A�TA MDLDAVIAE MERIDIDNAUS. XXII-XXIV.

2DDI-2DD3 472

MAREŞALUL ION ANTONESCU

CONŞTllNŢA ÎNTREAGĂ A UNUI NEAM

Constantin Focşa

Motto: I storic su nt, n-am frate,

N- am rudă , n- am vecini,
Stă pân am pre adevă rul,
L ui caut să mă înch in.
(Zilot Românul - Ştefan Fănuţă, Istoricul)

Dedicăm această evocare memoriei:

OMULUI, care a fost ales de către DESTIN, să răspundă chemării şi să
vină în fruntea Neamului său spre a-i salva existenţa, în vremurile cruciale prin care a
trecut şi. a-i călăuzi paşii, prin vitregia evenimentelor către liman, şi
OŞTIRII care 1-a urmat însufleţită de cel mai înalt patriotism, devotament,
înscriind în Cartea de Aur a neamului, cele mai grandioase file de epopee şi care îi dau
dreptul să fie aşezată la rând cu cele mai mari oştiri ale istoriei. 1
Mareşalul Ion Antonescu, această tragică figură a istoriei românilor, apare
astăzi. după triumful Marii Revoluţii de eliberare din decembrie 1 989, pe ecranul
conştiinţei neamului, după aproape o jumătate de veac de prigoană, de necunoaştere,
oprobiu şi exilare, ca un reper moral şi patriotic, ca o emblemă de supremă nobleţe a
neamului românesc. Mai mult, în confuzia inerentă consecutivă oricărei revoluţii, în
absenţa conturării unei mari personalităţi, el apare ca o coloană de granit, ca un pilon
ideologic. care să slujească drept reazem moral al înjghebării noii societăţi, oferindu­
ne exemplu viaţa sa, idealul său, opera sa şi sacrificiul său suprem.
Acest om care pe timpul vieţii sale închinate patriei a fost socotit ca o "haină
de vreme rea" , vine acum din eternitatea românească, în care a intrat purtând cununa
martirajului tot în vremuri grele, să ni se ofere generos şi mai dezinteresat ca
întodeauna drept îndrumător şi sprijinitor al drepturilor noastre, al libertăţilor noastre,
al prestigiului nostru peste hotare.
La această ofertă etică pornită din potenţialul eroic al cerului românesc, el are
o singură dorinţă şi anume, neamul să-i cunoască viaţa, opera şi jertfa sa. Şi aceasta
deoarece nu este cunoscut de neamul său, de care a fost rupt cu forţa de puteri
du�mane şi de oameni neidentificaţi cu marele şi eternele interese ale poporului
român.
Referitor la declanşarea pretinsei campanii de reabilitare a Mareşalului,
apreciem că, deşi pare straniu, dar ea coincide cu însăşi înfăptuirea loviturii de stat de
la 23 august 1944. Specificăm că nu-i avem în vedere numaidecât pe unii dintre foştii
4-:ol uboratori mi 1 itari. diplomatici , economici. etc. ai Mareşalului (generalii Ion
Gheorghe şi Pl aton GhimoagA, colonelul Ion V. Emilian sau diplomatul G . Barbu!,
nei mplicaţi defel în eveni mentele din august 1 944, ci chiar pe cei mai mulţi dintre

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLOAVIAE MERIOIONALIS. XXII-XXIV. 2001·2003 473

autorii puciului care, imediat după aceea, confruntaţi cu real ităţile decurgând din
ocuparea României de către U.R.S.S . deveniră ei înşişi nostalgici" ai vechiului regim:
"
Grigore Niculescu Buzeşti2, se pare, cel dintâi, Regele Mihai 1, după el, iar Iuliu
Maniu. mai apoi, într-o şedinţă de guvern din septembrie 1 944, când a declarat că,
dacă ar fi cunoscut condiţiile armistiţiului impus de Aliaţi României la Moscova în
zilele precedente, nu I-ar mai fi încurajat pe Suveran să se decidă pentru acţiune,
3
dictând arestarea Mareşalului şi a colaboratorilor săi • Tot Iuliu Maniu a fost acela
care la " procesul " înscenat lui Antonescu şi echipei sale ministeriale, după încheierea
depoziţiei sale ca martor, s-a apropiat de boxa acuzatilor şi a strâns mâna Mareşalului,
în huiduielile publicului select adunat de comunişti pentru a reclama neîncetat moartea
4
trădătorilor" În atmosfera creată, puţin a lipsit ca Iuliu Maniu să nu fie el însuşi
cuprins în echipa antonesciană, judecat şi condamnat în consecinţă, iar faptul că
previzibilul pe atunci, avea să fie posibil chiar în 1947. Ceea ce este interesant este că
aşa-zisa reabilitare a Mareşalului începuse deja, iar aceasta şi printr-un gest al lui Iuliu
Maniu, care. desigur, nu ar fi acţionat necugetat în condiţiile existente în 1 946, dacă
el. liderul P.N.Ţ. ar fi fost convins că avea în faţa sa un criminal şi un trădător de ţară,
iar nu un millitar şi un fost şef de guvern, pe care 1 -a trădat - după cum s-a şi
exprimat 5- drept un mare patriot, deşi, personal, îi era un adversar politic şi nu un
duşman care trebuia eliminat!
Mareşalul Ion Antonescu a fost cea mai mare personalitate politică şi militară
a românilor în secolul al XX-lea de la asasinarea căruia s-au împlinit, la 1 iunie 200 1 ,
5 5 de ani. A fost omul care a pregătit din umbrâ victoriile româneşti din primul război
mondial, victorii care vor face posibilă Unirea cea Mare din 1 9 1 8 (în timpul primului
război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la
elaborarea planurilor de operaţii militare). A fost omul de care România avea nevoie
în anii celui de-al doilea război mondia l , cel care a încercat refacerea hotarelor ţării.6
Putem spune că guvernarea Mareşalului Antonescu (septembrie 1 940 - august
1 944) .,calvarul vieţii lui" -cum o numea el adeseori a avut durata unei sesiuni
.

parlamentare, într-un stat democrat, şi durata unui mandat de preşedinte al Statelor

Unite ale Americii. Dar ce guvernare? Ea nu era altceva decât reeditarea pe plan
politic a problemei insolubile din geometria plană: cvadratura cercului" .
"
Patru ani de guvernare, patru probleme distincte, toate esenţial e, vita l e şi
urgente; una în contradicţie cu alta şi cu implicaţiuni paradoxale în structura lor.
l . - asanarea monarhiei;
2. -instaurarea ordinii interne şi refacerea economiei ;
3 . -reîntregirea î n est şi nord;
4. -reintregirea în vest. 7
România Mare rănită de moarte, lovită mişeleşte din toate părţile, deşi era
legată de Franţa şi Anglia prin tratate de oţel", rămâne singură, plângându-şi fraţii
"
pierduţi şi nenorocul şi făcând eforturi desnădăjduite pentru a păstra un echilibru
intern. rupt şi el de domnia unui rege autoritar, corupt şi vicios - Carol al II-lea.
România privea cu groază spre Răsărit, fiindcâ ştia că pericolul nu trecuse.
Răpirea Basarabiei şi Bucovinei nu era decât începutul. O ştia prea bine, fiindcă
invazia rusească de la 26 iunie 1 940 reprezintă a douăsprezecea invazie şi ocupaţie
suferită de România din partea Rusiei.
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS. XXII-XXIV. 2001-2003 474

România îşi amintea cutremurată de ocupaţiile ruseşti din anii 1 7 1 1 , 1 739,

1 769- 1774, 1 778- 1 798; din anii 1 806- 1 8 1 2, 1 828-1 834, 1 848- 1 85 1 ; din 1 853-1 854,
1 877- 1 878, din 1 9 1 6, în total douăsprezece invazii, douăsprezece ocupaţii cu cea din
1 940. A treisprezecea invazie şi cea mai cumplită abia acum urma să se producă, la 23
august 1 944.
lată de ce poporul român privea încremenit înspre Răsărit. România, ară
creştină, latină, democratică şi occidentală, ea ştia că Întunericul vine de la Răsărit.
I
Regelui Mihai, revenit după zece ani pe tron, conducătorul" îi anunţa astfel
"
obiectivele sale strategice: Două scopuri voi urmări în zilele ce mi-au mai rămas să le
"
trăiesc: Î ntâi, ridicarea morală a acestui popor din mocirla în care s-a zbătut atâţia ani,
cum şi unirea tuturor românilor împrejurul ideii de cinste, muncă şi dreptate. Vă asigur
că acest rezultat îl voi obţine. În a l doi l ea rând, repunerea ţării în drepturile ei
vecinice" (aici nu mai urma afirmarea unei certitudini !)9 Şi, în această tentativă
patriotică a fost sprij init de partidele i storice (Ion Miha l ache s-a înrolat chiar ca
voluntar, deşi avea o vârstă înaintată) şi de rege, care i-a telegrafiat la 22 iunie 1 94 1 :
..Î n clipele când trupele noastre trec Prutul ş i codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta
�ară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră,
domnule general . .. " , general căruia i se arăta recunoscător" În momentul când
"
înfrângerea Germaniei a devenit evidentă, atât partidele istorice, cât şi regele s-au
desolidarizat de Antonescu şi împreună cu comuniştii, I-au înlăturat bruta l ; mai
mult, l -au predat sovieticilor. Se ştie ce a urmat după lovitura de stat de la 23 august
1 944: înrobirea treptată a României de către U.R.S.S., impunerea comunismului,
ruperea de Occident, nenumărate suferinţe pentru poporul român timp de 50 de ani.
De aceea rămâne de demonstrat că soarta ţării ar fi fost mai rea dacă ieşea din război
sub conducerea mareşalului, doar în cazul unei asemenea demonstraţii, înlăturarea lui
brutală s-ar justifica.
Prezentăm în continuare, un tulburător document, ce conţine un paragraf, ce
exprimă exemplar atitudinea lui Ion Antonescu în cursul controversatelor momente
înregistrate la 23 august 1 944. Acest document descoperit şi publicat de dr. I.
Ardeleanu (vezi Românu l " nr.53, iulie 1 993) poartă semnătura Mareşalului şi este
"
adresat Mariei Antonescu, fiind întocmit la numai câteva ceasuri după lovitura de stat
din 23 august 1 944. Pe atunci, Mareşalul se afla, împreună cu Mihai Antonescu în
camera- seif la Casa Nouă a Palatului Regal din Bucureşti. În ceasurile care s-au scurs
între arestarea sa şi predarea în paza echipei comuniste a lui Emil Bodnăraş,
Mareşalul, ca şi adjunctul său, a avut răgazul pentru a lăsa pentru Istorie mai multe
documente, precum, în rândul întâi, cunoscuta relatare privind propria-i demitere şi
încarcerare, testamentul şi, desigur această scrisoare destinată soţiei. La ultima
audienţă la regele Mihai I nu a fost posibil ca Ion Antonescu să aibă o altă comportare
acceptând deci, oferta Suveranului de a încheia el armistiţiu] cu Aliaţii, căci pur şi
simplu. spune el, o a l tă ca l e n-ar fi fost a mea" .
"
. ,Scumpa mea,
Acum, când ţara trece prin vremi cumplite, în curând vei ajunge văduvă. Te­
am părăsit lăsându-te într-o situaţie foarte grea pe care tu, iubita mea soţie, n-ai
meritat-o: iartă-mă - o altă cal e n-ar fi fost a mea! Ştiu că te vei purta demnă de rolul
mare în soarta vitreg! ce ne-au fost hărăzite (sic ! ) ca să fim mândrii unul de altul până
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLOAVIAE MERIOIONALIS. XXII-XXIV. 2001-2003 475

la sfârşit Aş fi fericit să ştiu că te-ai retras la mânăstirea pe care ţi-ai ales-o pentru
acest caz. Tot ce posed rămâne ţie, vila de la Predea 1 , casa din Bucureşti şi rentele de
Stat De mama să aibi grijă până la urmă; ştii că nu ţin decât la tine şi la ea. Cât despre
judecata lumii asupra noastră, ne va păstra un Joc de cinste în memoria neamului ; de
aceasta să rămâi convinsă, cum sunt sigur jertfindu-mă pentru cauza cea dreaptă! Mă
rog ca Domnul să vă păzească şi alineze suferinţele; rămâi în plata lui cu toată
0
dragostea şi recunoştinţa mea, la bine şi la rău, al tău Ionel ." 1
Odată cu arestarea Mareşalului Ion Antonescu, la 23 august 1 944 a început
numărătoarea inversă a zilelor ultimi l or aproape doi ani ai vieţii sale petrecuţi în
detenţie. În faţa tribunalului numit pompos al poporului" iar procesul, al marii
" "
trădări naţionale" , mareşalul Ion Antonescu şi echipa sa au fost judecaţi potrivit
Actu lui de acuzare nr. 1 din 29 aprilie 1 946 - pentru dezastrul ţării şi crime de război.
S-a apreciat că mareşalul şi ceilalţi 23 de inculpaţi, dintre care şapte absenţi, au trădat
"
interesele poporului român, punând ţara în slujba duşmanului fascist şi hitlerist" .
Judecat de Tribunalul Poporului din Bucureşti între 6 şi 1 7 mai 1 946 şi
condamnat la moarte, actul final al existenţei lui şi a altor trei colaboratori (Mihai
Antonescu, C. Piky Vasiliu şi Gh. Alexianu) s-a consumat în după amiaza zi l ei de 1
iunie 1 946, în va l ea Piersicilor din închisoarea Jilava sub gloanţele plutonului de
execuţie pe care n-a fost în stare se rea l izeze, înfăptuind pur şi simplu un asasinat.
Asasinarea mareşalului Ion Antonescu - ca urmare a unui proces condus cu o
rea credinţă flagrantă, prin magistraţi aleşi părtinitor sau improvizaţi ca atare, pe
temeiul unor documente selectate cu mefienţă trunchiate sau citate în ignorarea
contextului care le-a generat - a marcat în istoria românilor un moment de ruşine, 1 1
când, în numele dreptului, însăşi ideea de drept a fost batjocorită şi terfelită.
Este neîndoielnic că, reliefând personalitatea Mareşalului Ion Antonescu,
nimeni nu-şi propune să ignore nici deficienţele de caracter ale eroului, nici erorile
sa l e din vremea războiului mondia l . A le discuta pe acestea, nu înseamnă nicidecum
a umbri ori a minimaliza în vreun fel meritele personalităţii accentuate care a fost Ion
Antonescu, ci a înţelege şi explica mai bine acţiuni l e acestuia pe scena istoriei . Este
ca l ea ce ne apropie cel mai mult de adevărul istoric. Astfel, în momentul în care
generalului Antonescu i s-a încredinţat mandatul de premier, în cercuri l e politice din
Bucureşti erau bine ştiute, stâmind chiar temeri şi rezerve trăsăturile sal e de caracter ­
spirit vindicativ, comportament arogant, exigenţe de militar ce se confundau adesea cu
norme cazone frizând absurdul, încăpăţânare în aplicarea programelor afirmate ce se
confundă cu imobilismul politic, comportament şi tendinţe autoritare indubitabile etc.
Ar fi dificil să se ignore faptul că Mareşalul Antonescu a devenit un caz, nu
atât pentru istorici, ci pentru politicieni. Trebuie respinsă opinia ce se încearcă a se
acredita în sensul că orice discuţie despre Mareşa! ar tinde obligatoriu la reabilitarea
sa, în primul rând pentru că Antonescu nu are nevoie de aşa ceva. E l a fost un om al
1
timpului său, iar el astfel trebuie cunoscut, cât mai în profunzime. 2
În prezent Mareşalu l nu are cum să fie ,,reabilitat", ci, înainte de toate
descoperit. In primul deceniu postbelic, adevăratul Antonescu a fost descoperit doar în
exil, în vreme ce în România a fost hulit printr-o campanie politico-ştiinţifică bine
orchestrată.
Primul omagiu adus mareşalului Antonescu a fost acela al guvernului
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MDLDAVIAE MERIDIDNALIS. XXII-XXIV. 2DDI-2DD3 476

comunist imediat după împuşcarea lui la 1 iunie 1 946. Rămăşiţele sale pământeşti au
fost arse. Cenuşa a fost răpândită pe cămpie, nu departe de Jilava. Din ce motiv? De
frică. Celor de la putere le era teamă de un mort. Teama ca groapa lui să nu devină un
loc de pelerinaj . De atunci a trecut mai bine de o jumătate de veac. Teama de
Antonescu continuă să existe. Mai ales la acei care şi-au clădit cariera politică pe
lovitura de la Palat, de la 23 august 1 944. Dacă Antonescu ar fi repus în istorie la locul
care i se cuvine, ce devin ei? De aceea. asistăm la o nouă campanie împotriva
mareşalului inspirată de aceşti oameni şi de asemenea, de cei cu rude la New York şi
la Tel Aviv. Reabilitarea lui Ion Antonescu ar însemna un prim pas pentru
desatanizarea multor altora şi pentru scrierea istoriei, aşa cum a fost şi nu cum au
dictat-o învingătorii.
Faptul că mulţi oameni politici sau scriitori duc o luptă aprigă împotriva
mareşalului nu face decât să crească imaginea sa. Iată de pildă reacţia domnului
Pippidi, într-un număr recent a l revistei la care colaborează, privitoare la hotărârea
Consiliului municipa l din Cluj-Napoca de a ridica o statuie mareşalului Ion
Antonescu. Domnia sa consideră că unui învins nu trebuie să i se ridice statui.
Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună este care va fi mâine imaginea României. În
cele două conflagraţii mondiale, ea şi-a abandonat aliaţii. Tripla Alianţă în 1 9 1 6, pe
aliaţii occidentali în 1 9 1 7 , cu pacea de l a Buftea. A întors armele împotriva aliatului
nostru Germania la 23 august 1 944.
Aceasta din urmă a redevenit prima putere a Europei şi va fi, probabil, şi
mâine. Îşi va asuma într-un viitor apropiat nu numai negativ, dar şi pozitiv istoria, şi
satanizarea învinşilor nu va mai fi obligatorie. Cine va mai avea atunci încredere într-o
ţară a cărei concepţie politică pare să fie dictată de zicala Capul ce se pleacă sabia nu­
"
l taie?"
Urmaşii noştri din secolul care a început vor fi probabil încântaţi de existenţa
statuilor lui Ion Antonescu şi îi vor ridica altele pentru a dovedi lumii întregi că ei se
identifică cu omul a cărui cap nu s-a plecat, aşa cum nu s-au plecat acelea ale altor
învinşi de la Decebal încoace, acelea ale lui Horea, Cloşca şi Crişan şi a l lui Mihai
Viteazul. Popoarele mici îşi cultivă martirii.
Lucian Blaga afirma: ,,Faptele care nu pot fi uitate trec în legendă, cele care
se uită cad în seama istoricilor" . Un lucru este însă cert: legenda lui Ion Antonescu
există. Ea a pătruns adânc în conştiinţa populaţiei. Or, dacă stăpânirea poate ucide un
1
om, nici o putere din lume nu este în stare să omoare o l egendă. 3
Aflăm, mai în fiecare zi, nu fără surprindere, că mareşalul Ion Antonescu ar
constitui un caz. Prin intervenţii obscure şi prin voinţe interne şi externe. Ceea ce este
la fel de surprinzător astăzi ca şi prin anii 40, cazul Antonescu" se discută şi se "
"
rezolvă" nu la Bucureşti ori Berlin, ci la Washington şi Tel Aviv, la Londra, la
Moscova ori la Bruaxelles ! În numele falsei integrări europene, se propune, în fond,
rescrierea istoriei românilor. Faptul ar deveni o condiţie a revenirii noastre în Europa.
Citim, în context, că un anume senator american, recidivează în debitarea de false
incri minări la adresa lui Antonescu. E l , sărmanul, care nu ştie însă că Bucureştii şi nu
Budapesta încă a rămas capitala României, dar cunoaşte în detaliu biografia lui
Antonescu !
România a pierdut o dată a 1 doilea război mondial fiind penalizată pentru
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS. XXII-XXIV. 2001-2003 477

aceasta, în 1 947, de către trioul învingătorilor de atunci (U.R.S.S., S.U.A. şi Marea

Britanie) şi în chip concret secătuită de U.R.S.S., iar acum după ce Imperiul roşu s-a
prăbuşit şi Washingtonul a câştigat războiul rece, S.U.A. solicită să fie repuse în
drepturi " la Bucureşti. Intervin, între altele, în problema Antonescu, sub pretextul că în
1 946 un tribunal 1 -a condamnat pe mareşa! ca criminal de război " . Lăsăm deoparte
"
faptul că tribunalul" respectiv a fost constituit de comunişti şi dirijat complet de
"
Moscova, lăsăm deoparte faptul că pentru crime de război" i nventate, mareşalul a
"
fost executat la 1 iunie 1 946, în dezacord cu voinţa poporului român, care susţinuse,
fără a fi fost si l it, cruciada eliberatoare şi anticomunistă din Est din 1 94 1 - 1 944. Dar,
ceea ce neglijează senatorul din Washington şi neocomuniştii setoşi de democraţie,
răspândiţi de-acum în toate zările, este faptul că "tribunalul" din 1946 a uitat (pentru
că pur şi simplu nu a putut) să condamne şi memoria mareşalului Antonescu ... Acesta
este un element care oriunde şi oricând în lume, a scăpat şi scapă forţei oricărui
tribunal, indiferent de mărime şi de prestigiu. Căci, în adevăr cine, dacă nu este
absurd, se poate lupta cu Istoria? Aşa, de exemplu, cine a protestat, mai acum vreo
zece ani, când noul Parlament din Ulan Bator 1 -a proclamat erou naţional pe însuşi
Genghis Han? Cât priveşte calificarea de criminal de război atribuită lui Antonescu în
condiţii blamate de istorie; nu înţelegem care a fost culpa lui majoră în raport cu ceea
a S.U.A. şi Marii Britanii, care, tot pe atunci, au tranzacţionat cu U.R.S .S. trimiterea în
robie pentru aproape 50 de ani a unei bune părţi din Europa, cu popoare cu tot, iar
acum reclamă uitare? Nu am auzit să fi prezentat cineva undeva scuze popoarelor în
suferinţă. De ce şi până când se va amâna acest moment?
Revenind asupra cazului Antonescu" , în privinţa căruia ar trebui să fie clar
"
un lucru: cât am fi de slabi, de netrebnici, de nepregătiţi pentru democraţie, pentru
integrare europeană sau atlantică ş.a.m.d. , numai poporul român va decide finalmente
soarta mareşalului. Nu mai insistăm, în context, asupra chestiunii dacă ar trebui purtat
un război pentru instalarea unei statui a mareşalului. Nu la Washington ori la Londra,
la Paris ori la Berlin (cine mai ştie?), ci în Cluj-Napoca ori la Iaşi, în Braşov (de ce
nu?) la Bucureşti se vor decide lucrurile. . . Aşa cum este şi firesc!
Căci, vrem, nu vrem, mareşalul Ion Antonescu s-a confundat cu destinul însuşi al
poporului român. E l a intrat deja în legendă aşa cum a subliniat Gheorghe Barbu!,
apropiatul colaborator al mareşalului, din perioada 1 940- 1 944 - mai presus de
"
lucrarea" istoricilor. De ar auzi cine trebuie să audă! 1 4
Cercetările istoricilor, descoperirile unor noi documente în arhive, intervenţia
factorului timp în amiaza şi aprecierea evenimentelor din 1 939- 1945, precum şi, cel
mai recent, războiul din Iugoslavia, îndeamnă astăzi pe specialişti Şi nu numai la
regândirea şi rediscutarea cazului mareşalului Ion Antonescu. Acest nou proces"
"
fiind în curs, ne îngăduim să subliniem, în baza documentelor şi în perspectiva
distanţei în timp ce ne separă de evenimentele studiate, temeinicia profeţiilor
mareşalului cuprinse în Testamentul politic" expus la ultima şedinţă a Tribunalului "
" "
din 1 946:
"Scump popor român,
( .. ) Am luptat în două războaie (din 1 9 1 4- 1 9 1 8 şi 1 939- 1945) pentru gloria ta!
( .. ) Las Ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau
asupra mea în afară de crimă ! Acest război, care s-a sf'arşit cu înfrângerea Germaniei
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS. XXII-XXIV. 2001-2003 478

hitleriste nu va pune capăt conflictului mondial deschis în 1 9 14. Prevăd un al treilea

război mondia l care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dv.
şi urmaşii dv. veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi , dar am fost înfrânt !
Dacă aş fi fost învingător aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer să fiu
condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere ( . . . ) Am terminat !..." 1 5
Î n concluzie, evocând peronalitatea mareşalului Ion Antonescu, veteranul de
război Paul Everac subliniază că acesta a fost un model românesc la care nici un
"
intelectual român nu poate rămâne indiferent. Am fi vrut să preluăm câte ceva din
acest model (cu toate rigorile şi poate excesele lui), dar timpurile ne-au abuzat ( ... )
Acum. la post-maturitate, modelul Antonescu se îmbogăţeşte nespus. E un model de
erou tragic care a încercat concilieri imposibi l e, cum orice erou încearcă munci
imposibile. "

LE MARECHAL ION ANTONESCU- LA CONSCIENCE DE TOUT UN

PEUPLE

L' auteur dectie la prescnte evocation a la memoire de l ' HOMME qui a ete
choisi par le DESTIN pour repondre a la necessite de salut de son peuple et de
1 ' ARMEE qui. l'a suivi, animee par le plus baut patriotisme, dans une periode
essentielle pour l' existence du peuple; apprecie pendant sa vie comme une "protection
par mauvais temps", il vient maintenant de l ' eternite roumaine pour s'offrir a nous,
genereux et desinteesse en meme temps, comme conseiller et soutien de nos droits et
de nos libertes.
Le seul desir de l ' HOMME Antonescu est que sa nation connaisse sa vie, son
oeuvre et son sacrifice; quand a la pretendue campagne de rehabilitation du Marechal,
I ' auteur apprecie que, si etrange que, cela puisse paraître, le coup d' Etat du 23 Aout
1 944 coincide avec cette campagne, parce que, confrontes aux realites provoquees par
l ' occupation de la Roumanie par l' Union Sovietique, la plupart des agents et des
auteurs du putch sont devenus eux-memes "des nostalgiques de l ' ancien regime. "
L' auteur conclut ensuite; le Marechal lon Antonescu a ete la plus grande
personnalite politique et militaire des Roumains, pendant le XXe siecle; le 1 juin
200 1 , on compte 55 ans depuis son assassinat. Le Marechal a ete celui qui a prepare,
en cachet, les victoires roumaines de la premiere guerre mondiale, ceHa qui a essaye
de refaire les frontieres du pays.
Sur le gouvernement du Marechal Antonescu (septembre 1 940 aout 1 944),
-

periode qu'il appelait souvent "le calvaire de sa vie", l ' auteur, ayant comme support
les plus recentes apparitions historiographiques roumaines, souligne que ce
gouvernement a eu la duree d' une session parlementaire dans un Etat democratique ou
la duree d'un mandat presidentiel aux Etats-Unis; le gouvernement symbolisait la
reprise, dans un plan politique, du probleme de geometrie plane considere insoluble: la
quadrature du cercle (assainissement de la monarchie, instauration de l ' ordre in terieur.
r��\!��n�'ign GGonomique. reintegration du umitoire I'HUM!lifi & l'cst et llU nord de la
Roumanie).
En ce qui concerne le drame vecu par la Roumanie Grande pendant la

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOlOAVIAE MERIOIONAUS. XXII-XXIV. 2001-2003 479

deuxieme guerre mondiale, l' opinion de l' auteur est que la patrie est restee seule,
blessee a mort et frappee traîtreusement de tous parts, en regardant affolee vers l' est;
la patrie se rappelait, torturee, les douze invasions et occupations, celle de 23 Aout
1 944 etant la treizieme et la plus atroce, invasion suivie par la soumission graduelle a
l ' Union Sovietique, par 1' apparition du communisme, par l' isolement de ! ' Occident; le
peuple roumain en a subi pendant cinquante ans toutes les souffrances possibies.
L' auteur avance ! ' idee suivante qui reste a demontrer: la situation du Pays aurait ete
pire s'il etait sorti de la guerre, sous le pouvoir du Marechal? Alors, pourquoi l' avoir
elimine si brutalement? Comment justifier cette action?
L' auteur continue sa presentation avec un document troublant decouvert et
publie par le dr. Ion Ardeleanu (voir Românul, nr. 53, juillet 1 993): ce document est
signe par le Marechal Ion Antonescu et il est adresse a Maria Antonescu, quelques
heures apres le coup d' Etat du 23 AoOt 1 944; il contient un paragraphe qui exprime
d'une maniere exemplaire l' attitude d' Ion Antonescu pendant les moments
controverses enregistres ce jour-lâ.
Suivant le deroulement des evenements d' une maniere objective, l ' auteur
presente (sans insister sur le fait historique) l ' arrestation et l' assassinat du Marechal,
apres un proces deroule avec de mauvaises intentions flagrantes qui marque
honteusement l'histoire des Roumains; au nom du droit, l' idee-meme de justice a ete
insultee et offensee; tout en mettant en relief la personnalite du Marechal Ion
Antonescu, l' auteur ne se propose pas d'ignorer les faibiesses de caractere du heros, ni
ses erreurs de la premiere guerre mondiale; l' auteur se propose de comprendre et
d' expliquer mieux les actions de celui-ci sur la scene de l'histoire, la personnalite
accentuee de celui-ci.
L' auteur continue par le fait que le Marechal Ion Antonescu est devenu un
cas, non seuiement pour l ' histoire, mais aussi pour les politiciens; l' auteur refuse
l' opinion selon laquelle toute discussion sur le Marechal voudrait obligatoirement sa
rehabilitation; au present, le Marechal ne peut pas etre rehabilite, mais decouvert le
fait aujourd'hui, beaucoup d'hommes politiques ou d'ecrivains menent une lutte
acharnee contre le Marechal ne fait qu' agrandir et embellir son image.
Revenant au" cas Antonescu" , l' auteur insiste et tire des conclusions: c'est au
peuple roumain seul de decider finalement le sort du Marechal car, qu'on le veuille ou
non, le Marechal s'est identifie a la destinee-meme du peuple roumain.
En conclusions: en evocant la personnalite du Marechal Ion Antonescu,
l' auteur cite L' appreciation du veteran de guerre Paul Everac qui souligne que celui-ci
a ete un modele roumain auquel aucun intellectuel roumain ne peut rester indifterent.

NOTE:

George Magherescu, Adevărul despre Mareşalul Ion Antonescu, vol.l, Editura

Păunescu, 1 99 1 , p.6
Vezi telegramele nr.44 şi 45 ale lui Grigore Niculescu-Buzeşti expediate la 3 1
august şi respectiv, 1 septembrie 1 944 lui Al. Cretzianu la Ankara pe tema
comportamentului ruşilor în România precum într-o ţară ocupată (Gh. Buzatu şi
http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro
ACTA MOLOAVIAE MERIOIDNALIS. XXII-XXIV. 2001-2003 480

colab, eds. Mareşalul Antonescu în faţa istoriei, voi. II, p.336-340)

Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, M ircea Muşat şi colab. eds 23 August 1 944.
Documente III, 1 944- 1 945, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1 985,
p.32 ( ... Constat că Aliaţii nu şi-au respectat înţelegerile de la Cairo. La Cairo s­
"
au făcut înţelegeri precise [ . . . ] Condiţiunile care le-am stabilit noi atunci erau
neasemuit mai favorabile decât cele de acum şi fiindcă eu am cutezat să recomand
partidului şi Majestătii sale să facă acest armistiţiu, ne doare foarte mult la ce s-a
ajuns . . .
"

4
Cf. Procesul Mareşal ului Antonescu, Documente III, Bucureşti, Editura Saeculum
1.0./Editura Europa Nova, 1 995, p. 1 1 şi urm.; Zaharia Stancu, Secolul omului de
jos, Bucureşti, Editura Eminescu, 1 946 (Depoziţia d-lui Maniu, din 28 mai 1 946)"
Vezi Gh. Zane, Memorii ( 1 939- 1947), ediţie A l . Bârlădeanu şi colab., Bucureşti,
Editura Expert, 1 997
Petre Ţurlea, Recurs în anulare pentru mareşal ul Ion Antonescu, în revista
.,Dosarele istoriei", anul VI, nr.6 (58), 200l ,p.62-63
7
George Magherescu, Adevărul despre Mareşalul Antonescu, vol.III, Editura
Păunescu, p.389
Nicolae Baciu, Yal ta şi crucificarea României, Roma, Editura Europa,
1983, p.l7-22
l)
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic,
Bucureşti, 1999, p. 358
10
Gh. Buzatu, Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial, vo l .l, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1 995, p. 275
11
Iosif Constantin Drăgan, Cuvânt înainte la Procesul Mareşalului Antonescu"
documente, vol.I, Ediţia prefaţă şi îngrijită de Marcel Dumitru Ciucă, Editurile
Saeculum 1.0. şi Europa Nova Bucureşti, 1 997, p.5
12
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul al XX-lea ( 1 9 1 8-
1948), Editura Paideia, Bucureşti, 1 999, p. 428
13
Gheorghe Barbut, Paris, Un prim pas spre desatanizare, în revista Dosarele
"
istoriei", anul VI, nr.6 (58), 2001 , p.63
14
Gh. Buzatu, O legendă care nu mai are nevoie de statui, ibid. p. 64
15
apud. Gh. Buzatu, ed., România cu şi fără Antonescu. ed. a 11-a. Iaşi,
1998, p.336.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro