 Radu Lungu, Aurul la români, editura Paideia, Bucureşti, 2014

Legea Minelor 21 aprilie/ 3 mai 1895 – prima lege din România care inaugura politica de
stat în domeniul industriei miniere. Aceasta prevedea separarea drepturilor de proprietate
asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, proclamând dreptul de
proprietate al statului asupra zăcămintelor minerale şi metalifere (cu excepţia ţiţeiului,
ozocheritei şi asfaltului lăsate la dispoziţia proprietarului terenului). (76)
Legea Minelor 4 iulie 1924 – ponderea capitalului românesc era de 50,1% din capitalul
social total (iniţial ponderea era de 60%); statul român devenea proprietar al subsolului, aurul
extras din minele concesionate trebuia să fie vândut obligatoriu statului. (84-85)
Legea pentru Exploatarea Minelor 28 martie 1929 – reglementează regimul de punere în
valoare a zăcămintelor miniere care puteau fi concesionate “societăţilor de orice fel,
româneşti sau străine sau persoanelor juridice de orice fel”, favorizându-se pătrunderea
capitalului străin. (87)
11 iulie 1948 Marea Adunare Naţională aproba şi vota Legea pentru Naţionalizarea
Principalelor Întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări şi trasporturi. Securitatea
a dezlănţuit o vastă teroare asupra foştilor mici proprietari de “cuxe” (părţi de mină) care au
fost arestaţi şi torturaţi pentru a preda aurul ascuns sau “furat”. (103)
În comuna Buceş jumătate din familii deţineau exploatări aurifere în zonă. Odată cu
naţionalizarea exploatarea aurului de către săteni a fost interzisă, totuşi ea a continuat
clandestin. Numeroase rapoarte ale Securităţii înscriu familii suspectate de ascunderea unor
cantităţi ilegale de aur, rezultând astfel abuzuri şi persecuţii, mulţi dintre localnici fugind
definitiv din Munţii Apuseni. (104-105)
30 octombrie 1971 – accidentul de la Certej (HD): ruperea digului de la iazul de
decantare al exploatărilor miniere şi alunecarea muntelui de steril a dus la distrugerea a 6
bocuri, un cămin, 7 locuinţe şi 24 de gospodării, la moartea a 89 de oameni şi rănirea a altor
76. (105)
După naţionalizarea din 1948 la Roşia Montană a luat fiinţă întreprinderea minieră de stat
Întreprinderea Minieră Roşia Montană (vechii băieşi au fost înregimentaţi în rândurile
proletariatului minier). Prin trecerea la mineritul industrial, mineritul tradiţional de la Roşia
Montană a dispărut prin distrugerea tuturor şteampurilor, prin dezafectarea canalelor de
dirijare a apei, prin deschiderea exploatărilor de suprafaţă în Masivul Cetate în 1970, prin
implatarea cvartalelor muncitoreşti. (122)