CAPITOLUL IV

ADMINISTRAŢIA SILVICĂ DETERMINATĂ

DE SECULARIZAREA AVERILOR MANASTIRESTI

1863, 15 septembrie, Alexandru Ioan Cuza secularizează averile

mănăstireşti întregind domeniul forestier al statului de la 18.892 ha la peste
724.673 ha.

4.1. Forme organizatorice şi administrative până în anul 1881

1864, “Direcţiunea Generală Silvică” creată în anul 1860 de către
Mihail Ramniceanu este desfiinţată.
1867, se infiinţează “Consiliul General pentru Agricultură, Forestierie,
Mineralogie şi Geologie” care funcţionează ca şi organ consultativ asupra
problemelor sectoarelor economice respective.
1871, sub ministeriatul lui Alexandru Ioan Odobescu se înfiinţează
“Consiliul Tehnic de Administrare a Padurilor Statului” care funcţionează ca
organ consultativ şi deliberatoriu.
1872, pe baza “Legii pentru Administrarea Domeniilor Statului”,
Administraţia Silvică trece de la Ministerul Cultelor şi Instructiunilor
Publice unde a funcţionat din anul 1860 la Ministerul de Finante cu scopul
realizării din păduri venituri din ce în ce mai mari, ocazie cu care serviciul
silvic este transformat în “Sectiune Silvica”.

 secţiunea silvică este încadrată :

- 1 şef de secţiune
pentru centrală
- 2 şefi de birou

- 11 şefi silvici
pentru exterior
- 6 ajutori şefi silvici

1875, înainte de Războiul de Independenţă, Corpul Silvic se

compunea din 44 de persoane din care:
 4 inspectori silvici
 10 silvicultori sefi de circumscripţie
1
  30 guarzi şefi de ocol
iar veniturile pădurilor statului erau de 932.000 lei.
MINISTERUL DE FINANŢE

SECŢIUNEA SILVICĂ

ŞEF SECŢIUNE

ŞEF BIROU
ŞEF BIROU

ŞEF SILVIC
11

AJUTOR ŞEF SILVIC

6

4.2. Forme organizatorice în perioada 1881-1910

1881, 9iunie, se adoptă primul Cod Silvic din istoria silviculturii
româneşticare reglementa timp de 3 decenii modul de gospodărire a
padurilor tarii:
 a supus regimului silvic toate pădurile statului, ale comunelor,
stabilimentelor publice, comunităţilor şi bisericilor şi pădurilor
stăpânite în indiviziune
 defrişarea pădurilor era interzisă în pădurile statului şi restricţionată în
pădurile private
 s-a introdus obligativitatea amenjamentului silvic
 s-a interzis păşunatul în pădurile statului
 pedepsele pentru infracţiuni şi contravenţii erau deosebit de mari
 legea avea preocupări deosebite pentru apărarea pădurilor de
protecţie, indiferent de proprietar
 1883, se înfiinţează Şcoala de Silvicultură de la Bucureşti.
 1883, se crează Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi
Domeniilor, soarta pădurilor fiind administrată de Direcţia Generală
Silvică care se include în Direcţia Generală a Domeniilor şi Pădurilor
Statului ca o secţie aparte. În ţară existau patru Administraţii
Domeniale Regionale:
2
  Craiova - Ploieşti
 Galaţi- Iaşi, precum şi un număr de 40 de ocoale silvice.

MINISTERUL AGRICULTURII,
INDUSTRIEI, COMERŢULUI ŞI
DOMENIILOR

DIRECŢIA GENERALĂ A
DOMENIILOR

DIRECŢIA GENERALĂ SILVICĂ

Administraţia Administraţia Administraţia Administraţia

Domenială Domenială Domenială Domenială
Regională Regională Regională Regională
Craiova Ploieşti Galaţi Iaşi

35-40
ocoale silvice

 1884, se face reorganizarea serviciului silvic, formându-se două

inspectorate mari :
 Muntenia – Oltenia
 Moldova – Dobrogea, cu 47 de ocoale silvice care au crescut la
61 până în anul 1886.
Regimul de exploatare a pădurilor era acel al tăierii “pe parchete cu
rezerve” (40-80 rezerve la hectar).
În Principatele Române, prima exploatare în regie a pădurilor statului
a avut loc în 1882, în pădurea Gura Motrului, care cuprindea şi o instalaţie
de debitare a lemnului tăiat.
 1886, se înfiinţează societatea “Progresul Silvic”, cu publicaţia
“Revista Pădurilor”, care a fost încătuşată în anul 1948 şi renăscută în
anul 1990.

3
  un progres remarcabil s-a realizat în administraţia silvică odată cu
preluarea conducerii serviciului silvic de către profesorul N.G.
Popovici care introduce elemente moderne din administraţia silvică;
 serviciul silvic este inclus în Direcţia Generală a Domeniilor şi avea în
subordine următoarele birouri: biroul personalului şi al delictelor,
biroul exploatărilor şi al vânzărilor, biroul pentru amenajamente
pepiniere, plantaţii, reîmpăduriri şi construcţii forestiere şi biroul
produse accesorii.

1906

MINISTERUL AGRICULTURII,
INDUSTRIEI, COMERTULUI ŞI
DOMENIILOR

DIRECŢIA GENERALĂ A
DOMENIILOR

SERVICIUL SILVIC

Biroul Biroul Biroul pentru Biroul Biroul

personalului exploatărilor amenajamente plantaţii, plantaţii,
şi delictelor şi vânzărilor silvice reîmpăduriri reîmpăduriri
100 ocoale silvice

În anul 1910, anul înfiinţării, “Casei Padurilor”, corpul silvic al

statului care administra 1.085.038 ha paduri era constituit din 152 ingineri
silvici, 123 brigadieri silvici şi 2500 de pădurari (D. Ivanescu, 1982).

4.3. “Casa Padurilor “ prima administraţie modernă pentru

pădurile statului din istoria silviculturii româneşti
 Codul Silvic din anul 1881 este modificat la 08 aprilie 1910 cu o nouă
lege silvică a carui valabilitate a dăinuit până în anul 1962.
4
 Codul silvic din 1910 a reprezentat un progres în direcţia conservării
şi ocrotirii pădurilor:
 a lărgit categoria pădurilor supuse regimului silvic extinzându-se şi
asupra pădurilor particulare care îndeplinesc funcţii de protecţie
 a introdus “cautiunea de împădurire” pe care proprietarii particulari
erau obligaţi să o depună înainte de a începe exploatarea pădurii (100
lei aur / ha pădure)
 pentru a menţine pădurile bune în stare de vegetaţie, legea obligă la
organizarea unui puternic corp de pază constituit din agenţi silvici
 reglementează regimul proprietăţii forestiere colective (moşneneşti,
razeşeşti)
 legea conţine dispoziţii privind sporirea patrimoniului forestier al
statului prin cumpărare asigurându-i-se fonduri speciale (5-10% din
vânzarea masei lemnoase)
 Pentru aplicarea dispoziţiilor din codul silvic, în acelaşi an s-a
promulgat legea pentru înfiinţarea “Casei Padurilor” pe lângă
Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.
 în atribuţiile acestei instituţii erau:
 administrarea padurilor statului
 controlul şi supravegherea aplicării dispoziţiilor legilor silvice în
pădurile tuturor categoriilor de proprietari
- sporirea patrimoniului forestier al statului prin cumpărarea de păduri
- ameliorarea stării pădurilor şi sporirea producţiei lor
 Casa Padurilor, căreia i s-a acordat autonomie, era condusă de un
administrator şi un consiliu de administraţie având 4 direcţii, iar la
exterior 10 regiuni cu un total de 157 de ocoale. Ulterior, în anul
1924, la exterior s-au organizat 13 direcţii regionale.
 La finele anului 1930 deceniu funcţionau în Romania 594 de fabrici
de cherestea cu un total de 1688 de gatere. Se realiza în acea perioada
o producţie anuale de circa 3.900.000 mc cherestea din care 2.300.000
mc cherestea de răşinoase destinată exportului, 92.000 mc cherestea
de fag şi peste 200.000 mc cherestea de gorun şi stejar. În aceste
unităţi lucrau peste 47.000 salariaţi. Funcţionau în România cele mai
mari fabrici de cherestea din Europa:
 Fabrica Feltrinelli, la Talmaciu, Sibiu, cu 27 gatere
 Fabrica Goetz, Nehoiu, Buzau, cu 25 de gatere şi 30 circulare
 Cumulul de atribuţii din Casa Padurilor, care în acelaşi timp era
proprietar forestier, dar şi instanţa tutelara pentru toate categoriile de
proprietăţi silvice, duce la ineficacitate şi insuficienţă.

5
 Casa Padurilor
Statului

Consiliul de
administratie

Administrator

Directia Directia Directia Directia

1 2 3 4

Regiunea 1 – 10
Ocoale silvice
157

 Dupa 20 de ani de funcţionare s-a constatat ca soluţia dată în anul

1910 privind înfiinţarea Casei Padurilor nu corespundea complicatelor
probleme ale fondului forestier, cu atât mai mult cu cât după război
fondul forestier al ţării s-a mărit considerabil.
 Suprafaţa păduroasă a României în 1931 a fost de 7.134.200 ha:
 proprietatea statului 2.053.691 ha
 persoane juridice 1.921.530 ha
 comune şi stabilimente publice 271.880 ha
 proprietari particulari 2.941.099 ha

4.4. Casa Autonoma a Padurilor Statului (CAPS)

 Se înfiinţează în anul 1930 ca Regie Publica Comercială a Statului
care reuşeşte într-un timp scurt să introducă:
 un sistem de gospodărire mai ingrijit pădurilor
 un sistem de exploatare a pădurilor raţional
 un sistem de industrializare şi desfacere a produselor lemnoase
 A fost condusă de un consiliu de administraţie compus din 11
membrii, un comitet de direcţie format din 2 membrii ai consiliului şi
directorul general.
6
 În ţară avea 12 direcţii regionale silvice (Arad, Bacău, Bucureşti,
Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Lugoj, Iaşi, Piteşti şi Sebeş) şi
193 de ocoale silvice, 2 centre de exploatare, 17 fabrici de cherestea şi un
mare număr de depozite de desfacere a lemnului, căi ferate forestiere şi
drumuri forestiere.
 în această formă organizatorică întrunea sub o conducere unică toate
fazele producţiei forestiere, de la întemeierea arboretelor până la
industrializarea lemnului, dezvoltând exploatările în regie, astfel ca în
anul 1944, acestea reprezentau 70% din volumul producţiei pădurilor
statului, iar industrializarea lemnului era prezentă în 5% din numărul
fabricilor de cherestea din România şi 15% din producţia de cherestea.
 Obiectivele acestei instituţii erau următoarele:
 conservarea, regenerarea, ameliorarea şi valorificarea pădurilor
statului
 sporirea domeniului forestier
 amenajarea şi ridicarea în plan a pădurilor
 ocrotirea şi valorificarea vânatului şi pescuitului în apele de munte
 Casa Autonomă a Pădurilor Statului a constituit un bun exemplu
pentru preconizarea şi execuţia lucrărilor silvice şi în pădurile
aparţinând persoanelor juridice şi particulare obţinându-se rezultate
apreciate pozitiv, expresie a unui mod raţionale de gospodarire
forestieră.

4.5. Autoritatea Publică Centrală dupa 1930

 Odată cu înfiinţarea CAPS-ului, Regie Publica Comerciala care
administra pădurile statului, este înfiinţată în Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor, Directia Regimului Silvic, independentă de CAPS având
atribuţiuni pe probleme de poliţie şi politică forestieră şi răspundea de:
 controlul aplicării codului silvic şi a altor legi silvice
 promovarea economiei forestiere prin elaborarea de proiecte şi legi
 îndrumarea exploatării, industrializării şi comercializării produselor
pădurii
 dezvoltarea conştiinţei forestiere la toate nivelurile societaţii
 îndrumarea şi organizarea învăţământului mediu şi inferior
 Pentru aceasta Direcţia Regimului Silvic avea în ţară 10 inspectorate
silvice (Arad, Brasov, Bucuresti, Cernauti, Chisinau, Cluj, Constanta,
Craiova, Focsani şi Iasi) şi 98 de ocoale silvice de regim silvic.
 în anul 1930, se înfiinţează Consiliul Tehnic al Pădurilor, alcătuit din
5 ingineri silvici de grad inalt, era un organ suprem al ministerului
având misiunea de a veghea la salvgardarea intereselor forestiere ale
ţării. Era numit prin Decret Regal.
7
 în anul 1936, prin organizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor,
s-a infiinţat Directia Ameliorarilor şi a Pădurilor Administrate de Stat,
prin care statul îşi extindea sfera de influenţă asupra pădurilor
comunale, composesoratelor, obştilor, bisericilor, şcolilor, fundaţiilor
ş.a. Avea sarcină să extindă împădurirea terenurilor degradate.
 Consiliul Superior Silvic compus din 76 persoane cooptate din diferite
ramuri ale economiei naţionale şi conceput ca organ consultativ,
având rolul unui parlament corporativ al economiei forestiere, a luat
fiinţă în anul 1930, dar nu se cunoaste eficienţa acestei instituţii.
 Institutul de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră a fost înfiinţat prin
Hotărâre de Guvern în anul 1933, iar prin Legea din 1936 este
reconfirmat în structura Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.
 Comisia Monumentelor Naturii a luat fiinţă în anul 1932, iniţial a
funcţionat pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, apoi în
cadrul Academiei Române şi a avut misiunea de a asigura protejarea
rezervaţiilor naturale şi a Parcului Natural Retezat.
 Direcţia Pădurilor Persoanelor Juridice care se ocupă în minister de
administraţiile silvice particulare:
 instituţii publice – Fondul Religionar din Bucovina, Eforia Spitalelor
Civile din Bucureşti, Domeniul Coroanei, Eforia Madona Dudu din
Craiova, Eforia Sf. Spiridon din Iaşi, Casa Scoalelor
 comunele rurale şi oraşele care au avut în proprietate păduri
 particulari – Uzinele şi Domeniile Reşiţa, Comunitatea de Avere din
Caransebeş, Comunitatea de Avere din Bistriţa
 în 1944, înainte de evenimentul de la 23 august, personalul silvic era
reprezentat din 612 ingineri, 292 conductori, 1413 brigadieri şi 4256
de pădurari.