Creditarea şi finanţarea tranzacţiilor internaţionale

Practica internaţională a dezvoltat în timp o serie de tehnici de finanţare mai mult sau mai
puţin complexe, cu rol fundamental în buna derulare a tranzacţiilor comerciale în plan
internaţional. Există astfel o multitudine de variante de finanţare pe orizonturi diferite de timp
care vizează importurile sau exporturile, unele intervenind în faza de iniţiere (avansurile în
valută, creditele de prefinanţare sau de prospectare, leasingul experimental), altele intervenind
în faza derulării acestora (creditul furnizor, creditul cumpărător). Tehnicile de finanţare
internaţională prot fi sistematizate astfel:
A. Tehnici de finanţare pe termen scurt;
B. Tehnici de finanţare pe termen mediu şi lung;
C. Tehnici speciale de finanţare.
Multe dintre aceste tehnici de finanţare internaţională presupun o implicare directă şi
activă din partea statului, comportându-se adesea ca adevărate tehnici de promovare a
exporturilor.

4.1. Tehnici de finanţare pe termen scurt

Are în vedere obţinerea de sume pe termen scurt destinate demarării producţiei destinate
exportului sau promovării acestuia pe noi pieţe. Aceast tip de finanţare vizează în principal
exportul şi permite refacerea pe termen scurt a lichidităţii companiilor exportatoare. Principalele
tipuri de credite incluse în această categorie sunt:

 Creditele de prefinanţare;
 Creditele de export.

a) Prefinanţarea exporturilor se realizează prin:

- Creditul bancar direct presupune încheierea unui acord între exportator şi banca sa privind
acordarea unui credit pe termen scurt în anumite conditii referitoare la termen şi rata dobânzii.
Creditul este remis direct de către bancă în contul curent al exportatorului.

- Avansul in cont curent reprezintă o facilitate acordată de către bănci firmelor exportatoare
în cazul unor mari fluctuatii periodice a soldului conturilor curente. In acest caz, banca
exportatorului stabileşte o limită pâna la care firmele pot trage cecuri asupra contului curent,
indiferent dacă au sau nu disponibilităţi, banca onorându-le plata. Asemenea acorduri sunt

1
făcute de bănci cu clienţi solvabili tradiţionali, ce au o situaţie cunoscută şi o anumită ritmicitate
a încasărilor din exporturi (de exemplu mari case de export, ).

- Creditele in cont deschis reprezintă o întelegere între o bancă şi un client (exportatorul),

prin care convin ca, în limita unui plafon stabilit, de regulă anual, clientul să poată utiliza din
contul curent sume de bani, chiar dacă în cont nu mai există disponibilitaţi, dobânda urmând a
se aplica numai asupra sumelor efectiv folosite. Această tehnică se poate derula şi între doua
bănci: banca exportatorului acceptă să acorde astfel de credite în contul curent al băncii
importatorului, plata documentelor prezentate de exportator realizându-se indiferent dacă în
contul băncii importatorului există sau nu disponibilităţi. În acest caz, banca exportatorului se
bazează integral atât pe credibilitatea financiară a clientului, cât şi pe integritatea si renumele
acestuia. Dupa cum este de asteptat, aceasta tehnica este utilizata atunci cind banca si clientul
sau dispun de o experienta comuna legata si de o incredere reciproca. In ciuda riscurilor
implicate, tranzactiile in cont curent s-au extins, in special in tarile industrializate.

- Creditele de prefinantare specializate au în vedere susţinerea financiară a exporturilor

complexe (de valoare mare) prin acordarea unor credite producătorilor / exportatorilor de
bunuri cu grad înalt de prelucrare (echipamente, utilaje). În cazul în care procesul de fabricaţie
presupune şi participarea mai multor sub-furnizori, aceştia din urmă pot solicita, la rândul lor,
credite de prefinanţare în sume proporţionale cu ponderea activităţii ce le revine.

Producator
1
Exportator

2 4

Banca Institutie specializată

1 - Contract de export cu o firmă;

2 - Contract de credit cu o bancă specializată;
3 - Refinanţare de pe piaţa monetară locală sau de la o instituţie financiară specializată
4 - Rambursarea creditului.

Creditele de prefinanţare specializate au rolul de a acoperi necesarul de lichidităţi la

producător atunci când avansul primit de la cumpărător la semnarea contractului nu este
acoperitor sau când apar probleme de acoperire a cheltuielilor pe parcursul fabricatiei. Mărimea

2
creditului este fixată în baza unui plan general de finanţare în care apar toate avansurile primite
de exportator la semnarea contractului şi în timpul perioadei de fabricaţie, cât şi cheltuielile de
producţie. Creditul de prefinanţare poate atinge 100% din suma descoperită determinată pe
baza planului, iar durata acestuia corespunde cu cea a creditului descoperit. Băncile care se
implică într-un astfel de proces se refinanţează ulterior de la o instituţie guvernamentală sau
direct de pe piaţa monetară.

Avantajele utilizării creditelor de prefinaţare:

- permit obţinerea rapidă de lichidităţi pentru producător;
- fluidizarea fluxurilor financiare;
- acoperă integral valoarea exportului;
- susţine exportul unor partizii mari de mărfuri.

- Creditele de prospectare sunt acordate pe o perioadă de până la un an, direct

exportatorilor de instituţii financiare specializate (guvernamentale), în vederea pătrunderii pe
pieţe noi şi consolidării poziţiei pe aceste pieţe. Mecanismul este asemănător creditelor de
prefinanţare, această tehnică de finanţare putând fi considerată o formă agresivă şi eficientă de
promovare a exporturilor.

b)Creditele de export

În această categorie intră toate categoriile de avansuri în valută acordate de diverse

instituţii financiare (avansul pe bază de documente, avansul în valută, avansul pe baza de
cesiune de creanţe) dar şi creditele de scont sau creditele de accept. Spre deosebire de
prefinanţarea exporturilor când exportatorul poate să-şi recupereze integral contravaloarea
exporturilor, creditele de export presupun recuperarea parţială a sumelor de către companiile
exportatoare.

- Avansul pe baza documentelor de mărfuri se acordă exportatorului pe baza setului de

documente care atestă livrarea mărfurilor către importator. Acordarea avansului se poate face
pe baza unui set de documente stabilit precis de către banca finantatoare sau se poate face
doar în baza unui document care să ateste gajul mărfurilor ce fac obiectul exportului, în speţă
recipisa - warant, obţinută de la carauş sau de la depozitarul mărfurilor destinate exportului.

3
 Exportator Importator

2 4

Banca Instituţie specializată

1 - Contract de export import / livrarea marfurilor la export;

2 - Contract de credit cu o banca specializata / prezentarea setului de documente;
3 - Refinantare de pe piata monetara locala sau de la o institutie financiara specializata
4 - Rambursarea creditului.
Suma acordată de bancă acoperă numai în parte (maxim 80 %) din contravaloarea
exporturilor. O astfel de formă de finanţare se adreseaza exportatorilor ce livrează partizii mari
de mărfuri pe pieţele externe.

- Avansul în valută presupune încheierea unui contract de import export, cu termen de

livrare de până la un an. Odată livrată marfa, exportatorul împrumută de la bancă o sumă în
valută, echivalentă cu valoarea creanţelor de încasat de la importator, mai puţin dobânda
aferentă. Exportatorul poate primi suma în valută sau poate primi echivalentul în moneda
naţională, suma fiind schimbată la vedere pe piaţa valutară. Odată obţinută suma, aceasta
poate fi reinvestită în vederea derulării unor noi exporturi. În alegerea acestei variante de
finanţare, un rol fundamental il are dobânda aferentă creditelor în valută în care este denominat
exportul.

Exportator Importator
1
2 3

Banca

1 - Contract de export import / livrarea mărfurilor la export;

2 - Credit cu o bancă specializată în valuta în care este denominat exportul;
3 - Rambursarea creditului în valută la scadenţă, din suma încasată din export.

4
 La scadenţă, creditul va fi rambursat integral din ceea ce se încasează din operaţiunea de
export, rambursarea făcându-se în valută sau în monedă naţională după caz.

- Avansul prin cesiunea de creanţă presupune acordarea unui credit exportatorilor de

către o bancă pe baza cesiunii creanţelor1 în valuta deţinută de aceştia asupra unor parteneri
externi. Cesionarea creanţelor se realizează la o valoare mai mică, suma încasată de exportatori
fiind diminuată cu marja băncii creditoare.

- Creditul de scont are în vedere ansmblul titlurilor de creanţă ce însoţesc vânzarea pe

credit la export: cambie, bilet la ordin, acreditive etc. Practic, prin scontare se înţelege
vânzarea acestui titlu de creanţă înainte de scadenţă unei bănci. Valoarea încasată înainte de
scadenţă depinde de numărul de zile rămase până la scadenţă şi de nivelul taxei scontului.

1
Exportator Importator

2
4
3
Banca exportatorului Banca comerciala

1 - Contract de export / import şi acceptarea unei cambii trasă de exportator;

2 - Depunerea cambiei la banca exportatorului;
3 - Scontarea efectului de comerţ pe piaţa monetară locală (la o altă bancă);
4 - Plata exportatorului.

Scontarea presupune mobilizarea de resurse în valută sau în monedă naţională de pe

piaţa monetară locală, de la o bancă comercială sau chiar de la banca centrală. Pentru a evita
dezavantajul pe care îl conferă faptul ca vânzarea pe credit e transformată într-o vânzare cu
plata la livrare, de cele mai multe ori exportatorii includ în preţ şi o marjă suplimentară care să
le acopere costul scontării.

- Creditul de accept constă în încheierea unui contract de export de către o companie,

urmând ca apoi exportatorul în calitate de trăgător şi beneficiar să solicite o cambie băncii sale.
Odată acceptată această cambie, exportatorul poate să-şi încaseze în avans parţial

1
Prin cesiune, creanţele trec din proprietatea exportatorului în proprietatea băncii care acordă creditul.

5
contravaloarea exportului direct de la banca emitentă a cambiei sau prin scontarea acesteia la o
altă bancă comercială.

1
Exportator
Importator

3 2
4

Banca comercială
Banca exportatorului

1 - Contract de export / import;

2 - Solicitarea unei cambii de catre exportator bancii sale;
3 - Acceptarea cambiei de catre banca exportatorului;
4 - Scontarea efectului de comert pe piata monetara locala (la o alta banca);

Costul acestui credit încorporează taxa scontului şi un comision de acceptare. Pe de altă

parte, există şi situaţia în care banca acceptantă - conform condiţiilor stipulate în convenţia de
credit - acceptă cambii trase asupra sa în favoarea importatorului. Aceste cambii sunt destinate
să achite exportatorului (prin plata la vedere) sumele datorate aferente importurilor efectuate,
importatorul rămânând debitor faţă de bancă, asumându-şi costul creditului de accept.
Prin utilizarea acestui credit, exportatorul transferă riscul de neplată către banca
acceptantă, sumele încasate înainte de scadenţă putând fi utilizate pentru derularea de noi
exporturi.
Avantajul importatorului în cazul creditului de accept este acela că el poate avea un acces
sporit pe pieţele externe iar datorită faptului că documentele sunt dublate de acceptul băncii,
importatorul poate fi asigurat asupra expedierii mărfurilor.

4.2.Finanţarea pe termen mediu şi lung

În cazul exporturilor de mare valoare, a exporturilor complexe, ca si a unor forme de

cooperare industrială, se apelează la tehnicile de finanţare pe termen mediu si lung. Aceste
tehnici de finanţare permit mobilizarea de pe pieţele financiare internaţionale prin intermediul
unor mecanisme specifice a unui volum important de fonduri cu implicarea unui număr mare de
intermediari financiare (bănci comerciale, instituţii financiare specializate publice sau private).

6
Finanţarea pe termen mediu şi lung în comerţul exterior se realizează în principal prin operaţiuni
de creditare complexe:
 credite externe / eurocredite;
 obligaţiuni străine / euroobligaţiuni,
 credite sindicalizate,
 credite paralele,
 credite back - to - back,
 creditul furnizor,
 creditul cumpărător.

- Eurocreditele sunt creditele obţinute de pe piaţa financiară internaţională denominate

în altă monedă decât cea a ţării de emisiune (de exemplu denominate în dolari şi acordate de
un consorţiu de bănci europene). Mecanismul acestei tehnici de finanţare este complex,
eurocreditarea fiind iniţiată de beneficiar care se va adresa şi va încheia un contract de credit
cu o bancă de prestigiu care va coordona şi va purta responsabilitatea întregii operaţiuni -
banca "lead - manager". Un rol important în stabilirea condiţiilor de acordare a creditului îl au
grupul de coordonare şi consorţiu de bănci comerciale.

4
Beneficia Banca lead -
r 1 manager

2 Banca A

Banca B

Banca C
3 6
Grupul de
coordonare
5
Piaţa monetară locală;
Depozite;
Bănci comerciale locale;

1 - Încheierea unui contract de credit cu o banca de prestigiu - lead manager;

2 - Constituirea consorţiului bancar;
3 - Constituirea grupului de coordonare;
4 - Stabilirea condiţiilor creditului;
5 - Stabilirea sumelor subscrise de băncile din consorţiu bancar;

7
 6 - Atragerea de fonduri de pe piaţa monetara, depozite, investitori privaţi sau bănci
comerciale.
După constituirea consorţiului bancar şi a grupului de coordonare şi după stabilirea
condiţiilor de creditare (termene, dobânzi, modalităţi de rambursare), băncile comerciale
implicate vor trece la mobilizarea de fonduri de pe pieţele financiare locale pe care le vor remite
prin intermediul băncii lider beneficiarului. Consorţiu bancar este o grupare temporară de bănci
fără personalitate juridică cu rol în mobilizarea de fonduri pe termen scurt ce sunt transformate
prin intermediul acestui mecanism într-u credit pe termen mediu sau lung (creditele revolving).
O formă particulară a eurocreditelor este creditul "roll - over" ce presupune creditarea cu o rată
variabilă de dobândă calculată pe baza unei dobânzi de referinţă (LIBOR) la care se adaugă un
procent calculat pe baza riscului (rating) pe care-l prezintă compania beneficiară.

- Creditul sindicalizat este o altă tehnică de finanţare internaţională pe termen mediu şi

lung, frecvent utilizată în comerciale internaţionale. Şi această tehnică presupune contactarea
unei bănci puternice care va constitui un grup de management format dintr-un număr de bănci
de renume, Spre deosebire de eurocreditare, în cazul creditului sindicalizat responsabilitatea
pentru întreaga operaţiune şi-o asumă grupul de management. În plus banca lider şi grupul de
management vor subscrie pentru mai mult de jumătate di masa totală a creditului (maxim 60
%).

Beneficiar Banca lead - manager

Grupul de management

Grupul de bănci
participante

Memorandum de
plasament

Banca A Banca B

1 - Contract de credit cu o banca lead manager sau un consorţiu bancar de co-manageri;

2 - Stabilirea grupului de management (din bănci);
3 - Stabilirea listei de bănci participante;
4 - Stabilirea condiţiilor creditului;
5 - Publicarea memorandumului de plasament;
6 - Obţinerea de fonduri de la alte bănci.

8
 Pentru restul fondurilor solicitate, grupul de management va constitui un grup de bănci
participate care va întocmi un memorandum de plasament (un fel de cerere de ofertă) adresat
băncilor comerciale ce acţionează pe piaţa financiară internaţională. Dacă vor fi de acord cu
condiţiile stipulate în memorandumul de acord, aceste bănci vor intra în creditul sindicalizat
obligându-se să procure şi să remită fondurile pentru care au subscris. În final, sumele solicitate
vor fi acoperite integral. Deoarece riscurile şi responsabilităţile sunt distribuite între mai multe
bănci şi pentru că o mare parte din masa creditului este acordată direct de băncile din consorţiu
bancar, creditul sindicalizat este uneori mai puţin riscant şi mai ieftin decât eurocreditele.

- Finanţarea prin emisiune de obligatiuni straine / euroobligatiuni este cea mai

flexibilă şi frecvent utilizată tehnică de finanţare pe plan internaţional2. Durata, dimensiunea
fondurilor atrase, elementul de extraneitate explică complexitatea finanţării prin emisiune
obligaţiuni pe o piaţă străină. În acest caz, responsabilitatea pentru derularea operaţiunii este
asumată tot de un consorţiu bancar format din banca lider şi din co-manageri (grupul de
coordonare şi garantare), în timp ce responsabilitatea pentru subscrierea obligaţiunilor emise o
poartă în principal grupul de plasament garantat (acesta angajându-se să subscrie pentru 2/3
din obligaţiunile emise). Pentru restul obligaţiunilor, grupul de coordonare va constitui un grup
de plasament care va plasa obligaţiunile pe pieţele financiare locale la diferiţi investitori privaţi.

Beneficiar Banca lead - manager

Grupul de
coordonare
Co - manageri sau
garantare

Grupul de plasament garantat

Grupul de plasament

INVESTITORI
PRIVATI

1 - Contractarea unei banci lead manager;

2
În România această tehnică este mai puţin cunoscută şi utilizată de companiile private româneşti, statul
fiind mult mai activ în emisiunea de obligaţiuni străine sau euroobligaţiuni.

9
 2 - Contactarea de catre lead manager a unor banci comanageri care vor forma grupul de
coordonare sau garantare (managing group);
3 - Constituirea grupului de plasament garantat;
4 - Grupul de plasament - se obliga sa gaseasca investitori pe piata pentru obligatiunile emise.

Emisiunea de obligaţiuni pe pieţele străine presupune o etapă pregătitoare riguroasă

marcată de constituirea grupurilor implicate în proces şi de stabilirea condiţiilor de împrumut.
Etapa de lansare propriu-zisă este precedată de o testare a pieţei şi a potenţialilor subscriitori
făcută de grupul de coordonare şi garantare. Obligaţiunile au o piaţă primară şi secundară,
aceasta din urmă asigurând lichiditatea ridicată a acestor titluri de credit. În funcţie de moneda
în care este denominat împrumutul obligatar există obligaţiuni străine - exprimate în moneda
aparţinând ţării pe care se emit obligaţiunile (de exemplu obligaţiuni străine emise de guvernul
român în yeni şi lansate pe piaţa japoneză) şi euroobligaţiuni - exprimate în moneda altei ţări
decât cea a ţării pe care se emit obligaţiunile (obligaţiuni denominate în dolari şi emise pe piaţa
germană).
Din punct de vedere al rambursării, obligaţiunile pot fi emise cu rambursare în serii anuale
egale, în anuităţi constante sau tranşă finală. Pot fi emise obligaţiuni cu cupon fix, cu cupon
variabil (floating rate note) sau cu cupon zero (subscrise la o valoare sub valoarea nominală şi
răscumpărate ulterior la valoarea nominală). Obligaţiunile pot fi subscrise în momentul emisiunii
la valoarea nominală sau la o valoare sub sau peste valoarea nominală (emisiune cu primă sau
discount). Obligaţiunile au o valoare de piaţă şi pot fi vândute / cumpărate ulterior emisiunii,
până la scadenţă pe piaţa secundară.
Spre deosebire de eurocredite sau de creditele sindicalizate, unde beneficiarul rămâne
solidar faţă de băncile din consorţiu şi băncile participante, la obligaţiunile străine deţinătorii
sunt cei care preiau în totalitate riscurile cu privire la emitent (beneficiar).
- Creditele paralele sunt o consecinţă a intensificării tranzacţiilor comerciale şi internaţionale
din ultimele decenii. Mecanismul unor asemenea credite este relativ simplu: să presupunem
cazul unei companii americane A cu o filială în Marea Britanie şi o companie britanică B cu o
filială în Statele Unite. Filiala companiei britanice are de achiziţionat un echipament de pe piaţa
americană pentru care are de plătit o sumă în dolari, filiala companiei americane are de plătit o
sumă echivalentă în lire furnizorilor săi. Între companiile A şi B se va încheia un contract de
credit paralel, prin care firma americană va credita în dolari filiala firmei britanice şi firma
britanică va credita în lire filiala firmei americane. Ambele credite vor rula în paralel în aceleaşi
condiţii şi pentru sume echivalente, fiind purtătoare de dobânzi. Dobânzile la cele două credite
se vor negocia direct între cei doi parteneri, rolul acestora fiind de a acoperi modificarea în timp
a cursului de schimb dolar / liră.

10
 Firma A Firma B
Contract de
împrumut
Împrumut Împrumut
în USD în lire

Filiala B Filiala A

Limite ale finanţării prin împrumuturi paralele:

- operaţiunea se înregistrează în bilanţul ambelor companii având impact asupra situaţiei
financiare (ex. gradul de îndatorare va creşte)
- dobânzile se negociază direct între părţi (este fundamentală în acest caz puterea de
negociere între cei doi parteneri precum şi capacitatea acestora de a aprecia corect
evoluţia viitoare a cursului de schimb şi a ratelor de dobândă pe piaţa financiară
internaţională).

- Creditele back to back au la bază un principiu asemănător creditelor paralele. Firma

americană A se poate împrumuta mai bine în dolari de pe piaţa financiară locală decât o poate
face firma britanică în timp ce aceasta se poate împrumuta mai bine în lire sterline. Pentru a
finanţa în condiţii mai avantajoase filialele lor, firmele în cauză se adresează băncilor locale,
obţinând credite de valoare echivalentă şi în aceleaşi condiţii de creditare (aceleaşi termene şi
acelaşi tip de rambursare).
După ce încheie un contract de credit "back to back", companiile mamă vor transfera cele
două credite filialelor, adică compania americană va acorda un credit în dolari filialei companiei
britanice şi compania britanică va acorda un credit în lire filialei companiei americane. Dobânzile
aferente celor două credite sunt de regulă identice cu dobânda percepută de băncile locale, însă
pot să şi difere. Diferenţa dintre dobânzi este destinată să acopere pierderile din modificarea
nefavorabilă a cursului de schimb.

11
 Banca A Firma A Firma B Banca B
Contract de
împrumut
Împrumut Împrumut
în USD în lire

Filiala B Filiala A

Spre deosebire de creditele paralele, creditele "back to back" nu mai presupun negocierea
ratelor de dobândă, mecanismul de creditare fiind racordat la piaţa financiară. Chiar dacă
efectul bilanţier este nul pentru că pasivele create de împrumuturile contractate local sunt
compensate în totalitate de activele generate de creanţele faţă de filiale, unii indicatori bilanţieri
pot cunoaşte o modificare nefavorabilă (de exemplu capacitatea de îndatorare globală sau
capacitatea de îndatorare la termen).
- Creditul furnizor este un credit acordat direct furnizorului (exportatorului) de către o bancă
sau de o instituţie financiară specializată. Practic, după încheierea contractului de import /
export, exportatorul va livra marfa şi va amâna plata acesteia pe o perioadă determinată de
timp, oferind astfel un credit în marfă importatorului. Pentru a-şi recupera contravaloarea
exportului, exportatorul se va adresa băncii sale care în baza unui set de documente va acorda
un credit acestuia.

Exportator Importator

Banca exportatorului

Institutie de garantare şi
asigurare a creditelor

Institutie guvernamentala
Societate de
asigurari

12
 Banca exportatorului se va adresa ulterior unei instituţii specializate ce va acorda un
credit în condiţii preferenţiale băncii finanţatoare a creditului furnizor. Această tehnică este o
formă indirectă de promovare a exporturilor bazată pe acordarea unui credit cu dobândă
subvenţionată importatorului printr-un mecanism complex. Deoarece creditul de bază este
acordat exportatorului de o bancă din ţara sa, acest credit necesită doar o asigurare a creditului
la o instituţie de asigurări specializată (de exemplu COFACE di Franţa). Creditul furnizor are
astfel avantajul că este mai ieftin, decât creditul cumpărător. În absenţa unei instituţii publice
cu rol în promovarea exporturilor, exportatorul va include în preţul de ofertare costul propriei
finanţări (dobânzi şi comisioane bancare).

- Creditul cumpărător se acordă de către o bacă din ţara exportatorului direct importatorului,
prin intermediul unui mecanism specific. Odată încheiat contractul de import - export,
importatorul se va adresa unei bănci de renume din ţara sa şi va solicita pe cheltuiala sa o
scrisoare de garanţie bancară. Odată obţinută aceasta, importatorul poate plăti un avans de
până la 15 % din contravaloarea importurilor efectuate, avansul fiind plătit exportatorului.
Pentru restul sumei, importatorul va fi creditat de o bancă din ţara exportatorului, care acordă
creditul cumpărător şi îl plăteşte pe loc pe exportator pentru suma rămasă.

Exportator Importator

Banca exportatorului
Banca
importatorului

Institutie de garantare
şi asigurare a creditelor

Societate de Institutie
guvernamentala
asigurari

13
 Creditul cumpărător nu va fi acordat înainte de asigurarea acestuia la o instituţie
specializată de asigurare a creditelor. Deoarece creditul cumpărător se asigură şi se şi
garantează (de o bancă garant din ţara importatorului) costul total al acestuia este mai mare
decât în cazul creditului furnizor.
Ambele tipuri de credite sunt folosite pentru finanţarea unor tranzacţii comerciale de
valoare mare (de exemplu importul de echipament şi tehnologie), durata de acordare a acestor
credite explicând încadrarea lor în categoria tehnicilor de finanţare pe termen mediu şi lung.
Trebuie remarcată şi în cazul creditului cumpărător implicarea unei instituţii guvernamentale de
promovarea exporturilor prin acordarea unor dobânzi subvenţionate la creditele de refinanţare
solicitate de banca ce acordă creditul. Creditul furnizor este acordat pe baza contractului de
export / import, a contractului de credit şi a poliţei de asigurare a creditului, la creditul
cumpărător fiind nevoie în plus şi de o scrisoare de garanţie bancară. Exportatorul are o mai
mare liberate de mişcare în cazul creditului furnizor în timp ce importatorul este mai liber în
cazul finanţării printr-un credit cumpărător. Exportatorul îşi asumă o parte mai mare din
costurile şi riscurile finanţării la creditul furnizor.

4.3. Tehnici speciale de finantare

În această categorie intră o serie de tehnici de finanţare care au caracteristici diferite de

tehnicile clasice de finanţare (creditele sau îmrpumutul obligatar) dintre care cele mai
importante ar fi: factoringul, leasingul sau forfetarea

Leasingul internaţional

Leasingul este o metodă de finanţare pe termen mediu şi lung care presupune

închirierea realizată de societăţi financiare specializate, a unor bunuri de echipament către
beneficiari care nu dispun de fonduri proprii sau nu pot (sau nu doresc) să recurgă la credite
bancare pentru cumpărarea acestora. Operaţiunile de leasing internaţional pot fi realizate direct
prin încheierea unui contract între firma producătoare a echipamentului şi beneficiar sau indirect
prin preluarea funcþiei de creditare de către societăţi de leasing care apar ca intermediari.
Cea mai întâlnită formă a leasingului internaþionale este leasingul indirect care duce la
apariţia unei relaţii tripartite între producătorul echipamentului care face obiectul contractului,
beneficiar şi societatea de leasing. In cazul acestui tip de leasing, exportatorul nu vinde marfa

14
direct unui client, ci o vinde unei societăţi de leasing care, la rândul său, o închiriază
cumpărătorului străin.

Societatea de leasing Beneficiarul extern

Exportator

Refinanţarea societăţii de leasing poate lua diferite forme. Aceasta se poate face cu
ajutorul unui credit cumpărător sau al unui credit furnizor, prin intermediul unei bănci care, în
general este societatea mamă a societăţii de credit. O altă modalitatea prin care se realizează
refinanţarea poate fi un împrumut pe piaţa internaţională de capital.
Pentru a evita anumite constrângeri juridice sau de reglementare, operaţiunile de
leasing pot fi realizate de filiale implantate în ţara cumpărătorului sau în ţări terţe. Pentru a
beneficia de anumite avantaje, numeroase operaţiuni de leasing sunt încheiate de societăţi off-
shore cu sediul în paradise fiscale.
Această relaţie tripartită, care poate părea complicată la o primă privire, oferă
numeroase avantaje. Pentru exportator, această tehnică este echivalentă cu o vânzare
obişnuită. Prin urmare, el nu trebuie să se preocupe de finanţarea exporturilor sale şi nici nu
poate fi afectat de riscul de schimb valutar. In acelaşi timp, exportatorul nu este afectat de
riscul legat de existenţa unui client străin, deoarece societatea de leasing este cea care
achiziţionează bunul şi care îşi asumă dificultăţile legate de operaţiunile de comerţ exterior.
Având în vedere faptul că societatea de leasing se poate refinanţa prin intermediul unor credite
furnizor sau cumpărător, ea poate transmite acest avantaj clientului extern, oferindu-i o
reducere a redevenţelor care trebuiesc plătite de aceasta. Un alt avantaj oferit de leasing este
faptul că asigură o finanţare integrală pentru exportator.
La rândul său, importatorul nu are nevoie să mobilizeze fonduri pentru a plăti bunurile
importate. El plăteşte taxe periodice, care pot fi ajustate în timp în funcţie de situaţia sa
financiară.
Toate aceste avantaje sunt însoţite însă şi de unele dezavantaje care nu sunt de
neglijat, cel mai important fiind costul leasingului. Leasingul internaţional este mai complex
decât tehnicile convenţionale de finanţare a exporturilor. Societatea de leasing este expusă la
numeroase dificultăţi şi riscuri: juridice şi fiscale pe de o parte, monetare şi politice, pe de alta.

15
 Societăţile de leasing pot oferi şi alte servicii. Ele pot achiziţiona bunurile unui furnizor
extern pentru a le livra unui beneficiar dintr-o ţară terţă (vezi schema). Această operaţiune nu
este orientată spre facilitarea exporturilor ţării de origine. Ea reprezintă o tehnică prin
intermediul căreia societatea de leasing obţine câştiguri financiare.

Societate de
leasing tara B

Exportator tara A Beneficiar tara C

Transmiterea operaţiunilor de leasing în străinătate este un alt serviciu oferit de

societăţile de leasing (vezi schema). Scopul este acela de a oferi beneficii exportatorilor
naţionali, de pe urma relaţiilor internaţionale existente între societăţile de leasing. In practică,
exportatorul se adresează unei societăţi de leasing din ţara sa şi o informează în legătură cu
proiectele sale de vânzare şi în legătură cu numele potenţialilor beneficiari externi. Această
societate va servi ca intermediar şi va contacta alte sociatăţi de leasing localizate în ţările
diferiţilor potenţiali importatori care vor achiziţiona echipamentul în locul importatorilor, dacă
aceştia din urmă doresc să-l achiziţioneze.
Transmiterea operaţiunilor de leasing în străinătate este o modalitate de încurajare a
exportatorilor naţionali. Această transmitere este facilitată de apartenenţa societăţii de leasing
la un grup financiar multinaţional sau la un grup de societăţi de leasing.
Marile bănci au filiale specializate în realizarea de operaţiuni de leasing pentru a oferi
clienţilor un servicu care să permită asigurarea finanţării integrale pentru anumite echipamente
şi anumite exporturi.

16
 Două trăsături esenţiale caracterizează leasingul: existenţa a două contracte pentru
aceeaşi operaţiune şi posibilitatea triplei opţiuni. Prima se referă la faptul că există un contract
de vânzare- cumpărare între producător şi societatea de leasing, contract însoţit de un altul, de
locaţiune, încheiat între societatea de leasing şi beneficiar. Cea de-a doua trăsătură se
materializează prin cele trei opţiuni pe care le are beneficiarul la sfârşitul perioadei de închiriere:
prelungirea contractului, abandonarea lui sau cumpărarea bunului la valoarea lui reziduală.
Transmiterea operaţiunii de leasing în străinătate:

Societate de leasing Societate de

tara A leasing tara B

Importator
Exportator

Factoringul în finanţarea internaţională

Factoringul este o tehnică de finanţare pusă iniţial în practică în ţările anglo-saxone,

utilizată pentru a asigura finanţarea creanţelor interne. Mecanismul factoringului este relativ
simplu. Exportatorul cedează, contra plăţii, totalitatea creanţelor sale de pe urma exportului,
unui factor ( o bancă sau, mai general, o instituţie financiară specializată). Factorul acoperă
aceste creanţe, preia asupra sa riscul de neplată şi plăteşte echivalentul creanţelor. Creanţele
privesc vânzări ale căror termen de plată nu depăşeşte 180 de zile.
Această modalitate de finanţare se concretizează printr-un contract de factoring încheiat
între exportator şi factor, cu o durată care de obicei este de un an, putând fi reînnoit prin
acceptare tacită. Factoringul este adaptat întreprinderilor care exportă bunuri de larg consum
sau echipamente uşoare şi care au numeroşi clienţi. Prin recurgerea la această tehnică de
finanţare, exportatorul beneficiază patru avantaje:
 Factoringul simplifică gestiunea trezoreriei acestuia;
 Exportatorul nu mai este expus riscului de neplată;
 Factoringul suprimă problemele create de gestiunea administrativă şi contabilă a creanţelor;
 Factoringul îi ameliorează bilanţul contabil prin reducerea creanţelor.
Aceste avantaje sunt însă însoţite şi de unele dezavantaje. Costul factoringului este
relativ ridicat. Acesta conţine două elemente: un comision de factoring, ad valorem, calculat pe
totalul creanţelor transferate, reprezentând între 0.5 şi 2.5%, şi un comision de finanţare
calculat prorata temporis, în funcţie de ratele dobânzii. Comisionul de factoring variază în
funcţie de cifra de afaceri, de numărul şi de calitatea clienţilor, de volumul facturilor şi de riscul
politic al ţării importatorului. Acesta reprezintă remunerarea serviciilor de gestiune contabilă, de

17
garanţie şi de recuperare a creanţelor. Comisionul de finanţare corespunde dobânzilor
debitorilor pe plăţile anticipate. Acestor costuri monetare li se adaugă un risc indirect, de natură
comercială. Pe parcursul procesului de recuperare a creanţelor, şi în cazul întârizierii de plată
din partea importatorului, factorul este uneori mai brutal sau mai puţin diplomat decât
exportatorul însuşi. Aceasta poate avea drept consecinţă pierderea unor clienţi.Toate marile
bănci au creat filiale specializate în factoringul internaţional pentru a scuti exportatorii de
gestiunea şi recuperarea creanţelor externe pe termen scurt.
Forfetarea
Forfetarea este o formă din ce în ce mai întâlnită de finanţare pe termen mediu. Aceasta
presupune achiziţionarea de către o bancă, forfetarul, a unei serii de creanţe provenite de pe
urma operaţiunilor de comerţ exterior. Aceste creanţe sunt deseori avalizate sau garantate de
banca importatorului. Creanţele sunt vândute cu discount de către exportator băncii forfetare.
Banca plăteşte imediat exportatorului, permiţându-i acestuia să-şi finanţeze producţia de bunuri
pentru export, şi permiţându-i importatorului să plătească mai târziu. Creanţele sunt deţinute de
forfetar până la expirarea lor, fără a se apela la exportatorul în favoarea căruia ele au fost
destinate iniţial. Absenţa acestui apel este cea care face distincţia între forfetarea de creanţe şi
scontare, în cazul căreia exportatorul este deschis pentru a fi apelat în caz de neplată. Astfel,
forfetarea poate fi definită ca o tehnică de finanţare pe termen mediu prin care forfetarul nu
poate acţiona în regres pentru a face exportatorul răspunzător, în caz de neplată din partea
importatorului.
Forfetarea este un mijloc prin care se oferă credite de import pe termen mediu.
Importatorul pregăteşte creanţe garantate de o bancă. Acestea sunt trimise exportatorului, care
le vinde unei bănci forfetare. Banca poate apoi să vândă aceste creanţe. Deţinătorul acestora
nu are drept de regres la exportator. Riscul de credit se răsfrânge asupra deţinătorului
creanţelor.

Numeroase bănci forfetare deţin creanţe şi le recuperează pe măsură ce acestea ajung

la maturitate. Alte bănci cumpără creanţe pentru investitorii care şi-au manifestat interesul în a
deţine astfel de titluri, iar altele comercializează creanţe pe piaţa secundară.
Ratele de discount care se aplică în cazul forfetării depind de termenii oferiţi de
deţinerea de creanţe, de monedele în care sunt exprimate, de ratingurile de credit ale
importatorilor sau ale băncilor care le-au avalizat şi de riscul de ţară al entităţii importatoare.
Băncile forfetare au demonstrat o flexibilitate considerabilă şi deseori cotează rate prin
intermediul telefonului în momentul în care ştiu numele importatorului şi al băncii avalizatoare.
Aceasta permite exportatorilor să-şi stabilească preţurile de vânzare după ce au previzionat ce
vor obţine din vânzări după forfetarea costurilor. Alt avantaj pentru exportator este faptul că,

18
deoarece nu există regres, creanţele nu apar în contabilitatea. Un alt avantaj este acela că nu
este necesară asigurarea creditului. Pentru importatori, avantajul este acela conform căruia ei
primesc un credit pe care nu l-ar fi primit altfel, sau care nu le-ar fi fost oferit cu aceleaşi
condiţii
Una din primele bănci care au previzionat oportunitatea câştigului de pe urma acestei
tehnici de finanţare a fost Credit Suisse prin intermediul filialei sale, Finance A.G. Zurich.
Afacerea iniţială presupunea vânzarea de grâu din SUA spre RFG, care apoi revindea grâul în
ţările Europei de Est. Forfetarea permitea exportatorilor americani să fie plătiţi imediat şi
cumpărătorilor est-europeni să primească credit pe termen mediu.
Văzută iniţial ca împrumut la care se apelează în ultimă instanţă, forfetarea a cunoscut o
popularitate din ce în ce mai mare, răspândindu-se din Elveţia şi Germania, unde a apărut, până
la Londra, iar mai târziu în Scandinavia şi restul Europei, iar în cele din urmă în SUA. Forfetarea
continuă să aibe o importanţă redusă dacă este comparată cu alte tehnici de finanţare, dar în
ultima vreme ponderea ei este în creştere, mai ales în cadrul tehnicilor de finanţare pe termen
mediu.

4.4. Alte instrumente specifice pieţei financiare internaţionale

În plus de ansamblul de tehnici şi mecanisme de finanţare specifice pe care piaţa

financiară internaţională le pune la dispoziţia companiilor implicate pe pieţele externe practica a
mai dezvoltat o serie de instrumente sintetice destinate ameliorării condiţiilor de finanţare sau
reducerii riscurilor implicate de aceasta, cum ar fi: swap-ul valutar şi cel de dobândă, cap, floor
sau collar.

- Operaţiunile de swap / contractul de swap (valutar şi de dobândă) au apărut pe baza

creditelor paralele şi a creditelor "back to back". Operaţiunea de swap presupune schimbarea
unui împrumut acordat în anumite condiţii cu un altul ce prezintă alte condiţii, mult mai
avantajoase în opinia celui care iniţiază întreaga operaţiune. De exemplu, swap-ului de dobândă
permite schimbarea unui împrumut acordat cu dobândă fixă cu unul cu dobândă variabilă (de
exemplu LIBOR + x %), cel care iniţiază operaţiunea considerând evoluţia în timp a LIBOR mai
avantajoasă decât plafonul de dobândă fixă contractat iniţial. În cazul swap-ului valutar un
împrumut în dolari de exemplu este schimbat cu un credit în lire sterline.

19
 Firma A Banca de Firma B
swap

Împrumut Împrumut
cu dobânda (broker) cu dobânda
fixă variabilă

Banca A Banca B

Împrumut
cu dobânda
variabilă

Firma A Banca de
swap

Împrumut
cu dobânda (dealer)
fixă

Banca A

Swap-ul de dobândă are doar două forme3: dobândă fixă / dobândă variabilă şi dobândă
variabilă / dobândă variabilă (când diferă bazele de calcul ale dobânzilor).
Swap-ul valutar prin faptul că vizează schimbul a două împrumuturi denominate în
monede diferite are ca variantă şi schimbarea unui împrumut cu dobândă fixă cu un altul tot cu
dobândă fixă. Practic, mecanismul swap-ului presupune schimbate doar a dobânzile ce trebuie
plătite în contul celor două împrumuturi, nu şi principalul, firmele implicate în acest contract
rămânând în continuare debitoare faţă de creditorii iniţiali. Principalele caracteristici ale
contractului de swap sunt:
- operaţiunea are la bază un singur contract;
- contractul de swap are o formă standardizată;
- operaţiunea este extrabilanţieră;
- dobânzile ce se schimbă nu se negociază;
Contractul de swap se realizează de regulă printr-o bancă de swap specializată care poate
acţiona în calitate de broker - găseşte un partener pentru contractul de swap din baza sa de

3
Este imposibil swap de dobândă - dobândă fixă / dobândă fixă.

20
date sau de dealer - intră direct ca parte într-un contract de swap la solicitarea unei companii
sau a unei bănci.
Odată cu apariţia sa în anii '80, piaţa internaţională a swap-ului a cunoscut o dezvoltare
impresionantă, favorizată şi de lichiditatea în creştere a acestor contracte pe măsura dezvoltării
unei puternice pieţe secundare. O poziţie luată într-un contract de swap se poate lichida în trei
feluri:
- aşteptarea până la scadenţă şi încasarea sau plata diferenţei de dobândă
în funcţie de evoluţia acestora;
- adoptarea unei poziţii de sens contrar celei iniţiale, prin încheierea unui
nou contract de swap cu partenerul iniţial;
- adoptarea unei poziţii de sens contrar celei iniţiale, prin încheierea unui
nou contract de swap cu un alt partener.
Prin faptul că permite schimbarea condiţiilor de împrumut, contractul de swap are un rol
important în acoperirea riscului de dobândă şi a riscului valutar în finanţarea internaţională.
Utilizarea acestor operaţiuni se bazează foarte mult pe capacitatea participanţilor de a
prevedea evoluţia viitoare a ratei dobânzii şi a cursului de schimb4.
Iniţial primul contract de swap a apărut pe credite, avându-i ca actori pe IBM şi Banca
Mondială (a fost un swap de dobândă). În prezent mecanismul atât de flexibil al operaţiunii de
swap s-a extins şi la alte categorii de active şi operaţiuni căpătând o dimensiune internaţională:
swap pe indici, swap pe acţiuni, swap pe obligaţiuni.
Swap-ul a pătruns în prezent chiar şi în sfera operaţiunilor comerciale, devenind deja
clasic swap-ul pe mărfuri. Deosebit de interesante par a fi swap - opţiunile, instrumente
sintetice de dată recentă care constau de fapt în achiziţionarea unui drept suplimentar de a
intra sau nu într-o operaţiune de swap la o dată ulterioară.

- Forward rate agreement (FRA) - spre deosebire de forward , FRA are in vedere
operaţiunile pe termen mult mai scurt , prezentând o lichiditate mai bună, deşi această
lichiditate este inferioară instrumentelor de pe piaţa organizată.
FRA este un instrument in afara bursei care permite întreprinderii să-şi garanteze o rata la
termen pentru un împrumut sau de credit de îndată ce se cunoaşte data emisiunii sale viitore.
Cumpărarea unui FRA garantează o rată de dobândă pentru un credit sau pentru plasament
financiar. Acesta garantare se refera strict la rata dobânzii si nu la rata de capital. La scadenţă
se plăteşte doar diferenţa intre rata garantată si rata pieţei. Calculul diferenţei de primit sau de
vărsat se face în funcţie de rata pieţei din ziua emisiunii FRA, rata de dobândă garantată prin
FRA durata emisiunii şi valoarea nominală a FRA emis.

4
Previzioarea greşită a evoluţiei ratei dobânzii atrage după sine pierderi semnificative, acest contract fiind

21
 La scadenta contractului , rata pieţei este comparata cu cea garantata
prin FRA si diferenţa de ra ta este vărsată de către o parte celeilalte.

Plata la
Firma A scadenţă Banca A

Contrac
Emisiune de t
obligaţiuni FRA

Investitori

De exemplu, o companie românească doreşte să-şi finanţeze un import de utilaje prin

emisiunea de hârtii comerciale in valoare de 10.000.000 lei, rambursabile în tranşă finală, la o
dobândă variabilă BUBOR + 1%, pe patru luni de zile. Compania doreşte să se acopere
împotriva riscului de creştere a dobânzilor, pentru hârtiile comerciale emise. Piaţa FRA oferă
următoarele rate de dobândă:

Condiţiile pieţei FRA la data Împrumut Credit

X:
- FRA la patru luni 8,5% 8,9%

În ziua x, BUBOR este de 7,2% p.a. şi compania pentru a se acoperi contra unei creşteri
eventuale de rată a dobânzii în următoarele patru luni cumpără contractul FRA oferit de bancă
la o rată de credit de 8,9%. În ipoteza în care peste patru luni dobânda BUBOR creşte la 8,4%
p.a. emitentul de FRA va plăti o diferenţă de dobândă calculată conform formulei de mai sus pe
baza diferenţei dintre dobânda pieţei (9,4 % = BUBOR + 1%) şi dobânda garantată prin FRA -
8,9 %.
Dacă dobânda pieţei nu creştea peste dobânda garantată prin FRA (8,9 %), compania
suporta o diferenţă nefavorabilă de dobândă şi cel care câştiga era emitentul de FRA - în speţă
banca.

un contract de tip "win - lost" spre deosebire de creditele paralele sau creditele "back - to - back".

22
Alte instrumente sintetice pe rata dobânzii:

a). Cap-ul ceiling-ul , permite împrumutatului de a se proteja contra unei creşteri a ratei pe o
perioada lunga si in special pe perioada împrumutului daca rata este variabilă. Cap-ul permite
fixarea unei limite superioare ratei variabile a unui împrumut păstrând posibilitatea de a profita
de o creştere a ratei. În cazul creşterii ratei , cealaltă parte (banca, de obicei ) varsă diferenţa
de dobânda între rata maxima garantata de cap si rata reala de pe piaţa.

Preţul cap-ului plătit sub forma primei la începutul contractului este in funcţie de nivelul
ratei plafon aleasă. Cu cât plafonul este mai jos cu atât cap-ul este mai scump. L a f e l s i
pentru opţiuni , cu cât durata de garantare a cap -ului este mai lunga cu
a t â t v o l a t i l i t a t e a r a t e i d e r e f e r i n ţ a e s t e m a i m a r e . Spre exemplu, o companie
românească doreşte sa împrumute 10.000.000 lei printr-un împrumut cu rată variabilă pe o
perioadă de 3 ani, la o rată variabilă de dobândă BUBOR + 1%, rambursabil în tranşă finală.
Pentru a se proteja contra unei creşteri a ratei dobânzii, compania cumpără un cap care-i
permite sa fixeze plafonul ratei la 9,5 p.a. % unde 0,5% reprezintă prima care trebuie plătită de
companie. BUBOR în momentul încheierii contractului de credit este de 8%, iar la sfârşitul celor
trei ani, BUBOR ajunge la 9% p.a. Care este dobânda plătită în realitate de compania în cauză
pentru acest credit.

b). Floor-ul este un instrument de acoperire simetric cu cap-ul, pentru ca permite celui care
acorda împrumutul sa se protejeze împotriva unei scăderi a ratei pe o perioada lunga
rezervându-si posibilitatea de a beneficia de o eventuală scădere.
O companie care a contractat un credit cu o bancă poate intra într-un contract "floor" cu o
altă bancă plătind o primă şi încasând ulterior diferenţa de dobândă, dacă aceasta evoluează
nefavorabil (scade).
Floor-ul garantează o rată minimă - plafon pentru un plasament efectuat de o companie
sau de o instituţie financiară. Costul floor-ului este materializat printr-o prima vărsata la
începutul contractului . prima creste cu nivelul de rata plafon garantat cu durata de garanţie si
cu volatilitatea ratei de referinţă

c). Collar-ul: collar-ul sau combinaţia de rată rezultă din combinarea sintetica a unui cap si a
unui floor (cumpărarea unui cap si vânzarea unui floor sau invers).

23
 Collar-ul permite garantarea unui interval de rate . Daca de exemplu cumpărarea unui gap
garantează o rata de împrumut plafon, vânzarea simultană a floor-ului limitează profitul
eventual al scăderii ratei. Costul acestui instrument sintetic este limitat la diferenţa dintre
primele capului şi cele ale floorului. Toate aceste instrumente sintetice servesc cu precădere la
diminuarea gradului de expunere la riscul de dobândă sau la riscul valutar.

24
 CUPRINS
Capitolul IV. Creditarea şi finanţarea tranzacţiilor internaţionale

4.1. Tehnici de finanţare pe termen scurt ……………………………………………………………… 1

4.2. Tehnici de finanţare pe termen mediu şi lung …………………………………………………. 6
4.3. Tehnici speciale de finanţare ………………………………………………………………………. 14
4.4. Alte instrumente specifice pieţei financiare internaţionale ………………………………. 19

25