Instructiuni din 2010 privind conceptele de concentrare economică, întreprindere

implicată, funcţionare deplină şi cifră de afaceri

În temeiul prevederilor art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Concurenţei adoptă prezentele
instrucţiuni.

PARTEA A:Introducere
1. Scopul prezentelor instrucţiuni este de a oferi îndrumări cu privire la conceptele utilizate
de Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
denumită în continuare lege, permiţând astfel întreprinderilor să stabilească mult mai uşor,
anterior oricărui contact cu Consiliul Concurenţei, dacă şi în ce măsură operaţiunile lor de
concentrare economică sunt supuse controlului autorităţii de concurenţă.
2.Prezentele Instrucţiuni abordează conceptele de concentrare economică, de societate în
comun cu funcţionare deplină, de întreprinderi implicate şi calculul cifrei de afaceri, potrivit
prevederilor art. 10, 11, 14, 64 şi 65 din lege.
3.Potrivit prevederilor art. 14 din lege, aceasta se aplică doar operaţiunilor de concentrare
economică care îndeplinesc două condiţii.
Prima condiţie, este aceea că trebuie să existe o concentrare economică între două sau mai
multe întreprinderi, în înţelesul art. 10 şi 11 din lege. A doua condiţie este ca cifra de afaceri
a întreprinderilor implicate, calculată potrivit prevederilor art. 64 şi 65 din lege, să
îndeplinească pragurile prevăzute la art. 14 din lege.
Conceptul de concentrare economică (inclusiv cerinţele specifice referitoare la societăţile în
comun), ca o primă condiţie, este tratat în partea B a prezentelor Instrucţiuni; identificarea
întreprinderilor implicate şi calculul cifrelor de afaceri ale acestora, relevante pentru
evaluarea celei de a doua condiţie, sunt tratate în partea C a prezentelor Instrucţiuni.
PARTEA B:Conceptul de concentrare economică
4. Potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din lege, o concentrare economică vizează numai
operaţiunile în care modificarea controlului în întreprinderile implicate este de durată,
conceptul de concentrare economică referindu-se, aşadar la operaţiuni care generează o
modificare de durată în structura pieţei. Deoarece definiţia prevăzută la art. 10 din lege se
bazează pe noţiunea de control, existenţa unei concentrări este stabilită mai mult pe baza unor
criterii calitative decât a unora cantitative.
5.Art. 10 alin. (1) din lege defineşte două categorii de concentrări economice:
a)cele derivate din fuziunea mai multor întreprinderi independente anterior [lit. a)];
b)cele derivate dintr-o preluare a controlului [lit. b)].
Acestea sunt prezentate în secţiunile I şi, respectiv II.

CAPITOLUL I:Fuziuni între întreprinderi independente anterior

6. O fuziune în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) din lege are loc atunci când două sau mai multe
întreprinderi independente fuzionează rezultând o întreprindere nouă şi încetează să existe în
calitate de persoane juridice separate. O fuziune are loc şi în cazul în care o întreprindere este
preluată de o alta, ultima păstrându-şi identitatea juridică, în timp ce prima încetează să existe
în calitate de persoană juridică.
7. O fuziune în sensul art. 10 alin. (1) lit. a) din lege are loc în cazul în care, în absenţa unei
fuziuni de jure, combinarea activităţilor întreprinderilor independente anterior duce la
înfiinţarea unei singure entităţi economice. Acest lucru apare în special în cazul în care două
sau mai multe întreprinderi, păstrându-şi personalitatea juridică individuală, stabilesc prin
contract o gestiune economică comună sau adoptă structura unei societăţi dublu cotate.
Dacă această situaţie duce la o fuziune de facto, într-o singură entitate economică, a
întreprinderilor implicate, operaţiunea este considerată o concentrare economică. O condiţie
esenţială pentru stabilirea unei astfel de fuziuni de facto este existenţa unei gestiuni
economice unice, permanente. Alţi factori relevanţi sunt compensarea internă a profiturilor şi
pierderilor sau o repartizare a veniturilor între diversele entităţi din cadrul grupului, precum şi
răspunderea solidară a acestora sau împărţirea riscurilor externe.
Fuziunea de facto se poate baza în exclusivitate pe aranjamente contractuale, dar poate fi
fundamentată şi prin participaţii încrucişate între întreprinderi ce formează o entitate
economică.

CAPITOLUL II:Preluarea controlului

SECŢIUNEA 1:Conceptul de control
SUBSECŢIUNEA 11:Preluarea controlului de către o persoană sau întreprindere
8. Art. 10 alin. (1) lit. b) din lege prevede că, în cazul preluării controlului, are loc o
concentrare economică. Controlul este preluat de o întreprindere independentă sau de mai
multe întreprinderi care acţionează în comun.

(1)Persoana care controlează o altă întreprindere

9. Controlul poate fi preluat fie de o persoană, în cazurile în care persoana respectivă
controlează deja (independent sau în comun) cel puţin încă o întreprindere fie, alternativ, de
mai multe persoane (care controlează o altă întreprindere) în asociere cu alte întreprinderi.
În acest context, noţiunea de "persoană" se extinde atât asupra organismelor publice şi
organismelor de drept privat, cât şi asupra persoanelor fizice. Prin urmare, preluarea
controlului de către persoane fizice generează o modificare de durată în structura
întreprinderilor implicate numai în cazul în care persoanele fizice efectuează alte activităţi
economice pe cont propriu sau în cazul în care controlează cel puţin încă o întreprindere.

(2)Partea care preia controlul

10.De regulă, controlul este preluat de persoane sau întreprinderi care sunt titulari sau
beneficiari ai drepturilor care le conferă controlul [art. 10 alin. (6) lit. a) din lege]. Cu toate
acestea, se poate întâmpla ca titularul legal al pachetului de control să fie altul decât persoana
fizică sau întreprinderea care deţine de fapt puterea reală de a exercita drepturile conferite de
respectiva participaţie.
Această situaţie poate apărea atunci când o întreprindere foloseşte o altă persoană sau o altă
întreprindere pentru preluarea unei participaţii de control şi are puterea de a-şi exercita
drepturile ce îi conferă controlul prin această persoană sau întreprindere, ceea ce înseamnă că
acesta din urmă este formal titularul drepturilor, dar acţionează doar ca vehicul.
Într-o astfel de situaţie, controlul este dobândit de întreprinderea care se află în realitate în
spatele operaţiunii şi care în fapt dispune de puterea de a controla întreprinderea ţintă.
Controlul deţinut de societăţile comerciale poat fi atribuit acţionarilor unici sau majoritari ai
acestora sau acelora care controlează în comun societăţile, deoarece societăţile în cauză
respectă deciziile luate de acţionarii respectivi.
O participare ce conferă control deţinută de entităţi diferite din cadrul unui grup este de
regulă atribuită întreprinderii care exercită controlul asupra diferiţilor titulari legali ai
drepturilor. În alte cazuri, pentru a demonstra acest tip de control indirect este necesară, fie
separat fie în asociere, o evaluare de la caz la caz a anumitor factori cum ar fi acţionariatul,
relaţiile contractuale, sursele de finanţare sau legăturile de familie.

(3)Preluarea controlului prin organisme de plasament colectiv

11. Preluarea controlului de către organismele de plasament colectiv ridică probleme
specifice. Consiliul Concurenţei va analiza, de la caz la caz, structurile care implică
organisme de plasament colectiv, având în vedere, totodată, şi unele caracteristici generale
ale acestor structuri.
12. Organismele de plasament colectiv sunt entităţi organizate cu sau fără personalitate
juridică care atrag în mod public sau privat resurse financiare ale persoanelor fizice şi/sau
juridice, în scopul investirii acestora (societăţi de investiţii sau fonduri de investiţii).
Organismele de plasament colectiv achiziţionează de regulă acţiunile şi drepturile de vot care
conferă controlul asupra societăţilor din portofoliu.
Controlul este exercitat în mod normal de societatea de administrare a investiţiilor care a
înfiinţat organismul de plasament colectiv respectiv, deoarece aceasta exercită drepturile de
vot aferente instrumentelor financiare aparţinând organismelor de plasament colectiv, în
interesul deţinătorilor de titluri de participare.
În situaţii excepţionale, controlul este exercitat de către însuşi organismul de plasament
colectiv.
În consecinţă, societatea de administrare a investiţiilor preia de regulă controlul indirect în
sensul art. 10 alin. (1) lit. b) din lege şi are competenţa de a exercita drepturile deţinute în
mod direct de către organismul de plasament colectiv.

SUBSECŢIUNEA 12:Mijloace de control

13. În art. 10 alin. (5) din lege, controlul este definit drept posibilitatea exercitării unei
influenţe determinante asupra unei întreprinderi. Prin urmare, nu trebuie demonstrat faptul că
influenţa determinantă este sau va fi exercitată cu adevărat, dar posibilitatea de exercitare a
respectivei influenţe trebuie să devină efectivă. Art. 10 alin. (5) din lege prevede că
posibilitatea de exercitare a influenţei determinante asupra unei întreprinderi poate exista pe
baza drepturilor, contractelor sau oricăror altor metode, separat sau în asociere, şi având în
vedere considerentele de fapt şi de drept în cauză.
Prin urmare, o concentrare economică poate apărea şi pe bază juridică şi de facto, poate lua
forma controlului unic sau în comun şi se extinde asupra întregului sau anumitor părţi ale
uneia sau mai multor întreprinderi [potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din lege].
(1)Controlul prin preluarea acţiunilor sau a activelor
14. O operaţiune conduce la preluarea controlului în funcţie de de mai multe elemente
juridice şi/sau factuale. Cea mai obişnuită metodă de preluare a controlului este
achiziţionarea de acţiuni, eventual combinată cu un acord al acţionarilor în cazul controlului
în comun, sau cu preluare de active.
(2)Controlul pe bază contractuală
15.Controlul poate fi preluat şi pe bază contractuală. Pentru a conferi control, contractul
trebuie să ducă la un control al conducerii şi al celorlalte resurse ale întreprinderii similar
celui din cazul preluării de acţiuni sau active. În plus faţă de transferul controlului asupra
conducerii şi resurselor, aceste contracte trebuie să aibă o durată foarte lungă (de regulă fără
posibilitate de reziliere înainte de termen pentru partea care acordă drepturile contractuale).
Numai aceste contracte pot duce la modificarea structurală a pieţei. Exemple de astfel de
contracte sunt cele încheiate sub formă de acorduri de locaţiune a activităţii comerciale, prin
intermediul cărora achizitorul preia controlul asupra conducerii şi resurselor, în ciuda faptului
că drepturile de proprietate sau acţiunile nu sunt transferate. În acest sens, dispoziţiile art. 10
alin. (5) lit. a) din lege prevăd că respectivul control poate fi constituit prin dreptul de a folosi
activele unei întreprinderi. Aceste contracte pot conduce la o situaţie de control în comun
dacă atât proprietarul activelor, cât şi întreprinderea care controlează gestionarea deţin
drepturi de veto faţă de deciziile comerciale strategice.
(3)Controlul exercitat prin alte mijloace
16. Potrivit prevederilor pct. 15, acordurile de franciză de regulă nu conferă francizorului
control asupra activităţii comerciale a francizatului. De regulă, francizatul exploatează
resursele pe cont propriu chiar dacă părţi esenţiale ale activelor aparţin francizorului.
Acorduri financiare propriu-zise, precum operaţiuni sale-and-lease-back cu dispoziţii pentru
răscumpărarea activelor la sfârşitul termenului, nu constituie în mod normal o concentrare
economică deoarece nu modifică controlul asupra conducerii şi resurselor.
17. Controlul poate fi stabilit şi prin alte mijloace. Relaţiile pur economice joacă un rol
decisiv în preluarea controlului. În împrejurări excepţionale, o situaţie de dependenţă
economică poate conduce la un control de facto în care, de exemplu, contracte de furnizare pe
termen lung foarte importante sau credite acordate de către furnizori sau consumatori,
combinate cu legături structurale, conferă o influenţă determinantă.
În această situaţie, Consiliul Concurenţei analizează cu atenţie dacă respectivele legături
economice, combinate cu alte legături, sunt suficiente pentru a duce la o modificare de lungă
durată a controlului.
18. Preluarea controlului are loc chiar dacă aceasta nu este intenţia declarată a părţilor sau
dacă achizitorul rămâne pasiv, iar preluarea controlului este declanşată de acţiunea unor părţi
terţe. Astfel sunt situaţiile în care modificarea controlului rezultă din moştenirea de acţiuni de
către un acţionar sau în care retragerea unui acţionar declanşează o modificare a controlului,
în special o trecere de la controlul în comun la controlul unic.
(4)Controlul şi legislaţia privind societăţile comerciale
19. Legislaţia privind societăţile comerciale cuprinde şi norme specifice privind structura
organismelor cu atribuţii în adoptarea deciziilor în cadrul unei întreprinderi. În timp ce
această legislaţie conferă putere de control altor persoane decât acţionarii, în special,
reprezentanţilor angajaţilor, conceptul de control în temeiul legii nu se referă la aceste
mijloace de influenţă deoarece legea se bazează pe influenţa determinantă ce decurge din
drepturi, active sau contracte sau pe baza mijloacelor de facto echivalente.
Restricţiile prevăzute în actele constitutive sau în legislaţia generală cu privire la persoanele
care pot face parte din consiliul de administraţie, cum ar fi dispoziţii privind numirea unor
membri independenţi sau excluzând persoanele care deţin o funcţie sau sunt angajate în
societăţile-mamă, nu exclud existenţa unui control atâta timp cât acţionarii sunt aceia care
hotărăsc componenţa organelor decizionale.
În mod similar, chiar dacă dispoziţiilor dreptului naţional prevăd că deciziile unei societăţi
trebuie să fie luate de către organele societăţii, în interesul acesteia, acele persoane care deţin
drepturi de vot au puterea de a adopta respectivele decizii şi astfel au posibilitatea de a
exercita o influenţă determinată asupra societăţii.

(5)Controlul în alte domenii ale legislaţiei

20. Conceptul de control în temeiul legii poate fi diferit faţă de cel aplicat în domenii
specifice ale dreptului european şi naţional privind normele prudenţiale, impozitarea,
transportul aerian sau mass-media. Prin urmare, interpretarea "controlului" în alte domenii nu
este în mod necesar decisivă pentru conceptul de control în temeiul legii concurenţei.

SUBSECŢIUNEA 13:Obiectul controlului

21. Legea prevede la art. 10 alin. (1) lit. b) din lege că obiectul controlului constă în una sau
mai multe întreprinderi sau părţi ale acestora.
Prin urmare, dobândirea controlului se realizează asupra unor entităţi cu personalitate juridică
sau doar asupra unor active ale unor persoane juridice.
Preluarea controlului asupra activelor este considerată o concentrare economică numai dacă
aceste active constituie întregul fond de comerţ al întreprinderii sau o parte a acesteia, mai
precis o activitate comercială prezentă pe piaţă, căreia i se poate atribui o cifră de afaceri.
Transferul bazei de clienţi a unei societăţi îndeplineşte aceste criterii dacă acest lucru este
suficient pentru a transfera o activitate comercială cu o cifră de afaceri pe piaţă.
O tranzacţie rezumată la active necorporale, cum ar fi mărci de fabricaţie, patente sau drepturi
de autor este considerată o concentrare economică dacă aceste active constituie o activitate
comercială cu o cifră de afaceri. Transferul licenţelor pentru mărci de fabricaţie, patente şi
drepturi de autor, fără active suplimentare, îndeplineşte aceste criterii numai dacă licenţele
sunt exclusive cel puţin într-un anume teritoriu, iar prin transferul acestor licenţe se transferă
activitatea care generează cifra de afaceri. Pentru licenţe nonexclusive se exclude faptul că
acestea constituie o activitate comercială pe cont propriu, căreia i se asociază o cifră de
afaceri.
22. În cazul în care o întreprindere externalizează activităţi interne, precum furnizarea de
servicii sau fabricarea de produse, unui furnizor de servicii, apar probleme specifice. Cazuri
tipice sunt reprezentate de extern a liza rea serviciilor IT către societăţi specializate de IT.
Contractele de externalizare pot lua mai multe forme; caracteristica comună a acestora este
faptul că furnizorul de servicii externalizate pune la dispoziţia consumatorului serviciile
efectuate anterior la nivel intern.
Cazurile de externalizare simplă nu implică niciun transfer de active sau angajaţi către
furnizorii de servicii externalizate, toate elementele de activ sau angajaţii fiind reţinuţi de
către client.
Un astfel de contract de externalizare se aseamănă unui contract normal de prestări servicii şi
chiar dacă furnizorul de servicii externalizate dobândeşte dreptul de a direcţiona activele şi
angajaţii clientului, nu rezultă nicio concentrare economică dacă activele şi angajaţii vor fi
folosiţi exclusiv la furnizarea de servicii clientului.

23. Situaţia este diferită dacă furnizorului de servicii externalizate, îi sunt transferate activele
aferente şi/sau personalul aferent, în plus faţă de preluarea unei anumite activităţi anterior
furnizate intern.
O concentrare economică ia naştere în aceste împrejurări numai dacă activele constituie
întregul sau o parte a unei întreprinderi, desfăşurând o activitate cu prezenţă pe piaţă. Este
necesar ca activele dedicate anterior activităţilor interne ale vânzătorului să permită
furnizorului de servicii externalizate să furnizeze servicii nu numai clientului care
externalizează, dar şi părţilor terţe, imediat sau la scurt timp după transfer.
Acesta este cazul dacă transferul se referă la o entitate internă sau la o filială deja implicată în
furnizarea de servicii terţelor părţi; în caz contrar, activele transferate, în cazul sectorului de
producţie, ar trebui să conţină instalaţii de producţie, tehnologia produsului (este suficient
dacă activele transferate permit dezvoltarea unor astfel de capacităţi în viitorul apropiat) şi, în
absenţa prezenţei pe piaţă, mijloacele achizitorului de a putea intra pe piaţă într-o perioadă
scurtă de timp2. În ceea ce priveşte furnizarea de servicii, activele transferate ar trebui să
includă tehnologia necesară3 şi acele infrastructuri care permit accesul pe piaţă4.
Astfel, activele transferate trebuie să includă cel puţin acele elemente esenţiale care ar
permite celui care le dobândeşte să dezvolte o prezenţă pe piaţă într-un interval de timp
similar cu perioada de lansare pentru societăţi în comun, potrivit prevederilor pct. 97 şi 100.
În mod similar societăţilor în comun, pentru evaluare, Consiliul Concurenţei va lua în
considerare planurile de afaceri confirmate şi caracteristicile generale ale pieţei.
2
Astfel de mijloace pot include contractele sau mărcile existente.
3
De exemplu, personalul şi proprietatea intelectuală corespunzătoare.
4
O infrastructură de acces este reprezentată, de exemplu, de instrumentele de marketing.
24. În cazul în care activele transferate nu permit cumpărătorului să-şi dezvolte cel puţin o
prezenţă pe piaţă, este probabil ca acestea să fie folosite numai pentru furnizarea de servicii
clientului care externalizează. În aceste împrejurări, tranzacţia nu duce la o modificare de
durată a structurii de piaţă şi contractul de externalizare este similar cu un contract de prestări
servicii. Tranzacţia nu va constitui o concentrare economică.
Cerinţele specifice în temeiul cărora o societate în comun pentru furnizarea de servicii de
externalizare este considerată o concentrare economică sunt evaluate în prezentele
Instrucţiuni în secţiunea privind societăţile în comun cu funcţionare deplină.

SUBSECŢIUNEA 14:Modificarea de durată a controlului

25. Art. 10 alin. (1) din lege defineşte conceptul de concentrare economică astfel încât să
acopere operaţiunile numai dacă acestea generează o modificare de durată în controlul
întreprinderilor implicate şi în structura pieţei. Dispoziţiile legale prevăzute nu se referă la
tranzacţiile care duc numai la o modificare temporară a controlului.
Cu toate acestea, o modificare de durată a controlului nu este exclusă prin faptul că acordurile
fundamentale au fost încheiate pe o perioadă limitată, cu condiţia ca respectivele acorduri să
poată fi reînnoite. O concentrare economică are loc chiar şi în cazurile în care acordurile
prevăd o dată limită, dacă perioada prevăzută este suficient de lungă pentru a duce la o
modificare de durată a controlului întreprinderilor implicate5.
5
În acest sens, trebuie invocată practica comunitară. Astfel, pentru cazurile referitoare la societăţile în comun, a
se vedea COMP/M.2903 - Daimler Chrysler/Deutsche Telekom/JV din 30 aprilie 2003, în care o perioadă de 12
ani a fost considerată suficientă, precum şi cazul COMP/M.2632 - Deutsche Bahn/ECT International/United
Depots/JV din 11 februarie 2002, în care s-a reţinut o durată de 8 ani. În cazul COMP/M.3858 - Lehman
Brothers/Starwood/Le Meridien din 20 iulie 2005, Comisia Europeană a considerat suficientă o perioadă
minimă de 10-15 ani, spre deosebire de o perioadă de 3 ani. În mod normal, preluarea controlului prin
cumpărarea de acţiuni sau de elemente de activ nu este limitată ca durată şi se prezumă deci a se concretize
printr-o modificare de durată a a controlului. Numai în scenariile de la pct. 26 şi următoarele se va considera, în
mod excepţional, că dobândirea controlului prin achiziţionarea de acţiuni sau active are un caracter temporar şi
nu generează, aşadar, o modificare de durată a controlului întreprinderii în cauză.
26. Pentru evaluarea mai multor operaţiuni succesive, atunci când numai prima tranzacţie este
tranzitorie, este relevantă întrebarea dacă operaţiunea duce la o modificare de durată în
structura pieţei. În această privinţă sunt identificate mai multe scenarii.
27. Într-un scenariu, câteva întreprinderi se unesc numai în scopul de a prelua o altă societate
în temeiul unui acord de repartizare a activelor dobândite în conformitate cu un plan
preexistent, imediat după încheierea tranzacţiei. În aceste împrejurări, ca o primă etapă,
preluarea întregii societăţi ţintă este efectuată de una sau mai multe întreprinderi. În etapa
secundă, activele preluate sunt repartizate între mai multe întreprinderi.
Se pune întrebarea dacă prima tranzacţie trebuie considerată o concentrare economică
distinctă, care implică o preluare a controlului unic (în cazul unui singur cumpărător) sau a
controlului în comun (în cazul unei preluări în comun) a întregii întreprinderi ţintă, sau dacă
numai preluările din cadrul celui de-al doilea pas constituie concentrări economice, în care
întreprinderile care preiau controlul primesc părţile de care sunt interesate din întreprinderea
ţintă.
28. Consiliul Concurenţei consideră că prima tranzacţie nu constituie o concentrare
economică şi examinează dobândirea controlului de către beneficiarii finali în cazul în care
sunt îndeplinite anumite condiţii: în primul rând, dezmembrarea ulterioară trebuie să fie
convenită între diverşii cumpărători printr-o metodă juridică obligatorie.
În al doilea rând, nu trebuie să existe dubii că a doua etapă, repartizarea activelor preluate, va
avea loc într-o perioadă scurtă de timp după prima preluare. Consiliul Concurenţei consideră
că în mod normal perioada de timp maximă pentru repartizarea activelor trebuie să fie de un
an.
29. Dacă sunt îndeplinite ambele condiţii, prima preluare nu conduce la o modificare
structurală de durată. Nu există o concentrare economică efectivă a puterii economice între
achizitor(i) şi societatea ţintă ca un întreg de vreme ce activele preluate nu sunt păstrate într-
un mod nedivizat, în mod durabil, ci numai pentru perioada necesară îndeplinirii divizării
imediate a activelor preluate.
În aceste împrejurări, numai preluările diferitelor părţi ale întreprinderii din cadrul etapei
secundare vor constitui concentrări, fiecare din aceste preluări de către cumpărători diferiţi
urmând a constitui o concentrare economică separată. Acest lucru are loc indiferent dacă
prima preluare este efectuată de o singură întreprindere sau în comun de întreprinderi
implicate şi în etapa a doua. Trebuie menţionat faptul că decizia de autorizare va acoperi
preluarea societăţii ţintă numai dacă divizarea este iniţiată la scurt timp după preluare, iar
părţile diferite ale întreprinderii ţintă sunt vândute direct cumpărătorului final în cauză.
30. Totuşi, dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, în special dacă nu este sigur faptul că
etapa a doua va fi iniţiată la scurt timp după prima preluare, Consiliul Concurenţei va
considera prima tranzacţie o concentrare economică separată, care implică întreaga
întreprindere ţintă. Acesta este cazul în care prima tranzacţie poate fi iniţiată în mod
independent de cea de-a doua tranzacţie sau dacă este necesară o perioadă tranzitorie mai
lungă pentru a diviza întreprinderea ţintă.
31. Un al doilea scenariu este reprezentat de o operaţiune care conduce la controlul în
comun de-a lungul perioadei de demarare dar, în conformitate cu acordurile obligatorii
din punct de vedere juridic, acest control în comun va fi transformat în control unic de
unul din acţionari. Deoarece situaţia de control în comun nu constituie o modificare
durabilă a controlului, întreaga operaţiune este considerată o preluare a controlului
unic. În practica Comisiei Europene s-a acceptat ca această perioadă de demarare să
dureze până la trei ani6. Totuşi, o astfel de perioadă pare să fie prea lungă şi nu exclude
producerea unui impact asupra structurii pieţei de către controlul în comun. Prin
urmare, perioada nu ar trebui să depăşească în general un an, iar perioada de control în
comun ar trebui să aibă caracter tranzitoriu7. Numai o astfel de perioadă relativ scurtă
va permite ca perioada de control în comun să nu aibă un impact distinct asupra
structurii pieţei şi prin urmare nu conduce la o modificare durabilă a controlului.
6
Cazul IV/M.425 - British Telecom/Santander din 28 Martie 1994
7
Cazul M.2389 - Shell/DEA din 20 Decembrie 2001, în care cel din urmă dobânditor al controlului în comun
avea o influenţă puternică în managementul operaţional pe perioada în care a existat control în comun; Cazul
M.2854 - RAG/Degussa din 18 noiembrie 2002 în care perioada de tranziţie a fost proiectată să faciliteze
restructurarea post-concentrare.
32. Într-un al treilea scenariu, o întreprindere este "încredinţată" unui cumpărător intermediar,
adeseori o bancă, pe baza unui acord privind vânzarea viitoare a afacerii unui cumpărător
final. Cumpărătorul intermediar achiziţionează în general acţiuni "în numele" cumpărătorului
final, care adeseori suportă majoritatea riscurilor economice şi poate să beneficieze de
anumite drepturi.
În aceste împrejurări, prima tranzacţie este efectuată numai pentru a facilita a doua tranzacţie,
iar primul cumpărător este legat direct de cumpărătorul final. În mod contrar situaţiei descrise
în primul scenariu la pct. 27-30, niciun alt cumpărător final nu este implicat, întreprinderea
ţintă rămâne aceeaşi, iar seria de tranzacţii este generată de iniţiativa exclusivă a
cumpărătorul final. În asemenea cazuri, Consiliul Concurenţei va examina preluarea
controlului de către cumpărătorul final, potrivit dispoziţiilor din acordurile încheiate între
părţi.
Consiliul Concurenţei va considera tranzacţia prin care cumpărătorul intermediar dobândeşte
controlul în astfel de circumstanţe ca fiind primul pas al unei concentrări ce cuprinde
dobândirea durabilă a controlului de către cumpărătorul final.

SUBSECŢIUNEA 15:Tranzacţii interdependente

SUBSECŢIUNEA 15^1:Coroborarea prevederilor art. 10 din lege cu cele ale art. 64 alin.
(3) din lege
33. Mai multe tranzacţii sunt tratate ca o simplă concentrare economică potrivit legii, fie
conform prevederilor art. 10 din lege - deoarece tranzacţiile sunt interdependente - fie potrivit
prevederilor art. 64 alin. (3) din lege.
34. Dispoziţiile art. 64 din lege prevăd cifra de afaceri ce trebuie luată în considerare în
scopul evaluării dacă o concentrare economică intră sub jurisdicţia Consiliului Concurenţei,
alin. (3) al art. 64 din lege precizând posibilitatea ca, două sau mai multe tranzacţii care sunt
realizate între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice să constituie o singură concentrare
economică în scopul calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate.

SUBSECŢIUNEA 15^2:Tranzacţii interdependente

35. Definiţia concentrării economice prevăzută la art. 10 alin. (1) din lege - rezultatul fiind
controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi - nu distinge în sensul existenţei unei
diferenţe în cazul în care controlul s-a obţinut prin una sau prin mai multe tranzacţii legale,
singura condiţie fiind ca rezultatul final să fie o singură concentrare economică.
Două sau mai multe tranzacţii constituie o singură concentrare economică în sensul art. 10
din lege dacă sunt unitare prin natura lor.
Prin urmare, trebuie să se determine dacă rezultatul conferă uneia sau mai multor
întreprinderi control economic direct sau indirect asupra activităţilor uneia sau mai multor
întreprinderi.
În vederea evaluării, se va identifica realitatea economică care stă la baza tranzacţiilor şi,
astfel, obiectivul economic urmărit de părţi. Cu alte cuvinte, pentru a determina natura unitară
a tranzacţiilor în cauză, este necesar, pentru fiecare caz în parte, să se stabilească dacă
respectivele tranzacţii sunt interdependente într-o asemenea măsură încât o tranzacţie să nu
poată fi realizată fără alta.
36.Având în vedere scopul controlului concentrărilor economice, este oportună tratarea
tranzacţiilor care sunt strâns legate între ele printr-o legătură condiţională ca o singură
concentrare economică, acest sens fiind reţinut şi de jurisprudenţa comunitară8.
8
Decizia din cazul T-282/02 Cementbouw v Commission, par. 106-109 [2006] ECR 11-319.
37.Această abordare generală reflectă, pe de o parte, că în temeiul legii tranzacţiile care
constituie un ansamblu în conformitate cu obiectivele economice urmărite de părţi trebuie să
fie analizate într-o singură procedură.
În aceste condiţii, schimbarea structurii pieţei este determinată de ansamblul acestor
tranzacţii. Pe de altă parte, dacă diferite tranzacţii nu sunt interdependente şi dacă părţile ar
efectua o tranzacţie chiar şi în situaţia în care celelalte nu reuşesc, este oportună evaluarea
acestor tranzacţii în mod individual.
38. Mai multe tranzacţii, chiar dacă sunt legate între ele printr-o legătură condiţională, sunt
tratate ca o singură concentrare economică doar dacă în cele din urmă controlul este preluat
de aceeaşi întreprindere (aceleaşi întreprinderi).
Doar în aceste condiţii două sau mai multe tranzacţii sunt considerate ca fiind unitare prin
natura lor şi prin urmare constituie o singură concentrare economică în sensul art. 10 din lege.
Acest fapt exclude divizarea societăţilor în comun prin care diferite părţi dintr-o întreprindere
sunt împărţite între fostele companii-mamă. Consiliul Concurenţei va considera aceste
tranzacţii ca fiind concentrări separate.
Acelaşi lucru se aplică şi în cazul tranzacţiilor în care două (sau mai multe) societăţi îşi
transferă active prin tranzacţii ce presupun divizarea societăţilor în comun sau cedarea de
active. Deşi în mod normal părţile vor considera aceste tranzacţii ca fiind interdependente,
obiectivul prevederilor legii privitoare la controlul concentrărilor economice impune o
evaluare separată a rezultatelor fiecăreia din aceste tranzacţii.
Mai multe întreprinderi obţin controlul unor elemente de activ diferite; pentru fiecare din
întreprinderile achizitoare se combină în mod distinct resursele, iar impactul fiecăreia dintre
aceste achiziţii ale pachetului de control asupra pieţei trebuie analizat în mod separat.
39. Preluarea diferitelor tipuri de control (control în comun asupra unei activităţi şi control
unic asupra altei activităţi) ridică întrebări specifice. În principiu, o operaţiune care include
preluarea controlului în comun asupra unei părţi dintr-o întreprindere şi controlului unic
asupra altei părţi va fi considerată ca reprezentând două concentrări economice separate.
Aceste tranzacţii constituie doar o singură concentrare economică dacă sunt interdependente
şi dacă întreprinderea care preia controlul unic deţine şi control în comun. Un asemenea
scenariu este considerat ca fiind o singură concentrare economică în situaţia în care este
achiziţionată o entitate tip corporaţie, de care aparţin atât întreprinderea controlată în mod
exclusiv, cât şi întreprinderea controlată în comun.
Având în vedere interpretarea prevăzută la pct. 17, situaţia în care aceeaşi întreprindere preia
controlul unic şi controlul în comun asupra altor întreprinderi pe baza unor acorduri
interdependente, va fi tratată în mod analog. Aceste tranzacţii, dacă sunt interdependente,
constituie prin urmare o singură concentrare economică.

(2)Cerinţa privind condiţionalitatea tranzacţiilor

40. Condiţionalitatea presupune ca niciuna dintre tranzacţii să nu se realizeze fără celelalte şi,
prin urmare, toate tranzacţiile să constituie o singură operaţiune. O astfel de condiţionare se
demonstrează în mod normal dacă tranzacţiile sunt legate între ele de jure, şi anume, dacă
acordurile sunt legate între ele printr-o condiţionalitate reciprocă.
Dacă se demonstrează în mod satisfăcător condiţionalitatea de facto, acest lucru ar putea fi
suficient pentru a trata tranzacţiile ca fiind o singură concentrare economică. Acest fapt
presupune o evaluare economică care să determine dacă fiecare dintre tranzacţii depinde în
mod necesar de finalizarea celorlalte.
Declaraţiile părţilor sau încheierea simultană a acordurilor relevante pot constitui indicii
suplimentare privind interdependenţa unor tranzacţii. Se va ajunge cu greu la concluzia
privind intercondiţionarea de facto a unor tranzacţii în absenţa simultaneităţii acestora. O
absenţă evidentă a simultaneităţii tranzacţiilor intercondiţionate din punct de vedere juridic
pune sub semnul întrebării interdependenţa lor reală.
41. Principiul conform căruia mai multe tranzacţii sunt tratate ca fiind o singură concentrare
economică în temeiul condiţiilor prevăzute anterior se aplică doar în situaţia în care rezultatul
îl reprezintă preluarea controlului asupra uneia sau mai multor întreprinderi de către aceeaşi
persoană (aceleaşi persoane) sau întreprindere (întreprinderi).
Aceasta este situaţia dacă o singură activitate sau întreprindere este achiziţionată prin
intermediul mai multor tranzacţii juridice. Preluarea controlului mai multor întreprinderi -
care reprezintă concentrări în sine - poate fi considerat, prin legăturile pe care le generează, o
singură concentrare economică.
Nu este posibilă corelarea unor tranzacţii juridice diferite care doar parţial vizează dobândirea
controlului asupra unor întreprinderi şi tot parţial, vizează şi achiziţia altor active, cum ar fi
participaţiile minoritare care nu conferă controlul la alte societăţi. Nu ar fi în conformitate cu
cadrul general şi obiectivele legii dacă diferite tranzacţii, care fac obiectul unui raport
condiţional, ar fi evaluate ca un întreg din moment ce doar unele din aceste tranzacţii ar duce
la o schimbarea controlului asupra unei entităţi-ţintă.

(3)Preluarea unei societăţi unice

42. Există o singură concentrare economică dacă acelaşi cumpărător (aceeaşi cumpărători)
preia (preiau) controlul asupra unei singure activităţi comerciale, adică o singură entitate
economică, prin intermediul câtorva tranzacţii juridice, dacă acestea sunt intercondiţionate.
Această situaţie se aplică indiferent dacă activitatea comercială se achiziţionează în structură
de corporaţie, formată din una sau mai multe companii, sau dacă se achiziţionează diferite
active care formează o singură activitate comercială, adică o singură entitate economică
gestionată pentru un scop comercial comun la care contribuie toate activele.
O astfel de activitate comercială poate cuprinde acţiuni majoritare şi minoritare, precum şi
active corporale şi necorporale. Dacă pentru a transfera o astfel de societate comercială sunt
necesare mai multe tranzacţii juridice interdependente, aceste tranzacţii constituie o singură
concentrare economică9.
9
Acesta poate fi cazul în care toate activele sunt utilizate pe aceeaşi piaţă a produsului.
Aceleaşi considerente se aplică şi dacă societatea în comun este înfiinţată de mai mulţi agenţi
economici, care constituie o singură activitate comercială.

(4)Preluări în paralel şi în serie

43. Câteva tipuri de preluări de control sunt tratate ca fiind o singură concentrare economică,
prezentele Instrucţiuni identificând două tipuri de situaţii posibile.
Prima situaţie vizează o preluare în paralel a controlului, adică întreprinderea A preia
controlul asupra întreprinderilor B şi C în paralel de la vânzători separaţi, cu condiţia ca A să
nu fie obligată să cumpere pe nici una din acestea şi vânzătorul să nu fie obligat să le vândă,
decât dacă se realizează ambele tranzacţii. Cea de-a doua situaţie este o preluare în serie a
controlului, adică întreprinderea A preia controlul asupra întreprinderii B cu condiţia preluării
anterioare sau simultane a întreprinderii C de către întreprinderea B.

(5)Preluarea în serie a controlului unic/în comun

44. Există cauze în care, printr-o tranzacţie în serie, o întreprindere este de acord să preia
prima controlul exclusiv asupra unei întreprinderi ţintă, în vederea vânzării directe pe părţi a
acţiunilor achiziţionate din întreprinderea ţintă către altă întreprindere, rezultatul final fiind
controlul în comun al ambilor cumpărători asupra companiei ţintă.
Dacă ambele preluări sunt intercondiţionate, cele două tranzacţii constituie o singură
concentrare economică şi doar preluarea controlului în comun, ca rezultat final al
tranzacţiilor, va fi luată în considerare de Consiliul Concurenţei.
SUBSECŢIUNEA 15^3:Serii de tranzacţii cu titluri de valoare
45. Tot o singură concentrare economică va rezulta şi în cazul în care controlul asupra unei
întreprinderi este preluat printr-o serie de tranzacţii cu titluri de valoare de la unul sau mai
mulţi vânzători, desfăşurate pe parcursul unei perioade de timp rezonabil de scurte.
Concentrarea economică în aceste scenarii nu se limitează la achiziţia unei "singure acţiuni
decisive", ci va cuprinde toate achiziţiile de valori mobiliare care au loc într-o perioadă de
timp rezonabil de scurtă.
46. Art. 64 alin. (3) din lege prevede o normă specifică ce permite Consiliului Concurenţei să
ia în considerare tranzacţiile succesive desfăşurate într-o perioadă fixă de timp ca fiind o
singură concentrare economică în scopul calculării cifrei de afaceri a întreprinderilor
implicate. Scopul acestei dispoziţii este de a asigura că aceleaşi persoane nu defalcă o
tranzacţie în serii de vânzări de active într-o perioadă de timp, cu scopul de a evita
competenţa conferită Consiliului Concurenţei de către lege.
47. Dacă două sau mai multe tranzacţii (fiecare dintre acestea determinând o preluare a
controlului) se desfăşoară în decursul unei perioade de doi ani între aceleaşi persoane sau
întreprinderi, vor fi calificate ca fiind o singură concentrare economică, indiferent dacă aceste
tranzacţii sunt legate sau nu de părţi ale aceleaşi activităţi comerciale sau dacă vizează acelaşi
sector.
Acest lucru nu se aplică în situaţia în care aceloraşi persoane sau întreprinderi li se alătură
alte persoane sau întreprinderi doar pentru o parte din tranzacţiile în cauză. Totuşi, este
suficient ca tranzacţiile, chiar dacă nu sunt realizate între aceleaşi companii, să se desfăşoare
între companii aparţinând aceloraşi grupuri. Această dispoziţie se aplică şi pentru două sau
mai multe tranzacţii între aceleaşi persoane sau întreprinderi dacă acestea se desfăşoară în
mod simultan.
În toate cazurile în care se ajunge la preluarea controlului de către aceeaşi întreprindere,
aceste tranzacţii simultane între aceleaşi părţi formează o singură concentrare economică,
chiar în cazul în care nu se condiţionează reciproc.
Prevederile art. 64 alin. (3) din lege nu se aplică pentru tranzacţii diferite în care cel puţin o
întreprindere implicată este diferită.
În situaţiile care implică două tranzacţii, dintre care o tranzacţie are drept rezultat preluarea
controlului unic, iar cealaltă preluarea controlului în comun, art. 64 alin. (3) din lege nu se va
aplica decât dacă cealaltă companie-mamă sau celelalte companii-mamă care deţin(e)
controlul în comun în ultima tranzacţie este (sunt) vânzătorul (vânzătorii) acţiunilor care
conferă controlul unic în prima tranzacţie.

SUBSECŢIUNEA 16:Restructurare internă

48. În sensul prevederilor art. 10 din lege, concentrarea economică acoperă exclusiv
operaţiunile prin care se modifică controlul. O restructurare internă în cadrul unui grup de
societăţi nu constituie o concentrare economică. Acest lucru se aplică, de exemplu, în cazul
majorării pachetelor de acţiuni care nu sunt însoţite de schimbări privind controlul sau al
operaţiunilor de restructurare precum fuziunea unei companii dublu cotate într-o singură
persoană juridică sau fuziunea filialelor. O concentrare economică are loc doar dacă
operaţiunea duce la o schimbare privind calitatea controlului unei întreprinderi şi, prin
urmare, nu mai este pur internă.

SUBSECŢIUNEA 17:Concentrări care implică întreprinderi de stat

49. O situaţie excepţională apare în cazul în care atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi
cea achiziţionată sunt societăţi deţinute de stat (sau de acelaşi organism public ori autoritate
publică). În această situaţie, calificarea operaţiunii ca fiind o restructurare internă depinde de
faptul dacă ambele întreprinderi au făcut parte anterior din aceeaşi unitate economică. În
situaţia în care întreprinderile au făcut parte anterior din unităţi economice diferite având
putere independentă de decizie, operaţiunea va fi considerată o concentrare economică şi nu o
restructurare internă.
50. În situaţia în care unităţile economice diferite continuă să aibă putere independentă de
decizie chiar şi după realizarea operaţiunii, operaţiunea va fi considerată o restructurare
internă, chiar dacă acţiunile întreprinderilor, care constituie unităţi economice diferite, ar
trebui să fie deţinute de o singură entitate, cum ar fi un holding financiar tipic.
51. Totuşi, prerogativele exercitate de stat, care operează mai degrabă ca o autoritate publică
decât ca un acţionar, atunci când acestea se limitează la protejarea interesului public, nu
constituie control în sensul prevederilor art. 10 din lege, în măsura în care nu au nici scopul,
nici efectul de a împuternici statul să exercite o influenţă determinantă asupra activităţii
întreprinderii.

SECŢIUNEA 2:Controlul unic

52. Se preia controlul unic dacă o singură întreprindere poate exercita o influenţă
determinantă asupra altei întreprinderi. Se pot distinge două situaţii generale în care o
întreprindere deţine controlul unic.
53. În primul rând, întreprinderea care deţine controlul unic dispune de competenţa de a
stabili deciziile comerciale strategice ale celeilalte întreprinderi. Această competenţă se
obţine de obicei prin achiziţionarea unei majorităţi a drepturilor de vot într-o societate.
54. În al doilea rând, o altă situaţie care conferă controlul unic este cea în care un singur
acţionar are drept de veto asupra deciziilor strategice dintr-o întreprindere, dar acest acţionar
nu deţine competenţa să impună astfel de decizii de unul singur (aşa-numitul control unic
negativ).
În aceste condiţii, un singur acţionar deţine acelaşi nivel de influenţă cu cel deţinut de un
acţionar care deţine controlul în comun asupra unei companii, adică deţine competenţa de a
bloca adoptarea deciziilor strategice.
Spre deosebire de situaţia dintr-o companie controlată în comun, nu mai există alţi acţionari
care să deţină acelaşi nivel de influenţă şi acţionarul care deţine controlul unic negativ nu
trebuie să colaboreze neapărat cu alţi acţionari la stabilirea comportamentului strategic al
întreprinderii controlate. Din moment ce acest acţionar poate provoca o situaţie de blocaj,
acţionarul dobândeşte o influenţă decisivă în sensul art. 10 alin. (2) din lege şi, prin urmare,
controlul în sensul legii.
55.Controlul unic este preluat de jure şi/sau de facto.
(1)Controlul unic de jure
56. Controlul unic se dobândeşte de jure în situaţia în care o întreprindere obţine majoritatea
drepturilor de vot ale unei companii. În absenţa altor elemente, o preluare care nu include
majoritatea drepturilor de vot nu conferă în mod normal controlul chiar dacă s-a preluat
majoritatea capitalului social. În situaţia în care statutul companiei presupune o majoritate
calificată pentru decizii strategice, achiziţionarea unei majorităţi a drepturilor de vot poate să
nu confere competenţa de a stabili deciziile strategice, dar poate fi suficientă pentru a conferi
dreptul de blocaj asupra achizitorului şi, prin urmare, controlul negativ.
57. Chiar şi în cazul unei participaţii minoritare, controlul unic se dobândeşte de jure în
situaţiile în care la această participaţie sunt ataşate anumite drepturi.
Acestea pot fi acţiuni preferenţiale la care se ataşează anumite drepturi ce permit acţionarului
minoritar să decidă strategia comercială a societăţii ţintă, precum şi puterea de a numi mai
mult de jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau consiliului de administraţie.
Controlul unic poate fi exercitat şi de un acţionar minoritar 10 care are dreptul de a gestiona
activităţile societăţii şi de a decide politica comercială pe baza structurii organizaţionale.
De exemplu, în calitate de partener general într-o societate în comandită care adesea nu
10

deţine nici măcar o participaţie.

58. O situaţie tipică de control unic negativ este atunci când un acţionar deţine 50 % dintr-o
întreprindere, în timp ce restul de 50 % este deţinut de alţi câţiva acţionari (presupunând că
acest lucru nu duce la o situaţie de control unic pozitiv de facto), sau când există o majoritate
calificată necesară pentru deciziile strategice care de fapt conferă drept de veto doar unui
singur acţionar, indiferent dacă este vorba despre un acţionar majoritar sau minoritar.

(2)Controlul unic de facto

59. Se poate considera şi că un acţionar minoritar deţine un control unic de facto, în cazul în
care există o mare probabilitatea ca acţionarul minoritar să dobândească o majoritate la
adunările acţionarilor, determinată de nivelul participaţiei sale şi de prezenţa acţionarilor în
adunările acţionarilor din cursul anilor precedenţi.
În baza structurii anterioare a voturilor, Consiliul Concurenţei va realiza o analiza prospectivă
şi va lua în considerare schimbările previzibile ale prezenţei acţionarilor, care pot interveni în
viitor, ca urmare a operaţiunii. Consiliul Concurenţei va analiza şi poziţia altor acţionari şi va
evalua rolul acestora.
Această evaluare se bazează, în special, pe următoarele criterii: dacă acţiunile rămase sunt
larg dispersate, dacă alţi acţionari importanţi au legături structurale, economice sau de familie
cu acţionarul minoritar respectiv sau dacă alţi acţionari au un interes strategic sau pur
financiar în întreprinderea ţintă; aceste criterii vor fi evaluate de la caz la caz. Atunci când, pe
baza participaţiei sale, a modelului istoric de vot în adunarea acţionarilor şi a poziţiei altor
acţionari, este probabil ca un acţionar minoritar să obţină o majoritate stabilă de voturi în
adunarea acţionarilor, acest acţionar minoritar deţine controlul unic.
60. O opţiune de cumpărare sau de preschimbare a acţiunilor nu poate, prin ea însăşi, să
confere controlul unic, decât dacă opţiunea va fi exercitată în viitorul apropiat, în
conformitate cu acordurile juridice obligatorii pentru părţi11. În situaţii excepţionale, o
opţiune, împreună cu alte elemente, poate conduce la concluzia că există un control unic de
facto.
Chiar dacă, în mod normal, o opţiune nu conduce prin ea însăşi la o concentrare, aceasta
11

poate fi luată în considerare în evaluarea de fond a unei concentrări economice.

(3)Controlul unic dobândit prin alte mijloace decât prin drepturile de vot
61.În afară de dobândirea controlului unic pe baza drepturilor de vot, se aplică şi
considerentele prezentate în secţiunea 1.2 cu privire la dobândirea controlului unic prin
achiziţionarea de active, prin contract sau prin orice alte mijloace.

SECŢIUNEA 3:Controlul în comun

62. Controlul în comun există în situaţia în care două sau mai multe întreprinderi sau
persoane fizice au posibilitatea de a-şi exercita influenţa determinanta asupra unei alte
întreprinderi. Influenţa determinanta înseamnă puterea de a bloca acţiunile care determină
strategia comercială a unei întreprinderi.
Spre deosebire de controlul unic, care conferă unui anumit acţionar competenţa de a stabili
deciziile strategice într-o întreprindere, controlul în comun se caracterizează prin posibilitatea
apariţiei unei situaţii de blocaj rezultate din puterea a două sau mai multe societăţi-mamă de a
respinge deciziile strategice propuse. Rezultă, prin urmare, că aceşti acţionari trebuie să
ajungă la o înţelegere în legătură cu stabilirea politicii comerciale a societăţii în comun şi că
trebuie să coopereze.
63.Ca şi în cazul controlului unic, dobândirea controlului în comun se stabileşte de jure sau
de facto.
Controlul în comun există dacă acţionarii (societăţile-mamă) ajung la un acord privind
deciziile importante care se referă la întreprinderea controlată (societatea în comun).

SUBSECŢIUNEA 31:Paritatea drepturilor de vot sau de reprezentare în organele de

decizie
64. Cea mai evidentă formă de control în comun este aceea în care există numai două
societăţi-mamă care îşi împart în mod egal drepturile de vot în societatea în comun. În acest
caz, nu este necesar un acord formal între cele două societăţi.
Cu toate acestea, în cazul în care există un acord formal, acesta trebuie să respecte principiul
egalităţii între societăţile-mamă, stabilind, de exemplu, că fiecare are dreptul la acelaşi număr
de reprezentanţi în organele de conducere şi că nici unul dintre aceşti membri nu are vot
decisiv. Paritatea se obţine şi în cazul în care ambele societăţi-mamă au dreptul să numească
un număr egal de reprezentanţi în organele de decizie ale societăţii în comun.
SUBSECŢIUNEA 32:Drepturi de veto
65. Controlul în comun este posibil şi atunci când nu există egalitate între cele două societăţi-
mamă în ceea ce priveşte votul sau reprezentarea în organele de decizie sau atunci când există
mai mult de două societăţi-mamă. Este cazul acţionarilor minoritari cu drepturi suplimentare
care le permit să se opună deciziilor esenţiale pentru strategia comercială a societăţii în
comun.
Aceste drepturi de veto pot fi prevăzute în statutul societăţii în comun sau stabilite pe baza
unui acord între societăţile-mamă. Drepturile de veto pot lua forma unui cvorum specific
necesar pentru deciziile care se iau în adunarea generală a acţionarilor sau în consiliul de
administraţie în măsura în care societăţile-mamă sunt reprezentate în acest consiliu. Este
posibil ca deciziile strategice să fie supuse spre aprobare unui organism specific, cum este
consiliul de supraveghere, în care acţionarii minoritari sunt reprezentaţi şi fac parte din
cvorumul necesar pentru luarea acestui tip de decizii.
66. Drepturile de veto trebuie să vizeze deciziile strategice privind politica comercială a
societăţii în comun. Ele trebuie să fie distincte de drepturile de veto acordate în mod
normal acţionarilor minoritari, în scopul protejării intereselor lor financiare în calitate
de investitori în cadrul societăţii în comun.
Protejarea normală a drepturilor acţionarilor minoritari vizează deciziile privind esenţa
societăţii în comun, cum ar fi: modificarea statutului, majorarea sau reducerea capitalului
social sau lichidarea.
Un drept de veto care împiedică vânzarea sau lichidarea societăţii în comun nu conferă
controlul în comun acţionarului minoritar implicat.

67.Drepturile de veto care conferă controlul în comun vizează, de regulă, decizii privind
aspecte legate de buget, plan de afaceri, investiţii importante sau numirea conducerii
superioare.
Cu toate acestea, dobândirea controlului în comun nu presupune ca achizitorul să aibă
puterea de a exercita o influenţă determinantă asupra administrării curente a unei
întreprinderi. Esenţial este faptul ca drepturile de veto să fie suficiente pentru a permite
societăţilor-mamă să exercite o astfel de influenţă asupra strategiei comerciale a
societăţii în comun, nefiind necesar să se stabilească dacă cel care dobândeşte controlul
în comun al unei societăţi în comun va face uz în mod real de influenţa sa determinantă.
Este suficient că acesta are posibilitatea de a-şi exercita influenţa şi, deci, că dispune de
drepturi de veto.
68.Pentru a prelua controlul în comun, acţionarul minoritar nu are în mod necesar
nevoie să deţină toate drepturile de veto menţionate anterior. Este suficient ca acesta să
deţină numai câteva drepturi de veto sau chiar unul singur.
Dacă aceasta este situaţia depinde de semnificaţia exactă a dreptului de veto şi de importanţa
acestuia în contextul activităţii desfăşurate de societatea în comun.

(2)Numirea conducerii superioare şi stabilirea bugetului

69. Foarte importante sunt drepturile de veto care vizează deciziile de numire şi de revocare a
conducerii superioare şi aprobarea bugetului.
Puterea de a participa la stabilirea structurii conducerii superioare, cum ar fi membrii
consiliului de administraţie, conferă, în mod normal, titularului acesteia puterea de a-şi
exercita influenţa determinantă asupra politicii comerciale a întreprinderii şi asupra deciziilor
referitoare la buget, întrucât bugetul determină cadrul exact al activităţilor societăţii în comun
şi, în mod special, investiţiile pe care aceasta le poate face.

(3)Planul de afaceri
70. Planul de afaceri prezintă detalii ale obiectivelor unei societăţi şi măsurile care trebuie
luate pentru atingerea obiectivelor în cauză. Un drept de veto asupra respectivului plan de
afaceri poate fi suficient pentru a conferi controlul în comun, chiar în absenţa oricărui alt
drept de veto. Pe de altă parte, în cazul în care planul de afaceri conţine numai declaraţii
generale privind obiectivele societăţii în comun, existenţa unui drept de veto va fi numai un
element în cadrul evaluării generale a controlului în comun, nefiind suficient pentru a conferi
controlul în comun.
(4)Investiţiile
71. În cazul unui drept de veto asupra investiţiilor, importanţa acestui drept depinde de
nivelul investiţiilor supuse spre aprobare societăţilor-mamă şi de măsura în care aceste
investiţii constituie o caracteristică esenţială a pieţei pe care este prezentă societatea în
comun.
Referitor la primul criteriu enunţat, dacă volumul investiţiilor supuse aprobării societăţilor-
mamă este substanţial, dreptul de veto vizează mai mult protejarea intereselor unui acţionar
minoritar, decât puterea de decizie în comun asupra politicii comerciale a societăţii în comun.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, politica de investiţii a unei întreprinderi este un
element important atunci când se evaluează dacă există control în comun.
Cu toate acestea, s-ar putea să existe pieţe pe care investiţiile nu joacă un rol semnificativ în
comportamentul concurenţial al unei întreprinderi.

(5)Drepturi specifice pieţei

72. În afară de drepturile de veto tipice, există o serie de posibile drepturi de veto legate
de decizii specifice a căror importanţă depinde de piaţa pe care activează societatea în
comun.
Un exemplu este decizia asupra tehnologiei ce va fi folosită de societatea în comun în situaţia
în care aceasta este un element cheie pentru activităţile societăţii.
Un alt exemplu se referă la pieţele caracterizate prin diversitatea produselor şi un grad
semnificativ de inovaţie. Pe astfel de pieţe, dreptul de veto asupra deciziilor privind
dezvoltarea de către societatea în comun a unor noi linii de produse constituie un element
important în stabilirea existenţei controlului în comun.

(6)Contextul general
73. Pentru a evalua importanţa drepturilor de veto, în cazul în care există mai multe astfel de
drepturi, acestea nu trebuie evaluate în mod izolat. Dimpotrivă, pentru a se stabili dacă există
control în comun, aceste drepturi trebuie evaluate ca un întreg. Un drept de veto care nu se
referă la politica comercială strategică, la numirea conducerii superioare sau la buget şi planul
de afaceri nu este considerat un drept care conferă titularului controlul în comun.

SUBSECŢIUNEA 33:Exercitarea în comun a drepturilor de vot

74. Chiar în absenţa unor drepturi de veto specifice, două sau mai multe întreprinderi
care deţin un pachet minoritar de acţiuni într-o altă întreprindere pot prelua controlul
în comun. Acesta este cazul în care participaţiile minoritare oferă împreună mijloacele
pentru controlul întreprinderii ţintă. Aceasta înseamnă că acţionarii minoritari,
împreună, vor deţine majoritatea drepturilor de vot şi că vor acţiona împreună în
exercitarea acestora.
Această concertare poate rezulta dintr-un acord obligatoriu din punct de vedere juridic sau
poate fi stabilită de facto.
75. Modalitatea legală care asigură exercitarea în comun a drepturilor de vot poate lua forma
unui holding (controlat în comun), căruia acţionarii minoritari îi transferă drepturile, sau a
unui acord prin care acţionarii minoritari se obligă să acţioneze solidar (acord de punere în
comun a voturilor).
76. În mod cu totul excepţional, poate fi întreprinsă o acţiune colectivă de facto atunci când
interesele comune care există între acţionarii minoritari sunt atât de puternice, încât aceştia nu
vor acţiona unul împotriva celuilalt în exercitarea drepturilor legate de societatea în comun.
Totuşi, cu cât numărul societăţilor-mamă implicate într-o astfel de societate în comun este
mai mare, cu atât mai mică este probabilitatea ca o astfel de situaţie să se producă.

77.Elocvent pentru comunitatea de interese este gradul sporit de dependenţă reciprocă

între societăţile-mamă în vederea atingerii obiectivelor strategice ale societăţii în
comun. Acesta este în special cazul în care fiecare societate-mamă are o contribuţie la
societatea în comun, care este de o importanţă vitală pentru funcţionarea acesteia
(tehnologii specifice, know-how sau acorduri de livrare).
În aceste circumstanţe, societăţile-mamă vor putea bloca deciziile strategice ale societăţii în
comun şi, astfel, vor putea asigura funcţionarea acesteia doar prin intermediul acordului
reciproc privind deciziile strategice, chiar dacă nu au fost prevăzute în mod explicit drepturile
de veto. Prin urmare, societăţile-mamă vor fi nevoite să colaboreze.
Alţi factori care dovedesc existenţa unor puternice interese comune sunt reprezentaţi de
procedurile decizionale, care sunt structurate de aşa manieră încât să permită societăţilor-
mamă să-şi exercite controlul în comun, chiar în absenţa unor acorduri explicite de garantare
a drepturilor de veto sau a altor legături între acţionarii minoritari referitoare la societatea în
comun.

78 .Un astfel de scenariu va apărea nu numai în situaţia în care doi sau mai mulţi acţionari
minoritari deţin de facto controlul în comun asupra unei întreprinderi, dar şi în situaţia în care
există un grad ridicat de dependenţă a unui acţionar majoritar faţă de un acţionar minoritar.
Acesta este cazul în care societatea în comun depinde, din punct de vedere economic şi
financiar, de acţionarul minoritar sau cazul în care acţionarul minoritar are experienţa
necesară pentru funcţionarea societăţii în comun şi va deţine un rol important din acest punct
de vedere, în timp ce acţionarul majoritar este un simplu investitor financiar.
În astfel de cazuri, acţionarul majoritar nu va putea să-şi impună poziţia, dar partenerul său în
societatea în comun va putea bloca deciziile strategice, astfel încât ambele societăţi-mamă
vor trebui să colaboreze permanent.
Acest fapt conduce la o situaţie de control în comun de facto, care prevalează unei evaluări
pure de jure, conform căreia acţionarul majoritar ar putea fi considerat ca deţinător al
controlului unic.
79. Aceste criterii se aplică la constituirea unei noi societăţi în comun, precum şi la
achiziţionarea pachetelor minoritare de acţiuni, împreună conferind controlul în comun. În
cazul achiziţiei de acţiuni, probabilitatea existenţei unor interese comune este mai mare dacă
pârtiei păţii le sunt preluate prin intermediul unei acţiuni concertate.
Achiziţionarea prin intermediul unei acţiuni concertate nu este suficientă, prin ea însăşi,
pentru a stabili dacă există un control în comun de facto.
În general, un interes comun în calitate de investitori financiari (sau creditori) ai unei
întreprinderi pentru randamentul investiţiilor nu constituie o comunitate de interese care să
conducă la exercitarea unui control în comun de facto.

80.În absenţa unor interese comune puternice de tipul celor descrise anterior,
posibilitatea modificării alianţelor între acţionarii minoritari va exclude, în mod
normal, prezumţia existenţei controlului în comun. Atunci când nu există o majoritate
stabilă în procedura decizională, iar majoritatea poate fi obţinută prin oricare dintre
variatele combinaţii între acţionarii minoritari, nu se poate presupune că acţionarii
minoritari (sau un anumit grup al acestora) controlează în comun întreprinderea12.
De exemplu, în cazul unei întreprinderi în care fiecare din cei trei acţionari deţine o treime
12

din capitalul social şi fiecare are dreptul să aleagă o treime din membrii consiliului de
administraţie, acţionarii nu deţin controlul în comun, întrucât deciziile trebuie luate cu
majoritate simplă.
În acest context, nu este suficient să existe acorduri între două sau mai multe părţi cu acelaşi
procent din capitalul social al unei întreprinderi, prin care să se stabilească drepturi şi puteri
egale între părţi, în situaţia în care acestea nu deţin drepturi de veto strategice.

SUBSECŢIUNEA 34:Alte consideraţii privind controlul în comun

(1)Rolul inegal al societăţilor-mamă

81. Controlul în comun nu este incompatibil cu faptul că una dintre societăţile-mamă are
cunoştinţe şi experienţă în domeniul de activitate al societăţii în comun, în acest caz, cealaltă
societate-mamă nu joacă decât un rol modest sau chiar inexistent în gestionarea curentă a
societăţii în comun, prezenţa acesteia fiind motivată doar de considerente de ordin financiar,
strategia pe termen lung, imaginea mărcii sau politica generală.
Respectiva societate trebuie să-şi rezerve posibilitatea reală de a contesta deciziile luate de
cealaltă societate-mamă, pe baza parităţii drepturilor de vot, a dreptului de desemnare a
organelor de decizie sau a drepturilor de veto legate de aspecte strategice. Fără această
posibilitate, ar fi doar control unic.
(2)Votul decisiv
82. Existenţa controlului în comun presupune faptul că niciuna dintre societăţile-mamă nu
deţine votul decisiv, deoarece această situaţie ar conduce la existenţa controlului unic pentru
societatea care beneficiază de acest vot.
Cu toate acestea, există control în comun dacă importanţa şi eficienţa votului decisiv sunt
limitate. Acesta este cazul în care votul decisiv este exercitat numai după o serie întreagă de
arbitraje şi încercări de reconciliere sau într-un domeniu foarte limitat ori dacă exercitarea
votului decisiv atrage după sine o opţiune de vânzare ce presupune o sarcină financiară
considerabilă sau dacă interdependenţa societăţilor-mamă ar face improbabilă exercitarea
votului decisiv.

CAPITOLUL III:Modificări ale calităţii controlului

83. Legea concurenţei se aplică operaţiunilor care conduc la dobândirea controlului unic sau
în comun, inclusiv operaţiunilor care determină modificări ale calităţii controlului.
În primul rând, o asemenea modificare a calităţii controlului care conduce la o concentrare
economică, apare atunci când se produce o trecere de la controlul unic la cel în comun. În al
doilea rând, o modificare a calităţii controlului apare în situaţia în care există control în
comun, atât înainte cît şi după efectuarea tranzacţiei, dacă există o creştere a numărului
acţionarilor care deţin controlul sau o modificare a identităţii acestora. Calitatea controlului
nu se modifică în cazul trecerii de la un control unic negativ la un control unic pozitiv.
O asemenea modificare nu afectează nici motivaţiile acţionarului care pierde controlul
negativ şi nici natura structurii de control, deoarece acţionarul care deţine controlul nu a fost
obligat să coopereze neapărat cu anumiţi acţionari la momentul în care deţinea controlul
negativ.
Schimbările efectuate la nivelul participaţiilor aceloraşi acţionari, care deţin controlul, fără a
modifica puterile deţinute de aceştia în cadrul unei societăţi şi fără a modifica componenţa
structurii de control a societăţii, nu constituie o modificare a calităţii controlului şi, în
consecinţă, nu reprezintă o concentrare economică notificabilă.
84. Aceste modificări ale calităţii controlului vor fi grupate în două categorii: în primul rând,
intrarea unuia sau a mai multor noi acţionari care deţin controlul, indiferent dacă ei înlocuiesc
acţionarii existenţi care deţin deja controlul şi, în al doilea rând, o diminuare a numărului
acţionarilor care deţin controlul.

SECŢIUNEA 1:Apariţia acţionarilor noi care deţin controlul

85. Apariţia unor noi acţionari care deţin controlul, apariţie care conduce la un control în
comun rezultă fie din trecerea de la controlul unic la controlul în comun, fie ca urmare a
apariţiei unui acţionar suplimentar sau înlocuirea unui acţionar existent într-o societate
controlată în comun.
86. Trecerea de la controlul unic la controlul în comun este considerată o operaţiune care
trebuie să fie notificată, deoarece acest lucru modifică şi calitatea controlului societăţii în
comun. În primul rând, are loc o nouă preluare a controlului de către acţionarul care îşi face
apariţia în întreprinderea controlată.
În al doilea rând, doar noua preluare a controlului transformă întreprinderea controlată în
societate în comun, fapt care schimbă decisiv situaţia pentru întreprinderea care deţine restul
controlului conform prevederilor legii.
Pe viitor, aceasta va trebui să ia în considerare pachetul de acţiuni ale unuia sau a mai multor
acţionari care preiau controlul şi este necesară o cooperare permanentă cu noul acţionar/noii
acţionari, înainte de această modificare, întreprinderea care deţine restul controlului fie putea
să stabilească comportamentul strategic doar al întreprinderii controlate (în cazul unui control
unic), fie nu a fost obligată să ia în considerare pachetele de acţiuni ale altor acţionari şi nu a
fost obligată să coopereze permanent cu acei acţionari.
87. Apariţia unui nou acţionar în cadrul unei societăţi controlată în comun - fie în plus pe
lângă alţi acţionari care deţin control, fie înlocuind pe unul dintre aceştia - constituie o
concentrare economică notifica bilă, cu toate că societatea este controlată în comun atât
înainte, cât şi după efectuarea operaţiunii.
În primul rând, în acest scenariu, există un nou acţionar care dobândeşte controlul asupra
societăţii în comun. În al doilea rând, calitatea controlului societăţii în comun este
determinată de identitatea tuturor acţionarilor care deţin controlul. Este caracteristic
controlului în comun faptul că, din moment ce fiecare acţionar are drept de blocaj în privinţa
deciziilor strategice, acţionarii care deţin controlul în comun trebuie să ţină cont de interesele
celorlalţi şi trebuie să coopereze pentru a stabili comportamentul strategic al societăţii în
comun.
În consecinţă, natura controlului în comun nu se rezumă la cumularea pur matematică a
drepturilor de blocaj exercitate de mai mulţi acţionari, ci este determinată de structura
acţionarilor care controlează în comun. Unul dintre scenariile cele mai evidente care au ca
rezultat o modificare decisivă a naturii structurii de control a unei întreprinderi controlată în
comun o reprezintă situaţia în care, în cadrul unei societăţi în comun controlată de un
concurent al societăţii în comun şi de un investitor financiar, investitorul financiar este
înlocuit cu un alt concurent.
În aceste condiţii, structura controlului şi motivaţia partenerilor societăţii în comun sunt
modificate în totalitate, nu doar prin apariţia unui nou acţionar care deţine controlul, ci şi din
cauza modificării comportamentului celorlalţi acţionari. În consecinţă, înlocuirea unui
acţionar care controlează sau apariţia unui nou acţionar în cadrul unei întreprinderi controlate
în comun determină o schimbare asupra calităţii controlului13.
În general, Consiliul Concurenţei nu va considera o concentrare economică distinctă înlocuirea indirectă a
13

unui acţionar care deţine controlul în comun, ce are loc prin intermediul unei dobândiri a controlului de către
una dintre societăţile sale mamă. Consiliul Concurenţei va evalua orice modificări care intervin în situaţia
concurenţială a societăţii în comun în cadrul preluării generale a controlului de către societatea sa mamă. În
această situaţie, ceilalţi acţionari care controlează societatea în comun nu sunt societăţi afectate de
concentrarea care se raportează la societatea-mamă.
88. Apariţia unor noi acţionari are ca rezultat o concentrare economică notificabilă doar dacă
unul sau mai mulţi acţionari obţin control unic sau în comun în baza operaţiunii. Apariţia de
noi acţionari poate da naştere unei situaţii în care controlul în comun nu poate fi stabilit pe
bază de jure şi nici pe bază de facto, dacă apariţia noului acţionar are drept consecinţă
posibilitatea realizării unor coaliţii fluctuante între acţionarii minoritari.

SECŢIUNEA 2:Diminuarea numărului acţionarilor

89. O diminuare a numărului acţionarilor care deţin controlul constituie o modificare a
calităţii controlului şi, prin urmare, trebuie să fie considerată drept concentrare economică în
cazul în care ieşirea unuia sau a mai multor acţionari care deţin controlul determină
schimbarea controlului în comun în control unic.
Influenţa determinantă exercitată individual diferă în mod substanţial de influenţa
determinantă exercitată în comun, deoarece, în cel de-al doilea caz, acţionarii care deţin
controlul în comun trebuie să aibă în vedere posibilele diferenţe de interese ale celeilalte sau
celorlalte întreprinderi implicate.
90. În cazul în care operaţiunea implică o diminuare a numărului de acţionari care deţin
controlul în comun, fără să producă o schimbare a controlului în comun în control unic,
operaţiunea nu are, în mod normal, drept rezultat o concentrare economică notificabilă.

CAPITOLUL IV:Societăţile în comun. Conceptul de funcţionare deplină

91. Art. 10 alin. (1) lit. b) din lege prevede faptul că o operaţiune de concentrare economică
are loc atunci când controlul este dobândit de către una sau mai multe întreprinderi asupra
altei întreprinderi ori asupra unor părţi ale acesteia.
În consecinţă, noua achiziţie a unei întreprinderi de către întreprinderi care dispun de
controlul în comun constituie o concentrare economică, în sensul legii. Ca şi în cazul preluării
controlului unic al unei întreprinderi, această achiziţie a controlului în comun va conduce la o
modificare a structurii pieţei chiar dacă, în conformitate cu planurile întreprinderilor care
efectuează preluarea, societatea preluată nu va mai fi considerată cu funcţionare deplină după
efectuarea operaţiunii de concentrare economică (de exemplu, deoarece, pe viitor, aceasta va
vinde exclusiv societăţilor-mamă).
În consecinţă, o operaţiune care implică dobândirea, de la terţi, a controlului în comun al unei
societăţi sau a unor părţi dintr-o altă societate de către mai multe întreprinderi, cu îndeplinirea
criteriilor prezentate la art. 10 alin. (3) din lege, constituie o concentrare economică, conform
art. 10 alin. (1) din lege, fără a lua în considerare criteriul funcţionării depline.
92. Art. 10 alin. (2) din lege, prevede faptul că înfiinţarea unei societăţi în comun care îşi va
desfăşura activitatea în mod durabil şi care va îndeplini toate funcţiile unei entităţi autonome
din punct de vedere economic (aşa numitele societăţi în comun cu funcţionare deplină)
constituie o concentrare economică în sensul art. 10 alin. (1) lit. b) din lege.
Astfel, criteriul funcţionării depline descrie modul în care se aplică prevederile legii, cu
privire la crearea de societăţi în comun de către părţi, indiferent dacă o asemenea societate în
comun este creată ca operaţiune complet nouă sau dacă părţile transferă societăţii în comun
active pe care le-au deţinut în prealabil în mod individual. În aceste condiţii, societatea în
comun trebuie să îndeplinească criteriul funcţionării depline pentru a reprezenta o
concentrare economică.
93. Faptul că o societate în comun este considerată o societate cu funcţionare deplină şi, deci,
din punct de vedere funcţional, autonomă economic, nu înseamnă că beneficiază de
autonomie în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor sale strategice, în caz contrar, o societate
controlată în comun nu este o societate în comun cu funcţionare deplină şi, în consecinţă,
condiţia prevăzută în art. 10 alin. (2) din lege nu va fi niciodată îndeplinită. Pentru criteriul
funcţionării depline este suficient ca societatea în comun să fie autonomă din punct de vedere
operaţional.

SECŢIUNEA 1:Resurse suficiente pentru a opera în mod independent pe o piaţă

94. Caracterul funcţionării depline înseamnă că o societate în comun trebuie să opereze pe o
piaţă, îndeplinind funcţiile exercitate în mod normal de către întreprinderi care operează pe
aceeaşi piaţă. Pentru a face acest lucru, societatea în comun trebuie să aibă o conducere
angajată în operaţiunile zilnice şi acces la toate resursele necesare, inclusiv de ordin financiar,
de personal şi de active (corporale şi necorporale) pentru a-şi administra activităţile
comerciale pe baze durabile în domeniul prevăzut în acordul de înfiinţare a societăţii în
comun.
Personalul nu trebuie să fie angajat neapărat de către societatea în comun. Dacă este o
practică curentă în sectorul în care operează societatea în comun, poate fi suficient dacă
părţile terţe prevăd angajarea de personal în temeiul unui acord operaţional sau dacă
personalul este repartizat de către o agenţie de plasare a forţei de muncă interimare. Detaşarea
personalului de către societăţile-mamă poate fi suficientă dacă se realizează doar pentru o
perioadă de început, sau dacă societatea în comun are legături cu societatea-mamă în acelaşi
fel precum are cu părţile terţe. În cazul din urmă este necesar ca societatea în comun să aibă
legături cu societatea-mamă, în condiţii comerciale normale şi ca societatea în comun să fie
liberă să îşi recruteze personal propriu sau să facă acest lucru prin intermediul părţilor terţe.

SECŢIUNEA 2:Activităţi care cuprind mai multe funcţii decât cele specifice societăţii-
mamă
95. O societate în comun nu este deplin funcţională dacă preia numai o anumită funcţie din
cadrul activităţilor comerciale ale societăţilor-mamă fără acces sau prezenţă proprie pe piaţă.
Acesta este cazul, de exemplu, al societăţilor în comun ale căror activităţi se limitează la
cercetare şi dezvoltare sau la producţie.
Astfel de societăţi în comun sunt auxiliare activităţilor comerciale ale societăţilor-mamă.
Acesta este şi cazul în care o societate în comun este limitată, în mod esenţial, la distribuţia
sau comercializarea produselor societăţilor-mamă şi acţionează, în principal, ca o agenţie de
vânzări.
Faptul că o societate în comun utilizează reţeaua de distribuţie sau punctele de vânzare ale
uneia sau mai multor societăţi-mamă nu o exclude în mod normal din categoria societăţilor cu
"funcţionare deplină", atâta timp cât societăţile-mamă acţionează numai în calitate de agenţi
ai societăţilor în comun.
96. Un exemplu frecvent în care apare acest aspect îl reprezintă societăţile în comun
implicate în deţinerea de bunuri imobiliare, care sunt înfiinţate în scopuri fiscale sau pentru
alte motive financiare.
Atât timp cât obiectul societăţii în comun este limitat la achiziţionarea şi/sau deţinerea
anumitor bunuri imobiliare pentru societăţile-mamă şi se bazează pe resurse financiare
furnizate de către societăţile-mamă, societatea în comun, în principiu, nu va fi considerată ca
având funcţionare deplină, deoarece aceasta nu realizează o activitate comercială autonomă,
pe termen lung, pe piaţă, şi, în general nu dispune de resursele necesare pentru a funcţiona pe
piaţă în mod independent.
Această situaţie trebuie să fie distinctă de cea a societăţilor în comun care administrează în
mod activ un portofoliu de bunuri imobiliare şi care acţionează în nume propriu pe piaţă, ceea
ce este caracteristic funcţionării depline.

SECŢIUNEA 3:Relaţii de vânzare/cumpărare cu societăţile-mamă

97. Prezenţa puternică a societăţilor-mamă în pieţele din amonte sau din aval faţă de cea pe
care acţionează societatea în comun este un factor de luat în considerare în evaluarea
caracterului de funcţionalitate deplina a unei societăţi în comun, în cazul în care această
prezenţă are drept rezultat vânzări sau cumpărări semnificative între societăţile-mamă şi
societatea în comun.
Faptul că, numai pentru o perioadă de început, o societate în comun se bazează, aproape
exclusiv, pe vânzările către societăţile-mamă, sau pe cumpărări de la acestea, nu afectează, în
mod normal, caracterul de funcţionare deplină a societăţii în comun. O astfel de perioadă de
început poate fi necesară pentru ca societatea în comun să poată pătrunde pe o piaţă. Această
perioadă, în mod normal, nu va fi mai lungă de trei ani, în funcţie de condiţiile specifice de pe
piaţa în cauză (art. 10 alin. (4) din lege).
98. În cazul în care vânzările societăţilor în comun către societăţile-mamă tind să aibă un
caracter durabil, întrebarea esenţială este dacă, fără a mai ţine seama de aceste vânzări,
societatea în comun este capabilă să joace un rol activ pe piaţă şi poate fi considerată cu
autonomie economică din punct de vedere funcţional. În acest sens, un factor important îl
reprezintă ponderea relativă a acestor vânzări în producţia totală a societăţii în comun.
Datorită particularităţilor fiecărui caz în parte, este imposibil de stabilit un raport al cifrei de
afaceri care să facă distincţie între societăţile în comun cu funcţionare deplină de alte societăţi
în comun.
Dacă societatea în comun realizează mai mult de 50 % din cifra sa de afaceri cu părţi terţe,
acest fapt este, în mod normal, un indicator al caracterului de funcţionare deplină a societăţii
în comun. Sub acest prag orientativ, pentru determinarea autonomiei funcţionale a societăţii
în comun, este necesar să se evalueze, pentru fiecare caz în parte, dacă relaţia dintre
societatea în comun şi societăţile-mamă este, în mod real, de natură comercială.
În acest scop, trebuie demonstrat faptul că societatea în comun va furniza bunurile şi
serviciile sale cumpărătorului care evaluează şi plăteşte preţul cel mai mare pentru ele şi că
societatea în comun va avea legături comerciale cu societăţile-mamă în baza unor condiţii
comerciale normale.
În aceste circumstanţe, dacă, în plan comercial, societatea în comun va trata societăţile-mamă
în acelaşi mod comercial ca şi pe părţile terţe, poate fi suficient ca cel puţin 20 % din
vânzările previzionate ale societăţii în comun să se adreseze părţilor terţe. Totuşi, cu cât
proporţia vânzărilor susceptibile a se face către societăţile-mamă este mai mare, cu atât mai
mult este nevoie de dovezi clare ale caracterului comercial al relaţiei.
99. Pentru stabilirea raportului dintre vânzările către societăţile-mamă şi către terţe părţi,
Consiliul Concurenţei va lua în considerare evaluările anterioare şi planurile de afaceri
confirmate. Totuşi, în special atunci când vânzările semnificative către părţi terţe sunt dificil
de previzionat, Consiliul Concurenţei îşi va baza constatările şi pe structura generală a pieţei.
Acest element poate fi un factor relevant pentru a evalua dacă societatea în comun va avea
relaţii bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.
100. Aceste aspecte apar frecvent în cazul contractelor de externalizare, prin care o
întreprindere înfiinţează o societate în comun cu un furnizor de servicii, societate în comun
care va îndeplini funcţii anterior asigurate de însăşi întreprinderea iniţială (societatea-mamă).
În mod normal, societatea în comun nu este considerată ca având funcţionare deplină în
următoarele cazuri: dacă îşi furnizează serviciile exclusiv întreprinderii cliente (una dintre
societăţile-mamă) şi depinde, pentru serviciile sale, de acţiunile furnizorului de servicii
(cealaltă societate-mamă). Faptul că planul de afaceri al societăţii în comun nu exclude
adeseori cel puţin posibilitatea societăţii în comun de a furniza serviciile sale şi părţilor terţe,
nu modifică cu nimic acest raţionament, deoarece, în cazul unor acorduri tipice de
externalizare, există probabilitatea ca veniturile obţinute din vânzarea către terţe părţi să
rămână auxiliare faţă de activităţile principale pe care societatea în comun le realizează
pentru întreprinderea client.
Totuşi, regula generală menţionată nu exclude faptul că există situaţii de externalizare în care
partenerii societăţii în comun, înfiinţează o societate în comun în vederea facilitării unui
acces semnificativ pe piaţă, din motive legate de economii de scară de exemplu. Această
situaţie permite ca societatea în comun să fie considerată ca având funcţionare deplină dacă
sunt preconizate vânzări semnificative către terţe părţi, dacă relaţia dintre societatea în comun
şi societăţile-mamă va fi de natură pur comercială şi dacă societatea în comun are relaţii
bazate pe condiţii comerciale normale cu societăţile-mamă.

(2)Achiziţii de la societăţile-mamă
101. În cazul achiziţiilor făcute de societatea în comun de la societăţile-mamă, caracterul de
funcţionare deplină al societăţii în comun este discutabil, în special, atunci când valoarea
adăugată produselor sau serviciilor în cauză, la nivelul societăţii în comun, este redusă. Într-o
astfel de situaţie, societatea în comun este, mai degrabă, un agent mixt de vânzări.

(3)Pieţe comerciale
102. Totuşi, spre deosebire de această situaţie în care o societate în comun este activă pe o
piaţă comercială, exercitând funcţiile normale ale unei societăţi comerciale pe respectiva
piaţă, în mod normal, acea societate în comun nu va fi un agent de vânzări auxiliar al
societăţilor-mamă, ci o societate în comun cu funcţionare deplină.
O piaţă comercială este caracterizată prin existenţa întreprinderilor specializate în vânzarea şi
distribuţia de produse fără a fi integrate pe verticală, în plus faţă de cele care sunt integrate,
precum şi prin disponibilitatea diferitelor surse de aprovizionare pentru respectivele produse.
În afară de aceasta, este posibil ca numeroase pieţe comerciale să ceară operatorilor să
investească în resurse speciale, cum ar fi puncte de vânzare, participaţii la capital,
antrepozite, depozite, parcuri de autovehicule şi personal pentru vânzări şi servicii.
Pentru a constitui o societate în comun cu funcţionare deplină pe o piaţă comercială,
întreprinderea trebuie să dispună de resursele necesare şi să poată să obţină o parte
semnificativă din aprovizionările sale nu numai de la societăţile-mamă, dar şi din alte surse
concurente.

SECŢIUNEA 4:Funcţionarea durabilă

103. Societatea în comun trebuie să fie înfiinţată cu scopul de a funcţiona pe termen
lung. Faptul că societăţile-mamă asigură societăţii în comun resursele prevăzute anterior
demonstrează că societatea în comun este înfiinţată cu scopul de a funcţiona pe o bază
durabilă. Acordurile de înfiinţare a societăţilor în comun prevăd adesea anumite situaţii
neprevăzute, cum ar fi eşecul societăţii în comun sau dezacordurile fundamentale între
societăţile-mamă.
În acest sens, se pot introduce prevederi privind eventuala dizolvare a societăţii în comun sau
posibilitatea de retragere a uneia sau mai multor societăţi-mamă din societatea în comun.
Totuşi, chiar şi în prezenţa unor asemenea prevederi, societatea în comun poate fi considerată
ca funcţionând pe o bază durabilă.
Se poate considera că o societate în comun funcţionează pe o bază durabilă, atunci când
acordul prevede un anumit termen, ca durată de funcţionare a acesteia, cu condiţia ca această
durată să fie suficientă pentru a determina o modificare pe termen lung în structura
respectivelor societăţi sau în cazul în care acordul prevede posibilitatea ca societatea în
comun să-şi continue activitatea şi după expirarea termenului respectiv.
104. Societatea în comun nu este considerată că funcţionează pe baze durabile în cazul în care
a fost înfiinţată pentru o perioadă scurtă de timp. De exemplu, acesta este cazul unei societăţi
în comun care este înfiinţată pentru realizarea unui anumit obiectiv, cum ar fi construcţia unei
centrale electrice, fără ca după finalizarea construcţiei să mai fie implicată în activitatea
acesteia.

105. O societate în comun nu va exercita suficiente activităţi pe o bază durabilă dacă deciziile
luate de terţi prezintă o importanţă fundamentală pentru lansarea activităţii economice a
societăţii în comun. Doar deciziile, care sunt mai mult decât simple formalităţi şi a căror
finalizare este în general incertă, se încadrează aici. În acest sens, exemple sunt atribuirea
unui contract (de pildă, în licitaţii publice), a licenţelor (cum ar fi sectorul telecomunicaţiilor)
sau a drepturilor de acces la proprietăţi (drepturi de explorare pentru petrol şi gaze).
Până la luarea deciziei privind asemenea factori, este incert dacă societatea în comun va
deveni funcţională în cele din urmă. Astfel, în acest stadiu, societatea în comun nu realizează
funcţii economice pe termen lung şi, în consecinţă, nu este considerată ca având funcţionare
deplină. Totuşi, din momentul luării unei decizii în favoarea societăţii în comun, acest criteriu
este îndeplinit şi se realizează o concentrare economică.

SECŢIUNEA 5:Schimbări în activităţile societăţilor în comun

106. Societăţile-mamă pot decide extinderea domeniului de activitate al societăţii în comun în
cadrul duratei sale de funcţionare. Aceasta va fi considerată ca fiind o nouă concentrare
economică care poate declanşa obligaţia notificării, dacă extinderea determină achiziţionarea
integrală sau parţială a altei întreprinderi de la societăţile-mamă, fapt care, considerat în mod
izolat, constituie o concentrare economică, aşa cum se prevede la art. 10 alin. (3) din lege.
107. O concentrare economică are loc şi atunci când societăţile-mamă transferă active,
contracte, tehnologie sau alte drepturi suplimentare importante către societatea în comun, iar
aceste active şi drepturi constituie baza sau elementul central pentru extinderea activităţilor
societăţii în comun pe alte pieţe ale produsului sau geografice care nu au făcut obiectul de
activitate al societăţii în comun iniţiale, precum şi dacă societatea în comun realizează aceste
activităţi pe baza unei funcţionalităţi depline.
Deoarece transferul de active şi drepturi demonstrează faptul că societăţile-mamă sunt
participanţii reali care stau la baza extinderii domeniului de activitate al societăţii în comun,
dezvoltarea activităţilor acesteia poate fi considerată echivalentă cu crearea unei noi societăţi
în comun în sensul art. 10 alin. (2) din lege.
108. Dacă obiectul de activitate al societăţii în comun este extins fără transfer de active,
contracte, tehnologie sau drepturi suplimentare, nu are loc o concentrare economică.
109. O concentrare economică are loc dacă se modifică activitatea unei societăţi în comun
existente, care nu are funcţionare deplină, având drept rezultat crearea unei societăţi în comun
cu funcţionare deplină, în înţelesul art. 10 alin. (2) din lege.
Sunt menţionate aici următoarele exemple: o modificare a structurii organizatorice a unei
societăţi în comun, astfel încât să respecte criteriul funcţionării depline; o societate în comun
care funcţiona ca furnizor numai pentru societăţile-mamă, care ulterior demarează o activitate
semnificativă pe piaţă; sau scenariile descrise la pct. 105, conform cărora o societate în
comun îşi poate începe activitatea pe piaţă numai după ce obţine un element esenţial (de
exemplu o licenţă pentru o societate în comun în sectorul telecomunicaţiilor). O astfel de
modificare a activităţii societăţii în comun necesită adesea o decizie a acţionarilor sau a
conducerii sale. Odată ce decizia care are ca rezultat îndeplinirea criteriului funcţionării
depline a fost adoptată, are loc o concentrare economică.

CAPITOLUL V:Excepţii
110. Art. 11 din lege prevede patru situaţii excepţionale în care preluarea pachetului de
control nu constituie o concentrare economică în sensul legii.
111. În primul rând, nu se produce nici o schimbare de control şi, prin urmare, nici o
concentrare economică, în sensul legii, în cazul în care controlul este dobândit şi exercitat de
către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau de către o altă persoană
mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi,
redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară (art. 11 lit.
a) din lege).
112. În al doilea rând, preluarea de titluri de valoare de către societăţi ale căror activităţi
includ tranzacţii şi comercializare de titluri de valoare în nume propriu sau în numele unor
terţi nu este considerată o concentrare economică, dacă preluarea se face în cadrul acestor
activităţi, iar titlurile de valoare sunt deţinute temporar (art. 11 lit. b) din lege). Pentru a intra
sub incidenţa acestei excepţii, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a)întreprinderea care preia trebuie să fie o instituţie de credit sau financiară sau o societate de
asigurări, care desfăşoară în mod normal activităţile prevăzute anterior;
b)titlurile de valoare trebuie cumpărate pentru a fi revândute;
c)instituţiile sau societăţile prevăzute la paragraful anterior, care realizează preluarea, nu
trebuie să îşi exercite drepturile de vot cu scopul de a determina strategia comercială a
întreprinderii ţintă sau trebuie să îşi exercite respectivele drepturi numai cu scopul de a
pregăti vânzarea totală sau parţială a întreprinderii, a activelor sau titlurilor de valoare ale
acesteia;
d)instituţiile sau societăţile prevăzute mai sus, care realizează preluarea, trebuie să îşi
înstrăineze pachetul de control în termen de un an de la data preluării, altfel spus, în această
perioadă de un an, trebuie să îşi reducă numărul de acţiuni deţinute până la un nivel la care nu
mai are drept de control. Cu toate acestea, perioada în cauză poate fi prelungită de Consiliul
Concurenţei în cazul în care întreprinderea care realizează preluarea demonstrează că
operaţiunea de cesionare de acţiuni nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul
stabilit.
113. În al treilea rând, nu se realizează o concentrare economica în sensul art. 10 alin. (1) lit.
b) din lege în situaţia în care controlul este dobândit de o întreprindere al cărui obiect unic de
activitate este de a achiziţiona participaţii în cadrul altor întreprinderi, de a gestiona şi
valorifica respectivele participaţii, fără implicarea directă sau indirectă a acestora în
gestionarea întreprinderilor în cauză şi fără a aduce atingere drepturilor pe care întreprinderile
le deţin în calitate de acţionari, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute
să fie exercitate, în special, în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi
supraveghere ale întreprinderilor la care deţin participaţiile, doar pentru a păstra valoarea
totală a acestor investiţii şi nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul
comercial al întreprinderii controlate.
114. În al patrulea rând, potrivit art. 11 lit. d) din lege, nu constituie o concentrare economică
situaţia în care întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează
operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.
115.Excepţiile prevăzute la art. 11 din lege se aplică numai unui domeniu foarte restrâns. În
primul rând, aceste excepţii se aplică numai dacă operaţiunea ar fi, altfel, o concentrare
economică de drept, dar nu în cazul în care tranzacţia este parte a unei singure concentrări
economice mai vaste, în condiţiile în care achizitorul final al controlului nu se încadrează în
dispoziţiile art. 11 lit. b) din lege.
În al doilea rând, excepţiile prevăzute la art. 11 lit. b) şi c) din lege se aplică numai
dobândirilor de control prin achiziţie de titluri de valoare, nu şi cele prin achiziţie de active.
116.Excepţiile nu se aplică în cazul structurilor tipice ale fondurilor de investiţii. Conform
obiectivelor lor, aceste fonduri nu se limitează, în general, la exercitarea drepturilor de vot, ci
adoptă decizii de numire a membrilor din conducere şi a organelor de control ale
întreprinderilor sau chiar pentru a restructura întreprinderile în cauză. Acest lucru nu ar fi
compatibil cu cerinţele art. 11 lit. b) şi c) din lege conform cărora instituţiile sau
întreprinderile prevăzute la pct. 112 şi 113 care achiziţionează nu îşi exercită drepturile de vot
cu scopul de a stabili comportamentul concurenţial al celeilalte întreprinderi.
117.Se pune întrebarea dacă o operaţiune de salvgardare a unei întreprinderi, înainte de
procedura de insolvabilitate sau de la data acesteia, constituie o concentrare economică în
sensul legii.
O operaţiune tipică de salvgardare presupune conversia datoriei existente într-o întreprindere
nouă prin care un consorţiu bancar poate prelua controlul în comun al întreprinderii în cauză.
În cazul în care o operaţiune îndeplineşte criteriile pentru controlul în comun prevăzute
anterior, respectiva operaţiune trebuie considerată o concentrare economică.
Chiar dacă intenţia de bază a băncilor este de a restructura din punct de vedere financiar
întreprinderea în cauză în vederea revânzării sale ulterioare, excepţia prevăzută la art. 11 lit.
b) din lege, nu se aplică acestui tip de operaţiune. Într-un mod asemănător stabilit pentru
fondurile de investiţii, programul de restructurare obligă băncile, care asigură controlul, să
determine strategia comercială a întreprinderii salvate. În afară de aceasta, nu se poate
considera că o întreprindere salvată poate fi transformată într-o entitate viabilă din punct de
vedere comercial şi revândută în perioada de un an acordată. Totodată, perioada de timp
necesară pentru îndeplinirea acestui obiectiv poate fi atât de incertă încât ar fi dificil să se
prelungească termenul acordat pentru vânzarea acţiunilor.

PARTEA C:Dimensiunea concentrărilor economice

CAPITOLUL I:Praguri
118.Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din lege, concentrările economice care depăşesc
pragurile prevăzute la art. 14 din lege trebuie notificate Consiliului Concurenţei înainte de
punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea
pachetului de control.
119.Prin urmare, două elemente de apreciere permit determinarea operaţiunilor cărora li se
aplică prevederile legii.
În primul rând, operaţiunea trebuie să fie o concentrare economică în sensul art. 10 alin. (1) şi
(2) din lege.
În al doilea rând, pragurile prevăzute la art. 14 din lege trebuie să fie îndeplinite, în vederea
identificării acelor operaţiuni care au impact asupra pieţei româneşti sau asupra unei părţi a
acesteia.
Cifra de afaceri este utilizată ca un indicator al resurselor şi activităţilor economice care sunt
regrupate în cadrul unei concentrări şi este alocată geografic pentru a reflecta distribuţia
geografică a acestor resurse.
120. Art. 14 din lege prevede doua praguri pentru a determina dacă operaţiunea cade sub
incidenţa legii, folosind două criterii diferite: pragul cifrei de afaceri realizate pe plan
mondial, cu scopul de a măsura dimensiunea totală a întreprinderilor implicate şi pragul cifrei
de afaceri realizate pe plan naţional, care indică dacă respectiva concentrare economică
implică un nivel minim al activităţilor desfăşurate în România.
121. Pragurile sunt prevăzute pentru a determina dacă respectiva concentrare economică este
supusă controlului Consiliului Concurenţei şi nu pentru a evalua poziţia pe piaţă a părţilor la
concentrarea economică sau impactul operaţiunii.
Astfel, acestea includ cifrele de afaceri realizate şi, astfel, toate resursele mobilizate, în toate
domeniile de activitate ale părţilor şi nu doar în cele care sunt direct implicate în concentrarea
economică. Pragurile sunt de natură pur cantitativă, bazându-se numai pe calculul cifrei de
afaceri şi nu pe cota de piaţă sau pe alte criterii şi au ca obiectiv furnizarea unui mecanism
simplu şi obiectiv, uşor de utilizat de întreprinderile implicate într-o operaţiune de
concentrare economică, pentru a determina dacă operaţiunea este notificabilă.
122. Dacă la art. 14 din lege sunt prevăzute pragurile valorice pentru a stabili dacă o
concentrare economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei, art. 64 din aceeaşi
lege explică modul în care trebuie calculată cifra de afaceri, astfel încât cifrele rezultate din
calculele efectuate să reflecte o imagine fidelă a realităţii economice.

CAPITOLUL II:Conceptul de întreprindere implicată

SECŢIUNEA 1:Generalităţi
123. În scopul stabilirii competenţei Consiliului Concurenţei, întreprinderile implicate sunt
acelea care participă la o concentrare economică, de exemplu o fuziune sau o dobândire a
controlului, aşa cum este prevăzut la art. 10 alin. (1) şi (2) din lege. Cifra de afaceri
individuală şi cifra de afaceri consolidată a acestor întreprinderi este decisivă pentru a se
stabili dacă sunt îndeplinite pragurile prevăzute la art. 14 din lege.
124. Odată ce întreprinderile implicate într-o anumită operaţiune au fost identificate, cifra de
afaceri pentru stabilirea incidenţei legii asupra concentrării economice respective se
calculează conform normelor din prezentele Instrucţiuni. Pct. 164 prevede criterii detaliate
care permit identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este atribuită întreprinderii
implicate datorită existenţei unor legături directe sau indirecte cu aceasta.
În scopul calculării cifrei de afaceri pentru compararea cu pragurile prevăzute la art. 14 din
lege sunt prevăzute reguli concrete care, luate împreună, sunt considerate că stabilesc
noţiunea de "grup". Termenul de "grup" va fi utilizat în următoarele secţiuni exclusiv pentru a
face trimitere la grupul de întreprinderi a căror relaţii cu întreprinderea implicată se
încadrează în condiţiile prevăzute la pct. 164.
125. Atunci când se face referire la diverse întreprinderi care sunt implicate într-o procedură
este important să nu se confunde noţiunea de " întreprinderi implicate" în sensul art. 14 din
lege, cu terminologia utilizată în alte secţiuni din aceeaşi lege, referitor la controlul
concentrărilor între întreprinderi, cu trimitere la diverse întreprinderi care sunt implicate în
procedură. Această terminologie se referă la părţile care notifică, la alte întreprinderi
implicate, părţi terţe şi părţi care se supun amenzilor şi penalităţilor cu titlu cominatoriu.

SECŢIUNEA 2:Fuziuni
126. În cazul unei fuziuni, fiecare entitate care fuzionează reprezintă o întreprindere
implicată.

SECŢIUNEA 3:Dobândirea controlului

127. În celelalte cazuri, conceptul de "dobândire a controlului" va stabili care sunt
întreprinderile implicate. Din perspective întreprinderii care dobândeşte controlul
(achizitorului), pot exista una sau mai multe întreprinderi care dobândesc controlul unic sau
în comun. Din perspectiva întreprinderii preluate (achiziţionatului), pot exista una sau mai
multe întreprinderi, ca întreg sau ca părţi din acestea. Ca regulă generală, fiecare dintre aceste
întreprinderi reprezintă întreprindere implicată în sensul reglementărilor privind concentrările
economice.
(1)Dobândirea controlului unic
128. Dobândirea controlului unic asupra întregii întreprinderi reprezintă cazul cel mai simplu
de preluare a controlului. Întreprinderile implicate sunt întreprinderea care preia controlul şi
întreprinderea ţintă.
129.Atunci când o întreprindere ţintă este preluată de un grup prin intermediul uneia
din filialele sale, întreprinderile implicate sunt întreprinderea ţintă şi filiala care
achiziţionează, în cazul în care aceasta din urmă nu este doar un vehicul de
achiziţionare. Cu toate acestea, chiar dacă filiala este considerată în mod normal
întreprindere implicată, în scopul calculării cifrelor de afaceri pentru stabilirea
incidenţei prevederilor art. 14 din lege se va include cifra de afaceri a tuturor
întreprinderilor de care întreprinderea implicată este legată.
Din acest punct de vedere, grupul este considerat ca o singură entitate economică, iar
societăţile diferite care aparţin aceluiaşi grup nu pot fi considerate întreprinderi diferite, din
motive jurisdicţionale, în scopul stabilirii incidenţei prevederilor legii.
Notificarea poate fi efectuată de filiala implicată sau de societatea-mamă.
Achiziţionarea unor părţi de întreprinderi şi operaţiuni eşalonate - Art. 64 alin. (2) şi (3) din
lege
130. Din prevederile art. 64 alin. (2) din lege rezultă că atunci când operaţiunea constă în
achiziţionarea unor părţi ale uneia sau mai multor întreprinderi, doar acele părţi care fac
obiectul tranzacţiei vor fi luate în considerare cu privire la vânzător. Impactul posibil al
tranzacţiei pe piaţă depinde doar de combinarea resurselor economice şi financiare care fac
obiectul tranzacţiei cu resursele achizitorului, nefiind influenţat de activitatea comercială
rămasă vânzătorului. În acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi
partea (părţile) achiziţionată(e) ale întreprinderii ţintă, activităţile comerciale rămase
vânzătorului nefiind luate în considerare.
131. Art. 64 alin. (3) din lege include o dispoziţie specială privind operaţiunile eşalonate sau
tranzacţiile consecutive. Concentrările anterioare (realizate în decursul unei perioade de doi
ani) care implică aceleaşi părţi devin (re)notificabile odată cu cea mai recentă tranzacţie, cu
condiţia ca aceasta să constituie o concentrare economică ce îndeplineşte pragurile prevăzute
în lege fie pentru una dintre tranzacţii, fie pentru mai multe tranzacţii considerate separat sau
în ansamblul lor. În acest caz, întreprinderile implicate sunt achizitorul (achizitorii) şi partea
(părţile) achiziţionată(e) din întreprinderea ţintă luată/luate ca întreg.

(2)Trecerea de la controlul în comun la controlul unic

132. Dacă dobândirea controlului are loc prin trecerea de la controlul în comun la controlul
unic, în mod normal, un singur acţionar achiziţionează pachetul de acţiuni deţinut anterior de
un alt acţionar sau de alţi acţionari. În această situaţie, întreprinderile implicate sunt
acţionarul care achiziţionează şi societatea în comun. Ca în cazul oricărui alt vânzător,
acţionarul care se retrage nu este o întreprindere implicată.

(3)Dobândirea controlului în comun

133. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unei societăţi nou create, întreprinderile
implicate sunt fiecare dintre societăţile care preiau controlul asupra societăţii în comun nou
create (care, deoarece nu există încă, nu este considerată întreprindere implicată şi, în plus, nu
are o cifră de afaceri proprie).
Aceeaşi regulă se aplică atunci când o întreprindere contribuie la o societate în comun nou
creată cu o filială preexistentă sau o activitate comercială (asupra căreia a exercitat anterior
controlul unic).
În aceste situaţii, fiecare dintre întreprinderile care controlează în comun sunt considerate
întreprinderi implicate, în timp ce orice întreprindere sau activitate comercială care a
contribuit la o societate în comun nu constituie întreprindere implicată, cifra de afaceri a
acesteia sau aferentă respectivei activităţi fiind inclusă în cifra de afaceri a societăţii mamă
iniţiale.
134. Situaţia diferă dacă întreprinderile preiau din nou controlul în comun asupra
întreprinderii sau activităţii comerciale pre-existente. Întreprinderile implicate sunt, pe de o
parte, fiecare dintre întreprinderile care preiau controlul în comun şi, pe de altă parte,
întreprinderea sau activitatea achiziţionată pre-existente.
135. Achiziţionarea unei societăţi în vederea divizării imediate a activelor, după cum se
explică la pct. 29, nu este în general considerată ca o dobândire a controlului în comun asupra
întregii întreprinderi ţintă, ci o dobândire a controlului unic de către fiecare dintre
cumpărătorii finali ai părţilor respective din întreprinderea ţintă. În cazul dobândirii
controlului unic, întreprinderile implicate sunt întreprinderile care achiziţionează, precum şi
părţile achiziţionate în fiecare dintre tranzacţii.
Modificarea structurii acţionarilor care deţin controlul în cazul controlului în comun asupra
unei societăţi în comun existente
136. O concentrare economică notifica bilă are loc atunci când se produce o modificare a
calităţii controlului în cadrul unei structuri de control în comun fie printr-o reducere a
numărului de acţionari care deţin controlul, fie datorită apariţiei unor noi acţionari care preiau
controlul, indiferent dacă aceştia îi înlocuiesc sau nu pe acţionarii existenţi care deţin
controlul.
137. În cazul în care unul sau mai mulţi acţionari deţin controlul, prin intrarea sau prin
substituirea unuia sau mai multor acţionari, în situaţia unui control în comun, atât înainte cât
şi după operaţiune, întreprinderile implicate sunt acţionarii (noi şi existenţi) care îşi exercită
controlul în comun şi societatea în comun. Pe de o parte, similar preluării controlului în
comun asupra unei societăţi existente, societatea în comun este considerată întreprindere
implicată, deoarece este deja o întreprindere pre-existentă. Pe de altă parte, apariţia unui nou
acţionar nu reprezintă în sine doar o nouă preluare a controlului, ci conduce la o modificare a
calităţii controlului pentru acţionarii rămaşi care deţin controlul, deoarece calitatea
controlului în cadrul societăţii în comun este determinată de identitatea şi componenţa
acţionarilor care deţin controlul şi, prin urmare, de relaţia dintre aceştia.
Potrivit legii, o societate în comun este considerată ca fiind o combinaţie de resurse
economice ale societăţilor-mamă împreună cu o societate în comun, dacă aceasta generează
deja o cifră de afaceri pe piaţă. Din aceste considerente, acţionarii nou intraţi, care deţin
controlul, sunt întreprinderi implicate împreună cu acţionarii rămaşi, care deţin controlul. Ca
urmare a modificării calităţii controlului, toţi aceşti acţionari participă la o dobândire a
controlului.
138. Întrucât art. 15 alin. 4 din lege prevede că toate operaţiunile de dobândire ale controlului
în comun trebuie să fie notificate în mod solidar de întreprinderile care preiau controlul în
comun, acţionarii noi şi cei existenţi trebuind să notifice împreună, în principiu, concentrările
care apar în urma acestor modificări în calitatea controlul în comun.

(4)Preluarea controlului de către o societate în comun

139. În tranzacţiile în care o societate în comun dobândeşte controlul asupra unei alte
societăţi, se pune întrebarea dacă societatea în comun trebuie să fie considerată ca fiind
întreprindere implicată (a cărei cifră de afaceri include cifra de afaceri a societăţilor-mamă)
sau dacă fiecare dintre societăţile sale mamă trebuie să fie considerate, în mod individual, ca
întreprinderi implicate. Această întrebare poate fi decisivă pentru a stabili dacă respectiva
concentrare economică este supusă controlului Consiliului Concurenţei14.
Presupunem următorul scenariu: întreprinderea ţintă realizează în România o cifră de afaceri totală de mai
14

puţin de 4 milioane Euro şi părţile care dobândesc controlul sunt doua sau mai multe întreprinderi, fiecare
având la nivel naţional o cifră de afaceri ce depăşeşte 4 milioane Euro. Dacă ţinta este achiziţionată de un
"vehicul", creat de către achizitori, ar exista o singură întreprindere ("vehiculului") cu o cifră de afaceri de
dimensiune naţională ce depăşeşte 4 milioane Euro şi, astfel, una dintre condiţiile cumulative de prag, respectiv
existenţa a cel puţin două întreprinderi care să realizeze pe teritoriul României o cifră de afaceri care
depăşeşte 4 milioane Euro, nu ar fi îndeplinită. Dimpotrivă, dacă în loc de a acţiona prin intermediul unui
"vehicul", întreprinderile achizitoare cumpără ele însele întreprinderea ţintă, atunci pragul privind cifra de
afaceri ar fi îndeplinit şi Legea concurenţei nr. 21/1996 s-ar fi aplicat acestei tranzacţii.
Dacă, în principiu, societatea în comun este considerată ca fiind întreprindere implicată, în
calitate de participant direct la dobândirea controlului, există situaţii în care societăţile
înfiinţează societăţi vehicul, caz în care societăţile-mamă sunt considerate în mod individual
întreprinderi implicate. În acest tip de situaţii, Consiliul Concurenţei va examina realitatea
economică a operaţiunii pentru a stabili care sunt întreprinderile implicate.
140. În cazul în care achiziţia se realizează de către o societate în comun cu funcţionare
deplină şi care deja operează pe aceeaşi piaţă, Consiliul Concurenţei va considera, în mod
normal, că însăşi societatea în comun şi întreprinderea ţintă sunt întreprinderile implicate (şi
nu societăţile-mamă ale societăţii în comun).
141. Dimpotrivă, atunci când societatea în comun este un simplu vehicul utilizat pentru o
achiziţie de către societăţile-mamă, Consiliul Concurenţei va considera ca întreprinderi
implicate fiecare dintre societăţile-mamă, iar nu societatea în comun, precum şi
întreprinderea ţintă.
Acesta este, în particular, cazul în care societatea în comun este înfiinţată anume în scopul
achiziţionării întreprinderii ţintă sau atunci când societatea în comun nu a început încă să
funcţioneze sau o societate în comun existentă nu este deplin operaţională, astfel cum a fost
prevăzut anterior, ori atunci când societatea în comun este o asociaţie de întreprinderi.
Acelaşi lucru este valabil şi atunci când există elemente care demonstrează că societăţile-
mamă sunt, de fapt, participanţii reali la operaţiunea respectivă.
Elementele respective includ implicarea semnificativă a societăţilor-mamă în iniţierea,
organizarea şi finanţarea operaţiunii. În astfel de cazuri, societăţile-mamă sunt considerate ca
fiind întreprinderi implicate.
(5)Divizarea societăţilor în comun şi schimbul de active
142. Atunci când două (sau mai multe) întreprinderi divizează o societate în comun şi împart
activele (care constituie afacerea comercială) între ele, acest lucru este în mod normal
considerat mai mult decât o dobândire a controlului, potrivit prevederilor pct. 38. De
exemplu, întreprinderile A şi B creează o societate în comun pe care ulterior o divizează,
rezultând o nouă configuraţie de active. Divizarea societăţii în comun implică o trecere de la
controlul în comun asupra totalului activelor societăţii în comun, la controlul unic exercitat de
către fiecare întreprindere asupra activelor divizate.
143. Pentru fiecare operaţiune de divizare şi potrivit prevederilor referitoare la dobândirea
controlului unic, întreprinderile implicate sunt atât întreprinderea care achiziţionează, cât şi
activele pe care urmează să le achiziţioneze aceasta.
144. Similar scenariului de divizare a societăţii în comun este situaţia în care două (sau mai
multe) întreprinderi fac schimb de active care constituie o activitate comercială pentru fiecare
parte. În acest caz, fiecare dobândire a controlului este considerată o preluare independentă a
controlului unic. Pentru fiecare tranzacţie, întreprinderile implicate sunt societăţile care
achiziţionează şi activele sau întreprinderea achiziţionată.

(6)Dobândirea controlului de către persoanele fizice

145. Controlul este dobândit de către persoanele fizice în sensul art. 10 alin. (1) lit. (b) din
lege, dacă acele persoane desfăşoară activităţi economice (şi, prin urmare, sunt clasificate ca
întreprinderi economice de drept) sau în cazul în care acestea controlează una sau mai multe
întreprinderi economice. Într-o asemenea situaţie, întreprinderile implicate sunt întreprinderea
ţintă şi achizitorul individual (cu cifra de afaceri a întreprinderii/întreprinderilor controlate de
respectiva persoană fizică inclusă în calculul cifrei de afaceri, în măsura în care sunt
respectate condiţiile de la pct. 164)15.
A se vedea, de exemplu, practica comunitară, mai precis cazul IV/M.082 -
15

Asko/Jacobs/Adia din 16 mai 1991 unde o persoană fizică cu alte activităţi economice
dobândeşte controlul în comun asupra unei întreprinderi şi este considerată o întreprindere
implicată.
146. Preluarea controlului unei întreprinderi de către propria conducere se încadrează în
categoria dobândirii controlului de către persoane fizice, iar prevederile pct. 145 se aplică şi
în acest caz. Cu toate acestea, conducerea întreprinderii îşi poate reuni interesele în cadrul
unei "structuri ad-hoc", astfel încât să acţioneze unitar şi să faciliteze actul decizional. O
astfel de structură ad-hoc poate fi o întreprindere implicată, dar nu în mod necesar. Norma
generală indicată la pct. 130-141 privind preluarea controlului de către o societate în comun
se aplică şi în acest caz.

(7)Dobândirea controlului de către o întreprindere deţinută de stat

147. Fuziunea sau preluarea controlului între două întreprinderi deţinute de stat (sau de
acelaşi organism public) constituie o operaţiune de concentrare economică dacă anterior
întreprinderile făceau parte din diferite entităţi economice cu putere independentă de decizie.
În acest caz, ambele întreprinderi se califică drept întreprinderi implicate, cu toate că ambele
sunt deţinute de stat (sau de acelaşi organism public).

CAPITOLUL III:Data relevantă pentru stabilirea competenţei

148. Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din lege, părţile sunt obligate să notifice înainte de
punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea
pachetului de control (cu condiţia ca părţile să nu pună în aplicare concentrarea economică
planificată înainte de notificare şi obţinerea unei decizii de la Consiliul Concurenţei).
Întreprinderile implicate pot deja să notifice tranzacţia în baza unei intenţii de bună credinţă
de a încheia un acord sau, în cazul unei oferte publice, pe baza anunţului public al intenţiei de
a face o astfel de ofertă.
În general, concentrările economice trebuie notificate după încheierea acordului, după
anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control. Prin urmare, datele
privind aceste evenimente sunt decisive, în temeiul legii, pentru determinarea datelor
relevante de stabilire a competenţei, în cazul în care o notificare nu se realizează înainte de
astfel de evenimente, pe baza unei intenţii de bună credinţă sau a unei intenţii anunţate.
149. Astfel, data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei asupra unei
concentrări este, prin urmare, data de încheiere a acordului obligatoriu din punct de vedere
juridic, data anunţului unei oferte publice, a preluării pachetului de control sau data primei
notificări, dacă aceasta este anterioară.
Data relevantă care trebuie luată în considerare este importantă în special atunci când se
examinează dacă achiziţiile sau divizările care apar după perioada acoperită de bilanţurile
contabile în cauză, dar înainte de data relevantă, necesită ajustări ale acestor bilanţuri
contabile, în conformitate cu principiile prevăzute la pct. 160 şi 161.

CAPITOLUL IV:Cifra de afaceri

SECŢIUNEA 1:Conceptul de cifră de afaceri

150. Conceptul de cifră de afaceri, prevăzut la art. 64 din lege se referă la "suma veniturilor
realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în
cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii
fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a
livrărilor intracomunitare.". Aceste sume sunt în general înregistrate în conturile societăţii la
rubrica "vânzări". În cazul produselor, cifra de afaceri poate fi determinată fără dificultăţi, şi
anume prin identificarea fiecărui act comercial care implică un transfer de proprietate.
151. În cazul serviciilor, metoda de calcul a cifrei de afaceri nu diferă în general de cea
utilizată în cazul produselor. Consiliul Concurenţei ţine seama de cifra totală a vânzărilor. Cu
toate acestea, calculul sumelor provenite din prestarea de servicii este mult mai complex,
deoarece depinde de serviciul exact prestat şi de dispoziţiile economice şi juridice
fundamentale din sectorul în cauză. Atunci când o întreprindere prestează servicii integrale
direct clientului, cifra de afaceri a întreprinderii implicate include suma totală a vânzărilor
pentru prestarea de servicii în ultimul exerciţiu financiar.
152. În alte domenii, ar putea să fie necesar ca acest principiu general să fie adaptat la
condiţiile specifice ale unui anumit serviciu prestat. În anumite sectoare de activitate (precum
turismul sau publicitatea), serviciul poate fi vândut prin intermediul unor furnizori 16. Chiar
dacă intermediarul facturează întreaga sumă clientului final, cifra de afaceri a întreprinderii
care funcţionează ca intermediar poate consta exclusiv din suma comisioanelor pe care le
încasează. Pentru pachetele de servicii turistice, suma totală plătită de clientul final se alocă
tur-operatorului care utilizează agenţia de turism ca reţea de distribuţie. În cazul publicităţii,
numai sumele primite (fără comision) constituie cifra de afaceri a canalelor de televiziune sau
a revistelor, întrucât agenţiile media, în calitate de intermediari, nu reprezintă un canal de
distribuţie pentru vânzătorii de spaţiu publicitar, dar sunt alese de clienţi, de exemplu acele
întreprinderi care doresc să facă publicitate.
O întreprindere nu funcţionează în mod normal ca intermediar în cazul în care vinde
16

produse printr-un act comercial care implică un transfer de proprietate.

153. Exemplele menţionate arată că, datorită complexităţii serviciilor, pot apărea diverse
situaţii şi relaţii economice şi juridice fundamentale care trebuie analizate cu atenţie. În mod
similar, în domenii precum creditele, serviciile financiare şi asigurările, apar probleme
speciale în calculul cifrei de afaceri.

SECŢIUNEA 2:Cifra de afaceri "netă"

SUBSECŢIUNEA 21:Conceptul de cifra de afaceri (Q)

154. Cifra de afaceri se calculează potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991,
republicată şi a tuturor actelor normative emise în aplicarea acesteia. Din punct de vedere al
tratamentului contabil, cifra de afaceri se regăseşte în "Contul de profit şi pierderi" din
bilanţul contabil.
Aşa cum este definită în art. 64 alin. (1) din lege, cifra de afaceri se referă în mod explicit la
veniturile rezultate din vânzarea produselor şi/sau prestarea serviciilor realizate de o
întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sume datorate cu titlul de
obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar,
inclusiv a livrărilor intracomunitare.
155. În consecinţă, cifra de afaceri de care se ţine seama este cifra de afaceri "netă", după
deducerea unui număr de elemente specificate de lege. Scopul este de a ajusta cifra de
afaceri, astfel încât să poată reflecta puterea economică reală a unei întreprinderi.

SUBSECŢIUNEA 22:Calculul cifrei de afaceri "interne"

156. Cifra de afaceri internă din cadrul grupului, respectiv vânzările între întreprinderile din
cadrul grupului, nu se iau în calculul cifrei de afaceri a întreprinderii implicate care face parte
din grupul respectiv. Scopul este de a exclude produsul relaţiilor comerciale din interiorul
unui grup, astfel încât să se ţină seama de puterea economică reală a fiecărei entităţi sub
forma cifrei de afaceri. În consecinţă, "sumele" luate în considerare reflectă numai acele
tranzacţii care au loc între grupul de întreprinderi, pe de o parte, şi terţe părţi, pe de altă parte.
157.În acest sens, dubla contabilizare trebuie evitată în special în situaţia în care două sau mai
multe întreprinderi implicate într-o concentrare economică au drepturi sau competenţe în
comun enumerate la pct. 164 lit. b) la o altă societate. În conformitate cu această dispoziţie,
trebuie exclusă cifra de afaceri rezultată din vânzarea de produse sau prestarea de servicii
între societatea în comun şi fiecare dintre întreprinderile implicate (sau orice altă
întreprindere legată de unul dintre aceştia în sensul pct. 164). În ceea ce priveşte societăţile în
comun între întreprinderile implicate şi părţi terţe, în măsura în care cifra de afaceri a acestora
se ia în considerare potrivit prevederilor pct. 164 lit. b), după cum se prevede la pct. 168, cifra
de afaceri generată de vânzările dintre societăţile în comun şi întreprinderea implicată
(precum şi întreprinderile implicate conform criteriilor prevăzute la pct. 164) nu se ia în
considerare.
Totuşi, o situaţie aparte poate apărea la calculul cifrei de afaceri a entităţii comerciale care a
avut în trecut doar venituri generate de tranzacţiile intragrup. Acesta este în special cazul
tranzacţiilor care implică externalizarea serviciilor prin transferul unei activităţi comerciale
(indiferent de modul de organizare a acesteia), în cazul în care o astfel de operaţiune
constituie o concentrare, potrivit prevederilor pct. 22-24, cifra de afaceri se calculează pe
baza cifrei de afaceri interne anterioare generată de activitatea comercială în cauză.

SECŢIUNEA 3:Calculul cifrei de afaceri şi conturi financiare

SUBSECŢIUNEA 31:Regula generală

158. Consiliul Concurenţei doreşte să se bazeze pe cele mai corecte şi sigure cifre
disponibile. În general, Consiliul Concurenţei se referă la conturile care sunt legate de cel mai
apropiat exerciţiu financiar la data efectuării tranzacţiei şi care sunt auditate conform
standardului aplicabil întreprinderii în cauză şi obligatorii pentru exerciţiul financiar relevant.
159. Consiliul Concurenţei evită să se bazeze pe conturile de gestiune şi pe orice altă formă
de conturi provizorii, sub rezerva cazurilor excepţionale. În cazul în care o concentrare
economică are loc în primele luni ale anului şi conturile auditate nu sunt încă disponibile
pentru cel mai recent exerciţiu financiar, cifrele care urmează să fie luate în considerare sunt
acelea care au legătură cu anul precedent. Acolo unde există o divergenţă importantă între
două contabilităţi, datorită unor modificări semnificative şi permanente a societăţii implicate
şi, în special, când cifrele provizorii pentru anul recent au fost aprobate de consiliul de
administraţie, Consiliul Concurenţei poate decide să ia în considerare aceste cifre.

SUBSECŢIUNEA 32:Ajustări după data ultimelor conturi auditate

160. Sub rezerva aliniatelor anterioare, o ajustare trebuie întotdeauna să se facă pentru a
justifica modificările permanente din realitatea economică a întreprinderilor implicate,
precum preluările şi înstrăinările care nu se reflectă sau se reflectă parţial în conturile
auditate.
Asemenea modificări trebuie să fie luate în considerare pentru a identifica adevăratele resurse
care se concentrează şi pentru a reflecta mai bine situaţia economică a întreprinderilor
implicate. Aceste ajustări au o natură selectivă şi nu pun în pericol principiul conform căruia
stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei se face utilizând un mecanism simplu şi
obiectiv, deoarece ajustările nu necesită o revizuire completă a conturilor auditate.
Mai întâi, această ajustare se aplică doar achiziţiilor, cesiunilor sau închiderii unei părţi a
activităţii comerciale realizate ulterior datei auditării conturilor. Acest lucru este relevant
dacă o societate încheie o tranzacţie cu privire la înstrăinarea sau la închiderea unei părţi a
activităţii comerciale oricând înainte de data relevantă pentru stabilirea competenţei
Consiliului Concurenţei sau atunci când o asemenea înstrăinare sau închidere a activităţii
comerciale este o condiţie preliminară de funcţionare.
În acest caz, cifra de afaceri care urmează să fie atribuită acelei părţi de activitate comercială
trebuie scăzută din cifra de afaceri a părţii care notifică după cum se arată în ultimele conturi
auditate. Dacă se semnează un acord de vânzare a unei părţi de activitate, dar vânzarea (cu
alte cuvinte, executarea sa şi transferul titlului legal acţiunilor sau activelor achiziţionate)
încă nu s-a încheiat, o asemenea modificare nu se ia în considerare, cu excepţia cazului când
vânzarea este o condiţie prealabilă a operaţiunii notificate. Cifra de afaceri a acelor
întreprinderi a căror achiziţionare s-a încheiat ulterior pregătirii celor mai recente conturi
auditate, dar înainte de data relevantă pentru stabilirea competenţei Consiliului, trebuie
adăugată la cifra de afaceri a unei societăţi în vederea notificării.
161. În al doilea rând, o ajustare poate fi necesară pentru achiziţii, înstrăinări sau închiderea
unora dintre activităţile comerciale care au avut loc în exerciţiul financiar pentru care sunt
întocmite conturile auditate. Dacă au loc achiziţii, înstrăinări sau închideri ale unor activităţi
comerciale în această perioadă, modificările resurselor economice se reflectă numai parţial în
conturile auditate ale întreprinderii implicate.
Deoarece cifra de afaceri a activităţilor comerciale achiziţionate este inclusă în conturi numai
din momentul achiziţionării, aceasta nu se reflectă în cifra de afaceri anuală totală a activităţii
achiziţionate. Cifra de afaceri a activităţilor comerciale înstrăinate sau închise se mai poate
include în conturile auditate până la momentul înstrăinării sau închiderii efective.
În aceste cazuri, ajustările trebuie făcute pentru a elimina cifra de afaceri generată de
activităţile comerciale cedate sau închise până la momentul separării şi pentru a adăuga cifra
de afaceri pe care au generat-o activităţile comerciale achiziţionate în cursul anului până la
momentul în care situaţiile financiare s-au consolidat cu veniturile din aceste activităţi. Ca
rezultat, cifra de afaceri a activităţilor comerciale cedate sau închise trebuie să fie exclusă
integral, iar cifra de afaceri anuală totală a activităţilor comerciale achiziţionate trebuie
inclusă.
162. Alţi factori care afectează temporar cifra de afaceri, precum scăderea comenzilor pentru
un produs sau o reducere a procesului de producţie în perioada prealabilă tranzacţiei nu sunt
luaţi în considerare la calculul cifrei de afaceri. Nu se face nicio ajustare a conturilor
definitive în vederea integrării acestora.

SECŢIUNEA 4:Atribuirea cifrei de afaceri în temeiul art. 14 şi 66 din lege

SUBSECŢIUNEA 41:Identificarea întreprinderilor a căror cifră de afaceri este luată în

considerare
163. În situaţia în care o întreprindere implicată într-o concentrare economică aparţine unui
grup, nu se va lua în considerare doar cifra de afaceri a întreprinderii respective, ci, potrivit
prevederilor legii, pentru cifra sa de afaceri se va lua în considerare cifra de afaceri cumulată
a întreprinderilor participante la acel grup, deci a întregului grup, în vederea stabilirii dacă
pragurile valorice prevăzute de lege sunt atinse. Scopul este deci identificare a volumului
total de resurse economice care sunt combinate în cadrul operaţiunii, indiferent dacă
activităţile economice sunt realizate direct de întreprinderea implicată sau dacă sunt realizate
indirect prin intermediul întreprinderilor cu care întreprinderea implicată se află în legăturile
prevăzute la pct. 164.
164.Fără a aduce atingere prevederilor art. 64 alin. (2) din lege, care se referă la
achiziţionarea de elemente de activ dintr-o întreprindere, pentru a constata dacă pragurile
valorice prevăzute de lege sunt atinse, cifra de afaceri totală a întreprinderilor implicate va fi
calculată prin cumularea cifrelor de afaceri ale membrilor grupului, după cum urmează:
a)cifra de afaceri a întreprinderii implicate;

b)cifrele de afaceri ale întreprinderilor la care întreprinderea implicată, în mod direct sau
indirect:
(i)deţine peste jumătate din capitalul social sau capitalul de exploata: sau
(ii)are competenţa de a exercita peste jumătate din drepturile de vot: sau
(iii)are competenţa de a numi peste jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau
consiliului de administraţie; sau
(iv)ai organelor care reprezintă legal întreprinderile sau are dreptul de a conduce activităţile
întreprinderii;
c)cifrele de afaceri ale întreprinderilor care deţin în întreprinderea implicată drepturile sau
competenţele enumerate la lit. b);
d)cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care o întreprindere prevăzută la lit. c) deţine
drepturile sau competenţele enumerate la lit. b);
e)cifrele de afaceri ale întreprinderilor în care două sau mai multe întreprinderi prevăzute la
lit. a)-d) deţin împreună drepturile sau competenţele enumerate la lit. b).
Astfel, în cazul apartenenţei la un grup, la cifra de afaceri a întreprinderii direct implicate în
operaţiuni [lit. a)] se va adăuga, după caz:
- cifra de afaceri a filialei sale [lit. b)];
- cifra de afaceri a companiilor-mamă (de origine) [lit. c)];
- cifra de afaceri a altor filiale ale companiilor-mamă [lit. d)] şi
- cifra de afaceri a altor întreprinderi (societăţi în comun), controlate de două sau mai multe
întreprinderi aparţinând grupului [lit. e)].

165.Un exemplu grafic este următorul:

Întreprinderea implicată şi grupul său

Întreprinderea implicată şi grupul său:

a: întreprinderea implicată17
Pentru grafic se consideră că societatea în comun este ea însăşi întreprinderea implicată în
17

conformitate cu criteriile stabilite la pct. 140 (preluarea controlului de către o societate în

comun cu deplină funcţionalitate, care funcţionează pe aceeaşi piaţă).
b: Filialele sale, societăţile deţinute în comun cu părţi terţe (b3) şi filialele acestora (b1 şi
b2)
c: Societăţile sale mamă şi societăţile mamă ale acestora (c1)
d: Alte filiale ale societăţilor mamă ale întreprinderii implicate
 e: Societăţi deţinute în comun de două (sau mai multe) societăţi ale grupului
x: Parte terţă
NOTĂ: literele folosite în exemplul grafic corespund literelor folosite la numerotarea
paragrafelor care enumera membrii grupului luaţi în considerare la calculul cifrei de afaceri.
166. Drepturile sau competenţele enumerate la pct. 164 lit. b) (i)-(iii) se identifică în mod
direct deoarece se referă la praguri cantitative. Aceste praguri sunt atinse dacă întreprinderea
implicată deţine mai mult de jumătate din capitalul social sau din capitalul de exploatare al
altor întreprinderi, dacă deţine mai mult de jumătate din drepturile de vot sau deţine
competenţa legală să numească mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie
în alte întreprinderi.
Pragurile sunt atinse şi dacă întreprinderea implicată deţine de facto competenţa de a exercita
mai mult de jumătate din drepturile de vot ale ansamblului acţionarilor sau competenţa de a
numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie în alte întreprinderi.

167. Dispoziţiile prevăzute la pct. 164 lit. b) (iv) se referă la dreptul de a conduce activitatea
întreprinderii. Un astfel de drept există de exemplu, în baza unui acord de locaţiune a
activităţii comerciale sau în baza structurii organizaţionale pentru asociatul comanditat
principal într-o societate în comandită. "Dreptul de a conduce" poate decurge şi din deţinerea
drepturilor de vot (singure sau în combinaţie cu acorduri contractuale, cum ar fi acordul
acţionarilor) care permite stabilirea strategiei unei întreprinderi, în baza unor elemente stabile
de drept.
168. Dreptul de a conduce cuprinde şi situaţii în care întreprinderea implicată deţine,
împreună cu părţi terţe, dreptul de a administra activitatea unei întreprinderi în comun.
Considerentul fundamental este că întreprinderile care exercită controlul în comun au dreptul
conjunct de a administra activităţile întreprinderii controlate, chiar dacă fiecare din acestea nu
poate exercita individual aceste drepturi decât într-un sens negativ, adică sub forma
drepturilor de veto. În exemplul respectiv, se ia în considerare întreprinderea (b3) care este
controlată în comun de întreprinderea implicată (a) şi de o terţă parte (x) deoarece atât (a) cât
şi (x) au drept de veto în (b3) pe baza participaţiilor egale în (b3) 18. Potrivit prevederilor pct.
164 lit. b) (iv), Consiliul Concurenţei ia în considerare numai acele societăţi în comun în care
întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin drepturi de jure, din care decurge un drept bine
definit de exercitare a unor prerogative de administrare. Prin urmare, includerea societăţilor
în comun se limitează la situaţiile în care întreprinderea implicată şi părţile terţe deţin dreptul
de a gestiona în comun în baza unui acord, de exemplu un acord al acţionarilor, sau la
situaţiile în care întreprinderea implicată şi o parte terţă deţin drepturi de vot egale, astfel
încât acestea au dreptul de a numi un număr egal de membri în organele de decizie ale
societăţii în comun.
Cu toate acestea, se ia în considerare doar jumătate din cifra de afaceri generată de b3, a se
18

vedea pct. 173.

169. Tot astfel, dacă două sau mai multe societăţi controlează în comun întreprinderea
implicată, în sensul că este necesar acordul tuturor pentru a gestiona activitatea acesteia, se va
include cifra de afaceri a fiecăreia dintre ele. În exemplul respectiv, se vor lua în considerare
cele două societăţi mamă (c) ale întreprinderii implicate (a) precum şi societăţile mamă ale
acestora (c1 în exemplu).
170. În situaţia în care societăţile identificate potrivit prevederilor pct. 164 au legături aşa
cum au fost acestea definite la pct. 164 lit. b) (iv) cu alte întreprinderi, acestea ar trebui luate
în calcul. În exemplul respectiv, una din filialele întreprinderii implicate a (denumită b) are în
schimb propriile sale filiale b1 şi b2 şi una din societăţile mamă (denumită c) are propria sa
filială (d).
171. Pct. 164 prevede criterii specifice pentru identificarea întreprinderilor a căror cifră de
afaceri se atribuie întreprinderii implicate. Aceste criterii, inclusiv "dreptul de a conduce
activităţile întreprinderii", nu acoperă acelaşi domeniu ca noţiunea de "control" potrivit
prevederilor art. 10 alin. (5) din lege. Există diferenţe între art. 10 din lege şi pct. 164, aceste
prevederi îndeplinind roluri diferite. Diferenţele apar în principal la nivelul controlului de
facto.
În timp ce în temeiul art. 10 alin. (5) din lege chiar şi o situaţie de dependenţă economică
poate duce la preluarea de facto a controlului, în schimb, în temeiul pct. 164 lit. b), o filială
controlată unic se va lua în considerare în baza circumstanţelor factuale doar dacă se
demonstrează în mod clar că întreprinderea implicată deţine competenţa de a exercita mai
mult de jumătate din drepturile de vot sau de a numi mai mult de jumătate din membrii
consiliului de administraţie.
În ceea ce priveşte scenariile referitoare la controlul în comun, pct. 164 lit. b) (iv) cuprinde
acele scenarii în care întreprinderile care deţin controlul au dreptul de a conduce activităţile
întreprinderii în temeiul drepturilor individuale de veto. Cu toate acestea, pct.164 nu va
cuprinde situaţii în care controlul în comun rezultă din circumstanţele de fapt datorită
intereselor comune puternice dintre diferiţi acţionari minoritari ai societăţii în comun, în
funcţie de pârtiei păţii le acţionarilor. Diferenţa este reflectată de faptul că pct. 164 lit. b) (iv)
se referă la dreptul de a conduce, şi nu la o competenţă (sau putere) [lit. b) (ii)-(iii)] şi se
explică prin necesitatea de a fixa criterii precise pentru calculul cifrei de afaceri, astfel încât
competenţa să fie uşor de verificat. Cu toate acestea, în temeiul art. 10 alin. (5) din lege,
întrebarea dacă o operaţiune este concentrare economică poate fi cercetată de o manieră mult
mai globală. În plus, situaţiile de control unic negativ sunt acoperite numai în mod
excepţional (doar dacă condiţiile de la pct. 164 lit. b) (i)-(iii) sunt îndeplinite în cazul
respectiv); "dreptul de a conduce" potrivit prevederilor pct. 164 lit. b) (iv) nu acoperă
scenariile de control negativ. În sfârşit, pct. 164 lit. b) (i), de exemplu, acoperă situaţiile în
care este posibil să nu existe "control" în sensul art. 10 alin. (5) din lege.

SUBSECŢIUNEA 42:Alocarea cifrei de afaceri a întreprinderilor identificate

172.În general, atâta timp cât criteriul de control prevăzut la pct. 164 este îndeplinit, se va lua
în considerare întreaga cifră de afaceri a filialei în cauză, indiferent de participaţia reală pe
care întreprinderea implicată o deţine la filială. În figura reprodusă la pct. 165, se ia în
considerare întreaga cifră de afaceri a filialelor denumite (b) ale întreprinderii implicate (a).
173.În cazul întreprinderilor în comun dintre două sau mai multe întreprinderi implicate, cifra
de afaceri a întreprinderii în comun se va aloca în mod egal între întreprinderile implicate (în
măsura în care cifra de afaceri este generată de activităţi cu terţii, astfel cum s-a prevăzut la
pct. 157), indiferent de cota de capital social sau de drepturile de vot deţinute de acestea.
174.Aşadar, în cazul în care două sau mai multe întreprinderi implicate într-o concentrare
economică exercită controlul în comun asupra unei alte întreprinderi, la calculul cifrei de
afaceri a întreprinderilor implicate nu se va lua în considerare nici cifra de afaceri aferentă
vânzărilor de produse şi/sau prestărilor de servicii efectuate între societatea în comun şi
fiecare dintre întreprinderile implicate şi nici cifra de afaceri aferentă vânzărilor de produse
şi/sau prestărilor de servicii efectuate între societatea în comun şi oricare altă întreprindere
legată prin control de oricare dintre societăţile-mamă. Scopul acestei reguli este de a evita
dubla înregistrare a cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate. În ceea ce priveşte cifra de
afaceri rezultată din vânzările de produse şi prestările de servicii efectuate între societatea în
comun şi oricare terţ, aceasta va fi repartizată în mod egal între întreprinderile implicate care
controlează societatea în comun. În graficul exemplificat, se ia în considerare jumătate din
cifra de afaceri a societăţii b3.
175.Normele prevăzute la pct. 164 trebuie să fie adaptate la situaţiile ce implică o modificare
de la controlul în comun la controlul unic, pentru a evita dubla înregistrare a cifrei de afaceri
a societăţii în comun. Chiar dacă întreprinderea achizitoare are drepturi şi competenţe în
societatea în comun care satisfac cerinţele de la pct. 164, cifra de afaceri a achizitorului
trebuie calculată fără luarea în considerare a cifrei de afaceri a societăţii în comun, iar cifra de
afaceri a societăţii în comun se determină prin eliminarea cifrei de afaceri a achizitorului.

SUBSECŢIUNEA 43:Alocarea cifrei de afaceri în cazul organismelor de plasament

colectiv
176. Societatea de administrare a investiţiilor, potrivit prevederilor pct. 12, preia în mod
normal controlul indirect asupra societăţilor din portofoliu deţinut de un organism de
plasament colectiv înfiinţat de aceasta. În acelaşi mod, se poate considera că societatea de
administrare a investiţiilor deţine în mod indirect competenţele şi drepturile prevăzute la pct.
164 lit. b), în special că deţine competenţa de a exercita drepturile de vot deţinute de fondul
de investiţii în societăţile din portofoliu.
177. O societate de administrare a investiţiilor poate înfiinţa mai multe organisme de
plasament colectiv cu investitori diferiţi. În aceste condiţii, societatea de administrare a
investiţiilor exercită un control în comun asupra diverselor organisme de plasament colectiv
pe care le-a înfiinţat, gestiunea comună a diferitelor organisme de plasament colectiv de către
societatea de administrare a investiţiilor fiind indicată adesea de o marcă comună pentru
acestea.
178. În consecinţă, o asemenea organizare a diferitelor organisme de plasament colectiv de
către societatea de administrare a investiţiilor are drept rezultat faptul că cifra de afaceri a
tuturor societăţilor din portofoliu deţinute de organismele de plasament colectiv va fi luată în
considerare pentru a evalua măsura în care sunt atinse pragurile privind cifra de afaceri
prevăzute la art. 14 din lege, atunci când societatea de administrare a investiţiilor preia
controlul indirect asupra unei societăţi din portofoliu prin intermediul unuia din organismele
de plasament colectiv înfiinţate de societatea de administrare a investiţiilor.

SUBSECŢIUNEA 44:Alocarea cifrei de afaceri pentru întreprinderile deţinute de stat

179. În ceea ce priveşte cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, este recomandabil
să se evite discriminarea între sectorul public şi cel privat. În sectorul public, calcularea cifrei
de afaceri a unei întreprinderi implicate într-o concentrare economică necesită, prin urmare,
luarea în considerare a întreprinderilor care formează o unitate economică cu putere
independentă de decizie, indiferent de modul de deţinere a capitalul sau de normele de
supraveghere administrativă care se aplică.
În consecinţă, pentru a calcula cifra de afaceri a întreprinderilor deţinute de stat, se iau în
considerare doar acele întreprinderi care aparţin aceleiaşi unităţi economice, care au aceeaşi
putere independentă de decizie.
180. Prin urmare, atunci când o societate deţinută de stat nu constituie obiectul unei
coordonări cu alte grupuri controlate de stat, aceasta trebuie să fie tratată ca un grup
independent, iar cifra de afaceri a altor societăţi deţinute de stat nu trebuie luată în
considerare.
În situaţia în care mai multe întreprinderi publice ţin de acelaşi centru independent de luare a
deciziilor comerciale, cifra de afaceri a acelor întreprinderi va fi considerată ca parte a
grupului întreprinderii implicate, în sensul pct. 164.

CAPITOLUL V:Alocarea geografică a cifrei de afaceri

181. Pragurile valorice referitoare la cifra de afaceri sunt prevăzute la art. 4 din lege şi
urmăresc identificarea cazurilor care sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului
Concurenţei. Acestea impun ca cifra de afaceri să fie alocată geografic la nivel mondial şi la
nivel naţional. Întrucât situaţiile financiar-contabile auditate nu furnizează adesea o defalca re
geografică conform acestor cerinţe, Consiliul Concurenţei se va baza pe cele mai bune cifre
disponibile furnizate de întreprinderi. Localizarea cifrei de afaceri este determinată de
localizarea clientului la data tranzacţiei. Cifra de afaceri va cuprinde produsele vândute şi
serviciile furnizate agenţilor economici sau clienţilor.

(1)Regula generală
182. Legea nu prevede discriminări între "produse vândute" şi "servicii prestate" în cazul
alocării geografice a cifrei de afaceri. În ambele cazuri, regula generală este că cifra de
afaceri trebuie să fie atribuită locului în care se află clientul. Aşadar, principiul fundamental
presupune ca cifra de afaceri să fie atribuită locului unde există concurenţa cu furnizori
alternativi. Acest loc este determinat în mod normal de locul în care operaţiunea caracteristică
prevăzută de contractul în cauză urmează să se realizeze, de exemplu locul în care serviciile
sunt furnizate şi produsele sunt distribuite. În cazul tranzacţiilor prin Internet, localizarea
clientului este dificilă de realizat în momentul încheierii contractului prin Internet. Dacă
produsul sau serviciul în sine nu este distribuit prin Internet, sunt evitate aceste dificultăţi prin
identificarea locului în care operaţiunea caracteristică prevăzută de contractul în cauză se
realizează. În continuare, vânzarea produselor şi furnizarea serviciilor sunt tratate în mod
separat deoarece prezintă trăsături diferite în ceea ce priveşte alocarea cifrei de afaceri.

(2)Vânzarea de bunuri
183. În ceea ce priveşte vânzarea bunurilor, pot apărea anumite situaţii în care locul unde
clientul se află în momentul încheierii contractului de cumpărare este diferit de adresa de
facturare şi/sau de locul de livrare. În aceste situaţii, locul unde s-a încheiat contractul de
cumpărare şi locul de livrare sunt mult mai importante decât adresa de facturare. Deoarece
livrarea este, în general, operaţiunea caracteristică pentru vânzarea bunurilor, locul de livrare
poate avea prioritate faţă de locul unde se afla clientul în momentul încheierii contractului de
cumpărare.
Acest lucru va depinde după cum locul de livrare este considerat a fi locul unde se desfăşoară
concurenţa pentru vânzarea bunurilor sau concurenţa se desfăşoară în locul de rezidenţă al
clientului. În cazul vânzării de bunuri mobile, precum un autoturism, către un client final,
locul în care autoturismul este livrat către client este decisiv, chiar dacă actul de vânzare-
cumpărare s-a încheiat prin telefon sau prin internet.
184. O situaţie specială este cea în care o societate multinaţională are o strategie de achiziţii
şi îşi procură toate bunurile printr-o singură sursă. Din moment ce o centrală de achiziţii
poate lua diferite forme, este necesar să se ia în considerare forma concretă a acesteia,
întrucât aceasta determină modul de alocare a cifrei de afaceri.
În situaţia în care bunurile sunt cumpărate şi distribuite de către organizaţii centrale de
achiziţie, iar ulterior sunt redistribuite intern, în cadrul grupului, spre diferite uzine, cifra de
afaceri este alocată doar pieţei geografice în care îşi are sediul centrala de achiziţii. În această
situaţie, concurenţa se desfăşoară în locul unde îşi are sediul centrala de achiziţii şi tot aici are
loc operaţiunea caracteristică în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. Această situaţie
este diferită de cazul legăturilor directe dintre vânzător şi diversele filiale. Acesta este cazul
în care organizaţia centrală de achiziţionare încheie un contract cadru, dar se fac comenzi
individuale şi se distribuie produsele direct către filialele din pieţe geografice diferite, precum
şi cazul în care comenzile individuale se realizează prin centrala de achiziţii, dar produsele se
distribuie direct către filiale. În ambele cazuri, cifra de afaceri se va aloca diferitelor pieţe
geografice în care îşi au sediul filialele, indiferent dacă organizaţia centrală de achiziţionare
sau filialele primesc facturile şi efectuează plăţile.
Motivul este că în ambele cazuri există concurenţă cu furnizori alternativi în ceea ce priveşte
distribuţia produselor către filiale, chiar dacă contractul este încheiat la nivel central. În
primul caz, filialele decid pe cont propriu cantităţile ce vor fi distribuite, element esenţial
pentru concurenţă.

(3)Furnizarea de servicii
185. În ceea ce priveşte serviciile, este relevant locul furnizării acestora către client, în
general, serviciile ce conţin elemente transfrontaliere se împart în trei categorii generale.
Prima categorie cuprinde situaţiile în care furnizorul de servicii se deplasează, a doua
categorie situaţiile în care clientul se deplasează.
A treia categorie cuprinde acele situaţii în care se furnizează un serviciu fără ca furnizorul de
servicii sau clientul să se deplaseze. În primele două categorii, cifra de afaceri generată va fi
alocată locului de destinaţie al celui care se deplasează, adică locului în care serviciul este
efectiv furnizat clientului. În a treia categorie, cifra de afaceri este alocată în general locului
unde se află clientul. În ceea ce priveşte sursele de aprovizionare centrale ale serviciilor,
principiile prevăzute pentru cumpărarea de bunuri la nivel central se aplică în mod analog.
186. Un exemplu pentru prima categorie este situaţia în care o societate nerezidentă
furnizează servicii speciale de asistenţă tehnică pentru avioane către un transportator din
România. În această situaţie, furnizorul de servicii se deplasează în România, acolo unde
serviciul este furnizat efectiv şi unde există concurenţa pentru acest serviciu.
Dacă un turist român închiriază o maşină sau face rezervări la un hotel din afara ţării, această
situaţie se încadrează în a doua categorie, deoarece serviciul este furnizat în afara României şi
concurenţa se desfăşoară între societăţile hoteliere şi cele de închirieri maşini din destinaţia
aleasă. Cu toate acestea, cazul este diferit pentru pachetele de servicii turistice. Pentru acest
tip de servicii turistice, serviciul începe cu vânzarea pachetului printr-o agenţie de voiaj în
locul unde se află clientul şi concurenţa privind vânzarea serviciilor turistice prin agenţii de
voiaj are loc la nivel local, ca şi în cazul comerţului cu amănuntul, chiar dacă segmente din
acest serviciu sunt furnizate în mai multe locuri aflate la distanţă.
Prin urmare, cazul acesta se încadrează în a treia categorie şi cifra de afaceri generată va fi
alocată locului unde se află clientul. A treia categorie mai cuprinde şi cazuri precum
furnizarea de programe de calculator sau distribuţia de filme produse în afara României, dar
distribuite unui client din România, astfel încât serviciul este furnizat efectiv clientului în
interiorul României.
187. Cazurile referitoare la transportul de mărfuri sunt diferite, deoarece clientul căruia îi sunt
furnizate serviciile respective nu se deplasează, dar serviciul de transport este furnizat
clientului la locul unde se află acesta. Aceste cazuri se încadrează în cea de-a treia categorie
şi locul unde se află clientul este criteriul relevant pentru alocarea cifrei de afaceri.
188. În situaţiile din sectorul telecomunicaţiilor, calificarea serviciilor de terminare a
apelurilor ridică probleme. Deşi terminarea apelului pare să se încadreze în a treia categorie,
există motive pentru a le trata diferit. Serviciile de terminare a apelului sunt furnizate, de
exemplu, în situaţii în care un apel, iniţiat în reţeaua unui operator naţional, este terminat în
afara teritoriului României. Deşi nici operatorul naţional, nici cel din afara României nu se
deplasează, semnalul se deplasează şi serviciul este furnizat de reţeaua operatorului din afara
teritoriului României, în statul respectiv, operatorului naţional. Tot în acest loc se produce şi
concurenţa (dacă există). Prin urmare, cifra de afaceri se va considera ca o cifră de afaceri
realizată în afara României19.
19
Acest lucru nu afectează cifra de afaceri pe care operatorul de telefonie naţional o generează
în legătură cu propriul său client prin acest apel.

(4)Sectoare specifice
189.Anumite sectoare impun probleme specifice în ceea ce priveşte alocarea geografică a
cifrei de afaceri. Acestea vor fi tratate în continuare, în secţiunea VII.

CAPITOLUL VI:Conversia cifrei de afaceri în euro

190. Atunci când valorile cifrelor de afaceri se convertesc în EURO se acordă atenţie
cursurilor de schimb utilizate. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat
de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul
anterior realizării operaţiunii.
191. Procedura nu este diferită atunci când o companie efectuează vânzări în mai multe
monede. Cifra totală de afaceri prezentată în conturile consolidate auditate şi în moneda de
raportare a respectivei companii se converteşte în EURO la cursul de schimb comunicat de
Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior
realizării operaţiunii.

CAPITOLUL VII:Dispoziţii privind instituţiile de credit, alte instituţii financiare şi

societăţile de asigurare

SECŢIUNEA 1:Domeniu de aplicare

192. Datorită naturii specifice a acestui sector, art. 65 din lege include dispoziţii specifice
pentru calcularea cifrei de afaceri a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, precum
şi a societăţilor de asigurare.
193. Pentru a defini termenii "instituţii de credit şi alte instituţii financiare" în general,
Consiliul Concurenţei foloseşte în practica sa, definiţiile prevăzute de reglementările
aplicabile în sectorul bancar. Astfel, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a
societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare
şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar şi ale
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului20:

I. instituţie de credit înseamnă:

a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de
monedă electronică;
II. instituţie financiară înseamnă o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate
principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau
mai multora dintre activităţile următoare:
a) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare;
b) leasing financiar;
c) servicii de plată aşa cum sunt definite la art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
113/2009 privind serviciile de plată;
d) emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la
ordin, în măsura în care nu se încadrează la lit. c);
e) emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
f) tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu:
1. instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de
depozit;
2. valută;
3. contracte futures şi options financiare;
4. instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
5. valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
g) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin
subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de
astfel de emisiuni;
h) servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte
aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor
servicii de consultanţă;
 i) administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta;
j) custodie şi administrare de instrumente financiare;
k) intermediere pe piaţa interbancară.

SECŢIUNEA 2:Calculul cifrei de afaceri

194.- Art. 65 din lege prevede metodele de calculare a cifrei de afaceri pentru instituţiile de
credit şi alte instituţii financiare, precum şi pentru societăţile de asigurare.
De regulă, în cazul instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, se vor avea în vedere
următoarele elemente de venit, după deducerea impozitelor şi a taxelor legate direct de
acestea;
(i)venituri din dobânzi şi venituri asimilate;
(ii)venituri din valori mobiliare:
a)venituri din acţiuni şi din alte valori mobiliare;
b)venituri din participaţii;
c)venituri din acţiunile deţinute la întreprinderile afiliate,
(iii)comisioane de încasat;
(iv)profitul net din operaţiunile financiare;
(v)alte venituri din exploatare.

SUBSECŢIUNEA 21:Calculul cifrei de afaceri a instituţiilor de credit şi financiare

(altele decât holdingurile financiare)
SUBSECŢIUNEA 21^1:Generalităţi
195. În cazul instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare nu există, în mod normal,
dificultăţi specifice în aplicarea criteriului venitului bancar la definirea cifrei de afaceri la
nivel mondial sau naţional. Pentru alocarea geografică a cifrei de afaceri în general se aplică
principiul conform căruia cifra de afaceri se alocă sucursalei sau diviziei înfiinţate în
România care primeşte venitul în cauză.

SUBSECŢIUNEA 21^2:Cifra de afaceri a societăţilor financiare nebancare, inclusiv a

societăţilor de leasing
196. Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, instituţiile financiare nebancare sunt
entităţi, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu
profesional, în condiţiile prevăzute de lege.
Instituţiile financiare nebancare pot desfăşura următoarele activităţi de creditare21:
21
Conform prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicată
în Monitorul Oficial 259 din 21.04.2009.
a)acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare,
credite imobiliare, microcredite, finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring,
scontare, forfetare;
b)leasing financiar;
c)emitere de garanţii, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de
finanţare;
d)acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;
e)acordare de credite către membrii asociaţiilor fără scop patrimonial organizate pe baza
liberului consimţământ al salariaţilor/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi
financiare a membrilor lor de către aceste entităţi, organizate sub forma juridică a caselor de
ajutor reciproc;
f)alte forme de finanţare de natura creditului.
În cadrul derulării activităţii de creditare, instituţiile financiare nebancare pot emite şi
administra cârduri de credit pentru clienţi şi pot desfăşura activităţi legate de procesarea
tranzacţiilor cu acestea, cu respectarea reglementărilor în domeniu.
De asemenea, instituţiile financiare nebancare pot desfăşura activităţi conexe şi auxiliare
legate de realizarea activităţilor de creditare sau de funcţionarea entităţii.
(2)Societăţile de leasing
197. Există o deosebire fundamentală între leasingul financiar şi leasingul operaţional. În
general, leasingul financiar este încheiat pe perioade mai lungi decât leasingul operaţional şi
dreptul de proprietate este transferat, de regulă, utilizatorului la scadenţa perioadei de leasing,
prin intermediul unei opţiuni de cumpărare prevăzute de contractul de leasing. Din contră, în
cazul leasingului operaţional, dreptul de proprietate nu este transferat utilizatorului, iar
costurile de întreţinere, reparaţie şi asigurare ale echipamentului închiriat sunt incluse în
ratele de leasing. Prin urmare, leasingul financiar funcţionează ca un credit prin care locatorul
permite utilizatorului să cumpere un anumit activ.
198. După cum s-a menţionat anterior, o societate având drept obiect principal de activitate
leasingul financiar este o instituţie financiară în sensul prevederilor art. 65 din lege, iar cifra
sa de afaceri se calculează în conformitate cu normele specifice prevăzute în această
dispoziţie. În acest caz, se vor lua în considerare toate ratele din contractele de leasing
financiar, cu excepţia rambursării; vânzarea ratelor de leasing viitoare la începutul
contractului în scopul refinanţării nu va fi luată în considerare.
199. Activităţile de leasing operaţional nu sunt considerate ca fiind desfăşurate de instituţii
financiare şi prin urmare, se aplică normele generale de calcul al cifrei de afaceri prevăzute la
art. 64 din lege.

SUBSECŢIUNEA 22:Societăţi de asigurare

200. Pentru a măsura cifra de afaceri a societăţilor de asigurare, art. 65 din lege prevede că
aceasta este înlocuită cu valoarea primelor brute încasate sau de încasat, conform contractelor
de asigurări încheiate de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv a primelor
plătite reasiguratorilor, după deducerea impozitelor şi a taxelor percepute asupra cuantumului
primelor individuale de asigurare sau a volumului total al acestora. Acestea reprezintă suma
primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în cazul în care întreprinderea
implicată desfăşoară activităţi în domeniul reasigurărilor. Primele de reasigurare cedate
reasiguraţilor, şi anume toate sumele plătite şi plătibile de către întreprinderea implicată
pentru a obţine acoperirea prin reasigurare, sunt doar costuri legate de acoperirea asigurării şi
nu vor fi deduse din primele brute emise.
201. Primele ce trebuie luate în considerare se referă atât la noile contracte de asigurare
încheiate în cursul exerciţiului financiar în cauză, dar şi la toate primele legate de contracte
încheiate în cursul exerciţiilor precedente, dar care se execută în timpul perioadei de referinţă.
202. În general, pentru a constitui rezervele necesare care să permită plata despăgubirilor,
societăţile de asigurare deţin un portofoliu de investiţii în acţiuni şi în titluri de valoare
purtătoare de dobândă, terenuri şi alte active care generează un venit anual. Venitul anual
care provine din aceste surse nu este considerat drept cifră de afaceri pentru societăţile de
asigurare în temeiul art. 65 din lege. Cu toate acestea, trebuie să se facă o distincţie între
investiţiile exclusiv financiare, care nu conferă societăţilor de asigurare drepturile şi
competenţele prevăzute la pct. 164, şi acele participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la
pct. 164 lit. b). În ultimul caz, pct. 164 devine incident, iar cifra de afaceri a respectivei
întreprinderi trebuie adăugată la cifra de afaceri a societăţii de asigurare, în vederea stabilirii
pragurilor prevăzute de lege.

SUBSECŢIUNEA 23:Holdinguri financiare

203. În calitate de o "altă instituţie financiară" în sensul art. 65 din lege, cifra de afaceri a
unui holding financiar se calculează în conformitate cu normele specifice prevăzute în lege.
Potrivit prevederilor pct. 200-201 pentru societăţile de asigurare, se aplică dispoziţiile pct.
164 la acele participaţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la pct. 164 lit. b). Prin urmare,
cifra de afaceri a unui holding financiar se calculează potrivit prevederilor art. 65 din lege,
dar poate fi necesară cumularea cu cifra de afaceri a întreprinderilor incluse în categoriile
enumerate la pct. 164 (denumite "societăţile enumerate la pct. 164")22.
Principiile pentru holdingurile financiare se pot aplica într-o anumită măsură societăţilor de
22

administrare a fondurilor.

204.În practică, trebuie să se ţină seama în primul rând de cifra de afaceri (neconsolidată) a
holdingului financiar. Apoi se adaugă cifra de afaceri a societăţilor enumerate la pct. 164,
deducându-se inclusiv dividendele şi alte venituri distribuite holdingurilor financiare de către
aceste societăţi. Exemplul următor ilustrează acest tip de calcul:
P&L
1. Cifra de afaceri din activităţi financiare (contul neconsolidat profit şi 3 000
pierderi)
2. Cifra de afaceri din activităţi de asigurare [societăţi enumerate la art. 65 din 300
lege] (prime brute emise)
3. Cifra de afaceri din activităţile industriale [societăţi enumerate la pct. 164] 2 000
4. Deducerea dividendelor şi a altor venituri provenite de la societăţile 200
enumerate la pct. 164 societăţile 2 şi 3
Cifra totală de afaceri a holdingului financiar şi a grupului acestuia 5 100
205.În astfel de calcule, se poate dovedi necesară luarea în considerare a unor norme
contabile diferite. Deşi această consideraţie se aplică oricărui tip de întreprindere implicată, în
cazul holdingurilor financiare23 regula menţionată este de o importanţă particulară. În aceste
cazuri, este necesară o examinare riguroasă a numărului şi a diversităţii întreprinderilor
controlate şi a gradului de control exercitat de holding asupra filialelor, societăţilor afiliate şi
a altor societăţi la care este acţionar.
A se vedea, de exemplu, practica comunitară în materie, cazul IV/M.166 - Torras/Sarrio, din
23

24 februarie 1992.
206.Calcularea cifrei de afaceri a holdingurilor financiare, astfel cum a fost descrisă anterior,
se poate dovedi dificilă în practică. Prin urmare, aplicarea strictă şi detaliată a metodei în
cauză este necesară numai în acele cazuri în care există probabilitatea ca cifra de afaceri a
unui holding financiar să fie apropiată de pragurile prevăzute de lege; în alte cazuri, este
evident că cifra de afaceri este departe de pragurile prevăzute de lege şi, prin urmare,
conturile publicate sunt suficiente pentru stabilirea competenţei Consiliului Concurenţei.
207.La data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, se abrogă orice dispoziţii contrare în
materie de concentrări economice.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 553 bis din data de 5 august 2010