Sunteți pe pagina 1din 3

20 restituiri www.jurnalul.

ro miercuri / 18 ianuarie 2023

n Culisele relațiilor economice dintre Rusia și România n Dialog cu istoricul militar


Petre Opriș n Documente revelatoare din „Dosarul Orenburg”

„Afacerea Conducta”: planul


prin care ruşii au livrat României
gaze naturale de miliarde
Descoperirea boga-
telor zăcăminte de gaze
naturale de la
Orenburg, în sudul
Rusiei, a generat o
propunere interesantă
din partea vecinilor
noștri de la est: resurse
energetice la prețuri
„amicale”.
FLORIAN SAIU

„Afacerea Conducta” sau


„Dosarul Orenburg” - cum
am etichetat propunerea de
business venită pe adresa
României comuniste din
partea U.R.S.S în anii ’70 -
viza construirea unui gazo-
duct din sudul Rusiei înspre
vest, întreprindere care ar fi
intersectat și teritoriul țării
noastre și ar fi urmat să Conducta de gaze
care străbate
alimenteze cu resurse ener- teritoriul României
getice (și) Polonia, Ungaria, dinspre Rusia,
Germania de Est, Cehia, pentru a alimenta
Bulgaria etc. Ca în atâtea Bulgaria și Turcia
cu gaze naturale
alte cazuri, România, repre-
zentată la acea vreme de pentru a obţine prin luptă vant! „Da, dar noi avem astăzi Baibakov ar fi reprodus ceea
Nicolae Ceaușescu și condusă independenţa României. altceva de discutat... Oricum, ce ar fi susținut în anul 1964 Să meargă, dar să se
mai degrabă de premierul Altă legendă: un laser româ- mitologia a atins şi dome- nişte înalţi funcţionari care documenteze bine, să
Gheorghe Maurer, a primit nesc ar fi distrus tancurile niul energiei româneşti”. lucrau în Ministerul Petro- nu ne angajăm, că am
(poate pe bună dreptate) cu sovietice care ar fi încercat lului de la Bucureşti, un mai pățit-o.
O O mare de petrol
suspiciune și neîncredere să traverseze Prutul în august răspuns în dodii, un refuz, Nicolae Ceaușescu, despre tratativele
şi o pernă de gaze. Oare?
propunerea „fratelui mai 1968, după invadarea Ceho- de fapt, la propunerea sovie-
propuse de Moscova
mare”. Dar să facem loc expu- slovaciei de către unităţi Cum? „Cunoașteți zicala ticilor de a construi împreună
nerii istoricului Petre Opriș: militare sovietice, poloneze, «România pluteşte pe o mare un segment al conductei de
„Involuntar sau intenţionat, est-germane, ungare şi de petrol şi doarme pe o gaze. Și asta în ciuda faptului, de 667 de miliarde de metri
miturile existente în istori- bulgare...”. Un subiect capti- pernă de gaze»? Nu? Eh, cunoscut de factorii de cubi. Mai mult, nivelurile
ografia românească pun sub aflați atunci că autorul ei decizie, că declarația respec- anuale de producţie puteau
semnul întrebării logica Fără intervenția boie-
(oficial) ar fi fost Nikolai tivă nu avea acoperire în fi, după anul 1980, de maxim
elementară. De exemplu, se rului Maurer, care a Konstantinovici Baibakov, realitate. Potrivit documen- 14-15 milioane de tone de
povestește adesea că liderii știut să vorbească în preşedinte al Comitetului telor aflate în Arhivele Naţi- petrol şi 21 de miliarde de
politici români au tot înfrânt așa fel încât să ne convingă, de Stat al Planificării al onale ale României și metri cubi de gaze naturale”.
armatele otomane de-a U.R.S.S. (1955-1957 şi 1965- raportate la perioada în
România nu ar mai fi primit Cifre, numere, procente,
lungul a cinci secole, când, 1985), iar cel care ar fi discuție, rezervele indus-
niciodată gaze de la noi. socoteli
de fapt, am stat sub stăpâ- răspândit de fapt această triale de ţiţei descoperite în
nirea sultanului otoman Nikolai Konstantinovici Baibakov, frază n-ar fi fost altul decât România erau de 564 sau Așadar? „Aceste estimări
până în 1877 - când un prinţ președintele Comitetului de Stat al un român, prof. dr. inginer 340-350 de milioane de tone erau departe de «marea de
german a condus armata Planificării în U.R.S.S Nicolae Simescu (1933- (ce diferență între valori!), petrol şi perna de gaze» din
română la sud de Dunăre 2014)”. Mai limpede? „Nikolai iar cele de gaze naturale erau mărturia orală a ing. Nicolae
miercuri / 18 ianuarie 2023 www.jurnalul.ro restituiri 21

A fost România discriminată?


Deci, ce nu-i convenea
mai exact președintelui În perioada ianuarie-aprilie 1963 au fost extrase în
Republicii Socialiste România aproape 4 milioane de tone de ţiţei - mai
România? Textul steno- precis, 3,959 de milioane, cu 43.000 de tone mai
gramei, redat parțial, e rele- mult decât producţia planificată - şi 2,779 milioane de tone
vant: „Contribuţia României de cărbuni.
- constata Nicolae Ceau- Petre Opriș, istoric
șescu - ar fi de 120 de mili-
oane în devize libere. Poziţia
noastră este că trebuie să segmentul de conductă cu forţe şi mijloace proprii,
mergem şi să vedem. În stabilit de autorităţile sovie- conductele magistrale -
general trebuie să nu ne tice - notă de Petre Opriş). maşini, utilaje, ţevi -, iar
angajăm, să vedem prin- Cine ne dă credit de 120 de guvernul R.S.R. va face plata
tr-o analiză foarte serioasă, milioane pe 25 de ani?!”. în valută liberă”. „Deci -
pentru că este vorba să dăm remarca liderul României
Plata, în valută liberă
atâţia bani cu dobândă de comunizate -, de la început
2% tovarăşilor sovietici, Obiecțiile lui Nicolae stabilesc două principii”.
lucru care este cam deza- Ceaușescu păreau îndrep- Apoi, concluzia, una nu
vantajos”. În completare, tățite, mai ales că țării lipsită de precauție: „Să
câteva informații legate noastre i se propuseseră meargă, dar să se documen-
strict de termenii afacerii: termeni mai nefavorabili teze bine, să nu ne angajăm,
„Deocamdată, toată ches- decât celorlalte state impli- că am mai păţit-o”. Și o mică
Nicolae Ceaușescu, conducătorul României comuniste tiunea este problema parti- cate în acest proiect. Cel izbucnire orgolioasă:
(1965-1989), și Ion Gheorghe Maurer (dreapta), creierul
acestei țări comunizate cipării ca subfurnizor şi puțin așa reiese din steno- „Nimeni nu mi-a pus până
durata convenţiei să fie de grama citată anterior: „Ei acum condiţia să import 120
Simescu. Este adevărat că, evidențiem faptul că, atunci, 20-25 [de ani] pentru că, vor, de fapt, să participăm de milioane de devize libere
odată, aproximativ 40% din am respins propunerea până la urmă, trebuie să noi cu instalaţii străine. ca să-mi dea ceva. Obţinem
exporturile României erau rușilor. Cel puțin la început. vedem în ce măsură pentru Pentru asemenea condiţii petrol în alte condiţii, mai
formate din produse petro- Profesorul dr. inginer Nicolae 1,5 miliarde m.c. [de gaze mi se pare că sunt discrimi- avantajoase şi gazele sunt
liere, însă această situaţie Simescu a susţinut de-a naturale] să luăm [un credit natorii faţă de felul cum egal cu petrol. Sunt tendinţe
era valabilă la jumătatea lungul anilor că înalţii func- de] 130-140 de milioane de tratează cu alte ţări. România, de a se considera că toate
anilor ’50 (acest procent ţionari ai Ministerului Petro- dolari (pentru a realiza după aceste propuneri, nu lucrurile acestea sunt avan-
chiar a fost raportat de ofici- lului nu ar fi dorit să implice este tratată ca celelalte ţări”. tajoase pentru că se fac cu
alul Gheorghe Gaston Marin România în realizarea unui Dar ce propuseseră, concret, fraţii, dar nu este întotdeauna
la o şedinţă desfăşurată la segment din conducta pe Gazul metan extras în România sovieticii? Înregistrarea aşa. Aşa cum s-a întâmplat
Kremlin pe 10 mai 1955). La care autorităţile de la
este cel mai pur din lume (99%), ședinței prilejuite de acest şi cu polonezii cu cocsul.
primul depozit de gaze naturale fiind
nici un deceniu distanță de Moscova doreau să o constru- plan economic este edifica- Practic tot ceea ce am făcut
descoperit întâmplător în anul 1909
acel raport, situația se schim- iască pentru a transporta toare: „Guvernele vor asigura, cu sovieticii am plătit în
la Sărmășel, în Mureș
base binișor, mai ales după gaze naturale de la Orenburg cel mai târziu până în 1976, valută”.
ce specialiştii sovietici au până la graniţa de vest a
descoperit la Orenburg, în U.R.S.S.”. Dar să luăm cunoș-
sudul Rusiei, un zăcământ tință, mai bine, dacă tot avem Fragmente ale
masiv de gaz metan. Pentru la dispoziție stenogramele stenogramei ședinței din
a înţelege mai uşor situația identificate de istoricul Petre 8 octombrie 1973 a
trebuie spus că în perioada Opriș, ce s-a discutat în Prezidiului Permanent
al C.C. al P.C.R., în cursul
ianuarie-aprilie 1963 au fost ședința din 8 octombrie 1973 căreia s-a discutat despre
extrase în România aproape a Prezidiului Permanent al proiectul sovietic de
4 milioane de tone de ţiţei - C.C. al P.C.R. și de ce era valorificare a zăcămân-
mai precis, 3,959 de mili- Nicolae Ceaușescu sceptic tului de gaze condensate
de la Orenburg și despre
oane, cu 43.000 de tone mai în legătură cu propunerea livrarea de gaze naturale
mult decât producţia plani- de afaceri a rușilor. sovietice pentru România
ficată - şi 2,779 de milioane
de tone de cărbuni. Şi tot
atunci s-a înregistrat o
producţie de carne de 71.500
de tone, cu 10,2% mai puţin
faţă de aceeaşi perioadă din
anul 1962, când a fost înche-
iată cooperativizarea forţată
a agriculturii în România”,
ne-a dezvăluit Petre Opriș.
Scepticismul lui Nicolae
Ce cifre! Oare câtă carne
și câte hidrocarburi producem
în prezent? „Nu dețin infor-
mații, dar este important să Continuare în pagina 22 ➤
22 restituiri www.jurnalul.ro miercuri / 18 ianuarie 2023

➤ Urmare din pagina 21


Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!
Ţările interesate de Spre câmpul Shtokman Spre câmpul Yamal
proiectul „Orenburg” erau,
în primul rând, R.P. Polonă,
2.700 Conducte de gaz
Conducte de gaz propuse
Republica Democrată de kilometri lungime măsura conducta care
transporta gazele naturale de la Orenburg (sudul State-membre UE
Germană, R.S. Cehoslovacia, Rusiei) până la granița vestică a U.R.S.S.
R.P. Bulgaria, R.P. Ungară şi, Rusia
bineînţeles, U.R.S.S. Preţul participarea la consfătuirea
de vânzare a gazelor natu- care urma să aibă loc la
rale urma să fie mai mic decât Moscova, la 16 octombrie
cel existent pe piaţa 1973, a unei delegaţii de
mondială, iar autorităţile de experţi, condusă de tova-
la Varşovia, Berlin, Praga, răşul Ion Nicolae, adjunct al
Sofia şi Budapesta erau inte- ministrului Industriei
resate să trimită în U.R.S.S. Chimice”. Ce temă aveau de
mărfuri proprii cu preţuri acasă delegații români?
mai mici decât cele mondiale „Delegaţia - mai releva Petre
pentru a achita preţul gazelor Opriș - fusese temeinic
sovietice şi pentru a avea instruită asupra poziţiei pe
acces la o piaţă mare de care trebuia să o adopte, în
desfacere. „În acest fel sensul clarificării
- ne-a explicat cerce- tuturor aspectelor
tătorul Petre Opriș economice pe care
- se exercita sfera le implica o even-
de influenţă a tuală participarea
Uniunii Sovietice a R.S. România la
în partea centrală acţiunea respec-
şi de sud-est a tivă. Fără a-şi
Europei în domeniul asuma însă niciun fel
economic. Totodată, de angajamente concrete”.
schimbul reciproc «în Ce-a urmat? „În acel
familie» a permis politicie- moment, autorităţile comu-
nilor comunişti să afirme că niste de la Bucureşti nu ştiau Principalele rețele de conducte
de gaze naturale care străbat
în societăţile pe care le că omenirea urma să fie afec- astăzi teritoriul Federației Ruse
conduceau nu exista şomaj, tată de un embargo ener-
deoarece ei se preocupau getic stabilit de statele arabe 1976. În acea zi a fost înche-
pentru ca toţi oamenii să
aibă un loc de muncă asigurat
mari exportatoare de petrol,
după declanşarea războiului
iată la Moscova o convenţie
interguvernamentală refe-
1955
a fost anul în care 40% din exporturile României
de Yom Kippur (6-26 octom- ritoare la valorificarea zăcă-
erau formate din produse petroliere
Ţările interesate de proiectul „Orenburg” brie 1973). România urma mântului de gaze naturale
erau, în primul rând, R.P. Polonă, să se confrunte cu mari de la Orenburg. În schimbul la Varşovia, Berlin, Praga,
Republica Democrată Germană, probleme financiare din implicării României în reali- Budapesta şi Sofia erau deja
R.S. Cehoslovacia, R.P. Bulgaria, cauza creşterii exponenţiale zarea unei părţi din acea angajate în realizarea acelui
R.P. Ungară şi, bineînţeles, U.R.S.S a preţului petrolului pe plan conductă, autorităţile sovie- proiect după semnarea la
mondial. Stenograma tice urmau să livreze gaze Sofia, la 21 iunie 1974, a
şi mărfuri pe care să le poată şedinţei din 8 octombrie naturale statului român timp convenţiei generale cu privire
cumpăra la prețuri modice. 1973 a Prezidiului Perma- de 12 ani, începând cu trimes- la colaborarea în valorifi-
Aceiaşi politicieni nu suflau nent al C.C. al P.C.R. nu ne trul IV al anului 1978”. carea zăcământului de gaze Istoricul Petre Opriș
însă o vorbă despre faptul oferă însă nici un indiciu condensate de la Orenburg
Noroc cu boierul
că locul de muncă nu era de privind furtuna economică şi în livrări de gaze naturale metri... La final, un amănunt
Gheorghe Maurer!
fel atractiv, deoarece se găsea extrem de puternică iscată sovietice către statele semna- de culise: „Fără intervenția
pe coclaurile imperiului în acele zile”. Înseamnă că românii și tare ale documentului boierului Maurer, care a știut
(unde se presta, deseori, rușii chiar au bătut palma! respectiv”. Altfel spus, ne-am să vorbească în așa fel încât
Gaze, „moca”,
muncă forţată), iar mărfu- Celelalte state s-au implicat înfipt și noi să sugem la țâța să ne convingă, România nu
vreme de 12 ani
rile aflate pe piaţă nu erau în afacere? „Autorităţile de rusului pe ultima sută de ar mai fi primit niciodată
dorite de cetăţeni din cauza Dar ce s-a decis la gaze de la noi”, dezvăluia
calităţii slabe a acestora”.
Se schimbă datele:
Moscova, s-a mai parafat
„Afacerea Conducta” ori ba?
Turda, primul oraş din Europa Nikolai Konstantinovici
Baibakov, preşedintele Comi-
Războiul de Yom Kippur
Din nou istoricul Petre Opriș:
„Discuţiile dintre autorită- iluminat cu gaz natural tetului de Stat al Planificării
în U.R.S.S. Jigniți de refuzul
Revenind la „Afacerea ţile de la Bucureşti şi cele de România are o tradiţie veche în exploatarea gazelor inițial al românilor, sovie-
Conducta”... „După cum la Moscova referitoare la naturale. În 1909, de pildă, era descoperit primul depozit ticii s-au lăsat greu convinși
spuneam, o discuţie despre participarea părţii române de gaze naturale din ţară, la Sărmășel, judeţul Mureș. Cinci să mai încheie „Afacerea
proiectul respectiv a avut la construirea conductei de ani mai târziu se finaliza prima conductă de transport a Conducta” cu guvernul lui
loc la Bucureşti la 8 octom- gaze - cu un diametru de gazului metan, cu o lungime de 55 de kilometri, între Ceaușescu. Parafată la înce-
brie 1973. Atunci, membrii 1.420 de mm şi o presiune Sărmășel și Turda. După alţi trei ani, orașul Turda devenea putul anilor ’80, înțelegerea
Prezidiului Permanent al de regim de 75 de bari - au primul oraș din Europa iluminat cu gaze naturale. economică a fost radiată
C.C. al P.C.R. au aprobat continuat până la 9 februarie după anul 2000.

S-ar putea să vă placă și