Domnul de Roua

Anul V, număr comemorativ, ian.-dec.
2020 Domnul de Rou[ 1
NICU VINTILĂ-SIGIBIDA
ADIO ȘI PE CURÂND,
D-le PROFESOR,
DUMITRU BOTAR
Cu melancolia clipei de față în suflet, ne luăm în comportarea și în îngăduința sa față de noi care
un îndurerat rămas bun, îl omagiem si îl conducem i-am sorbit cu atenție cuvintele pline de înțelesuri și
pe ultimul său drum pe cel care ne-a fost, pentru unii, experiență de viață pe care ni le risipea cu altruism.
un onorabil coleg iar pentru alții un apropiat prieten, Știu, pentru că mi-ai spus-o de câteva ori, că îți
pe omul, pe profesorul, Dumitru Botar, care a închis displace să fii scos în evidență îndemnându-mă să
ochii pentru totdeauna, fără să fi avut satisfacția că a accept ca trecerea ta prin viață și din viață în viața
dăruit societății si familiei, tot ceea ce a acumulat ca ce va fi să fie eternă, să se facă cu demnitate și fără
bogăție de idei, sentimente, experiență si cultură. pompă, fără fastul ce ți s-ar fi cuvenit.
Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea zugrăvi Am respectat parțial această dorință în ultimele
valoarea ilustrului încetat din viată, om de o franchețe luni dar în lungile noastre discuții am reușit să smulg
rară, curat ca apa de stâncă, împărtășind tuturor o serie de informații biografice fără să percepi și pe
din convingerile sale profesionale si de credință, cu care le-am întipărit în propria-mi memorie, informații
înțelepciunea bătrânilor care ne sunt dragi pentru că care vor rămâne de-a pururi și cei care pot să le
ne dau totul fără să retină nimic pentru ei. completeze, ar face un act de mare cuvioșie și respect
La moartea unui asemenea om legendă, care s-a pentru memoria ta.
prăbușit ca un coșmar peste inimile noastre, singură Prea scumpe al meu și al nostru confrate și
tăcerea, expresie supremă a durerii, ar trebui să-l prieten, numai tu care m-ai cunoscut bine zi de zi în
însoțească până la mormânt și dincolo de el. cei 20 de ani de activitate neîntreruptă în cenacluri
Îngăduit să-mi fie totuși, mie, să-mi iau rămas literare, epigramatice și de cultură în Caracal dar cu
bun mai amplu de la ilustrul nostru dispărut, inimă precădere în Craiova, cât și ca interlocutor, ai fi putut
nobilă și spirit afectiv, bucuria sufletelor noastre, să simți cât îmi este de greu să scriu, să vorbesc în
această mare umbră sfântă, împreună cu care am trăit această împrejurare, dar îndemnat de trista și sfânta
cu toții, neliniștea veacului recent încheiat și începutul îndatorire care îmi revine de a-ți evoca personalitatea,
veacului nou, al douăzeci și unu-lea, mai înainte ca îndatorire de la care nu-mi era îngăduit să dezertez,
pământul să acopere puținul care a mai rămas din el credincios înțelegerii dintre noi, stabilită cu mulți ani
și înainte ca el să dispară în criptă cu gloria sa, uitat și în urmă, voi fi cât mai concis pentru a nu-ți deranja
totodată nepieritor. dorința de a pleca dintre noi fără prea mult fast.
Născut la jumătatea veacului trecut, pe 27 mai Acum când marea carte a vieții tale s-a închis
1945, împlinind de curând venerabila vârstă de și peste mormântul tău va coborî tăcerea și liniștea
00 de ani, cel căruia îi cinstim memoria cu evlavie împăcării și când împăcat cu tragicul tău destin pe care
și respect, ne-a fost un apropiat părinte, un patriarh l-ai acceptat încă de la naștere, în loc să te bucuri de
2 Domnul de Rou[ Anul V, număr comemorativ, ian.-dec. 2020
vremea prietenoasă a acestei ultime ierni, a crăciunului alături la bine și la greu, ne-am prefăcut unul altuia
pe care întotdeauna l-ai așteptat cu evlavie, a noului an tânguirile în veselie și am fost pe rând unul pentru
și de miracolele timpului, ai închis ochii și ai dispărut altul stânca ocrotitoare la adăpostul la care ne-am
pentru totdeauna din casa ta, trecând în eternitate așa găsit liniștea în vremuri zbuciumate, împotriva celor
cum noaptea trece luând cu ea stelele, îmi îngădui și care au vrut să ne facă bust rupându-ne picioarele.
eu să particip cu respectul cuvenit, să dau mărturie Întotdeauna aveai atâtea să-mi dai, iar eu prea puține
pentru veșnica și cutremurătoarea ta dispariție, să să-ți ofer în schimb, am plecat cel dintâi și nu m-am
risipesc cuvinte triste aducându-ți proslăvire, să mă priceput cum să fac să mai rămân.”
închin ție cu supunere și înainte de ultimul rămas bun Ți-ai repetat mereu aceste gânduri în cugetul tău
premergător eternei despărțiri, să-ți aduc cel mai de însingurat.
pe urmă, cel mai adevărat și cel mai meritat omagiu, Ai trecut prin viață în tăcere ca tot ce e măreț
căci de-acum încolo, zadarnic, în fund de cimitir, în și cu prudență ca tot ce e înțelept, cu fruntea arsă de
amintiri și în mlaștina îndoielii, mâhnit voi scormoni. coroana pe care ai fost silit să o porți și ai plecat din
Te-ai stins demn cum demn ai și trăit în casa ta viață tăcut și cu demnitatea eroului care cade împăcat
și ai plecat pe drumul pe care toți pământenii se duc, la datorie.
trecând din timp în eternitate, în locul iadului de pe Pentru cei care nu te-au cunoscut bine, am să
pământ preferând gloria vieții veșnice. mai spun eu că, în ciuda uneori a aparențelor n-ai avut
Cu slabele tale forțe omenești n-ai putut să te niciodată optimismul simplist al celui care, scriind pe
împotrivești voinței divine, care, pentru a-și înmulți apă crede că face o operă durabilă, că ai fost nobil,
cetele îngerești te-a luat de lângă copilul și nepoata ta, bun, inimos, mărinimos și drept și că nu te-ai plâns
te-a smuls de lângă noi, să credem, însă, că Dumnezeu nimănui de relele care în mod fatal ți-au ieșit în cale.
știe ce face, deși în cazual tău s-a grăbit, putând să mai Deși ai strălucit prin inteligență, sârguință și,
amâne aducerea ta lângă el. în special, putere de muncă, ai fost deseori păcălit,
Am înțeles cât te-a încercat vârsta și suferințele uneori cu bună știință, consolându-te de fiecare dată
inerente vârstei, care în cele din urmă te-au învins, cu gândul că tot omul trebuie să-și dea obolul de
dacă la ultima noastră întâlnire te-au adus în stare să- naivitate pe lumea asta, dar trăgând folos din toate
mi spui:” Mă doare gândul trist că n-am să mai exist, înfrângerile, mai mult decât alții din victoriile lor.
dar nu mai vreau decât un pic de liniște și foarte puțin Nu ți-ai dezamăgit și nu ți-ai părăsit prietenii
pământ. Am îndurat, am trudit, poate am și plâns de altădată sau mai recenți și nici dușmanilor nu le-
uneori la nedreptățile vieții, dar acum nu mai vreau ai devenit ostil, căci nevrând răul pentru tine, nu l-ai
decât să mă odihnesc.” dorit nici altora.
Odihnește-te în pace omule bun și sfânt. Blând, afectiv, romantic și bun, forța ta de
Eu, care te-am cunoscut bine, acum când te- totdeauna a fost arta de ați face prieteni, în care ai
ai avântat în eternitate și ai trecut sub ocrotirea excelat, având, mereu în tine dorința de a fi agreabil,
întunericului și a liniștii, cutez să spun că n-ai făcut de a trăi în raporturi bune cu oamenii de orice fel, în
decât bine, pe care l-ai împărțit cu amândouă mâinile permanență atent la bătăile inimii semenilor tăi și ți-a
ca pe pâine, fără ca vreodată să-ți pierzi răbdarea și fost plăcut să știi, că mereu cineva are nevoie de tine,
fără să fi fost prea sever. de sfatul tău, de înțelegerea ta.
Ai coborât de pe colina generației tale de înțelepți Ai dat din ființa ta tot ce alții ar lua, fără să ceri
cu care ai urcat treptele afirmării, împuținând numărul sau să aștepți ceva în schimb, ai dăruit chiar și numai
acestei generații cu o cifră imensă prin durerea și prin prezența ta fericire altora.
apăsarea ei, după ce, domol din fire dar puternic, ți- Prin faptele și activitatea ta ți-ai scris cu forță
ai ridicat un monument de virtute, afirmându-te prin biografia, lipsit de orice trufie, încrustându-te adânc
simplitatea cinstită a gândurilor, prin curajul faptelor, în memoria celor care te-au cunoscut.
prin dragostea față de profesie și ca om al datoriei Pentru tine toate ceasurile s-au oprit și bați la ușa
împlinite, înainte de a te retrage în nimicul din care veșniciei, pentru noi, fostele drumuri spre casa ta se
ai ieșit, să te convingi cât doare tristețea deprimantă a vor schimba în pelerinaj la locul tău de veșnică odihnă,
singurătății în mijlocul mulțimii, pentru că în scurtul unde vor veni să se reculeagă toți cei care admiră
drum al căsniciei tale, răsturnând legile aritmeticii, răbdarea, bunătatea, truda anonimă și prudența, forța
deși erați doi, ați fost ca unul singur. și inteligența.
” Ai fost una cu mine, am fost unu cu tine, am fost Bunule Mitică Botar, mulți am învățat de la tine
Anul V, număr comemorativ, ian.-dec. 2020 Domnul de Rou[ 3
că fericirea e o cotă parte din binele pe care-l facem, pământului plin de morminte și cu păduri de cruci,
că omul este mare nu prin naștere, avere sau prin al alăturându-te celor reduși doar la țărână și cu secole
său nume, ci prin fapte bune, că e mai bine să înduri de moarte și de uitare peste ei, cuget eu că atunci când
decât să săvârșești o nedreptate, că vorba spusă tare se cerul a venit să-ți ia înapoi ce ți-a împrumutat, tu ai
aude, dar că cea șoptită se înțelege, sau că vorba bună putut să spui cu fruntea sus:
deși prețuiește mai mult, nu costă nimic, că familia ”Primește sufletul meu mai bun decât mi l-ai
este cea mai sigură citadelă a individului, prima și cea încredințat” iar nouă ne prilejuiește să gândim:” Ce
mai complexă școală a sa ,că meseria e meserie, dar că suflet mare înapoiat-u-s-a la cer, ce inimă a încetat să
ce rămâne după om tot viață trebuie să fie, sau că omul mai bată.”
nu moare de tot și că trăiește prin ceea ce lasă în urmă, Ca orice om, n-ai fost nici tu scutit de clevetiri
cu gândul desigur la copii și nepoții săi. mărunte, din partea celor care te-au privit ca orbii,
Dragostea, grijile, eforturile și renumele cinstit pentru că totdeauna ceea ce este mare se vede atacat
pe care ți le datorează și care se regăsesc în ei ți de inteligențele mărunte, dar, neștiutor de rău, prins
le vor răsplăti proiectându-ți amintirea în viitor, în capcană de preocupările tale, păstrându-ți mintea
transformând în cotidian fapte de excepție, trăind și ei când alții n-o mai aveau și crezând în tine când ei nu
frumos și demn, respectându-și familia și iubindu-și credeau, te-ai ținut bine în vremuri grele, ca să te poți
prietenii și colegii ca și pe tine și neuitând că părinte bucura de cele bune, pe care nu le-ai mai apucat.
și bunic ca tine nu mai găsesc și că îți rămân îndatorați Să spunem, deci, că și fruntea ta a fost încununată
mai mult decât ți-ar fi putut plăti vreodată. cu spini.
Să nu-și uite rădăcinile pentru că de fapt ele Este parcă făcut să ne dăm seama de valoarea
durează mai mult decât florile. unui om abia după ce îl pierdem, ca și în cazul tău, dar
Să ai parte de laude și amintire pentru tot ce ai oare te plângem cu adevărat pe tine care ai încetat să
făcut bun și util, ca și pentru faptul că deși nu ai avut exiști, sau ne plângem de fapt pe noi, care am rămas
nevoie de nimeni, ai fost prietenul tuturor, gândind că fără tine.
raza de soare care te încălzea pe tine, nu slăbea cu Grea întrebare.
nimic, dacă la ea se încălzea și altul. Născut pentru a fi și tu nefericit ca tot omul,
Ai uitat răul, dar binele nicicând și te-ai ținut osândit din leagăn la o experiență prea scurtă și
departe de orice nedreptate. complicată, îți vei găsi odihna cea mare sub lespedea
Ai știut să mânuiești cu dibăcie minunata dar rece care-ți va acoperi mormântul, ultimul azil al
dificila artă a prieteniei, trăind între oameni, cu ei și nefericirii tale, departe de locurile copilăriei, unde
pentru ei, fiindcă ai înțeles că în lumea asta, pe care pentru întâia oară ai zărit lumina cenușie a primei
tu ai părăsit-o pentru totdeauna, puține lucruri se pot dimineți, unde pentru prima dată ai tras în piept aerul
face de unul singur. dătător de viață, departe de glia unde ai zărit întâiul
Ce se mai poate spune de un soț, tată, bunic, soare și care pentru tine a reprezentat întotdeauna
prieten, sfătuitor și om desăvârșit, care a lăsat urme partea terestră a paradisului și facă cerul ca cei care
nepieritoare, fiind în același timp mare, simplu și rămân după tine, să nu-și reproșeze vreodată, prea
bun, decât că măsura pe care o avem pentru bunătatea rarele flori aduse la cimitir.
omenească se dovedește prea mică pentru el și că a Urmașilor tăi le spun:
fost o fericire să-i fim contemporani și să ne bucurăm Despărțirea de tatăl și bunicul vostru este una din
de prietenia lui. durerile mari, surde, solemne și sfinte, pe care trebuie
Omule bun ce ai fost, ochii tăi care au cuprins să le suporți și să le învingi singur, să vă întristați de
zarea și lumea toată se odihnesc acum pentru moartea lui, dar s-o faceți într-un chip demn de el, să
totdeauna, ei nu vor mai vedea nici strălucitorul astru, fie și asta una din cele mai sfinte zile din calendarul
nici depărtatele stele, închiși fiind pentru vecie de vostru, până ieri îl mai aveați aici pe pământ pe bunul
moarte, acest subiect al spaimei universale și dintre blândul și puternicul vostru înaintaș, începând de
toate nenorocirile cea mai de fără leac, care ți-a umplut astăzi aveți un înger în altă parte, care acolo sus vă
de întristare viața de toate zilele în ultimii ani. iubește în continuare și vă protejează.
Te-ai retras până ai ajuns într-un loc de unde nu Eu pot depune mărturie cât de mult și-a iubit
te mai poți întoarce. profesorul Botar copilul și nepoata și câte sacrificii
Acum în ceasul despărțirii, înainte de a te așeza a făcut pentru ei câte a suportat și îndurat numai și
în lăcașul de veșnică odihnă din bezna adâncă a numai să le fie viața mai agreabilă.
Îngenuncheați și udați cu lacrimi fierbinți care te-au cunoscut și care te vor păstra în lada de
aceste relicve sfinte, sărutați-i mâna cu recunoștință zestre a sufletului lor, înainte de a ne lua îndureratul,
și întrebați-l de vă poate ierta, dar puneți-vă surdină definitivul rămas bun de la tine, îți propunem o ultimă
coardelor inimii și învățați să plângeți pe dinăuntru, împăcare, chiar dacă n-a existat vreodată o vrajbă
fără glas, însă chivernisiți-vă și plânsul pentru că adevărată între noi, ce-avem de iertat să ne iertăm în
viața e lungă și grea și voi sunteți abia la începutul ei. gând și ce-avem de uitat să uităm plângând.
În lupta cu timpul nu veți înceta să vă iubiți Împreună cu familia ta greu încercată, cu
tatăl, bunicul, vă veți ruga pentru el, dar veți aștepta prietenii, cu colegii, foștii colaboratori, cunoștințe
zadarnic împăcarea cu marea asta de nesiguranță care apropiate și alți frați de suferință necunoscuți, pentru
se cheamă viață și care pentru noi toți ,în loc de triumf, care plecarea ta din viață ”nu-i moarte ci nemurire”
se termină cu înfrângere și doliu. și pentru care vei continua ”a fi prin a nu fi”, ne vom
Să vă gândiți că în lut ascuns ca o comoară, din aminti de marele zăcământ de generozitate, optimism,
noua lui viață de dincolo de viață ,suspin și lumină vă seninătate și fidelitate care s-a aflat în tine, de sufletul
va fi, fericire vă va dărui și vă va aminti mereu celor tău ales, aflat acum pe calea spre locul păcii depline,
mici : ”Să nu uitați că existența voastră o prelungește de unde nimeni nu s-a întors.
pe a mea, să vă cultivați destoinicia și înțelepciunea În fine, acum când soarta ți-e împlinită și pentru
moștenite din străbuni, să cereți providenței, fără tine mâine nu va mai deveni niciodată azi, aici în casa
voia căreia nimic nu se poate înfăptui, să vă dea spirit Domnului, ne închinăm, cu respect și venerație, în
luminat și prevăzător și să creșteți curați ca lacrima fața rămășițelor trupești ale omului care s-a aflat în
și frumoși ca o bucurie, în viața voastră să nu fie alt tine, ne luăm rămas bun fără să fluturăm din batiste, îți
anotimp decât primăvara, altă vârstă decât tinerețea și închinăm un ultim și pios omagiu, depunem o floare la
alte lacrimi decât de bucurie” iar celor vârstnici:” Să căpătâiul tău, aprindem o candelă care să-ți lumineze
aveți parte de nervi de oțel și hotarâre de fier, pentru calea în noaptea infinită și îți spunem la revedere, pe
că stima care se acordă oamenilor se măsoară după mâine, la anul sau în curând, dincolo de mormânt.
dificultățile depășite și să vă fie încununată de izbândă Dar, dacă, unde, cum și când ne vom întâlni, sunt
fiecare din zilele voastre, slujind ca și până acum, lucruri scrise într-o carte pe care eu nu am citit-o încă.
binele, frumosul și adevărul. Fiți bravi, credincioși, Atât eu, cât și cei care te-au respectat și apreciat,
curați, țineți minte dorințele mele, nimic să nu le urmașii care te-au iubit, te asigurăm de eternul nostru
șteargă din inimile voastre.” devotament și îți dorim să fii binecuvântat, tu care ne-
Prea iubite, fost, Dumitru Botar, acum când ai fost binecuvântare și să mă ierți că mi-e prea sărac
pentru totdeauna tu ai tăcut, când graiul tău dulce pe cuvântul, față de ceea ce simt pentru tine și că ți-am
veci este mut, când pe chipul tău s-a așternut liniștea închinat această smerită dar neizbutită lucrare, ca și
marelui somn și părăsești aceste locuri, unde n-ai pentru faptul că deși în repetate rânduri ți-am auzit
găsit strălucirea pe care ai căutat-o, ba, dimpotrivă, glasul lăuntric. Odihnește-te în pace coleg și prieten
ai răbdat și ai sorbit până la fund paharul deziluziilor drag, să-ți fie țărâna mai ușoară decât i-ai fost tu ei și
și mulți oameni răi te-au încununat cu spini și ți- veșnică amintirea.
au agățat la gât coliere din pietre de pavaj, îți cer Acum când aripa neagră a morții a făcut întuneric
iertare ca supraviețuitor, încă, deoarece n-am reușit să în cerurile noastre, știm că nu te vei mai întoarce la
intervin pentru ați îndeplini dorința de a fi condus la noi, dar vom veni noi la tine, așa că nu ne pierdem
locul de veci fără alai și fast, în anonimat și liniște speranța de a te reîntâlni în drumul nostru spre infinit,
desăvârșită, fără ca cineva să suspine în urma ta și fără pentru că, lângă tine, ori și ce ar fi, noapte sau zi, vrem
ca vre-o lacrimă să-nflorească în ochii cuiva deoarece, să fim și când n-om fi.
și asta nu este scuza mea, familia, urmașii tăi au avut Să te ierte Dumnezeu și să-ți aștearnă liniștea
întâietate la ceremonie. eternă peste somnul tău.
Lăsând la o parte ceea ce n-a fost și ar fi putut să Recomandăm sufletul tău îndurării nețărmurite a
fie, acum când suferința grea și neiertătoare pe care Creatorului.
ai îndurat-o cu încăpățânată voință te-a cufundat din
nou în noaptea fără ecou, fără amintiri și fără bucurii, Cu deosebită considerație si aleasă prețuire, al
din care ai ieșit în ziua când te-ai născut, noi, cei față tău prieten în cei două zeci de ani și pe vecie,
de care bunătatea ta nu poate fi descrisă în cuvinte, Nicu Vintilă-Sigibida,
asigurându-te de stima și amintirea neștearsă, a celor din Romanațiul tău de suflet.
PROF. FLORIAN
PETRESCU
TE-AI DUS
PE-O ARIPĂ
DE GÂND,
PRIETEN VEȘNIC.
Am participat la slujba de priveghi și de iertare noastre, ceea ce lăsăm urmașilor, sunt chiar temeliile
a păcatelor pentru iubitul nostru coleg și prieten, pe care ne sprijinim.
profesorul Dumitru Botar, plecat dintre noi după o Și viața noastră de zi cu zi se mută treptat și
îndelungată și grea suferință. se așază strat după strat în edificiul vieții noastre
Mă supun dorințelor dvs. pentru a exprima viitoare.
regretele noastre profunde și pentru a transmite Dumitru Botar a avut o viață care s-a apropiat
condoleanțe familiei atât de greu încercate prin de limita ei superioară, nedrept și fără nici o noimă
pierderea unui soț, tată și bunic devotat și iubitor. scurtată.
Dar prin emoția puternică ce se revarsă din De ce să ne părăsească în puterea vârstei sale
inimile noastre îndurerate aducem, totodată, un ultim un om atât de bun, de curat sufletește, de leal și de
omagiu aceluia care, prin valoarea sa profesională loial, a cărui întreagă forță de viață și credință și
și umană, a contribuit în mod esențial, nu de puține le-a dăruit slujirii binelui public al acestui tărâm
ori, timp de peste 40 de ani la afirmarea trecutului romanațean pentru care a trudit și ale cărui interese
istoric al ținutului romanaților, le-a așezat mereu deasupra propriilor dorințe și
La trecerea sa în eternitate, un om lasă după nevoi?
sine amintirile vieții și faptelor sale în mintea și în Căci, Dumitru Botar a fost un adevărat truditor.
sufletul celor care l-au cunoscut-familie, prieteni, Unul care nu urmărea să demonstreze nimic
colegi. nimănui ci doar să-și facă în mod exemplar, până la
Toate aceste amintiri, însă, sunt, o dată cu sfârșitul zilei, datoria pe care și-o asumase.
petrecerea anilor, perisabile și trecătoare, durata lor Unul care nu aștepta recompense sau onoruri
fiind legată de natura efemeră și pieritoare a fiecăruia publice.
dintre noi cei care mai rămânem aici un timp și care Un OM pur și simplu, smerit și lipsit de
putem depune mărturie pentru faptele aceluia care orice vanități umane, care trăia în mod autentic
se săvârșește din viață și trece în nemurire. imperativul categoric al slujirii și al îndeplinirii
Dar faptele care zidesc temelii de cunoaștere datoriei.
cu care ne împletim viața noastră de zi cu zi nu pier Nu am cunoscut în acest colț de Românie nici
definitiv. un alt om care să facă zi de zi, de la primul ceas
Ele sunt mult mai durabile, poate chiar al dimineții și până târziu în noapte, din prima zi
nepieritoare, căci întotdeauna, rezultatele acțiunilor a săptămânii și până la capătul ei, lună de lună, an
de an, din nou și din nou, fără să pregete, fără să se lamenta, fără a se văicări, fără a cerși îndurare sau
plângă, sau să judece pe alții care nu țineau pasul ajutor, murind în liniște cu resemnare.
cu el-să facă, așadar, din munca sa zilnică o religie. M-a frapat simplitatea, smerenia, profunzimea
Trudă, datorie, rezistență stoică-toate acestea și concretețea gândurilor sale despre un atare final al
au, pentru cei mai mulți dintre noi, o conotație vieții pe care a iubit-o cu toată ființa lui îndepărtând
dramatică sau negativă, nu și pentru prietenul și spre infinit orice posibilă scurtare a vieții pământene.
colegul meu Dumitru Botar. Cum era posibil, m-am întrebat, ca un om atât
Pentru mine omul Botar a fost, poate unul din rezistent, care-în mod firesc-ar mai fi avut un drum
singurii oameni pe care i-am cunoscut și cu care am suficient de lung de parcurs în viața sa, să gândească
împărtășit clipele multor zile ale vieților noastre, atât de adevărat și atât de adânc această ultimă și
timp de zeci de ani și care mi-a arătat pe viu ceea supremă taină pentru noi-eternitatea morții?
ce nu credeam că există decât în cărțile abstracte Acum, din păcate, am priceput.
și lipsite de viață ale filosofiei morale-datoria Pot afirma în fața dvs., a tuturor, că am avut
împlinită și nu fericirea este scopul ultim al vieții bucuria și șansa de a-l cunoaște direct pe profesorul
exemplare moral. Iar dacă faci ceea ce trebuie, nu Botar, Mitică, așa cum îl alintau unii prieteni și
pentru a primi onoruri ci doar pentru că așa se cade de a fi lucrat cu el o perioadă de timp suficient de
sau așa trebuie, atunci ajungi să fii implicat cu tine lungă, căci am cunoscut, în el, un om curat și loial,
însuți și în cele din urmă satisfăcut. cu un puternic sentiment al dreptății, nevindicativă,
Privită astfel, viața prietenului meu, deși relativ echilibrat și fără să se grăbească să judece sau să
scurtă, a fost, fără nici o exagerare și fără îndoială, rănească cu vorbe grele, cu umor și ironie blândă,
plină de noimă, exemplară și pilduitoare. just plasată, atunci când putea să ne descrețească
Pentru familie și pentru cei care-ți sunt frunțile.
apropiați, rămâne, în urma trecerii tale în eternitate, Tocmai de aceea, îi port în mine, deopotrivă,
amintirea faptelor vieții de fiecare zi, de cele mai o recunoștință pe care am datoria să o mărturisesc
multe ori, cu farmecul lor inefabil, cu nostalgia în mod public, dar și amintirea de neșters a unui
clipelor de bucurie, iubire și tandrețe, clipe care nu om deopotrivă de blând, cumpătat și înțelept,
se pot povesti, dar pe care le simțim și le prețuim ca dedicat și devotat, a unui om cu un farmec aparte
fiind comoara adâncă din sufletele noastre. și cu un deosebit simț și cult al prieteniei, în acel
Pentru comunitatea locală în care te-ai consacrat sens superior pe care Aristotel,marele filosof
și căreia i-ai oferit roadele a câtorva sute de mii de al antichității grecești, îl conferă acestei relații
ore de muncă susținută, rămân faptele vieții tale. profund esențial umane, atunci când ea se bazează
Una dintre ultimele amintiri cu amicul Botar, pe afinitățile care izvorăsc din virtute.
pe care o port cu mine în suflet, este o discuție avută Profesorul Dumitru Botar a trăit o viață plină
cu câteva zile înainte ca el să se retragă, fiindu-i din de cu toate cele pământești și în special spirituale,
ce în ce mai greu să admită că poate fi bolnav și pe care a închinat-o familiei și colțului de pământ al
chiar atât de grav, fiindu-i de acum, din ce în ce mai romanațiului, el ne părăsește atunci când mai avea
greu să țină piept asaltului necruțător al bolii. atâtea să ofere familiei sale și nouă tuturor, colegilor
Regret, acum, că nu am notat atunci exact și colaboratorilor săi.
cuvintele care au produs asupra mea o impresie atât Lasă prin plecarea lui dintre noi, un gol greu
de durabilă, dar poate că așa și trebuia să rămână de umplut în inimile noastre și în sufletele noastre,
acea amintire în mintea și sufletul meu: foarte vagă celor care l-am prețuit atât de mult și pe care el,
și nebuloasă, deși cât se poate de puternică, căci- însuși, i-a prețuit la fel de mult.
de neînțeles pentru mine acel moment-profesorul Îi vom păstra, mulți ani de acum înainte, o
Botar ar fi vrut să vorbim despre moarte, el care cu amintire vie și luminoasă, amintirea unui om bun și
o voință de fier a exclus din relațiile lui cu prietenii cald, a unui prieten loial și coleg devotat.
acest subiect îngrozitor, având față de cei mulți acel Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza
comportament pe care îl au toate mamiferele atunci sa, iar noi să-l pomenim și să-i păstrăm, vie și
când li se apropie sfârșitul vieții, se retrag din viața neștearsă amintirea.
activă undeva în așteptarea evenimentului fără a se Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze alături de el.
DAN LUPESCU
DUMITRU BOTAR.
Strănepot al lui Iancu Jianu.
Semănător de Lumină.
Promotor al conștiinței și
demnității civic-naționale
…„Era un bărbat chipeș, avea aer de boier și la tatăl său Iosif (nume biblic, soțul pământean al
intelectual, inspira încredere.”. Exact așa îl putem Maicii Domnului: Maria). Rezonanțe transilvane,
defini și evoca pe Dumitru I. Botar, adică – nemijlocit dar și de Țară Sfântă, avu numele de botez al tatălui
– prin cuvintele prin care el însuși a creionat portretul său, Iosif , cel ce descifrase tainele ezoterice ale
ultra-sintetic al avocatului Alecu Constantinescu, cel îmblânzirii faliilor de lut și stâncă, din care - ca
ce, acum 125 de ani, a ctitorit celebrul său Conac de
miner - hipnotiza, printr-o pedagogie moștenită de
la Grojdibodu, pe valea magnifică a Dunării, nu prea
departe de Corabia, Izbiceni ori Izlaz. la strămoșii noștri, pelasgi, agatârși, daci, geți și
Fire scormonitoare, mistuit de daimonul traci, hipnotiza filoanele de aur și argint, de antracit
cunoașterii și al cuvântului scris, mai tare, poate, și andezit, de câte și mai câte alte bogății neasemuite
decât bronzul monumentelor de for public -, de ale solului matusalemic al spațiului românesc.
nu s-ar fi grăbit atât de tare să scape de chingile Descifrase tatăl Iosif aceste taine maieutice și i
efemerului trup de humă și de carcera păcatelor le transmisese fiului său: Dumitru Botar.
telurice, ar fi împlinit, la 27 mai 2020, frumoasa, Iar setea mistuitor-mântuitoare de a descoperi
zvelta și săgetătoarea vârstă de 75 de ani. și de a forja – la focul spiritului creator, al dorului
N-a fost să fie așa. Trinitatea Divină s-a îndurat fără de sațiu și al dragostei fierbinți pentru glia
să-i curme încercările de pe planeta deșertăciunilor. dintotdeauna a neamului nostru -, de a căuta, a
După ce i-a oferit șansa de a se lepăda de cât mai descoperi și a forja chintesența cuvântului magic
multe deșertăciuni ale corpului de țărână, pentru o moșteni și o perpetuă Dumitru de la maica sa,
a trece, ușor ca un fluture angelic, prin porțile cu nume ce ne duce cu gândul la uriaș-luminatul
văzduhului -, l-a înălțat în cerurile binecuvântate, Mitropolit Andrei Șaguna: Andreana Dozescu,
unde esența noastră, de Fii ai Luminii, se logodește prietenă a tărâmului slovelor scrise prin chiar
întru vecie cu Duhul Sfânt. profilul profesiei sale nobile, aceea de secretar-
Prinzând viață terestră din Scânteia Divină, dactilograf.
crescând întru iubire desăvârșită, după chipul În anii 1952-1963, protagonistul nostru de
și asemănarea Domnului -, prietenul și colegul acum a urmat cursurile școlilor primară, gimnazială
nostru din Caracal, Dumitru Botar, s-a afirmat, prin și liceală la celebrul „Ioniță Asan” din Caracal (copie
osteneli necenzurate de vreo îndoială sau reținere, fidelă, arhitectonică, a Liceului „Frații Buzești” din
înșiruite de-a lungul deceniilor, ca fiu de fală al Craiova, fondat la 1880).
Romanațiului. Duhul iconoclastului boiernaș Iancu Jianu,
A deprins vocația irefragabilă a pedagogului de devenit intempestiv haiduc de faimă legendară,
precum și acela al Domnului Tudor Vladimirescu tipărit, dar și altor profesii de evidentă deschidere
– pentru care „Patria este norodul (n.n. poporul), spre spiritul românesc profund;
iar nu tagma jefuitorilor!” – erau vii în capitala *Virgil Carianopol, studiu monografic, Ed.
județului Romanați, Caracal, și au rodit în sufletul, Didactică și Pedagogică, 1997;
în inima și în mintea copilului, apoi a adolescentului *Poveștile Caracalului – 2012; Conace din
Dumitru Botar chemarea neostoită de a-și căuta Romanați – 2015;
izvoarele, rădăcinile, obârșiile, pentru a afla De *Femei din Romanați – 2018.
unde venim, ca să aflăm Cine suntem și despicând,
în perspectiva viitorului, Încotro se cuvine să Pasionat epigramist, profesorul Dumitru Botar
mergem. a publicat, în 2015, anul când rotunjea frumoasa
În aura acestui context de vibrație profund vârstă de șapte de decenii, antologia intitulată
oltenească și, implicit, românească, Dumitru Botar chiar 70, în care a reunit, cu o exigență dusă la
s-a decis să-și aleagă pasiunea de o viață și calea extreme, cele mai izbutite catrene de profil, pe care,
sa de împlinire-desăvârșire, întru știință, dar și ca specie sau gen liric, G. Călinescu le numea, cu
întru arta tâlcuirii mileniilor. Dădu concurs, intră la malițiozitate, dar și cu peremptorie simpatie, drept
Facultatea de Istorie a Universității din București, „strănut literar”.
deveni licențiat al acesteia în anul 1969, după care Este obligatoriu să consemnăm că, de-a lungul
– conform seniorialei tradiții a timpurilor acelea – multor ani, Dumitru Botar și-a semnat creațiile din
reveni acasă, la Caracal, ca profesor în învățământul domeniul umoristic și satiric – cu care a fost prezent
preuniversitar. în peste 20 de antologii, dicționare și anuare de
Nu s-a rezumat însă la a fi doar profesor epigrame – cu pseudonimul TABOR, anagramă a
de istorie, director de liceu prestigios, inspector numelui său de familie: BOTAR.
școlar, întemeietor al Fundației de cultură patriotică
„Mărăști, Mărășești, Oituz” -, ci puse grumazul Strănepot, întru spirit, al haiducului Iancu
vânjos (și vârtos) la greul jug al ieșirii temerar- Jianu și al pandurului conducător de oaste Tudor
viforoase în Agora Cetății, al afirmării ca Învățător Vladimirescu -, Dumitru Botar s-a dovedit un fervent
al comunității din Romanați și orator pe teme de semănător de Lumină (în sufletele elevilor săi și ale
istorie, fascinante. auditorilor, inclusiv din sala somptuos-elegantă
A trecut și de această barieră, făcând pași pe a Teatrului „Ștefan Iordache” din Caracal), fiind,
nisipul eternității ca eseist, scriitor și istoriograf concomitent, un plin de har promotor al conștiinței
pentru care Țara înseamnă Muma dintâi, civice, al demnității naționale, al dragostei ardente
primordială, lăstărind din Baba Geea (de unde vine față de istoria Neamului nostru de opt-nouă ori
și numele străvechi al ținuturilor noastre: Geția), milenar.
iar Patria și Poporul înseamnă Neamul cel mare, al Patriot născut, ci nu făcut -, eroul însemnărilor
fiecăruia dintre noi. de față, Botar, a fost - în egală măsură -și va rămâne
A colaborat, cu inspirate și bine documentate în memoria urmașilor săi drept un binecuvântat
materiale, la reviste precum Ramuri, Magazin propovăduitor al armoniei și al concordiei între
istoric, Contemporanul, ori la cotidiane de mare oameni, comunități, popoare.
impact: Oltul, Românul, Cuvântul Libertății, Deviza noastră stră-stră-veche: Om. Pace.
Jurnalul de Romanați. Pace. Pace ! a rostit-o, tainic, zi de zi, și a servit-o
Bogată și diversă este paleta aparițiilor sale ca pe cauza cea mai înaltă a misiunii sale pe Pământ.
editoriale, în volume intitulate: Doamne, ocrotește-l, neîncetat !
*Atunci la Robănești, reportaje literare, ..//..
publicate în 1992, la editura Didactică și Pedagogică
din București, volum cu o prefață de dr. Constantin
Floricel, directorul editurii;
* Fiii Romanațiului, vol. I (1996) și II
DAN LUPESCU
(2003), în care a caligrafiat câteva zeci de portrete CRAIOVA, 27 DECEMBRIE 2019
sentimentale de personalități dedicate cuvântului
DINICĂ CIOBOTEA
CONACELE
ROMANAȚENE ALE
ISTORICULUI ȘI
SCRIITORULUI
DUMITRU BOTAR
Studiile lui Dumitru Botar asupra trecutului sunt amplasate Conacul, dacă nu se confundă cu un destin al nenorocirii,
atât între cele istoriografice științifice, cât și între cele literare- nu este artă și nu mângâie niciun suflet. El rămâne o obsesie
filosofice în forme meditative despre creația umană în căutarea de inspirație arogantă, înconjurată de ziduri uneori ca să fie
formelor de civilizație. Unul dintre acestea „cuprinde povestea impenetrabilă simțurilor umane.
conacelor din fostul județ Romanați”, cele care au fost „un mod O întoarcere a unora la conacul strămoșesc, cel cu zăbrele
de viață seniorial”, azi monumente istorice. Lângă două cule (de ruginite și panouri cu lozinci de întrecere socialistă, din vremea
la Radomir, construită în 1815, și de la Enoșești – „un fel de culă, ceapeurilor și iaseurilor, devine durere și chin și plâns pe lângă o
de locuință fortificată” a familiei Calețeanu), turnul-clopotniță din amărâtă dreptate socială de restituire.
Hotărani (din 1708), alte 44 de conace datate din secolul al XVIII- Istoria frământărilor dense din ultimii 150 de ani a deschis
lea (Casa Buzescu din Strejeștii de Jos, 1733) și până în primele societatea românească proceselor devenirii și, în consecință,
decenii ale secolului trecut, sunt considerate construcții ale recursului la istorie.
familiilor boierești și ale descendenților acestora după desființarea Abordarea istorică a temei conacelor, în condeieri
titlurilor nobiliare în 1858. scriitoricești stilizate, îl așează pe Dumitru Botar între istoricii
Cartea Conace din Romanați (Editura Hoffman, Caracal, Prezentului cu cea mai nouă conceptualizare și, mai mult, cu cea
2015) este de un anume paseism. Revenirea conacelor după din urmă filosofie a ruralului – „corelată cu autonomia locală și
cinci decenii de comunism la îndreptățiții moștenitori nu este regională și cu principiul subsidiarității”. Domnia Sa este cel
o contorsionare a istoriei, ci o modelare ce reașează un ritm al mai orientat cercetător al istoriei arealului inconfundabil al Țării
unor construcții elitiste din trecut în comparație cu vilele zilelor Romanaților din timpurile Marilor migrații și până în 1950,
noastre. Din acest unghi al înțelegerii, cartea este o elegie răspunzând cerințelor Cartei europene care, pentru o dezvoltare
romănățeană a unui timp de nespusă nostalgie, când, înainte de locală rurală durabilă, a precizat despre una din cele mai importante
actul naționalizării din 11 iunie 1948, „în aceste frumoase clădiri, valori ale națiunilor din Europa că „Spațiul rural în Europa
viața s-a desfășurat normal”, în saloanele sau bibliotecile lor aveau constituie un spațiu peisager prețios, fruct al unei lungi istorii
loc recepții prilejuite de diferite evenimente, putând fi admirate și a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate. Spațiul
tot ceea ce era mai rafinat și elegant la vremea respectivă, de la rural își poate îndeplini funcțiile de aprovizionare, de destindere
mobilier de epocă, la colecții de tablouri, numismatică, obiecte de și de echilibru, din ce în ce mai dorite în societate, doar dacă el
cult sau în mod deosebit superbele biblioteci, cu cărți rare legate rămâne un spațiu de viață atrăgător și original dotat cu: o bună
în piele fină”. infrastructură; o agricultură și o silvicultură viabile; condiții locale
Autorul, cu gingășie, dar și cu vervă, dăruiește cititorului favorabile activităților economice neagricole; un mediu intact și
semnificații multiple conacelor. cu un peisaj îngrijit”. (Apud Acad. Păun Ion Otiman, Viața rurală
Conacul este cel dintâi diamant al omului etalat în spațiul românească pe lungul drum între Flămânzi și Uniunea Europeană
social, imobil strălucitor în logosul filosofiei de viață; este un vis sau Drama satului și a țăranului român într-un secol de iluzii,
despre o formă a fericirii. dezamăgiri și speranțe, Discurs de recepție, Editura Academiei
Conacul este cosmosul atins de venetici dezrădăcinați care Române, București, 2007, p. 42).
în imponderabilitatea lui își pierde lumina în singurătatea detașată Din vistieria de date acumulate în decurs de zeci
de sat.Conacul este expresia unei anume comunități, o exegeză a de ani, istoricul, scriitorul, genealogistul de mare cuprindere
acesteia care mereu știe unde paratrăsnetul este legat cu adâncul Dumitru Botar a reușit să privească în adâncul trecutului arealului
proprietății asupra pământului; este forma unei civilizații dată de romanațean și cu mare dragoste să se confunde cu acesta, lăsând
măsura energiilor consumate de structurile sociale la un moment misterului destule informații nedestăinuite tocmai spre a potrivi
dat. Schimbările acestora din urmă sunt dramele unor blesteme. oricărui timp viitor pe romanațenii săi cu creațiile lor.
VICTOR RAVINI
ANIVERSAREA
LUI
MITICĂ.
Aniversarea lui Mitică. Ajunse de împlini 73 de ani. Trecu Șerban și pe mulți alții. De la aceștia el a știut să soarbă mai multă
de limita care zice Biblia că i-a fost hotărâtă omului să trăiască. lumină decât au primit alții din discipolii și admiratorii lor. Și câți
Mai zice Sfânta Scriptură că numai aceia care sunt tari pot să alții o mai fi cunoscut el și nu știu eu, oameni de valoare, care l-au
treacă de limita aceasta de vârstă. Dante Aligheri a confirmat, îmbogățit cultural și sufletește.
că drumul vieții este de 70 de ani, iar el n-a apucat să trăiască Dumitru Botar s-a remarcat profesional, ca un excelent
decât 56. Mitică e mai norocos decât Dante și decât majoritatea pedagog, formator de caractere, dar și ca specialist în istorie,
oamenilor. Cum trecură anii! Deceniile! Mai acum șase decenii ca un entuziast al aprofundării și propagării istoriei județului
și ceva, mă dădeam cu sania pe derdeluș cu Mitică. Care Mitică? Romanați și a Caracalului. În plus, peste formația sa universitară,
Cum care Mitică? Mitică, al nostru. Unul era și este Mitică. Îl el a avut întotdeauna multiple îndeletniciri culturale. A participat
cunoșteau toți, îl cunosc toți. Vorbea cu noi toți băieții, pe derdeluș cu trup și suflet la sumedenie de asociații culturale, locale,
unde ne dădeam cu sania sau peste tot pe unde ne mai jucam, și regionale sau naționale. A scris sumedenie de cărți, îndeosebi
n-ajungea la bătaie cu nimeni. Era prietenos cu noi toți și nimeni de cercetare istorică. A publicat în numeroase ziare și reviste.
nu-i căuta pricină. Cine ar fi zis atunci, cu decenii în urmă, că va A scris poezii, s-a remarcat ca epigramist, atât autoironic cât și
deveni profesor. Îl văzurăm pe Mitică intrat la Universitate, ajuns bun observator al apucăturilor altora, a scris ponderat tăios, cu
domnul profesor Dumitru Botar. Respectabil profesor de istorie. un umor îngăduitor și tolerant, atenționându-i fără să-i bată cu
Ba încă și inspector școlar. urzici. A alcătuit câteva albume de valoare antologică și de arhivă
Am auzit că pe lângă rapoartele de inspecție pe care era istorică, în care a prezentat cele mai frumoase case din Caracal,
obligat să le scrie, dar le scria nepărtinitor și favorabil, mai făcea unele din ele demolate și care nu mai pot fi văzute decât în aceste
în plus și ceea ce nu era obligat, anume sfătuia colegial profesorii, albume al căror autor este el. A făcut o îndelungă cercetare și
ca de la egal la egal, cum să-și îmbunătățească metodele și stilul a scris textele de prezentare a istoriei fiecărei case. După o altă
de predare. Eu am fost profesor și n-am văzut vreun inspector laborioasă cercetare, a scris un dicționar „Fiii Romanațiului”.
care să vorbească cu profesorii inspectați, colegial, ca de la În acest dicționar, își amintește că ne-am dat cu sania pe
egal la egal. Nicidecum să le mai și dea sfaturi bune, cum făcea derdelușul de pe strada Mieilor, pe atunci str. Maxim Gorki.
inspectorul Dumitru Botar. Am auzit că uneori, pe la școlile unde Pe strada aceea locuia magistratul și epigramistul Ion Dacianu,
se ducea în inspecție prin județ, vedea câte un profesor care venea despre care Mitică a scris în dicționarul său. Mitică știa că strada,
la școală deși era bolnav încât abia se mai ținea pe picioare, iar el, pe care ne dădeam cu sania, înainte se numise str. Tache Ionescu,
inspectorul, îi spunea să se ducă la doctor și să stea acasă până se de la cine o fi auzit. Oricum, îl pasiona încă de pe când era copil
însănătoșește, că vorbește el cu directorul să pună pe cineva să-l istoria Caracalului.
suplinească. Așa era Mitică în funcția sa de inspector, de profesor Pe lângă atâtea opere pe care i s-a tipărit numele pentru
și în toate situațiile: un om cu suflet. Generos să-și transmită veșnicie, cea mai valoroasă creație a lui Dumitru Botar este fiul
cunoștințele de istorie către elevi, dar și cunoștințele profesionale său, profesorul Ionuț Octavian Botar, premiat încă de pe când era
și experiența pedagogică la colegii de meserie, chiar și de la alte elev, cu premiul I pe țară și cu mai multe premii literare naționale,
materii. astăzi poet consacrat, un intelectual remarcabil, ce merge pe
Dumitru Botar a avut norocul și talentul să cunoască mai urmele tatălui său și care, după cum e legea firii, are premisele
mulți din cei mai reprezentativi oameni de cultură din Caracal: să ajungă și mai sus pe culmile culturii romănățene și românești.
scriitorii Nicolae-Paul Mihail, Virgil Carianopol, doctorul Pentru Mitică al nostru, sus paharul!
Radu Ricman, cel care a scris textul pentru unul din șlagărele
compozitorului Radu Șerban, după cum l-a cunoscut și pe Radu
NICU VINTILĂ-SIGIBIDA.
MOARTEA,
CONSECINȚĂ
A VIEȚII
Tot ceea ce există pe pământ și înregistrează o oarecare Nu este de mirare dacă el, omul simplu, dar aici putem
evoluție,de la plante fie ele arbori de diferite mărimi,forme încadra și pe cel cult, este aşa de des prins în cursa morții.
sau specii,la animale fie ele mici sau mari,domestice sau în Oamenilor noştri li se face frică chiar și atunci când vorbesc
stare sălbatică,la ultima verigă a vieții pe pământ,creația despre moarte, şi cea mai mare parte din ei îşi fac semnul
cea mai reușită,omul,are o evoluție precis determinată crucii, ca atunci când aud numele diavolului.
în gena care o alcătuiește pornind de la naștere,creștere Şi pentru că toate testamentele fac vorbire, ca o clauză
adică maturizare și se termină cu moartea organismului definitivă, de moarte, nu vă aşteptaţi ca succesorii să pună
respectiv,care de fiecare dată lasă în urmă spori,semințe,ouă mâna pe acestea, până când medicul nu le-a dat extrema
sau alte reprezentări ale acestora, făcând ca acest ciclu să se sentinţă. Şi Dumnezeu ştie atunci, când ei sunt intre durere şi
repete la nesfârșit cu păstrarea caracterelor fiecărei forme de groază, cu ce bună judecată mai pregătesc ritualurile morții
viață terestră. și ritualurile preluării bunurilor defunctului încă nerăcit în
s-a înregistrat nici o excepție de la această regulă raclă.
stabilită de natură până în prezent și nu se întrezărește a Pentru că referirea la moarte frapa prea aspru urechile
apărea vreuna în viitor,implacabil tot ce se naște,răsare,este romanilor şi pentru că această vorbire le părea aducătoare de
supus acestei legi și se pare că este foarte bine așa pentru nenorociri, aceștia au încercat să înmoaie expresia sau să o
că altfel s-ar produce o aglomerare terestră iar evoluția dilueze în perifraze. În loc să spună: el este mort, ei au spus:
acestor organisme ar stagna și ar degenera fiind nevoie de o el a încetat de a trăi, el a trăit.Numai să fie vorba de viaţă, fie
reîmprospătare ciclică. ea chiar sfârşită - ei se consolau.
Dacă ne referim numai la om,dar referirea este Noi românii am împrumutat această metodă de a ne
valabilă pentru tot ceea ce reprezintă creștere și dezvoltare amăgi și rareori ne exprimăm că un om a murit ci, a decedat,a
pe pământ,începe cu fiecare clipă a existențai să se îndrepte răposat,a plecat spre cele veșnice,la un loc plin de verdeață
spre o moarte inevitabilă,noi oamenii murim cu fiecare zi și bucurii.
care se scurge,viața noastră curge spre moarte nu spre o nouă Eu m-am născut la începutul anului 1946, întro zi a lui
renaștere,chiar dacă unele religii susțin existența unei vieți februarie , după cum calculăm noi astăzi anul, începând din
după moarte în altă lume necunoscută. ianuarie. Se împlinesc acum 68 de ani de atunci și nu mai am
Am putea afirma fără să fim contraziși cu argumente nevoie de cel puţin încă pe atât până ce voi pleca din această
contrarii că scopul vieţii noastre este moartea, aceasta este viață,ci mult mai puțin sau de loc.
ţinta necesară a năzuinţelor noastre: dacă ea ne înspăimântă, Totuşi a mă împiedeca să cuget la un lucru aşa de
cum este posibil să mergem un pas înainte, fără să avem hotărât de legile naturii ar fi o nebunie. Tinerii şi bătrânii
frisoane? părăsesc viaţa în aceiaşi condiţie.
Remediul pentru omul simplu este de a nu cugeta la Nimeni nu iese din aceasta altfel, cu tot presentimentul
această stare naturală și te întrebi de unde îi vine această pe care-l posedă când intră în ea, de adăugat că nu există om
nepăsare,de ce nu-și pune întrebări la care să caute sau atât de îmbătrânit, atâta vreme cât el se gândește la ce scrie
să ceară un răspuns. Prin atitudinea lui realizează ceea ce biblia că Mathusalem a trăit peste 900 de ani, și să nu creadă
popular se spune că frânează măgarul trăgându-l de coadă. că și el mai are încă nouăsute de ani,cel puțin, în trupul său.
Mai mult de atât, sărman bătrân nebun ce sunt, cine a cele invocate nu sunt reale aducând argumente teoretice,asta
stabilit termenii vieţii mele? nu pentru că i-ar fi fost frică de moarte ci pentru a nu lăsa
Eu mă bazez pe poveştile medicilor. Dacă privesc după el impresia că s-a făcut vinovat de a nu fi un bun
mai degrabă rezultatele şi experienţa, după mersul comun cetățean,tribunalul l-a condamnat la moarte obligându-l să
al lucrurilor, eu am avut o favoare extraordinară,am atins bea o cupă cu otravă de cucută.
un prag al vârstei pe care mulți nu au reușit nici măcar pe În cele câteva zile până la execuție în timp ce era
jumătate din el. Eu am depăşit termenii obişnuiţi de a trăi. închis,pritenii apropiați i-au organizat o evadare pentru a-și
Şi dacă este astfel, mă gândesc la cunoştinţele mele câte salva viața dar Socrate a refuzat cu demnitate,așteptând
din acestea au murit înainte de vârsta mea, și voi constata liniștit clipa finală.Soția sa,Xantipa cu care nu a avut o
că sunt multe,iar din aceștia unii nu au trăit nici măcar pe relație prea bună, a venit la el să-l convingă să fugă zicându-
jumătate din limita actuală a vieții. i:nu vezi că mori nevinovat? La care filozoful i-a răspuns:
Este un fapt plin de raţiune să luăm exemplul de ai fi preferat să mor vinovat?. Tot atunci prietenii i-au adus
durată a vieții a lui Isus Christos. El şi-a sfârşit viaţa la 33 vestea cumplitei sentințe spunându-i că treizeci de tirani
ani. Cel mai mare om al antichității și al tuturor timpurilor l-au condamnat la moarte,el le-a răspuns senin că și pe ei i-a
până în prezent care a cucerit o lume întreagă la vârsta când condamnat natura la moarte,ceea ce înseamnă că și aceștia
alții abia se eliberează din armată, la Alexandru Macedon, vor trebui să moară pentu că natura i-a condamnat încă de la
care a murit de asemenea la acest termen.Și câte exemple nu naștere să moară.
putem da.Cu toată bogăția lor,cu toată valoarea lor,cu toată Când a venit timpul execuției Socrate a ceut cupa cu
faima lor,au cedat acestei legi a firii care se numește moarte. otravă și a băut-o calm și nepăsător,lăsându-și prietenii în
Câte feluri de surprize are moartea. Lăsăm la o parte durere mută. Avea 70 de ani atunci Socrate și probabil a
cauzele normale reprezentate de vârstă ci ne vom referi la gândit că cerșind câteva zile,luni sau ani de viață s-ar umili
întâmplări banale,stupide,accidente sau boli incurabile care prea mult deoarece tot va muri curând și acceptând moartea
fac să fie scurtată durata vieții,noi născându-ne într-o ordine era convins că va deveni nemuritor dar celebru pe când
matematică riguroasă dar murind aleatoriu.Nu există nici un călăii lui vor rămâne tot nemuritori dar blamați.
fel de regulă în a muri. El mai știa,înțelept fiind,că bătrânețea îi va aduce
Cine ar fi cugetat vreodată că acești doi oameni care suferințe specifice,boli sau alte neajunsuri și a considerat
au reprezentat ceva pentru omenire ar fi putut muri la o că aceasta ar fi vârsta la care să părăsească împăcat viața
vârstă la care ar fi realizat cu mult mai mult.Lumea i-ar fi pământeană,acum când era în deplinătatea simțurilor.
considerat nemuritori, dar așa, au confirmat regula generală A accepta moartea în maniera lui Socrate mi se pare un
a morții și nici unul nici celălalt nu s-a împotrivit și a primit act de mare înțelepciune,dovadă că el știa că va muri și nu
moartea cu îngăduință. l-a surprins prea mult.
Bunica mea după mamă, a trăit 90 de ani fără probleme Un alt exemplu de demnitate întâlnim la regele dac
de sănătate și când a simțit că i-a venit sorocul să plece din Decebal,care învins de romani a preferat să-și suprime
lumea aceasta,a chemat la ea pe cele trei fiice și le-a anunțat singur viața decât să cadă în sclavia și rușinea învingătorului
că trebuie s-o pregătească pentru moarte,s-o spele,s-o necruțător.
îmbrace arătându-le în ce i-ar plece ei,a controlat dacă în Ce poate fi mai sublim în comportamentul acestor doi
buzunarul din stânga al bluzei i-au pus obișnuita batistă,în oameni celebri?.
cel drept dacă i-au pus banii necesari pentru plată la trecerea Maria Antoaneta,regina Franței,condamnată la moarte
vămilor cerești și când a fost gata și mulțumită și-a luat rămas de tribunalul revoluționar de la Paris,deși tânără la 28 de ani
bun de la ele și a murit fără prea multe regrete deoarece era și cu doi copii mici, a preferat să moară,acceptându-și soarta
pregătită de mult pentru acest eveniment. decât să ceară milă de la călăi,deși nu ea era vinovată de
Fiica ei cea mare,mama mea,a trăit tot 90 de ani și a nemulțumirea poporului sau mai precis nu era vinovată în
copiat la indigo comportamentul mamei sale dar cu puțin întregime.Ce comportament nobil în fața morții din partea
regret că ne părăsește. unei femei care ar fi putut să trăiască mulți ani chiar în
Ce atitudine poți să mai aștepți când un om simplu lipsuri nu în luxul în care a crescut și trăit.
acceptă cu resemnare limita vieții și se duce acolo unde de Pentru cei în vârstă acceptarea realității morții ar avea
mii de ani se duc toți oamenii de orice categorie sau instruire. o explicație deoarece dacă până la vârsta înaintată pe care
Am întâlnit acest comportament la animale fie ele o au nu au reușit să se rezolve material,să-și realizeze copii
sălbatice fie domestice,atunci când simt că le vine sfârșitul din punct de vedere material,slabe speranțe că de la această
sau sunt grav bolnave,se retrag undeva izolat,suferă în tăcere vârstă înainte ar mai avea șanse chiar dacă unii mă vor
și se sting tot în tăcere fără convulsii sau împotriviri. contrazice că niciodată nu știi ce îți rezervă ziua de mâine
Dacă facem o incursiune în istorie vom întâlni care poate fi norocoasă.
multe asemenea exemple,cel mai elocvent fiind al lui De ce să mai trăiască,să-i chinuie pe cei din familia lui
Socrate,filozoful antic din Grecia care din invidie și răutate când va deveni invalid,sau să se sperie de fiecare dată când
a fost denunțat de unii cetățeni cu invinuirea că ar strica sughite,când are un junghi,când are amețeli,ce viață ar mai
tineretul învățându-l să nu mai creadă în zei și că ar dori să fi asta,mai bine o acceptare liniștită și senină a limitei la care
schimbe organizarea socială a cetății. Cu toată apărarea lui că se temină viața.
Religia instaurată acum două mii de ani nu vorbește în privința aceasta ne întărim şi ne străduim să eliminăm
despre viață ci numai despre moarte care va fi suprema frica. În mijlocul acestor sărbătorilor şi al bucuriilor, să
fericire pentru muritori,că în această viață va trebui să avem întotdeauna în gând amintirea condiţiei noastre şi
renunțăm la multe pentru a avea pe cealaltă lume abundență să nu ne lăsăm atât de puternic antrenaţi de plăcere încât
de bunuri și fericire. uneori să nu ne treacă prin memorie în câte feluri această
Călugării de pe muntele Athos și în general toți bucurie a noastră este expusă morţii şi de câte primejdii este
călugării acceptă renunțări multiple din arsenalul vieții ameninţată. Așa făceau egiptenii, care în mijlocul ospeţelor
pământene,bucurându-se că vor muri și vor avea toată şi în timpul celor mai bune mâncăruri cereau să se aducă
împărăția cerului,dar acest comportament mi se pare scheletul uscat al unui om, pentru a servi de avertisment
patologic nu înțelept.Oricum moartea nu-i sperie ci comesenilor, invitaţilor.
consideră că îi eliberează de suferințele terestre. Nimeni nu știe unde ne aşteaptă moartea, să o aşteptăm
Beethoven, un muzician care a revoluționat pretutindeni. Premeditarea morţii este premeditarea
componistica , a rămas surd complet mulți ani,nu a aceptat libertăţii.
să fie învins și a mai compus încă trei mari simfonii până ce Cine a învăţat să moară, acela s-a desvăţat să se
a realizat că el care ar fi trebuit să aibă cel mai bun auz,nu-l înrobească.
mai are, semn că a continua să trăiești nu mai este o prioritate Nu există nimic rău în viaţă pentru acela care întra-
și s-a stins la o vârstă înaintată pentru acele vremuri,dar nu adevăr a înţeles că privarea de viaţă nu este un rău. Ştiinţa de
a protestat. a muri ne eliberează de orice şerbie şi constrângere.
Aceste exemple atât de frecvente şi atât de comune Paulus Emilius, generalul roman care a cucerit
trecându-ne prin faţa ochilor, cum este posibil ca cineva să Macedonia a primit de la regele macedonean,acum luat
se desfacă de gândul morţii şi ca la fiecare moment să nu ni prizonier ,rugămintea de a nu-l duce în alaiul său de triumf
se pară că ea ne ţine de guler? la Roma, ci să-i cruțe demnitatea și onoarea, i-a trimis prin
Ce interesează, îmi spuneţi voi, cum va fi aceasta, sol următorul răspuns:Să-și facă această cerere lui însuși.
numai să nu ne trudim deloc cu ea? Câtă cruzime în fața unui om care va muri curând și care nu
Eu sunt de aceiaşi părere şi în orice manieră cineva a cerut amnistie ci o moarte civilizată.
s-ar putea pune la adăpost de lovituri, fie asta chiar şi sub Religia noastră,prin ignorarea vieții și invocarea morții
scutul unui tanc, eu nu sunt omul care să dau înapoi, căci a demonstrat și un mic adevăr justificând: pentru ce să ne
mie îmi ajunge să trăiesc după placul meu şi cel mai bun fel temem că pierdem un lucru, care odată pierdut nu mai poate
de a trăi pe care eu aş putea să mi-l ofer, îl aleg, oricât de fi recuperat?.
puţin glorios şi exemplar ar putea să vi se pară vouă. De asemenea, fiindcă noi suntem ameninţaţi de moarte
Însă este o nebunie de a gândi că se poate ajunge la acea în atâtea feluri, oare nu este mult mai rău să ne temem
plăcere din felul de a mă comporta propus de voi. Ei merg, de toate aceste feluri ,decât să înfruntăm unul în locul â
ei vin, ei dansează, ei aleargă, de moarte n-au nici o ştire, o celorlalte?
neglijează. Toate acestea sunt frumoase însă de asemenea “Treizeci de tirani te-au condamnat la moarte!” i-au zis
când moartea soseşte, fie la ei, fie la femeile, copii şi amicii lui Socrate,el le-a răspuns: - “Şi natura pe ei!”
lor, surprinzându-i nefamiliarizaţi cu ea şi descoperiţi, ce Ce prostie să ne chinuim asupra punctului de trecere
chinuri, ce ţipete, ce prăpăd şi ce disperare îi covârşeşte. Aţi spre pierderea oricărui chin. Precum la naşterea noastră,
văzut voi vreodată ceva aşa de înjosit, aşa de schimbat, aşa s-a produs naşterea tuturor lucrurilor,în contactul nostrum
de confuz? Trebuie să ne pregătim pentru acel moment din cu ele, tot astfel moartea noastră le va ascunde de noi. Ce
bună vreme. Şi această nepăsare animală, când ea ar putea importă când va fi aceasta, dacă ea este inevitabilă?
să se înstăpânească în capul unui om cu judecată ne vinde Din ce pricină se naște această nebunie să plângem de
prea scump păcălelile sale, ceace eu găsesc cu totul rușinos. faptul că peste o sută de ani noi nu vom mai trăi, pe cât este
Dacă moartea ar fi un inamic care se poate evita, eu la fel o nebunie să plângem pentru că noi nu trăiam acum
aş sfatui pe mulți să împrumute armele laşităţii,să fugă de o sută de ani.
ea, dar pentru că nu se poate, fiindcă ea ne înhaţă, fugar Moartea este considerată a fi originea unei alte vieţi
şi perversă fiind, tot la fel ca pe omul cinstit, şi cum nici ce se va repeta prin alte specimene din spița noastră, astfel
un fel de blindaj nu ne apără, să învăţăm s-o înfruntăm cu am plâns noi când am intrat în viața aceasta şi tot astfel ne
semeţie şi s-o combatem pentru ca să începem să-i smulgem despuiem de vechea noastră viață, ieșind din ea.
avantajul cel mai mare împotriva noastră, să alegem o cale Întru nimic nu poate fi dureros, ceeace nu este decât
cu totul opusă celei comune. odată. Are oare vreo raţiune să ne temem aşa de îndelungat
Să-i smulgem ciudăţenia, s-o practicăm, să ne obişnuim de un lucru cu o aşa de scurtă durată? Timpul prelung de
cu ea, să nu avem nimic atât de des în minte decât moartea, vieţuire şi timpul puţin de vieţuire sunt reduse la acelaşi
în toate clipele să ne-o reprezentăm în imaginaţia noastră numitor. Căci îndelungatul şi scurtul nu se aplică de loc
sub toate aspectele. La poticnirea de un obstacol, la căderea lucrurilor cari nu mai sunt. Aristotel zicea că există mici
unei cărămizi, la cea mai mică înţepătură de ac, să repetăm animale pe râul Hypanis care nu trăesc de cât o zi. Acela
numaidecât: care moare la cinci ore de dimineaţă, acela moare în tinereţe,
“Şi chiar dacă acesta ar fi moatea însăşi”, pentru că acela care moare la cinci ore seara, moare în bătrâneţe. Cine
din noi nu râde, văzând că se pune în considerare de noroc nici mort, nici viu, nici viu pentru că voi existaţi, nici mort
sau nenorocire acest moment de durată? pentrucă voi nu mai existaţi.
Cel mai mult şi cel mai puţin în viața noastră, dacă noi Mai mult, nimeni nu moare mai înainte de ceasul său.
o comparăm cu eternitatea, sau cu durata munţilor, a stelelor, Timpul pe care-l lăsaţi în urma voastră nu era nicidecum mai
a arborilor şi chiar a altor animale, nu este altceva decât o mult al vostru decât acela care s-a scurs înainte de naşterea
închipuire,o străfulgerare de imagine care s-a născut,a trăit voastră, şi nu vă priveşte mai mult. Acolo unde viaţa voastră
și a murit,nimic mai puţin ridicol. sfârşeşte, acolo este întreagă. Utilitatea vieţii nu este în
Dar din păcate sau poate din fericire, natura ne spaţiu, ea este în întrebuinţarea acesteia. Cutare a trăit multă
constrânge la aceasta afirmând: vreme, deşi a trăit puţin. Aşteptaţi-vă la aceasta în timp ce
- “Ieşiţi, din această lume, precum voi aţi intrat în ea. voi sunteţi în ea. Rezidă în voinţa voastră, nu în numărul
Acelaşi drum pe care voi îl făcurăţi dela moarte spre viaţă, anilor, ca voi să fi trăit destul.
fără pasiune şi fără bucurie, refaceţi-l dela viaţă spre moarte. Cugetaţi voi ca-să n’ajungeţi niciodată acolo, unde
Moartea voastră este una din piesele ordinei voi mergeţi fără încetare? Încă n’a existat drum care să
universului, o piesă a vieţii lumii. Voi schimba eu pentru n-aibă sfârşitul său. Şi dacă tovărăşia vă poate uşura, lumea
voi acest frumos context a lucrurilor? nu merge ea pe acelaşi drum pe care mergeţi voi? Totul nu
Aceasta este condiţia creaţiunii voastre, moartea este o se mişcă prin imboldul care vă mişcă pe voi? există lucru
parte din voi, fugind de ea, voi fugiţi de voi înşivă. Această care să nu îmbătrânească ca şi voi? Mii de oameni, mii de
fiinţă a voastră, de care voi vă bucuraţi, este în măsură egală animale şi mii de alte creaturi mor chiar în acelaşi moment
împărţită între moarte şi viaţă. Prima zi a naşterii voastre în care muriţi voi. La ce bun să reculaţi, dacă voi nu vă
vă călăuzeşte spre a muri ca şi spre a trăi. Totul ceea ce voi puteţi sustrage acesteia? Voi aţi văzut din acei care au fost
trăiţi, voi îl sustrageţi, este în contul vieţii. Munca continuă mulţumiţi murind, isprăvind prin aceasta marile mizerii. Dar
a vieţii voastre, înseamnă a construi moartea. Voi sunteţi în vre-unul care s’a găsit rău cu această ocazie, aţi vazut voi?
moarte în timp ce voi sunteţi în viaţă, căci voi sunteţi după Astfel este mare simplitate de a condamna un lucru pe care
moarte când voi nu sunteţi în viaţă. voi nu l-aţi încercat nici prin voi, nici prin altul.
Sau, dacă vouă vă place mai mult astfel, voi sunteţi Pentru ce te plângi tu de mine şi de destin? Îţi facem noi
morți după viaţă, însă în timpul vieţii voi sunteţi muribunzi ţie nedreptate? Oare îţi revine ţie de a ne guverna, sau noi pe
şi moartea atinge mult mai aspru pe muribund decât pe mort tine? Deşi vârsta ta nu s’a terminat, viaţa ta este. Un om mic
şi mult mai viu şi esenţial. Dacă voi v-aţi scos profitul din este întreg ca unul mare. Nici oamenii, nici vieţile lor nu se
viaţă, voi sunteţi sătui de ea, mergeţi satisfăcuți cu aceasta. măsoară cu cotul. Voi sunteți acum morții vii.(Montaigne,A
Dacă voi n-aţi ştiut să vă folosiţi de ea, dacă ea va fost inutilă, filozofa,înseamnă a muri puțin.)
ce vă pasă dacă o pierdeți? la ce bun să o mai irosiţi încă?” “Chiron a refuzat nemurirea, informat fiind de
“Viaţa nu este în sine nici bine nici rău: este locul condiţiile aceleia de către însuşi Dumnezeul timpului şi al
binelui şi al răului, după cum voi l-aţi făcut. Şi dacă voi duratei, Saturn, tatăl său. Imaginaţi-vă într-adevăr cum ar
aţi vieţuit o zi, voi aţi văzut totul: o zi este egală tuturor fi o viaţă fără sfârşit, mai puţin suportabilă omului şi mai
zilelor. Nu există nicidecum o altă lumină, nici o altă noapte. penibilă decât este viaţa pe care eu i-am dat-o. Dacă voi
Acest soare, acestă lună, aceste stele, această rânduială n-aţi avea moartea, voi n-aţi blestema fără încetare de a
este însăşi aceea de care străbunii noştrii s’au bucurat şi vă fi privat de aceasta. Eu am amestecat în aceasta în mod
care va întreţine pe strănepoţii noştrii. Şi ceea ce este mai conştient puţină amărăciune, pentru a vă împiedica, văzând
rău, distribuţia şi varietatea tuturor actelor comediei mele comoditatea uzajului său, să o îmbrăţişaţi prea lacom şi
se desfăşoară într’un an. Dacă voi aţi dat atenţie mişcării indiscret.
celor patru anotimpuri ale mele, ele îmbrăţişează copilăria, Pentru a vă încadra în această moderaţie, nici de a fugi
adolescenţa, bărbăţia şi bătrâneţea lumii. de viaţă, nici de a alerga spre moarte, pe care eu o cer de la
Ea a jucat jocul său, ea nu ştie altă fineţe decât de a voi, eu am temperat una şi alta între dulceaţă şi acrime. Eu
reîncepe, asta va fi la fel în toate zilele. Eu nu sunt hotărâtă am învăţat pe Thales, primul dintre înţelepţii voştrii, că a trăi
să vă făuresc alte noi petreceri. Faceţi altora loc, precum şi a muri este indifferent, de unde, aceluia care l-a întrebat
alţii vi l-au făcut. Egalitatea este primul element al dreptăţii. pentru ce prin urmare el nu moare, el răspunse foarte inţelept:
Cine se poate plânge de a fi cuprins unde toţi sunt cuprinşi? “Pentru că îmi este indiferent”.
De asemenea, dacă voi aţi trăit frumos, voi nu veţi Apa, pământul, aerul şi focul şi alte elemente ale
reduce nimic din timpul pe care voi îl aveţi de a fi mort, acestei construcţii ale mele, nu sunt nicidecum mai mult
acesta este pentru veşnicie, atât de multă vreme veţi fi în instrumentele vieţii tale decât instrumentele morţii tale.
această stare câtă vă temeaţi dacă voi aţi fi murit pe când Pentru ce te temi de ultima ta zi? Ea nu conferă nimic mai
eraţi la ţâţă. mult morţii tale decât fiecare din celelalte.
“Şi dacă v-aşi pune în atare punct, în care voi n-aţi Ultimul pas nu face oboseala, el o declară. Toate zilele
avea nici o nemulţumire? niciodată n-aţi dori viaţa pe care merg spre moarte, ultima ajunge la aceasta. Iată bunele
voi o deplângeţi atât. Moartea este mai puţin decât nimicul, avertismente ale mamei noastre natura.(ibidem)
dacă există ceva mai puţin decât nimicul. Ea nu vă priveşte
Grupaj de poezii din cartea

„Tăcerea singurătății“ publicată de Nicu Vintilă
în ediție bilingvă la Editura Asociația Scriitorilor
de limbă română din Quebec, Canada
CUGETARE EXISTENȚĂ
Viața și moartea Sunt o picătură de apă

sunt unul și același fenomen, ce va fi înghițită de mare.
sunt același destin implacabil. Sunt un fir de praf
Transformarea materiei. ce-l va înghiți pământul.
Te naști, Ce urmă va lăsa trecerea mea
crești transformându-te prin astă lume?
în adolescent, adult, bătrân. O biată gâză care s-a născut
Mori, să piară în neființă.
te descompui, Viața, scurtă și neisprăvită,
te prefaci în substanțe o veșnicie sau o clipă
pentru a te naște o contopire nepricepută de bucurii
și a muri mereu. și dureri.
Te naști necunoscându-te, Enigmă, pe care toți
trăiești necunoscându-te. cred că o înțeleg, însă, pe care
Cât de trist e să te simți nimeni nu o dezleagă.
dispărând E mică precum un cuvânt
fără a fi știut ce ai fost, și mare cât neînțelesul ei.
ce ești,
și pentru ce nu mai ești.
HOINĂRIND INFINITUL
ÎN NEEXISTENȚĂ SINGURATIC
Existența noastră face parte Sunt un bătrân.

din neexistența unor stări perceptibile. Sunt un bătrân singuratic,
Noi credem că o vedem dar nu e. înconjurat de bătrâni care dispar
Orbii nu o văd dar încearcă să o perceapă. unul câte unul.
Nu-i povesti orbului ce superb este Sufletește
lanul de grâu înroșit cu maci, nu mai aparțin cercului vieții.
ar putea crede că lumea este frumoasă. Privesc viața ca un spectator
Nu-i povesti surdului ce melodios cum aș privi o stea
cântă ciocârlia când apare soarele, în infinitul îndepărtat.
ar putea crede că lumea este frumoasă. Știu că în infinit nu există ecou.
Și orbii și surzii cred tot ce le spui Nu există răspuns.
dar lumea lor interioară este mult mai Noi, tocmai acest lucru îl uităm
frumoasă decât lumea noastră. rătăcind mereu prin infinit.
Cât de sublimă este lumea care nu este. Infinitul nu este, nu poate fi
Poeții o cântă, o visează și o doresc, singuratic, este cu noi.
lunaticii o caută orbecâind pe raze de lună. Eu sunt singuraticul.
S-o cântăm zi și noapte și apoi
să plecăm îndrăgostiți, să plecăm
hoinărind în neexistență.
PLECAREA SINGUR
DIN TINE
Singur.
Merg prin parcul îngălbenit de toamnă,
Singur când te naști,
ascult vântul și strigătul mut
singur când iubești,
al timpului ce zboară.
singur când mori.
Am reîntâlnit pe alee amintirile
Cine poate înțelege
așteptând pe o bancă.
nevoia de singurătate?
Ne-am reîntâlnit și tăcem.
Dar de iubire?
Între noi clepsidra nevăzută
M-am consolat
lasă lacrima să pice fără întrebări.
în perspectiva morții
Să nu întrebăm cuiburile
că într-o anumită măsură,
de ce plâng după ce pleacă berzele.
chiar de pe acum
Orice plecare înseamnă a muri puțin.
nu mai trăiesc.
Să nu întrebăm malul de ce moare
În multe morminte se odihnesc
câte puțin în fața valurilor.
părți din ființa mea,
Când e vorba de moarte nu avem răspuns.
în multe existența uitate
Să nu întrebăm amintirile
mi-am depozitat pentru totdeauna
de ce au plecat.
frânturi
Să ne bucurăm că le-am reîntâlnit.
din singurătatea mea.
Nu pleca din tine, nu te părăsi,
pentru că nu te vei mai regăsi.
Reîncarnarea e doar o poveste.
SOCRATICĂ STARE DE SPIRIT
Profunzimile se răzbună. Deseori stând singur

Există taine cărora e bine sunt cel puțin cu mine însumi.
să nu le intuiești prezența. Când nu sunt singur
Echilibrul meu interior a devenit fragil. nu sunt cu nimeni.
Jocul meu cu forțele ascunse Când voi păși pe lumea cealaltă
devine periculos. voi fi încărcat
Simt că trebuie să mă retrag, de foștii mei prieteni, părinți, rude,
să trăiesc în lumea dată de simțuri, morți și pe care nu i-am uitat.
să trăiesc în realul comun, Doamne, câți morți
să uit de lumea esențelor și iluziilor. care trăiau prin mine
Trecând zilele una după alta vor muri odată cu mine.
în partea de sus a clepsidrei mele
a rămas din ce în ce mai puțin nisip.
Ziua de azi seamănă cu cea de ieri
și cea de mâine.
Durerea pulsează regulat în mine,
devenind o dimensiune internă.
Singurătatea pe care altădată
o gustam ca pe o licoare fermecată,
acum e o cucută otrăvitoare și amară
și o gust precum Socrate
care și-a căutat singurătatea
în moarte,
căutându-se în sine însuși,
pentru a se cunoaște pe sine însuși.
UMBRA DE TRĂIRE FIRMAMENT
Pentru mine În singurătate

nu există decât două stări: stau nopțile și privesc bolta senină.
viața și moartea. Adun stele pentru când
Viața nu o cunosc. voi sta definitiv în întuneric.
Îmi cunosc corpul și știu Atunci voi avea suficient timp,
ce-mi poate oferi, ce-mi poate împlini. foarte mult timp,
Nu pot să ajung la stele și să cuget la cele petrecute
nu pot înțelege lumea. în efemera mea viață pământeană.
O singură experiență mi-a mai rămas Voi ajunge la concluzia
necunoscută, experiență care că multe din trăsăturile mele bune
mi-ar putea limpezi totul: nu au fost cunoscute suficient de lume.
Moartea. Mereu am fost obligat
Mi-e indiferent că există, să-mi acopăr ființa cu o platoșă
că mai există și alții, ca să pot ține piept în lupta vieții.
că există pământul, Aparențele au părut unora
că există stele și planete. o certitudine de singurătate
Mi-e tot una dacă sunt singur în care mi-am dus existența.
sau dacă în umbra mea Eu și stelele am conviețuit
(sau deasupra umbrei mele) în armonie fără conveniențe.
acționează Dumnezeu.
Lumină, întuneric,
lumină, întuneric,
la nesfârșit lumină și întuneric.
TĂCEREA CAD FRUNZE…

SINGURĂTĂȚII
Pe lac plutesc vise RAINER MARIA RILKE.
care se afundă în adâncul lui.
Razele lunii cuprinse de unde, Cad frunzele, cad de departe,
par fire de argint, parcă s-ar veșteji în ceruri
de care sufletul dezlănțuit de durere grădini îndepărtate,
urcă sus, sus în neant. cu gesturi de negare cad mereu.
Liniștea adâncă
ce se așterne ca negura uitării Și cade-n nopți adânci
stăpânește cu reveria ei pământul greu, de lângă stele
întinsul lacului pustiu. în singurătate.
Gândurile se risipesc,
privirea caută nemărginirea, Noi toți cădem,
triluri de privighetori mâna de acolo cade
trezesc tăcerea adormită și altele și toate
la pieptul unui cais bătrân. rând pe rând.
Privighetoarea cântă cu atâta drag
încât florile fermecate Dar este Unul
de cântul ei, adorm, care ține-n mână
căzând una câte una de pe ramuri, căderea asta,
prosternându-se nesfârșit de blând.
la picioarele bătrânului cais.
Caisul îngenunchează
pe covorul de petale
binecuvântând roadele crengilor lui,
privighetoarea cântă.
Peste mine se așterne
Tăcerea singurătății.
UN SUFLET BLÂND…
Un suflet blând plecat-a dintre noi, A fost aievea, azi e amintire,

Privim cu nostalgie-n amintire, Însă te rog Părinte, nu lăsa,
Rămas-am mai săraci, mai triști, mai goi, Ca depărtarea, marea despărțire,
Da-n inimă, purtăm a sa iubire. Din gândurile noastre să îl ia.
Nimic nu poate șterge chipul cald Suflet ales, prieten de bună seamă,
Și ochii ce zâmbeau a bunătate, Chiar de-ai plecat, te-ai dus de-aici,
Nici timpul chiar, cu al uitării fald, N-o să lăsăm a timpului năframă,
Nu-i va umbri trăirea-n plinătate. Să-ți șteargă chipul! Spun ai tăi amici!
A fost un om modest pe-acest pământ, Căci unu a-i fost, ce acum veghează,
Cu taine, doruri, lupte, biruință, De-acolo, din cer. Când stelele clipesc,
Dar s-a-ncrezut în Domnul, în Cuvânt, În zboruri sfinte, ne trimit o rază,
În orice clipă, chiar și-n suferință. Ce spune cald: ”Prieteni dragi eu vă iubesc!”
“Ce grea e crucea!” n-a zis, nu s-a plâns, Și noi îți spunem drag prieten plini de dor,
Fără cârtire și-a purtat povara, Că vom căuta să fim o mărturie,
În ascultare, în suflet dor a strâns, Atunci când Domnul va veni pe nor,
Umplând cu bunătăți Comoara. Să ne vedem cu toții-n veșnicie!
Și a iubit, iubit a fost la rându-i,

De toți cei dragi soție, fiu, nepoată,
Astăzi e-n cer, cu îngerii, cântând
Lui Dumnezeu, căci ne-a unit pe toți. ( Lucica Boltașu)
„N-ai observat, plimbându-te prin oraş, că din noianul de case cele mai
multe sunt mute, unele vorbesc, iar altele, cele mai rare, cântă?”
Paul Valery
D. Botar, 2009
BOTAR SI NV 2008 CASA CARIANOPOL CARACAL
D. Botar 17 nov. 1988 cu Tudor Gheorghe, Silviu Stănculescu,,Doru Rădulescu

D. Botar, 27 mai 2010, la 65 de ani D. Botar, 19 09 2009
D. Botar 1992 la Cercul Militar Caracal cu ist. Ion Scurtu, Const. Floricel, dir. Ed. did. și pedag.
lansare carte Atunci la Robănești.
D. Botar, 2014 D. Botar cu nepoata Diana, 2 iulie 2009
D. Botar cu Nicomah la Mănăstirea Călui, 11 sept 2012

D. Botar cu Prof. Florian Petrescu 14 iul 2013 pe bv A. Caracala
D. Botar în Cimitirul din Caracal cu Virgil Carianopol și alții, 1973.

D. Botar în Parcul Poroineanu din Caracal cu Nicomah, Nicolcioiu și David 11 10 1998 și alți doi
D. Botar la 65 de ani, 27 mai 2010

D. Botar, mai 2010
D. Botar, nedatată D. Botar și Virgil Carianopol București, statuia

Lupei Capitolina, 1 dec. 1974
D. Botar, 29 10 2015. Se relaxează la concertul D. Botar, prof. Fl. Petrescu în loja Teatrului din
lui Gabriel Croitoru la Teatrul din Caracal Caracal, 20.09.2009
D. Botar, 19 02 1993 Cercul Militar Caracal lansare cărții Atunci la Robănești cu Sebastian Domozină.
D. Botar, 1973 în fața Librăriei din Caracal (demolată) cu Anghel Dumbrăveanu( al doilea din stg.),-
Virgil Carianopol ( al șaptelea de la stânga) Virgil Dumitrescu (al șaselea.)
D. Botar, 2009
D. Botar, Actorul Silviu Stănculescu,

Lucian Oprescu la Centenarul Liceului
Ioniță Asan din Caracal
D. Botar. 20 sept 2009

D. Botar, prof. Fl. Petrescu, col. D. Matei,Nicolae Paul Mihail-Nicomah,10 12 2009
D.Botar, iulie 2007

D. Botar. 10 10 2009
D.Botar cu col. D. Matei la Robănești

înainte de 1989
D.Botar cu nepoata Diana Alexandra

30 iulie 2005
D.Botar cu trăsura pe Bv. Antonius Caracalla 1 dec 2012 simțindu-se boier vechi.
D.Botar, 11 10 1998 în Parcul Caracal cu Nicolae Paul Mihail-Nicomah, Nicolcioiu și David.

D.Botar, 2009
D-tru Botar și Nicolae Paul Mihail ( Nicomah)

Domnul de Roua

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Domnul de Roua

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anul V, număr comemorativ, ian.-dec.

2020 Domnul de Rou[ 1

Grupaj de poezii din cartea

Viața și moartea Sunt o picătură de apă

Existența noastră face parte Sunt un bătrân.

SOCRATICĂ STARE DE SPIRIT

Profunzimile se răzbună. Deseori stând singur

UMBRA DE TRĂIRE FIRMAMENT

Pentru mine În singurătate

TĂCEREA CAD FRUNZE…

Un suflet blând plecat-a dintre noi, A fost aievea, azi e amintire,

Și a iubit, iubit a fost la rându-i,

BOTAR SI NV 2008 CASA CARIANOPOL CARACAL

D. Botar 17 nov. 1988 cu Tudor Gheorghe, Silviu Stănculescu,,Doru Rădulescu

D. Botar, 27 mai 2010, la 65 de ani D. Botar, 19 09 2009

D. Botar, 2014 D. Botar cu nepoata Diana, 2 iulie 2009

D. Botar cu Nicomah la Mănăstirea Călui, 11 sept 2012

D. Botar cu Prof. Florian Petrescu 14 iul 2013 pe bv A. Caracala

D. Botar în Cimitirul din Caracal cu Virgil Carianopol și alții, 1973.

D. Botar la 65 de ani, 27 mai 2010

D. Botar, mai 2010

D. Botar, nedatată D. Botar și Virgil Carianopol București, statuia

D. Botar, Actorul Silviu Stănculescu,

D. Botar. 20 sept 2009

D. Botar, prof. Fl. Petrescu, col. D. Matei,Nicolae Paul Mihail-Nicomah,10 12 2009

D.Botar, iulie 2007

D.Botar cu col. D. Matei la Robănești

D.Botar cu nepoata Diana Alexandra

D.Botar, 11 10 1998 în Parcul Caracal cu Nicolae Paul Mihail-Nicomah, Nicolcioiu și David.

D-tru Botar și Nicolae Paul Mihail ( Nicomah)

S-ar putea să vă placă și