Blocada Berlinului

(24 iunie 1948 - 11 mai 1949) 

Student:
Specializare:
 La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial se naște un nou fenomen confuz, anume
Războiul Rece care caracteriza situația internațională din acea perioadă. Dezacordul și relațiile
tensionate datorită diferendelor de ordin politic dintre U.R.S.S și S.U.A creează prima criză
majoră după împărțirea lumii în 1948.

Punctul de maxim interes era Germania provoacă ruptura între blocul occidental si blocul
comunist, deoarece ocupa o poziție strategică și economică importantă la nivel european.

În cadrul conferinței de la Yalta și Postdam se întâlnesc reprezentanții Uniunii Sovietice, Marii

Britanii, Franței și Statelor Unite să dezbată situația Germaniei. A fost divizată în zone de
ocupare a statelor participante și responsabile în anumite sectoare de ocupație cu acceptarea
capitulării naziștilor și restabilirea ordinii.

Probleme principale vizau stabilirea frontierelor Germaniei, unitatea economică a statului

precum și problema reparațiilor datorate. Uniunea Sovietică a ocupat estul, iar celelalte puteri
aliate vestul Germaniei. În aceeași logică a fost realizată și segmentarea capitalei, orașul fiind
împărțit în patru sectoare de ocupație. În zonele administrate de puterile occidentale trăiau 2,25
milioane de locuitori, iar forțele militare totalizau 11.000 de oameni din care 6,500 de americani.
De asemenea alte hotărâri principale au fost demilitarizarea Germaniei, aceasta era obligată să
plătească doar 20 de miliarde în proprietăți, produse industriale și forță de muncă, pe fondul
încercării de menținere a unității economice și a menținerii echilibrului între import și export.

Din punct de vedere politic, Marea Britanie susținea ideea unei structuri unitare, din motive
economice, în urma pierderilor suferite în timpul războiului. În același timp U.R.S.S dorea să își
mențină poziția în Germania, susținând astfel ideea unei federații, cu interese de ordin strategic
în zonă.

Franța oscila între acceptarea necesității de a atrage potențialul german în circuitul

reconstrucției europene și tactica de a folosi Germania ca pe un stat tampon în asigurarea
propriei securități față de U.R.S.S., încă stăpânită de spaima unei noi dominații Germane și
nutrind speranța unui rol conducător al Franței printre tările vest-europene1. Guvernul, sub
presiunea socialiștilor, a fost de acord între timp cu crearea unui stat vest-german, pretinzând
însă o procedură precaută și asigurări în problema securității, pentru a-și putea schimba cursul
politicii interne.

Opiniile opuse dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite au început să apară rapid, sovieticii
urmărind obținerea unor sume mari de la Germania în cuantumul reparațiilor de război, și
militând, în aceeași măsură pentru dezarmarea statului. Partea americană, mai realistă și
conciliatoristă, considera că pentru refacerea economică a Europei de Vest era nevoie de o
Germanie puternică, unificată, iar pentru a preveni o avalansă a trupelor sovietice înspre vestul
continentului, era necesară reînarmarea Germaniei.

Sentimentele ostile au fost amplificate, de partea sovietică, de inițierea planului Marshall prin
reforma monetară – sistemul monetar fiind puternic erodat de politica inflaționistă național-
socialistă, și printr-o implicare mai mare a germanilor în reconstrucție.2 Astfel S.U.A. se angaja
să sprijine popoarele libere care se opun subjugării de către minorități armate sau prin presiuni
externe. Conferințele organizate în Londra s-au incheiat cu acuzații de o parte și de alta.

George C. Marshall a concluzionat într-un discurs: ” Nu putem spera la o Germanie unficată în

acest moment. Trebuie să facem tot ce putem mai bine în zona aflată sub influența noastră”3.

Așadar, blocada Berlinului a venit ca o consecință a atitudinilor și a viziunilor diferite ale

fiecăruia dintre părți, deși Programul de la Londra a avut o pondere semnificativă în comparație
cu celelalte motive.

Pe 6 martie era emis comunicatul cu privire la Program, iar, din aprilie, sovieticii au început să
restricționeze accesul ajutoarelor militare din vest în Berlin prin zona sovietică. Ziarul
”Scânteia” din 5 aprilie 1948, într-un articol preluat de agenția de presă TASS, se relata cum
autoritățile sovietice protejează, de fapt, economia berlineză de măsurile iresponsabile ale anglo-
americanilor: ”Comandamentul sovietic a dat instrucțiuni parchetului din Berlin să ia măsuri
imediate pentru a pune capăt acestor acțiuni ilegale ale industriașilor și speculanților, care
1
Wilfried Loch, Împărțirea lumii, istoria Războiului Rece 1941-1955, editura Saeculum I.O., pp 195.
2
Wilfried Loch, Împărțirea lumii, Istoria Războiului Rece 1941-1955, p. 195 .
3
Creswell Michael, With a little help from our Friends: How France Secured an Anglo-American Continental
Commitment, 1945-54, Oct2002, vol. 3, pp.23 .
amenință economia berlineză. Din partea sa comandamentul sovietic a luat măsurile necesare
împotriva transporturilor clandestine de bunuri din Berlin spre zonele apusene. Dacă parchetul va
continua să păstreze o atitudine față de aceste jafuri, comandamentul sovietic va fi obligat să ia
măsuri și mai drastice”.

Sovieticii se mai temeau și de reunificarea Berlinului, un oraș capitalist situat în mijlocul zonei
lor de ocupație, oraș care putea devein fără doar și poate puternic, stavil și evident anti-sovietic.
Disperați, liderii de la Moscova au decis să facă orice pentru a stopa reunificarea Germaniei și
implicit, a Berlinului.

Prin urmare, sovieticii s-au retras din Kommandatura și au lansat blocada asupra Berlinului de
Vest. Pe data de 9 aprilie 1948, Iosif Stalin în persoană a ordonat ca tot personalul militar
american care lucre la menținerea echipamentelor de comunicații, să fie expulzat din Berlinul de
Est.

Pe fondul crizei economice existente, în luna iunie a anului 1948 Marea Britanie și S.U.A
introduce reforma monetară, Operațiunile reformei s-au desfășurat în cel mai mare secret, iar
responsabilitatea livrării și distribuirii noii monede a fost încredințată șefului civil al Băncii
Monetare din Frankfurt, Frank C. Gabell. Aceasta reformă a fost privită de către sovietici ca un
atac la adresa unității economice .

Criza a început în iunie 1948, când trupele sovietice, pe 24 iunie, la ora 6 dimineața, sub
pretextul unor reparații effectuate la podurile Elbei, întreaga circulație pe autostrada, căi ferate și
canale care legau Germania de Vest a fost oprită. Trenurile au fost oprite în doua etape, una pe 1
iunie, cealaltă pe 10 iunie. Pe 22 iunie, sovieticii au oprit un tren American încărcat cu provizii și
alimente, căruia au interzis accesul în Berlin.

Într-o mișcare decisă, care să-i uluiască pe americani, englezi și francezi, pe data de 24 iunie,
Stalin a ordonat ca toate căile de acces pe uscat sau pe apă sa fie tăiate. Problema dreptului legal
de folosire a căilor de acces în Berlin nu fusese reglementată corespunzător, fapt de care Stalin
au folosit pentru blocarea orașului4. Prin urmare, berlinezii care nu doreau să se alăture lor erau
condamnați la foamete, mizerie și boli.

4
Buffet Cyril, Istoria Berlinului, de la origini până în zilele noastre, Corint, București 2002, p.181 .
 Blocada Berlinului occidental a lovit puterile vestice într-un punct vulnerabil , dorind să obțină
prin constrângere a negocierilor care nu s-au purtat de bunăvoie și care ar fi oprit în ultima clipă,
constituirea statului german occidental. În cazul în care sovieticii nu reușeau să obțină de la
puterile vestice, prin blocadă, revenirea la conceptul unei Germanii unite, mai exista în orice caz
o posibiltate de a-i alunga pe aliați din Berlin.5

Președintele Truman a decis sa nu își asume riscul declanșării unui război. El dorea să pară
ferm pe poziția sa, nu voia sa lase impresia că cedează în fața lui Stalin, mai ales că prăbușirea
Cehoslovaciei în februarie 1948 a dat apă la moara dreptei americane, care avertiza asupra
răspândirii comunismului.6 Trimiterea unui convoi militar terestru nu reprezenta o soluție viabilă,
plecând de la un dezavantaj de partea Statelor Unite ale Americii.

Ideea salvatoare a venit pe calea aerului, singura accesibilă de către occidental, prin
aprovizionarea berlinezilor cu alimente, medicamente și obiecte de folosință strictă, prin
parașutarea de containere pline cu astfel de produse. O operațiune problematică, deoarece la
început era foarte neclar în ce mod tehnic și pentru cât timp urmau să fie aprovizionați pe acest
pod aerian cei peste 2 milioane de berlinezi. Singurele avioane deținute atunci de americani în
Germania erau cele de tip Douglas C-47 Skytrains, care puteau transporta doar o greutate de
maxim 3,5 tone. Americanii nu au stat deloc pe gânduri iar astfel a luat naștere cel mai mare pod
aerian din istorie.

Berlinul de Vest avea trei aeroporturi, anume Tempelholf, cel principal care era situate în
sectorul american, și Gatow, dar era situate în sectorul britanic. În sectorul francez era cel mai
mic aeroport, anume Tegel.

Sovieticii nu credeau în succesul podului aerian, motiv pentru care nu au acționat împotriva
aeronavelor americane și britanice, fapt ce a ușurat sarcina puterilor aliate implicate în această
operațiune fără precedent. De asemenea, Stalin era conștient că declanșarea unui război nu ducea
decât la nimicirea U.R.S.S-ului.

5
Wilfried Loch, Împărțirea lumii, Istoria Războiului Rece 1941-1955, p.197
6
Martin McCauley, Rusia, America și războiul rece 1949-1991, editura Polirom, p.47 .
 Calculele aliaților arătau că locuitorii berlinezi aveau nevoie de o cantitate zilnică de 659 de
tone de făină, 126 tone de cereale, 64 tone de unt și alte grăsimi alimentare, 109 tone de carne și
pește, 180 tone de fulgi de cartofi, 180 tone de zahăr, 11 tone de cafea, 19 tone de lapte praf, 5
tone de lapte proaspăt, 3 tone de drojdie, 144 tone de legume deshidratate, 38 tone de sare și 10
tone de brânză.

În total, berlinezii aveau nevoie de tone de alimente și medicamente pentru a rămâne în viață,
căci sovieticii tăiasera orice altă cale de aprovizionare. În plus, aliații trebuiau să livreze și
cărbuni și combustibil, pentru încălzirea locuințelor. Șansele de reușită ale unui pod aerian
păreau mici, dar nu aveau o altă alternative.

Sute de avioane au fost folosite pentru a transporta o gamă largă de provizii și cărbune. Apogeul
operațiunii a fost pe data de 16 aprilie 1949, când un avion ateriza în Berlin în medie la fiecare
minut și fuseseră livrate 12.941 tone în doar 24 de ore. Recipientele variau de la containere la
pachețele cu bomboane sau ciocolată, având parașute minuscule destinate copiilor berlinezi.

În total, au fost executate 278.228 de zboruri, 2.326.406 tone de alimente și provizii livrate în
Berlin pe o durată de 15 luni.

Pilotul Gail Halvorsen, născut în Salt Lake City, Utah, a adus o notă dulce operațiunii Vittles a
Statelor Unite, lansând operațiunea numită Micul Vittles, pentru a adduce bomboane copiilor din
orașul blocat. Totul a început când pilotul s-a întâlnit cu câțiva copii la Tempelholf Air Field care
i-au cerut o gumă. Rămas profund impresionat, a promis că o să revină să arunce bomboane la
următorul zbor. Acesta și-a ținut promisiunea și a convins și alți piloti să doneze rațiile de
bomboane, convingându-l de asemenea și pe inginerul de zbor să arunce bomboane în timpul
zborului.

Din ce în ce mai mulți copii au apărut să prindă dulciurile, iar scrisorile au început să sosească
cerând curse special și în alte puncta din oraș. De asemenea Halvorsen a primit porecla "unchiul
Wiggly Wings".

Pe termen lung forțele occidentale păreau să se afle într-o poziție de nemenținut, iar cererile
sovietice de suspendare a "Recomandările de la Londra " și negocieri ale celor patru cu privire la
Germania se bucurau de tot mai mult sprijin în Occident, mai ales din partea francezilor, atât de
nemulțumiți de compromisul de la Londra și, nu în ultimul rând, din partea germanilor, al căror
prim-ministru s-a opus la început formării statului și împărțirii acestuia.

Întrebat cum trebuie să se comporte față de această dilemă, guvernul american, statul major de
planificatori sub conducerea lui Kennan, a întocmit un plan al unei înțelegeri sovieto-occidentale
de retragerea trupelor ambelor părți din Germania, urmată de o restituire a întreg statului german
independent. "Am putea astfel să ne retragem din Berlin fără a ne pierde prestigiul, iar populația
sectoarelor vestice nu ar avea cum să cadă sub stăpânire sovietică deoarece rușii urmau să
părăseasca și ei orașul", a declarant Kennan într-un momerandum din 12 august.

O asemenea rezolvare i s-a părut, în ciuda riscului, că va aduce complicații enorme programului
european de reconstrucție, mai ales ca urma să cuprindă și zona de ocupație sovietică, mai
acceptabilă decât povara continuă a problemei Berlinului, cu o Germanie occidentală neviabilă,
fără nici o legătură cu estul și fără federația europeană, cu niște vest-germani care se gândesc tot
timpul la reunificare și cu perpetuarea împărțirii Europei. 7

Suspendarea procesului de constituire a statului german ca răspuns la blocadă a fost discutată cu

seriozitate în iulie-august 1948 în cadrul Administrației de la Washington. Atât minsitrul de
externe Marshall cât și ambasadorul american la Moscova, Bedell Smith, erau convinși că timpul
va lucra în favoarea sovieticilor și că Berlinul nu va putea fi susținut timp îndelungat8. Se
temeau, în ciuda cuvintelor de îmbărbătare ale lui Truman, să suspunde deciziile luate la Londra.
În același sens a argumentat și guvernatorul militar britanic din Germania, Sir Brian Robertson.

La începutul anului 1949 sovieticii simțeau eșecul blocării orașului. În final, la data de 15
aprilie 1949, agenția sovietică de știri TASS a raportat disponibilitatea sovieticilor de a ridica
blocada. A doua zi, Departamentul de Stat al SUA a declarant că drumul pare clar pentru ca
blocada să se incheie. Curând după aceea, cele patru puteri au început negocieri serioase și s-a
ajuns la o înțelegere cu privire la termenii occidental.

La 4 mai 1949, aliații au anunțat un accord de încetare a blocadei în opt zile. Blocada sovietică a
fost ridicată la un minut dupa miezul nopții la 12 mai 1949, dar zborurile de aprovizionare au
continuat până pe 27 august.

7
Wilfried Loch, Împărțirea lumii, istoria Războiului Rece 1941-1955, editura Saeculum I.O., p. 198
8
Lafeber Walter, America, Russia and the Cold War, 1945-1984, editia a V-a, New York, 1985, p.35.
 Datorită blocadei Berlinului, au fost înaintate negocierile pentru un pact militar europeano-
american, semnat după o serie de negocieri din octombrie 1948 până în martie 1949, in aprilie
1949 la Washington ( organizație comună care avea să devină North Atlantic Treaty
Organization). Această alianță politico-militară NATO, formată din state independente,
interesate în menținerea păcii și apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-
o forță militară defensive corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să
răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor member.

Germania s-a impartit in doua – partea Aliatilor Occidentali numita Republica Federala
Germana (RFG) si partea sovietica numita Republica Democrata Germana (RDG). Ambele au
devenit independente pe 7 octombrie 1949.

Așadar, sprijinul economic acordat Berlinului în timpul blocadei s-a dovedit cel mai eficient,
înlaturându-se astfel pericolul izbucnirii unui alt conflict între U.R.S.S și S.U.A. Planul
aprovizionării pe calea aerului s-a dovedit a fi singura cale pașnică de a soluționa criza.

Este cunoscut faptul că pe durata Războiului Rece, Berlinul era principal sursă de tensiune între
cele patru state. În anul 1961, prin construirea Zidului Berlinului este definitivată problema
Germaniei prin impărțirea sa în două, și odată cu ea și împărțirea Europei.

Bibliografie
1. Buffet Cyril, Istoria Berlinului, de la origini până în zilele noastre, Corint, București
2002.
2. Creswell Michael, With a little help from our Friends: How France Secured an Anglo-
American Continental Commitment, 1945-54, Oct2002, vol. 3
3. Loch Wilfried, Împărțirea lumii, istoria Războiului Rece 1941-1955, editura Saeculum
I.O.
4. Lafeber Walter, America, Russia and the Cold War, 1945-1984, editia a V-a, New York,
1985
5. Martin McCauley, Rusia, America și războiul rece 1949-1991, editura Polirom

6. .https://link.springer.com/chapter/10.1057/9781403919489_1

7. https://content.taylorfrancis.com/books/download?dac=C2009-0-20378-
2&isbn=9781134765003&format=googlePreviewPdf