Extravaganţele Lucide Ale Clipei Anterioare

Extravaganţele lucide ale clipei anterioare - Bogdan
Extravaganţele lucide ale clipei anterioare
Bogdan
1
© 2010 / 2012
ISBN: fără
Format digital
2
Indice
Capitol Pagina
VII. De ce ea
28. Nisip............................................................................8
29. Frânturi de ciorne II..................................................10
30. La capătul lumii.........................................................14
31. Complexul cuibului...................................................18
32. Fragmente I...............................................................22
33. Dorințe și consecințe................................................26
34. Sunt un tip conștiincios.............................................32
VIII. Descoperiri
35. Agenda Alexandrei...................................................36

36. Luana.........................................................................41
37. Mary..........................................................................48
IX. Caleidoscop
38. Diverse gânduri I......................................................54

39. De ce studiem?.........................................................63
40. Framente II................................................................69
3
X. Reflexii
41. Anonimi....................................................................74
42. De ce ne plac femeile................................................79
43. Sclipiri I.....................................................................88
44. Exerciții de ipocrizie II..............................................99
45. Frumusețea furtunii perfecte...................................118
XI. Reveniri
46. Blondă, scundă și cu ochi mici albaștri...................121

47. Amalia.....................................................................127
48. Frânturi de ciorne II................................................135
49. Diverse prezențe feminine.......................................138
50. Din trei în trei II......................................................148
51. Diverse gânduri II...................................................156
XII. Regrupări
52. Ciorne I...................................................................160

53. Copilărie.................................................................166
54. Bunicul ce credea că n-o să moară niciodată.........173
4
XIII. Curtând
55. Îmi pare rău – Amalia.............................................176

56. Sclipiri II.................................................................183
57. Hana........................................................................188
58. Lolita nu va veni......................................................200
XIV. Zâne, făpturi terestre
59. Iulia I.......................................................................204

60. Amintiri contopite - Laurel....................................215
61. Abel I.......................................................................232
62. Instante I..................................................................247
5
6
VII. De ce ea
7
28. Nisip
Gust din nisip cu gura închisă. Ochii strânși nu mai pot

capta nicio firimitură de lumină. Întins cu spatele la soare, îmi
înfund nasul în nisip. E rece și nu are miros de sâ mburi de
prună. Plaja-mi urcă pe nări în valuri de scoiciși alge. Căldura
îmi presionează ceafa peste duna de nisip ridicată de palmele
mele cu câteva instante mai devreme. Mirosul puternic îmi
anihilează celelalte simțuri, iar mintea mi se liniștește. Valurile
au tăcut brusc iar țipetele celor din jur sunt doar un murmur de
fond. Mă simt greu, un titan pe spatele căruia soarele și lumea
și-au găsit odihnă.
Nu vreau să fiu nicăieri în altă parte, iar mai incomod
ca aici mi-e greu să mă simt. Îmițin respirația, deși ea ar trebui
să fie ceea ce mă men ține. Dar nu, mă menține doar o iluzie
fragedă. Iluzia că tot ceea ce trăiesc, cu infinitatea de posibilități
8
și opțiuni ce presupune, e unic ul lucru ce există. E o alegere

simplă, lipsită de profunzimi sau de mari revela ții. Puțin sau
nimic, total sau nimic. Po ți alege între o infinitate de nimicuri
sau infinitatea însăși. Ce simplu ar putea fi totul. Ceea ce
considerăm noi că ne poate ajuta a simplifica ceea ce ne
înconjoară nu face nimic alceva decât să îi adaugeși mai multe
mistere și complicații. Cuprinzând lumea în complexitatea ei
putem să înțelegem simplitatea alegerii.
Două tinere se așează la câțiva metri de prosopul meu.
Sunt exagerat de vulgare, dar sănii uneia dintre ei îmi atrag
privirile cu o ță for de zeci de ori mai mare decât forța
gravitațională. În loc de un cap plecat pe nisip, eram cu privirile
țintă pe rotunzimea și aroganța cu care bronzatul sfârc sfida
gravitația. Nu erau doar doi sâni pe-un tânăr și svelt trup, erau
doua luni negre ce-ți furau bucuria soarelui și ce-ți făceau ca
sângele să graviteaze spre zone tot mai joase. ”Dacă aveți
nevoie de cineva să vă ofere o protec ție adecvată împotriva
razelor nocive ale soarelui cu un strat de cremă bine întinsă...”.
Aș fi putut să le fi spus proptindu-mă în fața lor, dar nu. Am
rămas imobil și cu gândul la noaptea ce urma. O ultimă noapte
alături de eași mâine din nou în Madrid. Nu vreau să dorm
alături de ea. Mă face scund, timid, tăcut, complexat. Nu o pot
părăsi, în schimb, visez copii cu ea.
9
29. Frânturi de ciorne II
Mă gândesc la tine
În mai puţin de un minut dupa ce mă întind în pat,

respiraţia începe să o ia razna. Într-un ritm din ce în ce mai alert
şi cu zdruncinături compulsive, plamânii îşi stabilesc propriul
destin. Gura mi se deschide involuntar şi încep să trag puternic
aer în piept. Buzele, limba şi gâtul îmi sunt arse la fiecare
respiraţie. O liniste de cavernă învăluie întreaga cameră iar eu
ma simt străin în propriul corp. Nu ştiu dacă-i un vis sau vreo
stare patologică. Meduze îmi flagelează coapse şi braţe, o
adevărată revoltă a trupului împotriva gandurilor păgâne. Mi-am
dorit carnea ei, am mirosit-o şi am simţit că atingerea nu va fi
niciodată suficientă. O posedare totală e sinonimă cu o asimilare
a celuilalt. Mă gândesc la tine acum, te-aș fi vrut lângă mine.
Dar dacă nu poți fi lângă mine, vreau să fii măcar peste mine și
să mă acoperi cu brațe cuminți, sâni moi și coapse docile. Mi -e
10
rece, vreau să fii în mine. Lasă-mi o parte din tine. Poate fi

sânge, piele sau fiere. Sunt bolnav de tine. Mi-e tine.
Am un tatuaj
De multe ori ies singur în ora ș sfârșiturile de

săptămână. E unul dintre ”sporturile” pe care le-am descoperit
de câteva luni. Nu am o țintă exactă, dar aproape întotdeauna mă
învârt prin aceleași zone, Plaza del Sol, Barrio de las Letras,
Huertas. La început dau târcoale locurilor cunoscute, nu caut
ceva anume, ci mai mult ștepta să treacă timpul. Îmi place să
văd agitația oamenilor și să mă bucur de ritmul vieții nocturne.
În seara asta am ieșit cu câțiva amici și încă nu avem un plan.
Mulți tineri sunt amețiți deja, deși abia e trecut de miezul nopții,
sunt gălăgioși și indeciși. Străzile sunt plini de tineri pe jumătate
beți sprijinind stâlpi, colțuri de străzi sau așezați direct pe
bordura trotuarelor. Îi conving să intre în unul din barurile ce ni
se deschid. În timp ce ei caută o masă eu caut să intru în vorbă
cu una dintre fetele de la bar. E alături de o altă fată puțin mai
urâțică, dar hainle le trădează că se pregătesc să iasă la agățat iar
aici sunt doar pentru a-și face curaj cu primele băuturi. De
greșesc cu presupunirile, e doar vina mea.
- Am un tatuaj asemănător cu al tău...
- O floare?
- Da, o floare stilizată, se aseamănă mult cu a ta!
- Unde o ai?
- Pe vintrele prietenei mele!
11
Mă privește uimită și nu știe dacă e o glumă sau

vorbesc serios. Trebuie să învă ț să glumesc. Sunt atât de idiot
uneori. Bine, în majoritatea cazurilor, dar nu despre asta vroiam
să vă spun acum.
- E o glumă?
- Ce naiba! Eu vreau să vrăjesc cu tine, dar nu am
de când să te mint! Nu cred că e nevoie de asta pentru a reuși să
te umezesc...
Încerc un zâmbet lasciv. Imediat mă frapează
absurditatea situației și, scuzându -mă că prietenii mei mă
așteaptă la masă, oșterg de lângă ele. În următoare minute le
simt privirele ațintite asupra mea și a prietenilor mei. Dar cum
eu nu am de gând să mai vorbesc cu ele iar amicii mei, români
ambii, nu îndrăznesc să li se adreseze în spaniolă, ne ignorăm
curând.
Nu sunt sigur
Nu sunt sigur dacă ceea ce fac e rău sau bine, te rog dă-
mi un semn! Du-mă sau ia-mă de undeva pentru a-nțelege ce mi
se întâmplă. Vreau săștiu dacă e bine sau rău ce fac, desi
niciodată nu sunt sigur de ceea ce fac, am prea multe îndoieli
asupra lucrurilor din jurul meu. Care dintre ele sunt buneși care
nu? De fiecare dată când sunt convins că un lucru e bun, îmi vin
în minte forme de a vedea acel lucru ca fiind răuși, ceea ce mă
șocheaza cel mai mult, răul uneori mi se pare un bine suprem!
De ce sau de cine să ascult? E bine sau rău să fac rău? E rău să
fac binele? Întrebări puerile, mai bine să nu mi le pun. Să ascult
12
ceea ce-mi place șaa cum îmi place, înseamnă a -mi deranja
vecinii într-un mod și la ore ce sigur nu le-ar face placere.
E greșit sa judec oamenii după cum scuipă sau cum se
scobesc în nas? La televizor marile vedete sportive, idoli atât
pentru cei tineri câtși, paradoxal, pentru cei mai puțin tineri,
scuipă atât de des încât ai crede ca asta ar face parte din datoria
lor - irigarea gazonul. E absolut necesar să umezească cu
secrețiile lor iarba mult pisată, altfel gazanul ar fi în pericol de
uscare și dispariție.
Pot să întorc spatele cuiva doar pentru că e urât? ți To
îmi vor spune ce e greșit, dar daca mie îmi provoacă gr eață? E
rău dacă simt asta? Dar dacă pute și sensibilul meu nas se
blochează punându-mă într-un pericol de moarte? Trebuie să
plătesc un preț atât de ridicat pentru a conviețui în societate?
Sunt atât de multe lucruri ce nu țeleg, dar,
le în
inevitabil, m-am obișnuit cu ele și le trec cu vederea zilnic. Și
totuși, dacă într-o zi nu voi mai putea face asta si voi claca? De
aceea o parte din mine o las întotdeauna acasă, ascunsă. Deși e
un monstru enorm, puternic, egocentrist și neînfricat, pur și
simple nu poate ieși pe străzi, iar când cineva intră în încăpere,
dispare. Da, se pare că acest monstru v-a trântit ușa în nas, a
răsucit cheia în yală și v-a închis pe toți afară.
13
30. Capătul lumii
Sunt la capătul lumii! De aici vă văd mici, meschini, cu

puncte roșii în loc de capuri și ramuri dezfrunzite în loc de brațe.
Picioarele îmi atârnă în hău iar eu vă privesc în prăpastie. Peste
stânci, bolovani, crăpături vă cățărați fără să aveți un obiectiv,
dar nimic nu vă împiedică să continuați să vă susțineți.
Am renunțat la atât de multe în viața mea, din prezentul
meu în sperața unei recompense viitoare . Sunt de nerecunoscut
acum - pentru mine. Mă simt un străințăfade mine. M -am
pierdut, nu mai știu de unde vin și nu pot urma nicio cale nouă.
Nu îmi găsesc pașii. Sunt blocat. Îi pierd de fiecare dată când
îmi ridic talpa de pe sol. Am o vaga idee unde vreau să ajung dar
îmi este greu să văd drumul. Ascuns sau inexistent, nu voi ști
poate niciodată.
14
Sunt o târâtoare fără busolă. Mă clatin, îmi pierd

echilibrul și nu mă trezesc. Mă tot cufund, trec prin zeci de
straturi. Nimic nu poate opri căderea mea, nici un obstacol îmi
poate sfârși agonia. Sunt zgâriat, sângerez, urme adânci îmi țin
loc de tatuaje iar ultimul lucru de care îmi amintesc e ziua de ieri
- rotundă, albă și ca pe un mare gol. Dacă zilele mele ar fi un
lung șir de mărgele întinse pe -un fir de țaă, ziua de ieri e un
balon de săpun. Urmele acestea sunt eu cel de mâine, voi deveni
eu, eu voi fi acest drum. Mă simt murdarși plin de răni, da r nu
vreau să mi le vindece nimeni, nu te vreau și nu vă vreau.
Ba vă vreau, vă vreau răniți, cu puroiul la vedere și cu
măruntaiele uscate. Vreau să vă ranesc. Vreau să vă doară,
facem un transfer - durerea străină să-mi alineze propria-mi
durere. Vă vreau ciuntiți, maltratați ș i muribunzi. Vă vreau pe
toți la fel, nu vreau să vă mai cunosc sau să vă recunosc. Vreau
să vă spargeți în cioburi. Un puzzle fără sens și pe care nimeni
să nu-l recompună în veci. O operă finală! Cea mai mare
realizare artistică imaginată vreodată: vie ți curmate într -un
instant scurgându-se spre putrefacție.
Vreau o răzbunare lașă, să îmi fie rușine de mie însumi,
să mi se facă silă cu adevărat. Vreau să mă scufund în cea mai
execrabilă simțire, să ma liniștesc în disperarea voast ră, să vă
smulg ultima răsuflare. Vina o poartă ceila ți. De aș fi singur în
această lume, nuș aputea simți nimic. Ceilați au inventat
suferința. Ceilați au inventat sentimente, simțiri, emoții și trăiri.
Ele nu ar fi existat dacă imaginația lor nu ar fi fost fertilă. Ceilați
sunt rodul existenței acesteia. Fără ei, totul ar fi neant, paradis și
nihilism. Ceilalți dispar și paradisul e posibil, tangibil și etern.
15
Elimină-i pe ceilalți și nu va mai exista dorință, speranță și

dezamăgire. Trebuie să ne dorim cu toții să fim dincolo de
ceilalți.
Vreau să fiu un țipăt, să rămân cea mai puternic ă
amintire în timpanele voastre. Una pe care să n-o înțelegeți și
care să vă bântuiască. Vreau să mă scurtez, să mă sting și să fiu
rece. Mă voi pierde printre voi, voi ignora, voi deveni, voi
redeveni - un grotesc biped.
Rânjiți, arătați-vă obscenele gingii. Mă compar cu voi,
vă voi minți. Voi continua pâna o vom crede cu toții, până vom
fi cu toții o minciună. Refuz să înteleg orice mi se năzare.
Rațiunea și sufletul îmi sunt imperfecte, nu pot să mă încred. Nu
stiu ce înseamnă realitate, imaginație sau alternativă. Mă limitez
a palpa limite, nu nu am putere de a dori mai mult. Nu există
voință, nu, sunt condus de impulsuri. Ciumă peste voi, peste tot
ceea ce se oglinde ște în retina voastră. Ploi acide și ură din
belșug. Vreau să vă zâmbesc cumsecuvine și fără să vă văd. Nu
îmi pasă, sunt gol.
Eu pe tine nu te mai vreau, nu mai am răbdare. Am
înghițit, am țărână și nisip în gură. Mi-am irosit sute de zile
alături de tine. Prea multe decizi incoerente, m-am îndoit de prea
multe ori de mine. Voi fi liber. Mi se ștea încle ză fălcile pe
aceleași cuvinte - nu, nu, nu, nu. Nu îți voi spune n imic altceva,
acum te văd clar - o eroare ce nu a aportat nimic existenței mele.
Iar aceste cuvinte sunt doar epresia dezgustului fa ță de propria
persoană. Tu vei fi ștearsă din amintirile mele.
Viața e contradicția dintre ceea ce îți dorești să fii și
ceea ce ești. Între cele două realități ne regăsim cu toții.
16
17
31. Complexul cuibului
Până acum câteva luni nu intrasem decât o singură dată

în IKEA și atunci fusese din întâmplare. O amică mi -a spus că
poate fi un bun loc în care să mănânci bine și ieftin. A avut
dreptate, trebuie să-i urmez sfaturile cât mai des. Acum sunt fan
al marilor spa ții de mobilier și al magazinelor cu obiecte
decorative. Dintr-o dată obiectivele ți se schimbă, cheltuielile îți
sunt îndreptate spre lucruri pe care înainte le ignorai. În seara
asta nu reu șesc să adorm, canapeua asta mi -a stricat fragila
armonie a salonului. Acum mi se pare un labirint sufocant. Va
trebui să caut ajutor, poate cineva va veni cu ceva idei ce să-mi
elibereze încăperea. Ăsta e complexul cuibului.
Acum mai am nevoie de un bar. Un mic mobilier în
care să îngrămădesc ceva licoruri alcoolice. Nu le-am dat mare
atenție pînă acum, dar tocmai am răsfoit un ghid al burlacului, o
nouă specie socială, iar barul ocupă un loc sacruța în via
acestuia. Nu poți avea șanse de succes cu o femelă în casa ta,
dacă nu poți să o seduci întâi cu câteva licori colorate. Uită de
vinurile ieftine și bere, nu au glamour! Băuturile pe care le ai nu
18
trebuie să impresioneze prin cantitatea lor, femeia ce-o dorești în

pat nu va bea până la satura ție. Iar dacă ți se întâmplă asta, ori
ești un mare ghinionist, ori un idiot. Nu m-ar mira însă nici dacă
ambele ar fi adevărate. Vina poate fi doar a ta, pentru că nu ai
recunoscut o alcoolică, pentru că nu ai fost seducător sau pentru
că ai lăsat-o să bea fără măsură. Alcoolul din barul tău trebuie să
atragă prin diversitate, raritatea numelorși poveștile pe care le
poți spune în legătură cu ele. Nu e nevoie să ai prea multe
cunoștințe în domeniu, dar nici să fii un ignorant total. E foarte
posibil ca fata ce vrei să o seduci să nu aibă habar prea mult
despre alcool, iar dacă nu e așa, în niciun caz să încerci să o dai
în bară cu o tipă ce are habar. Dacă întâlnești o astfel de femeie,
învață să o respecți și caută alte metode de seducție. O fata
inteligentă și cunoscătoare de băuturi e unul dintre cei mai buni
camarazi pe careți -i poți găsi. Revenind la marea majoritate
neștiutoare, poți inventa ce povești dorești. Important e să fii
convingător. Combinația e imbatibilă.
Urăsc librăriile
Arborii ar trebui să poată fi tăiați doar dacă din ei s -ar

face manuale. Dacă un arbore se frânge, din lemnul său ar trebui
să se facă doar hârtie pentru cărți. Restul utilizărilor ar trebui să
fie considerate crime, iar tăierea arborilor, pentru prima cauză
enunțată, o obligație.
Ador bibliotecile dar urăsc librăriile - sunt pline de
rahat. Încă de la intrare te șateaptă precum tarabele de la piață ,
iar cărţile sunt stivuite precum sacii de cartofi, varză sau sfeclă.
19
Exact precum capurile celor ce intră şi cumpară compulsiv cele

mai colorate coperţi. Îmi provoacă oroare să intru în astfel de
locuri. E un sentiment foarte ciudat să fii atât de aproape de ceea
ce îți place și în același timp să fii respins cu repulsie. Librăriile
ar fi trebuit să fie un templu în care să intri pios și desculț.
Scuzați, nu, eu nu urăsc. Nu reușesc să pun pasiune
într-un astfel de sentiment. Am spus probabil doar pentru a-mi
exprima indignarea și aversiunea față de astfel de spații. Aș fi
preferat ca ele să nu existe iar unicul loc în care căr țile să fie
găsite să fie bibliotecile.
Lectura este prin excelență cea mai mare plăcere de
care mă bucur. Lectura e fidelă amantului ei. Salvarea mi-o
regăsesc printre paginile cărților. De fiecare dată când căutările
mele sunt frustrate prin eșec, descopăr revelația deșărtăciunilor
lor printre rânduri de lectură. O infinitate de orizonturi și
posibilități mi se deschid. Paginile luminează și-mi susură. Nu e
nevoie să aud voci interioare pentru a mă simți posedat.
Îmi găsesc lini ștea în cărți. Devin amantul lor. Mă
supun și le supun. Rândurile paginilo r sunt tăcuteși doar
cuvintele odată ce sunt citite se transfigurează. E mai mult decât
alchimie. Material devin imaterial. Magie mai mare nu există! O
carte fără un cititor e nimic, e sortită prafului. Dar cuvintele
citite se transformă în cele mai luxuriante gânduri, emoții și
simțiri. Vise, ce nu poți atinge sau nici măcar imagina în lumea
reală, prind contur cu fiecare cuvânt rostit în voce tare sau în
gând. Dacă nu ar fi fost lectura niciodată nu am fi ajuns să
cunoaștem lumi exterioare propriei lumi. Nu am fi descoperit
nici măcar sufletul, deși se pare că toți avem unul.
20
Mulțumesc tuturor celor pe care i-am citit, îi voi citi sau

îmi voi dori să-i fi citit. Un strop din viața voastră curge acum și
prin venele mele. Mul țumiri pentru că v -ați dedicat parte din
viață eternității. A-ți schimbat esența experienței și realității
corporale, sensibilitate și pasiunile simțirii în cuvinte. A-ți sfidat
timpul și spațiul, bariere culturale și prejudecăți.
21
32. Fragmente I
Abrupt
Atunci când nu sunt alături de cineva, mă simt abrupt

de adânc. Sunt momente unice în care mă cufund în mine însumi
și-mi sap trepteși grote în imersiune. Dar cum nu am fund -
doar un hău în care sunt aruncate acte, amintiri și fapte - nu am
niciun țintă de atins, niciun ţel de urmat. În supa măruntaielor
mele nu există rețetă, de aceea eu nu am gust, insipid și infertil
mă simt. Mulți mă gustă și strâmbă din nas. Văd măști în loc de
chipuri și mă închipui că sunt la circ, doar că nimic nu e
amuzant. Râsul e doar o isterie necontrolată.
Bucăți de carne
Se prezintă precum bucăți de carne, sunt tratate ca atare

și se miră apoi de ce se întâmplă asta. În ambalaje sofisticate,
colorate și insinuate par într-o continuă paradă. E suficient să le
vezi pentru a-ți veni pofta de-a-le duce la gură. Mici, mari,
medii, cu forme de fructe sau de sutiene, cu țineri
sus naturale
sau push-up-uri, toate îți trezesc pofta de -ale umezi între buze.
Pupilele ți se dilată, ritmul cardiac se acelerează iar palmele
22
desenează mișcări os cilatorii în aer. Sim ți pofte urcând și

coborând în vuit de sânge fierbinte de a le scufunda în paturi cât
mai adânci. Le vom trata ca bucă ți de ca rne, doar suntem niște
măcelari!
Femei
Sunt femei pe care trebuie să le tratezi precum a-i vizita

un templu. Te pregătește sufletește, îți revizuiești amintirile în
căutare de păcate, juri să te mărturise ști și abia apoi le urmezi.
Iar pe de cealaltă parte, sunt femeile cofetării, dulciși zemoase
la orice oră. Dacă în primele intri cu sfială și temător, în cel elate
te afunzi cu entuziasm precum un copil în parcul de distrac ție.
Unele au miros a tămâie, busuiocși rozmarin iar altele numai a
vanilie, ciocolată și scorțișoară. Păcătosu-mi suflet, ce s-aleagă?
Nesul
Am intrat în bucătărie urmând-o. Mă întreabă dacă

vreau să-mi prepare o cafea. Îi spun că îmi este indiferent atâta
timp cât primesc ceva fierbinte de la ea. A început să frece nesul
din ceașcă cu o linguriță cu coadă lungă. Sânii îi jucau în ritmul
mișcării mâinii ei. Aerul, creat de cele două ferestre deschise și
situate de-o parteși de cealaltă a colțului în care se află
canapeaua, îi aducea părul înțafaochilor într -un mod ce o
deranja. Dar nu făcea nimic pentru a-l îndepărta. Suporta
zâmbind ceea ce părea că nu poate fi schimbat de dorința ei.
23
Trupul îi tremură în acelaşi ritm. Sunt conştient că am

privirea ţintuită pe ea şi nu mi-o pot desprinde. Ochii au voinţă
proprie. Mă excit, dar fără să am erecţie. Probabil e o iubire
paralelă, iubesc vitalitatea tânărului trup. Şi-mi sunt dragi
gesturile cu care mă tratează.
Încredere
Cum putem avea încredere în ceea ce ni se întâmplă

atunci când fiecare acțiune de ale noastre e ur marea unei decizii
de marketing? În prima decadă a sec XXI, speciali știi au
recunoscut ineficiența metodelor de studiu conve nționale ale
marketingului tradițional, sondajele și intreviurile nu avea de a
face cu deciziile de cumpărare ale clien ților. Unde se caută o
soluție? În neuromarketing e răspunsul. Cum doar câteva
procente din activitaea cerebrală se utilizează pentru activități
conștiente, noile studii se concentrează acum în restul proceselor
inconștiente. De ce alegem un produs, când decidem asta și, cel
mai important, cum putem fi influen țați, e nou l obiectiv al
marketingului. Ce vom face atunci când publicitatea va fi
desenată intenționat pentru a eluda deciziile conștiente ale
clientului și se vor adresa direct inconștientului? În mare măsură
o fac și acum, dar într-o formă mai mult empirică, experimentală
și intuitivă. Vom fi apărați în vreun fel de către autorități, de
către justiție sau de către propria etică a econo miei de piață?
Legile vin întotdeauna în urma faptelor, vor ajunge prea târziu,
când răul deja va fi făcut iar despre o etică a pieții nici nu poate
fi vorba.
24
Apocalipsa a avut dreptate, toți am ajuns numere, foarte

multe numere. Băi Ioane, ai fost inspirat! Pentru nimeni nu mai
suntem nume, ci doar numere - pentru administrație (nu te
întreabă aproape nicăieri care este numele tău ci numărul și seria
din cartea de identitate sau codul numeric personal), pentru
companiile de telefonie (”îmi spune-ți vă rog numărul
dumneavoastră?”) iar pentru a extrapola, același lucru se
întâmplă și pentru statistici, pentru economie, pentru marketing
etc.
De ce suntem interesa ți să trăim cât mai mulți ani
atunci când există din ce în ce mai puțină viață în noi?
25
33. Dorințe și consecințe
Dorinţe neexprimate
Cum o recunoști pe Ileana Cosânzeana? Ar trebui să fie

simplu: o intrebi! Dar evident, ea nu o știe. E prea fragedă să știe
cine e, doar a simțit că poartă un vis cu ea, în ea, dar fără să știe
visul cui este. Ea e visul tuturor copiilor îndrăgostiți de basme în
copilăria lor.
Întâmplarea face s-o întâlnești însă într-o zi și atunci o
întreaga lume ți se redeschide - îți amintești cine ești și visul pe
care ea ți-l poartă. Cosânzeana e adeseori bălană și bucălată, nici
nu ar fi putut fi altfel, cu ochi mari, limpezi și curioși. Ileana are
picioare lungi, arcuite, sculptateși plămădite dupa acea primă
dorință a bărbatului din paradis.
Ea nu trebuie să pășească, pământul se mișcă sub tălpile
ei după cum ea șiî dorește. Iar rotația pământului e un adevăr
știintific și nimic din imaginatia admirativă și mult prea bogată a
unui visător. Nu po ți să spui că părul îi este un râu auriu, în
26
realitate aurul ar roși la vederea culorii lui și ar recunoaște că el

ar trebui să fie cel ce ar trebui să îi poarte numele și nu invers.
Priviri din profunzimi albastre străbat distan ța dintre
noi, iar mie nu-mi rămâne altceva de făcut decât să le urmez în
tot ceea ce-mi cer.
Triunghi
Desenez dreptunghiuri într-o armonie. Dreptunghiurile

mi se par perfecte. Col țuri de nouăzeci de grade, linii drepte
neîntrerupte, rigoare, armonie și echilibru. Dar nu mă pricep la
desen. Sunt un ratat! Mereu greșesc în unul din unghiuri. Linii le
trag bine, măsurile sunt corespunzătoare, dar șesc gre în unul
dintre unghiuri. Astfel mă trezesc într-un triunghi. Un triunghi
amoros. La naiba, nu reușesc să trag liniile potrivite. Nu sunt în
stare să trag o linie ca lumea.
Încă o dată am picat în mijlocul unui cuplu. Atâta timp
cât pe el nu-l cunosc, îmi este indiferentă infidelitatea noastră ca
amanți. Când geometria e o linie între două puncte, o pot urma
în echilibristică fără nicio problemă. E doar acroba ție artistică.
Dar ce naiba faci când coarda apare cu o nouă linie? Brusc, de la
un spațiu bidimensional, te trezești într -un coșmar 3D! Bine,
exagerez, rămânem în lumea bidimensională, dar apar trei
unghiuri și, în alte cuvinte, suntem jucători într -un triunghi.
Apare stresul, iar ambiguitatea limbajului capătă proporții
apocaliptice.
- Am visat că unul s-a culcat cu nevastă-mea. Păi
când l-am prins, l-am băgat într-o baie și i-am tăiat capu! Fără
27
ale cometarii! L-am prins de păr,șaa ( mă priveș te ridicând

mâna demonstrativ și, deși nu sunt d oar eu de față, simt că doar
mie mi se adresează) și îi arăt lu' nevastă-mea capul! Uite, asta
e ce-a căutat!
Are un râs furios, e convins că visul lui e o reflexie a
ceea ce simteși ar face într -un astfel de caz. Stă aplecat peste
masă, cu pumnii și cu d inții scrâșnind, cu soția în dreapta lui și
cu privirea pe mine.
Sunt paralizat. Nu mai sunt eu. Cred că mă comport atât
de natural încât mă conving și pe mine însumi de inocența mea.
Ea la fel. Ptiu, suntem actori buni! Asta cred atunci, acum nu
mai sunt de aceeeași părere, el citește prost. Ea probabil e călită
în teatralizarea aceasta, scene de gelozie, certuri și bănuieli de
aventuri avute de ea au apărut des între ei. A ajuns chiar la
cunoștința lui certitudinea unei relații extraconjugale de-ale ei cu
un alt bărbat. Poze în care apăreau împreună într-o excursie în
străinătate au fost văzute de către elși ea nu a mai putut nega
nimic.
E unul dintre acele momente pe care eram convins că
nu voi trăi niciodată! Eram convins că acest lucru nu mi se va
întâmpla mie. Eram convins de nimicnicia celor ce ajung să fie
implicați în astfel de farse amoroase și acum eu sunt aici. Râd
amabil și mă întristez profund.
Asta nu ar fi trebuit să apară aici
Cum faci să te îndrăgostești? Eu reușesc din c e în ce

mai greu, în adolescență , sau cel pu
țin asta cred acum, se
28
întâmpla mai des și mai profund. Acum din ce în ce mai rar și

fără aceași intensitate. E ca și cum aș fi altcineva. Îmbătrânesc
de tânăr și pierd din iluzie, inocență și naivitate. E trist că, odată
cu trecera anilor, nu reu șim să dezvoltăm și latura noastră
emoționala în măsura împrejurările sau noilor condiții. E trist că,
după o vârstă, prioritățile, idealurile, căutările noatre își schimbă
cursul și, fără să ne dăm seama, ajungem să nu ne mai
recunoaștem privindu-ne retrospectiv.
Tu îmi vorbeai despre crezuri și dorințe ce par să
dispară puțin câte puțin, atât din viața fiecăruia dintre noi, cât și
din cea a unei genera ț ii. Mă uit la pozeși rând uri așezate în
adolescență și nu mă recunosc, am devenit cel pe care îl uram pe
atunci: ipocrit, conformist, apatic, insensibil, superficial (e o
listă fără sfârșit).
Să te îndrăgostești! În adolescentă o faci cu adevărat,
după, e doar un exerci țiu. O vânătoare de sex, succes și
companie. Credeam acum câțiva ani c ă un numar mai mare de
relații sentimentale te pregătesc pentru relația vieții tale. Acum
încep să cred că pot fiși pași spre eșec și, nu lipsește mult ,
pentru a fi definitiv convins de asta. E o temă asupra căreia nici
nu vreau să reflexionez. Nuștiu da că diversitatea m-a facut să
apreciez și mai mult “unicatul minunii feminine” în diversitatea
lui sau mi-a arătat că trebuie să mă conformezși să mă adaptez
dupa ”unicitatea” fiecăreia în parteși circumstanțele specifice.
Uneori cred că am renunțat la un vis pentru a mă amăgi cu ceea
ce găsesc. E un eșec pe undeva.
Când invățăm să iubim? Cine ne învață să iubim? Cine
ar trebui să o facă? Cu fiecare generație s untem mai educați
29
decât orice altă generație anterioară și totuș i suntem atât de

pierduți. Suntem supuși la atâtea influențe (ereditate, familie,
educatie, mass-media, societate etc), încât e din ce în ce mai
greu să ne recunoaștem, suntem noi? Suntem creația absurdă a
mediului sau avem o oarecare putere de modelare? Un lucru cu
adevărat trist - un amic, absolvent al unei facultăți de psicologie,
îmi mărturisea că după ce a terminat studiile a rămas cu
următorul adevăr: “nu există voin ță !”. Tot ceea ce facem și
suntem e condi ționat fizico -chimic, neurofiziolog, totul e o
urmare a unor condi ționări și a unor procese psihologice,
biologice, neurologice, fiziologice etc.
Dar ne vom îndrăgosti din nou într-o zi! Veți vedea voi!
Vă îndemn șă nu vă îndoiți.
Fidelitate
Fidelitatea este supraevaluată. Pe cei mai multi ce îi

auzi pronunțând temeri în legătură cu fidelitatea, îi simt
șovăitori la ora de a-și mărturisi păcatele. Ei nu pot fi fideli, de
aici teama de a nu fi înșelat.
Nu simt teama de a fi înșelat, de ce ar face -o? Noi doi
suntem fericiți în micul nostru glob d e cristal. Cum nici măcar
noi nu îl vedem, cum l-ar putea penetra și sparge altcineva?
Fidelitatea poate aduce nefericire. Am ridicat fidelitatea
pe un piedestal mult prea înalt. Fidelitatea nu ar trebui să fie
calitatea absolutăși de neprețuit a partenerului nostru. E o
povară mult prea mare pentru niște coloane vertebrale atât de
fragile ca ale noastre. Nu îi voi cere să-mi fie fidelă, pentru că
30
noi ne vom deține unul pe celălalt, nu suntem proprietate de uz

unic a celuilalt.
31
34. Sunt un tip conștiincios
Sunt un tip conștiincios. Mi se oferă un chestionar cu

zeci de întrebări iar eu răspund la toate cât de bine pot, fără a-mi
pune prea multe întrebări. Te gânde ști că ce naiba ți se poate
întâmpla dacă scrii cu conștiința împăcată, cu liniștea omului ce
nu are nimic de ascuns, ce se simte bine în pielea lui dar total
lipsit de simțul critic la cum ar putea fi interpretat?
La început nici nu țiî pasă, de altfel, ce poți cere sau
dori de la cineva ce nu înțelege? Nimic. Anumite particularități
ce le împar ți cu ceil alți pot atrage, distrage sau respinge.
Exprimarea lor e doar o formă de selec ție a celor din jur, e
chestionarul fără întrebări al compatibilită ții tale cu ceilalți. Îți
exprimi opinia, ai făcut o alegere, mă scute ști pe mine de -a o
face. Probabil te întrebi surprins de ce, întreabă-te! Îmi plac
persoanele ce nu au nevoie de explica ții, persoanele ce te
descoperă în fapteleși cuvintele tale, persoanele ce te citesc
țeleg, sau pur și simplu te
printre rânduri. Îi caut pe cei ce te în
acceptă și tolerează, fără să întrebe, cei ce oferași nu cer nimic
32
în schimb. Ador persoanele capabile de empatie, persoanele

tolerante ș i fără idei încăpățânate. Am fost catalogat pentru
unele alegeri și nu mi-a fost înțeleasă ironia, mi-am dat seama că
le-a fost mai uș or să simplifice și să clasifice sumar atunci când
nu au capacitatea de a întrevedea complexitatea.
M-am jucat prin imagini, sugestii, cuvinte și insinuări,
iar unele din ele nu au obținut atentia și interpretarea pe care mi-
aș fi dorit-o, ci dimpotrivă, au avut un rezultat contrar. Iubesc
persoanele cu simțul umorului, e tot ce poți întâlni mai bun în
viață, la fel cum iubesc și persoanele capabile de autoironie,
pregătite să suporte orice critică cu mintea și pielea deschise,
fără teama că ar putea fi insultate. Îmi plac persoanele cețiî
oferă șanse, ce nu te judecă după o primă impresie, cele ce știu
că în spatele oricărui gest se poate ascunde mult mai mult decât
aceste simple manifestări.
Mi-am pierdut timpul pe net cu multe futilită ți:
comentarii frivole, lene, gură cască. Am făcut-o din plictiseală,
din dorința de-a cunoaste, de-a testa sau de-a mă juca. Am
descoperit persoane extraordinare, a fost o experien ță ce mi -a
oferit multe satisfacții. Sper să fiu iertat că am luat mai mult
decât am oferit. Sunt un sictirit și un farsant. Eu categorisesc
mai mult decât oricine, dar în îngâmfarea mea stupidă, cred că
am dreptul ăsta, pentru că sunt eu. Iar atunci când nu am, mă
conving imediat de contrariul, sunt foarte convingător.
La urmă, neah, azi sunt bine, țifi liniștiti. De fapt, azi
sunt chiar euforic, dar voi?
33
34
VIII. Descoperiri
Fascinanta lume interioară feminină, monștri și

miracole, banalități și irecuperabile emoții
35
35. Agenda Alejandrei
La douăzeci și șase de ani mi-am dat seama brusc de

toate minciunile servite de unele fete sau femei din viața mea și
pe care, cel mult, doar le bănuiam. Alejandra Duque mi le-a
amintit în confesiunile sale din ”La agenda de Virginia”
(”Agenda Virginiei”), o detaliată descriere a vieții ei duble din
timpul universității. Pentru o perioadă de doi ani, sau puțin mai
mult, concomitent cu frecventarea cursurilor universitare,
Alejandra s-a dedicat prostituției de lux. Încă de la prima ei
experiență sexuală, și înainte de a profesa ca prostituată,
recunoaște că a simulat orgasmele. Nu am simțit niciodată că am
fost mințit în această privință, odată pentru că ave am relații
stabile cu partenerele meleși nu ne -am fi mințit în legătură cu
asta, iar atunci când era vorba de vreo aventură, ori nu se
ajungea la situația de a mă întreb a dacă a avut sau nu orgasm,
ori, pur și simplu, era evident că a avut. Ceea ce ma intrigat a
fost explicația ei, ”en fondo, como casi todas las mujeres” (”de
altfel ca toate femeile”), și nu doar ca explicație pentru
36
simularea orgasmului, ci și pentru mare parte din

comportamentul feminin. Minciuna face parte din registrul
comportamental feminin după scrierile ei. Nu vreau să pară o
concluzie misogină, nu pot păcăli pe nimeni de admirația pe care
o am față de femei, e doar una din fațetele acestor extraordinare
ființe. Pentru a putea rezista acestei vieți duble, Alejandra a
mințit neîncetat prieteni, colegi și pe ea însăși. Doar astfel putea
să o apere pe tânăra și timida studentă Alejandra, de alter ego-ul
ei, experimentata și încrezătoarea Virginia. Minciuna a fost
mijlocul prin care a reu șit să obțină tot ceea ce și -a dorit, iar
acest exercițiu, prin inculcare, a devenit o obișnuință naturală.
De ce îmi amintește asta? De unele experiențe trăite, de
exemplu, în adolescentă, din timpul liceului în special. Bănuiam
că unele dintre istoriile, explicațiile sau confesiunile prietenelor,
colegelor sau iubitelor nu erau întotdeauna coerente. Dar le
credeam, eram un inocentși idealist în acea perioadă, atât din
lipsa unei experiențe proprii necesare pentru a le contrazice cât
și din lipsa oricărei educații în această privință.
Pe cât de straniu sau contradictoriu poate părea, asta nu
m-a făcut să le denigrez, să îmi pară rău sau să încetez să le mai
admir, nici atunciși, d in fericire, nici acum. Dimpotrivă, acest
comportament dual, m-a fascinat și continuă să mă fascineze de
fiecare dată. Felul, în care par să se disocieze de persoana
morală și idealistă cu care conversezi despre teme importante,
denotă o dualitate pe care nu am reușit să o înțeleg niciodată dar
care îmi stârnește admirație și curiozitate. Cred că în timp am
copiat în parte acest tip de comportament,și de aceea, deși sunt
convins că ac ționez corect, de fapt la o analiză puțin mai
37
detaliată, recunosc în faptele mele o anumită perversitate

persuasivă.
Pentru prima dată când Alejandrașiî pune în mișcare
mașinăria machiavelică a manipulări e atunci când, precum
multe liceene, dorește să-și îndeplinească fantezia de a și-o pune
cu unul dintre profesorii ei. Lucru pe care, după ce a fost urmat
cu perseverență, îl reușește într -un final. Iar ”victima” nici
măcar nu și-a dat seama de întregul joc în care a fost inclus încă
de la început.
Se pot comenta multe despre comportamentul ei, dar
ceea ce aș vrea eu să sub liniez e că, la urma urmei, Alejandra e
doar o victimă a societă ții contemporane sclavă a imaginii.
Bombardamentul de imagini pe care îl primim, atât în interiorul
căminelor noastre câtși în afara lui, ne modelează după mode
ale momentului. Emoția necunos cutului, mirajul creat de lumea
mondenă, faima, luxul au atras-o ca un magnet căruia nu i-a
putut rezista.
Petrecerile glamour, puterea de seducție, banii câștigați
ușor, restaurantele de top, discotecile la modă, apartamentele
luxoase ale clien ților sau ale hotelurilor, rochiile scumpe,
lenjerii exclusive, moda, eleganța, designul și detaliile duse la
perfecțiune - ăsta e tărâmul în care ar șit fi pă
Alice după
adolescență. Fascinația pe care o exercită asupra bărbaților și
invidia celorlalte femei o măguleau mai mult ca orice, ego-ul
făcându-o să se piardă în al nouăzeciși nouălea cer. O înțeleg
perfect, cine nu a visat, chiar și pentru câteva clipe, a avea toate
acestea. Acest mod de viață era pentru ea un mod simplu de a
obținue tot ceea ce își dorea, și, de ce să nu recunoaștem, unul
38
foarte plăcut pe deasupra. Bărba ți faimoși, atrăgători, educați,

manierați, discreți și foarte bogați (și foarte important - cu
dorință de sex), îi deschideau ușile unei lumi la care altfel ea nu
ar fi avut acces atât de ușor.
Deel, această opțiune era de preferat unui iubit gelos,
nesigur și neatent cu ea. Poate aș fi acceptat un astfel de rol de -
aș fi fost femeie, măcar ca experiență. Ce vorbesc, nici ca bărbat
nu ar fi fost rău, o târfă masculină! Pe cine naiba păcălesc, nu aș
fi avut nici trupul pentru o asemenea alegere și, să o spun direct,
sunt destul de tont pentru a mă implica în așa ceva. E nevoie de
o perversiune înnăscută și un anumit tip de inocență și naivitate
pentru a putea rezista presiunilor ce presupun o viață în
promiscuitate. Perseverența și forța mea de concentrare sunt
educate, nu aș pute a să fiu natural și, enevitabil, nu aș avea nici
un succes.
E incredibilă capacitatea de transformare și de
adaptabilitate de care dispun femeile. Felul în care se
dedublează creându-și vieți paralele și pe care apoi le cursează
fără vreun efort aparent. Această lectură mi-a deschis și mai bine
ochii, nu neapărat în sensul că lumea aceasta a prostituției de lux
mi-ar fi fost necunoscută sau dificil de curprins cu mintea mea,
ci pentru că a marcat un înainteși un după, pentru că a făcut ca
ochii mei larg deschi și de până acum să rămână pentru
totdeauna astfel pentru întotdeauna și pentru cât mai multe
lucruri.
39
40
36. Luana
Internet mobil. Da, cred că așa a început totul. E iarna

dintre anii 2005 și 2006. Sunt în casa părinților de la țară, la vreo
35 de kilometri de Bacău. Voi fi aici pentru câteva luni, până la
examenele din primăvară sau plecarea spre Spania, sau poate
ambele. Nu am nicio carte interesantă în bibliotecă, sunt citite
de mult. Camera aceasta îmi amintește de nopțile de vară în care
mirosul de flori proaspete mi se strecura printre perdelele ce
acoperă întregul perete dinspre mica grădină. Camera are doar o
singură fereastră mare iar o plantă agățătoare, plantată exact sub
pervaz, ascunde mai mult de jumătate din ea. Dacă nu era
mirosul florile din grădină, sigur erau ale celor din cameră.
Mama, bunica sau vreuna dintre vecine îmi permiteau să le rup
de prin grădinile lor. Iar iarna adoram să citesc acoperit de
plapumă, ”ogheal” după cum îl numea bunica, și în muzica
lemnelor trosnind în sobă. Asta mi-ar plăcea să o repet.
Întotdeauna m-am bucurat de multă lini ște în acesată
cameră și probabil de aceea celelalte simțuri s -au bucurat de
multă atenție din partea mea.
- Ai citit?
41
- Am citit… Am făcut ochii mari când am zărit un

Gina pe acolo...
- De ce?... Să nu îmi spui că șaa te cheamă?... Eu
te-am știut întotdeauana de Luana…
- Da... dar numele meu e Geaninași prietenii îmi
spun Gina...
- Ha ha ha... nu am avut nici cea mai mică idee...
M-ai evitat anul trecut când te-am căutat să te salut...
- Mi-am dat seama mult prea târziu că ești tu...
Au trecut mai bine de cinci ani de atunci. Pe Luana am
descoperit-o pe un chat primitiv ce se folosea pe telefonul mobil.
Era asistentă medicalăși, în turele de noapte, avea foarte mult
timp liber la dispoziție. Eu, ca întotdeauna, aveam insomnii. Era
pentru prima dată când eram ționat emo să îi scriu unei
necunoscute. În mai puțin de câteva mesaje schimb ate, s-a creat
o complicitate desăfârșită între noi. Eram doi necunoscuți ce
păreau să se cunoască de ceva timp. Nu aveam habar de nimic
despre viața celuilalt și nici nu ne interesa. Ne tachinam și
schimbam mesaje zile în șir cu pauze de doar de câteva ore, cele
de somn. Ore întregi scriam și rescriam mesaje în acele ferestre
mici de pe telefon. Niciodată înainte nu credeam că pot deveni
dependent de ceva. Dar mă aflam clar într-o situație patologică.
Stăteam cu telefonul în mână încontinuu. Nu îl abandonam nici
la masă sau sub ș. du Odată am călătorit în picioare într-un
autobuz din Bacău și până la țară și ambele mâini le aveam
ocupate, cu una mățineam de bară și cu cealaltă tastam. Eram
întotdeauna cu un ochi pe telefon pentru a vedea dacă am un nou
42
mesaj. Ne rugam din când în când unul pe celălalt să luăm câte o

pauză de o oră sau două pentru a ne odihni.
- Îl poți edita?... Am văzut câteva greșeli...
- Trece cu vederea... De ce ai făcut ochii mari mai
devreme?... Credeai că ar fi fost vorba despre tine?...
- Nu are importanță... ignoră ceea ce ce am spus...
- La fel cum m-ai ignorat tu când ți-am cerut să-mi
injectezi alcool direct în sânge cu o seringă?...
- Uitasem de asta... erau atât de multe lucruri
despre care vorbeam pe atunci... îmi mai amintesc din când în
când... prefer să mă regăsesc acolo decât în clipele prezente...
de fapt, ce știu eu... probabil ai dreptate și îmi cer scuze... îmi
pare puțin, nu știu, ireal... tu amantul ideal, femeile doar niște
veșnic căutătoare ale celor ca tine...
- Oprește-te, nu te recunosc... Nu vreau să știu
nimic mai mult... Nu ai habar de ceea ce spui...
Luana are cel puțin cu vreo trei sau patru ani mai mulți
decât mine. Vocea ei însă e zglobieși freamătă a prospețime. E
o fată cu multă pasiuneși energie, e visătoare și lup tătoare. Îmi
amintesc că vorbisem de câteva ori cu ea la telefon și îmi
povestea viața ei de asistentă medicală, cu durele ture de noapte
și cum îi este dificil să aiba grijă singură de fetița ei. Fusese
încontinuu dezamăgită de bărbații din viața ei, dar chiar și așa,
era dispusă mereu să ofere o șansă iubirii.
Nu am reu șit să înțeleg aceste atitudini, probabil
experiențele fiecăruia construiesc diverite răspunsuri
evenimentelor din viața noastră. Iluziile mele față de iubire le
păstrez la un nivel intim, ca un refugiu într-o lume îndepărtată în
43
care să nu pot fi atins și nu ca un țel, dorință sau speranță în

viața reală. Probabil e teamă, pragmatism, lașitate, sensibilitate
sau toate la un loc.
- Mă relaxează să scriu... Dar îmi pare rău dacă
asta e ceea ce se înțelege... De fapt e invers, le plac prea mult și
poate că le-am divinizat cam prea mult înainte de a le cunoaște
în amănunțit... O fac probabilși acum, și mai mult chiar, doar
că s-a modificat forma de a o manifesta...
- Pentru că poate sunt acea femeie crispată pe care
tu o descrii ca fiind șoru de recunoscut pe stradă pentru
nemulțumirile ei sexuale... Spuneai că iubești orice femeie cu
picioare lungi parcă, sâni și care nu vorbește... Mă voi retrage,
cu voia ta, nu te mai rețin ... Succes în continuare și... la cât mai
multe scrieri...
- E o jignire ceea ce faci! Aiurea, o vreau pe
Luana de acum 5-6 ani, pe tine nu te cunosc...
- Au omorât-o tocmai cei care nu au iubit la ea
decât sânii plini, buzele tăcute și pricepute și... cam atât...
- Asta e? Că ne fixam în asta la o femeie? E jugul
capcană pe care voi ni l-ați întins... E jocul în care ne-a aruncat
natura...
- E treaba fiecărui bărbat ceși î dorește de la o
femeie... Acum, îmi voi răsuci țigară
o și voi încerca să mi -o
amintesc pe Luana...
Mă simt incomod. Am fost incriminat și mă simt
nedreptățit. Eu cred în egalitatea sexelor, suntem responsabili de
realțiile noastre față sexul opus. Luana e în Danemarca acum, nu
o întreb detaliiși nu îndrăznesc să întreb de fetița ei. Sunt
44
intimități pe care le evit, sunt dureri și poveri cu care eu nu știu

să interacționez.
E forma mea de a mă sustrage dintr-o relație dar și de
respect. Singur delimitez spațiul în care calc în viața celorlalți,
încerc să o fac cât maițin. pu E rușinos poate, e egosim, e
nepăsare și ignorare laolaltă.
- Mi-e și teama... Odată adusă înapoi, ar aduce cu
ea și mormanul de dureri și murdarii... Poate mă ajuti și pe
mine să-mi amintesc de ea..
- E o sarcină dificilă...
- Știi că era îndrăgostită de tine?
- Nu, nu, nu... Asta nu îți permit să o spui...
- Da...
- Că nimic din asta poate fi adevărat...
- Și-și dădea silința să vadă în tine doar un
prieten...
Sunt revoltat. Mă ridic de pe scaun și dau o tură în jurul
camerei. Nu am habar cum arată Luana, nici știam nu cum o
cheamă până atunci. Frumusețea j ocului dintre noi era tocmai
această necunoștere, complicitatea dintre noi s -a creat datorită
acestei lipse de detalii. Puteam fi oricineși orice ne -am fi dorit
în acel spațiu virtual, existam doar prin acele detalii pe care le
exprimam și le expuneam celuilalt. Atât. Cea mai mare parte din
noi rămăsese în afara relației noastre. Se întâlniseră doar cioturi
fragmentate din noi, acele particularități pe care noi le -am dorit
expuse și care, întâmplător, s-au plăcut.
- Și nu încerca să îți găsești motive sau explicații...
Nu există...
45
- Știa că nu are voie mai mult...

- Oprește-te! Ce spuneai de-o țigară?
- Insemna ca nu ai cunoscut-o pe Luana dacă spui
că nu poate fi adevărat... Am aprins-o deja, îți fac și ție una?
- Nu, mă vreau sănătos...
- OK, cum spuneam, mă retrag...
- Înțeleaptă decizie... Eu vreau să citesc... Mâine
mă întâlnesc cu iubitul meu prieten... Că de fete nu am avut
parte în week-end-ul ăsta... Și îmi pare rău de tot pentru tot ceea
ce am făcut nepotrivit... Găse ște -mi tu scuze, te rog, tânăr,
neexperimentat, naiv...
- Tu citești ceea ce -mi scrii? ”De fete nu am avut
parte”, parcă ai vorbi de... pizza...
- Te deranjează personal sau în numele tuturor
femeilor?... Te grăbești să mă judeci... Nu cred că suntem atât
de diferiți...
- Nu-mi mai bat capul. nu judec pe nimeni, doar
pe mine...
- Întotdeauna între doi, la fiecare despărțire, unul
sfârsește suferind...
- O să vină un timp când vei cunoaște femeia... Și-
ți vei schimba atitudinea, ai răbdare... E ști încă tânăr, ai timp ,
sunt multe experiențe ce te așteaptă...
- Nu am nicio atitudine de schimbat... Poate
sentimente și experiențe de trăit... Vreau să sfârșim asta cu câte
un zâmbet pe buze...
- Daca nu îl ai deja, nu aștepta ca o altă persoană
să ți-l aducă...
46
- Nu mă mai provoca acum...

- Nu am mai zambit de o veșnicie...
- Noapte bună, Luana...
- Noapte bună, Bogdan...
47
37. Mary
Întotdeauna m-ai privit direct în ochi, fără nicio teamă

aparentă, iar asta mă tulbura. Râsul răsunătorși gesturile ample
erau urmate de fiecare dată de comentarii ce atingeau acolo unde
cel mai puțin te așteptai. Încrezătoare și sigură pe tine, la fiecare
pas și gest, rareori erai pusă în dificultate. Eu căutam fascinat
compania ta și eram un martor tăcut al cuvintelor și istoriilor
tale. Îmi amintesc că îmi plecam privirea de aproape fiecare dată
și înainte de a mă privi tu, pentru că dacă îți întâlneam
rotunzimea irisului îmi era greu să mai fac vreoșcare. mi Mă
tachinai încontinuu, nu ratai nicio ocazie să îmi faci vreo
observaţie sau să insinuiezi lucruri la care să roșesc.
Ţi-am mulțumit vreodată ? Îmi imaginam discursuri cu
tine, în acele momente căpătam curaj și îți răspundeam așa cum
ți-ar fi plăcut. E adevărat, mai mult cum ți -ar fi plăcut ție decât
aș fi fost eu capabil să îți răspund vreodată în realitate. Şi atunci
mi-a fost uşor să-mi dau seama că te plac.
Nu te-am vazut niciodata alături de un băiat, dar existau
multe povesti în legătură cu tine. Tu îmi povesteai adesea de
relațiile tale. Întodeauna era vorba despre bărbați experimentați
și siguri, iar pentru un adolescent timid ca mine era foarte
inhibitor. De aceea eu nu șa fi putut fi printre acei ce te -ar fi
putut strânge de mijloc sau să te sărute peste buze. Dar asta nu
48
mă împiedica să visez câteodată la astel de experien țe . Nu erai

dintre cele mai frumoase, scuza-mă, dar emanai mai multă
sexualitatea decât oricare altă fată din cele pe care le
cunoscusem sau le cunoșteam. Aveai un ”vino-n-coace” pe care
multe dintre alte fete nici nu visau. Dacă erai înconjurată de-o
sută de fete, tot pe tine te zăream prima, tot glasul tău îl auzeam
întâi și tot ochii tăi ar fi fost cei în care m-aș fi regăsit oglindit.
Alaturi de tine evenimente mărunte şi lipsite de
importanţă capătă sensuri nebănuite. Ştiai să transformi banalul
în extraordinar. Eram necopt când te-am cunoscut, dar unele
dintre sfaturile tale, le urmez şi acum.
Ţi-am aruncat pachetul de ţigări pe fereastră! Dacă nu
făceam asta, ce s-ar fi putut întâmplat între noi? Am fi petrecut
câteva săptămâni în plus ţinându-ne de mână? Ţi-aş mai fi adus
câte un trandafir la fiecare întâlnire de ale noastre?
Prezenţa ei era un catalizator! Nu putem evita să nu am

parte de diverse reacţii. Eram nepriceput, iar dacă nu reuşeam să
fiu astfel, avea ea grijă ca să mă simt sau să mă comport
stingher. Părea că îi face plăcere să mă vadă stânjenit.
Incomoditatea mea o alimenta.
- Ia-mă în braţe!
În faţa noastră, pe şosea, în dreptul trecerii pentru
pietoni, în urma ploii de mai devreme se formase o baltă. Ştiu că
trebuie să îi urmez dorinţa. O ridic în braţe şi păşesc cu voinicie
peste balta din faţa mea. Mă simt precum un Hercule supus la
probe. Nu-mi încap în piele şi vene de mândrie. De atunci, era
49
suficient să-mi arunce o privireși știam că trebuie să o iau în

brațe și să o trec peste obstacolele din calea ei. Simțeam emoţii
de fiecare dată când știam că voi întâlni.
Ne vedem o dată pe săptămână şi îmi pregăteam ziua cu
atenţie. O aşteptam şi încercam să rezolv orice altă problemă sau
sarcină cu mult timp înainte pentru a evita orice incident în
desfăşurarea întâlnirii noastre. Nu suporta întârzierile și nici nu
se prezenta vreodată fără un mare zâmbet pe față și pregătită să -
mi de-a o îmbrățișare generoasă și sinceră.
Bucureşti, anul întâi de facultate. Sună telefonul şi o

voce familiară. E ea. Nu vorbisem cu Mary de cel puţin vreo doi
ani de zile. În schimb, nici nu mă gândisem la ea, o uitasem. Ea
e în ultimul an de liceu acum, eu am câştigat un an doar pentru
că am ales să termin un liceu diferit. Nu ştie care îi sunt
planurile de viitor, dar şi-a amintit de mine. Mă bucur pentru o
clipă că mi-a păstrat numărul de telefon. Pare unul dintre
singurele lucruri sigure din viaţa noastră. Nu te părăseşte
niciodată dacă tu îi eşti fidel.
- Cum e viața de student?
- Sigur nu așa cum m -aș fi așteptat!... Deja îmi
pare rău pentru alegerea făcută... Sunt un nehotărât asupra
viitorului meu și dezamăgit de ceea ce mi-ar putea oferi profesia
aleasă...
Răspunsurile acestea au răsunat mai mult în capul meu,
probabil ei i-am spus că sunt bineși că încerc să mă adaptez
50
într-un oraș mare. Nu am parte de viață de cămin studențesc,

nici nu mi-aș fi dorit de altfel, și nici nu am o viață nocturnă
activă. De fapt, de țin pu timp am început să muncesc, o
săptămână pe lună lucrez noaptea, e oribil.
Urmează o serie de întrebări în rafală, de parcă o
baterie întreagă m-a luat cu asalt iar eu nu disponeam de niciun
sistem de apărare.
- De ce nu m-ai sunat niciodată?
- Ce am însemnat eu pentru tine?
- Nu ți-a fost dor de mine?
- De ce nu m-ai căutat?
- Am fost o joacă pentru tine?
O mulțime de întrebări la care eu nu aveam un răspuns.
Nu era doar un gest de surprindere sau amorțire, ci mai degrabă
lipsa unei reacții pe care să mi -o stârnească. Sufăr poate din
lipsa unei înțelegeri afective mai ample a ceea ce mă înconjoară.
Simt pu țin și cu teamă. Mary avea de multe or i un
comportament matur și impunea o atmosferă oarecum rigidă dar
extrem de familiară, aș fi putut fi o viață întreagă alături de o
astfel de femeie.
Eram mândru de relația noastră clandestină. De fapt, eu
eram un clandestin, cunoșteam multe persoane, dar mențineam
contactul cu puține dintre ele. Cu timpul, am descoperit și mici
amănunte despre ea, de la fo ști colegi sau din propria noastră
corespondență. Într-una din verile din timpul liceului am purtat
o corespondență freventă cu mai mulți cunoscuți. Am schimbat
câteva scrisori și cu Mary, din acele de hârtie, scrise cu mâna și
puse în cutia ștală.
po Fata uneori mințea, erau minciuni
51
nevinovate ce mult mai târziu le-am găsit ca fiind caracteristice

anumitor adolescenți. Nu e nimic de povestit și cu atât mai puțin
de amintit sau de purtat pică.
Fără îndoială că a fost prima experien
ță importantă ce
și-a lăsat o amprentă adângă în felul în care am trăit
și simțit
viitoarele relații.
52
IX. Caleidoscop
53
38. Diverse gânduri I
Am regreta dacă nu...
- Asta e voluptatea!
Mi-ar fi putut scăpa printre țidin dacă nu m -aș fi
aruncat într-un sărut peste buzele ei atunci. De nu ș fia fost
amețit nu aș fi avut curaj să insist să se culce cu mine. Dar acum
sunt atât de bucuros că am făcut-o! Nu am mai întâlnit pizdă ca
a ei. E atât de ciudat sentimentul. E o tipă rotunjică, însă
echilibrată și forme armonioase. Îi simt marginile pizdei precum
intrarea într-o prăjitură cu foarte multă frișcă! Rotocoalele de
grăsime ce înconjoară intrarea în puț sunt atât de fine că aș putea
exploda c-un jet de spermă chiar peste ele chiarși înainte de -a
54
intra. Fundul ei se afundă bine în patul meu iar eu mă simt un

explorator. E o plăcere epidermică necunoscută de mine până
acum. Atingerea catifelată a vulvelor ei e mai plăcută decât
oricare atingere simțită vreodată..
Pântecele îi este cald și răsuflarea ei e o briză tropicală.
Geme îndelung și își mișcă pelvisul cu forță, își impune propriul
ritm cu tărie. Un mecanism robust și incandescent formăm
împreună și cu greu mă stăpânesc să nu-mi dau drumul în ea. E
o plăcere necunoscută mie până acum această voluptate a
formelor ei. Îmi umplu gura cu sânii ei, sunt gusto și și plini.
Șoldurile ei incită a procreare și a exerciții focoase. E neașteptat
de satisfăcătoare această incursiune în pliurile vaginului ei, la
fiecare mișcare de-ale mele mă afund un pic mai mult în ea și un
masaj unsuros, fierbinte și mătăsos îi este dat vrejului meu. Mă
delectez din buzele ei, au gust de semințe coapte de prună și
migdală. Limba mi-e șarpe musculos și îi caută limba cu
ardoare. Strâng din ochi și cele două limbi se împletecesc
flămânde.
E o desfătare a simțurilor, iar acum câteva ore nici nu -
mi trecea prin mintea c-aș putea să o am vreodată goală în patul
meu. Nu știu dacă ea s -a aș teptat să se întâmple asta, nu știu
dacă a visat vreodată cu mine.
Mă întreba acum câteva zile ce înseamnă să fii bun la
pat, se pare că se plânsesețulso de prestațiile ei. Nu m -am
priceput prea bine ce să îi spun. Probabil e conexiunea
momentului, atenți a pentru celălalt sau dorin ța de a simți
plăcere. De ce aș fi știut eu asta?
55
Scriu aceste rânduri cu gândul la ea, îi mulțumesc cu o

erecție grandioasă ce-mi străpunge prin pantaloni. Închid ochii și
sunt inundat de-o aducere aminte ce-mi însiropează întreaga
piele. Mă îndulcesc de dorință.
Deși a fost o experiență de neuitat, am evit să vorbesc
cu ea despre acea noapteși amândoi am dat -o uitării. În niciun
moment nu am vrut să o repetămși amândoi am căutat plăcere
în brațe diverite.
Dor
Dorul există cu adevărat sau e o inven ție a poeților?

Cine îmi arată dorul? Nu îmi este dor de nimic. De ani de zile nu
îmi este dor de nimic. Poate tânjesc după vreo amintire, după
vreun moment în care sim țeam că sunt împlinit sau eram pe
buza vreunei emo ții puternice, d ar nimic nu m-ar face să
traversez munți și râuri. Nu aș urca în niciun avion flămând să-
mi istovesc dorul prin colțuri îndepărtate. Din păcate, orice urmă
de dorință mi -o satisfac cu plăceri ce-mi sunt la îndemână.
Probabil o fi vreun reflex de autoapărare, o formă de a nu suferi
și de-a potoli poftele odată ce ele nasc.
Dorul poetic îmi stârnește emoții, mă aruncă în abisuri
profunde și -mi provoacă stări de euforie. Poe ții împart cu noi
emoțiile reveriilor lor, sunt cei mai generoși pământeni. Dorul e
un sentiment trăit mai mult datorită lor, ei mi l-au făcut cunoscut
și tot e mi-l întrețin.
Mi s-a făcut dor brusc de Minulescu, Sorescu și
Stănescu. Mi-e dor de sonetele închipuite ale lui Voiculescu, de
crudul plumb a lui Bacovia și de luciferica cunoașter e a lui
56
Blaga. Brumaru e un ghiduș în corp de pitic de pădure dospit la

umbra poftelor de săni mari, nu poți să nu-l îndrăgești.
Iar câteva versuri pe note muzicale de-ale lui Alexandru
Andrieș sau Nicu Alifantis mi-ar trezi plăceri ce de mult nu am
mai simțit.
Guma de mestecat
- CIA plănuia în anii 50 să bage un drog în guma

de mestecat și apoi să îl introducă clandestin în țările comuniste
cu scopul de a putea controla țile minconsumitorilor. Pare
utopic visul lor, nu? Pare, pentru că acum au reușit! - râsete din
partea tuturor. Ar putea fi o glumă bună, dar CIA a avut mereu
idei ”revoluționare” și ieșite din tipare. Aceasta a fost una dintre
ele și nu știm cu siguranță cât de avansată a ajuns punerea ei în
practică.
– Nu au vazut că cu cât mesteci mai multă gumă de
mestecat cu atât ești mai tâmp? Zeflemesc eu. Am luat o țigară
din pachetul de pe masă. Îmi place doar primele fumuri, după, e
un gust infect. E doar o amintire, acum mulți ani găseam o urmă
de plăcere în acel gust. De obicei îl amestecam cu o băutură de
cola sau vreo tabletă de ciocolată.
- ”Ritualul” mestecatul unei gume de mestecat e
un gest vulgar... Nu-mi plac cei ce clefăie, e un lătrat surd
contra bunul simț..
Preferam țigările noaptea, iarna și întotdeauna în aer
liber. Nu fumam niciodată în grabă, niciodată mai mult de două
sau trei și niciodată cu mâna dreaptă. Fumez cu mâna stângă
57
pentru ca, mâna cu care mănânc sau o duc mai des la gură,
dreapta, să nu miroase.
- Guma e una dintre cele mai scârboase mizerii de
pe stradă... E o vomă voluntară... O batjocură față de ceilalți și
demonstrația cel mai josnic dispreț față de conviețuirea în
societate...
Guma de mestecat și țigările sunt opusul unor bijuterii
frumoase. Dacă bijuteriileși podoabele le purtăm pentru a
adăuga o notă de splendoare înfățișării noastre, guma de
mestecat și țigările sunt hidoase gesturi ale interiorului nostru.
Am un interior urât, murdar și înegrit. De-ar exista
vreun antidot alb, frumosși curat să -l pot mesteca sau fuma, ar
fi atât de simplu și la îndemână.
Da
Zile ș i nopți răsar și apun peste trupul meu lăsând

mărturie a trecerii lor. Urme invizibile se îngrămădesc sub piele
crescând un trup din ce în ce mai mare. Fluide din ce în ce mai
greoaie își fac cale prin vaduri din ce în ce mai strâmpte. Apun.
Cheaguri și chisturi se îngrămădesc să-mi saboteze circulația.
Un răsărit ar trebui să-i urmeze, dar gândul beznei ce
urmează îmi coagulează sângele. Răsăritul e precum ța viade
apoi, visăm la ea, dar nu facem absolut nimic pentru a o obține.
Murim fără să câștigăm vreo intrare în viața de apoi precum
adormim în fiecare noapte fără să programăm răsăritul din ziua
următoare.
58
Cu tine sau nu
- Bună, ai venit singură sau ești cu vreo prietenă?

- Poftim? De ce?
- Nu mi-ar plăcea să-mi pierd timpul cu o singură
fată, în seara asta vreau să petrec cu două fete... Spune-mi că
ești cu o prietenă sau că ești dispusă să căutăm împreună încă o
fată!
Nu duc lipsa întâlnirilor romantice. Precum nu duc nici
lipsa ținerilor de mână și a săruturilor sub lumina difuză a
vreunui felinar. Dar duc dorul sexului bun din când în când. Al
acelui sex făcut până rămâi fără răsuflare, în care te pierzi zeci
de minute și uiți de timp, ceasuri și orologii. Îmi lipsește sexul
ce se termină într-o baie de sudoare, cu cearșafurile sub pat, cu
scaunele răsturnate, cu pernele deformate și cu crampe în
mușchi ce nu știai că îi ai.
Plec de acasă cu chef de aventură, dar odată ajuns în
oraș mă desumflu. Rămân fără aripi, fără coarne, fără pelerină și
fără puteri magice. Doar accentul meu, înăl țimea prea mică și
fizicul aproape invizibil îmi sunt alături. Nu am farmec sau
carismă, dimpotrivă, probabil duhnesc a ”du-te mai încolo”. Mă
prefac încrezător, arunc replici ce le cred pline de umor. Uneori
mă mir că scap nevătămat și am noroc că ele nu mă scuipă.
Niciuna dintre ele nu mușcă din glumele sau observațiile mele.
Sunt ca un păgân într-o biserică de habovnici.
Sunt incursiuni pe care le fac singur. Nici măcar vreun
bărbat să mă însoțească nu găsesc. Rar câte una îmi răspunde
dar își pierde repede interesul. Mă înto rc cu gândul de a nu
reveni, în câteva zile îmi trece și o iau de la capăt.
59
Pe culmile disperării
Am zeci de motive pentru a ajunge pe culmile
disperării:
- Mi-ar fi imposibil să citesc toate căr
țile ce mi -aș
dori. Nu trebuia să citesc ”Copilul divin” de Pascal Bruckner,
mi-a reamintit această fantezie
- Nu aș putea cunoaște toate persoanele interesante
din această lume
- E imposibil să ajung în cele 1001 de locuri pe
care ar trebui să le vizitezi înainte de a muri
- Nu știu care sunt cele 1001 de filme ce trebuiesc
vizionate înainte de a închide ochii pentru totdeauna, nici nu voi
reuși să le aflu
- Sigur sunt 1001 de tablouri ce ar trebui admirate
și citită povestea făuririi lor, sigur ar fi și 1001 de sculpturi,
răspândite de-a lungul și de-a latul lumii
- Cele 1001 de poziții sexuale îmi vor rămâne
necunoscute, voi aduna, în schimb, kilograme de grăsime și sute
de ore de vizionări porno
- Voi fi repetent la emo ții, spaime și extaz. Voi
repeta aceleași emoții până le voi epuiza și mă vor părăsi
- Nu voi cunoște gustul a m ii de fructe. Simțurile
mele nu vor cunoște sucul, dulceața sau miresma a mii de flori,
fructe și semințe
- 1001 de locuri de vizitat! Atâtea priveliști ce mi -
ar răpi suflarea de-aș fi în fața lor
60
- Mă vor eroda toate diminețile în care mă voi trezi

fără vreun scop, mii de dimine ți pierdute căutând chiloți și
șosete
- Nenumărate seri ce nuș avrea să se termine,
fiecare sfârșit de zi e o repetiție a unei morți viit oare. Nu știi
dacă te vei trezi
- Nu pot număra deșertul. O infinitate de firicele de
nisip se scurg fără a fi catalogate
- Miliarde de zâmbete îmi scapă în fiecare zi,
miliarde de persoane zâmbesc în lipsa mea
- O mulțime de insecte se ascund privirilor și
auzului meu, le este străină pielea mea și nu -mi vor gusta
sângele
- Din cele 1001 de feluri de mâncare de gustat
înainte de a crăpa
- Miliarde de persoane s-au născut, au trăitși au
murit fără să știm unii de ceilalți, miliarde de vieți și de povești
- Nenumărate volane, butoane și pedale vor fi
neatinse de către mine
- Cele 1001 de sporturi sau activități ce aș f i putut
încerca sau în care mi-aș fi găsit sfârșitul
Îți scriu - invitație la sesiune foto în parc
Ne vom lăsa umeziţi de soare sau arşi de ploaie, ne vom

încălzi la aburii pământului la prima oră a dimineții sau ne vom
răcori la mișcarea frunzelor rare și pline de soare. Vom pândi
valurile lacului şi vom aştepta clipirile maiestoase ale genelor
61
înaripatelor lebede. Vom mirosi culoriși vom strănuta polenul

apropierii dintre noi. Vom sorbi cuvintele celuilat direct de pe
buze şi vom culege zămbetele sădite de complicităţile dintre noi.
Mâine dimineaţă, 21 martie, solstiţiu de primăvara,
când mulţi dintre voi înca nu v-aţi trezit, noi ne vom pune
rucsacele în spate, ne vom încărca bateriile aparatelor şi ne vom
întâlni privirile şi braţele...
62
39. De ce studiem?
Tocmai am făcut un experiment. Cum e zi de ți, mar

deja nu mai am nimic de făcut la muncăși îmi scot din pepeni
colega din stânga mea. Acum sunt înconjurat de femei la muncă,
în stânga, în dreaptași în față. Restul bărbaților sunt dispuși în
colțurile încăperii, abia acum îmi dau seama că eu sunt în centru.
Vor să mă supravegheze mai bine? Oricum voi munci mai puţin,
indiferent de circumstanţe, am boala sabotajului în sânge.
- Ce e asta? Pun pe masa colegei mele o baterie
absolut normală.
- E o baterie! E atât de bucuroasă că știe răspunsul
și surprinsă că îi pun, în sfârșit, o întrebare normală. Repezeala
63
cu care răspunde nu i-a dat timp să-i caute vreun sens. La ce-ar
fi folosit! Îmi recuperez bateria și îi explic:
- Sunt sigur că dacă aș întreba o sută de personae,
nouăzeci și nouă mi-ar răspunde exact la fel ca tine! Dar dacă
aș întreba copii de trei-patru ani, aș primi nouăzeci și nouă de
răspunsuri diferite!
Cred că așteaptă o explicație, dar eu mă răsucesc pe
scaunul giratoriu și mă îndrept spre un alt coleg ce nu a auzit
comentariul meu de mai devreme.
- E o baterie!
Vine răspunsul său imediat. Cu câtă bucurie îmi
răspunzi și tu! Educația în școală și-a atins obiectivul: gândim
cu toții la fel! Pardon, nu gândim, ci reproducem. Petrecem prea
mult timp în școala, fără îndoială. Încercăm să învățăm cât mai
multe, constrânși de note, de părinți, de ambiții, de exemple, din
inerție sau fără să ne întrebăm. Nu ieșim cu săptămânile din casa
înaintea examenelor, ne stresăm pentru ele și avem insomnii.
Călătorim, cheltuim, suportăm profesori ști înguși
boșorogi, ne lovim de diverse secretare idioate, ne refuzăm
plăceri, întârziem, ignorăm prietenii, nu facem sport. Nu ne
bucurăm de lene, de somn, de nepăsare! Ne îmbogă țim cu
diplome, cunoștinte, deprinderi. Ne angajăm și învățăm din nou,
facem noi cursuri, seminarii, întruniri, instrucții. Uităm de noi,
de distracții, de amici. Îmi trece prin minte atunci când spun că
uitam de noi: citit, sport, călătorii, hobby-uri etc. și, după ce
toate acestea au fost făcute,și mai mult citit, sport, călătorii,
hobby-uri etc. Am putea petrece mai mult timp cu nasul între
paginile unei cărți bune sau între sânii netezi ai iubitei noastre,
64
împușcând câte trei zile la rând același rânduri de monștri ce

colcăie în PC-ul, Play Station-ul, Wii-ul sau X-Box-ul nostru
sau căscând gura la filme la care să râdem cu gurile până peste
urechi! Am fi putut să ne bucurăm de o partida de fotbal în
fiecare dimineață sau să urmăm cursuri ce cu adevărat ne-ar face
plăcere – arte plastice, limbi străine, instrumente muzicale,
limbaje de programare, diverse meșteșuguri sau manualități ,
gastronomie, grădinărit etc.
De ce studiem atât de mult?Și de ce din ce în ce mai
mult! Acum două secole era de ajuns un curs, apoi câteva clase
primare, pentru părinții noștri era suficient un liceu și cel mult
un curs de perfecționare. Azi o facultate a ajuns să fie
insuficientă. Unde se va ajunge? Aproape cu toții am făcut
doisprezece ani de școală, nu ar fi trebuit să fie suficent ? Oare
nu puteam să fi făcut și altceva în acest timp? Mi-e groază să mă
gândesc la câte am renunțat pentru fi în școală.
Vor veni răspunsuri - o știm sau o bănuim cu toții - în
speranța unei vieți mai bune, mai comode, pentru a avea
cașcaval în buzunar și pentru a ne putea cumpăra toate
nimicurile. Iar după aceasta, să le aruncăm pe toate și să ne
cumpărăm încă câteva rânduri de noi nimicuri. Companiile
pentru care muncim sau pentru care suntem clienți sunt cele care
cel mai mult se bucură de anii no ștri de școala, ele p rofită din
plin de tot timpul ce noi l-am investit. Am făcut-o pentru a le
merge lor bine, pentru a-și putea cumpăra magnanții mașini de
lux, case de vacanța și insule private. Nu vă amăgiți, studiem
pentru că așa ne vor unii, ne vor școliți, educați-dresați, pregătiți
pentru a lucra pentru ei. Lăsa-ți la o parte ideea că o faceți
65
pentru voi. Modelul acesta de viață pe care îl urmăm cu toții le

este mai de folos lor decât nouă. Anii copilăriei noastre se duc
direct în buzunarele lorși nu doar asta, noi îi ”rugăm” să ne
primească ofranda, o facem precumșteni mielușei blânzi și
docili. Toate eforturile, toate spaimele, toate visele au fost făcute
pentru ei. Dacă am fi făcut-o într-o mai mică măsură, lumea ar fi
fost altfel. Ar fi trebuit și ar trebui să ne bucurăm noi de acei ani,
nu să învățăm ca să le slujim lor acum. Trebuia și trebui să fim
mai puțin pregătiți, să muncim mai puțin și să facem mai mult
sport, să ne plimbăm mai mult, să iubim mai mult, să lenevim
mai mult, să visăm mai mult.
Cultura de a învăța a fost prezentată ca o ”poveste de
succes”, e una dintre noile producții ale Hollywood -ului. A avea
o casă cu flori în față, alee pentru mașină, haine curate și călcate,
excursii peste hotare toate ne-au fost inculcate ca fiind dorin țe
ce fiecare dintre noi ar trebui să le țim sim și ca un model
obligatoriu și unic de urmat. Rădăcinile ei apar odată cu noua
revoluție industrială, când era nevoie de o astfel de cultură
pentru a sus ține noile forme de producție. Noii sclavi erau
dresați în școli. Nu există un sistem mai tiran decât acesta în
care suntem păcăliți că suntem stăpânii propriului destin. Ne-am
aliniat și ne-am prezentat cu capul plecat spre porțile școlilor și
apoi ale uzinelor. Ce sclavi mai docili!
E ignoranța drumul spre fericire? Să nu că deți într-o
asemenea greșeală.
Vreau o revoluție, sunt convins că e aproape. Vreau să
văd sărind în aer! Port pică șomerilor, leneșilor, paraziților,
casnicilor, trântorilor, cerșetorilor, marginalizaț ilor. Ei sunt
66
stâlpii viitorului nostru, ar trebui să le mulțumim cu toții, ei ne

arată calea, nu țifi orbi! Ei sunt speranța revoluție, ei sunt
sabotorii marilor companii, a celor ce ne conduc din umbră.
Ferice lor, șî i folosesc timpul doar pentru ei și habar n -au cât
bine fac.
Când îi vom urma? Vreau sabotaj, aștept revoluția! Să
strigăm cu toții într -un glas: să lenevim! să sabotăm! să dăm
prioritate capriciilor! să lenevim! să sabotăm! să dăm prioritate
capriciilor noastre! Societatea nu va merge mai bine,
dimpotrivă, situația se va înrăutăți. La naiba, dar cel puțin vom
avea o mai bună amintire despre "aventura" asta numită viață.
”Să aliniem planetele și să facem grevă generală
împotriva Pământului, dar la ce bun! Dacă ceva are sens, aceea
cred că e ignoranța.”
Astfel îmi răspunde o prietenăși nu pot să o contrazic,
la ce bun. Sunt un ignorant.
E trist să urmezi destinul ratat al părinților. De cele mai

multe ori insistențele părinților în educația copiilor nu sunt decât
reflexe ale propriilor vise neîmplinite sau frustrate.
Dar ceilalți? De ce aleg em să studiem din proprie
inițiativă? De ce o facem? Mă gândesc uneori căș afi putut
dedica acest timp mai multor pasiuni,ș afi putut petrece mult
timp alături de priteni, aș fi putut călători, aș fi avut o mulțime
de vicii.
67
Suntem oare atât de șațiatal umii materialeși

superficiale? Bănuim răspunsulși probabil o știm cu totii. O
facem în speranța unei vieți mai bune și mai comode, pentru a
avea bani în buzunar și pentru a ne cumpăra toate nimicurile. Eu
recunosc, sunt un învins.
68
40. Fragmente II
Fragment jurnal 2011
Nokia (snooze, snooze and snooze)… Maxima FM…

Gillete/ Colgate/ Listerine/ Dove/ Nivea/ L’Oreal… Zara/
Celio… Volvo/ Maxima FM…
Windows/ Outlook/ Excel/ Skype/ Acrobat/ Explorer/
Mozil- a/ Netlog… All Bran/ Nestle/ Pascual… Outlook/
Outlook/ Excel/ Excel/ Telefonica/ Explorer/ Netlog… Skype/
Skype/ Outlook… Florette/ 5 Dias/ ADN/ 20 minutos…
Colgate/ Listerine… Outlook/ Outlook/Excel/ Excel/ Telefonica/
Explorer/ Netlog…
69
Volvo/ Maxima FM… Adidas/ Adidas/ Font Bella…

Dove/ Palmolive/ Home Made… Colgate/ Listerine…
Windows/ Explorer/ Netlog… Adidas/ Adidas/ Font Bella…
Zespri Green, Gold/ Finlandia/ Minut Maid/ Lindt/ Font Bella…
Colgate/ Listerine....
Se respectă pentru toate zilele săptămânii cu căteva
mici variații, dar e ceva ce lipsește.
…………………………………………………………
……………………………………..........................................….
…………………………………………………………………
………………………….
Durex/Durex/Durex...
Viaţa ţi-e cuprinsă între numele de pe certificatul de

naştere şi cel de pe piatra lapidară. Sunt singurele momente, de
fapt, în care nu ai control asupra numelui tău. Dar, în afara
acestor momente, te poţi iscăli oriunde și oricum vrei.
Mihaela are poze cu adevărat frumoase!
- Ai idei foarte bune!... Încerc să îi fac complimente.
Sunt sincere. Alţii trebuie să citească, să încerce mult, să aştepte
inspiraţie şi tot nu le iese. Eu nu prea am avut timp să mă ocup
de fotografie. Vreau să fac prea multe şi nu am timpul şi energia
suficientă. Evident, sfârşesc fără a face ceva. Noi ne vedem
duminică din nou să facem poze prin centrul Madridului. Acum
am program în fiecare duminică de vreo două luni. Vei găsi
detalii despre ieșire pe web (www), acolo am să pun ora și
70
locul. Să vedem cine va veni, sper să nu fim prea mulți, 5-6 cel
mult. Dacă se va întrece limita, mie nu-mi plac aglomerările de
persoane, am să selectez pe viitor pe cei ce vor veni.
Întotdeauna vin doar amici, îi cunosc bine. În primul rând, ne
întâlnim ca amici. Nu știu de ce naiba îți spun toate astea, dar
pozele îmi plac mult...
Mihaela se prezintă la întâlnirea noastră. E mai
frumoasă decât mă așteptam. Are o atitudine relativ cuminte, dar
e îndrăzneață și activă de altfel. E sigură pe sine, reținută și
perseverentă. E un amestec echilibrat. Nasul ei e extrem de mic,
pentru o clipă mă gândesc dacă poate respira bine cu el. Dar
această observație nu e decât un defect de-ale mele.
- Ai priviri de mama, mereu cu ochii după mine...
Îmi face o grămadă de poze în acea dimineaţă. Râde la
remarca mea, dar nu pare deloc stingherită de comparația făcută.
Acceptă să ne vedem și după amiază, doar noi doi.
Mihaela e o fată bună-bună! E o fată cu frica lui D-zeu
ce, în schimb, îi dădea emoţii vaginale!
Gust de must
Am avut gust de struguri! Am fost must! O scursură

divină! S-a întâmplat acum câteva seri, după câteva minute de
alergat. Transpirația îmi mirosea a struguri proaspăt storși!
Mirosea a must, a viață la țară, a soare, a podgorii, a teascși a
vie, a hărmălaie și a bunici ! Dar, mai ales, a struguri, a struguri
mov, a boabe mari sfărâmate direct pe pielea mea! Aveam gust
de burdună, un nume dat de bunici uni tip de strugure autohton.
71
Am căutat o explicație logică, mă îndoiesc de orice, atât

din fire câtși din educație. Vreo cremă, hainele, deodorant ul,
mâncarea? Nu știu, nu am descoperit nimi c. Nici nu eram sigur
dacă să mă bag sub duș sau să continui să mă miros sau să mă
conserv pentru o eternitate astfel!
Mi-am uns degetele cu sudoarea din diversele păr ți ale
corpului și le -am apropiat de nas. Zâmbeam ca un tâmp,
neîncrezător. Cu dovada-n mână și nas și to mă îndoiam! Mă
pregătesc, voi deveni un vin! Acum sunt doar un proaspăt must!
Trebuie să fie vreo manifestare divină, vreun parfum
de dincolo, sau de sus, sau de unde or fi venind! În fragedă
copilărie citeam despre asceți, mistici, yoghi ni ce puteau emana
mirosuri după ani de meditație și rugă. Devin unul dintre ei? Nu
credeam pe atunci. Acum am îndoieli. E clar, mă convertesc.
Acum încep să cred. Probabil vă ve ți putea împărtăși cu trupul
meu, devine amestecul mult dorit, cald ca o pâine proaspătă și
răcorit de vene cu must.
Azi am fost mai șor, acri am gust de lămâie și
scorțișoară. Maturitate?
72
X. Reflexii
73
41. Anonimi
- Bună seara, numele meu e Bogdan și... sunt

dependent de televizor...
Toți în sală au deveni brusc interesați de persoana cu
voce reținută. Cele două fete din primul rând au scăpat la unison
un ”ohhh”. Da, un ”o” urmat de trei ”h”. ”O”-ul s-a risipit odată
ce mi-a atins timpanul iar ”h”-urile au zgâriat podeaua
provocând scântei. Mici flăcări se aprind brusc într-un joc
intermitent până sub picioarele mele.
Un portret de-ale lui Marshal McLuhan atârna de tavan.
Dar nu era șezat
a așa cum suntem obișnuiți, vertical pe un
74
perete, înrămat și agățat de vre un cui. Nu, era precum o stafie!

Bântuia fluturând de la înăl țimea plafonului amenințând de o
formă mult mai înspăimântătoare și agresivă decât cei patru
călăreți ai Apocalipsei.
Multitudinea de informații cu care suntem violați zilnic
creează o plasă căreia îi suntem victime. Abunden ța mesajele
informaționale e un vârtej ce năucește. De la epoci de cenzură
am ajuns la timpuri de bombardament informațional violent. Dar
în acest conglomerat multicolor există un fir comun:
conformismul. Pe zi ce trece ne este inculcat și mesaj,
acela
același mod de gândire, acelea și sisteme de valori - devenim
dobitoace supuse și pasive. Acceptăm pe nedigerate tot ceea ce
ne oferă cutia toantă și interiorizăm mesajele sale precum
judecăți de valoare de neclintit. Nu ne îndoim de nimic, exitarea
și reflexia le înlocuim cu o credință oarbă. Această conformare,
cu ceea ce ne este prezentat drept ța via
reală, conduce la
pierderea individualității și cu nivelarea noastră. În loc să fim
noi înșine flăcări ce iluminează drumul vieții noastre, devenim
oglinzi ce reflectă imagini ce nu ne sunt proprii. Nimic nu este
mai departe de realitatea umană decât ceea ce este prezentat de
canalele de comunicație. Limbajul interior este anihilat și voci
exterioare îi iau locul. Nu mai există conversa ții interioare ci
doar reproduceri a ceea ce auzimși vedem. E mașina de spălat
creiere perfectă, iar noi ne oferim mințile pe tavă în fiecare zi și
în orice moment al zilei.
Mensaje abundente, redundanteși monotone ne reduc
la simpli lor purtători. Nu mai este nevoie să gândim sau să
simțim, primim gânduri și sentimente fabricate de-a gata.
75
Societatea oferă astfel un nivel de via ță pe care nimeni înainte

nu și l -ar fi putut închipui. Libertatea ne este răpită exact prin
iluzia oferirii ei. Azi mai mult ca niciodată avem iluzia că
suntem liberi. Dar nimic mai neadevărat. Stereotipuri ideologice
și culturale ne fac mai orbi și mai surzi decât cele mai infime
bacterii.
Cantitatea excesivă de informa ții e doar o cortină de
fum, în realitate, totul e doar o repetiție. Mașinăria sinistră știe
însă exact să ajungă la esența primitismului ființei noastre - ne
alimentează fobii, obsesiiși prejudecăți. Nu e xistă formă mai
sigură și mai ușoară de a ajunge a subjuga pe cineva decât
modificând mesajele după propriile lui convingeri, de a se mula
după impresii deja înrădăcinate.
Diluarea vigorii intelectuale și sentimentale pentru
cultură pare a fi scopul marelui angrenaj. Iritarea pe care o
provoacă sensibiliatea artistică, elanul intelectual sau
rigurozitatea științifică e provocată, amplificată și menținută de
mediile de comunicare. Ne este prezentat un model cultural
tensionat, obsesiv și lipsit de obiectivitate și luciditate. Idei și
realități prefabricate ne devin proprii. Ne transformăm în niște
blocuri obtuzeși neînsuflețite, suntem goliți de conținut și
dozificați apoi cu stimuli și preocupări efemere și futile.
Soluții incomplete, pasiuni egoiste și preocupări inutile
sunt însămânțate în noi și nu mai aveam timp pentru a reflexiona
asupra lor. Ni se repetă că timpul e în mare viteză și că trebuie
să ne sincronizăm lui, dar e o minciună. E doar o păcăleală ce ce
autoalimentează pentru a ne face paranoici și a ne menține sclavi
76
sub imperiul lor. Astfel nu mai suntem indivizi autonomi, ci

recipiente pregătite pentru a accepta orice conținut.
Lumea intelectuală și culturală pare să se rușineze de
propria ei condi ție și uneori se renegă pe ea însăși. Sunt
acceptate forme de expresie doar din teama de nu fi respin și,
pentru a nu fi considera ți anchilozați în trecut sau acuzați de
conservatorism. Se acceptă tacitși fără nicio luptă prealabilă
acestă situație de fapt. Controversele sunt repede liniștite.
Dispare dialogul socialși intelectual. Predomină doar prostul
gust, vulgaritateași vanitatea. Cei ce strigă mai tare și mai
arogant sunt ascultați și nimeni nu îi contrazice.
Logica limbajului e perfectă, luate în parte, fiecare
dintre mesajele sau mediile sistemului e echilibrat și potrivit. Nu
putem aduce critici pertinente, generale și decisive micilor
angrenaje. Dar rezultatul lor, prin amplitudine, penetrație și, ce e
cel mai grav poate, lipsa aparentă de alternativă, e o
înspăimântătoare distrugătoare de viseși speranțe. Monstrul ce
înlocuiește prin mesajul său cultura unei civilizații întregi. Azi
nu mai există nimic altceva decât mediile. McLuhan ne-a
blestemat: ”mediul e mesajul”. Acum, nu e doar mesajul, acesta
tinde treptat să devină viitorul însuși, umanitatea și civ ilizația
umană în ansamblul ei.
Incoerență, aberații mentale, silogisme, scursuri,
vomitări se preling direct în sufletul gol, sunt picături acide ce
ne ciuruiesc neîncetat până la disiparea oricărei urme a
individualității noastre.
Cine și -a imaginat că tehnologia ne va distruge avea
dreptate, dar nu în modul în care ne-am fi putut imagina și gândi
77
până acum. Omul se autodistruge prin înlocuirea vieţii cu

tehnologia. Tehnologia nu are trebui să fie decât un mediu. E
mediu limitat și steril ce propagă la infinit un conținut infertil.
Cântecul de lebădă al umanismului real e reprezentat de aceste
mesaje goale.
78
42. De ce ne plac femeile
Cu acest titlu (de fapt ”Por que nos gustan las mujeres”,
am prins cartea în limba spaniolă) și cu afirmația de pe
antecopertă, ”probablemente primer Nobel de lengua rumana de
la historia” (”probabil primul Nobel de limbă română din
istorie”), am fost convins să îl citesc pe Mircea Cărtărescu.
Un nume predestinat pentru a fi făuritor de cărți sau de
a le recicla, ”a cărtări” - ”a cântări cărți ”, precum imaginația
fiecăruia și a mea din acest moment. De ce am ajuns să sfârșesc
cartea cu un gust amar? Veți afla din rândurile următoare. Cartea
stătea de ceva timp pe raftul de deasupra calculatorului și în lista
de lectură. Întretimp, am tot șezata noi cărți peste ea și o
pierdusem la un moment dat din vedere. Dar într-o sâmbătă
dimineață o redescoper și, fără să mă gândesc de două ori, încep
79
să o citesc, cu mult entuziasm chiar după vederea primelor

pagini. Mă captase.
Amintirile din adolescența târzie (e una dintre senzațiile
pe care mi le-a lăsat lectura), perioada înflăcărată din timpul
studiilor universitare, secvențele dispersate de-ale lungul vieții -
diversele experiențe pentru a le cuprinde într-un cuvânt - m-au
făcut să retrăiesc parte din propria experiența, și fără să greșesc,
a multora dintre noi. Câ ți n u am avu t vreo colegă de clasă de
care să fi fost îndrăgostiți în secret sau pe care să nu o fi visat
ținând-o măcar de mână? Câți dintre noi nu am avut parte de
iubiri casteși platonice dar pline de pasiune și exuberanță
interioară în distincte perioade ale vieț ii? Sau nu am avut parte
de vreo aventură de care suntem orgolio și sau rușinați ? Eu
prefer să nu îmi amintesc de cele din urmă, ș de i, dacă e să
recunosc, mai mult regret lucrurile pe care nu le-am făcut decât
cele pe care le-am făcut.
Cele câteva amintiri dinșcoală, șicanele colegilor,
fascinația față de orice ființă feminină (ce amintiri mi-a trezit!),
mă furaseră complet. Identificându-mă atât cu acei scriitori
(dacă după ce-am scris mai pu țin de -o sută de pagini mă pot
considera unul, dar care sigur vor fi ”primele o sută de pagini”
cu care voi fi rememorat) ce-au avut parte de puține femei, după
cum propunea autorul ca un criteriu în plus de-a clasifica
scriitorii, cât și cu cei ce au avut multe femei, am fost convins de
originalitatea simplă dar edificatoare a stilului său. Schimbările
de registru, de la sensibilitatea cu șicare amintește
î de
plimbările de pe malul Dâmboviței sau de pe străzile Clujului la
sexul instinctiv, consumat cu o ”condesă” necunoscută, de care
80
are parte într-un castel irlandez, m-au ținut cu degetele lipite de

paginile cărții cele câteva ore de lectură. Nu am acceptat pauză
până la ultima pagină. Pe de altă parte, mi-a plăcut mult și tactul
cărții, o ediție într-o hârtie de nu o prea bună calitate tipografică
dar consistentă la atingere și cu un miros de învechit prematur.
Naturalitatea și sinceritatea confesiunilor, ce nu par să ascundă
nimic semnificativ din adevărata istorie dar nici să risipească
farmecul lor prin exactitate, sunt dovezi suficiente pentru a-mi
înțelege plăcerea de care m-am bucurat citind. Introspecțiunile
adânci și reflesive au dat textului nota de autenticitate a
întâmplărilor situându-le astfel în contextul amplu al experienței
trăite.
Unul dintre fragmentele ce mi s-a întipărit în minte e
cel legat de prima experiență a doi copii, ce cu doar cinci ani își
explorează propriile trupuri, e adevărat că doar vizual. Condu și
de curiozitatea specifică, dar fără să piardă inocen ța fragedei
vârste, o fetiță inițiază un prim joc seductiv cu un băiețel de
aceeași etate. Ea îl invită să își arate unul celuilat părțile genitale
invocând ca motiv atât de cunoscutul joc de roluri - ”de-a
doctorul și pacientul ”. Această întâmplare îi leagă pe cei doi
într-un mod misterios și, chiar de nu vorbesc mai târziu despre
ceea ce s-a întâmplat, au parte de situații incomode. Experiența e
foarte asemănătoare cu a mea, am promis nu de mult că voi scrie
despre ea și încă nu am reușit. Doar că eu nu m-am mai revăzut
niciodată cu respectiva persoană, nu-mi mai amintesc nici măcar
numele ei, sau am doar o vagă idee cre ar putea fi numele ei. M-
a surprins într-un fel să descopăr că un astfel de comportament e
mult mai răspândit între copii decât am crezut.
81
Am fost captivat și de felul în care a descris ”bomba de

aur”! O femeie de-o frumusețe inegalabilă și ireală.
Senzualitatea ei nu era doar suma formelor ei, ea expira
senzualitate, chintesența ființei ei era senzualiatea. ” Bomba de
aur” era o transcenden ță a esenței universului într -o ființă
umană! Mircea e un poet în proză.Și brusc , după acest episod
cu modelul de pe plajă, cuprinde în scurte propoziții motivele
pentru care iubim femeile și descopăr motivul pentru care m -am
înfuriat!
Începe extraordinar de bine, ”pentru că au sâni rotunzi”
(deși eu le-aș iubi și de-ar avea sâni cubici), apoi continuă cu
câteva caracteristici tipice probabil tipul preferat de femeie;
fiecare cu gustul său, nimic de comentat. Imediat, prima abatere:
”pentru că sunt îndrăzne țe și inventive în pat, dar nu prin
perversitate”! Iubim femeile reprimate? Cred că sunt posedat de
gânduri greșite, nu m-am îndoit până acum de sfatul pe care îl
dădeam celorlalți de a se feri de astfel de persoane. A numi
perversitate orice din ceea ce se întămplă de comun acord între
două persoane ce se iubesc e un grav atentat. Nu înțeleg
aversiunea față de persoanele ce se lasă purtate de propriile
insticte, e natural. ”Pentru că nu citesc reviste porno...” - m-am
rușinat complet! M-am rușinat de mine, de prietenii mei, de
părinții mei (de la care am aflat prima dată de filmele porno).
Condamnarea directă, mi-a creat o strare de incomoditate și
revoltă instantanee. Domnule Cărtărescu, sunte ți un scriitor pe
care tinerele generații îl privesc cu multă admirație, de ce doriți
să le creați coșmaruri și frustrări? Îi condamnați să formeze cozi
direct la psihiatru, ț inând cont că una dintre principalele
82
preocupări ale lor e dezvoltarea propriei sexualități! Și să nu mai

amintim că cel mai căutat cuvânt pe internet e ”porno”, nu-mi
spuneți acum că doar sexul masculin o face. Conștientizarea,
educarea, sensibilizarea tinerilor nu se face prin astfel de
mijloace. Aveți o mare responsabilitate față de cititori, trebuie să
aveți mai multă grijă cu ceea ce scrieți.
Ele niciodată nu se ating! ”Pentru că nu se
masturbează”! Asta e mărturisirea ce m-a făcut să-mi pierd
simțul rațiunii. Ele sigur poartă mănuși sterile atunci când și-o
spală și mai mult decât sigur că își privează triunghiul inghinal
de plăcerea autoerotismului! Lașaisprezece ani, am împărțit în
câteva ocazii banca cu o timidăși si mpatică fată ce se masturba
în timpul orelor de curs. Am fost surpins doar până când mi s-a
confesat și o altă colegă din aceeași clasă că astfel de gesturi și
comportamente nu sunt atât de neobișnuite pe cât par la o prima
vedere. Nu are rost să contini că de atunci și până acum am avut
câteva iubite, amante și prietene cu care am vorbit despre asta.
Există două momente în via ța unui bărbat în care masturbarea
devine principala activitate sexuala, atunci când lipsesc relațiile
sexuale sau când i s-a secat de schimbat teci pentru erectul tău
pumnal. Situați-l voi, vă rog, într-una dintre ele.
Lipsea acum să spună că ne plac femeile pentru că
niciodată nu o iau în gură, cu excep ția unor depravate sau
prostituate; sau că ne plac femeile pentru că permit doar
circulația de unic sens prin anusul lor. Probabil nici sexul nu
există, copiii apar din lacrimile Maicii Domnului și se scurg
odată cu stropii de ploaie direct în pătuțurile părinților naivi.
83
Cum aș putea să îl mai recomand acum iubitei mele?

Chiar am vrut să-mi placă tipul ăsta! Îmi plăcea inocen ța
primelor sale relații cu femeile, îmi plăcea gustul său pentru
detalii și explozia de fante zie cu care descria uneori femei
cunoscute. Mă bucurasem de fascinația pe care o trezeau în el
toate gesturile, privirile și gândurile lor de nedeslușit, ți se
strecura în vene și ție ca cititor și deveneai la fel de emoționat
precum cel ce le-a trăit.
Știți ce tip de femeie e descrisă în acele câteva pagini
de sfârșit? E femeia invizibilă, lipsită de viață și voință propri e.
E păpușa sexuală a capriciilor masculine. E doar o muză lividă
pe care o folosim în diverse momente ale existenței noastre și pe
care o abandonăm curând. E reprezentarea misogină a dorințelor
noastre primitive, egoiste și meschine. Nu spun că nu am iubi t,
că nu iubesc sau nu voi mai iubi astfel de femei, dar sunt
convins că nu este idealul de femeie a multora dintre noi. Nu pot
să cred că am scris porcăria asta, e doar o reminiscen ță din
copilărie, de când citeam basme, trece ți cu vederea , vă rog.
Revenind, sondând printre cunoscuții mei despre părerea pe care
o redă textul, am primit un răspuns asemănător cu cel gândit de
mine.
”Pentru că nu se gândesc să flirteze cu tipul din
trolebuz”, ce femei perversă și dezechilibrată s -ar fi putut gândi
la asta? Femeile nu flirteazăși sunt convins că nu se uită la
bărbații ce trec pe lângă ele, iar dacă s-ar gândi vreodată să o
facă, eu voi sprijini proiectul de lege care să le oblige să poarte
burkha toate! Iar bărbații la fel! Astfel, acoperiți din cap până-n
tălpi, evităm riscul de-a ademeni pe cineva.
84
Lista e lungă și nu vreau să mai dau exemple. ”Pentru

că nu îți pun mâna pe fund...” , îl compătimesc; scriitorul ori nu
a fost prins de fund de către vreo mână feminină niciodată, ori
are anumite re țineri sau teme ri reprimate în privin ța zonei
anusului și ascunde aceste episoade undeva adânc în
inconștientul său.
Pentru mine a fost extrem de contrastantă imaginea, era
diferită față de cea pe care o întâlnisem în paginile anterioare;
sau poate mă înșel de un mod pe care nu îl recunosc acum. Îmi
voi revedea textul peste săptămâni, luni sau ani și sper să am
mintea mai limpede.
Să nu fiu în țeles greșit, nu sunt impresi onat doar de
partea brută și explicită a sexualității. Nu caut cu nesaț doar
partea provocatoare, scatologică, vulgară, senza ționalistă sau
licențioasă din literatură. Nu mă impresionează fanteziile și
exuberanța imaginativă doar din gustul pentru excentritate, ci
apreciez acolo unde e un act natural de expresimare și refulare.
Sunt un mare admirator al sincerității, al lucrurilor corecte și
clare, al intimității împărtășite cu candoare și pudoare sau al
confesiunilor fără ocoli șuri, al exprimărilor realiste și
demificatoare. Cel mai romantic și sensibil episod din literatură ,
pe care îl îndrăgesc, e de-o inocență și de-o puritate elocventă.
Din punct de vedere al moralei nu i se pot aplica aceste atribute,
dar iubirea e condusă de alte legi. Scena despre care vă vorbesc
e una din romanele lui Staedhal, “Roșu și negru”. Tânărul Julien
e îndrăgostit de doamna Renal, dar faptul că aceasta e căsătorită,
iar clasele sociale din care provin sunt distincte, pentru a nu mai
vorbi de timiditatea și stângăcia lui, îl împiedică să își exprime
85
iubirea. Dar într-una dintre zile, aflându-se alături de aceastași

de-o verișoară de-ale ei în grădina familiei Renal, Julien e
autorul unei fapte curajoase. În timpul ce conversau despre
diverse teme literare, Julien caută să o prindă pe ascuns de mână
pe doamna Renal. Emoțiile și lupta interioară ale personajului
pentru a îndeplini acest gest sunt istovitoare, iar meritul
autorului e că le-a surprins cu exactitatea unei radiografii. Nicio
viitoare secvență literară nu a reușit să-mi mai provoace aceleași
trăiri și admirații.
Mă revoltă falsa pudoare și ipocrizia ridicate la rang de
virtute. E normal ca, după citirea acestor pasaje finale din carte,
trebuie să revizuiesc întreaga impresie pe care mi-am făcut-o
despre scriere. Încerc să îmi amintesc fragmente din eași să le
interpretez acum în lumina noilor descoperiri.
Ce l-a determinat pe scriitor să se exprime în felul
acesta? Nu e un novat, nu poate avea teamă de reacția cititorilor,
de critica cu care va fi citit, altfel s-ar fi lăsat de scris. Un
scriitor adevărat se exprimă liber fără să se autocenzureze din
teama de a fi interpretat. Să fie oare pentru că nu vrea să-și
piardă cititoarele? El însuși mărturisește că trei pătrimi din
literatură e scrisă pentru femei și în această carte se adresează de
câteva ori direct cititoarelor lui (asta mă sperie pu țin). E pentru
că singura consolare, pe care o are după o via ță lipsită de prea
mari experiențe erotice sau afective, e să fie citit și apreciat de
femei? Vrea să le recupereze? Vrea să le cucerească prin
siropoase dulcegării, prin “ceea ce le place lor să audă”? Îmi
pare rău să îl deziluzionez, dar doar fetele îmbătrânite în
86
castitate, și cu gândul la prințul de sânge albastru, se mai pot

umezi cu astfel de literatură.
De ce țai stricat întreaga confesiune în doar câteva
rânduri, domnule scriitor? Deși mă înfierbântasem la început
pentru felul în care a sfârșit cartea, recunosc că mi-a placut și nu
o voi repudia pentru asta, dimpotrivă, e prima carte despre care
scriu. Într-un fel sau altul, așa și -a câștigat un loc în memoriile
mele. Dar tot nu o voi recomanda iubitei mele. Sic!
87
43. Sclipiri I
Femei frumoase
De departe pare frumoasă, de aproape, la fel. Ce voi

face cu ea? Femeile frumoase mă pun în încurcătură uneori. E
extrem de frustrant. De-ar fi și inteligente, ar fi mai simplu - o
conversație plăcută, emoții până la D-zeu și înapoi, lungi priviri
complice, câteva vise răslețe și o despărțire cu păreri de rău că
acest moment nu se va repeta. Dar ce fac dacă e doar frumoasă?
Simt, de o formă stranie, o atracție ce nu o pot explica şi care nu
întârzie să se transforme într-o repulsie fără leac. E o atracție ce
schimbă de polaritate brusc și respinge cu aceeași forță.
88
Nebunie
Încă o minciunăși mă voi băga în pat. Trăiesc o

nebunie, dar e una sănătoasă. Orice cuvânt îi scriu se transformă
miraculos în promisiunea unei zile de mâine plină de speran ță.
Sunt cuvintele de vină? Eu doar o mint. E o tipă amorfă, total
lipsită de forme. Nu mă poate atrage, de aceea mă voi lăsa atras
de pat. Mă înghite lacom. Eram așteptat de -o eternitate. Nimeni
nu e surprins de decăderea mea.
În flux
Oamenii sunt un flux, de multe ori contează doar masa

lor și se face abstracție de indivizi i ce-o compun. Revolteleși
revoluțiile ”primăverii arabe” sunt înăbușite sau reușesc să aibă
succes în unele regiuni, dar prețul e enorm.
La fel cum există o memorie colectivă, există și o
amnezie colectivă. La fel cum unele momenteși trăiri rămân în
memoria colectivă, altele sunt uitateși ignorate complet. Hai să
repetăm din nou istoria, poate de data asta învățăm ceva.
În fosta Iugoslavie exista o expresie pentru a-i desemna
pe politicieni, ”vânzători de cea ță”, ceea ce ei spun este o
interpretare a realității ce nu este neapărat falsă, dar nici
adevărată însă. O metaforă mai bună decât aceasta nu poate
exista pentru a desemna ceea ce trăim. Discursurile politice, ce
se vor a fi ”corecte”, sunt o formă de a descrie o realitate alterată
după gustul și intersele celui ce le enunță.
89
În virtutea acestor adevăruri ”paralele”, politica și î

adjudecă dreptul de a folosi violența statulu i asupra propriului
poporului. Monopolizând dreptul de a utiliza violen ța, statul
poate deveni călău foarte ușor dacă cade în mâini nepotrivite.
Un lucru însă e clar, violența asupra unui popor
exercitată de propria clasă politică nu poate fi acceptată sub
nicio formă. Dar ”ceața” ce ni se oferă e atât de seducătoare, că
suntem încrezători în conducătorii noștri sau ai lor.
Natural
Naturalitatea presupune violență. În străfundurile ființei

sale, omul este brutalși violent. D oar societatea și munca îi
înfrânează instinctele. Iar țiunea
ra niciodată nu va putea să
subjuge această tendință violentă, ci dimpotrivă, sub imperiul
rațiunii, brutalitate atinge cote inimaginabile. Violența e limitată
doar de imagina ția umană și e exponențial proporțională cu
nivelul de cultură și civilizație al societății în care se manifestă.
Cu cât o societate e mai evoluată, cu atât mai puternică poate fi
violenţa ei. Opusul violen ței e munca și rezultatele acesteia.
Violența distruge orice realizare umană și ne pune față în față cu
destinul implacabil - suferința și moartea. A munci înseamnă a
exista. Existența fără muncă e un nonsens.
Existența noastră capătă sens doar prin activitate.
Existăm prin creațiile noastre, materiale sau spirituale. Atacurile
90
și cenzura asupra activităților noastre sunt forme de violență

asupra existenței noastre.
”Te iubesc”
Împlinesc luna aceasta doi ani de la ultima ție rela

amoroasă pe care am avut-o. O lungă perioadă în care doar
pentru câteva săptămâni consecutive, dar recunosc că au fost
foarte intense, am fost implicat într-o relație mai serioasă. Ce
naiba s-a întâmplat, nu știu. Cum am putut să las să treacă atâta
timp, tocmai acum când sunt în plină tinere țe, e un mister. Am
tachinat cu tot felul de relații dar care erau încă de la încep ut
sortite eșecului sau efemerității, absolut niciuna nu mi -a atras
atenția. Aș fi putut ieși cu ele la nesfârșit fără ca ceva să se
întâmple între noi. Uneori cred că sunt stricat, că unele dintre
cablurile sufletului meu nu mai fac conexiunile necesare. Dar,
ceea ce mă frământă cel mai mult, e că, cu din ce în ce mai
multă forță, dezvolt o idee, îmi irosesc viața. Poate o persoană
lângă mine mi-ar oferi suportulși echilibrul pentru a evolua și
pentru a mă dezvolta. Simt că stagnez sau că regresez.
Azi, dintr-o dată, m-am trezit cu o poftă bruscă de a mă
confesa. Am simțit pofta de -ai spune ”te iubesc”! Cui? Fetei de
la TV! Apoi fetei pe care o cunoscusem cu câteva seri înainte,
deși nu îndrăznesc nici să o sun măcar. Doamne, bine că nu am
sunat-o. E o prostie. Apoi imediat după acest gând mă trezesc
spunând ”te iubesc” fostelor iubite sau diverselor fete de care
91
îmi amintesc în acest moment. Fulgerător îmi trec prin minte

fețele a mai multor persone pe care le cunoscusem de-a lungul
timpului. De ce sunt atât de slab în acest moment?
Sunt un caz patologic. Îmi pot completa singur șa fi de
intrare. Sunt un autoexilat. Mă exilez în străfundurile mele și
pare că îmi va fi din ce în ce mai greu să răzbat spre suprafață.
Student
- Sunt student la artă! - îi spun eu cu convingere și

plimbându-mi privirea peste fața ei.
- La ce universitate? - scânteiază ochii spre mine...
- Una dintre ele... - îi răspund puțin distant și cu o
mină blândă și puțin plictisită, cu privirea peste umărul ei și cu
aparența unei persoane ce așteaptă ceva...
- Am impresia că tu mă minți! - îmi spune aproape
strigând, e intrigată dar interesată de aparentul meu dezinteres...
- Și tu o faci! Îmi spui că nu te vei culca cu mine în
seara asta... - și toate astea spuse pe cel mai normal ton posibil,
cu nici un mușchi de pe față mișcat în plus...
- Poftim? Când ți-am spus asta? - e mai mult decât
contrariată... Nu înțeleg, de ce spui că ar fi o minciună! N-am să
mă culc cu tine!
- Tocmai ai spus-o, precumți -am spus mai
devreme. Iar peste câteva ore în patul meu am să îți amintesc că
m-ai mințit când ai spus că nu o vei face...
92
- În visele tale, idiotule... Se încruntă spre mineși

mai lipsea o palmă pentru a completa situția.
- Nu-mi place să folose ști acest cuvânt, iar dacă
mă înșel în privi nța ta - o pauză lungă - o pot face doar cu
referire la seară, poate nu în seara asta, dar sigur în una dintre
nopțile următoare ne vom rostogoli în același pat...
Straturi
Am întâlnit persoane stratificate, dar nu precum

straturile geologice, implicând o oarecare profunditate și
complexitate a lucrurilor, ci ca persoane ce se desfac precum
cepele - te cuprinde plânsul cu fiecare nivel ce-l cunoști. Te
gândești că poatea ar fi fost mult mai bine ca nici măcar să nu le
fi cunoscut înainte. Dar acum, că ai ajuns să-ți pui această
întrebare, îți dai seama că deja este prea târziu. Așa este Răzvan.
- Chinezii nu plătesc impozite! Spune Răzvan
foarte sigur pe el.
- Da!... și în realitate sunt evrei deghizați!...
- Faci tu mișto degeaba!
- Dar nu știu cum naiba poți cr ede tu că ei ar fi
deasupra legii și că pentru ei fiscalitatea e diferită?
De câțiva ani sunt foarte mulți chinezi în Madrid și în
toate marile orașe spaniole. Pare că e o adevărată invazie, de
asta la fiecare colț de stradă e un magazin de -ale lor. Dar m-am
documentat puțin și doar au prezență socială, dar nu sunt mulți
ca număr total. După Centrul de Investigații Sociologice (CIS) ,
93
în Spania existau în 2010 aproximativ 30.000 de cetățeni de

origine chineză, nimica toată în compara ție cu cei peste patru
milioane de imigranți din această țară. Iar faptul că mafia
chineză controlează întreaga activitate comercială e pe jumătate
adevărat. După comentariile unui cercetător de la CIS, Jesus
Tebar, există vreo patru familii importante în comunitatea
chineză spaniolă ce împrumută bani pentru a se deschide aceste
mici afaceri.
*
Nu sunt un angajat model
Toți în birou iau uneori aceeași poziție, cu ochii țintă în

monitorul calculatorului și cu palma mâinii stângi peste gură.
Bănuiam adesea că au văzut ceva ce le-a atras atenția si e u n
gest de surprindere. La naiba, e doar un gest de plictis. Uneori
nici nu știu de ce mă duc la muncă, nu fac absolut nimic. Stau pe
net, pe chaturi, citesc bancuri, casc gura în stângași în dreapta,
ascund paginile web pe care le vizitez când trece vreun coleg pe
lângă mine.
- Ce faci acolo?
Ar fi trebuit să intru sub masă de rușine când directorul
m-a întrebat asta văzând că navighez pe netși clar nu în interes
de serviciu. În schimb, aproape fără nicio urmă deție,emo
paralizat de starea apatică ce-o provoacă această situație în care
nu am nimic de făcut, îi răspund:
- Nimic interesant...
Acum, după câteva săptămâni de la acest incident, simt
rușine. Nu am muncit mai deloc timp de luni de zile de când
94
sunt în acest birou. Dar sunt un angajat model, responsabil, atent

şi sârguincios. Doar că nu mi se cere foarte multe iar sarcinile
zilnice le termin foarte repede.
*
Povești
Îi spun despre ceea ce mi-ar plăcea să îi fac și despre tot

ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ar accepta să mă urmeze. Îi
povestesc despre cum pot să o fac să simtă zborul, despre stele și
asteroizii ce îi putem întâlni în cale. Ea îmi răspunde surâzând
că sunt povești, dar se uită încântată la saga Crepusculo.
Ce naiba să înțeleg din asta? Că îi plac doar poveștile
spuse de alții? De ce nu ar accepta și povestea mea? De ce vrea
ca doar protagonistul filmului să i-o tragă fără o conversa ție
prealabilă, iar eu să nu am aceea și șansă nici măcar după
stradaniile de o ține trează în povești?
Incinerare
- Mi-e foame!
- Din nou?
Îmi potolesc cu greu râsul. Mă sprijin de pereteși sorb
cu o mare atenție din paharul de vin din mâna mea. Atenția e
reflexul temerii de a nu-mi păta cămașa. Vinul roșu și culorile
deschise nu fac o perechea prea bună, cel ținpu nu în această
parte a anului. Poate dacă ar fi primăvară în sufletși o iarnă ce
95
ne-ar obliga să ne găsim refugiu în fa ța unui șemineu devorând

butuci cu coajă de gheață, totul ar fi de acceptat.
- Voi plăti dublu pentru a te incinera! Vor consuma
dublu de energie pentru a reduce a scrum această
monstruozitate de trup ce zidești îmbucătură cu îmbucătură!
Ochii ce mă privesc sunt șii ro și adânci până în iad.
Lucesc în ei mii de flăcări lungiși flămânde de suflete vinovate
sau mai puțin vinovate. Strâng paharul cu putere în mână și
slobozesc cuvinte în continuare făcând abstrac ție, cu totală
nesimțire, de efectul lor. Cuvintele sunt punți de legătură
nesigure dar ce trebuiesc parcurse până la capăt.
- Te vor tăia în doua și vor face două focuri... Clar,
va trebui să plătesc dublu... Iar în loc de urnă mortuară, va fi
nevoie de un butoi sau cazan cerut la comandă...
Un sughiț. Presimt o dublă durere, spațiul dintre noi se
încheagă. Încă un sughiț. E durerea lipsei de înțelegere dintre
noi.
- Iar de trimis acasă cu avionul nici gând, va
trebui să plătesc un container și să te trimit cu un vapor! Tu nu
te gândești deloc la buzunarul meu! E o atitudine egoistă!
Manuel
Manuel e de-o inteligentă covârșitoare dar e mai bine

caracterizat de-o intelectualitate nulă. Manuel ște vădeo
încetineală privită cu multă invidie de către lumea moluscă.
96
Adjectivele potrivite încă nu au fost create, dar se pot enumera

câteva ce ar putea crea o oarecare imagine: molatic, greoi,
netulburat și tihnit. O caracterizare mai desprețuitoare decât
”tihnit” îmi este greu să-mi imaginez în acest moment. Mult
timp mi-a fost milă de el și l -am tratat în consecință. Uneori am
fost generos și tolerant cu el, iar în alte momente nu am fost la
fel de înțelegător. Am sfârșit însă prin a -l ignora completși îi
mulțumesc că și el face același lucru cu mine. Pare o
caracterizare încărcată de ură sau ranchiună, dar cum ar fi asta
posibilă față de un ins inferior? Scriu dezorganizat și cu pofta de
a termina în grabă.
Suge-o!
De ce unii bărbați, atunci când vor să amenințe sau să

insulte pe cineva, îi invită să le-o sugă? De ce acelasi gest poate
fi atât o declarație de iubire cât și una de ură? Poate că sexul nu
e amor, ci dimpotrivă, e un act de agresiune. De fapt, e expresia
unui același lucru, posesia. Contează mai puțin dacă e vorba de
energie exprimată prin violență verbală sau printr-un act sexual.
Dintr-o d ată înțeleg limbajul tinerilor și bărbaților în general, e
vorba de dorință și iubire! Iar eu condamnasem acest lucru până
acum. Ce nerod am fost! Acum,țelegând în resorturil e unor
astfel de comportamente pot să o spun și eu: Suge-mi-o!
97
Furtună
Vuiet de furtună dezlănțuită, muzică de mitoză celulară,

sunet de creștere a petalelor sau de îndepărtare a aștrilor unii față
de ceilalți, toate exagerbate în timpanele mele înguste.
Mi se face rău. Căldura mă cuprinde precum focul unui
rug și ard în explozii ce-mi zdrelesc pieptul și brațele. Mă așez
pe prima bancă, mă aplec și-mi cuprind fața între palme. Coatele
îmi tremură pe genunchi și gleznele transferă mișcarea
pămțntului de sub tălpi. Mișcarea lumii nu mai poate fi oprită.
Vomit. Fruntea mi se despicăși încep să picure. Picură fiere și
neliniște.
Aș putea vomita în continuu. Poate aș renaște. Aș putea
vomita încontinuu până la ultima picătură. Aș putea vomita până
nu ar mai rămâne nimic din mine. Doar un stomac întors pe dos
și uscat complet.
98
44. Exerciții de ipocrizie II
Brusc
”Pădurea era despărțită de mare de o fâșie îngustă de

plajă, doar câteva palme de nisip. Pentru un străin al acelor
locuri, era o priveliște destul de bizara: o mare puțin agitată, un
lanț de stânci ca o barieră între mare și plajă și lipsa oricărei
urne de activitate umană. Mișcarea mării hipnotiza călătorul și
era ușor să rămâi pironit cu privirea la dansul ei.
E adevărat că imediat atenția era atrasă de pădure,
crescută parcă direct din nisipși total nemișcată supraveghea
marea. Traversând plaja, te înfunzi după numaițiva câ pași
direct într-o pădure răcoroasă și tăcută. Aici, magia pare la ea
acasă, copaci seculari (dar ce pot avea milenii) cu ramuri lungi
99
ce conectează pământul cu cerul; copaci ce trag seva din nisipul

plajei și o proiectează în înaltul cerului!
Pădurea nu are cărări, nimeni nu trece pe acolo și,
după cum bine bănuiți, e o zonă ce nu apare pe hărți, nimeni nu
locuiește în apropiere pentru a-i acorda vreun interes. Nu există
niciun interes economic sau turistic pentru această zonă și, asta
nu pentru că zona nu le-ar fi oferit, ci purși simple pentru că
era necunoscută locația. Asta nu pentru ca cineva se fereș te de
această plajă sau pădure, ci pentru că sunt necunoscute. Dar
deja ne repetăm prea mult, orice insistență e de prisos.
Nu se cunoaște nicio istorioară de gro ază sau vreo
legendă care să explice această ignorare. Și totuși , acolo în
pădure, există un mic castel, construit din piatră și lemn,
călduros iarnași răcoros vara. Cea mai importantă cale de
comunicație e o autostradă la vreo cincizeci de kilometri, iar de
acolo există doar un fel de drum lăturalnic ce conduce direct la
castel. ”
Mă trezesc brusc. E trei dimineața. Pieptul mi -e cadran
vâscos călcat în picioare de hoarde cu picioare de plumb. Respir
sacadat și necontrolat. Termin tot aerul camerei dintr-o suflare.
Camera apare și dispare în guri mari de aer. O inspir și o expir
cu var cu tot. Camera e un balon ce îl controlez cu aerul din
piept, îl umflu și -l desumflu. Sunt o pompă cu buzeși gușă de
broscoi. Rădăcinile firelor de păr sețelesc
o străpungându -mi
creierul precum mii de ace căzute în vertical de pe acoperi șul
lumii. Evit mișcarea pentru a putea opri timpul. Încerc cu durere
să stopez contracția oricărui mușchi. Gânduri și simțuri sunt
supuse cenzurii. Dacă nu mă mi șc, timpul nu poate lăsa urmă.
100
Doar acțiunile noastre sunt martore ale trecerii timpului și

neclintirea e ignorarea tiraniei lui. Noaptea e vrăjitoare iar
camera mea îi este ceaunul în care poțiunea ei puturoasă mă are
drept ingredient principal.
Mă ridic de pe plafon pentru a cădea în mijlocul patului
în trosneteși pocnituri stridente. Picioarele îmi sunt strânse
ghem la piept și dinții îmi tremură. Îmi simt liniștea la un salt
peste pervaz. Coloana vertebrală se înmoaie și se frânge peste
arcurile patului. Capul se love ște de pereții prea strâmpți și
strâmbi ai încăperii. Nu-mi pot sus ține nici măcar privirea.
Luminile din stradă se holbează pe fereastra ce la rândul ei le
exacerbează căutătura precum zeci de lupe. Punctele cardinale s-
au cuadriplicat, nordul nu mai poate fi găsit decât în două
direcții complet opuse.
Îmi caut unghierași vreau să -mi tai unghiileși părul.
Mă rog să nu sângerez și să pătez cearceaful. Așchii se desprind
din dulapuri, tocuri de șău și ferestre îngrădindu -mi pasulși
amenințându-mi venele. Patul e ciurul prin care mă scurg
nicăieri și fără a lăsa vreo urmă. Încă o gură de aer și voi înghiți
totul. Voi cuprinde între dinți uscatul var și umedul cearceaf.
Trebuie să-mi opresc respirația. Nările îmi sunt canioane de tun,
lovesc la fiecare tragere, dar eu simt doar reculul lor surd. Nu
voi putea cu totul, chiar dacă salvarea mi-ar fi acolo. Pernele
sunt pietre de moară și orice dorință sau impuls îmi este zdrobit
în praf. Plămânii mi se umplu de propria zbatere. O respirși mă
înec cu mine însumi. Sunt eu cel ce vrea să mă extermine și
utilizez același corp ca victimă și armă.
101
Oscar Wilde spunea că plăcerile simple sunt ultimul

refugiu al bărbaților complicați. E duminică dimineață și mă
trezesc cu un fund de pahar de vodcă. Primele sorbituri sunt
suave și dulci, restul îl răstorn pe gât simțindu-i tăria. Noaptea e
uitată, iar această pagină ce tocmai termin de scris va fi arsă în
cenușa memoriei în câteva luni.
*
Ritual
Lumea în care trăim urmează un ritual strict. Ritualul

existenței e întotdeauna același, cei puternici devin din ce în ce
mai puternici iar cei slabi gustă din plinși implacabil să răcia.
Cei slabi sunt devora ți de către cei mai puternici, acesta e
ritualul. Bine ați venit! Niciunul nu a scăpat până acum, dar tu te
poți păcăli că vei reuși!
Sunt arogant atunci când intuiesc cu siguran ță că
celălalt nu va îmbogăți cu nimic experiența mea. Dar sunt umil
și modest atunci când interlocutorul meu mă inspiră. Mă aplec
și-i pot sorbi cuvintele precum apa cristalină a unui izvor de
munte. Nu era pentru prima dată când îl vedeam. Omul din fa ța
mea adună din gunoaie. O grămadă de mici piese electronice,
cabluri, haine, căr ți, reviste stau așezate în mici piramide
instabile așteptând interesați i cumpărători. Pe străzile din La
Latina, un cartier centric al Madridului, găsești o mulțime de
astfel de personajele în diminețile de duminică.
Nebunul privește multitudinea de pastile colorate din
palma lui și mă întreabă:
102
- Ce sunt toate acestea? De ce trebuie să le-nghit

pe toate? Și de unde știu eu că ele nu mă vor face să simt ceva
ce eu nu sunt?
Aș vrea să-i răspund, dar își întoarce privirea de la mine
în semn că nu e interesat. Eu scormonesc cu o oarecare
incomoditate în teancul de căr ți. Unele se lipesc de degetele
mele iar alte sunt încărcate de un praf uscat.
- Sunteți niște cadavre cu toții. Ceea ce vă menține
în viață e doar inerția respirației ș i conservanții din alimente.
Sunteți conserve ce nu vor fi niciodată consumate, îmbălsămați
prea devreme. Orașele vă sunt cimitire iar casele cavouri. Vă
este milă de mine, când de fapt voi sunteți cei ce cerșiți milă.
Mă intrigă motivul pentru care urma rețeta prescrisă și
neîncredea pe care o afișa față de medicație. E un farsor? E un
învins? Sunt pastile sau tratamentul reale ori e doar un joc de
scenă? Îi las euro-ul cerut pe cartea aleasă și îi întorc spatele.
Vreau să inventez
- Veste anti săgetări de inimă. Am putea evita ca

Cupidon să ne ţintească în momente nepotrivite şi să ne combine
cu persoana nedorită. Aceste veste ar trebui purtate atunci când
dorim o pauză amoroasă sau când vrem să ne concentrăm în alte
aspecte ale vieţii noastre.
- Prezervative pentru inimă. Eşti într-o relaţie
întâmplătoare, faci sex protejat dar ce faci cu sentimentele tale?
Cum te protejezi? E nevoie de un prezervativ pentru inimă
103
deasemenea. Astfel, după ejaculare, te simţi total protejat, inima

îţi aparţine şi pulsul nu ţi-o ia razna. Dimpotrivă, te poţi bucura
cu adevărat de încă câteva partide de sex cu linişte de a putea
scăpa mrejelor iubirii.
Poftă
Îmi plac torturile. Ele sunt şampania dulciurilor! Iar

dacă e de ciocolată, e cea mai luxoasă şampanie ce buzele tale
pot cunoşte! Singurul tort de ciocolată, pe care mi-l imaginez
acum, e unul dintre sânii tăi acoperit de o pelicula subţire de
ciocolată şi câteva picături de sirop de vişine. Da, trebuiesc şi
câţiva stropi de alcool.
Iubirea e stupidă
Visez să construiesc o casă la țară, undeva între dealuri

cultivate și munți împăduriți la orizont, între văi domoale privirii
și-un râu șerpuitor. Piatră peste piatră, lemn cu lemn și pământ
verde peste. Vreau să-mi împart viața între orașul multicolor și
nuanțele pastelate ale regăsirii de la țară.
Aș vrea să nu adun lucruri, a le aduna e ca și cum ai trăi
în trecut, în amintiriși în memorie. Amintirirle se impregnează
în obiecte, de aceea una dintre cele mai mari plăceri ale mele e
să le arunc. De ajuns mi-e cu câteva poze și aceste rânduri. Am
multe sertare goale, dulapuri umplute pe jumătate și pereți
104
aproape goi. Nu-mi plac fotografiile tipărite sau înrămate, deși

fac mii, cum aș putea da zilnic ochii cu o imagine din trecut? De
ce aș vrea să retrăiesc clipe trecute? Prefer imagini noi.
*
Diger
O masă bună poate compensa o viață grea. În bucătărie

se pot trăi momente de luciditate și transcedență. Uneori sunt
fericit doar gătind pentru persoanele ce le iubesc. Simt cum o
parte din munca mea devine parte din ceea ce gătesc, picături
din mine se scurg în procesul gastronomic. Eu sunt cel digerat
din farfurie și nu doar simple bucate.
Sunt practic, ador lucrurile practice
Unii de mici au vrut să fie profesori, sportivi,

cosmonauți sau doctori, eu nu am visat nimic din toate astea. Nu
mă vedeam muncind nimic în concret. Eu visam să fiu excentric
şi nu îmi doream să copii pe nimeni. Nu aveam idoli sau
modele, ci aş fi doriti să trăiesc după propriile fantezii.
Odată, la grădiniţa din Bereşti-Tazlău, ne-au întrebat ce
vrem să fim când vom fi mari. Fiecare avea ceva în minte sau se
inspira în ceea ce au spus cei de dinaintea lor. Eu îmi aminitesc
că am spus "lăcătuş", nu ştiu dacă ştiam ce înseamnă asta sau a
fost doar un gest reflex de a nu răspunde precum ceillaţi. Nu
cred că aveam o minte de sabotor încă de pe atunci, dar e o
105
ironie de care îmi amintesc cu drag. Educatoarele mă ignoram,

atât în acest caz în concret cât şi în general. Pentru mine oricum
nu conta, eu nu făceam decât să răspund întrebărilor și să
particip cât mai pu țin în activitățile școlare . Nu ar fi contat
reacţia lor.
Amintirile îmi sunt confuze. Una dintre cele mai vechi
amintiri ale unui lucru imaginat e o micuță casă. Propriul cămin
ce visam să îmi construiesc. Micuţa casă era înconjurată de
ziduri exagerat de înalte, cu zeci de scăriși pe deasupra cărora
trona un acoperiş gigantic de sticlă. Îmi construiam o fortăreață,
dar niciodată nu-mi imaginam un pericol de care să mă feresc.
Pentru ce acele ziduri de nepătruns și acoperișul ce permi tea
doar trecerea razelor de soare când acesta era în înaltul cerului?
Era un gând ce acum îmi pare absurd, dar atunci era o imagine
naturală pentru mine. Nici măcar o pasăre nu putea intra sau ieși
fără voia mea, iar în interior o lume în miniatură. Mult mai
târziu, mi-a trecut prin minte că acea construc ție sunt eu și nu
era vorba de o casă cu adevărat. Acum cred că-l înțeleg pe
micuțul Bogdan.
Am visat să devin tiran. Probabil îmi construiam o
temniţă pentru a-i feri pe ceilalţi de mine. Era o formă de
autoexilare.
Dezamăgire
Una dintre formele cele mai simple de a nu suferi

dezamăgiri și eșecuri e să înțelegi că nu trebuie să te îngrijorezi
106
pentru lucruri ce nu le poţi schimba sau controla. Există limite.

A nu se în țelege resemnare, ci mai degrabă un echil ibru. În
același timp, nu înseamnă că asta trebuie să te împiedice ca din
când în când să țîi propui să realizezi lucruri ce în aparență par
de neschimbat. Doar așa poți să testezi limitele și reafirma noi
orizonturi.
Greşeli
Am făcut multe greșeli. De m ulte ori în trecut, la fel

precum ș i în prezent, am fost neferict cu gândul la lucrurile pe
care nu le amși ignoram ceea ce mă înconjura. Când spun asta
nu mă gândesc doar la lucruri materiale, ciși la situații, relații,
persoane, sănătate, pasiuni etc. Cu timpul am învățat să acord
mai multă atenție detaliilor din viața mea. Am descoperit o lume
nouă. Aparența unei lumi simple era în realitate un univers în
miniatură. Am învățat să mă bucur de singurătate la fel cum am
învățat să mă bucur de amici și de necunoscuți.
Existau momente înainte în care dacă eram în compania
cuiva, vroiam singurătateși viceversa. Acum mă bucur de
particularitățile ambelor momente.
La un moment dat în copilărie terminasem de citit toate
cărțile ce puteau fi cititie din mult prea mica bibliotecă a mamei.
Apoi am trecut la împrumuturi convulsive din bibliotecile
școlilor, dar tot nesatisfăcut rămâneam. Atât pentru că nu
puteam citi toate cărțile pe care puneam mâna cât și pentru că nu
găseam cărțile pe care le-aș fi vrut. Astfel am ajuns ca azi, deși
107
într-un număr foarte redus, să posed mai multe cărți decât citesc.
E trist. Și continui să cumpăr, să adun, să primesc mult mai
multe cărți decât pot citi.
O izolare morală
A admira și respecta pe cineva impune o comparație

inevitabilă și inseparabilă. Te compari și brusc simți admirațe și
respect. Nu poate fi decât o atitudine imorală. Ai fost cuprins de
trufie şi îngâmfare. Doar dintr-o astfel de ipostază poate naşte
admiraţia şi respectul celor lipsiţi de umilinţă.
O prea mare euforie energetică și motivațională poate
conduce ușor spre o apatie prelungită și acută. E suficient un
mic incident sau eșec pentru ca tot avântul inițial să se frângă.
Apatia se împotrivește apoi oricăror momente de spontaneitate a
pasiunii, orice renaștere a forței și euforiei inițiale e curmată din
fașă.
Insensibilitatea apatiei poate avea însăși nenumăratele
ei plăceri. Gustul lenei și al pribegiei minţii e o desfătare a vieţii.
A avea tot timpul din lume şi al nu irosi în niciun tip de
activitate inecesară simplei supravieţuiri e luxul suprem.
*
Spirit
ție exactă, nu
Spiritul nu îl putem reduce la o defini
poate fi redus la o simplă formă sau obiect. Sufletul întotdeauna
108
scapă oricăror încorsetări sau limitări raționale. E partea noastră

irațională și unică, indestructibilă, ireductibilă și indivizibilă.
Miros
Afară plouă bine, dar bine rău! Cu fulgere, tunete și

nori greiși stropi cât merele pădurețe! Te îndeletnicești cu
vitanjarea în viețile celorlați? Te interesează despărțirile dintre
chiloții diverselor personaje din jurul tău? Aha, acumțeleg în
mirosul ce-l desprinzi.
Te evităm în grup și separat, iar tu ai explicațiile tale
pentru atitudinea noastră. Pentru tine e doar un motiv în plus ce-
ți întăresc convingerile.
Criză
Criza economică sau financiară de acum, șitul sfâr

primului deceniu al secolului XXI-lea, poate fi rezumată, în
concepția lui Thomas Kuhn (1960) despre modele economice
științifice, la o criză a acumulării de anomalii în cadrul
paradigmei științifice actuale din sânul com unității științifice.
Întregul ansamblu de cuno ștințe teoretice și practice ale
economiei general acceptate e fisurat, iar crăpăturile
109
corespunzătoare se răspândesc în sistemul creat de comer țul

internațional cu viteze instantanee.
Este mai mult decât clar că trăim într-o lume
caracterizată de inegalitateși dezechilibru, curentul urmat de
societate și individ e unul consumist și risipitor. Societățile
moderne sunt caracterizate de consum și risipă, iar atitudinea
pasivă și inerțială a status -quo politic și social e rușinoasă și
criminală. Economiștii poartă mare parte din vină, că asta se
datorează presiunilor, lipsei de viziune, resignare sau interes e
mai dificil de decis. Aceștia consimt existența acestei grave erori
a inegalității economiei capitaliste, dar e singurul model ce a
reușit până acum această știință să promoveze.
Problema fundamentală a economiei o reprezintă
asignarea recursurilor iar răspunsul teoreticienilor asupra
viabilității capitalismului în aceastpă privință este: e cel mai
puțin nociv dintre sistemele cunoscute. Iar pe de altă parte nu
există nici un stat în lume care să aplice doar un model de
economie capitalistă, există doar modele mixte. Prin Sectorul
Public și Administrație, statul își manifestă politicile de
economie planificată și centralizată. Nu se cunoaște alternativă.
Există doar sisteme mixte, caracterizate dețapia liberală și
planificarea centrală.
China, de exemplu, e un stat cu o structură politică de
tip comunist dar ce profită la maximum de beneficiile
capitalismului și comerțului internațional. Uniunea Europeană,
pe de cealată parte, promovează capitalismul dar concentrează
aproximativ patruzeci la sută din activitatea economică în
sectorul publicși în administrație. Asta explică de ce, pe
110
bătrânul continent, partidele social democrate încă mai

cochetează cu ideile comunisteși continuă să reprezinte o forță
politică majoră.
*
Filme
Mă întreb uneori de ce în filme, știu

nu cum este în
realitatea dar presupun că poate fi la fel, atunci când un poli
țist
este ucis, toți ceilalți din corpul se regrupează automat ți
rezolvarea cazului, însemnând de multe ori uciderea
criminalului. Care să fie motivul? Camaraderie? Devotament?
Simț al datorie? Nu cred asta. Bănuiesc că este frica.
Probabil în cea mai mare parte e frica de a nu fi omorâți
la rândul lor. Iar această frică e amplificată de teama ca nu
cumva criminalii, interesați să se razbune pe polițiști, să
înțeleagă că, la fel cași în majoritatea celorlalte crime, făptașii
pot scăpa neprinși. Un ucigaș de polițiști poat e scăpa fără să fie
prins. Simplu. De aici mania de a-i prinde pe cei ce omoară un
polițist și de a-l lichida cu orice preț.
Familii
Odată, multe dintre familii se formau, sau în unele

culturi sau cazuri chiarși acum, prin alianțe stabilite de către
familiile acestora, de la sclav la împărat, părinții decideau soarta
copiilor. A trebuie să apară, blestematul de romanticism și
111
blamatul feminism apoi, ca să răstoarne această ordine firească a

lucrurilor. V-ați duce vreodată să vă opereze un cizmar? Parinții
au experiența necesară, au sentimente de iubire față de urmași și,
poate cel mai important, sunt ționali
ra în alegerea perechilor.
Părinţii sunt responsabili, cunosc riscurile iubirii şi dinamica
unui cuplu. Ar trebui să ascultăm sfaturile experienţei lor şi să
urmăm fără îndoire recomandările lor. Sau, şi mai bine, să
ascultăm babele satului! Să ne căsătorească ele pe toţi!
Întrebări
Dacă există o infinitate de aștri, de ce, noaptea, cerul nu

este luminat în întregime? Dacă ne chinuim țin, pu putem
număra cu ușurință doar câteva sute de puncte luminoase și atât.
Unde e infinitatea? S-a ascuns la întunericul dintre aştri? Se
sfieşte de lumina lor?
Dacă există o infinitate de corpi cele ști (stele, planete,
sateliți, găuri negre, comete, asteroizi etc) de ce un corp de
mărimea Terrei, de exemplu, expulzat în spațiu precum o bilă de
biliard are șanse aproape nule, și asta chiar dacă durata călătoriei
ar fi o eternitate, de a se ciocni cu alte corpuri?
La început de secol XXI suntem pesteșase miliarde de
persoane. De ce nu există un sistem autoregulator, precum cel al
celulelor unui organism viu, ce să hotărască cine și cum să se
reproducă și cine și cum să se sinucidă, precum procesul celular
numit apoptoză?
112
Eduardo Punset mi-a revelat începuturile istoriei unui

sentiment pe care îl credeam țiecrea modernă, la nivelul
existenței umane, a operelor literare. Începuturile iubirii se
adâncesc în negurile timpului mult înainte de apari ția primelor
civilizații umane, mult înainte chiar de apariția omului sau a
oricărei ființe pluricelulare complexe. Amorul a apărut între
primele celule vii din supa primordială, în ța dorinde a se
cunoaște, de a schimba gene și de a avea o continuitate. Amorul
nu este nimic mai mult decât o soluție de supraviețuire utilizată
de inteligența naturală. Autorul cărții ”El viaje al amor”
("Călătorie către iubire") nume ște mitocondriile, ajunși la
țărmurile unei celule eucariote, drept pionerii iubirii.
Adevărata revelație vine însă o dată cu demitificarea
uneia dintre credințele fundamen tale ale culturii umane, iubirea
nu este expresia supremă a unui sentiment dezinteresat și
profund uman. În realitatea amorul este dorința de supraviețuire
a speciei, atracția și impulsul spre fuziune sunt condiții
primordiale ale existenței unei ființe bi ologic complexă, spre
diferență de alte forme de viață mai rudimentare.
La nivelul sistemului nervos, al activității neurologice,
iubirea romantică și iubirea maternă sunt identice, se manifestă
în același mod, împart același patron neurobiologic și scop
evolutiv - perpetuarea speciei.
Îi datorăm scuze lui Sigmund Freud? A descoperit
neorobiologia, prin metode științifice, ceea ce marele gânditor a
dedus prin observațiile și analizele sale acum un secol ? Eram
convins că multe din criteriile, valorileși no rmele actuale sunt
produse ale culturii, credeam că frumusețea este doar un artificiu
113
rezultant al opiniilor subiective ale creatorilor de artă, dar se

pare că m-am înșelat. Nu numai că nu este adevărat, dar
rădăcinile acestor valori sunt mult mai adânci ș i cu mult mai
importante decât puteam bănui, în genele noastre se regăsesc
criteriile pentru a desemna frumuse țea. Există un resort biolog
pentru a desemna ceea ce e frumos, indiferent de cultura din care
facem parte.
Am descoperit semnificația atitudinii de a fi sincer cu
femeile. Eric R. Kandal, premiul nobel pentru Medicină (2006),
afirmă că empatia este o caracteristică mult mai dezvoltată nativ
la o femeie decât la un bărbat. Capacitatea de a recunoa ște
sentimentele celuilat este mai pronun țată la per soanele de sex
feminin. De aici motivul pentru care trebuie să fim sincere cu
ele, nu pentru noblețea atitudinii sincere, ci pentru că putem fi
prinși. Prin urmare, ori renunțăm la minciună, ori învățăm să o
facem mai bine. Care să fie soluția? Mai bine învățăm s-o facem
bine!
Acum milioane de ani, diferen țele dintre bărbați și
femei au apărut ca urmare a distincteleor activități interprinse de
fiecare. Bărbații și -au dezvoltat abilitățile fizice și de orientare
în spațiu, necesare vânătorii, și au căpătat o mai bună dezvoltare
a capacităț ii de sistematizareși analizare. Femeile în schimb,
activitatea lor pricipală fiind întreţinerea familieiși a copiilor,
și-au dezvoltat empatia și afectivitatea. Noi, bărbaţii, tot
vânători.
Azi, nu mai vânăm iar tehnologia face aproape inutilă
capacitatea de orientare în spațiu. Curând, societatea nu va mai
avea nevoie de bărbați.
114
Limite
Când încercăm să ne imaginăm lumea de dincolo de

limitele cunoașterii noastre, pare că totul se reduce brusc la zero,
la un neant negru și totul începe să se șteargă. Nu ne putem
imagina într-o lume exterioară orizonturilor cunoașterii noastre,
rațiunea ne limitează doar la lumea pe care o cunoaștem. Nu ne
putem vedea dincolo de limitele universului nostru sau dincolo
de moarte. Spunem mereu că nu există limite, dar nici măcar cei
ce o afirmă, nu pot imagina lumea de dincolo de limitele ce ne
îngrădesc cunoașterea actuală.
Cu adevărat dureros e că, oprindu-ne pentru o clipă, ne
dăm seama că și imaginația noastră are limitele ei.
Neofiți
Atunci când atitudinea e mai importantă decât cuvintele

rostite, putem fi sigur de mediul în care neși aflăm de
persoanele ce ne înconjoară. Speranțe, așteptări și standarde ce
ne impunem. Cer mult celor din jurul meu, cer mult chiar și de
la mine și d e aceea e absolut normal sășuez e foarte des. Ei
deschid gura trăncănind extazia ți. Wikipedia și motoarele de
căutare sunt noii dascăli. Prima pagină deschisă e proorocul unic
deținător și propovăitor de adevăr. Cu fervoare dau limbi
paginilor colorate în iluzoria speranță de a se ilumina. E
incredibil cât de orb și limitat trebuie să fii pentru a te încrede cu
115
asemenea ușurință. Tac instantaneu, nu pot avea replică la astfel

de afirmații. Autoritatea paginilor alese la hazard e de
netăgăduit.
Plăcerea
Plăcerea e paradoxală, pe cât de căutată și vânată de

câtre mulți dintre noi pe atât, sau chiar mai fervent, e blamată la
fel de mulți dintre noi și, de multe ori, de către aceeași. Plăcerile
sunt imorale, cu cât e mai retardată morala unei epoci, cu atât
mai rău văzute sunt plăcerile. Mă trezesc într-o lume stearpă,
lipsită de pasiune. Căutăm încontinuu, dar fără să știm care ne
este obiectul dorit. Sfârşim mereu indiferenţi şișind nereu
niciodată să fim mulțumiți.
Erotism
Una dintre concluziile lui George Batalle, într-un eseu

despre erotism, e că umanitatea, țeleasa
în ca activitate umană
productivă de lucruri fizice și spirituale, ne îndepărtează de
natura noastră instinctuală și animalică și, implicit, ne privează
de exuberanța sexuală inerentă acesteia.
Șocant.
Dar, fără îndoială, nesurprinzător.
116
Păpuşă
Amintiri dureroase, răni sângerând, spermă uscată, acte

ratate, frustrări repetate, durere absurdă, dorin țe nesatisfăcute,
vise rupte, sânge coagulat, celule infertile. Toate întrăgesc
tabloul amintirilor tale.
- Hola, păpușoi!
- Hola, îți spune știuletele...
O zi fără sex poate fi o zi pierdută. O zi în care nu ai
transpirat poate fi o zi în minus în viitorul tău. Iar eu am parte de
multe zile de acest gen. Îmi scurtez via ța singur. Iar pentru că
asta nu poate fi de ajuns, ziua următoare, continui pe acelaşi
drum.
117
45. Frumusețea furtunii perfecte
O femeie frumoasă e precum o furtună perfecta. For ța

intrinsecă, imprevizibilitatea și amploarea formelor pe care le
poate materializa recreeaza imaginea Big-Bang-ului.
Frumuseţea unei femei se regăseşte în emoţiile pe care le
trăieşte, în simţirile, în tremuratul ce îi răvăşeşte trupul atunci
când minunaţii mărunte îi apar în cale.
Femeia frumoasă oglindeşte înzecit orice peisaj, dacă
rămâi fără respiraţie în faţa unei cascade, cea de lângă tine
trebuie să-ţi redea pulsul. O femeie frumoasă e acel vis pe care
întotdeauna ai fi dorit să-l visezi, ca să-l parafrazez pe Puccini.
O femeie frumoasă nu eclipsează şi nu aruncă umbre
asupra celorlaţi din jurul ei. Frumusețea ei nu este ostentativă,
frumusețea ei amplifică măreția lumii. Frumuseţea femeii rezidă
în izvorul nesecat de dragoste pe care ea îl reprezintă.
118
Frumuseţea supremă a femeii e reprezentată de

capacitatea ei de a se jertfi pentru iubire, pentru familie, pentru
un ideal.
Exerciții
Îmi dezvolt alte sim țuri. Mă dușez cu ochii strâns

închiși. Mănânc cu o mână țințându-mă de nas pentru a nu simți
mirosul mâncării. Port mănuși când citesc o carte. M -am uitat la
un film cu dopuri în urechi, data viitoare voi încerca doar să-l
ascult. Lucrurile par cu total diferite acum, mă întreb dacăși eu
sunt schimbat. Copulez fără penis, e divin! E un genocid al
speciei. Țin de mână fără să iubesc. Sărut cu inima blocată.
Fac jocuri de cuvinte. Aleg o carte din bibliotecăși o
deschid la întâmplare. Închid ochiiși îmi las degetele să pipăie
hărtia în căutare de cuvinte. Mă opresc la scurt timp, văd
cuvântul și rostesc unul cu totul și cu totul diferit. Răsună
cuvântul din mintea mea iar cel scris tace. Cred că aș putea citi o
carte întreagă în acest fel,ș atrece cu privirea peste fiecare
cuvânt al cărții și fără a înțelege nici măcar o frază din ea. Aș
crea o carte nouă cu asocia țiile mele de cuvinte. Poate ar avea
chiar și un sens. Ar fi sensul lucruril or la care cu adevărat mă
gândesc sau al celor pe care evit să le gândesc.
Nu cred că știu să beau un bun vin. Buzele, limba, gâtul
nu-mi sunt educate corespunzător. Regret că nu știu să mușc
corespunzător dintr-o felie de brânză, dintr-o bucată de ciocolată
sau dintr-un fruct uscat.
119
Nu ascult muzică. Nu am ureche. Fiind două cele pe

care le port, se ceartă într ele pe gusturi muzicale. Zgomotul
discuției lor estompează sunetele muzicii.
XI. Reveniri
120
46. Blondă, scundă și cu ochi mici albaștri
Undeva în apropiere de Pia ța Spaniei din Madrid, un

loc centric de altfel, există un bloc atât de vechi că treptele
scărilor sunt de lemn. Trecerea timpuluiși pasul persoanelor le
tociseră atât de mult încât ajunseseră la jumătate din grosimea
inițială ce se ghicea după capetele treptelor. Nici nu e nevoie să
mai vorbesc despre luciul pe care îl căpătase și de teama cu care
le-am urcat pentru a nu alunecași de nu a mă întinde între etaje
răsfirat. Recunosc că mă sprijineam de mica blondă ce se oferise
să mă cazeze la ea în acea noapte. Teama de care vă spuneam
era reală, era o senzație cu totul și cu totul stranie. Lemnul acela
atât de fin și alunecos înspăimânta. Nu băusem decât o bere, dar
era târziuși eram obosit, motive pentru care s enzația era
121
amplificată. A fost puțin surprinsă când mi-am luat din mașină o

mică trusă incluzând periuța mea de dinți.
- De ce o ai cu tine?...
- Din dialogul pe care l-am avut cu tine mi-am
imaginat că am putea termina împreună în noaptea aceasta...
Nu mă pot băga în pat fără a nu-mi spăla dinții înainte...
”Chiștoaice” pe care să le fumezi o noapte, după
expresia lui Emil Brumaru. Are o privire atât de perversă! Uit
uneori de puterea seducătoare ce-o pot avea unele priviri. Ea are
o astfel de privire, te născoteşte cu ea, te diseacă şi te duce acolo
unde ea vrea.
Ochii ei sunt albaștri. E un albastru senin ce îl deslușesc
cu o oarecare greutate. Locuieşte într-un apartament minuscul,
nici nu ştiu dacă se poate numi apartament. Tavanul e înclinat,
fiind la ultimul etaj, şi, în partea dinspre stradă şi fereastră,
trebuie să te apleci. Mă spăl pe mâini având în minte balustrada
pe care am strâns-o la urcare. Dinţii mi-i spăl în grabă iar ea deja
pregăteşte patul într-o încăpere anexă. În acea încăpere nu avea
decât patul și câteva haine înpăturite cu grijă dar așezate direct
pe podea. Spaţiul era mult prea mic pentru a adăposti şi vreun alt
obiect de mobilă.
Se cuibăre ște la pieptul meu curând, e rece în
apartamenul ei, și îmi bagă mâna în chiloți. O erecție timid ă
începe să se formeze în palma ei mică. Sunt puțin incomodat de
reacția membrului meu. Încă o dată reacționează fără a se
consulta cu mine înainte.
- Eu nu mă culc cu prietenii mei...
122
Dar abia am schimbat câteva cuvinte în ultima

săptămână și deja suntem prieteni? De altfel, converațiile au fost
virtuale. Te-am văzut pentru prima dată acum vreo trei oreși nu
sunt încă sigur de ceea ce vreau de la tine. Mi-a atras atenția la
tine iubirea ta pentru lectură, eu cad înnebunit de plăcere în fața
oricărei fete ce se delectează cu lecturi și abia apoi o întreb de
umezeala dintre picioarele ei. Rolui ei trebuie să se rezume la o
curiozitate bolnavă pentru cărți, e de datoria mea de a provoca
ridicarea temperaturii dintre coapsele ei.
Și mâna ta ce mă strânge cu grijă de părțile intime ce
vrea să spună? Îmi probezi dimensiunea sau nu înțelegi de ce nu
sunt mai agresiv cu tine? Probabil e intrigată de lipsa mea de
inițiativă, deși bănuiesc că asta o excită pe ea și mai mult decât o
pot bănui eu.
Are câteva cărți într -o mică librărie de lemn. Văzându-
mă curios pentru cărțile ei îmi spune:
- Nu adun cărți. Eu cred că, o dată ce ai citit o carte,
trebuie să o lași să circule, c ă trebuie să o lași altora, să o faci
cadou pentru cași alții să o citescă... Cărțile trebuie s ă
circule...
Mă simt rușinat. E o revelație pe care nu o pot înțelege
acum. E împotriva credin țelor mele egosite și poseseive. Eu
vreau să posed cărțile. Le vreau mai mult în posesia mea decât
în atenţia lecturii. Nu vreau să aprofundez ideea. Mă simt
rușinat. Simt în cuvintele ei un adevăr suprem pe care nu îl pot
cuprinde și asimila. Eu sunt un mic colecţionar, adun sute de
cărţi pe care nu ajung să le citesc. De unele scap, pe altele le
123
reţin şi le aşez cu grijă în diverse biblioteci, cu timpul am ajuns

să am cărţi în mai multe case.
Eu o cuprind în bra țe și, aproape involuntar , îi strîng
sânii micuți sub brațul meu. Pare puțin incomodată, dar mai
degrabă vrea să spună să nu încerc să o pipăi prea mult. Încep să
râd puțin și, recunoscând că vreau să-i probez sânii, îmi fac loc
pe sub bluza ei pentru a ajunge la ei. Pula mi se rotunje ște în
mâna ei ce în ultimile momente a rămas cuminteși imobilă. Are
loc o luptă tensionată între noi. Mâinile mele îi caută punctele
slabe iar ea face acela și lucru. Mă strân ge de pulă cu putere,
atunci când pare că eu aş câ știga și astfel eu sunt nevoit să mă
retrag pentru câteva clipe. Pentru nimic în lume vreau să
recunosc că mă doare strânsoarea ei în părțile mele genitale și
caut noi unghiuri de a ataca.
Îți caut buzele și vreau să-ți cuceresc și dominez
mintea. Limba ta e fierbinte și aspră. Mult prea rapidă și
generoasă pentru gustul meu, mă simt depă șit. Te strâng
puternic de coapasa ta dreaptă cu mâna mea stângă pentru a-mi
elibera parte din tensune. Dar tu, sim țind e liberarea, îți înfingi
dinții în limba mea și cu un surâs șuierându-ți printre dinți îmi
șoptești:
- Îți place?...
Chiștocul blod e puternic și sigur pe el. Mâna mea se
încolătăcește în șiretul pantalonilor pijamalelor ei. Scurgerea
sângelui mi se blochează iar eu am un moment de luciditate. Îmi
reunesc forțele într-un act finalși, smulgându -mă din vrejurile
ei, mă șeza peste ea înăbușindu -i mișcările sub greutatea
corpului meu.
124
Pentru o clipă se oprește și simt că mă caută cu privirea

prin negrul întuneric. Se aude doar respira ția noastră imitând
ritmul în care plămânii noaștri inspiră și expiră. Aș vrea să o fut
dar nu sunt sigur de inten țiile ei. Aștept câteva clipe. Ne
surâdem și ne descătușăm. Parte din tensiunea noastră s-a risipit
și o dată cu ea și parte din dorinţa sexuală. Ne simțim eliberați.
O sărut pe frunte iar ea încuviin țează tacit. E pactul nostru
nocturn.
M-am trezit în grabă. În mai pu țin de o oră trebuie să
fiu la muncă. Nu-mi amintesc ce îi spun sau dacă o strâng în
brațe pentru ultima dată. Alerg înfrigurat spre șină. ma Îmi
amintesc că în seara anterioară zgâriasem puțin partea dreaptă a
botului mașinii în încercarea de a o parca într-un loc strămpt în
fața apartamentului ei. Din fericire pentru mine, nu mă preocup
prea mult pentru maș ină. Nu e decât o unealtă ce trebuie să ne
servescă pe noiși nu invers. Nu îmi voi face prea multe griji
pentru ea și nu voi deveni sclavul ei.
Îmi reamintesc de ultima mea iubită, Amalia. Odată îmi
spusese că bărbații ce îngrijesc puțin mașina lor, de fapt, acordă
mai multă atenție iubitelor lor. M-am simțit flatat. Îi transmit un
sărut virtual.
125
126
47. Amalia
Toamna îmi intră în oase, e al naibi de frig iar eu mușc

extaziat din aerul rece. A trecut vreun an de zile de când ne-am
spus că nu ne vom mai vedeam. Dar, curios, de fiecare dată când
ne întâlnim întâmplător, naște între noi dorință de a ne revedea.
Eu cel puțin asta simt. Pentru mine e o dorin ță de moment și
trecătoare. Mi-e dor de pielea, sânii și vaginul ei. Există o
oarecare iubire nestinsă și mocnită pentru ea, dar știu că nu pot
continua cu asta și că ea e doar trecutul.
- Îmi vei spune vreo poveste în seara asta?
O presimt agitată. E curioasă forma ei de-a-mi vorbi.
De obicei e lipsită de aluzii iar acum mă surprinde. Evident, știu
că de multe ori mă păcălesc singur, interpretez lucrurile după
cum îmi doresc.
- Ne vom spune o poveste…
- Asta cum se face?... Mi se face poftă mare de
tine… Vino după mine!... Că am poftă...
Invitație mai erotică nici că se putea! Cred că-mi pierd
mințile pentru câteva momente. Nu sunt sigur de ceea ce simt
pentru ea. Probabil doar se modelează după ceea ce mi-ar
plăcea. Nu știu exact cât e meritul ei în această situație și cât e
imaginația și visul meu. Căcat!
- Vom petrece la lumină de lumânări și povești în
șoaptă...
Cât de aiurea, dar nu contează. Uit ța de mea
via
frustrată imediat ce o simt în brațele mele. Uit că vor urma luni
127
și ani fără ea, mă cufund în prezentul de la pieptul ei. Uit că

poate ea nu mă va mai vrea curând, dar azi e cu mine.
Simt că mă exfoliez. Retrăiesc alături de ea emo ții și

spaime de adolescent. Mi se întunecă mintea cu gesturi mărunte
și cad pradă unor patimi păcătoase de durere și ură. Curând sunt
urcat în slăvi doar amintindu-mi de ea și văzându-i zâmbetul
- Iartă-mă, te implor... iartă-mă, nu am vrut...
Nici nu pot să îmi dau seama dacă tu continui să repe ți
aceleași cuvinte de zeci de ori sau e un ecou în sufletul meu. Te
aud, dar gândul îmi este cu totul și cu totul în altă parte. E forma
mea de-a mă proteja. Nu mă pot gândi la iertarea ta, atâta timp
cât nici măcar nu înțeleg ceea ce îmi spui. Nu pot și nu vreau să
înțeleg ceea ce îmi spui.
OK, o fac, te iert; tu doarșterge din mintea mea toate
imaginile cu voi doi goi transpira ți unul peste celălalt, fața ta
transfigurată de plăcere, ochii cu genele înlăcrimate, degetele
încovoiate peste brațele lui, părul răvășit și umed, gâtul lung cu
urmele buzelor lui. Șterge asta și te voi ierta. Aș vrea să fiu unul
dintre acei imuni la totși toate sau una dintre acele persoane
care în nemăsurata lor grandoare și mărinimie, iartă și
binecuvântează înțelegător ceea ce îi înconjoară și li se întâmplă.
Nu sunt însă astfel acum, dar voi fi mâine. Zi ce de fapt
a fost ieri, au trecut două zile de atunci. Mă simt generos, mi-am
dat liniște.
128
Îndemânare
E rece afară, dar eu simt asta şi în maşină. Chiar şi după

mai mulţi kilometri, stau într-un corp nemişcat, înfăşurat bine în
haine şi gânduri. Claudiu şi fratele lui vorbesc mult şi intens.
Tatăl lor conduce prin drumuri noroioase spre casa unui prieten
comun. Mai sunt câteva zile până la sfârşitul anului şi ne vom
bucura de zăpadă şi de compania noastră într-un sat la mai puţin
de o oră de Bacău. Din păcate nu-mi amintesc numele lui.
- Bună ziua, nu vă supăraţi, mai e mult până la Plopeni?
Tatăl lui Claudiu opreşte maşina din calvarul salturilor
provocate de mult prea multe gropi iar slalomul printre bălţi şi
troienele de zăpadă murdară şi îmbibată de apă. E obositor.
Domnul cu furca în spate şi istovit, răspunde într-o
doară:
- Mai e mult... Mai sunt trei, patru sate...
De parcă ar mai fi putut apărea vreo câteva sate peste
noapte iar vreo numărătoare exactă ar fi fost imposibilă. La ţară,
matematica are o altă logică. Şoferul nostru mulţumeşte
respectuos şi continuă drumul fără a face vreun comentariu.
După încă vreo câteva sate străbătute, maşina se opreşte din nou,
de data aceasta în dreptul a două fete.
- Bună ziua, cam cât mai e până la Plopeni? Vreo
trei, patru sate?
Nu am înţeles ironia atunci, de fapt nici măcar nu sunt
convins de exactitatea cuvintelor, dar se potrivesc atât de bine.
Cele două fete cu voci zglobii, surprinse parcă de această
129
întrebare, încuviinţează la unison şi curând afirmaţia din

întrebare:
- Da, vreo trei, patru sate...
Brusc, îmi dau seama că acele meleaguri aveau
propriul sistem de măsură, al timpului, al spaţiului şi al
gândului. Nu înaintăm nici măcar 20 de metri şi maşina se
opreşte din nou. Următoare mişcare însă nu e înainte, ci
dimpotrivă. Următoarea poziţie a schimbătorului e marşarierul şi
alunecăm pe drumul tocmai parcurs. Ajunşi din nou în dreptul
celor două fete, cu o voce absolut normală şi fără să fi fost
pregătiţi în vreun fel, tatăl celor doi prieteni li se adresează
tinerelor:
- Mulţumesc, sunteţi foarte îndemânatice!
Urcă geamul cu calm şi n u-mi amintesc ca vreunul
dintre noi să fi avut vreo reacţie imediată sau ca vreuna dintre
ele să spună ceva. Dar în câteva momenete eram extaziaţi şi nu
ne potoleam râsul. Brusc l-am admirat pe domnul tăcut şi i-am
invidiat pe cei doi tineri. Mi-aş fi dorit mai multe momente de
acest fel. Chiar îmi amintesc că i-am spus lui Claudiu că vreau
să îl mai întâlnesc pe tatăl său.
Generație
Fac parte dintr-o generație care nu știe să facă nimic.

Doar împrumută, copie sau cumpără. Da, mai ales asta, adoră să
cumpere! Crede cu fervoare că totul se poate cumpăra -
130
frumusețe, înțelepciune, timp, sănătate, fidelitate, bogăție! Și

culmea, totul ni se vinde! Absolut totul, chiar și ceea ce nu știam
că am vrea! Mi se pare uneori ca trăim doar pentru a men ține
centrele comerciale, administra ții le, marile corporații și
comerțul mărunt; că traim într-o continuă goană după
cumpărături. Muncim mai mult pentru a cumpăra mai mult,
dorim să câștigăm mai mult pentru a cumpăra mai mult. Se
strică ceva în casă, aruncăm ș i cumpărăm altceva, substituim
foarte ușor. Ne înșeală un prieten sau ne părăsește ? Căutam să
ne împăcăm? Nu, noi suntem învă țati să aruncăm și să ne
descotorosim de tot ceea ce ne incomodează. Îl părăsim la
rândul nostru și căutăm mai departe. Păcat că nu se găsește și un
magazin pentru a face asta, ar putea fi mai șuor. De fapt, există
rețelele sociale! Acelea sunt locuri unde poți cunoaște persoane
noi și uita de cele vechi. Pentru ce dracu´ să încerci să te mai
împaci cu ele.
- E o aberație ce spui! Nu se poate trăi fără
consum. El stă la baza economiei de piață. Că în loc de a merge
la vânat sau de cules mere pădure țe, putem merge la piață
acum! Să te înfurii însă, pe cei care își aruncă banii pe fleacuri,
nu are rost, dar e dreptul tau. Gânde ște -te de asemenea la
teoriile despre consum, cu cât consumăm mai mult, cu atât mai
bine. Puterea de cumpărare reflectă starea economică a
societății. Cu cât ne putem permite mai multe, cu atît mai bine.
E un calcul matematic elementar.
Mă înspăimântă modul său de gândire, dar îl în țeleg
prea bine. Lumea văzută de la nivelul vieților noastre în această
societate, nu poate să ne conducă la alte concluzii. Limitați de o
131
cunoaștere impusă de realitatea imediată, nu ne putem separa de

ea. Ne încăpățânăm să ne adaptăm cât mai bine la ceea ce ne
înconjoară fără a ne îndoi de veridicitatea și gradul ei de
corectitudine.
Sunt înspăimântat de acestă gândire, ”cu cât consumăm
mai mult, cu atât mai bine”, atât? Așa de simplu? Fără să ne
gândim cu ce consecințe? Fără să ținem seama de implicațiile ce
presupune această gândire unidirec țională ? Ne amăgim cu
firimituri, adunăm pietricele colorateși boabe de nisip si nu
vedem marea! Cu nasul în nisp doarșimreusă ne simțim
aproape de ea prin miros. Suntem atât de preocupa ți și ocupa ți
cu mărunțișurile noastre, de muncă, de casă, de micile noastre
vise, de lista noastră de cumpărături (ce nu cuprinde decât ceva
haleală, câteva cârpe, ceva chimicale și cel mult ceva mici
capricii). Eu nu sunt mulțumit, nu vreau să fiu d oar un număr ce
dă bine într-un calcul economic, pentru ei suntem numerele
dintr-un calcul de marketing. Avantajele? Le au ei, noi ne
amăgim bucurându-ne de micile bogă ții. Muncim pentru ei,
cheltuim pentru ei, consumăm pentru ei, călătorim pentru ei. Da,
cu cât mai mult, cu atât se îmbogățesc ei mai mult, cu atât au
mai multă putere să și impună
î ideile, credințele, fobiile,
fanatismul, stupizeniile. Înțelegi unde vreau să ajung ? Câțiva
dintre noi ajung să creeze lumea în care ne aflam, televiziuni,
presă scrisă, radio, internet. Noi nu suntem Noi! Suntem creația
altora, urmăm orbește instrucțiuni.
- Cât despre prieteni, fiecare doarme cum și î
așterne. Și rămâne la nivelul intelectual al fiecarui individ în a-
și concepe standardele după care să-și aleagă peisajul uman
132
care-l înconjoară. Nu există prieteni și, fal ci doar oameni

suficient de proști în a nu vedea falsitatea celor din jur. Un fals
și un ipocrit, mereu a fost, este și va fi la fel...
Îmi pierd un prieten. Sunt mai bine de două săptămâni
de când nu am mai vorbit cu el. Nu înțeleg prea bine ceea ce se
întâmplă. Ne cunoa ștem de mult timp și am împărțit multe
momente și apoi, aproape brusc, mă evită și nu-mi mai răspunde
la telefon sau e-mail. Sunt intrigat și revoltat într -un fel. Aș fi
vrut un motiv, tăcerea și ign orarea sunt lașe. În ultima zi în care
ne-am văzut purși simplu m -a lăsat singur într-un centru
comercial. A dispărut. L-am sunat, i-am scris și nu am primit
niciun răspuns. Nu am avut alternativă, am plecat spre casă. Am
crezut că are nevoie de lini ște, de singurătate și desconectare.
Dar acum a trecut prea mult fără să am știri despre el. Nu ar
trebui să-mi facă asta. Știu că starea lui confuză a fost generată
de refuzul unei fete. Era atât de perturbat de gândul de a o avea,
că își pierduse simțul rațiunii. Mie nu-mi plăcuse fata din primul
moment în care am cunoscut-o. Am ghicit-o drept insensibilă și
ipocrită după doar câteva schimburi de priviri. Dar lui nu i-am
spus asta. Îi plăcea cu adevărat de ea și niciodată înainte nu-l
văzusem atât de absorbit de prezența cuiva. Mi-a spus că pentru
el poate fi o experiență în plus. Mi-am spus că cu toții sunt em
atât de deosebiți, iar părerea me a despre ea nu are nimic de a
face cu ceea ce pot simți ei unul pentru celălalt. Mi-ar plăcea să-
mi spună cineva că greș esc. Nu știu în ce fel să insist pentru a
vorbi din nou cu el. Eu nu îi port niciun tip de pică, nu ar avea
niciun sens asta. Am petrecut momente plăcute împreună și ne
atașasem destul de mult unul față de celălalt, nu voi permite
133
unui simplu incident să-mi strice toate aceste amintiri. Sunt

convins că ceea ce se întâmplă acum nu va fi decât o fază
trecătoare.
- Și eu as fi adept al consumului doar că din altă
perspectivă, îl susțin doar atunci când există un comerț corect în
care toate păr țile sunt corect re compensate pentru munca
depusă și în care societatea și mediul nu sunt prejudiciate... dar
ceea ce nu vreau e ca prin consum să sprijin doar ția avari
unora... nu vreau ca prin consum unii să devină din ce în ce mai
bogați, mai puternici și nedrepţi... inegalitatea face ca lumea să
fie din ce în ce mai greu de digerat...
Din nou îmi amintesc de ea. Fizic se aseamănă mult,
scunzi, ten deschis, ochi albaştri, gesturi timide şi destul de
tăcuţi . Dar privirile sunt atât de diferite. El e o bunătate de om,
ea, o acritură ce nu pot suporta.
134
48. Frânturi de ciorne II
Oameni ce abuzeaza cerând scuze
Dar asta am mai spus-o odată! Nu-mi plac oamenii ce

se scuză des, e un non-sens să crezi că scuzându-te vei fi iertat și
vei putea continua să greșesti. Căcat, c eea ce trebuie să faci e să
nu greșesti! De ce unii continuă, să se comporte în acest fel
pentru ca apoi să se scuze, nu țeleg.o în Printr -un astfel de
mecanism se poate înţelege că putem să greşim la nesfârşit iar
ceilalţi sunt obligați să ne scuze. Căcat! Îndreaptă-te!
Putem cere scuze la nesfârşit, e o strategie perfetă.
Facem orice ne dormi, fără să ne gândim în niciun moment la
ceilalţi sau la consecinţele actelor nostre! Există întotdeauna
soluţia magică! Ne cerem scuze.
Îmi pare rău pentru că citeşti asta. Dar în special, îmi
pare rău pentru proasta impresie pe care o am despre tine şi
pentru înjurăturile ce ţi le-am dedicat în timp ce scriam aceste
rânduri. La urma urmei, sunt la fel ca tine. Ia-mă în braţe, frate!
Rostul
135
Care e rostul vieții tale dacă nu faci nimic din ceea ce

îți place? Pentru ce să continui o viață ce nu ți-o dorești? De-aș
putea să-mi reiau viața de la capăt, ce decizii aș schimba? Ce am
face azi, dacă mâine nu ar exista? Iar dacă doar mâine ar exista
și azi nu, ne-am schimba în vreun fel?
Un bărbat cu sâni
Care e diferența majoră între trupul unui femei și cel al

unui bărbat? Jucăria dintre picioare? Frumoşii sâni ce răsar pe
piept? Lipsa lor?
Cum ar fi dacă bărbatul ar avea sâni? Dar sâni
adevărați, nu acele pungi de grăsime pe care mulți le etalează pe
sub cămăși prea strâmpte sau tricouri mult prea largi. Ne -am
mângâia încontinu şi-am simţi plăcere?
Am pierde dorinţa de a alerga şi muşca sâni străini?
Brusc vreau să slăbesc, vreau să pierd sâni şi sfârcuri. Nu le mai
doresc, îmi vreau pieptul pânză imaculată.
Un Rafael sau Donatelo ar putea să deseneze cu gura
cercuri imperfecte între sfârcurile mele.
Sunt perfect
M-am considerat un imperfect până în momentul în

care am cunoscut-o, atunci am realizat că perfect. Sunt perfect
pentru că sunt cea ce are ea nevoie, sunt perfect pentru ea. Nu
am ştiut şi nici nu mi-am închipuit o asfelt de situaţie vreodată.
Aveam nevoie de ea.
136
Nu pot
Nu pot ţipa. Nu am sunet. Nu pot străluci, nu mi-a mai

rămas nicio scânteie. Încerc să mă reiniţiez, poate a mai rămas
ceva în străfunduri, nedescoperit, uitat sau pus deoparte pentru
astfel de momente.
137
49. Diverse prezențe feminine
Femeile
Femeile trebuiesc cunoscute la lumina zilei şi nu doar

la lumina neonului sau veiozei. Riscuri? Foarte multe! Dar,
odată ce trec testul luminii, lumi întregi se desfă
șoară în fața
ochilor și simțurilor tale. Lumina e un catalizator al energiilor
unei femei, pune-o în lumină! Pune-o în lumina parcurilor sau a
plajelor lungi, în lumina reflectoarelor sau lumânărilor, în
lumina jăraticului din șemineu, în lumina ochilor tăi dornici sau
în lumina divină a maternității.
Alunița
”Bună Mirela,
De ce te sunasem mai devreme? Pentru că îmi era mai

comod să îţi transmit urările verbal decât să le scriu, îndeosebi
astăzi când am mult de lucru. Dar, cum nu a fost posibil, profit
să îţi spun "la mulți ani" prin acest e-mail.
138
Îţi doresc cât mai multe vise

și dorințe îndeplinite,
urmate apoi de viseși dorințe noi. Și -ți mai doresc și ceva
sănatate pentru a putea să te bucuri dețăvia și încă vreo
câțiva centimetri, în înălțime, în bust sau în circumferința
cerebrală, e alegerea ta!
Dar, deși nu te-am putut auzi acum, nu voi rata prima
ocazie de-a împărți dulceața de căpșuni cu tine alături de un
ceai cu lămâie!...
Am emoții pentru mâine, într -o poză am întrezărit un
piept bogat și tânăr. P oate vorbim în seara asta, sau dacă nu,
mă mulțumesc să te văd mâine seară., și am să te rețin până ne
vom sătura unul de celălalt...
Gândește la rece și dă-mi un răspuns fierbinte...”
Îi urmăresc gesturile, sunt inexpresive. Degetele ei sunt

acoperite de câte două rânduri de inele diverse iar la încheietura
mâinilor poartă multe brăța ri colorate din materiale de tot felul.
Nu are nicio sclipire în ochi. Cuvinte anapoda și anoste răsar din
gura eiși se ofilesc înainte de a ajunge la urechile mele. E
apăsătoare atmosfera și nu găsesc scăpare. Simt milă și epuizare.
Dar scaunul mi se lipește de fund și rezist cu stoicism.
Mirela a dispărut din memoria mea în doar câteva zile.
Pieptul ei nu se prezentase în decolteul potrivit, iar blugii ei se
mulau pe forme banale. Vocea ei nu avea inflexiuni, era
monotonă. Mirela e lipsită de emoție. Mirela e tristă. Mirela, în
schimb, nu are griji. Viața e u n șir d e repetiții mo n o tone iar
viitorul nu va putea oferi nicio surpriză într-un astfel deșir.
139
ță norocoasă. Am petrecut mai mult timp

Mirela are o aluni
imaginându-mi atingerea ei, pare catifelată și călduță.
Trio
”Bună dimineaţa, fetelor!

Bănuiesc că sunteți pline de energi e în acest moment
al săptămânii, altfel doar nu ați rezista până la sfârșitul ei...”
Cei ce sunt excesiv de preocupați de imaginea corpului

lor, ca premiză pentru o viață sexuală satisfăcătoare, au așteptări
ireale și deșarte asupra plăcerii sexuale. A ignora imprevizibilul
emoțional și capriciul incidental sunt sinucidere sexuală. Încerc
să evit clișee și să experimentez trupuri și minți variate.
E sâmbătă dimineața, seara asta o vreau alături de ele.
Am sărutat-o pe una dintre ele acum câteva zile. E proaspătă. Pe
cealaltă o evit, nu o țeleg
în și îmi creează stări de neliniște.
Eram pe marginea râului. Întinsesem o pătură ce aveam în
mașină și începusem să bem bere toți trei. Râul e domol și
necuvântător, știu că e acolo și nu am nevoie de alte dovezi
pentru a crede în existența lui. Căldura pare să se fi ascuns și ea
la puțina umbră ce oferă copacii și vegetația de pe malurile apei.
Niciun pod sau potecă la vedere cu excep ția celui pe care am
ajuns noi. Suntem într-o înfundătură. Nu-mi amintesc cum de s-
a format grupul și cum am decis să sfârșim împreună.
Visam la un trio. Doream carnea lor proaspătă şi
răcoroasă. Ştii acea temperatură a cărnii tinere ce, înainte de a se
înfierbânta şi a avea iz de transpiraţie, e aproape receși are gust
a rouă? Asta aş fi vrut. Să smulg gemete din pieptul ei fraged.
140
Dar mă simțeam și pervers de necurat în gânduri față de acea

ființă neexperimentată și ușor de influențat. Diferența de vârstă
era o piedică pentru a mă putea bucura pe deplin. Cred că tocmai
în acele luni urma să împlinească 18 ani. O voi numi Edelisa. În
schimb, prietena comună e o femeie trecută prin multe. Mult
mai multe decât pot eu controla și înțelege. Sau poate e doar
iluzia pe care ea vrea să o inducă. Vorbește mult și pe limba ei.
Uneori nu știu cât din ceea ce spune e realși cât e pentru a lua
peste picior pe ceilalți. Cu interese diverse și oculte, e plăcută
sau urâtă cu ușurință de ceilalți. E una dintre puținele persoane
ce îți pot plăcea mult sau ajungi să sădești sentimente puternice
de respingere. Am întâlnit-o de multe ori din motive diverse. Îmi
place că îmi acordă atenție și pare că-mi aprinde reflectoare. E o
luptă continuă între a o evitași a menține legătura cu ea. Acum
însă vrea să-mi ofere plăceri de nerefuzat, pe Edelisa. Chiar de
va trebui să-o fut și pe ea, schimbul merită, voi ieși în câștig. Îmi
tremură pieptul a emoție, e iluzia unei experiențe noi.
Edelisa e o tânără delicată, are ochi rotunzi și blânzi,
afișează zâmbete scurte, și chițăie precum un șoricel la lucrurile
mici ce-o impresionează. Ține ochii închiși când o săruți și îmi
lasă mâna să treacă peste formele trupului ei. Am întins-o pe
pătura din iarbă și m -am așezat peste ea. Cealaltă îmi mângâie
brațul și mă întorc să o sărut scurt. Nimeni nu spune nimic.
Hotârâm să plecâm și stabilim să ne revedem seara pentru a
continua.
Am o teamă mare, nuștiu cum voi reacționa în fața a
două trupuri deodată. Nu am astfel de cunoștinte. Cu care încep?
Pe marginea râului sigur a fost o capcană. Mi s-a oferit pe cea
141
mai tânără și ma i verde. Provocările sunt diverse. Cum mă voi

îmbrăca? Ce loc vom alege? În ce preludiu ne vom afunda? Voi
face față celor două? Nu îmi mai fac gânduri. Le șterg cu dosul
palmei, le aveam pe frunte, printre picături de sudoare. Mi-a
scris mai devreme Edelisa, nu ne vom vedea.
Atât
Care e distanța dintre picioarele tale? Oricât ar fi de

mare, eu nu mă voi sătura. O altă declara ție nu îți p o t face în
acest moment. Așează -te și ascultă -mă. Destinde-ți fruntea și
mușchii. Brațele și picioarele tale trebuie să leviteze moi în jurul
meu.
Cu cât mă gândesc mai mult la tine cu atât mai
îndepărtate îți simt picioarele. Relația dintre dorul meu de tine și
distanța dintre picioarele tale e direct proporțională. Trebuie să
ne apropiem.
Am uitat mare parte din trecutul meu. Iar ceea ce încă
mai supraviețuiește e atât de încâlcit și neclar că nu pot da
crezare. Am străfulgerări de memorie cu imagini ce știu că -mi
aparțin dar nu le asimilez. La fel de bine ar putea fi amintirile
altcuiva. Cum la fel mi se întâmplă cu ordinea evenimentelor din
ultimii 6-7 ani, e o cronologie strâmbă. Nu ș putea
a ordona
corect ultimile mele examene la facultatea din ști, Bucure
încercările de a o convinge pe Abel să se întoarcă în via ța mea,
interdicția de a părăsi România după un timp petrecut ilegal în
afară, beția din care m-am trezit cu jumătate din casă întoarsă pe
dos, câțiva pumni împărțiți absurd într -o încăierare cu un
142
necunoscut sau când am făcut pentru prima dată dragoste cu

Amalia.
Îmi urăsc trecutulși îl ascund printre povești, am intiri
amestecate și fragmente trunchiate, dar cel mai surprinzător,
reale. Evit minciunași prefer tăcerea. Din păcate, e la fel de
nocivă. În momentele în care ai dori ca tu să fii autentic, real,
sincer firimituri din trecutți se strecoară în suflet și scapă
cenzurii proprii pentru a-ți juca feste în interacțiunile cu ceilalți.
Domnișoara
Domnișoara vrea o pulă nouă, dar, evident, va spune că

doar vrea să simtă iubirea scurgându-i-se prin vene. OK, sunt de
acord cu ea, dar întâi va trebui să accepte câteva scursuri de
spermă prin pizda ei ca să ajungă să simtă din nou flutura și în
stomac. Nici nuștiu ce ar trebui să simt într -un astfel de
moment. E admira ție pentru curajul ei? Milă pentru situația
confuză în care se află? Nevoia de a o sfătui într-un fel sau altul?
Prefer să tac și să -mi ignor sentimentele. Nu ar avea, sau nu șa
vrea, să am vreun efect asupra ei, altfel m-aș simți conectat cu
ea.
- Domnișoara de alături...
Fac o pauză. Camera e întunecată şi sunt în jur de
treizeci de persoane în faţa mea. E prima dată când improvizez
un discurs sau ce s-o fi numind ceea ce vreau să fac. Persoanele
dinaintea mea, au recitat poezii, au citit vreun text sau doar s-au
strâmbat fără vreun sens pe care să-l desluşesc. Nu stăpânesc
bine limba spaniolă, dar asta nu mă împiedică să fiu coerent.
143
Pauzele dese mă ajută să-mi caut cuvintele. Liniaritatea

gândurilor construieşte uşor o expunere logică, captivantă şi
intrigantă. Ceva mai târziu, după ce am terminat şi ne-am strâns
cu toţii în jurul câtorva pahare de vin şi bere, un domn mă
întreabă dacă şi eu sunt actor. Primul gând a fost că e un fel de
compliment, dar eu doar m-am simțit confuz.
- Domnișoara de alături mi se adresează cu
”dumneavoastră”... Domnișoara așezată lângă scaunul de pe
care tocmai m-am ridicat îmi spune ”dumneavoastră”!...
Arăt cu mâna dreaptă spre ea, dar foarte puțini se întorc
spre a se convinge de existența ”domnișoarei de alături”. Acum
mă voi adresa direct ei. În încăpere e întuneric, dar eu ştiu exact
unde e ea şi ştiu că ea mă poate vedea.
- Da, eu te înțeleg perfect, a trata pe cineva cu
”dumneavoastră” e o formă de a delimita spațiul fiecăruia și de
a păstra o distanță. ... Lucrurile ar putea decurge cu totul diferit
dacă m-ai tutui direct. E absolut normal să facem asta, și asta
din diverse motive...
Măcar acum mă va asculta, nu se va putea împotriva.
Ţintuită în scaunul ei, nu va putea să fie atentă la altceva, vor fi
5 minute. Nu aveam nicio dificultate să vorbesc în afaţa acelor
persoane. Cu excepţia a două persoane, nimeni nu mă cunoştea.
De fapt, nici cei doi ce mă ştiu, nu mă cunosc. Eu îmi urmez
gândurile şi îi vorbesc. Probabil altfel nu aş fi avut curajul de-ai
spune asta în faţă. E un bun moment pentru a-i spune ceea ce
gândesc. E chiar o formă originală de a flirta cu ea, de faţă cu
toţi acei necunoscuţi. De va vrea să mă înţeleagă, va fi perfect,
altfel, mă voi bucura doar de o altfel de experienţă.
144
- Vrei să continui să îmi spui "dumneavoastră", de

parcă asta ne-ar ţine la distanţă... Eu vreau să mă apropii, să îţi
şoptesc în ureche şi să te prind de mână...
În sală e un tip ce îl văd pentru a doua sau a treia oară,
avem un prieten comun. ”Amicul” se preface că nu mă vedeși,
despărțindu-se de cei pe care îi cuno ște, părăsește spațiul. Să îl
fut! Dacă el îmi arată dispreț, eu îl voi ignora. Întăi m-am gândit
să îî mărturisesc prietenului comun despre această situa ție, dar
nu, îl voi ignora.
Pare a avea un aer boem. Te tratează de la înălțimea sa,
atât fizică cât și de îngânfare, cu superioritatea unui deţinător de
talente ce ceilalţi nu recunosc în el. Poartă barbă, pălărieși ți se
adresează cu o voce domoală ce vrea să pară a purta profunzimi.
Peste câţiva ani am aflat că iubita lui îl înşela, am avut
sentimente complexe. Pe ea o plăceam, nu m-a deranjat ceea ce
ea îi făcea. Pentru mine era ca o răzbunare comună, a mea şi a
prietenei lui. Cu ea nu am vorbit niciodată, o cunoşteam doar din
priviri şi îi cunoşteam pagina de Facebook. Nu le stătea deloc
bine împreună, iar când am auzit că în cercurile lor de prieteni
erau văzuţi precum o pereche model, nu am facut decât să râd de
naivitatea tuturor. Eu fără să îi cunosc prea mult ştiam că nu se
potrivesc. Mi-a fost suficient să petrec jumătate de oră cu el într-
o dimineaţă în Piaţa Spaniei din Madrid. Ne întâlnisem din
întâmplare, am împărţit o ţigară şi a purtat un monolog despre
preocupările lui muzicale. Doream să dispară cât mai repede.
- Dar tu continui să mă ţii la distanţă, iar mie mi-
ar fi plăcut să nu existe niciuna între noi... Da, a folosi
pronumele de politeţe e o formă de a mă îndepărta... Crezi că
145
astfel nu aş mai avea obrăznicia de a încerca să te seduc?...

Deodată, brusc, crezi că dacă îmi spui d-voastră devin un domn
bine crescut şi inofensiv?... Eu vreau să continuăm seara asta de
o altă formă... Vreau să mă tutuieşti, să bem ceva împreună
după această activitate...
În sală e întuneric. Surprinzător, şi multă linişte. Poate
se chinuiesc să mă înţeleagă. Mă îngrijorează dacă sunt înţeles,
ştiu că fac multe greşeli gramaticale şi de exprimare.
- Am putea să mergem să bem ceva împreună...
Vreau să te ascult povestindu-mi despre tine, despre viseleși
planurile tale... Te-aş lua de mână şi te-aş ruga să petrecem
întreaga noaptea împreună... Dar ştiu, îţi este teamă... A petrece
timp cu cineva înseamnă a investi sentimente... Ne-am putea
îndrăgosti... Ar apărea o mulţime de emoţii şi dezamăgiri... Tu
ai dreptate. Nu vrem asta!..
Peste câteva ore plecam de braţ cu ea şi încă o tipă spre
un bar din apropiere. Ni se alăturase încă vreo două sau trei
persoane. Pe una dintre ele o cunosc bine. Ne-am întâlnit de
multe ori iar pentru câteva luni am fost apropiaţi şi am
împărtăşit interese comune.
Nu am simţit niciun tip de sensibilitate în ea. Doar
multă tăcere şi linişte. O fată foarte plictisitoare. Iniţial mă
păcălisem că în această reţinere şi aparentă timiditate a ei se
ascund profunzimi ce-ar fi fo st p e g u stu l meu . Dar a fo st şi o
seară bună, am inventat un cockail nou împrepună cu barmanul,
conţinea vin şi lichior de migdale.
- Tu îmi spui d-voastră şi mă repingi... O faci spre
binele amândurora, fără îndoială... Pentru că ştim amândoi
146
ceea ce s-ar putea întâmpla în câteva ore... Am sfârşi în patul

meu, dezbrăcaţi şi umezi... Iar în zori ne-am grăbi spre
despărţire, cât mai tăcuţi...
Am fost întrebat dacă sunt actor. M-a pufnit râsul.
După aceste manifestări artistice, ne-am adunat cu toţii într-o
altă încăpere pentru a împărţi câteva băuturi şi conversaţie. Cred
că am vorbit cu teamă şi mi-am susţinut câteva teze despre
incertitudinea simţurilor noastre şi îndoiala ce ar trebuie să
caracterizeze orice demers de cunoaştere.
- Şi totuşi, nu vrei să ne tutuim şi să trecem prin
această experienţă?
Ne-am tutuit în acea noapte, ne-am tutuit între toţi. Dar
am fost bucuros să ajung singur acasă.
147
50. Din trei în trei II
Ieri seară îi trimisesem un mesaj, doar o singură

întrebare.
”Ce vei fi după ce trece primăvara (timpul păpădiilor)
și până la toamnă (când vei fi un corn de brad)?... o pereche de
bikini, poate?...”.
”O scoică de mare...”, vine răspunsul ei. Va fi o scoică
pe plaja mării și nu doar o pizdă în bikini precum altele. O voi
vedea oare? Voi dori asta?
Azi lumea se împarte în două. Cu un picior în una
dintre ele și cu celălalt în impas, îmi bălăngănesc pula la mijloc
într-o lungă și aurie micțiune. Cele două lumi nu se cunosc între
ele și eu nu vreau să fac prezentările de rigoare.
E ciudad că am ajuns să am chef de scris doar atunci
când beau ceva. Am fost înconjurat de alcoolici în copilăria mea
și am avut întotdeauna o formă severă de oroare față de alcool.
Am ajuns cu timpul să-mi înving această aversiuneși să mă
bucur de aburii înnăl țători ai alcoolului. Îmi place alcoolul în
148
acea viață în care deja ți -a surâs noroculși tu te bucuri de

plăcerile fugare ale unui pahar de vin, coniac sau orice altă
licoare bucolică de bună calitate.
Dar acum? Nu înțeleg prea bine care ar putea fi
explicația. Presupun că poate fi vorba de acea relaxare ce nu pot
atinge când sunt total treaz și preocupat, cu sute de gânduri
contradictorii, cu zeci de problemeși dileme și cărora n u le
găsesc un răspuns sau rezolvare. Mă reprim și mă cenzurez
foarte mult. Mă simt încorsetatși lipsit de aripi și elan atunci
când nu am picături de alcool în sânge, dar asta doar când vine
vorba de scris, pentru că în rest rămând la fel de tăcut. E al
naibii de frustrant. Aș putea numi ceea ce aveți în fața ochilor -
”confesiuni printre aburi de alcool”, dar nu știu cât de adevărat
ar fi. Nu am băut încă suficient pentru a confirma cuvintele ”in
vino veritas”. Mă rog să am o viață lungă, cerneala știu c ă nu se
va termina niciodată. După câte come etilice șa atinge înțelesul
deplin al acestor cuvinte?
”Ne promitem un număr precis de "partide" pentru
micul nostru joc de întrebări?... aștept o propunere, un număr
de zile...și atunci vrem-nu-vrem, să trebuiască să neținem
promisiunea de a răspunde celuilatși de a pune întrebările de
rigoare pe întreaga durată ațelegerii
în noastre ...”. Caut o
scăpare din acest joc, mi-am pierdut interesul pentru el. Să-l
încheie unilateral și brusc ar fi sadic, deși într -un fel sau altul
deja am făcut asta, dar vreau să salvez aparențele.
E un mesaj extrem de cinic. Mereu mi-am spus că ceea
ce spun e ironic, apoi am în țeles semnificația de a fi sarcastic,
dar mi-am spus că nu vreau sa ajung să fiu vreodată cinic. Dar
149
cât de depare eram de ceea ce cu adevărat pot sim ți uneori. Mă

uimește uneori sensibilitatea de care pot fi cuprins în anumite
momente și cinimul de care dau dovadă în alte ocazii. Nu știu
sau nu pot țelege
în dacă asta e o expresie a complexității
simțurilor mele sau o nimicnicie a lumii mele.
Răspunsul ei îmi lasă o pată albă în memorie.
E o decizie dificilă, lasă-mi timpul să curgă nedându-i
sanșa să existe. Căcat. De ce nu ai ales un răspuns mai pe
înțelesul meu? Unul simpli și superficial. Eu vreau să te ți n de
mână în parc, să te sărut în scara blocului și să ți -o trag într-o
cameră cu lumina stinsă. E chiar atât de mult ceea ce cer? Bine,
sunt rău, egoist, insensibil, mizerabil. Îți voi spune că o vreau pe
Ileana. Îți voi spune că o vreau pe Ileana Consânz eana despre
care citeam în basmele din copilărie.
Te-am cunoscut. și De vor urma rânduri despre
conversațiile noastre virtuale, voi face o întrerupe de-o clipă
pentru a spune că deja eu te-am întâlnit. Ești o fată inteligentă,
de o frumusețe specifică celor ca tine dar total neatractivă pentru
mine. Te vreau prietenăși nu aș vrea să pleci cu un gust amar
după întâlnirea noastră. Nu vreau ca tu să mă crezi vreun
monstru, un ipocrit cu ță fa de îndrăgostit și suflet emoționat,
când de fapt eu nu suntșa.a Vrea u să crezi că te plac și că
iubirea e posibilă. Vreau să crezi că nimic nu este mai
extraordinar decât iubirea în această lume, dar fără ți a -o putea
oferi în schimb. Te plac pentru că ești așa cum puține altele sunt,
dar eu nu pot să te iubesc. Nu pot simți nimic mai mult pentru o
formă feminină sterilă eroticși asexuală. O jignire ? Nu, eu te
admir. Mi-ar plăcea chiar să te pot admira și mai mult. E o
150
lumea întreagă dincolo de jocul genelor tale închizându-se și

deschizându-se. Sunt emoționat și privesc c u multă admirație
întreaga gamă a manifestărilor tale.
Ți-am adus un tip de felicitare, acum trebuie să scriu
câteva cuvinte în ea. În parc e deja întuneric dar tu mă cau ți cu
ochii tăi maronii și speri că eu voi face același lucru. Priviriea ta
fixă și constantă mă incomodează puțin dar mă și măgulește în
același timp. Câteva picături de vermut cad pe masa mea acum.
Iubita mea nedezvăluită, te voi revedea peste aniși ani și voi fi
mândru că într-o zi din trecutul nostru te-am cunoscut și nu ți -
am distrus tinerețea iubindu-te.
O parte din mine s-a pierdut. Nu mai cred în mine. Sunt

convins că orice întrebare are pe pu țin șapte răspunsuri valide
dar care totuși se contrazic între ele. Cunoașterea nu stă la baza
acestor răspunsuri. Este mai simplu. Mi-ar fi plăcut mult mai
mult să ne trimitem telegrame, timpul de așteptare ar fi fost mai
lung. ”Vreau un compromis în scris și semnat... un număr exact
de zile, un contract pe care nici unul dintre noi să nu îl poată
desface... ” insist eu.
Și ea dispare. Au trecut mai multe zile fără niciun semn
de la ea. Poate ar trebui să o sun și să mă interesez de viața ei
cotidiană. Poate nu mai are întrebări pentru mine,ține de deja
răspunsurile de care e interesată. Dacă acum o săptămână nu aș
mai fi vrut săștiu de ea, acum că ea a luat această decizie, mă
simt neputincios și abandonat. O parte din mine piere.
151
Ea revine odată cu solstițiu de primăvară: ”Tocmai mi-

am dat seama ca nu sunt imună la alergii... voi răspunde... iar
tu pregătește-te!...”. Numai la o amenințare nu mă așteptam din
partea ei. Nu-mi spune însă de ce a întârziași de ce continuă să
o facă. Nu o întreb şi nu mă interesează motivul lipsei ei.
1. trei nume...
2. locul în care ți-ar plăcea să te pierzi...
3. de ce nu te-ai putea despărți...
1. trei nume de ce?... OK, India, Sahara și Amazon

2. prin pădure... una cu copaci înalți înalți...
3. de mine...
1. de ce suntem albi?
2. ce îți place să faci atunci când plouă?
3. care e cea mai veche amintire?
1. probabil... ni s-a decolorat pielea...

2. să ascult folk, să privesc ploaia uitându-mă în
gol, să ascult tropotul ei... melancolie...
3. pe la cinci ani, când m-am trezit de diminea ță
neînțelegând unde sunt și de ce mai există ființe ca mine...
E echinocțiul de primăvară. Mă face să-mi amintesc de

acei strămoși ai noștri impresionați și fascinaţi de manifestările
naturii. Sunt convins că aveau parte de emoţii puternice şi
inspiratoare. Atât de puternice încât puteau urni stânci şi roci,
152
astfel se pot explica construcţiile megalitice. Îi revăd pe acei

strămoși, de mult putreziți acum, ce urmăreau evoluția soarelui
și lunei și apoi ridicau pietre pentru a le imortaliza poziția. Au
fost momente de exaltare ce omenirea nu va mai reuși niciodată
să le simtă. Acum, ridicarea oricărui edificiu nu mai reprezintă
realizare transcedentală, e doar o constructie efemeră în
comparaţie cu cele ridicate acum mii şi mii de ani. De altfel, au
chiar şi dată de expirare, o limitare scrisă încă din planuri.
1. care e dorința ta cea mai mare?

2. acum, în clipa asta, ce anume te-ar face fericit?
3. îți este frica de moarte?
Trebuie să mă concentrez câteva minute înainte de a

răspunde. Oare cum arată această tânără şi cum îi sclipesc ochii
atunci când vorbeşte înflăcărat şi cu pasiune?
”1. să nu fiu sărac! astfel să am timp și resurse să mă

pot bucura de viață... sau poate invers, să fiu sărac și fără nicio
grijă și să mă bucur de viață... încă nu m-am decis…
2. e o întrebare capcană... ceea ce m-ar face fericit sau
cum m-ai face tu fericit?... fericirea, de mic mi se părea țelul
suprem, scopul final și imposibil de atins... cu trecerea timpului
am făcut compromisuri, am dat un alt sens ții vieși întâlnesc
fericirea din ce în ce mai des... sunt atât de multe lucruri ce m-
ar face fericit acum!... chiar în clipa asta!... un lucru anume?...
insignificant pentru a demonstra multidudinea formelor pe care
le poate lua sau foarte important pentru a impresiona?...
153
hmmm... un ceai de gutui în fața focului din șemin eu cu zgomot

de ploaie și tunet drept fundal...
3. absolut deloc... dar îmi este teama să nu vină prea
devreme sau pe neașteptate asupra celor pe care îi iubesc... eu
încă mai cred în avansurileștiinței și în posibilitatea de a trăi
sănătos și lucid peste o sută de ani... mai exact, o sută douăzeci
şi cinci...”
Se scuză pentru întârziere, iar eu îi replic că nu trebuie

să îi pară rău doar ca eu să mă simt mai bine. Nu e suficient,
trebuie să se și pedeps ească. Am dorințe sadice în ultimul timp.
Vreau să sufere şi eu să fiu părtaş. Vreau să fiu parte din
pedeapsa primită şi să simt puţină ruşine pentru acţiunea mea.
Îi arunc o provocare. Aştept o reacţie diferită din partea
ea. Nerăbdătoare îmi sunt simțurile.
”Care crezi că va fi sfârșitul conversațiilo r noastre?...

care crezi că va fi cauza rupturii?... sarcasmul/ îngâmfarea mea
sau încăpățânarea/ vanitatea ta?... daca punem și ceva bani la
mijloc, cred ca va fi destul de incitant pariul...”
Ignoră ceea ce i-am scris. E un semn. Ori crede că a

fost un reflex pueril şi de copil alintat ceea ce am făcut, ori i-ar
fi teamă de o astfel de opţiune. Cred prea puţin în a doua
opţiune, pare independentă şi sigură pe ea.
”1. Van Gogh și -a tăiat urechea pentru iubire, tu ce ai

sacrifica?
154
2. cât durează un sărut?

3. dimineața perfectă?”
Îi răspund scurt, fără prea multe cuvinte sau alte detalii,

simt că pot lăsa cuvintele libere. Cu cât îi voi răspunde mai
repede, cu atât voi avea mesaje noi de la ea mai repede.
”1. eu sunt iubire, iar tot ce pot face pentru iubire,

adică pentru mine, este să mă cunosc... dacă mi-aș tăia urechea,
doar aș da dovadă de nebunie... probabil te refereai la iubirea
între două persoane, nu aș sacrifica nimic, dar nimic!...
2. între câteva milisecunde și câteva minute, depinde de
gustul celuilalt... am vrut să continui săruturi până la sfârşitul
timpului şi au fost şi unele pe care ar fi trebuit să le evit...
3. când nu-mi scoate soarele ochii... ”
155
51. Valentina
E târziu, e noapte și eu încă treaz. Voi pleca cu un gând

leneș, voi pleca spre lumi de cearceafuriși pleoape grele. Vreau
inorogi în visele mele!
- De ce trebuie să fiu inocentă, prostu ță, bla bla
bla… de ce?... Pentru că sunt minoră?... De ce trebuie să ne
punem "etichetă"?... Nu știu, dar nu suntem păpuși, jucării sau
alte minunății, nu?... Baftă, frate!...
- Îmi plac etichetele, cum nu îmi aduc aminte de
toți și de toate, le pun câte o etichetă, un nume, și gata, nu îmi
mai fac griji în privin ța lor .... Vrei să țiî schimb eticheta și
numele, Valentina?...
- Wooow!... M-ai cam lăsat uimită!... Nu știu ce
vrei tu... wow... Nu, nu știu, dar mie nu îmi place, te -aș fi dorit
altfel... Mi se pare că e o nedreptate... Nuștiu, vulgar, ipocrit...
nu știu cum să -ți explic.... Dar uite, de ce dacă port ceva mai
punk trebuie să fiu punk-istă sau, dacă port fundiță și codițe nu
trebuie să fiu fetiță cuminte… Nu înțeleg, nu contează cum e
aparența noastră... Pentru o formă de a te prezanta, ceilalți deja
îți pun etichete... Nu e corect, ni se pun etichete... Nu e corect…
Și de ce trebuie să diferențiezi lumea?... Tot oameni suntem, noi
nu ne-am născut cu o eticheta... De ce trebuie să ne-o pună
cineva?...
- Ha, nu am fost pe gustul tău?... Ce era în mintea
ta?... Că te voi dori fără etichete? Despuiată și lipsită de
explicații și indicații?... Și eu care te vroiam soră, mă lua Florin
156
de frate... Pun etichete pentru a-ți acoperi goliciunea și pentru

că sunt rău!... Atât, și fără alte explicații...
- Bine, frățiorul meu pierdut! Ha, ha ha ești rău,
da... Parcă m-aș fi așteptat el asta din partea ta, dar, mi-a
plăcut să visez țin… pu Mă gândeam eu că nu poate fi
adevărat... În fine, sunt dorin țe și închipuiri ale unei copi le
pentru tine… Ha ha ha…
- Da, Valentina.... Ignorăm ”atracția” dintre noi și
ne vom continua interacțiunile zilele urmă toare cu același elan
și efuziune ca și până acum...
- Ha ha ha... Pare incredibil, dar e adevărat, tu
vrei să mă ignori... și cu ce te mai lauzi acuma că știu cine ești...
ha ha ha.... Mâine ne mai vedem?... A, și vei veni la
Torrelaguna pe 29, nu?...
- Mâine voi avea alte planuri și dealtfel m -ai văzut
suficient zilele astea...
- Daaa... pe ”fratele tău” l-ai văzut vreo douăzile,
dar pe mine, ”sora ta”, doar 5 minute, ești rău...
- Bagă-ti capu' între manualeși lasă netu'! Te zic
mumei tale când o întâlnesc...
157
XII. Regrupări
158
159
52. Ciorne I
Mărturisire
Aseară am vrut să dau drumul sângelui. Când vezi, că

un animal gigantic precum balena îşi pierde viaţa în braţele a
zeci de persoane, totul pare în zadar. Nu credeam să pot fi
impresionat aşa. Impotenţa simţită a fost enormă. Nici măcar
fiind cea mai mare fiinţă ce a existat vreodată pe această planetă
nu te salvează. Eşti neputincios şi mic, oricât de mare ai fi.
Primesc un mesaj cu încercarea unei necunoscute de-a-
mi ghici fanteziil: "Aham, menage a trois! Una dintre ele
găteşte, cealaltă dă cu aspiratorul, în timp ce tu te uiţi la meci.
Iar sexul trebuie făcut ca la carte, dupa formula permutări de 3
luate câte 2!"
De gătit, prefer să o fac eu, aspirator nu am, dau cu
mătura. La meciuri nu mă uit, iar de matematică nu am mare
habar, am restanţă la derivate, integrale şi optimizări de funcţii.
Rămâne sexul curat dar, după atâta muncă, nu ştiu de ce pot fi în
stare. Nici măcar de unul singur nu mai iese cum ar trebui.
S-a celebrat ziua mondial a Internetului pe 17 mai. Am
sărbătorit-o, ca de obicei, navegând. Mi-am promis că cel puţin
până la 1 iunie să nu mai intru pe net de acasă, la muncă e o altă
poveste, şi să îmi folosesc mai bine timpul. Doamne, stiu ca nu
ne-am mai vorbit de mult, dar acum, că am nevoie de ajutorul
tău, îmi vei da puterea necesară? Mulţam’ fain, bărbos înţelept!
Furie
160
Perioadele de calm și bunăstare sunt momente de

stagnare. De aceea ar trebui să ne dorim conflictele. Pacea e
paralizantă, o ipotetică stare de prosperitate ucide inițiativa și
agitația și e aproape imorală situația creată.
Ură
Ignorând ceea ce mă deranjează nu fac altceva decât să

adun ură. Angustia și furia stăpânită se adună -n ură compulsivă:
ură față de viață, de oameni, de orașe, de centre comerciale, de
mobilă, de frigider, de burtă, de var și de ușa la care nimeni nu
bate. Înghit saliva ce nu umeze ște buzele nimănui și țin larg
deschiși ochii în care nimeni nu se oglindește. Aștept momentul
în care pereții vor cădea, f rigul va fi istorieși lumina va fi
gratuită pentru toți.
Nu mi-am mai trăit viața de vreo câteva zile. Am uitat -
o într-un trup străin, secși îmbrăcat la cămașă. Îți lustruiește
pantofii! Absurditatea capătă sens, disting nuan țele negrului, e
prima dată.
Poate că nicio femeie nu va ajunge să mă înțeleagă sau
să mă iubească vreodată. O viață în singurătate și în care nimeni
nu te înțelege, nu are mult sens în a fi trăită. Deși e o planetă
suprapopulată, de multe ori pare că există pu țină viață în ea. E
abundentă suferi ța, bogăția ce a mai importantă a celor mai
mulți e moartea și absurditatea e explicația cel mai des invocată.
La răscruce de... temeri

161
Oare lipsa fricii va da frâu liber tuturor nebuniilor pe

care nu le-ai face într-un mod firesc în prezența temerii? Soluția
e identificarea fricii sau ignorarea ei? Ce e mai curajos?
Și dacă toate gurile pofticioase se reunesc într-una
singură? Ne pregătim de orgia finală? Va avea vreo urmare sau
scăpare?
- Micul dejun? Dar bănuiesc că se poateși un fel
de picnic-cină într-o seara și o partidă de alergat, nu? Andrei Z.
mi-a făcut o surpriză acum două zile invitându-mă seara la
alergat în Juan Carlos, undeva la mijloc între noi trei, presupun
că vrei să îl vezi și p e el, n u ? Am să -ți mai scriu, e doar o
"ciornă" de gând...
Îi scriu de câteva săptămâni, dar nușimreusă ne
vedem. Orașul acesta e blestemat de mare. Închite spațiu, timp,
parcuri, vieți și ne -ngroapă-n el. E un ora ș cimitir. Viața e
probabil la țară, pe ogoare și pășuni, printre livezi și viță de vie,
printre turme și cirezi, exact între câpițe și izvoare. Dar eu sunt
aici, o rotiță în plus, nici măcar nu am vreo importanță în acest
mecanism al orașului. Pur și simplu plec și nimic nu se shimbă
în el, nicăieri nu se va consemna lipsa mea.
Mica ființă e de o arogan ță inocentă. E o obraznică
lipsită de profunzimi. Are voce sub țire și gânduri asemenea. E
neastâmpărată precum un pestișor și la fel de guralivă. Nu pot
asculta cuvintele ei.
Mormânt la vedere
Nu mă voi ascunde într-un sicriu sau mormânt, nu am

nimic de care să mă rușinez după o viață trăită în admirație față
162
de viață. Voi fi la vedere, luminat și calm, distant și egal cu ceea

simțit.
Detest mormintele, mult. Oriunde altundeva în afara
unui cimitir mă voi odihni. Visul meu e să construiesc parcuri
pentru copii peste toate cimitirele. A țipa, a râde și a juca pe
morminte e victoria noastră. Nu e nevoie de dansuri din timpuri
imemorabile pentru a îmblânzi destinul sau fatalitatea, zglobia
copiilor e cel mai bun răspuns pe care umanitatea îl poate da
implacabilității morții.
La buza oceanului
Ceea ce facem noi e doar o picătură în ocean,

insignificant, dar oceanul ar fi mai mic fără acest strop. Unii
chiar reușesc să facă valuri în acest ocean, mici picături reușesc
să adune forțe pentru mobilizări în masă.
Știi câte firicele de nisip sunt acolo? Plajele sunt
infinite, infinități de grăunți de nisip le formează. E u îi pot
număra, dar tu mă poți urmări cu privirea atâta timp?
Construiesc imaginar cea mai mare clepsidră din lume,
îngrămădesc întregul nisip din lume, privește-i nisipul curgând.
Contradicții și paradoxuri
Daca ne răzvrătim împotriva țului sim comun și a

orânduirea normale a lumii, ne confruntam cu o realitate și un
adevăr dezolant. Suntem prizonierii ideilor fixe a unor câtorva
puține personaje din istoria noastră. Probabil, din gândurile a
câtorva vraci, șamani și preoți au izvorât toate dogmele realității
163
noastre. Să nu ne fie rușine, să le spunem pe nume: Iisus, Budha,

Confucius, Mohamed, Avraam, Zarathustra, Quetzalcoatl,
Calvin, Darwin, Stuart Mill, Freud, Marx...
Toți au lăcașe în care îi puteți scuipa. Nu vă jenați. Nici
ei nu au fost. E o relație corectă și imperativ categorică.
Intrigant și nesurprinzător
Ți-ai imaginat vreodată numărul de persoane ce fac sex

chiar în acest moment și tu nu participi? Nu o face, vei muri de
durere. E un complot împotriva ta, da, toți o fac acum. Tu, nu. Ei
sunt frumoși, atrăgători, seducători, tu doar un pierzător. Ei
mustesc în propriile sucuri acum. Chiloții lor miros a proaspăt și
a esențe scumpe. Tu îți amintești exact de unde ți-ai luat chiloții
și cât ai dat pe ei. Nu miros niciodată prea bine. Și nici nu ai
vrea să-ți faci poze în ei. Nu. Trupurile lor strălucesc și sunt
invidia oricărui atlet, pe tine nici câinii lihniți de foame nu te-ar
atinge.
164
53. Copilărie
165
Copilărie
În copilărie am visat de multe ori că într-o dimineață

mă voi trezi singur. Eram sigur că într-o dimineață mă voi trezi
pentru a merge la școală și ceva extraordinar se va întâmpla. Îmi
doream ca lumea întreagă să dispară, să fiu unicul
supraviețuitor.
Eram prea mic pentru a ști ce înseamnă legăturile dintre
oameni și de aceea nu eram înspăimântat de perspectiva de a
rămâne singur. Nu cuno șteam ce poate însemna afecțiunea
pentru o persoană de sex feminin pentru a-mi dori pe cineva în
acea lume pustieși lipsită de persoane. Nu simțeam nevoia ca
famila să îmi fie companie, mă puteam descotorosi de ea fără
remușcări.
Părinți erau doar îngrijitorii mei și restul familiei doar
îngroșa numprul celor ce îmi puteau acorda atenție.
Bunicii
În copilărie, le povesteam bunicilor fapte istorice, le

făceam cunoscute date geografice și ne aprindeam pe teme
politice. În acele vremuri eu înclinam spre politici liberale iar ei
spre cele sociale, tocmai ieșiseră dintr -un sistem socialist, era
normal să aibă această viziune asupra orânduirilor într-un stat.
Bunicii nu mi-au fost doar dascăli, ci și public. Această
dualitate a atitudinii lor mi-a fost de mare ajutor mai târziu. Cred
că sunt astfel azi datorită urmării exemplului lor. Îți arătau ceea
166
ce știau și ascultau ceea ce le era necunoscut. Nu aş fi fost cel de

azi daca ei nu ar fi fost asa cum au fost.
În sânul familiei
În sânul familie întotdeauna se găsește câte o țâță de

supt. Dar ce minți m ai întortocheate și promiscue. La țară, în
familie, se mai vorbe ște din când în când despre mine. Prea
multe detalii nu dețin ei, nu vorbesc cu părinții, bunicii sau alte
rude prea des. Îi sun mai mult de sărbători sau când am nevoie
de ceva, iar asta se întâmplă foarte rar.
Zilele trecute, bunica Eugenia, îmi povesteşte despre o
fată. E îngrijorată uneori că nu mă căsătoresc şi că nu am
urmaşi. Îmi spune că are un zambet fermecător, că molipsește cu
buna ei dispoziție, că radiază precum diminețile de primăvară și
că oricui îi este greu să îi reziste.
Bunicii
Nu știu dacă s-au iubit vreodată. Nu m-ar mira însă ca

asta să se fi întâmplat totuși în acele timpuri. Iubirea mi se părea
posibilă în timpul filmului mut și alb -negru, mult mai târziu,
muzica și culoarea au stricat totul.
Bunicii, Rarița și Ioan, erau frumoși, la trup și suflet,
icoane de admirat și de adorat. Aveau o răbdare incredibilă și un
simț al echilibrului necunoscute mie la acea vârstă. Aveau
trupuri demne și călite, trupuri neobosite și necunoscătoare de
vacanțe.
167
Mama
Îmi amintesc, uneori cu multe detalii iar alteori vag,

cum mă țineai de mână în timp ce mergeam la bunici. Eu mereu
îți vorbeam. Îți povesteam micile mile aventuri și întâmplări din
lumea mea înconjurătoare, dar, mai ales, îți împărtășeam din
gândurile, îndoielile, interpretările și visele mele.
Nu-mi amintesc însă că tu să-mi fi vorbit. știE o
amintire mută, îmi amintesc mai mult trupul tău și cât de mic mă
simțeam alături. O mamă tăcută, dar care mă corecta când mă
exprimam greșit sau îmi explica sensul multor cuvinte.
Visam
Visam ore întregiși credeam cu strășnicie în fiecare

detaliu. Aveam un palat cu două camere, un râu în grădină și o
seră plină de flori. O abunden ță exuberantă de frunze și
umezeală tropicală!
Adesea visam satul gol, lipsit de oameni iar eu puteam
întra în orice casă doream. Nu îmi era teamă, nu îmi lipsea
nimeni și nimic. Vagabondam fără țintă și mă bucuram de lipsa
privirilor celorlați. Inspecționam satul și îl posedam, unic stăpân.
Probabil dorința oricărui copil unic. În casă făceam la fel, fiecare
colț de sertar era al meu. Am așejat toate cărțile din bibliotecă
după bunul meu plac. Tătălui i-am aranjat șuruburile în cutii
după mărime. M-am rugat de el să mă lase. Evident, mi-am luat
multe înjurături că nu își mai găsea lucruile apoi.
168
Lumea era un spațiu de supraviețuire, trebuia să învăț

să mă descurc singur, fără ajutor sau sprijin.
Am avut o copilărie tăcută, pu țini vorbeau cu mine și
cu și mai puțini purtam o conversație. Mult timp mi-a fost greu
să vorbesc, cuvintele mi se înecau în gând. Compunerile la
școală mi le scria mama.
Bunicul Ioan
Eu sunt probabil cel mai norocos dintre pământeni.

Mereu amintesc de bunicul meu viciosși de felul în care m -a
influențat și nu pomenesc de celălalt bunic. Însă mi-e teamă de a
nu cădea în penibil. Îi port un mare respect. Bunicul Ioan îmi
povestea despre istoria familiei lui, despre viața sa și despre acei
oameni de demult ce au locuit în acele tărâmuri moldave și ale
căror unele de piatră, vechi de zeci de mii de ani, el le găsea pe
albiile râurilor și le aducea acasă. Abia când am descoperit cărți
de arheologie am înțeles poveștile lui. Abia după vizite la muzee
și investigații despre culturi precum cea cucuteană am înțeles
acel sentiment al apartenenței unui tărâm și îndărjirea
statorniciei într-un spațiu. Dincolo de balastul religios ce nu -l
atinsese (bunicul îmi recomanda să mă fac “un drac de popă” ca
să stau cu „sula” în mână toată ziua) sau de propaganda politică
ce nu-l manipulase (îi infiera mereu pe comuni știi, ce -i
confiscase pământurile, și pe ruși, fusese arestat și deportat spre
Siberia după cel de-al doilea război mondial, a evadat pe drum),
el era un om al pământului, un urmaș al unei voințe îndârjite de
169
supraviețuire și de rezistență în fața oricăror efemerități sau

împotriviri.
Lupoaica
În momentul în care țeaua

că și -a întors fundul spre
mine, am crezut că nu voi mai scăpa din vraja ei. și răsucise
Î
botul mai devreme iar privirea, din capul plecat spre pământ, îmi
sfârteca retina și liniștea. Dintre coapsele ei păroase licărea o
piele roșie și zemoasă iar căldura pe care o emana era la fel de
puternică ca a unui furnal dintr-o oțelărie. Simțeam cum focul
îmi arde obrajii iar capul vuiește încercând emoții contradictorii.
Aș lua-o razna, dar sunt blocat. Coada ei se rotește necontrolat.
Nu are vreun ritm iar, din timp în timp, se înțepenește, ca un arc
stricat. Fundul îi coboară și continuă să mârâie într -un limbaj de
neînțeles. Am rămas țintit locului iar când am deschis gura
țipând la ea să plece, nu a făcut decât să înceapă să geamă și mai
tare și să își aplece capul urmându -mă doar cu privirea.
Schelăluia din când în când ca o fiară preistorică. Trupului i se
înțepenise într-o postură kamasutriană. Acum javra e încinsă
parcă și mai t are. Eram un mascul pentru ea. Geme și șuieră
printre dinți. Nu știi dacă se pregătește de vreun atac surpriză
sau doar vrea să te prindă în capcana ei. Col ții îi apar fioroși
odată cu rânjetul ce sapă adânc în emo ția mea. Aș vrea să strig
la ea sau s-o hulesc, dar sunt impotent. Mă liniștesc și admir.
Încep să respirși să -mi eliberez tensiunea adunată
inutil. Un rânjet stupid mi se naște în colțul gurii și umezeala
170
limbii reechilibrează clima gurii și gâtului ce le avusesem uscate

mai devreme.
Iapa
Iapa avea un fund impresionat! O despicătură neagră

îmi făcea cu ochiul la fiecare mișcare a cozii stufoase. Costel îi
vorbește iepei în timp ce încearcă să îi împletească părul cozii.
- Îți place cum arată?.. Doar că e prea înaltă
pentru tine!...
Îmi venea să intru în pământ sau să prind în mână
primul bolovan de pe drumși să îi sfărâm țeasta cu el pentru
rușinea pe care mi-o provoacă. E un tânăr socotit de toți drept un
nerod, dar undeva cred că ei seșeală. în Costel e primitiv, cu
plăceri și ocupații mărunte, dar profund naturale și nedisimulate.
Iapa are construită doar din mu șchi, puși unul peste
celălalt și îmbinați într-o țesătură desăvârșită. Tocmai ce a fost
curățată și spălată. Coada ei voluminoasă și lucioasă aduce a
podoaba vreunei prințese de povest e. Corpul svelt luce ște în
lumina soarelui și e dificil să îi ghicești culoare a, o mulțime de
nuanțe de auriu, maro, roșo, negru scânteiază pe trupul ei. Mici
curcubeie apar în blana ei umedă la fiecare mișcare ce face.
Blana a fost atent periatăși pare c ă toate firele de păr
sunt organizate înșiruri ce poartă o logică estetică perfectă.
Coada i-a fost descâlcită fir cu fir, coama de asemenea. Părul
coamei e lung, dur dar mătăsos la atingere. Jumătate din coamă
e îndreptată pe o parte a gâtului și cealalt ă jumătate pe partea
opusă.
171
- Vrei s-o călărești?...

Rânjește tâmp și cu subînțeles. Accept fără ezitare
aprobând din cap. Mă ajută să urc. Nu are șea, mă avertizează că
spatele iepei e tare și ar trebui să mă țin strâns de coamă.
Sentimentul e magnific. E prima dată când încalec un cal și
prima dată încerc astfel de emo
ții. E glorios! De la înălțime
animalul e și mai grandios. Îmi doresc doar să nu o ia la galop
cu mine în spatele ei.
172
54. Bunicul ce credea că n-o să moară niciodată
În una dintre cele mai aprinse discuțiile pe care le -am

avut cu bunicul meu, Virgil, el se arătase foarteșifurios
revoltat, de formă aproape irațională, când eu am sugerat că într-
o zi va muri. Era o remarcă inocentă, nu aveam mai mult de
doisprezece sau treisprezece ani când s-a întâmplat asta.
Crezusem că pot aborda acest subiect cu seninătatea și
convingerea că viața își va urma cursul firesc iar noi nu făceam
decât să o conștientizăm. Era în perioada în care petreceam ceva
mai mult timp alături de el, părin ții mei își construiseră o casă
alături de cea a bunicilor. Deși nu era genul de persoană pe care
să o am ca model, a ajuns sășiî impună amprenta asupra mea
într-un mod în care nici eu nu mi-am dat seama decât mult mai
târziu, când trecusem de douăzeci și cin ci de ani. A fost un
alcoolic, un afemeiat și un iresponsabil. Și-a bătut joc de absolut
tot în viață, tot ce atingea se năruia. A greșit și a experimentat
mai mult decât oricine, nu s-a gândit la consecințele faptelor sale
decât dacă ar fi însemnat o pedeapsă sau vreo suferință imediată.
Mi-a trebuit mult timp să înțeleg că e parte din mine și nu-mi fac
niciun bine să o reneg. Atunci când nu pot să greșesc din teama
consecințelor sau pentru că viața nu-mi oferă acele circumstanțe,
îmi amintesc de bunciul din mine. Am o întreagă țăviade
experiențe! De ce să caut în altă parte ceea ce deja este intrinsec
personalității mele? De ce să mă întreb din nou ce ar trebui sau
cum ar trebui să acționez, când deja el a făcut-o pentru mine?
173
Bunicul visa să câştige la loterie, să aibă o mulţime de

bani pe care să îi împartă cu generozitate. Era un vis pe care mi-
la povestea o dată pe lună. Eu îl ascultam o dată pe lună şi
puţine detalii se schimbau în povestea lui.
Bunicul ce credea că n-o să moară niciodata a avut
dreptate. Bunicul nu a morit, eu trăiesc bunicul. Iar odată cu
mine nu va muri, promit să-l amintesc în ochii pregeniturilor
mele. Chiar în acest moment vreau să ies în oraș, scriu un mesaj
dar uit cum se nume ște fata la care mă gândesc. Asemeni
bunicului, ce își amintea femeile după forma picioarelor și -a
mersului, eu mi le amintesc acum după tactulși săltatul sânilor.
Mister rezolvat, e fata cu sâni pufoși, molatici și leneși!
Mulțumesc, bunicule!
174
XIII. Curtând
175
55. Îmi pare rău - Amalia
Eu nu pot trăi cu gândul că poate tu m-ai mințit. Nu

minciuna sau înșelăciunea mă macină, ci continuitatea unui gând
sfâșietor că ai putea-o face vreodată. De vei pleca, să iei cu tine
toate amintirile ce le am cu tine. Nu vreau niciunele dintre ele.
Mașina îmi dă din nou probleme. Întreb țiva câ dintre
cunoscuții mei dacă știu pe cineva care să se priceapă să arunce
o privire. În atelierele mecanice nu mai am încredere, se apucă
să schimbe aproape la întâmplare piese până problema se
rezolvă și ei reușesc astfel să încaseze mai mulţi bani. După ce
am pățit -o de câteva ori, m-am lecuit. Îmi amintesc într-un
sfârșit de cineva care lucra ca mecanic, din păcate nu am
numărul săuși sun o cunoștință comună. Ziua următoare,
sâmbătă de dimineață, o sun pe Amalia. Nu doar că îmi oferă
numărul de telefon căutat dar mă învită să ieșim la o înghețată.
Imediat ce ies din casă să mă îndrept spre șinăma
întâlnesc fiica unor vecini români. Schimbăm câteva impresii
despre vreme și despre situația amoroasă a fiecăruia. I -am spus
că nu mai sunt cu Amalia de mai bine de șase luni. Fața ei se
iluminează brusc și zâmbindu-mi îmi întinde mâna. E mulțumită
de decizia mea. E puțin spus că sunt uimit de această atitudine.
- Foarte bine ai făcut...
Sunt teleportat în lumi translucide și mute. Nu pot rosti
niciun cuvânt și mișcările îmi sunt automatizate. E o disociere
176
bruscă între trup și minte. Nu îi răspund în niciun fel și schimb

subiectul.
Bănuiesc că ea știe ceva în plus, o fi vorba de cel de -al
șaselea simț feminin. Adevărul că atâta timp cât am fost cu
Amalia, această fată nu mi-a spus absolut nimic, deși uneori mi
s-a părut că îmiținea partea. Dar asta era normal, mă cunoștea
pe mine și nu pe ea. Felul în care ea mă felicită însă mă face să
mă simt foarte incomod.
E a doua oară când o face, sunt derutat. Pare că pentru
ea e foarte important că eu m-am despărțit de Amalia. E chiar
mulțumită. Nu înțeleg nimic și mă simt un imbecil. Râmân c-un
gust greu și nedigerabil în gură.
Nu îmi place
Nu îmi place când mă simt manipulat în felul acesta.

Dar îmi place prea mult pentru a rezista. Au trecut mai mult de
zece minute de când nu mă mai pot gândi la altceva. ”Nu vreau
decât sa fiu cu tine, să mății în brațe... să te simt fierbinte... să
te simt tremurând… vreau să mă simt pierdută…” Iar eu i-am
răspuns că vreau să mă rătăcesc între picioarele ei, să pierd
cărarea și să mă afund cât mai adânc. Amalia continuă ”sunt
egoistă în momentul acesta… dar penisul tău este un deliciu
pentru mine, să mă ții în brațe este ceva idilic pt mine...”.
Dar Amalia e fericită fără mine, e independentă şi
puternică. Îș i creează noi universuri, înfiripă noi prieteniiși își
găsește noi pasiuni. E atractivă această nouă fată, această ființă
cu care nu am interacționat multe luni. E remarcabil cum e un în
177
același timp cineva apropiat cu care am împăr țit cele mai

intimie detalii dar și o persoană nouă, cu atitudini și complexități
noi.
”Nu mă pot abține, de abea aștept să te miros, să îți
sărut pielea... Când vii, vreau să mă strângi în brațe fără să mă
slăbești un minut întreg... Și abia apoi să intri în casă!”
Am ajuns cu câteva minute mai devreme, o sun și îmi
răspunde somnoroasă. Îi explic unde suntși în zece minute îmi
zâmbește și mă strânge în brațe. Mi-e atât de familiară și atât de
necunoscută în acelaș i timp. E receși e târziu, iar ea e într -un
tricou subțire cu mâneci lungi ce îi lasă în schimb umerii
descoperiți. Nu pot rezista tentației de-a nu-mi sprijini bărbia
câteva secunde pe umărul ei și apăsând -o la pieptul meu. O simt
atât de sensibilă și fi ravă iar eu mă simt atât de asemănător ei.
Mă cufund în brațele ei și nu mă gândesc la nimic.
”Pupături de monstru”, așa își sfârșește Amalia mesajul

pe care tocmai îl primesc. Mi se pune un nod în gât și îl citesc
din nou: ”Am mașină! Urc la tine în seara asta, în jur de 22 e
bine?...”
Nu e o necunoscută pentru mine, dar nu o văzusem de
câteva luni și exista o oarecare dorință de o revedea. Nu am
putut refuza o noapte alături de ea, recunosc, sunt debil uneori.
Știam însă că cu cât mă voi apleca mai mult asupra acestui gând,
cu atât există mai multe probabilită ți să iasă rău. Dar voi lăsa
lucrurile să se desfășoare de la sine, am să surfez fără griji peste
178
aceste valuri. E o fată ce-mi stârnește contradicții, am o

slăbiciune pentru sânii ei și o tărie pentru goliciunea ei.
Aceleași cuvinte mi le repetă pe un același ton
nemodificat. E o mantră agasantăși acuzatoare. Îmi ard gâtul și
obraji de frustrareși impotență. Nici măcar nu știu ce ni se
întâmplă.
- Îmi pare rău...
Îmi pare la fel de rău și mă simt neputincios și rău. Sunt
un tiran slab, fără forță și nu iau nicio decizie. Nu îi răspund,
orice cuvint ar adânci și mai mult durerea și disperarea. E ca un
joc pe care nu îl poți câștiga indiferent de cât de mult ți-ar plăcea
sau te-ai strădui. Această relație are multe frânturi, fragmente și
cioburi ce nu se mai pot unifica într-un întreg vreodată. Ne
rămâne să selectămși să memorizăm secvențele dragi, să le
clasificăm și să le indexăm lângă cele mai dragi amintiri.
*
Nu dorm
”Vin la tine, doar că nu o să mă descurc cu parcatul!”

”Te aștept încălțat... să nu întârzii...” Îi răspund
entuziasmat. Îmi urmez imediat promisiunea și mă încalț, nu
contează că voi aștepta câteva ore încălțat. Voi profita și voi face
o plimbare, voi arunca gunoiul și voi da câteva telefoane.
Clipește la fel de rar pe cât vorbește, pare că își
urmează cu privirea fiecare cuvânt rostitși așteaptă reactii. În
clipele imediat anterioare sexului, Amalia devine tăcută și
timidă.
179
Nu reușesc să adorm alături de ea. Mi-e teamă să adorm

înaintea ei. Se zvârcolește des și nu are un somn liniștit. Somnul
ei e perturbat destul de des de convulsii și freamăte, probabil
coșmaruri. O mângâi ușor pentru a o liniști dar fără să o trezesc.
E agitată și se mișcă de pe o parte pe alta încontinuu. Mă mir că
avem loc în acest pat îngust și că până acum niciunul dintre noi
nu a căzut. Îmi las mânășor u peste ia și îi cuprind un sân în
palmă. E ca o încuietoare umană, odată ce o strâng se lini ștește
și vise moi o cuprind.
*
Amalia
”Ipocritule, cum îndrăznești să spui că eu sunt una? Tu

în fața tuturor ești un ipocrit, cu toții știm asta! Am ajuns la
limită, am ajuns să te urăsc, în acel moment în care mi-am dat
seama că nu ai meritat iubirea mea și că ai uitat cine am fost, ai
uitat tot ce ți -am oferi. Acum am să mă răzbun, asta vrei? Asta
căutai? Nu am crezut vreodată să ajung să trăiesc astfel de
sentimente pentru tine. Te-am apărat și am înfățișat întotdeauna
lucrurile bune despre tine, asta erai în aminitirea mea! Dar
acum am să spun tot, să afle cu toții cine și ceea ce ești în
realitate. Un nimeni ești! Am să spuns tuturor, orb mizerabil, vei
auzi curând tot ceea ce am să spun despre tine. Îți vei da seama
că sunt la fel ca tine, voi fi o mizerabilă, pentru că asta meri
ți!
Am să te fac să îți pară r ău pentru ca ai afirmat ceva ce nu este
adevărat, pentru că mi-ai făcut rău intenționat. Tu nu ai știut să
apreciezi ceea ceți -am oferit, o să țiî rozi unghiile și o să îți
180
dorești să mori. O să îți pară rău, mic mizerabil ce ești! Am să

mă răzbun pe tine!...”
Îi sună telefonul și se grăbește să răspundă. Se ridică de
lângă mine și se îndepărtează spre ușă mișcându-și fundul gol. O
aud spunând ”da”și imediat e înapoi în cameră. Continuă să
vorbescă, se pare că cineva îi cere un sfat amoros și ea e
entuzismată să îl ofere. Seșeazăa pe imitația unei pieli de
animal ce se găsea pe jos la marginea patului și patîmi face
semne cu mâna să mă apropii. Îmi ia mădularul în mâna liberă și
își pune buzele pe el suav. Începe să mi-l sugă în liniște pentru a
nu face zgomot și a trăda ceea ce face. La început sunt surprins,
dar apoi mă las cuprins de plăcereși îi mulțumesc trecându -mi
degetele prin părul ei.
Continuă să vorbească la telefon cu multă seriozitateși
atenție. De același tratament are parte și pula mea, atingeri
molașe și ferme în același timp. Mă întind pe spate pe pat cu
mâinele împreunate sub cap. Gândurile îmi alearga departe și
ignor conversația ei.
Mă surprinde uneori cu păreri aberante, contradictorii
dar unice într-un anume fel. O cred creativă. Sunt un visător. O
iubesc și atât, nimic mai mult. E ceva instinctiv și nu pot găsi
cuvinte pentru asta. Sunt lumi total diferite și nu le pot
întrepătrunde. Nu o iubesc pentru cea ce este sau cine este, nu aș
avea motive suficiente.
Nu
Nu o pot cuprinde în brațe. Voce ei e apocaliptică.

Moise avea această voce la coborârea de pe Muntele Sinai. Mă
181
simt păgân și vinovat de tot ceea ce s -a întâmplat în lume în

ultimile trei-patru milenii. Accept necondiționat orice pedeapsă
aleasă și, îmi închipui, că după ast a voi avea un moment de
liniște.
Moralitatea decadentă, dar atât de apropiată simțului
nostru cel mai intim și primitiv, din unele din scrierile
Marchizului de Sade - sadismul față de ceilați și crima - e nimic
în comparație cu propria plăcerea, indiferent de cantitatea infimă
de plăcere pe careți -o produce, durerea și suferința celorlați se
poate justifica și nu te afectează.
Nopți la rând o vizitez în apartamentul ei. Transpirăm
împreună, ne jucăm, ne fotografiem dezbrăca ți, ne dușăm,
mâncăm și transpirăm din nou împreună.
182
56. Sclipiri II
Nu gândi
Nu îmbătrânesc, stagnez. Evident, nici nu mă

maturizez. Şi desigur, nu au legătură. Nu împlinesc ani, dar
continui să primesc multe urări de "la mulţi ani". Prin
intermediul reţelelor sociale, primesc mai multe decât niciodată.
Doar că, multe dintre ele, sunt lipsite de emoţie, sunt sterile, tari,
ascuţite şi îndepărtate. Acele urări nu au căldură, par mai
degrabă reflexul îndeplinirii unor sarcini pe acele reţele de
socializare, odată ce eşti anunţat că e ziua cuiva, te grăbeşte să îi
arunci "un la mulţi ani" impersonal.
Plăcerea nu e un scop în sine dar drumul parcurs spre a

o obţine e delicios. Sunt un etern căutător. Plăcerea e o realitate
tangibilă, cu fiori în sânge şi vene.
Iubirea poate fi dăunătoare stabilităţii tale emotionale,
sexul, nu. Mai mult sex şi mai puţină iubire vă doresc. Pielea e
posibil să nu aibă memorie, inima însă, da. Trupul poate uita
sexul greşit sau nepotrivit. Inima va suferi după cuvinte, gesturi
şi priviri răuvoitoare. Inima păstrează cicatriciși urme de
infarturi. Pielea se bucură de frisoane și sudoare.
183
Simt că erotismul pierde. E o luptă ce mă sfâșie. E din

ce în ce mai pierdut de energie şi vlagă. Deși, paradoxal, suntem
mai liberi de prejudecăți mai mult decât nic iodată. Erotismul e
slăbit şi confundat cu alte manifestări mizere. Verticalitatea lui
urmează puțin câte puțin încovoiala membrului masculin. De-ar
fi el membrul viril! De-ar reda el înălţimea şi vigurozitatea
dorită! Încovoierea şi supunerea sunt decadente, e nevoie de
preaslăviri şi speranţă. Erotismul are nevoie de noi sacrificii.
Vă rog, grăbiţi-vă să îl salvaţi, simţiţi şi doriţi cu
putere! Ridicați erecții!
*
Îmi reconstruiesc vise. Mă retrag în templul intern al

cuvintelor gândite și nerostite. Ima gini mii încolţesc cu viteze
uluitoare. Lipsite de culoare şi sunet, sunt muzee onirice. Sunt
unic vizitator. Mi-ar p lăcea să îţi fac u n tur prin el. Ţin u ăt d e
mână te voi purta din expoziţe în expoziţie. Voi zugrăvi murale
şi voi imortaliza instantanee în ritmul paşilor noştri.
Fără bilet, dar cu intrare strict controlată. Vei plăti cu
sudoare şi nopţi, cu lacrimi şi vânătăi, cu suspine şi răsete. Nu
putem sfârşi altfel.
Cuvintele nu trebuiesc doar să vorbească, e nevoie să

știe și să tacă în același t imp. Tăcerea întărește forța lor. Nu
există o afirmaţie mai puternică decât aceea ce nu a fost
cuvântată încă!
184
Ziua nu duce nicăieri, nici măcar spre o seară

inevitabilă. E o un timp suspendat. Nu vreau să-mi termin ziua.
Nu am planuri pentru noapte. Ziua asta mi se strecoară printe
degete, mâna îmi sângerează, privirea stagnează în gol iar
gândul se întoarce în sine.
Realitatea e amara de cele mai multe ori, de aceea

trebuie să o prezinți în combinație cu ceva dulce. E bine să te
păcăleşti cu lucruri dulci. Îmi place ciocolata şi alcoolul. Îmi
place şi combinaţia lor. Îmi place mirosul florilor de bujor și
mireasma florilor reginei nopții.
Plăcerea se risipeste la fel de ușor cum se obține de cele
mai multe ori, doar suferința e permanentă și dificil de alungat.
Învață să prelungești plăcerea, de suferință vei avea parte
oricum. Ce reguli simple, dar atât de dificil să le aplicăm.
Mi se face rău, sunetele din jurul meu sunt distorsionate

iar privirea îmi alunecă, nu reușesc să o țintesc asupra niciun ui
obiect. Ochii mi se închid involuntarși întind instinct mâna. O
întind în gol, nu prind nimic între degetele mele.
Mihai părea sigur pe el și stăpân deplin al propriei vieți.
Atât de sigur, că dintr-o dată părea matur și experimentat.
Trecutul i-a fost un bun camaradși maestru. Un personaj de
185
nerecunoscut de mine acum, de și acum câțiva ani petreceam

destul de mult timp împreună.
Îi ascult poveștile, ceea ce el numește acum viața lui.
Istoria vieții lui îi conferă o coloană vertebrală nouă și
într-o continuă regenerare. E bărbat de familie acum, soț și tată.
Copii sunt mari, deja îi spun tată. Știe cum se pregătesc
diversele piureuriși e un tip experimentat în pregătirea apei
pentru îmbăiere, în schimbarea scutecelor, în dormitul cu o
ureche atentă la cele mai fine scâncete și în cele mai moderne
tehnice de educare a viitoarelor genii creative.
Părea renăscut, trecut prin ciurul vreunei mori ști și
recompus de-o formă extraordinară. Fiecare celulă i-a fost
reconstruită și upgradată. Un om nou și solid, f ără spaimele
trecute și sigur de pașii săi. Ziua de mâine se solidifică fără
reproș iar el doar trebui să pășească. Fără șovăiri sau îndoieli,
viitorul e o poiană senină și plină de flori. Copii o vor umple cu
gingașele lor glasuri și el își găsește toate răspunsurile în
zâmbetul și brațele soției.
Viața se poate transformata ușor într-o comedie amară.

Dar noi o înfrumusețăm cu vise și zâmbete. Ignorăm futilitatea,
nihilismul și deșărtăciunea. Adorăm momentul simplu și
instantul sortit pieririi fără urmă. Descoperim extraodinarul în
mijlocul firescului și închidem prăpăstii între cei iubiți și noi.
186
Nu avem măsuri de niciun fel, dorim să cucerim și să

avem tot, dar suntem incapabil să măsurăm capacitășile noastre
și să determinăm limitele până la care ne putem extinde.
Ferice trăire a momentului.
187
57. Hana
Nu e un vis
- Ia-mă de mână, te voi conduce!

Ochii ei mari lucesc neîncrezători.șiÎ mișcă buzele a
dezaprobare dar fără a spune ceva. Mă strânge de mână și se
înfige în mine căutând căldură și protecție. Îñi afundă bine nasul
într-un fular pufos și multicolor. Pare strânsă de gât de un enorm
boa constrictor.
- Nu-ți fie teamă, alături de mine, poți păși pe apă.
Uite, picături de apă se solidifică sub atingerea tălpilor tale și
nu e niciun miracol!
Gerul e crunt și nările mi se lipesc. Sclipiri de diamant
s-au format pe genele ei lungi. Îmi afund nasul în gulerul
generos al hainei. Un val de euforie mă cuprinde și corpul e
prins într-o mreajă de satisfac ție. Femeia de lângă e nouă
simțurilor mele. Am emoție să fiu lângă ea și sunt surprins de
gesturile ei necunoscute.
Am descoperit-o într-o poză blurată, nici nu i-am dat
atenție. Asculta însă o formație ce eu nu cunoșteam. Muzica
melancolică și sunetele noi mi-au trezit curiozitatea și pentru ea.
Ascultând Elysian Fields încercam să mi-o imaginez pe cea care
188
ascultă acele note grave, evocatoare de emoții trecute și inducere

de letargii prezente.
”Uite cine e on-line! Sună-mă, îți voi da o veste bună!
Iar dacă îmi place vocea ta, îți voi da două! Îndrăznește!”
O curtez. O ademenesc. Îi ofer numărul meu de telefon.
Aștept să mă sune. Trec ore și zile.
”Să te sun? Să înțeleg că dacă nu te sun nu o să îmi dai
veștile?”
Corect, sunt alergic la fetele cu voci dulci, vreau să aflu
dacă ești vreuna dintre ele. Nu vreau surprize. Nu sunt un puști
cu acnee și pofticios după dulciuri. Dar ea ezită zile la rând. Eu
continui să am răbdare.
”Vreau să țiî dau veștile cât mai curând, au viață
limitată! Nu le lăsa să expire. Sau ai nevoie de vreo pistă? Îți
amintești că acum vreo două săptămâni ți-am scris că mă
gândisem la tine și că mi -ar fi plăcut să împăr țim ceva
împreună?”
Într-o cafenea de prin Madrid, deținută de un polonez,
am descoperit ceai de soc și prăjitură cu vișine. M-am gândit la
ea și o vroiam acolo. Au un raft de căr ți la intrare, clienții pot
lua câte o carte cu condi ția să aducă alta în loc, e o mică
bibliotecă ce se autoregenerează. I-am aruncat o privire,șaa
descoperi ce citesc tinerii. Sunt multe cărți în engleză, la fel cum
se găsesc vreo câteva în franceză sau italiană. Ăsta e farmecul de
a fi într-un spațiu cosm opolit, de a avea contact cu tineri din
diverse părți ale Europei și ale lumii. Sunt multe romane de
autori contemporani, de unii am auzit, dar de cei mai mul ți , nu.
Tinerii citesc despre lumea actuală, văzută din perspectiva celor
189
ce împart aceleași timpuri cu ei. E și normal, tinerii ce călătoresc

și au curajul de a cunoște alte lumi sunt conectați la prezent, la
modernitate și curente actuale.
”Îmi pare rău... Ce despărțire rece, am rămas fără
baterie la telefon... Pup”
Mă simt contrariat, de ce m-a sunat dacă nu avea
baterie suficientă? Oricum, m-am bucurat să aud vocea ei. Hana
îmi vorbește ca unui total necunoscut, m -aș fi așteptat la vreo
glumă sau remarcă care să insinueze o oarecare apropiere între
noi. Am insistat cu mesaje și cerințe câteva săptămâni, ar fi
putut să facă vreun comentariu cu referire la asta. Mi-ar fi putut
reproșa îndrăzneala de a o ruga pe ea să mă sune întâi, ar fi putut
fi curioasă de ce nu i-am cerut numărul de telefon. Are o voce
clară, un ritm domol și își stăpânește bine emoțiile, nu mi-am dat
seama ce se ascunde în spatele cuvintelor ei.
Suntem copii mariși înțelegători, o liniștesc eu, nu e
nevoie să își facă griji. Apoi, cu cât mai rec e a fost despărțirea
cu atât mai fierbinte poate fi reîntânirea. Îi scriu că v oi ie
și cu
colegii de muncă la cina de sfârșit de an. Nu mă simt comod să
împart masa cu colegi cu care nu lucrez direct și nici nu îi
agreez. Mă fâstâcesc neștiind ce comportament să adopt, dacă ar
trebui să fiu amabil cu ei, să port conversații insipide pe teme
minore sau să mă retrag într-un colț cu cei doi sau trei colegi ce
îmi sunt dragi și față de care nu trebuie să fiu în niciun fel. Ei
mă cunosc cu toanele mele și nu le dau importanță.
Plan
190
Abia m-am întors de la alergat, și de a bătut un vânt

crunt, am rezistat, mi-am mâncat fructele și mi-am băut sucul de
soia. Am să mai citesc câte cevași mă pun să dorm. Am să mă
gândesc la ceea ce am să-ți scriu mâine, sau poate nu o voi face.
Poate nu mă voi gândi la un plan anume.
Nu-mi iese manichiura în ultimul timpși nu îmi place
forma unghiilor mele, nu știu cum să le mai tai! Cu dieta merge
bine, salate diverse, fructe, pește și nimic din cărnurile mai dure.
Să nu uit, și adaug des ceva ciocolată.
”Cum a fost cina?” mă întreabă ea. ”Rece” îi răspund
eu în gând. Am fost cuminți cu toții, nu am făcut abuz de alcool,
glume sau amabilități. Am mâncat mult și bine, m-am abținut să
nu cer și un al treilea pahar de vin.
„Satisfăcătoare. D-voastră cum sunteți? Cum îndurați
lungile și recile nopți de iarnă?”
Aici nu ninge, nu bulgăresc pe nimeniși nu aud țipete
de copii. Nu am sanieși am uitat cum e să urci derdelușul. Îi
trimit un mesaj de amenin țare, ” daca ne placem, mi-ar face
plăcere să te seduc...”. Îmi răspunde că următoarea sâmbătă e
liberă.
Dincolo de culoarea roz a pielii ei, mi-a trecut prin
minte ideea stupidă că poate e fardată, Hana e un adevărat
curcubeu. Toată gama cromatică o po ți descoperi de -a lungul
trupului ei. Ochii ei căprui cuprind nuanțe de galben, cafeniu și
verde în funcție de lumină sau starea ei de spirit. Îi poate aprinde
și lumina după voința ei. Întotdeauna sunt înconjurați de un
machiaj fin, în culori pastelate, potrivite, ce par prospăt apărute
pe pielea ei.
191
Vulvele îi sunt de un ro șu aprins, se potrivesc perfect

cu rozaliul pieliiși pot schimba nuanța în funcție de excitare.
Aceste culori nu îi trădează vârstași par a aparține unei ființe
mult mai fragedeși inocente. Aproape că stârnesc îndoieli
asupra a ceea ce ai între mâiniși începi să o mângâi delicat ca
pe-o copilă abia inițiată în amorul sexului.
Astfel de gânduri sunt repedeșterse și excitare atinge
cote paradoxale. Îmi stârnește pofte de-o ablație genitală! Mi-aș
înfige dinții până i -ar traversa carnea. Aș topi petalele ei între
buzele mele acide și aș sorbi incadescentul material. Mi-e teamă
să o strâng mai puternic pentru a nu-i lăsa urme. Mă întind lângă
ea și îi sărut umerii. Strâng cearșaful în pumn. Adun tensiune.
Trebuie să învăț tehnic i de visare și de aducere aminte.
Imaginile onirice sunt experien țe unice, irepetabile în
complexitatea variațiunilor și imposibile în spațiul realității.
Imaginile nocturne au inspirat popoare, războaieși revoluții, au
incitat la ură, iubire sau răzvrătire.
”Un ceai fierbinteși îți voi face confesiuni...”. Așa a
început mesajul prin care accepta invita ția. Avea o bluză maro
cu mulți nasturi la mâneci. Cred că și ea se mira de mulțimea lor
și i-a numărat de câteva ori. Dar peste câteva momente, ori
uitând că deja făcuse numărătoarea ori uitase rezultatul, se apuca
din nou să își treacă degetele peste ei ca peste un abac.
În seara anterioară întâlnirii am sondad asupra reacțiilor
ei, sau, se poate spune, am încercat să creez puțină tensiune și să
sădesc dorințe. Vroiam să știu ce așteptări are de la întâlnirea
noastră și cât de mult pot să insist în a o cuceri.
192
”Lasă jocurile și spune -mi ce porti acum! Cu vremea

de afară, plouă, am nevoie de gânduri fierbinți... ”
”Asta ar fi trebui să vezi tu... Vizual, e mai plăcut decât
îți imaginezi sau îți pot eu descrie în cuvinte... Doar ce am ieșit
de la duș și port, mmm, o picătură de parfum, asta port...”
”Nu mai vreau... Cred că acest joc nu e de mine... Sunt
prea sensibil pentru așa ceva... Tu îmi scrii despre o picătură și
eu te simt deja sub buzele mele, tu îmi prezin ți o imagine nudă
iar eu simt căldura trupului tau... Nu e corect...”
”Iar pui scuza sensibilită ț ii? Iar te ascunzi? Iar ți î
planifici lucrurile?
Mie îmi place...Mult chiar... Închid ochiiși simt
atingerea buzelor tale, mă întind în pat și îmi este ușor să mi te
imaginez aproape, cum te lipești de trupul meu fierbinte și cum
ridicăm temperatura împreună.... Mai contează acum dacă e
corect sau nu?”
Îmi pare rău că nu te-am prins azi, mi-ar fi plăcut să ne

fi jucat puțin, eu cu tine, tu cu mine, noi cu noi. Îmi caut scuze
pentru a-mi justifica temerile, indeciziile sau bâlbâielile. La fel
cum mi se întâmplă în ultimii ani față de diverse persoane, am
sentimente confuze față de ea. Îmi place să fiu în preajma ei, dar
nu mă văd alături de ea și peste câțiva ani.
Hana e o ispită dulce, cu piele proaspătă și niște
dințișori ascuțiți. Îi place să îi folosească pe umerii mei. O simt
precum un șor icel agitat și activ, ce mușcă cu pofte scurte dar
193
numeroase. Ghicesc în unele suspine de-ale ei un freamăt

continuu, bănuiesc lumi cu îngrijorări necunoscute mie.
Îi scriu în fiecare seară înainte de culcare, dar în seara
asta i-am scris numele de trei ori și l-am șters de același număr
de ori. Iau monitorul, îl smulg din prizăși -l arunc pe geam. Mă
bag în pat după ce mă spăl pe dinți și scrutez tavanul. Înainte de-
adormi șterg dorința de -a mai arunca monitorulși mă bucur
amintindu-mi că este la locul său.
” Știu, știu, știu... Și toată vina asta o are netul! Te las
să înveți. Noapte bună. Aștept momentul în care să -ți zdrobesc
cărțile și buzele...”.
Hana continuă să studiezeși e sîrguincioasă. Eu profit
de asta pentru a nu-i scrie mai des sau pentru a nu o presiona să
ne întâlnim. Eu mă bucur de mult timp liber. La birou muncesc
puțin, mare parte din mesaje sau lecturi le fac acolo. Sfârșiturile
de săptămână sunt odihnit și pregătit de aventuri.
E o petrecere zgomotoasă și cadourile sunt nenumărate!

Hana are mul ți prieteni, diferiți între ei precum într -o orgie
agronomă a tuturor semințelor de pe continent. Mulți o vor în
preajma lor și pare că ea nu îi refuză. Sunt colegi de la muncă,
colegi de studii, vecini, amici de pe la diverse întâlniri și cluburi.
Ea ne tratează pe toți egal, așa nu mă simt incomod. Eu nu sunt
nimeni special la această întălnireși mă mimetizez cu ușurință
printre ceilalți.
- E ziua ta! Cum să încep... de la degetul mic? De
la vârful unui fir de păr? Cred că voi lăsa deoparte toate aceste
194
detalii și te voi prinde în brațe, te voi învârti de câteva ori în aer

și te voi săruta cu patima pe gură! La mulți ani, iubita mea
prietenă!
- Imediat ce vor pleca cuții,to mă poți săruta
oriune și cât de mult vrei tu... Dar acum potolește-te...
Mă lasă să o pup pe obraji dar cu aten ție pentru a nu -i
strica machiajul. Are o rochie vișinie mulată pe corp și fesele i
se ondulează frumos când se mi șcă . O ating stingherși adun
poftă pentru mai târziu.
Cumpătarea e considerată o calitate, dar eu prefer
excesele! E adevărat, excesele celorlal ți, eu sunt cumpătat în
mediocritatea mea. Excesele creează efervescen ță și energii.
Provocările și revoluțiile nasc din excese, excese de încredere,
excese de îndobitocire, excese de hormoni, excese de orgolii,
excese de stagnare.
”Dacă ai știi ce prăpastie era în dreapta noastră!... A

fost pură inconștiență!... A fost o ieșire fotografică între amici,
nu stiu exact numărul pozelor, dar între trei aparate foto s-au
adunat peste 25GB de poze... Probabil am să mai urcat pe blog
înca vreo 20-30 de poze săptămâna asta...”
Încerc să o conving să iasă un șit sfârde săptămână
întreg cu mine. Îi arăt pozele de la șireo în
ie Cuenca și
imaginile de pe marginile văilor abrupte săpate de râul Júcar.
Sunt poze cu multă piatră, praf și soare. Nu e priveliștea mea
195
preferată de munte, dar îmi potolește gustul de natură și îmi

alină suferințele betonului ce mă-nconjoară în Madrid.
”Bună, Bogdan!
Nici nu vreau să mă gândesc, am o teamă
bolnăvicioasă de înălţimi, îmi imaginez tot felul de scenarii.
Dacă eram cu voi acolo, nici nu puteam să mă uit şi probabil
mă şi supăram într-un mod (poate) iraţional. Aştept poze noi,
este foarte plăcut să mă uit la ele. Şi eu de multe ori îmi iau
aparatul la întâlnirile cu prietenii, pentru că ador să savurez
amintirile pe urmă. Următorul pas sunt filmuleţele, am de gând
să le imortalizez şi vocile, mişcările.
O seară liniştită!”
Eu voi pune o carte sub ochi. Literele sunt cele mai

magice invenții. Trebuie să mul țumim probabil comerțului
pentru numereși alfabet. De ce? Pentru că ele nu ar fi fost
inventate dacă nu ar fi fost din considerente contabile. Avem
literatură pentru că unii oameni nu au știu să facă afaceri.
*
”Te simt! Probabil avem setat ceasul dorului exact la

aceeași ora și atunci ni se face dor unul de celălalt fixt în
același moment...”
”Nu mi vine să cred, am deschis calculatorul puțin mai
devreme doar pentru a verifica dacă am vreun mesaj de la tine,
chiar dacă aveam ceva de terminat. E posibil să ai dreptate!”
196
”Asta ar însemna că și ție ți se facuse dor de mine? Te-

ai întors de la alergat sau ai învățat în seara asta?”
”Asta se întâmplă când două persoane petrec prea
mult timp împreună! Ăsta ar fi momentul perfect în care să ne
desparțim! E apogeul relației noastre! Am atins complicitatea
supremă! Am păstra o amintire perfectă despre celălalt...”
Mi se plânge că are de învă țat. Are în față un curs
enorm de lungși plictisitor. Eu aș vrea să o am pe ea în fața
mea, să o lungesc și să o întind. Ea nu m-ar plictisi și aș învăța-o
din por în por, din firicel de păr în firicel de păr, din aluni
ță în
aluniță, din gropiță în gropiță. Aș fi pregătit pentru examene, aș
studia-o noaptea, seara, în zori și poate chiar și la prânz.
”Am făcut doar câteva abdomeneși apoi am mâncat.
Acum am să învăț din nou. Încă nu am citit tot, e enorm cursul!
Noapte bună, te voi plictisi mai mult săptămâna viitoare... ”
Rămân cu promisiuni. Pe de altă parte, mă simt ca un
adolescent din nou. Ea studiază, eu la fel, suntem copii pierdu ți
printre manuale, examene și suspans. Asta ne oferă si un răgaz
înainte de-a ne maturiza.Școala e încă o scuză pentru lipsa
noastră de maturitate. Vom crește mai târziu, după ce terminăm
cursurile, după ce ne trec emoțiile de la examene, după rezultate
finale, odată ce vom avea diplomele în mână. O, dulce amânare!
Probabil te vei iubi mai mult iubindu-ți amintirile. Voi
aduna poze. Îmi voi face o colec ție bogată cu imaginile din
prezent pentru a le folosi la bătrânețe. Probabil voi dori să
călătoresc în trecut. Pozele și amintirile mele se vor lua la ceartă
sigur, voi verificași aceste scrieri, fără îndoială că nu vom
ajunge la o înțelegere.
197
Hana e în continuare foarte ocupată, așa se menține în

formă. Eu doar încerc, încep o mul țime de lucruri și nu imi ies
prea bine. Nu sunt organizat, nu am priorităț i sau țeluri. Presimt
că ne îndepărtăm tăcut, că micile cicatrice create de dorurile
noastre ni se vindecă și suntem pregătiți pentru răniri noi.
Trebuie să ne ferim de durere. Suferința lasă răni adânci
și ireparabile. Nu te poți vindeca definitiv niciodată, doar că
memoria îți va juca feste, amestecândși răstălmăcind amintiri,
va căuta și va găsi explicații și intrepretări ce vor părea că îți
ușurează suferința. Acest proces poate dura întreaga ta existență.
E o amăgire continuă și din care nu există scăpare. Unii o
numesc viață.
- Ești mai rea decât Baba Cloanța!
- Cred că da! Dar cum era Baba Cloanța?
- Ai un portret cu ea în baie! Exact dedesupt de
lumina sub care te machiezi!
- Nu am reușit să te păcălesc... Hmmmm... Îmi
creezi dureri de cap... Am să mă gândesc la altceva... Nu știu la
ce te referi…
- Machiază-te întâi, doar așa funcționează vraja...
Doar așa apare baba în tablou...
Hana și -a găsit un nou loc de muncă, s-a mutat mai
aproape de elși mai departe de mine. Nici eu nu îi ofeream
nimic din ceea ce-și dorea. Eu am sistemul afectiv gripat, nu
înlesnește apariția de sentimente noi și nu poate nici să le ruleze
alunecos pe cele deja înscânteiate. Sunt ca o jucărie stricată,
colorată, cu o grămadă de funcții, cu detaliii in teresante dar care
nu funcționează. Sunt o dezamăgire trăind de-a brambura.
198
Să nu exagerăm, femeile îmi îndeplinesc multe dintre

fanteziile mele, dar în niciuna apare vreun altar. Sunt salvat!
199
58. ”Lolita nu va veni”
- Lolita nu va veni!
Arată extrem de speriată. O observasem de vreo 3-4
minute cum ștepta
a liniștită și , privindu-și ceasul la fiecare
minut, mai arunca câte o privire în jurul ei. Dar fără îndoială, era
mai atentă la ceas decât la oamenii din jurul ei. Nici gând să
observe că mă uitam insistent la ea. Probabil aș fi speriat-o. I-am
dat întâlnire pe o stradă cunoscută în Madrid pentru prostitu ție.
Chiar dacă e în inima orașului și e miezul zilei, tot e posibil să
existe lucrătoare sexuale și în acest moment. E o cerere continuă
pe care nicio afacere nu o poate ignora.
- Lolita nu va veni!
Îi repet eu poziționându -mă langă ea, umăr la umăr. Ea
e tipa ce-a venit la întâlnire crezând că o va cuno ște pe Lolita.
Am o fascinație pentru fii Evei și ai lui Adam, iar dacă iubești
pe unul dintre ei, va trebui să accep ți familia întrea gă. Nu am
putut să o evit. Purta ochelari în poza de pe net, obrăjorii și
umerii ei rotunzi anunțau sâni la fel de voluminoși. Fiind tineri,
speram să fie și ageri și sfârcuri sfidătoare.
A fost o dorință stupidă s-o întâlnesc. E o ființă amorfă,
cu gânduri simple și exprimări plictisitoare și anoste. Se agită și
200
caută cu privirea o scăpare, dar în niciun moment și nu -a

exprimat dorința de a pleca, nici verbal, nici gestual. Îi place că
e aici cu mine, nu cred că e o femeie cu succes la bărbați și orice
atenție primită e binevenită.
Asta și sunt pentru ea acum, un bărbat ce îi acordă
atenție. Nu se simte comod că a fost păcălită, dar nici nu
protestează. Probabil nici în pulă n-ar protesta, doar s-ar zbate
părând neinteresată.
- Cine e amicul tău ce scrie poezii?

- L-am văzut doar de câteva ori și pentru puțin
timp. E un tip fascinant. Nu conversează foarte multși cred că
nu mă place. Dar asta nu contează, eu îl plac, sau ai bine zis,
îmi place ce scrie.
- Am comentat la una dintre eleși mi -a trimis un
mesaj făcându-mă în toate felurile!
- Așa sunt geniile, cu doage sărite! Prea mult must
și aciditate! Nu te ștepta
a la comportament e stereotipe din
partea lor. Bucură-te de lecturile sale și atât....
- Poate ar trebuiși e u să mă zbat, dar sunt prea
sictirită. Mâine fug iar în țimun și -am să urlu! Mă de-
complexez...
- Și eu sunt un sictirit până la D-zeu. Ce bine că nu
ne cunoaștem și în realitate, e posibil să nu ne placem.. De -
complexare plăcută!... Să aduci un aer răcoros de acolo...
201
202
XIV. Zâne, făpturi terestre
203
59. Iulia I
Eu încă o mai ștept.

a A trecut mai bine de un an de
când nu mai știu absolut nimic despre ea. Sunt convins că într -o
zi mă va căuta pentru că, cum nici eu nu o pot uita, nici ea nu
mă poate uita. Aștept un semn de la ea. Iar dacă totuși hotărăște
să mă uite, eu nu o voi mai putea face. E suficient să arunc o
privire pe ceea ce ne scriam pentru a-mi reaminti toate emoțiile
trăite alături de ea. De când am cunoscut-o am fost convins că
nimic nu ne va despărți. Dacă vreodată aveam vreun moment de
neliniște sau de îndoială, ea mi-l risipea în câteva cuvinte și
viceversa.
Nu voi reuși niciodată să scriu din imaginașie ceea ce,
sub impulsul inspirației de moment și complicității incredibile,
conțineau conversațiile noastre virtuale.
Iulia întruchipează o furtună perfectă. E de energie
virgină, e agilă, fluidăși înșelătoare. Trebuie să -ți închizi ochii
pentru a o vedea și să-ți ignori auzul pentru a o înțelege. E într-o
continuă agitație. Vârtejele iscate de ea te conduc în spirale
ascendente. Normalitatea e o dezordine pentru ea. Aduce
neliniște acolo unde liniștea domnește și potolește flăcări în
deșerturi aride.
204
Furtul
- Să nu îți cobori CD-ul de pe net, te rog!...

Cuvintele ei mă paralizează. Am fost atât de obișnuit să
caut lucruri ”gratis” pe net, încât mi-e greu să cred uneori că e
un furt.
- Promite-mi că nu o vei face...
“Nu pot continua cu o astfel de persoană.” Îmi
mărturisește mai târziu într-un mesaj. „Eu vreau lângă mine
doar persoane onesteși corecte. Cel care greșește des și cu
lucruri atât de mărunte, va gre și în tot în ceea ce va face în
viață.” Am tăcut. Nu am fost în stare să spun niciun cuvânt.
Orice scuză ce îmi trecea prin minte era rapid abandonată. Nu
reușeam să descopăr nici un argument valabil, iar a vorbi cu ea
ăn glumă nu ar fi fost decât o lipsă de respect față de amândoi.
Intelectual
În primăvara lui 2010, o tânără încântătoare îmi

mărturisea că noi doi vom forma parte din intelectualitatea
viitorului, H.R. Patapievici m-a ajutat să o contrazic, măcar în
ceea ce mă privește, exemplul l-am găsit în eseul ”Despre idei și
blocaje”.
Amăgire
205
V-am simțit prezența în camera cufundată în miros de

coniac ars. Nu ați cutezat să vă apr opiați de mine. Mă priveați
sfidător, din fotoliul de lângășemineu, cum flirtam impersonal
cu un bărbat din cameră. Știați că o făceam doar ca să vă
necăjesc și de aceea mă pedepseați cu indiferența. Dar eu vă
știam secretul și vă simțeam pasiunea în privirea, de aceea, în
ciuda impasivității dumneavoastră, îmi păstram un zambet
satisfăcut pe chip. Știam că nu veți întârzia.
L-am lăsat pe acel bărbat plictisitorși m -am îndreptat
spre balcon. Vă sim țeam privirea ațintită asupra mea și
încercam să pă șesc câ t mai șor u pentru a nu vă priva de
vederea mea. Vroiam să vă ofer cât mai mult timp pentru a-mi
descoperi conturul. Știam că vă place modul în care rochia albă
îmi cade peste șolduri, nu o puteți nega, toată seara m-ați privit
și toți v-au văzut tulburat. Înghit în sec, nici pentru mine nu a
fost simplu.
Odată ajunsă pe balcon m-am lăsat purtată de
frumusețea grădinii. Mi-am plimbat privirea rătăcită peste
tufele de trandafiri și mă îmbătam cu mirosul nopții și cu lumina
caldă a felinarelor. Nici un zgomot nu venea dinstre marea
grădină. De acesa mi-a fost ușor să vă aud pașii în spatele meu.
Abia îmi puteam controla tremurul iar gândurile mi s-au
tulburat precum oglinda apei la aruncarea unei pietre. Îmi
doream atât de mult să vă opresc. Dar cum cuvintele le
pierdeam printre emo ții ți nu vă puteam vorbi mi -a aplecat
privirea și am suspirat.
206
"Domnișoară..." ați spus atingându-mă inocent și suav

pe umăr. Ce senzație încântătoare mă încerca, căci îmi simțeam
esența răzvrătindu-se în mine dorind să izbucnească.... Mă
controlam , însă roseața obrajilor mă dădea de gol... Aș fi vrut
să nu pot deschide ochiiși să rămânem cât mai multe momente
cuprinși de senzația ce-o simțeam. Dar tu ai insistat:
"Domnișoară, sunteți bine?."
"Da, domnule?" .. abia reusisem să leg două cuvinte
atât de banale. Zâmbindu-mi mi-ați spus :
"V-am privit toată seara..."
" Da?... nu am observat..."... inima îmi lovea pieptul cu
putere alterându-mi rimul respirației. Îmi era teamă că nici nu
voi putea vorbi și m -am mirat mult când m-am auzit vorbindu-
vă.
"Sunt convins... voiam să vă ..."
"Da?" ..
"Nu..."
Pentru o clipa ne-am întâlnit privirile şi timpul se
oprise, cuvintele păreau atât de lipsite de sens, gesturile
amorțiseră... iar eu încercam să mă atârn de ultima fărâmă de
control pe care o mai aveam.
"Domnișoară... vă pot ține companie?"
Am încuviinţat.
Stăteam unul lânga celalalt privind la unison zarea
desenată de o slabă lumină a lunii. Priveam un punct inexistent
căci în jur nu mai era nimic decât o dulce tăcere pe care o
înţelegeam doar noi. Devenisem doi complici.
207
O seară ca oricare alta
Ar fi putut fi o seara ca oricare alta. Aceleaşi feţe,

aceleaşi conversatii, aceleaşi râseteși aceleaşi lamentaţii. Poate
ar fi existat mici divagaţii iscate de recente evenimente sau de
noi interpretări ale acelorlaşi evenimente. Aş fi salutat aceleaşi
persoane, aş fi primit acealeaşi zâmbete îngrijite și toate
gesturile pertinente situaţiei. Gazda ne-ar fi spus aceleaşi glume
iar noi am fi râs, ca prima dată şi ca întotdeauna - încurcaţi,
fâstâciţi și neavând nici cea mai mică idee la ce se referă. Am fi
făcut gălăgie, ne-am fi prefăcut prieteni, am fi ciocnit pahare,
am fi ridicat nori de fum și ne -am fi despărțit strângându -ne
mâini și fălci în zâmbete crispate. Aceste adunări întot deauna
îmi provoacă aceeaşi stare de integrare absolută într-o lume pe
care nu mi-o doresc ți în care nu -mi găsesc locul. Dar e atât de
comod și mă complac în acest ocean de calm în care se agită ei.
Neașteptat apare meteoric o ea - firavă, tăcută, în rochie
albă. Plutind, în loc să păşească, îmi ţintuieşte privirea şi mi-o
poartă dintr-o parte în cealaltă a lungului salon. Deşi conştient
de expresia mea tâmpă, nu mă pot opri de a o urmări
bolnăvicios. Nu mai în țeleg nimic din ceea ce se întâmplă cu
mine și nu recunosc lucrurile din jurul meu. Aerul îmi apare în
valuri dispersate, oamenii creeaza vârteje în jurul lor, luminile
îmi par un curcubeu reflectatși purtat de zecile de oglinzi și
pahare. Se sparg cuvinte și strigăte în apropierea urechilor mele,
le aud dar nu le înţeleg. Trebuie să mă apropii de ea, m-a
208
observat, toţi m-au observat. Ruşinat și indignat de purtarea mea

necontrolată, decid să o urmez imediat ce o văd ieşind pe
balcon. Gesturi şi emotii se exprima fără voinţa mea.
Stângaci, și aproap e involuntar, îi ating umărul. O
descărcare electrica îmi îndreaptă spatele și bolborosesc un salut
fără să îl gândesc în prealabil. Am crezut că am fost inteligibil,
dar cum nu îmi raspunde imediat, bănuiesc că nu am articulat
bine cuvintele. Mă fâstâcesc scuzându-mă pentru insisten ța
privirilor și lipsa exprimării verbale potrivite. Îi cer câteva
minute de intimitate. Privesc spre grădina, iar ea, cuprinzându-
mi brațul, își pleacă privirea și mă urmează. După câteva
momente de tăcere, începem să ne vorbim cu multă reținere de
tot și de toate. Ne repetăm și începem în același timp fraze
asemănătoare, ne aruncăm priviri compliceși râdem scuzându -
ne. Curând însă, cuprin și de spontaneitatea momentului,
schimbăm automatic mii de mesaje cu o rapiditate uimitoare ce
trădeaza o teamă - teama de a nu ne fi de ajuns o viaţa întregă
pentru a putea împărtăși toate gândurile şi dorinţele noastre.
”Singură
Întunericul de afară m-a învăluit, expresie sumbra a

realității mele interioare. Imaginile se derulau rapid și eram
conștientă de zgomotul pașilor mei pe asfaltul neregulat chiar și
fără să îl aud. Lumina și întunericul, zgomotul și liniștea se
împleteau deopotrivă în amalgamul orei lipsite de șitimp
înaintam, fără a băga de seamă spectacolul din jur, o imitație a
realității inferioară teatrului. Simțeam că, dacă ai arunca o
209
moneda în interiorul meu, oricât ștepta,

ai a nu i -ai auzi
căderea. Vid.
Mă îmbrăcam în întuneric, pentru ca întunericul mă
știe, mă cunoaște și, fără să -i aparțin ori să -mi aparțină, ne
unește aceeași tagmă vicioasă, putredă și omniprezentă. Frigul
dispăruse de multși simțeam doar arareori cum sângele îmi
țâșnea din tălpi și un sentiment, asemănător unei bucurii
semilunare, îmi străbătu gândurile telegraphic, eram umană!
Rătăceam prin neîncăperea limitată a serii căutând un
loc al meu, pe care să-mi aștern spiritul, să-l legăn ca înainte de
culcare, dar minteași picioarele porniră un duel imaginar, de
tălpi, iarbă strivităși gânduri în chip de panglici de mireasă
părăsită, și fața -mi se mânjea în smoala tulburărilor fugitive.
Rucsacul cu vise, de care oricâtș afi încercat nu mă puteam
dezbăra, atârna greoi și mă înecam fără ca trupu-mi să se înece
însă, doar spriritu-mi rămânea fără suflu. Amintirile, pe care
mintea-mi încearcă în chinuri disperate să le avorteze, nășteau
în mine gheare viermănoase, implantându-mi-le în pere ții
scuturați de igrasie ai sufletului.
Așteptam. Așteptarea îmi era rugă mută la porțile
ființei dumneavoastră și, împiedicându-mă în propria-mi
stângăcie, ștergeam aburii de pe imaginea dumneavoastră,
conturându-mi-te în minte asemeni unui chirurg masochist.
Ardeam spre dumneavoastră consumându-mă în insipidul
nocturn, dar ochii mi s-au închis în clinchet metalic și am
continuat să vă privesc absorbind frânturi masticate, vomate și
redigerate de realitate.
Iulia”
210
Joi dimineața
- Bună dimineața, frumosul meu iubit! Vă iubesc!

Dar oștiți deja, nu? Îmi lipsiți… enorm… Vă ofer toate
gândurile mele!
E joi, iar ceasul e exact 7:57, calculatorul abia s-a
aprins. Aștept să se deschidă Outlook-ul, Mozilla și Excel pentru
a-mi începe munca. Totul e lent în compara ție cu nerăbdarea
mea. Știu că voi avea mesaje de la ea, nici măcar nu simt că aș
veni la muncă.
- Bună dimineața, mult prea iubita și lingușitoarea
mea iubită... dvs nu-mi lipsiți, vă simt mereu alături, în orice
gând și la orice pas... fiecare lucru îl împart cu dvs, îmi
imaginez că sunteți lângă mine și vă vorbesc... îmi pregătesc
scenarii în minte, fac repeti ții pentru a fi pregătit pentru
momentul în care ne vom întâlni... mă înșel eu sau "toate
gândurile" deja mi le oferisei în altă zi, nu erau "toate" sau
astea sunt unele noi?... vă sărut apăsat și îndelung...
- O nouă zi, o nouă poftă de viată, iar eu renasc în
fiecare zi pe culmile dragostei ce vi-o port... Iertați-mi copilăria
gândurilor și a sufletului... Vă iubesc!...
- A vă ierta ar însemna să vă judecși să consider
că ați greșit cu ceva... condițiile acestea nu se îndeplinesc...
E a treia oară când îmi face observație șeful în trei ani.
Se pare că comit câte-o infracțiune pe an. Prima dată am fost
vinovat, răspunsesem pu țin pripit unui coleg într -un mod
nepotrivit. Scrisesem un e-mail pe negândite iar seful ne-a
211
corectat curând pe amândoi. A doua oară, ceva asemanator, nu

fusesem destul de convingător cu un alt coleg cu care trebuia să
colaborez și am întârziat în a-mi termina una dintre sarcini, e o
vina circumstanțială însă.
Dar astăzi chiar am fost nevinovat! Șeful era nedumerit
de ce nu muncesc. Iar eu tăceam cu mâinile ascunse sub masa.
Aproape furios mi-a spus să pun mâna pe muncă. Atunci am
ridicat pumnii strânsi ce îi ținusem sub masă. El s-a mirat, dar eu
nu am așteptat o nouă întrebare, și i -am mărturisit că tu ai un
examen important azi și eu îți țin pumnii.
- O lucrare perfectă... Am transpus arta poetică
prin cunoașterea luciferica! Vă ador...
- Îmi imaginez și eu că a fost pe gustul d -voastră,
sensibilitate poetică disecata știintific... Colegul meu tocmai mi-
a recomandat ceva muzica, sunt nerăbdator să o împart cu d-
voastră în această seara...
- Ups, le-am inversat, vârsta asta, mama ei... Am
confundat cunoașterea luciferică cu cea paradisiacă....
”Ai apărut
Lumina răscolea sălbatic petalele înlăcrimate din

grădina din fa ța mea . Frunzele firave su
țineau cu îndârjire
greoaiele bobițe de rouă. Niciun zumzet nu înti na liniștea, o
liturghie mută preaslăvea existența. Aerul era veselși mișca
culori și mirosuri.
212
Răcoarea se unea cu zeul soare, lene ș și unduitor iar

florile îmbălsămate îngânau un ritual păgân sub zarea răsfrântă
în verde tulburat. Inima îmi era taler pe care se rostogoleau
tăcut merele-nroșite în fiorii întâiului sentiment.
Când palma ta a coborât tăcută, legănându-mi palma,
pieptul mi-a tresărit și te -am privit cu spaimă și uluire. În ochii
tăi jucau demonic apusuri dionisiace, iar gândurile curgeau
între noi fără de glas îmbrățișându-se, valsând intim, dezlegat.
Mi se părea ireal, mult prea boem acest vis care se
desprindea de realitate, dezvelindu-și aripile fragede,
transparente într-un salt lent dar sigur. Sângele îmi alerga
înspumegat prin vene, zeci de cascadeși vârteje se formau în
trecerea lui tumultoasă. Scorburi necunoscut locuiau în mineși
o mulțime de ființe mici îmi erau ocupanți.
În schimb, eu stăteam inertă, de teamă ca totul să nu se
spulbere în jurul meuși să mă arunce într -o bezna încleștată,
dar chipul dumneavoastră, alipit dintr-o dată frunții mele, îmi
transmitea telepatic tot ce voiam să știu, tot ce trebuia să știu.
Iulia”
*
În orice clipă
- Și chiar vă simt prezen

ța în orice clipă a
existenței mele... și chiar de vă știu în fiecare colțișor al firii
mele, tot îmi lipsiți...
După astfel de cuvinte găsite la prima oră în
mesageriei, valuri euforice mă leagănă și mă izbesc de valurile a
213
nenumărate simțiri. Niciuna dintre ele însă nu era suficient de

puternică pentru a câștiga întâiet ate. Sunt un titan. Atât de mare
nu m-am simțit niciodată, atât de înalt că aș putea atinge orice
mi-aș dori.
- Dar e atât de tragic ceea ce-mi spuneți... nu
puteți continua cu acest gol...
Răspund fără să știu ceea ce vreau să exprim. Probabil
cred eu că l-aș putea umple. Probabil aș dori să fiu în același
sentiment cu ea. Probabil visez. Probail plutesc iar pâmântul de
sub picioare nu sunt decât frânturi de aripi, sunt în zbor.
- E tragic ceea ce-mi spuneți, nu veți putea
continua cu acest gol...
214
60. Amintiri contopite - Laurel
Îmi este teamă de propria memorie. Sunt momente în

care nu sunt sigur de precizia amintirilor mele. Nu știu dacă asta
ar trebui să mă preocupe în vreun fel sau să mă bucur de acest
proces automatic și natural al sistemului nervos. Una dintre cele
mai plăcute amintiri de-ale mele e o contopire de imagini și
sunete dintr-o seară în care eram adormit, un ”la revedere” spus
în dimineața următoare și un vis avut la câteva săptămâni mai
târziu. Toate aceste amintiri sunt unite de un singur numitor
comun, eu o numeam Laurel! Nu știu de unde avea atâta energie
215
și entuziasm, dar întotdeauna ar fi fost pregătită să-ți facă o

surpriză.
- Nu pleca, te rog... nu pleca...
Am făcut dragoste. Folosesc rar această expresie, dar
pentru că rar simt că o fac. E trecut de miezul nop ții și cum mă
vede obosit, îmi propune să ascult ceva din ceea ce scrie. Îi
place teatrul, să joaceși să scrie. Adorm ascultând -o. Știu că
pleoapele nu mă mai ascultă și eu nu opun rezistență. Întrezăresc
privirea ei molcomă și atotînțelegătoare.
Sunt dimineți în care mă trezesc cu aceste cuvinte în
minte, iar lângă mine nu e Laurel să mi le repete. Nu mai sunt
nici micile zgâlțâiele pentru a mă trezi, nici șoaptele în ureche că
e vremea să mă trezesc și nici paharul de lapte.
Mai citește-mi încă o dată și promit să nu mai adorm!
Laurel. Mi-a plăcut numele acesta. Mai mult decât o

fată, ea e un ingredient. E ciudat. După toate fetele cunoscute în
ultimii doi ani, doar ea mi-a rămas și -mi va rămâne în amintire.
Toate celelalte apar și dispar precum culorile unui curbeu dintr-o
baltă de pe stradă în care s-a scurs ceva ulei de motor.
- Poate dacă s-ar da timpul înapoi, ș aalege să
stau la țară... într-o țară din povești, să învăț să număr culegând
flori, având ca profesori cele patru anotimpuri și cântărind
fragi în palmele deschise ca să învăț că o cantitate din cele două
e destinată cuiva drag...
Simt gustul de fragi jucându-se în gura mea. Pe drumul
spre bunici se găseau tufe mărunte și răszlețe de fragi , era
216
fascinant gustul lor puțin acrișor iar mirosul nu avea comparație

cu nimic cunoscut.
E o gazelă. Are cei mai lungi și mai antrenați mușchi pe
care i-am îmbrățișat vreodată. Simt o energie sălbatică în ea de
care de multe ori mă tem. Trec minute înși r fără a putea să
adorm din nou, nu vreau să uit clipe visateși nici să mă despart
de senzația creată.
Sunt cuprins de-o moleșeală vecină cu leșinul. Au
trecut vreo două săptămâni decând nu am mai vorbit cu ea. Ar fi
trebuit să o cautși să insist în a m ă explica. Cred că nu ne-am
mai întâlnit din cauza mea. Și-a pierdut încrederea în mine iar eu
nu am făcut nimic. M-am comportat din nou ca un idiot. Aștept
minuni! Aștept ca un eori lucrurile să se rezolve de la sine fără
absolut nicio intervenția din partea nmea. Cum de mă pot păcăli
atât de mult?
- Spune-mi că ai terminat tabloul!... Și că eu am să
văd o poza cu el!...
Tremur. Îmi va răspunde sau nu? Acum câteva
saptămâni m-a așteptat cu o surpriză în camera ei - un șevalet.
Nu, nu vă grăbiți! Nu vroia să -i pozez. Era doar o încercare de-
ale ei de a picta. Una dintre prietenele ei o ajuta să deseneze. A
luat drept model poza unui apus iar acum încerca să-l transpună
pe o pânză.
- Cum să termin o operă de artă?... Am să lucrez la
el toată viața...
- Punând punct lângă punct?...
- Linie lânga linie...
217
Îmi este teamă să-i scriu. E unul din rarele momente în

care îmi lipsesc cuvinteleși mi -e teamă de a nu spune vreo
prostie. Pare că sunt într-o luptă în care toată lumeaștie că voi
pierde. De aceea mă simt precum un gladiator ce își știe sfârșitul
aproape și nu are niciun gând de-a evita sau amâna inevitabilul.
- Ce mai faci?...
- Atinge-mă și fugi...
Ai putea face asta? Îmi lași o urmă pentru totdeauna și
te poți scăpa.
E întunericși e una dintre primele seri petrec ute în

camera ei. La geam, atârnă draperii grele, foarte grele. Uneori
simt teamă, s-ar putea prăbuși peste mine. Dar s imt și protecție,
lumina lunii nu poate pătrunde, sunt ferit de blesteme, afurisiri
sau vrăji. Sigur e o protec
ție mai bună decât împleti turile de
usturoi. Nu-mi amintesc să le fi văzut vreodată trase într-o parte,
sau poate doar noaptea mă adăposteam în camera și am
ei
pierdut alte momente din zi.
- Vom suferi... deși în gândul meu nu eram prea sigur
dacă mă refeream la amândoi sau nu știa m pe care dintre noi doi
o va face. Într-adevăr nu eram sigur dacă îmi era teamă pentru
mine sau pentru ea, pentru că sim țeam că ceva e deosebit. Era
un moment în care nu puteam înțelege prea bine urmările a ceea
ce făceam și nici nu aveam în minte vreun scenariu.
Ajunsesem la ea pentru a-i oferi ciocolată. Îi
promisesem ciocolată iar și ea -a cerut comanda acasă. În
naivitatea mea mă gândeam că doar o voi vizita și vom sta la
218
povești și nu îmi trecuse prin minte că eu sunta atractiv pentru

ea și îi trezisem pofte.
Are una din acele priviri pe careștiinucum să -i
răspunzi. Dincolo de frumusețea unei culori închise, rotunzimea
și sclipirea vie din ei, ochii aceia ademeneau spre reculegere. Eu
îmi găseam liniștea și pacea odată ce mă aflam sub farmecul lor.
Ei dezarmează și înrobesc. Eu o urmam fără scâncire și liniștit.
O oază de calm mă-nvăluia în preajma și ei restul lumii
dispărea.
Am visat că făceam dragoste cu ea. De câteva zile
încoace mă gândesc des la ea. Nușesc reu însă să intru în
amănuntele a tot ceea ce a fost între noi, de fiecare dată ce încerc
să mă apropii de un moment sau detaliu anume, imaginea
întreagă se bruiează și nu rămân decât cu gustul unor generalități
şi concluzii goale. Am întâlnit-o pentru prima dată la o petrecere
de Haloween. Azi se împlinesc doi ani.
Nu înţeleg această grabă a ei de a ajunge la punctul

culminant al întâlnirii. Pare uneori că ar fi obsesionată cu
căutarea unui moment de plăcere neatins de mult. Încă de la
prima atingere vrea să mă dezbrac în timp ce ea e deja în pielea
goală. Aş vrea să o înţeleg, dar înăinte de a mi se năzări ceva,
actul deja s-a sfârșit și mă trezesc sub apa duşului cu un
sentiment de angustie. Ceva mi-a scăpat, pare că am uitat sau am
greşit cu ceva.
219
Mă întorc în braţele ei şi totul se schimbă, revin la

starea de excitare anterioară. Un neant mi se deschide în pântece
şi sunt atras cu verocitate în el. Întretimp, tensiunea din
extremităţi îmi creşte.
Azi m-a întrebat din nou ce fac. I-am răspuns în cercuri:

”Bine, foarte bine și din nou bine...”, e o expresie a bâlbâielor
mele. Încerc să îi spun cât mai multe pentru a nu o lăsa pe ea să
mă mai întrebe nimic nou. Mă comport stupidși ea nu o merită.
Nimeni nu o merită.
Plăcerea și durerea sunt două stări opuse iar atitudinea
noastră față de ele e asemănătoare. Față de plăcere întâlnim
reacții de multe ori depreciative și o tratăm drept ceva iluzoriu și
efemer. În schimb, față de durere, suferință și moarte afișăm un
mare respect. Ar trebui să răsturnăm situația?
Nu înțeleg acest tip de morală. Cum s-au născut aceste
atitudini? De ce le urmăm acum fără a le sincroniza la ceea ce
simțim?
*
Mi se scapă sufletul printre zăbrelele dese cu muchii

infinit ascuțite ale zilei de azi. Îl simt mai lejer decât ieri și cu
parte din aura lui înafara trupului meu. Încerc să-l respir înapoi
cu forță. Sufletul se împotriveș te, eu nu mă comport bine cu el
se pare și caută scăpare.
Sufletul e ca un mare balon de plastic ce ar fi trebuit
reciclat dar se încăpățânează să se lase topit.
220
”Bună Laurel,
Nesiguranța și modestia ta mă emo ționează, ceea ce

mi-ai trimis se apropie de perfecțiunea a ceea ce aveam nevoie
(se înțelege prea bine de ce nu o poate atinge). E ceea ce
căutam, sentimente și senzații, ș i nu cum probabil ai fi bănuit,
imagini vizuale clar definite...
Noi vom alege pasaje, metafore din poeziile taleși le
vom include în proiect alături de pozele noastre, dar decizia
finală o vom lua împreună.
Mulțumiri și îmbrățisări,
Bogdan”
Astfel încerc să mă apropii de ea. Astfel îi pot părea

inofensiv până îmi voi aclara intențiile cu ea . Dar în doar cîteva
luni mă va acuza: ”Mintea ta te minte iar ochii tăi nu mă
oglindesc. Te am în brațe și te simt departe. Respiri lângă mine
dar nu împărțim același oxigen.”
Sinceritatea și claritatea ei mă sfâșie. Aveam de gând să
fac o serie de poze cu Andrei Z. și să le asociem unor poezii
scrise de tineri români din Madrid; tineri pe care nimeni nu-i
cunoște dar ale căror cuvinte creează vibrații când sunt citite.
Am cunoscut mai multe persoane ce ne-au oferit din scrierile
lor, din cele ascunse în sertare și ținute pentru ochi puțini. Laurel
e una dintre ele. S-a dovedit a fi o misiune dificilă, sunt lipsit de
221
talent. Sau poate sunt extrem de delăsătorși nu perseverez în a

duce la capăt o ideea. Andrei Z. era pregătit, și -și manifestase în
diverse rânduri dorința de implicare. Am rămas în schimb cu
lecturile și cu Laurel. Alături de ea, am uitat de celelalte planuri.
Zilele se desfășurau între muncă, frontenis, alergat și dormit
acasă la ea. Umblam cu un mic bagaj după mine încontinuu,
periuță de dinți, lenjerie, încălțăminte, cămăși, cravate și
ciocolată.
Erecția frustrată
Recunosc, când foamea mea întâlnea pofta și ta

viceversa, nu ne puteam refuza nimic unul celuilalt. De câte ori
eram în prejma ta, gâtul mi se usca și -mi doream să-mi jupui
pielea de pe mine să te simt cât mai aproape de venele și
mușchii mei.
E decembrie și se apropie sărbătorile. Nu ne v ăsusem
de câteva săptămâni, posibil luni. Ne-am întâlnit într-un bar în
apropierea casei surorii tale vitrege cu care urma să te întâlnești
mai târziu.
Fusta ta de lână gri, ciorapii negri acoperindu-ți lungile
picioare și căldura simțită de palma mea pe coapsa ta au stârnit o
sinceră erecție în pantalonii mei. Ai fost fierbinte ș i lascivă
întreaga seară. Ți -ai lăsat pradă gurii mele al tău gâtși ai ținut
un jurnal strict și precis al efectelor trupului tău.
222
- Mi s-a întărit sfărcul drept după ce mi-a sărutat

prima dată gâtul... dar apoi de-ai ocupatși de partea mea
stângă...
Sunt flatat de această mărturisireși vreau să continui
să-ți sensibilizez trupul. Dar trebuie să ne despărțim și mi -e fost
greu. Bine, am rămas cu o erecț ie frustrată. Nu ai vrut să rămâi
peste noapte la mine iar eu nu am insistat, abia te intorsesei în
Madrid și vroiai să acorzi mai multă atenție familiei. Nu a fost
nimic anormal sau jignitor în atitudinea ta. Aș fi fost un egoist să
te vreau doar pentru mine.
- Vrei să mă seduci cu perspectiva unei partide de

sex?
- Aș fi vrut să ne-o tragem în noaptea asta...
Ne futem și totul e OK, de unde și până unde ai tras
această concluzie? Fierb de neputin ță. Sunt absurd și mă simt
neputincios. Eu te plac mult. Mult mai mult ți decât î
mărturisesc. Vreau mai mult de la noi. Câteva întâlniri răzlețe nu
fac decât să mă sfâșie și să-mi prelungească agonia.
- Ador să te futși să simt tremuratul trupului tău
prăduit de erecția mea. .. Felul tău de a mă privi cu dorin ță și
iubire mă transformă ...
Mă mușcă cu multă forță. Partea inferioară a palmei îmi
rămâne cu urme indecente, incizii roșii ca de rotiță mecanică.
Urme de dințe și pete minuscule apar martore pe brațe, piept și
spate. A făcut o operă din corpul meu.
223
A preferat supremația dorințelor ei și a ignorat complet

ceea ce aș putea simți eu. Îi mulțumesc. În alte circumstațe m-aș
fi simțit vinovat și aș fi căutat iertare. Ciudat, dar acum mă simt
în egalitate cu ea, nu cred că îi datorez mai mult decât îmi
datorează.
- Am fost un nenorocit să mă comport șaa cum m -
am comportat cu tine acum câteva seri... Dar ceea ce simt e
confuz... Nu știu cum să comport în stă ri de tensiune... Spun
idoțenii și fug...
- Privesc urmele lăsate de șcăturamu mea pe
pieptul tău... Îmi pare rău...
Ochii îi sclipescși un zâmbet scurt răsare în colțurle
buzelor ei și cu aceleași buze acoperă dinții ce s e înfig din nou
în carnea mea. Doare. Urme noi apar după fiecare apropiere a ei.
Îmi afund spatele în pat cât de mult potși strâng ochii. O ceață
îmi amorțește reflexele și nu mă mai împotrivesc. O răstorn și o
întorc cu picioarele în aer, o penetrez fără milă. Curând spatele
mi se umple de transpira ție și nori de vapori se ridică de pe
umerii mei. Plăcerea nostră carnală se opre ște curând. Orice
continuare ar putea provoca un carnagiu.
Răcoare
“Nasul se pare că nu mi se oprește din plâns, în curând

o să rămân fără nas, se tocește treptat.
224
Tu cum eș ti? Totul bine? O îmbrățișare matinală de la

tine ar fi o mică binecuvântare acum.”
De câteva zile se plânge că nu-i trece răceala. Nici
astâmpăr însă nu are și e veșnic pe drumuri. Ar fi avut nevoie de
puțină odihnă, dar atunci nu ar mai fi fost ea. Laurel e de fragedă
vârstă, de ani ținipu dar intenși. E una dintre cele mai
independente persoane ce cunosc. E una dintre puținele persoane
ce cunosc capabile să ia de la capăt civiliza ția umană după un
cataclism. De-ar fi rămas cu o singură persoană, ar fi fost
suficient pentru a repopula o planetă întreagă. Iar de-ar fi rămas
singură, ar fi avut urma și prin partenogeneză. Ar f i educat
generații întregi în spiritul unei lumi libere și creative.
De asemenea, o urmam în suferință, puțin răcit eram și
eu. Nu puteam respirași gura mi se usuca încontinuu. Evitam
medicamentele și situația nu se îmbunătățea prea repede.
”Al meu s-a oprit... nu mai curge, e înfundat... îmi
lipsește un bun tratament... în rest bine, încercând să eschivez
lumea, să pierd mai puțin timp și să pun lucrurile cap la cap...
tu cum te descurci cu patinele pe frigul ăsta?...”
Nu doar că e înaltă, dar de câteva ori am văzut-o pe
role! Nu aveam cum să ajung la ea. Se apleca părinte ște să mă
sărute privindu-mă cu cei mai ocrotitori ochi ce-am văzut la o
femeie. Îmi cuprindea capul între palmele eiși -mi vorbea în
șoaptă, clar și rar, ca unui copil. Imposibil să-i fi ieșit din cuvânt
dacă m-ar fi dojenit în vreun fel.
”Tocmai s-a găinățat o pasăre în capul meu, scârbos.
Cu rolele, ca și anul trecut, ca și acum doi ani, încerc
să fac o bună încălzire, mâine să văd cum o să fie în Juan
225
Carlos, că acolo bate vântul cam tare. Aziș aavea o clasă de

dat în Retiro, dar să văd, încă nu e sigur, apoi în seara asta voi
merge cu colegii la cină.
Te-aș invita pe la mine în seara asta, să îți zic un
descântec pentru nas, dar nuștiu dacă ai planuri. Apoi, ajung
cam târziu de la cină, și, până ajung acasă, nu știu, ce zici?”
Eu sunt puturos azi. Nu știu dacă voi avea energie
pentru a merge la ea. De altfel, amănunt nemărturisit până acum,
se parchează foarte greu în zonă. Au fost seri în care am pierdut
zeci de minute căutând un loc, uneori Laurel coboară și căutăm
împreună. Are multă răbdare, tresare de fiecare dată când zărește
vreun posibil spa țiu liber și jubilează fericită atunci când
căutarea ia sfârșit. E un joc plăcut în doi, sunt momente pline de
emoție și, cuprinși ca de febra unei investigații criminaliste,
adulmecăm după indicii: mașini ce ar putea pleca, pietoni ce s-ar
îndrepta către mașina lor, vreun colț de stradă în care am putea
lăsa mașina, vreo terasă necunoscută în care ne-am putea opri în
alt moment.
Azi m-am plimbat mult, o invidiez pentru programul
încărcat, pentru entuziasmul și înflăcărare a cu care se aruncă în
diverse proiecte, de felul entuziast cu care ște despre
vorbe
proiectele de viitor.
Voi lua vreo decizie impulsivăși voi fi la ea? Probabil
că da. Orice efort va fi răsplătitși orice moment petrecut lângă
corpul ei va compensa orele de somn mai puține. Odihna alături
de ea îmi încarcă toate bateriile.
226
Vibrații
”Vreau să te simt… Îmi răsună din urechi și până în

stăfundurile vaginului... Vibrații, vibratii, cuvintele tale vibrează
în mine… Electricitate, energie, fiori, tensiune, spasm,
umiditate, dorință, imaginatie, ritm… tu, tu, tu, tu, tu… Cum se
țipă în scris?...”
Ar trebui să conduc până la ea acum. Să o strâng!
Cel mai tare sentiment e cel de posesiune! Să posezi e
plăcerea supremă, ultima frontieră. Nu contează de e un trup, un
gând, o emoție sau slăbiciunile ei. Sadic e să posezi atenția ei,
tremuratul sau spaimele ei. E o plăcere tiranică, de necomparat
cu capriciiile mărunte și efemere oferite de lucrurile tangibile.
Frumusețea poate fi definită ca o ipostază sau stare
cuprinsă între candoareși impuritate. Frumusețea unei femei
întrevede și o parte rușinoasă, omisă și disimulată la o primă
vedere, dar niciodată ascunsă în totalitate. Ambiguitatea cu care
se joacă cu această dualitate este o calitate adânc sădită în ființa
feminină. Cu cât e mai frumoasă, cu atât percep ția de a depăși
limitele, de a pângări acel trup, e mai puternică. De aceea
frumusețea feminină e atât de căutată. Laurel e o femeie
frumoasă. E una dintre puţinele femei pe care le-am cunoscut şi
despre care pot afirma cu uşurină şi încredere asta.
Contradicția dintre frumusețea femeii și primivitatea
actului sexual e dată de interven ția bărbatului. Nu o dată, când
eram copil, am avut viziunea unei lumi viitoare fără bărba ți. În
acele vremuri, femeile erau ființe magice, capabile de emoții și
sensibilități ascunse simțurilor mele.
227
Nu am văzut-o de-o săptămână pe Laurel. Aș vreu să o

strâng de mână. Mă agit în cameră ca-ntr-o cușcă, îmi cresc
reflexe și fobii nesănătoase.
E toxic. E toxică complacereași lips a revoluției. Între
albul vaporos şi răcoros al norilor cerului şi flăcările
înfierbântate şi flămande ale iadului, noi rămânem înecându-ne
în fumul celui din urmă. O specie de idioţi. În fiecare dintre noi
se ascunde o dorinţă masochista, un impuls de a renunţa la luptă
şi o dorinţă de a cădea în ispită.
”Nu ştiu dacă e iarna e de vină, dar m-am trezit cu
sentimentele amorţite, mă simt straniu, merg pe stradă ca un
zombi, cred ca mi-a degerat inima. Sper să îmi revin, nu-mi
place.”
Îmi mărturisește într -un mesaj ce ce așteptam cu
nerabdare. Mă ridic câțiva centrimetri de la sol de bucurie. Cresc
voluptos și energic.
Un animal sexual
Tocmai mi-am amintit de câteva săptămâni foarte

plăcute alături de cineva și de cât de idiot am fost neascultând și
ignorând semnele ei. Îmi lipsește, am renunțat la ea pentru cinci
centimetri și neîncredere în mine. Dar sunt sigur că la urma
urmei nu am fi durat prea mult, știu cât
nu de multe
compromisuri am fi făcut unul celuilaltși nici cât de mult am fi
cedat atunci când ar fi fost nevoie. Lipsa de încredere ne
228
caracteriza pe amândoi, iar fiecare pas era făcut cu teama

consecințelor ce ar urma. Îmi amintesc și de cuvintele pe care i
le-am spus în prima noapte petrecută împreună - ”vom sfârși
suferind...”. Nu știu ea, dar eu mi-am îndeplinit partea.
Fără îndoială e un animal sexual. Niciun trup nu mi s-a
părut atât de caracterizat de sexualitate precum al ei, iar
potrivirea dintre trupurile noatre mă înspăimântă. Sunt convins
că dacă am fi decapita ți în timpul actului, co rpurile noastre ar
continua să copuleze ore înșir după. Până când ultima picătură
de sânge se va scurge, ele nu ar înceta să juiseze flămând.
Valencia
Nu pot vorbi cu tine înainte de a citi ”Oceano mar”. Tu

nu știi de câte ori am încercat să citesc cartea. Dar cum șa fi
putut să o fac fără să nu mă gândesc la tine. Tu spune-mi că este
o greșeală, că de fapt noi nu ne cunoșteam și că totul e doar o
coincidență, că aș putea citi liniștit cartea și că nu mă voi gândi
în niciun moment la tine când o voi avea în fața ochilor mei.
Iau cartea din bibliotecă. Îmi amintesc că am încercat o
dată să o citesc și acum caut să vad dacă am lăsat în urmă vreun
semn de carte. Nu găsesc niciun indiciu. Presupun că l-am
aruncat sau că poate e doar o amintire falsă. Împart cartea în
două. Părțile sunt inegale iar partea stângă îmi arde palma.
Câteva conexiuni neuronale măștințează în despre existența
câtorva cuvinte scrise de mâna ta pentru mine...
229
Eu aș fi fericit la doar câteva pagini distanță. Nimic nu

este mai dulceș i mai înălțător decât ignoranța. Ignoră-mă,
pentru că eu sunt un ignorant.
Citesc cuvintele lăsate de șitinemă cufund în
amintirile noastre ignorând cartea.
Ochii ei sunt larg deschiși și cu un gest domol își trece

degetele lungi prin părul meu scurt. Mă trezise cu câteva clipe
mai devreme cu șoapte timide.
În acea dimineața ne trezisem devreme pentru o scurtă
drumeție la munte și zăpadă. Aerul ne îngheța respirația iar
gesturile noastre erau simple urmări ale frigului simțit. Odată ce
ieșeam din oraș, în mașina încă rece, o multitudine de semne
rutiere ne indicau drumul spre Valencia.
- Să mergem în Valencia!... Mă vei duce în
Valencia, nu?...
Vocea i se frânge și simt că ceva se rupe în noi. Aici nu
e locul potrivit pentru noi, aici suntem defini ți poa te de actele
noastre trecute și doar o evadare într -un alt spațiu ne poate reda
liniștea căutată.
În clipa următoare am tăcut din nou. Apoi cred că am
încercat să găsesc câteva scuze pentru motivul pentru care nu ne
vom abate în acel moment de la drum. Ea nu m-a ascultat iar
cuvintele mele sau risipit pe șosea. Oricum nu aveau niciun
înțeles. Pentru nici unul dintre noi. În țelesese m fără dificultate
230
că ceea ce ni se întâmplase fusese o străfulgerare scurtă și

pertinentă asupra relației dintre noi.
Valencia e un tărâm unic. E locul în care noi nu am fost
înainte și în care dorințele prind forme. Valencia e ținutul în care
putem renaște.
Nu e nevoie de cuvinte între noi. Ne privim în tăcereși
gândurile noaste se contopesc pierzându-și esența în clipa
următoare. Ar fi putut fi Valencia sau oricare alt loc. Nu el e
important, ci doar ca noi să fim singuri într-un tărâm necunoscut
și să trăim experințe noi.
- Ar fi trebuit să mergem în Valencia...
Poate că în Valencia am fi avut mai mult încredere unul
în celăllat. Poate în Valencia aș fi strâns -o de mână cu putereși
nu i-aș fi dat drumul în întreaga zi. Poate în Valencia i-aș fi spus
că o iubescși că poate că mi -ar fi răspuns la fel. Poate în
Valencia i-aș fi promis că vom rămâne în Valencia.
- Ar fi trebuit să mergem în Valencia...
231
61. Abel I
Există un drum spre libertate, dacă vom gândi liber,

vom fi liberi într-o zi. Mici exerciții zilnice și avem șansa să ne
bucurăm de libertate într-o zi. Sunt trepte pe care trebuie să le
pășim cu încredere și fără ezitare. Dacă gândurile noastre vor fi
libere și noi vom fi liberi. E de datoria noastră să lupăm
împoriva conformismuluiși inmovibilității. Inconformismul
gândirii noastre va deveni exemplu pentru faptele noastre.
Libertatea se obține atunci când refuzăm conformismul.
Apăruse cu oțigară în gură la balconul unuia dintre
ultimele etaje ale blocului din fața blocului în care locuiam. Ne -
232
am privit insistent de câteva ori. E frumoasă iar eu vreau să o

cunosc. Trec astfel câteva zile, nu-mi vine nicio idee, dar
continui să o spionez pe ascuns. În una dintre zile vorbește de la
balcon cu un băiat din blocul în care locuiam eu. E chiar vecinul
meu de deasupra. Ziua următoare intru în vorbă cu șieldupă
alte câteva zile, când urc în apartamentul lui, o întâlnesc pe ea
acolo. Așteptarea mea a dat roade.
”Dragă Bogdan,
Te-am căutat și te-am așteptat cât am băut o cafea dar

tu nu ai venit... Îmi pare rău că pleci fără să ne luăm rămas bun.
Sper să îți meargă bine acolo unde vei pleca și să nu uiți iar,
definitiv, de mine.
Aștept să mă cauți tu...
Toate bune, Abel
P.S. Iartă-mă că nu sunt așa cum îți dorești tu...”
Chiar și după atât de mulți ani, citind aceste rânduri mă

cuprinde o tristețe profundă și iremediabilă. Cuvintele cu care
termină mă sfâșie, pentru că îmi amintesc prea bine că nimeni
nu a mai făcut pentru mine ceea ce a făcut ea iar eu nu am reușit
în niciun moment să fiu ceea ce ea ar fi meritat.
Petreceam cât de mult timp puteam împreună și ne
durea fiecare despărțire. Îi ascultam respirația și m ăsuram ”pași
de furnică” cu ea în brațe. Era un joc în care eu o luam în brațe
și o purtam astfel câțiva pași. O păcăleam că pot face mii de pași
233
cu ea în brațe! Dar apoi rectificam, pași de furnică. Ei îi plăcea

și astfel, și își cerea porția de pași o dată la câteva zile.
Abel
Ea petrecea mult timp la internet-caffe-ul din

apropierea locuinței ei, la doar câteva sute de metri de strada pe
care locuia. O dată la câteva zile, sau uneori chiar zilnic,
străbătea cele câteva străzi pentru a șî i verifica contul de e-mail
în speranța unui semn de la mine. Dar frustrarea lipsei oricărui
mesaj trimis de mine, nu îi oferea prea multe țiuni.opEu
părăsisem orașul ei cu câteva luni în urmă și deși hotărâsem să
păstrăm legătura, pentru a nu spune că am fi dorit să rămânem
un cuplu, distanța se comporta precum un ferăstrău neîndurător
curmând orice apropiere. Atunci când forțe mai mari decât cele
pe care le poți conștientiza și stăpâni te cuprind, e ușor să pierzi
controlul și să cedezi, să te abandonezi oricărui stimul ce poate
să-ți schimbe starea de spirit. Dealtfel, ea însăși recunoștea că
avea nevoie de ceva ce să o distragă de la planurileși gândurile
ce nu sfârșeau nicăieri.
Eu nu eram, de famile se îndepărtase, cu prietenii avea
mai mult rela ții superfici ale, nevoia unei abateri era mai
necesară ca niciodată. Îi lipsea un echilibru pe care nu îl găsea în
ea însăși. Fără planuri exacte de viitor, întotdeauna pentru ea
”mâine” era o noțiune ce nu era asociată cu ziua de mâine, ci cu
un viitor destul de îndepărtat în care lucrurile se vor aranja de la
234
sine, aștepta soluții magice, picate din senin. Pentru ea ”mâine”

nu avea cum să vină niciodată, pentru că nu era așteptat.
Ea îi remarcase ochii mari și vocea strindentă de când
intrase în sală, simțise o atracție inexplicabilă către acel băiat și,
pentru că nu șiî dorea asta, începuse să se simtă incomodă și
enervată. Dar curiozitatea și ” firea ei expansivă”, după propriai
exprimare, i-au dat impulsul necesar să răspundă flirtului lui.
Inițial fusese doar o abordare vizuală, băiatul nu ar fi îndrăznit
să i se adreseze direct. Ea însă nu rezistă țieitenta
de a -l
cunoaște, și, într-una dintre după-amiezile în care se prezenta în
acel internet-cafe mai mult din dorința de a -l revedea, au plecat
împreună spre casă.
Ploaia i-a obligat să facă un stop în scara unui bloc din
drumul lor. Cu părul ud, cu ochi vaști și curioși ea sorbea fiecare
gest al lui iar el nu înceta să se arate încântat de mica fată din
fața lui. Atracția dintre ei era evidentă și nici unul dintre ei nu i
se opunea. Gestul declanșator a fost aprinsul unei tigari și o
privire tăcută dar foarte sugestivă. Cum îi lipseau alte cuvinte,
deja își arătase clarele intenții, el se multumea s -o cuprindă cu
privirea. O invită la țigară
o iar acce pturea ei e urmată de-o
capitulare totală. Ce poate fi mai liniștitor decât abandonare a? A
te abandona în brațe ce te doresc și ce -ți oferă iluzii viitoare era
binecuvântarea mult așteptată. El i -a răspuns pe rând la toate
întrebărle ei insistente iar ea, neantentă fiind, îi scapă motivul
pentru care frecventează acel internet-cafe, un iubit.
Nu aș fi aflat asta niciodată dacă nu ar fi fost ea cea care
mi-ar fi povestit asta câțiva ani mai tărziu ceea ce s-a întâmplat.
Surprinzător, am găsit-o mai sinceră în acele câteva cuvinte pe
235
care le șaternuse, decât în multe momente când i -am fost în

preajmă. Nu știu de ce s -a autointitulat în acel text ”Abel”, dar
eu m-am hotărât să-l folosesc pentru a o desemna cu acest
apelativ de fiecare dată când voi aminti de ea.
21 septembrie 2005
”De dragosteți -aș scrie, dar deocamdată nu este

posibil. Oricum, nu înceta să visezi, să dore ști pentru că și
visele se pot îndeplini... Nu îți pierde speranța...
Mulțumesc pentru toate momentele minunate trecute,
prezente și viitoare...
Cu drag, Abel”
26 septembrie 2005
”Dragă Bogdan,
Scuză-mă că nu am curajul și puterea de a spune

întotdeauna lucrurilor pe numeși mă plafonez atunci când ar
trebui să profit de timpul pe care îl petrec alături de tine.
Sper că nu te-am supărat (prea tare) în timpul
ultimelor noastre întâlniri, știu că tu vei analiza spusele mele și
știu că concluziile nu vor fi tocmai cele mai bune.
236
Iartă-mă că nu m-am străduit și că nu am găsit cele

mai bune demonstra ții ale sentimentelor și gându rilor mele.
Asta sunt și regret că nu sunt cine ți-ai dori.
Aș dori, dacă este cu putință, să ne respectăm mai mult
și să vorbim serios atunci când e cazulși să râdem... să râdem
de nebuniile minunate săvâr șite împreună, cu multă inocență,
dăruire și dragoste...
Îți doresc să ajungi să înțelegi și să privești dincolo de
imaginile și cuvinte. Îți ofer cele mai dulci sărături în locurile și
momentele potrivite...
Cu drag, sufletul tău pereche, Abel”
Uitasem complet de aceste rânduriși abia acum câteva

săptămâni le-am găsit. Au trecut aproximativ cinci ani de atunci,
se pare că am memorie scurtă. Ceea ce mă intrigă nu e că
uitasem de ele ci pentru con ținutul lor și data la care au fost
scrise. Au fost scrise în toamna în care eu mă întorsesem în
București pentru niște examene iar noi nu ne mai vorbisem de
vreo jumătate de an și hotărâsem să uităm unul de celălalt.
Am descoperit multe scrisori de la ea, scrise cu atenție
și îngrijit pe coli mari, albe. Transcriu câteva dintre ele.
22 ianuarie 2003
”De azi încep să consemnez <aventurile> petrecute

alături de tine. Poate că pentru tine, eu sunt o joacă, o
rememorare a vremurilor în care erai... poate șa
a cum sunt eu
acum sau așa cum îți doreai. Sunt uimită de ușurința cu care
237
expui unele aspecte ale vie ții tal e, uneori, dar în mod special
sunt uimită de capacitatea ta de a insufla nesiguran ță. Atât de
nesigură mă simt în preajma ta... Sunt prea slabă, sunt poate
prea... nu știu, nu am cuvinte sau poate, cum am mai spus, mă
încăpățânez să... nu știu, să nu te mai iubesc atât de mult! Am
ajuns la concluzia că te iubesc mai mult decât ai merita, mă
întreb dacă tu po ți iubi, nu dacă mă iubești, deorece dacă
iubești pe cineva sau ceva, am o șansă să mă iubești. Da, vreau
să mă iubești pentru că merit, merit poate mai mult decât ceea
ce îmi oferi acum, poate pentru tine sunt doar pretenții, dar nu.
Sunt lucruri pe care, în primul rând, vreau să le trăiesc alături
de tine.
Să fie clar că m-am săturat de atâtea mistere, de atâtea
minciuni, de atâtea... sunt foarte... nu pot, dar nu mai pot să iau
decizii, nu vreau, orice speran ță de bine pentru nimic! Mă
resemnez de azi, gata, s-au terminat toate războaiele, gata, nu
se merită, voi face totul doar pentru că șaa trebuie, până acum
am simțit fiecare lucru, acum sunt de neatins... nimic nu mă mai
rănește de acum...
De acum mă retrag în copilărie, mă complac, voi face
totul pentru mine și numai pentru mine... Tu ești exemplu perfect
că rețeta funcționează, că așa îmi pot scuza orice atitudine! Așa
cum faci tu, cum spui că dacă nu erai un copil, nu mai erai cu
mine! Foarte bine! Poate că, dacă nici eu nu șafi un copil, nu
aș fi cu tine, poate că... mai bine lasă, nu-i nimic... mă dor toate
lucruririle pa care le-am îndurat azi!.. Știi tu cât mă doare? Nu,
nu știi nimic, tu doar faci pe inteligentul cu mine și gata, ești un
copil, ești retardat și ai rezolvat-o! Păi dacă ești retardat, te voi
238
trata așa cum meriți, s-au dus vremurile în care credeam că tu

ești bun, acum sunt sigură de...”
Îmi amintesc că aici m-am oprit din citit, nu am mai

rezistat. Orice manifestare a ei mă nelini
ștea și mă făcea să -mi
pierd orice echilibru. Simțeam că o pierd și că nu e nimic ce aș
putea face pentru a evita asta. Deveneam confuz și acționam
haotic, îi trimiteam zeci de mesaje sau o ignoramștea ptând cu
sufletul între dinți un semn de la ea.
”Uită tot ce ai citit mai sus, erau doar o manifestare a

<nebuniei mele>, scuze, dar șa a îmi exprim eu acele lucruri
care se întâmplă tuturor, oricum, reacționez mai bine decât tine,
eu îmi revin!”
Te pup, Abel
P.S. <Nimic din ceea ce spun nu este întâmplător!>
Bogdan”
23 ianuarie 2003
”Frumosului meu... iubit,
Sunt foarte calmă, deși nu aceasta e starea ce o simt

mereu. Tocmai am citit ce ți-am scris în paginile anterioare. Am
râs, serios, cât de neatentă sunt! Tu poate că nu ar trebui să
239
citești toate gândurile mele, pot foarte bine să rup după ce le

aștern. Prefer însă să le citești, imaginează-ți că... nu, nu ar...
Să-mi amintesc, prin câte momente am trecut în
ultimile luni, nu ar fi dureros precum pare că aș descrie în
paginile astea. Ar fi dureros să nu-mi amintesc, cred că aș muri
de dorul unor clipe unice în viața mea! Nu pot să nu mă abțin să
nu-mi amintesc cu nespusă bucurie de câteva imagini! Tocmai
îmi revin în minte secvențe cu tine ce mă umplu de bucurie!
Îmi amintesc de seara aceea ploioasă când m-ai sărutat
pentru prima dată! Am simțit atunci cum picioarele nu mă mai
susțin și cerul cu nori cu tot se prăbușește peste mine! Nu ar fi
fost la fel dacă am fi ales un alt moment, natura ne-a oferit o
clipă de intimitate, doar noi, picăturile de ploaie și oameni ce
alergau. Mulțumesc enorm! Dacă ai ști cât de fericită am fost
din cauza ta...
Sau îmi amintesc de ziua aceea în care mi-ai mângâiat
sânii pentru prima dată. Eram atât de sigură de mine, de fericită
și de împlinită! Atunci a fost unul dintre puținele momente din
viața mea în care am simțit că sunt eu! Am uitat de tot și am
știut că tot ceea ce aveam nevoie pentru a fi fericită pot găsi în
brațele tale. Am realizat în acele momente că, tot ceea ce eu
credeam eu că îmi poate aduce fericirea, nu erau decât himere.
Am simțit fericirea, pot spune că am atins-o cu degetele, da...
Ziua în care am îndrăznit să te sărut eu, da, acest lucru
nu-l știi, niciodată nu ți -am pomenit, îmi amintesc perfect. Eu
îmi doream nebunește să-ți sărut buzele, dar eram supărați. Era
toamnă, era seară, veneam de la școală și mergeam la o terasă.
Ne-am oprit și eu te -am sărutat. Nici nuți -ai dat seama cât de
240
mult îmi doream să fac acel lucru. O văzusem de atâtea ori la

televizor, adoram fetele acelea care pupau tipi fărăținere, re
doream și visam și eu la acest lucru. Mă bucuram atât de mult
că în sfârșit sosise clipa în care și eu pot face acest lucru. A fost
de necrezut, acum îmi dau seama cât de mult mă fericea un
sărut. Acum nu mai este șaa, ai dreptate! Dar mă bucuram de
orice moment alături de tine sau orice gest sau lucru de la tine.
Da, chiar și de bomboanele pe care te prefăceai că tocmai le-ai
găsit în buzunar, de și știm amândoi că le aveai pregătite din
timp. Și încă cât de mult mă bucuram. Îți mulțumesc, iubirea
mea!
După cum vezi, eu te iubesc deoarece am motive și încă
foarte multe. Multe suntși momentele minunate pe care le -am
trăit alături de tine...”
Îmi amintesc zâmbetul ei, întotdeauna te privea drept în

ochi atunci când îți zâmbea. Convinsă de frumusețea lui, trebuia
să ți-o arate și prin privirea dreaptă și neînclinată.
”Dacă ai ști cât de multe sentimente am cunoscut de

când sunt cu tine. Sunt fericită, sunt tristă; ba chiar am fost
odată foarte foarte prost! Ah, sunt amintiri pe care nu le voi
ierta și uita niciodată!
Nu pot uita ziua aceea când tipul acela, prietenul lui
Tudor, ți -a spus acele lucruri oribile! Dacă ști
ai că atunci
murisem! Nu aș mai fi vrut să vă văd pe niciunul dintre voi
vreodată, ați fost foarte cruzi cu mine cu toții! Sau un alt
moment oribil, atunci când am fost maltratată verbal de-un
241
gunoi, da, de un nimeni. Am fost agresată verbal de cine? De o

idioată și am motive să o calific așa. Îmi spui că poate o
meritam, că nici eu nu m-am comportat mai bine față de ea. M -
ai abandonat, dar mă consolează gândul că ea oricum e o
ratată.”
Uit că trebuie să îl ții suspe cel pe care îl iubești

indiferent de loc, moment sau context. Chiar și atunci când tu
ești convins că nu ar avea dreptate, tu nu trebuie să-l
abandonezi. Am ignorat de foarte mult acest lucru, atunci când
ar fi trebuit să-l tratez pe cel de lângă mine mai presus de orice,
eu l-am tratat în egalitate cu ceilal ți. Am aplicat greșit un
raționament ce ar trebui să fie utilizat doar pentru ceilalți, să -i
tratez în mod egal pe ceilalți, dar nu și pe cel pe care îl iubești.
”Iar tu, Bogdan, te-ai îndoi de multe ori de mine. Ar

putea fi un motiv pentru care să te urăsc și nu să te compătimesc
și să-ți caut scuze. Nu-ți imaginezi câte am suferit pentru tine!
Dar nu-i nimic, a trecut totul. Eu sunt euși nimic nu mă poate
atinge sau nu voi mai permite ca să mă atingă!
Prefer să termin acum cu scrisul deoarece m-am
întristat. Nu uita că te iubesc!
Cu drag, Abel”
Tot ceea ce am expus mai sus sunt fragmente din ceea

ce îmi scria când am cunoscut-o. La un moment dat, cu puțin
înaine de a pleca eu în Spania, mi-a dat un caiețel cu câteva
242
pagini scrise, multe alte pagini lipseau. Citisem jumătate dintre

ele, restul, fără a avea un motiv anume, le-am ignorat. Nu m-am
întrebat niciodată până acum de ce am făcut asta.
Privesc data ce apare pe telefon, 19 august 2011, iar
paginile de mai jos au fost scrise acum mai bine șapte
de ani.
Mă simt ca în satul bunicilor, Turluianu, unde exista, dacă nu
cumva continuă obiceiul, tradi ția de a dezgropa morții după
șapte ani de la înmormîntare. Dar aici nu sunt nici oase, nici
sicrie, nici urme de păr și nici iz de tămâie.
31 ianuarie 2004
”Abel... ABIA... acum...

Poate că vei pune la îndoială ceea ce vei citi sau doar
îți va folosi ca să mă analizezi mai bine. Serios, m-am gândit
dacă ar trebui să-ți faci o lucrare pentru facultatea de
psihologie, eu aș fi materialul perfect, îți imaginezi? - ”Tânără,
frumoasă și mincinoasă”. Așa aș intitula lucrarea care m-ar
avea drept ”eroină”. Aș începe prin a povesti despre mediul în
care s-a dezvoltat minciuna, acesta este unul mediocru și în care
nu ai prea multe șanse de a reuși. Șansele sunt pentru alții și nu
pentru o fată care nu are o inteligen ță extraord inară sau alte
înclinații care să o ducă spre succes. Pur și simplu imaginează-
ți următoarea scenă: codul unui seif! Încerci o mie de opțiuni, te
chinui, te străduie ști, faci promisiuni, încerci aproape toate
variantele, deoarece niciodată nu le poți utiliza pe toate, și nu-ți
rămâne decât o soluție, una simplă. E atât de simplă că ai fi
putut să o faci imediat, încă de la început - spargi seiful! Iei
243
ceea ce nu-ți aparține și ești altcineva, chiar și dacă doar pentru

câteva clipe și știi prea bine că e o minciună. Dar nu contează,
pentru câteva clipe te poți păcăli.
E ca atunci când intri într-un magazin de haine second-
hand de lux și îți cumperi lucruri purtate doar de câteva ori de
vedete sau de femei ce-și permit să-și satisfacă mofturi, dar de
care tu ești lipsit cu desăfârșire. Cumperi acea haină, dacă a
aparținut unei persoane strălucitoare, cu bun gust, ea păstrează
amprenta ei și pentru un moment te transpui în situația acelei
persoane și ”primești” ceea ce îi lipsește vieții tale. Că nu poți
avea aceeași strălucire și același succes cu acea persoană ce a
purtat înainte haina, este de la sinețeles,
în dar rafinamentul
acelei persoane se răsfrânge asupra imaginii taleși îți dă acea
siguranță de sine mult căutată. Este adevărat. Ceea ce ai citit
mai sus, este așa cum am început eu să mint, nu aveam nimic cu
care să uimesc, mi-a fost mult mai ușor să iau ceva gata făcut
decât să am răbdare și să lupt pentru a face eu ceva. Când văd
persoane încununate de succes am un sentiment pe care nu-l pot
descrie. Uneori îmi vine să-mi tai venele deoarece știu că oricât
de mult aș lupta, nu pot avea ceea ce -mi doresc ce, paradoxal,
nu e și ceea ce m -ar face fericită. Eu vreau să am totul ca
urmare a muncii pe care am depus-o și mai presus de orice,
vreau încredere și curaj. Îmi doresc să ajung să am încredere și
să pot privi pe oricine în ochi fără nicio constrângere.
Nu vreau să am din cele mai super vile, mașini sau alte
lucruri. De aceea acum regret că te-am mințit, nu asta e ceea ce
îmi doresc. Vreau să am o cultură generală vastă și să nu-mi fie
teamă de a avea niciun fel de conversa ție cu ceilalți. Nu e un
244
gând de acum, am această dorin ță de mult, nu știu exact cum

am dobândit-o...
La mine în familie, eu mereu am fost pe primul loc,
maică-me, sărăca câte a mai tras de pe urma mea, avea sau nu
avea bani, îmi satisfăcea orice caprichiu! Dacă doream ceva,
făcea ea cum făceași -mi lua, câte probleme a avut din cauza
mea! Ea îmi explică mereu, dar eu nu vreau să și oaud
învinovățesc pentru că m-a făcut. Mereu o acuz când ne certăm,
îi spun că dacă m-a făcut, trebuie să mă crească acum! Bună
sau rea, nu m-a alea și nu i -am ales, i-am spus că aș vrea alți
părinți, regret acum însă. Câte a făcut ea pentru mine, cred că
ar trebui să-i mulțumesc, iar eu ce fac, o învinovăț esc... Sunt
tulbure, irațională și lipsită de dreptate...
Uneori plâng, plâng ore înșir, î mi vine să mor, vreau
să renunț la tot... Acum , la fel, înainte era greu dar acum e
groaznic, eram doar eu, acum ești și tu în viața mea... de ce ?...
Aș vrea să... sper să citești cândva!... Abel”
”13 februarie 2004
Iubitului meu,
Sunt foarte fericită acum. Îți mulțumesc pentru tot ce ai

făcut pentru mine. Bogdan, vreau să încep o nouă etapă a vieții
mele, vreau ca de acum înainte să renunț la minciună, vreau s ă
fiu eu și voi lupta pentru a obține asta. Știu că nu -mi va fi ușor
245
dar dacă vreau să mă bucur de via ță, trebuie să renunț la tot

ceea ce mă împiedică să fiu eu.
Îți mulțumesc pentru că ai fost alături de mine,
mulțumesc pentru că m-ai făcut să-mi dau seama de greșelile pe
care le făceam și care aduceau multă sufeință celor dragi mie și
inclusiv mie.
Îmi voi demonstra că pot trăi fără minciună, că pot fi
eu, Abel, acea fată pe care vreau să o recuperez și pe care
vreau să o cunoască toată lumea.Poate acum sunt doar cuvinte,
dar voi reuși să renunț la toate minciunile din viața mea.
Sunt sigură că voi reuși, Abel”
Că n u a reușit nu e nevoie să mai spun acum. Nu s -a

schimbat nimic la ea nici în următoare luniși nici în următorii
ani. Modul ei manipulatorș i înșelăor de a -i trata pe ceilalți a
continuat să fie definitor. Probabil acest comportament adaptativ
i-a fost și de folos, nu cred că regretă. Nici eu nu am vreun
reproș de făcut, intențiile nu îi erau rele niciodată.
246
62. Instante I
Azi sunt
Sunt acru. Iar asta se observă și încep să primesc

apostrofări de la cei din jurul meu. Nu știu dacă sunt un motiv
de îngrijorare pentru ei sau doar îi irit.
- Păi unde ți-e borcanul cu miere?
- Nu am, mă îndulcesc cu votcă și tabasco...
Pentru mulți sunt antipatic. Pentru și mai mulți nu exist.
Ioana îmi scrie des iar eu nu îi răspund întotdeauna. Mă ceartă la
fel de des și nu uită niciodată ultima replică.
*
247
Vampir
Oferă-mi gâtul, îmi vor creşte incisivi şi pielea-ţi va

suferi!
Îmi caut o identitate, una cu gust de mustși viitor de
vin. Un butoi deja suntși bunicul Ioan sigur mi -a lăsat în vene
gene pricepute și îndemânatece în arta obținerii vinului. Aș fi
propriul producător de elixir. Îmbătrânesc maturizând mustul,
mă feresc de soare și temperaturi ridicate.
Femeile comentează că bărba ții sunt niște copii mai
mari. E un manifest zeflemisitor și o blasfemie! Acceptăm critici
și comentarii, dar o concluzie așa desmitificatoare ne face mici
și tăcuți, precum niște prunci.
- Ești pe tocuri?
- Poftim? Sunt groaznici...
- Pentru cine groaznici? Pentru a satisface ște ni
dorințe fetișiște ca ale noastre, orice suferință merită...
- Vorbește pentru tine și... alții. Eu una, prefer o
pereche de teneși, toată ziua!
- În felul acesta nu ne vom uita dupa tine pe strada
și nu te vom fluiera!
Ba te voi fluiera! Atât de vulgară-mi e dorința de tine.
Trivială și neprefăcută mi-e pofta de tine. Te voi fluiera!
La pensionare am să-mi dedic timpul sechestrării de
tinere atractive. Vor fi vreo trei, închise într-un conac retras,
248
unde le voi urca pe tocuri, le voi îmbrăca cum îmi va pofti inima
și le voi așeza pe un scenariu. Voi avea propriul teatru de
păpuși. Şi-am să le pun să mi se adreseze cu "marchezule" şi le
voi obliga să nu ridice ochii din pământ.
Toti avem în noi un mic dictator, un spirit care dorește
să conducă, să manipuleze numai că, în func ț ie de crezurile și
scopurile noastre, reușim să devenim tirani sau ne temperăm,
înțelegând că armonia, liniștea și progresul se capătă doar prin
libertate și lipsă de constr ângere. Când ne na ștem, bebeluși
fiind, natural dezvoltăm acest spirit și învățăm extrem de repede
să-l utilizăm în folosul nostru.
249
Părțile anterioare
* Capricii riguroase ale memoriei
Următoarele părţi:
* Amintiri ale clipei prezente
* Instante carnale și fantasmagorice
* Reinterpretări ale efemerității
-------------------------
Facebook:
https://www.facebook.com/Capricii
Instagram
https://www.instagram.com/b.beleuz
250

Extravaganţele Lucide Ale Clipei Anterioare - Bogdan PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Extravaganţele Lucide Ale Clipei Anterioare - Bogdan PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Extravaganţele lucide ale clipei anterioare - Bogdan

35. Agenda Alexandrei...................................................36

38. Diverse gânduri I......................................................54

46. Blondă, scundă și cu ochi mici albaștri...................121

52. Ciorne I...................................................................160

55. Îmi pare rău – Amalia.............................................176

XIV. Zâne, făpturi terestre

59. Iulia I.......................................................................204

Gust din nisip cu gura închisă. Ochii strânși nu mai pot

și opțiuni ce presupune, e unic ul lucru ce există. E o alegere

29. Frânturi de ciorne II

În mai puţin de un minut dupa ce mă întind în pat,

rece, vreau să fii în mine. Lasă-mi o parte din tine. Poate fi

De multe ori ies singur în ora ș sfârșiturile de

Mă privește uimită și nu știe dacă e o glumă sau

30. Capătul lumii

Sunt la capătul lumii! De aici vă văd mici, meschini, cu

Sunt o târâtoare fără busolă. Mă clatin, îmi pierd

Elimină-i pe ceilalți și nu va mai exista dorință, speranță și

31. Complexul cuibului

Până acum câteva luni nu intrasem decât o singură dată

trebuie să impresioneze prin cantitatea lor, femeia ce-o dorești în

Arborii ar trebui să poată fi tăiați doar dacă din ei s -ar

Exact precum capurile celor ce intră şi cumpară compulsiv cele

Mulțumesc tuturor celor pe care i-am citit, îi voi citi sau

Atunci când nu sunt alături de cineva, mă simt abrupt

Se prezintă precum bucăți de carne, sunt tratate ca atare

desenează mișcări os cilatorii în aer. Sim ți pofte urcând și

Sunt femei pe care trebuie să le tratezi precum a-i vizita

Am intrat în bucătărie urmând-o. Mă întreabă dacă

Trupul îi tremură în acelaşi ritm. Sunt conştient că am

Cum putem avea încredere în ceea ce ni se întâmplă

Apocalipsa a avut dreptate, toți am ajuns numere, foarte

33. Dorințe și consecințe

Cum o recunoști pe Ileana Cosânzeana? Ar trebui să fie

realitate aurul ar roși la vederea culorii lui și ar recunoaște că el

Desenez dreptunghiuri într-o armonie. Dreptunghiurile

ale cometarii! L-am prins de păr,șaa ( mă priveș te ridicând

Asta nu ar fi trebuit să apară aici

Cum faci să te îndrăgostești? Eu reușesc din c e în ce

întâmpla mai des și mai profund. Acum din ce în ce mai rar și

decât orice altă generație anterioară și totuș i suntem atât de

Fidelitatea este supraevaluată. Pe cei mai multi ce îi

noi ne vom deține unul pe celălalt, nu suntem proprietate de uz

34. Sunt un tip conștiincios

Sunt un tip conștiincios. Mi se oferă un chestionar cu

în schimb. Ador persoanele capabile de empatie, persoanele

Fascinanta lume interioară feminină, monștri și

35. Agenda Alejandrei

La douăzeci și șase de ani mi-am dat seama brusc de

simularea orgasmului, ci și pentru mare parte din

detaliată, recunosc în faptele mele o anumită perversitate

foarte plăcut pe deasupra. Bărba ți faimoși, atrăgători, educați,

Internet mobil. Da, cred că așa a început totul. E iarna

- Am citit… Am făcut ochii mari când am zărit un

mesaj. Ne rugam din când în când unul pe celălalt să luăm câte o

care să nu pot fi atins și nu ca un țel, dorință sau speranță în

intimități pe care le evit, sunt dureri și poveri cu care eu nu știu

- Știa că nu are voie mai mult...

- Nu mă mai provoca acum...

Întotdeauna m-ai privit direct în ochi, fără nicio teamă

mă împiedica să visez câteodată la astel de experien țe . Nu erai