sau mai multe întreprinderi asupra altei întreprinderi ori asupra unor părţi ale
acesteia. În consecinţă, noua achiziţie a unei întreprinderi de către întreprinderi care dispun de controlul în comun
constituie o concentrare economică, în sensul legii. Ca şi în cazul preluării controlului unic al unei întreprinderi, această
achiziţie a controlului în comun va conduce la o modificare a structurii pieţei chiar dacă, în conformitate cu planurile
întreprinderilor care efectuează preluarea, societatea preluată nu va mai fi considerată cu funcţionare deplină după
efectuarea operaţiunii de concentrare economică (de exemplu, deoarece, pe viitor, aceasta va vinde exclusiv
societăţilor-mamă). În consecinţă, o operaţiune care implică dobândirea, de la terţi, a controlului în comun al unei
societăţi sau a unor părţi dintr-o altă societate de către mai multe întreprinderi, cu îndeplinirea criteriilor prezentate la
art. 10 alin. (3) din lege, constituie o concentrare economică, conform art. 10 alin. (1) din lege, fără a lua în considerare
criteriul funcţionării depline.
92. Art. 10 alin. (2) din lege, prevede faptul că înfiinţarea unei societăţi în comun care îşi va desfăşura activitatea în
mod durabil şi care va îndeplini toate funcţiile unei entităţi autonome din punct de vedere economic (aşa numitele
societăţi în comun cu funcţionare deplină) constituie o concentrare economică în sensul art. 10 alin. (1) lit. b) din lege.
Astfel, criteriul funcţionării depline descrie modul în care se aplică prevederile legii, cu privire la crearea de societăţi în
comun de către părţi, indiferent dacă o asemenea societate în comun este creată ca operaţiune complet nouă sau dacă
părţile transferă societăţii în comun active pe care le-au deţinut în prealabil în mod individual. În aceste condiţii,
societatea în comun trebuie să îndeplinească criteriul funcţionării depline pentru a reprezenta o concentrare economică.
 93. Faptul că o societate în comun este considerată o societate cu funcţionare deplină şi, deci, din punct de vedere
funcţional, autonomă economic, nu înseamnă că beneficiază de autonomie în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor sale
strategice. În caz contrar, o societate controlată în comun nu este o societate în comun cu funcţionare deplină şi, în
consecinţă, condiţia prevăzută în art. 10 alin. (2) din lege nu va fi niciodată îndeplinită. Pentru criteriul funcţionării
depline este suficient ca societatea în comun să fie autonomă din punct de vedere operaţional.

1. Resurse suficiente pentru a opera în mod independent pe o piaţă

94. Caracterul funcţionării depline înseamnă că o societate în comun trebuie să opereze pe o piaţă, îndeplinind
funcţiile exercitate în mod normal de către întreprinderi care operează pe aceeaşi piaţă. Pentru a face acest lucru,
societatea în comun trebuie să aibă o conducere angajată în operaţiunile zilnice şi acces la toate resursele necesare,
inclusiv de ordin financiar, de personal şi de active (corporale şi necorporale) pentru a-şi administra activităţile
comerciale pe baze durabile în domeniul prevăzut în acordul de înfiinţare a societăţii în comun. Personalul nu trebuie să
fie angajat neapărat de către societatea în comun. Dacă este o practică curentă în sectorul în care operează societatea în
comun, poate fi suficient dacă părţile terţe prevăd angajarea de personal în temeiul unui acord operaţional sau dacă
personalul este repartizat de către o agenţie de plasare a forţei de muncă interimare. Detaşarea personalului de către
societăţile-mamă poate fi suficientă dacă se realizează doar pentru o perioadă de început, sau dacă societatea în comun
are legături cu societatea-mamă în acelaşi fel precum are cu părţile terţe. În cazul din urmă este necesar ca societatea în
comun să aibă legături cu societatea-mamă, în condiţii comerciale normale şi ca societatea în comun să fie liberă să îşi
recruteze personal propriu sau să facă acest lucru prin intermediul părţilor terţe.

2. Activităţi care cuprind mai multe funcţii decât cele specifice societăţii-mamă

95. O societate în comun nu este deplin funcţională dacă preia numai o anumită funcţie din cadrul activităţilor
comerciale ale societăţilor-mamă fără acces sau prezenţă proprie pe piaţă. Acesta este cazul, de exemplu, al societăţilor
în comun ale căror activităţi se limitează la cercetare şi dezvoltare sau la producţie. Astfel de societăţi în comun sunt
auxiliare activităţilor comerciale ale societăţilor-mamă. Acesta este şi cazul în care o societate în comun este limitată,
în mod esenţial, la distribuţia sau comercializarea produselor societăţilor-mamă şi acţionează, în principal, ca o agenţie
de vânzări. Faptul că o societate în comun utilizează reţeaua de distribuţie sau punctele de vânzare ale uneia sau mai
multor societăţi-mamă nu o exclude în mod normal din categoria societăţilor cu "funcţionare deplină", atâta timp cât
societăţile-mamă acţionează numai în calitate de agenţi ai societăţilor în comun.
96. Un exemplu frecvent în care apare acest aspect îl reprezintă societăţile în comun implicate în deţinerea de bunuri
imobiliare, care sunt înfiinţate în scopuri fiscale sau pentru alte motive financiare. Atât timp cât obiectul societăţii în
comun este limitat la achiziţionarea şi/sau deţinerea anumitor bunuri imobiliare pentru societăţile-mamă şi se bazează
pe resurse financiare furnizate de către societăţile-mamă, societatea în comun, în principiu, nu va fi considerată ca
având funcţionare deplină, deoarece aceasta nu realizează o activitate comercială autonomă, pe termen lung, pe piaţă,
şi, în general nu dispune de resursele necesare pentru a funcţiona pe piaţă în mod independent. Această situaţie trebuie
să fie distinctă de cea a societăţilor în comun care administrează în mod activ un portofoliu de bunuri imobiliare şi care
acţionează în nume propriu pe piaţă, ceea ce este caracteristic funcţionării depline.

3. Relaţii de vânzare/cumpărare cu societăţile-mamă

97. Prezenţa puternică a societăţilor-mamă în pieţele din amonte sau din aval faţă de cea pe care acţionează
societatea în comun este un factor de luat în considerare în evaluarea caracterului de funcţionalitate deplină a unei
societăţi în comun, în cazul în care această prezenţă are drept rezultat vânzări sau cumpărări semnificative între
societăţile-mamă şi societatea în comun. Faptul că, numai pentru o perioadă de început, o societate în comun se
bazează, aproape exclusiv, pe vânzările către societăţile-mamă, sau pe cumpărări de la acestea, nu afectează, în mod
normal, caracterul de funcţionare deplină a societăţii în comun. O astfel de perioadă de început poate fi necesară pentru
ca societatea în comun să poată pătrunde pe o piaţă. Această perioadă, în mod normal, nu va fi mai lungă de trei ani, în
funcţie de condiţiile specifice de pe piaţa în cauză (art. 10 alin. (4) din lege).
98. În cazul în care vânzările societăţilor în comun către societăţile-mamă tind să aibă un caracter durabil, întrebarea
esenţială este dacă, fără a mai ţine seama de aceste vânzări, societatea în comun este capabilă să joace un rol activ pe
piaţă şi poate fi considerată cu autonomie economică din punct de vedere funcţional. În acest sens, un factor important
îl reprezintă ponderea relativă a acestor vânzări în producţia totală a societăţii în comun. Datorită particularităţilor
fiecărui caz în parte, este imposibil de stabilit un raport al cifrei de afaceri care să facă distincţie între societăţile în
comun cu funcţionare deplină de alte societăţi în comun. Dacă societatea în comun realizează mai mult de 50% din
cifra sa de afaceri cu părţi terţe, acest fapt este, în mod normal, un indicator al caracterului de funcţionare deplină a
societăţii în comun. Sub acest prag orientativ, pentru determinarea autonomiei funcţionale a societăţii în comun, este
necesar să se evalueze, pentru fiecare caz în parte, dacă relaţia dintre societatea în comun şi societăţile-mamă este, în
mod real, de natură comercială. În acest scop, trebuie demonstrat faptul că societatea în comun va furniza bunurile şi
serviciile sale cumpărătorului care evaluează şi plăteşte preţul cel mai mare pentru ele şi că societatea în comun va avea
legături comerciale cu societăţile-mamă în baza unor condiţii comerciale normale. În aceste circumstanţe, dacă, în plan
comercial, societatea în comun va trata societăţile-mamă în acelaşi mod comercial ca şi pe părţile terţe, poate fi
suficient ca cel puţin 20% din vânzările previzionate ale societăţii în comun să se adreseze părţilor terţe. Totuşi, cu cât
proporţia vânzărilor susceptibile a se face către societăţile-mamă este mai mare, cu atât mai mult este nevoie de dovezi
clare ale caracterului comercial al relaţiei.
99. Pentru stabilirea raportului dintre vânzările către societăţile-mamă şi către terţe părţi, Consiliul Concurenţei va
lua în considerare evaluările anterioare şi planurile de afaceri confirmate. Totuşi, în special atunci când vânzările
semnificative către părţi terţe sunt dificil de previzionat, Consiliul Concurenţei îşi va baza constatările şi pe structura
generală a pieţei. Acest element poate fi un factor relevant pentru a evalua dacă societatea în comun va avea relaţii
bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.
100. Aceste aspecte apar frecvent în cazul contractelor de externalizare, prin care o întreprindere înfiinţează o
societate în comun cu un furnizor de servicii, societate în comun care va îndeplini funcţii anterior asigurate de însăşi
întreprinderea iniţială (societatea-mamă). În mod normal, societatea în comun nu este considerată ca având funcţionare
deplină în următoarele cazuri: dacă îşi furnizează serviciile exclusiv întreprinderii cliente (una dintre societăţile-mamă)
şi depinde, pentru serviciile sale, de acţiunile furnizorului de servicii (cealaltă societate-mamă). Faptul că planul de
afaceri al societăţii în comun nu exclude adeseori cel puţin posibilitatea societăţii în comun de a furniza serviciile sale
şi părţilor terţe, nu modifică cu nimic acest raţionament, deoarece, în cazul unor acorduri tipice de externalizare, există
probabilitatea ca veniturile obţinute din vânzarea către terţe părţi să rămână auxiliare faţă de activităţile principale pe
care societatea în comun le realizează pentru întreprinderea client. Totuşi, regula generală menţionată nu exclude faptul
că există situaţii de externalizare în care partenerii societăţii în comun, înfiinţează o societate în comun în vederea
facilitării unui acces semnificativ pe piaţă, din motive legate de economii de scară de exemplu. Această situaţie permite
ca societatea în comun să fie considerată ca având funcţionare deplină dacă sunt preconizate vânzări semnificative către
terţe părţi, dacă relaţia dintre societatea în comun şi societăţile-mamă va fi de natură pur comercială şi dacă societatea
în comun are relaţii bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.

Achiziţii de la societăţile-mamă
101. În cazul achiziţiilor făcute de societatea în comun de la societăţile-mamă, caracterul de funcţionare deplină al
societăţii în comun este discutabil, în special, atunci când valoarea adăugată produselor sau serviciilor în cauză, la
nivelul societăţii în comun, este redusă. Într-o astfel de situaţie, societatea în comun este, mai degrabă, un agent mixt de
vânzări.

Pieţe comerciale
102. Totuşi, spre deosebire de această situaţie în care o societate în comun este activă pe o piaţă comercială,
exercitând funcţiile normale ale unei societăţi comerciale pe respectiva piaţă, în mod normal, acea societate în comun
nu va fi un agent de vânzări auxiliar al societăţilor-mamă, ci o societate în comun cu funcţionare deplină. O piaţă
comercială este caracterizată prin existenţa întreprinderilor specializate în vânzarea şi distribuţia de produse fără a fi
integrate pe verticală, în plus faţă de cele care sunt integrate, precum şi prin disponibilitatea diferitelor surse de
aprovizionare pentru respectivele produse. În afară de aceasta, este posibil ca numeroase pieţe comerciale să ceară
operatorilor să investească în resurse speciale, cum ar fi puncte de vânzare, participaţii la capital, antrepozite, depozite,
parcuri de autovehicule şi personal pentru vânzări şi servicii. Pentru a constitui o societate în comun cu funcţionare
deplină pe o piaţă comercială, întreprinderea trebuie să dispună de resursele necesare şi să poată să obţină o parte
semnificativă din aprovizionările sale nu numai de la societăţile-mamă, dar şi din alte surse concurente.

4. Funcţionarea durabilă

103. Societatea în comun trebuie să fie înfiinţată cu scopul de a funcţiona pe termen lung. Faptul că societăţile-mamă
asigură societăţii în comun resursele prevăzute anterior demonstrează că societatea în comun este înfiinţată cu scopul
de a funcţiona pe o bază durabilă. Acordurile de înfiinţate a societăţilor în comun prevăd adesea anumite situaţii
neprevăzute, cum ar fi eşecul societăţii în comun sau dezacordurile fundamentale între societăţile-mamă. În acest sens,
se pot introduce prevederi privind eventuala dizolvare a societăţii în comun sau posibilitatea de retragere a uneia sau
mai multor societăţi-mamă din societatea în comun. Totuşi, chiar şi în prezenţa unor asemenea prevederi, societatea în
comun poate fi considerată ca funcţionând pe o bază durabilă.
Se poate considera că o societate în comun funcţionează pe o bază durabilă, atunci când acordul prevede un anumit
termen, ca durată de funcţionare a acesteia, cu condiţia ca această durată să fie suficientă pentru a determina o
modificare pe termen lung în structura respectivelor societăţi sau în cazul în care acordul prevede posibilitatea ca
societatea în comun să-şi continue activitatea şi după expirarea termenului respectiv.
104. Societatea în comun nu este considerată că funcţionează pe baze durabile în cazul în care a fost înfiinţată pentru
o perioadă scurtă de timp. De exemplu, acesta este cazul unei societăţi în comun care este înfiinţată pentru realizarea
unui anumit obiectiv, cum ar fi construcţia unei centrale electrice, fără ca după finalizarea construcţiei să mai fie
implicată în activitatea acesteia.
105. O societate în comun nu va exercita suficiente activităţi pe o bază durabilă dacă deciziile luate de terţi prezintă o
importanţă fundamentală pentru lansarea activităţii economice a societăţii în comun. Doar deciziile, care sunt mai mult
decât simple formalităţi şi a căror finalizare este în general incertă, se încadrează aici. În acest sens, exemple sunt
atribuirea unui contract (de pildă, în licitaţii publice), a licenţelor (cum ar fi sectorul telecomunicaţiilor) sau a
drepturilor de acces la proprietăţi (drepturi de explorare pentru petrol şi gaze).
Până la luarea deciziei privind asemenea factori, este incert dacă societatea în comun va deveni funcţională în cele
din urmă. Astfel, în acest stadiu, societatea în comun nu realizează funcţii economice pe termen lung şi, în consecinţă,
nu este considerată ca având funcţionare deplină. Totuşi, din momentul luării unei decizii în favoarea societăţii în
comun, acest criteriu este îndeplinit şi se realizează o concentrare economică.

5. Schimbări în activităţile societăţilor în comun

106. Societăţile-mamă pot decide extinderea domeniului de activitate al societăţii în comun în cadrul duratei sale de
funcţionare. Aceasta va fi considerată ca fiind o nouă concentrare economică care poate declanşa obligaţia notificării,
dacă extinderea determină achiziţionarea integrală sau parţială a altei întreprinderi de la societăţile-mamă, fapt care,
considerat în mod izolat, constituie o concentrare economică, aşa cum se prevede la art. 10 alin. (3) din lege.
107. O concentrare economică are loc şi atunci când societăţile-mamă transferă active, contracte, tehnologie sau alte
drepturi suplimentare importante către societatea în comun, iar aceste active şi drepturi constituie baza sau elementul
central pentru extinderea activităţilor societăţii în comun pe alte pieţe ale produsului sau geografice care nu au făcut
obiectul de activitate al societăţii în comun iniţiale, precum şi dacă societatea în comun realizează aceste activităţi pe
baza unei funcţionalităţi depline. Deoarece transferul de active şi drepturi demonstrează faptul că societăţile-mamă sunt
participanţii reali care stau la baza extinderii domeniului de activitate al societăţii în comun, dezvoltarea activităţilor
acesteia poate fi considerată echivalentă cu crearea unei noi societăţi în comun în sensul art. 10 alin. (2) din lege.
108. Dacă obiectul, de activitate al societăţii în comun este extins fără transfer de active, contracte, tehnologie sau
drepturi suplimentare, nu are loc o concentrare economică.
109. O concentrare economică are loc dacă se modifică activitatea unei societăţi în comun existente, care nu are
funcţionare deplină, având drept rezultat crearea unei societăţi în comun cu funcţionare deplină, în înţelesul art. 10 alin.
(2) din lege. Sunt menţionate aici următoarele exemple: o modificare a structurii organizatorice a unei societăţi în
comun, astfel încât să respecte criteriul funcţionării depline; o societate în comun care funcţiona ca furnizor numai
pentru societăţile-mamă, care ulterior demarează o activitate semnificativă pe piaţă; sau scenariile descrise la pct. 105,
conform cărora o societate în comun îşi poate începe activitatea pe piaţă numai după ce obţine un element esenţial (de
exemplu o licenţă pentru o societate în comun în sectorul telecomunicaţiilor). O astfel de modificare a activităţii
societăţii în comun necesită adesea o decizie a acţionarilor sau a conducerii sale. Odată ce decizia care are ca rezultat
îndeplinirea criteriului funcţionării depline a fost adoptată, are loc o concentrare economică.

V. Excepţii

110. Art. 11 din lege prevede patru situaţii excepţionale în care preluarea pachetului de control nu constituie o
concentrare economică în sensul legii.
111. În primul rând, nu se produce nicio schimbare de control şi, prin urmare, nicio concentrare economică, în sensul
legii, în cazul în care controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească
sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi,
redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară (art. 11 lit. a) din lege).
 112. În al doilea rând, preluarea de titluri de valoare de către societăţi ale căror activităţi includ tranzacţii şi
comercializare de titluri de valoare în nume propriu sau în numele unor terţi nu este considerată o concentrare
economică, dacă preluarea se face în cadrul acestor activităţi, iar titlurile de valoare sunt deţinute temporar (art. 11 lit.
b) din lege). Pentru a intra sub incidenţa acestei excepţii, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) întreprinderea care preia trebuie să fie o instituţie de credit sau financiară sau o societate de asigurări, care
desfăşoară în mod normal activităţile prevăzute anterior;
b) titlurile de valoare trebuie cumpărate pentru a fi revândute;
c) instituţiile sau societăţile prevăzute la paragraful anterior, care realizează preluarea, nu trebuie să îşi exercite
drepturile de vot cu scopul de a determina strategia comercială a întreprinderii ţintă sau trebuie să îşi exercite
respectivele drepturi numai cu scopul de a pregăti vânzarea totală sau parţială a întreprinderii, a activelor sau titlurilor
de valoare ale acesteia;
d) instituţiile sau societăţile prevăzute mai sus, care realizează preluarea, trebuie să îşi înstrăineze pachetul de control
în termen de un an de la data preluării, altfel spus, în această perioadă de un an, trebuie să îşi reducă numărul de acţiuni
deţinute până la un nivel la care nu mai are drept de control. Cu toate acestea, perioada în cauză poate fi prelungită de
Consiliul Concurenţei în cazul în care întreprinderea care realizează preluarea demonstrează că operaţiunea de
cesionare de acţiuni nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit.
113. În al treilea rând, nu se realizează o concentrare economică în sensul art. 10 alin. (1) lit. b) din lege în situaţia în
care controlul este dobândit de o întreprindere al cărui obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii în
cadrul altor întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără implicarea directă sau indirectă a
acestora în gestionarea întreprinderilor în cauză şi fără a aduce atingere drepturilor pe care întreprinderile le deţin în
calitate de acţionari, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fie exercitate, în special, în ceea
ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţin participaţiile,
doar pentru a păstra valoarea totală a acestor investiţii şi nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul
comercial al întreprinderii controlate.
114. În al patrulea rând, potrivit art. 11 lit. d) din lege, nu constituie o concentrare economică situaţia în care
întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de restructurare sau
reorganizare a propriilor activităţi.
115. Excepţiile prevăzute la art. 11 din lege se aplică numai unui domeniu foarte restrâns. În primul rând, aceste
excepţii se aplică numai dacă operaţiunea ar fi, altfel, o concentrare economică de drept, dar nu în cazul în care
tranzacţia este parte a unei singure concentrări economice mai vaste, în condiţiile în care achizitorul final al controlului
nu se încadrează în dispoziţiile art. 11 lit. b) din lege.
În al doilea rând, excepţiile prevăzute la art. 11 lit. b) şi c) din lege se aplică numai dobândirilor de control prin
achiziţie de titluri de valoare, nu şi cele prin achiziţie de active.
116. Excepţiile nu se aplică în cazul structurilor tipice ale fondurilor de investiţii. Conform obiectivelor lor, aceste
fonduri nu se limitează, în general, la exercitarea drepturilor de vot, ci adoptă decizii de numire a membrilor din
conducere şi a organelor de control ale întreprinderilor sau chiar pentru a restructura întreprinderile în cauză. Acest
lucru nu ar fi compatibil cu cerinţele art. 11 lit. b) şi c) din lege conform cărora instituţiile sau întreprinderile prevăzute
la pct. 112 şi 113 care achiziţionează nu îşi exercită drepturile de vot cu scopul de a stabili comportamentul
concurenţial al celeilalte întreprinderi.
117. Se pune întrebarea dacă o operaţiune de salvgardare a unei întreprinderi, înainte de procedura de insolvabilitate
sau de la data acesteia, constituie o concentrare economică în sensul legii. O operaţiune tipică de salvgardare presupune
conversia datoriei existente într-o întreprindere nouă prin care un consorţiu bancar poate prelua controlul în comun al
întreprinderii în cauză. În cazul în care o operaţiune îndeplineşte criteriile pentru controlul în comun prevăzute anterior,
respectiva operaţiune trebuie considerată o concentrare economică. Chiar dacă intenţia de bază a băncilor este de a
restructura din punct de vedere financiar întreprinderea în cauză în vederea revânzării sale ulterioare, excepţia
prevăzută la art. 11 lit. b) din lege, nu se aplică acestui tip de operaţiune. Într-un mod asemănător stabilit pentru
fondurile de investiţii, programul de restructurare obligă băncile, care asigură controlul, să determine strategia
comercială a întreprinderii salvate. În afară de aceasta, nu se poate considera că o întreprindere salvată poate fi
transformată într-o entitate viabilă din punct de vedere comercial şi revândută în perioada de un an acordată. Totodată,
perioada de timp necesară pentru îndeplinirea acestui obiectiv poate fi atât de incertă încât ar fi dificil să se
prelungească termenul acordat pentru vânzarea acţiunilor.

C. Dimensiunea concentrărilor economice

I. Praguri
 118. Potrivit prevederilor art. 15 alin. 1 din lege, concentrările economice care depăşesc pragurile prevăzute la art. 14
din lege trebuie notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea
ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.
119. Prin urmare, două elemente de apreciere permit determinarea operaţiunilor cărora li se aplică prevederile legii.
În primul rând, operaţiunea trebuie să fie o concentrare economică în sensul art. 10 alin. (1) şi (2) din lege.
În al doilea rând, pragurile prevăzute la art. 14 din lege trebuie să fie îndeplinite, în vederea identificării acelor
operaţiuni care au impact asupra pieţei româneşti sau asupra unei părţi a acesteia.
Cifra de afaceri este utilizată ca un indicator al resurselor şi activităţilor economice care sunt regrupate în cadrul unei
concentrări şi este alocată geografic pentru a reflecta distribuţia geografică a acestor resurse.
120. Art. 14 din lege prevede două praguri pentru a determina dacă operaţiunea cade sub incidenţa legii, folosind
două criterii diferite: pragul cifrei de afaceri realizate pe plan mondial, cu scopul de a măsura dimensiunea totală a
întreprinderilor implicate şi pragul cifrei de afaceri realizate pe plan naţional, care indică dacă respectiva concentrare
economică implică un nivel minim al activităţilor desfăşurate în România.
121. Pragurile sunt prevăzute pentru a determina dacă respectiva concentrare economică este supusă controlului
Consiliului Concurenţei şi nu pentru a evalua poziţia pe piaţă a părţilor la concentrarea economică sau impactul
operaţiunii.
Astfel, acestea includ cifrele de afaceri realizate şi, astfel, toate resursele mobilizate, în toate domeniile de activitate
ale părţilor şi nu doar în cele care sunt direct implicate în concentrarea economică. Pragurile sunt de natură pur
cantitativă, bazându-se numai pe calculul cifrei de afaceri şi nu pe cota de piaţă sau pe alte criterii şi au ca obiectiv
furnizarea unui mecanism simplu şi obiectiv, uşor de utilizat de întreprinderile implicate într-o operaţiune de
concentrare economică, pentru a determina dacă operaţiunea este notificabilă.
122. Dacă la art. 14 din lege sunt prevăzute pragurile valorice pentru a stabili dacă o concentrare economică este
supusă controlului Consiliului Concurenţei, art. 64 din aceeaşi lege explică modul în care trebuie calculată cifra de
afaceri, astfel încât cifrele rezultate din calculele efectuate să reflecte o imagine fidelă a realităţii economice.

II. Conceptul de întreprindere implicată

1. Generalităţi

123. În scopul stabilirii competenţei Consiliului Concurenţei, întreprinderile implicate sunt acelea care participă la o
concentrare economică, de exemplu o fuziune sau o dobândire a controlului, aşa cum este prevăzut la art. 10 alin. (1) şi
(2) din lege. Cifra de afaceri individuală şi cifra de afaceri consolidată a acestor întreprinderi este decisivă pentru a se
stabili dacă sunt îndeplinite pragurile prevăzute la art. 14 din lege.
124. Odată ce întreprinderile implicate într-o anumită operaţiune au fost identificate, cifra de afaceri pentru stabilirea
incidenţei legii asupra concentrării economice respective se calculează conform normelor din prezentele Instrucţiuni.
Pct. 164 prevede criterii detaliate care permit identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este atribuită
întreprinderii implicate datorită existenţei unor legături directe sau indirecte cu aceasta. În scopul calculării cifrei de
afaceri pentru compararea cu pragurile prevăzute la art. 14 din lege sunt prevăzute reguli concrete care, luate împreună,
sunt considerate că stabilesc noţiunea de "grup". Termenul de "grup" va fi utilizat în următoarele secţiuni exclusiv
pentru a face trimitere la grupul de întreprinderi a căror relaţii cu întreprinderea implicată se încadrează în condiţiile
prevăzute la pct. 164.
125. Atunci când se face referire la diverse întreprinderi care sunt implicate într-o procedură este important să nu se
confunde noţiunea de "întreprinderi implicate" în sensul art. 14 din lege, cu terminologia utilizată în alte secţiuni din
aceeaşi lege, referitor la controlul concentrărilor între întreprinderi, cu trimitere la diverse întreprinderi care sunt
implicate în procedură. Această terminologie se referă la părţile care notifică, la alte întreprinderi implicate, părţi terţe
şi părţi care se supun amenzilor şi penalităţilor cu titlu cominatoriu.

2. Fuziuni

126. În cazul unei fuziuni, fiecare entitate care fuzionează reprezintă o întreprindere implicată.

3. Dobândirea controlului
 127. În celelalte cazuri, conceptul de "dobândire a controlului" va stabili care sunt întreprinderile implicate. Din
perspectiva întreprinderii care dobândeşte controlul (achizitorului), pot exista una sau mai multe întreprinderi care
dobândesc controlul unic sau în comun. Din perspectiva întreprinderii preluate (achiziţionatului), pot exista una sau mai
multe întreprinderi, ca întreg sau ca părţi din acestea. Ca regulă generală, fiecare dintre aceste întreprinderi reprezintă
întreprindere implicată în sensul reglementărilor privind concentrările economice.

Dobândirea controlului unic

128. Dobândirea controlului unic asupra întregii întreprinderi reprezintă cazul cel mai simplu de preluare a
controlului. Întreprinderile implicate sunt întreprinderea care preia controlul şi întreprinderea ţintă.
129. Atunci când o întreprindere ţintă este preluată de un grup prin intermediul uneia din filialele sale, întreprinderile
implicate sunt întreprinderea ţintă şi filiala care achiziţionează, în cazul în care acesta din urmă nu este doar un vehicul
de achiziţionare. Cu toate acestea, chiar dacă filiala este considerată în mod normal întreprindere implicată, în scopul
calculării cifrelor de afaceri pentru stabilirea incidenţei prevederilor art. 14 din lege se va include cifra de afaceri a
tuturor întreprinderilor de care întreprinderea implicată este legată.
Din acest punct de vedere, grupul este considerat ca o singură entitate economică, iar societăţile diferite care aparţin
aceluiaşi grup nu pot fi considerare întreprinderi diferite, din motive jurisdicţionale, în scopul stabilirii incidenţei
prevederilor legii.
Notificarea poate fi efectuată de filiala implicată sau de societatea-mamă.

Achiziţionarea unor părţi de întreprinderi şi operaţiuni eşalonate - Art. 64 alin. (2) şi (3) din lege
130. Din prevederile art. 64 alin. (2) din lege rezultă că atunci când operaţiunea constă în achiziţionarea unor părţi
ale uneia sau mai multor întreprinderi, doar acele părţi care fac obiectul tranzacţiei vor fi luate în considerare cu privire
la vânzător. Impactul posibil al tranzacţiei pe piaţă depinde doar de combinarea resurselor economice şi financiare care
fac obiectul tranzacţiei cu resursele achizitorului, nefiind influenţat de activitatea comercială rămasă vânzătorului. În
acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi partea (părţile) achiziţionată(e) ale întreprinderii ţintă,
activităţile comerciale rămase vânzătorului nefiind luate în considerare.
131. Art. 64 alin. (3) din lege include o dispoziţie specială privind operaţiunile eşalonate sau tranzacţiile consecutive.
Concentrările anterioare (realizate în decursul unei perioade de doi ani) care implică aceleaşi părţi devin (re)notificabile
odată cu cea mai recentă tranzacţie, cu condiţia ca aceasta să constituie o concentrare economică ce îndeplineşte
pragurile prevăzute în lege fie pentru una dintre tranzacţii, fie pentru mai multe tranzacţii considerate separat sau în
ansamblul lor. În acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi partea (părţile) achiziţionată(e) din
întreprinderea ţintă luată/luate ca întreg.

Trecerea de la controlul în comun la controlul unic

132. Dacă dobândirea controlului are loc prin trecerea de la controlul în comun la controlul unic, în mod normal, un
singur acţionar achiziţionează pachetul de acţiuni deţinut anterior de un alt acţionar sau de alţi acţionari. În această
situaţie, întreprinderile implicate sunt acţionarul care achiziţionează şi societatea în comun. Ca în cazul oricărui alt
vânzător, acţionarul care se retrage nu este o întreprindere implicată.

Dobândirea controlului în comun

133. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unei societăţi nou create, întreprinderile implicate sunt fiecare
dintre societăţile care preiau controlul asupra societăţii în comun nou create (care, deoarece nu există încă, nu este
considerată întreprindere implicată şi, în plus, nu are o cifră de afaceri proprie). Aceeaşi regulă se aplică atunci când o
întreprindere contribuie la o societate în comun nou creată cu o filială preexistentă sau o activitate comercială (asupra
căreia a exercitat anterior controlul unic). În aceste situaţii, fiecare dintre întreprinderile care controlează în comun sunt
considerate întreprinderi implicate, în timp ce orice întreprindere sau activitate comercială care a contribuit la o
societate în comun nu constituie întreprindere implicată, cifra de afaceri a acesteia sau aferentă respectivei activităţi
fiind inclusă în cifra de afaceri a societăţii-mamă iniţiale.
134. Situaţia diferă dacă întreprinderile preiau din nou controlul în comun asupra întreprinderii sau activităţii
comerciale pre-existente. Întreprinderile implicate sunt, pe de o parte, fiecare dintre întreprinderile care preiau controlul
în comun şi, pe de altă parte, întreprinderea sau activitatea achiziţionată pre-existente.
135. Achiziţionarea unei societăţi în vederea divizării imediate a activelor, după cum se explică la pct. 29, nu este în
general considerată ca o dobândire a controlului în comun asupra întregii întreprinderi ţintă, ci o dobândire a
controlului unic de către fiecare dintre cumpărătorii finali ai părţilor respective din întreprinderea ţintă. În cazul
dobândirii controlului unic, întreprinderile implicate sunt întreprinderile care achiziţionează, precum şi părţile
achiziţionate în fiecare dintre tranzacţii.

Modificarea structurii acţionarilor care deţin controlul în cazul controlului în comun asupra unei societăţi în
comun existente
136. O concentrare economică notificabilă are loc atunci când se produce o modificare a calităţii controlului în
cadrul unei structuri de control în comun fie printr-o reducere a numărului de acţionari care deţin controlul, fie datorită
apariţiei unor noi acţionari care preiau controlul, indiferent dacă aceştia îi înlocuiesc sau nu pe acţionarii existenţi care
deţin controlul.
137. În cazul în care unul sau mai mulţi acţionari deţin controlul, prin intrarea sau prin substituirea unuia sau mai
multor acţionari, în situaţia unui control în comun, atât înainte cât şi după operaţiune, întreprinderile implicate sunt
acţionarii (noi şi existenţi) care îşi exercită controlul în comun şi societatea în comun. Pe de o parte, similar preluării
controlului în comun asupra unei societăţi existente, societatea în comun este considerată întreprindere implicată,
deoarece este deja o întreprindere pre-existentă. Pe de altă parte, apariţia unui nou acţionar nu reprezintă în sine doar o
nouă preluare a controlului, ci conduce la o modificare a calităţii controlului pentru acţionarii rămaşi care deţin
controlul, deoarece calitatea controlului în cadrul societăţii în comun este determinată de identitatea şi componenţa
acţionarilor care deţin controlul şi, prin urmare, de relaţia dintre aceştia.
Potrivit legii, o societate în comun este considerată ca fiind o combinaţie de resurse economice ale societăţilor-mamă
împreună cu o societate în comun, dacă aceasta generează deja o cifră de afaceri pe piaţă. Din aceste considerente,
acţionarii nou intraţi, care deţin controlul, sunt întreprinderi implicate împreună cu acţionarii rămaşi, care deţin
controlul. Ca urmare a modificării calităţii controlului, toţi aceşti acţionari participă la o dobândire a controlului.
138. Întrucât art. 15 alin. 4 din lege prevede că toate operaţiunile de dobândire ale controlului în comun trebuie să fie
notificate în mod solidar de întreprinderile care preiau controlul în comun, acţionarii noi şi cei existenţi trebuind să
notifice împreună, în principiu, concentrările care apar în urma acestor modificări în calitatea controlului în comun.

Preluarea controlului de către o societate în comun

139. În tranzacţiile în care o societate în comun dobândeşte controlul asupra unei alte societăţi, se pune întrebarea
dacă societatea în comun trebuie să fie considerată ca fiind întreprindere implicată (a cărei cifră de afaceri include cifra
de afaceri a societăţilor-mamă) sau dacă fiecare dintre societăţile sale mamă trebuie să fie considerate, în mod
individual, ca întreprinderi implicate. Această întrebare poate fi decisivă pentru a stabili dacă respectiva concentrare
economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei13).
Dacă, în principiu, societatea în comun este considerată ca fiind întreprindere implicată, în calitate de participant
direct la dobândirea controlului, există situaţii în care societăţile înfiinţează societăţi vehicul, caz în care societăţile-
mamă sunt considerate în mod individual întreprinderi implicate. În acest tip de situaţii, Consiliul Concurenţei va
examina realitatea economică a operaţiunii pentru a stabili care sunt întreprinderile implicate.
_____________
13
) Presupunem următorul scenariu: întreprinderea ţintă realizează în România o cifră de afaceri totală de mai puţin
de 4 milioane Euro şi părţile care dobândesc controlul sunt două sau mai multe întreprinderi, fiecare având la nivel
naţional o cifră de afaceri ce depăşeşte 4 milioane Euro. Dacă ţinta este achiziţionată de un "vehicul", creat de către
achizitori, ar exista o singură întreprindere ("vehiculul") cu o cifră de afaceri de dimensiune naţională ce depăşeşte 4
milioane Euro şi, astfel, una dintre condiţiile cumulative de prag, respectiv existenţa a cel puţin două întreprinderi care
să realizeze pe teritoriul României o cifră de afaceri care depăşeşte 4 milioane Euro, nu ar fi îndeplinită. Dimpotrivă,
dacă în loc de a acţiona prin intermediul unui "vehicul", întreprinderile achizitoare cumpără ele însele întreprinderea
ţintă, atunci pragul privind cifra de afaceri ar fi îndeplinit şi Legea concurenţei nr. 21/1996 s-ar fi aplicat acestei
tranzacţii.

140. În cazul în care achiziţia se realizează de către o societate în comun cu funcţionare deplină şi care deja operează
pe aceeaşi piaţă, Consiliul Concurenţei va considera, în mod normal, că însăşi societatea în comun şi întreprinderea
ţintă sunt întreprinderile implicate (şi nu societăţile-mamă ale societăţii în comun).
141. Dimpotrivă, atunci când societatea în comun este un simplu vehicul utilizat pentru o achiziţie de către
societăţile-mamă, Consiliul Concurenţei va considera ca întreprinderi implicate fiecare dintre societăţile-mamă, iar nu
societatea în comun, precum şi întreprinderea ţintă.
Acesta este, în particular, cazul în care societatea în comun este înfiinţată anume în scopul achiziţionării
întreprinderii ţintă sau atunci când societatea în comun nu a început încă să funcţioneze sau o societate în comun
existentă nu este deplin operaţională, astfel cum a fost prevăzut anterior, ori atunci când societatea în comun este o
asociaţie de întreprinderi. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când există elemente care demonstrează că societăţile-
mamă sunt, de fapt, participanţii reali la operaţiunea respectivă.
Elementele respective includ implicarea semnificativă a societăţilor-mamă în iniţierea, organizarea şi finanţarea
operaţiunii. În astfel de cazuri, societăţile-mamă sunt considerate ca fiind întreprinderi implicate.

Divizarea societăţilor în comun şi schimbul de active

142. Atunci când două (sau mai multe) întreprinderi divizează o societate în comun şi împart activele (care constituie
afacerea comercială) între ele, acest lucru este în mod normal considerat mai mult decât o dobândire a controlului,
potrivit prevederilor pct. 38. De exemplu, întreprinderile A şi B creează o societate în comun pe care ulterior o
divizează, rezultând o nouă configuraţie de active. Divizarea societăţii în comun implică o trecere de la controlul în
comun asupra totalului activelor societăţii în comun, la controlul unic exercitat de către fiecare întreprindere asupra
activelor divizate.
143. Pentru fiecare operaţiune de divizare şi potrivit prevederilor referitoare la dobândirea controlului unic,
întreprinderile implicate sunt atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi activele pe care urmează să le achiziţioneze
aceasta.
144. Similar scenariului de divizare a societăţii în comun este situaţia în care două (sau mai multe) întreprinderi fac
schimb de active care constituie o activitate comercială pentru fiecare parte. În acest caz, fiecare dobândire a
controlului este considerată o preluare independentă a controlului unic. Pentru fiecare tranzacţie, întreprinderile
implicate sunt societăţile care achiziţionează şi activele sau întreprinderea achiziţionată.

Dobândirea controlului de către persoanele fizice

145. Controlul este dobândit de către persoanele fizice în sensul art. 10 alin. (1) lit. (b) din lege, dacă acele persoane
desfăşoară activităţi economice (şi, prin urmare, sunt clasificate ca întreprinderi economice de drept) sau în cazul în
care acestea controlează una sau mai multe întreprinderi economice. Într-o asemenea situaţie, întreprinderile implicate
sunt întreprinderea ţintă şi achizitorul individual (cu cifra de afaceri a întreprinderii/întreprinderilor controlate de
respectiva persoană fizică inclusă în calculul cifrei de afaceri, în măsura în care sunt respectate condiţiile de la pct.
16414).
_____________
14
) A se vedea, de exemplu, practica comunitară, mai precis cazul IV/M.082 - Asko/Jacobs/Adia din 16 mai 1991
unde o persoană fizică cu alte activităţi economice dobândeşte controlul în comun asupra unei întreprinderi şi este
considerată o întreprindere implicată.

146. Preluarea controlului unei întreprinderi de către propria conducere se încadrează în categoria dobândirii
controlului de către persoane fizice, iar prevederile pct. 145 se aplică şi în acest caz. Cu toate acestea, conducerea
întreprinderii îşi poate reuni interesele în cadrul unei "structuri ad hoc", astfel încât să acţioneze unitar şi să faciliteze
actul decizional. O astfel de structură ad hoc poate fi o întreprindere implicată, dar nu în mod necesar. Norma generală
indicată la pct. 130 - 141 privind preluarea controlului de către o societate în comun se aplică şi în acest caz.

Dobândirea controlului de către o întreprindere deţinută de stat

147. Fuziunea sau preluarea controlului între două întreprinderi deţinute de stat (sau de acelaşi organism public)
constituie o operaţiune de concentrare economică dacă anterior întreprinderile făceau parte din diferite entităţi
economice cu putere independentă de decizie. În acest caz, ambele întreprinderi se califică drept întreprinderi implicate,
cu toate că ambele sun deţinute de stat (sau de acelaşi organism public).

III. Data relevantă pentru stabilirea competenţei

148. Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din lege, părţile sunt obligate să notifice înainte de punerea în aplicare şi
după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control (cu condiţia ca părţile să
nu pună în aplicare concentrarea economică planificată înainte de notificare şi obţinerea unei decizii de la Consiliul
Concurenţei). Întreprinderile implicate pot deja să notifice tranzacţia în baza unei intenţii de bună-credinţă de a încheia
un acord sau, în cazul unei oferte publice, pe baza anunţului public al intenţiei de a face o astfel de ofertă.
În general, concentrările economice trebuie notificate după încheierea acordului, după anunţarea ofertei publice sau
după preluarea pachetului de control. Prin urmare, datele privind aceste evenimente sunt decisive, în temeiul legii,
pentru determinarea datelor relevante de stabilire a competenţei, în cazul în care o notificare nu se realizează înainte de
astfel de evenimente, pe baza unei intenţii de bună-credinţă sau a unei intenţii anunţate.
 149. Astfel, data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei asupra unei concentrări este, prin
urmare, data de încheiere a acordului obligatoriu din punct de vedere juridic, data anunţului unei oferte publice, a
preluării pachetului de control sau data primei notificări, dacă aceasta este anterioară. Data relevantă care trebuie luată
în considerare este importantă în special atunci când se examinează dacă achiziţiile sau divizările care apar după
perioada acoperită de bilanţurile contabile în cauză, dar înainte de data relevantă, necesită ajustări ale acestor bilanţuri
contabile, în conformitate cu principiile prevăzute la pct. 160 şi 161.

IV. Cifra de afaceri

1. Conceptul de cifră de afaceri

150. Conceptul de cifră de afaceri, prevăzut la art. 64 din lege se referă la "suma veniturilor realizate din vânzările de
produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad
sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar,
inclusiv a livrărilor intracomunitare. Aceste sume sunt în general înregistrate în conturile societăţii la rubrica "vânzări".
În cazul produselor, cifra de afaceri poate fi determinată fără dificultăţi, şi anume prin identificarea fiecărui act
comercial care implică un transfer de proprietate.
151. În cazul serviciilor, metoda de calcul a cifrei de afaceri nu diferă în general de cea utilizată în cazul produselor.
Consiliul Concurenţei ţine seama de cifra totală a vânzărilor. Cu toate acestea, calculul sumelor provenite din prestarea
de servicii este mult mai complex, deoarece depinde de serviciul exact prestat şi de dispoziţiile economice şi juridice
fundamentale din sectorul în cauză. Atunci când o întreprindere prestează servicii integrale direct clientului, cifra de
afaceri a întreprinderii implicate include suma totală a vânzărilor pentru prestarea de servicii în ultimul exerciţiu
financiar.
152. În alte domenii, ar putea să fie necesar ca acest principiu general să fie adaptat la condiţiile specifice ale unui
anumit serviciu prestat. În anumite sectoare de activitate (precum turismul sau publicitatea), serviciul poate fi vândut
prin intermediul unor furnizori15). Chiar dacă intermediarul facturează întreaga sumă clientului final, cifra de afaceri a
întreprinderii care funcţionează ca intermediar poate consta exclusiv din suma comisioanelor pe care le încasează.
Pentru pachetele de servicii turistice, suma totală plătită de clientul final se alocă tur-operatorului care utilizează
agenţia de turism ca reţea de distribuţie. În cazul publicităţii, numai sumele primite (fără comision) constituie cifra de
afaceri a canalelor de televiziune sau a revistelor, întrucât agenţiile media, în calitate de intermediari, nu reprezintă un
canal de distribuţie pentru vânzătorii de spaţiu publicitar, dar sunt alese de clienţi, de exemplu acele întreprinderi care
doresc să facă publicitate.
_____________
15
) O întreprindere nu funcţionează în mod normal ca intermediar în cazul în care vinde produse printr-un act
comercial care implică un transfer de proprietate.

153. Exemplele menţionate arată că, datorită complexităţii serviciilor, pot apărea diverse situaţii şi relaţii economice
şi juridice fundamentale care trebuie analizate cu atenţie. În mod similar, în domenii precum creditele, serviciile
financiare şi asigurările, apar probleme speciale în calculul cifrei de afaceri.

2. Cifra de afaceri "netă"

2.1. Conceptul de cifra de afaceri (Q)

154. Cifra de afaceri se calculează potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi a tuturor
actelor normative emise în aplicarea acesteia. Din punct de vedere al tratamentului contabil, cifra de afaceri se
regăseşte în "Contul de profit şi pierderi" din bilanţul contabil.
Aşa cum este definită în art. 64 alin. (1) din lege, cifra de afaceri se referă în mod explicit la veniturile rezultate din
vânzarea produselor şi/sau prestarea serviciilor realizate de o întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din
care se scad sume datorate cu titlul de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin
mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.
155. În consecinţă, cifra de afaceri de care se ţine seama este cifra de afaceri "netă", după deducerea unui număr de
elemente specificate de lege. Scopul este de a ajusta cifra de afaceri, astfel încât să poată reflecta puterea economică
reală a unei întreprinderi.
 2.2. Calculul cifrei de afaceri "interne"

156. Cifra de afaceri internă din cadrul grupului, respectiv vânzările între întreprinderile din cadrul grupului, nu se
iau în calculul cifrei de afaceri a întreprinderii implicate care face parte din grupul respectiv. Scopul este de a exclude
produsul relaţiilor comerciale din interiorul unui grup, astfel încât să se ţină seama de puterea economică reală a
fiecărei entităţi sub forma cifrei de afaceri. În consecinţă, "sumele" luate în considerare reflectă numai acele tranzacţii
care au loc între grupul de întreprinderi, pe de o parte, şi terţe părţi, pe de altă parte.
157. În acest sens, dubla contabilizare trebuie evitată în special în situaţia în care două sau mai multe întreprinderi
implicate într-o concentrare economică au drepturi sau competenţe în comun enumerate la pct. 164 lit. b) la o altă
societate. În conformitate cu această dispoziţie, trebuie exclusă cifra de afaceri rezultată din vânzarea de produse sau
prestarea de servicii între societatea în comun şi fiecare dintre întreprinderile implicate (sau orice altă întreprindere
legată de unul dintre aceştia în sensul pct. 164). În ceea ce priveşte societăţile în comun între întreprinderile implicate şi
părţi terţe, în măsura în care cifra de afaceri a acestora se ia în considerare potrivit prevederilor pct. 164 lit. b), după
cum se prevede la pct. 168, cifra de afaceri generată de vânzările dintre societăţile în comun şi întreprinderea implicată
(precum şi întreprinderile implicate conform criteriilor prevăzute la pct. 164) nu se ia în considerare.
Totuşi, o situaţie aparte poate apărea la calculul cifrei de afaceri a entităţii comerciale care a avut în trecut doar
venituri generate de tranzacţiile intragrup. Acesta este în special cazul tranzacţiilor care implică externalizarea
serviciilor prin transferul unei activităţi comerciale (indiferent de modul de organizare a acesteia). În cazul în care o
astfel de operaţiune constituie o concentrare, potrivit prevederilor pct. 22 - 24, cifra de afaceri se calculează pe baza
cifrei de afaceri interne anterioare generată de activitatea comercială în cauză.

3. Calculul cifrei de afaceri şi conturi financiare

3.1. Regula generală

158. Consiliul Concurenţei doreşte să se bazeze pe cele mai corecte şi sigure cifre disponibile. În general, Consiliul
Concurenţei se referă la conturile care sunt legate de cel mai apropiat exerciţiu financiar la data efectuării tranzacţiei şi
care sunt auditate conform standardului aplicabil întreprinderii în cauză şi obligatorii pentru exerciţiul financiar
relevant.
159. Consiliul Concurenţei evită să se bazeze pe conturile de gestiune şi pe orice altă formă de conturi provizorii, sub
rezerva cazurilor excepţionale. În cazul în care o concentrare economică are loc în primele luni ale anului şi conturile
auditate nu sunt încă disponibile pentru cel mai recent exerciţiu financiar, cifrele care urmează să fie luate în
considerare sunt acelea care au legătură cu anul precedent. Acolo unde există o divergenţă importantă între două
contabilităţi, datorită unor modificări semnificative şi permanente a societăţii implicate şi, în special, când cifrele
provizorii pentru anul recent au fost aprobate de consiliul de administraţie, Consiliul Concurenţei poate decide să ia în
considerare aceste cifre.

3.2. Ajustări după data ultimelor conturi auditate

160. Sub rezerva aliniatelor anterioare, o ajustare trebuie întotdeauna să se facă pentru a justifica modificările
permanente din realitatea economică a întreprinderilor implicate, precum preluările şi înstrăinările care nu se reflectă
sau se reflectă parţial în conturile auditate. Asemenea modificări trebuie să fie luate în considerare pentru a identifica
adevăratele resurse care se concentrează şi pentru a reflecta mai bine situaţia economică a întreprinderilor implicate.
Aceste ajustări au o natură selectivă şi nu pun în pericol principiul conform căruia stabilirea competenţei Consiliului
Concurenţei se face utilizând un mecanism simplu şi obiectiv, deoarece ajustările nu necesită o revizuire completă a
conturilor auditate. Mai întâi, această ajustare se aplică doar achiziţiilor, cesiunilor sau închiderii unei părţi a activităţii
comerciale realizate ulterior datei auditării conturilor. Acest lucru este relevant dacă o societate încheie o tranzacţie cu
privire la înstrăinarea sau la închiderea unei părţi a activităţii comerciale oricând înainte de data relevantă pentru
stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei sau atunci când o asemenea înstrăinare sau închidere a activităţii
comerciale este o condiţie preliminară de funcţionare. În acest caz, cifra de afaceri care urmează să fie atribuită acelei
părţi de activitate comercială trebuie scăzută din cifra de afaceri a părţii care notifică după cum se arată în ultimele
conturi auditate. Dacă se semnează un acord de vânzare a unei părţi de activitate, dar vânzarea (cu alte cuvinte,
executarea sa şi transferul titlului legal acţiunilor sau activelor achiziţionate) încă nu s-a încheiat, o asemenea
modificare nu se ia în considerare, cu excepţia cazului când vânzarea este o condiţie prealabilă a operaţiunii notificate.
Cifra de afaceri a acelor întreprinderi a căror achiziţionare s-a încheiat ulterior pregătirii celor mai recente conturi
auditate, dar înainte de data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului, trebuie adăugată la cifra de afaceri a
unei societăţi în vederea notificării.
161. În al doilea rând, o ajustare poate fi necesară pentru achiziţii, înstrăinări sau închiderea unora dintre activităţile
comerciale care au avut loc în exerciţiul financiar pentru care sunt întocmite conturile auditate. Dacă au loc achiziţii,
înstrăinări sau închideri ale unor activităţi comerciale în această perioadă, modificările resurselor economice se reflectă
numai parţial în conturile auditate ale întreprinderii implicate. Deoarece cifra de afaceri a activităţilor comerciale
achiziţionate este inclusă în conturi numai din momentul achiziţionării, aceasta nu se reflectă în cifra de afaceri anuală
totală a activităţii achiziţionate. Cifra de afaceri a activităţilor comerciale înstrăinate sau închise se mai poate include în
conturile auditate până la momentul înstrăinării sau închiderii efective. În aceste cazuri, ajustările trebuie făcute pentru
a elimina cifra de afaceri generată de activităţile comerciale cedate sau închise până la momentul separării şi pentru a
adăuga cifra de afaceri pe care au generat-o activităţile comerciale achiziţionate în cursul anului până la momentul în
care situaţiile financiare s-au consolidat cu veniturile din aceste activităţi. Ca rezultat, cifra de afaceri a activităţilor
comerciale cedate sau închise trebuie să fie exclusă integral, iar cifra de afaceri anuală totală a activităţilor comerciale
achiziţionate trebuie inclusă.
162. Alţi factori care afectează temporar cifra de afaceri, precum scăderea comenzilor pentru un produs sau o
reducere a procesului de producţie în perioada prealabilă tranzacţiei nu sunt luaţi în considerare la calculul cifrei de
afaceri. Nu se face nicio ajustare a conturilor definitive în vederea integrării acestora.

4. Atribuirea cifrei de afaceri în temeiul art. 14 şi 66 din lege

4.1. Identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este luată în considerare

163. În situaţia în care o întreprindere implicată într-o concentrare economică aparţine unui grup, nu se va lua în
considerare doar cifra de afaceri a întreprinderii respective, ci, potrivit prevederilor legii, pentru cifra sa de afaceri se va
lua în considerare cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor participante la acel grup, deci a întregului grup, în vederea
stabilirii dacă pragurile valorice prevăzute de lege sunt atinse. Scopul este deci identificare a volumului total de resurse
economice care sunt combinate în cadrul operaţiunii, indiferent dacă activităţile economice sunt realizate direct de
întreprinderea implicată sau dacă sunt realizate indirect prin intermediul întreprinderilor cu care întreprinderea
implicată se află în legăturile prevăzute la pct. 164.
164. Fără a aduce atingere prevederilor art. 64 alin. (2) din lege, care se referă la achiziţionarea de elemente de activ
dintr-o întreprindere, pentru a constata dacă pragurile valorice prevăzute de lege sunt atinse, cifra de afaceri totală a
întreprinderilor implicate va fi calculată prin cumularea cifrelor de afaceri ale membrilor grupului, după cum urmează:
a) cifra de afaceri a întreprinderii implicate;
b) cifrele de afaceri ale întreprinderilor la care întreprinderea implicată, în mod direct sau indirect:
i. deţine peste jumătate din capitalul social sau capitalul de exploatat; sau
ii. are competenţa de a exercita peste jumătate din drepturile de vot; sau
iii. are competenţa de a numi peste jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau consiliului de
administraţie; sau
iv. ai organelor care reprezintă legal întreprinderile sau are dreptul de a conduce activităţile întreprinderii;
c) cifrele de afaceri ale întreprinderilor care deţin în întreprinderea implicată drepturile sau competenţele enumerate
la lit. b);
d) cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care o întreprindere prevăzută la lit. c) deţine drepturile sau competenţele
enumerate la lit. b);
e) cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care două sau mai multe întreprinderi prevăzute la lit. a) - d) deţin
împreună drepturile sau competenţele enumerate la lit. b).
Astfel, în cazul apartenenţei la un grup, la cifra de afaceri a întreprinderii direct implicate în operaţiuni [lit. a)] se va
adăuga, după caz:
- cifra de afaceri a filialei sale [lit. b)];
- cifra de afaceri a companiilor-mamă (de origine) [lit. c)];
- cifra de afaceri a altor filiale ale companiilor-mamă [lit. d)] şi
- cifra de afaceri a altor întreprinderi (societăţi în comun), controlate de două sau mai multe întreprinderi aparţinând
grupului [lit. e)].
165. Un exemplu grafic este următorul:

Întreprinderea implicată şi grupul său

 Întreprinderea implicată şi grupul său:
a: Întreprinderea implicată16)
b: Filialele sale, societăţile deţinute în comun cu părţi terţe (b3) şi filialele acestora (b1 şi b2)
c: Societăţile sale mamă şi societăţile-mamă ale acestora (c1)
d: Alte filiale ale societăţilor-mamă ale întreprinderii implicate
e: Societăţi deţinute în comun de două (sau mai multe) societăţi ale grupului
x: Parte terţă
_____________
16
) Pentru grafic se consideră că societatea în comun este ea însăşi întreprinderea implicată în conformitate cu
criteriile stabilite la pct. 140 (preluarea controlului de către o societate în comun cu deplină funcţionalitate, care
funcţionează pe aceeaşi piaţă).

NOTĂ: literele folosite în exemplul grafic corespund literelor folosite la numerotarea paragrafelor care enumeră
membrii grupului luaţi în considerare la calculul cifrei de afaceri.

166. Drepturile sau competenţele enumerate la pct. 164 lit. b) (i) - (iii) se identifică în mod direct deoarece se referă
la praguri cantitative. Aceste praguri sunt atinse dacă întreprinderea implicată deţine mai mult de jumătate din capitalul
social sau din capitalul de exploatare al altor întreprinderi, dacă deţine mai mult de jumătate din drepturile de vot sau
deţine competenţa legală să numească mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie în alte
întreprinderi. Pragurile sunt atinse şi dacă întreprinderea implicată deţine de facto competenţa de a exercita mai mult de
jumătate din drepturile de vot ale ansamblului acţionarilor sau competenţa de a numi mai mult de jumătate din membrii
consiliului de administraţie în alte întreprinderi.
167. Dispoziţiile prevăzute la pct. 164 lit. b) (iv) se referă la dreptul de a conduce activitatea întreprinderii. Un astfel
de drept există de exemplu, în baza unui acord de locaţiune a activităţii comerciale sau în baza structurii
organizaţionale pentru asociatul comanditat principal într-o societate în comandită. "Dreptul de a conduce" poate
decurge şi din deţinerea drepturilor de vot (singure sau în combinaţie cu acorduri contractuale, cum ar fi acordul
acţionarilor) care permite stabilirea strategiei unei întreprinderi, în baza unor elemente stabile de drept.
168. Dreptul de a conduce cuprinde şi situaţii în care întreprinderea implicată deţine, împreună cu părţi terţe, dreptul
de a administra activitatea unei întreprinderi în comun. Considerentul fundamental este că întreprinderile care exercită
controlul în comun au dreptul conjunct de a administra activităţile întreprinderii controlate, chiar dacă fiecare din
acestea nu poate exercita individual aceste drepturi decât într-un sens negativ, adică sub forma drepturilor de veto. În
exemplul respectiv, se ia în considerare întreprinderea (b3) care este controlată în comun de întreprinderea implicată (a)
şi de o terţă parte (x) deoarece atât (a) cât şi (x) au drept de veto în (b3) pe baza participaţiilor egale în (b3)17). Potrivit
prevederilor pct. 164 lit. b) (iv), Consiliul Concurenţei ia în considerare numai acele societăţi în comun în care
întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin drepturi de jure, din care decurge un drept bine definit de exercitare a unor
prerogative de administrare. Prin urmare, includerea societăţilor în comun se limitează la situaţiile în care
întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin dreptul de a gestiona în comun în baza unui acord, de exemplu un acord al
acţionarilor, sau la situaţiile în care întreprinderea implicată şi o parte terţă deţin drepturi de vot egale, astfel încât
acestea au dreptul de a numi un număr egal de membri în organele de decizie ale societăţii în comun.
_____________
17
) Cu toate acestea, se ia în considerare doar jumătate din cifra de afaceri generată de b3, a se vedea pct. 173.

169. Tot astfel, dacă două sau mai multe societăţi controlează în comun întreprinderea implicată, în sensul că este
necesar acordul tuturor pentru a gestiona activitatea acesteia, se va include cifra de afaceri a fiecăreia dintre ele. În
exemplul respectiv, se vor lua în considerare cele două societăţi-mamă (c) ale întreprinderii implicate (a) precum şi
societăţile-mamă ale acestora (c1 în exemplu).
170. În situaţia în care societăţile identificate potrivit prevederilor pct. 164 au legături aşa cum au fost acestea
definite la pct. 164 lit. b) (iv) cu alte întreprinderi, acestea ar trebui luate în calcul. În exemplul respectiv, una din
filialele întreprinderii implicate a (denumită b) are în schimb propriile sale filiale b1 şi b2 şi una din societăţile-mamă
(denumită c) are propria sa filială (d).
171. Pct. 164 prevede criterii specifice pentru identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri se atribuie
întreprinderii implicate. Aceste criterii, inclusiv "dreptul de a conduce activităţile întreprinderii", nu acoperă acelaşi
domeniu ca noţiunea de "control" potrivit prevederilor art. 10 alin. (5) din lege. Există diferenţe între art. 10 din lege şi
pct. 164, aceste prevederi îndeplinind roluri diferite. Diferenţele apar în principal la nivelul controlului de facto. În timp
ce în temeiul art. 10 alin. (5) din lege chiar şi o situaţie de dependenţă economică poate duce la preluarea de facto a
controlului, în schimb, în temeiul pct. 164 lit. b), o filială controlată unic se va lua în considerare în baza
circumstanţelor factuale doar dacă se demonstrează în mod clar că întreprinderea implicată deţine competenţa de a
exercita mai mult de jumătate din drepturile de vot sau de a numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de
administraţie. În ceea ce priveşte scenariile referitoare la controlul în comun, pct. 164 lit. b) (iv) cuprinde acele scenarii
în care întreprinderile care deţin controlul au dreptul de a conduce activităţile întreprinderii în temeiul drepturilor
individuale de veto. Cu toate acestea, pct. 164 nu va cuprinde situaţii în care controlul în comun rezultă din
circumstanţele de fapt datorită intereselor comune puternice dintre diferiţi acţionari minoritari ai societăţii în comun, în
funcţie de participaţiile acţionarilor. Diferenţa este reflectată de faptul că pct. 164 lit. b) (iv) se referă la dreptul de a
conduce, şi nu la o competenţă (sau putere) [lit. b) (ii) - (iii)] şi se explică prin necesitatea de a fixa criterii precise
pentru calculul cifrei de afaceri, astfel încât competenţa să fie uşor de verificat. Cu toate acestea, în temeiul art. 10 alin.
(5) din lege, întrebarea dacă o operaţiune este concentrare economică poate fi cercetată de o manieră mult mai globală.
În plus, situaţiile de control unic negativ sunt acoperite numai în mod excepţional (doar dacă condiţiile de la pct. 164
lit. b) (i) - (iii) sunt îndeplinite în cazul respectiv); "dreptul de a conduce potrivit prevederilor pct. 164 lit. b) (iv) nu
acoperă scenariile de control negativ. În sfârşit, pct. 164 lit. b) (i), de exemplu, acoperă situaţiile în care este posibil să
nu existe "control" în sensul art. 10 alin. (5) din lege.

4.2. Alocarea cifrei de afaceri a întreprinderilor identificate

172. În general, atâta timp cât criteriul de control prevăzut la pct. 164 este îndeplinit, se va lua în considerare întreaga
cifră de afaceri a filialei în cauză, indiferent de participaţia reală pe care întreprinderea implicată o deţine la filială. În
figura reprodusă la pct. 165, se ia în considerare întreaga cifră de afaceri a filialelor denumite (b) ale întreprinderii
implicate (a).
173. În cazul întreprinderilor în comun dintre două sau mai multe întreprinderi implicate, cifra de afaceri a
întreprinderii în comun se va aloca în mod egal între întreprinderile implicate (în măsura în care cifra de afaceri este
generată de activităţi cu terţii, astfel cum s-a prevăzut la pct. 157), indiferent de cota de capital social sau de drepturile
de vot deţinute de acestea.
174. Aşadar, în cazul în care două sau mai multe întreprinderi implicate într-o concentrare economică exercită
controlul în comun asupra unei alte întreprinderi, la calculul cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate nu se va lua în
considerare nici cifra de afaceri aferentă vânzărilor de produse şi/sau prestărilor de servicii efectuate între societatea în
comun şi fiecare dintre întreprinderile implicate şi nici cifra de afaceri aferentă vânzărilor de produse şi/sau prestărilor
de servicii efectuate între societatea în comun şi oricare altă întreprindere legată prin control de oricare dintre
societăţile-mamă. Scopul acestei reguli este de a evita dubla înregistrare a cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri rezultată din vânzările de produse şi prestările de servicii efectuate între societatea în
comun şi oricare terţ, aceasta va fi repartizată în mod egal între întreprinderile implicate care controlează societatea în
comun. În graficul exemplificat, se ia în considerare jumătate din cifra de afaceri a societăţii b3.
175. Normele prevăzute la pct. 164 trebuie să fie adaptate la situaţiile ce implică o modificare de la controlul în
comun la controlul unic, pentru a evita dubla înregistrare a cifrei de afaceri a societăţii în comun. Chiar dacă
întreprinderea achizitoare are drepturi şi competenţe în societatea în comun care satisfac cerinţele de la pct. 164, cifra
de afaceri a achizitorului trebuie calculată fără luarea în considerare a cifrei de afaceri a societăţii în comun, iar cifra de
afaceri a societăţii în comun se determină prin eliminarea cifrei de afaceri a achizitorului.

4.3. Alocarea cifrei de afaceri în cazul organismelor de plasament colectiv

176. Societatea de administrare a investiţiilor, potrivit prevederilor pct. 12, preia în mod normal controlul indirect
asupra societăţilor din portofoliul deţinut de un organism de plasament colectiv înfiinţat de aceasta. În acelaşi mod, se
poate considera că societatea de administrare a investiţiilor deţine în mod indirect competenţele şi drepturile prevăzute
la pct. 164 lit. b), în special că deţine competenţa de a exercita drepturile de vot deţinute de fondul de investiţii în
societăţile din portofoliu.
177. O societate de administrare a investiţiilor poate înfiinţa mai multe organisme de plasament colectiv cu
investitori diferiţi. În aceste condiţii, societatea de administrare a investiţiilor exercită un control în comun asupra
diverselor organisme de plasament colectiv pe care le-a înfiinţat, gestiunea comună a diferitelor organisme de
plasament colectiv de către societatea de administrare a investiţiilor fiind indicată adesea de o marcă comună pentru
acestea.
 178. În consecinţă, o asemenea organizare a diferitelor organisme de plasament colectiv de către societatea de
administrare a investiţiilor are drept rezultat faptul că cifra de afaceri a tuturor societăţilor din portofoliu deţinute de
organismele de plasament colectiv va fi luată în considerare pentru a evalua măsura în care sunt atinse pragurile privind
cifra de afaceri prevăzute la art. 14 din lege, atunci când societatea de administrare a investiţiilor preia controlul
indirect asupra unei societăţi din portofoliu prin intermediul unuia din organismele de plasament colectiv înfiinţate de
societatea de administrare a investiţiilor.

4.4. Alocarea cifrei de afaceri pentru întreprinderile deţinute de stat

179. În ceea ce priveşte cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, este recomandabil să se evite discriminarea
între sectorul public şi cel privat. În sectorul public, calcularea cifrei de afaceri a unei întreprinderi implicate într-o
concentrare economică necesită, prin urmare, luarea în considerare a întreprinderilor care formează o unitate economică
cu putere independentă de decizie, indiferent de modul de deţinere a capitalul sau de normele de supraveghere
administrativă care se aplică. În consecinţă, pentru a calcula cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, se iau în
considerare doar acele întreprinderi care aparţin aceleiaşi unităţi economice, care au aceeaşi putere independentă de
decizie.
180. Prin urmare, atunci când o societate deţinută de stat nu constituie obiectul unei coordonări cu alte grupuri
controlate de stat, aceasta trebuie să fie tratată ca un grup independent, iar cifra de afaceri a altor societăţi deţinute de
stat nu trebuie luată în considerare. În situaţia în care mai multe întreprinderi publice ţin de acelaşi centru independent
de luare a deciziilor comerciale, cifra de afaceri a acelor întreprinderi va fi considerată ca parte a grupului întreprinderii
implicate, în sensul pct. 164.

V. Alocarea geografică a cifrei de afaceri

181. Pragurile valorice referitoare la cifra de afaceri sunt prevăzute la art. 4 din lege şi urmăresc identificarea
cazurilor care sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei. Acestea impun ca cifra de afaceri să
fie alocată geografic la nivel mondial şi la nivel naţional. Întrucât situaţiile financiar-contabile auditate nu furnizează
adesea o defalcare geografică conform acestor cerinţe, Consiliul Concurenţei se va baza pe cele mai bune cifre
disponibile furnizate de întreprinderi. Localizarea cifrei de afaceri este determinată de localizarea clientului la data
tranzacţiei. Cifra de afaceri va cuprinde produsele vândute şi serviciile furnizate agenţilor economici sau clienţilor.

Regula generală
182. Legea nu prevede discriminări între "produse vândute" şi "servicii prestate" în cazul alocării geografice a cifrei
de afaceri. În ambele cazuri, regula generală este că cifra de afaceri trebuie să fie atribuită locului în care se află
clientul. Aşadar, principiul fundamental presupune ca cifra de afaceri să fie atribuită locului unde există concurenţa cu
furnizori alternativi. Acest loc este determinat în mod normal de locul în care operaţiunea caracteristică prevăzută de
contractul în cauză urmează să se realizeze, de exemplu locul în care serviciile sunt furnizate şi produsele sunt
distribuite. În cazul tranzacţiilor prin Internet, localizarea clientului este dificil de realizat în momentul încheierii
contractului prin Internet. Dacă produsul sau serviciul în sine nu este distribuit prin Internet, sunt evitate aceste
dificultăţi prin identificarea locului în care operaţiunea caracteristică prevăzută de contractul în cauză se realizează. În
continuare, vânzarea produselor şi furnizarea serviciilor sunt tratate în mod separat deoarece prezintă trăsături diferite
în ceea ce priveşte alocarea cifrei de afaceri.

Vânzarea de bunuri
183. În ceea ce priveşte vânzarea bunurilor, pot apărea anumite situaţii în care locul unde clientul se află în
momentul încheierii contractului de cumpărare este diferit de adresa de facturare şi/sau de locul de livrare. În aceste
situaţii, locul unde s-a încheiat contractul de cumpărare şi locul de livrare sunt mult mai importante decât adresa de
facturare. Deoarece livrarea este, în general, operaţiunea caracteristică pentru vânzarea bunurilor, locul de livrare poate
avea prioritate faţă de locul unde se afla clientul în momentul încheierii contractului de cumpărare. Acest lucru va
depinde după cum locul de livrare este considerat a fi locul unde se desfăşoară concurenţa pentru vânzarea bunurilor
sau concurenţa se desfăşoară în locul de rezidenţă al clientului. În cazul vânzării de bunuri mobile, precum un
autoturism, către un client final, locul în care autoturismul este livrat către client este decisiv, chiar dacă actul de
vânzare-cumpărare s-a încheiat prin telefon sau prin internet.
184. O situaţie specială este cea în care o societate multinaţională are o strategie de achiziţii şi îşi procură toate
bunurile printr-o singură sursă. Din moment ce o centrală de achiziţii poate lua diferite forme, este necesar să se ia în
considerare forma concretă a acesteia, întrucât aceasta determină modul de alocare a cifrei de afaceri. În situaţia în care
bunurile sunt cumpărate şi distribuite de către organizaţii centrale de achiziţie, iar ulterior sunt redistribuite intern, în
cadrul grupului, spre diferite uzine, cifra de afaceri este alocată doar pieţei geografice în care îşi are sediul centrala de
achiziţii. În această situaţie, concurenţa se desfăşoară în locul unde îşi are sediul centrala de achiziţii şi tot aici are loc
operaţiunea caracteristică în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. Această situaţie este diferită de cazul
legăturilor directe dintre vânzător şi diversele filiale. Acesta este cazul în care organizaţia centrală de achiziţionare
încheie un contract cadru, dar se fac comenzi individuale şi se distribuie produsele direct către filialele din pieţe
geografice diferite, precum şi cazul în care comenzile individuale se realizează prin centrala de achiziţii, dar produsele
se distribuie direct către filiale. În ambele cazuri, cifra de afaceri se va aloca diferitelor pieţe geografice în care îşi au
sediul filialele, indiferent dacă organizaţia centrală de achiziţionare sau filialele primesc facturile şi efectuează plăţile.
Motivul este că în ambele cazuri există concurenţă cu furnizori alternativi în ceea ce priveşte distribuţia produselor
către filiale, chiar dacă contractul este încheiat la nivel central. În primul caz, filialele decid pe cont propriu cantităţile
ce vor fi distribuite, element esenţial pentru concurenţă.

Furnizarea de servicii
185. În ceea ce priveşte serviciile, este relevant locul furnizării acestora către client. În general, serviciile ce conţin
elemente transfrontaliere se împart în trei categorii generale. Prima categorie cuprinde situaţiile în care furnizorul de
servicii se deplasează, a doua categorie situaţiile în care clientul se deplasează. A treia categorie cuprinde acele situaţii
în care se furnizează un serviciu fără ca furnizorul de servicii sau clientul să se deplaseze. În primele două categorii,
cifra de afaceri generată va fi alocată locului de destinaţie al celui care se deplasează, adică locului în care serviciul este
efectiv furnizat clientului. În a treia categorie, cifra de afaceri este alocată în general locului unde se află clientul. În
ceea ce priveşte sursele de aprovizionare centrale ale serviciilor, principiile prevăzute pentru cumpărarea de bunuri la
nivel central se aplică în mod analog.
186. Un exemplu pentru prima categorie este situaţia în care o societate nerezidentă furnizează servicii speciale de
asistenţă tehnică pentru avioane către un transportator din România. În această situaţie, furnizorul de servicii se
deplasează în România, acolo unde serviciul este furnizat efectiv şi unde există concurenţa pentru acest serviciu. Dacă
un turist român închiriază o maşină sau face rezervări la un hotel din afara ţării, această situaţie se încadrează în a doua
categorie, deoarece serviciul este furnizat în afara României şi concurenţa se desfăşoară între societăţile hoteliere şi
cele de închirieri maşini din destinaţia aleasă. Cu toate acestea, cazul este diferit pentru pachetele de servicii turistice.
Pentru acest tip de servicii turistice, serviciul începe cu vânzarea pachetului printr-o agenţie de voiaj în locul unde se
află clientul şi concurenţa privind vânzarea serviciilor turistice prin agenţii de voiaj are loc la nivel local, ca şi în cazul
comerţului cu amănuntul, chiar dacă segmente din acest serviciu sunt furnizate în mai multe locuri aflate la distanţă.
Prin urmare, cazul acesta se încadrează în a treia categorie şi cifra de afaceri generată va fi alocată locului unde se află
clientul. A treia categorie mai cuprinde şi cazuri precum furnizarea de programe de calculator sau distribuţia de filme
produse în afara României, dar distribuite unui client din România, astfel încât serviciul este furnizat efectiv clientului
în interiorul României.
187. Cazurile referitoare la transportul de mărfuri sunt diferite, deoarece clientul căruia îi sunt furnizate serviciile
respective nu se deplasează, dar serviciul de transport este furnizat clientului la locul unde se află acesta. Aceste cazuri
se încadrează în cea de-a treia categorie şi locul unde se află clientul este criteriul relevant pentru alocarea cifrei de
afaceri.
188. În situaţiile din sectorul telecomunicaţiilor, calificarea serviciilor de terminare a apelurilor ridică probleme. Deşi
terminarea apelului pare să se încadreze în a treia categorie, există motive pentru a le trata diferit. Serviciile de
terminare a apelului sunt furnizate, de exemplu, în situaţii în care un apel, iniţiat în reţeaua unui operator naţional, este
terminat în afara teritoriului României. Deşi nici operatorul naţional, nici cel din afara României nu se deplasează,
semnalul se deplasează şi serviciul este furnizat de reţeaua operatorului din afara teritoriului României, în statul
respectiv, operatorului naţional. Tot în acest loc se produce şi concurenţa (dacă există). Prin urmare, cifra de afaceri se
va considera ca o cifră de afaceri realizată în afara României18).
_____________
18
) Acest lucru nu afectează cifra de afaceri pe care operatorul de telefonie naţional o generează în legătură cu
propriul său client prin acest apel.

Sectoare specifice
189. Anumite sectoare impun probleme specifice în ceea ce priveşte alocarea geografică a cifrei de afaceri. Acestea
vor fi tratate în continuare, în secţiunea VII.
 VI. Conversia cifrei de afaceri în euro

190. Atunci când valorile cifrelor de afaceri se convertesc în EURO se acordă atenţie cursurilor de schimb utilizate.
Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi
a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii.
191. Procedura nu este diferită atunci când o companie efectuează vânzări în mai multe monede. Cifra totală de
afaceri prezentată în conturile consolidate auditate şi în moneda de raportare a respectivei companii se converteşte în
EURO la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar
din anul anterior realizării operaţiunii.

VII. Dispoziţii privind instituţiile de credit, alte instituţii financiare şi societăţile de asigurare

1. Domeniu de aplicare

192. Datorită naturii specifice a acestui sector, art. 65 din lege include dispoziţii specifice pentru calcularea cifrei de
afaceri a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, precum şi a societăţilor de asigurare.
193. Pentru a defini termenii "instituţii de credit şi alte instituţii financiare" în general, Consiliul Concurenţei
foloseşte în practica sa, definiţiile prevăzute de reglementările aplicabile în sectorul bancar. Astfel, potrivit dispoziţiilor
O.U.G. nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de
reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un
conglomerat financiar şi ale O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului19):
I. instituţie de credit înseamnă:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în
acordarea de credite în cont propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică;
II. instituţie financiară înseamnă o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în
dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile următoare:
a) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres,
finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;
b) leasing financiar;
c) servicii de plată aşa cum sunt definite la art. 8 din O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată;
d) emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la ordin, în măsura în care nu se
încadrează la lit. c);
e) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
f) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:
1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
2. valută;
3. contracte futures şi options financiare;
4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
g) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora
ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
h) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri
comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă;
i) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;
j) custodie şi administrare de instrumente financiare;
k) intermediere pe piaţa interbancară.
_____________
19
) O.U.G. nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare
şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor
dintr-un conglomerat financiar şi O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

2. Calculul cifrei de afaceri

 194. Art. 65 din lege prevede metodele de calculare a cifrei de afaceri pentru instituţiile de credit şi alte instituţii
financiare, precum şi pentru societăţile de asigurare.
De regulă, în cazul instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, se vor avea în vedere următoarele elemente de
venit, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de acestea:
i. venituri din dobânzi şi venituri asimilate;
ii. venituri din valori mobiliare:
a) venituri din acţiuni şi din alte valori mobiliare;
b) venituri din participaţii;
c) venituri din acţiunile deţinute la întreprinderile afiliate.
iii. comisioane de încasat;
iv. profitul net din operaţiunile financiare;
v. alte venituri din exploatare.

2.1. Calculul cifrei de afaceri a instituţiilor de credit şi financiare (altele decât holdingurile financiare)

2.1.1. Generalităţi
195. În cazul instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare nu există, în mod normal, dificultăţi specifice în
aplicarea criteriului venitului bancar la definirea cifrei de afaceri la nivel mondial sau naţional. Pentru alocarea
geografică a cifrei de afaceri în general se aplică principiul conform căruia cifra de afaceri se alocă sucursalei sau
diviziei înfiinţate în România care primeşte venitul în cauză.

2.1.2. Cifra de afaceri a societăţilor financiare nebancare, inclusiv a societăţilor de leasing

196. Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, instituţiile financiare nebancare sunt entităţi, altele decât
instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile prevăzute de lege.
Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura următoarele activităţi de creditare20):
a) acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare,
microcredite, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;
b) leasing financiar;
c) emitere de garanţii, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finanţare;
d) acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;
e) acordare de credite către membrii asociaţiilor fără scop patrimonial organizate pe baza liberului consimţământ al
salariaţilor/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor de către aceste entităţi,
organizate sub forma juridică a caselor de ajutor reciproc;
f) alte forme de finanţare de natura creditului.
În cadrul derulării activităţii de creditare, instituţiile financiare nebancare pot emite şi administra carduri de credit
pentru clienţi şi pot desfăşura activităţi legate de procesarea tranzacţiilor cu acestea, cu respectarea reglementărilor în
domeniu.
De asemenea, instituţiile financiare nebancare pot desfăşura activităţi conexe şi auxiliare legate de realizarea
activităţilor de creditare sau de funcţionarea entităţii.
_____________
20
) Conform prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial
nr. 259 din 21.04.2009.

Societăţile de leasing
197. Există o deosebire fundamentală între leasingul financiar şi leasingul operaţional. În general, leasingul financiar
este încheiat pe perioade mai lungi decât leasingul operaţional şi dreptul de proprietate este transferat, de regulă,
utilizatorului la scadenţa perioadei de leasing, prin intermediul unei opţiuni de cumpărare prevăzute de contractul de
leasing. Din contră, în cazul leasingului operaţional, dreptul de proprietate nu este transferat utilizatorului, iar costurile
de întreţinere, reparaţie şi asigurare ale echipamentului închiriat sunt incluse în ratele de leasing. Prin urmare, leasingul
financiar funcţionează ca un credit prin care locatorul permite utilizatorului să cumpere un anumit activ.
198. După cum s-a menţionat anterior, o societate având drept obiect principal de activitate leasingul financiar este o
instituţie financiară în sensul prevederilor art. 65 din lege, iar cifra sa de afaceri se calculează în conformitate cu
normele specifice prevăzute în această dispoziţie. În acest caz, se vor lua în considerare toate ratele din contractele de
leasing financiar, cu excepţia rambursării; vânzarea ratelor de leasing viitoare la începutul contractului în scopul
refinanţării nu va fi luată în considerare.
 199. Activităţile de leasing operaţional nu sunt considerare ca fiind desfăşurate de instituţii financiare şi prin urmare,
se aplică normele generale de calcul al cifrei de afaceri prevăzute la art. 64 din lege.

2.2. Societăţi de asigurare

200. Pentru a măsura cifra de afaceri a societăţilor de asigurare, art. 65 din lege prevede că aceasta este înlocuită cu
valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor de asigurări încheiate de către sau în numele
societăţilor de asigurare, inclusiv a primelor plătite reasigurătorilor, după deducerea impozitelor şi a taxelor percepute
asupra cuantumului primelor individuale de asigurare sau a volumului total al acestora. Acestea reprezintă suma
primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în cazul în care întreprinderea implicată desfăşoară activităţi
în domeniul reasigurărilor. Primele de reasigurare cedate reasiguraţilor, şi anume toate sumele plătite şi plătibile de
către întreprinderea implicată pentru a obţine acoperirea prin reasigurare, sunt doar costuri legate de acoperirea
asigurării şi nu vor fi deduse din primele brute emise.
201. Primele ce trebuie luate în considerare se referă atât la noile contracte de asigurare încheiate în cursul
exerciţiului financiar în cauză, dar şi la toate primele legate de contracte încheiate în cursul exerciţiilor precedente, dar
care se execută în timpul perioadei de referinţă.
202. În general, pentru a constitui rezervele necesare care să permită plata despăgubirilor, societăţile de asigurare
deţin un portofoliu de investiţii în acţiuni şi în titluri de valoare purtătoare de dobândă, terenuri şi alte active care
generează un venit anual. Venitul anual care provine din aceste surse nu este considerat drept cifră de afaceri pentru
societăţile de asigurare în temeiul art. 65 din lege. Cu toate acestea, trebuie să se facă o distincţie între investiţiile
exclusiv financiare, care nu conferă societăţilor de asigurare drepturile şi competenţele prevăzute la pct. 164, şi acele
participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la pct. 164 lit. b). În ultimul caz, pct. 164 devine incident, iar cifra de
afaceri a respectivei întreprinderi trebuie adăugată la cifra de afaceri a societăţii de asigurare, în vederea stabilirii
pragurilor prevăzute de lege.

2.3. Holdinguri financiare

203. În calitate de o "altă instituţie financiară" în sensul art. 65 din lege, cifra de afaceri a unui holding financiar se
calculează în conformitate cu normele specifice prevăzute în lege. Potrivit prevederilor pct. 200 - 201 pentru societăţile
de asigurare, se aplică dispoziţiile pct. 164 la acele participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la pct. 164 lit. b).
Prin urmare, cifra de afaceri a unui holding financiar se calculează potrivit prevederilor art. 65 din lege, dar poate fi
necesară cumularea cu cifra de afaceri a întreprinderilor incluse în categoriile enumerate la pct. 164 (denumite
"societăţile enumerate la pct. 164")21).
_____________
21
) Principiile pentru holdingurile financiare se pot aplica într-o anumită măsură societăţilor de administrare a
fondurilor.

204. În practică, trebuie să se ţină seama în primul rând de cifra de afaceri (neconsolidată) a holdingului financiar.
Apoi se adaugă cifra de afaceri a societăţilor enumerate la pct. 164, deducându-se inclusiv dividendele şi alte venituri
distribuite holdingurilor financiare de către aceste societăţi. Exemplul următor ilustrează acest tip de calcul:

P&L
1. Cifra de afaceri din activităţi financiare (contul neconsolidat profit şi pierderi) 3.000
2. Cifra de afaceri din activităţi de asigurare [societăţi enumerate la art. 65 din lege] (prime 300
brute emise)
3. Cifra de afaceri din activităţile industriale [societăţi enumerate la pct. 164] 2.000
4. Deducerea dividendelor şi a altor venituri provenite de la societăţile enumerate la pct. 164 200
societăţile 2 şi 3
Cifra totală de afaceri a holdingului financiar şi a grupului acestuia 5.100

205. În astfel de calcule, se poate dovedi necesară luarea în considerare a unor norme contabile diferite. Deşi această
consideraţie se aplică oricărui tip de întreprindere implicată, în cazul holdingurilor financiare 22) regula menţionată este
de o importanţă particulară. În aceste cazuri, este necesară o examinare riguroasă a numărului şi a diversităţii
întreprinderilor controlate şi a gradului de control exercitat de holding asupra filialelor, societăţilor afiliate şi a altor
societăţi la care este acţionar.
_____________
22
) A se vedea, de exemplu, practica comunitară în materie, cazul IV/M.166 - Torras/Sarrió, din 24 februarie 1992.

206. Calcularea cifrei de afaceri a holdingurilor financiare, astfel cum a fost descrisă anterior, se poate dovedi dificilă
în practică. Prin urmare, aplicarea strictă şi detaliată a metodei în cauză este necesară numai în acele cazuri în care
există probabilitatea ca cifra de afaceri a unui holding financiar să fie apropiată de pragurile prevăzute de lege; în alte
cazuri, este evident că cifra de afaceri este departe de pragurile prevăzute de lege şi, prin urmare, conturile publicate
sunt suficiente pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei.
207. La data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, se abrogă orice dispoziţii contrare în materie de concentrări
economice._____________

Legea concurenţei nr. 21/1996 ; Cuprinde toate modificările aduse actului oficial publicate în M.Of., inclusiv cele
prevăzute în O.U.G. Nr. 25/18.04.2019 Publicată în M.Of. Nr. 309/19.04.2019

Cap. I
Dispoziţii generale

Art. 1 - Prezenta lege are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial
normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Art. 2 - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează
concurenţa, săvârşite de:
a) întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv de naţionalitate
română sau străină, denumite în continuare întreprinderi;
b) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise
sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia
situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
(2) Prin întreprindere, în sensul prezentei legi, se înţelege orice entitate angajată într-o activitate economică
constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare,
astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene.
(3) Când întreprinderile, definite potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), participă la o grupare realizată pe cale
convenţională prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi altele asemenea, fie ea explicită, publică ori ascunsă, dar
fără personalitate juridică şi indiferent de formă - alianţă, coaliţie, grup, bloc, federaţie şi altele asemenea - pentru
actele şi faptele prevăzute la alin. (1), săvârşite în cadrul participării la o asemenea grupare, dispoziţiile prezentei legi
se aplică fiecărei întreprinderi, ţinându-se seama de principiul proporţionalităţii.
(4) Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor prevăzute la alin. (1), când sunt săvârşite pe teritoriul
României, precum şi celor săvârşite în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte pe teritoriul României.
Art. 3 - (1) Punerea în aplicare a prezentei legi este încredinţată Consiliului Concurenţei ca autoritate naţională în
domeniul concurenţei. Consiliul Concurenţei este autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop, în
condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiile prezentei legi.
(2) Consiliul Concurenţei aplică dispoziţiile art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare
a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit
în continuare Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau
asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 4 - (1) Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza
cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor
activităţi economice prevăzute prin lege se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu
excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe.
(2) În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei
legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de
control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un
an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru
major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar
pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin
hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp
persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
(4) Intervenţia Guvernului în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) se face cu avizul Consiliului Concurenţei.
(5) Întreprinderile transmit la cererea Consiliului Concurenţei preţurile de vânzare a produselor comercializate de
acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ incluse în platformele on-line destinate
informării consumatorilor. În acest scop, selectarea sectoarelor din economie incluse în platformele online se
realizează de către Consiliul Concurenţei, cu consultarea autorităţii de reglementare din sectorul respectiv.

Cap. II
Practici anticoncurenţiale

Art. 5 - (1) Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici
concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească
sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;
b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un
dezavantaj concurenţial;
e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin
natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi,
deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici
concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau
economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva
înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în
cauză.
(3) Categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2), precum şi
condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale
Comisiei Europene cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene anumitor categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite
regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Înţelegerile, deciziile şi practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin.
(2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt considerate legale, fără a fi necesară notificarea acestora
de către părţi şi emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei.
(5) Sarcina probei unei încălcări a prevederilor alin. (1) revine Consiliului Concurenţei. Întreprinderii sau asociaţiei
de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2) sau (3) îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de aceste alineate.
(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică prevederile alin. (1) înţelegerilor, deciziilor sau practicilor concertate,
în măsura în care acestea pot afecta comerţul între statele membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Art. 6 - (1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante
deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare
inechitabile;
b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel
acestora un dezavantaj concurenţial;
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura
lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
 (2) Ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică prevederile alin. (1), în măsura în care folosirea în mod abuziv a
poziţiei dominante poate afecta comerţul dintre statele membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 102 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(3) Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie dominantă, în situaţia în
care cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depăşesc 40%.
Art. 7 - (1) Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) în cazul în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţile la o înţelegere nu depăşeşte 10% pe niciuna dintre
pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenţi,
existenţi sau potenţiali, pe una dintre aceste pieţe;
b) în cazul în care cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la o înţelegere nu depăşeşte 15% pe niciuna dintre
pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenţi,
existenţi sau potenţiali, pe niciuna dintre aceste pieţe;
c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înţelegere între concurenţi sau între neconcurenţi,
se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a).
(2) Atunci când pe o piaţă relevantă concurenţa este restrânsă de efectul cumulativ al unor înţelegeri de vânzare de
bunuri sau de servicii încheiate cu diferiţi furnizori sau distribuitori, pragurile prevăzute la alin. (1) sunt reduse la 5%,
atât pentru înţelegerile încheiate între concurenţi, cât şi pentru cele încheiate între neconcurenţi.
(3) Înţelegerile nu restrâng concurenţa în cazul în care cotele de piaţă nu depăşesc pragurile de 10%, 15%, respectiv
5%, prevăzute la alin. (1) şi (2), cu mai mult de două puncte procentuale în cursul a 2 ani calendaristici succesivi.
(4) Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică acordurilor care conţin oricare dintre următoarele restricţii grave:
a) în ceea ce priveşte acordurile dintre concurenţi, astfel cum sunt definite la alin. (1), restricţiile care, în mod direct
sau indirect, izolat ori în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect:
1. fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi;
2. limitarea producţiei sau a vânzărilor;
3. împărţirea pieţelor sau a clienţilor;
b) în ceea ce priveşte acordurile dintre neconcurenţi, astfel cum sunt definite la alin. (1), restricţiile care, în mod
direct sau indirect, izolat ori în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor au ca obiect:
1. restrângerea capacităţii cumpărătorului de a-şi stabili preţul de vânzare, fără a aduce atingere posibilităţii
furnizorului de a impune un preţ de vânzare maxim sau de a recomanda un preţ de vânzare, cu condiţia ca acestea din
urmă să nu fie echivalente cu un preţ de vânzare fix ori minim stabilit în urma presiunilor exercitate de una dintre părţi
sau a măsurilor de stimulare practicate de aceasta;
2. restrângeri teritoriale sau privind clienţii cărora cumpărătorul le poate vinde bunurile ori serviciile care fac
obiectul contractului, cu excepţia cazului în care este vorba de una dintre următoarele restricţii care nu sunt grave:
(i) restrângerea vânzărilor active către teritoriul exclusiv sau către o clientelă exclusivă rezervate furnizorului
ori cedate de furnizor unui alt cumpărător, atunci când o asemenea restricţie nu limitează vânzările efectuate de
clienţii cumpărătorului;
(ii) restrângerea vânzărilor către utilizatorii finali realizate de un cumpărător care acţionează pe piaţă în
calitate de comerciant cu ridicata;
(iii) restrângerea vânzărilor către distribuitori neautorizaţi realizate de membrii unui sistem de distribuţie
selectivă;
(iv) restrângerea capacităţii cumpărătorului de a vinde componente destinate încorporării unor clienţi care ar
putea să le utilizeze pentru fabricarea de produse asemănătoare celor produse de furnizor;
3. restrângerea vânzărilor active sau a vânzărilor pasive către utilizatori finali realizate de membrii unui sistem de
distribuţie selectivă care acţionează pe piaţă în calitate de vânzători cu amănuntul, fără a aduce atingere posibilităţii de
a interzice unui membru al sistemului să îşi desfăşoare activităţile dintr-un sediu secundar neautorizat;
4. restrângerea livrărilor încrucişate între distribuitori în cadrul unui sistem de distribuţie selectivă, inclusiv între
distribuitori care acţionează la diferite niveluri ale comerţului;
5. restricţia convenită între un furnizor de componente şi un cumpărător care încorporează aceste componente, care
limitează posibilitatea furnizorului de a vinde aceste componente ca piese separate utilizatorilor finali, unor reparatori
sau altor prestatori de servicii care nu au fost desemnaţi de cumpărător pentru repararea ori întreţinerea bunurilor sale;
c) în ceea ce priveşte acordurile între concurenţi, astfel cum sunt definite la alin. (1), atunci când concurenţii
acţionează, în sensul acordului, la niveluri diferite ale lanţului de producţie sau de distribuţie, oricare dintre restricţiile
grave enumerate la lit. a) şi b).
(5) Prevederile alin. (1) - (4) se aplică şi în cazul deciziilor asociaţiilor de întreprinderi şi practicilor concertate.
 Art. 8 - (1) Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori
locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa,
precum:
a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;
b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.
(2) În cazul în care autorităţile sau instituţiile administraţiei publice centrale ori locale sau entităţile către care acestea
şi-au delegat atribuţiile nu se conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul
Concurenţei în scopul restabilirii mediului concurenţial, acesta poate introduce acţiune în contencios administrativ, la
Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la
restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act
administrativ ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
(3) Consiliul Concurenţei se poate adresa instanţei în condiţiile alin. (2), în termen de 6 luni de la data expirării
perioadei prevăzute în decizie, perioadă în care autoritatea sau instituţia administraţiei publice centrale sau locale avea
obligaţia să se conformeze măsurilor necesare restabilirii mediului concurenţial normal.

Cap. III
Concentrarea economică

Art. 9 - (1) Se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:
a) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor întreprinderi; sau
b) dobândirii, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere ori de către una sau
mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract ori prin orice alte
mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
(2) Crearea unei societăţi în comun care îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome
constituie o concentrare potrivit prevederilor alin. (1) lit. b).
(3) În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentând o concentrare potrivit prevederilor alin. (1), are ca
obiect sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al întreprinderilor rămase independente, o astfel de
coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile prevăzute la art. 5 alin. (1) - (3), precum şi cu cele ale art. 101
alin. (1) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru a se stabili dacă operaţiunea este sau nu
compatibilă cu un mediu concurenţial normal.
(4) La realizarea evaluării prevăzute la alin. (3), Consiliul Concurenţei ia în considerare, în special, următoarele
criterii:
a) dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe aceeaşi piaţă ca şi
societatea în comun ori de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a societăţii în comun ori pe o piaţă vecină
aflată în strânsă legătură cu această piaţă;
b) dacă prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun întreprinderile implicate au
posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză.
(5) Potrivit prevederilor prezentei legi, controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare
în parte ori luate împreună şi ţinând seama de circumstanţele de fapt sau de drept, conferă posibilitatea de a exercita o
influenţă determinantă asupra unei întreprinderi, în special prin:
a) drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi din activele unei întreprinderi;
b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra structurii întreprinderii, votului sau deciziilor
organelor de conducere ale unei întreprinderi.
(6) Controlul prevăzut la alin. (1) - (5) este dobândit de către persoana sau persoanele ori de către întreprinderile
care:
a) sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin. (5);
b) nu sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor prevăzute la alin. (5), dar au puterea de a exercita
influenţa determinantă conferită de acestea.
Art. 10 - Nu constituie operaţiuni de concentrare economică situaţiile în care:
a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă
persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat,
lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară;
b) instituţiile de credit sau alte instituţii financiare ori societăţile de asigurări ale căror activităţi obişnuite includ
tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora deţin temporar valori mobiliare ale
unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revânzării, cu condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot
conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză sau
cu condiţia să îşi exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii
în cauză sau a activelor acesteia ori a cesionării valorilor mobiliare în cauză şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un
an de la data achiziţiei; Consiliul Concurenţei poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele
instituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit;
c) controlul, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b), este dobândit de o întreprindere al cărei obiect unic de
activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a
se implica direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe
care întreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fie
exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor
la care deţine participaţiile, doar pentru a menţine valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina,
direct sau indirect, comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;
d) întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de restructurare sau
reorganizare a propriilor activităţi.
Art. 11 - Sunt interzise concentrările economice care pot ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective
pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante.
Art. 12 - (1) Prevederile prezentului capitol se aplică operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de
afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel
puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare
decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior realizării operaţiunii.
(2) Pragurile valorice prevăzute la alin. (1) pot fi modificate prin hotărâre a Plenului Consiliului Concurenţei, care se
pune în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, după obţinerea avizului Ministerului pentru Mediul
de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Art. 13 - (1) Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute la art. 12 trebuie notificate
Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, după anunţarea ofertei publice sau
după preluarea pachetului de control.
(2) Notificarea poate fi efectuată şi în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează Consiliului Concurenţei
intenţia de a încheia un acord sau, în cazul ofertei publice, şi-au anunţat intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia
ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12.
(3) Potrivit prevederilor prezentei legi, termenul "concentrare economică notificată" include, de asemenea,
concentrările planificate, notificate potrivit prevederilor alin. (2).
(4) Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie notificate de
către fiecare dintre părţile implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie înaintată de către persoana,
întreprinderea sau întreprinderile care dobândesc controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi ori asupra unor
părţi ale acestora.
(5) Criteriile de evaluare a compatibilităţii concentrărilor economice cu un mediu concurenţial normal, procedura de
notificare, de acordare a derogării, termenele, documentele şi informaţiile de prezentat, comunicările şi prezentarea de
observaţii de către întreprinderile interesate se stabilesc prin regulamente şi instrucţiuni adoptate de Consiliul
Concurenţei.
(6) Este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi înainte de a
fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei, potrivit
prevederilor art. 47.
(7) Prevederile alin. (6) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacţii cu valori
mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în vederea
tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se dobândeşte controlul potrivit prevederilor art. 9 de la
vânzători diferiţi, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) concentrarea să fie notificată fără întârziere Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor alin. (1);
b) cel care dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză sau să facă
acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei derogări acordate de Consiliul
Concurenţei, potrivit prevederilor alin. (8).
(8) Consiliul Concurenţei poate acorda, la cerere, o derogare de la regula instituită la alin. (6). Cererea de acordare a
derogării trebuie să fie motivată. În decizia pe care o va emite Consiliul Concurenţei va ţine cont de efectele
suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau
asupra unor terţi şi de ameninţarea reprezentată de concentrare asupra concurenţei. Această derogare poate fi acordată
sub rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unei concurenţe efective. O derogare poate fi
acordată oricând, atât anterior, cât şi ulterior notificării.
(9) Validitatea oricărei operaţiuni de concentrare economică, inclusiv a celor realizate cu încălcarea prevederilor alin.
(6), depinde de analiza şi decizia pe care Consiliul Concurenţei o adoptă cu privire la operaţiune, potrivit prevederilor
art. 47 alin. (2), (4), (5) şi (8).

Cap. IV
Consiliul Concurenţei

Art. 14 - (1) Se înfiinţează Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu
personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurenţei
este în municipiul Bucureşti.
(2) Structura organizatorică şi de personal a Consiliului Concurenţei, atribuţiile de conducere şi de execuţie ale
personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.
Art. 15 - (1) Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial şi este format din 7 membri, după cum urmează:
un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 4 consilieri de concurenţă. Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se
realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul
Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Respingerea unei nominalizări
se poate face doar cu condiţia prezentării motivelor pe care aceasta se bazează.
(2) Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură
dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior. Membrii Plenului îndeplinesc atribuţii conform regulamentelor
aprobate de către Plen sau conform delegării preşedintelui.
(3) Preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de concurenţă trebuie să aibă o independenţă reală şi să se bucure de o
înaltă reputaţie profesională şi probitate civică.
(4) Pentru a fi numit membru al Consiliului Concurenţei, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) este cetăţean român, cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic
European sau cetăţean al Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) a absolvit studii superioare dovedite cu diplomă;
e) dă dovadă de înaltă competenţă profesională în domeniul concurenţei;
f) beneficiază de o bună reputaţie;
g) are o vechime de minimum 10 ani în activităţi din domeniul economic sau juridic;
h) nu este incapabilă ori nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii,
infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de
prezenta lege ori alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau
mai mare.
(5) Preşedintele trebuie să fi îndeplinit o funcţie de conducere cu largi responsabilităţi, în care a făcut dovada
competenţei sale profesionale şi manageriale.
(6) Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte activităţi
profesionale sau de consultanţă, cu participarea, directă ori prin persoane interpuse, la conducerea sau administrarea
unor entităţi publice ori private sau cu deţinerea de funcţii ori de demnităţi publice, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor
didactice din învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică. Ei nu pot fi desemnaţi experţi sau
arbitri nici de părţi şi nici de instanţa judecătorească sau de către o altă instituţie.
(7) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei nu reprezintă autoritatea care i-a numit şi sunt independenţi în luarea
deciziilor.
(8) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei şi inspectorii de concurenţă nu pot face parte din partide sau alte
formaţiuni politice.
(9) Mandatul de membru al Plenului Consiliului Concurenţei încetează:
a) la expirarea duratei;
b) prin demisie;
c) prin deces;
 d) prin imposibilitate definitivă de exercitare, constând într-o indisponibilitate mai lungă de 60 de zile consecutive;
e) la survenirea unei incompatibilităţi dintre cele prevăzute la alin. (6) şi (8), conform prevederilor alin. (12);
f) prin revocare, pentru încălcarea gravă a prezentei legi sau pentru condamnare, prin hotărâre judecătorească
definitivă, pentru săvârşirea unei infracţiuni.
(10) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei sunt revocabili, în cazul prevăzut la alin. (9) lit. f), de către
autoritatea care i-a numit. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale ei pot fi suspendaţi din funcţie
de către aceeaşi autoritate.
(11) În situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. b) - f) se va proceda, conform prevederilor alin. (1) şi (2), la desemnarea şi
numirea unui nou membru al Plenului Consiliului Concurenţei pentru un mandat de 5 ani.
(12) Membrii Consiliului Concurenţei sunt obligaţi să notifice de îndată Consiliului survenirea oricărei situaţii de
incompatibilitate sau impediment dintre cele prevăzute la alin. (6) şi (8), ei fiind de drept suspendaţi din funcţie din
momentul survenirii acestei situaţii, iar dacă situaţia se prelungeşte peste 10 zile consecutive, mandatul încetează şi se
procedează conform prevederilor alin. (10) şi (11).
(13) Activitatea desfăşurată de către membrii Plenului Consiliului Concurenţei este considerată experienţă de
specialitate necesară numirii în organele de conducere ale autorităţilor de reglementare, precum şi ale oricăror alte
autorităţi sau instituţii publice.
Art. 16 - În caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte al Consiliului Concurenţei, pentru una dintre situaţiile prevăzute
la art. 15 alin. (9) lit. b) - f), până la desemnarea şi numirea, în condiţiile legii, a unui nou preşedinte, pentru durata
rămasă din mandat, interimatul va fi asigurat de acel membru al Plenului, care are cea mai mare vechime în funcţia de
vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.
Art. 17 - (1) Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, fiecare membru al Consiliului Concurenţei este obligat să
depună în faţa Preşedintelui României, în prezenţa celorlalţi membri numiţi şi după citirea decretului prezidenţial de
numire în funcţie, următorul jurământ:
"Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, demnitate, loialitate, responsabilitate şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2) Preşedintele Consiliului Concurenţei prestează cel dintâi jurământul.
(3) În cazul neprestării jurământului în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a
decretului de numire, membrul numit este de drept demisionar, urmând a se relua procedura desemnării şi numirii altei
persoane pentru funcţia devenită vacantă.
(4) Actele efectuate de oricare dintre membrii Consiliului Concurenţei înainte de prestarea jurământului sunt nule de
drept.
Art. 18 - (1) Mandatele membrilor Consiliului Concurenţei încep de la data depunerii jurământului de către aceştia şi
expiră la împlinirea termenelor prevăzute la art. 15 alin. (2), calculate de la această dată.
(2) Dacă, până la expirarea mandatului în curs, preşedintele Consiliului Concurenţei desemnat pentru mandatul
următor nu va fi prestat jurământul cu respectarea dispoziţiilor art. 17, membrii Consiliului Concurenţei în exerciţiu îşi
vor continua activitatea până la depunerea jurământului de către preşedintele Consiliului, desemnat pentru mandatul
următor sub conducerea preşedintelui anterior.
(3) În situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în
condiţiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua
activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor.
Art. 19 - (1) Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul
Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie, dar nu mai puţin de 3 dintre
aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor
membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico-administrativă, la solicitarea preşedintelui.
(2) Fiecare comisie este formată din 3 membri ai Plenului Consiliului Concurenţei. Preşedintele Consiliului
Concurenţei stabileşte componenţa comisiei pentru fiecare caz în parte şi îl desemnează pe unul dintre membri pentru a
conduce lucrările acesteia. La cererea unui membru al comisiei sau a preşedintelui Consiliului Concurenţei, cazul cu
care comisia a fost învestită este supus atenţiei Plenului Consiliului Concurenţei, care va decide.
(3) Pe baza hotărârii luate de plen sau de comisie, după caz, preşedintele Consiliului Concurenţei dispune, prin ordin,
efectuarea de investigaţii. Prin acelaşi ordin este desemnat raportorul de caz, în baza propunerii directorului general.
(4) În aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurenţei examinează în plen:
a) rapoartele de investigaţie, cu eventualele obiecţii formulate la acestea, şi decide asupra măsurilor de luat;
b) autorizarea concentrărilor economice;
c) punctele de vedere, recomandările şi avizele formulate în realizarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege;
 d) proiectele de reglementări propuse spre adoptare;
e) raportul anual prevăzut la art. 30 alin. (1), raportul anual privind ajutoarele de stat, precum şi orice alte rapoarte
privind concurenţa şi ajutoarele de stat;
f) incidenţa prevederilor art. 60 alin. (4).
(5) Plenul Consiliului Concurenţei va putea delega exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (4) lit. a), b) şi c) unei
comisii formate din 3 membri ai Plenului Consiliului Concurenţei.
(6) În formaţiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; în caz de partaj egal al voturilor, soluţia votată de
preşedinte prevalează.
(7) Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen conform prevederilor alin. (4) se semnează de către
preşedinte, în numele Consiliului Concurenţei. Acestea vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau,
după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. Sentinţa va fi
pronunţată fără drept de apel, împotriva ei putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 20 - (1) Preşedintele Consiliului Concurenţei angajează patrimonial, prin semnătura sa, Consiliul Concurenţei
ca persoană juridică şi-l reprezintă ca instituţie publică în faţa persoanelor fizice şi juridice, a autorităţilor legislative,
judiciare şi administrative, precum şi a altor instituţii româneşti, străine şi internaţionale. El exercită prerogative
disciplinare asupra întregului personal al Consiliului Concurenţei.
(2) Ordinele şi deciziile Consiliului Concurenţei, prin care se dispun măsuri şi se aplică sancţiuni, se semnează de
către preşedinte, iar reglementările adoptate de Consiliul Concurenţei sunt puse în aplicare, suspendate ori abrogate
prin ordin al preşedintelui.
(3) În caz de absenţă ori de indisponibilitate a preşedintelui, reprezentarea legală a Consiliului Concurenţei revine
unuia dintre vicepreşedinţi desemnat prin ordin de preşedinte pentru durata absenţei sau a indisponibilităţii sale. În caz
de indisponibilitate a vicepreşedinţilor Consiliului Concurenţei, delegarea poate fi făcută către un alt membru al
Plenului Consiliului Concurenţei desemnat prin ordin de preşedinte pentru durata absenţei sau a indisponibilităţii sale.
(4) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate delega puteri de reprezentare oricăruia dintre vicepreşedinţi,
consilierii de concurenţă, inspectorii de concurenţă sau altor persoane, mandatul trebuind să menţioneze expres puterile
delegate şi durata exercitării lor.
Art. 21 - (1) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Consiliul Concurenţei elaborează şi adoptă un regulament de
procedură, precum şi un regulament de organizare şi funcţionare şi constituie aparatul propriu, la nivel central şi local.
(2) Nomenclatorul de funcţii al aparatului propriu, cuprinzând inspectori de concurenţă şi alte categorii de personal,
condiţiile de încadrare pe funcţii, de promovare în grad şi de stimulare, precum şi atribuţiile fiecărei funcţii se stabilesc
prin regulament adoptat de Consiliul Concurenţei, cu respectarea reglementărilor privind funcţia publică şi funcţionarii
publici şi a reglementărilor privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar.
(3) Funcţia publică de specialitate pentru Consiliul Concurenţei este cea de inspector de concurenţă. Prin derogare de
la prevederile art. 56 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, ocuparea definitivă a funcţiei publice de specialitate se face numai prin promovare sau prin
recrutare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului Concurenţei de către inspectorii de concurenţă cu studii superioare
constituie vechime în specialitate.
(5) Activitatea inspectorilor de concurenţă cu studii juridice care exercită atribuţii de reprezentare a intereselor
autorităţii în faţa instanţelor de judecată, prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, constituie vechime în specialitate juridică şi este
asimilată vechimii în munca juridică desfăşurată de consilierul juridic, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr.
514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.
Art. 22 - Funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei este asimilată celei de ministru, iar funcţiile de
vicepreşedinte şi consilier de concurenţă sunt asimilate celei de secretar de stat.
Art. 23 - (1) În organizarea Consiliului Concurenţei funcţionează un secretar general şi un secretar general adjunct,
numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Consiliului Concurenţei, pe baza
rezultatelor obţinute la concursul naţional de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici, organizat în condiţiile
legii. Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt înalţi funcţionari publici cărora li se aplică statutul înalţilor
funcţionari publici, conform Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte
reglementări specifice. Atribuţiile acestora sunt stabilite prin regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură
adoptat de Consiliul Concurenţei.
(2) În organizarea Consiliului Concurenţei funcţionează un director general. Acesta este funcţionar public de
conducere, iar atribuţiile sale se stabilesc prin regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură adoptat de Consiliul
Concurenţei.
 (3) În cadrul Consiliului Concurenţei funcţionează Colegiul Consultativ, ca organism nepermanent, format din 11
până la 17 reprezentanţi ai mediului universitar de concurenţă, ai mediului de afaceri şi ai asociaţiilor de protecţie a
consumatorilor sau din alte persoane cu prestigiu în domeniul economic, juridic ori al concurenţei.
(4) Cheltuielile privind organizarea şedinţelor Colegiului Consultativ se suportă din bugetul Consiliului Concurenţei,
cu respectarea prevederilor legale.
(5) Membrii Colegiului Consultativ au dreptul la decontarea, din bugetul Consiliului Concurenţei, a cheltuielilor de
deplasare şi cazare, în situaţia în care şedinţele se desfăşoară în altă localitate decât cea de domiciliu a acestora, cu
respectarea prevederilor legale.
(6) Membrii Colegiului Consultativ trebuie să respecte dispoziţiile legale cu privire la conflictul de interese legat de
activităţile la care participă în cadrul acestuia. La lucrările Colegiului Consultativ participă de drept foştii preşedinţi ai
Consiliului Concurenţei.
(7) Colegiul Consultativ emite opinii neobligatorii cu privire la principalele aspecte ale politicii de concurenţă. În
cadrul Colegiului Consultativ pot funcţiona grupuri de lucru pe teme specifice.
(8) Modul de numire a membrilor, rolul, funcţionarea şi organizarea Colegiului Consultativ sunt prevăzute în
regulamentul de funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului*).
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 390/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8
mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 24 - (1) Consiliul Concurenţei îşi întocmeşte proiectul de buget propriu, care se prevede distinct în bugetul de
stat. Finanţarea Consiliului Concurenţei se asigură de la bugetul de stat, precum şi din venituri proprii din sursele
prevăzute la art. 31.
(2) Pentru funcţionarea Consiliului Concurenţei şi a aparatului său teritorial, Guvernul şi, după caz, organele
administraţiei publice locale vor atribui Consiliului Concurenţei în administrare imobilele necesare, respectiv terenurile
şi dotările din domeniul public de interes naţional sau, după caz, local, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii
Consiliului Concurenţei.
(3) Sumele reprezentând tarife şi amenzi sau alte sancţiuni aplicate de Consiliul Concurenţei se fac venit la bugetul
de stat, în condiţiile legii.
(4) Deciziile Consiliului Concurenţei prin care se aplică amenzi sau se stabilesc taxe de autorizare constituie titluri
executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.
(5) Consiliul Concurenţei va suporta, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinaţie, sumele necesare
asigurării asistenţei juridice pentru membrii Plenului, inspectorii de concurenţă şi celelalte categorii de personal, în
legătură cu faptele săvârşite de aceştia în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu, atunci când au calitatea de
învinuit ori inculpat.
(6) Sumele acordate de Consiliul Concurenţei membrilor Plenului, inspectorilor de concurenţă sau altor angajaţi
pentru asigurarea asistenţei juridice vor fi restituite de către aceştia, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească
definitivă s-a stabilit vinovăţia acestora ori că fapta a fost săvârşită în afara exercitării atribuţiilor de serviciu prevăzute
de lege.
(7) Procedura şi condiţiile în care sumele necesare asigurării asistenţei juridice sunt suportate de Consiliul
Concurenţei vor fi reglementate prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
Art. 25 - (1) Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:
a) efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8, 13 şi art. 47 alin. (3) din prezenta lege, precum
şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
b) ia deciziile prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 8 şi 13 din prezenta lege, precum
şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, constatate în urma investigaţiilor
efectuate de către inspectorii de concurenţă;
c) acceptă angajamente şi impune măsuri interimare, în condiţiile prevăzute de lege;
d) ia deciziile prevăzute de lege pentru cazurile de concentrări economice;
e) retrage, prin decizie, beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi sau practicile
concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii, potrivit
prevederilor art. 29 alin. (2) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003;
f) asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv monitorizarea măsurilor dispuse şi a efectelor concentrărilor
economice autorizate condiţionat prin decizii;
 g) efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în
diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau
denaturării concurenţei pe piaţă. Consiliul Concurenţei poate publica un raport cu privire la rezultatele investigaţiei
privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri în diferite sectoare şi invită părţile interesate să formuleze
observaţii;
h) sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri, asemenea celor prevăzute la art. 4
alin. (2) şi (3), şi propune acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor constatate;
i) sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente, potrivit prezentei legi;
j) urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al prezentei
legi şi poate recomanda autorităţilor competente modificarea actelor normative care au sau pot avea impact
anticoncurenţial;
k) sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi locale în aplicarea
prezentei legi;
l) emite avize sau puncte de vedere pentru proiectele de acte normative, proiectele de documente de politici publice,
care pot avea impact anticoncurenţial, şi poate recomanda modificarea acestora;
m) face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea de măsuri care să
faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
n) propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri disciplinare împotriva
personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului
Concurenţei;
o) realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi furnizează Guvernului, publicului şi
organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind această activitate;
p) reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile
internaţionale de profil; ca autoritate naţională de concurenţă, Consiliul Concurenţei este responsabil de relaţia cu
instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi cooperează cu alte autorităţi de
concurenţă;
r) stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale autorităţii de concurenţă;
s) ia orice alte decizii în îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din prezenta lege;
ş) asigură aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în
domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi aplicarea prevederilor Legii nr.
11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi g), Consiliul Concurenţei poate realiza examinări
preliminare, în cadrul cărora are dreptul să solicite informaţiile şi documentele necesare, potrivit prevederilor art. 34
alin. (2).
(3) În aplicarea alin. (1) lit. l), autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să solicite
avize sau puncte de vedere atunci când iniţiază proiecte de acte normative, proiecte de documente de politici publice,
care pot avea impact anticoncurenţial. Observaţiile şi propunerile formulate în avizul sau punctul de vedere al
Consiliului Concurenţei vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de act normativ, respectiv a proiectului de
documente de politici publice.
(4) Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate naţională de concurenţă, are toate drepturile şi obligaţiile
prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, precum şi cele prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr.
139/2004 al Consiliului din 22 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi. Instanţele
naţionale au toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003.
(5) O investigaţie privind un anumit sector economic poate fi finalizată prin identificarea unor disfuncţionalităţi ale
pieţei care afectează procesul concurenţial. În această situaţie, Consiliul Concurenţei va lua, în cel mai scurt timp,
măsurile necesare în scopul de a crea condiţii de concurenţă efectivă prin:
a) emiterea de recomandări către mediul de afaceri, autorităţile publice sau consumatori, pentru facilitarea dezvoltării
pieţei şi a concurenţei;
b) promovarea unor reglementări specifice, dacă se constată că disfuncţionalităţile pieţei au fost generate de acte
normative în vigoare;
c) impunerea, prin decizie, a măsurilor necesare, adecvate şi proporţionale pentru remedierea disfuncţionalităţilor
pieţei.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (5) lit. c) sunt supuse consultării publice anterior adoptării unei decizii. Întreprinderile
faţă de care se impun aceste măsuri au dreptul de acces la documentele din dosarul Consiliului Concurenţei, în
conformitate cu prevederile art. 45, şi pot prezenta în scris punctul lor de vedere. În observaţiile scrise, părţile implicate
pot solicita organizarea de audieri de către Consiliul Concurenţei. Data până la care se trimit observaţiile, respectiv data
audierii, după caz, este stabilită de Consiliul Concurenţei.
(7) Toate referirile din Legea nr. 11/1991, cu modificările şi completările ulterioare, la Oficiul Concurenţei vor fi
înlocuite cu referirea la Consiliul Concurenţei. Consiliul Concurenţei va putea folosi oricare dintre instrumentele
prevăzute de prezenta lege pentru identificarea şi sancţionarea faptelor de concurenţă neloială.
Art. 26 - (1) Consiliul Concurenţei adoptă regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia decizii şi formulează avize,
face recomandări şi elaborează rapoarte în aplicarea prevederilor prezentei legi.
(2) Consiliul Concurenţei poate face recomandări de bună practică în diverse sectoare economice şi îndrumări
privind diverse aspecte generale ale aplicării legislaţiei în domeniul concurenţei, cu luarea în considerare a practicii
instanţelor naţionale şi a celor de la nivelul Uniunii Europene, precum şi a practicii Comisiei Europene.
(3) Consiliul Concurenţei emite ordine prin care pune în aplicare, suspendă sau abrogă reglementările adoptate în
plen, dispune efectuarea de investigaţii, ordonă inspecţii, ia măsuri privind gestiunea internă şi personalul din
subordine, precum şi orice alte măsuri necesare îndeplinirii strategiei şi misiunii autorităţii de concurenţă.
(4) Deciziile Consiliului Concurenţei sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual prin care se constată
încălcarea prevederilor prezentei legi şi se aplică sancţiunile corespunzătoare, se dispun măsurile necesare restabilirii
mediului concurenţial, se soluţionează plângerile formulate în baza dispoziţiilor prezentei legi, precum şi cererile şi
notificările privind concentrările economice.
(5) Avizele sunt formulate, recomandările şi propunerile sunt făcute, punctele de vedere sunt formulate, rapoartele
sunt elaborate şi comunicate, după caz, publicate, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
Art. 27 - (1) Proiectele de regulamente şi instrucţiuni, precum şi modificările acestora necesită avizul Consiliului
Legislativ, după care sunt adoptate în Plenul Consiliului Concurenţei şi puse în aplicare prin ordin al preşedintelui
Consiliului Concurenţei.
(2) Reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 28 - Consiliul Concurenţei va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii
concurenţiale, la cererea:
a) Administraţiei Prezidenţiale şi Guvernului României;
b) comisiilor parlamentare, senatorilor şi deputaţilor;
c) autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;
d) organizaţiilor profesionale şi patronale în măsura în care acestea au atribuţii legale de reglementare a domeniilor
în care activează;
e) organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor;
f) instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.
Art. 29 - (1) Cu privire la politica de privatizare, respectiv politicile de ramură sau sectoriale, Consiliul Concurenţei
va consulta ministerele de resort şi alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale, precum şi organizaţiile
patronale în cauză.
(2) Organele şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) vor trimite Consiliului Concurenţei punctul lor de vedere în termen
de 30 de zile de la solicitare. Acest punct de vedere va fi ataşat la raportul asupra cazului analizat.
(3) În îndeplinirea atribuţiilor sale Consiliul Concurenţei se va consulta cu organele administraţiei publice centrale
sau locale şi va solicita informaţii şi asistenţă din partea acestora.
Art. 30 - (1) Consiliul Concurenţei întocmeşte anual un raport privind activitatea sa şi modul în care operatorii
economici şi autorităţile publice respectă regulile concurenţei, potrivit prezentei legi.
(2) Raportul se adoptă în Plenul Consiliului Concurenţei şi se dă publicităţii.
Art. 31 - (1) Prin prezenta lege se instituie următoarea taxă: taxa de autorizare a concentrărilor economice, care se
plăteşte în cazul emiterii unei decizii de autorizare potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) şi c).
(2) Taxa de autorizare a concentrării economice se stabileşte prin instrucţiuni ale Consiliului Concurenţei între
10.000 euro şi 25.000 euro, în cazul emiterii unei decizii de autorizare potrivit prevederilor art. 47 alin. (2), respectiv
între 25.001 euro şi 50.000 euro, în cazul emiterii unei decizii de autorizare potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. b)
şi c). Echivalentul în lei al taxei de autorizare se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior emiterii deciziei de autorizare a concentrării
economice.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se fac venituri proprii la bugetul Consiliului Concurenţei.
(4) Consiliul Concurenţei poate reţine şi utiliza veniturile din taxa de autorizare a concentrărilor economice, prin
înfiinţarea pe lângă acesta a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.
 (5) Veniturile realizate de Consiliul Concurenţei potrivit alin. (4) se utilizează pentru:
a) pregătire profesională pentru personalul Consiliului Concurenţei;
b) consultanţă şi expertiză;
c) indemnizaţie de performanţă acordată personalului Consiliului Concurenţei cu rezultate deosebite, în condiţiile
legii;
c1) indemnizaţie de şedinţă acordată membrilor Plenului Consiliului Concurenţei;
d) editarea şi tipărirea Revistei Române de Concurenţă;
d1) organizarea de către Consiliul Concurenţei de congrese, conferinţe şi alte acţiuni de protocol similare;
e) alte activităţi din domeniul de activitate a Consiliului Concurenţei, în condiţiile legii.
(6) Personalul Consiliului Concurenţei poate beneficia de indemnizaţia de performanţă acordată din veniturile
prevăzute la alin. (4). Modul de acordare a indemnizaţiei de performanţă se stabileşte prin regulament al Consiliului
Concurenţei.
(6 1) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei beneficiază de indemnizaţie de şedinţă în cuantum aprobat de Plenul
Consiliului Concurenţei, acordată din veniturile prevăzute la alin. (3). Indemnizaţia de şedinţă acordată într-o lună
membrilor Plenului Consiliului Concurenţei nu va depăşi 50% din cuantumul indemnizaţiei lunare de care aceştia
beneficiază în calitate de membri ai plenului, indiferent de numărul de şedinţe ale plenului desfăşurate în cursul unei
luni.
(6 2) Modul de acordare a indemnizaţiilor prevăzute la alin. (5) lit. c1) se stabileşte prin regulament al Consiliului
Concurenţei, în limita sumelor prevăzute la alin. (3).
(6 3) Consiliul Concurenţei poate reţine şi utiliza veniturile din taxa de autorizare a concentrărilor economice prin
înfiinţarea pe lângă acesta a unei activităţi finanţate integral din veniturile prevăzute la alin. (3); bugetul de venituri şi
cheltuieli al acestei activităţi se va întocmi şi utiliza cu respectarea prevederilor art. 68 din Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Activitatea prevăzută la alin. (4) se încadrează în acelaşi capitol bugetar la care este încadrat şi ordonatorul de
credite pe lângă care s-a înfiinţat.
(8) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru această activitate se elaborează şi se aprobă odată cu bugetul Consiliului
Concurenţei, conform prevederilor legale în vigoare.
(9) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii se reportează în anul
următor cu aceeaşi destinaţie, conform prevederilor legale în vigoare.
(10) Execuţia de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii se realizează prin Trezoreria Statului, conform
prevederilor legale în vigoare.
(11) Raportarea execuţiei de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii se efectuează în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
(12) În relaţiile contractuale, activitatea prevăzută la alin. (4) este reprezentată de persoanele autorizate ale instituţiei
pe lângă care s-a înfiinţat.

Cap. V
Procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor

Art. 32 - (1) Descoperirea şi investigarea încălcărilor prevederilor prezentei legi, precum şi a prevederilor art. 101 şi
102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene incumbă Consiliului Concurenţei care acţionează prin
inspectorii de concurenţă.
(2) În cazul infracţiunii prevăzute la art. 65 alin. (1), personalul desemnat în condiţiile alin. (1) va putea efectua
numai actele stabilite prin art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 33 - (1) Consiliul Concurenţei, potrivit atribuţiilor sale, dispune efectuarea de investigaţii, dacă există suficient
temei de fapt şi de drept:
a) din oficiu;
b) la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct prin încălcarea prevederilor art. 5, 6, 8
şi 13 din prezenta lege, precum şi ale art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în condiţiile
prevederilor alin. (2).
(2) În vederea utilizării raţionale a resurselor pentru declanşarea şi efectuarea investigaţiilor, Consiliul Concurenţei
poate prioritiza cazurile în funcţie de potenţialul impact asupra concurenţei efective, de interesul general al
consumatorilor sau de importanţa strategică a sectorului economic vizat.
 Art. 34 - (1) În vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) şi a notificărilor privind
concentrările economice, precum şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 25 alin. (1), inspectorii de concurenţă,
indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute, după caz, la art. 53 lit. a) şi b), art. 54 alin.
(1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 59 alin. (1) lit. e), pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare:
a) întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi;
b) autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale.
(2) În realizarea procedurii de examinare preliminară, necesară în vederea exercitării din oficiu a atribuţiilor
prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) şi g), inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi
sancţiunile prevăzute la art. 53 lit. c) sau, după caz, la art. 54 alin. (1) lit. b), pot solicita întreprinderilor şi asociaţiilor
de întreprinderi, precum şi autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale orice informaţii şi
documente necesare.
(3) În realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, Consiliul Concurenţei va putea utiliza, în condiţiile legii, informaţiile
şi documentele colectate de către alte autorităţi şi instituţii publice în derularea activităţilor specifice ale acestora.
(4) În scopul aplicării prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, documentele şi
informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi solicitate de Consiliul Concurenţei, la cererea Comisiei Europene şi a
autorităţilor de concurenţă din statele membre ale Uniunii Europene.
(5) Inspectorii de concurenţă, primind acces la documentele, datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4),
sunt ţinuţi la respectarea strictă a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu atribuit legal respectivelor
documente, date şi informaţii.
(6) Informaţiile colectate potrivit prevederilor alin. (1) - (4), art. 36 şi art. 38 pot fi folosite doar pentru scopul
aplicării legislaţiei în domeniul concurenţei. Consiliul Concurenţei va putea sesiza şi alte instituţii sau autorităţi publice
în condiţiile în care sunt descoperite aspecte care ţin de competenţa acestora.
(7) Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, în scopul aplicării art. 101 şi 102 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei poate să facă schimb sau să utilizeze ca mijloc
de probă orice element de fapt sau de drept, inclusiv informaţii confidenţiale cu Comisia Europeană, precum şi cu
oricare altă autoritate de concurenţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene împuternicită în acest sens, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
(8) Consiliul Concurenţei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, poate transmite informaţiile în conformitate
cu prevederile alin. (7), cu condiţia ca autoritatea de concurenţă care le primeşte:
a) să le folosească numai pentru aplicarea prevederilor de concurenţă şi în scopul pentru care au fost colectate de
către Consiliul Concurenţei;
b) să protejeze caracterul confidenţial al acestor informaţii şi să transmită aceste informaţii terţilor numai cu acordul
prealabil al Consiliului Concurenţei.
Art. 35 - (1) Sunt avertizori de concurenţă persoanele fizice care furnizează Consiliului Concurenţei, din propria
iniţiativă, informaţii privind posibile încălcări ale prezentei legi.
(2) Consiliul Concurenţei protejează identitatea avertizorului de concurenţă.
(3) Furnizarea de informaţii conform prevederilor prezentului articol nu este considerată o încălcare a obligaţiei de
confidenţialitate prevăzute în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv în contractul de muncă.
Art. 36 - În scopul îndeplinirii atribuţiilor legale, Consiliul Concurenţei poate să ia declaraţii de la orice persoană
fizică sau de la reprezentantul legal al persoanei juridice, care consimte să dea astfel de declaraţii.
Art. 37 - (1) În scopul îndeplinirii atribuţiilor legale, inspectorii de concurenţă, cu excepţia debutanţilor, pot să
intervieveze orice persoană fizică sau juridică, care a consimţit la acest lucru.
(2) În vederea realizării interviurilor prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenţei transmite o solicitare scrisă
persoanei sau persoanelor ce urmează a fi intervievate, indicând temeiul legal, scopul, data şi locul derulării interviului,
precum şi sancţiunile prevăzute de prezenta lege.
(3) Interviul poate fi realizat prin orice mijloace, inclusiv pe cale electronică, va fi înregistrat pe suport audiovideo şi
consemnat într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii.
Art. 38 - (1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu
puteri de inspecţie, cu excepţia inspectorilor debutanţi, şi au următoarele puteri de inspecţie:
a) să intre în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociaţiile de întreprinderi le
deţin legal şi/sau îşi desfăşoară activitatea;
b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de
activitatea întreprinderii sau asociaţiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate şi de suportul fizic
sau electronic pe care sunt păstrate;
 c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii cu
privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să consemneze sau să înregistreze
răspunsurile acestora;
d) să ridice sau să obţină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile şi
comerciale sau din alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi;
e) să sigileze orice amplasament destinat activităţilor întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi şi orice documente,
registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea întreprinderii sau asociaţiei de
întreprinderi, pe durata şi în măsura necesară inspecţiei.
(1 1) În cursul inspecţiei inopinate, informaţiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral şi
ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informaţiilor necesare investigaţiei să se
realizeze în prezenţa reprezentantului întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenţei.
(1 2) Măsurile prevăzute la alin. (11) se realizează în baza ordinului emis de preşedintele Consiliului Concurenţei şi a
autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(2) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există
indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar
rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare şi inventariere.
(3) Inspectorii de concurenţă cu puteri de inspecţie pot face inspecţii inopinate şi pot solicita orice fel de informaţii
sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la faţa locului, cât şi la convocare la sediul Consiliului Concurenţei.
(4) Inspectorii de concurenţă sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
O copie certificată a acestui ordin şi a autorizării judiciare se comunică întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi
supuse inspecţiei dispuse cu respectarea dispoziţiilor alin. (2). În cazul în care comunicarea nu se poate face fizic
reprezentantului legal sau, în lipsa acestuia, oricărui angajat al întreprinderii respective, aceasta se poate efectua şi prin
telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului ordinului şi autorizării judiciare,
precum şi confirmarea expedierii acestuia. În această situaţie, comunicarea ordinului de inspecţie şi a documentelor
aferente acestuia se socoteşte îndeplinită la data şi ora înscrise pe copia imprimată a confirmării expedierii. În ipoteza
în care comunicarea nu se poate face prin niciuna dintre modalităţile prevăzute mai sus, inspectorii de concurenţă vor
proceda la afişarea ordinului de inspecţie, a autorizării judiciare şi a ordinului de declanşare a investigaţiei la
amplasamentul destinat inspecţiei, întocmind în acest sens un proces-verbal de afişare, în care vor fi indicate data şi ora
afişării.
(5) Consiliul Concurenţei desfăşoară inspecţii la solicitarea Comisiei Europene sau a unei alte autorităţi de
concurenţă a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 şi ale art. 12
din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004, în baza ordinului de inspecţie emis de preşedintele Consiliului
Concurenţei. Consiliul Concurenţei poate permite persoanelor autorizate de autorităţile de concurenţă din statele
membre să asiste, să coopereze sau să participe alături de inspectorii Consiliului Concurenţei desemnaţi prin ordin
conform alin. (4) la inspecţiile desfăşurate de Consiliul Concurenţei potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul
Consiliului (CE) nr. 1/2003.
(6) Ordinul de inspecţie va indica obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care începe şi arată sancţiunile
prevăzute la art. 53 şi 59, precum şi dreptul de a ataca ordinul la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios
administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare, prin derogare de la Legea nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare. Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la
comunicare. Instanţele vor soluţiona cauza de urgenţă şi cu precădere.
(7) La solicitarea Consiliului Concurenţei, în ipoteza în care poate exista o opoziţie la desfăşurarea inspecţiei,
organele de poliţie sunt obligate să însoţească şi să asigure sprijinul necesar echipelor de inspecţie, în exercitarea
puterilor de inspecţie.
(8) Comunicările dintre întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi investigate şi avocatul acesteia, realizate în
cadrul şi în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare al întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, respectiv
după deschiderea procedurii administrative în baza prezentei legi ori anterior deschiderii procedurii administrative, cu
condiţia ca aceste comunicări să aibă legătură cu obiectul procedurii, nu pot fi prelevate ori folosite ca probă în cursul
procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei.
(9) Atunci când întreprinderile nu dovedesc caracterul protejat al unei comunicări, pentru ca aceasta să cadă sub
incidenţa alin. (8), inspectorii de concurenţă care desfăşoară inspecţia vor sigila şi vor ridica comunicarea în cauză, în
dublu exemplar.
(10) Preşedintele Consiliului Concurenţei va decide, de urgenţă, pe baza probelor şi argumentelor prezentate. În
condiţiile în care preşedintele Consiliului Concurenţei decide să respingă caracterul protejat al comunicării, desigilarea
documentului poate avea loc doar după expirarea termenului în care decizia poate fi contestată, potrivit prevederilor
alin. (11) sau, în cazul în care decizia este contestată, după ce hotărârea instanţei devine definitivă.
(11) Decizia preşedintelui Consiliului Concurenţei cu privire la caracterul protejat al comunicării poate fi atacată în
contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, prin derogare de la Legea
nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, care se declară
în termen de 5 zile de la comunicare. Instanţele vor soluţiona cauza de urgenţă şi cu precădere.
(12) Exercitarea puterilor de inspecţie se face în conformitate cu regulamentul privind procedura Consiliului
Concurenţei.
Art. 39 - În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform art. 40, inspectorul de concurenţă poate efectua
inspecţii, în spaţiile prevăzute la art. 38, precum şi în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de
transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai operatorilor economici sau
asociaţiilor de operatori economici supuşi investigaţiei.
Art. 40 - (1) Inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii, potrivit prevederilor art. 39, doar în baza unui ordin
emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele
Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecţie şi a
autorizaţiei judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecţiei înainte de începerea acesteia.
(2) Cererea de autorizare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă asupra cererii
de autorizare în termen de cel mult 48 de ore de la data înregistrării cererii. Încheierea se motivează şi se comunică
Consiliului Concurenţei în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare.
(3) În cazul în care inspecţia trebuie desfăşurată simultan în mai multe spaţii dintre cele prevăzute la art. 39,
Consiliul Concurenţei va introduce o singură cerere, instanţa pronunţându-se printr-o încheiere în care se vor indica
spaţiile în care urmează să se desfăşoare inspecţia.
(4) Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informaţiile de natură să justifice inspecţia, iar judecătorul sesizat
este ţinut să verifice dacă cererea este întemeiată.
(5) Oricare ar fi împrejurările, inspecţia se desfăşoară între orele 8,00 şi 18,00 şi trebuie efectuată în prezenţa
persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său. Inspecţia poate continua şi după ora 18,00 numai cu
acordul persoanei la care se efectuează inspecţia sau a reprezentantului său.
(6) Inventarele şi punerile de sigilii se fac conform dispoziţiilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de
72 de ore. Pentru Consiliul Concurenţei, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării
acesteia, potrivit prevederilor alin. (2). În ceea ce priveşte persoana supusă inspecţiei, termenul în care poate fi atacată
încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (1). Contestaţia nu este suspensivă de
executare.
(8) Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau judecătorul delegat de acesta are competenţa să emită autorizaţia
judiciară prevăzută la art. 21 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003.
Art. 41 - (1) La primirea unei plângeri privind o practică anticoncurenţială, Consiliul Concurenţei examinează dacă
aceasta prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigaţii.
(2) Dacă plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica declanşarea unei investigaţii, inclusiv prin
raportare la prevederile art. 33 alin. (2), Consiliul Concurenţei o respinge, comunicând autorului decizia, în scris, cu
precizarea motivelor, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care acestuia i se confirmă faptul că plângerea este
completă şi îndeplineşte toate condiţiile, stabilite potrivit prevederilor alin. (4). Respingerea unei plângeri se face prin
decizie a Consiliului Concurenţei după ce i s-a acordat autorului plângerii posibilitatea de a-şi prezenta punctul de
vedere faţă de motivele pentru care autoritatea de concurenţă intenţionează să respingă plângerea.
(3) Decizia de respingere a plângerii poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la
comunicare.
(4) Consiliul Concurenţei va stabili, prin regulament, condiţiile pe care o solicitare ce i-a fost adresată trebuie să le
îndeplinească pentru a putea fi calificată ca plângere, precum şi procedura aplicabilă soluţionării acesteia.
(5) În cazul în care plângerea înaintată nu cade sub incidenţa prezentei legi, Consiliul Concurenţei va răspunde, în
scris, în termen de 30 de zile de la înregistrarea plângerii.
Art. 42 - (1) De câte ori Consiliul Concurenţei dispune declanşarea unei investigaţii, în ordinul de declanşare a
investigaţiei este desemnat raportorul de caz, la propunerea directorului general. Raportorul este responsabil pentru
întocmirea raportului asupra investigaţiei, comunicarea lui părţilor în cauză, primirea observaţiilor şi prezentarea
raportului în Plenul Consiliului Concurenţei, dacă este cazul.
 (2) Raportorul desemnat instrumentează toate actele procedurii de investigaţie, propunând Consiliului Concurenţei
dispunerea măsurilor care sunt de competenţa acestuia.
Art. 43 - (1) În situaţia în care, în urma declanşării unei investigaţii din oficiu, se constată că aceasta nu a condus la
descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către
Consiliul Concurenţei, acesta, prin ordin al preşedintelui, va închide investigaţia şi va informa de îndată părţile
implicate.
(2) În situaţia în care investigaţia a fost declanşată ca urmare a unei plângeri şi se constată că aceasta nu a condus la
descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către
Consiliul Concurenţei, închiderea investigaţiei se va face prin decizie a Consiliului Concurenţei.
Art. 44 - (1) Cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1), în orice procedură de investigaţie, Consiliul
Concurenţei acordă întreprinderilor participante la înţelegere, decizia luată de asociaţii de întreprinderi, practica
concertată, abuzul de poziţie dominantă sau la concentrarea economică, ce formează obiect al investigaţiei, ocazia de a-
şi exprima în scris observaţiile cu privire la conţinutul raportului de investigaţie. În observaţiile scrise, părţile implicate
pot solicita organizarea de audieri de către Consiliul Concurenţei. Atunci când apreciază că este util pentru stabilirea
adevărului în cauza investigată, Consiliul Concurenţei poate organiza audieri şi în lipsa unei solicitări a părţilor
implicate. Data până la care trebuie trimise observaţiile, respectiv data audierii, după caz, este fixată de Consiliul
Concurenţei.
(2) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate desemna experţi şi poate admite audierea autorului plângerii, la
solicitarea acestuia, precum şi a oricărei persoane fizice sau juridice care declară că deţine date şi informaţii relevante
pentru stabilirea adevărului în cauza investigată.
(3) Neprezentarea sau renunţarea la audiere, precum şi refuzul oricărei depoziţii sau declaraţii nu constituie
impedimente pentru continuarea procedurii de investigaţie.
Art. 45 - (1) O copie a raportului va fi transmisă spre luare la cunoştinţă părţilor implicate care sunt supuse
investigaţiei, acordându-le acestora un termen de minimum 30 de zile în care să îşi formuleze observaţiile. Persoanelor
a căror audiere a fost admisă potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) li se va trimite copia raportului numai la cerere şi
dacă Consiliul Concurenţei apreciază că este util în interesul investigaţiei.
(2) Preşedintele Consiliului Concurenţei va permite părţilor în cauză consultarea dosarului şi obţinerea, în format
electronic, de copii şi/sau extrase ale actelor procedurii de investigaţie.
(3) Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra secretelor de afaceri, altor informaţii confidenţiale şi nici asupra
documentelor interne ale Consiliului Concurenţei, ale Comisiei Europene sau ale autorităţilor de concurenţă ale statelor
membre ale Uniunii Europene. Dreptul de acces la dosar nu se extinde nici asupra corespondenţei dintre Consiliul
Concurenţei şi Comisia Europeană sau autorităţile de concurenţă ale statelor membre sau dintre acestea din urmă atunci
când corespondenţa este inclusă în dosarul Consiliului Concurenţei.
(4) Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obţinere
de copii şi/sau extrase doar prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, ce poate fi atacat numai odată cu decizia
prin care se finalizează investigaţia, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată.
(5) Nicio dispoziţie din prezenta lege nu interzice dreptul Consiliului Concurenţei de a dezvălui şi utiliza informaţiile
necesare pentru a dovedi o încălcare a art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a art. 101 şi 102 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene.
(6) În cazul unei proceduri de investigaţie având ca obiect o concentrare economică, dispoziţiile prezentului articol
referitoare la consultarea dosarului sunt aplicabile asociaţilor şi directorilor executivi ai entităţilor participante la
concentrare, în măsura în care aceştia justifică în cauză un interes legitim.
(7) Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul Consiliului Concurenţei pot fi solicitate, de regulă, o
singură dată, după comunicarea raportului de investigaţie conform prevederilor alin. (1). În lipsa unor elemente noi, nu
pot fi formulate cereri succesive de acces la documente, date şi informaţii confidenţiale.
Art. 46 - (1) Consiliul Concurenţei, în cazul investigaţiilor declanşate potrivit prevederilor art. 33, poate decide,
după caz:
a) să ordone încetarea practicilor anticoncurenţiale constatate;
b) să dispună măsuri interimare;
c) să accepte angajamente;
d) să aplice întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi amenzi în condiţiile prevăzute la cap. VI;
e) să formuleze recomandări, să impună părţilor condiţii sau alte obligaţii. În cazul în care Consiliul Concurenţei
decide potrivit prevederilor lit. a), poate impune orice măsuri corective comportamentale sau structurale care sunt
proporţionale cu încălcarea comisă şi necesare pentru încetarea efectivă a încălcării. Măsurile corective structurale vor
fi impuse atunci când nu există o măsură corectivă comportamentală la fel de eficientă sau atunci când o măsură
corectivă comportamentală la fel de eficientă ar fi mai oneroasă pentru întreprinderea în cauză decât o măsură corectivă
structurală.
(2) Consiliul Concurenţei poate decide, de asemenea, că nu există motive pentru a interveni, atunci când, pe baza
informaţiilor de care dispune, condiţiile pentru ca o înţelegere, decizie sau practică concertată să fie interzisă nu sunt
îndeplinite.
(3) Consiliul Concurenţei, în îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. e), poate decide să retragă
beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică
prevederile unuia dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii, atunci când într-o anumită cauză
respectivele înţelegeri, decizii sau practici concertate produc efecte incompatibile cu art. 101 alin. (3) din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene pe teritoriul României sau pe o parte a acestuia care prezintă toate
caracteristicile unei pieţe geografice distincte.
Art. 47 - (1) În termen de 30 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică,
Consiliul Concurenţei va răspunde în scris, printr-o adresă, în cazul în care va ajunge la concluzia că operaţiunea de
concentrare economică nu cade sub incidenţa prezentei legi.
(2) În termen de 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică, Consiliul
Concurenţei va emite o decizie de neobiecţiune atunci când constată că, deşi operaţiunea de concentrare economică
notificată cade sub incidenţa prezentei legi:
a) nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal; sau
b) îndoielile serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal au fost înlăturate prin angajamentele
propuse de părţile implicate şi acceptate de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă poate stabili prin decizie
condiţii şi obligaţii de natură să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat
în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal.
(3) În termen de 45 de zile de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică, Consiliul
Concurenţei va decide deschiderea unei investigaţii, atunci când constată că operaţiunea de concentrare economică
notificată cade sub incidenţa prezentei legi, prezintă îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial
normal şi acestea nu au putut fi înlăturate potrivit prevederilor alin. (2) lit. b).
(4) În termen de maximum 5 luni de la primirea notificării complete a unei operaţiuni de concentrare economică
pentru care Consiliul Concurenţei a decis deschiderea unei investigaţii din cauza îndoielilor serioase privind
compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal, Consiliul Concurenţei:
a) va emite o decizie prin care va declara operaţiunea de concentrare economică incompatibilă cu mediul
concurenţial normal, întrucât ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o
parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, potrivit prevederilor
art. 11;
b) va emite o decizie de autorizare, dacă operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în
calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special ca urmare a creării sau
consolidării unei poziţii dominante, potrivit prevederilor art. 11;
c) va emite o decizie de autorizare condiţionată, prin care stabileşte obligaţiile şi/sau condiţiile destinate să asigure
respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii
concentrării cu un mediu concurenţial normal.
(5) În cazul în care Consiliul Concurenţei nu ia o decizie în termenele prevăzute la alin. (2) - (4), operaţiunea de
concentrare economică notificată poate avea loc.
(6) În situaţia în care notificarea unei operaţiuni de concentrare economică necesită completări, termenele prevăzute
la alin. (1) - (4) încep să curgă de la data la care părţile au furnizat Consiliului Concurenţei toate informaţiile solicitate
în vederea completării notificării.
(7) Consiliul Concurenţei va stabili, prin regulament, categoriile de concentrări economice care pot beneficia de
procedura simplificată de analiză.
(8) În cazul investigaţiilor şi deciziilor adoptate potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) lit. a) şi b), cu privire la o
posibilă încălcare a art. 13, atunci când operaţiunea de concentrare economică investigată nu este notificată, Consiliul
Concurenţei va analiza şi va decide, în acest context, şi cu privire la compatibilitatea operaţiunii cu un mediu
concurenţial normal.
(9) În situaţiile în care o operaţiune de preluare a controlului asupra unor întreprinderi sau a unor active prezintă
riscuri pentru siguranţa naţională, Guvernul, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, va emite o hotărâre
prin care aceasta să fie interzisă, cu respectarea competenţei Comisiei Europene în acest domeniu. Consiliul
Concurenţei va informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în legătură cu operaţiunile de concentrare economică care
sunt notificate acestuia, susceptibile să fie analizate din punctul de vedere al siguranţei naţionale.
 (10) În situaţia în care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării comunică Consiliului Concurenţei că o operaţiune de
concentrare economică notificată este susceptibilă să prezinte riscuri pentru siguranţa naţională, termenele prevăzute la
alin. (1) - (4) se suspendă de la data acestei comunicări. Suspendarea termenelor încetează, după caz, la data
comunicării către Consiliul Concurenţei a hotărârii Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în sensul interzicerii
operaţiunii în cauză, respectiv la data comunicării că operaţiunea respectivă nu prezintă riscuri pentru siguranţa
naţională.
(11) Autorităţile şi structurile statale cu competenţe în domeniul siguranţei naţionale pot solicita Consiliului
Concurenţei orice informaţii şi documente necesare pentru aplicarea prevederilor alin. (9). Dispoziţiile art. 34 alin. (1),
art. 53, respectiv ale art. 54 se aplică în mod corespunzător.
(12) În cazul în care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, emite o hotărâre în
sensul interzicerii operaţiunii examinate potrivit prevederilor alin. (9), procedura în faţa Consiliul Concurenţei
încetează. În termen de 15 zile de la data comunicării acestei hotărâri, Consiliul Concurenţei va informa partea
notificatoare, printr-o adresă.
Art. 48 - (1) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că o concentrare economică a fost deja pusă în aplicare
şi că acea concentrare a fost declarată incompatibilă cu mediul concurenţial normal, acesta, prin decizie, poate:
a) să solicite întreprinderilor implicate să dizolve entitatea rezultată din concentrare, în special prin dizolvarea
fuziunii sau prin cesionarea tuturor acţiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situaţia existentă
anterior punerii în aplicare a concentrării. În cazurile în care, prin dizolvarea entităţii rezultate prin concentrare, nu este
posibilă restabilirea situaţiei existente anterior punerii în aplicare a concentrării, Consiliul Concurenţei poate adopta
orice altă măsură adecvată pentru a restabili, în măsura posibilului, situaţia anterioară;
b) să dispună orice altă măsură adecvată pentru a se asigura că întreprinderile implicate dizolvă concentrarea sau iau
măsurile de restabilire a situaţiei prevăzute în decizia sa.
(2) Consiliul Concurenţei poate acţiona potrivit alin. (1) lit. a) şi b) şi atunci când constată că o concentrare
economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiţii impuse printr-o decizie adoptată potrivit prevederilor art.
47 alin. (4) lit. c).
Art. 49 - (1) Pe durata procedurii de investigaţie referitoare la posibila săvârşire a unei practici anticoncurenţiale,
întreprinderile faţă de care a fost declanşată investigaţia pot formula propuneri de angajamente, în scopul înlăturării
situaţiei care a condus la declanşarea investigaţiei.
(2) Atunci când Consiliul Concurenţei intenţionează să accepte angajamentele propuse de părţi, va publica un
rezumat al cazului şi conţinutul esenţial al angajamentelor propuse, asupra cărora terţii interesaţi îşi pot prezenta
observaţiile în termenul stabilit de autoritatea de concurenţă.
(3) Prin decizie, Consiliul Concurenţei conferă forţă obligatorie angajamentelor propuse de întreprinderi, în măsura
în care acestea sunt suficiente pentru protecţia concurenţei şi dacă îndeplinirea lor conduce la înlăturarea situaţiei care a
determinat declanşarea investigaţiei. Decizia Consiliului Concurenţei poate fi adoptată pe o durată determinată şi poate
concluziona, fără audierea părţilor implicate, că nu mai există motive pentru acţiunea autorităţii de concurenţă.
(4) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că angajamentele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3),
acesta va informa, în scris, întreprinderile cu privire la motivele pentru care angajamentele nu au fost acceptate şi va
continua procedura de investigaţie.
(5) În cazul închiderii investigaţiei potrivit prevederilor alin. (3), Consiliul Concurenţei poate, la cerere sau din
oficiu, să redeschidă procedura de investigaţie, atunci când:
a) intervine o schimbare esenţială privind oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat decizia;
b) întreprinderile acţionează contrar angajamentelor asumate;
c) decizia a fost fundamentată pe informaţii incomplete, inexacte sau care induc în eroare, furnizate de părţi.
(6) Întreprinderile pot formula propuneri de angajamente şi în cazul operaţiunilor de concentrare economică în
scopul compatibilizării acestora cu un mediu concurenţial normal, potrivit prevederilor art. 47. Prevederile alin. (2) şi
(4) se aplică în mod corespunzător.
(7) Consiliul Concurenţei va stabili, prin instrucţiuni, condiţiile, criteriile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi
evaluarea angajamentelor propuse de părţi.
Art. 50 - (1) Consiliul Concurenţei poate impune orice măsură interimară pe care o consideră necesară, înainte de
emiterea unei decizii potrivit prevederilor art. 46, în caz de urgenţă determinată de riscul unui prejudiciu grav şi
ireparabil adus concurenţei, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existenţa unor fapte de natură
anticoncurenţială prohibite expres de lege şi care trebuie eliminate fără întârziere.
(2) Înainte de luarea unei măsuri interimare, părţile implicate pot prezenta în scris punctul lor de vedere. La cererea
expresă a părţilor implicate, Consiliul Concurenţei va proceda la ascultarea argumentelor acestora în Plen.
 (3) O decizie adoptată potrivit prevederilor alin. (1) se aplică pe o durată determinată, ce poate fi reînnoită de
Consiliul Concurenţei în măsura în care este necesar şi adecvat.
(4) Consiliul Concurenţei poate impune măsuri interimare adecvate pentru restabilirea sau menţinerea condiţiilor de
concurenţă efectivă şi în cazul în care:
a) concentrarea economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (6) şi (8) şi nu a fost încă
adoptată o decizie privind compatibilitatea concentrării cu un mediu concurenţial normal;
b) concentrarea economică a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiţii sau obligaţii impuse printr-o decizie
adoptată potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c);
c) concentrarea economică a fost deja pusă în aplicare şi a fost emisă o decizie prin care operaţiunea de concentrare
economică a fost declarată incompatibilă cu mediul concurenţial normal, potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. a).
(5) Consiliul Concurenţei va stabili, prin instrucţiuni, condiţiile, termenele şi procedura pentru adoptarea de măsuri
interimare.
Art. 51 - (1) Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor art. 8, 13, 25 alin. (5) lit. c), art. 46
şi 47 vor fi motivate şi comunicate părţilor în termen de maximum 120 de zile de la deliberare. Deciziile Consiliului
Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la
comunicare.
(2) Instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. În cazul amenzilor, suspendarea se va
dispune doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni stabilite conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la creanţele bugetare.
(3) Ordinul privind declanşarea unei investigaţii, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care
se finalizează investigaţia.

Cap. VI
Sancţiuni

Art. 52 - Sunt nule de drept orice înţelegeri sau decizii interzise prin art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi prin art.
101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenţii ori clauze
contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţială, precum şi orice acte care încalcă prevederile art. 8 din
prezenta lege.
Art. 53 - Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul
financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de
întreprinderi:
a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare într-o cerere, o confirmare, o notificare sau
o completare la aceasta, potrivit prevederilor art. 13;
b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau
nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 34 alin. (1) lit. a);
c) furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor
art. 34 alin. (2) sau cu ocazia procedurilor desfăşurate în temeiul art. 37;
d) furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor
desfăşurate potrivit prevederilor art. 38;
e) refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate potrivit prevederilor art. 38.
Art. 54 - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 20.000 lei faptele autorităţilor şi
instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale constând în:
a) furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de
documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 34 alin. (1) lit.
b);
b) furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare
efectuată potrivit prevederilor art. 34 alin. (2).
(2) Dacă, cu intenţie sau din neglijenţă, nefurnizarea informaţiilor solicitate persistă după termenul stabilit de către
Consiliul Concurenţei, acesta va putea aplica conducătorului instituţiei ori autorităţii administraţiei publice centrale sau
locale o amendă cominatorie de până la 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 541*) - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea
obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (5).
_____________
*) Art. 541 a fost introdus prin O.U.G. nr. 39/2017 de la data de 8 iunie 2017.
 Art. 55 - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală
realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi
sau asociaţii de întreprinderi:
a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene;
b) nenotificarea unei concentrări economice, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2), înainte de punerea în
aplicare a acesteia, cu excepţia cazului în care sunt incidente prevederile art. 13 alin. (7) sau s-a acordat o derogare
conform art. 13 alin. (8);
c) realizarea unei operaţiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (6) - (8);
d) punerea în practică a unei operaţiuni de concentrare economică, declarată incompatibilă printr-o decizie a
Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. a);
e) neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie luată potrivit prevederilor
prezentei legi.
(2) Dacă încălcarea săvârşită de o asociaţie de întreprinderi priveşte activităţile membrilor săi, amenda nu poate
depăşi 10% din suma cifrelor de afaceri totale ale fiecărui membru activ pe piaţa afectată de încălcarea săvârşită de
asociaţie.
(3) În ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a), constând în încălcarea prevederilor art. 5 din prezenta
lege, precum şi a prevederilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei va
stabili, prin instrucţiuni, condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, care poate merge până la absolvire
de răspundere pecuniară.
(4) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în privinţa contravenţiilor prevăzute la lit. b) - e) din acelaşi alineat care
sunt săvârşite în domeniul concentrărilor economice de o persoană nerezidentă, cifra de afaceri la care se aplică amenda
se înlocuieşte cu suma următoarelor venituri:
a) cifra de afaceri realizată de către fiecare dintre întreprinderile înregistrate în România, controlate de contravenient;
b) veniturile obţinute din România de către fiecare dintre întreprinderile nerezidente controlate de contravenient;
c) veniturile proprii, obţinute din România de către contravenient şi înregistrate în situaţiile financiare individuale ale
acestuia.
(5) Prin persoană nerezidentă se înţelege orice persoană străină, precum şi orice alte entităţi străine, inclusiv
organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii.
Art. 56 - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 53 şi art. 55 alin. (1), în cazul în care, în anul financiar anterior
sancţionării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare
cea aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat
anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii. În ipoteza în care nici în
anul anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii întreprinderea nu a
realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată de întreprindere.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 53 şi art. 55 alin. (1) din prezenta lege şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou-înfiinţate, care nu a
înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu:
a) amendă de la 10.000 lei la 1.000.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 53;
b) amendă de la 15.000 lei la 2.500.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (1).
Art. 57 - (1) Individualizarea sancţiunilor prevăzute la art. 53, 54, 55 şi 56 se face ţinând seama de gravitatea şi
durata faptei. Prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei se stabilesc şi celelalte elemente în funcţie de
care se face individualizarea sancţiunilor, precum şi gradarea pe tranşe a acestora.
(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (1), dacă întreprinderea recunoaşte, în mod expres, înainte de
audieri, săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, acolo unde este cazul, propune remedii care duc la înlăturarea cauzelor
încălcării, Consiliul Concurenţei poate aplica o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% şi 30% din nivelul
de bază determinat conform instrucţiunilor adoptate potrivit prevederilor alin. (1). În cazul acordării reducerii pentru
recunoaşterea faptei, nivelul amenzii va fi diminuat inclusiv când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege, fără
ca amenda aplicată să fie mai mică de 0,2% din cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării.
(3) Reducerea cuantumului amenzii în baza alin. (2) este posibilă doar pe baza unei solicitări exprese formulate de
întreprinderea interesată. Solicitarea va conţine recunoaşterea clară şi neechivocă a răspunderii pentru încălcare,
precum şi o declaraţie privind cuantumul maxim al amenzii pe care întreprinderea este dispusă să o plătească. În
decizia Consiliului Concurenţei se vor menţiona cuantumul amenzii determinat anterior aplicării dispoziţiilor alin. (2),
precum şi cuantumul amenzii rezultat în urma reducerii acordate pentru recunoaştere. În situaţia în care Consiliul
Concurenţei nu acceptă termenii solicitării adresate de întreprindere, nu se va acorda o reducere a amenzii şi
recunoaşterea formulată nu va fi utilizată ca element probatoriu.
(4) În situaţia în care, înainte de comunicarea raportului de investigaţie, întreprinderea transmite o propunere privind
formularea unei recunoaşteri în condiţiile alin. (3), Consiliul Concurenţei va putea aplica o procedură simplificată,
conform instrucţiunilor adoptate de autoritate.
(5) Exercitarea de către întreprindere a acţiunii în anulare a deciziei Consiliului Concurenţei, în privinţa aspectelor
care fac obiectul recunoaşterii, atrage pierderea beneficiului prevăzut la alin. (2), referitor la reducerea cuantumului
amenzii. La solicitarea Consiliului Concurenţei, instanţa va soluţiona acţiunea în anulare înlăturând beneficiul reducerii
acordat pentru recunoaştere şi va stabili amenda în consecinţă.
(6) În cazurile implicând părţi care beneficiază de aplicarea politicii de clemenţă, dar nu sunt absolvite de
răspunderea pecuniară, reducerea cuantumului amenzii ca urmare a recunoaşterii va fi adăugată reducerii aplicate în
urma procedurii de clemenţă, fără ca însumate să depăşească 60% din nivelul determinat conform instrucţiunilor
privind individualizarea sancţiunilor.
(7) Consiliul Concurenţei stabileşte prin instrucţiuni procedura specifică privind cadrul pentru acordarea unui
tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale.
Art. 58 - Dacă în termen de 45 de zile de la notificarea deciziei luate de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor
prezentei legi, întreprinderea în cauză nu se conformează măsurilor dispuse, Consiliul Concurenţei îi poate aplica
amenda maximă prevăzută la art. 55 şi 56.
Art. 59 - (1) Consiliul Concurenţei poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi la plata
unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior
sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina:
a) să înceteze o încălcare a prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi să respecte măsurile dispuse prin decizia de constatare a încălcării;
b) să respecte o decizie prin care se impun măsuri interimare, potrivit prevederilor art. 50;
c) să respecte un angajament devenit obligatoriu printr-o decizie, luată potrivit prevederilor art. 49 alin. (3);
d) să respecte condiţiile şi/sau obligaţiile impuse printr-o decizie, luată potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) lit. b) şi
alin. (4) lit. c);
e) să furnizeze în mod complet şi corect informaţiile şi documentele care le-au fost cerute potrivit prevederilor art. 34
alin. (1) lit. a);
f) să se supună inspecţiei prevăzute la art. 38.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a) în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării nu poate fi determinată, va fi luată
în considerare cifra de afaceri zilnică medie aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de
întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în
vederea aplicării sancţiunii;
b) în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou-înfiinţate, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul
anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei, în cazul alin. (1) lit. a) - d),
respectiv cu amendă de la 300 lei la 7.000 lei, în cazul alin. (1) lit. e) şi f).
Art. 60 - (1) Contravenţiile prevăzute în prezenta lege se constată şi se sancţionează de către Consiliul Concurenţei
în plen, comisii sau prin inspectorii de concurenţă.
(2) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 lit. d) şi e) se aplică de către inspectorii de concurenţă.
(3) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 53 lit. a) - c), art. 54, art. 541 şi art. 55 alin. (1) lit. d) şi e),
precum şi amenzile cominatorii prevăzute la art. 59 se aplică de către comisiile Consiliului Concurenţei, prin aceeaşi
decizie prin care se constată săvârşirea contravenţiei sau incidenţa art. 59 alin. (1).
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de acesta se vor face
de către plenul Consiliului Concurenţei prin decizie, la cererea motivată a cel puţin unui membru al comisiei, formulată
în cazurile cu un grad de complexitate ridicat.
(5) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) - c) se aplică de către Plenul Consiliului
Concurenţei sau de comisie, după caz, prin aceeaşi decizie prin care s-a constatat săvârşirea respectivei contravenţii.
(6) Deciziile luate în condiţiile alin. (3) - (5) pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios
administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Art. 61 - (1) Contravenţiilor prevăzute la art. 53 lit. d) şi e) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu
excepţia art. 5, 8, 28, 29, 32 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Procesele-verbale prin care se aplică sancţiuni, potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) şi ale Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, pot fi
contestate la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea judecătoriei se poate
ataca cu recurs la Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 62 - (1) Deciziile emise de către Consiliul Concurenţei în aplicarea prezentei legi vor fi comunicate părţilor în
cauză de către Consiliul Concurenţei şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala
contravenientului sau a solicitantului, după caz, ori pe pagina de internet a Consiliului Concurenţei.
(2) La publicarea deciziilor se va ţine seama de interesele legitime ale întreprinderilor în cauză, astfel încât secretul
de afaceri să nu fie divulgat.
Art. 63 - (1) Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor
prezentei legi se prescrie după cum urmează:
a) în termen de 3 ani, în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 53 şi 54;
b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenţii prevăzute de prezenta lege.
(2) Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni începe să curgă de la data săvârşirii încălcării.
În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării
ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză.
Art. 64 - (1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în
scopul investigării unei încălcări a legii întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 63. Întreruperea
termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută
către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării
legii.
(2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie
includ, în principal, următoarele:
a) solicitări de informaţii, în scris;
b) ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii;
c) desfăşurarea de inspecţii;
d) comunicarea raportului de investigaţie.
(3) Întreruperea termenului de prescripţie îşi produce efectele faţă de toţi operatorii economici sau asociaţiile de
operatori economici care au participat la săvârşirea încălcării legii.
(4) În cazul întreruperii termenului de prescripţie, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la
care Consiliul Concurenţei a întreprins una dintre acţiunile menţionate la alin. (2). Termenul de prescripţie va expira cel
mai târziu în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie, aplicabil pentru săvârşirea
încălcării în cauză, în situaţia în care Consiliul Concurenţei nu a impus niciuna dintre sancţiunile prevăzute de prezenta
lege.
(5) Termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor se suspendă pe durata în care decizia Consiliului
Concurenţei se află pe rolul instanţelor de judecată.
Art. 65 - (1) Fapta oricărei persoane care exercită funcţia de administrator, reprezentant legal ori care exercită în
orice alt mod funcţii de conducere într-o întreprindere de a concepe sau organiza, cu intenţie, vreuna dintre practicile
interzise potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) şi care nu sunt exceptate potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani ori cu amendă şi interzicerea unor drepturi.
(2) Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă organelor de urmărire
penală participarea sa la comiterea infracţiunii prevăzute la alin. (1), permiţând astfel identificarea şi tragerea la
răspundere penală a celorlalţi participanţi.
(3) Persoana care a comis infracţiunea prevăzută de alin. (1), iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit această infracţiune beneficiază de
reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
(4) Instanţa judecătorească dispune afişarea sau publicarea hotărârii definitive de condamnare.
Art. 66 - (1) Independent de sancţiunile aplicate potrivit prevederilor prezentei legi, dreptul la acţiune al persoanelor
fizice şi/sau juridice pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurenţială prohibită
potrivit prevederilor prezentei legi sau ale art. 101 şi/sau 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
rămâne rezervat.
(2) - (5) *** Abrogate prin O.U.G. nr. 39/2017
 (6) Acţiunea în justiţie va putea fi intentată pentru consumatori şi de către asociaţiile de protecţia consumatorilor
legal înregistrate, precum şi de către asociaţiile profesionale sau patronale pentru membrii acestora afectaţi de o
practică anticoncurenţială, pe baza atribuţiilor acestora şi a împuternicirilor primite în acest sens, după caz.
(7) Consiliul Concurenţei poate înainta observaţii instanţelor naţionale cu privire la aspecte privind aplicarea
prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu
modificările ulterioare.
(8) În toate cazurile în care instanţele naţionale aplică, în mod direct, prevederile art. 101 şi 102 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene, după comunicarea către părţi a hotărârii susceptibile de exercitare a unei căi de atac,
acestea vor transmite, de îndată, o copie a hotărârii către Comisia Europeană, prin intermediul Consiliului Concurenţei.

Cap. VII
Dispoziţii comune şi finale

Art. 67 - (1) Cifra de afaceri prevăzută la art. 12 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din
prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate
cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a
livrărilor intracomunitare.
(2) Când o operaţiune de concentrare economică are loc în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. b), prin
cumpărare de elemente de activ, din cifra de afaceri stabilită potrivit prevederilor alin. (1) va fi luată în considerare
numai suma aferentă activelor constituind obiect al tranzacţiei.
(3) Dacă, în cursul unei perioade de 2 ani, două sau mai multe tranzacţii de felul celor prevăzute la alin. (2) au loc
între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice, ele sunt considerate ca o singură operaţiune de concentrare economică,
realizată la data ultimei tranzacţii.
Art. 68 - Cifrele de afaceri prevăzute în prezenta lege sunt înlocuite:
a) pentru instituţiile de credit şi alte instituţii financiare, cu suma veniturilor, definite prin instrucţiuni adoptate de
Consiliul Concurenţei, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de acestea;
b) pentru societăţile de asigurări, cu valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor de
asigurări încheiate de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv primele plătite reasigurătorilor, după
deducerea impozitelor şi a taxelor percepute asupra cuantumului primelor individuale de asigurare sau a volumului
total al acestora, identificate de către Consiliul Concurenţei prin instrucţiuni.
Art. 69 - În scopul aplicării prevederilor art. 12, dar fără a contraveni dispoziţiilor art. 67 alin. (2) şi (3), dacă vreuna
dintre întreprinderile avute în vedere la aplicarea prevederilor art. 12 face parte dintr-un grup de întreprinderi, pentru
cifra sa de afaceri se va lua în considerare cifra de afaceri cumulată a respectivului grup, conform situaţiilor financiare
anuale consolidate.
Art. 70 - (1) Persoana care a exercitat o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de specialitate în cadrul
Consiliului Concurenţei, care doreşte să exercite o activitate profesională în sectorul privat, remunerată sau nu, în
termen de trei ani de la data încetării mandatului sau a raporturilor de serviciu, notifică Consiliul Concurenţei cu privire
la aceasta, solicitând în prealabil avizul favorabil al autorităţii de concurenţă. În cazul în care activitatea ce urmează a fi
desfăşurată în sectorul privat are legătură cu domeniul economic circumscris activităţii exercitate la Consiliul
Concurenţei de persoana interesată în decursul ultimilor trei ani de exercitare a funcţiei şi poate fi incompatibilă cu
interesele legitime ale autorităţii, Consiliul Concurenţei poate, luând în considerare interesul instituţiei, fie să emită un
aviz negativ faţă de solicitarea adresată, fie să adopte un aviz favorabil care să conţină obligaţia respectării în
exercitarea activităţii a oricăror condiţii pe care le consideră adecvate.
(2) Avizul prevăzut la alin. (1) se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării, după
consultarea comisiei paritare în cazul inspectorilor de concurenţă, respectiv a Colegiului Consultativ al Consiliului
Concurenţei în cazul persoanelor ce au avut calitatea de membru al Consiliului Concurenţei. La expirarea acestui
termen, lipsa unui aviz se consideră a constitui o avizare favorabilă tacită.
(3) În situaţia în care persoana care a exercitat o funcţie de demnitate publică sau funcţie publică de specialitate nu
solicită avizul sau nu se conformează avizului Consiliului Concurenţei, autoritatea se poate adresa Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, solicitând, după caz, următoarele:
a) obligarea persoanei în cauză la respectarea avizului;
b) încetarea activităţilor care sunt incompatibile cu interesul legitim al autorităţii de concurenţă;
c) obligarea persoanei în cauză la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin nesolicitarea sau nerespectarea
avizului.
 (4) La încetarea mandatului, respectiv a raporturilor de serviciu, persoana care a exercitat o funcţie de demnitate
publică sau o funcţie publică de specialitate în cadrul Consiliului Concurenţei are obligaţia de a da o declaraţie prin
care atestă că a luat cunoştinţă de prevederile prezentului articol şi se obligă să le respecte.
(5) Modelul cererii de solicitare a avizului, condiţiile acordării acestuia, precum şi al declaraţiei prevăzute la alin. (4)
vor fi stabilite prin instrucţiuni ale Consiliului Concurenţei.
Art. 71 - (1) Condiţia stării de sănătate corespunzătoare pentru ocuparea unei funcţii publice specifice de inspector
de concurenţă se atestă pe bază de examen medical de specialitate şi testare psihologică, care se efectuează în unităţi
specializate, la solicitarea Consiliului Concurenţei. Poate participa la concurs candidatul declarat apt din punct de
vedere psihologic şi medical.
(2) Angajaţii Consiliului Concurenţei au obligaţia de a se prezenta anual la examenul medical de specialitate şi
testare psihologică, efectuat în unităţi specializate, la solicitarea instituţiei, pentru a atesta starea de sănătate
corespunzătoare exercitării atribuţiilor specifice.
Art. 72*) - Protecţia preşedintelui Consiliului Concurenţei se asigură de către Serviciul de Protecţie şi Pază, în
condiţiile legii.
_____________
*) Art. 72 a fost introdus prin O.U.G. nr. 39/2017 de la data de 8 iunie 2017.

NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015, precum şi prevederile
art. II din Legea nr. 347/2015 care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 21/1996 şi care se aplică, în
continuare, ca dispoziţii proprii ale actelor modificatoare:
- "Art. II. - De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă*), investigaţiile declanşate în baza art. 5
alin. (1) lit. f) şi g) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se
consideră a fi declanşate în baza dispoziţiilor generale ale art. 5 alin. (1), iar investigaţiile declanşate în baza art. 6 alin.
(1) lit. e) şi f) din acelaşi act normativ se consideră a fi declanşate în baza dispoziţiilor generale ale art. 6 alin. (1).";
_____________
*) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474
din 30 iunie 2015.

- "Art. II. - Regulamentele şi instrucţiunile Consiliului Concurenţei necesare punerii în aplicare a Legii concurenţei
nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin
prezenta lege, vor fi emise în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."**)
_____________
**) Legea nr. 347/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 29 decembrie
2015._____________