Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ


SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE
RESURSE UMANE, GRUPA I

Comunicare și Redactare
Consecințele dependenței de alcool a părintelui asupra
comportamentului copilului

Profesori

Prof.univ. dr. CESIMA RUHINIȘ

Prof.univ. dr. CLAUDIA CÂMPEANU

Student

BĂRBIERU ANDREEA-ELENA

Ianuarie 2020
Această lucrare tratează un subiect mai rar întâlnit în literatură de specialitate, și anume
consecințele dependenței de alcool a părintelui asupra comportamentului copilului, respectiv
comportamentului agresiv. Lucrarea este structurată în trei părți. Acestea sunt: introducerea,
cuprinsul și concluziile.

În INTRODUCERE am specificat motivul pentru care a fost aleasă această tema și am


prezentat câteva date generale și specifice subiectului care se regăsesc în partea teoretică.
CUPRINSUL este alcătuit din trei capitole. În primul capitol este prezentat rolul familiei în
educarea și formarea personalității copilului și dependență de alcool ce caracterizează mediul
familial în studiul de față. Un alt aspect abordat în acest capitol este comportamentul agresiv,
cu referire specială la cel al copilului. Al doilea capitol cuprinde obiectivele și ipotezele
cercetării, cât și procedura de lucru. .

Prezentarea studiilor de caz s-a făcut având în vedere caracteristicile mediului familial
specifice fiecărui subiect, precum și profilul psihologic al acestuia, rezumat în funcție de
ipotezele stabilite. Lucrarea de față abordează o tematică mai rar întâlnită în literatură de
specialitate și anume influență pe care o are mediul familial în care părintele prezintă dependență
de alcool, în dezvoltarea comportamentului agresiv al copilului. Această tema a fost aleasă
datorită faptului că în literatură română de specialitate există studii și cercetări în ceea ce privește
consecințele dependenței de alcool la nivel individual, iar în condițiile sociale existente este o
tulburare tot mai des întâlnită, consumul excesiv de alcool extinzându-se tot mai mult și în
rândul tinerilor. De aceea nu trebuie neglijate consecințele pe care le are consumul excesiv de
alcool, nu numai asupra sănătății fizice și mentale, al echilibrului psihic al consumatorului, ci și
asupra întregului mediu căruia aparține acesta. Deci, nu este numai o problema individuală, ci
și o problema socială, dar care afectează în primul rând mediul cel mai apropiat individului
respectiv, și anume familia.

În cercetările realizate până în prezent după cum se va vedea și în partea teoretică, există
parerei pro și contra asupra influenței părinților în formarea personalității copilului. Unele păreri
susțin că un mediu familial în care se consumă cantități însemnate de alcool poate cauza
tulburări de conduită copilului, acesta imitând unele obiceiuri ale unuia dintre părinți, poate să
capete tulburări psihice. Alte păreri susțin că părinții exercită o influență minimă asupra
personalității copilului, în timp ce grupul de prieteni are o influență uriașă.

2
Influența părinților asupra copilului îmbracă două forme extrem de diferite. Copiii cărora
le sunt citite în mod regulat povești de către părinți, au un vocabular foarte dezvoltat, scoruri
înalte la testele de inteligență și note mari la școală (Gottfried-Fleming și Gotffried, 1998).
Părințîi care explică copiilor motivele pentru care le cer să ii asculte ajung să aibă copii mai
respectuoși și mai ascultători (Baumrind, 1967). Unul dintre cele mai importante exemple ale
puterii modelului parental este faptul că unii copii orfani din cauza războiului au reușit să
dobândească aptitudinilie sociale și intelectuale pe care nu reușiseră să le dezvolte până atunci
când au fost adoptați de familii suportive.

Părinții își influențează deseori copiii în caracteristicile lor comune. Astfel, dacă un
părinte este perceput de copil că afectuos, corect și talentat, și copilul presupune că și el posedă
una sau mai multe dintre aceste trăsături. Dimpotrivă, copilul care își consideră părintele nedrept
în aplicarea pedepselor, lipsit de talente, și se simte respins de acesta, se simte rușinat pentru că
presupune că și el are unele dintre aceste trăsături indezirabile (Jerome Kagan, 1998). În sprijinul
acestei ipoteze vine observația că toți copii se supără dacă cineva le critică familia. Sugestia lui
Harris, că părinții exercită o influență minimă asupra personalității și caracterului copiilor, în
timp ce grupul de prieteni are o influență uriașă, este subminată de două seturi de date. În primul
rând , prietenii nu au o influență prea mare până la vârstă de cinci sau șase ani, iar în al doilea
rând, copiii își aleg prieteni care le împărtășesc valorile și interesele.

Ambianța familială poate fi calmă sau plină de efervescență, amoritita sau agitat,
toleranță sau intoleranță, sensibilă sau insensibilă, la dorințele membrilor săi. Țînând seama de
aceste stări de spirit care domină relațiile dintre membrii familiei, avem climate familiale de
solidaritate sau de ostilitate și rivalitate, climate senine sau tensionale. Toate aceste forme se
datorează relațiilor dintre soți, relațîi ce alcătuiesc fondul ambianței în care se dezvoltă
personalitatea copilului. Mediul familial trebuie să ofere copilului un climatic favorabil
dezvoltării fizice, intelectuale și afective.

Satisfacerea nevoilor organice ale copilului îi asigura dezvoltarea fizică, instrucția și


educația îi asigura dezvoltarea intelectuală, iar relațiile normale cu mediul înconjurător în primul
rând cu cel familial ii asigura dezvoltarea echilibrată a afectivității. Necesitatea stabilității
ambianței a fost dezvăluită de cercetări ale psihologiei experimentale care au dovedit că
perturbările intervenite în elemente care stau la baza unor reflexe condiționate bine stabilite
declanșează adevărate nevroze. Instabilitatea ambianței materiale este mai puțin gravă că

3
instabilitatea afectivă, deoarce de această din urmă depinde atitudinea pe care copilul o va lua
mai târziu față de viață, față de ceialalti oameni. Cu toate divergențele de păreri in problema
relației dintre dezorganizarea căminului și deviațiile comportamentale ale copilului, un lucru
este cert: cu cât crest mai mult numărul căminelor a căror unitate se clatină sau se distruge, cu
atât crește mai mult numărul copiilor al căror echilibru fizic și psihic se tulbură.

Exemplul este o cale de educație care are funcția de a face înțelese cunoștințele expuse
teoretic, pe plan educativ și care urmărește nu numai că principiile, normele să fie înțelese, ci și
că ele să determine atitudini, să ducă la formarea deprinderilor. Baza psihologică a exemplului
o constituie imitația. Influența educativă a familiei cu ajutorul exemplelor este cu atât mai
puternică cu cât copilul este mai atașat afectiv de membrii acestuia și cu cât unitatea familiei
este mai puternică. În familiile dezorganizate sau conflictuale copilul este lipsit de atmosferea
caldă și sigură a unui cămin fericit, iar exemplele nu mai pot constitui un mijloc de educație,
datorită conținutului lor negativ, și lipsei de autoritate a părinților aflați în această situație. De
la o anumită vârstă, alegerea modelului se face în mod selectiv fiind determinată de structura
etico-intelectuală a persoanei, la a cărei formare au contribuit foarte mulți factori educativi. Din
această cauza, însuși alegerea unui anumit model constituie un fel de diagnostic al personalității.

Caracterul concret, intuitiv al exemplului, face din el cel mai potrivit mijloc de educație
în primii ani ai copilăriei. Copii până la trei ani nu pot înțelege pe cale rațională ceea ce se
petrece în jurul lor, exemplul constituind la această vârstă mijlocul principal al educației. Între
6-11 ani se trece treptat la imitația selectivă, copilul tinzând spre însușirea unor calități interioare
ale personalității adulților prin imitarea însușirilor și comportarilor care consideră că merită să
fie imitate. Cea mai sensibilă la influențe rămâne însă perioada preadolescenței, simțul critic
foarte dezvoltat la această vârstă nefiind sprijinit de concepții și convingeri precise, adevărată
valoare a lucrurilor, oamenilor și faptelor scapandu-i acestuia din lipsa de experiență.
Adolescentul observă viață în mod critic, în luminca concepțiilor pe care și le-a însușit până la
această vârstă, exemplele fiind selectate cu grijă, faptele cântărite înainte de a fi apreciate valori.
Această nu exclude primejdia unor influențe negative din cauze a două tendințe caracteristice
acestei vârste: tendința de a idealiza și de a se pune în evidență.

4
În concluzie, această lucrare este o încercare de a clarifica influență pe care o are mediul
familial în care părintele este dependent de alcool, asupra comportamentului copilului, în timp;
mai specific, dacă influențează dezvoltarea unui comportament agresiv al acestuia.

Copiii care trăiesc în medii familiale similare, dovedit și în cazul fraților, în care părintele
este alcoolic și care sunt caracterizate prin stări tensionale, lipsa de înțelegere și afectivitate,
neputina de oferi un model pozitiv și lipsa de interes pentru educația și supravegherea copilului
din partea tatălui nu dezvoltă toți un comportament agresiv. Afectarea emoțională a copiilor este
selectivă, un astfel de mediu influențând unul dintre copii, cel mai vulnerabil la frustrare.

Prin urmare, nu putem generaliza, spunând că mediul familial în care părintele este
alcoolic conduce la dezvoltarea comportamentului agresiv al copilului, acest fapt depinzând de
toleranță la frustrare și de mediul social la care se raportează în timp copilul; dar putem
conluziona că un astfel de mediun prezintă un risc în dezvoltarea acestui comportament.

Bibliografie

5
S.Chelcea(1998), Dictionar de psihosociologie, Ed. INI, Bucuresti.

H.Eysenck, M.Eysenck(2000), Descifrarea comportamentului uman, Ed. Teora, Bucuresti.

P.Ilut(2005), Psihosociologia si antropologia familiei, Ed. Teora, Bucuresti.

I.Mihailescu(2000), Sociologie generala, Ed. Universitatii, Bucuresti.

E.Batranu(1980), Educatia in familie, Ed. Politica, Bucuresti.

A.Neculau(1996), Psihologie Sociala, Ed. Polirom, Iasi.

N.Mitrofan(1996), Agresivitatea, Ed. Polirom, Iasi.

R.Feldman(1985), Social Psichology, McGraw-Hill INC.

M.Cajal(1975), Educarea copilului in familie, Ed. Medicala, Bucuresti.

M.Voinea(1993), Sociologia familiei, Ed. TuB, Bucuresti