Sunteți pe pagina 1din 5

Interesul scriitorului faţă de literatura fantastică se manifestă încă din

p e r i o a d a î n c a r e u r m e a z ă cursurile Liceului „Spiru Haret” şi este întreţinut de


lecturile sale (H. de Balzac, Giovanni Papini) şi de descoperirea Indiei. Ceea ce surprinde
la M. Eliade, încă din copilărie, este imaginaţia debordantă de care dădovadă şi extraordinara
capacitate de autosugestie, ce se pot observa odată cu apariţia în 1921 a primei
sale povestiri fantastice,
Cum am descoperit piatra filosofală
, povestire ce îi va aduce premiul „Ziarului ştiinţelor populare”. Povestirea tratează o temă
îndrăgită de alchimiştii medievali, descoperirea formulei magice necesare fabricării
aurului şi are în centrul ei pe autor care pasionat de chimie adoarme în laboratorul lui.
Prinintermediul visului are acces la o lume fabuloasă şi este iniţiat de un personaj misterios în
tainele elaborăriiPietrei Filozofale. Între anii 1921 şi 1923 M. Eliade realizează un „roman
hibrid” în care aventura se îmbinăcu preocupările entomologice, iar fantasticul cu umorul, este
vorba de
Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii
. Textul reprezintă o „microgeografie imaginară” scrisă din perspectiva inedită
a cărăbuşului pentru care dimensiunile obiectelor sunt cu totul altele decât cele
omeneşti. Cele două texte menţionatealături de romanul
Lumina ce se stinge
(1934) au reprezentat puncte de plecare pentru literatura fantastică alui M. Eliade,
literatură situată între cea realistă şi studiile de filozofie sau de istorie a religiilor.
Odatăstângăciile începutului depăşite, M. Eliade devine creatorul unei teorii
originale şi inedite despre fantastic, bazată pe
camuflarea sacrului în profan
sau altfel spus pe teoria „irecognoscibilităţii miracolului”. Astfel, M.Eliade consideră că
evoluţia ştiinţelor a dus în mod treptat la desacralizarea aproape totală a lumii, fapt
ceexplică dificultatea decodificării sacrului în banalitatea înconjurătoare. Trăind
într-o lume lipsită de orices e m n i f i c a ţ i i t r a n s - i s t o r i c e , o m u l c o n t e m p o r a n
s u f e r ă d r a m e l e p r o v o c a t e d e i s t o r i e f ă r ă s ă l e g ă s e a s c ă o semnificaţie
propriu-zisă, suferă „teroarea istoriei”. În lucrările sale prozatorul încearcă
întotdeauna
săc a m u f l e z e f a n t a s t i c u l î n c o t i d i a n , d e o a r e c e „ a n i s t o r i c u l ” e s t e c a m u f l a t î
n i s t o r i c , i a r e x t r a o r d i n a r u l î n obişnuit. Fantasticul ni se va dezvălui în realitatea
cotidiană datorită existenţei unor planuri şi lumi paralele,iar eroii lui Eliade vor fi
preocupaţi în permanenţă de descoperirea unor semnificaţii profunde,
inaccesibileoamenilor de rând, adevărate iniţieri spirituale. M. Eliade ridică de fapt în
naraţiunile sale problema condiţieiu m a n e p r i n i n t e r m e d i u l u n o r p e r s o n a j e c e
î n c e a r c ă s ă d e s c o p e r e , î n e x i s t e n ţ a l o r c e n u ş i e , a d e v ă r a t e l e semnificaţii ale
destinului lor; naraţiunile
Pe strada Mântuleasa
,
Tinereţe fără de tinereţe
,
Noaptea deSânziene
,
O fotografie veche de 14 ani
sunt edificatoare pentru cele afirmate. Alături de problema condiţieiumane este ridicată şi
problema posibilităţii ieşirii din timp, realitate a existenţei care pentru om nu înseamnănimic
altceva decât apropiere de moarte, problemă exemplificată de naraţiuni precum:
Nopţi la Serampore
şi
Secretul doctorului Honigberger
. În ceea ce priveşte timpul, descoperim în prozele fantastice semnate de M.Eliade trei nivele
temporale, ce corespund cu trei grade de manifestare a sacrului: lumea sacralităţii depline,lumea
care mai crede încă în mituri şi legende şi societatea complet desacralizată. Alături de cele trei
niveletemporale se observă şi trei tipuri de timp: fantastic, psihologic şi istoric
foarte bine relevate în romanul
Noaptea de Sânziene
. Nu trebuie uitat nici faptul că timpul poate fi privit din două
p e r s p e c t i v e : 1 ) identificarea lui cu istoria, ceea ce înseamnă un drum lent spre
moarte şi 2) posibilitatea abolirii oricăror limite. Negând inteligenţa lucidă şi lipsită
de fantezie, fantasticul facilitează întoarcerea la vârsta mitică acopilăriei,
constituind modalitatea cea mai eficace prin care ne putem apropia de origini.
Astfel, M. Eliade p o r n e ş t e a d e s e a î n c r e a ţ i i l e s a l e d e l a m i t u r i s t r ă v e c h i s a u
d e l a t r a d i ţ i i f o l c l o r i c e a u t o h t o n e p e c a r e l e transformă prin intermediul imaginaţiei
sale, uşurându-ne înţelegerea lor. Inspirându-se mai ales din miturileşi credinţele populare
româneşti s-a stabilit cu uşurinţă existenţa unui „mit al patriei” în cadrul
prozelor fantastice ale lui M. Eliade. Ţara este asemănată cu o „curte miraculoasă”,
un spaţiu privilegiat în carestăpâneşte zeul Dionysos şi care a contribuit la crearea
unei spiritualităţi româneşti specifice.
1
Ioan PetruCulianu, discipolul lui M. Eliade a identificat trei perioade în literatura fantastică a
maestrului: „La început, povestirile sale <<fantastice>> răspund unei convingeri exprimate în
Folclorul ca instrument de cunoaştere
,d a t f i i n d c ă t o a t e f e n o m e n e l e p a r a n o r m a l e s u n t r e a l e , i s p r ă v i l e f a n t a s t i c e
e x p u s e d e E l i a d e î n r o m a n e – deplasarea personajelor în timp şi spaţiu, putinţa de a
acţiona magic, vampirismul – sunt şi ele reale. […] Maitârziu, Eliade a elaborat acea teorie a
miraculosului incognoscibil. […] Cea de-a treia perioadă din literatura1

fantastică a lui Eliade răspunde intenţiei de <<recuperare>> a tuturor


c e l o r c e s u f e r ă , a c o n ş t i i n ţ e l o r î n derivă.”
2
Cititorului prozei fantastice a lui M. Eliade i se dezvăluie o serie de teme, tehnici,
motive şi miturid i n t r e c a r e , d i n d o r i n ţ a c o n t u r ă r i i u n e i i m a g i n i d e
ansamblu, vom enumera şi exemplifica câteva: tematimpului sacru şi a
timpului profan (
Adio…
), tema camuflării fantasticului în cotidian sau disimulareasacrului în
profan ca bază a literaturii fantastice, tema desacral izării lumii şi a
cuvântului primordial (
Adio…
); tehnica narativă a confuziei dintre vis şi realitate (
Noaptea de Sânziene
), tehnica suprapunerii planurilor temporale şi teoria universurilor paralele (
Douăsprezece mii de capete de vite
), tehnica amânărilor şi a aluziilor ce ţin trează curiozitatea cititorului (
Pe strada Mântuleasa
), tehnica rememorării utilizată ca p r o c e s d e r e s a c r a l i z a r e a l u m i (
Pe strada Mântuleasa
) ; m o t i v u l ş i o b s e s i a i n s u l e i c a l o c p r i v i l e g i a t c e participă la o „geografie
mitică”, tărâm accesibil numai celor iniţiaţi, sacralizat şi scos în afara timpului (
Şarpele
), motivul timpului concentrat şi motivul nopţilor cu puteri miraculoase (
Noaptea de Sânziene
),motivul magiei (
Nopţi la Serampore
), motivul strigoiului şi motivul îngerului morţii (
Domnişoara Christina
),motivul şarpelui (
Şarpele
), motivul femeii ca manifestare a destinului (
Noaptea de Sânziene
), motivul femeiic e s e m e t a m o r f o z e a z ă (
Pe strada Mântuleasa
), motivul iniţierii personajelor şi motivul personajelor cestăpânesc timpul prin
puterea de a prezice viitorul sau refugiindu -se în vis, în lumea fanteziei (
Secretul doctorului Honigberger
,
Nopţi la Serampore
), motivul dualităţii regimurilor, diurn şi nocturn (
Ivan
), motivullocului blestemat (
Secretul doctorului Honigberger
), motivul întunericului ce aduce cu sine o notă de mister (
Domnişoara Christina
), motivul paradisului pierdut (
Şarpele
), simbolistica şi motivul cortinei (
Adio…
),motivul şi simbolistica podului (
Podul
); dintre miturile la care recurge M. Eliade îl vom aminti pe cel al lui Orfeu ilustrat de
proza
În curte la Dionis
.Lucrări ca
Isabel şi apele diavolului
,
Maitreyi
şi
Nopţi la Serampore,
în care pot fi întâlnite câteva dintemele şi motivele enumerate mai sus, sunt fantastice şi pentru
că evocă o lume care este ea însăşi fabuloasă,neobişnuită pentru european, India. Prozele
Un om mare
,
Dayan
,
Tinereţe fără de tinereţe
şi
Les trois grâces
îl apropie pe M. Eliade de literatura SF, iar
Uniforme de general
,
Incognito la Buchenwald
şi
Coloananesfârşită
ne dezvăluie procesul de desacralizare a artei.Ca un adevărat mistagog, prin cărţile sale, M.
Eliade ne iniţiază în misterele născute din dragostea şimila sa faţă de fiinţa umană supusă
terorii timpului şi ne îndeamnă să-i urmăm calea, considerându-ne pefiecare în parte
un posibil discipol ce trebuie să descopere sacrul şi semnificativul ce se pot ascunde peste totîn
jurul nostru. „Orice naraţiune, orice povestire ascunde ceva: ceea ce mă pasionează
este tot camuflarea.Or, în literatura fantastică există structuri mitice care aparţin memoriei
colective. Tocmai această camuflare asemnificativului, a sacrului se întâlneşte în unele povestiri
fantastice pe care le-am scris.”
3
BIBLIOGRAFIE:1) Cristian Bădiliţă,
Întâlnirea cu sacru, şapte interviuri cu şi despre M. Eliade
, Botoşani, editura,,AXA”, 1996.2) Ioan Petru Culianu,
Mircea Eliade
, Bucureşti, editura Nemira, 1998.3)Gheorghe Glodeanu,
Fantasticul în proza lui Mircea Eliade
, Baia Mare, editura Gutinul SRL, 19934) M. Eliade,
Insula lui Euthanasius
, Bucureşti, editura Humanitas, 1993.5) M. Eliade,
La ţigănci şi alte povestiri
, Bucureşti, Editura Pentru Literatură, 1969. Nadia Vesa2

1
Cf. Gheorghe Glodeanu,
Fantasticul în proza lui Mircea Eliade
, Baia Mare, Editura Gutinul SRL, 1993
2
Ioan Petru Culianu,
Mircea Eliade
, Bucureşti, Editura Nemira, 1998, p. 254
3
Cristian Bădiliţă,
Întâlnirea cu sacru, şapte interviuri cu şi despre M. Eliade
, Botoşani, Editura ,,AXA”, 1996, p. 40

S-ar putea să vă placă și