Filip, Duce de Edinburgh

Primii ani
Prințul Filip al Greciei și Danemarcei s-a născut la vila Mon Repos din insula grecească
Corfu la 10 iunie 1921 ca singurul fiu, al cincilea și cel mai mic copil al Prințului Andrei al
Greciei și Danemarcei și a soției acestuia, Prințesa Alice de Battenberg.[2]

Cele patru surori mai mari ale lui Filip sunt: Margarita, Theodora, Cecilie și Sofia.
A fost botezat la biserica Sf. Gheorghe de la Palaio Frourio (Cetatea Veche) din Haddokkos
la câteva zile după naștere.

Mon Repos, casa unde s-a născut Filip

La scurtă vreme după nașterea lui Filip, bunicul matern, Prințul Louis de Battenberg, a murit
la Londra. Louis a fost cetățean naturalizat britanic și, după un lung serviciu în Marina
Regală, a renunțat la titlurile sale germane și a adoptat numele de familie Mountbatten.

Nașterea lui Filip s-a produs în timpul Războiului greco-turc (1919-1922) care a mers prost
pentru Grecia. La 22 septembrie 1922, unchiul lui Filip, Regele Constantin I al Greciei a fost
forțat să abdice, iar Prințul Andrew împreună cu alții a fost arestat de guvernul militar.
Comandantul armatei, generalul Georgios Hatzianestis, și cinci politicieni au fost executați.

În decembrie, un tribunal revoluționar l-a expulzat pe Prințul Andrew din Grecia pe viață.[3]
Nava britanică Calypso a evacuat familia Prințului Andrew, Filip fiind transportat în
siguranță într-un coș de fructe. Familia lui Filip a plecat în Franța și s-au stabilit într-o
suburbie a Parisului, într-o casă împrumutată de la mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte.[4]

Atât Filip, cât și tatăl său s-au născut în Grecia, el "nu are sânge grecesc și nu vorbește limba
greacă".[5] În 1992, Filip a afirmat că el "poate înțelege o parte" din această limbă.[6] A
declarat că se consideră scandinav, în particular danez.[6] Vorbește fluent engleza, germana și
franceza.

Tinerețe
Educație
Filip a studiat la școala Gordonstoun, Scoția.

Filip a fost educat la o școală americană din Paris condusă de Donald MacJannet, care l-a
descris pe Filip ca "robust, gălăgios ... dar întotdeauna deosebit de politicos".[7] În 1928, a fost
trimis în Marea Britanie unde a urmat școala Cheam și a locuit cu bunica maternă la Palatul
Kensington și cu unchiul său George Mountbatten, marchiz de Milford Haven la Lynden
Manor în Bray, Berkshire.[8]

În următorii trei ani, cele patru surori ale sale s-au căsătorit cu nobili germani și s-au mutat în
Germania; mama sa a fost internată într-un azil după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie,[9]
iar tatăl său s-a mutat într-un apartament mic din Monte Carlo.

În 1933, Filip a fost trimis la Schule Schloss Salem din Germania, care avea avantajul "că
economisește taxele școlare", deoarece aparținea cumnatului său, Berthold, Margraf de
Baden.[10] Odată cu creșterea nazismului în Germania, fondatorul școlii evreiești Salem, Kurt
Hahn, a fugit și a fondat școala Gordonstoun în Scoția. După două semestre la Salem, Filip s-
a mutat la Gordonstoun.[11]

În 1937, sora sa Cecilie, soțul ei, doi dintre copiii lor și soacra ei au murit într-un accident de
avion la Ostend; Filip avea numai 16 ani când a participat la funeraliile din Darmstadt. Anul
următor, unchiul său Lordul Milford Haven a murit de cancer osos.

Serviciul naval

După ce a părăsit Gordonstoun în 1939, Prințul Filip a intrat în Marina Regală absolvind anul
următor Colegiul Marinei Regale Dartmouth.[12] Filip a petrecut patru luni pe cuirasatul
Ramillies protejând convoaiele forței expediționare australiene în Oceanul Indian, urmat de
staționări mai scurte pe navele Kent și Shropshire. După invazia Greciei de către Italia din
octombrie 1940, el a fost transferat din Oceanul Indian pe vasul Valiant din flota din Marea
Mediteraneană.[13] Printre alte angajamente, el a fost implicat în Bătălia Cretei și a fost
menționat pentru serviciile sale în timpul Bătăliei de la Cape Matapan.

A fost promovat sublocotenent după o serie de cursuri la Portsmouth. În iunie 1942, a fost
numit pe distrugătorul Wallace care a fost implicat în sarcini de escortare a convoiului pe
coasta de est a Marii Britanii. La 16 iulie 1942, a devenit locotenent. În octombrie același an,
la doar 21 de ani, a devenit primul locotenent al distrugătorului Wallace și unul dintre cei mai
tineri primi locotenenți ai Marinei Regale.

În timpul invaziei Siciliei în iulie 1943, în funcția de comandant secund al HMS Wallace el a
salvat nava de un atac de noapte al unui bombardier. În 1944, a fost mutat pe un alt
distrugător, HMS Whelp. A fost prezent în Golful Tokyo când a fost semnată capitularea
Japoniei. În ianuarie 1946, Filip s-a întors în Marea Britanie pe Whelp și a devenit instructor
pe HMS Royal Arthur.[14]

Căsătorie

Prințul Filip în 1951 în vizită în Canada.

În 1939, Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta au vizitat colegiul naval din Dartmouth.
În timpul vizitei, Regina și Contele Mountbatten i-au cerut lui Filip să escorteze cele două
fete ale Regelui, Elisabeta și Margareta, cu care Filip era verișor de gradul trei prin Regina
Victoria și verișor de gradul doi prin Regele Christian al IX-lea al Danemarcei.[15] Elisabeta s-
a îndrăgostit de Filip și au început să-și scrie scrisori când ea avea 13 ani.[16]

În cele din urmă, în vara anului 1946, Filip a cerut Regelui mâna Elisabetei. Regele a admis
cererea lui însă orice angajament oficial a fost amânat până când Elisabeta urma să
împlinească 21 de ani, în aprilie, anul următor.[17] Între timp Filip a renunțat la titlurile sale
grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxism la anglicanism, a adoptat numele
Mountbatten din familia maternă și a devenit supus britanic naturalizat.[18]

Logodna a fost anunțată public la 10 iulie 1947.[19] Cu o zi înainte de nuntă, Regele George al
VI-lea i-a acordat lui Filip titlul de Alteța Sa iar în dimineața nunții titlurile: Duce de
Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.[20]

Filip și Elisabeta s-au căsătorit printr-o ceremonie la Westminster Abbey, înregistrată și

difuzată de radio BBC și urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume.[21] Cum
Regatul Unit al Marii Britanii tocmai ieșise din războiul cu Germania, nu era de acceptat ca la
nuntă să participe rudele germane ale Ducelui de Edinburgh, inclusiv cele trei surori în viață
ale lui Filip care erau căsătorite cu Prinți germani, dintre care unii cu conexiuni naziste.

După căsătorie, Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au stabilit reședința la Casa Clarence.
Acolo s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950.

Filip a fost dornic să-și continue cariera navală deși era conștient că rolul viitor al soției sale
ca Regină va eclipsa ambițiile sale. După luna de miere, Filip s-a întors în marină, la început
la un birou al Amiralității și mai târziu ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval
Staff din Greenwich.[12] Din 1949, a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe
distrugătorul HMS Chequers. În iulie 1950, a fost promovat locotenent comandant și a primit
comanda fregatei HMS Magpie.[22] În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui
navală a luat sfârșit în iulie 1951.[23][24]

Regele George al VI-lea fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost
numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii ianuarie anul următor, Filip
și soția sa au făcut un tur al Commonwealth-ului. La 6 februarie 1952, pe când se aflau în
Kenya, tatăl Elisabetei a murit, iar ea i-a urmat la tron. Filip a fost cel care i-a dat vestea
Elisabetei și cuplul s-a întors imediat în Marea Britanie.[25]

Consort al Reginei
Casa regală

Filip în 1962.
Fotografie de Tony French.

Ascensiunea la tron a Elisabetei a adus în discuție problema numelui casei regale. Unchiul
ducelui, Louis Mountbatten, a susținut numele de Casa de Mountbatten. Când regina Mary,
bunica paternă a Elisabetei, a auzit sugestia, ea l-a informat pe primul ministru Winston
Churchill care mai târziu a sfătuit-o pe regină să emită o proclamație prin care să declare că
denumirea casei regale avea să rămână cunoscută sub numele de Casa de Windsor. În
particular Ducele s-a plâns: "Nu sunt nimic altceva decât o amoebă. Sunt singurul bărbat din
țară care nu are voie să dea numele său propriilor copii."[26]

În 1960, la câțiva ani după decesul reginei Mary și după demisia lui Churchill, regina a
declarat că numele de familie a descendenților pe linie masculină ai Ducelui și reginei care nu
dețin titlul de Alteță Regală sau pe cel de Prinț sau Prințesă va fi Mountbatten-Windsor. În
practică, copiii Ducelui folosesc toți numele de familie Mountbatten-Windsor când nu
folosesc un nume care derivă din titlurile regale (i.e., Wales, York sau Wessex). Prinții
William și Harry de Wales au adoptat Wales ca numele lor de familie de facto în timpul vieții
lor de elevi și au continat să-l folosească și când au intrat în armată. Prințesele Beatrice și
Eugenie de York au adoptat York ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de
eleve.

Îndatoriri
Prințul Filip alături de regină în vizită în America, 20 mai 1991.

Ca soț al reginei, Filip și-a susținut soția în noile sale îndatoriri de suveran, însoțind-o la
ceremonii cum ar fi deschiderea parlamentului în diferite țări, cine de stat și tururi în
străinătate. În calitatea sa de președinte al Comisiei Încoronării, el a fost primul membru al
familiei regale care a zburat cu un elicopter vizitând trupele care urmau să ia parte la
ceremonie.[27]

La începutul anilor 1950, cumnata sa, Prințesa Margaret, a vrut să se căsătorească cu un

bărbat divorțat, Peter Townsend. Presa l-a acuzat pe Filip că a fost ostil căsătoriei. "Nu am
făcut nimic" s-a pâns el. Filip nu a intervenit, preferând să stea deoparte.[28] În cele din urmă,
Margaret și Townsend s-au despărțit. Timp de șase luni în perioada 1953–54 Filip și
Elisabeta au făcut un tur al Commonwealth; copii lor au rămas în Marea Britanie.[29]

În 1956, ducele, împreună cu Kurt Hahn, a fondat Premiul internațional pentru tineret Ducele
de Edinburgh cu scopul de a încuraja și a motiva tinerii pentru a deveni implicați într-un
program echilibrat cu activități voluntare pentru dezvoltarea personală. Din 1956 până în
1957, Filip a călătorit în jurul lumii la bordul HMY Britannia, timp în care a deschis Jocurile
Olimpice de la Melbourne din 1956 și a vizitat Antarctica. Regina și copiii au rămas în UK.
La întoarcere, secretarul particular al lui Filip, Mike Parker, a fost dat în judecată pentru
divorț de soța sa. În urma scandalului, Parker a trebuit să-și dea demisia. La 22 februarie
1957 regina a acordat soțului ei titlul de Prinț al Regatului Unit.

La începutul anului 1981, Filip a scris fiului său cel mare, Charles, sfătuindu-l să se
hotărască, să se căsătorească cu Lady Diana Spencer sau să termine relația.[30] Charles s-a
simțit presat de tatăl său să ia o decizie și a cerut-o de soție pe Diana în februarie.[31] Cei doi
s-au căsătorit șase luni mai târziu.

În 1992, mariajul Prințului și Prințesei de Wales era în dificultate. Regina și Prințul Filip au
găzduit o întâlnire între Charles și Diana încercând să-i împace însă fără succes.[32] Filip i-a
scris Dianei exprimându-și dezaprobarea pentru aventurile extraconjugale atât ale lui Charles
cât și ale ei și cerându-i să se gândească atât la comportamentul ei cât și al lui Charles din
punctul celuilalt de vedere.[33] Diana a apreciat că el a acționat cu bune intenții.[34] Charles și
Diana s-au separat și mai târziu au divorțat.
Prințul Filip în 1992.

La un an după divorț, Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997. În
acel moment, Ducele era în vacanță la Balmoral împreună cu familia regală extinsă.
Îndurerați, cei doi fii ai Dianei, William și Harry, au vrut să asiste la biserică așă că bunicii i-
au dus dimineață.[35] Timp de cinci zile, regina și Ducele și-au protejat nepoții de interesul
presei și i-au ținut la Balmoral unde puteau suferi în intimitate.[35] Izolarea familiei regale a
provocat consternare publică,[35] însă starea de spirit publică s-a transformat de la ostilitate la
respect după emisiunea făcută în direct de regină la 5 septembrie.[36]

De-a lungul următorilor ani, Mohammed Al-Fayed al cărui fiu Dodi Fayed a murit împreună
cu Diana în accident, a susținut că Prințul Filip a ordonat moartea Dianei și că accidentul a
fost făcut parte din scenariu. Ancheta asupra morții Dianei încheiată în 2008 a concluzionat
că nu există nici o dovadă a conspirației.[37]

Ducele a avut peste 300 de apariții publice, mai mult decât oricare membru al familiei regale
cu excepția fiicei lui, Prințesa Ana.[38]

Prințul consort patronează circa 800 de organizații, axate în special pe mediu, industrie, sport
și educație. Printre acestea se află Fondul Mondial pentru Natură (WWF), la activitățile
căruia participă din 1961 și unde deține încă funcția de președinte de onoare. A fost
președintele "National Playing Fields Association" timp de 64 de ani, din 1947, până când
nepotul său, prințul William, i-a preluat rolul în 2013.[39] A fost președintele Federației
Ecvestră Internațională din 1964 până în 1986,[40] și a fost cancelar al universităților din
Cambridge, Edinburgh, Salford și Țara Galilor.[41]

Prințul Filip primește o anuitate parlamentară (de 359.000 £ din 1990) care servește la
acoperirea cheltuielilor oficiale în îndeplinirea îndatoririlor publice. Anuitatea nu este
afectată de reforma finanțelor regale în temeiul Legii suverane din 2011.[42][43] Orice sumă din
indemnizație care nu este utilizată pentru acoperirea cheltuielilor publice este supusă
impozitului. În practică, întreaga indemnizație este utilizată pentru a-și finanța îndatoririle
oficiale.[44]
Secolul XXI

În timpul Jubileului de Aur al soției sale, în 2002, ducele a fost lăudat de către președintele
Camerei Comunelor pentru rolul său în sprijinirea reginei în timpul domniei ei. Perioada de
timp în care ducele de Edinburgh a servit drept consort regal depășește pe cea a oricărui alt
consort din istoria britanică[45]; totuși, regina-mamă Elisabeta, mama reginei, care a murit la
vârsta de 101 ani, a avut cea mai lungă viață până în prezent.

În octombrie 2007 s-a dezvăluit că Prințul Filip suferă de afecțiune cardiacă din 1992; garda
de corp a Ducelui a fost instruită să-i acorde ajutor medical de urgență pentru simptome
simple ca amețeli și probleme de respirație chiar împotriva voinței Prințului Filip. Deși el a
început să ia medicamente pentru starea sa, Ducele a refuzat să-și reducă îndatoririle regale.

În august 2008, ziarul Evening Standard a declarat că Filip suferă de cancer la prostată.[46]
Palatul Buckingham care de obicei refuză să comenteze zvonurile legate de sănătate, a
susținut că articolul a fost o invadare a intimității. În mod neobișnuit, Filip a autorizat o
declarație pentru a nega povestea.[47] Ziarul a retractat articolul și a admis că nu este adevărat.
[48]

Regina Elisabeta și Prințul Filip în 2014

În timp ce se afla la reședința regală de la Sandringham, Norfolk, la 23 decembrie 2011,

Ducele a suferit de dureri în piept și a fost dus la spitalul Papworth unde a fost operat din
cauza blocajului unei artere coronare.[49] A fost externat la 27 decembrie.[50]

La 4 iunie 2012, în timpul sărbătorilor în onoarea Jubileului de Diamant al soției sale, Filip a
fost dus la Spitalul Regele Eduard VII din Londra, suferind de o infecție a vezicii urinare.[51]
[52]
A fost externat după cinci zile.[53] În iunie 2013, Filip a fost internat la Clinica din Londra
pentru o operațiune de explorare pe abdomen, petrecând 11 zile în spital.[54]

Prințul Filip s-a retras din viața publică participând la ultimul sau angajament public, oficiind
parada Marinei Regale de la Palatul Buckingam. Din 1952, el a încheiat 22.219 angajamente
de unul singur. Primul ministru Theresa May i-a mulțumit pe Twitter pentru anii în serviciu și
i-a prezentat ”recunoștința și urările de bine din partea țării”.[55][56] La 20 noiembrie 2017,
prințul Filip a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare a căsătoriei împreună cu regina, aceasta
devenind primul monarh britanic care a sărbătorit o nuntă de platină.[57]