OPERATIUNI DE CONCENTRARE ECONOMICA INTRE INTREPRINDERI

Sintagma ,,operațiune de concentrare economică între întreprinderi” în sensul dreptului

european al concurenței reprezintă o arie de tranzacții între întreprinderi care au ca rezultat
combinarea activelor a două sau mai multe societăți pentru îmbunătățirea poziției pe piața
întreprinderilor participante la operațiune sau, după caz, pentru crearea unei entități mai
puternice din punct de vedere economic . Aceste tranzacții pot fi sub formă de fuziuni,
achiziții, preluări ale controlului. Motivele pentru care întreprinderile recurg la aceste
operațiuni pot fi creșterea profitului, susținerea viabilității și profitabilității, etc.
Operațiunile de concentrare economică între întreprinderi pot da naștere la o serie de efecte
economice pozitive: creșterea capacității de dezvoltare și inovare, acces la noi piețe,
reorganizarea resurselor, creșterea eficienței economice și reducerea costurilor de producție.
Scopul reglementărilor dreptului european al concurenței cu privire la operațiunile de
concentrare economică este prevenirea și sancționarea operațiunilor și strategiilor de afaceri
care pot să afecteze la nivel adecvat de concurență pe piață și pot da naștere la efecte contrare
intereselor consumatorilor. Pentru a preveni acest lucru un rol important îl exercită comisia
europeană și autoritățile naționale din domeniul concurenței. Nu se urmărește protejarea
intereselor private ale unor concurenți, ci interesul public.
Capitolul 1. Necesitatea reglementărilor controlului concentrărilor economice în Uniunea
europeană

Acestea aduc schimbări pe termen lung în ceea ce privește structura concurențială a unei piețe
prin combinarea resurselor a uneia sau mai multor întreprinderi. Reprezintă o componentă
importantă a oricărui regim aplicabil în domeniul concurenței. S-a considerat că operațiunile
de concentrare reprezintă modalitatea prin care se pot acapara activele unei societăți fapt care
pe termen scurt poate fi în interesul acționarilor, dar să contravina interesului public pe termen
lung. Concentrările poți să aibă și un efect negativ asupra atingerii obiectivelor politicii
regionale.
Concentrările pot avea un impact benefic pentru consumator prin consolidarea eficienței
economice în diverse moduri, cum ar fi facilitarea realizării economiilor de scară. Scopul
controlului exercitat de autoritățile din domeniul concurenței asupra concentrărilor este să
prevină modificările de piață care pot avea un impact negativ.
Principalele efecte pozitive la care operațiunile de concentrare pot să dea naștere:
⁃ Creșterea eficienței economice prin reducerea costurilor de producție,
realizarea economiilor de scară, reducerea cheltuielilor legate de marketingul produselor.
⁃ Reducere a barierelor de ieșire de pe piață ținând cont de faptul că operațiunile
de concentrare permit întreprinderilor să părăsească o anumită piață de exemplu prin vânzarea
activelor .
 ⁃ Salvarea întreprinderilor aflate în dificultate prin oferirea unei șanse de evitare
a falimentului .
⁃ Facilitarea integrării piețelor în cazul operațiunilor de concentrare economică
cu caracter transfrontalier la nivelul Uniunii Europene
⁃ Crearea ,,întreprinderilor campioane la nivelul Uniunii Europene” facilitând o
bună poziționare a economiei Uniunii Europene în comerțul mondial.
Printre efectele negative se numără:
⁃ Afectarea negativă a structurii concurențiale a pieței prin creșterea gradului de
concentrare a acesteia, ca urmare a creării și consolidării pozițiilor pe piața dominantă care
reduc semnificativ nivelul concurenței
⁃ Reducere a posibilităților de aprovizionare a întreprinderilor concurente .
⁃ Afectarea funcționării pieței interne prin reducerea concurenții existențe
⁃ Afectarea intereselor consumatorilor
⁃ Creșterea prețurilor rezultate ca urmare a creării unei întreprinderi dominante
Existența unei politici de sine stătătoare privind operațiunile de concentrare economică față de
cea a abuzului de poziție dominantă poate fi justificată pentru argumente ce țin de prevenirea
creării unor structuri pe piața anti concurențiale după cum urmează:
⁃ Pe piețele dominante de o singură întreprindere sau de mai multe întreprinderi,
autoritățile din domeniul concurenței pot avea dificultăți de sancționare a eventualelor
comportamente anticoncurențiale, situație ce poate fi evitată prin prevenirea acelor operațiuni
de concentrare care ar avea ca rezultat crearea unor poziții dominante individuale sau
colective pe o anumită piață unde gradul de concentrare al pieței depășește niște cote critice.
⁃ Impunerea divizării întreprinderilor fuzionate la câțiva ani după efectuarea
operației de concentrare economică între întreprinderi poate avea consecințe extrem de
negativ asupra întreprinderilor în cauză, aspect ce poate să fie evitat prin existența unui
control ex ante.
Capitolul 2- Reglementare.

Reglementări privind politica în domeniul concentrărilor economice apărut pentru prima dată
în Tratatul privind comunitate europeană a cărbunelui și Oțelului.
În contextul adoptării unor noi reglementare în domeniul concurenței respectiv concentrărilor,
legiuitorul european s-a confruntat cu opoziție guvernelor națională iar proiectele care au fost
redactate de comisie între anii 1970 -1980 au fost sortite eșecului. Primele reglementări de
drept secundar au reușit abia în 1990, moment după care regulamentul privind operațiunile de
fuziuni și achiziții a constituit principalul instrument de control al structurii unei industrii de
către autoritățile din domeniul concurenței.
Prima dată reglementare a controlului asupra tuturor concentrărilor s-a făcut prin
Regulamentul numărul 4064, care a permis dezvoltarea unei politici comunitar în acest
domeniu. După anul 1989 controlul concentrărilor economice în Uniunea europeană a devenit
unul dintre principalii piloni ai legislației în domeniul concurenței.

Realizarea pieței interne și a Uniunii Economice și monetare, extinderea Uniunii Europene și

reducerea obstacolelor internaționale în calea schimburilor și investițiilor au dus la
reorganizări majore ale societăților, în special sub forma concentrărilor. Noul Regulament
(CE) Privind controlul concentrărilor între întreprinderi are format în profunzime cadrul de
reglementare de referință . acesta consolidează principiul ,,ghișeului unic” în privința
analizării operațiunilor de concentrare economică, prevede măsuri pozitive de stimulare a
participării autorităților naționale în domeniul concurenței și simplifica procedura de
notificare și investigare.
Noul regulament evităm că aceeași fuziune să fie notificată de mai multe autorități de
concurență din Uniunea europeană, dar și adoptă principiul subsidiarității potrivit căruia o
fuziune trebuie examinată de către autoritatea judiciară cel mai bine plasată pentru a proceda
astfel.
Pe langa acest Regulament CE mai regasim si:
⁃ Regulamentul nr 802 din 2004 de punere în aplicare a regulamentului numărul
139 din 2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi ce
stabilește reguli de procedură pentru notificare și examinare
⁃ Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor
concentrări în temeiul regulamentului din 2004 al Consiliului.
⁃ Comunicarea Comisiei privind trimiterea cauzelor vizand sunt operațiuni de
concentrare economică,
⁃ Comunicarea Comisiei privind definirea pieții relevante în sensul dreptului
comunitar al concurenței are ca scop explicarea modului în care Comisia utilizează conceptul
de piata relevantă a produsului
⁃ Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză anumitor
concentrări în temeiul regulamentului numărul 139 / 2004,
⁃ Linii directoare privind cele mai bune practici în domeniul cooperării între
autoritățile naționale din domeniul concurenței în procedurile de control a operațiunilor de
concentrare economică, etc.
Capitolul 3- Operațiunile de concentrare economică: noțiune și tipologie

Noțiunea de concentrare economică

Este reglementat de dreptul european al concurenței și de jurisprudența instanțelor Uniunii
Europene, se regăsește în articolul trei al regulamentului 139 / 2004, conform căruia
concentrarea economică poate să fie orice operațiune sau tranzacție care are ca efect
modificări structurale în privința exercitării controlului în cadrul întreprinderilor participante.
Aceste modificări pot fi generate de trei tipuri de operațiuni:
 ⁃ Fuziune între două entități independente;
⁃ Preluări ale controlului asupra altor întreprinderi;
⁃ Crearea unei societăți în comun care îndeplinește în mod durabil toate funcțiile
unei entități economice autonome.
Operațiunile care duc la realizarea unei unități economice, denumite și concentrări totale, =>
încetarea existenței din punct de vedere legal a uneia sau mai multor întreprinderi de sine
stătătoare sau doar pierderea independenței în privința definirii liniilor de acțiune pe piață.
Schimbările de durată în controlul exercitat asupra întreprinderilor poate fi rezultatul la
numeroase tipuri de tranzacții, printre care avem achiziția controlului asupra unei întreprinderi
în urma unei licitații publice, achiziția treptată de acțiuni, schimbul de active, etc.
Crearea unei societăți în comun vizează operațiunile prin care două sau mai multe
întreprinderi decit să întreprindă anumite activități economice în comun, activități pe care
niciuna dintre întreprinderi nu ar fi în măsură să le desfășoare pe cont propriu.
1. Fuziunile între întreprinderi independent anterior
Potrivit Comisiei, o fuziune în sensul Regulamentului privind concentrările economice are loc
atunci când două sau mai multe întreprinderi independente funcționează într-o întreprindere
nouă și încetează să mai existe în calitate de persoană juridică distinctă. De asemenea,
fuziunea poate avea loc în cazul în care o întreprindere este preluată de o altă, ultima
păstrându-și identitatea juridică, prima încetat să existe în calitate de persoană juridică este
distinctă sau dacă, în absența unei fuziuni juridice, combinarea activităților întreprinderilor
independente anterior duce la crearea unui singur entități economice. Această ultimă situație
poate apărea numai în momentul în care două sau mai multe întreprinderi își păstrează
personalitatea juridică individuală și stabilesc prin contract o gestiune economică comună, o
fuziune “de facto”.
2. Preluarea controlului de către una sau mai multe persoane ori de către una sau
mai multe întreprinderi
Conform prevederilor regulamentului, preluarea controlului direct sau indirect asupra uneia
sau mai multor întreprinderi sau, după caz, părți ale acestora de către una sau mai multe
persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe
întreprinderi . preluarea controlului, ca modalitate de realizare a operațiunilor de concentrare
economică între întreprinderi, are în vedere doar modificări de durată care se produc asupra
controlului întreprinderilor implicate, prin achiziționare de active sau valori mobiliare,
încheierea unui contract sau prin orice alta modalitate. Astfel, concentrarea economică poate
să fie atât de bază juridică, cat și de facto, controlul putând fi exercitată exclusiv de o
persoană sau întreprindere sau în comun asupra întregului sau anumitor părți ale uneia sau
mai multor întreprinderi.
Părțile pot să exercite o influență decisivă asupra unei întreprinderi atunci când controlul este
dobândit de persoane sau întreprinderi care potrivit regulamentului:
⁃ Sunt titular de drepturi sau beneficiare de drepturi în baza contractelor în cauză
 ⁃ Deși nu sunt titulare ale acestor drepturi sau beneficiază de dreptul în baza
acestor contracte, au puterea de a exercita drepturile care decurg din acestea .
Modalitati de preluare a controlului
Există trei modalități principale: achiziționarea de valori mobiliare sau active, încheierea unui
contract și orice altă modalitate.
Exercitarea unei influențe decisiv asupra unei întreprinderi va avea loc în special prin
exercitarea dreptului de proprietate sau dreptului de folosință integrală sau parțială asupra
activelor ori ca urmare a dobândirii altor drepturi sau contracte care conferă o influență
decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi. Cea mai
obișnuită metodă de preluarea controlului este achiziționarea de active combinată cu un acord
al acționarilor. Controlul poate fi dobândit și pe bază contractuală si ctr trebuie sa aiba o
durata lunga.
Nu este inclus contractul de franciză pentru că francizatul exploateaza resursele pe cont
propriu, chiar dacă părțile esențiale ale activelor pot aparține francizorului.
Controlul poate fi dobândit și prin relații pur economice. Astfel, în situații excepționale, o
situație de dependență economică poate duce la un control de facto în care contracte foarte
importante de furnizare pe termen lung sau credite acordate de către furnizor sau consumatori,
combinate cu legături structurale, pot conferi o influență decisivă asupra uneia sau mai multor
întreprinde.
Preluarea controlului poate avea loc chiar dacă nu este intenția declarată a părților sau dacă
achizitorul rămâne pasiv, iar preluarea controlului este declanșată de acțiunea unor părți terțe .
Operațiunea de concentrare economică prin preluarea controlului poate să apară și între două
întreprinderi publice deținute de acelea stat sau de către același organism public cu condiția ca
acele două întreprinderi să fi fost independente în ceea ce privește determinarea liniilor de
acțiune pe piață anterior concentrării.
Forme de exercitare a controlului
Există două tipuri de control control exclusiv și controlul comun.
Controlul exclusiv:
Controlul exclusiv există în ipoteza în care o persoană sau întreprindere poate determina sau
exercita o influență decisivă asupra deciziilor comerciale strategice ale unei alte întreprinderi
ca urmare a dobândirii unui control de jure, achiziționării majorității drepturilor de vot sa
majorității de acțiuni. (Vezi speta Gencor)
Potrivit Comisiei, în situațiile cele mai frecvente sunt:
⁃ Achiziționarea unei majorități a drepturilor de vot într-o societate
⁃ Deținerea de către un singur acționare a dreptului de veto în privința adoptării
deciziilor strategice de către o întreprindere, fără ca respectivul acționari să dețină competența
impunerii unei decizii. Un singur acționar dispune de același nivel de influență cu cel care
aparține unui acționar persoană fizică care exercită controlul în comun asupra unei
întreprinderi, adică deține competența de a bloca adoptarea deciziilor strategice .
Controlul exclusiv poate fi de jure sau de facto.
De jure-În situația în care o întreprindere dobândește majoritatea drepturilor de vot ale unei
companii.
De facto- Poate fi deținut chiar de un singur acționari. Se întâmplă în cazul în care este foarte
probabil c acționarul să dobândească o majoritate la adunările acționarilor, dat fiind caracterul
dispersat ale restului de acțiuni deținute sau dacă unii acționari se regăsesc în situație de
incompatibilitate în privința adoptării anumitor decizii strategice, din cauza relațiilor de
rudenie.
Controlul comun
Existența controlului comun poate fi reținută în situația în care două sau mai multe
întreprinderi sau persoane au posibilitatea de a exercita o influență decisivă asupra unei
întreprinderi . influență decisivă înseamnă competența de a bloca acțiunile care determină
strategia comerciala unei întreprinderi. Controlul în comun reprezintă posibilitatea apariției
unei situații de blocaj rezultate din competențele a două sau mai multe societăți mamă de a
respinge deciziile strategice propuse. In acest caz, acționarii trebuie să ajungă la o înțelegere.
De poate stabili tot de iure sau de facto- Control comun poate exista în momentul în care ai
nevoie de acordul acționarilor pentru a adopta o decizie comercială strategică privind
întreprinderea controlată, când acționarii dețin drepturi de vot egale în ceea ce privește
denumirea organelor de conducere, etc.
Este important de reținut că în cazul controlului în comun nu trebuie ca un singur acționar să
dețină un vot de drept decisiv.

Societatile in comun sau asocierile in participatiune

Societățile în comun sunt definite ca fiind acele contracte sau aranjamente de afaceri prin care
două sau mai multe întreprinderi se angajează într-o activitate economică comună pe care
niciuna dintre întreprinderi nu ar fi în stare să o desfășoare singură, în scopul valorificării în
activitatea de producție sau de comercializare a avantajelor deținute de către fiecare
întreprindere în parte.
Societățile în comun pot să fie realizate prin acordul informale sau formale În ceea ce privește
cooperarea în domeniul cercetării, producției, distribuției, tranzacție similare cu fuziunile.
Societățile în comun și asociațiile în participațiune se întâlnesc sub forma filialelor deținute în
comun de mai multe întreprinderi, a parteneriatelor, etc.
Efectele pozitive ale asociatilor in participatiune: Reducerea pierderilor, reducerea costurilor
de producție, realizarea unor produse de calitate mai bună .
Însă, acestea pot contribui la reducerea sau chiar eliminarea concurenței pe o anumită piață,
motiv pentru care legiuitorul European consideră societățile în comun ca o modalitate de
realizare a unei operațiuni de concentrare economică între întreprinderi ce se sancționează
daca conduce la reducerea concurentei pe piata.
 Regulamentul prevede că: crearea unei societăți în comun care îndeplinește în mod durabil
toate funcțiile unei entități economice autonome, constituie o concentrare în sensul articolului
trei. În măsura în care crearea unei societăți în comun reprezintă o concentrare în conformitate
cu articolul trei și are ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentul concurențial al
întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu
criteriile articolului 81 pentru a se stabili dacă operațiunea este sau nu compatibil cu Piața
comună.
Deci, o societate în comun va fi sancționată potrivit regulamentului doar în situația în care va
duce la crearea unei entități economice autonome și independente. Aceste societăți trebuie să
funcționeze pe o piață în mod general ca și alte întreprinderi. Nu înseamnă că ele trebuie să
dețină resurse suficiente financiare și de altă natură pentru a funcționa în mod durabil,
trebuind să fie societăți în comun cu funcționalitate deplină.

Tipologia concentrarilor economice

-orizontale si neorizontale.
Cele neorizontale se impart in verticale si conglomerate.
Concentrările orizontale au loc între întreprinderi situate la același nivel în lanțul de producție,
adică care îndeplinesc funcții similare în producție sau vânzarea de bunuri sau servicii.
Concentrările verticale => agenți economici situați la niveluri diferite ale lanțului de producție
.
Concentrările conglomerate operează între întreprinderi ce nu prezintă nicio legătură între ei
pe piața unui produs, pentru că întreprinderile nici nu se concurează pe anumită piață și nici
nu se găsesc în relația producător- distribuitor.
A. Concentrările orizontale
- => Cazurile în care întreprinderile implicate sunt concurenții existent sau potențial pe
aceeași Piața relevantă.
Acesta reprezintă cel mai ridicat grad de risc de restrângerea concurenții pe o piață. Cel mai
mare risc apare în momentul în care firmele care funcționează sunt competitoare, iar
concentrarea duce la crearea sau consolidarea unei poziții dominante.
Poziția dominantă este definită de regulament ca fiind o situație de putere economică deținută
de una sau mai multe întreprinderi, ce le permite să împiedice menținerea concurenței efective
pe Piața relevantă, oferindu-le posibilitatea de a acționa într-o măsură considerabilă
independent față de proprii concurenți, clienți și, în cele din urmă, față de consumatori.
Adoptare a regulamentului privind controlul concentrărilor economice a avut loc în cadrul
unui proces amplu de reformă aplicării dreptului european al concurentei de Comisie.
Noutatea principală a constat în introducerea unei noi abordări în privința evaluări
operațiunilor de concentrare economică, regulamentul propunând evaluarea efectelor negative
reale generate de către operațiunile de concentrare și sancționarea unor astfel de
comportamente. ,, Crearea sau consolidarea unei poziții dominante deținute de o singură
întreprindere ca rezultat al unei concentrări economice, constituie cel mai frecvent temei
pentru a decide dacă o concentrare poate deveni un obstacol semnificativ în calea concurentei
efective.”
Conform orientărilor Comisiei există două modalități principale prin care concentrările
orizontale pot crea obstacole semnificative în calea concurentei efective:
⁃ Eliminarea constrângerilor concurențiale importante exercitate asupra uneia
sau mai multor întreprinderi, astfel ar ajunge să dețină o putere pe piață mai mare fără a
recurge la un comportament coordonat.
⁃ Modificarea naturii concurenței, astfel încât întreprinderile care anterior nu-și
coordonau conduita să fie mai susceptibile să se coordoneze și să crească prețurile sau să
aducă orice alt fel de prejudicii concurentei efective.
Concentrarile neorizontale: verticale si conglomerate

=> Întreprinderi care acționează pe piețe relevante distincte, motiv pentru care nu vor produce
imediate modificări în structura concurențială acestor piețe . Este mai puțin probabil să
afecteze fata de concentrările orizontale.

Concentrarile verticale: => Societăți care acționează la diferite niveluri ale lanțului de
aprovizionare (când un fabricant al unui anumit produs fuzionează cu unul dintre distribuitori
săi). Din amonte= fabricant, din aval= cea cumparata. Exista o relatie vanzator-cumparator.
Nu ridica probleme de dr concurentei.
Acestea pot să afecteze concurența doar dacă vorbim despre implicare a întreprinderilor
dominante.
Concentrarile conglomerate: Operațiuni de concentrare economică între întreprinderi care nu
se află în relații economice sau între care nu există nici relații orizontale și nici verticale.
(Relatii orizontale= in calitate de concurenti pe aceeasi piata relevanta, relatii verticale= in
calitate de furnizor sau clienti).
În practică, cele mai des întâlnite cazuri sunt în momentul în care avem mai multe societăți
care acționează pe piețe strâns legate sau pe piețe în care nu există nicio legătură. Acestea sunt
destul de rare.
Aici avem cauza Tetra Laval-
CJUE A acceptat poziția Comisiei conform căreia concentrările conglomerate pot da naștere
la strategii de afaceri constant în strămutarea poziție dominantă pe piețe conexe, dar are curs
la adoptarea unei poziții mai puțin tranșante . Comisia considerat în această cauză Ca ulterior
concentrării societate tetra Laval Va încerca să strămute poziție dominantă de pe piața
ambalajelor de carton pe piață conexe, piața ambalajelor de plastic, unde activa societatea
absorbită Sidel, prin apelarea la tehnica prestațiilor cuplate a prețurilor de ruinare și a
sistemelor de rabaturi. Tribunalul de primă instanță și Curtea de justiție au reținut faptul că
este necesară în anumite situații blocarea concentrărilor conglomerate, dar au stabilit și criterii
riguroase în ceea ce privește identificarea riscului concurențial constant în strămutarea poziții
dominante deținute de una dintre întreprinderile participante la o piață conexe, unde este
prezentă cealaltă întreprindere participantă la operațiunea de concentrare. Curtea a reținut că
în vederea sancționării operațiunii de concentrare Comisia trebuie să aducă probe solide care
sa susțina existența sau caracterul potențial și real al constrângerilor concurențiale . In cazul
concentrărilor conglomerate, Curtea impune efectuarea de către Comisie a unei analize mai
complexe. Lipsa dovedirii posibilității de strămutare a poziției dominante de către Tetra
Laval, ulterior recurgerii la operațiunea de concentrare, a constituit și motivul principal al
anulării deciziei Comisiei de către CJUE.

Concentrarile orizontale vs cele verticale.

Operațiunile de concentrare economică pot să genereze efecte atât orizontale, cat și efecte
neorizontale.
Concentrările Neorizontale, față de cele orizontale, sunt mai puțin susceptibile să ridice
obstacole semnificative în calea concurenției efective . Spre deosebire de cele orizontale, cele
verticale sau conglomerate nu determină dispariția concurenței directe dintre firmele care
participă la concentrare pe aceeași piață relevantă. Prin urmare, principalul efect
anticoncurențial prezent în cazul concentrărilor orizontale este absent în cazul concentrărilor
verticale și conglomerate.
Concentrările orizontale sunt în măsură să conducă la creșterea cotei de piață a identității
create, ca urmare a combinări cotelor de piață deținute de către întreprinderile participante la
operațiune, aspect care poate avea ca efect creșterea prețurilor .
În cazul concentrărilor neorizontale, nu putem prezuma apariția unor astfel de efecte
anticoncurențiale, efectele concrete ale comportamentului depinzând de particularitățile
fiecarei tranzacții.
Deținerea unei poziții dominante de către una dintre întreprinderile participante la
concentrarea verticală sau conglomerate reprezintă o condiție obligatorie în cazul analizării
caracterului anticoncurențial al unor asemenea operațiuni de concentrare, alături de aplicarea
unor strategii de excludere a concurenților.
Concentrările verticale și conglomerate oferă posibilități importantE de creștere a eficienței
economice a întreprinderilor participante . o altă caracteristică a acestor concentrări este faptul
ca activitățile sau produsele societăților implicate sunt complementare.