Capricii Riguroase Ale Memoriei

Capricii riguroase ale memoriei - Bogdan
Capricii riguroase ale memoriei
Bogdan
1
© 2010 / 2012
ISBN: fără
Format digital
2
Indice
Capitol Pagina
I. Săruturi - Gina
1. Ochi albaștri.....................................................................7
2. Prima dată......................................................................12
3. Linea...............................................................................34
4. Exil și vigurozitate interioară.........................................39
5. Daisa...............................................................................46
6. Mi-a fost teamă..............................................................50
II. Urme - Amalia
7. Iubirea pentru tine...........................................................58

8. Dimineaţă........................................................................65
9. Tragedii mărunte.............................................................72
10. Bunicul ce credea că n-o să moară niciodată..................75
3
III. Ele, iele
11. Acasă...............................................................................79
12. Aseară, eu și iubita mea ne-am uitat la un porno............83
13. La mulți ani.....................................................................87
14. Cățeaua............................................................................95
15. Ioana..............................................................................107
16. Gol în inimă..................................................................134
17. Anca..............................................................................142
18. Celeste...........................................................................151
19. Nutza.............................................................................188
20. Tipa...............................................................................163
21. Xana..............................................................................170
IV. Fragmente
22. Frânturi de ciorne..........................................................176

23. Dor de ele......................................................................195
24. Exerciții de ipocrizie.....................................................204
V. Tu
25. Mi-ar fi plăcut..............................................................223

26. Ne vedem în Paris........................................................226
27. Sevraj............................................................................229
28. Nu sunt sigur................................................................231
4
29. La capătul lumii...........................................................233
VI. Cutreierând
30. Din trei în trei................................................................237

31. Alerg..............................................................................247
5
I. Săruturi - Gina
Săruturi
Săruturile tale îmi răcoresc buzele ziua și îmi

înfierbântă trupul noaptea... ele îmi oferă cuvinte, zâmbete,
emoții… dar ascuțișul vârfurilor piramidelor inimii tale îmi
sfâșie netezimea liniștii...
6
1. Ochi albaștri
Când m-am născut aveam ochii albaștri. De o parte și

de cealaltă a unui nas mare și ascuțit, se regăseau două picături
de ochi de un albastru veninos. Înainte de a face orice alt tip de
comentariu, toți cei care mă întâlneau rămâneau fixați cu
privirea în culoarea lor. Unii îndrăzneau să facă vreun
comentariu la adresa lor, dar cei mai mulți rămâneau muți și
căutau să își devieze atenția de la ei. Unul dintre frații mamei a
avut o reacție necontrolată când m-a văzut pentru prima dată
exclamând ”ce urât e! sigur e al vostru?”. Asta se întâmpla la
doar câteva zile de la naștere, iar bunica din partea tatălui,
Eugenia, îmi amintea asta de fiecare dată când ceva din
comportamentul meu nu îi convenea. Nu putea să se exprime
niciodată direct, dar prin ceea ce spunea era mai mult decât clar
ceea ce gândea. Folosea întotdeauna o istorioară, o pildă sau un
exemplu care să exprime ceea ce avea în minte. Bănuiesc însă că
nu își dădea seama de ceea ce face, era un reflex involuntar.
7
Cred că o anumită formă de vorbi indirect am moștenit-o de la

ea. Am fost și am continuat să fiu pentru ea un străin, pentru că
deși am fost singurul nepot, ea totuși nu reușea să-și regăsească
sângele în mica ființă ce îi era nepot. Această istorioară,
adevărată sau nu, nimeni altcineva nu mi-a confirmat-o
vreodată, avea un dublu efect asupra mea, pe de o parte mă
înfuria (cu mintea aceea de copil nu puteam accepta cu ușurință
nicio referire negativă la propria-mi persoană) iar pe de altă
parte, îmi întărea senzația de înstrăinare față de sânul familiei.
Dar nu pot spune că m-a deranjat vreodată sau că mă întrista
ceea ce-mi spunea, dimpotrivă, mă bucura că am avut astfel de
efecte asupra ei, mă făcea mai puternic, înțelegând și
interpretând motivațiile ei. Nu aș fi apreciat în același mod o
iubire necondiționată și protectoare, specifică bunicilor în
general, m-ar fi incomodat și mi-ar fi creat o imagine idilică
asupra copilăriei și a vieții ce-o va urma.
De mic aveam o atracție către viață, tot ceea ce se
mișca mă atrăgea cu o forță magnetică. În special micile vietăți
erau cele care îmi captau întreaga atenție pentru lungi minute.
Părinții se bucurau și se preocupau în acelați timp. Vroiam acea
viață doar pentru mine, iar atunci când mi-am dat seama că
oamenii pot avea puterea de a decide soarta unei vietăți, de a trăi
sau muri, am simțit o intensă euforie ce greu a putut fi simțită
din nou mai târziu. Oamenii au drept de viață și moarte asupra a
tot ceea ce răsuflă! Odată ce am înțeles asta, am simțit că sunt
deținătorul unui mare adevăr. Deși era evident că toată lumea
cunoștea asta, oamenii au vânat și s-au măcelărit între ei încă de
la apariție, părea că toți evitau să vadă această realitate și trăiau
într-o continuă ignorare. Existau anumite excepții, dar erau
8
tratate direct precum anormale, sau mai erau și cazurile în care li

se găseau motive pentru a fi scuzate, precum în exemplul
războaielor sau pedepselor cu moartea.
Am înecat boboci de gâscă, mânat de dorința
pedagogică de-a-i învăța să înoate. Am răsucit gâturile la câțiva
pui de pisică pentru că mi-a fost interzis să mă joc cu ei. Am
otrăvit unul dintre câinii vecinului bunicului, am crezut că e
dorința lui, de fiecare dată când lătra fără vreun motiv aparent, îl
înjura. Iar atunci când, cuprins de dorința de a mărturisi o crimă,
nu am fost crezut. Confirmarea unei inocențe inexistente a fost
precum o eliberare și un îndemn, ceea ce e necunoscut celorlați
nu poate fi condamnat. Neavând cunoștințe de etică, mă lăsam
în voia instinctelor primare.
Am visat că am dat foc bisericii satului, cu toate babele
și moșnegii înăuntru, dintr-o dorință de purificare - pentru a
scăpa de mirosul lor infect. În acele timpuri, asociam babele cu
mirosul de urină și boșorogii cu boli precum răceala sau infecții
cu mult puroi. Mult timp am fost convins că bolile provin de la
bătrâni. Așa îmi explicam de ce spitalele erau pline de bătrâni:
se aflau în ultimul drum spre cimitir. Aveam însă excepțiile
mele, bunicii, nu păreau să intre în aceeași categorie, nu îi
vedeam luând nicio medicamentație. Iar de vioi și energici ce
erau, reușeau chiar să-mi inspire teamă. Era suficient să ridice
palma pentru a mă cuminți. O eliminare a tuturor bătrânilor ar fi
fost o formă de însănătoșire a societății, gândeam pe atunci. Îmi
era greu să înțeleg de ce oamenii nu s-au gândit la asta înaintea
mea și, mai ales, de ce nu au pus-o în practică. Căutând
explicaţii pentru această situație, am învinovățit firea slabă și
sensibilă a oamenilor, se atașaseră prea mult de bătrânii lor și, cu
9
toate riscurile inerente, continuau să trăiască alături de ei. În

același timp, așteptam însă clipa în care această situație se va
schimba.
Nu știam de unde provin copiii și îmi imaginam că
părinții nu sunt decât niște îngrijitori cărora li se asignează un
anumit număr de copii drept pedeapsă. Deși nu aveam chiar
clară în minte această teorie, uneori exista o oarecare
similitudine între copii și părinții lor. De exemplu, părul de
aceeași culoare sau pofta cu care sfârșeau un pahar de apă
răcoroasă într-o zi caniculară de vară (sic!). În consecință,
pentru mine, cu cât mai mulți copii avea o familie, cu atât mai
vinovate mi se păreau acele persoane. Așa era ușor să înțeleg de
ce copii se înțeleg rău cu părinții, iar părinții la rîndul lor cu
bunicii. Cu această explicație în minte, în curînd a început să-mi
fie milă de părinții mei, să îi compătimesc pentru că trebuiau să
aibă grijă de mine dar și să îi pedepsesc pentru vinovăția pe care
încă nu o descoperisem. Motivul pentru care toate acestea se
întămplau sau cine decidea, nu îl înțelegeam prea bine, dar eram
pregătit să investighez. Demersurile nu îmi erau ușoare, și în
încercările mele de a desluși misterul mă loveam de ignoranța
celorlați copii și reacțiile clar deranjante ale maturilor. Atunci
m-am hotărât să nu mai am încredere în nimeni și nimic.
Această aventură a cunoașterii trebuia să o urmez singur, cu
răbdare și perseverență.
Mersul la grădiniță, sfârșiturile de săptămână alături de
bunici, vizitele făcute rudelor sau prietenilor de familie mi se
păreau fără sens. Repetarea acelorlași lucruri, fără a avea un
scop pe care să îl înțeleg, îmi istovea gândurile. Nu știam la ce
să mă aștept de la viitor și trăiam cu paranoia unei conspirații a
10
celor maturi. Existau atât de multe secrete pe care nu le puteam

cuprinde cu mintea mea și, fără îndoială, exista o evidentă
intenție de a mi se ascunde lucruri și de a nu mi se explica
orânduiala lumii.
Suportam bine însă întâlnirile cu bunicii, toți aveau o
aură magică pentru mine, și cum eram singurul nepot din
familie, aveam parte de toată atenția lor. Au fost întotdeauna
surse de inspirație și după ani am descoperit că mă regăsesc
foarte mult în ei. Nu semănau unul cu celălalt, niciunul din cei
patru, iar eu de la fiecare am rupt câte o bucățică. Tipare
comportamentale, gesturi, atitudini se pare că am tot copiat de la
ei pentru a-mi face propriul repertoriu.
Nu am habar despre ceea ce vreau să scriu și nici nu aș
vrea să o fac dacă aș ști-o. Sunt un suport a ceea ce toți par să
strige: eu, acum, aici. Eu transmit ceea ce milioane de pagini
web par a ne intoxica zi de zi: nu știu și nu am nimic de spus,
dar nu mă pot abține.
De mic eram blond, aveam ochi albaştri şi credeam în
iele, zâne şi Ilene Cosânzene. Precum toţi copiii otrăveam sau
înnecam pisoi, căţeluşi şi alte vietăţi de prin curtea bunicilor şi îi
îngropam cu grijă în grădină. Acum ochii îmi sunt de altă
culoare, credinţele mi s-au schimbat iar prăzile sunt mult mai
mari...
11
2. Prima dată
Întinsă de-a lungul canapelei și nelăsându-mi loc să mă

așez lângă ea, Gina era în acea seară foarte melancolică.
Începuse să-mi povestească despre verile petrecute la bunici cu
verișorii ei și tristețea ce-o cuprindea când se întorcea toamna în
București. Părinții o duceau din prima săptămână de vacanță la
țară și nu reveneau până cu câteva zile înainte de începerea
noului an școlar.
- Nu-mi doream să vină ai mei după mine! Nu-mi
plăcea la școală iar la țară eram liberă să fac tot ceea ce-mi
doream. Bunicii erau de cele mai multe ori ocupați cu munca
câmpului sau cu animalele, iar eu, împreună cu unii dintre
verișori sau copii de prin vecini, eram cât era ziua de lungă pe
12
ulițele din sat, prin grădini, poduri de grajduri, cărări de

pădure. Unde nu eram noi pe atunci? Nu erau colțuri de sat, de
case părăsite, de poduri sau izlazuri pe care să nu le cunoaștem.
Ce vremuri! Tu stăteai la bunici?
- Nu prea, ai mei mă țineau aproape de ei - și cu
un ton ironic – nu toți am avut norocul tău...
- Ha! Zeflemește ea. Pe tine nu te vroiau bunicii!
Gina își întinde gâtul spre mine strâmbându-și fața – Sigur ai
fost un copil la fel de rău pe cât ești acum mare! Unele dintre
cele mai plăcute amintiri ale mele sunt din acea perioadă!
Atunci am avut cu adevărat prieteni! Știi? Îmi caută privirea
pentru a se convinge că o ascult. Chiar aveam încredere în
prietenii mei de atunci! Ar fi făcut orice pentru mine și eu la fel
pentru ei! De ce lucrurile s-au schimbat mai târziu?
Pentru câteva momente se face liniște și o văd cum își
mișcă ochii urmând personaje și locuri ce bănuiesc că îi trec prin
minte acum.
- Sigur nu cauți acest răspuns la mine... încerc să
spun eu ceva și mă mișc incomod pe marginea canapelei.
- Îmi amintesc de copii de pe acolo... – ignoră ea
ceea ce îi spun sau fac. Mi-ar plăcea să știu ceea ce s-a
întâmplat cu unii dintre ei. Era un băiat acolo ce întotdeauna
îmi dăduse mult atenție deși nu ne împăcam noi prea bine...
Râdea tot timpul de hainele mele și îmi spunea că mă îmbrac ca
un băiat... Mă enerva foarte mult dar cele mai bune aventuri de
la țară sunt legate de el. Era cel mai mare dintre toți ce ne
adunam în grup. Nu știu dacă era neapărat cel mai în vârstă,
dar sigur era cel mai înalt.
13
Din nou privirile ei dau rotocoale întregului tavan în

căutarea fantasmelor trecutului. Mă abțin să nu fac același lucru,
nu de altceva, dar din poziția pe care o aveam mi-ar fi fost
dificil.
- Îmi amintesc când am avut primul orgasm, sau
ceea ce cred că a fost un orgasm… - chicotește cristalin la fel ca
și copila pe care îți amintește că a întruchipat-o în copilărie –
cred că ăla a fost primul! Nu-mi amintesc să fi simțit ceva
asemănător înainte! Își ridică privirea spre mine și, însoțind-o
de un sincer zâmbet de bucurie, continuă: DA! Atunci a fost!
Își așează perna sub cap mai bine, își aruncă un picior
peste marginea superioară a canapelei și, continuând să
zâmbească, exclamă din nou extaziată de această descoperire:
- Atunci a fost! După atâțea ani, acum îmi
amintesc! – își împreunează palmele peste față lăsând la vedere
doar parte din ochi și nas iar genunchii îi apropie de pieptul ei
într-un gest brusc și surprinzător. O simt surâzând sub apăsarea
degetelor ei și, cu o vădită emoţie și tremurat nervos în voce,
șuieră printre dinți:
- Diavolul ăsta de copil cred că a avut rolul său,
acum îmi dau seama de asta. Odată îmi spune că el nu crede că
sunt fată și că, dacă vreau să mă creadă, va trebui să-i
demonstrez! Cum puteam să o fac? Nu aveam mai mult de opt
sau nouă ani și niciodată înainte nu mă întrebasem de ce și cum
de sunt fată. Eram fată și atât! Nu înțeleam de ce ar trebuie să
fac ceva anume pentru a arăta asta. Dar el rădea de bâlbâiala
mea și îmi spune să-mi dau jos pantalonii! Am crezut că intru în
pământ de rușine și am vrut să-l pocnesc peste față. Dar înainte
de-a-mi continua gândul îmi propune ”dacă îmi arăți
<păsărica> ta, eu îți voi arăta <cocoșelul> meu!”. Nu am știut
14
ce să spun sau să fac. Nu eram pregătită în niciun fel pentru o

astfel de situație. Dintr-o dată m-am simțit într-o lume complet
nouă și odios de rușinoasă. Simțeam teamă, curiozitate și rușine
în același timp. Era un cumul de prea multe emoții în aceeași
clipă și nu eram în stare să reacționez în niciun fel. Băiatul ăsta
se încruntă puțin, se apropie de mine și, cuprinzându-mă de
umeri, mă scutură ușor și cu teamă. Eu mă smucesc atunci și îl
împing, el se încruntă și mai mult spre mine și îmi aruncă ”ești
o fată de oraș!”... Nu știu ce a vrut să...
- Oprește-te! Mă grăbesc eu să o întrerup. Zâmbesc
lung şi inexpresiv. Ai răbdare să deschid o sticlă de vin și să-mi
caut câteva perne pentru a mă așeza pe ele? Dispar înainte de a
asculta un răspuns din partea ei. La urma urmei nu era o poveste
rea iar eu aveam o sete nebună. Din dreptul ușii îi strig:
- Mai dorești altceva?
- Da, să nu întârzii!
Nici nu aveam de gând, doar îmi vroiam gâtul uns și
spatele relaxat. Cu cât mai repede cu atât mai bine. Mă grăbesc
să aleg o sticlă, dar nu înainte de a mă certa pentru că nu aveam
niciuna la rece, culeg două pahare mari de vin, le trec peste un
jet de apă rece, cotrobăiesc în fundul unui sertar după un
tirbușon și mă întorc în sufragerie.
- Sigur nu vrei să-ți aduc nimic? Încerc eu pentru a
doua și ultima oară.
- În seara acea m-am tot gândit la diferențele
dintre băieți și fete...
- Hey! Așteaptă să mă fac și eu comod! O întrerup
eu din nou puțin iritat de nerăbdarea ei.
- Sunt emoționată... bine, eu îți aduc câteva perne,
tu desfă sticla între timp... și o pătură, ok? Îmi strigă ea din
drumul ei spre dormitor... Era clar că lângă ea nu mă vroia, dar
măcar nu mă lăsa să mă descur singur. În câteva minute vinul
15
era scurs în pahare iar eu aveam un culcuș la picioarele ei, la

partea dinspre fereastă a canapelei. O puteam asculta acum! Ea
se tolănise în poziția ei de mai devreme, cu un braț sub cap și cu
celălalt susținând paharul de vin.
- Era drăguț băiețandrul ăsta? Încerc eu să o
ironizez şi să descopăr în ce fel îşi aminteşte de el.
- Acum că mă gândesc, da, era... Dar atunci nu-mi
amintesc ce credeam despre el... Crezi că la asta îi stă mintea
unei fetițe de nouă ani?
- Nu știu la ce îți stătea ție mintea atunci, dar îți
pot spune o grămadă despre ceea ce gândesc eu acum...
zâmbetul și tonul meu sunt puternic aluzive iar ea îmi răspunde
împingându-mă cu piciorul.
- Tu ești puțin bolnav... mi-o spune ea pe un ton de
compasiune și afecțiune și nu înainte de-a-și însoți cuvintele de
un sărut ce mi-l trimite de pe vârful buzelor ei.
- Să continui... îmi întinde paharul fără însă să se
ridice de la locul ei. Cum îți spuneam, în seara aceea mă
gândisem la ceea ce ne diferențează pe noi, fetele de băieți.
Încercam să mă gândesc la toți cei pe care îi cunosc și de ce
unii sunt fete și alții băieți, sau femei și bărbați. Atunci îmi dau
seama că, fără să știu de ce, recunoșteam, chiar și la un străin,
dacă e de sex feminin sau masculin! Dar nu știam de ce, la fel
ca și acum, sau aproape, de ce unii sunt femei sau bărbați. Bine,
nu mă refer că de cele mai multe ori o știm după haine sau
machiaj, dar chiar și dacă vedem poza cuiva și în care apare
doar fața, tot putem spune, și cu mare acuratețe, dacă e vorba
d-un bărbat sau de-o femeie, nu?
Chiar aștepta un răspuns? Mă întrebam același lucru
când eram un țânc, apoi am încetat să o mai fac. Ce rost are să
recunoaștem sexul celuilat? Sigur e o anomalie a naturii această
capacitate de a distinge între sexe. Fără ea nu ar mai exista, ca
16
de exemplu, misoginismul sau misandria. Dacă nu am putea

distinge între sexe, nu am mai putea judeca oamenii după
apartenența lor la un sex sau celălalt. Dar natura, la fel ca și
bunul Dumnezeu, mai greșeste și ea.
- În seara respectivă, am adormit greu. Zeci de
gânduri și ineditul la ceea ce mi se întâmplase mă lasa fără
somn. Eram obișnuită ca, după o zi întreagă de hoinăreală, să
adorm buștean. Dar nu și în acea seară. Eram hotărâtă ca în
ziua următoare să-l înfrunt. Nu știam ce aveam de gând să fac,
dar ceva trebuia să fac. Nu îmi găseam liniștea până în
momentul în care nu mi-o câștigam cumva.
Simțeam că am lângă mine o fetița de nouă ani, cu
aceleași întrebări de atunci, cu aceleași emoții, spaime și
curiozități.
- Și presupun că nu a durat prea mult până ți s-a
năzărit un plan...
- Adevărul e că nu... Cuvintele ei au fost spuse pe
un ton trist, nu am înțeles însă motivul pentru care a făcut-o. E o
tristețe trecătoare sau sunt amintiri ce o copleșesc, nu știu. Nu ar
avea sens niciuna dintre cele două dacă acestă atitudine a ei nu
m-ar surprinde. Dar uneori e imprevizibilă și nu reușesc să o
citesc, pe cât de simplă pare uneori, pe atât de complexă alteori.
Mă fascinează uneori această formă duală a ei de a fi, atât de
mediocră uneori și atât de misterioasă şi profundă alteori.
- Nu te voi întrerupe - încerc să o conving eu - voi
fi ocupat cu paharul! - și ridicându-l spre buze îi zâmbesc.
- Nu e asta o problemă. În familia mea nu se
discuta niciodată despre sex și nici nu se arăta prea multă
afecțiune. Suntem patru frați, trei fete și un băiat, eu sunt cea
mai mică.
- Și cea mai frumoasă! Fără îndoială!
17
Cobor paharul pe masă. Mă arunc asupra ei și îi sărut

buzele calde și umede. Ea încă e cu privirea pierdută și fără nici
cea mai mică speranță să-mi acorde atenție. Eu îmi trec palmele
peste coapsele ei și, ridicându-i fusta atât de mult cât am putut,
i-am lăsat câteva săruturi la grămadă peste piele. Aș fi putut
petrece largi minute făcând doar asta, buze peste pielea ei tăcută.
- Nu... privirea ei continuă să urmărească pe tavan
imagini din trecut pe care eu însă nu reușesc să le văd. Nu a fost
un plan, în realitate nu s-a întâmplat nimic, nu-mi amintesc cum
s-a terminat, probabil am uitat... Dar eu nu o puteam crede, era
clar că își privește trecutul pe pereții mei!
- Nu, nu, nu... trebuie să-ți amintești!... E cel mai
bine pentru tine... și așa îmi satisfac și eu curiozitatea...
- Bine, voi încerca să-mi amintesc puțin câte
puțin... De fapt să-ți povestesc, doar că nu știu cum să-mi
ordonez amintirile, toate revin de-a bușilea, sunt fragmente și
nici măcar nu sunt sigur de claritatea sau veridiciatea lor...
- Tocmai asta le face mai interesante... doar
exprimă-te... lasă-le să curgă... de vor face mizerie, le vom
strânge împreună...
Îmi zâmbește. Clipește de câteva ori foarte des și
inspiră adânc. E emoționată și entuzismată de descoperirea
acestor amintiri. Iar eu mi-o doresc în această transă pentru cât
mai mult timp.
- Doar că acele gânduri au trezit în mine un fel de
sensibilitate senzuală. Îmi amintesc că aveam o jucărie de pluș,
doar că nu știu ce fel de animal era, un fel de veveriță cred. Era
ceva atipic, cumpărată la întâmplare probabil de către bunicii
mei. Și în timp ce gândurile mele se concentrau asupra a ceea
ce mi s-a întâmplat în acea zi, strângeam tot mai tare la piept
acel animăluț de pluș și, fără să-mi dau seama, îl prinsesem
între picioare, era mărișor, și îl frecam de sexul meu... Nu a
18
durat mult să-mi dau seama ca asta începuse să-mi placă.

Modificam, instinctiv și fără vreun gând anume, intensitatea cu
care îl mișcam și forța cu care îl strângeam. Alternam mișcări
bruște cu mișcări foarte suave și repetitive. Înăuntrul meu
descopeream o lume întreagă. Dacă până atunci nu mă
concentrasem foarte mult asupra sexului meu, atunci am simțit
că între picioarele mele și în interiorul meu există ca un fel de
nouă lume ce trebuie să descopăr! Simțeam gâdilături și spasme
în zone pe care până atunci nu le cunoscusem! Îmi erau cu totul
străine deși era cla că fac parte din corpul meu. M-am
înspăimântat și mi-a scăpat o lacrimă. Apoi o mulțime de
lacrimi mi-au scurs dar fără a slăbi nicio secundă jucăria de
pluș din mîinile mele. Cu cât mă concentram mai mult la
zvâcnirile din abdomenul meu cu atât mai avide se întorceau
mișcările palmele și coapselor mele. Strângeam cu putere și
suspiram. Printre înghițituri și lacrimi abia îmi mai susținea
corpul să nu tresară și mai mult. Pulsații ritmice mă făceau să
uit de mine și de locul în care mă aflam. Părea că cunt pe
spinarea unui dragon zburător, doar că dragonul ere propriul
meu corp! Un șarpe energic se afla în pântecele meu și se
zbătea cu forță în încercarea de a răzbate spre suprafață. Mi-
am ridicat perna și am așeza-o înclinată de sprinjind-o de
perete și, răsuflând cu greu, m-am ridicat în fund și cu spatele
sprijintă de pernă mi-am desfăcut picioarele. Eram într-o
cămașă de noapte lărguță și aerul a început să mi se strecoare
pe dedesubtul ei. Curenții de aer călduț trecând peste picăturile
mele de sudoare îmi aplifica și mai mult plăcerea.
O simțeam emoționată iar starea ei mi se transmitea.
Canapeaua mi se lipise de spate iar picioarele ei îmi erau mai
dragi ca niciodată. Degetele mele se jucau cu atenție peste
genunchii ei pentru a coborî apoi până la tălpi. Pielea îi era rece
și umedă precum a unui reptile. Lipsa oricărui fir de păr, alunițe
19
sau cicatrice făcea ca palmele mele să alunece fără nicio

problemă de-a lungul lor. Îmi plăcea din când în când să îi mușc
degetele piciorelor. De fapt mai mult să-mi trec dinții ascuțiți
peste pielea lor. Senzația aceasta o excita sau o iritata depinzând
de moment, dar în acea seară nu schița niciun gest care să pară
că ar distrage-o de la povestea ei.
- Era atât de ciudată, nouă și incitantă acea
senzație. În acea zonă ignorată de mine până atunci simțeam
pulsații precum bătaia unei inimi noi. Chiar mi-a trecut la un
moment dat prin minte, dar câteva zile mai târziu, că aș putea fi
însărcinată iat ceea ce simțeam în interiorul meu ar fi putut fi o
ființă vie!
Râdeam reținut amândoi, acum e doar o glumă foarte
bună, dar bănuiesc că în acele momente, pentru ea și pentru alte
multe fete, erau clipe de groază. Îi sărut genunchii și mă întind
după ultimul deget de vin din paharul meu dar fără a scăpa din
mână unul dintre picioarele ei.
- Și zona mea specială a început la un moment dat
să zvâcnească puternic, mai puternic decât mi-aș fi putut eu
închipui că pot suporta, mușchii mi se încordau și se relaxau
într-un ritn propriu și din ce în ce mai accelerat, iar picioarele
mi s-au desfăcut un pic mai mult și fără să vreau. Nu mai eram
stăpâna trupului meu. Păreaum posedată iar mie îmi plăcea atât
de mult! Apoi brusc le-am strâns în jurul ursulețului meu și am
simșit cum mă scap pe mine. O umezeală călduță mi se scurgea
din sex. În prima clipă am crezut că am umezit patul și m-am
speriat, dar coborându-mi mâna acolo am descoperit doar puțin
lichid albicios.
Gina se oprește. Se ridică în capul oaselor și mă
privește fix în ochi cu ochi sticloși și înflăcărați:
- Vreau să mă fuți acum!
20
- Hey – îi răspund eu aproape speriat – vreau să te

mai ascult întâi! Eu nu sunt excitat și nici nu vreau să fiu, mă
simt foarte bine așa!
Pune un botic de vulpiță rănită iar eu îl strivesc cu botul
meu. Odată scăpată de presiunea gurii mele, se așează puțin mai
comod cu un picior peste marginea patului și cu celălalt peste
măsuța din fața noastră. În sfârșit am loc suficient să mă întind și
eu puțin acum. Mulțumesc în gând pentru noile noastre poziții și
o aștept să continuie.
- Hormonii și imaginația mea au început să o ia
razna începând cu acea seară. Eram atât de nerăbdătoare să
revin în pat și să strâng la piept animăluțul meu de pluș. Mă
schimbam pe zi ce trece, deveneam mai cochetă și părea că
dețin un secret ce mă făcea superioară celorlați. Iar ceilalți o
observau! Toți au început să mă privească diferit dintr-o dată.
Gina își închide ochii. Poate ar vrea să tac acum sau să
îi spun ceva. Între cele două, aleg o cale de mijloc, mă aplec
peste ea și o mușc puțin mai sus de genunchi. Un țipăt îi scapă
printre dinți și reflexiv își retrage piciorul. Reușesc să-mi ridic
buzele înaine ca genunchiul ei să mă lovească și doar îmi atinge
nasul.
- Eu eram mai mărișor când am descoperit
masturbarea și la fel, a fost din pură întâmplare, nu a fost
premeditat...
Fața i se luminează brusc c-un zâmbet floral. Își trage
picioarele și își cuprinde genunchii cu brațele într-o îmbrățișare.
- Ha, vreau să-mi povestești! Vreau toate detaliile!
- Nu vreau să concurez cu tine la povești în seara
asta...
Zâmbește lasciv și, în măsura în care poziția îi oferă, își
unduiește șoldurile provocator. Orice mişcare a ei îmi trezeşte
pofta, şi asta, uneori chiar şi indiferent de circumstanţe.
21
- În seara asta sau în oricare alta... eu vreau doar

să te aud, nu contează neapărat felul în care povestești... mie
îmi place să te ascult și mai ales, fiind ceva intim despre tine, aș
asculta cu și mai mare plăcere...
Eu neg din cap și caut din priviri telecomanda de la
televizor.
- Nu trebuie să te rușinezi. Eu nu am simțit
niciodată că ar fi ceva de care să te simți așa. Nu e nimic
murdar sau greșit.
- Nici nu m-am gândit la ceva de genul acesta.
Poate doar că la început e un lucru pe care nu vrei să-l împarți
cu ceilalți, dar apoi descoperi că e atât de natural că te-ai simți
rușinat dacă nu l-ai fi cunoscut și probat.
- Nu cred că am m-am gândit vreodată astfel. Eu l-
am menținut în secret până am devenit majoră și l-am
împărțășit doar cu câteva bune prietene. Știi, așa în conversații
ca-ntre fete. Recunosc că pe la începuturile adolescenței mele
eram obsedată de corpurile feminine. Mă uitam des după fete
mai mari din școală, pentru că ele erau cele la care formele
feminine erau mai pronunțate. Le urmăream când treceau pe
culoare, le priveam cum pășesc, cum își prindeau părul sau cum
se îmbrăcau, la felul în care își mișcă fundul sau în care le
săltau sânii atunci când pășeau în grabă sau alergau în joacă.
Îmi doream atât de mult să-mi crească sânii cât mai repede!
Uneori credeam că nu o vor face niciodată, că voi rămâne cu
doar două alunițe, cum îmi numea tata în glumă sfârcurile, pe
piept și că voi trăi rușinată și cu pieptul neîmplinit.
Dar acum avea un piept foarte bine înflorit, iar prin
mintea mea trec fulgerător toate ipostazele îmbobocirii fructelor
torsului ei. Le vedeam cum erau acum, două globuri tari în
aparență dar moi la atingere. Când îi cuprind între palmele mele
au aceeși senzație năucă ca atunci când văd ceasurile topite din
22
picturile lui Salvador Dali. Inexplicabil, materia se transformă și

ia forma lucrurilor cu care intră în contact. Teama de a nu le
deforma e la fel de puternică ca excitație provocată de
cuprinderea lor. Gustul sfârcurilor ei îmi amintește de grădini de
migdali și gura-mi rămâne seacă-dulce-amară ca după savurarea
sâmburilor lor. Acum însă se fac din ce în ce mai mici iar
contururile schimbă de formă pe măsură ce visul retrocedează în
trecut până ajung acele două mici alunițe de care îmi povestește.
- Odată am găsit în camera fraților mei mai mari,
într-o zi în care mama m-a trimis să fac puțină ordine pentru că
veniseră niște musafiri pe neașteptate, câteva reviste porno. Am
rămas șocată când am văzut pentru prima dată un penis! Mi s-a
părut o chestie monstruoasă. Aproape că m-am speriat și am
simțit milă pentru femeile ce erau străpunse de acele puli ce-mi
păreau imense și grotești. Acum, mi-aș dori una!
Încearcă un zâmbet pudic. Nu sunt în măsură să spun
dacă i-a ieșit.
O sun imedidiat ce ies de la muncă și o întreb dacă ne

putem vedea în acea seară. Îmi era dor de ea și în același timp nu
aș fi vrut pe nimeni lângă mine. Un buldozer îmi strivea orice
gând coerent și eu îi eram conductor.
- Da, vino după mine – îmi spune ea nu prea
convinsă. Un ton de altfel mult prea repetat.
- OK, ne vedem altă dată atunci... – îi răspund
nemulțumit și iritat.
- O zi proastă? – e vocea ei indiferentă ce îmi face
auzul să țiuie și timpanul să vibreze a nervozitate.
- Mi-e teamă că nu aș fi o companie plăcută...
Inspir adânc imediat ce mă aud vorbind și rectific ceea ce spun –
23
Scuze, sunt prostii ceea ce spun. Am un chef nebun de tine și voi

fi bine până te voi întâlni. Aș putea fi la tine într-o oră, dar dacă
vrei pot să mai întârzii. Tu spune-mi de cât timp ai nevoie...
- Lupul cel rău e cuprins de remușcări?
- Ar trebui să fiu? Trec repede în revistă ultimele
noastre conversații și ultima întâlnire. Nu-mi găsesc nimic de
reproșat și nici nu-mi amintesc ca ea să fi fost deranjată de ceva
anume. Dar e fată! Sigur ar putea fi ceva de care eu să nu-mi dau
seama. Nu, doar mă testează. Vrea să mă desconspir singur. Al
șaselea lor simț le spune întotdeauna că atunci când un bărbat se
comportă dintr-o dată mai bine fără vreun motiv aparent, sigur
are ceva de ascuns. Trebuie să o conving de contrariu, dar fără
să-și dea seama că aș bănui ceva.
- E o colegă de muncă ce m-a enervat din nou azi,
dar nu e nimic. Odată ajuns acasă și după ce fac un duș, voi
uita tot. Iar pe tine vreau să te răsfăț puțin...
- Doar dacă promiți!
Nu puteam face altfel. Eram obișnuit să mă rog puțin de
ea înainte, dar astfel intram într-o stare în care simțeam că am
nevoie de-o recompensă și mă bucuram mai mult de ea când o
întâlneam. Avea să fie recompensa mea.
M-a primit cu brațele deschise. M-a surprins atitudinea
ei dar nu am putut să îi răspund decât în același mod. Am strâns-
o cu putere în brațe și am închis pentru o clipă ochii. Nu mi-ar
plăcea însă să vadă asta. Mă privește de sus până jos de câteva
ori. Nu pentru că aș fi sexy însă.
- E ceva schimbat la tine! Ce se întâmplă? Tu chiar
te bucuri să mă vezi! Își strânge buzele într-un buchet bine
hidratat de lip-stikul ei roz și dă aprobator din cap. Nu e nevoie
ca eu să-i confirm nimic. Mă intimidez. Mă incomodează felul
în care mă citește. Nu am considerat-o niciodată o fată foarte
inteligentă, dar am admirat modul în care intuiește lucrurile și
24
felul în care interpretează persoanele. Nu știu dacă e rodul unei

experiențe bogate, moștenirii genetice sau educației în casă.
Îndrug câteva cuvinte dulci pentru a evita o conversație
serioasă iar ea râde cu subînțeles. Gina e foarte entuziasmată de
o bluză nouă pe care și-a cumpărat-o și îmi povestește întreaga
istorie de când a ieșit de la muncă și a ajuns în centrul
comercial, cum a căutat prin diverse magazine și cum a probat
mai multe lucururi până a găsi bluza respectivă. Cum de își
amintește atât de multe detalii și mai are și pofta de-ale povesti,
mă uimește. Eu obosesc după prima frază.
- E perfectă! Îmi strigă ea ridicându-și palmele spre
mine într-o formă surprinsă. Ce-o fi atât de perfect, nu înțeleg. O
bluză tot o bluză rămâne, mai important e ceea ce acoperă.
Greșit, ceea ce arată! Zâmbesc de gândul meu. Orice haină, dacă
nu e pe un trup potrivit, nu are mare valoare.
- Chiar înainte de a te întâlni pe tine am ieșit cu un
tip ce îi plăcea mult să meargă cu mine la cumpături. Era
simpatic în felul în care mă urma peste tot și cum încerca să-mi
dea sfaturi. Era băiat bun.
Deși am avut o mică străfulgerare de gelozie la auzul
istoriei ei, m-am relaxat ca prin farmec la auzul cuvintelor ”era
băiat bun”. E forma prin care o fată exprimă dezinteresul ei față
de un băiat. Da, ar fi făcut orice ca să fie în preajma ei, nu
trebuie să se lase păcălită. Mulți suntem astfel.
- Îmi arăta hainele pe care le văzuse el pe alte fete
dar care nu mi se potriveau deloc, sau în fine, nu erau pe gustul
meu. Dar avea răbdare!
Mă uit la ea cu coada ochilui, râde ca după un bun
banc. În timp ce vorbește se uită la mine și mă lovește din când
în când peste mîna ce o țin pe schimbătorul de viteza de parcă ar
vrea să știe dacă sunt treaz sau visez. Mi-ar plăcea mie să pot
visa.
25
- Era atât de nepriceput iar mie îmi plăcea la

nebunie să-l tachinez în pat! Nu-mi dau seama când a început să
vorbească despre asta, pentru ea era foarte ușor să treacă de la
un subiect la altul fără nicio cea mai mică introducere.
- Ești atât de rea!... o admir eu dar în același timp
simțind și ceva milă pentru bietul bărbat. Uneori nici nu ne dăm
seama când trăim cele mai penibile faze din viața noastră. Le
considerăm aminitiri de care ne putem descototori și nu pierdem
prea mult timp reflexionând asupra lor. Mulțumim
mecanismelor memoriei pentru asta.
- A început să transpire imediat ce s-a urcat pe
mine, am crezut că dacă îl las pe el să ia inițiativa se va simți
mai relaxat sau măcar puțin mai stăpân pe situație! Dar nici
gând de asta! Îl întreb: ”Ai nevoie de ceva ajutor acolo jos? O
lanternă sau altceva?” credeam că va râde sau ceva de genul,
dar nimic, el continua să rămână cu fruntea încrețită. ”Sigur nu
ești vreun speolog începător? Mi se pare că îți lipsesc ceva
unelte și de asta nu ești în apele tale!” A fost cel mai amuzant
futai pe care l-am avut vreodată. Nu m-am culcat decât o
singură dată cu el. Nu mă atrăgea în mod special, dar cum îl
știam îndrăgostit de mine și la câtă răbdare a avut cu mine, am
simțit că trebuie să-i mulțumesc cumva....
- Poftim? Să-i mulțumești pentru că s-a îndrăgostit
de tine? Nu înțeleg...
- Nu știu... – e puțin încurcată, probabil nu și-a pus
întrebarea asta înainte. Ăsta e avantajul ei poate, nu își pune prea
multe întrebări. Întotdeauna ele aduc numai neplăceri, ar trebui
să-i urmez exemplul mai des. Ne jucam în apartamentul lui
probând un sutien nou iar el a rămas gură casă văzându-mă cu
el. Ochii lui pofticioși și parcă dintr-o dată sălbatici m-au
fascinat și incitat. Nu îl cunoscusem așa. Am interpretat
tulburarea lui ca un compliment și mi-am zis că vreau să mi-o
26
trag cu el chiar atunci. El nici nu și-a dat seama ceea ce mi-a

trezit curiozitatea pentru el. Nu-mi pare rău că m-am culcat cu
el, dar nu am vrut să-l mai văd după. Mă suna foarte des după
aceea și mă aștepta mereu când ieșeam de la muncă. Eu nu
știam ce scuze să mai găsesc pentru a-l respinge, mi-era milă de
el.
E nouă fix iar colegii încep să intre în birou unul câte

unul și fără nicio grabă. Nu sunt gălăgioşi şi pentru asta le sunt
recunoscător, până la 11 nu deschid gura. Cu o jumătate de oră
mai devreme în acea dimineață am lăsat-o pe Gina la metrou.
Calculatorul se deschide lent. Primul lucru pe care îl verific e
contul de e-mail. Dar nu cel de la serviciu, ci cel personal – nu
sunt un angajat exemplar. Gina e on-line pe un program de chat.
Încep eu:
- Ce faci?
- Sex!
- Cu cine!
- C-un creion!
- Sper să aibă gumă la un capăt!
Șeful ei o sunase cu câteva minue înainte spunându-i că
va întârzia câteva ore și că vor deschide magazinul cu întârziere.
De-ar fi anunțat-o mai devreme, aș fi lăsat-o să doarmă câteva
minute în plus. Acum însă profită că are timp să navigheze puțin
pe net. Mă despart de ea scuzându-mă că trebuie să arunc o
privire pe mesajele de la muncă. Sunt înconjurat de colegi cu
fețe serioase și inexpresive, se pare că nici lor nu le place trezitul
devreme. Diminețile sunt plăcute doar în acele prime momente
în care descoperi un trup adormit lângă tine și încă nimic rău nu
ți s-a întâmplat, va urma însă o întreagă zi plină de posibilități.
27
Mi-e teamă mai mult de ceea ce s-ar putea întămpla decât să fiu
entuziasmat de un nou început de zi.
Speranţa unei zile satisfacătoare e înnegurită de
probabilitatea unei catastrofe.
- Nu-mi placi cu păr!

- Nu îți face griji, voi cheli curând... îi răspund într-o
doară...
Primesc o palmă usturătoare peste pielea umedă cu care
ieșisem de sub duș. Urme roşii apar instantaneu. Simt ardoare în
piele şi poftă să o strâng în braţe violent.
- Asta pentru ce a fost?
- Pentru că-mi place cum mi se lipesc degetele de
spatele tău și zgomotul pe care îl face... Strânge din ochi
privindu-mă printre gene. E desculță și cu un prosop întins peste
trup. Dădusem cu banul pentru a vedea cine va intra primul la
baie, eu câștigasem iar acum era rândul ei.
- Mă refeream la părul de pe față...
- Se numește barbă... mă grăbesc eu s-o corectez și
primesc imediat o altă palmă zgomotoasă. Asta e peste fesa
stângă.
- Și la cele câteva fire răzlețe pe care le ai pe piept... În
general îmi plac băieții depilați, dar asta nu înseamnă că vreau
să faci și tu asta...
Nici nu m-aș imagina cu picioarele depilate! Sunt
singurele ce poartă cu adevărat păr, picioarele și zona inghinală,
dar asta o prefer și eu fără păr.
- Am fost odată cu un tip ce într-adevăr avea mult-mult
păr! Între picioare avea o junglă de păr! Atât cel pubian crescut
peste măsură, în rotocoale și vârteje dezordonate, cât și firele ce
28
urcau de pe picioare sau coborau de pe burtă! Toate își

dăduseră întâlnire între picioarele omului asfixiindu-i coaiele!
De pulă nici nu-ți mai spun! Cine îndrăznea s-o caute pe-acolo?
Mi s-a făcut brusc milă și am pufnit într-un râs strident și am
căutat să-l consolez cumva. Dar tot ceea ce mi-a trecut prin
minte a fost să trag de un colț al cearceafului și să-i acopăr
părțile genitale. A fost o idee idioată. Imediat s-a simțit umilit
iar eu incomodă. Am prins poșeta într-o mână și m-am scuzat că
mă duc la baie. Dar am ieșit direct pe ușă, îmi lipseau doar
chiloții pe sub fusta scurtă...
E exact imaginea cu care vreau să mă bag acum în pat.
O rog să căutăm un film ce să-mi aducă liniștea înainte de-a ne
băga în pat. Dar nu rezistăm filmului decât câteva minute. Nu îi
pot rezista trupului ei proaspăt dușat și mirosului de piele
umedă.
Îi simt mâna peste boxerii mei. În cameră e încă

întuneric. Mă întreb dacă e târziu sau devreme pentru așa ceva.
Instinctiv întind mâna după telefon, dar imediat îmi amintesc că
nu știu unde l-am lăsat.
- Din cauza frigului sau lipsei de excitare ți se strâng
așa coaiele? Au dispărut cu scrot cu tot!... Nu mă pot abține să
nu râd... Scuză-mă... Din nou!...
Dar micuțul prinț pompează vesel sânge și răspunde
mângâierilor ei. Cearceaful pare o crustă din care trebuie să mă
eliberez.
- Ahh... îmi șoptește ea și își face culcuș la pieptul meu
pentru următoarele minute. Mă rog să mai adorm măcar pentru o
jumătate de oră și mi-e indiferent ce se va întâmpla după aceea.
Dar nu reușesc, rămân cu privirea dând târcoale interiorului
29
pleopelor mele. Mi-e teamă de propriile sentimente, atât pentru

energia și amploarea unora dintre ele, cât și pentru lipsa altora.
Unele mă uimesc cu forța și tăria cu care izbucnesc, cu spiritul
revoltător și de nestăvilit. Iar altele mă ucid prin lipsă. Dar cele
pe care le simt mă năucesc. De ce nu învățăm să le
recunoaștem? Nu pentru a le ucide cu rațiunea noastră, ci pentru
a le modela la lumina și căldura rațiunii. Să nu lăsam roca Eului
prefăcută în lavă de acte inconștiente. Ne ignorăm. E ca o plagă,
se propagă cu mai multă rapiditate și e mult mai nocivă decât
lepra însăși. Ne roade și ne extermină de vii, nu ajungem să
murim, la moarte suntem deja cadavre.
Cea mai mare invidie a mea e față de cei ce trăiesc doar

după bunul lor plac, față de cei ce au descoperit ceea ce cel mai
mult le place de la viață și ce își urmează simțurile cu orgoliu și
perseverență. A-ți face destin din ceea ce te obsedează. A trăi și
a respira un mod de viață în concordanță cu propriile spaime,
obsesii și fantezii, ar trebui să fie un model de viață pentru
fiecare dintre noi. La mine e doar o dorință adormită și nu o
regăsesc cu claritate pentru a o trezi. Mi-aș dori realitatea
interioară mai aproape și-mi doresc irealitatea cât mai departe.
- O singură dată am fost cu un tip de la prima întâlnire.
Era atât de sigur pe el și carismatic. Eu nu mă mai culcasem cu
cineva de câteva luni și, deși nu inspira încredere și știam că va
fi doar o aventură cu el, m-am lăsat purtată de val...
Am lăsat-o doar pentru câteva momente singură în
cameră și deja se așezase în locul meu la calculator. Evident
curioasă să vadă ceea ce scriam. A descoperit acum câteva zile
că uneori scriu.
30
- Mereu citisem prin reviste de femei sau văzusem în

câte un film despre femei ce probează câte un bărbat de acest
gen... Gina e atentă la reacțiile mele, îmi știe părerea despre ceea
ce apare în reviste sau filme. Eu mă sprijin cu palmele de masă
și trag cu coada ochiului la monitor. Avusesem dreptate,
deschisese un fișier în care scrisesem despre o seară în oraș.
Cred că e unul dintre puținele momente în care simt gelozie.
Povestește cu plăcere despre ceea ce a simțit alături de el. Nu mă
deranjează faptul că au existat alți bărbați în viața ei înainte de
mine, la fel cum nu mă poate deranja faptul că a iubit. Dar
momentele fugare de plăcere pe cate i le-au oferit, mă rod.
- M-am comportat ca o copilă naivă cu el. Nu mă
interesa absolut ceea ce gândește despre mine. Rădeam la orice
glumă de-a lui și mă încânta toată atenția pe care mi-o acorda.
Cred că la un moment dat, abia așteptam să plec cu el acasă.
Degetele ei trasează plase iregulare peste taste dar fără
să le atingă însă. Cred că mă iubește. E atât de sigură că și eu o
iubesc încât e convinsă că poate să-mi facă orice destăinuire. Mă
emoționează un astfel de gând.
- Odată ajuns în camera lui își trage blugii jos cu
boxeri cu tot și rămâne în pula goală. Arăta precum un leu în
junglă, agresiv și pregătit de atac. Cu o coamă roșiatică și
bogată, comparația era inevitabilă. Mi-am simțit sexul cum se
strânge precum un iepuraș speriat aruncând praf și uscăciune în
urma lui! Se înfundase cât mai adânc în vizuină pentru a evita
de-a fi sfâșiat! Dar în același timp, odată simțind fundul sigur al
ascunzătorii, prinde curaj și dorința de-a-și lipi năsucul de
botul leului!
Chicoteşte ghiduş şi îşi lipeşte buzele de buzele mele,
uscat dar lung. Închid ochii pentru o clipă şi mă deconectez de
lume.
31
Suntem în bucătărie. E ziua mea preferată din

săptămână, sâmbătă dimineață și o zi întreagă de care să mă
bucur fără grija zilei următoare. Duminica e zi de odihnă și de
frustrare, va fi urmată de o zi de luni. Dar sâmbăta pot să o
petrec până în zorii zilei următoare, binecuvântata duminică îmi
va stinge oboseala și neliniștea.
- Avea degetele precum niște cârnăciori - groase,
scurte, noduroase și închise la culoare. Erau lipicioase și
unsuroase...
- De ce-mi povestești toate astea? Încerc să o
potolesc eu. Sunt puţin iritat şi cu gândul la ceaşca de cafea. Nu
găsesc una.
- De proastă!
- Mi se face scârbă și nu-mi face bine să știu ce alți
bărbați ai cunoscut înaintea mea.
Îmi întorc spatele către ea și deschid frigiderul, acum,
după ce am găsit o ceaşcă în care să îmi torn cafeaua, căutam
ceva dulce.
- Ce ai făcut ieri?
- Cred că mai bine ai putea continua cu ce
începusei mai devreme... Am greșit...
- Nu fă pe ironicul cu mine! Nu e amuzant deloc
ceea ce faci! Crezi că ai dreptate întotdeauna iar eu sunt sătulă
să-ți accept toate căcaturile!
Tăcere, îmi tremură buzele și nu aș vrea să mai aud
nimic. O furtună mută îmi astupă timpanele iar restul cuvintelor
ei le aud neclar și din îndepărtare. Rămân nemișcat locului și
privesc fără a avea vreo țintă.
- Acceptă să taci și să asculți și pe celălalt din
când în când. Am nevoie de tine la fel de mult precum ai și tu
32
nevoie de mine. Suntem conștienți amândoi ce e ceea ce ne

unește. Tu vrei pe una care să nu te întrebe nimic, să nu-ți
poveastească nimic. Una care să facă tot ceea ce tu îți dorești
chiar înainte de a avea tu dorința. Ești un înfumurat cu o părere
prea bună despre el.
Pregătesc micul dejun în liniște. Ignorăm amândoi
conversația de mai devreme și ne facem planuri pentru restul
zilei.
33
3. Linea
Care e linia dintre dorință și iubire? Întotdeauna îmi

este mai ușor să recunosc dorința. Respirația mi se accelerează
iar mintea mea începe a-și imagina mâini flămânzi peste trupul
ei. Dar cum recunosc iubirea? Probabil la fel, respirație, foame,
trupuri. Când o privesc mă întreb ce e ceea ce ne unește. Zeci de
explicații îmi răsar în minte dar niciuna nu mă satisface. Toate
par a condamna relația noastră. Ceea ce însă nu pare a se
schimba e golul ce îl simt odată cu gândul că ea ar putea
dispărea în ziua următoare. Prin minune tot ceea ce gândeam
mai devreme se risipește, iar eu, deși e cel mai nepotrivit
moment, o iau în brațe și o sărut cu tandrețe și cu teama ca ea să
nu-mi recunoască gândurile.
- Mă scot din sărite persoanele ce vorbesc despre ele
însele ca find neînțelese și care cer imperativ celorlalți ca să le
înțeleagă! Aceste persoane sunt cele care atunci când, evident
nu sunt înțelese, nu fac decât să de-a vina pe ceilați. Cer ceea
ce ele însele niciodată oferă!
Cred că am greșit cu ceva. Sigur am greșit cu ceva.
Trec rapid în revistă ultimile cuvinte și gesturi. Spăla vasele
înainte de-a o surprinde cu o îmbrățișa pe la spate. Fesele ei se
agită odată cu mișcările circulare de-a lungul circumferinței
farfuriilor pe care le face mâna ei și, din când în când, își șterge
34
fruntea cu dosul palmei drepte. Nu îi răspund iar ea se întoarce

zâmbind și nu pare surprinsă de nedumerirea mea.
- Nu are legătură cu tine...
A ghicit imediat motivul tăcerii mele. Mă apropii de ea,
dar suficient de departe să nu o deranjez sau să o incomodez.
- Nu vreau un bărbat cu o sculă scurtă sau cu una
ascunsă într-un tufiș pufos tratat cu diverse șampoane și
întreținut de o atentă igienă!...
E o alarmă. Îmi va povesti din nou vreo istorie de-a ei
sau de a le unei prietene. Gina are două prietene coafeze și
foarte futăcioase. Nu lasă să treacă niciun week-end fără să nu
iasă prin discotecile și barurile din centrul Madridului. Sunt
ghizi atotcunoscători ai vieții de noapte. Nu le suport, iar Gina
ignoră asta sau mă tachinează cu propuneri de a ieși împreună cu
ele. Am făcut-o doar de câteva ori și m-am comportat stupid,
anost și antipatic. Din acest motiv știu că nu se vor mai repeta
astfel de întâlniri.
Când vorbesc cu ea, e ca și cum aș vorbi singur.
Universurile paralele există, nu e nevoie de cunoștințe ample de
fizică și matematică pentru a înțelege asta. Mă uit la ea și la
mine, mă minunez și îi mulțumesc.
- OK, voi ține cont de asta...
Sunt admirat și respins în același timp pentru că sunt

diferit. Mă excit și mă întristez în mod egal, dar fără ca asta să
însemne o neutralizare a sentimentelor. Egalitatea lor nu le face
35
ca să se excludă sau ca să se echilibreze. Pentru mâine am

cumpărat două intrări la un muzical pe Gran Via. Ei încă nu i-
am spus. Sunt puțin derutat, nu știu dacă îi va plăcea ideea sau
nu. Dacă răspunsul ei va fi afirmativ nu voi încăpea în pielea
mea de bucurie. Cum însă am o mică îndoială, întârzii momentul
pentru cât mai mult timp și mă delectez cu acest suspans
masochist.
Simt o necesitate bolnăvicioasă de a o strânge în brațe
și de a nu abandona momentul pentru câteva ore. Ochii mi se
închid automat și, îmgenunchiat de a oparte a ei o cuprind într-o
îmbrățișare la nivelul bazinului ei. Gina își dă ochii peste cap și
ridicându-și brațele peste calpul meu le lasă căzând domol peste
umerii mei.
- Te comporți ca un cățeluș fără stăpân...
- Îmi vei pune o lesă și o botniță?...
- Ai vrea tu asta... dar nu sunt genul de jocuri care să
mă atragă...
Nu voi insista atunci. Va trebui să aștept un moment
mai potrivit pentru astfel de cereri. Alături de ea am învățat să
fiu răbdător și supus. O teamă continuă mă face să mă îndoiesc
de fidelitatea ei față de orice din propria viață. Dar această stare
e foarte incitantă și devine un drog de care îmi place să fiu
dependent. Pe cât sunt de atașat de situațiile pe care le pot
controla, pe atât de atras sunt de cele care îmi scapă.
36
E mai rece decât de obicei, va trebui să-mi pun un

pulover și paltonul. Îmi probez noii pantofi. Îmi place enorm
talpa din piele lăcuită a lor. Dau senzația unei ușoare levitații
atunci când pășesti. Zgomotul sacadat și clar e o muzică
incitantă iar felul în care pot aluneca la un pas greșit îmi induce
o eforie greu de stăpânit. Rigiditatea tălpii mă obligă a păși de o
formă puțin stranie.
Parbrizul e acoperit de gheață și mașina e rece. Utilizez
un card bancar pentru a îndepărta stratul înghețat de pe parbriz și
degetele suferă imediat la contactul cu fina gheață. Aștept câteva
minute cu motorul aprins ca circuitul de aer să încălzească puțin
interiorul automobilului și parbrizul inclusiv. Brusc am poftă de-
o țigară. E o dorință ce mi se întâplă adesea iarna. Nu sunt sigur
care e originea ei, dar bănuiesc că trebuie să fie ceva relaționat
cu țigările ce le împărțeam cu Abel în acea primă iarnă ce am
petrecut-o împreună. Din acele timpuri am căpătat anumite
ticuri și obsesii ce le asociez cu perioadele de îndrăgostire și
plăcere fugară.
Mă intrigă această formă de a trăi în trecut. Întotdeauna
m-am amăgit că sunt sedus de viitor iar trecutul nu e decât o
istorie sortită uitării. Nu-mi place să vorbesc despre trecut și mă
înclin spre a face pronosticuri despre viitor. Straniu, dar uneori
îmi este mai clar viitorul decât trecutul.
– Nenorocitul își aprinde o țigară în timp ce mi-o
trăgea... poți crede asta?... Mă asculți?...
Gina fumează din când în cand, rar de față cu mine și
des cu amicele ei. Eu nu fac niciun comentariu în legătura cu
asta, iar ea îmi împărtășește atitudinea. Tocmai îi cerusem o
37
țigară iar ea, puțin uimită că nu îi ofer o explicație, își aprinde

imediat una. Ginei îi place să vorbească cu sinceritate și fără
pudoare. Îmi spune că sunt un bun ascultător și că nu a întâlnit
pe nimeni mai înțelegător ca mine.
- Ești cel mai bun prieten al meu... vreau să zic ca și
amic... adică înțelegi tu, nu doar că ne-o tragem, dar eu am
încredere în tine ca într-un amic...
- E o formă de-a-mi spune că sexul nu te mai
mulțumește?
- Nu fi prostuț!!!...
Din tonul ei jovial îmi dau seama că e sinceră. Reacția
ei nu mă face să mă îndoiesc de ea. Poate au fost momente în
viața mea în care aș fi vrut să fiu un partener complet pentru
celălalt, dar cu timpul am început să renunț la o astfel de
ipostază. Nu am mai vrut să ofer totul partenerului mei,
responsabilitatea și soliditatea relației ce implicau erau o povară
prea mare. Prefer să fiu doar una din ipostazele pe care ele ar
putea căuta într-un bărbat. E mai ușor de manevrat și de însușit
ca rol. Acum sunt prietenul și confidentul ei. Eu defineam mai
mult relația noastră ca bazându-se pe sex și dorința de a împărți
afectivitate.
- Trebuia să se întâmple asta într-o zi...
Cuvintele îmi scapă printre dinți iar Gina se oprește din
reflexul insuflării fumului din țigară. Privirile noastre se
intersectează pentru o clipă și revenim pe negândite la țigările
aprinse. Vinovat o strâng de mână și îmi așez buzele pe obrazul
cel mai apropiat al ei.
38
4. Exil și vigurozitate interioară
Despre prietenie
Avem prieteneii de care ne folosim? Care e rostul unei

prietenii? Bine, dacă scoatem foloase din ea, e ușor de înțeles.
Dar atunci nu ar mai fi o prietenie, nu? Orice explicaţie i-am da
relaţie noastre, ar desconspira necesitatea căutării unor motive
pentru care avem această relaţie. O prietenie ar trebuie să fie
lipsită de temei?
Adevărul
Exită doar un singur moment potrivit de a spune

adevărul iar recunoașterea lui e semn de maturitate. Momentul
potrivit pentru a spune adevărul e atunci când ești sigur că nici
una dintre strategiile de manipulare nu va mai funcționa.
Evident, la urma urmei, tot o tactică este.
– Nu-mi plac fetele din America de Sud, de aceea am
nevoie de tine. Vreau să mă vindeci de acestă prejudecată...
Mirosea a dușul de după sex, iar asta a trezit dorința
mea. Îmi întind mâna spre mâna ei ce s-a crispat pe paharul de
vin alb. Eu alesesem același tip de vin într-o încercare de-a-mi
39
proteja culoarea dinților de efectul puternic al unui vin roșu. Nu

am întrebat-o de ce a făcut aceeași alegere.
Am reușit să fiu sincer și cinic în același timp. Nu are
rost să-mi ascund xenofobia, altfel nu voi putea niciodată să mi-
o înving. Reflexia mea ar putea fi urmată de o palmă
răsunătoare, dar nu. Pupilele i se dilată iar negrul genelor ei pare
a se scufunda în întuneric cu grade în plus. Albul ochilor ei se
deschide într-un zâmbet răspunzând mișcărilor buzelor ei. Ne
zâmbim stupid într-o complicitate relaxantă. Are un zâmbet
incredibil şi pe cât de distantă o simt pare singura care să nu mă
judece şî să mă înţeleagă. O sărut apăsat şi fără nicio grabă. Va
fi pentru ultima oară.
Lumea
Atunci când începi a-ți crea o lume a ta, e de fapt un

prim pas spre propria-ți celulă. Lumea creată devine curând o
închisoare din care nu poți evada. E imposibilă o evadare pentru
că nici nu poți conștientiza zidurile ce le-ai ridicat în jurul tău.
Nevâzând exteriorul, nu îl poți dori.
E curios cum uneori imaginația și iluzia pot înlocui
realitatea. Cu cât e mai adâncă și mai profundă criza economică
prezentă, cu atât se înmulțesc programele concurs de la TV,
numărul de extrageri loto și diversele tombole și oferte
comerciale. Câștigurile ușoare și rapide adorm și îi mențin lipsiţi
de voiciune pe toți aceia ce ar trebui să fie nemulțumiți,
răzvrătiți și indignați.
Da, în marea lor munificenţă, împart bani și daruri fără
număr. E forma lor de a colabora cu suferinţa celor mulţi! Cu cât
mai multă sărăcie spirituală şi intelectuală, cu atât mai bine le
poate merge industriei mass-media.
40
Cu dărnicie şi generozitate se împart şi mesajele

politice, în orice moment şi în orice ambalaj.
Cuvintele frumoase
Uneori cuvintele bine alese fac mai mult decât faptele.

Comportă-te badăran cu fata dar la urmă spune-i câteva cuvinte
potrivite. Am crezut că femeile inteligente nu cad în capcana
unor complimente banale, dar m-am înșelat. Orgoliul și
vanitatea le fac să piardă simțul rațiunii. La început mi se făcea
scârbă de astfel de situații, dar din când în când le-am mai
probat și eu. Nu au un gust atât de rău, la urma urmei te poți
obișnui cu orice.
Tunelul
M-am pus în genunchi pe podea la capătul patului.

Printre tălpile picioarelor ei o văd cum se joacă cu mâna în părul
ei. Din acest punct pot să văd clar unde îi începe tunelul.
Despicătura de la capătul picioarelor ei îmi zâmbește provocator
și curios. Știu că e un zâmbet! Îi voi satisface întreaga atenție de
care are nevoie. Vulvele ei umede își cer impetuos minute
întregi de atenţie.
Visul
Visul copiilor de azi e să ajungă fotbaliști! Nimic nu

incită mai mult și mai universal decât alergatul unei minge de
către o hoarda de tineri chipeși. Niciun copil nu vrea să fie
astronaut, pompier, poliţist, avocat sau oricare dintre acele
meserii ce dintotdeauna au suscitat admirația noastră. Răvnesc la
maşini, cluburi şi poate tinere modele. Puțini vor să fie doctori
41
sau profesori. Şi o înţeleg perfect. E chiar rușinos să spui că ești

profesor sau să comentezi despre ceea ce faci, ce câștigi, cum
eşti tratat atunci când ești un simplu profesor. Nu e nimic
atrăgător pentru un copil.
Am vrut să fiu tiran, dar nu m-am născut îndeajuns de
strâmb. Aş fi vrut să fiu regizor! Să le spun tuturor ceea ce
trebuie să facă şi cum să o facă.
Nu am ajuns niciuna dintre cele două, dar jur, mă
antrenez în fiecare zi.
Exil
E o singurătate inumană, exterioară și necunoscută

insului uman. E un exilare interioară, mă scurg în propriile
viscere. Nu pot reveni în uter. Simt că viața mă exclude, că
inexorabil pe lângă mine trece iar eu nici măcar nu o pot
întrezări. E atât de multă viață dincolo de ceea ce pot simți sau
aș putea imagina vreodată.
Soțul tău
- Serios acum, soţul tău nu s-a săturat să te fută

doar pe tine? Ar fi de înţeles pentru cineva care e cât de cât
atractiv, ambiţios, s-a chinuit să termine o facultate şi să
muncească în acelaşi timp…
- Ce e asta? Reacţionează ea tremurându-i buzele
de nervi, nu o pregătisem pentru o astfel de izbucnire.
- Nimic, chiar nimic.. gândeam cu voce tare…
Oricum nu-mi dăduse timp să termin ceea ce aveam în minte,
sau pe limbă mai bine spus, pentru ca nu aveam nicio dorinţă să
îi vorbesc. Am mai multă simpatie pentru soţul ei.
42
Puțini bărbați ajung să știe să fută, eu sper să învăț până

în ultima zi. Nu voi înceta să învăţ. Întotdeauna am trăit sub
impresia că nu am tras suficient în pat. Dacă am să mor cu
aceeași senzație, voi fi mulțumit. Ar fi dramatic să mor
mulțumit.
Frumuseţea unei femei
Frumuseţea unei femei rezidă într-o sănătate deplină,

dinţi albi şi picioare lungi, cât mai lungi. Frumusețea ei e
întotdeauna o copie a zânelor din basmele copilăriei sau ale
statuilor feminine din Grecia antică. Stereotipe și tipare o
definesc din negurile amintirilor noastre și până astazi. Nu
putem însă numi o femei frumoasă doar măsurându-i lungimea
genelor sau contemplându-i amplitudinea culorilor vaginului ei
și asta indiferent de calitățile noastre de buni observatori sau de-
a face cele mai bune descrieri. Dar, fiindcă am abordat abrupt
subiectul din acest punct de vedere, trebuie să subliniem că
bogăția și generozitatea formelor feminine au irevocabil efecte
hipnotizante asupra noastră. Fără acești mesageri specializați de-
a lungul evoluției, existența ne-ar fi fost cenușie și nu am fi
cunoscut în veci distanța dintre paradis și infern. Recunoaștem
că suntem fetișisti, iubim mai mult părți ale corpului ei decât
fiinta integrală. E specific masculin și semn de bărbăție
dislocându-le imaginativ și tratându-le ca pe obiecte
individualizate. Nu e o mărtusisire de misoginism, doar o
confesiune și o recunoaștere a capacităților noastre limitate, a
lipsei de perspectivă și de sintetizare obiectivă. Iar
43
conștientizarea acestor slăbiciuni și vicii ne face umani, ne

apropie unii de altii și de subiectul adorat. De nu ar fi fost
lungile și bine proporțioanatele picioarele bunicii Eugenia,
Virgil nu ar fi dorit-o și nu ar fi ajuns sa se îndrăgostească
înnebunește de ea; de nu ar fi fost sprâncenele ei încruntate a
refuz, bunicul nu s-ar fi îndârjit s-o cucereasca cu orice chip.
Putem imagina liste nesfârșite de însușiri pe care ni le
dorim la ea, dar eșuăm în fața realității și nu le recunoaștem. De
ce părinții nu ne educă? Iubim picioare, coapse, sâni sau buze,
de ce nu ne putem limita doar la atât? Să fie greșit a face asta?
Să ne fie de neiertat odarația pentru dunele și curbele cele mai
îndrăgite? Mult timp pentru mine a functionat foarte bine, mă
îndrăgosteam de diverse părti ale ei, un zămbet nesfarsit, fire de
păr rebele, umeri cerșind după săruturi sau genunchi ascuțiți. M-
am îndrăgostit astfel de multe ori, iar de aici sentimentul se
putea răsfrânge cu ușurință apoi asupra altor părți. Ca un joc de
domino, descopeream noi zone ce-și așteptau randul spre a fi
adorate. Pe neasteptate, încheieturi, alunițe, cute, pete, îmi
apareau ca miracole unice si irepetabile. Ca un cartograf atent si
obsedat, le înregistram pe fiecare separat, le ascundeam prin
omisiune chiar și purtătoarei lor, și mă emoționam pentru fiecare
trăire în parte. În acest periplu inițiatic și în mare parte
autodidact, descopeream complexitatea propriilor sentimente și
evoluția lor într-un mod ce nu le pot defini. Problemele apareau
doar atunci cand mi-o doream întreagă, nu puteam să-i fac față -
nici față, nici spate, ci doar poziții mediocre. Cerul se prăbușea
cu tot ce avea mai rău în el – nori întunecați, furtuni, fulgere și
tunete.
44
Mi s-a reproșat că sunt întotdeauna tăcut și că nu

împărtășesc aceste experiențe cu cealaltă persoană, că cea mai
bună tactică de-a-mi masca sensibilitatea și complexitatea a fost
afișarea unei imagini extrovertite și aparent superficială.
Nu sunt capabil sa iubesc o femeie de-o sănătate deplină,
cu dinții strălucitori de albi și cu picioare infinite, eu sunt un
bolnav, cu dinții strămbi și pătați, iar atunci când pășesc, mai
mult mă târăsc și mă împiedic. Aripile îmi cresc odată cu
dorințele, cu viciile și cu încrederea în descoperirea frumuseței
ei. Pentru mine drumul trebuie parcurs însă de fiecare dintre cei
doi separat, doar manifestarile demersurilor noastre să fie indicii
și liant al relației. Fiecare trebuie să-și descopere propria cale și
să o urmeze cu sfințenie.
Frumusețea unei femei se descoperă doar într-o inima

împăcată și sacrificată. Frumusețea ei e rezultatul magiei
interacțiunii dintre cei doi; separați și singuri suntem urâți și
schilozi. Frumuseţea unei femei rezidă într-o sănătate deplină,
dinţii albi şi picioarele lungi, cât mai lungi. Cineva o cunoaste
sau se recunoaşte?
45
4. Daisa
Dacă Daisa ar fi avut cea mai mica bănuiala de ceea ce

i se va întampla în această seara - atunci când am sunat-o -, sunt
sigur că m-ar fi blestemat şi nu ar fi vrut să mai audă în veci de
mine. Dar acum e sedată, cu pielea îmbibată de apă şi mă adoră,
mă uit în ochii ei ce licăresc aşa cum nu au făcut-o niciodată
dându-mi dreptate. Înlăcrimaţi, lucioşi şi cu pupilele dilate la
maxim, aceşti doi ochi ce m-au scrutat de atâtea ori, par să
prevestească evenimente de necontrolat. Poate ceva asemănător i
s-a mai întâmplat doar o singură dată, atunci când a descoperit
pentru prima dată un orgasm vaginal profund în bratele mele şi
şoptea într-o limbă nedesluşită. Până atunci era obişnuită cu
micile zgâlţâieli şi plăceri pe care i le oferea stimularea manuală
a clitorisului, facută de ea însaşi sau de câte un amant efemer în
momente singuratice sau de acţiune în doi. Până să mă cunoască
nu a avut niciun iubit cu care să fi petrecut mai mult de câteva
luni, timp insuficient pentru a deveni un bun amant pentru orice
fata. Milă mi-e de aceste făpturi cu nelinişti, curiozităţi şi
flămânziri sexuale ce nu reuşesc niciodată să întâlnească
persoana potrivită pentru a le satisface. Uneori le privesc şi le
46
ghicesc după expresie pe stradă, întotdeauna atractiv îmbracate

şi cu o mină dezgustată. Nici ele nu o ştiu, nu au habar ca, toate
acele impulsuri inconştiente ce le îndeamnă la tot felul de
strategii seductive, nu sunt decât mărturii ale fanteziilor
neîndeplinite. Toţi ar trebui să fim obligati să vizităm periodic
un psihiatru, de la mic la mare, de la cizmar la preşedinte, când
nu e acelaşi, binenţeles. Lumea pe care o cunoastem ar fi total
diferită atunci, lipsită de conflicte interiore, de cruzimi
inecesare, de războaie, crize sau de manifestări artistice. Simplu,
o lume pe care nimeni întreg la minte nu şi-o doreşte, de acea ar
trebui să iniţiem acţiuni împotriva acestori medici de suflete şi
să îi ardem pe rug precum acum câteva secole. Avem nevoie de
o noua Renaştere, de un nou Secol al Luminii. La intervale
regulate sau nu, oamenirea simte nevoia să îşi canalizeze ura, e
nevoie de aceasta purificare violentă, au căzut pradă lor diverse
grupuri sociale, rase, credinţe de-a lungul istoriei, de ce ar nu ar
fi psihiatrii urmatorii? Nu cunosc practică mai ipocrită şi mai
nedreptă - categorisirea oamenilor precum dobitoacele şi tratarea
lor în scopul unei nivelari arbitrare şi absurde.
Aş putea să îi scurtez agonia acum, chiar in acest
moment, să scot dopul de la cadă şi tot acest festin pregătit
pentru ea să se piardă pentru totdeauna în ascunsele tuberii ale
blocul precum în adâncul unui monstru subteran invizibil. Dar
Gina, această roşcată natural cu nume de femeie uşoară, mi-ar
implanta un cuţit sau o furculiţă în piept fără să clipească dacă
aş fi făcut-o şi nu e deloc o metaforă. O cunosc de ceva timp, e
un spirit egoist de o forta incredibilă, capabil sa treaca peste toţi
şi toate pentru a obtine ceea ce îşi doreşte, în special atunci când
e vorba de pofte primare. E opusul Daisei, o tânără blânda,
supusă şi inhibată. Probabil tocmai această contradictie absolută
m-a convins să accept acest rol între ele. Gina a pregătit totul cu
multa meticulozitate, am fost manipulat într-un fel în care nici
47
nu mi-am dat seama, am fost luminat odată cu vederea prafului

alb cu care pregătit băutura Dariei. Abea atunci am realizat de ce
a căutat metamfetamine în ultima noastra incursiune dupa
droguri. Nu era pentru ea, se gândise la altcineva. Cine avea
nevoie de speed era o altă persoană şi nu Gina. Cea care avea
nevoie de un mic impuls, euforie, dezinhibare şi excitare indusă
era Daisa. Ador fetele cu iniţiativă ce reuşesc să mă scoată din
banalul zilnic.
Daria e acoperita până sub bărbie de o apa multicoloră,
înspumată şi puternic mirositoare. Tot ceea ce îţi poţi imagina că
ar provoca plăceri senzoriale era întotdeauna prea puţin în
comparaţie cu ceea ce putea să te surprindă Gina. Cunosc doar
câteva dintre ingrediente, Gina e foarte secretoasă în tot ceea ce
face. Nu cunosc mai nimic despre ea, niciodată nu o întreb sau
nu îmi povesteşte din ceea ce face atunci când nu suntem
împreuna. Mirosul puternic de scorţişoară, ceară arsă şi rearsă,
muzica şi efectele speed-ului creaseră o atmosfera psihodelică
desprinsă parcă dintr-un film suprarealist. Dar ceea ce era cel
mai şocant şi surprinzător era felul in care mă simţeam şi
percepeam realitatea; sau de-ar fi fost un vis, cu greu le-aş fi
deosebit - eram spectator, regizor, actor şi decor în acelaşi timp.
Un tip de implicare şi detaşare mă cuprindeau la fiecare mişcare.
Totul se contopise şi se reconstruise într-un mod atât de firesc şi
natural. Eram toţi şi toate un acelaşi lucru - o pastă gelatinoasă
ce ne modifica vocile, gesturile, grimasele. Un moment
suspendat în timp şi spaţiu, aveam aureole în prejurul crestetului
şi un curcubeu ne surâdea complice.
Atunci când ne-am întâlnit cu Daria aveam în minte o
posibilă situaţie jenantă. Să fii în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu
două femei ce-au umezit cearcefurile tale, e întotdeauna plin de
tensiune şi de-o latentă energie ce se poate descătuşa
necontrolat în orice moment.
48
- Când l-ai cunoscut pe Bogdan? o întreabă Gina

strângându-mă de braţ la câteva momente dupa ce le prezint. E o
încercare de a rememora şi verifica că ceea ce îi povestisem
înainte despre ea era adevărat. Daria e puţin neliniştită de
această familiariate şi de atitudinea directă a Ginei.
- Acum doi ani... în primăvară parcă...
Ochii ei caută o confirmare în ochii mei, dar eu întorc
capul spre ospătarul ce tocmai se apropia de masa noastră, eram
curios cum o să facă faţă situaţie. O dorinţă puţin răutacioasă,
nu-mi este uşor să îi am în preajmă pe cei ce au însemnat ceva
în viaţa mea, ea fiind una dintre ele. Am petrecut aproape un an
împreună, iar ultimile trei luni împărţind acelaşi apartament, o
proastă idee. Nu a fost o inspiraţie bună pentru că, aşa cum era
de aşteptat din partea unei persoane precum ea, aceasta decizie
însemna consolidarea relaţiei noastre şi nu doar o comoditate a
întâlnirilor noastre, aşa cum o vedeam eu.
49
II. Urma – Amalia
Urma lăsată de tine pe perna mea e neatinsă, teama de

a șterge orice semn al tău, mă sfâșie. Doare că am tratat cu
tăceri nebune reproșurile-ți cuminţi. Nu înțeleg nici acum de ce-
am aprins tunete atât de meschine pentru manifestări de
dragoste la fel de strâmbe.
50
5. Mi-a fost teamă
De fiecare dată când doream să fiu sincer cu o fată și să

nu încerc să o manipulez, eșuam pe toate planurile în relația cu
ea. Părea că prăpăstii fără fund se deschis între noi și înghițeau
toate cuvintele dintre noi. Odată ieșite din gura noastră
străbăteau în picaj crăpătura dintre noi pentru a renaște sub
formă de ciori neîmpăcate în auzul celuilalt. A căuta înțelegere
în aceeași limbă era sondare după minereuri în rocă înarmat doar
cu unghii. Egalitatea și echilibrul pe care îl căutam astfel nu erau
decât himere. Femeile trebuiesc tratate așa cum merită - prin
masculinitate și virilitate! Iar asta nu înseamnă nimic mai puțin
decât o doză de misoginism, sarcasm și infatuare. Atunci când
nu sunt interesat în mod deosebit de o fată, îmi este foarte ușor
să o cuceresc. Conversația e fluidă, naturală și reușesc cu
ușurință să o conduc pe calea ce-o doresc. Pupilele i se dilată,
gura i se umezește și degetele ei par să joace pe clapele unui
pian invizibil. Îmi sincronizez ritmul respirației cu al ei și apoi i-
l controlez. Dar încelași timp, această situație poate fi și un
pericol, lucrurile i se pot părea premeditate sau poate crede că
doar mă joc cu cea, bănuiește că sunt un profesionist al flirtului
și îi trezesc suspiciuni.
Nu îmi va mai păsa de acum, nu le mai mulțumesc, nu
le mai fac pe plac, e rândul meu să mă bucur de atenția lor. Eu
51
doar trebuie să le stârnesc interesul. Nu-mi mai las testicolele

purtate drept breloc de câte vreo fufă doar din dorința de-a-mi
acoperi nopțile cu mireasmă de vagin. Bunicul Virgil îmi spunea
”dacă dorești să te culci c-o femeie, trebuie să-i lași de înteles
încă de la început ceea ce vrei, de prima dată când o vezi; nu
contează cum o faci, îi faci cu ochiul, te apropii prea mult de ea,
o prinzi de mână sau chiar i-o spui în față!” Iar primul gest
reflex pe care l-am învățat de la el a fost atingerea, nu am
conștientizat asta decât mult mai târziu. În timpul liceului aveam
contact cu multe fete, aproximativ nouă zeci la sută din elevi
erau de gen feminin, și atunci când vorbeam cu ele aveam
tendința de a le atinge și mângâia subtil. Acum că îmi amintesc,
asta am făcut-o mult timp și cu multe persoane. Iar mai târziu
bănuiesc că, într-o formă de inconștientă de apărare, m-au
deranjat și am evitat ca alte persoane să mă atingă în timpul unei
conversații. E o formă a interlocutorului de a-și exercita
controlul asupra celuilalt. Iubita pe care am avut-o pe timpul
șederii în București mi-a atras atenția asupra acestui gest atunci
când la cunoscut pe bunicul meu. Avea un simț al observației
foarte bine dezvoltat și o capacitatea comunicativă de invidiat.
Imediat ce l-a văzut mi-a spus că i-am copiat multe gesturi. Doar
un observator exterior ar fi putut vedea asta, eu simgur nu am
fost în stare să o văd.
Cum mă pregătesc acum? Întâi îmi aleg boxerii pe care
apoi îi asortez cu un ceas de mână. Imaginea mea în oglindă cu
aceste accesorii o păstrez în minte pentru mai târziu și când voi
fi în fața ei. Automat un surâs misterios mi se așterne pe buze și
îmi sclipește în ochi, ea îl va nota dar fără să știe motivația. Va
crede că ea a fost cea ce mi l-a provocat și se va înmuia
măgulită. Atunci când agăț o tipă urmez un plan prestabilit, mici
puncte de susținere pe care le caut să le ating pentru a trece mai
departe. Scenariul e aproape întotdeauna același, dar conversația
52
trebuie să fie diferită de fiecare dată. Pentru a fi credibil și

excitat în aceeași măsură, mă străduiesc să inventez un cadru și
un dialog nou pentru fiecare. Astfel le măgulesc și orgoliul
tratăndu-le ca ființe unicat. Cărei femei nu îi place să creadă, și
toate sunt ferm convinse de asta, că este unică iar toți ceilalți
trebuie să o proslăviască? Neuitând de plan, îl urmez și notez în
minte fiecare punct de susținere ce se leagă precum zalele unui
lanț, iar fiecare za în parte trebuie sudată înainte de a trece la
următoarea.
- Ador să fumez! - în același timp Gina trage cu
poftă din țigara subțire dintre degetele ei și mai subțiri – Aș fuma
non-stop! Nu știu dacă e pofta de nicotină, gestul în sine sau,
după gândirea lui Freud, dorința de-a avea penisul între buze
mai tot timpul! Oricare ar fi explicația, mi-e indiferent, mă
bucur s-o țin în mână și să trag!
- Nu te contrazic! – îi răspund urmărind admirativ
buzele ei - Nu neg că nu îmi place să te privesc făcând asta, și
mai ales ție chiar îți stă bine! Nimeni până acum nu mi s-a părut
atât de sexi cu o țigară în gură... sau cu orice altceva... – nu m-
am putut abține să nu fac acest comentariu. Cred că roșesc puțin
prostește.
Îmi amintesc de momentul în care am cunoscut-o, mi s-
a părut vulgară. După câteva săptămâni, m-am convins că poate
fi astfel cu mare ușurință. Era îmbrăcată cu o fustă scurtă de
blugi, o bluză mov strângând-o precum un corset și se certa cu
portarul unei discoteci din apropierea Pieței de Spania. Individul
era tot un român și a recunoscut-o dintr-o seară anterioară iar
acum își încerca norocul eu ea. Genul acesta de scene îmi
provoacă oroare, mi se par atât de penibile persoanele ce
încearcă să flirteze atunci când e clar că celălalt nu vrea să aibă
de-a face cu ele.
53
- Nu-mi plac lucrurile care sunt interzise! –

continuă ea revoltată, atunci când vorbește în acest fel își ridică
bărbia și își umflă pieptul pentru a da mai mare forță cuvintelor
ei - De ce s-a interzis fumatul în baruri!? E o ipocrizie și un
atac la dreptul fiecarăruia de a face ceea ce vrea! Nu e de ajuns
că în locurile publice nu se poate fuma? De ce s-a ajuns la
această situație limită? Oamenii nu ar trebui să interzică nimic,
chiar dacă asta ar duce la sfârșitul civilizației umane! Poate
astă e scopul! Poate aici trebuie să ajungem, să ne
autodistrugem, să decădem în propriile vicii...
- Înțeleg că anumite persoane trebuiesc protejate:
nefumătorii, copii, angajații și probabil mulți alții. Dar cred că
motivul principal e că tutunul e dăunator oganismului și
instituțiile sanitare cheltuiesc o grămadă de bani pentru a trata
bolile sau afecțiunile cauzate de acest obicei. A fost o explicație
idioată, mai bine aș fi tăcut. Nu aveam dispoziția necesară
pentru a conversa cu ea. Mă mulțumeam să mă uit la ea și să mă
abțin de la a-i cere o țigară.
- Nu sunt de acord! Nu e suficient că prețul
tutunului e înzecit de multitudinea de taxe și impozitate?
Încasează mulți bani de pe seama noastră. Suntem o sursă de
venit importantă pentru stat! Acoperă sigur cheiltuiele pe care
susțin că le au cu noi... Trage încă un fum și apoi, după o gură
de aer, continuă: Nu vreau nicio îngrijire medicală. Nu voi
căuta ajutorul doctorilor, mă voi retrage singură pe undeva
așteptându-mi sfârșitul, între timp voi trăi cum doresc...
E unul dintre rarele momente în care pare să vorbească
serios. Mă simt incomod să fiu lângă ea, acum nu aveam nici
dorința de a o asculta dar nici forța de a o ruga să tacă. Speram
să termine cât mai repede țigara pentru ca apoi să o conduc
acasă și să uit de ea câteva zile.
54
- Sunt atât de antipatici, intoleranți și absurzi!

Fumatul e o alegere personală, precum sexul anal, nimeni nu
trebuie să îmi spună ceea ce pot sau nu să-mi bag în orificiile
corpului. Eu le umezesc, eu le controlez!
Aprob amabil din cap și îmi imaginez orificiile ei
umede și pe mine introducându-i câte o țigară în fiecare din ele.
Doamne, de ce nu are mai multe? E o fată cu foarte multe
posibilități, și, precum există persoane cu cărora le sunt în plus
unele găuri, ea are câteva în minus. O văd răsturnată pe un pat,
crăcănată și cu zgardă de piele la gât. Eu am o cutie de trabucuri
în mână și o întreb dacă dorește unul. Ea geme aprobator,
călușul din gură nu îi permite să articuleze cuvinte, iar eu îmi
pun unul în gură pentru a-l aprinde. La auzul fosforul sfârâind
odată cu aprinderea chibritului, își ridică picioarele invitându-
mă să i-l ofer și ei. Jur, că odată prins între buzele vaginului ei,
văd cum i se contractă mușchii pelvisului și, după o scurtă
pauză, cum un nor de fum îi acoperă zona genitală. A tras în ea!
Aceste cuvinte au cu adevărat sens în această situație. Nu există
niciun dubiu că ceea ce văd e rezultatul a mult exercițiu sau
reflexul unei pofte din alte lumi.
- Ești un idiot! Nu te mai gândi la pizda mea
acum! Știu că asta faci! Mă apostrofează ea prinzându-mă cu
forță de bărbie și smuncindu-mă. Îmi lasă urma unei unghii în
bărbie, iar eu mă revanșez ciupind-o de fund.
- Nu e singura zonă a corpului tău ce îmi
acaparează gândul acum... mă scuz eu și întorcându-mă cu
gândul la fantezia de mai devreme. Acum o revăd de la spate
aplecată peste spătarul unui scaun și cu fesele în aer. Are
mâinile legate și picioarele legate de acel scaun și nu sunt multe
mișcările pe care le poate face. Își arcuiește spatele și mai mult
pentru a-mi oferi o mai bună priveliște a intrării dosnice.
Culoarea obscură a sfincterului ei se asortează perfect cu
55
trabucul ciocolatiu ce mă pregătesc să i-l proptesc. Introdus

puțin câte puțin jumătate din el dispare în fundul ei. Acum o
avertizez că îl voi aprinde doar dacă îmi va face o bună felație
înainte.
- Da, eu nu sunt sigur de ceea ce ar fi corect sau
nu, nu dețin toate informațiile, pe de o parte e un rău ce
provoacă moarte, dar pe de altă parte, e o plăcere evidentă!
Sunt de acord să nu se fumeze în spații în care există persoane
nefumătoare sau care nu pot alege, existența unor locuri
speciale însă e perfect acceptabilă! Altfel cine poate să ne
interzică dreptul de a ne bucura de plăceri ce nu deranjează pe
ceilalți? Cred că în intimitatea noastră suntem total liberi!
- Primesc ceea ce îmi doresc după o scurtă privire
nemulțumită din partea ei, părea să spună ”de ce întârzi
momentul, diavol împielițat ce ești?”. Cred că și-a făcut câteva
zgârieturi în încercarea de-a mă satisface, dar mă voi răscumpăra
față de ea cu altă ocazie. Merită admirată pentru perseverența cu
care mi-a supt și mi-a lins bilele supradimensionate de dorință.
Acum căuta cutia de chibrituri pentru a da scântei tutunului din
fund. Nu mă aștept ca spectacolul de fumuri anterior să se
repete. Nu poate să tragă din trabuc cu aceeași forță și siguranță
pe care am văzut-o mai devreme. Blestemați să fie demonii din
iad de vă voi minți! Rotocoalele de fum au început să iasă din
trabucul înfipt între fesele ei odată ce capătul i s-a aprins!
Regină a porno-ului anal, ești descoronată! Tu nu ai putea face
asta! Nimeni altcineva nu ar mai poate să facă asta! Experiența a
mii de mădulare supte în cur nu știu dacă ar putea egala eleganța
și naturalețea cu care o făcea ea! Cele două emisfere ale
fundului ei se contractează și se relaxează precum fălcile unui
prunc strângând de țâța lăptoasă a mamei.
- Înainte de toate, fumatul este o plăcere și nu o
dependență! Voi apăra întotdeauna această idee, fumez doar din
56
plăcere. Pot trece zile în șir fără să fumez, nu simt dorința din
dependență...
Fundul ei continuă să se miște în ritmul lent și molcom
al trasului din țigară, de la distanță ar fi putut fi confundată ușor
cu locomotivă. Gări din toată lumea, pregătiți-vă să o primiți!
Gina e irepetabilă.
Care este sensul vieții? Doar o viață trăită meditând
asupra rostului tău în lume are sens, doar o viață în care te
întrebi asupra efetelor acțiunilor tale se poate numi viață. A
cădea în ignoranța și în mecanica rutinară înseamnă o viață
irosită sau chiar o moarte prematură. Trăim într-o lume plină de
pericole, boli, conflicte, crize ecomice, instabilitate, infecții,
boli, dezastre naturale etc. Unde ne situăm? Ne vom ascunde,
vom deveni paranoici, vom trăi fără teamă sau vom ignora totul?
57
7. Iubirea pentru tine
Iubirea pentru tine este mai profundă decât adâncimea

Lacului Roșu. Aș fi un mincinos sau un exagerat dacă ți-aș
spune că e mai profundă decât adâncimea oricărui lac din lume;
însa mi-a plăcut geografia și știu profunzimea acestui lac. Iar eu
aș înneca iubirea noastra acolo, chiar în acest moment. Acolo ai
simți presiunea pe care o simt venele mele la curgerea sângelui
accelerat de proximitatea ta. Nu înțeleg de ce ai vrea să-ți spun
toate acestea acum și aici, de ce nu mă lași tăcut. Mă dezintegrez
ca-ntr-o fuziune nucleară atunci când mă gândesc că te-aș putea
pierde vreodată. Limitele orizonturilor mele se sfârșesc cu
imaginea ta. Nu am cunoscut și nici nu vreau să cunosc ceea ce
există dincolo de ele. Sunt cel mai fericit prizonier aici.
De fiecare dată când mă întrebi dacă mi-a fost dor de
tine, eu îmi apropii palmele la o foarte mică distanță între ele și
îți zâmbesc ștrengărește, dar nu te lăsa păcălită de această
aparență. Tu te schimbi cu acea față îmbufnată și nemulțumită,
îți încrucișezi brațele și îți țuguiești buzele în așteptarea scuzelor
mele și a săruturilor deșteptătoare de surâsuri. Dar eu sunt
timidul ce nu poate să recunoască într-un mod serios că dorul de
tine nu e arătat de acea mică distanță dintre palmele mele. Dorul
de tine e un cerc ce aproape atinge perfecțiunea, el e desenat de
58
linia imaginară ce-ar porni de pe dosul palmei mele drepte, ar da

ocolul Pământului și s-ar opri pe dosul palmei mele stângi.
Distanța rămasa între palmele mele e picătura pe care mă prefac
că nu o recunosc pentru a întregi cercul dorului meu. Neantul
dintre palmele mele e ceea ce îmi menține echilibrul pentru a nu
înnebuni. Te-ai fi așteptat să-mi fi întins bratele cât mai larg
deschise și să îți spun ca atât de mare îmi este dorul. Eu nu pot
face asta, ar fi doar o firimitură.
Sună-mă pentru alcool și sex, nu aștepta s-o fac eu, mă

opresc înaintea gândului. Doar tu ai zeci de inimi de sacrificat,
eu nu sunt decât unealta ce-ndeplinește actul. Vino cât mai
curând în locul pe care îl știi. Sună-mă, scrie-mi sau claxonează-
mi în fața scării și orice clipa se va trasforma într-un nou debut.
Vreau să mă pot simți din nou ca-n primele momente: nesigur,
sfios și dornic. Mă voi bucura ca un nătâng și voi uita ce am fost
și mi-am dorit în clipa anterioara, pentru a fi unul cu momentul.
Să fiu cel care să te strange stângaci în brațe și care să-ți spună
beat fiind de tine, cât de dor i-a fost de prea plinul tău piept. E
interesant de câte ori s-a întâmplat asta înainte, de câte ori am
promis amândoi că nu, și de câte ori ne-o dorim să se repete. Dar
nenoricitul ăsta de telefon e mai surd decât surzenia însăși, nici
nu te-aude, nici nu te simte. Un aer leneș, istovitor mă strivește
și mă țintuiește de pat, doar dorința e cea ce scapă și ce te poate
ajunge. Nu ar trebui să fac asta, dar la fel aș putea spune că nu
cunosc alternativă.
Combinații spontane de vin și fructe (amintește-te-ți
doar de lămâile stoarse și nucile zdrobite din cupele noastre) ne
așteapta să le dăm pe gât. Mierea, dulcețurile sau ciocolata ne-au
fost ingrediente de pasiune. Când sunt fără tine nu au niciun
sens, habar n-am la ce s-ar putea folosi. Ciocolata e pentru
machiaj sau pentru a o înfășura într-o țigară? De ce nu suni?
59
Uite, am gutui proaspete, crescute într-o grădină privată și

culese ieri. Vinul ăsta e dulce si dezechilibrat, apropie-te și dă-i
gustul potrivit. Eu încă aștept un zgomot strident ce să te
vestească, liniștea va condamna ca mobilul să sfârșească în
fundul ghenei.
Sticlele de vin sunt triste în lipsa atingerilor tale de
buze. Chiar și arată foarte ciudat, nu înțeleg cum o sticlă poate
să arate atât de penibil, culori fără logică, verzi sau maro, iar
forma pare o degenerare a naturii. Degeaba le golesc, nu reușesc
să le eliberez de greutatea lor, le adun leneș într-un colț de
cameră. Degeaba le arunc încercând să scot vreun zgomot din
ele, sunt mai tacute decat luna plina. Nu reușesc nici măcar să le
stivuiesc cum trebuie și ma străduiesc bine și ochesc dibaci când
le fac vânt.
Mi-e dor să-ți șoptesc în ureche obscenităţi de care să
mă roșesc atunci cănd îmi voi aminti mai târziu. Dar în cavitatea
urechii tale, ele capata rezonanțe de romanță, doar in urechi
ignorante ar putea părea și altceva. Plăcerea e simțită doar în
prezența ta, limbajul dintre noi capăta noi înțelesuri sau și le
pierde pe toate. Cuvintele dintre noi au suflu propriu, limbajul e
cel ce ne diferențiază și ne alătură atunci când simțurile își
depășesc limitele și vrem să ne regăsim. Te rog, sună și vino să-l
continuăm. Vino si cere-mi simplu "să te fut". Scuzat să fiu, dar
nu îmi pot declara dorul și pofta de tine într-un mod mai simplu,
mai clar și mai sincer decât transpirat peste tine și şoptind ”ador
să te fut” apoi să primesc răspuns gemete și-un zâmbet de
mulțumire.
Continui să ascult aceeași melodie în ultimile trei ore,
ultima sticla s-a terminat și ea, triunghiul de branză a dispărut.
Cu ce-mi voi umple timpul? Și acum îmî străfulgere în minte
amintirea reproșurilor tale că ceea ce doresc e doar companie,
dar nu poate fi – altfel nu te-aș vedea doar pe tine atunci când
60
închid ochii. Nu ai fi tu cea care să-mi stârnească dorința și nici

cea care îmi face ca inima să înfățiseze riduri într-o clipită.
Pereții camerei mele au nevoie de gemetele tale pentru
a suporta povara albului var. Patul neatins scârțâie a dor în lipsa
ta, iar ferestrele răman gură cască dupa ploaie de sudoare.
Mi-e tine și mi-e obscen de tine. Să pretindem irealist
că totul se va sfârsi frumos – într-un lung sărut de-o noapte
îmbățisati și zori ce nu vor veni curând. Ce e trist e ca nu stiu
unde ești sau cine ești.
Eu am iubit-o pe Amalia și Amalia m-a iubit pe mine.

De când și până când, sau cât de mult sau de puțin, nu am știut și
nici nu cred că voi afla vreodată. M-am trezit iubind-o, iar atunci
când nu a fost lângă mine, am căutat-o și am dorit-o din nou
lângă mine. Au fost momente în care anxietatea mă insoțea din
zori și până în aurora zilei următoare. Eram stăpânit de gânduri
tensionate și de iritabilitate. Câteva săptămâni la rând am fost
cuprins de tulburare și insecuritate.
”Nu știi pentru câte cuvinte regret. Nu știi câte cuvinte

am omis să ți le spun și cum acum îmi regret gestul buzelor
lipite. Îmi pare rău acum că nu am ajuns să ți le spun atunci
când ai avut nevoie. Atât de multe cuvinte nespuse s-au pierdut
în golul dintre noi. Nu știi cât de mult regret că nu ți-am vorbit
mai mult. Nu știi câte remușcări am că nu am știu să te ascult
atunci când m-ai fi vrut în vorbe dulci. Nu știi câte mustrări îmi
întunecă mintea acum. Nu știi căința ce o port în inimă.
Nu am pretenția de a ajunge să te cunosc sau să te
înțeleg vreodată, nu sunt atât de puternic, nu am capacitatea
necesară, dar am încercat, am fost în cautarea ta în ultimii ani.
Nu e un scop ales pentru a fi îndeplini a-l înțelege pe celălalt,
importantă e strădania și perseverința cu care se face.
61
E o infinitate în spatele ochiilor tăi mari, îmi va trebui

mai mult de o viață ca să cuprind tot ceea ce ei pot acoperi, nu
pot să uit imensul ascuns în spatele pleopelor tal. Va trebui să
îmi schimb religia, să caut nemurirea în reîncarnări pentru a
avea timp pentru meditație. Am tăait mai mult în ultimii ani
alături de tine decât oricând înainte. Nu e prima dată când o
spun și nu voi înceta să o recunosc vreodata.
Mi-ai deschis ochii spre lucruri pe care nu le văzusem
înainte, acum nu pot să îi mai închid; m-ai făcut să privesc
pentru amandoi, să simt cât pentru doi, să văd lucrurile cât
pentru doi. Prea multe vise am construit pentru amândoi, e
prea mult pentru min, vreau să le împart din nou cu tine.
Nu am făcut întotdeauna cele mai bune alegeri,
slăbiciunea, nesiguranța m-a făcut să fiu obtuz și să nu văd clar.
Nu știu dacă se va sfârși vreodată această căutare a drumului
corect. Suntem imperfecți și nu conștientizăm propia existență
decât prin prisma acestor imperfecțiuni, ele ne deschid ochii
asupra nostră. Întotdeuana e nevoie de situatii extreme pentru a
ne regăsi; nu suntem capabili să ne înțelegem pe noi înșine iar
de aici tragedia de a nu-l înțelege nici pe celălalt. Plătim puțin
câte puțin toate imperfecțiunile nostre, dar întotdeauna înainte
de a ajunge la noi, durerea trece prin celălalt.
Cel mai mult regret momentele în care nu am fost în
prezența ta. Nu îmi pot ierta lipsa curajului de a cere mai mult.
Teama m-a împiedicat să cer să fac parte din viața ta. Am fost
de multe ori un actor cu replici, măști și ieșiri din scena. Nu am
fost un partener incondiționat, nu am fost unul dintre aceea ce
iubesc necondiționat. Mi-a fost și îmi este teamă de tine, iar tu
sigur nu vezi în felul acesta, ai mai multă forță decât bănuiești și
mai multă decât aș merita eu. Mă sperie responsabilitatea
aceasta și mi-e frică să te iubesc. Mi-e teamă să îmi asum
62
responsabilitatea vieții celuilalt. Am crezut că îți ofer libertate,

dar de fapt nu făceam decât să te îndepărtez de mine.
Când ești lângă mine, nu mă mai interesează nimic
altceva, nu exista nimic ce m-ar distrage, dacă nu esti, sunt un
pustiu, nimic nu are rost. Ești ceea ce dă sens existenței mele.
Există o parte de Amalia în mine, ce pot să fac acum cu
ea? Crescută precum o iederă stufoasă, nu pot să deosebesc
între cel ce eram înainte și cel de acum. Simt precum Amalia,
văd lucrurile precum ea, vreau aceleași lucruri. Dacă e ceva ce
capătă importanță pentru ea, imediat e important și pentru
mine. Nu-mi amintesc cui au aparținut întâi gusturile ce acum
mă caracterizează. Dorințele ce le simt le împărtășim. Să aleg
între tine și mine nu aș mai putea acum. Sunt tu și vreau să fii
eu. Mi-am făcut vise alături de tine, ești prezentă în carnea și
sângele meu. Tremur când mă gândesc la posibilitatea de a nu
te mai vedea vreodata. Mai bine mi-aș curăța oasele de carne și
le-aș odihni în umbră.
Nu pot ignora tot ce trăiesc, simt și cutremur. Mă
reprim și mă cenzurez mult, și nu fac decât rău prin asta. Vreau
să fiu liber, să lupt alături de tine să mă eliberez și să te
fericesc. Inima îmi picură în gol și hău. Nu văd fundul în care se
pierde.
Dacă mă poți reda în felul în care m-ai cunoscut, există
o șansă să te pot uita. Dar nimeni nu are puterea asta. Îmi vei
reproșa că în doar câteva zile lucrurile vor fi la fel, voi fi ca
înainte și nici o schimbare nu vei vedea. De-aș putea să îți
promit asta, dar nu pot. Aș vrea să putem alege o clipă și să o
transformăm în eterninatate, în nemișcarea timpului să
rămânem neschimbaț. Dar timpul se scurge schimbând totul,
lumea se schimbă, noi ne schimbăm, nu suntem aceeași de la o
zi la alta. Da, aș vrea să îi cer timpului să stea, între tine și
mine, aș vrea, să fim în aceeași clipa, aș vrea.
63
Am cunsocut multe Amalii, multe m-au surprins, multe

am urât, și și mai multe am adorat. Mi-au rămas însă infinități
de Amalii de descoperit, sunt însetat să cunosc mai multe
Amalii. Precum sunt și mulți Bogdani acolo, ai descoperit
Bogdani ce nici eu nu îi cunoșteam înainte. Rămân singur cu
mine și îmi eliberez gândurile încercând să fac pustiu în mintea
mea. Dar tot ce reușesc e să fac mai clară e imaginea ta
zâmbindu-mi. În gândul meu rămâi doar tu, în gândul tău
rămân doar eu?
Trăim ceea ce trăim datorită complexității nostre, e
povara de a nu fi simpli și comuni, de a simți acut emoțiile, de a
ne influența mai mult decât pe ceilalți experiențele vieții. Eu mă
bucur că le trăiesc alături de tine; nu ar fi fost la fel în lipsa
prezenței tale. Vorbește-mi! Poate că nu știu încotro mă îndrept,
dar știu că am nevoie de un bun camarad, unul leal și capabil
de sacrificiu. Același model promit să fiu. Mi-ar plăcea să pot
să te fac să înțelegi mai multe, mi-ar plăcea să îmi pot grava
aceste cuvinte și aceste zile în piept ca să nu le pot uita
vreodată.
Nu sunt dulci cuvinte, nu sunt cuvinte scrise special
pentru acest moment și pentru a fi uitate mai târziu. Sunt cuvinte
pe care întotdeauna le-am avut în inimă și minte atunci când mă
gândes la tine. Am încredere cred în tine și vreau să am în
continuare. Te vreau să te învăț pe de rost! Vreau să fii versurile
poeziei noastre și îmi ofer venele drept călimară! Vreau să fii
pana ce îmi scrie clipele, emoțiile, spaimele, tresăririle, visele…
eu, Bogdan…
P.S. Asta nu e tot ceea ce mi-aș dori să îți spun, nu am cuvinte

să pot exprima ceea ce simt și doresc… Îmi trebuie timp, ne
trebuie timp...
64
8. Dimineață
De ce în toate diminețile de duminica te doare capul?

Apatic te ridici din pat, nu știi ce zi e, sau mai bine spus, nu vrei
să știi ce zi e, îți vine să vomiți, miroși a țigară, hainele le găsești
întotdeauna aruncate în locuri nepotrivite, la baie a intrat deja
cineva înaintea ta, în frigider nu găsești ceea ce cauți și până a
doua zi nu e deschis nimic pentru a face cumparaturi iar un idot
se găsește să te sune ca să îți povestească prin ce ”aventuri” a
trecut cu o zi înainte. De ce? Eu am avut parte doar de decepții.
Eu am avut o noapte de sâmbătă în localuri zgomotoase,
înghesuite și pline de fum. Sigur acesta e prețul pe care trebuie
să-l plătim. Absurd e că nu ne alegem cu nimic.
S-a întunecat, duminica după-amiaza și seara, nu mă
pot gândi la altceva decât la următoarea zi. A doua zi e un nou
început de săptămână și iarăși ne vom târî cu toții spre locurile
65
de muncă. Am avut un weekend mulțumitor? Am profitat de el?

Normal, pentru fiecare, a profita de el înseamnă altceva, unii se
mulțumesc cu dormitul, alții cu vizionatul si zapping-ul
televizorului, alții cu distracțiile, ieșirile, alții cu vizite la
prieteni, cu călătoriile, etc. Dar pentru mine ce înseamnă un
weekend reuțit? La ce să mă aștept de la weekend? De nu mă
aștept la nimic, sigur următorul sfârșit de săptămână va fi la fel.
Îmi plac cuvintele noi, acesta e ultimul intrat în
vocabularul meu – ”mierding”. L-am găsit într-un editorial, sună
bine, mai ales dacă înțelegi și engleza și spaniola. Să ne
încumentăm și să-i dăm o definiție? Sau nu, mai bine îl lăsăm
liber. E posibil să nu m-ai rămână la fel de ”soft” precum acum
și să-l trivializăm.
Mulțumesc spiritului de observație care m-a scutit azi
dimineață de a călca într-un căcat de caine și mulțumim cu toții
stăpânului acelui căine pentru grija și hrana din abundență cu
care își tratează mascota. Rezultatul era evident! Mulțumesc că
sunt uituc și am uitat de o problema ce trebuia să o rezolv azi la
prima oră și care până la urmă s-a rezolvat de la sine.
Mulțumesc părinților mei că nu mă sună cu săptămânile și mă
scutesc de întrebări. Mulțumesc prietenilor că aproape niciodată
nu mă deranjează, nici măcar cu un telefon sau un e-mail. În
schimb le mulțumesc că întotdeauna îmi răspund atunci când eu
îi caut, sunt un norocos. Mulțumesc iubirii că mă ocolește mereu
scutindu-mă de suferință, mulțumesc.
Se poate trăi bine și în singurătate! Uită-te la D-zeu! E
fără soție și o duce foarte bine. Nu cred că vizitează niciun
psiholog. Iisus a avut-o pe Magdalena și nu a sfârșit-o prea bine.
66
Cât despre Sfântul Duh, nu se știu prea multe, a avut-o pe

Fecioara Maria și de atunci nu s-a mai auzit mare lucru despre
el. Dar bănuim că e rușinat de urmările faptei lui.
Dar week-end-ul următor ajunge pe neașteptate. Îl
întâmpin la fel, pe neașteptate și îl încep mai devreme, oricum îl
abandonez repede. Următorul sigur va fi mai bun, dar asta doar
pentru că aparține viitorului.
Noi nu putem cunoaște realitatea, simțurile noastre sunt
imperfecte, doar o mică parte din informațiile exterioare ajung la
creierul nostru și, după o transformare și cenzură brută a lor de
către inconștient, o și mai mică parte din ele ajung la cunoștința
noastră. De aceea una dintre cele mai bune atitudini în fața
realității e utilizarea subterfugiile imaginației, iar manifestările
ei se regăsesc în creație, artă, iubire.
- Vin la tine, cum mă tratezi?...
- Cu ciocolatăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!...
- Nu spune asta!!! E atât de erotic! Vei turna ciocolată
caldă peste mine şi vei aştepta să se răcească pentru a-mi ronţăi
învelişul după? Penisul mi-e dornic! Rămâne să mă mai
convingi pe mine... Vei pregăti și cina?...
Îmi spune că nu. Îmi reproșează că vreau doar sex. Ar
trebui să-mi aprecieze sinceritatea. Ar trebui să-mi mulțumească
pentru că nu vreau să-i frâng inima. Nu vreau să o iubesc și, mai
presus de orice, nu vreau să mă iubească. M-aș simți dator. Nu
vreau decât să-mi ofere câte clipe în brațele ei, voi face același
lucru înzecit.
67
*
- Bună, ești acolo?
O fereastră mov, culoare aleasă de mine după minute
întregi de căutare în opțiunile programului de chat, se deschide
cu acest salut. Recunosc repede numele ei și mă întind înapoi în
pat apucând cartea ce tocmai o abandonasem câteva secunde în
urmă. Întâi rămân blocat, nu știu dacă să răspund, să ignor sau să
aștept în continuare. Încerc să citesc. Dar eu nu pot face asta, nu
pot să îi rezist, e Amalia. Ne-am spus de nenumărate ori că nu
trebuie să mai avem niciun fel de contact. După aproape doi ani
petrecuți împreună, drumurile noastre trebuie să se despartă
odată și pentru totdeauna. Dar pe cine vrem să păcălim?
- Citeam ceva puțin interesant, îi răspund la puțin timp
după.
- Ai chef de-o partidă de sex?
- Ar fi mai bună decât un somnifer... nu înțeleg de ce îi
răspund așa, nu are sens sau poate e o formă subtilă de a o
ironiza; nu vreau să recunosc atât de ușor că e și ceea ce eu îmi
doresc.
Ca și cum nu aș fi înțeles ceea ce tocmai îmi propusese
continui:
- Am stat noaptea trecută până la trei dimineața
încercând să învăț ceva... am adormit fără să-mi amintesc ceea
ce-am citit...
Am încercat să urmez cursurile unei noi facultăţi, am
renunţat după doi ani.
- Bine... și ce spui?... insistă ea.
68
- O partidă de sex?... cu cine și unde?... încerc eu să

glumesc și să lungesc conversația.
- Cu mine, acum...
- Nu poate exista decât un răspuns atunci... de ce nu
îmi lasă nicio portiță de scăpare?
- Scuză-mi intenția de a te ”corupe”...
Poftim? Intenția de a corupe? Copilo, tocmai mi-ai
ușurat munca, nu trebui să mai fac eu ”munca de corupere”! Îmi
faci un serviciu, sper doar să nu uiți să o faci mai des; eu promit
să fiu aici așteptând.
- E puțin suspicios ce-mi spui... sigur ești tu?
- Ce ”funny” ești!.. promit să nu te obosim prea mult...
Asta ce vrea să însemne? E vreo amențare ascunsă?
Până acum niciunul dintre boi nu cădea obosit când ne vedeam,
exista un fel de înțelegere mutuală tăcută în legătură cu
rezistența noastră. Într-un fel sau altul întotdeauna găseram
momentul potrivit pentru a încheia deplin mulțumiți întâlnirile
noastre amoroase. Poate cineva a făcut sport între timp și crede
că celălat nu. Eu compensez lipsa de sex cu efort fizic, ies să
alerg. De ce însă vorbește la plural despre ea?
- Nu e vorba de oboseală... sunt mai mult decât odihnit,
multe ore de somn...
- Deși ne avem una pe cealaltă, se simte lipsa unui
bărbat...
Fuck! Acum chiar că nu-mi dau seama la ce anume se
referă! E vreo tipă la mijloc sau una dintre mâinile ei? Îmi
povestea odată că ar dori să experimenteze curbe feminine,
extaziată de felul în care mă simțeam bucurându-mă de trupul
69
său, s-a născut în ea dorința de a simți aceleași placeri. Am

făcut-o să-și dorească un trup feminin, zeci de unduiri sub
degete subțiri. Nu o pot învinovăți, îmi doresc același lucru - un
trup infinit de femeie în palmele mele.
- Am dormit 20 de ore azi...
Asta îmi sună ca o amenințare, dar și ca o ispită căreia
nu îi pot rezista. Îmi trec palma peste pantaloni pentru verificare
și îi scriu:
- Te vreau... vin după tine?...
- Nu e nevoie... voi urca eu la tine...
Stau în Paracuellos de Jarama, un sat lângă aeroportul
din Madrid. E aşezat pe o colină cu privelişti spre marele oraş.
- Vrei să-ți pregătesc ceva?
- Doar pe tine... cu pielea umedă...
Umedă vei fi tu curând, îi răspund în gând, tu și
zemoasa ta despicătură. Voi scurge din ea până la ultima
picătură. Voi avea grijă de fiecare colțișor la care voi ajunge cu
degetul, limba sau pula mea. Nu voi lasă nici un ungher
neexplorat, voi fi mai minuțios decât o gospodină în curățenia de
primăvară. Nu vei mai avea nevoie de-o nouă inspecție pentru
ceva timp.
- De fapt doresc ceva... un prezervativ cu gust de
căpșuni, ai?...
O dorește ambalată? Nu e de mirare că o simplă sculă
fără ornament nu mai este la fel de atrăgătoare în zilele acestea,
doar se apropie Crăciunul. Tot ce-i încă verde și viguros, trebuie
să fie ”împodobit” cumva.
70
- Nu cred... sau nici nu am habar... nu am mai folosit

unul de câteva săptămâni...
- Ok, cum facem atunci?
- Nu știu exact, dar eu am început deja!
- Nuuuu!!!... să nu faci asta!... vreau să fiu acolo!...
- Grăbește-te...
Puțină amenințare nu strică, presimt că, cu cât
incertitudinea și curiozitatea ei vor crește, cu atât mai accentuată
va fi excitarea amândurora. Unele rețete, odată verificate, nu
trebuiesc abandonate apoi. În mai puțin de-o oră îi simțeam
pliurile vaginului desfăcându-se sub forța echilibată a
membrului meu. Zeci de porți mi se deschideau una câte una, iar
eu nu puteam să nu le străbat. Cu fiecare mișcare mă bucuram
de-o senzație diferită iar gemetele ei îmi confirmau că nu sunt
singurul. E frumoasă. Cu nasul ascuţit şi cu pistrui
împodobindu-i pomeţii. Se înroşeşte şi transpiră. E frumoasă.
71
9. Tragedii mărunte
Femeia
Tragedia unei femei e dublă. Ea e cea care poate avea

în mâinile ei aproape orice bărbat dar în aceleași timp, îl poate și
scăpa pe cel pe care deja îl posedă. Pe cât de mare e puterea ei
de seducere, ce poate îngenunchea o multitudine de bărbați și
asta fără prea mari eforturi, pe atât de ușor poate pierde un
bărbat pe care îl iubște. Această balanță total disporționată, e o
tragedie. Femeia a suferit-o dintotdeauna şi sunt convins că nu
se vor schimba prea multe până să închid ochii pentru vecie.
72
Fundul ei
Fundul ei e precum coaja unei portocale - dur, poros și

într-o oarecare măsură răcoros. Recunosc că nimic nu m-ar
satisface mai mult în acest moment decât să-i smulg pielea de
pe fund și să-mi fac câteva rânduri de buze noi. Hmmm, aș avea
parte de senzații noi și necunoscute simțurilor mele!
Gânduri
Nimic nu am iubit mai mult ca pe Iulia sau Julia de

Chris Rea. E o afirmație de care mă simt extrem de orgolios și
de rușinat în același timp. Sunt fidel unui sentiment și îl trădez
cu ușurință în clipa următoare. Aflat pe muchie, cad în partea
nedorită. Lipsa de consecvență a simțurile mele poate fi un semn
al slăbiciunilor mele sau al lipsei unei forțe necesare pentru a-mi
controla pasiunea. Eu o simt ca o teamă față de lucrurile pe care
nu le pot controla. Spaima de a nu fi stăpânul simțurilor și
trăirilor mele mă împinge spre gesturi absurde și de neînțeles.
Mi-am imaginat-o de la prima ascultare și am mi-am

dorit-o înainte de a o cunoaște. De unde să știu că nu eram
singur? Și ea se gândea la cel ce își imagina că o va întâlni
ascultând melodia ce-i poartă numele. Noi o vom lua-o de la
capăt într-o zi, ne-am promis-o.
Devorat
Am crezut că sunt pe punctul de a fi devorat! Cine îți

sunt părinții? Mama ta e văduva neagră? Dacă ai rudă vreo
73
mambă africană, aștept cu nerăbdare să mă sugi! Fata din buzele

mele avea o poftă de necontrolat. Mi-ar fi smuls limba cu gâtlej
cu tot și-ar fi înghițit-o dintr-o îmbucătură de nu o împingeam cu
forță.
Atracţia
Atracția este o emoție, nu vă gândiți neapărat la un corp

splendid construit după tiparele sculpurilor grecești antice. Te
poți simți atras de cele mai neașteptate persoane. Atracția e
independentă de înfățișarea fizică. Unii poartă o aură sexi la fel
cum unii îmbracă o piesă de îmbrăcăminte oarecare. Simt
atracție pentru diverse persoane și fără a putea distinge ceea ce
le face atractive.
74
10. Bunicul ce credea că n-o să moară niciodată
În una dintre cele mai aprinse discuțiile pe care le-am

avut cu bunicul meu, Virgil, el se arătase foarte furios și
revoltat, chiar irațional, când eu am sugerat că într-o zi va muri.
Era o remarcă inocentă, nu aveam mai mult de doisprezece sau
treisprezece ani când s-a întâmplat asta. Crezusem că pot aborda
acest subiect cu seninătatea și convingerea că viața își va urma
cursul firesc iar noi nu făceam decât să o conștientizăm. Era în
perioada în care petreceam ceva mai mult timp alături de el,
părinții mei își construiseră o casă alături de cea a bunicilor.
Deși nu era genul de persoană pe care să o am ca model, a ajuns
să își impună amprenta asupra mea într-un mod în care nici eu
nu mi-am dat seama decât mult mai târziu, când trecusem de
douăzeci și cinci de ani. A fost un alcoolic, un afemeiat și un
75
iresponsabil. Și-a bătut joc de absolut tot în viață, tot ce atingea

se năruia. A greșit și a experimentat mai mult decât oricine, nu
s-a gândit la consecințele faptelor sale decât dacă ar fi însemnat
o pedeapsă sau vreo suferință imediată. Mi-a trebuit mult timp
să înțeleg că e parte din mine și nu-mi fac niciun bine să o reneg.
Atunci când nu pot să greșesc din teama consecințelor sau
pentru că viața nu-mi oferă acele circumstanțe, îmi amintesc de
bunciul din mine. Am o întreagă viață de experiențe! De ce să
caut în altă parte ceea ce deja este intrinsec personalității mele?
De ce să mă întreb din nou ce ar trebui sau cum ar trebui să
acționez, când deja el a făcut-o pentru mine?
Bunicul ce credea că n-o să moară niciodata a avut
dreptate. Bunicul nu a morit, eu trăiesc bunicul. Iar odată cu
mine nu va muri, promit să-l amintesc în ochii pregeniturilor
mele. Chiar în acest moment vreau să ies în oraș, scriu un mesaj
dar uit cum se numește fata la care mă gândesc. Asemeni
bunicului, ce își amintea femeile după forma picioarelor și-a
mersului, eu mi le amintesc acum după tactul și săltatul sânilor.
Mister rezolvat, e fata cu sâni pufoși, molatici și leneși!
Mulțumesc, bunicule!
Bunicul visa să câştige la loterie, să aibă o mulţime de
bani pe care să îi împartă cu generozitate. Era un vis pe care mi-
la povestea o dată pe lună. Eu îl ascultam o dată pe lună şi
puţine detalii se schimbau în povestea lui.
Student
76
- Sunt student la artă! - îi spun eu cu convingere și

plimbându-mi privirea peste fața ei.
- La ce universitate? - scânteiază ochii spre mine...
- Una dintre ele... – îi răspund puțin distant și cu o
mină blândă și puțin plictisită, cu privirea peste umărul ei și cu
aparența unei persoane ce așteaptă ceva –
- Am impresia că tu mă minți! – îmi spune aproape
strigând, e intrigată dar interesată de aparentul meu dezinteres...
- Și tu o faci! Îmi spui că nu te vei culca cu mine în
seara asta... - și toate astea spuse pe cel mai normal ton posibil,
cu nici un mușchi de pe față mișcat în plus.
- Poftim? Când ți-am spus asta? – e mai mult decât
contrariată – Nu înțeleg, de ce spui că ar fi o minciună! N-am să
mă culc cu tine!
- Tocmai ai spus-o, precum ți-am spus mai
devreme. Iar peste câteva ore în patul meu am să îți amintesc că
m-ai mințit când ai spus că nu o vei face...
- În visele tale, idiotule... Se încruntă spre mine și
mai lipsea o palmă pentru a completa situția.
- Nu-mi place să folosești acest cuvânt, iar dacă
mă înșel în privința ta – o pauză lungă – o pot face doar cu
referire la seară, poate nu în seara asta, dar sigur în una dintre
nopțile următoare ne vom rostogoli în același pat...
77
III. Ele, iele
Iele în ii sau fără ele.
78
12. Acasă
Nu mă simt nicăieri ”acasă”. E unul dintre cele ma

stranii cuvinte auzului meu.”Acasă”! ”Acasă” ar trebui să fie a
cel loc în care ai putea să mori și să renaști la nesfârșit, ”acasă”
ar trebui să fie locul în care nu există alți dumnezei decât cei în
care tu crezi și în spre care niciun diavol nu ar îndrăzni vreodată
să ridice privirea. ”Acasă” e locul în care iubești, în care îți
depui ouăle, sperma și sângele.
Împlinesc zece ani de când m-am despărțit de unul din
locurile pe care le-aș fi putut numi ”acasă”. Acum sunt la trei
mii de kilometri distanță, dar fără să simt vreo distanță față de
ceva anume. Singura distanță palpabilă e ceea dintre mâna mea
și tastatură. Da, și încă ceva, că nu știu ce am făcut între timp,
79
dar sunt foarte departe de ceea ce am vrut și visat pentru mine.

Cred că am încurcat, undeva, pe undeva, trenul în care trebuia să
urc. Nu am o țintă, nu am habar de direcție, nu am hartă și nici
bilet. Privesc spre etajera cu prea puține cărți citite, acum zece
ani ar fi dipsărut rapid pagină cu pagină. Dar azi, azi sunt prea
obosit. Am una dintre cele mai stupide slujbe și sunt una dintre
cei mai stupide persoane din viața mea.
Mă bucur de una dintre cele mai mari plăceri –
ignorarea. Uit cu ușurință întreg trecutul și nu mi-e dor de nimic.
Sunt atât de amorf, absolut nimic nu se lipește de mine. Anii,
iubiri, familie, vise alunecă și se scurg în canalizare cu mare
ușurință. Nici măcar nu le privesc. Poate sunt un super-om, o
nouă etapă din evoluția umană. Insensibilitatea și facilitatea cu
care mă adapt amorf noilor situații e înspăimântătoare. Nu mî
mir că uneori nu o pot înțelege sau o simt precum o mare
pierdere. Îmi pierd parte din umanitate, devin un simplu
sâmbure sterp și infertil purtat dintr-un loc în altul și fără a găsi
un loc în care să rodească. Evident, e imposibil.
- Pe unde ieși sfârșiturile de săptămână?
Pe unde sunt primit! E primul gând ce-mi răsare în
minte. Sfârșiturile de săptămână? Nu văd mare diferență între
zilele săptămânilor. Lucrez la fel de multe ore în oricare dintre
ele. Mă trezesc devreme, de cele mai multe ori întârziind
ridicare din pat cât mai mult posibil. Mă ridic din pat, alerg în
baie, mă chinui să mă bărbieresc, să-mi adun ceva lucruri în
rucsac și niciodată nu iau micul dejun acasă. El e cu vreo doi ani
mai mare decât mine, lucrează în fabrica tatălui său și visează să
devină scriitor. E o persoană foarte sensibilă, se simte până și în
80
culoare blondă spălăcită a părului său sau al albastrului nesigur

al ochilor săi. Preferă să facă el orice înainte de a cere alcuiva și
e un ascultător orb al autorității tatălui său. Pe mine mă face să
răd asta. Mi-e puțin greu să înțeleg această relație, nu am avut
exemple în jurul meu. Îi spun că lucrez, mai am un fel de
serviciu și îmi rămâne puțin timp liber. Prefer să îl petrec alături
de iubita mea. Îi povesc mult despre ea. Nu am altcuiva. El
muncește aici mai mult pentru bani. A studiat jurnalism dar nu
îmi amintesc dacă mi-a spus dacă a căutat să lucreze în domeniu
sau nu. Tatăl său apare din ce în ce mai puțin pe la fabrica unde
își desfășoară activitatea firma și a lăsat pe seama celor doi copii
ai săi gestiunea. Sora e cu câțiva ani mai mare, e subțire, urâțică
și prima impresie e de antipatie. E suficient să o cunoști puțin, să
o vezi zâmbind și întreaga ei aură începe să strălucească. E un
fel de înger în bocanci. Nu știu dacă am văzut-o vreodată
purtând altceva. Mă intrigă sexualitatea ei. E atât de prezentă și
lipsită în același timp. Nu pot spune dacă o văd sexy sau nu, nu-
mi stârnește nicio reacție.
- Am să ies cu niște amici sâmbătă seară, dacă vrei
poți veni cu noi...
Ezit între a accepta și a refuza. Nu-mi amintesc
motivele niciuneia dintre deciziile mele. Dar într-un final ne
vedem acel sfârșit de săptămână. E un local centric din Madrid,
dar nu foarte strict și în privința celor ce intră, sau asta e
impresia mea. Unii dintre cei din grup se cunosc cu cei de la
intrare. Eu beau două pahare de votcă combinate cu apă tonică și
probez, aproape fără să-mi dau seama, un praf ce ni-l oferă unul
din grup. Îi văd pe toți cum pe rând scot limba la un deget ce în
81
prealabil trecuse printr-o mică cutiuță cu un praf de o culoare

maro închisă. O substanță aspră cu gust de sâmbure de prună
sfărâmată. Sunt atât de obosit. Mă învârt de câteva ori pe ring,
mă așez pe bancheta din jurul mesei noastre și ațipesc. Mă
trezesc de câteva ori și aproape că nu recunosc unde mă aflu.
Fizic, știu unde mă aflu, la subsolul unei clădiri de pe Gran Via,
dar ce caut acolo? Ațipesc și mă trezesc din nou fără a ști unde
mă aflu. Nu recunosc pe nimeni în jur. Ca într-un film fără
scenariu, mă ridic, dau o tură ringului unde lumea saltă după
ritmuri electronice (cred că am făcut asta, mai târziu nu îmi mai
amintesc asta) și, cum nimeni nu mă recunoaște, ies în stradă.
Sunt singur. Câteva curve mă invită la pizda lor. Eu le refuz
neputincios și ignorând părul pubian al celei ce mă numește
iubit. Poate cu altă ocazie, dragelor! Sunt convins că, la un
moment dat, m-am pierdut de ceilați și acum sunt pe cont
propriu. Gran Via e aglomerată la această oră târzie în noapte.
Multă lume pe străzi, mașini și zgomote de oameni țipînd unii la
ceilalți sau doar vorbind cu voce tare. Mă bucur mut de
spectacol. E rece și spatele îmi crapă de durere. Povara orelor
nedormite și inutilitatea orelor pierdute în noapte îmi
anesteziază orice simț al rațiunuii. Orbecăiesc sigur pe mine pe
stradă în sus și în jos. Îi privesc pe toți și nimeni nu mă privește.
Mă mișc fără țintă. Sper să mă încălzesc. De nu mă înșel, orice
noapte e urmată de o dimineață cu un soare cald.
82
12. Aseară, eu și iubita mea ne-am uitat la un porno
Două pahare de vin şi un pariu! Vinul mi-l amintesc,

pariul nu. Fata mi-o amintesc, părul lung, drept şi cu cărare pe
centru. Dar ceea ce a ajuns subiect de pariu îmi este total
necunoscut acum. Fata asta nu m-a surprins niciodată, era
neschimbată, la fel ca la prima întâlnire. Aşa am fost scutit de a
o confunda cu altcineva, ea şi doar ea arată aşa. De fiecare dată
când o întâlnesc mi se înţepeneşte un gând: să-i colorez parul în
şapte culori, astfel aș avea ocazia să i-o trag unui curcubeu. I se
potriveşte atât de bine rolul ăsta hippy, dar nu i-am spus-o
niciodată, nu am lăsat-o să intimizeze cu imaginaţia mea. Sunt
lucruri ce îmi plac să le trăim separat, ea în globurile ei, eu în
norişorii mei. Doar că aseară globurile eu s-au răzbunat, s-au
ridicat până-n stratosfera norișorilor mei. O întreagă lume și-a
83
pierdut echilibrul și încă sunt în reconstruirea ei. Înălţată pe

canapea, cu paharul între degete ţinut precum o pradă, îşi
încrucişează picioarele, mă priveşte pe sub pleoape şi-mi spune
ca vrea un porno. Eu mai mult decât bucuros, îmi voi face o
trepanație ad-hoc și râuri de lavă pornografică vor curge. Să nu
fiu învinovățit dacă te vei arde!
Nu am împărţit vizionările porno cu nimeni până
acum, doar eu, singurătatea şi şerveţele din sertar. Bine, revistele
ce circulau pe sub banca la şcoală nu se pun. De aceea ideea m-a
luat prin surprindere şi, panicat, am acceptat. Doar nu vroiam sa
fiu descoperit drept farsor, eu, cel cunoscut pentru libertinajul
său. Hotărât lucru, femeile inteligente şi lascive trebuiesc trate
cu mult respect şi sex. Altfel vor începe să se joace cu tine
amăgindu-se că au un partener pe măsură, neînţelegând că, de ce
mai multe ori, în spatele bravurii noastre nu se ascunde altceva
decât un complex de inferioritate nerecunoscut şi tacit îmgropat
în subconştient. Sexul unei femei ne înspăimanta, motiv pentru
care încercăm disperaţi să ne convingem de contrariu. De asta
bărbaţii s-au intitulat „sexul tare”, ceva în inconştientul lor le
spune că ar trebui să menţină secretă această teamă şi să înceapă
o puternica ofensiva de convingere propovăduind dominarea
masculină. Le-am denumit „sexul slab”, le-am sclavizat să se
închine unui idol falic, provocator de orgasme transcedentale,
dar ziua, în care acest idol pe roți păroase va îngenunchea, se
apropie. Pentru fiecare dintre noi în parte, ea este mai aproape
cu cât copulăm mai mult şi eliberăm lichidul litugic.
Îmi spune că poate vom gasi vreo poziţie interesantă în
unul dintre aceste vicioase filme. Că i-ar placea să probeze,
84
acum cât are acest corp zvelt de gazelă, cele mai neînchipuite
distorsionari. Că vrea gimnastică afrodisiacă şi sudori de ritmuri
epuizante, e mai mult de cât clar. Cine sunt eu sa îi reneg
poftele? E uşor să găseşti paginile potrivite pe net, porno e
cuvântul cu cel mai mare număr de căutări. Ne uitam peste
imaginile de prezentare ale fragmentelor video iar ea începe să
le comenteze înainte ca eu să înteleg ceva.
Nu rezist să mă uit prea mult, mă excit prea repede,
probabil o reminiscență din adolescenţă pe când, cum nu era
foarte uşor de a căpăt şi păstra material pornografic în cameră,
utilizam orice pretex neconvenţional pentru a ţese imagini şi
istorii provocatoare de erecţii, de la forma sânului colegei din
faţă, până la anunţurile de lenjerie intimă ale mamei. Niciodată
nu era de ajuns şi atunci trebuia să apelez la imaginaţie, au fost
bune exerciţiile.
Se opreşte asupra unui video cu două tipe, eterna
blondă cu sâni cât munţii şi bruneta cu gene încărcate de rimel şi
buze exagerat de roşii. Fără un preludiu apare actorul masculin
secondar şi protagonistul de peste 20 de centimetri. Fetele încep
o bătalie crunta pentru a scoate cât mai multe zgomote
bolborosite şi cât mai multe gemete învatate pe de rost. Scena a
fost urmată de mai multe secvențe arătându-i pe cei trei în
posturi cât mai curioase și incitante. Normal că mi-a trecut prin
gând să-i spun că pentru a-i copia ar trebui să îşi cheme o amică.
Dar am tăcut mai mut de cat de obicei. Fata de lânga mine
zâmbea şi se bucura de spectacol. Va fi rândul meu peste câteva
minute să demonstrez până unde ne putem limita experienţa.
85
Când am cunoscut-o, i-am scris câteva versuri erotice

şi-am portretizat-o într-o scurtă istorie. După câteva săptămâni
petrecute împreuna, nici mai devreme nici mai târziu decât azi-
dimineaţă, m-a părasit, nu eram la fel de bun precum în textele
mele. Eu nu am avut nimic împotrivă, nu era la fel de bună
precum în imaginaţia mea.
86
13. La mulți ani
Aşteptasem de câteva săptămâni un motiv pentru a ne

întâlni, între timp ne tachinasem virtual aproape zilnic. Era un
drog pe care îl înghițeam cu riguriozitate în fiecare seară și
noapte. Eram unicul slujitor al acestui cult iar asta îmi dădea
puterea de-a putea interpreta întreaga ei gamă de personaje.
Când sunt emoţionat încep sa vorbesc mult și fără o
țintă aparentă, deviez des de la subiectul conversației și evit cu
sfințenie să vorbesc concret și fără aluzi. Urmez o coerență
proprie. Nu mă fâstâcesc și nu fac pauze, sunt concentrat, un
perfect geometric cub de gheață. Mă simt atât de rece încât
uneori mă trezesc cu degetele în băutură pentru a o racori, nu de
multe ori chiar și reușesc. Dar în prezența ei cuvintele capătă
forme ciudate, se umflă cât un balon, prind aripi și-mi ies direct
din buric apoi ridicându-se se sparg la câțiva centimetri de gura
mea stropindu-mi cu savoarea lor penibilă. Nici nu știu dacă
87
sunt auzit de cealaltă persoană. Răsună doar în capul meu ca

într-o hala imensă și goala în care oricât de mult ai țipa, nici un
ecou nu îți va răspunde, vibrațiile sunt absorbite de neat. Așa nu
se poate menține o conversație. Îmi adun în pumn întreaga
atenție, și strângandu-l cu forță, mă concentrez în ochii ei. Doar
pleoapele îmi tremură hipnotic. Privirea îmi penduleaza între cei
doi iriși abrupți și negri ai făpturii cu păr păgân. Are un păr lung
și și-l poartă încolătăcit în vârful capului într-un turn cu o baza
foarte bine definită; iar o explozie de suvițe i se revarsă din el
precum o scurgere de lavă neagră. Mă privește rece și îmi arunca
sclipiri stroboscopice din prea desele ei clipiri. Genele, lungi și
încovoiate precum iatagane turcești, par pregătite de atac. Îi
răspund simptomatic cu gesturi compulsive și irationale. Întind
mâna spre ea dar nu reuseșc decât să măsor distanta dintre noi,
n-o pot ajunge cu atingerea!
Erebus ne pregătește un joc de umbre, umbre vâscoase
printre care abia o zăresc. Pășește în fața mea, îi deschid ușa și o
las să treacă prima pragul camerei mele. Îi adulmec mirosul și o
urmez supus până la marginea patului. Nu își întoarce privirea
spre mine și nu îmi vorbește, își apleacă capul într-o parte și își
desface părul aruncând clame și agrafe direct pe podea. Le
urmăresc cu privirea în lumina unei raze lunare ce intra pe una
dintre ferestre. Astfel podeaua îmi oferă un spectacol fascinant,
imaginea unei coloana vertebrală pregătindu-se să se descopere
privirii mele! Își dezvălui întâi un umar și apoi pe celălalt, cele
doua bretele ale rochiței ei se balansează câteva momente și apoi
încep să coboare mângâindu-i brațele. Întreaga rochiță alunecă
ca într-un lung sărut al trupului pe care tocmai îl abandonează.
88
Torsul îi ramane gol, dar eu, fiind contra lumini, îi ghicesc doar
forma - e o sculptură perfecta. Începe să se aplece, se mișcă
ondulator pentru a-și scoate rochia împotmolită în generoasele ei
șolduri. Își arcuiește spatele până la vârful picioarelor, nu ar fi
lipsit mult ca să atinga cu fruntea de podea. Imaginea unei astfel
de contorsiuni îmi provoacă o erecție bruscă și viguroasă.
Rămasă doar într-o pereche de chiloți negri foarte bine lipiți de
fundul ei, își ține acum într-o mâna rochia și îi caută un loc să o
așeze. Eu în spatele ei rămân nemișcat dar strangând emoționat
în pumni colțurile cămășii mele. Nu îmi pot dezlipi ochii de pe
ea și nici talpile ca să mă pot mișca. Îmi aruncă pătura de pe pat
și se întinde de-a lungul lui cu o mână întinsă spre un capăt al
patului și cu cealaltă apucă colțul uneia dintre perne. Un picior e
îndoit sub celălalt, cel de deasupra țintește spre colțul opus
brațului întins într-o autocrucificare ciudată. Mă apropii de pat și
îi ating sfios unul dintre degetele piciorului întins, o descărcare
electrică îmi străbate întregul corp. Mă întorc brusc spre dulap și
îmi scot una dintre cravate, una lunga și subtire, de culoare gri și
textură foarte suavă, mătase bănuiesc. O prind de încheietura
piciorului și dintr-un capăt al cravatei fac un nod deasupra
călcâiului ei. Cu celălalt capăt fac un nod de piciorul patului. Nu
stiu cât de comod îi este, sunt cuprins de pasiune și acționez din
instinct.
Nu mai am corp, bucăți de carne îmi atârnă în loc de
trup, nu mai simt încheieturi sau articulații. Sunt condus de
impulsuri și de voințe dezmembrate. Zeci de gânduri și pofte se
îngrămădesc să își facă ieșire spre realitate. O lume tenebroasă
se deschide pentru a lăsa trecere unor dorințe necunoscute mie
89
până atunci. Arunc repede un cearceaf peste ea și meticulos îl

prind în cât mai multe locuri de marginea patului în cleștisori
pregătiți pentru un asftel de moment. Nu-mi imaginasem însă că
voi fi târât de propria-mi pasiune în acest mod. Suntem
prizonierul unul celuilalt acum. Îmi smulg aproape hainele de pe
mine în câteva mișcări și le arunc într-un colț al camerei. Mă
aplec asupra ei și încerc să-i captez miros respirației precum un
animal adulmecând-și prada. Îmi trec mâna tremurândă peste
corpul ei acoperit atingând pe alocuri pliurile și dunele făcute de
cearceaf, încerc să îl așez cât mai bine și cât mai strâns. E
precum un cocon de mătase acum. Buzele ei tremurând îmi atrag
atenția, mă apropii de ele și le privesc fascinat. Nu știu dacă ar
trebui să le mușc pentru a nu se mai mișca sau să le strivesc sub
greutatea dorinței mele. O dorință canibală mă curpinde și brusc,
simțindu-mi buzele arzând, mă năpustesc asupra gurii ei. Buzele
se lipesc instantaneu și valuri de căldură îmi topesc gândurile și
îmi înfierbântă venele. Limbile noastre se întâlnesc, unesc și se
împletesc la început suav și apoi într-un ritm din ce in ce mai
alert. Sângele pompeaza haotic și îmi crează presiuni de
nedescris în cele mai îndepărtate porțiuni ale corpului. Fața ei
arde îmbujorându-i obrajii în lumina palidă a lunii. Sub cearceaf
un trup incandescent începe să lumineze. Nu pot privi. Îmi
închid ochii si îi înfig limba adânc între buze într-o incercare
disperata de a poseda cât mai curând. Mâna unui bărbat e brută
și egoistă, lipsită de tandrețe altruistă, e condusă doar de dorința
acută de a avea și a stapani, aici și acum, nu o interesează ceea
ce provoacă, e îmbătată de propria excitare, e o mana frustrată
ca întreaga sensibilitate a trupului e concentrată acum în altă
90
extremitate. E dorința de a reechilibra simțurile, de a oferi

excitări în plus.
Îmi pregătesc lama, una noua cu marginea lucioasă. Din
boxe se aude “Stainsby Girls” iar eu o privesc pe ea țintă în
ochi. Zăresc o oarecare tresărire de spaimă în ochii ei, dar eu
pun o față de tâmp și mă urc deasupra ei, cu genunchii lipiți de
ea de-o parte și de cealalta a pieptului ei. Cu lama în mână încep
să tai din cearceaf, e mică despicătură realizată puțin mai sus de
sânul ei drept. Spațiu suficient cât să pot strecura limba și să-i
probez gustul pieleii aburind. Următoarea tăietura e exact
deasupra sânului stâng, o fac cu mare atenție, o mișcare greșită
și aș putea să o ating încrestându-i pielea. Sfârcul sânului ei
stâng cade pradă gurii mele flămande, mă înfrupt cu nesaț și
încerc să cuprind cu gura cât mai mult din sânul ei. Ea e
cuprinsă de convulsii violente și îmi este greu să îmi țin
echilibrul și să o stăpânesc în același timp. Își agită mâinile cu
putere pe sub cearceaf dar nu poate găsi nici o ieșire. Tensiunea
ce s-a acumulat între noi atinge primul climax, așteptările nu ne-
au defraudat. E mult mai excitant decât ne-am fi imaginat noi
până atunci. Trebuie să ne oprim câteva momente pentru a ne
reveni iar eu profit imediat pentru o tăietură nouă: de la prima
sfărtecare transversal pâna la început coapsei stângi. E o tăitură
migăloasă, își cere timpul și atenția ei, încerc să o fac căt mai
dreaptă și fără să ating pielea iar tremuratul mâinii mă împiedică
să fiu precis. Odată ajuns acolo o mușc adânc exact în locul în
care se face trecerea de la abdomen la coapsă, prind între dinții
mei acea zonă afundată, sensibilă și fetișă. Am avut o mare
slăbiciune pentru acestă porțiune din trupul unei femei, defiecare
91
dată când zăresc parte din ea mă simt cuprins de pofta de a o

avea între dinți și buze. Tresare surprinsă și își scoate o mână
prin ultima tăietură făcuta pentru a mă prinde de păr cu
sălbăticie. Mă smucește brusc iar eu alunec și mă întind lânga
ea. Îmi cere buzele iar eu nu întârzii în a le oferi. Simt cum îmi
sunt smulse, supte și zdrențuite, atât de tare încearcă să aspire tot
ceea ce poate atinge cu buzele și dinții ei. O abandonez și mă
aplec beste pântecele ei, îi tatuez cu dinții o petală galbenă-
fosforescentă la câteva degete deasupra ombilicului. Cobor din
pat și îi scot piciorul liber afară de sub cearceaf, o ameninț că va
rămane fără un deget, o las să aleagă. Îmi trec limba peste
fiecare dintre ele și aștept un verdict. Care va fi al meu? Îmi
recuperez lama căzuta mai devreme și ating cu es vârful
degetului cel mai lung, cel de lângă degetul mare. Ei îi scapă un
scurt țipăt atunci dar și-l înăbușește singură imediat mușcând din
colțul pernei. Un firicel subțire de sânge răsare din proaspăta
tăietură. În același moment îmi lipesc buzele de degetul ei și fac
să dispară în sorbituri de buze urma roșie.
Urmează o ultimă spintecare în cearceaf, cea de sub
pântecele ei. Am ajuns la momentul pe care amândoi ni-l
doream. Înlătur partea de cearceaf ce îi acoperea zona pubiană.
Între timp minusculul ei slip dispăruse. Probabil și l-a scos în
confruntarea noastră. Ating direct o zona delicat de fină. În
obscuritate vulvele ei lumineză trandafiriu. E cea mai proaspătă
floare văzută vreodată. Pare că e prima dată când se deschide iar
eu sunt martorul acetui miracol. Petale nenumărate lasă să se
întrevada o deschidere aurie spre pântecele ei. Organul meu
capăta spontan viață proprie, ca o mașină de luptă își pregătește
92
scuturi și arme. Bâzâie și se zguduie ca un bondar la vederea

primei flori de primăvară. Mă scufund în ea, dedesuptul nostru
se deschide un ocean fără de sfârșit. Mă simt într-un picaj în
care simțurile îți sunt exacerbate. Fata asta se modelează după
dorințele mele, e un cadou divin. Ca un piston neumatic lovesc
sacadat în ritm infernal, fără oprire și fără nicio greșeală. Sunt ca
o mașină programată, exactă, fără nicio urmă de îndoiala, o
bijuterie a tehnicii. Un supraom înfruntându-și condiția.
Spasmotic mă zbat și sunt înfuriat. Demoni mărunți îmi aleargă
prin trup și mă străpung cu mii de ace la fiecare mișcare.
Bubuituri viscerale îmi transmit vibrații până în tâmple.
Serafimi și ieruvini asexuați sughită în sec și se
zvârcolesc invidioși în propriile trupuri la vederea spectacolului
nostru. Par niște omizi supradimensionate și revoltați împotriva
condamnării lor. Cearceaful e el însuși incandescent acum,
capătă culori roșiatice și se transfigurează într-un lințoliu ca
dovadă a așteptării noastre de până atunci. O astfel de experientă
nu se mai repetase de doua mii de ani, de la giulgiul lui Iisus.
Într-o astfel de copulație s-ar fi putut procrea îngeri rotofei și
bucălați. De-am fi dorit, am fi populat întregul cer.
Spatele îmi este o rană, unghiile ei ascuțite și dure mi-
au făcut lungi și adânci tranșee de-a lungul muşchilor dorsali.
Durerea nu face însă decât să îmi doresc și mai mult. Amestecul
de excitare și durere e neașteptat de provocator. Invoc numele
tuturor femeilor ce mi-au trecut prin brațe, nu există limite
pentru ceea ce pot simți acum. Nu pot face comparație cu nimic
din ceea ce am simțit înainte. Naiade, driade, nimfe, iele si zâne
îmi joacă în fața ochilor și întrupează într-un singur trup zvâcniri
93
ancestrale de patimă și fantezie. Sub greutatea trupul mei meu e

chintesența întregii feminități. Deodată îmi simt membrul frânt
sub o puternică presiune. Ei îi simt măruntaiele trosnind, vuituri
și spasme de vulcan încătușat. Se zbate și geme răsuflând
iregular. Zâmbetul stricat al Giocondei rămâne o simplă crispare
banală în comparație cu imaginea din fața mea.
Mă ridic și mă sprijin într-o mână cu fața la perete.
Înante de a-mi îndepărta privirea de la ea zăresc o lacrimă de
miere, cât un bob de roua cum i se scurge din ochiul drept.
Celălalt ochi e ascuns într-un colț de pernă. Se ridică apoi și mă
îmbrățisează pe le spate, își strecoară mâinele pe sub subțiorile
mele și întorcându-și palmele deschise mă cuprinde de umeri. Își
coboară apoi palmele peste sfârcurile mele, mă strânge puternic
și îmi șoptește : ”nu am pe nimeni, credința mi-am pierdut-o de
mult… dar tu îmi redai pofta pentru imortalitate...”. Limbile ni
se încolătăcesc din nou, cu și mai mare poftă, șerpuiesc cavități
și unghere, dune și ascunzișuri. Dâre abundente de salivă rămân
martore ale festinului. Pe rochia ei neagră aruncată pe spătarul
scaunului răsare o pată nebuloasă precum Calea Lactee. ”La
mulţi ani!” îmi șoptește ea.
94
14. Cățeaua
Îi scriu: “Hai să ne vedem în seara asta!” Peste câteva

minute ea îmi răspunde: “Am muncit azi, sunt puţin obosită,
sunt deja în pat!” Fuck, deja? Privesc ceasul de la calculator:
21:03. Cum spune că ”doar puțin”, eu insist, am să îi cer
numărul de telefon, poate va ceda, și astfel măcar voi putea să
asociez o voce tipei. Nu văzusem decât o poză destul de neclară
cu ea, dar cu un anumit tip de privire ce mi-a stârnit curiozitatea.
Aveam o erecție monstruoasă și încă o oră de muncă, cu câteva
momente înainte o puștoaică îmi fluturase pe la nas o pereche de
sâni fragezi (cred că abia împlinise optsprezece ani) și albicioși
(era iarnă, întelegeţi-o!). Îmi zâmbise și chicotise seducător cu
mine, dar cunoscându-i părinții, o țineam întotdeauna la distanță,
doar în imaginație mea poate am mozolit-o vreodată. În clipa de
95
față nu îmi stătea deloc gândul la ea. Despre ea voi reveni în

curând, după ceva insistențe timide dar continui, m-a convins să
ies într-o seară cu ea în oraș.
Alternativa unui pat gol și rece ce mă așteptau acasă mă
împingeau tot mai mult spre acea brunetă ce râdea dintr-o poză
trimisă pe mess. Când am întâlnit-o, am realizat că mă păcălise,
nu era poza ei, dar era deja prea târziu. Urăsc acele momente în
care întreaga activitate sanguină se concentrează undeva puțin
mai jos de centură, dar aceste momente oferă uneori inspirații
inimaginabile. Astfel o conving să îmi lase numărul de telefon.
Nu mă gândesc de două ori înainte de a o suna, avem să regret
imediat. Am fost nevoit să o înghit vreo trei ore la telefon.
Doamne cât îi place să vorbească fără să spună nimic! Și îi place
să se lase rugată! E clar că în această seară nu se va întâmpla
nimic. Îmi promite, în schimb, că sâmbăta următoare va fi
încântată să ne vedem.
A doua ziua, luni, îmi verific mesajele de e-mail, îmi
scrisese și se semnase cu numele ei, Mihaela. Încerca să se scuze
pentru starea ei de cu o seară înainte și îmi mulțumea pentru
înțelegere. Am fost eu înțelegător? Cum am păcălit-o cu asta?
Nu avusesem alternativă, a trebuit să accept ceea ce-mi oferise.
Îi răspund: “vom face schimb de mesaje, ziua e lungă, tu nu
muncești, iar eu îţi urmez exemplul”. Nu întârzie să-mi
răspundă, înseamnă că aștepta un semn de la mine, o simt cu
chef de conversaţie și decid să pierd puțin timpul cu ea. Era în
perioada în care nu eram stresat în niciun fel la muncă, și timpul
nu era o problemă. Îi mărturisesc că pierd timpul la muncă și că
aștept nerăbdător să se termine ziua. Răspunsul ei mă surprinde
96
foarte mult: ”M-ai dezamăgit... am crezut k ești diferit... k ai

aspiraţii mai înalte, demnitate... iar u îmi spui "încerc și eu să
profit"... unde va ajunge această lume??.. ești înverșunat
împotriva societătii în kre trăiești dar u nu te deosebești cu
nimic... urmezi aceleași reguli… totul ptr bani... spune-mi cum
ai fi vrut să fie viața ta?... (presupun k aveai asemenea vise...)…
ai grijă d tn…”. Îmi ia puțin timp să descifrez genul acesta de
scris, eu nu am fost un fan al limbajul utilizat pe internet de
tineri, aici am depurat puțin textul pentru a fi inteligibil. Câți ani
spunea că are? Ar fi trebuit, după un simplu calcul aritmetic, să
fie cu vreo trei ani mai mare ca mine, cum naiba de încă mai are
această viziune asupra lumii. Sau dacă o are, de ce trebuie să o
întâlnesc eu?
Te dezamăgesc? Da’ la ce te așteptai? La vreun Făt-
frumos cu paloșul dreptății într-o mână și c-un rucsac plin de
iluzii în spate? Mda, asta mă doare pe mine cel mai tare, “unde
va ajunge această lume”, exact în punctul neurologic al
emisferei sudice a trupului meu. Am îmbrăţisat de mult
nepăsarea și detașarea și nu sunt unul ce să renunțe ușor la
tabieturile lui (sic).
Ce sunt feţele astea triste pe care le pui în mesajele
tale? Te vreau veselă si zglobie!!! Sunt pe punctul de a avea o
scurtă depresie, nu-mi face asta, continuă să mă iluzionezi și să
mă inciți. Fii fantezia mea, promit să te uit la fel de ușor pe cât
te-am cunoscut! Chiar și mai repede!
“E bn k te-ai împăkt cu situaţia... dar ce pot face cei
kre nu pot sub nicio formă să se integreze??... aș vrea să-mi
povestești cum ai ajuns aici, ce te-a determinat să vii... de cât
97
timp ești în Spania... chestii legate viața ta... cu acordul tău

bineînţeles... ms pt raspunsuri…” Ce răspunsuri? Să fim serioși,
dacă te voi lua în vreun fel, sigur nu va fi în serios. Te voi lua la
fel precum orice bărbat condus de instinctul de perpetuare a
speciei. Să nu pierdem timpul, te voi minți repede în felul în
care tu o dorești pentru a fi mulțumiți amândoi. Singurul lucru
care mă interesează acum e să nu dureze prea mult. “Vreau să
mă convingi k ideea d ieri cu balul e o prostie și nu merită nici
cel mai mic interes!!!” Aha, deci te-ai gândit la posibilitatea de-
a mă vedea! Și nu doar la asta, vrei ca eu să confirm acum că
doresc să fiu cu tine următorul sfârșit de săptămână și să te
prezint prietenilor mei. A fost atât de greu să recunoști? Chiar îți
place să stau să mă rog de tine? Dacă eu nu aș fi avut răbdare cu
tine?
E un bal mascat sâmbăta viitoare, ne punem măști și ne
ascundem printre cearceafurile mele, ce alt fel de bal ai fi visat?
Eu cred că am fost destul de explicit în ”aluziile” mele. Dar tu
ce faci? Te-ai apucat să visezi cu mine? Ești una dintre cele mai
proaste mincinoase ce am cunoscut în ultimul timp! Ce încerci
să îmi spui? Bine, voi lasă lucrurile așa cum sunt, nu voi încerca
să o conving de nimic. Îi scriu că nu mai sunt atât de sigur de
ceea ce vom face sâmbăta următoare. “... d c?... nu ai un costum
pregătit?... ce s-a întâmplat?... nu îți fă griji ptr masca... eu una
am de gând să mă machiez... nu am mai făcut-o de mult... și sunt
sigură că aici m-ai putea ajuta... pregatește-te!... falta poco...”.
Mi-a trecut brusc durerea de cap. Gata, ca prin minune, orice
urmă de îndoială sau, paradoxal, surpriză și emoție au dispărut.
Următorul sfârșit de săptămână am să o întâlnesc pe Mihaela. I-
98
am răspuns schimbând total tonul: ”Hmm… tu lasă-te pe mâna

mea!!!... te voi machia din cap până-n picioare!... cum vrei?...
cu urme de dinți?... cu-un fierăstrău?... sau în explozii de vene
ciuruite?...”.
Ea, maestră a disimulării, ignoră mesajul meu pueril și
îmi cere detalii. “...și e un mare DAR... lokita e în afara
Mdului!!!.. e nebunie curată să vrei să faci asta... iar acum în sf
îmi dau și eu seama d enormitatea ei... e periculos…”. Pe naiba
periculos! Cu cine te-ai sfătuit? Doamne! De când e periculos
sexul protejat? Par atât de pierdut? Am permis de conducere de
peste 5 ani, am condus și treaz, și beat, și în trei - e adevărat însă
că nu mi s-a făcut sex oral în timpul șofatului. Dar în rest mă
descurc! Ai încredere, mai bine spune că nu te lasă mămica ta
sau pijamalele tale, deși le poți lua cu tine. Uneori e foarte trist
când o persoană e mai interesantă în imaginația ta decât în
realitate, dar uneori te obișnuiești.
“...mămik tocmai mi-a dat binecuvântarea ei... singura
pers kre e sceptik în acest kz sunt eu... după ultimul tău msj...
nici nu aveam idee k u vei fi șoferul... acum chiar îs
îngrijorată... ar mai fi un detaliu... ce se poartă acolo??...
pantofi cu toc, fără... sau adidași?... chiar nu știu ce să pun pe
mine... (nu pot să crd k iau în considerare ideea d a merge!”).
E în pădure! S-ar purta cizme naziste, dar cred că e prea
frig! Ai primit binecuvântarea, ești îngrijorată și te întrebi cu ce
ar trebui să te îmbraci. Eu te-aș fi vrut dezbrăcată, dar nu pot să
neg că nu mi-ar plăcea să văd în ce fel de ambalaj te vei oferi.
Dupa această conversație, decursă pe parcursul întregii zile, am
nevoie să fac un duș scoțian, dar fără urmă de whiski din păcate.
99
Nu-mi amintesc dacă ne-am scris în restul zilelor acelei

săptămâni, dar în sâmbăta următoare am încercat să o sun, dar
fără niciun succes, nu mi-a răspuns. Am bănuit că a renunțat la
ideea de a ne vedea.
După ce fac zapping câteva minute în acea seară de
sâmbătă, deschid calculatorul și îmi verific din nou inbox-
ul.“Bună seara, Bogdan... văzut apel de la tn, citit msj de la tn...
ai uitat să-mi menționezi ce mask vei purta în această noapte...
așa k… dak nu am idee cine ești... nu am cum să-ți deschid
ușa… dar nu-i nimic, că pap eu ciocolata (Lindt 90% cacao)”.
Ce fată pregătită îmi spun eu! Ce surpriză plăcută îmi rezervă,
îmi spune că mă așteaptă nerăbdătoare și că mi-a luat ciocolată.
E adevărat că eu i-am sugerat asta și i-am spus că am o
slăbiciune pentru ciocolata neagră. Ar fi fost jenant pentru ea ca
eu să mă prezint cu o mică atenție și ea să nu fi avut nimic
pentru mine.
Deși au trecut mai bine de doi ani de atunci, parcă o
vad și acum: ochi curioși și bruneţică până între picioare, cu fire
negre de păr pe braţe și pe abdomen, fine și plăcute la tact, puțin
umede datorită căldurii din dormitorul meu. Dar cred că sar
peste întreaga seară. În acele timpuri aveam un al doilea job,
lucram sfârșiturile de săptămână, era inuman, nu vreau să-mi
amintesc.
Era toamnă târziu, iar după câteva ore de la apusul
soarelui, temperatura coborâse foarte mult. Acea seară nu făcea
excepție. Nu mă așteptam la astfel de temperaturi în Madrid, dar
nu puteam face nimic altceva decât să o simt și să îi răspund cu
haine mai groase și un tremurat mai intens. Îi răspund foarte
100
repede spunându-i că într-o oră aș putea fi în fața casei ei, de

altfel era aproape, un sfert de oră cu mașina. Ca să o liniștesc, îi
confirm că nu vom merge la niciun Haloween, dar ceea ce nu
vroiam cu adevărat, acesta îmi era gândul ascuns, era să mă
prezint în fața unor necunoscuți la braț cu o necunoscută. Dacă
aș fi vrut să îi mai revăd, iar ea ar fi făcut o proaste impresie, mi-
ar fi fost mult mai greu să mai dau ochii cu ei. Așa sunt eu, cu
momente în care nu dau o ceapă degerată pe părerea celorlalți
pentru ca apoi imediat să mă las doborăt de o privire
dezaprobatoare. Nu m-ar mira să fiu considerat un caz patologic
cu nevoie de atenție specializată. Dar precum se vede, în acest
moment nu mă interesează.
Am plecat puțin emoționat, trecuseră mai mult de un an
de la o primă întâlnire cu o fată, iar fata care ar fi trebuit să-mi
fie iubită și plapumă caldă mădularului meu, mă ignora de
câteva săptămâni. Dorința și dorul de ea se orientaseră acum
spre o necunoscută, acea brunețică cu priviri lascive, ce altceva
poate fi mai banal de irezistibil? Doar gândul de-a mirosi umeri
străini, de-a mușca buze neprobate încă și de a mă afunda între
picioare virgine gustului meu, mă făceau să-mi pierd mintea și
să mă arunc astfel cu capetele înainte pe negândite. De altfel, la
ce m-aș fi putut gândi? Urmam doar firul natural al lucrurilor.
Ajung la locul stabilit înaintea ei, îmi luasem o marjă
de eroare de zece minute pentru a recunoaște locul. Ne dădusem
întâlnire la unul dintre capetele podului peatonal de peste A2 în
Canillejas. Câțiva ani mai târziu, peste autostrada A2 a fost
construit un sens giratoriu enorm cuprinzând atât benzi pentru
traficul mașinilor cât și treceri pentru pietonii ce vor să o
101
traverseze. În acele timpuri exista un parking improvizat printre

picioarele acestui pod iar eu am găsit repede un loc în care să-mi
las mașina.
Era cu adevărat rece, dar cum nu adia vântul, era plăcut
să simți cum nările ți se lipesc odată cu inspirarea aerului tare.
Nu a întârziat, a fost prezentă în locul stabilit la doar câteva
minute după ce am ajuns eu. Nu și-a putut șterge un zâmbet pe
toată distanța ce ne despărțea de la întâlnirea privirilor noastre.
Am strâns-o cu curiozitate în brațe pentru a-i verifica
circumferința trupul și ne-am dat pupături pe obraji. Pe atunci o
foloseam mai des, acum mă feresc să umezesc obrajii celorlalți
cu buzele mele.
O întreb dacă dorește să mergem undeva anume.
Greșeală fatala, dar de atunci am învățat că fetele nu trebuiesc
întrebate, ci doar conduse; mi-am spus că va trebuie să mă
pregătesc înainte de a pleca la o întâlnire. Să fiu scuzat pentru
acea seară. Se plânge de frig și îmi spune că nu vrea să ajungă
târziu acasă. E obosită și ar vrea să îmbrățișeze perna devreme.
Deja vrea să mă părăsească?
- Dar noaptea abea începe - mă prefac eu că mă
plâng - dă-mi voie să-ți țin companie pentru câteva ore...
Să mă împuști dacă am să vreau mai mult. Îmi placi
acum dar, când magia nopții și necunoscutului se vor risipi odată
cu răsăritul soarelui, nu vei rămâne decât o amintire. Cum vrei
însă să fie aceasta? Îmi propune un bar din apropiere, o urmez
supus. Locația era groaznică, o masă înghesuită într-un colț,
muzică spaniolă, pe care nici acum nu o suport, dar măcar ea îmi
zâmbea la toate prostiile pe care i le spuneam. Așa mi se
102
întâmplă, cu cât mai puțin interesat sunt de o persoană cu atât

mai bună companie pot face. Am băut câte o bere, spre fericirea
mea nu era obișnuită să bea și după ce am cerut încă un rând, a
început să se destindă și să-mi facă pe plac din ce în ce mai
mult. M-am străduit să o mențin într-o conversație fără sens, dar
jovială, și astfel am împiedicat-o să o las să îmi povestească
despre viața ei, dacă mi-ar fi provocat milă în vreun fel ar fi
trebuit să o abandonez imediat.
După ce și a doua bere s-a terminat, i-am spus că o
vreau la mine. Mi-a răspuns cu același zâmbet inexpresiv cu
care m-a tratat întreaga seara. Ăsta e un ”da” sau un ”nu”?
Plătim și ieșim. Traversăm podul sub care aveam mașina și mă
roagă să o conduc până acasă, fiindcă e aproape. Dar în loc să
mă îndrepte spre casa ei, mă trezesc că mă duce în parc. Aleargă
la un leagăn și, după ce se așează, mă invită să îi fac vânt. O las,
în sfârșit, să îmi povestească puțin despre ea. E o visătoare și o
credulă. Nu știu exact cum ar fi mai bine să o tratez acum. După
câteva momente se plânge din nou că îi este frig iar eu o iau în
brațe. Dacă a fost o capcană sau nu, nu mi-am dat seama, dar
după o mică pauză de tăcere ne-am apropiat boturile și ne-am
schimbat gustul salivei. M-am excitat instantaneu și mi-am spus
că o vreau acasă din nou.
- Există doar un mod de a încheia noaptea asta,
vreau ca dimineață, când îmi deschid ochii, să fii primul lucru
pe care îl vad!
Nu știu cum de mi-a trecut asta prin minte, dar ea și-a
plecat imediat ochii aprobator, am prins-o de mâna și i-am trecut
brațul pe sub al meu. Cuvintele acestea i-au plăcut sau se
103
hotărâse să cedeze de la bun început doar la a doua încercare.

Dacă ar fi negat, eu eram convins să o las baltă, iar ea mai mult
ca sigur a simțit asta și a profitat acceptând. În cateva minute am
ajuns la mașină și în alte câteva minute am fost în camera mea.
O conduc fără niciun preludiu în pat. Mă descotorosec
imediat de pantofi, pantaloni și camașă iar ea întârzie puțin
aștepând ajutor. Îmi trec mâinile prin părul ei mângâindu-l iar ea
îmi răspunde torcând precum o mâță înainte de coit. Puloverul
subțire, bluza portocolie, pantofii și jeanșii ei descoperă un corp
zvelt iar mâinile mele îl cuceresc palmă cu palmă în căutare de
curbe și rotunjimi. E un trup bine clădit, cu multe forme dar dur
și alunecos la atingeri și mângâieri. Îi strecor limba în gură și o
răsucesc stârnind vârteje în secrețiile salivare și în venele
noastre. Cu o mână trag pătura de pe pat și o arunc iar cu
cealaltă o susțin de mijloc dar fără să o slăbesc din sărutul
canibal. O răstorn peste lenjeria patului și mă urc peste ea
dominând-o ca forță. Reușesc într-un sfârșit să îi desfac sutienul
cu o singură mână (un punct pentru mine) și îi eliberez două
globuri aprinse de dorința de a fi devorate. Îmi trec mâna printre
picoarele ei și îi simt părul aspru și răzvrătit. O frec suav și
aplicând forțe distincte în funcție de cum își împinge pelvisul în
mâna mea. Încerc să îi cobor cu mână ultima piesă de lenjerie ce
o acoperea dar ea se strecoară pe sub mine prinzându-mi unul
dintre sfârcuri în gură. Îmi arată amenințător un deget și dă din
cap că ”nu”. Ce vrea să spună? Căţea, chiloții îți sunt îmbibaţi
de lichid vâscos și lipicios iar tu te tot retragi smironosiță într-un
colt al patului? De ce dracu' n-am un pat rotund? Să te fi văzut
eu pe tine atunci încotro fugeai! Te-ai fi târât în cerc până ai fi
amețit și atunci singură te-ai fi prins de ciocanul ce-l întăresc
pentru tine. Ai fi lasat urme de melc bălos pe toată întinderea
cearceafului și ai fi schelăluit precum o cățea urmată de o haită
104
de lupi. Te-ai fi înfipt în el tremurând și ai fi săltat ca o fetiță ce

primește o acadea de căpșuni ce dorește să nu se mai termine.
Dar ea nu, mă strânge, mă-ncinge și mă împinge în același timp.
Îmi caută flămândă buzele, dar îmi respinge cornul dintre
picioare. Apoi, pentru câteva clipe îmi respinge buzele cu limba,
și, mușcându-le destul de violent, mă amenință în șoaptă:
- Nu, nu vrei să faci asta, nu...
Javră nenorocită, dar ești într-un maieu, ștrampi negri
precum fundul subpatului și chiloței inundati lângă mine. Eu te
ademenesc cu un ștromeleag ce zvâcnește spasmotic și tu îmî
spui nu? Unde îți este simtul rațiunii? Lasă-te purtată de valurile
descrise de secreții trupului tău și geme-mi în ureche. Nu știu
dacă trebuie să insist și să continui, pentru că e vreun fel de joc
sadomasochist în care am căzut fără să-mi dau seama, sau sunt
doar capriciile toante ale brunetei de sub mine. Poate o fi vreo
versată în ale oficiului, nu ar fi prima prostituată pe care o bag în
pat fără să o recunosc, și îmi arată de ceea ce este în stare.
- Mă excită foarte mult felul în care te joci cu mine
– îi spun pe jumătate convins că am dreptate – va trebui să te
aștepți la un jet puternic și abundent după o astfel de
înfierbântare! Sper să ai găoaza încăpătoare, altfel vei da pe
dinafară! Îmi vei scuipa sperma prin toate orificiile tale precum
un gheizer!
E atât de sigură de ea și pare atât de nepăsătoare la
insitențele mele încât cred că e încarnarea Maicăi Teresa, cu-n
trup dornic de zguduială dar cu gândul la poala Domnului,
singurul soț acceptat în schit. În poala sutanei mele nu vroia să
se închine. Puțin mi-a lipsit să nu o iau la palme! Dar nu din
vreun instinct violent și meschin, ci doar ca parte a jocului
sexual! Cred că ridicasem temperaturii camerei cu zeci de grade,
105
sudam ca un porc și alunecam peste ea doar pe lângă. Avea sâni

bogați ce se întăreau cu cât mai mult se zbătea. Sfârcurile ei ar fi
străpuns maieul alb de nu ar fi fost gura și saliva mea acidă ce să
le tempereze din avînt. Eu îmi prind unghiile în fina textură a
ștrampilor ei și ea mă prinde de pulă pentru ca, chicotind
diavolește, să mi-o strângă în încercarea de a mi-o reduce la un
simplu instrument urinar. Lupta dură zeci de minute în șir fară
ca unul dintre noi să pară a câștiga.
Îmi amintesc că după ce eu m-am domolit, ea m-a
cuprins cu brațele ei și m-a strâns la pieptul ei generos. M-a
dojenit în șoaptă și m-a certat pentru toate încercările mele. Într-
un sfârșit am adormit precum un prunc în brațele și mângâierile
ei.
Dimineața m-am trezit brusc, ea mi-a zâmbit și m-a
sărutat apăsat și lung pe buze. Trezit ca dintr-un coșmar am tras
repede o pereche de pantaloni pe mine și un tricou. Am întrebat-
o dacă preferă o cafea solubilă, un ceai sau un pahar de lapte. Ea
a ales cafeaua iar eu mi-am încălzit un pahar de lapte. Motivând
că trebuie să mă întâlnesc cu niște amici, am grăbit-o să se
îmbrace și am dus-o acasă. M-a întrebat dacă o voi mai suna, eu,
zglobiu și surâzând, îi spun că nu. Și gluma s-a adeverit. Nu am
nici cea mai mică ideea de ce s-a întâmplat cu ea după acea
noapte. Să fie în pace, în pacea sau paloșul cui dorește ea.
106
15. Ioana
Nu suport sa rămân peste program la muncă, cum se

împlinește ceasul îmi si strâng în grabă lucrurile și ies pe uși și
ferestre, noroc că ultimile nu sunt ușor de deschis. Am timp să
reacționez. Din cauza grabei se mai întâmplă să-mi uit parte din
lucruri: portofel, agenda, telefonul, cheile; doar că dupa ultimile
mă întorc odată ajuns în strada și în fața mașinii ce se
încăpățânează să se deschidă automat. Soarele e încă deasupra
orizontului iar razele îi sunt palide. Astăzi ajung acasă mai
repede decât de obicei și într-o încercare de-a-mi arunca în
viteză hainele, îmi rup un nasture de la cămașă. Ce dezbracare
erotică! Intenția inițială mi-a fost să spun ”eroică”, dar privirea
ce mi-am zărit-o în oglindă pentru un moment și buna dispozitie
pe care o aveam îmi creaseră o oarecare excitare.
107
- Salutare!
- Tare-tare... răspund eu mecanic și pe negândite
acelui număr necunoscut ce licărea pe ecranul mobilului,
contrariat de faptul că cineva pe care înca nu am recunoscut mă
interpeleaza cu o astfel de forță.
- Foarte tare, precum îți dorești! îmi răspunde
vocea la fel de repede. De unde ar ști acea purtătoare de voce
feminina ce mi-aș dori? Dacă ar ști-o, i-aș oferi casă, masă și sex
fără prea multe negocieri, nu întâlnești în orice zi pe cineva care
să-ți recunoască ușor dorințele. Decât dacă am dreptate când îmi
spun că am dorințe mediocre, generale și stereotipice.
- Se vede că te bucuri mult să mă întâlnești iar eu
mă chinui să te recunosc. Îmi vorbești de parcă ne-am cunoaște
de-o bună bucată de vreme și mie îmi sună necunoscută vocea...
- Ai dreptate, îți este necunoscută, e prima data
când mă auzi! În mintea mea îmi trece gândul să-i spun că ar
putea fi și ultima, am un nasture aventurier de căutat pe sub pat.
Dar încrederea și jovialitatea tinerei mă atrăgeau mai mult decât
subpatul mai mult ca sigur plin de praf.
- Memoria îmi joacă feste, la ghicit nu mă pricep,
confesează-te! Suntem doar noi doi și... vreo doi giga și
jumătate de Wim Mertens coborâți ilegal!
- Am acceptat invitația ta, nu te-am mai întâlnit în
lumea virtuală și am folosit numărul pe mi l-ai lăsat... Se scuza,
era evident, nu era sigură de ea.
- Aha, sunt singurul vinovat pentru ceea ce se
întâmplă! E o formă de-a-mi pregăti singur surprirze, sună puțin
a intenții disperate, de persoană ce încearcă să atragă atenția
108
asupra ei... Cuvintele îmi sunt urmate de-un râs stupid și foarte
puternic, încerc astfel să dovedesc că sunt stapân pe situație și să
ascund în același timp stângăcia cuvintelor. Tonul vocii ei pare
unul foarte bine echilibrat, rămâne de văzut dacă este unul
controlat sau îi este specific.
- Știu că timpul tău e limitat și, simțindu-mă
neglijată, mi-am spus că ar trebui să încerc să... urmează un
scurt moment de pauză pentru un respiro și, gândindu-se dacă a
fost o idee bună să spuna că s-a simțit neglijată sau nu,
continuă... să încerc să te suuun... lungește puțin ultimile sunete
în așteptarea reacției mele...
- Încercare reusită! Cât despre timp, nimic mai
adevărat, dispun de același timp ca toți ceilalți: 24 de ore zilnic,
7 zile pe saptamână... cred că în acel moment am avut iar un
acces de râs isteric care a umplut golul dintre replici și care mi-a
oferit cîteva clipe de răgaz în încercarea de a recunoaște
interlocutorul. Dar încercările mele eșuau și teama de a nu face
vreo gafă, mă obligau să tac și să nu emit nicio presupunere.
- Depinde însă cu cine vrei să-l împărți... asta sună
a intenție de flirtare, fără îndoială, și o oarecare neliniște mi se
strecoară în suflet și gând, dacă își dorește asta, e clar că nu mă
cunoaște, a avut dreptate când mi-a spus că e prima dată când ne
auzim. Caut să-i răspund:
- Eu aș vrea cu ea... intenționat las câteva clipe de
pauză ascuțindu-mi auzul la maxim pentru a-i simți reacția după
respirație sau să captez orice alt zgomot... dar tu, cu cine ai vrea?
Nu s-a grăbit să-mi răspundă, își căuta un răspuns ce să n-o
trădeze prea mult, dar cred că e puțin cam târziu pentru ea acum.
109
E momentul să se recapete echilibrul în această conversație.

Spune-mi!
- Eu? - se precipită ea în primul moment dar
căutând imediat să întârzie a da un răspuns - Cu cine găsesc cu
”ferestre”...
- Ești tânără, nu ar trebui să faci asta, tu ar trebui
să fii cea care oferă ”ferestre” celorlalți. E o bună tactică să
măgulești puțin pe celălalt, îl faci să aibă puțin mai multă
încredere în sine, să vorbească mai mult, mai liber și să se
desconspire apoi puțin mai ușor.
- Tânără cu exces de timp liber... În aceste cuvinte
am recunoscut-o, știu cu cine vorbesc. Mi-am amintit cui îi
lăsasem numărul de telefon cu vreo două săptămâni în urmă. E
o prietena virtuală, dacă pot folosi această denumire, pentru că
relațiile de prietenie nu sunt niciodată ușor de definit.
Schimbasem cu ea de-a lungul ultimul an diverse comentarii pe
paginile unei rețele sociale. Cum îmi spusese că va veni în vizită
în orașul în care locuiesc, i-am spus că nu ar trebui să ratăm
ocazia de-a ne întâlni la o bere, vară fiind.
- Poți aplica ceva rețete sau combinații contabile
pentru a-l folosi mai bine... cu această aluzie o fac să inteleaga
că știu cine e.
- Nu am toate variabilele pentru a putea aplica
corect formulele! Acum e rândul ei să râdă din toată inima și cu
o forță ce m-a făcut să mă gândesc că e deținătoarea unui piept
pronunțat, unul de mai mici dimensiuni ar fi distorsionat acel râs
într-un mod specific.
110
- Dar ai în schimb timpul necesar pentru a le

căuta, precum ai mărturisit mai devreme... și de altfel mie îmi
pari din ce în ce mai isteață... Modul meu de-a face
complimente sigur ar fi ”invidiat ” de orice Don Juan, a face
complimente cere ori o mare forță de inspirație ori o totală lipsă
a simțului ridicolului. Mi-a fost dat să ascult unele declarații
penibile dar de ce mai multe ori, ca să nu spun aproape în toate
cazurile, persoanele cărora li se adresa erau vizibil încantate să
le audă. În acele momente nu mi-a fost greu de înțeles că nu le
voi domina niciodată. Am înțeles că nu voi fi în stare să fac un
compliment sau vreo aluzie potrivită atunci când voi dori să o
fac cu sinceritate, dar cu șanse destul de mari să-mi reușească
față de persoane de care nu-mi pasă sau în momentele de panică.
- Mai isteață? Ești ironic cu mine?... Nu era greu
de bănuit că voi primi un astfel de răspuns. Înainte de a-i
răspunde îmi sună de câteva ori în cap ultimile replici, cad
precum apa unei cascade, sigur, puternic și de nestăvilit. Orice
împotrivire ar veni prea târziu acum, e rândul ca balanța să se
încline în favoarea ei.
- Eu nu sunt ironic... în felul astă interpretezi tu
cuvintele... nimic nu are însemnătate dacă ar lipsi
interpretările... Ioana mă întrerupe brusc:
- Proprii și personale! și continuă să râdă într-un
mod relaxat.
- Văd că îți amintești lecția, îmi place când cineva
îmi mulțumește așa...
Cu câteva săptămâni înainte o corectasem cănd își
începea discursul prin expresii de genul ”părerea mea”, ”după
111
mine”. Nu e nevoie să le folosești atâta timp cât tu te exprimi și

nu citezi pe nimeni, doar nu o fi părerea mea atâta timp cât o
spui tu și nu mă citezi. Sunt atât de nesiguri pe ei unii dintre noi
încât să simtă nevoia de-a-și pune pecetea pe propriile cuvinte?
Au nevoie de-o dublă confirmare că ceea ce exprimă e părerea
lor? Nu-și recunosc vocile? Sau e o confesiune a
inconștientului? Totul a fost gândit înaintea noastră, totul a fost
scris, rescris, interpretat și răstălmăcit, nouă nu ne mai rămâne
astăzi decât să repetăm. Nu mai există originalitate sau inovație,
doar repetări. Nu mai suntem nici creatori, nici visători, ci doar
interpreți. Ce viziune sumbră! Relaxează-te însă cu o doză de
endofină, nu te grăbi către farmacie sau colțul străzii, e suficient
să-ți pui în mișcare mușchiul temporal, maseter si pterigoidian.
Dacă nu-ți amințești de la anatomie care sunt aceeia - pentru că
la fel ca mine, în liceu erai mai atent la decolteul profei și
așteptai să-și scape stiloul între curbele desenate de cei doi sâni
bine strânși și expuși în timp ce, aruncând priviri
atotcuprinzătoare peste ramele superioare ale ochelarilor, întreba
absențele – sunt mușchii ce-ți schimonosesc fața în ceea ce se
numește zâmbet.
- Nu mai râde atâta și spune-mi mai bine ce faci!
mă apostrofează ea puțin afectată. Nu știe cât de ușurat pot fi
atunci când pot glumi și relaxa între replici comode, sunt
momente în care pot comunica și celălalt are șansa să mă poată
auzi.
- De ce nu pot să o fac? Mi-a rămas ceva între
dinți sau...
112
- Ai numai găuri negre! mă întrerupe ea din nou, o

face cu o voce schimbată, cristalină și ludică. Pentru o secundă
mi-o imaginez ca pe-o copilă cu codițe și cu soșetuțe ridicate
atent până aproape de genunchi. Genul de fată din prima bancă,
mereu atentă la cuvintele venite dinspre catedră, cu reflexele
tablei negre în ochi și preferata profesorilor mulțumiți că cineva
în sfârșit îi ascultă. Toți am avut o colegă de felul acesta și care
era mai mereu în centrul rugăciunilor noastre - să ne ofere vreo
temă, să ceară profesorului vreo amânare de extemporal sau pur
și simplu, dintr-o răzbunare puerilă, să-și umezească lenjeria în
timp ce-și spune poezia. Eu am avut mai multe, colege și
rugăciuni.
- Alea sigur sunt la rădacina profundă a măselelor
de pe mandibulă, cât mai aproape de scoarța cerebrală!
- Îți stă bine cu ele! Buna dispoziție a Ioanei
continuă să o întrețină și pe a mea și încep să o tratez cu ceva
mai multă seriozitate.
- Sunt bine, tocmai am ajuns acasă și, dorind să ies
cât mai repede la alergat, mi-am smuls un nasture de la cămașă
exact cu căteva clipe înainte de-a mă suna. Presupun că ești în
apropiere de mine acum și ne vom vedea, nu?
Am simțit un moment de exaltare și de bucurie în
speranța un viitor răspuns afirmativ. Mă bucuram pentru că mi
se ofera posibilitatea de a o cunoaște. După o clipă de ezitare,
Ioana îmi mărturisește că nu poate, e foarte ocupată și nu e în
planurile ei o posibilă întâlnire. Sunt contrariat, de ce mă
tratează așa? Insist, mi-ar plăcea ca acea voce să aibă și-un chip,
să privesc ochii ce-mi vorbesc și să cunosc pieptul din care
113
izvorăște acel râs al ei. Din nou și din nou îmi toarnă că nu e o
idee bună. Brusc devine seriosă iar eu nu-mi găsesc argumente.
Să învăț a convinge acum nu pot. Nici nu-mi amintesc cum ne-
am luat la revedere sau dacă am încercat să o sun zile mai târziu.
În vremuri de mult apuse, foloseam chatul cu multă

ansietate. Am scris mii de rânduri în conversații efemere. Mi-am
pierdut luni de zile din viață pe-acolo și le regret pe toate doar
cu o excepție, iar excepția mă ignoră de mai bine de un an. Aș
vrea să am măcar o bănuială asupra la ceea ce s-a întâmplat.
- Ești acolo? Bună!
O fereastră de chat se deschide cu această întrebare și
eu o recunosc imediat pe cea ce mă salută.
- M-am ascuns... dar se pare că nu suficient de
bine...
- Ai fi vrut să nu spun nimic?
- Ha ha ha... - surâd cu gândul la bunăvoința ei –
nu știu dacă ai fi pregătită să-mi spui ceea ce aș fi vrut eu să
aud...
- În primul rând nu sunt o puștoaică de 16 ani și,
în al doilea rând, chiar nu am cum să mă comport ca în
"clarviziunea" ta...
- Vârsta nu ar conta... încerc eu să o îmbunez
simțind o oarecare iritare în comentariu ei dar, în același timp,
fără să scap firul ce tocmai îl prinsesem. Prin remarca ei, a
114
declanșat în mintea mea scenariul unei posibile incursiuni în

hățișul simțirilor și intențiilor ei.
- Acolo unde nu "arăți" tu, își face treaba
imaginația mea... - o tachinez eu, presionând-o să-mi ofere
detalii despre ceea ce are în minte.
- Mă simt jenant când vorbești cu mine așa...
Hmm, dacă tu crezi că printr-o astfel de tactică vei
scăpa, te înșeli.
- Cel care ar trebui să se simta jenant aici sunt
doar eu – îi răspund eu schimbând rolurile.
- Deloc, de ce? – se arată ea surprinsă. Întotdeauna
am apreciat imaginația ta bogată...
- Pentru că uneori vorbeam mai mult decât
trebuia...
O las câteva momente pentru a îi vedea reacția și pentru
a intui cum va trebui să continui conversația.
- De ce să te simți jenat din cauza asta?
- Că te-am folosit pentru a mă asculta... iar ție,
vicioasă masochistă, ți-a plăcut...
Nu a răspuns, ori nu a găsit cuvintele potrivite, ori a
considerat că nu e niciun comentariu de făcut. Prin tăcerea ei nu
a făcut decât să-mi confirme unele bănuieli, nu avea rost să
continui. Dar cum nu eram sub o influență creștină în acea seară,
acel gând a avut o viață foarte scurtă.
- Mâine nu mai sunt singur...
- Va fi o prezență feminină?
- Da, una trecătoare... de-o noapte... ”o cometă”
cum le spun eu...
115
- Nu mă miră...
- Pe tine te-aș fi ținut mai mult de-o noapte...
- Da, dar eu nu sunt fufă...
- De ce crezi că cea de mâine va fi una? Mă
jignești...
- Ai spus o noapte pentru cea de mâine... iar de
mine râzi spunând că ai putea petrece mai multe alături de
mine...
- Exact... mai mult de-o noapte... nu e o exagerare,
converasația de acum nu ar fi avut loc dacă nu aș fi fost convins
de asta... rămâne să te mai conving și pe tine acum de adevărul
acestor cuvinte...
- Și în plus, la ce temperament am eu, cu siguranță
udai florile în toiul nopții... îmi scrie ea în același timp, și
probabil, fără să fi citit comentariul meu. Îmi răspunde cu un
zâmbet imens ce-mi face imaginea monitorului să tremure
surpinsă. Surprins sunt și eu, nu mă așteptam la o astfel de
reacție din partea ei. Asta și pentru că nu am încercat să mă
gândesc niciodată la ea. Nu înțeleg motivul pentru care am făcut
asta. Întotdeauan a fost atentă cu mine, iar eu am considerat că
asta mi se cuvinte fără a căuta alte explicații. Nu lipsea în
niciuna din zilele în care eu eram online sau în care postam
ceva. Comentariile ei apăreau sub oricare dintre manifestările
mele virtuale. Era ceea ce mi se oferea și mi se părea de
neconceput să caut o explicație. Mă bucuram ca și cum toate
astea mi se cuveneau, și atât. O atitudine ce acum se dovedește
că poate nu a fost tocmai cea mai potrivită. La ce să mă aștept?
116
Bine, mă probezi. Acum unele lucruri sunt mai clare.

Dacă mă probezi o faci doar dintr-un singur motiv. Cum să-ți
răspund eu însă? Oare mă vei auzi din stratul gros de nisip în
care-mi stă înfipt capul?
- Dacă mi-ai fi oferit posibilitatea – hai să fie o
abordare modestă – aș fi udat și noapte și zi... atât cât puteam...
si chiar un pic mai mult...
- Poate nu ai găsit încă o fată care să merite cu
adevărat aprecierea ta...
- Asta plecând de premiza că nu aș fi un orb... dar
nu suntem siguri de asta... nici tu și, ceea ce e mai ciudat, nici
eu...
La naiba, nu-mi place ceea ce îmi spune. De ce nu se
limitează la ipotetica situație dintre noi. Nu vreau să lărgească
contextul și să începem să vorbim despre mine. Acest subiect
este limitat doar nopților mele de singurătate. Atât. Eu vă calc în
picioare intimitatea? Nu știu care și unde este a mea, dar mi-o
simt zdrobită. E măcar semnul existenței ei. Nu trebuie să
credem doar în ceea ce putem vedea și cerceta, trebuie să avem
încredere și în lumea descrisă de simțurile noastre, de acele
simțuri primordiale, sălbatice și ce mereu scapă rațiunii.
- Nu, după ce nu mai sunt cu ele, întotdeauna îmi
amintesc cu plăcere de ele... și sper ca și ele să facă la fel...
altfel nici nu vreau să-mi imaginez relația noastră... nu vreau să
mi-o amintesc de niciun fel altfel... astfel de întrebări din partea
ta și explicații din partea mea sper să nu mai intervină... facem
un trat?...
117
Nu îmi răspunde în niciun fel. E clar că sunt departe de

ceea ce ar fi vrut ea să audă de la mine. Iar eu sunt și mai
departe de a oferi astfel de răspunsuri.
- O înghețată?... Nu mă refuza...
- Piei ispita! Îmi răspunde pe nerăsuflate. - nu la
ora asta!
- Îmi era teamă că vei spune niciodată!
- Îți spun doar că nu la ora asta....
Aștept ora următoare pentru a te întreba din nou?
Trebuie să continui să o distrag... Să aștept să se întunece? Știi
că de multe ori am simțit că între noi nu e nevoie să existe
cuvinte? Te-am simțit de multe ori aproape, dar de o formă
foarte ciudată, apropiată dar în același timp necunoscută...
precum o prezență permanentă, familiară, calmă dar despre care
nu doar că nu știu nimic, dar nici nu caut să o întâlnesc... ceea ce
sunt și ești coexistă într-o legătură...
- Mulțumesc – sunt întrerupt pe neașteptate și în
momentul în care nu știam spre ce se îndreaptă cursul gândurilor
mele, o salvare ajunsă la timp...
- Voi apărea odată cu întunericul...
- Unde?
- În fața ta... cât vei mai sta aici?
- Bine că nu ai spus în mintea mea... aveam o portiță
deschisă și te-ai fi putut strecura... voi fi aici până la sfârșitul
lunii august... depinde de mine dacă vreau sau nu să mai stau,
doar că vine iubitul pe 15...
- Trimete-l acasă și primește-mă pe mine sau și mai
simplu, nu-l primi...
118
- Eh, dacă ai ști cât de mult mă bate la cap să mă

întorc... zilnic, cred...
- Crezi că ar trebui să fac la fel? Să fiu la fel de
insistent?
- Nu...
Simt nevoia de mă ridica din fața calculatorului. Îmi
trec palmele peste tâmple întinzându-mi pielea până la limita
durerii. De ce port oare această conversație, de ce purtăm oare
această conversație? Nu ne cunoaștem și mai mult ca probabil că
nici nu ne vom cunoaște vreodată. Plăcere sau masochism de
moment? Îmi aduc un pahar mare de apă în care plutesc câteva
cuburi de gheață. Între timp niciun mesaj din partea ei.
- Dar cum să o fac?.. Nu mă pricep să conving...
Cum să te conving? Supune-mă la probe... Aștept...
- Nu am de ce să fac asta...
- Îți cer să te văd...
- Bogdan, când o să fiu pregătită să te întâlnesc, cu
siguranță o să se întâmple asta...
- Ohhh... uite cum reușești să mă lași fără
cuvinte... impresionant...
- Acum chiar nu mă copilăresc – simt o notă de
seriozitate în cuvintele ei și emoția unei noi descoperiri. În lipsa
aptitudinilor de a putea sinceriza cu ușurință, simt o oarecare
stare incomodă. Dar continui să o tratez cu umor:
- Cât ai stat să te gândești la asta? Ești atât de
impulsivă!!!...
Tăcere din partea ei, e clar că îmi lipsește și orice
sentiment de empatie.
119
- Bine... nu te voi mai acuza... dar te simt apropiată

într-un anume fel și vorbesc relaxat cu tine...
Am reușit să mă păcălesc singur cu aceste cuvinte.
- Niciodată nu am arătat ceea ce simt din teama de
a nu cădea în penibil...
Acum trebuie să reacționez. Sigur nu va urma ceva care
să-mi placă prea mult. Pe cât de măgulit mi-ar putea fi orgoliul,
pe atât de vinovat și nesigurat m-aș simți pentru întorsătura pe
care o iau lucrurile.
- Asta e o prostie.... nu există... Ce naiba nu există?
Pulsul mi se accelerează și un mare nod îmi crește în gât
modificându-mi ritmul și volumul aerulul inspirat și expirat.
Trebuie să arați și să vorbim despre asta... îți va părea rău mai
târziu... ne va părea rău la amândoi...
Liniște. Poate ar trebui să tac. Dar pentru un moment în
care se deschide în fața mea, nu pot să o abandonez. Am ajuns
amândoi până aici, trebuie să continuăm. Dacă ea a avut curaj să
vorbescă, eu nu o pot abandona.
- Nu există penibil... decât cel mult în mintea ta...
pentru mine ești o fată curajoasă... și încep să te admir un pic
mai mult acum...
- Eh, tu ai viața ta, admiratoarele tale...
O stare de iritare generală mă cuprinde și sunt pe
punctul de exploda. E un subiect ce nu l-am tratat cu prea multă
seriozitate până acum și atunci nu am nici o explicație pentru el.
Iar atunci când am să doresc să abordez acest subiect prefer să o
fac cu mine însumi întâi.
120
- bla-bla-bla... nu am pe nimeni să mă admire... se

admiră singure și vor, cel mult, puțină atenție și din partea
mea... le intrig pe unele dintre ele și atât, nu suntem interesați
să ne cunoaștem, nici eu pe ele și nici ele pe mine... eu nu mă
păcălesc cu ele... daca m-ai cunoaște în realitatea te-ar mira
mult cât de diferit pot fi față de imaginea pe care ți-ai creat-o
despre mine... sunt anost și mediocru...
- Tu vrei certitudini?
- E prea vag conceptul în acest context pentru al
cuprinde cu mintea mea... detalii!... certitudini în legătură cu
ce?
- Ai spus că nu te lași păcălit de ele, ce anume vrei
să spui?... ai dori ca lucrurile să fie altfel, ai vrea ca lucrurile
să fie mai transparente... sau nu știu, să fii cumva sigur de ele,
de ceea ce doresc de la tine?
De ce am ajuns să vorbim despre asta? Uneori cred că e
doar vina mea. Mi se întâmplă prea des. Ar trebui să-mi
incendiez întregul trecut, să șterg orice urmă a mea, să uit pe toți
cei ce m-au cunoscut vreo dată și să încep o viață nouă. Dar de
unde să o încep? Din momentul de față și cu cel ce sunt acum?
Să revin în trecut într-un moment anume și să revin asupra
deciziilor și alegerilor pe care le-am făcut până acum? Sau să
uităm și de mine și să devin altcineva?
- Nu, nu văd în comportamentul lor decât cerșire...
Am scris prima prostie ce mi-a trecut prin minte. Nu sunt acum
pentru experiențe revelatoare. Dar în același timp bănuiec că
poate nu sunt chiar atât de departe de adevăr, eu sunt cel ce
cerșesc!
121
- Vor atenție și atât... iar eu uneori le ofer, iar

alteori sunt zgârcit cu asta.... depinde de situație și de toane...
- Atât de greu se capteaza atentia ta?
- Dimpotrivă, se captează foarte ușor... doar că se
menține cu greutate sau nu se menține absolut deloc... cu mici
excepții...
- Atunci ar trebui să-mi pregătesc un satelit!
Aha, acum începe să fie și ea incomodată, schimbă
tonalitatea conversației.
- Ești una dintre cele mai vechi cunoștințe virtuale
si printre foarte puținele cu care mențin contactul...
- În imaginatia mea, atenția omului e ca un
fluture... zboară... zboară... până găsește un loc al lui...
- Și nu există cuști?
- Există molii...
- Nici macar provizorii? Încerc eu să îmi găsesc un
laț pentru a prinde fluturele și a nu-mi pierde speranța unei bune
partide de vânătoare.
- Moliile sunt tot fluturi, nu?
- În așteptarea aripilor... poate, nu stiu... sau poate
sunt monștri: soții, soți soacre, amanți, prieteni...
- Tu cumva ai ceva cu specia asta?
- Am, sunt un sabotor... Doar că nu știu exact cum
aș putea să fac asta... Am să încerc să o exemplific în scrierile
mele... am doar o grămadă de idei, dar mi-e lene să le pun pe
hârtie... dar știu că e despre un astfel de tip: o persoană perfect
integrată în sistem dar ce încearcă să-l saboteze cât mai mult
posibil... cred că e dorința oricăruia dintre noi... o formă de
122
lașitate, complăcere și revoltă idealistă... acest tip duce o viata

absolut normală, cu familie, carieră, prieteni dar pe ascuns e
despus sa facă tot felul de fapte abominabile și antisociale...
conservator, reținut, educat, moralist în viața de zi cu zi și o
persoană total contrarie dusă până la extrem în clipele de
rebeliune...
- Nu ai mai scris cam de mult timp... nu văd pe net
nimic scris de tine de câteva luni...
- O fac, dar în secret... îmi scriu mie însumi... asta
într-o exprimare pleonastică... doar că mă gândesc la ceva puțin
mai serios... dacă scriu, o fac pentru mine și nu ca să fiu citit...
iar dacă se ajunge să fiu citit, e secundar... când ajungi în
Madrid?
- Nu stiu, sunt cocoșată de un mare semn de
întrebare...
- Îndreaptă-te... aer în piept...
- App, dacă nu sunt indiscretă, cine și ce anume ți-
a spus despre ceea ce aș simți eu pentru tine?
Nu îmi amintesc să avem cunoștințe în comun și nici să
fi vorbit cu cineva despre ea. În realitate vorbesc foarte puțin și
povestesc și mai puțin despre experiențele mele cu ceilalți. Dar
întrebarea ei mă face să îmi răsară în minte multe alte întrebări.
Ce e ceea ce simte pentru mine? Cu cine a vorbit despre asta?
De cine se îndoiește? Ce cunoștințe avem noi în comun? Există
persoane ce nu le cunosc și vorbesc despre mine? Sunt subiect
de bârfă pentru unii? E mai mult decât o persoană? Pentru că
altfel ar fi știu pe cine să bănuiască.
123
- De ce nu crezi că ceea ce vei regreta cel mai mult

în viață e ceea ce nu ai făcut și nu ceea ce ai facut?... mie asta e
ceea ce mi se întamplă...
A regreta ceea ce ai făcut e ca și cum ai trăi într-o
continuă atitudine reprobatorie și culpabilă față de propria
persoană. Nu ar conduce nicăieri. Prefer să mă gândesc asupra
lucrurilor pe care nu le-am făcut, asupra opțiunilor pe care le-am
evitat. Pare același lucru, dar există o diferență notabilă între
cele două atitudini. Dacă în prima te învinovățești și regrezi
pentru deciziile luate, în ceea de a doua te concentrezi doar
asupra alternativelor pe care le-ai avut pentru a le avea în minte
în cazuri viitoare. Astfel, vei fi puțin mai pregătit.
- Dar în același timp mă intrigă întrebarea ta... nu
ai fi întrebat asta dacă nu ai fi făcut vreo mărturisire cuiva pe
care să cunoaștem amândoi...
- Nu, mă întrebam dacă e atât de evident lucrul
ăsta... nu am facut nimănui nicio mărturisire...
- Nu e deloc evident... însă eu am fost atât de prost
să nu îmi dau seama... e o mărturisire sinceră... recunosc... dar
să spunem că am primit observații asupra acestui lucru și acum,
că s-a ivit situația aceasta, îmi amintesc că a început a-mi
deschide puțin ochii o tânără în iarna aceasta... ea mi-a spus ca
prin felul meu de a mă comporta, ce pare un continu flirt, las să
se înțeleagă că aș vrea să le seduc pe fetele cu care
interacționez... eu nu mi-am dat seama de asta... bănuiam ceva,
dar nu puteam să cred... sau chiar dacă uneori simțeam că fac
asta, credeam că e un joc nevinovat în care ambii cunoaștem
care e reala situație dintre noi... dar m-am înșelat foarte mult...
124
- În ceea ce te privește, nu cred ca e vorba de flirt

sau seducție, ci doar îți place sa te joci cu cuvintele, să lași
imaginația să lucreze... o formă perversă de a-i manipula pe
ceilalți...
- Explicația asta îmi place mult mai mult... pot să
mi-o ofer de fiecare dată când am nevoie?... în momentele de
îndoială și de neliniște?... doar că ultima parte a explicației mi-
ar plăcea să fie o eroare...
Adorm adânc. Sunt epuizat, dar liniștit.
- Nu m-am gândit prea mult la asta... Dar încep să

o fac în clipa de față și un imens ocean de posibilități mi se
deschide în fața ochilor. Imensitatea lui nu are de a face însă cu
complexitatea subiectului, ci cu lipsa mea de orientare. Nu am
nici aripi pentru a zbura razant și nici branhii pentru a mă
scufunda, limitări fizio-biologice. A-mi găsi scuze și scăpări e
una dintre virtuțile ce mă însoțesc în tot cea ce fac. Sau mai bine
spus, în ceea ce nu fac.
- Nici nu ar trebui să te găndești la asta...
- Și la ce ar trebui să mă gândesc?
- Să fii tu însuți... fără să gândești prea mult...
- Aha, ce simplu... cere-i peștelui să se înece în apă...
aruncați-mă în piscină, vreau să mă sinucid!...
Ioana îmi deschide fereste de chat.
Nu am nimic la îndemână pe care să pot pune mână și
să-l sfarm pentru a obține un puzzle de trilioane de bucăți și
125
astfel să fiu ocupat până la sfârșitul zilelor mele sau ale lui. Da,
ar putea fi o idee, să-mi caut cea mai absurdă sarcină din lume și
să-i fiu conștiincios sclav. Pe unde o fi odihnind bolovanul lui
Sisif? Chiar de-ar fi o pietricică acum, nu ar conta, nu am
pretenția de a fi slujnicul unui fapt măreț, ci doar vreau să-mi
ofere ocupație.
- Ce ar înseamna asta?.. a fi tu însuți?... cum să fiu
eu?... dar cine sunt acum?... nu sunt eu?... eu cred că sunt eu...
nu încerc să păcălesc... mă comport cât mai apropiat de ceea ce
simt...
- Poate înseamnă să nu te mai preocupi atât de
mult la felul în care ești interpretat și la consecințele cuvintele și
faptelor tale...
- Ha ha ha... ăsta e un îndemn spre ignoranță... e
rândul tău să mă ispitești acum?... simt că ești atracția căreia
nu-i pot rezista...
Nu înțeleg nimic din ceea ce ne scriem. Mă simt atât de
bine. Nu simt nevoia de a urma logica sau cursul conversației.
Mă uit doar cu jind la ultimile picături din sticla de vin; să nu fie
ultimile, nici din această sticlă și nici din lume. Lumea ar fi
tristă fără amăgirea oferită de gustului unui bun vin.
- Aha, deci ăsta ești tu cu adevărat?
- Da, cel ce chiar în acest moment stă în chiloti, cu
ochii holbați în monitor, cu o sticlă de vin pe terminate, cu
muzică ce n-o înțelege, căldură infernală și cu multe cărți în
jurul lui... vino și cade-i în poală!...
- Așa vrei să îți petreci vara?.. îmi ignoră ea
cuvintele... parcă lipseste ceva din peisaj...
126
- Da.. câte un nud din când în când... pereții ăștia

atât de albi și goi cer jertfe!.. pentru inspirația mea, binențeles...
nu putem crea din nimic...
- OK, inspirație pentru ca apoi să poți expira liniștit...
- Nu neapărat, de obicei respirat neregulat și gâfâit
după... ar trebui să mă asculți cândva... apropie-te-mi, muză...
- Eu, în niciun caz nu-s muză... la ce trăsături
masculine am, sigur te-aș speria...
- La naiba!... nu-mi strica fantezia, abia dacă te-am
zărit o dată într-o poză... nu mă interesază acum cum arăți în
realitate... vreau să adorm liniștit... păcălește-mă că ești vreo
sirenă... cântecul îți iese foarte bine!... de nu, te voi machia după
bunul plac... îți voi pune măști și eșarfe peste ochi... nu-ți face
griji...
- Bogdan, nu profita de ceea ce ți-am spus mai
devreme...
- De asta nici gând!... sunt un oportunist, trebuie să
profit de ceea ce mi se oferă... nu e de bună educație să refuz...
să te refuz...
- Sunt băiețoasă... mă cățăram de mică în copaci...
- Atunci vom avea o relati masculină, bărbătească...
una de bețivi sau una homosexuală... te las să alegi... să alegi cu
care să începem...
Râd în hohote. Fac mai multe bule la gură decât o sticlă
de apă minerală carbogazoasă prospăt desfăcută. Sunt mai
eferfescent și mai spumos decât o bună șampanie frațuzească.
Vă rog să nu mă agitați!...
127
- Nu vreau niciun fel de relație, doar de amicitie...

pentru prieteni ai spus că nu ai loc în sufletul tău, un prieten e o
parte din tine... iar eu nu aspir la asta...
” Cu aceste cuvinte pecetluiești legătura noastră... nu
vreau să mai știu nimic de tine după ce mi-ai spus asta... ” – mi-
a trecut automat prin minte să-i scriu. Dar nu am făcut-o, era
suficient că am luat decizia. Îmi place că uneori reușesc să fiu
fidel deciziilor luate pe moment.
- Dar pot fi eu o parte din tine...
- Ei, lasă...
- O voi lasa atât cât îmi vei cere... de câte ori mi-o
vei cere...
- Păstrează-ți forțele pentru viitoarea muza...
Nu mai avea niciun farmec să continui conversația, dar
nici nu știam cum să o pot încheia. Fiind pentru ultima dată, mi-
am spus că măcar pot să profundizez subiectul. Un mic viciu
sadic, nu mă pot stăpâni.
- Mă refuzi...
- Mi te refuz... asta ca să sune mai egoist...
- ha ha ha... masochisto... nu te-aș fi bănuit atât de
vicioasă...
- Nici gând!... sunt penibil de normală...
- Ce formă ipocrită de-a mă refuza...
- Nu, deloc...
- Știi ca am vorbit acum muuult timp despre faptul
ca nu pot lăsa ca niște amărâte de sentimente să strice o relatie
de amiciție?
128
Relație? Abia știu cum te numești, cine ești, ce dorești

și încotro te îndrepți. Pentru că între noi, întotdeauna a fost
vorba numai despre mine. Eu am fost centrul atenției noastre.
Din păcate am fost doar eu. Iar acum când tu spui că e un ”noi”,
eu nu știu cum să scuip gura de vin din gură, într-un bufnet de
râs sau surprindere tristă; foarte tristă.
- Ești o sadică... ești tot ceea ce nu vreau să fii...
Oare de ce îmi doresc să nu fie? Oamenii simpli și
lipsiți de pasiune sunt precum cartofii fierți.
- Nu sunt sadică, sunt doar lucruri ce eu nu
înțeleg...
- Ce-ai gătit bun azi?
- Nimic, am fost la plajă aproape toata ziua...
Aha, eu încerc să-mi iau gândul de la tine și să schimb
subiectul iar tu-mi amintești de un corp colorat de soare.
Verdictul meu e același: ești sadică!
- A gătit mama astazi, de fapt mai mult ea gătește,
spune că vrea să recupereze anii ce au trecut... mă simt
oarecum răsfățată...
- Nu te contrazic... aș face același lucru cu tine...
- De ce continui să-mi spui asta?... cred că o știm
amândoi că nu mă vrei în niciun fel...
- Ne băgăm în pat?... eu am ceva neterminat acolo...
- OK, atunci fugi și termină... ce ai de terminat...
- Trebuie s-o înapoiez dupa ce-o termin... nu e a
mea...
Pauză. Fusul ceasului s-a dat peste cap de câteva ori, iar
mie îmi rămân puține ore de somn. Din nou voi avea o
129
dimineață cu ochi împăienjeniți la lucru. Voi vedea doar cercuri,

pânze, insecte cuprinse de moleșeală și vreun păianjen indiscret
întrebându-mă ce am făcut cu o noapte înainte.
- Îmi pare rău că am vorbit cu tine... ăsta e adevărul,
mă simt indispus acum. Fără vreun motiv anume vreau ca
ultimile ore să dispară abrupt din mintea mea. Vreau să fie
acum câteva ore. Eu abia întors de la muncă, netul picat din
cine-știe ce motiv și sticla din nou plină.
- Te cred... ai pierdut aiurea timpul de lecturare... ai
fi putut să te delectezi cu o lectură bună... nu cu o plictiseală de
zile mari...
Bănuiesc că o spune ironic. Nu am niciun tip de
resentime față de ea, nu mi-ar plăcea să-i creez nici un tip de
suferință. Cum ne cunoaștem de mult timp, o oarecare empatie
există.
- E vorba doar de revelații... timp de lectură am,
vreau doar mai multă poftă și răcoare... noapte bună, oricine ai
fi tu acolo...
- Noapte bună, Bogdan!
Ar fi putut fi ultimile cuvinte dinre noi, eu așa le-am
văzut. Dar nu puteam să prevăd viitorul atunci, la fel cum nu o
pot face nici acum. Sunt abia la începutul vieții mele. În una din
serile următoare ne regăsim.
Peste vreo doi ani, eram la mare, în oraşul în care şi ea
îşi petrecuse câteva veri alături de părinţi. Din curiozitate, am
căutat numărul ei de telefon în agendă, l-am găsit şi am sunat-o.
130
- Bună seara, Bogdan!

- Ce entuziasmată te simt!... trebuie să-mi
povestești!...
- Mi-a plăcut...
Nu am nici cea mai vagă ideea la ceea ce se referă. Nici
măcar nu am habar dacă are vreo legătură cu mine sau pur și
simplu vrea să împartă bucuria ei cu cineva. Să îi răspund? E
deja puțin cam târziu, am făcut-o deja. Un dor de nimeni și
nimic mă face să doresc orice altceva.
- Ți-a plăcut?... și nu ai simțit nimic?... ce ai
simțit?... cum poți spune că ți-a plăcut?... ce sunt eu, Hudini?...
- Ei, nah!... chiar atât de ușor sunt de citit?...
- Atunci când fac combinațiile potrivite... nu sunt
eu de vină că avem unele lucruri în comun... Blafez. De cele mai
multe ori nu mă gândesc asupra la ceea ce exprim. Cuvintele îmi
curg precum într-un joc. Nu există decât o logică a momentului
și a circumstanțelor, în afara lor, totul e lipsit de sens. E o
conversație izvorâtă din inconștient și la fel par și efectele ei. Nu
am habar încotro mă vor conduce. Revin:
- Nu, în absolut... nu citesc nimic...nu văd nimic...
- Hey, spune că mi se citește entuziasmul printre
rânduri!...
- Crezi că scrutez printre rânduri?... e doar
imaginație... ascult ” Lisa Miskovsky - Driving One Of Your
Cars”... ai vrea să-mi conduci mașina?...
131
- Nu te mai asemeni cu cel pe care l-am cunoscut

acum ceva timp în urmă... îți pierzi din forțe...
- Mă bucur că nu mă mai asemăn... și spre
deosebire de opinia ta, forțele îmi cresc... fumezi?... Am o poftă
nebună de fumat! Oare de ce m-am lăsat? De ce tutunul e
dăunător? Vreau țigări cu vitamine și minerale! Direct din
farmacie și cu recomandare medică.
Din nou niciun răspuns din partea ei. E aproape miezul
nopții, voi sfârși cu ea înainte de a se schimba data ceasului.
Sunt meschin și mă conving mereu de contrariu.
- Ai fantezii?
- Ca orice om normal...
- Perfect!... Sunt aproape extaziat de răspunsul ei.
Întotdeauan am fost surprins de imaginația celor modești.
Atunci, când unii consideră că au o imaginație bogată, nu fac
altceva decât să se autosugestioneze. Nu e decât o dorință ce
caută să devină realitate, dar nu, imaginația nu e fructul dorinței.
Cei normali au fantezii incredibile!.. vreau să le aud...
- Incredibile?.. nu acum...
Mereu aceeași poveste: nu acum, nu aici, poate. Ce
naiba! Așteptați căderea vreunui meteorit ca să vă pârlească
îndoiala? Învățați să spuneți: acum, aici, da! Repetați dacă e
nevoie, dimineața, la prânz și seara: acum, aici, da!
- Da, bănuiam eu...
- Trebuie să plec...
- Aiurea.. abia ai venit... dar sunt ascultător în
seara asta...
- Trebuie să am grijă de un copil...
132
- Să nu îi dai sân!... ar fi un abuz!...

- Ce imaginație poți avea...
- Sau lipsă...
Ioana a dispărut.
Iisus și-a rupt mâna. Și-a dat drumul pe tobogan în

parcul de distracții. Biserica e nepăzită acum, intrați încălțați și
da-ți o petrecere! Iisus e un tip sexi, iar imaginea lui, cu pieptul
său sculptural și abdomenul plan, e un succes de vreo două mii
de ani încoace. Proprietarul oricărei discoteci sau club îi
invidiază succesul. Orice edificiu ce i-a prezentat imaginea a
avut un succces fulminant adunând mai mulți fidel decât orice
rock star sau echipă de fotbal ar putea aduna vreodată. Cine nu l-
ar vrea în equipa lui? Oare Vaticanul s-a gândit să pună vreun
preţ pe capul lui? Iisus e vedeta incontestabilă a ultimilor două
milenii, cât va mai dura celebritatea lui?
133
16. Gol în inimă
- Unde e mobila din cameră? – face câțiva pași

spre centrul salonului și apoi își întoarce privirea spre mine. Dar
eu continui fără să îi răspund. Atunci îsi schimbă tonul vocii și
reformulează întrebarea:
- Nu ai mobilă?
- Poftim? – înțelegând doar jumătate din ceea ce
m-a întrebat – Nu pui întrebarea corectă! - mă apropii de ea, o
134
ajut să își dea paltonul jos și o las să mă urmărească cum ies pe

hol pentru a-l așeza în dulapul de pe hol.
- Te întrebam despre mobilă! – insită ea – E
ciudată o cameră atât de goală! – își mușca buza de jos și
ramanand imobilă, indecisă - să se așeze pe canapea sau direct
pe podea. Nu ai televizor sau vreo masă ceva? – își rotește
privirea în jur pentru a se convinge că nu i-a scăpat nimic. Se
îndreaptă spre fereastră căutand să îndepărteze draperiile; nu
reușește și se întoarce îmbufnată spre mine.
- Nu două întrebări în același timp, te rog! –
sprijinit în tocul ușii mă bucur de surpinderea ei. Mi-ar plăcea
să îți pot răspunde monosilic și exact, dar mi-ar fi imposibil. În
realitate e un răspuns mai complex decât un ”da” sau ”nu”. Am
mobilă, chiar tu ai remarcat canapeaua, și în același timp ai
observat că nu am televizor sau masă. Dar dacă pentru televizor
îți pot confirma că nu am, despre masă va trebui să mă crezi că
am una.
- Ascunsă sub canapea? – am crezut pentru o clipă
că va verifica dacă într-adevăr se ascunde ceva acolo. Dar nu a
făcut-o. Își rotea încontinu privirea de pe un perete pe altul și de
la mine la ea creând punți de neîncredere. Am schițat un zâmbet
în tăcere.
- Voi acoperi însă pereții cu ceva, am diverse
lamine în dulap, reproduceri de diverse picturi sau desene...
Ochii ei mari se deschid curioși iar eu îmi pierd șirul gândurilor.
Cred că am vrut să îi povestesc despre diversele moduri de a le
prinde pe perete. Mă gândisem la o bară de care să le agăț, la a
le prinde la întâmplare și într-o aparentă dezordine, la a le
135
înrăma în vreun loc specializat sau chiar să cumpăr eu, dintr-una

dintre piețele Madridului, rame de tablouri vechi și să fac singur
câteva, le-aș adăuga puțină originalitate. Dar toate aceste
gânduri s-au topit odată cu mișcările genelor ei. Nimic nu mă
atrăsese atât de mult la ea până atunci. Era a doua oară când o
întâlneam și prima dată când o aduceam acasă.
- Te-aș ajuta să alegi mobila!
Am crezut că îmi îngheață sângele în vene. De ce a
spus asta? Vrea să revină? Genunchii au început să-mi tremure
puțin dar m-am sprijin ferm de tocul ușii de care nu mă
despărțisem de ceva vreme. Dar imediat gândul de a o revedea
și-a făcut loc spre mintea și inima mea. Da, vreau să o revăd și
să mă oglindesc îndeaproape în ochii ei.
- Spune-mi că îți place ciocolata cu portocale și
vinul alb...
- Nu, mulțumesc, nu doresc nimic...
- Am o periuță de dinți pentru tine... nu va trebui să
îți faci griji pentru asta...
Irina râde relaxată și își lasă trupul să cadă pe canapea.
Eu dispar să îmi pun un pahar de apă, simțeam nevoia de a mă
hidrata. În bucătărie deschid ușa unui dulap de jos și îmi scot o
sticlă de apă. Când mă ridic o simt în spatele mele. Se apropiase
fără zgomot și ținea în mână paharul pe care mi-l scosesem mai
devreme.
- Spuneai că nu vrei nimic... încerc eu să mă scuz...
- Nimic din ceea ce mi-ai oferi! Îmi răspunde ea
imediat și țintuindu-mă cu privirea. Te-am încurcat cu ceva? Te
văd pierdut!
136
- Da, dar îmi face plăcere... roșesc, sau cel puțin

asta cred, și strâng cu și mai multă putere sticla din mână. În
același timp mă rog ca forța mea să nu o reducă la o mână de
cioburi. Nu ar fi fost nimic plăcut să îi ofer o astfel de imagine,
zeci de cioburi și câteva degete zbătându-se într-o baltă de sânge
pe gresia albă.
Torn apă în paharul ținut de ea și nu mă opresc până
când apa din el revarsă. Apa i se scurge peste degete, încheietură
și peste mânecile bluzei dar ea nu își desprinde ochii de pe mine.
Încerc să mă scuz și să mă întorc după șervețele. Ea îmi spune
că nu are nevoie și cu o naturalitatea dezbordantă își scoate
bluza rămânând cu umerii golii și sânii încorsetați în negrul
sutien. Eu nu reușesc să îmi mențin privirea nici la înălțimea
ochilor ei dar nici să o cobor în limita decenței.
- Îmi vei pregăti patul? Mă întreabă ea pe cel mai
normal ton posibil.
- Da, te voi lăsa în camera mea, iar eu voi rămâne
pe canapeaua din salon...
- Mi se pare corect – îmi răspunde cu subînțeles și
întinzându-mi bluza umedă. O vreau spălată, uscată și călcată
pentru dimineață, nu cred că ai avea vreo problemă cu asta, nu?
Își lipește călcâiele picioarelor și genunchii într-o poziție
dominantă și, privindu-mă pe sub sprâcene, continuă: Am
încredere în tine, am observat că îți îngrijești bine cămășile...
Aprob cu o aplecare de cap, și prinzându-i bluza, mă
întrept spre baie. Îi spun să mă aștepte că voi reveni într-o clipă.
O rog să mă aștepte în salon în timp ce eu îi voi pregăti patul și
refuz să mă ajute. În mai puțin de cinci minute am schimbat
137
lenjeria de pat, am strâns ultimele haine, cărți și pantofi ce

zăceau prin vreun colț de cameră.
- Un prosop și periuța mea de dinți, te rog...
O ascult bucuros și i le ofer pe brațe câteva secunde
mai târziu. Îmi întoarce spatele și intră în baie. O aud cum
desface ambalajul periuței și cum caută o pastă de dinți în
dulăpiorul de lângă oglindă. Așezat pe canapea îmi ascut simțul
auditiv pentru a nu pierde niciun zgomot pe care l-ar putea face.
Deodată simt că nu aș vrea să pierd niciun moment pe care l-aș
putea petrece în preajma ei. Iar dacă asta ar fi însemnat să mă
mulțumesc doar cu zgomote, în acea scurtă clipă, mi se păruse
logic și razonabil. Ar fi fost o bună înțelegere. Am înțeles
imediat că se va băga în duș după ce am auzit apa curgând. Cât
timp a zăbovit sub duș, m-am gândit că mi-ar fi plăcut să o fi
privit tăcut în acest act. Am început prin a mi-o imagina fără
nicio urmă de vestimentație pe ea decât picături mari și leneșe
alunecând pe pielea ei. Le-aș fi încins și evaporat cu răsuflarea
mea dacă nu m-ar fi trezit din visarea mea:
- Îmi vei aduce un tricou, te rog?
- Preferi o culoare anume?
Nu-mi răspunde și doar deschide puțin ușa întinzând o
mână. M-am grăbit în dormitor să caut unul și să nu o fac să
aștepte. Deschid dulapul și un morman de haine bine clădite
într-un zgârie-plafon îmi cade în brațele neputincioase. Aleg
unul alb și fără niciun desen, speram ca pielea ei umedă și caldă
să îl facă transparent. Mă întorc satisfăcut de alegerea mea, iar
mâna ei îl culege suav. Am așteptat încă câteva momente ca să
iasă din baie și apoi am condus-o în cameră. Am aruncat o
138
privire, scurtă cât o infimă parte de secundă, spre bustul ei,

tricoul era extaziat de ceea ce acoperea.
- Poți alege să dormi pe ce parte dorești – o invit
eu.
- Cum va fi tot al meu, îl voi ocupa în toate
pozițiile... prea sigură de ea, își aruncă hainele peste măsuța de
lângă pat și continuă dându-mi indicații - tu doar să ai grijă să
închizi bine ușa în urma ta și să te abții de la sforăit în noaptea
aceasta...
- Pot să îți dau o pupă de noapte bună?... Pe obraz
sau frunte?... îmi încerc eu norocul ...
Dar ea nu-mi răspunde, își duce palma la gură și, după
ce schițează un sărut, își întinde palma spre mine suflându-mi
presupusul sărut. O avertizez că palmele ei vor fi cele ce vor
pregăti micul dejun pentru acest gest.
- Asta o vom mai vedea noi!
Îi spun noapte bună și ies din cameră în timp ce ea îmi
răspunde cu aceleași cuvinte. Surâd prostește și sunt mulțumit
de cum a decurs întreaga seară. Mă îndrept spre baie pentru a mă
dușa. Imediat ce intru îmi dau seama că nu am cu ce să mă
schimb iar în cameră nu mă mai puteam întoarce. Nu aș fi vrut
să îi bat la ușă, sigur m-ar fi tachinat și m-ar fi tratat în glumă.
Nu vroiam să îi mai oferi prilejuri atât de bune, nu s-ar fi putut
abține să nu profite de ele. Simțeam că îi place să îmi găsească
diverse vine pentru a mă pedepsi și tortura după. Mai mult ca
sigur că nu m-ar fi lăsat să intru și ar fi strigat că nu vrea să fie
deranjată. Sau poate ar fi cotrobăie în dulap și mi-ar fi aruncat
ceva total nepotrivit pentru a se răzbuna pentru gestul meu. Nu
139
vroiam să trec prin asta, mai bine voi rămâne așa, gol-pușcă. Mă
voi acoperi cu cearceafurile aduse mai devreme în salon iar de
dimineața mă voi strecura în cameră pentru a culege ceva de
îmbrăcat. Planul părea unul bun și mi-am luat grija de la asta.
Odată ce apa fierbinte a început să mi se scurgă de deasupra
capului peste tot corpul, sângele a început să intre într-o cursă
nebună și o erecție zdravănă mi-a curpins membrul. În
zgomotul apei curgând nu am auzit când Irina a ieșit din cameră.
Probabil nu aș fi zărit-o, când m-am întors în salonul cu lumina
stinsă, dacă nu aș fi auzit paharul ce l-a așezat pe podea. Cu
ochii țintă spre mijlocul meu o descopăr lângă fereastră, iar eu
nu îi răspund decât cu obraji roșii și fese bucălate.
- Presupun că este pentru mine... Îmi șoptește asta
fără să ridice privirea de pe însângeratul și amenințătorul flaut
ce-l purtam între picioare și continuă să se apropie de mine. În
același timp își duce un deget la gură în semn că trebuie să
păstrez liniștea. Nu am putut nici măcar să îmi păstrez rușinarea
din obraji. Am făcut un pas spre ea și i-am prins în gură degetul
ce abia îl îndepărtase de la buzele ei. Am simțit gustul proaspăt
umezit al pielii ei și am vrut să îi înghit inconștient degetul. La o
astfel de senzație și spaimă îi scapă un suspin pe jumătate
înfundat și se repede să îl sustragă din capcana dinților mei. Mă
împotrivesc și, ridicând-o în brațe, o împotrivesc peretelui din
spatele ei.
Nu știu când ochii noștri s-au închis iar buzele ni s-au
apropiat. Luat prin surpindere, am reacționat instictiv
străbătându-i întreg trupul cu palme și degete dornice să
cucereasă fiecare părticică din ea. O limbă viguroasă precum o
140
reptilă mi se înfinge în gură iar eu o urmez într-o luptă pe viață

și moarte cu propria-mi limbă. Penisul mi se zbătea între
coapsele ei descoperite iar ea mi-l strângea cu forță.
O răstorn peste marginea patului iar capul ei rămâne
suspendat la jumătatea distanței dintre pat și podea. Mâinile îmi
urcă de la gleznele ei descoperite până la genunchii reci. Îi
cercetez cu privirea și mă aplec asupra lor pentru ai săruta. Îi
cuprind apoi în palme și îi frec cu mișcări circulare și suave.
Goliciunea și temperatua lor scăzută îmi crează o senzație
ciudată, o ființă cu respirație fierbinte și piele rece. Ar putea fi
un dragon cu limbă de foc. Nu m-ar fi mirat să se fi ridicat pe
două lungi picioare în acel moment și să mă înghită hulpav. Aș
fi ajuns în măruntaiele ei pentru un coit interior din interior. Îmi
las din nou mâinile să alunece pe glezne ele pentru a mă opri la
degetele picioarelor. Încremenită, nu clintește niciun mușchi și
îmi așteaptă cu emoție următoarele mișcări, sigur imaginația ei
anticipeaza acum. Unghia fiecărui deget în parte are o culoare
distinctă, nimic din ceea cu ce era îmbrăcată mai devreme m-ar
fi făcut să mă aștept la asta. Alesese pentru această seară haine
în nuanțele a doar două culori, maro și gri.
Îmi trec limba peste fiecare dintre degetele ei și mă
aștept precum un copil ca ele să aibă gusturi de bomboane
M&M. Un curcubeu de simțuri mi se sparge în gură iar în minte
nu aveam decât zboruri galactice printre meteoriți. Degetele
măinii stângi caută în repezeală să îi de-a jos și ultima piesă de
lenjerie. Atingerea chilotului mătăsos și fin îmi electrecutează
buricele degetelor. Odată trecut și de ultima barieră, degetele
mele îi pipăie fructul copt și zemos.
141
17. Anca
E martie devreme, e rece și încă nu miroase a

primăvară. Anca are ochi mari și își ascunde restul feței. O
cunosc dintr-o poză în care apare parțial. Eu doar o salut. Abia a
împlinit douăzeci de ani, iar eu îi spun ”la mulți ani”. E ciudat, o
simt tânără, naivă și inocentă. Nu ar trebui să o salut, dar cu
cineva trebuie să interacționez și eu. Nu vreau să îi creez
neplăceri. Mi-a plăcut mult unul dintre comentariile ei. Era o
aluzie autoironică și asta mi-a atras atenția. Îi las adresa de e-
mail iar peste câteva zile mă trezesc cu ea în lista de Yahoo
Messenger.
- Hello!
142
- Bună, e sâmbătă seara, de ce deranjezi?..

sâmbăta sunt acceptate doar fetele sexy și cu sânii mari... ești
una dintre ele?...
- Nu...
- Ai fi vrut sa fii?... chestia cu sânii nu o pot
rezolva eu, dar cea cu de a avea sex-appeal, da...
- Sex-appeal, n-am... restul, eh...
- Îl poți căpăta... atât prin paharele de alcool pe
care i le dai celuilalt cât și, pentru a fi puțin mai serioși, prin
atitudinea pe care o înfățișezi... totul poate ține de atitudine...
doar trebuie să vrei și să acționezi în consecință...
- De ce vorbim de chestia asta?...
- Pentru că e scris... e menit să se întâmple așa...
nu te împotrivi...
O iau peste picior. Probabil e o formă de o menține la
distanță dar în același timp fără să o ignor și să pierd
posibilitatea de a o cunoaște. Sunt atât de singur. Am nevoie să
comunic, nu pot continua într-o astfel de situație în care nu am
chef de nimeni și de nimic.
- Daca dorești să mă întrebi ce zodie sunt sau de
ce sunt în casă în seara asta, nu doar că va fi prima dată când
vom vorbi ci și ultima data când.... riști să o faci?..
- Nu mă interesează zodia-ți...
- Foarte bine...
- Poate că la un moment dat, te-as fi întrebat de ce
ești acasă astazi... dar n-am s-o fac...
- Atunci vom avea o relatie bună pe viitor...
143
- Ceea ce vroiam să te intreb cu adevărat e în ce

oraș stai...
Hei, asta nu poate fi! În sfârșit o fată cu picioarele pe
pământ, puțin mai practică și cu gânduri mai clare. Cred că ar
trebui să o urmăresc și să nu o ignor cum aveam de gând inițial.
Eschivez să-i răspund direct și inechivoc. Dar asta nu e decât o
formă de preludiu retardat.
- Pe unde apuc... acum 4 ani prin București, acum
câteva zile prin Cernavodă și acum câteva ore prin Torrejon de
Ardoz... sunt în Madrid acum... mulțumită?...
- Ha, mulțumită cu peripețiile tale, sigur nu vrei să
reformulezi?...
Îmi umple ecranul cu emoticoane.
- Te-am facut să râzi?... să nu mă tratezi ca pe-un
bufon, te rog...
- Urăsc orașul ăla...
- Și el te urăște pe tine... fii sigură....
- Cred și eu... e o incompatibilitate extremă între
noi... și nu e ceea ce ar fi putut fi o atracție în alte
circumstanțe...
- Mă abțin de la comentarii... ochii din poza sunt ai
tai? ... sunt mari!...
- Nu e singurul lucru mare ce am!... Ar trebui să-
mi vezi sânii!!!...
- Nu m-aș mulțumi cu privitul, i-aș proba sigur...
- Nici fundul nu-mi este mic...
- E o invitație?... îmi ești străină, dar putem face
repede cunoștință...
144
- Ha, nici nu mă îndoiesc de asta...

- Eu îmi pregăteam ziua de mâine... voi ieși cu
niște amici să facem poze prin Madrid...
- Eu sunt amatoare de fotografie...
- Te pot invita cu noi...
- Acum mă uit peste pozele tale...
I-am trimis un link spre o pagină unde postasem diferite
poze și unde îmi căutam amici pentru a ieși împreună la vânători
de imagini. Întârzie câteva minute, bănuiesc că are și altceva de
făcut. Îmi întind picioarele și casc. Recapitulez în minte dacă
sunt pregătit pentru ziua de mâine, dacă am cardurile de
memorie goale și bateria plină la cameră.
- Ești un exhibiționist, știi?... Atât în imagini cât și
în texte... ha, aproape pornografic...
- Hmmm... explică-mi...
- Am găsit o povestioară pe pagina ta, îți aparține,
nu?...
- Cred că știu ce ai văzut... e doar puțin erotic, nu
te grăbi să judeci...
- Nu judecam, mi-a plăcut... și atât...
- Hmmm, dacă vrei să mă flatezi în vreun fel,
spune-mi că te-ai umezit... altfel, nu încerca...
- N-am citit întreaga istorie pentru că m-a făcut
invidioasă...
Cred că brusc mi s-a ridicat ritmul cardiac. E genul de
comentarii care îmi plac și nu mă incomodează. De multe ori nu
știu cum să răspund celor ce îmi spun că le place ceea ce scriu
sau fotografiile pe care le fac. Mie îmi plac doar pentru că-mi
145
aparțin și pentru că am o configurație narcisistă. Dar doar atât,

sunt conștient de mediocritatea cuvintele și imaginilor mele. A
nu se confunda cu modestia.
- E real?...
- Am eu față de mincinos?
- Nici nu am fost atentă la pozele cu tine... nu le-
am căutat... mă gândeam că poate pur și simplu este o poveste...
- Ar fi putut fi, într-adevăr...
- Oricum, sunt invidioasă pe orice femeie ce poate
provoca astfel de sentimente unui bărbat...
- Se poate întâmpla între multe persoane... cred că
e vorba de compatibilitate și complicitate...
- OK, permite-mi să visez că mi se va întâmpla și
mie...
- E nevoie și de puțină magie, recunosc...
Îmi dau seama că nu respect nimic din ceea ce
gândisem inițial. Mă simt puțin incomod că flirtez cu ea. Nu am
avut intenția asta, dar nici nu am evitat-o. De ce am eu mania
asta că trebuie să existe o diferență maximă de vârstă atunci
când am de a face cu fetele, nu înțeleg prea bine. La douăzeci de
ani nu mai este o adolescentă, e o femeie și eu trebuie să o tratez
ca atare. Eu am doar douăzeci și șase, nu e o diferență prea
mare. De fapt, atunci când e vorba de femei mai în vârstă decât
mine, nu am această problemă. Dimpotrivă chiar, îmi place să
filtrez cu femei trecute de prima jumătate a vieții.
- Exact!... Magie!... Nuielușa fermecată!...
- Flautul lui Pan, El Zorab, Foişorul de Foc,
Nodurosu’… numește-l cum vrei tu… ai văzut?... alții ar fi spus
146
că e știință, că e chimie pură... dar noi știm că e alchimie... iar

pentru tine e momentul potrivit de a avea parte de astfel de
experiențe...
Am făcut-o. Acum nu o mai ocolesc, voi încerca să o
cunosc. Îmi pare o fată dezghețată, matură și cu simțul umorului.
Trebuie să-mi lărgesc și eu cercul de cunoștințe și experințe. Îmi
pot urma propriul sfat, și pentru mine e momentul potrivit pentru
a experimenta, pentru a greși și pentru a învăța.
- De ce spui asta?
- Încă păstrezi iluzia și inocența specifică celor ce
nu au avut parte doar de lucruri negative în viață...
- Adică încă sunt prostuță, cu alte cuvinte...
- Nici gând, e speranța și încrederea în viitor, în
oameni și în lume...
- Una dintre sursele suferinței mele e tocmai
pierderea unei mari părți din inocența ce-o dețineam...
E o scăpare. E o mărturisere ce nu ar trebui să o fac, nu-
mi place să împart cu ceilalți gânduri atât de intime. E un gând
ce îl am de câteva zile și de care nu reușesc să scap. Nu mai
reușesc să vizualizez nimic de care să fiu sigur că e demn de fi
considerat drept și adevărat. Orice acțiune poate fi un pas în gol.
- Un motiv anume sau doar trecerea timpului?
- Gata!... Am textul pentru mâine:”Ne vom lăsa
umeziţi de soare sau arşi de ploaie, ne vom încălzi la aburii
pământului sau ne vom răcori la mișcarea frunzelor... vom
pândi valurile lacului şi vom aştepta clipirile maiestoase din
ochii înaripatelor... vom mirosi culori și vom strănuta polenul
apropierii noastre... vom sorbi cuvintele celuilalt direct de pe
147
buze şi vom culege zâmbetele sădite de complicităţile noastre...

ne vom ruga să vedem decolteuri adânci şi fese bine definite...
cu simţurile alterate de emoţie, ne vom regăsi o direcţie,
egoişti... tu nu vei fi invitat, vom fi doar trei persoane: cea care
a înfiinţat grupul, cel ce îl menţine și eu... mâine dimineaţă, 21
martie, echinocțiu de primăvară, când mulţi dintre voi încă nu
v-aţi trezit, noi ne vom încărca bateriile aparatelor foto, ne vom
pune rucsacele în spate și vom trezi trotuare și alei amorțite...”
- Adică e un ”VIP Meeting”...
- Se poate numi și așa... dar dacă vii cu o aprobare
scrisă de la parinți, data viitoare te luăm cu noi...
- Nici asta, nici următoarea... mă voi oferi eu când
voi putea...
- Dorința ta va fi și a noastră... dar îți spun de pe
acum că va trebui să treci prin câteva probe de înițiere... abia
atunci vei putea spune că te poți oferi...
- E ceva sexual?
- Crezi că e vreo sectă?... ce se întâmplă cu copiii
din ziua de azi?... doar la sex și droguri vă stă gândul?...
- Hey!!!... cine, acum câteva zeci de minute, îmi
zicea că, dacă nu am sânii mari și nu sunt sexy, nu am ce cauta
la el sâmbată seara???... și apoi spui de ”copiii din ziua de
azi”...
- Eram doar răutacios cu tine...
- Auzi, îmi aduci ceva de mâncare?...
O, bestie mică, ți-am trezit pofta! Nu mai este amuzant.
Asta chiar nu mi s-a mai cerut până acum. O fi având în gând
vreun joc de genul tânără plictisită în casă și visează la fantezii
148
cu băiatul ce aduce pizza la domiciliu? Cererea ei e serioasă. Da,

chiar vrea ceva de mâncare, nu face nicio aluzie! Vrea un kebab
și stă la vreo douăzeci de kilometri de mine, nu aș întârzia prea
mult până la ea. Dar gândul că vrea să mănânce la ora aia, mai e
o oră până la miezul nopții, mă dezgustă puțin. Caut
semnificația unui cuvânt în DEX și găsesc: ”A.Z.P. aparat de
zăpacit pula – chiloți”. Sunt surprins de osemenea găselniță, dar
presupun că e doar un exercițiu de imaginație eșuat. Pula mea nu
e zăpăcită în chiloții niciuneia. Își deschide drum prin chiloți,
fuste și dresuri fără mari greutăți, dimpotrivă, se poate bucura de
orice impediment ce prelungește inevitabilul. Nu știu cine
folosește o astfel de expresie și mai ales cum de a ajuns în
dicționar. Evident e un dicționar vulgar găsit pe internet.
- Ademenește-mă cu ceva ca să vin... aveam poftă
de o țigară, spune-mi că ai una...
- Hei, și să nu abuzezi sexual de mine... nu pot face
nimic acum...
- Ești în zilele alea ale lunii?În cincisprezece
minute sunt la tine... și asta conducând cu grijă...
- Vreau să-ți spun ceva înainte... eu sunt dolofana
si complexata de asta...
- Și ce? crezi ca nu mi-am dat seama dupa
fălcutele din poza ta?...
- Iar ca să fac sex cu tine din prima seară trebuie
să arăți așa...
Îmi trimite un link către poza unui tip cu piept spân și
brațe precum un boa constrictor. Cred că nu mă potrivesc deloc
și îi mărturisec imediat: sunt mic de statură, negricios, cu
149
ochelari, cu aparat dentar și mai complexat decât un cântar dintr-

un lagăr de concentrare nazist. Nu cunosc însă prea bine zona în
care îmi spune că stă, dar se pare că singurul reper pe care mi-l
amintesc despre acea zonă e chiar lângă casa ei. Nu va fi greu să
ne găsim. Îmi spune că mă așteaptă în camera ei. Eu vreau să
refuz și o rog să coboare. Ea nu dorește în niciun fel să-și
schimbe pijamalele.
- Ce voi face?... un duș și mă îmbrac?...
Reușesc și o conving. Îmi propune o narghilea, nu o pot
refuza. Nu am încercat niciodată așa ceva, e momentul potrivit,
e mult mai bună decât o țigară. Sper să-mi potolească pofta de
fum și drog.
- Stau în apartament cu două chinezoaice...
- Sunt studente, nu?
Râde imaginându-și ceea ce am în minte, eu nu pot să
neg. Mi-a plăcut atât de mult să o fut. Nu înțeleg neapărat
motivul. Ar fi trebuit să-mi fie greață de ea, e atât de grasă că
abia încăpeam în același pat. Dar atât de multe kilograme de
voluptate! Mă simțeam atât de mic și neputincioas peste acel
munte de carne! Pentru prima dată palmele și brațele îmi erau
pline, nu aș mai fi putut apuca nimic în plus. Aveam gura și
mâinile pline de carne de femeie. Kilograme și kilograme de
femeie pură!
150
18. Celeste
Am urcat tăcut alături de ea în lift. Deși am fost

amândoi foarte vorbăreți până acum câteva momente, dintr-o
dată cuvintele dintre noi au dispărut. Liftul urcă domol și fără
zgomot. Am senzația că nu trebuie să facem zgomot, e
inexplicabil dar părea un pact deja încheiat între noi – liftul, ea
și eu. Anumite reticențe din partea ei mă făcuseră mai devreme
să suspectez un anumit tip de mister în ea. M-a surprins să mă
invite în camera ei. La lumina zilei astfel de intimități mă
înspăimântă puțin. În acest timp al anului, soarele apune după
orele nouă ale serii, iar acum nu poate fi mai târziu de cinci
după-amiaza. Nu o privesc în ochi iar ea e concentrată asupra
mărunțișurilor din poșeta ei, caută probabil cheile. Ajunși la
ultimul etaj al blocului ușa liftului se deschide aproape fără
niciun zgomot.
151
Celeste pășește prima pe culoar și, după ce privește în

jur, îmi face un semn timid să o urmez. Îmi întinde mână iar eu
automat mă prind de ea. Nu știu dacă intenția ei era asta, dar eu
am simțit nevoia să o fac. Continui la fel de tăcut și mă uit de
același mod în ambele părți ale culoarului. Nu e nimeni, doar uși
de lemn de un ton foarte închis și două lumini galbene ce se
aprind odată cu primii noștri pași.
Ochii îmi lăcrimau de teamă și excitație. Amestecul de
necunoscut și interzis îmi făceau ca palmele să-mi transpire și
mintea să mi se blocheze fără a putea gândi. E acel gen de
excitare pe care ți-l oferă adrenalina. Degeaba încerc să mă
concentrez asupra ceea ce se întâmplă în jurul meu. Mirosul de
lemn și vanilie al camerei ei îmi mă ține prizonier. Mă uit în jur
și văd o cameră puțin neobișnuită pentru o tânără, puțin
mobilier, draperii cărămizii și grele, un pat pe care trona doar o
perna mare și un tablou de temă religioasă pe unul dintre pereți.
Brusc m-am simțit ca într-o criptă. Se oprește puțin nesigură în
mijlocul camerei și își rotește privirea în jur ca într-o formă de
prezentare a spațiului. ”Aici stau eu...” pare a spune această
atitudine a ei. Mă așez pe marginea patului și, prinzând-o de
mână, o trag înspre mine invitând-o să se așeze. Tunsoarea ei
scurtă îi lasă la vedere urechile. Nu are cercei, iar găurile
cicatrizate, ce ar fi trebuit să-i poarte, o trădează că nu a purtat
demult.
 Ai urechi delicate... nu am fost foarte atent la
urechile cuiva până acum, dar ale ei mi se par de-o eleganță și
de-o armonie desăvârșită. Descopăr brusc cum că orice parte a
corpului ce e ascunsă, odată dezvelită, poate reprezenta un nou
punct de unde poți începe a descoperi trupul cuiva. Fiind
ascunsă de multe ori privirii directe, urechea se poate transforma
într-un nou obiect de dorință. Asta e ce simt acum. Mi-ar plăcea
152
să o pot întreba dacă pot să îi sărut urechea. Mă abțin însă, simt

că orice gând sau cuvânt ar fi nepotrivite în aceste circumstanțe.
 Știi să desfaci o sticlă de vin?
Mă întreabă imediat și cu o privire surprinsă. Își
retrage în același timp mâna din strânsoarea mea și îmi
zâmbește. Îi răspund în același mod și o rog să nu se supere
pentru că o voi refuza. Îi spun că un pahar de apă ar fi suficient
pentru mine, alcoolul nu ar fi potrivit pentru o asemenea oră din
zi. Adevărul însă era că nu mă simțeam comod pentru a bea.
Alcoolul ne-ar fi destins poate și am fi început să vorbim și să
glumim mai mult. Eu însă doream să mă bucur de acele
momente stinghere și în care nu știam la ce să mă aștept de la
clipa următoare. De ar fi fost în alte circumstanțe, mi-ar fi fost
simplu să mă desfășor fără rețineri și cu siguranța unei persoane
sigure de sine.
 Tu ce dorești de la viață?
Am atâtea variante de răspuns. Asta nu pentru că îmi
schimb des opinia sau pentru că nu sunt sigur de mine, ci pentru
că viața poate fi văzută în atât de multe forme. Cred că
minunăția vieții constă exact în acest lucru, îți poți trăi viață în
atât de multe forme că nu sunt două persoane care să fi trăit și
simțit același lucru. Îmi îmbogățesc des viziunea asupra vieții și
de fiecare dată îi adaug noi și minunate descoperiri. Nu cred că
m-aș plictisi vreodată de a trăi mii și mii de vieți, în mii și mii de
forme. Complexitatea vieții oricărei ființe e o minune irepetabilă
și unică. Ne place să credem asta sau ar trebui să ne convingem.
- Mă bucur de ceea ce-mi oferă... de ochii tăi, de
clipele acestea înainte de a-ți cuprinde mâna între palmele
mele... emoția ce-o simt înainte de-ați simți greutatea buzelor...
Închidem ochii în aceași clipă și orbecăim unul după
celelălat câteva momente ce par o veșnicie. Gust cu smerenie și
153
teamă din zeama buzelor și limbii ei. Gust de fruste seci și petale
umede de rouă îmi umplu gura. Mâinile ei se sprijină de brațele
mele ce i-au cuprins mijlocul. Se lasă pe spate încet și mă trage
peste ea cu mare grijă. Își ridică genunchiul drept iar mâna mea
îl urmează. Ceva mă înțeapă și deschid ochii. Ea se oprește, îmi
îndepărteaza capul cu o mână și pare a-și regăsi un ritm mai
demol pentru respirației. Îmi plec capul și privesc în jos. Pe
pulpa piciorului avea înfășurată un fel de brățară asemănătoare
cu o sârmă ghimpată.
- Durerea e forma prin care Dumnezeu ne amintește
de fragilitatea noastră... durerea e dragostea lui Dumnezeu față
de noi... nu ne-am putea conștientiza existența dacă nu ar fi
suferința... de fiecare dată când simt durerea în pielea mea, îmi
amintesc de miracolul existenței noastre... e o formă de a mă
simți mai aproape față de Dumnezeu și de creația lui...
Ochii ei cețoși și roșii lasă urme în mine precum
farurile mașinilor într-un oraș noaptea - lungi, strâmbe și fragile.
Pieptul ei se înalță în ritmul trepidant al respirației, pielea i se
aprinde și bluza e cuprinsă de flăcări. Mă prinde de mână și îmi
așează palma peste ciudata brățară.
- Lasă-mi o cicatrice, te rog…
154
19. Nutza
- Deranjez?
- Nici gând! Intră!
- Mulțumesc…
- Dă-mi voie să-ți dau haina jos… fă-te comodă…
- Ooooo… ești amabil… ce faci?...
- Citeam câte ceva și ascultam muzică…
- Nici un plan în seara asta?...
- Mâine lucrez… ce planuri ai fi dorit?... eu sunt
mai mult decât mulțumit că ai venit la mine… cred că ăsta mi-a
fost planul...
- Hmmm… ce mod de a mă primi!... ai și un
meniu?...
155
- Crezi că te-aș pune să alegi?...

- Dacă tot ai început prin a fi amabil, continuă…
- Ok, eu am început…
- Deci, ce-mi oferi?
- Tu apropie-te… ți-o voi șopti…
- Nu-mi vei rezista, prefer șă te țin le distanță...
momentan…
- Ceva de băut?
- Un Martini!
- Cât de previzibil…
- Doar te probam…
- Hmmm, am aprobat?
- Nu scapi așa ușor…
- Alb, roșu, roz?
- Acum începi să te apropii…
- Cu măsline, lămâie, umbreluță, margine de
zahăr?...
- Te las să mă surprinzi…
- Devii din nou previzibilă…
- Nu vreau să te sperii…
- În seara asta promit să nu o fac…
- Îmi vei pune muzică?
- Doar ce pe care o vreau eu pentru că îți va
plăcea…
- Sper să nu fiu dezamăgită… și mai ai și un alt
meniu?
156
- Ai putea fi tu meniul… hai să ne prefacem că

mâine nu există… asta e ultima zi… cum ai vrea să-ți fie ultima
amintire?...
- Eu să fiu meniul?... Și tu ce ești atunci?...
- Cel ce te gustă și desgustă... de unde pot să te
încep?...
- Mă lași pe mine să aleg?... ar fi ocazia să mă
surprinzi...
- Am un jazz bun... e de coleție, muzică de
rezervă...
- E forma ta de a mă condimenta?...
- Nu mi-aș permite asta... nu te vreau mai
ispititoare decât ești acum...
- Îți las gura apă?...
- De-ar fi doar apa din gură... îmi simt trupul
întreg salivând după tine...
- Sunt suficient de fierbinte să restabilesc
echilibrul... te pot seca chiar...
- Spune-mi că e o promisiune...
- Vrei să-ți trasez și-o hartă?...
- O hartă?... eu vreau să te cutrier toată... să
descopăr și să redescopăr... să mă fâstâcesc și să mă prefac că
mă rătăcesc de zeci de ori pentru a nu mă îndepărta de nici una
dintre zonele tale... vreau să te cunosc și să te măsor cu
minuţiozitate...
- Sunt nerăbdătoare... de te vei pierde, mă voi
pierde cu tine...
157
- Îți privesc degetele... sunt foarte neastâmpărate,

ești la fel de emoționată ca mine?...
- Sigur... hmmmm... aștept propuneri... și cred că
am să îți trasez și ceva căi de urmat....
- Se joacă mult degetele tale... mă pot apropia de
genunchii tăi?... sunt rotunzi și îți sunt lipiți... mi-ar plăcea să ți-
i destinzi...
- Nu... nu-mi sunt rotunzi... sunt slabi și ascuțiți...
privește-mi sânii mai bine... ei sunt rotunzi...
- Sunt slab în fața ta... nu e vina mea... ce ai de
gând să-mi faci?...
- Să te supun!... să fac tot ceea ce-mi trece prin
minte cu tine și mâine devreme să te abandonez...
- Văd încețoșat... dă-mi voie să ating... simțul
văzului îmi este alterat... sigur mâna mea strângându-i, va fi
mai de folos...
- Sunt ai tăi...
- Mă aprind doar când te aud vorbind despre ei...
pot să...
- Sigur...
- Pot să-i descătușez?... par atât de strânși acolo...
sigur ar avea nevoie de ceva mai multa libertate...
- Te rog... suntem în același gând... te las pe tine...
- Îl vreau pe cel stâng întâi... îi voi măsura
întreaga circumferință cu limba... voi testa rezistența pielii tale
sub apăsarea aspră a limbii mele uscate...
- Ohhh...
158
- Îți dau târcole sfârcului... îl pândesc... mi-l

doresc... îmi pare irezistibil... dar voi amâna momentul în care
îmi voi împreuna buzele peste el într-un lung și umed sărut
vampiresc...
- Mă excită așteptarea...
- Ce va fi foare scurtă însă... curând mă voi îneca
între sănii tăi, îmi voi umple gura cu ei... îți voi suge sfârcurile
până la durere și îi voi slăbi din prinsoare doar pentru a
continua a-ți explora gâtul și umeri...
- Eu nu te voi opri...
- Cu o mână îți cuprind sânul drept iar cu cealaltă
îți caut genunchii... genunchii tăi se deschid de la prima
atingere iar palma îmi alunecă printre ei... coapsele îți sunt
acoperite de o transpirație rece... eu cuprind și strâng în palmă
coapsa ta... îmi gemi în ureche și mă rogi să continui...
- Îți spun că vreau șă-ți simt întrega greutatea
peste pieptul și sexul meu...
- Îți lași capul pe spate și îmi cauți buzele... te
întind dintr-un capăt în celălalt al patului iar pielea își este
îmbujorată de strânsorile și mușcăturile mele.... doar pe tine te
vreau în patul tau...
- Oprește-te!..
- Te ascult...
- Patul meu e foarte mare!... Nu te voi mai lăsa să
scoți nicio șoaptă... se aud doar respirația ta și a mea... încep să
te sărut de pe mărul lui Adam în jos... îți mângăi brațele și
pieptul... îți sărut sfârcurile și tu mă cuprinzi de fese... mi le
masezi circular și mi le strângi lacom... brusc tu preiei
159
inițiativă... mă iei de păr și mă conduci către pensul deja în

erecție... în cuprind ușor cu buzele dar tu mă împingi puțin câte
puțin usor până îl cuprind în întregime... îmi dai dai un ritm pe
care să-l urmez... în același timp degetele tale îmi masează
piersicuța și timid explorează din ce în cea mai adâng...
- Mâinile mele sunt peste tot corpul tău... îți
rotunjesc și mai mult fesele sub strânsoarea mea... gura îmi
salivează după toate formele tale... penisul mi se ridică
amenințător...
- Am labiile vaginului atât de fierbinți... te așez pe
spate și mă urc peste tine... labiile mele îți ard penisul în
erecție... sunt atât de fierbinți că închizi ochii înlăcrimați de
arsură... te sărut intens pe gâtul și brațele paralizate... mă mișc
în același timp peste penisul tău... îți place, te sincronizezi cu
ritmul meu și te împingi în mine cu din ce în ce mai mare
putere... vrei mai mult... îmi înfing unghiile în umerii tăi și mă
zbat peste penisul tău cu mișcări bruște și nesătule... tu mă
împingi pe spate și...
- Sunt cu mâinile peste tot trupul tău... nu rămâne
centimetru neacoperit de atingerile mele... vreau să te posed cu
fiecare părticică in mine... de-aș fi avut puli în loc de degetele,
te-aș fi posedat înzecit...
- Te rog... cred că ar trebui să te temperezi puțin...
eu încep să mă masturbez deja...
- Mâini, brațe, degete, limbă, piept, genunchi,
penis, toate îmi sunt organe sexuale acum... nu vreau să îți las
nicio bucățică de piele neumezită de limba mea flămândă...
ating tot ceea ce îmi oferi și doresc tot ceea ce ai putea oferi... te
160
vreau azi la fel cum te voi dori mâine... te mușc ca un vampir de

gât... îți sug un sfârc și te prind de fesă...
- Sunt atât de excitată... și e purul adevăr... te iti
stran buzele intre buzele mele... iti desfac picioarele... ma asez
intre ele... cobor cu limba peste sanii tai... te musc din nou de
sani si abdomen... deja nu mai stii unde sunt... iti ating vulvele...
ard...
- Ohhh... sunt cu degetele înăutru...
- Am nevoie să-mi umezesc limba și buzele între
picioarele tale, iar tu ca o zeita te umezești pentru mine
izvorând instantaneu și continuu și îmi alungi uscăciunea
gâtului... pula-mi se ridică amenințător din nou iar pizda îți
tremură ca o păpădie...
- Dar dacă...
- Sunt excitat si cuvintele îmi ies anapoda... vreau
să fiu din nou in tine...
- Schimbăm, cum ar fi... mă ții de mâini, mi le
împingi la spate și mă apleci cu fața la perete... mă înclini și,
după ce-ți bagi două degete în pizda mea, intri brusc în anusul
meu nepregătit... te miști din ce în ce repede pe măsură ce eu
mă deschid... gem, gem încontinuu... și tu mă pătrunzi fără
milă... îmi bagi penisul adâng în pizdă alternând cu sălbăticie
cele două orificii.. uneori nici eu nu știu unde ești.. nu are
oricum nicio importanță.. te vreau în mine... sunt nebună!..
iartă-mă...
- D-zeu să te ierte.. eu nu pot face asta, eu doar te
fut... te înțeleg să fii derutată, degetul îmi este adâng înfipt în
vaginul tău iar cu o mână îți probez anusul...
161
- Iar eu vreau să ți-o sug în acelați timp...

indiferent cu ce sau cum mă fuți, eu vreau să pot să ți-o sug în
același timp ....
- Tu susține peretele... îl vom da jos indiferent de
cât timp va însemna asta... îmi stai aplecată, cu palmele pe fese
și cu membrul în tine te țin prizonieră... te pătrund sacadat, ca
un piston automat... te lovești cu capul de perete și nu simți...
sânii ți se zbat în toate direcțiile... părul îti este răvațit iar pizda
ți-e un lac în erupție...
- Trebuie să aducem aceeste imagini în realitate...
- Să te simți atât de aprins cu frigul și distanța
aceasta, e un mic miracol...
Conversația e aproape intactă, exact așa cum s-a
desfășurat în realitate, un simplu copy/paste.
162
20. Tipa
Iadul trebuie să fie populat cu surorile ei. Mame, fiice,

surori, prietene, lighioane cu zeci de capete sunt cele ce mențin
focul subteran. Toate bestiile infernale sunt de genul feminin, au
vagin și ovare. Scuipă foc și venin pe orificii neinchipuite până
acum. Pentru a înțelege această imagine trebuie să uitați de orice
noțiune de anatomie ce cunoașteți! Există o infinitate de orifici
pe care EA le poate dezvolta. Orice atingere sau cuvânt iscă
fulgere și tunete. Nu am bănuit niciodată că aș avea o asemenea
influență asupra cuiva. Sunt un magician, doar că unul foarte
nepriceput. Harry Potter, îți fac concurență!
- Tu scoți tot ce e mai rău dintr-o femeie! Îmi strigă
ea în semn de reproș. Eu i-aș răspunde zdrobindu-i țeasta de
parbrizul mașinii, dar tot eu ar trebui să îl spăl după aceea. Mai
163
bine mă abțin, mă voi ruga la providență, poate fi fi ascultat de

data asta. Nu aș vrea ca să-mi murdăresc mașina, e singurul
lucru ce i-ar mai lipsi acum. Pierde ulei, e plină de praf,
parbrizul e plin de urme, aerul nu mai funcționează iar benzina e
pe terminate. Temperatura-mi urcă peste nivel.
Ce naiba să-i răspund? Hmm, întrebarea e dacă există
vreun răspuns posibil. Cerul e de-o culoare spălăcită iar mintea-
mi este albă. Și mai sunt sute de kilometri pînă la destinație. Iar
drumul de întoarcere e abia peste trei zile. Dar gândul la răcoare,
păduri, munte și locuri necunoscute mă fac să uit de tot, chiar și
de momentele de față. Da, de fata de lângă mine, sunt politicos
și o numesc fată. Ăsta e numele ființei de mii de ani, de când s-a
inventat limbajul. N-am să fiu eu cel ce schimbă sensul
cuvintelor. Șoseaua se lipește cu încredere de podeaua mașinii,
roțile flirtează cu asfaltul în curbe iar eu mă afund în spătarul
banchetei.
- De ce m-ai luat cu tine? Mă întreabă ea pe un ton
sfiit ce brusc îmi provoacă mila.
”Ahh”, ”păi”, ”știi”- toate mi se bușesc în minte și
niciuna nu reușește să își facă drum printre buzele mele. Când
am să fiu mare vreau să învăț să mint! Sunt repetent la asta, cel
mai prost student. Nici eu nu știu prea bine răspunsul, a fost un
joc de conjuncturi, iar ea e cea care a pierdut! Ha ha ha! Râd în
sinea mea dat mențin o mină serioasă. Orice gest de-al meu ar
putea să o scoată din sărite acum. Încă nu vreau asta, peste trei
zile va fi doar o amintire urâtă. Sau cel puțin asta sper.
Recunosc, de ceva timp îmi rămăsese gândul și pofta la sânii ei.
Pari tari, energici și saltimbanci! Da, încorsetați în acel sutien ce
164
pare prea mic pentru ei, sunt mai mult ca sigur că vor sări
precum împinși de arcuri atunci când îi voi slăbozi! Voi număra
până la trei și vor sări zburdalnici prin patul, mintea și gura mea!
Nici fundul nu arată rău, are aceeași înfățișare de constrângere
ce cerșește după eliberare. Pantalonii ei intotdeauna păreau o
temniță de fese. Răbdare, Bogdan, răbdare! Revin, tânăra m-a
întrebat că de ce ea. Pam-pam-pam, ”ești cu mine pentru că....”.
Mintea mi se înalbește din nou. Între timp ea încearcă să mă
impresioneze cu melodile pe care le are pe telefon: muzică
clasică! Facem un concurs de recunoaștere a partiturilor. Ieșim
la egalitate, doar sunt melodiile de pe telefonul ei! Îmi
pomenește de un autor pe care nu-l cunosc. Îmi vine în minte
ideea că poate nici nu există un asemenea muzician. Dar nu
contează, eu trebuie să găsesc un răspuns. Chiar dacă ea pare a
ignora subiectul, știu că dacă nu voi spune ceva, va întreba din
nou. Iar de data aceasta, sigur tonul ei nu va fi la fel. Dacă aș
scăpa un răspuns comic, sigur mi-aș rata orice șansă de
reconciliere cu ea.
Peisajul e superb. Ne fură privirea și gândurile. Mă rog
să nu ni le recuperăm niciodată. Dar de ceea ce ne este teamă cel
mai mult, sigur nu vom scăpa. De ce ești cu mine? Pentru că nu
am avut cu cine altcineva, e bine? Sigur că nu pot să-ți spun
asta. Hmmmm, pentru că vreau să te cunosc mai bine!? Ha ha
ha, e cea mai bună glumă de anul acesta! Și de anul trecut,
desigur! Sunt cu tine pentru că vreau și pentru că pot! Da, asta
trebuie să-i răspund. Îmi aimintesc că mi-a plăcut atunci când
am văzut-o pentru prima dată. Era rezervată, de o inteligență
promițătoare și de un comportament modest. A fost o mică
165
enigmă ce trebuia să o descopăr, dar am confundat semnele.

Apoi au urmat câteva episoade suprarealiste.
- De ce naiba ești cu mine aici și acum?
- E complicat, ești o persoană interesantă și vreau
să te cunosc....
Buh, amintire mai groaznică nici că am de anul acesta.
După o noapte în care și-a frecat fundul de prohapul meu în
discotecă, îmi spune că nu poate (nu că nu vrea!) să se culce cu
mine! Eu o conduc acasă și o ignor. Dar acum suntem în drum
spre munte! De la acel ”incident” au trecut multe luni. Nici nu-
mi amintesc ce am făcut între timp. Sigur însă că nu m-am
gândit la ea. Are gene foarte scurte. Pare absurd, dar când mă uit
în ochii ei văd doar cât de ciunte îi sunt genele. Urâțenia ei pare
să se concentreze în aceste gene scurte. Poate dacă ar fi mai
lungi, ar fi frumoasă! Iar atunci sigur aș găsi o altă scuză pentru
a n-o plăcea. De ce continui să fiu legat de ea!? Simplu, pentru
că mă acceptă. Întâi am vrut să-mi recuperez o carte ce-o aveam
la ea. Apoi mi-am spus că poate într-adevăr îmi poate oferi ceva.
Da, sânii, prizoneri ai sutienului ei! Îmi amintesc că în una
dintre întâlnirile noastre mi-a spus că nu a observat dacă mă uit
la ea sau nu. Eu i-am răspuns că știu de la alte fete că ele sunt
atente la astfel de priviri și că am învățat, aproape inconștient, să
mă uit pe ascuns. Da, văzusem ceea ce ascunde sub bluză. Sau
mai bine spus ceea ce ce pare a ascunde sub bluză, pentru că
sănii îi erau expuși de fiecare dată în parte privirii. Odată ce o
întâlneai, te opreai cu privirea asupra sânilor ei. Decolteul era
unul dintre lucrurile ce îți săreau în ochi. Ah, de-al fi avut mai
multe puli, toate i le-aș fi implantat! Dar voi aștepta momentul
166
pentru a vedea cum va reacționa la simțul unicei puli ce am! Să

te fut! Doar vreau să-mi petrec câteva zile liniștite la munte.
Iarbă verde, ciripit de păsărele, umbră, ciuperci, răcoare, le
vreau pe toate și pe tine printre ele. Te rog, nu fi rea cu mine. Îți
promit un orgasm!
- Am pe cineva... îmi șoptește strânsă ghemotoc la un
capăt de pat.
E scuza ei după o noapte în care m-a ținut într-o exciare
aproape continuă. Am fost păcălit. Care e motivul pentru care
ești atunci aici cu mine. Pentru ce toate aceste insistențe de a ne
vedea când tu ai de când să mă refuzi și să-ți refuzi o bucată din
mine.
- Ești o persoană interesantă și sunt curioasă...
Ahhh, te-ai folosit de mine. Ne-am plimbat, am băut,
am dansat, ne-am zâmbit, ne-am atins doar pentru că e o
experiență interesantă pentru tine. Sunt obosit și mi-e indiferent,
oricum excitarea dispăruse de mult. Acum că era lângă mine,
părea mai mult o datorie actul sexual. Nu o slăbesc din întrebări
și din încercarea de a o face să se simtă prost. Îi prezint absurdul
și incoerența situației. Râd de ea și de ceea ce a făcut. Mai târziu
mi le va aminti și îmi va reproșa lipsa de sensibilitate. Ha, de
parcă asta e singura amintire pe care o păstrăm despre acel
incident.
- Aș prefera să nu vorbim despre asta... Am vrut să
vin cu tine și eu nu-mi caut prea multe explicații... Nu e intenția
mea de a te face să te simți incomod...
Îmi cere să-i fac poze. Nu îmi face mare plăcere să o
privesc prin vizorul aparatului. Se așează în fața tuturor
167
monumentelor ce le vede și așteaptă să o fotografiez. Eu sunt cu

ochii după altceva. Uneori își dă seama că nu suntem pe aceeași
undă și îmi amintește că mai vrea o poză. Îmi amintește de mai
multe ori ca nu cumva să uit să îi dau pozele. Îi fac poze și cu
camera ei și doar cu alea a rămas.
În prima seară ne oprim în Oviedo. E lună plină, ieșim
să facem câteva poze. E cea mai mare lună ce am văzut vreodată
iar cerul e limpede. Pe suprafața luminoasă astrului se pot
distinge cu ușurință pete ce reprezintă formațiuni geologice.
Pizda îi era precum un acordeon, scârțâia la orice
împingere de-ale mele. Am obosit înainte de-ncepe. Dar eu
confund notele precum un începător! Unele îmi reușesc, îmi dau
seama după cum dă ochii după cap, dar repede revin la starea
normală: nebunie! Alte partituri nu știe?
- Să nu mă muști că-mi lași urme... se isterizează
ea la simțul dinților mei peste pielea ei...
- Nu mă strânge în brațe, e cald și transpir... și se
smulge cu o moacă înnăcrită...
- Îmi faci rău!.. ești cam brut!...
- Pune-mi șosetele că mi-e rece, am circulația
proastă la picioare...
Te înțeleg, la extremul opus e la fel, lipsă de oxigenare.
Voi pleca capetele capitulând și doar te voi veghea cuminte
peste noapte.
- Stinge lumina, coboară persiana, așează pernele
la marginea patului, cearceaful a făcut cute sub spatele meu și
mă deranjează...
168
Aha, decorăm camera sau ne futem? Sunt convins că la

fiecare comentariu de-al ei, în iad celebrează cu nașterea unui
drac nou. Am să cer referințe de acum înainte de-a ieși cu vreo
tipă. Să vină dracului cu scrisori de recomandare, manual de
utilizare, schițe de cum să i-o tragi, sfaturi de la părinți, foști
iubiți, amanți etc.
- Ultima oară când ieșisem si m-ai dus la tine,
chiar nu înțelesesem aluzia... Ete naiba că nu înțelesesei, te
adusem la mine în dormitor să-ți arăt colecția de fluturi africani.
Și mi-ai dat de înțeles că vrei să ne culcăm împreună și eu te-am
refuzat. Mi-ai ținut vreo oră morală și eu tot nu am știu ce să îți
explic atunci...
Da, îmi amintesc perfect acum. Începuse cu tot felul de
povești.
- De fapt eram într-o relație, cum îți spusesem de
altfel. Era ceva complicat, mereu aleg așa... Era vorba despre o
altă fată....
M-am luminat. De asta nu cântai tu bine la trombonul
meu seara trecută, ți-e îți plac duetele între vagine! De ce naiba
nu spui așa? Ești vreo lesbiană frustrată care nu e convinsă de
ceea ce e și se păcălește singură. Dar în același timp, după
această confesiune, cu destul de multe detalii, am început să o
privesc cu alți ochi. Orice urmă de pică față de ea a dispărut. La
urma urmei e doar un suflet dezorientat în căutare de iubire.
169
21. Xana
- Ce faci?
- Mă joc cu mințile oamenilor… îi trag de gânduri,
le întind și le înnod până celălalt nu și le mai recunoaște… Dar
tu?...
- Examene…
- Nu începe și tu… azi am liber de la studiu…
- Eu simt că mă duc degeaba la facultate…
- Era timpul să-ți dai seama de asta…
Xana e o fată egoistă și rece. Nu o spun eu, ci un
prieten comun de-ai noștri, de fapt mai mult o cunoștință pentru
amândoi. L-am întrebat acum câteva zile dacă o cunoaște și ce
părere are despre ea. Pentru mine e doar superficială. Eu nu am
170
cunoscut-o niciodată în persoană pe Xana, dar a existat un

moment în care mi-ar fi plăcut. A fost simplu să decit că nu
vreau să o cunosc, are un iubit.
Eu nu vroiam să vorbesc nimic cu ea, dar ea insista din
când în când, îi place să vorbească despre ea. Azi îmi spune la
cât de stresant e unul dintre profesorii ei de la universitate, că
pare a-i pregăti pentru un doctorat, că e exigent și că examenle
sunt grele. Apoi, în antiteză, are un profesor ce nu face altceva
decât să-și povestească viața privată elevilor săi. Le spune
despre probleme sale sentimentale și găsește mereu un motiv
pentru a vorbi despre temele sale prefereta - femeile cu care iese,
despre fotbal și despre bere.
- Și'n afara faptului acesta, și eu "muncesc", dau
meditații la engleză și franceză în fiecare dupa-amiază...
Orice ai face, dragă, tot cu aceeași impresie ai rămâne
despre școală. De cele mai multe ori contează doar că te poți
lăuda că ai o diplomă sau alta iar ceilalți să-ți dea atenție pentru
asta.
- Stau doar cu gândul de a pleca cu o bursă în
Irlanda... restul e un rahat... m-am săturat... doar idioți și
pierdere de timp... mă gândesc doar că trebuie să-mi iau toate
examenele...
O aprob în tot ceea ce spune. Aici are dreptate, deși mi-
ar fi plăcut să nu fi avut. Dar aceasta e o dorință prea mare
pentru o lume atât de mică.
- Și altceva ce mai zici?
171
- Nu știu... luptându-mă cu propriile fobii...

prefăcându-mă ocupat... muncind... citind și recitind... așteptând
soarele ca să fac sport... ieșind cu diverse fete... căutând amici...
Da, asta e adevărat. Sunt într-o perioadă în care am
nevoie de prieteni. Nu pot contiua în ascetismul acesta.
- WoW, ești foarte ocupat...
- aaa, și muzică nouă... am descoperit un pianist
acum câteva zile... îl ascult fără încetare...
- Eu am descoperit o trupă...
Nu-mi amintesc despre cine era vorba și, deși cred că
mi-a trimis un link, nu l-am urmat, era perioada în care evitam
Youtube. Nu am încredere în gusturile muzicale ale celorlalți și
apoi văd genul acesta de pagini precum versiunea televiziunii în
internet. Sunt atât de snob. Îmi spune noapte bună apoi grăbit.
Cred că i-am mulțumit. Mi-ar fi plăcut să o cunosc, dar cum îmi
spusese că are iubit, nu mă mai interesa atunci. Dar în seara
următoare găsesc din nou câteva saluturi de la ea.
- Adică te-am prins, ce să mai!...
Sunt on-line, dar nu vorbesc cu nimeni. E clar că e un
semn disperat de-al meu să văd dacă cineva ar dori să vorbească
cu mine. În același timp sunt total ilogic, nu vorbesc cu cei ce-
mi scriu. Nu le răspund. Nu e de mirare că puțin câte puțin mă
vor ignora toți. După vreo zece minute, îi scriu.
- Ha!... m-ai prins!... dar mi-ai dat drumul prea
repede... trebuie să ai mai multă răbdare cu mine!... țineam o
carte în brațe... nu îi pot da drumul de câteva zile încoace... nici
măcar pentru o partidă de sex... îmi pare rău ca nu am fost
aproape... dar vom mai încerca, nu?.. perseverăm?...
172
La naiba, nu-mi pare rău. Presimt că e o pierdere de

timp cu ea, dar mă intrigă puțin insitența cu care mă salută și
cheful de conversație. Măcar nu vreau să pierd legătura cu
niciuna. Știi de proverbul cu cine aleargă după doi iepuri în
același timp? Eu nu alerg după niciunul, dar stau la pândă după
o turmă de iepuroaice. Bănuiesc însă că proverbul se poate
aplica însă și aici.
- Yellow!!!
- Red!!! Vreun motiv special pentru care să fii așa?
- aaa... m'ai prins... just good sex, I guess...
- Sper să-mi fie cu iertare, eu nu-mi amintesc să ți-o
fi tras...
Mi-e puțin teamă de felul în care va reacționa, dar,
slavă domnului, mă ignoră complet.
- Nu am suficient timp pentru cât aș vrea... dar
termin săptămâna aceasta munca și voi pleca o săptămâna la
mare!
- Și atunci va fi de trei ori pe zi... la mare te vei
putea arde bine...
- ha, eu sper să fie mai mult de trei ori pe zi...
- doar să nu îl ții mult timp în soare sau în alcool...
scade randamentul... și în același timp, să ai grijă cu micile
certuri... atât de mult timp petrecut împreuna nu e întotdeauna
potrivit...
Fuck! Nu știu de ce sunt în această conversație. Am
cârți în bibliotecă, am amintiri de așezat, am sentimente de trăit
și atât de multe experiențe de cunoscut.
- Pe unde pleci vara asta?
173
De ce o intereseaza viața unui necunoscut? O spun

probabil pentru că de multe ori greșesc și consider că și ceilalți
gândesc precum eu. Dacă nu mă intereasă viața cuiva, dacă nu e
cineva din familie sau prieten, nu pun întrebări atât de personale.
Dar asta e o chestie ce mi se întâmplă des. Întrebările mele, de
cele mai multe ori, au un scop. Nu sunt întrebări la întâmplare,
doar pentru a umple un gol. Eu nu vreau să umplu goluri. Îi
răspund cu sinceritate, nu am niciun motiv pentru care să spun
altceva. Prefer să spun adevărul sau să evit un răspuns. Am
oroare față de minciună.
- Am o săptămâna de vacanță acum în august... am
de gând să plec prin Catalunia, Barcelona și Figueras...
- Îți doresc să ai parte de tot ceea ce-ți dorești vara
asta...
Ha, era o întrebare de complezență. Nu a făcut niciun
comentariu cu privință la planurile mele. Nu știu de ce m-aș fi
așteptat la altceva. Trebuie să fiu mai relaxat.
- Îți doresc același lucru, incluzând preludiile
"prelungide"...
Cred că am vrut să fiu ironic. Pentru mine au trecut
câteva săptămni fără sex și asta mă face să o iau puțin razna. Nu
îmi răspunde, iar eu îi las ultimile cuvinte:
- O seară plăcută... mă pun pe-o carte...
Dar în loc de o carte, e un pahar de vin, câteva felii de
brânză și altele de jambon iberic, uscat și delicios. Sunt atât de
multe fete frumoase, inteligente și simpatice pe care le cunosc,
dar niciuna nu e precum ea. Dar cine dracu’ e ea?
174
IV. Fragmente
Frâng ipostaze din şimţirile mele, se înmulţesc zglobii

odată fragmentate. Mişună cu viteze supersonice şi se grupează
după logici proprii. Le zâmbesc.
175
22. Frânturi de ciorne
Secolul XXI
Încă o zi de vineri și încă o zi în care îi caut pe Răzvan

și Vlad. Le-am promis într-un e-mail că îi voi duce într-un bar
cu muzică jazz în direct. De vreun an de zile am început să prind
gustul acestor tipuri de localuri. Pe acesta în concret, îl găsisem
din întâmplare în urmă cu câteva săptămâni când, distrat și
purtat de o conversația aprinsă cu o tânără domnișoară prin
Bario de las Letras, mi-a atras atenția o trompetă
supradimensionată în vitrina unui bar. Ne-am oprit pentru a
proba barul și eu mi-am spus că va trebuit să îl trec în lista de
locuri preferate. Acum era un bun moment pentru a reveni.
176
- Știți ce înseamnă a trăi în secolul XXI? Locul le-a

plăcut și, după ce ei au cerut câte o bere iar eu am cerut pentru a-
nu-știu câta oară un Bloody Mary pentru a-l încerca. Mă uit la ei
să văd cine va încerca să răspundă. Înseamnă să fii nevoit să
înveți zeci de parole inutile! - ceilalți mă privesc puțin
nedumeriți și par a cerși detalii din priviri. Da, memorăm zeci de
parole și pin-uri și apoi ne încurcăm în ele, ajungem să
încercăm a introduce codul pin de la telefon atunci când ne
încălzim mâncarea în microundă sau, și mai grav, atunci când
suntem beți, ajungem să ne căutăm butoanele la prohap pentru
a-l deschide în modul automat! Nu știu dacă explicația mea a
fost reușită sau nu, dar amândoi râd cu guri căscate până la
urechi. Răzvan îmi răspunde:
- Cel mai aiurea mi se pare să ai vreo zece pagini web
în care îți urci aceeași poză proastă făcută cu telefonul și să ai
pretenția ca toți amicii să îți lase câte un comentariu. Are
dreptate, nu pot decât să îl aprob tacit.
- Și eu știu una bună, continuă Vlad, toți tinerii au
încărcat zeci de tipuri de arme în diverse jocuri video, dar nu ar
fi în stare să găsescă piedica unei arme adevărate!
- Dar ce-mi spuneți că avem zeci de numere de telefon
pentru cei doi sau trei prieteni și la nici unul dintre numere nu
răspund? Avem adresele de e-mail a sute de persoane dar nu
primim decât spam și publicitate... Deodată îmi amintesc de
miile de mesaje necitite de pe cele cinci-șase conturi de e-mail
ce folosesc. Nu asta ar conta, dar sigur sunt unele ce mi-ar fi
plăcut să știu că le-am primit. Poate au fost persoane ce m-au
căutat vreodată și nu au avut parte de niciun răspuns din partea
177
mea. Ar fi trebuit să insiste, să nu dea vina pe mine, să-i înghită

pământulul pe toți cei ce mă învinovățesc de ceva.
Uitatul in soare
Te poţi uita în soare? Da, doar dacă eşti orb sau dacă ai
ochelari de firmă. De firmă nu pentru că ești de fițe, ci pentru că
au calitatea și protecția necesară sau, cel puțin, există mai multe
șanse ca cei din urmă să o aibă în comparație cu alți ochelari.
Vezi bine şi îțî lipsesc ochelarii afumaţi? Scarpină-te-n fund şi
întoarce-te, vei simţi plăceri anale, doar dacă ești un uns, la
minte și corp evident.
Prefer paranoia sau ignoranța în schimbul siguranței
arogante. Cum poți fi atât de sigur de tine când nu ești în stare să
spui nici de ce ai ales tricoul pe care îl porți. Nu ești în stare nici
măcar să articulezi o propoziție coerentă și care să ne spună ceva
nou sau relevant. Diluvii verbale și excremente printre dinți ne
sunt oferite cu pretenția unei conversații. Iar când cuvintele nu
sunt de ajuns, au suficient de multă forță în piept și gâtlej să
ridice tonul, să scuipe și să te mânjească în continuare. Suntem
umani veți spune, că avem dreptul la opinii. Fiecare dintre noi e
o ființă ce merită respectul celor din jur. Pe naiba!
De aceea aleg tăcerea, nu îți voi răspunde în niciun fel.
Îți voi zâmbi amabil și poate voi face o remarcă penibilă doar
pentru a te face să taci cât mai curând. E forma mea de-a te
ignora iar tu o vei înțelege ori ca o recunoaștere a tăriei
178
argumentelor tale ori ca pe o ignoranță din partea mea. Uite cum

îmi pasă mie de asta!
Mă scot din minți persoanele ce se încăpățânează să
poarte conversații despre subiecte necunoscute invocând dreptul
fiecăruia de-a avea o opinie. Aveți dreptul să vomitați doar în
closet, rupți de băutură și cu fesele tremurând la trecerea
gazelor. Nu aveți nici drepturi și nici opinii. De nu m-aș fi
obișnuit cu atitudinea mea pasivă v-aș fi spart dinții de-ar fi
cazut în castele de porțelan precum în desenele animate. Dar nu
ar fi nevoie, oricum o fac în gând, nu aveți habar de câte ori v-
am lăsat cu gingiile însângerate.
Greșeli
De mici suntem învățati că într-o competiție nu e

important să câștigi, dar asta doar cu o singura exceptie: decât
atunci când câștigi. Ni se spune că participarea e scopul pe care
toți trebui să-l prețuim și că experiența căpătată e de neînlocuit.
Se spune că putem și trebuie să învățăm din propriile
greșeli, dar lumea e atât de plină de posibile greșeli și capcane
încât în fiecare zi am parte de o noua situație în care, evident,
greșesc și atunci cum rămâne că din fiecare greșeală înveți? De
câte vieți am nevoie pentru a trece prin toate greșelile posiile?
De singurul lucru de care putem fi siguri e că putem să învățam
să greșim. Mie îmi iese din ce în ce mai bine.
179
Atunci cand eşti un nenorocit de ratat, există

întotdeauna scuza de a te simţi un neînţeles. Cine a fost primul
ce a gândit asta a fost un vizionar! Toți cretinii din lume ar
trebui să-i ridice o piramidă și să se sacrifice arucându-se de la
înălțimea ei. Cum aș vrea eu. Îmi îndepliniți dorința? E prima și
singura pe care vi-o cer.
Păcat
Sunt ocolit de păcat, de câteva zile nu mai am nicio

poftă. Am lenevit în ultimele luni și acum suport consecințele.
Nu mi-am verificat conturile de e-mail, nu am răspuns la
telefon, nu am ieșit în oraș, mi-am ignorat prietenii, cunoștințele.
Nu am făcut ochi dulci la niciuna și nici nu am răspuns la
avansurile la niciuna. De aia acum nu știu încotro să apuc. Sunt
debil și trebui să plătesc.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când îi simt chiloții
căzându-i de pe șolduri, tremur și mă cutremur. Altfel nu mi s-ar
face dor de-o întâlnire, dar această imagine îmi dă impulsul. În
ultimele trei ore am trimis câte un mesaj la fiecare oră la diferite
fete, poate vreuna vrea să mă vadă. Nu am curajul și voința de a
le suna, fără să le am în față mi-ar lipsi puterea de convingere -
aș fi tăcut, incongruent, delăsător și având constant în minte
eșecul.
M-am stricat și acum aștept să vii să mă reglezi și să mă
regulezi. Probabil aș fi mai convingător dacă aș folosi artificii
180
romantice, dar eu nu sunt acel tip de impostor sau farsor. M-aș

rușina și mi-aș reduce la tăcere astfel de gânduri și fapte. Mai
bine îmi dau cu capurile de pereți decât să mă simt astfel. Știi
unde, nu?
Adevăr și libertate
Iubirea, ura, dorința, frumusețea, neliniștea, toate își

găsesc pacea și adevărul în atotcuprinzătoarea, binecuvântata și
generoasa moarte. Dincolo de ea nu mai există nimic. Doar
pace, liniște și toleranță! E un bun motiv ca să dorim moartea la
tot ce ne înconjoară! Toate răspunsurile, mai bine zis inutilitate
și absurditatea oricăror răspunsuri, le găsim în ea. Moartea nu
discriminează nimic și pe nimeni. Ar trebui să slujim cu toții
ritului morții. E singura dreptate ce o cunoaștem. Moartea
înseamnă libertate, egalitate și fraternitate, devizele Revoluției
Franceze le-a exprimat foarte bine.
Instinct
De-aș fi avut instinct criminal și poftă de sânge, aș fi

avut un scop precis și exact pentru această viață. Nu m-aș mai fi
îndoit de nimic iar toate gândurile și acțiunile mele ar fi avut o
succesiune clară și de neclintit. Nu ar mai fi existat neliniști,
îndoieli sau șovăiri. Aș fi putut fi o mașinărie de ucis într-o
continuă perfecționare. Zi și noapte aș fi fost cuprins de febra
181
muncii mele, de destinul ales și de misiunea de îndeplinit. Mi-aș

fi sacrificat întreaga energie și inteligență pentru a-mi urma
scopul. Mi-aș face planuri, aș fi organizat, curat, sincer, drept,
sigur și generos cu cei aleși.
Lumea are nevoie de criminali, la fel cum pădurea de
lupi. Vă puteți imagina o pădure fără lupi? Pe Scufița Roșie fără
de Lupul cel Rău? Aiurea, nu există bine fără antagonismul său.
Nu poate exista violență fără pace, exact așa. Pacea nu e o stare
normală, ci războiul și confruntarea, violența și crima. Ceea ce
este anormal în lume e calmul și pacea, imovibilitatea și apatia.
Dorința de violență e strâns legată de cea de dreptate.
Violența caută o răsturnare de putere, o echilibrare ce frustrează
una dintre părți. Dreptatea nu e un rezultat al păcii, ea se poate
exprima doar prin crimă. Civilizația nu a redus violența, ci
dimpotrivă, a amplificat-o la cote inimaginabile.
Cum mi-aș alege prima victimă? Nu m-am întrebat asta
până acum. Probabil după privire, dacă-mi place privirea ei, voi
dori să o am. Cum? Obligând-o să mă privească ore în șir și în
timp ce sângele ei se scurge lent din venele deschise de mine.
Dacă voi fi prins? De ce să-mi pierd timpul gândindu-
mă la asta?
Cine iubește cu adevărat viața, e un criminal. El e cel
ce-i pune preț, e cel mai interesat ca viața să perpetueze pentru
ca apoi să poată să o curmeze! E nevoie de carne de vânat! De
nu ar fi iubit și adorat viața, criminalul ar fi fost un sinucigaș.
182
Viitorul
Școala nu te pregăteșe pentru prezent. Deși ceea ce se

dorește este o educație în concordanță cu actualitatea, nu
reușește decât să te educe despre ziua de ieri. Și măcar dacă asta
ar fi bine făcut, dar nu! Degeaba se învață despre trecut, el nu
reușste să inspire pe cei din prezent pentru a nu repeta greșeli
din trecut. E trist nu doar că educația eșuează în a te pregăti
pentru ziua prezentă, dar eșuează și în a-ți arăta trecutul.
Instituțiile educaționale nu au capacitatea de a sustrage
învățături din istorie pentru a te educa. Și ca și cum nu ar fi de
ajuns, însăși dorința de a te pregăti pentru azi sau pentru viitorul
apropiat e greșită. Viitorul se apropie de noi cu o viteză din ce în
ce mai mare, multe din lucrurile pe care te pregătesc astazi nu au
valabilitae în câțiva ani sau decenii. Nu se mai pot face
pronosticuri despre ceea ce ne poate rezerva viitorul. Privind în
urmă doar câteva decenii, putem vedea cât de obtuzi sau lipsiți
de viziune au fost cei ce au căutat să prevadă și să ne
pregătească pentru viitor. Nu e suficient să folosim cunoștințele
actuale pentru a ne pregăti pentru viitor, ci e nevoie de o viziune
cu totutl și cu totul diferită, lipsită de bariere și limite. Decât
vizionari, cred că mai necesari sunt orbii. Vitorul nu poate fi
privit cu ochii prezenți, trebuie să așteptăm un al treilea ochi
pentru a-l putea întrezări. Ar trebui să fii educat pentru viitor. Iar
cum acesta e o mare necunoscută, educația viitorului e rezervată
ori unor puțin norocoși vizionari, e un joc de conjuncturi sau e
un eșec. După observația economistului Joseph A. Schumpeter,
pentru a fi un bun economist ai nevoie să domini cel puțin tre
183
materii: teoria economică, estadistica și isoria economică.

Aceasta din urmă mereu e uitată, evitată sau ignorată. Nu înțeleg
apoi de ce ne uimit de repetiția greșelilor sau de lipsa de viziune
a celor ce nu au învățat nimic din lecțiile trecutului. Există o
scuză doar pentru unii din ei, epntr cei ce o fac inetnționat
pentru a obține beneficiii, pentru oportuniști și speculatori. Al
lor e jocul.
Istorie
Cum credeți că se va numi aceasta parte a istorie pe

care o traim acum? A existat preistorie, antichitate, evurile
medii, industrializare, modernitate. Dar cum va fi numita aceasta
perioada? Eu banuiesc ca va avea mare legatura cu globatizarea
si ecologismul. Pentru prima data in istorie, oemnirea și-a dat
seama că acțiunile ei nu sunt izolate, suntem interconectați și
orice eveniment apare consecințe la nivel planetar, indiferent
dacă e vorba de economie, conflic armat sau catastrofe naturale.
Pentru prima data omenirea, în totalitatea ei, a realizat că
resursele naturale sunt epuizabile și trebuie să le gestioneze mult
mai eficient. Acțiunile omului au efecte la scară globală,
anularea efectelor poluării și reciclarea au devenit priorități la
nivel internațional, dacă nu în fapte cel puțin în intenții. Ne-am
dat seama că trăim într-o lume fragilă pe care, dacă nu o
protejăm, o vom putea pierde definitiv.
184
Sensibilitate
Îmi iau o carte, mă arunc în pat și mă chinui mai mult

de-o grămadă pentru a-mi găsi o poziție comodă. De parcă patul
ar avea vreo legătură cu incomoditatea mea! Cu greutate îmi
găsesc un loc între margine patului și câteva perne aruncate una
peste cealaltă. Trec cu vederea peste câteva pagini plictisitoare
din carte și atenția îmi este distrată de sunete străine camerei
mele. Vecinul vorbește la telefon iar pereții subțiri par să
amplifice sunetul și mai mult spărgându-se în valuri peste
timpanele mele. Tobe îmi sunt și reacționează exagerbat la orice
adiere.
Colegul de apartament e un neîndemânatec, face mult
zgomot în baie – trântește ușile dulapului metalic făcând ca
oglinda ce-l ocoperă să vibreze, scapă lucruri din mână și înjură
fără noimă. Continuă să înjure și trage apa de câteva ori, ceea
ce-mi aduce în minte imaginea butucului maroniu ce nu vrea să
treacă de marginea inferioară a wc-ul pentru a se pierde în
măruntaiele blocului, așa cum numesc eu sistemul de canalizare.
Două femei se opresc, în stradă, exact sub fereastra mea, țipă
isteric la copii ce se hârjonesc precum orice copii. O toantă se
chinui vreo cinci minute ca să parcheze mașina, o recunosc după
voce că e femeie atunci când se scuză șoferului din spatele ei ce
o aștepta nervos să parcheze. Îmi pun muzică, radioul și am
marele ghinion de a asculta exact melodile ce nu-mi plac.
Complotați împotriva mea. Mă arunc în pat. Deși e lipsit de
arcuri, patul începe să scârțâie mai rău decât o cireadă de soareci
încornurați. Într-un scurt moment de pauză, se aude un claxon
185
de mașină. Mă rog să fie unic, dar presimțind că e doar începutul

satu cu nervii întinți la maxim n așteptarea următorului. Mă rog
să nu dureze prea mult. Mă omoară așteptarea aceasta. Mașinile
sunt mai zgomotoase ca niciodată, cobor persianele și drag
grelele draperii. Pe crengile din apropierea geamului se așează
două păsări. Sunt la fel de bârfitoare și isterice precum mamele
de mai devreme. Tresar la auzul soneriei de la ușă. Mă ridic
jurându-mi că voi interpretarea ridicarea mea din par precum
trezirea dintr-un vis ce-mi displace.
Paradoxal citesc ”Furia” de Salman Rushdie. ”Furia” e
o carte liniștită precum o baltă virgină de orăcăiturile broaștelor.
Prin tactici subliminale, așteptări și aluzii, creează însă,
paradoxal, o stare latentă dar sigură de furie. Te pregătește
pentru crime, fapte abominabile, neprevăzut dar până la final nu
se întâmplă nimic. Furia se adună în tine dar fără să-ți ofere o
supapă de refulare. Eu am terminat-o furios și înjurându-l pe
autor. L-am înjurat că, deși e un hotorog și neinteresant scriitor,
l-am văzut într-o poză pe net la braț c-un model superb. Ce i-ai
arătat, moșule? Mie mi-ai arătat că se poate. Eu vreau să fiu tu
când voi fi bătrân. Să sufăr de bătrânețe alături de fotomodele.
Teamă
Ți-e teamă că te voi face să suferi? Bănuiești că nu sunt

de încredere și că nimic bun poate ieși din întâlnirea noastră? Nu
te mai întreba asta, eu îți confirm că ai perfectă dreptate! Dar
186
ceea ce pierzi cu adevărat e acest timp întrebându-te, lasă

bănuielile și te vei convinge că ai avut dreptate după.
Poate, atunci când aceeași femeie se așterne supusă sub
tine nopți la rând, nu poți aprecia și conștientiza miracolul unirii
dintre două persoane. Obișnuiți să repete mecanic un act
stimulat de instinctele lor, oamenii intră într-un ritual al
fecundării odată ce simt gustul de-a o face și fără să știe dacă o
vor sau nu. Poate ar trebui, din când în când, să avem parte de
momentele noastre de pauză și reflexie, impuse de circumstanțe
sau alese de noi înșine.
Întrebări
Există întrebări ce mă enervează ce mi se pună și sunt

întrebări ce-mi spun mult mai mult decât răspunsurile pe care mi
le dai.
De unde ești? - Care e legătura? Ce importanță are asta?
E rodul filozofiei de cartier – ”nu am uitat de unde am plecat”?
Eu sunt mai interesat de încotro mă îndrept. Trecut e cel ce sunt
acum, iar cel ce voi devenit e definit de ceea ce-mi doresc. Cine
te interesează mai mult?
Ce zodie ești? – Căcat, nici măcar nu mă voi deranja în
a da o explicație.
Întrebări pseudo-intelectuale! Ce muzică asculți? Crezi
că mă poți defini după genul de muzică pe care îl ascult? Însă de
cele mai multe ori întrebările nu sunt puse pentru a afla ceva
187
despre celălalt, ci pentru a se lăuda cu propriile gusturi.”Ascult

de toate înafară de manele!” De ce-mi spui asta? Ce relevanță
are? Cerzi că mă vei impresiona? Dimpotrivă, afirmația nu-mi
spune decât doua lucruri esențiale despre cultura ta muzicală: e
nulă și denotă ipocrizie. Habar nu ai de varietatea manifestărilor
muzicale. Ai pretenția de a te considera o persoană cu gusturi
variate și critice în același timp. E mai multă originalitate în
versul ”aș da zile de la mine” decât în întreaga muzică de pe
posturile de televiziune. Mulți nu înțeleg de ce spun asta, dar
nici nu mă obosesc să le explic.
Hermafrodism
Orientarea sexuală a oamenilor pare să conduca spre

hermafrodism. Aud asta la radio într-un fragment de
documentar. Atunci când alegem pe cineva pentru o relație
sexuala ne bazăm pe similitudini cu noi înșine. Cum poți să îți
dai seama dacă fata cu care esti te doresti pentru a forma o
familie cu tine? Trebuie sa aiba chef de sex cu tine în zilele ei
fertile. Na, că trebuiau să facă un documentar ca să-mi spună
asta. Dacă te refuză în acea perioadă, e clar, inconștient nu vrea
plozi de la tine, părăsește-o!
Bărbații au înnăscută abilitatea de a seduce dar cultura
și educația îi face să se reprime. La naiba cu educația!
Va produce viitorul o rasă superioară? Datorita cursei
sexuale către frumusețe (sâni mari, ochii sciliptori, picioare
188
lungi au mult mai mare căutare) oamenii vor să evite urățenia! E

posibil ca în viitor toți copiii să fie câștigători de concursuri de
frumusete?
Iubitor de cărți
Un iubitor de cărți trebuie să fie precum un degustător

de vinuri. Trebuie să poată să închida ochii, să pipăie, să
miroase și să atingă cu atenție fiecare pagina a cărții, coperțile și
legăturile lor. Doar prin miros să poată să spună tipul de
cerneală folosit, hârtia și anul de tipar. Așa e un îndrăgostit de
cărți, un iubitor al lecturii e altfel.
Un cunoscător recunoște o carte după coperți, miros,
pipăit, culoare, foșnet și greutate. Nu e nevoie să știe să citească.
Cunoașterea îi vine din simțuri. Nici măcar nu e nevoie să se
concentreze în vreun fel anume, lucrurile îi curg natural.
Am învățat târziu să citesc, cred că aveam aproape opt
ani și eram printre puținii din clasă ce se bâlbâia când îi venea
rândul să citească în fața clasei. Aș fi incendiat cărțile, școala și
cancelaria fără nicio remușcare doar ca să scap de chinul de-ai
vedea pe toți atenți să mă audă bolborosind silabe și lungind
ultimile litere ale cuvintelor în încercarea de a avea timp să mă
uit peste următorul cuvânt. Iar acel clasament pe care învățătoare
l-a făcut pe când eram în clasa a doua sau a treia încă mă mai
urmărește. Acel sentiment de nedreptate mă face să mi-o
amintesc pe doamna Munteanu doar ca o fantasmă ce vroia să
189
mă pedespsească. În clasamentul ei eram pe locul doi. Nu locul

m-a deranjat, ci faptul de a fi comparat. Nu suport comparațiile.
Eu sunt singurul, nici primul, nici al doilea, nici ultimul. Nu sunt
nici măcar unicul sau cel ce iese în evidență.
Astăzi am descoperit în bibliotecă o carte cu paginle
lipite! Citisem că înainte așa se tipăreau cărțile, iar înainte de a
începe lectura oamenii trebuiau întâi să taie marginile lipite. M-
am emoționat.
Unu plus unu sau de ce nu trebuie să mergem la școală
De ce nu trebuie să avem încredere în tot ceea ce

învățăm la școală sau de ce ar trebui chiar să renunțăm la o
frecventa? Pentru că acolo învățăm una dintre cele mai mari
minciuni ce ne vor urmări întreaga viață. În școală învățăm că
unu plus unu fac doi. Mi-amintesc că în primele mele lecturi se
află o bibliografie de-ale lui Mihai Eminescu. În paginile sale
am descoperit una dintre primele mari nedumeriri ale poetului și
pe care a avut-o în clasele primare – de ce unu plus unu
întotdeauna face doi? Atunci am considerat că era un fel de
capriciu de-ale sale sau o formă de-a-și exprima dezaprobarea
față de normele lumii. Mult mai târziu mi-am dat seama de
revelația pe care a avut geniul său – unu plus unu nu fac doi. De
fiecare dată cand adunam unul sau una lângă mine, tot singur
sfârșeam. Unu plus unu nu fac doi, dacă nu fac tot unu, e nul.
Poți aduna la infinit unu, una, altu, alta etc, nu vei sfârși
niciodată atâta timp cât va fi o sumă decimală.
190
Școala nu ne învață nimic. Ne taie doar aripile fine ca

de fluturi ale imaginației și creativității noastre. Ultima fărâmă
de fericire și speranță se pierde la grădiniță. Am plâns și am
încercat să-i smulg părul din cap educatoarei ce m-a reținut în
clasă în prima zi de încarcerare. Cred că nu fusese zi mai tristă
în viața mea până atunci. Că a fost urmată apoi de mii de alte
zile la fel, nu mai contează nimic acum. E prima și cea mai
puternică amintire de-ale mele din copilărie. Mi-am urât tatăl
pentru totdeauana din acel moment când, văzându-l ieșind pe
ușă și zâmbind rușinat femeii în părul căreia încercam să mă
răzbun, nu a răspuns groazei ce-o simțeam. Din acea zi nu am
mai căutat nici afecțiunea mamei ce a permis acest lucru.
Copii fiind puteam zbura și visa orice, nu existau limite
de nici un fel. La fel cum nu reușim a înțelege infinitul, la fel era
și mintea noastră pe atunci, fără granițe și fără teoretizări. În
școală am devenit obtuzi. Copii fiind, aveam adesea subiecte de
conversații infinit mai profunde decât cele ale părinților noștri.
Tot ceea ce natura a făurit spre a ne diferenția, școala a
nivelat cu insensibilitatea unui buldozer peste un mușunoi de
furnici. Să te fut!
Am crezut
Ceasul sună și va trebui să mă trezesc. E nedrept să mă

ridic și să mă îmbrac când tu ești goală în partea ta de pat. Stau
cu ochii pe tine și nu vreau ca ziua de azi să se termine devreme.
Te iubesc acum, dar curând te vei întinde în paturi străine.
191
Am crezut că sunt un egoist, dar nu este adevărat. Mi s-

a tot repetat până la sațiere că aș fi un egoist, iar de aici tot ceea
ce mi se întâmpla mi-o explicam prin această caracteristică a
caracterului. Dar nu sunt unul dintre ei.
Toți visăm la iubirea vieții noastre, de parcă ne-am
naște programați pentru asta, la acea făptură diafană ce-o să ne
taie respirația atunci când o vom întâlni. Ne așteptăm să ne
acapareze întreaga atenție și ființă și să ne sugă apoi de toată
dorința. Dar eu nu-mi doresc acet tip de iubire, nu e pentru mine.
Iubirea vieții mele nu există, am omorât-o. Am avut, am și voi
avea parte de multe iubiri. Sunt un altruist, iubesc și îmi împart
iubirile cu ceilalți bărbați.
John Irving
Atunci când ești convins că niciunul dintre

sentimentele, emoțiile sau stările tale afective nu pot fi
exprimate în cuvinte, îți găsești contrazicere în textele lui John
Irving. L-am descoperit în adolescență iar lectura romanului
”Lumea văzută de Garp” a însemnat o schimbare radicală în
felul meu de-a gândi. Am reușit să mă identific cu persoajele,
situațiile, spaimele și neliniștile ilustrate într-un fel în care nu o
mai făcusem până atunci. Nu puteam să cred că există o
literatură atât de bună! Mă simțeam înțeles și nu mă mai
simțeam singur.
192
Cum ne dăm seama că îmbătrânim?
Atunci când începe să ne iasă noi fire de păr acolo unde

nu aveam. Fire noi în ureche, pe obraji din ce în ce mai sus pe
pomeți, fire de păr ce trec prin lungimi de marginile foselor
nazale sau nu își mai găsesc locul în sprâncene și se revoltă
aruncându-și vârfurile în direcția rozei vânturilor. Mă gândesc
acum la firele de păr ce ne părăsesc și ne descoperă țeasta, la
riduri ce nu apar doar la coada ochilor. Alunițe, cicatrice și pete
pe care nu ți le amintești răsar în locuri diverse.
Sunt prietenii ce nu te mai cheamă la băute, chermeze
sau party-uri la care nu știi unde și cum vei sfârși. Acum te
cheamă la nunți, boteze, cununii, zile de naștere plictistoare.
Înainte petrecerea începea odată cu apusul soarelui, acum se
sfârșeste odată cu căderea astrului după linia orizontului. Nu mai
ești tânăr când viața ta socială cere sacrificii și compromisuri,
atunci când accepti politicos invitații de la persoane sau pentru
eveimente care nu îți fac plăcere. E momentul în care sincerul și
dezinvoltul ”du-te-n pula mea de aici” se transformă în ”cu
mare plăcere!”. NU doar cuvintele și replica ar fi importante,
ne-am mai păstra un dram de tinerețe și libertate dacă măcar am
recunoaște-o în gând și am exprima politicosul, dar nu, ajungem
să credem ceea ce spunem. Ne modelăm după cerințele și
tiparele societății pentru ca apoi să ne mirăm unde ne e tinerețea,
rebeliunea și de ce ne iau puștii peste picior. Ne-o merităm.
Îmbătrânești atunci când realizezi că poți face nodul la
cravată fără să te mai uiți în oglindă, deși jurasei în adolescență
că nu vei purta una, iar ceilalți ți se adresează cu numele de
193
familie. Dar nu ți-l mai folosec precum în generală, când colegii

sau câte un profesor iritat te striga așa doar pentru că (nu înțeleg
nici acum de ce ne simțeam așa, la urma urmei erau numele
noastre) părea să sune într-o formă peiorativă. Nu mai eram
Ionică sau Georgică pe care îl alintau bunicii ținându-ne pe
genunchi, nu, eram doar copii despersonificați, eram doar
”Ionescu” sau ”Georgescu” - și ca ei erau mii.
Relatii de proportionalitate
Scriu mai mult și fut mai putin. Cu cât mai multe

rânduri așternute ajung între minți interesate, cu atât mai multe
fese mi se plimbă prin pat. Cu cât petrec mai mult timp printre
cearșafuri, cu atât mai puțin timp am pentru scris. Deodată, lipsa
oricărei inspirații, scriitorești sau pasionale, plictesește rotundele
fese ce curând prind aripi. Nu mai scriu, nu mai fut – și atunci
din nou căutăm stiloul. Scriu mai mult și fut mai puțin. Să
continui să scriu sau să fut?
194
23. Dor de ele
Alexandra
Alexandra aveau două gropițe distincte în obrajii aurii.

Păreau mai mult două stele diurne, mici ramificații porneau din
centrul lor și se disimeau în culoarea tenului ei particular. De
fiecare dată când o întâlneam mă mira culoarea obrajilor ei. Nu
am vrut însă să o întreb ceea ce folosește. Sunt convins că pierde
mult timp în fața oglinzii pentru a se pregăti atunci când mă
întâlnește, dar tot efortul merită. Eram extaziat privind-o, o aură
părea să îi cuprindă rostrul feței precum într-o reprezentare
icleziastică a Fecioarei din epoca Renascentistă.
Trebuie să-mi promiți că vei muri după mine. Nu aș
dori să-ți supraviețuiesc, nu aș reuși. Nu sunt atras doar de ceea
ce mă aseamnă de tine. Cuprinzi ceea ce iubesc în mine și le
195
completezi cu ceea ce mi-ar plăcea să fiu. Iubirea narcisică ce

mă face să mă îndrăgostesc de reflexia mea în tine e amplificată
de admirația și invidia pentru ceea ne diferențiază. Nu-mi este
suficient să mă regăsesc în tine, ci doresc să te asimileaz pentru
a mă completa. Din păcate, Alexandra a fost o trecere
meteoritică prin viața mea, câteva momente scurte cărora, în
acea clipă exactă, nu aș fi vrut să le fi supraviețuit fără ea.
Cum scap
Cum scap de ea? Orice aș face gandul mă duce tot la

ea. Absolut nimic nu îmi convine și tot ceea ce încerc să fac pare
că nu este făcut pentru o singură persoană. Totul se reduce la
activități în doi. Sunt impotent. Trebuie să rup orice legătură cu
trecutul. Dar trecutul e în interiorul meu, nu mă pot părăsi. Voi
suna un amic, sau doi, sau pe toți! Poate în compañía lor voi
uita. Doar că prima lor întrebare va fi ”și ea unde ea?”. Ce voi
răspunde atunci? Mai bine nu îi sun. Să caut un străin mai bine!
Ha, îmi trece prin minte un gând. E penibil. Aș putea să
o rog să ne vedem și să mi-l presente pe actualul. Da, o întâlnire
în patru, voi găsi și eu pe cineva să mă însoțească. Poate așa îmi
va fi mai ușor să uit de ea. Voi vedea în ochii dorința pentru
celălalt și indiferența față de mine. Poate chiar nu e o idee rea. O
voi căuta. Hmm, voi începe pe paginile web unde știu că are
profiluri, vreau să știu de ea. Sunt mânat de instincte de detectiv.
Voi căuta urmele ei – în poze, comentarii, texte. Poate voi
196
descoperi că și ea se gândește la mine. O mai vreau o dată! Să-

mi strângă mâna și să o lipească de coapsele ei. Să-mi cuprindă
mâna între palmele ei și să sufle peste degete.
Voi ieși la o bere cu amicii. Dar din nou aceeași
problemă, mă vor întreba de ea. Voi rupe toate pozele cu ea și
voi arunca orice obiect ce-mi amintește de ea. Aiurea, tot îmi
amintește de ea. Pernele maro le-am luat împreună, cartea
aceasta mi-a adus-o ea, în bucătărie găteam împreună iar la
această chiuvetă ne îngrămădeam împreună pentru a ne spăla pe
dinți. Nu e loc, act sau obiect ce nu relaționez cu ea. Poate ar
trebui să mă schimb. Da, am să fiu altul! Hmmm, e un bun
moment să-mi propun să fiu altcineva! Iar acest cineva să nu o
placă! Ideea e grozavă. Sunt atțt de bucuros că simt că vreau să-
mi împar bucuria cu cinev. O voi suna! La naiba, tot cu gândul
la ea sunt. Mi-ar fi plăcut să împart aeastă bucurie cu ea.
Paradoxal. Ar trebui să fie ultima persoană cu care să vorbesc
despre asta. Îmi voi face o altă iubită. Nu trebuie să fie greu. Am
mai făcut-o în trecut. Trebuie doar să-mi amintesc cum se face.
Voi fi rațional. Șterg numărul ei din telefon... și
mesajele. Dar unele îmi sunt atât de dragi! O voi lăsa pe altă
dată. Voi ascunde telefonul, voi folosi unul nou. Nu poate fi
greu. Voi ieși seara în baruri la agățat, mă descurc bines să
flirtez cu necunoscuți. Poate fi chiar amuzant. Mă voi înscrie pe
pagini de matrimoniale, sigur va pica ceva. Iar de asta nu se va
întâmpla, cel puțin voi avea ocupație. Unele dintre ei au nevoie
de multă atenție și eu voi fi conștiincios. Sex cu un necunoscut!
Îmi voi elibera mintea și corpul între picioare străine. Așa, fără
197
sentimente, mă voi putea concentra mai multa supra părțile

fizice și tehnice ale sexului. Voi experimenta.
La urma urmei sunt un expert, am mai părăsit și alte
fete. De ce să fie mai greu acum decât în alte moment? Timpul
petrecut împreună și legătura emoțională? Nu vreau să ac
bilanțuri, dar unele dintre părțile negative ale legăturii noastre au
fost mai mult decât groaznice. Nu ar trebui să am motive să
deplâng situația. E o evoluție. Ceea ce e cu adevărat trist e că,
de-a lungul anilor petrecuți împreună, niciodată nu m-am văzut
cu ea în viitor. Exista doar ziua de azi, mâine era o enigmă. Nu
am visat niciodată că aș putea avea copii cu ea. Trebuia să ne
despărțim într-o zi. Dar poate nu azi! Era mai bine mâine. Dar
nu! Deciziile au fost luate, iar ea îmi spune că e cineva în viața
ei. Nu sunt gelos absolut deloc. Dacă aș iubi aș simți gelozie?
Oare o iubesc? Sau e doar teama de singurătate, neliniște și
incertitudine? Nu are importanță.
Am să mă fac mai mult sport, voi ieși mai des la
alergat. Mă voi urca pe bicicletă și pe patine. Da, am să mă
înscriu într-un club de tenis. Îmi plac fetele cu picioare lungi în
fustițe albe scurte alergând dintr-o parte în alta cu o rachetă în
mână. Ele știu să strângă bine în mână, sigur ar ști să mă
masturbeze de-o formă plăcută. O fantezie în plus de îndeplinit,
mi-o voi nota. Mă gândesc și la diverse cursuri ce aș putea urma.
Mi-ar plăcea să îmi mai amintesc câte ceva din franceza ce-o
făceam la școală sau să mă înscriu la cursuri de gastronomie,
pictură, grădinărit. Știu! Yoga! Acolo mereu apar tipe bune și
puțin duse. Ha ha ha, e un loc potrivit pentru flirt. Ceea ce fără
198
îndoiala că trebuie să fac e să ies și să nu mă plâng. Trebuie să

fiu în mișcare.
Seducere
Nu am sedus mai niciodată, ci mai mult am fost sedus.

Orice barbat sănatos știe că el doar atrage atentia, doar face
primii pasi, probeaza, dar de restul se ocupă ea. Ea e cea care dă
verdictul.
Vreau să te iubesc înainte de-a-mi frânge inima.
Oricum vei ajunge să faci asta, dar oferă-mi plăcerea de a te iubi
întâi și lasă-mă să sufăr numai după. Ascultă-mi cuvintele și
râzi. Nu te manipulez, e o formă naturală de a comunica. Vreau
să îți stârnesc tensiune sexuală. Ce-mi place expresia aceasta a
gândurilor mele!
Îmi întrebam un amic cum reușește să iasă în fiecare
săptămână cu câte o tipă nouă. Îmi spune că face foarte multe
încercări, că e pregătit în orice moment să flirteze cu oricine.
Știe că trebuie să profite de fiecare ocazie în parte și cât mai
repede. Îmi explică că nu trebuie să șovăi nici o secundă și că
timpul e precios.
”Nu fi un suge-lapte, femeile hotărăsc repede și
inconștient dacă te doresc sau nu. În cateva secunde, cel mult un
minut, dupa primul contact vizual sau primele cuvinte, o femeia
poate să spună dacă te vrea sau nu. Nu poți convinge o femeie
să te dorească prin insistare, e penibil să continui!” Îmi spune
el convins de riguriozitatea observațiilor sale.
199
”Femeile petrec o gramadă de timp să se pregăteasca

pentru noi! Coafură, haine, machiaj, depilare și tu nici măcar
nu încerci să îi ceri un număr de telefon?” continuă el într-un
ritm alert. ”Căcat, odată ce o vezi trebuie să-i mulțumești pentru
toată strădania pe care a făcut-o pentru noi și să o interpelezi.
Te va respinge? Nu fi idiot, din zece încercări te asigur că mai
mult de una se va opri să-ți vorbească. Iar parte din celelate
nouă, sigur vor fi mai dispuse să accepte invitația unui bărbat
întâlnit după. Cu alte cuvinte, ajuți alți masculi.” E atât de
evident și natural ceea ce-mi spune că mă simt rușinat că nu am
înțeles-o până atunci, că a fost nevoie ca el să mi-o spună.
”Ele are trebuie să înțeleagă ca timpul petrecut cu tine,
atenția pe care le-o dai e prețioasa. Felul în care le vorbești și
le tratez trebui să o facă să creadă că e un moment unic și că nu
se poate rata. Masajul sau sexul de mai târziu vor fi recompensa
pe care ele ți le datorează”.
O femeie trebuie întai sa-mi demonstreze că merita
atenția, îmbrățișările și sexul meu; iar un astfel de comportament
din partea mea, m-ar desconspira. Dar ori lecție e bună. ”O
femeie atrăgătoare va fi manipulatoare, ca să o cucerești
trebuie să lupți cu propriile ei arme. Distruge-i aura divă, nu o
lăsa să conducă, fură-i puterea de seducție. Începe sa glumesti
depre felul în care s-a îmbrăcat! E primul pas, de exemplu,
pentru a începe. Critică-i, dar pe un ton jucăuș, modul în care s-
a machiat sau vorbește! Va fi contrariată de îndrăzneala ta, vei
fi diferit. Ea, cea pe care toți o curtează și încearcă să îi intre în
grații, e luată peste picior de un necunoscut! Va vrea să te
cunoască!”
200
Cea mai scurtă și rapidă aducere în pat a unei fete s-a

întâmplat când aveam vreo 16 ani, era la putin timp dupa ce-o
făcusem pentru prima dată. Totul a durat mai puțin de doua ore.
Soluția? Am făcut-o inconștient. Mulți ani după m-am întrebat
ce s-a întâmplat, cum poți întâlni pentru prima dată o fata și
peste doua ore să te afli cu ea în pat? Am început să prind firul
la acest răspuns într-o remarcă a uneia dintre primele mele
iubite, când aveam vreo 21 de ani: ”Când vorbești cu o fată, o
atingi în felul în care o face bunicul tău!” El avea o formă
naturală de a trata femeile pentru a se simți comode și atrase de
el, indiferent de vârsta sau relație dintre ei. De mic eram fascinat
de această putere a lui și de ușurința și naturalitatea cu care o
făcea. Nu a știut însa să-mi explice sau să mă învețe ceea ce
făcea, iar eu a trebuit să descoper puțin câte puțin.
Dor
E ziua ei și eu nu mai vorbisem cu ea de vreun an de

zile. Motiv pentru care am fost extrem de surpins în momentul
în care mă întreabă:
- Ți-a fost dor de mine?
De ce nu se întrerupe convorbirea, de ce nu cade un
avion alături de birourile unde lucrez, de ce nu cade bursa sau
peruca de pe chelia colegului meu pentru a avea un motiv de a
nu răspunde! Nu-mi găsesc nicio scuză și nici nu vreau să mint
în vreun fel. La naiba! Zeci de gânduri îmi trec prin minte dar
niciunul nu prinde contur de cuvânt. Gâtul mi se usucă și
bolborosesc ceva neauzit și de neînțeles.
201
- Mie mi-a fost dor de tine, să știi... E sinceră dar

mieroasă.
După câteva momente devin rece și pot răspunde:
- Mi se face dor de tine acum, că te aud și mă
gândesc la tine... Mai mult o doream, o amintire frustrată, nu mă
culcasem cu ea pe vremea în care ieșisem împreună. Îmi amintea
acum de formele ei plinuțe și de sânii ei pufoși. Da, pufoși!
Păreau să plutească la mers iar degetele ți se înfundau ușor în ei
când îi cuprindea-i. Nu avea sâni mari și probabil, dacă ar fi
slăbit puțin, iar fi scăzut din volum cu siguranță. Odată atinși te
duceau cu gândul la un pat odihnitor și calm, aveau un aer
maternal și pacific. Ai fi jurat că sfârcurile ei nu cunosc altă
stare decât acea platitudine moale a lipsei de excitare. Când i-am
avut în gură, și ea îți strecuraseră degetele prin părul meu, m-am
simțit ca sub o influență maternă. Excitarea trecuseră de la una
sexuală la o o formă de plăcere bucală. Nu m-ar fi mirat să fi
picura o lacrima de lapte peste buzele mele.
Am reușit măcar să nu o mint. Peste câteva zile îmi
trimite un mesaj să ne întâlnim iar inițial accept. Cu o oră înainte
de momentul stabilit pentru a ne vedea, îmi amintesc de ce am
încetat să mai ies cu ea înainte. Îi scriu brusc că nu am niciun
chef de a o revedea, nu îi dau prea mult explicații, adevărul era
prea crud pentru a i-l spune – nu avea nimic să-mi ofere.
Absolut nimic, dacă înionate avea poate nevoie de compania ei
pentru a nu fi singur, acum nici măcar atât.
202
A îngropa
Iubitele nu trebuie părăsite, abandonate sau uitate ci

trebuies înjunghiate și îngropate. Doar din bălegarul putrezicimii
lor poate naște un nou vlăstar. De ce să le ridicăm mauzolee și
pietre funerare când putem să le lăsam să putrezească în noroi
roditor? Le-am spus unora la despărțire că, în loc să-mi păstreze
o amintire, mai bine să putrezească. Îmi place să le miros
pestelnița trupului și sufletului ciuruit de gândaci, viermi şi
remuşcări. De ce să îi vreau roua buzelor sau aroma despicăturii
în memoria mea când mă pot bucura de pierzania ei în natură?
Ce să fac cu zâmbete lor ce-mi promiteau eternitatea când pot
zâmbi eu satisfăcut de rictisul craniului lor cu pielea și ochii în
descompunere? Asta e imaginea ce vreau să păstrez despre ele!
O adevărată opera de artă! Irepetabilă și egoist de personală.
203
24. Exerciții de ipocrizie
Răzvan a ajuns primul, punctual precum fiecare răsărit

de soare. Bărbierit, cu un tricou verde cu câteva măzgălituri în
centru, îmi întinde mâna și-mi zâmbește. Îi răspund
curpinzându-l în brațe și mimând două pupături pe obraz, știu că
îl deranjează puțin. Atingerile masculine îl oripilează. Motivul?
Se crede prea bărbat și singurele forme de atingere între bărbați
pentru el sunt strângerea de mână și lupta.
204
- Salutare, îmi pot pune ceasul după tine! - exclam

imediat și îmi verific ceasul de la mână – Niciun minut de
întârziere!
- Doar pentru tine! - și râde vizibil bucuros să ne
reîntâlnim – Mi-e poftă de-o bere rece, știu o terasă faină în
piața Sfânta Ana.
Continuăm cu tipicele întrebări pentru a afla ce am
facut fiecare dintre noi în ultimile săptămâni în care nu ne-am
vazut. Unde am fost, ce am făcut, cum merge munca, cum stăm
cu dragostea. Mihai întârzia să apară, aș putea spune precum
întotdeauna, eram obișnuiți să facă asta, o surpriză ar fi fost să
ajungă la ora stabilită. Atunci când mă întâlnesc doar cu el, am
obiceiul să ajung cu zece-cincispreze minute mai târziu, așa va
trebui să îl aștept mai puțin sau chiar să ajungem în același timp.
Cu rucsacul în spate și cu niște ochelari ce îi acoperă
sprâncenele, Mihai apare la puțin timp și ne îndreptăm spre
terasă conduși de către Răzvan. Nu îmi place în mod deosebit
locația, de altfel puține sunt locurile pe care să le frecventez cu
plăcere. Eu și Răzvan cerem câte o halbă de bere blondă iar
Mihai una amestecată cu suc de lămâie, finului de el i se pare
prea amară berea simplă. Eu încerc să nu amestec deloc
băuturile, îmi place gustul unic al fiecăreia băuturi în parte, ce
excepția cocktailurilor, evident.
Azi nu e una dintre zilele în care să mă simt prea bine și
atunci am chef de conversație și de ceva provocări. Compania pe
care o am sigur mă va ajuta să depășesc momentul.
- Mult timp nu am înțeles ce e etica. Ani de zile auzind
despre ea, citind, învățând și nu vedeam în ea mai mult decât un
205
subiect sau o materie de studiat – încep abrupt să vorbesc

imediat ce ospătărița ne-a întors spatele – mi s-a părut o formă
de gândire stearpă fără utilitate practică, poate eram doar atras
de poeticitatea ei. Acum, dintr-o dată, văd în ea viitorul nostru
ca specie. Da, știu, e o afirmatie exagerată, nimic nu e atat de
simplu, a vorbi despre viitorul umanității e o chestiune extrem
de complexă. Dar oare de ce eu nu sunt atât de sigur de asta?
Suntem convinși că omenirea a evoluat, de la primele pietre
cioplite folosite precum unelte și până la ultimile navete
spațiale, de la primele desene rupestre la Capela Sixtina, nu voi
intra în mai multe amănunte sau nu voi divaga de la acest
postulat pentru că nu ăsta e scopul la ceea ce va urma. Arta și
tehnica s-au dezvoltat și au suferit multe modificări de-a lungul
istoriei. La fel și celelalte manifestări ale culturii umane, dar
omul în sine în ce fel a evoluat? E mai corect, mai drept sau mai
cinstit decât acum mii de ani? Acționează el de o maneră
evoluată din punctul de vedere al moralei?
Cei doi amici m-au ascultat în liniște și acum mă aștept
la o remarcă din partea lor. O contrazicere ar putea ușura
continuarea discuției. Răzvan, întinzându-și colțurile gurii spre
coada ochilor, îndrăznește:
- Nu ne mai mâncăm între noi precum canibalii! E o
dovadă elocventă a evoluției noastre! - și continuă pe același ton
de glumă văzând că nu spun nimic - Și nici nu ne mai dăm cu
bâta în cap pentru orice nimic ca acum mii de ani!
- E adevărat, dar trăim în cea mai bună societate ce a
existat vreo dată pe fața Terrei? Teroarea, violența și
nedreptatea niciodată nu au fost atât de groaznice și de
206
exacerbate precum în ultimul secol! Niciodată! – îi răspund cu

un ton ridicat și aproape înfuriat – În realitate, trăim în cea mai
oribilă lume ce-a existat vreodată!
- Exagerezi! - e sigur pe el Răzvan – Crime și orori s-
au întâmplat dintotdeauna, la o scară mai mică, nu era atât de
numeroasă populația și poate le lipseau mijloacele de a instaura
frica și oroarea la o un nivel superior. Nu se pot compara
războaiele din antichitate cu cele moderne. Mi se par mult mai
înfricoșătoare și oribile cele din trecut!
Mihai, rezervat și atent la noi doi până acum, nu se
poate abține de la un comentariu ironic:
- Sabie era mai înfricoșătoare decât gazul sarin!
Bufnim cu toți în râs și ne sprijinim de halbe pentru a nu le vărsa
de pe masa ce se clatină pe un pavaj iregulat. Sorb două degete
de lichid amar și continui:
- Nu mă refer la războaie. Evident sunt lucruri ce s-au
modificat, e inerent. - acum caut să îmi adun gândurile pentru a
exprima în cuvinte ceea ce-avem în minte - Dar mă gândesc
dacă am conștientizat că existența noastră are vreun țel și dacă
trebuie, în vreun anumit fel, de a acționa unitar pentru
supraviețuirea noastră ca specie. Am în minte acum concepte
precum adevărul, corectitudinea; au evoluat în vreun fel și sunt
comune tuturor locuitorilor planetei? Pentru că trebuie să
recunoaștem că întreg mapamondul a devin un fel de sat în ziua
de astazi, la fel cum preconiza un teoretician al teoriei
comunicării, de numele căruia nu-mi amintesc acum, atunci
când împărțea istoria, suntem în era satului global. Sufocăm
prin număr de locuitori și activități întreaga planetă, și acum
207
suntem, într-un mod sau altul, din ce în ce mai dependenți unii

de ceilalți. Dacă acum sute de ani puteau exista imperii și
culturi ce nu aveau habar unele de celelate, acum acest lucru
este imposibil! Există o infinitate de relații între tot ceea ce
există în lume acum, iar între noi toți s-a creat oarecare
interdependență, orice lucru ce se întâmplă într-un capăt de
lume poate avea, și are, repercursiuni în restul ei. Asta în mare
parte, sau în totalitate, datorită economiei globalizate, mass-
mediei, ca mediu de informare, și sistemului ecologic, sensibil
acum mai mult ca niciodată, activitățile umane din ultimile
secole. Conștientizăm asta? Nu ar trebui să acționăm de o
anumită formă împreună pentru un viitor comun? Nu ar trebui
să ne gândim la viitorul planetei, la probleme sărăciei...
- Suntem prea mulți și diferiți – intervine Mihai
întrerupându-mă – un consens și un compromis comun vor fi
greu de atins. Mulți nu sunt interesați de asta, chiar dacă țări,
guverne și organizații internaționale intreprind, sau se prefac că
o fac, diverse acțiuni pentru a păstra un echilibru la scară
planetară, există prea multe interese economice din partea celor
bogați, atât ca state cât și ca grupuri de influență sau societăți
secrete, ce nu sunt interesați decât de propriele câștiguri și
beneficii. Nici nu sunt sigur dacă tot acest tam-tam în legătură
cu încălzirea globală și topirea ghețarilor e cu adevarat reală.
Ar putea fi o cauză naturală, nu e prima dată când temperatura
Pământului variază și asta fără influența omului.
- Da, da – începe convingător Răzvan – nu e doar vina
omului pentru situația ecologică. Iar despre cursa de îmbogățire
a unora fără a-i interesa de consecințe, nu are rost să vorbim.
208
Primele 500 de companii din lume controlează mai mult de

jumătate din economia mundială. Iar tot ceea ce ăi interesează
pe ei e profitul.
Păstrăm cu toți un moment de tăcere și pentru a arunca
câteva priviri în jurul nostru. O lume pestriță, și printre care noi
eram cei mai tineri, se așează în jurul nostru cu zgomot. Soarele
deja a coborât linia orizontului iar luminile stradale încep să se
aprindă una după alta.
- Poate ar trebui o schimbare, să facă ceva politicienii
sau... – rupe Răzvan tăcerea – sau nu știu...
- Dar această schimbare nu are trebui oare să înceapă
cu fiecare individ în parte? Pentru că un stat, un guvern nu sunt
decât reprezentări ale indivizilor, ele ar trebui să urmeze ceea
ce dorește...
- Căcat! Nimeni nu e interesat să investească timp și
energie pentru un bine comun – Mihai își așează coatele pe
masă și ne privește țintă – oamenii cu toții sunt niște egoiști!
- Exact! Egoiști și inconștienți! – exclam eu atunci.
Ochii mi se măresc mulțumit de ultimele lui cuvinte
simțind că ne apropiem de esența conversației. Acum am
convingerea că am putea ajunge la un punct în care ideile
noastre se pot întâlni și contopi într-una singură.
- Revin, ce ar trebui să facem? Începusem să spun că
abia acum am înțeles ce e etica, cred că totul e o problemă de
etică, începând de la crizele economice, și dau vina pe sistemul
capitalist în care eficiența și rentabilitatea economică fără a
ține în seamă consecințele activităților economice, și terminând
cu conflictele psihologice de care suferă mare parte a populației
209
occidentale, învinovățind aici industria mass-media și de

divertisment. Dacă acțiunile noastre ar avea o mare mare
încărcătură etică, dacă ceea ce am face ar fi rezultatul unor
deliberări etice, mare parte din probleme actuale ar dispărea.
Multe dintre ele au apărut și continuă să se extindă pentru că
suntem insensibili și nepăsători la urmările actelor noastre.
Micile gesturi ar putea reda echilibrul și ar putea transforma
lumea asta în una mai bună. Asta indiferent de domeniu, de la
un cuvânt pe care îl spunem, de exemplu, la o hârtie pe care o
aruncăm la coș. Dacă am urma cu gândul ciclul fiecărui lucru
și fapt, am descoperi în ce măsură afectează mediul în care
trăim și ne-am schimba atitudinea.
Ridicăm simultan halbele aproape goale de pe masă și
le îmbrățisăm într-un în semn de noroc. Hotărâm să repetăm
comanda și caut din priviri un ospătar. Se apropie de masa
noastră o tânără chelneriță în șort negru și cămașă albă cu un fel
de dantelă la mâneci și guler. Nu era aceeași fată care ne-a luat
comanda prima dată, fără îndoială aș fi remarcat-o. Cu părul
strâns perfect într-o coadă în creștetul capului, părea mai mult o
amazoană modernă ce-a înlocuit armura cu un șervețel pe braț și
o tavă plină de pahare și sticle. Ceea ce însă a păstrat e cu
siguranță mersul drep, sigur și o privire ce rezumă scurt – e
neîndurătoare și necruțătoare. Mă uit fulgerător la ceilalți și
citesc în ochii lor admirația și dorința.
Dar mai mult ca sigur că o astfel de persoană e
obișnuită cu aceste priviri și e sătulă de toți cei care îi fac
complimente și avansuri. Însă nu pot rata ocazia de a atrage
210
atenția ei chiar și pentru câteva clipe. Trebui să improvizez ceva

pe moment.
Iau halba goală de pe masă și aștept să-și oprească
privirea asupra mea.
- E prima dată când ne oprim la această terasă și ne
place! – mă adresez fetei afișând pentru o clipă un zămbet dar
menținând un ton serios, monoton și puțin plictisit. Nu exprim
niciun dram de entuziasm.
Întind mâna liberă pentru a-o prinde de mâna cu care ea
sprijinea tava. Ating în același timp mâna ei și tava părând
astfel că vreau s-o ajut să țină tava atunci când îmi așez halba pe
ea și să maschez astfel intenția mea de a o atinge și de ai vedea
reacția. Când dorește să își coboare privirea spre tavă și mâna
mea, o întreb repede:
- În barul acesta se pot deschide conturi pentru clienții
fideli pentru a nu fi nevoiți să plătească de fiecare dată
consumația?
Ineditul întrebării și atingerea ce a simțit-o simultan au
pus-o în încurcătură pentru un moment și, uitându-se la noi toți
să caute vreun sens pentru ceea ce i se întâmplă, îmi răspunde că
nu știe despre asta dar poate să întrebe.
- Așa am putea avea un motiv pentru a trece mai des pe
aici – fac o mică pauză - și astfel să te mai putem vedea.
Ne-a zâmbit înțelegător tuturor iar noi i-am răspuns în
același mod. Își va aminti de noi în caz că vom reveni vreodată.
Prietenii îmi zâmbesc complice dar în tăcere.
- Ceea ce e trist cu adevărat – încep eu din nou firul
conversației și ignorând subiectul fetei ce tocmai a părăsit masa
211
noastră - e că sărăcia cuprinde pe zi ce trece părți tot mai

importante și extinse, nu mai e doar o problemă izolată. Mari
părți ale populației sunt nu reușesc să-și acopere necesitățile
bazice de hrană şi adăpost. Tot mai multe țări suferă de lipsa
unor guverne ce să impună respectarea drepturilor universale
ale omului. Aceste probleme nu sunt prioritatea nimănui. Dacă
atunci când ne uitam la filmele science-fiction, ne îndoiam că în
viitor lumea va cuprinde ghetouri suprapopulate în jurul a
câtorva mari metropole ale lumii și mase imense de oameni ce
mărșăluiesc dintr-un loc în altul într-o încercare disperată de a
supraviețui, asta în timp ce doar o mică parte a populației se
bucură de confort și o viață decentă, acum, aruncănd o privire
pe evoluția condițiilor de viață din ultimile decenii pentru mare
parte a lumii, ne putemm da seama că e doar o chestiune de
timp pentru ca aceasta să se întâmple. Cifrele sunt
înspăimântătoare, mă conving să nu am copii niciodată!
Ultimul comentariu ne destinde pe toți. Ne relaxăm pe
scauele nu chiar comode și înghițim bere. Urmează câteva
replici în legătură cu dorința fiecărui de a avea sau nu copii.
Niciunul nu se gândește serios la asta acum, dar sunt convinși că
în viitor vor dori să aibă urmași. Suntem întrerupți de ospătărița
de mai devreme ce ne aduce berile cerute. Sunt toate halbe de
bere blondă, concentrându-ne mai devreme atenția pe gâtul
bronzat al fetei și lăsându-ne privirea condusă de pendulul ce îl
purta pe piept, am uitat să îi cerem berea cu lămâie pentru
Mihai. Acceptă însă berea care i-a fost adusă și ne face semn să
nu comentăm nimic.
212
- Lucrul ce mă deranjează cel mai mult e că, în ciuda

unei concepții ce mi se pare larg răspândită în lumea
occidentală, nu trăim în cea mai bună lume de până acum iar
viitorul sigur nu are șanse să se modifice pozitiv! Am să fac
căteva comentarii pe care le am în minte de ceva timp. Uite, de
exemplu, gesturi simple, ați fumat măcar o dată marihuana sau
ați încercat vreun drog sintetic? - și mă uit insistent la fiecare în
parte pentru căteva clipe, nici nu mă așteptam să nege vreunul,
și apoi continui - e o intrebare banală pe care fiecare am pus-o
sau am primit-o de mai multe ori. Mai mult ca sigur că am
răspuns relaxați că ceva-ceva am probat, sau am fost pe punctul
de a o face, că avem un prieten care da, sau că am putea să
facem rost oricând, că nu am proba niciodată din diverse motive
și așa mai departe. Dar știți care e marea surpriza? A cumpăra
droguri e o investiție în crima organizată. Iar dacă ne grăbim să
considerăm că refuzul de a cumpăra e suficient, ne înșelăm. – îi
analizez pe cei doi prieteni pentru a citi vreun semn de aprobare
sau dezacord, dar se pare că lucrurilor expuse și modul de
abordare, ce nu era decât o evidență ignorată, nu lasă loc de prea
multe comentarii – Nu, nici gând de asta! Aproape nimeni nu
înțelege tragedia din spatele unui simplu gest cum ar fi chiar și
simpla toleranță față de acest subiect. Indiferența cu care
tratăm aceste teme e o crimă în miniatură. Sunt mici trăgace pe
care le apăsăm prin indiferența noastră iar, în altă parte a
lumii, oameni mor din cauza asta. Trăim într-o societate
relaxată pentru care nimic nu mai e tragic și care a pierdut
simțul comun al lucrurilor: a consuma un drog ilicit înseamnă a
finanța suferința, angustia și moartea a multor altor persoane.
213
V-ați întrebat câți ani de închisoare primește cineva într-un colț

de lume pentru ca tu să poți consuma un gram de cocaină? V-ați
întrebat câte mame nu și-au mai revăzut copiii pentru ca tu să te
bucuri de câteva momente de plăcere? V-ați întrebat câte țări se
află într-un conflic armat sau în faliment pentru ca tu să te poți
distra într-o seară prizând prin baia vreunei discoteci la modă
sau în vreo camera de hotel? O privire aruncată țărilor ce
trăiesc această tragedie e elocventă, dau doar exemplul
Columbiei, Mexicului și Afganistanului. Întotdeauna vedem
doar partea frumoasă a drogurilor, stările de eforie sau
relaxare, ne bucurăm de momente de excitare sau de visare și
ignorăm restul. Aceasta e ipocrizia.
Am trezit interesul lor, m-au ascultat fără să clipească
în vreun mod. Cei doi dau târcoale cu privirea în jurul lor și
continuă să tacă. Oamenii din jur au început să devină din ce în
ce mai gălăgioși, de parcă ar trebui să compenseze lipsa luminii
cu ridicarea tonului.
- Nu sunt cuvinte împotriva drogurilor și nici cuvinte
împotriva celor ce consumă sau tolerează drogurile, e un
protest împotriva lipsei de sensibilitate a oamenilor și un semnal
de alarmă; e o formă de a exprima dezacordul meu cu cei ce
gândesc că nu fac rău nimănui, dar de fapt trăiesc într-o mare
minciună. Din nou amintesc de micile gesturi ce au
repercursiuni negative.
- Bogdan - Mihai mă temperează cu o voce domoală –
unde vrei să ajungi? Să ne stresăm zilnic în tot ceea ce facem cu
gândul la ce urmări poate avea!? Nu e muncă obositoare? Ne
mai rămâne timp și pentru altceva?
214
- Bine, bine. Nu exagera acum! Nu trebuie să

reflexionăm de fiecare dată - zâmbesc privindu-l cu simpatie – e
suficient să o facem odată, apoi bunele decizi vor deveni simple
reflexe! Doar prima dată va fi puțin mai dificil, dar după aceea
va deveni la fel de banal și rutinar precum spălatul pe dinți
înainte de culcare.
- Și care ar fi aceste decizii pe care le susții? – Răzvan
își împreunează palmele și își încruntă fruntea în așteptarea
răspunsului.
- Sunt multe și variate. Nu sunt fixe, exacte sau doar
cele la care mă gândesc eu. La urma urmei fiecare poate găsi
câteva, doar e nevoie să reflexionăm puțin asupra la ceea ce ne
înconjoară. Să îți dau exemple? Nu știu cu care să încep, orice
înseamnă suferință pentru ceilalți, orice act ce are o
repercursiune nagativă asupra mediului înconjurător; când e
vorba de prieteni să nu îi tratăm cu indiferență și să fim dispuși
oricând de-ai înțelege, să nu creăm și să nu cultivăm expectative
pe care nu le vom respecta mai târziu; să evităm orice înseamnă
risipă și așa mai departe – sesizez nemulțumire în expresia feței
lui, e nevoie să detaliez – voi încerca sa fiu mai concis, de
exemplu despre ceea ce facem în casă, să nu folosim produse
chimice ce au efecte negatice asupra mediului, sa nu risipim
apa, energia electrică, să reciclăm cât mai mult și nu doar cu
referință la ceea ce aruncăm la gunoi... hai că e penibil de
acum! Asta o știu până și copii la grădiniță, curând vom primi
astfel de lecții de la copiii noștri – îi ameninț în glumă – despre
asta vor ști copiii mai mult decât noi!
215
Mihai intervine entuziast ca după descoperirea unui

lucru important:
- Vorbind de micile gesturi, am câteva exemple, cum ar
fi să cumpărăm lucruri produse în Europa de către firme
europene, astfel beneficiile rămân aici, creăm locuri de muncă
în apropiere și menținem nivelul de trai al europenilor. Sau să
avem grijă ca produsele cumpărate să nu fie contaminante, atât
după utilizare cât și în timpul și în modul în care au fost
produse. Un alt lucru pe care l-am putea face e să ne asigurăm
cumva că hainele pe care le cumpărăm nu au fost croie de
minori sau de persoane cărora nu li se asigură condiții de
muncă decente și un salariu corespunzător.
- Să aruncăm bateriile consumate sau orice produs
electronic în locul potrivit – îl ajut eu – metalele rare și
substanțele ce le conțin sunt extrem de nocive.
- Să utilizăm transportul în comun și să nu aruncăm
gunoaie pe stradă? - e uimit de cursul conversației Răzvan –
Dar nu e nimic nou în asta! E evident!
- E adevărat, dar lipsește o conștientizarea colectivă a
acestor lucruri sau mulți nu înțeleg motivul lor! Nu spuns că am
descoperit piatra filozofală acum, nici gând, dimpotrivă sunt
precum spui tu, evidente. Doar că suntem comozi și nu ne
gândim la ele. Foametea, de exemplu, e greu pentru unii dintre
noi să înțelegem că cineva încă ar mai putea muri de foame in
ziua de azi. Iar atunci când încercăm acest execițiu imaginativ,
nu facem altceva decat să ne amintim de acei copii negri,
schilozi și cu burți umflate, cu muște bâzâindu-le în jurul
ochilor, imagini pe care suntem obișnuiți să le vedem la
216
televizor. Primul gând e să dăm vina pe țările bogate că nu le

trimit ajutoare, învinuim la rând organizațille și asociațiile
internaționale sau pe oricine altcineva în puterea căruia credem
că ar putea sta situația. Dar vina e și a ta, vina începe cu
fiecare dintre noi. Bine, îți trece prin minte ca ai putea să donezi
câțiva euro chiar tu. Dar din nou greșesti.
Dintr-o dată simt cum un val de căldură îmi cuprinde
întregul corp, îmi simt pulsul accelerându-se și o ușoară
amețeală ce-mi creează o stare de incomoditate. Nu știu cât e din
vina alcoolului și cât din proasta mea dispoziție. Sunt convins că
nu am coerență și că mare parte din discursul meu rămâne în
mintea mea fără să fie exprimat.
- Atât tu, cât și țările bogate ale lumii trimit cantități
importante de bani și alimente către aceste zone, dar niciodată
nu sunt suficiente. Motivele sunt diverse; ori aceste resurse
financiere se pierd în birocrația organizațiilor de ajutor și a
statelor ajutate, ori pur și simplu nu sunt deajuns. Dar undeva
se află și vina noastră. De câte ori nu te duci în bucătărie, îți
deschizi frigiderul îndesat de mâncare și începi să arunci din
acele alimenete pe care ai uitat să le consumi la timp și care
acum nu mai sunt pe gustul tău? Acele legume ce arată atât de
hidos acum cu tot putregaiul acela pe ele le vei arunca la gunoi
dezgustat; asta fără să îți treacă nicio secundă prin minte că
prin gestul tău tocmai înfometezi mai mult de jumătate din
populația lumii. E absurd ceea ce-ti spun, nu?
- Pari un atotștiutor! - mă mustrează Răzvan.
-Departe de adevar, eu nu sunt atotștiutor, dar îți pot
da piste: Africa nu e un desert așa cum stereotic avem tendința
217
de a considera acest continent, ci dimpotriva, unele dintre cele

mai bogate soluri se găsesc acolo iar ele produc mari cantități
de alimente, poate chiar ceea ce tocmai tu ai aruncat. Dar de ce
ajung la gunoi si nu la cei ce le produc? Asta ar trebui să o
descoperi tu.
Mihai își privește ceasul. Ne spusese încă de la început
că nu poate să rămână prea mult, avea o întălnire, dar fără să
spună cu cine și unde.
- Având o putere de cumpărare mai mare noi putem
cumpăra aproape întreaga producție, iar pentru ei nu rămâne
de ce le mai multe ori nimic. Consumând sau aruncând
alimentele produse de ei, de fapt îi lăsăm pe ceilalți fără ele –
închei eu pe un ton mai potolit.
- Doar n-o să schimbi tu singur situația acum! -
Răzvan e revoltat - Și la urma urmei asta e viața, unii sunt mai
futuți decât alții! E o luptă inegală pentru supraviețuire, nu
trebuie să trăim toți egali, nu suntem egali, doar nu trebuie ca
toți să avem pe masă tot ceea ce ne dorim – unora le este sortit
să moară de foame, sau de boli, dezastre sau războaie. Iar dacă
nimic din asta nu le convine, să se sinucidă. Sartre afirma că
suntem absolut liberi, putem alege, nimic nu ne poate obliga.
Faptul că nu avem opșiuni diverse e altceva, dar ăntotdeauna
putem alege. Putem alege să luptăm pentru supraviețuire sau să
renunțăm. Iar pofta de viață a celor din aceste țări sărace e
incredibilă! Altfel cum îți explici numărul atât de mare al
nașterilor? Dacă mediul în care trăiesc nu e potrivit pentru
viitorul lor, de ce aduc pe lume copii? Ar putea foarte bine să
218
renunțe la a avea urmași, de ce să îi crească într-un mediu atât

de ostil?
- E un punct de vedere – îi răspund – e o formă de a
vedea lucrurile și sunt de acord cu ea, dar precum asta sunt mii,
pe care o acceptăm ca fiind cea mai apropiată pentru
majoritate? Mă întreb dacă există sau dacă putem să ne
impunem un țel comun – să avem o viziune comună asupra
viitorului, binențeles cu o gamă variată de diferențe între
culturi, națiuni etcetera, dar comună ca specie și ca locuitori ai
acestei planete.
- E legea naturii, e o cursă pentru supraviețuire! –
Răzvan își continuă ideea - Cei puternici îi înving pe cei mai
slabi, unii sunt mai dotați și mai pregătiți pentru a reuși. Nu știu
dacă intenția Naturii e să fie morală sau nu, legile naturale ale
evoluție nu cred că sunt interesate de morală. Poate există o
finalitate la urma urmei, dar pe care nu o înțelegem noi.
Presupunând că lumea se întreaptă spre un colaps, de unde știm
că nu e un plan de sinucidere?
- Asta e bună! – Mihai pare entuziasmat de idee și râde
copios – Natura caută un mod de-a-și găsi sfârșitul iar noi
încercăm s-o împiedicăm! Asta e culmea ipocriziei!
Răzvan nu acordă prea mare importanță comentariului
său:
- Tocmai mă gândesc la un exemplu. Cucul își depune
ouăle în cuiburi străine, iar puii de cuc, fiind mai mari decât
puii gazdei și acționând din instinct, îi împing pe aceștia din
urmă atunci când pasărea mama vine cu hrana sau și mai
simplu îi împing afară din cuib! E asta moral, corect sau just?
219
Suntem noi în măsură să judeăm asta? Pune cineva la îndoială

corectitudinea sau moralitatea Naturii?
În același timp Mihai se ridică de la masă și se desparte
de noi în puține cuvinte dar cu promisiunea că data următoare va
fi el cel care va plăti băuturile, dând de înțeles că acum nu o va
face. De câteva săptămâni se comportă diferit, pare distrat de
ceva și mereu se plânge de lipsa banilor. Eu și Răzvan am mai
aberat pe aceeași temă pentru încă câteva minute.
- Luna trecută s-a atins un nou maxim pentru prețurile
de alimente – fac eu atunci referire la luna decembrie 2010 – iar
cauzele sunt diverse: secetă în unele zone și ploi prea abundente
în altele, prețul ridicat al combustibilului, utilizat atât în
producție cât și în transport, faptul că din ce în ce mai mare
parte din producție e destinată obținerii de biocombustibili și
lista poate continua. Dar unele dintre cele mai importante și
imorale acțiuni sunt speculațiile pe piata de viitor a produselor
alimentare în momente de criză și inestabilitate precum acestea.
E corect să se obțină beneficii din asta? E moral ca beneficiul
economic să fie mai important decât consecințele umanitare?
- Apropo de chestia cu încalzirea globala, de care tot
auzim în fiecare zi de câțiva ani încoace – mă întrerupe Răzvan
ignorând ceea ce tocmai spusesem - citeam zilele trecute că se
caut noi tipuri de culturi de cereale. Doar Universitatea din
California a destinat 25 de milioane de dolari cercetării unor
noi varietăți de cereale ce să reziste la temperaturile din ce in
ce mai ridicate. Îți poți imagina că în curând nimic din ceea ce
se va cultiva nu va mai fi pur natural ci doar realizări de
laborator? Pronosticurile arată că în viitor problema lipsei de
220
alimente se va agrava, populația va crește iar recoltele vor fi

mai insegure. Solul fertil și neutilizat în agricultură e foarte
limitat, nu ne putem gândi la o extindere a culturilor. Cu aceste
date sumbre în minte, îmi imaginez ca vor fi momente în care,
atunci când doi tineri vor întemeia o familie, una dintre primele
întrebari pe care si le vor pune va fi despre dorința de a avea
sau nu urmași! Cine va vrea să aducă copii pe lumea asta?
Următoare războaie se por purta din pricina lipsei apei sau a
unui aer curat!
- Ar trebui să ne sperie? Era de așteptat, omul
consideră că poate controla totul și că opțiunile viitorul și
destinului nu sunt decât jocuri prababilistice. Totul se rezumă la
asta, o cursă oarbă în care doar clipa prezentă contează iar
viitorul îl lăsăm în seama hazardului.
Conversația continuă mai multe minute pe același ton,
întrebări ce par să se formuleze singure, nu am fost în căutarea
lor, și răspunsuri pe care nu vrem nici să ni le închipuim, și nici
să le aflăm vreodată. Ne hotărâm, ca după cel de-al treilea rând
de halbe, să ne întreptăm spre casă. Am avut parte de-o seară în
care am adormit odată ce m-am întins în pat iar întreaga noapte
a trecut fără să simt povara vreunui gând.
221
V. Tu
Tu nu ai trup sau suflet. Nu ai nevoie de astfel de

manifestări fizice sau spirituale. Tu eşti pentru că eu te-am vrut!
222
25. Mi-ar fi plăcut
Mi-ar fi plăcut să te fi iubit între cele două alunițe de pe

umărul stâng, la fel cum mi-ar fi plăcut să te fi iubit peste
sprâncene, adânc urmându-ți cărarea din păr până peste ceafă.
Aș fi vrut să vrut să te despoi până la pielea fragedă și ascunsă
de soare. Mi-ar fi plăcut să te fi ars cu o atingere devenită
tatuaj, precum mi-ar fi plăcut să te fi deposedat de orice urmă
ce-ți denigrează imaculata piele. Ți-aș fi depus cape de săruturi
peste firele de păr răzvrătite pentru a le mulțumi pentru
spectacolul oferit.
Am vrut să te iubesc lângă lobul urechii drepte, să-ți fi
ronțăit pavilionul întregii urechi în sunetul dezaprobării tale. Nu
223
m-ar fi oprit niciunul dintre gesturile sau gemetele tale, m-ai fi

putut implora să încetez la fel cum mi-ai fi putut îngenunchia
pentru ca totul să dureze o eternintate, sau de ce nu, chiar două.
Ți-aș fi lins c-o limbă fierbinte grumazul și nu aș fi omis nici
una dintre cutele pielii ce se formau în urma zbaterilor tale
inutile. Aș fi cartografiat obraji, nas, ochi și sprâncene cu buzele
mele și mi-aș fi instalat baze de supraveghere pentru întreaga
noapte.
Te-ai fi încovoiat precum un arc sub forța mâinilor
mele și mi-ai fi săgetat inima prin cuvinte de un roș aprins. Ai fi
ancorat unghii de oțel în pieptul și spatele meu inundate în
sudoare. Mi-ai fi evaporat orice teamă și mi-ai fi întărit dorința
printr-o simplă privire. Te-ai zvârcolit și împleticit în jurul meu
precum un șarpe vicios. Aș fi tremurat la fiecare suspin al tău și
ți-aș fi imitat ritmul respirației, am fi unit vaporii în priviri
încețoșate. Nu ar mai fi existat un alt ritm în univers decât cel
dictat de noi.
Mi-aș fi dorit să-mi fi ocolit privirea atunci când
coboram sigur și ferm spre pântecele tău. Ai fi fost absorbită
într-un vis de mult dorit și ai fi simțit râuri furioase
rostogolindu-și valurile în vintrele tale. Te-ai fi cufundat într-un
abis de simțuri și nu ți-ai mai fi amintit o altă stare existențială.
Tot ceea ce ți-ai fi dorit ar fi putut fi cuprins între gesturi de
pasiune și atingeri pofticioase. Ți-aș fi lungit picioarele până-n
lustră și ți-le-aș fi sculpat în strânsoarea palmelor noduroase.
M-ai fi făcut să mă simt ca o stea apunând între
genunchii tăi pentru a-mi găsi odihnă în noaptea dintre
picioarele tale. Ai fi suferit plăcerea greutății trupului meu peste
224
coapsele tale și ți-ai fi dorit-o până în zori, până în zorii

următorului Big-Bang. Ne-am fi sincronizat într-un perfect
angrenaj demn de invidia celor mai precise orologii. Am fi
îmbrățișat și-am fi abandonat orgasme pentru a face loc altora
noi. Le-am fi sugrumat violent şi-am fi zămislit unele noi,
rotunde şi energice, incadescente şi viguroase.
Ți-aș fi dorit sânii rostogoliți peste pieptul meu spân și-
aș fi iubit mâna cu care mi-ai fi dezmierdat părul. Mi-aș fi găsit
liniștea în încrețitura frunții tale devenind eu astfel slujnicul
plăcerilor tale. Ai fi putut să-mi ceri îndeplinirea ascunselor și
perverselor dorințe, aș fi fost la fel de nerăbdător să le satisfac.
Am vrut ca genunchii tăi să fie martori tensionați ai
iubirii ce ți-o dedic. Să fi simțit abrupt ruptura de realitate. Cea
de-a patra dimensiune s-ar fi înfățișat iar noi am fi fi dispărut
aventurieri. Aș fi vrut să-ți fac atât de multe, dar tu ai ignorat
chiar și un timid e-mail.
225
26. Ne vedem în Paris?
Monotonia dintre noi, lipsa oricărei surprize,

previzibilitatea fiecărui moment și gest încep să-mi strecoare
stropi de îndoiala în suflet, asemeni stropilor ce se zdrobesc în
căderea lor cu forța unei cascade. Teama de-a sfârși într-un
tablou pestriț din marele muzeu al căsniciilor fericite prin lipsă,
îmî deschide prăpăstii abisale de pereții cărora cu greu mă susțin
ca să nu mă afund și să dispar în neant. Nu vreau să devenim
simple figuri închegate perfect în tipare culturale – monștri
monogami, amăgiți de iluzia predestinării. Insignificante furnici
în multistratificatul mușunoi, e imaginea ce mi se încheagă pe
retina.
Te vreau acolo, te vreau în Paris, la fel cum mi-ar fi
indiferent dacă ar fi Viena sau Berlin. Produse ale unei culturi
de sclavi, mentalități îmbibate de scurgeri televizive, consumiști
226
după bombardamente publicitare, supuși și obedienți după

educație, ecologiști dupa moda, uităm complet cine suntem sau
ce am putea fi. Singurul loc în care mă pot regăsi e în propriile
spaime, iar ceea ce ne leaga e cea mai mare dintre ele.
O escapadă în care să ne întalnim precum doi străini,
ar fi supapa ce mi-ar reda echilibrul. Știi prea bine că sunt atât
de măcinat între aparențele superficiale pe care le expun zilnic și
dorința de răzvrătire față de tot ceea ce mă înconjoară. În una
dintre zilele urmatoare vreau să nu te duci la muncă - poți să
alegi din zeci de scuze că să obții câteva zile (obțineai mii ca să
mă respingi pe mine când ne-am cunoscut). E imposibil să îți fi
pierdut acest dar, poate doar exercițiul. Nu îți lua nimic de
acasa, nici agrafe, nici bijuterii, nici măcar periuța de dinți. Nu-ți
lua cu tine nici mirosul, nici gândurile, închide-le în dormitorul
nostru, diamante pentru posteritate. Nu trebuie să îți alegi ziua,
să lași totul pradă impulsului de moment, să fie ziua în care ți-o
dorești cel mai puțin. Vreau să hotărăști destinul în acea
dimineață în care eu sunt morocănos și în care, înca o data în
plus, nu am înțeles de ce trebuie să-mi povestești ceea ce-ai
visat. Vreau să-mi spui la revedere ca de obicei, să-mi zâmbești
serios și, cand iesi pe usa, să-mi mai arunci o ultima privire
mută. Să te urci în masina, să îți așezi centura și sa vizualizezi
drumul spre aeroport. În aeroport poți găsi ușor oferte de zboruri
de ultim moment și, cum nu ești constrânsă de nimic, ai totala
libertate de a alege. C-o fi o capitală europeană sau vreun sătuc
de la poalele Alpilor, nu are importanță. Hai să ne vedem de
cealalta parte a Pirineilor.
Odată aleasă locația, rămane doar să îmi trimiți un
mesaj, indiferent de zi nu rezist tentației de a nu-mi verifica de
zeci de ori e-mailurile. Voi abandona totul și te voi urma în
următoarea clipă. De va trebui să aștept la câteva cozi și să alerg
între diversele ghișee dupa un bilet sau să conduc năluc câteva
227
ore sau ziua-ntreagă, nu va conta, la celălalt capăt mă vei aștepta

tu. Îmi vei trimite detalii despre unde ai ajuns, îmi vei povesti
despre ceea ce vezi, auzi și miroși. Nu îti vei dori să îți răspund,
tu doar trebuie să lași indicii și eu să te vânez.
Lasă-ți imaginatia vie sau urmează-mi cuvintele
întocmai. Uită-ți tabieturile si gesturile abituale. Lasă-te
cuprinsă de atmosfera locului și permite-i să-și lase amprenta
asupra ta. Mergi într-un parc și umezește-ți picioarele într-una
dintre băltoacele de acolo. Joacă-te cu câinele vreunui străin și
alungă porumbeii adunați la firimiturile aruncate drept hrană. Ia-
ți un set nou de haine, aruncă-le pe cele vechi. Îmbracă-te într-
un mod cu totul diferit, nu va fi nimic ce să te împiedice să o
faci. Te vreau ușuratică, în lenjerie intimă ieftină și vulgară,
cumpărată de la primul magazin întâlnit în drum.
Asteaptă-mă într-o cafenea sau pe-o terasă, nu-mi spune
cum ești îmbrăcată sau dacă ți-ai vopsit părul. Te voi adulmeca
după dorință. Nu vom fi decât doi străini ce se întâlnesc
întâmplător. Doi tineri ce se vor lasa condusi de circumstanța
momentului. Nu mă vei recunoaște și nu te voi recunoaste, nu va
conta ceea ce vom conversa, amândoi știm cum se va sfârși. Te
voi intreba ce îmi recomanzi de la bar, iar tu îmi vei spune că
ceea ce m-ar interesa cu adevărat nu se află în meniul localului.
Nu ne vom preocupa decât de timpul potrivit pentru a-l petrece
seducându-ne înainte de-a o termin în camera ta de hotel.
Ne vom intoarce acasă separat si nici macar nu vom vorbi
despre ceea ce s-a întâmplat. Va fi micul nostru secret. Iar
pentru a ni-l aminti și a-l celebra în același timp, să ne promitem
că-l vom repeta cu o fervoarea religioasă an de an.
228
27. Sevraj
În sevraj mă zbat! Unde e infernul trupului tău? Caut

clipe de conflict și sensibilitate, pasiune și neliniște. Vreau să-ți
fiu pictor – să-ți desenez pe fese fluturi cu buzele și să îți fac pe
coapse tatuaje cu dinții. Vreau nopțile și diminetile tale, îți vreau
visele și coșmarurile ce-ți însoțesc somnul. Vreau să pun
stăpânire pe fiecare centimentru pătrat, rotund sau piramidal din
pielea ta. Te voi învăța pe de rost, - alunițele și curbele tale vor
fi versificate în șoapte de amor. Înnebunit îți doresc sânii în
palmele mele, să-mi le dau forme iverosimile. Vreau să îți mușc
sfârcurile până la lacrimi în așteptare de cereri de clemență.
Vreau să îți sug degetele până la subțiere, - flaut și nai să îmi fac
din ele. Vreau să îți lungesc picioarele până în tavan, să te prind
precum un candelabru aprins de zeci de lumini, tocurile-ți
ascuțite folosindu-le drept cuie. Însetat vreau să îmi las saliva pe
întreg trupul tău, vreau să ling toate colțurile și ascunzișurile
corpului tău. Vreau să-mi gemi și să te pierzi printre cearceafuri,
pentru ca apoi să mă strigi în limbi necunoscute. Vreau să
explodez în tine, tu să ma privești în ochi și, lovindu-mi pieptul,
să mă întrebi cine sunt și cine ești. Vreau să fim unul și nimic în
același timp, să ne rostogolim precum stânci zdruncinate pentru
229
a ne regăsi contopiți într-un râu de lavă incandescentă. Te vreau

leșinată într-un lac de sudoare fierbinte.
Nu am decât atat să îți spun: continui să fii drogul meu,
iar ceea ce e scris aici e doar o nouă promisiune. Te voi
consuma cu nesaț în doze mici și sigure. Vei recunoște în vreun
moment că ceea ce-mi doresc e și ceea ce-ți dorești și-mi vei
face atunci același legământ.
230
28. Nu sunt sigur
Nu sunt sigur dacă ceea ce fac e rău sau bine, te rog dă-
mi un semn! Du-ma sau ia-ma de undeva pentru a-ntelege ce mi
se intampla. Vreau să știu dacă e bine sau rău ce fac, desi
niciodata nu sunt sigur de ceea ce fac, am prea multe îndoieli
asupra lucrurilor din jurul meu. Care dintre ele sunt bune și care
nu? De fiecare dată când sunt convins ca un lucru e bun, îmi vin
în minte forme de a vedea acel lucru ca fiind rău și, ceea ce mă
șocheaza cel mai mult, răul uneori mi se pare un bine suprem!
De ce sau de cine să ascult? E bine sau rău să fac rău? E rău să
fac binele? Întrebări puerile, mai bine să nu mi le pun. Să ascult
ceea ce-mi place așa cum îmi place, înseamnă a-mi deranja
vecinii într-un mod și la ore ce sigur nu le-ar face placere.
E greșit sa judec oamenii după cum scuipă sau cum se
scobesc în nas? La televizor marile vedete sportive, idoli atât
pentru cei tineri cât și, paradoxal, pentru cei mai puțin tineri,
scuipă atât de des încât ai crede ca asta ar face parte din datoria
lor – irigarea gazonul. E absolut necesar să umezească cu
secrețiile lor iarba mult pisată, altfel gazanul ar fi în pericol de
uscare și dispariție.
231
Pot să întorc spatele cuiva doar pentru că e urât? Toți

îmi vor spune ce e greșit, dar daca mie îmi provoacă greață? E
rău dacă simt asta? Dar dacă pute și sensibilul meu nas se
blochează punându-mă într-un pericol de moarte? Trebuie să
plătesc un preț atât de ridicat pentru a conviețui în societate?
Sunt atât de multe lucruri ce nu le înțeleg, dar,
inevitabil, m-am obișnuit cu ele și le trec cu vederea zilnic. Și
totuși, dacă într-o zi nu voi mai putea face asta si voi claca? De
aceea o parte din mine o las întotdeauna acasa, ascunsă. Deși e
un monstru enorm, puternic, egocentrist și neînfricat, pur și
simple nu poate ieși pe străzi, iar când cineva intră în încăpere,
dispare. Da, se pare că acest monstru v-a trântit ușa în nas, a
răsucit cheia în yala și v-a închis pe toți afară.
232
29. Capătul lumii
Sunt la capătul lumii! De aici vă văd mici, meschini, cu

puncte roșii în loc de capuri și ramuri dezfrunzite în loc de brațe.
Picioarele îmi atârnă în hău iar eu vă privesc în prăpastie. Peste
stânci, bolovani, crăpături vă cățărați fără să aveți un obiectiv,
dar nimic nu vă împiedică să continuați să vă susțineți.
Am renunțat la atât de multe. Sunt de nerecunoscut -
pentru mine. Mă simt un străin față de mine. M-am pierdut, nu
mai știu de unde vin și nu pot urma nicio cale. Nu îmi găsesc
pașii. Îi pierd de fiecare dată când îmi ridic talpa de pe sol. Am o
vaga idee unde vreau să ajung dar îmi este greu să văd drumul.
Ascuns sau inexistent, nu voi ști poate niciodată.
233
Sunt o târâtoare fără busolă. Mă clatin, îmi pierd

echilibrul și nu mă trezesc. Mă tot cufund, trec prin zeci de
straturi. Nimic nu poate opri căderea mea, nici un obstacol îmi
poate sfârși agonia. Sunt zgâriat, sângerez, urme adânci îmi țin
loc de tatuaje iar ultimul lucru de care îmi amintesc e ziua de ieri
– rotundă, albă și ca pe un mare gol. Dacă zilele mele ar fi un
lung șir de mărgele întinse pe-un fir de ață, ziua de ieri e un
balon de săpun. Urmele acestea sunt eu cel de mâine, voi deveni
eu, eu voi fi acest drum. Mă simt murdar și plin de răni, dar nu
vreau să mi le vindece nimeni, nu te vreau și nu vă vreau.
Ba vă vreau, vă vreau răniți, cu puroiul la vedere și cu
măruntaiele uscate. Vreau să vă ranesc. Vrea să vă doara, facem
un transfer – durerea străină să-mi alineze propria-mi durere. Vă
vreau ciuntiti, maltratați si muribunzi. Vă vreau pe toți la fel, nu
vreau să vă mai cunosc sau să vă recunosc. Vreau să vă spargeți
în cioburi. Un puzzle fără sens și pe care nimeni să nu-l
recompună în veci. O operă finală! Cea mai mare realizare
artistică imaginată vreodată: vieți curmate într-un instant
scurgându-se spre putrefacție.
Vreau o răzbunare lașă, să îmi fie rușine de mie însumi,
să mi se facă silă cu adevărat. Vreau să mă scufund în cea mai
execrabilă simțire, să ma liniștesc în disperarea voastră, să vă
smulg ultima răsuflare. Vina o poartă ceilați. De aș fi singur în
această lume, nu aș putea simți nimic. Ceilați au inventat
suferința. Ceilați au inventat sentimente, simțiri și trăiri. Ele nu
ar fi existat dacă imaginația lor nu ar fi fost fertilă. Ceilați sunt
rodul existenței acestea. Fără ei totul ar fi neant, paradis și
nihilism. Ceilalți dispar și paradisul e posibil, tangibil și etern.
234
Elimină-i pe ceilalți și nu va mai exista dorință, speranță și

dezamăgire. Trebuie să ne dorim să fim dincolo de ceilalți.
Vreau să fiu un țipăt, să rămân cea mai puternica
amintire în timpanele voastre. Una pe care să n-o înțelegeți.
Vreau să se scurteze, să mă sting și să fiu rece. Mă voi pierde
printre voi, voi ignora, voi deveni, voi redeveni - un grotesc
biped.
Rânjiți, arătați-vă obscenele gingii. Mă compar cu voi,
vă voi minți. Voi continua pâna o vom crede cu toții, până vom
fi cu toții o minciună. Refuz să înteleg orice mi se năzare.
Rațiunea și sufletul îmi sunt imperfecte, nu pot să mă încred. Nu
stiu ce înseamnă realitate, imaginație sau alternativă. Mă limitez
a palpa limite, nu nu am putere de a dori mai mult. Nu există
voință, nu, sunt condus de impulsuri. Ciumă peste voi, peste tot
ceea ce se oglindește în retina voastră. Ploi acide și ură din
belșug. Vreau să vă zâmbesc cumsecuvine și fără să vă văd. Nu
îmi pasă, sunt gol.
Eu pe tine nu te mai vreau, nu mai am răbdare. Am
înghițit, am țărână și nisip în gură. Mi-am irosit sute de zile
alături de tine. Prea multe decizi incoerente, m-am îndoit de prea
multe ori de mine. Voi fi liber. Mi se încleștează fălcile pe
aceleași cuvinte - nu, nu, nu, nu. Nu îți voi spune nimic altceva,
acum te văd clar – o eroare ce nu a aportat nimic existenței
mele. Iar aceste cuvinte sunt doar epresia dezgustului față de
propria persoană. Tu vei fi ștearsă din amintitile mele.
Viața e contradicția dintre ceea ce îți dorești să fii și
ceea ce ești. Între cele două realități ne regăsim cu toții.
235
VI. Cutreierând
De-aş şti că la capătul drumului eşti tu, aş colinda o

infinitate de vieţi.
236
30. Din trei în trei
Îi propun un joc. Cum de multe ori nu știu ceea ce să

spun, dar vreau să mențin contactul, inventez jocuri. Ei îi propun
să ne punem reciproc și zilnic câte trei întrebări. Îmi place felul
în care îmi scrie. E idealistă, naivă și foarte inocentă. În același
timp are o formă aparte de a se ascunde și de a provoca.
1. cum vor arăta copiii tăi?

2. ce vicii ai vrea să schimbi?
3. unde e viitorul omenirii?
237
Răspunsurile ei nu s-au lăsat așteptate pentru prea mult

timp. Doar că nu am primit niciun răspuns pe care eu l-aș fi
așteptat. Eu nu am habar cum arată și prin prima întrebare mă
așteptam să aflu ceva despre ea. La fel cu cea de-a doua, vroiam
să știu dacă e vreun lucru ce ar vrea să schimbe la ea, dar mi-am
primit un răspuns provocator. Cu cea de-a treia vroiam să îi aflu
planurile personale sau idealurile. E o rătăcită pe net sau are o
viață? Am pierdut mult timp, energie și iluzie cu altele înaintea
ei. Nu vreau să fiu dezamăgit din nou. Vreau confirmări cât mai
curând.
1. precum părinții lor... am de gând să-i adopt...

2. niciunul, orice viciu este bine venit!...
3. în prezent…
Nu voi putea să obțin nimic de la ea astfel, dar jocul mă

captează. Cum ea va evita să-mi răspundă în felul în care eu
intenționasem, va trebui să nu mă mai străduiesc cu astfel de
întrebări. O voi întreba direct. Cel puțin nu e un joc plictisitor,
astfel de strategii prelungesc contactul dintre noi.
1. ce lucru te-a făcut să te simți mândră?

2. ce ai schimba la tine?
3. ai vreun plan pentru următoarele luni?
1. am trecut o bătrânică strada... sincer nu prea mă

simt mândră de nimic... adică, nu prea înțeleg mândria asta...
cum se manifestă și din ce motiv?...
2. momentele în care mă simt indecisă...
3. să învăț la matematică, să meditez și să contemplez
natura...
238
”Bună dimineața!” - astfel începe mesajul ei de astazi,

6 februarie. Îi amintisem în seara anterioară că ea încă nu mi-a
trimis nicio întrebare. Nu asta ne-a fost înțelegerea, nu își
respectase partea ei. Acum ajunsenseră primele ei întrebări.
Cum rămăsese în urmă, se hotărâse să-mi trimită șase:
1. ce părere ai de întrebarea asta?

2. crezi în coincidențe?
3. ce preferi: apusul sau răsăritul?
4. ai simțit vreodată pasiune pentru o persoană de
același gen?
5. consideri tristețea o stare de pesimism masculin?
6. ce te enervează cel mai tare?
O pasăre de mărime medie, cu coadă lungă și neagră se

oprește din zbor pe gărduțul parcului de sub geamul meu.
Cântecul ei e strident și oribil, aș vrea să o sperii și să o alung.
Nu știu să fluier, mă uit în jur după vreun obiect ce l-aș putea
folosi pentru a-l arunca în ea. Sunt prea multe lucruri de care nu
am nevoie, dar nu mă decid pe care să-l sacrific primul. Ignor
cântecul ei.
E rândul meu să răspund. Simt emoții. Mă întreb ce
anume dorește să afle prin aceste întrebări sau sunt doar reflexii
neintenționate ale imaginației ei creative. De asta nu mă
îndoiam, avea imaginație și îi plăcea procesul creativ.
1. cu prea multe variante de răspuns… nu mă pot opri

asupra doar unui dintre ele..
2. da…
3. răsăritul, fără îndoială...
239
Nu îi răspund de moment la celelalte întrebări. Pasărea

și-a luat zborul și e din nou liniște. Pot asculta muzică cu
ferestra deschisă în sfârșit.
4. o simt tot timpul, pentru una și pentru mai multe,

doar că nu sunt convins dacă sentimentele îmi sunt
împărtașite... te referi să fie de același gen ca și tine, nu?...
5. dacă tristețea ar putea fi monopolizată de simțurile
masculine, am face asta...
6. de ce să mă enervez?... poate o fac uneori, dar
controlat... sau teatral...
Sunt răspunsuri total aiurea. Îmi croiesc drum spre baie

cu mintea în alb, chiuveta îmi răspunde cu aceeași culoare –
suntem de acord în ceva. Îmi pun mâinile pe față, se lipesc
instantaneu. Pielea îmi este uleioasă. Fără a sta pe gânduri o
umezesc și o spăl cu o soluție potrivită. O simt mai ușoară.
1. cum te-ai simți să afli că ești totalmente contingent

Universului?
2. imaginează-ți că ești la mare... totul tăcut în jurul
tău și numai valuri... ești singur și bătrân... multe scoici și totuși
mult pustiu… și mai ce?...
3. te-ai pierdut printr-o junglă, nimeni nu te mai scoate
de acolo… ce faci?...
1. e o noutate?... cineva se îndoiește?...

2. ultima sticlă de vin și câteva vene bine crescute...
240
3. mă sălbăticesc căutându-mi prieteni printre

maimuțe... la fel ca întotdeauna și oriunde de altfel...
A trebuit să mă uit în DEX dupa "contingent". Îi spun și

ei asta, nu-mi răspunde, nu o miră ignoranța mea. Nu știu dacă e
un avantaj. Îmi verific des inbox-ul pentru a vedea dacă am
vreun mesaj de la ea. Niciodată nu sunt pe atât de multe pe cât
mi-aș dori. În următoul mesaj găsesc doar o singură întrebare,
poate cea mai grea.
De câte ori ai rostit "te iubesc" ?
De câte ori oare? Sigur de prea putine ori și am spus-o,

în afara familie, doar celor trei iubite de până acum. Număr doar
trei pentru că au fost doar trei. Dintre toate fetele cunoscute,
doar trei mi-au fost iubite. Vreau să cred, în schimb, că am spus-
o însă de fiecare dată când am simțit-o. Așa că am o gramada de
"te iubesc"-uri de dăruit. Sper că știu ceea ce spun, de nu, să fie
cu iertare.
Ce vreau acum de la ea? Brusc mă plictisește jocul. Nu-l
mai vreau. Inerția însă mă face să-l continui. Sunt ca într-un fel
de transă. Încep multe lucruri cu mare entuziasm pe care apio îl
pierd treptat și continui acele lucruri doar dintr-un fel de simț al
datoriei. Plăcera de a le face însă dispare.
1. ce ai vrea să dispară?...
2. ce loc ai vrea să fie al tău?...
3. îți plac desenele animate?...
241
1. haosul de pe fețele oamenilor... și uneori vreau să

dispară TOT în TOT...
2. totul este al meu dar fără să se afle în posesia
mea….
3. adevărul este că desenele animate mă sperie… nu
știu de ce… termin în lacrimi… nu stiu daca poti percepe asta...
Într-adevăr, sunt puțin năucit. Cine o fi fata aceasta? În

același timp nici nu aș vrea să știu. Îmi doresc misterul mult mai
mult decât pe ea.
1. te poți întoarce în trecut, ce anume ai vrea să

retrăiești?...
2. ce amintire ai vrea să uiți?...
3. pe cine ai vrea să reînviezi?...
1. momentele fantasmagorice pe care le-am trait in

natura alaturi de... un măslin...
2. am uitat-o...
3. pe prietenul meu Roca...
Îmi confirmă că în timp ce pentru mine amintirile sunt

evenimente și acțiuni, pentru ea sunt emoții și trăiri. Îmi ignoră
unele dintre întrebări. Ce să o mai întreb? O tachinez, o întreb
dacă unele au fost prea grele. Răspunsul ei e plin de fețe
zâmbitoare. E una dintre primele dăți în care o face. Îmi
reproșează că și eu am ignorat parte din întrebări ei și că o tratez
laconic.
- ”Ai început să te plictisești?”. Nu, eu îmi pierd doar
energia.
”Sincer, îmi veneau prea multe răspunsuri în minte...
niciunul nu era mai prejos ca celălalt... de exemplu, la a doua
242
întrebare, aș vrea să uit multe, în aceeasi masură, nu există

doar o amintire... și, în acelasi timp, îmi dau seama că ce am
avut de uitat, am uitat deja... sau pur și simplu, trăiesc prea mult
în prezent ca să-mi mai amintesc ceva din trecut... după cum
vezi, unei singure întrebări, îi pot oferi o mulțime de raspunsuri
valide... iar peste câteva momente să nu fiu de acord cu niciunul
dintre ele... sunt într-o continuă schimbare, îmi place să cred că
și evoluție... aș vrea, poate, să uit că am mâncat vreodată carne
sau că am făcut rău unor oameni... însă, la ce bun?... ce e
trecut, trecut rămâne, nu vreau și nu trebuie să schimb
trecutul... aș vrea să retrăiesc anumite momente petrecute cu un
băiat ce l-am iubit mult... aș vrea să retrăiesc momentele în
când mă uitam sub brad ca să vad ce mi-a adus moșul... aș vrea
să retrăiesc zilele în care dansam atât de relaxată și puteam să
mă dăruiesc ritmului... să retrăiesc ziua în care m-am simțit
femeie, prima și ultima zi din viața asta... să retrăiesc zilele
petrecute la munte, zilele când priveam noaptea stelele... să
retrăiesc zilele în care iubeam... circumstanțele fericite care mă
învăluiau de vigoare naturală...”
Sunt surprins. A fost o explozie de sinceritate și tristețe.
Saltul e brusc și dureros. Inocența și sensibilitatea ei mă
deconcertează. Până acum am simțit doar gustul pentru joc,
acum simt profunzimi ce înainte nu le bănuiam. În același timp,
rămân surprins și de maturitatea și seninătatea cu care le
exprimă.
Pentru câteva zile nu îi răspund în niciun fel. E un copil
atât de visător, dacă îmi amintesc bine, abia a împlinit douăzeci
de ani. Nu prea înțeleg de ce toate persoanele cu mai puțin de
doi sau trei ani decât mine, mi se par copii. Există și copii ce nu
sunt vânători ce să ochească după tot ceea ce zboară, dar le place
să urmeze cu gândul și dorința tot ce-i zburător.
243
1. ai permis de conducere?
2. primul cuvânt pe care l-ai rostit?
3. de ce, noaptea, nu e întregul cer luminos?
1. am permis pentru aproape orice (mă tot chinui să

mă duc la clase să le învăț regulile, dar nu sunt capabil să rețin
lucruri atât de irelevante)...
2. cu siguranță acela a fost "fericire"...
3. dacă ar fi noaptea întreg cerul luminos, nu am mai
avea noțiunea de întuneric... mai frumoase sunt cerurile cernute
cu sita... ar trebui să vezi un cer înstelat întins pe spate pe o
iarbă rece, este splendid!... tu cazi în sus, iar stelele pe tine!...
Fata nu glumește. Mă impresionează rapiditatea și

originalitatea cu care născocește astfel de răspunsuri, simt o
adevărată invidie. Mă simt măgulit să-i răpesc din timp.
1. ești o persoană sexuală?

2. oamenii schizofrenici, ce sentiment îți trezesc?
3. ai simțit vreodata prezența unei entități?
4. îți este frică de gândaci sau păianjeni?
5. de cine îți este dor mai mult și mai mult?
6. îmi poți spune o amintire tristă din copilaria ta?
”Sper să te întrețină întrebările mele un timp... din fulg de nea,
devin o pană de porumbel, după care o păpădie și termin prin a
fi un con de brad...”
Rămân foarte des fără baterie la telefon. Îi acord din ce

în ce mai puțină atenție. E incredibil chiar. Acum câțiva ani
aveam două contracte de telefonie cu sute de minute incluse și
244
nu era lună fără să nu le consum pe toate. Nu aveam nici mai

mulți prieteni precum nu aveam nici mai multe cunoștințe. Era
doar o stare de inerție, odată ce te obișnuiești ați petrece timpul
la telefon e din ce în mai ușor să devii oarecum dependent.
Acum sunt acuzat că îi ignor pe ceilalți. Sunt din ce în ce mai
mulți cei care îmi reproșează astă, că nu îi caut, că nu sun, că nu
ne întâlnim etc. Dar de ce aș face ceva ce nu simt? Nu simt
nevoia de a fi într-un contact prea apropiat față de ceilalți. Am
fost obișnuit să schimb des de mediu și de persoane. Nu pot
rămâne conectat cu toți cei pe care îi cunosc sau i-am cunoscut
vreodată, suntem într-o continuă mișcare. Iar eu sunt statornic
pentru puține lucruri. Să mă critic pentru asta? Nu, o fac ceilalți
destul de des. Să le dau o mână de ajutor? Nici gând.
Sunt șase! Voi răspunde puțin mai amănunțit în seara
asta. Cuvintele par să curgă ceva mai ușor decât de obicei. Nu
simt acea greutate și dificultate de a umple chenarul spațiului de
răspuns. Paharul de vin și căldura caloriferul mi-au creat
atmosfera potrivită.
1. persoană sexuală?... ce e aia?... aproape toți suntem,

nu?... asexuați, puțini... dacă sunt bine înzestrat?... irelevant...
condus de un puternic impuls sexual?... mi se spune că da,
unicul lucru pe care nu l-au regretat fostele iubite e sexul și nici
eu nu o fac... dacă îmi place?... ador, e o conectare și
desconectare în același timp, iubesc și nu ratez ocazia de a o
face cu cine îmi place... aș putea să detaliez cu multă plăcere
toate aceste experiențe, dar nu vreau să incomodez, decât dacă
tu o ceri explicit... și tot nu ar fi correct să te torturez pe tine cu
asta...
245
2. teamă și fascinație!!!... o lume atât de deosebită!!!...

o lume total noua și necunoscută!!!... un univers propriu
fiecărui bolnav, fără cuvinte de descris... experiențe de
neîmpărtășit cu ceilalți!!!... și asta nu din egoism, ci din
imposibilitatea de a o face... o atracție speciala!!!... în liceu,
aveam o amica ce avea ceva probleme, din ceea ce am auzit eu
mai târziu, după vreo doi ani de la ultima noastră întâlnire, a
sfârșit într-un ospiciu... erau multe lucruri "rare" ce le
împărțeam cu ea, nu suficiente însă, eram destul de "mic" în
acea vreme ca să înțeleg mai multe... eram unul dintre puținii
colegi ce vroiau să vorbească cu ea... de altfel, și ea evita pe
toată lumea... și apoi o altă amica cu ceva devieri de la normal,
dar cu o inteligenta ieșită din comun și gusturi/ expresii/
manifestări artistice diverse, în special poezie și teatru... mă
simțeam atras de astfel de persoane și înca mi se mai întâmplă...
total de neînțeles, eu ce "mă cred", în cea mai mare parte a
timpului, un rațional implacabil și lipsit de afinități
"dezordonate"... ceea ce par a ”vedea” și ”înțelege” aceste
persoane e necunoscut nouă, celorlalți, asta crezându-mă mai
sănătos... parte din iubitele mele, dacă stau și mă gândesc
acum, aveau ceva "dereglări", nevroze, spaime iraționale, stări
apatice sau de exaltare fără vreo explicație etc... de ultima m-
am despărțit dupa ce nu îi mai suportam crizele de nervi
nejustificate... ("sapi" prea "adânc" cu întrebările tale!... mai
multă atenție!...)
3. mda, cred că și eu eram, vorba cântecului, "puțin
luat" de mic... după nopți întregi dedicațe lecturii de
paranormal, ocultism, spiritism, ezoterism etc, e "normal" că
"vedeam/ simțeam" mai mult decât ar putea permitea simțurile
normale... dar asta ar fi o foarte lungă poveste...
4. frică?... doar de prostia omenească, de neprevăzut și
de "capriciile" naturii (îmbătrânirea, bolile, copii degenerați
246
etc.)... în fine, mi-e teamă de tot, dacă e nevoie, mă tem și de

gândaci sau păianjeni... sunt multe lucrurile de care îmi este
teamă cu adevărat, dar încerc să mi le stăpânesc foarte bine... o
viață trăită cu teamă e una irosită...
5. dor mai mult și mai mult?... nu știu dacă mi-e dor de
ceva, sunt foarte puțin melancolic... de un loc sau o persoană?...
îmi amintesc cu drag de tot ceea ce m-a înconjurat vreodata și
acum e parte din experiența mea... dar nu-mi lipsește nimeni și
nimic... mă simt rece și distant...
6. o amintire tristă... încerc să-mi amintesc, dar îmi
este greu... uit repede trecutul trist, altfel nu aș avea o șansă să
fiu fericit astăzi... o amintire anume nu, dar o stare de tristețe
acută, singurătate și neînțelegere, da...
31. Alerg
Există o competeție între picăturile noastre de spermă.

Înainte de a ne considera ființe raționale, nu trebuie să uităm că
suntem săculeți de spermă ambulanți. Ne-ar putea durea asta
uneori, dar să îi lăsăm doar pe cei slabi să o facă, noi ceilalți să
ne purtăm săculeții cu mândrie.
E vineri după-amiază și încă un sfârșit de săptămână
fără planuri. Îl sun pe Mihai, dar e ocupat. Am să trec în revistă
lista de telefon, poate voi găsi vreo cunoștință pe care să nu o fi
vizitat de mult. Cu toate credeți că vă vreau, iar atunci când ne
întâlnim și nu o cer, sunteți nedumerite. Atunci hotărăsc ca la
viitoarea întâlnire, să vă vreau! Dar din nou sunteți revoltate!
Trebuia să o fac invers?
247
Nu accept să fiu tratat la mâna a doua. Nu pot accepta

să mă tratezi precum aș fi ”încă unul”. Pentru mine tu nu ești
”încă una”, nu am nicio dorință de a lungi lista celor cu care mi-
am tras-o.
- Am planuri sfârșitul acesta de săptămână... E
răspunsul uneia dintre ele.
Pe naiba! Ai o alternativă mai bună iar eu nu trebuie
decât să fac la fel, să-mi caut o opțiune mai bună. Uneori mă
gândesc că nu este foarte ușor pentru o femeie frumoasă să
aleagă dintre zecile de oferte masculine. Trebuie să își aleagă
anumite tactici sau metode de testare a lor, nu? Iubitele pe care
le-am avut până acum, nu le-am ținut lângă mine prin lucrurile
pe care le ofeream lor, ci prin lucrurile pe care nu le făceam!
Degeaba încercau să mă testeze în zeci de feluri, nu reușeau să
interpreteze rezultatele. Uneori uit că trebuie să le dedic mai
mult timp și atenție și nu doar să apar așa, din când în când cu
dorința de a o petrece bine împreună. Dar vechile și proastele
obiceiuri sunt foarte greu de uitat, iar acesta e unul dintre ele.
Trimite-mi analizele de sânge și o mostră din ultimul

vis. Nu mă interesează pozele tale în ipostaze forțate, fotoșopate
aiurea sau în care ai ieșit bine din întâmplare. Îți vreau analizele
medicale. Mai bine o fiolă cu sânge și o alta cu salivă. Mai bine
o bucățică din pielea de pe braț și o aluniță de pe gât. Mi-ar fi
mai de folos pentru a te cunoaște.
248
249
Următoarele părţi:
* Extravaganţe lucide ale clipei anterioare

* Amintiri ale clipei prezente
* Instante carnale și fantasmagorice
-------------------------
Facebook:
https://www.facebook.com/Capricii
Instagram
https://www.instagram.com/b.beleuz
250

Capricii Riguroase Ale Memoriei - Bogdan PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capricii Riguroase Ale Memoriei - Bogdan PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capricii riguroase ale memoriei - Bogdan

II. Urme - Amalia

7. Iubirea pentru tine...........................................................58

III. Ele, iele

22. Frânturi de ciorne..........................................................176

25. Mi-ar fi plăcut..............................................................223

29. La capătul lumii...........................................................233

30. Din trei în trei................................................................237

Săruturile tale îmi răcoresc buzele ziua și îmi

Când m-am născut aveam ochii albaștri. De o parte și

Cred că o anumită formă de vorbi indirect am moștenit-o de la

tratate direct precum anormale, sau mai erau și cazurile în care li

toate riscurile inerente, continuau să trăiască alături de ei. În

celor maturi. Existau atât de multe secrete pe care nu le puteam

Întinsă de-a lungul canapelei și nelăsându-mi loc să mă

ulițele din sat, prin grădini, poduri de grajduri, cărări de

Din nou privirile ei dau rotocoale întregului tavan în

ce să spun sau să fac. Nu eram pregătită în niciun fel pentru o

era scurs în pahare iar eu aveam un culcuș la picioarele ei, la

de exemplu, misoginismul sau misandria. Dacă nu am putea

Cobor paharul pe masă. Mă arunc asupra ei și îi sărut

durat mult să-mi dau seama ca asta începuse să-mi placă.

sau cicatrice făcea ca palmele mele să alunece fără nicio

- Hey – îi răspund eu aproape speriat – vreau să te

- În seara asta sau în oricare alta... eu vreau doar

picturile lui Salvador Dali. Inexplicabil, materia se transformă și

O sun imedidiat ce ies de la muncă și o întreb dacă ne

Scuze, sunt prostii ceea ce spun. Am un chef nebun de tine și voi

felul în care interpretează persoanele. Nu știu dacă e rodul unei

- Era atât de nepriceput iar mie îmi plăcea la

trag cu el chiar atunci. El nici nu și-a dat seama ceea ce mi-a

E nouă fix iar colegii încep să intre în birou unul câte

- Nu-mi placi cu păr!

urcau de pe picioare sau coborau de pe burtă! Toate își

Îi simt mâna peste boxerii mei. În cameră e încă

pleopelor mele. Mi-e teamă de propriile sentimente, atât pentru

Cea mai mare invidie a mea e față de cei ce trăiesc doar

- Mereu citisem prin reviste de femei sau văzusem în

Suntem în bucătărie. E ziua mea preferată din

nevoie de mine. Suntem conștienți amândoi ce e ceea ce ne

Care e linia dintre dorință și iubire? Întotdeauna îmi

fruntea cu dosul palmei drepte. Nu îi răspund iar ea se întoarce

Sunt admirat și respins în același timp pentru că sunt

ca să se excludă sau ca să se echilibreze. Pentru mâine am

E mai rece decât de obicei, va trebui să-mi pun un

țigară iar ea, puțin uimită că nu îi ofer o explicație, își aprinde

4. Exil și vigurozitate interioară

Avem prieteneii de care ne folosim? Care e rostul unei

Exită doar un singur moment potrivit de a spune

proteja culoarea dinților de efectul puternic al unui vin roșu. Nu

Atunci când începi a-ți crea o lume a ta, e de fapt un

Cu dărnicie şi generozitate se împart şi mesajele

Uneori cuvintele bine alese fac mai mult decât faptele.

M-am pus în genunchi pe podea la capătul patului.

Visul copiilor de azi e să ajungă fotbaliști! Nimic nu

sau profesori. Şi o înţeleg perfect. E chiar rușinos să spui că ești

E o singurătate inumană, exterioară și necunoscută

- Serios acum, soţul tău nu s-a săturat să te fută

Puțini bărbați ajung să știe să fută, eu sper să învăț până

Frumuseţea unei femei

Frumuseţea unei femei rezidă într-o sănătate deplină,

conștientizarea acestor slăbiciuni și vicii ne face umani, ne